Revista ASTRA NR.1
-
Upload
phungquynh -
Category
Documents
-
view
267 -
download
6
Transcript of Revista ASTRA NR.1
1
ASTRA
VĂII BISTREI ANUL I, NR. 1, MAI 2012
ASOCIAŢIUNEA ASTRA – 150 de ani (1861- 2011)
ASTRA OŢELU ROŞU – 20 de ani (1991-2011)
Publicaţie anuală editată de Reuniunea Cultural-Ştiinţifică „ASTRA”
Despărţământul Oţelu Roşu
2
ASTRA Văii Bistrei, nr.1 , Mai 2012 EDITORIAL
ASOCIAŢIUNEA TRANSILVANĂ
pentru
LITERATURA ROMÂNĂ
ŞI CULTURA POPORULUI ROMÂN
150 de ani (1861-2011)
Oameni şi idei
LIDERI şi Mulţime de popor
TĂRÂM al NĂDEJDILOR
Proiect şi speranţe
Vis şi realitate
Muncă, jertfe, eşecuri
Legendă şi adevăr
Înfăptuiri nemuritoare
De 20 de ani
reîntrupată
într-o veche-reînnoită
Asociaţiune Culturală
3
ASTRA Văii Bistrei, nr.1 Mai 2012 EDITORIAL
ASTRA ANIVERSARĂ
Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român - ASTRA a luat
fiinţă, la capătul a numeroase demersuri, în baza deciziei Adunării Constituante din 23-26 octombrie v. /
4-7 noiembrie n. 1861 la Sibiu, de către „inteligenţiile româneşti ardelene”, cum erau numiţi
intelectualii vremii.
Statuetele Asociaţiei precizau următorul scop al acestui for cultural: „Înaintarea literaturii
române şi cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare şi editare de opuri, prin
premii şi stipendii pentru diferitele specialităţi de ştiinţă şi arte şi alte asemenea. Asociaţia va avea un
preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, şi arhivar, un casier, un
controlor - toţi aleşi pe trei ani.”
Adevăratele ţeluri urmărite de Asociaţie erau conturate din prima zi:
dorinţa fierbinte să fim o singură naţiune!
În cei 150 de ani de activitate astristă, la conducerea ASTREI au fost personalităţi politice şi
culturale proeminente: mitropolitul Andrei Şaguna, urmat de Vasile Ladislau Pop, Iacob Bologa,
Timotei Cipariu, George Bariţiu, Ioan Micu-Moldovan, Alexandru Mocioni, Iosif Sterca-Şuluţiu,
Andrei Bârseanu, Vasile Goldiş, Iuliu Moldovan, Nicolae Popoviciu, Dumitru Abrudan şi în prezent
prof.univ.dr Dumitru Acu, iniţiatori de mari înfăptuiri, ideologi şi animatori înflăcăraţi.
TIMOTEI CIPARIU
(1877-1887) IACOB BOLOGA GEORGE BARIŢIU
(1875-1877) (1888-1893)
VASILE LADISLAU ION MICU MOLDOVAN POP (1867-1875) (1893-1901)
ANDREI ŞAGUNA ALEXANDRU MOCIONI
(1861-1867) (1901-1904)
PREŞEDINŢII 150 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA
ASOCIAŢIUNII ASTRA ASOCIAŢIUNII (1861-2011)
IOSIF STERCA ŞULUŢIU DUMITRU ACU
(1904-1911) (1992- PREZENT)
DUMITRU ABRUDAN
(1990-1992) ANDREI BÂRSEANU
(1911-1922) VASILE GOLDIŞ NICOLAE POPOVICIU
(1923-1932) (1947-1948)
IULI MOLDOVAN
(1932-1947)
4
ASTRA Văii Bistrei, nr. ,1 Mai 2012 EDITORIAL
Reuniunea Cultural – Ştiinţifică ASTRA – despărţământul Oţelu Roşu a luat fiinţă în anul
1991, apariţia sa fiind legată de numele fondatorului Muzeului de geografie literară”Locuri şi lumini ale
literaturii române “, prof.Tiberiu Boşcaiu, muzeu care astăzi îi poartă numele.
Sub genericul”Zilele ASTRA la Oţelu Roşu “s-a coagulat an după an energia celor interesaţi
de cultură şi literatură, de specificul naţional şi de elementele tradiţiilor locale. Manifestari culturale ,
simpozioane, mese rotunde, concursrui de teatru scris şi nescris, poezie şi eseu, spectacole prilejuite de
diverse evenimente culturale sau religioase, festivaluri, lansări de carte şi chiar expozitii culinare cu
specific banăţean , au transmis participantilor de aproape sau de departe ceva din spiritul locului.
În cei 20 de ani, activitatea astristă la Oţelu Roşu a fost coordonată de cadre didactice de înaltă
ţinută profesională: prof.Maria Ivăniş Frenţiu, prof. Adriana Caciuc Ponoran, prof. Boţa Avram şi în
prezent prof. Rozina Ghiorghioni.
S-a simţit astfel nevoia ca acţiunile celor implicaţi în promovarea acestor valori în care cred cu
ardoare să rămână nu doar ca imagini ce revin mereu in amintire ci şi sub forma unei reviste care să
vorbeasca unui public mult mai larg , o revistă care să promoveze cu entuziasm nume,fapte şi locuri
dragi sufletului nostru, bănăţenii de pe Valea Bistrei.
Este vorba nu doar de o activitate de 20 de ani ci şi de un mesaj care trebuie transmis celor care
ne urmează: nimic valoros nu poate exista in afara credintei , culturii şi tradiţiilor naţionale, iar
specificul fiecarei zone, adevărata carte de identitate trebuie pus în valoare şi arătat cu mandrie tuturor.
Nu trebuie să ne uităm înaintaşii, nu trebuie să ignorăm adevăratele valori şi modele ci dimpo-
trivă să ne educăm, copiii în aşa fel încat aceştia să aibă nu doar idealuri înalte ci şi rădăcini adânci şi
puternice care să le hrănească sufletele.
Dorim viaţă lungă revistei pe care am plămădit-o din texte şi imagini dar şi din fărâme de suflet
şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute ca să putem continua misiunea începută acum doua decenii la
Oţelu Roşu.
5
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012
BIBLIOTECA ASTRA – UN CURCUBEU PESTE TIMP
Cartea este cea mai complicată şi cea mai măreaţă minune
dintre minunile create de omenire în calea ei spre fericire.
(Maxim Gorki în Copilăria)
Biblioteca e o lume. De multe ori, ea funcţionează şi ca posibilă replică la lumea reală, acolo ne
desprindem de cotidianul fragmentar şi supravieţuim cultural. Încercând o istorie a bibliotecii ca spaţiu
cultural, ar trebui să pornim povestea de la tăbliţele de lut pentru a înainta în vreme până la bibliotecile
virtuale.
Vom face un popas în ceea ce presa vremii numeşte miraculoasa Bibliotecă a Asociaţiunii
Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, care s-a înfiinţat după constituirea
Asociaţiunii, când ctitorii ASTREI şi-au dat seama de necesitatea unei biblioteci, în care să existe
„lucrările cele mai importante despre români şi provinciile locuite de ei ca şi literatura ştiinţifică şi
beletristică românească”. Sunt atestate în documente pentru acest moment de început 195 de volume.
Primul sediu al acesteia a fost o cameră din clădirea Seminarului Diecezan, aflat pe str.
Cisnădiei (azi N. Balcescu), nr. 7. În Adunarea generală de la Braşov (1862), s-a instituit un fond de 100
de florini pentru achiziţionarea de cărţi, din dorinţa de a dezvolta cât mai mult fondul bibliotecii, pe
lângă donaţiile deja prevăzute. Lucrările care urmau a fi cumpărate erau selectate de o comisie al cărei
preşedinte s-a hotarât a fi Timotei Cipariu. Pentru a stimula donaţiile şi a face cunoscută biblioteca şi
colecţiile sale, Visarion Roman, primul bibliotecar al ASTREI, a publicat, începând cu data de 5 mai
1863, în coloanele ziarului Telegraful român, primele liste de creştere a colecţiilor, sub titlul Catalogul
cărţilor Bibliotecii Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Româna şi Cultura Poporului Român. Din
această perioadă datează colecţii complete la periodicele: Telegraful român, Aurora română, Amicul
şcoalei, Organul pedagogic. Din 1865 pâna în 1890, Academia de Ştiinţe din Viena a contribuit
statornic la întregirea colecţiilor bibliotecii. În primăvara anului 1869, în urma însărcinării primite din
partea Comitetului Asociaţiunii, Nicolae Cristea, cel de-al doilea bibliotecar al ASTREI, a prezentat un
regulament pentru folosirea bibliotecii. Acesta a fost aprobat de Adunarea generală ţinută la Şomcuţa
Mare, în august 1869 şi constituie actul de funcţionare al celei mai vechi biblioteci publice româneşti
din Ardeal. Colecţia periodicelor a sporit prin Familia, Foaia Societăţii din Bucovina, Ateneul român,
Gazeta Transilvaniei, Convorbiri literare, care au început sau au continuat să intre cu regularitate în
colecţia bibliotecii, ca donaţii sau schimb pentru revista Transilvania, aparută în 1868.
Între 1870 si 1872, postul de bibliotecar a fost ocupat de Ioan Maxim. Acesta, renunţând la
remuneraţie, propune Adunării ca suma respectivă să fie folosită pentru cumpărarea de cărţi, angajându-
se să facă gratuit oficiul de bibliotecar.
Invitaţia de a participa, în 1873, la expoziţia de la Viena este o mărturie a recunoaşterii
europene.
Începând cu al nouălea deceniu al sec. al XIX-lea, biblioteca a intrat în circuitul public.
Bibliotecarul Nicolae Petra Petrescu a publicat un catalog. Din dorinşa de a face cunoscută creşterea
colecţiilor, s-a alcătuit şi publicat, în 500 de exemplare, Catalogul Bibliotecei ASTRA (de Nicolae
Toganu, “bibliotecariu. Sîbiiu: Editura Asociaţiunei transilvane, Tipariul Tipografiei Archidiecesane,
1895, 187 p.). Difuzarea lui în ţară şi străinătate, însoţită de apeluri adresate autorilor şi editorilor atrage
stimularea diverselor donaţii sau facilităţi de achiziţie. Badea Cârţan a donat Columna Traiana, de
Pietro Santi Bartoli, prin Ilarion Puşcariu. Prin apariţia Legii depozitului legal şi prin necontenita intrare
în colecţiile bibliotecii a unor donaţii valoroase, fondul Bibliotecii ASTRA de la Sibiu a crescut
simţitor. Vasile Goldiş, în calitate de preşedinte al ASTREI, a apelat la Victor Lazăr, fostul bibliotecar
6
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012
al Academiei, solicitându-i schiţarea unui plan de reorganizare a Bibliotecii Centrale a Asociaţiunii. La
începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în Biblioteca Centrala a ASTREI se aflau 95.174 de cărţi
şi 4.525 de periodice.,
Singura mlădiţă a Asociaţiunii care a supravieţuit după autodizolvarea acesteia a fost Biblioteca
Centrală. Intrată, începând cu 1949, în reţeaua bibliotecilor de stat, având caracter orăşenesc, raional
apoi judeţean, ea s-a dezvoltat ca o bibliotecă enciclopedică cu dublu caracter: ştiinţific-documentar şi
public. Donaţii valoroase au contribuit, în timp, la creşterea fondului bibliotecii. ASTRA deţine
documente provenind de la Al. Papiu Ilarian, George Tăutu, A. T. Laurian, Ioan Puşcariu, Mihail
Kogălniceanu, Andrei Mureşanu, Titu Maiorescu, Ilie Macelariu, Iacob Mureşianu, V. A. Urechia, I. M.
Râureanu, B. P. Haşdeu, G. Sion, Sava Popovici Barcianu, Mihail Strajanu, G. Bogdan Duică, W.
Rudov, T. V. Pacatianu, Moise Panga, Iosif Vulcan, Iosif Hodoş, Catinca Bârseanu, Octavian Stoica,
Petre Drăghici, Gabriel Constantinescu (fiul lui Paul Constant), Ioan Delu, Andrei Otetea, Emil Cioran
şi alţii.
La începutul anului 2007, an în care Sibiul a purtat titlul de Capitală Culturală Europeană, s-a
inaugurat corpul B al bibliotecii, clădire nou-construită şi dotată cu aparatură de ultimă generaţie. Cea
mai veche carte aflată în fondul bibliotecii este Sexti libri Decretalium..., MDXI (1511) de Papa
Bonifacius VIII. Cea mai veche carte românească aflată în fondul bibliotecii este Sbornicul slavonesc,
tiparită de Coresi, la Sas-Sebeş, în anul 1580. Fondul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu cuprinde:
cărţi, periodice, CD-uri, CD-ROM-uri, DVD-uri, casete audio, casete video, discuri, diafilme,
diapozitive, benzi de magnetofon, manuscrise, cărţi manuscrise, documente de corespondenţă,
documente iconografice, cărţi româneşti vechi (BRV), cărţi străine vechi, cărţi rare, documente
cartografice, ex-libris-uri, medalii şi altele. Fondul de carte cuprinde documente în limbile germană,
franceză, engleză, rusă, maghiară, spaniolă, greacă, chineză, japoneză, italiană, ebraică, esperanto şi este
permanent îmbogăţit prin achiziţii sau donaţii, substanţial mai bogate după 1990.
Sursa: http://yotymsfotografii.blogspot.com/2010/05/biblioteca-judeteana-astra-din-sibiu.html
Insp. Şcolar, ISJ Caraş-Severin: prof. Dr. Adriana Dudaş-Vasile
7
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI BISERICA
ASTRA ŞI BISERICA ÎN BANAT
Dea lungul timpului Biserica Ortodoxă Română a fost să fie la origine, în slujba activităţilor
culturale menite să aducă propăşirea culturală şi economică a poporului român.
ASTRA apare în istoria noastră ca unică instituţie, de data aceasta, întemeiată chir pentru acest
scop ca o organizaţie culturală a poporului român.
ASTRA a ştiut să se impună pentru că încă de la înfiinţarea ei, în urmă cu 150 ani, a fost
condusă atât la centru cât şi în despărţăminte de oameni destoinici, hotărâţi, gata de sacrificiu, adevăraţi
părinţi ai poporului ”obâjduit „.
De nu real folos pentru cei de la sate a fost inaugurarea sistemului de conferinţe, îndemnând
populaţia să îmbrăţişeze în afară de agricultură, industria şi comerţul, pentru că un popor poate deveni
economiceşte puternic dacă se ocupă şi cu aceste ramuri ale economiei. Pe atunci atât industria cât şi
comerţul erau pe mâini străine , nu numai la oraşe, dar şi la sate.
În aceste conferinţe se putea atrage atenţia mai bine decât oriunde asupra mijlocului de
întrajutorare întreolaltă, de a evita cât mai mult pe uzurpatorii străni şi îndeosebi a îmbrăţişa meseriile şi
comerţul.
Dacă până la înfiinţarea ASTREI sfaturile şi îndemnurile către ţărani se dădeau de regulă prin
scrisori şi prin grail preoţilor şi dascălilor de atunci, acestea puteau fi aduse la cunoştinţă prin aceste
comunicări directe din partea liderilor ASTREI sau prin conferinţe.
În Banat cel care a înfiinţat despărţământul Timişoarei al ASTREI, în anul 1898, a fost avocatul
Emanoil Ungureanu, cel care l-a şi condus vreme de 12 ani în calitate de director.
În acest răstimp ,sub oblăduirea sa ,prin iniţierea de colecte şi contribuţii benevole,au fost
înfiinţate 14 biblioteci populare în 14 sate româneşti; precursoare ale caselor naţionale de mai târziu.În
fiecare an a procurat câte 1000 de cărţi pe care le-a distribuit ca premiu pentru elevii merituoşi ai
şcolilor primare. Tot din colecte a înfiinţat un fond cultural de 5000 coroane, depunându-.l la Comitetul
Central al Asociaţiunii ASTRA din Sibiu cu destinaţia ca dobânzile acestui fond să fie puse la dispoziţia
Despărţământului din Timişoara, pentru ca să poată funcţiona cu un rezultat mai eficient pe terenul
culturii.
Buna colaborare a ASTREI cu biserica ese pregnant ilustrată în cazul de faţă de activitatea
bogată pe plan bisericesc pe care a desfăşlurat-o acest corifeu al culturii bănăţerne, materializată prin
construirea şi înzestrarea cu cele necesare a multor locaşuri ortodoxe de cult, între care, Catedrala
Mitropoliei Banatului, Biserica Parohiei Iosefin din Timişoara, Biserica din piaţa Traian, Sediile
Mjitropoliei şi Protopopiatului Timişoara şi altele.
Sunt interesante în acest sens raporturile cu corporaţiile bisericeşti chemate şi stimulate să
contribuie la educarea credincioşilor de la oraşe şi sate pentru ca acestea să nu se sălbăticescă folosind
cu însufleţire sămânţa cuvântului ziditor de suflet de la înălţimea amvonului, ce are de fiecare dată un
impact mobilizator.
Se înţelege, activtăţile ASTREI şi succesul lor nu sunt de conceput fără un suport material care
să susţină şi să impulsioneze crearea unor programe specifice, care să cuprindă, în primul rând, lupta
împotriva moravurilor şi decadenţei morale-obstacole aşternute înaintea oricărei biruinţe în planul
culturii
Pr. Unguraş Dorel
8
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI BISERICA
PARTENERIAT ŞCOALĂ BISERICĂ
Biserica este acea instituţie divino-umană care are ca scop mântuirea credincioşilor săi, iar una
dintre funcţiile sale cele mai importante este cea învăţătorească. Această misiune însă nu se poate
realiza dacă activitatea începută în biserică nu este continuată în şcoală, pentru că ambele instituţii aşază
omul şi formarea sa spirituală în centrul preocupărilor.
Responsabilitatea slujirii învăţătoreşti o au, în Biserică, episcopii şi preoţii, dar în sens larg orice
creştin trebuie să fie un mesager al Cuvântului pe care, ascultându-l în biserică, să-l transmită şi altora,
atât prin viu grai cât şi prin puterea faptei. Ne bucură faptul că în oraşul nostru credincioşii fac tot ce le
stă în puteri să fie alături de biserică şi şcoală, slujind comunitatea din care fac parte, iar acest lucru nu
ar fi fost posibil dacă cele două instituţii nu şi-ar fi unit forţele în numele aceloraşi idealuri.
Biserica şi şcoala au aceeaşi istorie de-a lungul căreia au făcut posibilă cultivarea conştiinţei de
neam a românilor, iar înfiinţarea şi activitatea ASTREI au fost făcute tocmai pentru a promova
adevăratele valori naţionale. Fondatori, colaboratori sau simpli membri ai ASTRA, preoţii şi dascălii şi-
au unit eforturile atât în momente dificile cât şi în momente prielnice, conştienţi că doar aşa vor reuşi să
pună în evidenţă cultura naţională.
Pe parcursul ultimilor ani, Parohia ortodoxă Oţelu Roşu a colaborat cu Liceul Bănăţean în
cadrul mai multor proiecte pe care această şcoală reprezentativă a Văii Bistrei le-a desfăşurat. E vorba
în primul rând de proiectul Credinţă, tradiţie, veşnicie, care şi-a desfăşurat o parte din activităţi chiar
în Capela parohiei noastre. Ne referim aici la Simpozionul omagial şi la Parastasul în memoria foştilor
dascăli şi elevi ai liceului care au trecut la cele veşnice. Alături de momentele speciale, prilejuite de
sărbătorile Crăciunului şi Paştilor din fiecare an, când slujitorii bisericii au fost invitaţi să participe şi să
binecuvânteze dascălii şi elevii şcolii, putem aşeza, de asemenea, tulburătoarele momente prilejuite de
sfinţirea de către P.S. Episcop Lucian a Capelei Sfânta Treime, din cadrul Liceului Bănăţean.
Un alt moment cu totul special este cel al Drumului luminii, de care ne vom aminti mereu,
preoţi şi dascăli şi elevi, deopotrivă. După slujba parastasului şi clipele emoţionante ale momentului
cultural-artistic realizat de elevii liceului, a urmat acel pelerinaj la cimitirul oraşului, care a sensibilizat
sufletele participanţilor.
Nu în ultimul rând, amintim aici de colaborarea noastră, din acest an, în cadrul proiectului
internaţional Apa în diferite religii, pe care şcoala dumneavoastră l-a desfăşurat, pentru susţinerea
specificului credinţei noastre ortodoxe .
De asemenea, putem pomeni parteneriatul pe care Parohia noastră îl are cu Liceul Bănăţean, în
cadrul Proiectului Naţional Hristos împărtăşit copiilor, proiect în care a venit rândul parohiei noastre
să facă primul pas în vederea unei colaborări viitoare pe care ne-o dorim cel puţin la fel de fructuoasă
ca cea de până acum.
Cu convingerea că biserica şi şcoala au fost şi vor rămâne instituţiile fundamentale care
promovează valorile morale, culturale şi naţionale, ne bucurăm că dascălii Liceului Bănăţean sunt
exemple vii de dăruire creştină, iar roadele muncii lor se văd în calitatea generaţiilor de elevi, care în
fiecare an pornesc în viaţă cu o solidă educaţie morală şi religioasă.
Biserica Sfinţii Împăraţi
Constantin şi Elena
Pr.Oltean Liciniu
9
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI BISERICA
Rândiuala învestirii zugravilor
În vremurile din urmă, zugravii sau pictorii de biserici, aveau o misiune cu totul specială, adică
în sensul că nu erau nişte persoane fără importnţă, ci erau aceia care înfrumuseţau şi zugrăveau sfintele
locaşuri. În calitate de persoane cu totul speciale, zugravii primeau o oarecare investire înainte de a
învăţa meşteşugul zugrăvirii icoanelor.Acest ritual sau şlujbă de hirotesie, dacă am putea spune,ni s-a
transmis de către marele zugrav Dionosie,ieromonahul cel din Furma,cel care scrie „Erminia pentru
meşteşugul zugrăviei”,un manual în care explică zugravilor,cum să zugrăvească sfintele locaşuri după
canoanele bisericii răsăritene.
În „Îndrumări către cel ce voieşte a deprinde meşteşugul zugrăviei”,zugravul Dionisie din
Furma,lasă pentru posteritate,ritualu de învestire al zugravilor pe care cu siguranţă şi zugravii bănăţeni
l-au săvârşit în secolul XVIII-XIX,dar care cu timpul afost uitat.
Dionisie din Furma ,indică că neofitul în meşteşugul zugrăviei „mai întâi să se călăuzească
singur,desenând singur şi fără măsuri câtăva vreme,pentru ca să capete o oarecare îndemânare şi să se
arate priceput”.El scrie că ucenicul să fie dus în Biserică în ziua de Paşti,după slijba de Vecernie,numită
şi a doua înviere,în prezenţa meşterilor şi calfelor,acest lucru are o semnificaţie oarecum simbolică şi
rituală şi ritualul ar putea să fie oarecum asemănător cu ceremonialul primirii luptătorilor medievali în
rândul cavalerilor.Ucenicul să se închine înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu,adică
Povăţuitoarea”,iar preotul începe slujba”hirotesiei”dând binecuvântarea,rostind rugăciunile înceăpătoare
şi următoarele tropare: „mute să fie buzele păgânilor care nu se închină cinstitei icoane tale cea
zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca,ce se cheamă Conducătoarea”-tropar din Paraclisul
Maicii Domnului şi Troparul praznicului Schimbării la Faţă: „Schimbatu-te-ai la faţă în munte Hristoase
Dumnezeule...”.Apoi preotul face semnul Crucii deasupra capului ucenicului şi rosteşte următoarea
rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru,carele nemărginit eşti cu fire dumnezeirii şi
pentru mântuirea oamenilor,în vremurile acestea mai de pe urmă,Te-ai întrupat în mod tainic din Maria
Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea şi ai socotit vrednic lucru să fii zugrăvit; carele pe singur chipul
preacuratei fţei Tale,îl plăsmuişi în preacinstita mahramă şi printrânsa vindecaşi boala toparhului Avgar
şi sufletul lui îl luminaşi spre cunoştinţa Ta a Adevărului Dumnezeului nostru,carele prin Duhul Tău ce
Sfânt l-ai înţelepţit pe dumnezeiescul Apostol Luca,a zugrăvi chipul Preacuratei Maicii Tale,care te
poartă pe Tine ca pe un prunc între ale ei braţe şi zice lui binecuvântându-l:
Darul celui născut din mine prin mine ,împreună cu ele să fie.Însuşi Stăpâne,Dumnezeule a
tuturor luminează,înţelepţeşte sufletul,inima şi cugetul robului tău...(cel care începe a învăţa arta
zugrăvirii);şi mâinile lui le îndrepteză fără prihană şi prea bine al zugrăvi chipul asemănării Tale
şi al Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor,întra Ta slavă şi întru strălucirea şi
înfrumuseţarea Sfintei Tale Biserici şi spre iertarea păcatelor acelor ce cu cinstire cuviincioasă le aduc
acestora închinăciune şi cu bună cucernicie le sărută şi cinstirea către însuşi întâiul chip o înalţă,şi-l
izbăveşte pe dânsul din toată diavoleasca înrăurire sporind în toate poruncile Tale prin mijlocirile
Preacuratei Maicii Tale ,ale Sfântului Slăvitului Apostol şi evanghelist Luca şi ale tuturor sfinţilor
Tăi.Amin.”.Apoi preotul rosteşte etenia întreită şi otpustul.După rugăciune, Dionisie din Furma
îndeamnă ca ucenicul să se îndeletnicească cua arta zugrăvitului până va ajunge la adevărata artă a
zugravului de Biserici.
Ieromonahul-zugrav de la Furma scrie că alăsat „procedeul acesta”,ca să-l facă toţi acei zugravi
care vor picta Biserici.În continuare Ieromonahul dă preţioase indicaţii meşterilor în arta zugrăvirii
pentru a se descurca în diferite situaţii.Tot ieromonahul scoate în evidenţă faptul că acei care învaţă arta
zugrăvirii din interese materiale,sunt asemănaţi cu Iuda Iscarioteanul şi cu toţi iubitorii de argint,el
accentuând faptul că zugrăvirea de Biserici trebuie să se facă spre slava lui Dumnezeu şi a sfintei Sale
Biserici.
Traian Nicolae Profir
10
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI BISERICA
Legenda Icoanei Maicii Domnului – făcătoare de minuni
Satul Măru este aşezat pe malul drept la râului Bistra Mărului, la ieşirea dintre munţi. Se aminteşte de
satul Măru de la 1387, când regele Sigismund face donaţie unor membrii ai familiei cneazului român Bogdan de
Mâtnic . Denumirea satului în documentele maghiare a fost Almafa (Mărul)
Biserica din lemn din Măru, se pare că a existat înainte de anul 1500. În sprijinul acestei afirmaţii
aduc cercetările bizantinologului S. Moravesik, care dă o cifră de circa 600 biserici şi mănăstiri de rit
oriental pentru secolele XIV-XV în sudul Ungariei şi Banat. Măru fiind una din comunităţile cele mai
mari din zonă nu putea să nu aibă biserică . In sprijinul acestei afirmaţii există o legendă păstrată în satul
Măru .
Se spune că la începutul secolului al XVI-lea, undeva în jurul Craiovei ar fi existat un boier cu numele
de Dan, avea 3 copii, băieţi şi fete. Turcii stăpâneau Valahia şi după dezastrul de la Mohaci, din 1526
ocupă Ungaria. Dintre copiii boierului Dan, numai fiul Oprea nu a fost însurat, ajunse în conflict cu
bătrânul tată din cauza fetei preotului din sat pe care dorea să o aibă noră. Pe această fată însă o dorea
pentru sine şi conducătorul turc al locului, un oarecare Hassan. Rivalitatea celor doi se va încheia prin uciderea
turcului de către Oprea.
Temându-se de răzbunarea turcilor, tatăl său îl îndeamnă să treacă munţii in Ardeal sau Banat. Cu paşi
tremurători şi cu multă dragoste se apropie bătrâna mamă boierească, îşi sărută feciorul şi îi şopteşte: Ţi-am pus
în desagă şi o iconiţă sfântă, care era până acum în biserica noastră. Tu păstreaz-o cu evlavie, că e sfântă şi cu
multe lacrimi udată. Oprea porneşte la drum şi, probabil, fiind călăuzit de izvoarele râului Bistra, ajunge în
Măruţ, unde va fi primit foarte bine de populaţia locului. La îndemnul preotului din sat el îşi va lua numele de
Bistrian, de la toponimul râului care 1-a călăuzit în sat salvându-i viaţa. Aşa s-au pus bazele numelui mai sus
menţionat. Drept mulţumire pentru buna primire tăcută, Oprea va dărui bisericii din Măru, icoana ce o primise de
la mama sa atunci când luase drumul pribegiei pentru a-i fi apărătoare la vremuri de restrişte.
Biserica satului era construită din lemn, ca majoritatea bisericilor din satele bănăţene. Această
biserică va fi arsă din temelie, împreună cu cimitirul. Icoane vechi existente în biserica din Măru: în primul
rând icoana sus menţionată, despre care legenda spune că ar fi fost adusă de către fugarul Oprea, devenit
Bistrian, la începutul secolului al XVI-lea. Icoana este pictată pe un fond verde, ornamentaţia Fecioarei şi a
pruncului fiind în nuanţe baroce. Fecioara poartă un Maghorio albastru-verzui ornamentat cu aur. Pruncul
Iisus poartă o haină imperială de aur, iar pe cap o tiară papală. Deasupra Fecioarei se află doi îngeri care ţin o
coroană împărătească. Ceea ce frapează sunt ochii şi grafia părului care sunt pictate în stilul tradiţional bizantin.
Inscripţiile de pe ea sunt redate în caractere chirilice şi greceşti. Alături de inscripţii se mai află reprezentări cu
un caracter şi o simbolistică profund religioasă: o cruce, uşi împărăteşti, o cădelniţă, soarele şi luna, cheia,
amfora şi o scară.
Primul care şi-a spus părerea vizavi de această icoană a fost pictorul Cornelui Baba. Concluzia lui a fost
că, icoana aparţine tehnicii athonite. Se poate să fi fost pictată de un călugăr din muntele Athos, care a trecut prin
Yalahia de unde a ajuns la Măru. A doua expertiză a fost făcută de expertul Tigu Viorel, care o descrie după
cum urmează: Maica Domnului Odighitria -cea care arată calea). El o datează în prima jumătate a secolului al
XVIII-lea (deceniul I-II). Dimensiune 51/41 cm. Punând în paralel concluziile expertului şi tradiţia orală
păstrată în sat, se pune problema vechimii icoanei şi, a datei la care a avut loc refugiul lui Dan Oprea.
Ceea ce este cu adevărat important, este plusul spiritual pe care această icoană 1-a adus în viaţa
locuitorilor din Măru, în conştiinţa cărora ea a intrat ca făcătoare de minuni. Acest lucru se bazează pe mărturii
istorice. Astfel, în anul 1739 generalul austriac Lentulus a incendiat şi prefăcut în ţărână satul dimpreună cu
biserica şi cimitirul. Unul dintre puţinele odoare recuperate din cenuşă a fost şi această minunată icoană care, ca
prin minune nu a fost atinsă de foc. Ca mărturie vie a acestei întâmplări, icoana poartă şi acum urma norocoasei
lovituri de târnăcop care a scos-o la lumină din mormanul de cenuşă.
11
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI BISERICA
O altă întâmplare extraordinară a avut loc în anul 1799, când s-a sfinţit biserica din Măru de către
episcopul sârb de Caransebeş Iosif Ioanovici Sakabent, care impresionat fiind de frumuseţea ei a vrut să o
transporte la sediul episcopiei. Ajungând la hotarul satului cu satul Crâşma, caii trăsurii episcopului s-au oprit şi
nu au vrut cu nici un chip să meargă mai departe. Se pare că episcopul şi-a dat seama de greşeala făcută şi a
restituit icoana sătenilor. Datorită acestor fapte minunate, icoana a pătruns în conştiinţa locuitorilor, ca şi
ocrotitoare a comunităţii, aşa încât, atunci când Mitropolia Banatului, dată fiind vechimea şi valoarea artistică a
icoanei, a dorit să o ia pentru muzeul nou înfiinţat în Bucureşti cu artă veche, sătenii s-au opus categoric la
deposedarea lor de această sfântă icoană, pe care au păstrat-o cu atâta adoraţie, generaţii în credinţa ortodoxiei,
care face şi azi cinste satului Măru .
BIBLIOGRAFIE:
1. dr. N. Table, Monografia satelor Maru si Poiana Marului (manuscris), Timisoara, 1980, p. 109
2. Ion Parvu, Valentin Sandu, Cultura si comunitate pe Valea Bistrei 1862-1919, ed. Mirton, Timisoara, 2005, p. 67
3. Muzeul de Istorie si Etnografie, Scoala cu clasele I-VIII Maru
Psiholog: Lupu Adina, Şcoala cu clasele I-VIII Măru
12
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI BISERICA
Consideraţii asupra muzicii bisericeşti în comun
Istoria muzicii religioase creştine este strâns impletita cu istoria bisericii şi a cultului creştin.La
inceput simplă,dar mişcatoare,aşa cum era viaţa celor dintâi creştini,care se adunau prin catacombe,prin
munţi şi peşteri pentru săvârşirea cultului dumnezeesc.Sfântul Ambrozie,în Milano,Niceta
Remesianul,pe meleagurile ţării noastre,in sec al IV-lea sfântul Grigore cel Mare şi multi alţii ai căror
nume sau uitat cu trecerea vremii,sunt cei ma vechi îndrumători ai muzicii religioase pe făgaşurile in
care ea s-a păstrat multă vreme.
Poporul roman născut creştinşi indeosebi slujitorii Bisericii,au arătat de la început o atenţie
deosebită cântării bisericeşti.De altfel,majoritatea istoricilor sunt de părere că muzica bisericească a
pătruns in cultura poporului nostru adată cu învătătura şi credinţa creştină .
După retragerea legiunilor romane la sud de dunăre,în Dacia se desfăşoară,în Dacia se desfăşţoară
două procese incepute înca din timpul ocupaţiei militare:etnogeneze poporului şi a limbii române şi
pătrunderea creştinismului prin misionarii care au venit din Orientul apropiat.Cea mai importantă
personalitate sosită pe teritoriul Dobrogei de astăzi este Sfântul Andrei care şi-a început misiunea de
creştinare a populaţiei locale incă înainte ca aceasta să se constituie in structura etnică a românilor.Din
acest motiv se spune că „românii s-au născut creştini”.
După întemeierea bisericii,cântarea religioasă a ocupat un loc important în oraşul Filipi „lăudau
pe Dumnezeu in cântări”(FAPTE 16.15).În primele veacuri,strămoşii nostrii au cântat imnele creştine în
limba latină,după formarea limbii române în româneşte,iar in sec al X-lea când s-a introdus limba
slavonă in cult,şi muzica bisericească,a fost transpusă în melosul slavon.
Primul cântăreţ atestat documentar în spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost dascălul Sava de la
Buzău,martirizat de 12 aprilie 372 în timpul persecuţiei lui Athamaric,prin înecare în râun Buzău.
Până la apariţia primelor şcoli bisericeşti în sec al XIV-lea sfintele cântări au fost învăţate în
mănăstiri,biserici parohiale.Primii dascăli au fost călugării vârsnici din mănăstiri.Între aceştia s-a
remarcat Filoteimonahul fost logofăt al lui Mircea cel Bătrân,care a întemeiet o adevărată şcoalpă de
cântăreţi la mănăstirea Cozea.
Tradiţiile cântării vocale solistice sau în grup se pierd în negura timpurilor.Principalele surse de
informare sunt cultura populară şi cea promovată de biserică.Cu multtimp înainte de cântarea solostică
în bisericile creştine cântecele se interpretau de întreaga obşte.La slujbă ne spune Sfântul Ioan
crisostomul „din vechime,tot se adunau şi cântau dulce impreună”.
Dialogurile sau schimbul de întrebări şi răspunsuri dintre preot şi credincioşi îl regăsim in
practica liturgică în primele sec ale creştinismului,dovadă stau Constituţiile apostolice (sec al IV-lea şi
alV-lea),Testamentul Domini(sec al VIII-lea).Multe izvoare atestă practicarea cântării în comun,care a
stabilit în permanenţă o comuniune sufletească între altar,naos,pronaos şi Cel de Sus.Iată câteva dovezi
în acest sens: „toţi cei din biserică” menţiona Dionise Ariopagitul,unul dintre cei mai de seamă
„doctrinari” ai credinţei creştine,contemporan cu Sf Apostol Pavel „înaltă cântarea obştească”.
Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului arată că „Trisaghionul...e o cântare de biruintă
ce o zic cu toţii credincioşii”,iar despre Heruvic,Sf Sofronie al Ierusalimului spunea acelasi lucru şi
anume că „se cânta în acelaşi timp cu totii.Cântarea în comun E un mijloc de apărare a bisericii noastre
şi al credincioşilor,de posibile influenţe nefaste ale unor confesiuni şi culte care contravin religiei
creştin-ortodoxe „...acolo unde credincioşii unsec învăţătura bisericiilor, unde ei au învăţat bine
imnurise Sfintei Liturghii,acolo unde ştiu să cânte minunatele imnuri ale sfinţiilor părinţi n-au să poată
să-i mai amăgească niciodată cei de altă credinţă” PF Iustinian.
Muzeograf Neumann Carmen
M.J.E.R.G Caransebeş
13
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI BISERICA
„CREDINŢĂ, TRADIŢIE, VEŞNICIE ÎN VALEA BISTREI”
Marele ctitor al învăţământului românesc, Spiru Haret, spunea că „fără credinţă în Dumnezeu
şi în neam, nu se poate face educaţie”.
Biserica noastră strămoşească şi trecutul nostru sunt pilonii pe care ne-am sprijinit de-a lungul
timpului. În cadrul proiectului educaţional „CREDINŢĂ, TRADIŢIE VEŞNICIE ÎN VALEA
BISTREI”, proiect realizat în parteneriat cu bisericile ortodoxe din Valea Bistrei, s-au amenajat trei
spaţii ce au devenit „Capela Sfânta Treime”, „Muzeul Etnografic”şi „Sala ASTRA” din cadrul Liceului
Bănăţean. Participările membrilor astrişti la sfintele liturghii au pus în valoare autenticitatea,
originalitatea portului popular di Banatul de Munte.
Parohia ortodoxă din Bucova
Parohia ortodoxă din Zăvoi
Parohia ortodoxă din Măru
14
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI BISERICA
Parohia ortodoxă din Măgura
Parohia ortodoxă din Obreja
Parohia ortodoxă din Glimboca
Parohia ortodoxă din Voislova Parohia ortodoxă din Marga
15
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
NICOLAE STEINHARDT, ROMANCIER
Monahul de la Rohia este cunoscut în special prin lucrarea sa postumă Jurnalul fericirii şi prin
predicile din volumul Dăruind vei dobândi. Puţină lume ştie că Nicolae Steinhardt a scris foarte multe
volume de eseuri, dar şi mai puţini îi cunosc activitatea de romancier. În convorbirile sale cu Zaharia
Sângeorzan ,Steinhardt mărturiseşte că nu este mulţumit de „flecuşteţele” pe care le-a tipărit ,pentru că
acestea „nu sunt cărţi”.1Dorinţa sa era de a scrie un roman ,pentru că în tinereţe a scris unul, foarte naiv,
care se numea Copii moderni . Într-adevăr, romanul Călătoria unui fiu risipitor, publicat la noi în 1995, este probabil o variantă
a acestui roman de tinereţe ,în care este prezentată „călătoria” în societatea burgheză interbelică a unui
tânăr evreu ,E.M. Blumberg. Deşi data scrierii acestui roman nu este cunoscută ( probabil primii ani ai
deceniului trei), semnificaţiile sale sunt clarificate de lectura eseurilor de tinereţe ale autorului ,în care
este ironizat entuziasmul cu care generaţia tânără dintre cele două războaie mondiale îmbrăţişează fără
discernământ ideile extremiste ale epocii. Steinhardt face din motivul călătoriei un pretext pentru
reconstituirea unui anumit mediu burghez -cel evreiesc, descris prin intermediul unui personaj narator.
Pasionat cititor de romane dar şi interesat de teoriile asupra romanului, Nicolae Steinhardt nu
ezită să îşi exprime părerea privind acest domeniu mult discutat. În eseul Întru lauda Virginiei Woolf şi
în apărarea lui John Galsworthy din volumul Incertitudini literare, Nicolae Steinhardt împarte
romanele englezeşti în două categorii sau şcoli, simbolizând aspecte caracteristice vieţii şi
temperamentului englezesc: şcoala whiskyului şi şcoala ceaiului, dulceaţa căminului şi atracţia largului
mării ,gentileţea şi violenţa. Un alt eseu, numit Romancieri serioşi şi neserioşi , prezintă deosebirile şi
asemănările dintre romancierii clasici şi cei moderni .Deşi ambele categorii pot fi de bună calitate ,
spune eseistul ,balanţa se înclină spre romanul clasic, care reuşeşte să ofere o a doua realitate ficţională ,
mai interesantă şi mai puternică decât realitatea înconjurătoare .
Romanul Călătoria unui fiu risipitor a fost apropiat de alte romane pe tema adolescenţei precum
Romanul adolescentului miop sau Cişmigiu & comp., însă Blumberg nu e un licean, un adolescent în
criză identitară, ci e un tânăr care a absolvit Facultatea de Drept şi este mai degrabă în căutarea unui rost
în viaţă, destul de mândru pentru a nu apela la ajutorul tatălui şi dornic de a-şi face o situaţie prin
propriile puteri. Blumberg mimează o revoltă împotriva generaţiei vârstnice, însă nici un moment nu
are conştiinţa rupturii, a singurătăţii sau a marginalizării şi nici nu intenţionează să provoace această
ruptură. Perfect integrat în societatea căreia îi aparţine şi în familie, personajul „se revoltă” doar pentru
a dobândi confirmarea că întoarcerea e cea mai bună decizie, că locul său de piesă în angrenaj e unul
potrivit.
Asemănările dintre romanul Călătoria unui fiu risipitor şi datele romanului de tip nou descris în
eseul pomenit mai sus se opresc însă la conştiinţa personajului, realizat polemic faţă de personajele
camilpetresciene de exemplu. Departe de a fi măcinat de grozave probleme de conştiinţă, personajul
romanului, Blumberg, monologhează, e „logoreic”, cum spune Dan C. Mihăilescu, însă o face în
favoarea celuilalt tip de roman , opus romanului de tip nou .Romancierul Steinhardt se plasează astfel
din nou pe linia echilibrului între nou şi vechi: e permeabil la toate înnoirile formale ale romanului ,
însă reclamă bonomia, sentimentele şi dragostea de viaţă a vechilor romane care se citesc cu drag la
gura sobei .
„Adevărul, sunt convins e că şi romanul << frescă socială >> şi romanul << monolog interior >>
sunt ca şi altele, forme posibile ale unui gen vast. Ar fi păcat – şi poate nu numai păcat, ci şi sfâşietor –
ca întocmai ca în Victimele datoriei, după rigoriştii romanului realist şi după subtilii teoreticieni ai
romanului de analiză să vină un nou leat de implacabili monologhişti << ţinând să impună fiecare,
cuegală străşnicie, o reţetă anume - -a lor >> într-un spaţiu prin definiţie liber şi plural”2.Aceasta ar
1 Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia ,Nicolae Steinhardt, răspunde la 365 de întrebări ,Bucureşti, Editura Humanitas
,2000, p.115. 2 Nicolae Steinhardt, Între viaţă şi cărţi, p. 348.
16
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
putea fi o explicaţie a titlului pe care Steinhardt l-a dat romanului său, titlu care nu are în nici un caz
conotaţii biblice. „Risipirea” fiului se produce prin această concesie făcută romanului monolog interior,
însă „întoarcerea din călătorie” presupune rămânerea la vechile credinţe şi valori.
Subiectul romanului este destul de diluat. Personajul principal al romanului pleacă pentru scurt
timp de acasă ,dintr-o frondă neaşteptată, prilej pentru a înfăţişa apoi „mostre” sociale şi figuri tipice ale
lumii evreieşti. „Revoltatul” de moment este, ca şi tânărul Steinhardt odinioară ,un „burghez” convins
de valorile familiei ,echilibrului, cumsecădeniei şi confortului. Plecarea lui de acasă nu produce însă
ieşirea din mediul iniţial, ci dimpotrivă, aduce în prim plan alte feţe ale aceluiaşi mediu : lumea tinerilor
împărţiţi între petreceri, lecturi şi idei socialiste, comuniste sau conservatoare şi cea a maturilor
interesaţi de confortul material şi afectiv al familiei. Abia către sfârşit este sugerat faptul că plecarea de
acasă ar fi fost declanşată de un mini-conflict al protagonistului cu părinţii: tatăl îi reproşase cu o seară
înainte ca nu trăieşte în realitate şi nu ştie ce vrea , iar mama nu este încântată de prietenia personajului
cu o tânără pe nume Aneta Gattini . Această figură feminină este prezentă şi în Jurnalul Fericirii, fiind
evocată apoi de Steinhardt în convorbirile lui cu Nicolae Băciuţ, însă în alte circumstanţe.
Într-un articol intitulat Steinhardt îndrăgostit, Ioan Simuţ încearcă să descifreze misterul cu care
monahul Nicolae îşi învăluie anii tinereţii şi ai primei iubiri. În volumul Între lumi. Convorbiri cu
Nicolae Băciuţ, Steinhardt este întrebat dacă a iubit vreodată o femeie. Răspunsul monahului este
surprinzător „ am cunoscut, aveam vreo douăzeci de ani, iubirea, am ştiut şi eu ce înseamnă a ţi se părea
că lumea e a ta, că tu începi lumea, a pluti în euforie şi în fericire absolută. A. G. şi eu nu ne-am
căsătorit. Astăzi când ni se întâmplă să ne întâlnim, ne privim cu atenţie, acoperiţi de praful abraziv, de
funinginea şi de noroiul anilor, ne privim şi cred că amândurora ne pare foarte bine că nu ne-am
căsătorit. Ei, fericirea, cum zice Proust, e cel puţin pentru unii oameni o eroare.”3O scurtă investigaţie a
acestui subiect ne lămureşte însă destul de puţin.
Ioan Simuţ pune în legătură cu această mărturisire, Eseul romanţat asupra neizbânzii, în care
Steinhardt realizează unele dintre cele mai frumoase texte dedicate iubirii din literatura română. Eseu
romanţat asupra neizbânzii este o schiţă de roman care conţine o poveste de dragoste plasată
aproximativ în perioada 1932-1933. Protagonista acestei poveşti se numeşte Adina, iar naratorul
personaj istoriseşte povestea sa de dragoste încheiată cu despărţirea de Adina. Ioan Simuţ consideră
Eseul romanţat un alt jurnal al lui Steinhardt, încheiat însă mult mai târziu. Datele s-ar potrivi cu
biografia acestuia şi pot fi puse în legătură şi cu cele din Jurnalul fericirii, pentru că de exemplu, Anetta
sau Amelia Pavel este evocată în Jurnalul fericirii în însemnări datate 1931 sau 1934.
Trebuie să observăm că ,oricum, elementul comun ambelor scrieri este filonul autobiografic. Ele
înfăţişează aceeaşi lume, având deci un cadru spaţio- temporal identic. Deosebirea constă în ipostaza în
care e surprins personajul narator: fiul în Călătoria unui fiu risipitor şi îndrăgostitul în Eseu romanţat
asupra neizbânzii. Scrierea din urmă ar putea fi foarte bine o continuare a poveştii începute în Călătoria
unui fiu risipitor. Dacă a existat o idilă şi realitatea şi-a făcut loc în ficţiune, atunci începuturile ei
trebuie plasate în Călătoria unui fiu risipitor.
Împărţit în douăzeci şi şase de capitole, romanul începe ex-abrupto cu fixarea momentului în
care personajul principal se hotărăşte să plece de acasă, într-o zi de toamnă, 14 octombrie, în prezenţa
celor doi prieteni ai săi, tineri evrei, Gruia (Grunberg) şi Benet, încântaţi să asiste la o asemenea scenă
palpitantă. Mediul în care se mişcă tânărul Blumberg după plecarea sa nu este diferit de cel în care
trăise până acum: familii onorabile de burghezi ,evrei sau nu, în care se regăsesc elementele unei vieţi
lipsite de griji materiale dar şi mentalităţi infuzate cu o oarecare doză de suficienţă şi mulţumire de sine.
Idealurile personajului sunt legate de bunăstarea materială şi de tihna căminului, de o viaţă liniştită dusă
între câteva repere aparent şterse şi banale, dar puternice în zona confortului familial şi a
cumsecădeniei ca valoare neclintită în orice context istoric sau social.
De exemplu, personajul Gruia, prietenul lui Blumberg, care se oferă să îl găzduiască pe tânărul „
fugar”, are „ bunătatea micului burghez care când o rudă îi sărăceşte sau un prieten îi e pe drumuri, îi
ajută fără discuţie.”4 . Atunci când părinţii celuilalt prieten, Benet, încearcă să îl convingă să se întoarcă
3 Nicolae Steinhardt, Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuţ,, Cluj – Napoca, Editura Dacia, 2006, p.35. 4 Nicolae Steinhardt, op.cit. , p.12.
17
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
acasă, personajul se simte ocrotit nu doar de o familie primitoare, asemenea familiei sale, ci de o
întreagă clasă socială. Ospitalitatea ,prietenia, plăcerea taifasului, relaţiile de familie dar şi deliciile
culinare ca elemente ale vieţii burgheze ,sunt aspecte ale unei lumi în care nu au pătruns încă nori
ameninţători, un fel de Paradis în care, chiar dacă a trecut vremea primilor oameni, se mai aude încă
îndemnul „Pace pe pământ şi între oameni bunăvoire”.
Fără a fi un moment important poate, în istoria romanului subiectiv românesc, Călătoria unui fiu
risipitor este o apologie a epocii trăiriste, o meditaţie asupra adevăratelor valori dar şi un roman despre
roman, o încercare de demonstrare a proustianismului în dimensiunea sa socială. Steinhardt aşează
romanele interbelice româneşti între doi poli, reprezentaţi de Ionel Teodoreanu şi Camil Petrescu,
preluând de la primul sensibilitatea şi lauda vieţii neumbrite de frământările conştiinţei, iar de la
celălalt, noutatea formulei narative. Pe de altă parte ludicul , ironia, parodia, invazia realităţii în
interiorul ficţiunii, intertextualitatea, toate conduc către aceeaşi concluzie: Călătoria unui fiu risipitor
tinde să depăşească graniţele romanului modern, ascunzând sub vechea mască a cuminţeniei burgheze
pe care o propovăduieşte, zâmbetul ironic al începuturilor postmodernismului.
BIBLIOGRAFIE 1. Cărtărescu , Mircea , Postmodernismul românesc. Postfaţă de Paul Cornea, Bucureşti, Editura
Humanitas, 1999.
2. Cosma , Anton, Romanul românesc şi problematica omului contemporan, Cluj Napoca, Editura
Dacia, 1977.
3. Glodeanu, Gheorghe, Poetica romanului interbelic. O tipologie posibilă, Bucureşti, Editura
Ideea europeană, 2007.
4. Mihăilescu , Dan C. , Literatura română în postceauşism, I. Memorialistica sau trecutul ca re-
umanizare, Iaşi, Editura Polirom, 2004.
5. Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Bucureşti, Editura Gramar,
2007.
6. Sângeorzan, Zaharia, Monahul de la Rohia ,Nicolae Steinhardt, răspunde la 365 de întrebări
,Bucureşti, Editura Humanitas ,2000.
7. Simuţ, Ioan, Steinhardt îndrăgostit, în „ România literară”, an XXXVIII, nr. 19, 18-24 mai
2005.
8. Steinhardt, Nicolae Articole burgheze. Ediţie îngrijită, adnotări, cronologie şi indice de Viorica
Nişcov. Studiu introductiv de Nicolae Mecu, Iaşi, Mănăstirea Rohia, Editura Polirom, 2008.
9. Steinhardt, Nicolae, Călătoria unui fiu risipitor ,Bucureşti, Editura Adonai, 1995.
10. Steinhardt, Nicolae, Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuţ,, Cluj – Napoca, Editura Dacia,
2006.
11. Steinhardt, Nicolae , Între viaţă şi cărţi, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1976 .
12. Steinhardt, Nicolae, Jurnalul fericirii. Argument de P. S. Justin Hodea Sigheteanul. Ediţie
îngrijită, studiu introductiv, repere biobibliografice şi indice de Virgil Bulat. Note de Virgil
Bulat şi Virgil Ciomoş. Cu „ Un dosar al memoriei arestate” de George Ardeleanu, Iaşi,
Mănăstirea Rohia, Editura Polirom, 2008 .
13. Steinhardt, Nicolae, Monologul polifonic. Ediţie îngrijită şi prefaţată de Virgil Bulat, Cluj –
Napoca , Editura Dacia, 2002.
Prof. Dr. Carmen Oltean, Liceul Bănăţean Oţelu Roşu,
18
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
SĂRBĂTOAREA MAJORATULUI
24 mai 2011, Oţelu Roşu, ASTRA aniversară şi Sărbătoarea Majoratului
24 mai 2011,Oţelu Roşu, muzică folk şi dans în cadrul zilelor aniversare
19
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
ZIUA ABSOLVENTULUI
27 mai 2011,Oţelu Roşu, Ziua Absolventului,la ceas aniversar
20
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
MARATON ASTRIST LA OŢELU ROŞU
24 mai 2011, Oţelu Roşu, spectacol muzical coregrafic învăţământ preşcolar
26 mai 2011, Oţelu Roşu, spectacol muzical coregrafic învăţământ primar
21
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
f
27 mai 2011, Oţelu Roşu, spectacol muzical coregrafic învăţământ gimnazial
22
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
27 mai 2011,ASTRA Aniversară la Şcoala de Arte Plastice Oţelu Roşu
23
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
29 mai 2011,Glimboca
Ansamblul Dor de Munte la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii Bistrei
29 mai 2011, Glimboca
Ansamblul Ciobănaşul la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii
24
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
29 mai 2011, Glimboca
Ansamblul Doina Bistrei la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii Bistrei
29 mai 2011, Glimboca
Ansamblul Glâmboceana la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii Bistrei
25
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
27-29 mai 2011, Obreja / Glimboca
Ansamblul Obrejana la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii Bistrei
24 mai 2011, Voislova
Ansamblul Voisloveana la şezătoare în Valea Bistrei
26
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
23 mai 2011, Rusca Montană
Şcoala cu clasele I-VIII
27
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ANIVERSARĂ
28 mai 2012, festivitate aniversară, Oţelu Roşu
28 mai 2012, festivitate aniversară, Oţelu Roşu
28
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA
29 mai 2011, Glimboca,
Ansamblul Gugulana la Festivalul de folclor al Văii Bistrei, ediţia a II-a
29
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 INTERVIURI
DE VORBĂ CU DOMNUL PROF. UNIV. DR. DUMITRU JOMPAN (DIN MARGA)
1. În calitate de membru al Asociatiunii ASTRA, care consideraţi că a fost contribuţia
dumneavoastră la promovarea obiectivelor culturale ale Asociaţiei, în zona în care v-aţi
desfăşurat activitatea?
- Contribuţia mea a fost sporadică. Am răspuns "prezent" atunci când conducerea ASTREI mi-a cerut
colaborarea. În ce fel am colaborat? Prin prezentarea unor comunicări pe teme de muzică, etnografie şi
folclor, dar şi cu mini-concerte de muzică corală în interpretarea Corului "CANON" din Marga şi a
Coralei "TIMOTEI POPOVICI" a Seminarului Teologic "Ioan Popasu" din Caransebes.
2. Sub ce formă aţi încercat să transpuneţi în practică, de-a lungul carierei dumneavoastre, acele
obiective ale Asociaţiei ASTRA care corespundeau pregătirii profesionale?
- Prin articole, studii, comunicări, volume publicate, prin cercetări de teren, prin îndrumarea studenţilor
Facultăţii de Teologie Ortodoxă-Didactică şi a celor de la Colegiul de Educatori şi Învăţători, ambele
din Caransebeş, în direcţia cercetării.
3. Aveţi proiecte viitoare legate de activitatea dumneavostră în calitate de membru al Asociaţiei
ASTRA?
- Doresc intergrarea activităţilor mele în programul ASTREI şi punerea "pe picioare" a Asociaţiei
Folcloriştrilor şi Etnografilor Văii Bistrei.
Interviu realizat de prof. Liliana Mihuţ
30
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 INTERVIURI
Un mare doinitor: ACHIM NICA
Achim Nica este unu1 dintre cei mai cunoscuţi
solişti de muzică populară bănăţeană. S-a născut în 20 ianuarie 1930, în comuna Obreja, într-o casă de
plugari. Părinţii marelui doinitor - Ilie Călina Achim - au fost ţărani din moşi-strămoşi, chit că tatăl a
mai lucrat o vreme ca muncitor la uzina din Oţelu Roşu, aşa cum au făicut şi alţi ţărani, în mare parte la
munci necalificate, în timpul liber purtând pe umăr sapa ori coasa cu care lucrau pământul. Comuna este
aşezată într-o zonă deosebit de bogată in folclor, geografic, Obreja, fiind situată la poalele munţilor, pe
malul râului Bistra. Este valea unde dau in floare cântecele, jocurile, obiceiurile şi tradiţiile populare
bănăţene.
- Nano Achime, spune-mi, te rog, persoana ori împrejurarea care te-a apropiat de muzica
populară.
- Îmi amintesc că aveam vreo şapte ani, când, la o petrecere a mai multor ţărani din sat, participa şi tatăl
meu, eu aflându-mă pe lângă ei, pe-acolo. Tatăl meu, cunoscându-mi pasiunea şi talentul pentru
cântece, m-a chemat mai aproape de el, rugându-mă să cânt ceva pentru petrecerea lor. După ce am
cântat, toţi au rămas surprinşi de curajul şi bucutia cu care am primit să cânt, apoi de frumuseţea
interpretării. Un ţăran, sătean de-al meu care nu avea copii, s-a oferit imediat să mă înfieze şi, ca
recompensă pentru tatăl meu, în cazul când ar fi acceptat să mă dea, i-a oferit suma de zece mii de lei.
Bineînţeles că tata nu a acceptat această propunere. Calităţile muzicale le-am moştenit de 1a mama mea,
care cânta frumos, era invitată să cânte pe la nunţi şi botezuri, sau pe la petrecerile ocazionale unde era
împreună cu tata.
- Spune-ne câteva cuvinte despre începuturile în interpretarea muzicală.
- De cântat, am cântat de mic copil 1a serbările şcolare, la clacă, la şezătorile care se organizau în sat.
La şcoală, când ne punea să cântăm ceva, eu luam nota cea mai mare. Au trecut anii, am crescut, şi, de
1a 10-12 ani în continuare, am început să cânt binişor.
- Vorbeşte-ne, te rog, despre angajarea dumitale la „Doina Banatului" şi despre turneele
realizate cu acest ansamblu.
- Mi-aduc aminte, aveam 28 de ani, când a sosit în Obreja Orchestra populară de atunci „Lazăr
Cernescu" din Caransebeş. Cu orchestra venise în comună şi celebra cântăreată Maria Tănase. După
spectacol, Lae Perescu, dirijorul orchestrei, 1-a întrebat pe obrejanul Nicolae Jula, cu care se cunoştea
bine, dacă i-a plăcut spectacolul. Jula a răspuns că'. „ Da, dar să ştii, Lae, că avern şi noi un cântăreţ
care doineşte frumos". „Unde-i? Să-1 văd şi eu şi să-1 ascult", a zis Lae Perescu. Şi atunci am cântat în
uşa autobuzului, gata de plecare la Caransebeş. Am doinit La Obreja-ntr-o grădină. Lui Perescu i-a
plăcut vocea mea, m-a chemat la orchestră, la Caransebeş, şi aşa au început pregătirile şi repetitille
pentru înegistrarea unor melodii pentru Radio Bucureşti, eu cântând melodiile La Obreja-ntr-o
grădină şi Patru boi leagănă caru. În anu1 1965, Lae Perescu a primit aprobarea şi a înfiinţat
Ansamblul „ Doina Banatului" din Caransebeş. Am fost angajat şi eu, şi am cântat, sub bagheta lui Lae
Perescu şi a mai tânărului, pe atunci Laci Perescu, ca profesionist, vreme de 10 ani, până în 1975, când
s-a desfiintat Doina Banatului". Ţin să precizez că înainte de a deveni profesionist la „ Doina
31
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 INTERVIURI
Banatului" şi după ce ea s-a desffintat, eu am cântat la Ansamblul muncitoresc „Iedera", al Clubului din
Otelu Roşu, ansamblu care era dirijat de Gheorghe Radu.
- Când ţi-ai lansat primul disc?
- În 1961 mi-a apărut primul disc la Electrecord, cu cele două melodii înregistrate la Radio, iar de-a
lungul anilor, încă şase.
- Spune-mi, când au avut loc primele înregistrări radiofoniee şi dacă ai fost ajutat de cineva în
acest sens.
- Lae Perescu, dirijorul din Caransebeş, a fost un adevărat maestru şi un adevărat om de omenie. M-a
ajutat să cresc de la spectacol la spectacol, să mă afirm, să ajung, de la un timid pe scenă, la mişcarea
scenică a unui adevărat artist. Apoi, nu pot uita profesionalismul şi bunătatea doamnei Lucia Boleantu,
de la Radio Timişoara, care în anul 1960 m-a ajutat să imprim primele melodii la Radio. Un suflet divin,
cum rar se poate întâlni, care, în cariera sa, i-a ajutat pe multi să se afirme şi să devină cunoscuţi.
Degeaba ştii să cânti frumos, dacă lumea nu te vede şi nu te aude, rămâi un ilustru necunoscut. De un
real folos mi-a fost întâlnirea de la Opera Română din Timişoara, cu ocazia unui spectacol-concurs, cu
muzicologul Nicolae Ursu, care mi-a dăruit o culegere de folclor din Valea Almăjului
Nana Achim este foarte bogat in ceea ce priveste discografia şi inregistrările realizate la Radio
Bucureşti, Timişoara, E1ectrecord şi TVR. Toate acestea apar în volumul editat de regretatul jumalist de
radio şi presă scrisă, Nicolae Pârvu, intitulat „Achim Nica, Doinitorul Banatului". Odată cu lansarea
acestui volum, a fost sărbătorit şi Nana Achim la 70 de ani de viaţă şi 45 de ani de activitate artistică,
evenimentul bucurându-se de o participare masivă a unor personalităţi de seamă, specialişti în folclor,
istorici şi colegi de breaslă din toată. ţara (solişti vocali şi instrumentişti). Aş aminti pe câtiva dintre cei
care şi-au expus opinii despre sărbătorit: Lucia Bo1eantu — fost redactor la Radio Timişoara, prof.
Anişoara Rădulescu-Zeicu — consăteană, dr. Ion Heţegan — preşedintele Societăţii Culturale
„Banatul", Mihai Anghel — directorul Studioului Teritorial de Radio Timişoara, Ilie Mustăcilă —
preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ion Pascotă primarul comunei Obreja,
Gheorghe Ţunea — consilier cu probleme de muzică la Inspectoratul pentru Cultură Caraş-Severin,
Velişcu Boldea — directorul C.Î.A.C.P. Caraş-Severin, Elise Stan — redactor-şef la Departamentul TV
România Intemaţional, Ioan Petraş Arbore — vicar la Episcopia Caransebeşului, Gelu Stan —
coordonatorul Secţiei muzicale de 1a Radio Timişoara, Carmen Popovici, Drăgan Muntean —
directorul Ansamblului „ Ciocârlia", precum şi subsemnatul, ca solişti vocali.
Meritele lui Nana Achim au fost răsplătite prin numeroasele diplome acordate de instituţii de
specialitate şi de stat. Dar Premiul ETHNOS pe anul 1988, decemat pentru contribuţia sa la
valorificarea folclorului tradăţional, a fost răsplata cea mai maxe. Vreau să spun, aşa cum sublinia drd.
Daniela Mihai, muzicolog, că Achim Nica nu a devenit şi nu rămâne o valoare primordială doar pentru
că a respectat, a indeplinit şi şi-a asumat toate acestea şi altele asemenea, asimilându-le ca nimeni altul,
dar, in marea 1ui modestie, Achim Nica a avut dintru inceput conştiinţa lăniştită şi esenţială a valorii
căreia-i este hărăzit şi care-i este prilejuită şi oferită de destinul lui creator de excepţie. Astfel că
modelul, autenticitatea, talentu1, valoarea, destinul creator — toate acestea îi preexistă lui Nana Achim,
care le intruchipează, le personifică şi le potenţează ca nimeni altul până acum pentru multă, multă
vreme de aici inainte.
Aş putea scrie mult mai mult despre Nana Achim, dar vreau remarc in incheiere că, deşi suntem
de vârste diferite, am devenit buni prieteni. Pentru mine, el a fost şi va rămâne un model, el este „
unicat" ca doinitor bănătean, numele lui confiindându-se cu cântecul bănătean. Achim Nica este unul
dintre cei mai indrăgiti cântăreţi bănăteni, care, timp de cinci decenii, a alinat sufletele iubitorilor de
cântec adevărat, necontaminat cu elemente străine muzicii noastre populare din această zonă.
Ştefan Isac
32
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
PORTUL POPULAR – TRADIŢIE ISTORICĂ ŞI CONTINUITATE
ETNOCULTURALĂ ÎN VALEA BISTREI
Privitor la Banat, majoritatea cercetătorilor care s-au preocupat cu studiul portului popular
românesc, acceptă în lucrările lor că CEAPSA, CONCIUL şi OPREGUL sunt piesele de port definitorii
ale acestei zone etnografice.
Portul popular din zona Valea Bistrei reprezintă tipul de costum specific zonei muntoase a
Banatului, asemănător cu cel din Clisura Dunării şi zona Almăjului.
Vigoarea şi diversitatea culturii populare din zona Caransebeşului se manifestă în satele de pe Valea
Bistrei superioară cu interferenţe ardeleneşti la Băuţar şi Marga, reprezentând costumul bănăţean de
munte.
Costumul tradiţional femeiesc şi bărbătesc din această zonă, de o mare valoare artistică şi
documentară, impresionează prin numărul mare de piese ce-l alcătuiesc şi prin ornamentele cu care sunt
împodobite piesele de port.
Încadrându-se în tipul de costum cu 2 catrinţe, portul tradiţional al femeilor se
individualizează prin opregul cu ciucuri în locul catrinţei de la spate şi „ceapsa” purtată după căsătorie,
devenită azi podoabă pe cap. Şirul podoabelor femeieşti se completează cu salbele de galbeni purtate în
sărbători. Specific pentru Valea Bistrei este „cătrânţa”, „pecicul” ţesut de la opreg şi „ceapţa” frumos
ornamentate din ţesătură şi cu acul, ca şi pieptarul „cu roţi” şi cu motivul lunii.
Ornamentica bogată a portului de sărbătoare este pusă în valoare de o coloristică vie şi nuanţată.
„Şiupagul” decorat cu culori închise, pe mâneci şi piept, asigură echilibru în coloritul îmbrăcămintei
femeilor.
Costumul bărbătesc se remarcă prin discreţia lucrăturii, în alb sau colorată mărunt la mâneci şi
guler, cu laibăr negru, albastru sau sur (gri), în zonele de munte, şi alb, decorat cu sâneoare, în Valea
Caraşului. Se menţionează în particular „căşiula” (clăbăţul) din Valea Bistrei, descifrabil în portul
dacilor de pe columnă.
Monumentalitatea portului popular este sporită de şubele albe (uneori sure), ornamentate discret
cu şâneor negru, precum şi obielele opincilor cu colţul întors, purtate iarna.
Costumul tradiţional din această zonă se mai poartă doar la ocazii (rugă sau sărbători mari), fiind
pe cale de dispariţie, găsindu-se mai ales în lăzi de zestre, la bătrâni.
Prof. Ana Olariu
ROXANA GHIORGHIONI – Bucova VICTORIA ALBULESCU - Bucova ANAMARIA SĂVULESCU - Bucova
33
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
PORTUL POPULAR – TRADIŢIE ISTORICĂ ŞI CONTINUITATE ETNOCULTURALĂ ÎN
VALEA BISTREI
ANGELA DRĂGAN – Obreja CĂTĂLINĂ MOTOŞ – Obreja MONICA BĂNESCU - Obreja
IONELA TABLE – Oţelu Roşu DRAGOTĂ ANDRA – Oţelu Roşu MARIA ADAM – Oţelu Roşu
ANA PETCU – Voislova FLORINA BORAN – Voislova MIRELA BORAN - Voislova
34
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
PORTUL POPULAR – TRADIŢIE ISTORICĂ ŞI CONTINUITATE ETNOCULTURALĂ ÎN
VALEA BISTREI
ANA MICU – Măgura MIHAELA LĂPĂDAT - Măgura FLOAREA ADAM - Măgura
VICTORIŢA VÂNAGA – Băuţar SUZANA BARDAŞ - Băuţar OANA OBREJAN – Băuţar
TALIDA TABLE – Măru NESIA BISTRIAN - Măru CĂLINA IONESCU - Măru
35
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
PORTUL POPULAR – TRADIŢIE ISTORICĂ ŞI CONTINUITATE ETNOCULTURALĂ ÎN
VALEA BISTREI
SIMONA GROZA – Glimboca MARINELA MIHĂESCU - Glimboca ANDREEA MOISESCU - Glimboca
MIHAELA ŞIMON - Zăvoi DORIANA NEICONI - Zăvoi ANA NEICONI - Zăvoi
NARCISA PREDA - Marga PANSELA PREDA – Marga OANA MĂRGAN – Marga
36
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
EVOLUŢIA COSTUMULUI POPULAR PE VALEA BISTREI
Costumul popular al ţăranilor grăniceri trebuie privit ca o moştenire, ca păstrare a unei tradiţii, el
însemnând o continuitate a gustului artistic şi a obiceiurilor ce marcau momentele cele mai importante
din viaţa unei familii.
În satele de pe Valea Bistrei, portul popular reprezintă tipul de costum specific zonei Banatului
montan şi se încadrează în tipul de costum cu două catrinţe (cătrânţă), portul tradiţional al femeilor
individualizându-se prin opregul cu ciucuri în locul cătrânţei de la spate, ”ceapsa” - purtată după
căsătorie şi salbele de galbeni - purtate în sărbători.
Cămaşa femeiască –„ciupagul”- era confecţionată din pânză de cânepă, ţesută în casă şi bătută în
suveică (pânză ”suveictă”). Se croiau „două foi – una în piept şi una în cârcă”, tot două foi pentru
mâneci, iar dintr-o foaie tăiată în două se croiau „clinii” sau „lărgiturile”. Cămăşile erau încreţite la gât
„cu brăţară” lucrată manual în ”pături” (pliuri) peste care se aplică un guleraş îngust. Mânecile aveau la
bază „pumnaşi” – lucrătură realizată din „brăţară” şi „fodori” (pliuri).
Ornamentica acestui „ciupag” este realizată din cusături complicate, aplicate pe piept şi pe
mâneci, având diferite forme geometrice, culori tari, intense (negru, roşu, „rugin”, iar mai târziu
„vânăt”, galben şi verde). „Ciupagul” era cusut cu „stele” pe guler sau cu „ulcele” (cruciuliţe) executate
în „şinioare” cu arnici (păşituri). Ornamentele de pe pieptul „ciupagului” erau aceleaşi ca şi pe guler.
Mâneca era ornată cu o „blană” de arnica, „cu pui” (motive florale şi geometrice), „suveici”, „cocori”,
„furcă” şi „roată”.
„Cipta” albă (dantela) se punea la mânecă, dar şi la poale. Îmbrăcămintea părţii inferioarea
corpului se compunea din poale de pânză de cânepă sau bumbac, prinse sau separate de ciupag. În
partea de jos, poalele sunt împodobite prin cusături sau „tăietură” sau „ciurătură” având ca motive
frunze şi „fierestruici”, iar pe margine se tiveau cu „ciptă” la fel ca la mânecă. Poalele se croiau din şase
„foi”, fiind încreţite cu „pături” la „chici” (şolduri).
Mijlocul se încingea cu un „brâu” peste care se înfăşura „brecirea” îngustă. „Brâul” de lână se
încingea peste poale sau cămaşă, iar „brecirea” se punea peste „cătrânţă”.
„Opregul” se purta la spate, peste brâu şi era mai lung decât poalele. Acest obiect de
vestimentaţie, caracteristic pentru costumul bănăţean, era compus din „pecec” şi „ciucuri”. „Pececul”
se ţesea din lână „bircă”, „sârmă” albă şi mătase, era ornamentat cu motive geometrice: „roţi” şi „furci”,
„roţi” şi „cocori” sau „roţi” şi „ciopeţi” (jumătate de roată sau semilună). „Ciucurii” se confecţionau din
lână vopsită la „fărbar” în diferite culori: negru, roşu, „viorinţ”.
În zona Văii Bistrei, întâlnim opregul „păciurat”, acesta având patru grupe de „cocori” (spirale),
dispuşi faţă în faţă, doi câte doi. Alesătura „păciurat” se afla la mijloc, iar pe margini altă alesătură
cusută cu fir argintiu în „roţi” şi „furci”. În portul din acestă zonă s-a confecţionat şi opregul cu „pecec
de somot” (catifea), ornate cu motive vegetale: flori „menuţe” şi frunze, executate după „scris” (contur),
cu mătase şi mărgele.
„Cătrânţa” era lungă cât poalele şi îngustă, se confecţiona din lână neagră ţesută în patru iţe în
ozoare, cu motivul „brăduţului”, iar pe margini avea două betiţe realizate la urzit, în diferite culori.
Culoare dominantă a „câmpului” (fondului) cătrânţei era negru. Pe acest fond se executau motive florale
sau geometrice, cusute cu diferite culori, uneori fiind ornamentate cu mărgele şi „bănuţi” (paiete).
Cătrânţele cusute erau mai noi şi erau mai puţin apreciate decât cele ţesute.
„Pieptariu” se purta peste ciupag şi se cunoştea în două modele: pieptarul „fundac” (înfundat) şi
pieptarul „crepat” (descheiat). Pieptarul înfundat se confecţiona din piei de miel, încheiat pe umărul
stâng şi sub braţ, în faţă avea două buzunare şi se purta în zilele de lucru şi în unele sărbători. Pieptarul
„crepat” avea două „peceuci” (cheutori - închizători) împletite din piele şi era ornate pe toată suprafaţa
cu roţi, iar în spate avea lună albă sau fluture. Cromatica acestor pieptare era vie, predominând culoarea
roşie, grena, albastru,verde, alb. Era înconjurat cu blană neagră de miel.
„Duruţul” era haina ce se purta atât de bărbați cât şi de femei, confecţionat din „cioareci”, dat la
„vioagă”. Acestă haină imita, în croi, paltonul de oraş. Pe Valea Bistrei acesta se numea „căput”.
Duruţul era făcut din nouă coţi de „cioarec lai (gri)” sau negru, era cusut la „şnaidăr” (croitor) şi avea
trei buzunare, iar la mâneci era dublat de piele.
Prof. Liliana Mihuț
37
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
Fluerul gemănat –o relicvă a organologiei muzicale populare româneşti
Fluerul gemănat sau îngemănat este un instrument muzical popular străvechi cu o largă
răspândire în întreaga lume.Împreună cu buciumul(tulnicul),cavalul’,cimpoiul,fluierul
obişnuit şi tilinca,formeaza marea familie a instrumentelor muzicale
aerofone.Această grupare coexistă,în tarafurile şi orchestrele de muzică
populară,laolaltă cu familiile istrumentelor autofone(ideofone),cordofone(cu corzi) şi
membranofone(de percuţie).
Revenind la fluierul gemănat(îngemănat) de la noi,acesta cunoaşte
următoarele tipuri:1.cu „tuburi egale” şi şase găurele pentru degete pe ţeava pe care
se interpretează melodia principală; 2.cu „tuburile egale” şi şapte orificii pe
elementul component principal; 3.cu „tuburi inegale”,şase găurele pe „geamăna”
principală şi tubul de ison mai scurt’ decat celălalt.
Descoperirea recentă a unui exemplar din această categorie în satul Cârpa
(jud.Caraş-Severin), demonstrează, nu pentru prima oară, că oierii din Munţii
Banatului şi-au cântat duioasele doine şi melodiile săltăreţe de joc cu acest instrument
muzical popular.
Acest obiect de interes etnomuzicologic a fost gasit in familia cetăţeanului Anichiţ Trica de
către nepotul său,seminaristul Ioan Civig,astăzi student al Facultătii de Teologie Ortodoxa Didactica-
Istorie şi incredinţat nouă spre studiu.
Dar scurta poveste a fluierului gemănat nu se opreşte aici,căci instrumentul a aparţinut lui
„Moş Lisandru” care a donat casa lui Anichiţ Trica. Intre alte relicve:monede,bancnote,medalii
vechi,undeva într-un ungher,a avut bucuria să dea peste un instrument deosebit de interesant.
În memoria colectivă a oamenilor vârstnici din Cârpa mai dăinuie încă frumoasele melodii
intonate de „Moş Lisandru” la petrecerile „din Zăvoi”,mai ales la horele satului,din minunatul său fluier
„gemanat”.Si uica Anichiţ a cântat la fluier dar nu pentru concetăţenii săi, ci la sălaş şi la munte pentru
sine şi oile sale.Instrumentul muzical respectiv are o lungine de 34,07cm,lăţimea de 3,00 si grosimea de
1,07 la partea superioară şi numai de 1,03 la cea opusă.
Exemplarul se încardează în tipul 1 al instrumentelor de acest fel:cu sase gaurele pentru degete
pe elementul component principal,cu „tuburi egale” şi ţeava de ison fără perforţii.Aşa cum se poate
observa în figura alăturată diametrul orificiilor superioare(1,02)prin care se introduce aerul în cele două
tuburi diferă de cele de evacuare a coloanelor de aer(0,06).
Cele două „vrane” au lungimea de 2,00 si latimea de 0,6cm.Distaţa dintre găurelele pentru
degete se situează între 1,07 si 2,03cm.
Iată şi posibilităţile sonore ale fluierului gemănat supus cercetării noastre:
Sugerăm Muzeului de etnografie şi Istorie al Regimentului de Graniţă din Caransebeş
achiziţionarea acestei piese care,aşa cum am afirmat mai sus, e o raritate în zona etno-folclorică
bănăteană.
Note :
1.Bănăţenii de altă dată au cunoscut acest instrument sub denumirea de „fluieroni”.
2.Clasificarea aparţine conf.univ.dr.Liviu Brumariu(v.prof.univ.Zeno Vancea şi colab.,Dictionar de
termeni muzicali,Bucureşti 1984,p.186.
Din: Interferenţe(Caransebeş),VII(2005),1,34.
Prof.Dr.Dumitru Jompan
38
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
OBICEIURI ŞI TRADIŢII POPULARE DIN COMUNITATE
,, Banatul este ţara simţământului artistic, unde cântecul este la el acasă şi unde sufletul cald palpită
la toate atingerile, ca o minunată harpă”
Octavian Goga
Încă de la apariţia şcolii româneşti, printre principalele obiective pe care şi le propuneau
reprezentanţii ei, s-a aflat educarea elevilor în spiritul valorilor naţionale, evidenţierea lor comparativ cu
ale celorlalte popoare.
Şcoala scoate în evidenţă necesitatea studierii folclorului, care ilustrează valorile ţi originea
însăşi a poporului nostru.Învăţaţii au arătat că cele mai multe obiceiuri-de nuntă, înmormântare şi de
sărbători- populare au la baza religia creştină.
Nunta a fost primitoare şi darnică cu oamenii de pe Valea-Bistrei, care s-au străduit să o
adapteze nevoilor vieţii zilnice.Datorită bogăţiei fructelor, locuitorilor din întreaga zonă li s-a atribuit
supranumele de ,,gugulani”.
Gugulanii sunt de cea mai curată origine dacică, iar datele care o atestă sunt mai mult decăt
bimilinare.Românii din Banat nu au nevoie de buletin ,, ge Banat”, deoarece ei sunt primii din istorie
care s-au aflat aici.
Spaţiul geografic în care trăiesc gugulanii este delimitat de culoarul Bistra-Valea
Bistrei,începând de la Bucova la Caransebeş şi de aici prin culoarul Timiş-Cerna-Valea Timişului până
la Teregova.Firea gugulanului este plină de,, tăinite”, ca şi locurile în care îşi plimbă oile sau culege
roadele.
De mulţi ani de când a ajuns ,,domn”, vine să-şi plimbe sufletul şi dorurile pe sub meri şi pruni,
pe potecile tinereţilor de mult trecute,dar niciodată uitate.
Această lume a gugulanilor are ceva aparte:
,,Gugulan cu car cu mere
Şi cu frumoasă muiere
Gugulanu e om cuminte
El îţi spune dinainte
Eu vând mere, eu vând pere
Dar nu-mi vând a mea muiere….”
Fiecare localitate are o istorie proprie reprezentând o părticică din marea frescă a istoriei patriei
şi printr-o tradiţie culturală îşi previgurează viitorul.
Valoarea istorică culturală cultivă simţământul apartenenţei în grup, la colectivitate,fiind izvorul
care duce la glia strămoşească,atât de dragă gugulanului .
,,Cine iubeşte plaiul natal, iubeşte cu ardoare şi ţara”.
Renaşterea luminii, creşterea zilei, încălzirea treptată a cerului şi a pământului care ne dă hrana,
împreună cu efectele lor, fac motivul tuturor sărbătorilor, credinţelor şi miturilor.
,,Piţărăii” deschide ciclul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. În Ajunul Crăciunului,24
decembrie, dis-de-dimineaţă, copiii de toate vârstele se adună ca să pornească împreună să ureze
gospodarilor sănătate şi rodnicie.Până la plecare însă, se aprinde un foc mare peste care vor trebui să
sară toţi care se simt în stare. Potrivit cu iscusinţa şi priceperea fiecăruia, în urma acestei emulaţii
atletice ,copiii vor fi împuterniciţi pentru acea zi de a deţine funcţiile de ,,generali”, ,,colonei”, „maiori”,
,,căpitani”.Prin urmare, gradaţii, după ce au dirijat întreaga ceată înspre curtea gazdei şi au făcut urarea
tradiţională, se aşază la ieşirea din ogradă câte doi, faţă în faţă, ţinând,, boţile” orizontal, pe sub care toţi
ceilalţi vor trebui să treacă. La ieşire, gazda, oferă nuci, mere, piţărăi, biscuiţi, bomboane.
La,, Căpriţă” grupul de participanţi este alcătuit din 4-5 inşi, între care doar unul singur este
travestit în căpriţă, restul colindătorilor fiind doar interpreţii cântecului intonat la unison. Împodobirea
căpriţei este simplă pe un covoraş- veşmântul mascatului- se prind panglici multicole de hârtie şi flori,
capul animalului fiind confecţionat ca pretutindeni.
39
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
Se cântă:
,,Hea, hea,hea,căpriţa mea
Jioacă binie şi nu sta
Jioacă binie-n siecinie
C-aşa iestă frumuşel!
Tună capra gi la muncie
C-o stăluţă albă-n fruncie
Hi, hea, hea, căpriţă, hea
Jioacă bine şi nu sta!”
Datinile de primăvară, ca şi cele de iarnă, s-au păstrat până în zilele noastre ,mai ales datorită,
atitudinii de respect a locuitorilor faţă de moştenirea culturală,
Obiceiul cel mai aşteptat este ,,Strigătu-n jioi mari”, care se practică în seara de miercuri spre
joi, din săptămâna Paştelor, începând cu orele 19-20 şi nu mai târziu de miezul nopţii.
Scopul acestui obicei este acela de a îndrepta cu ajutorul satirei ,,năravurile rălie”ale tinerilor
fete, femeilor căsătorite, văduvelor.
,,-Auzit-aţi mă-ă-ă!
De fata lui Pătru, mă-ă-ă!
-A lui care Pătru, mă-ă-ă?
-A lui Taie-Frunză la câini, mă-ă-ă!
-Apoi ce-i cu ea, mă-ă-ă?
-Toată ziua-i la oglindă
Şi gunoiu-i până-n grindă, mă!
-Ce să facă,mă-ă-ă?
-Să pună mâna pe sapă
Şi să dea la vite apă,
Că-i puţină gingăşia
Dacă nu-i şi vrednicia, mă! “
Cea mai mare sărbătoare pentru localnici este şi sigur va rămâne Niegeiea.Fiind un prilej de
petrecere şi ospătare colectivă având o funcţie distractivă, cu dansuri, bunătăţi şi vestita răchie, niegieia
nu se deosebeşte aproape cu nimic de hora satului decât prin aceea că durează 3 zile şi iau parte alături
de săteni,,goscii”veniţi din mai multe localităţi vecine sau depărtate.
,,Măsuratul oilor”, este o sărbătoare pe care îi preocupă pe crescătorii de oi încă din zilele când
se ivesc primele semne ale primăverii.
În ajunul,,măsuratului”,după ce fiecare proprietar îşi înseamnă animalele sale pe care le urmează
să le vâreze la munte şi îşi alege mieii, berbecii şi sterpele din oile cu lapte, se trece la muls.
Măsuratul propriu-zis are loc în funcţie de condiţiile climatice, dar şi obiceiul locului. El se face
cu un băţ cioplit în patru feţe, ce se crestează la fiecare litru.
Păstorul care la măsurat obţine cea mai mare cantitate de lapte de la oi, este felicitat de ,,ortaşi”.
Primul caş obţinut de la laptele de la măsurat se dăruieşte rudelor, cunoscuţilor şi, înainte vreme,
conducătorilor satului, de unde şi versurile:
,,Oilie sărăsilie oilie
Oilie-mpacă nievoilie
Brândza la primari,
Brândză la notari,
Brîndză la şumari,
Brândză la şandari”
Se trece la ultimul moment al acestui obicei, la ospătarea colectivă.
Cu răbdare şi dragoste de om muncitor credinţele trebuie cercetate şi înţelese.Acestea ne vor fi
venit moştenire din nişte timpuri şi despre nişte timpuri care s-au schimbat. Acestea dacă mai trăiesc,se
datoreşte tăriei etnice, conservatoare, tradiţionaliste a poporului român.
Ancorată puternic în folclorul românesc, pitoreasca ,,Vale a Bistrei”,cu neobosiţii gugulani,
îndrăgostiţi de frumos, arată tuturor că dintotdeauna ,,Tăt Banatu-i fruncea….”
-Prof.Buru Ecaterina Floare, prof Vărzan Marin
40
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
PAPARUDA
Paparuda, obiceiul străvechi, este, alături de Caloian, un rit magic de invocare a ploilor
fertilizante, semnalat pentru prima dată de Dimitrie Cantemir (Deseriptio Moldaviae). El are mai multe
denumiri zonale: Păpărudă, Păpărugă; Papalugă, Papalugăra, Babarugă, Băbăruge, Băbăruţă, Băbăluda,
Dodole, Dodoluţă, Dudula, Crăiţa, Mămăruţă, Mărmăruţă, Mătăhulă, Peperuia, Pipiruda, Gogul, Bozul,
Blojul . În Banat şi Crişana e numit Dodoloaia sau Dodoliţa, iar în Ardeal, Muma Ploii.
Ziua de desfăşurare a ritului este variabilă a treia sau a patra joi după Paşti ori a treia joi după
Rusalii) flind atestat in toate zonele etnografice ale ţării.fn zilele noastre a devenit un obicei
ocazional,practicat vara,in perioada de secetă prelungită din lunile iunie şi iulie. I.Ghinoiu precizenză că
această „zeiţă pluviometricăa avut iniţial o dată fixă de celebrare: probabil echinocţiul de
primăvară..Sub influenţa creştinismului,această dată a fost mutată in a treia joi postpascală numită joia
Paparudei. Acelaşi etnolog subliniază existenţa unor elemente atipice,in ceremonia1u1 ei,care ,exprimă
disoluţia credinţei in puterea ei de a dezlega ploile :schimbarea datei fixe de sărbătorire cu una mobilă şi
apoi imâmplătoare,deghizarea in zeiţă fitomorfă (prin imbrăcarea costumului vegetal) a persoanelor de
sex şi vârstă diferite (mai ales pentru câştig) i preluarea numelor altor obiceiuri şi ceremonii (Mătăhulă.
sau Burduhoasă în Transilvania)„
În credinţele populare apare ca o sfântă inaltă şi subţire care urneşte norii şi dirijează ploile.
Sensul ei mitic (a fost identificată cu zeul indian al furtunii,Rudra) rezultă din invocaţia magică a ploii
,adresată direct ca unei zeiţe: Papamdă,rudă,/Vino de ne udă;/Paparudă,rudălVino de ne udă.;/Ca să-
ncea,pă ploaie,/Să curgă şiroaie/Cu găleata,leata/Peste toată zloata:fUnde dă cu maiul/Să crească
mălajul,/Unde clă cu sapa/Să curgă ca apa..f (G.Dem.Teodorescu oezii populare române.1982,p.245).
Ritul este practicat de fete tinere, (sub 14 ani) şi mai rar de băieţi ,iar rolul zeiţei este interpretat de o
fiinţă pură (fetiţă sau fată nemăritată ori de un băiat neprihănit).in viziunea lui I.Ghinoiu,e1 are trei mari
secvenţe:
1)naşterea sau constituirea alaiului,alcătuit dintr-un număr variabil de fete şi fetiţe,şi alegerea
persoanei care va juca rolul personajului sacru: confecţionarea costumului vegetal din frunze de boz ori
brusture sau din frunze de arbori şi arbuşti (fag,stejar,alunanin etc.); imbrăcarea paparudei pe trupul gol
cu acest costum vegetal şi,uneori,impodobirea ei cu flori sau coroniţe din flori.
2)desfătarea zeiţei constă în pomirea paparudei i a cetei sale divine pe uliţele satului pentru a
„colinda" fântânile i gospodăriile oamenilor, insoţitoarele (alaiul) cântă un cântec ritual pe o melodie
simplă,ritmată de bătaia pahnelor,iar paparuda joacă un dans săltăreţ,bate din palme i pocneşte din
deget,udă pe t cători ori se scutură de apă pentru a imita stropii,invocând ploaia prin formule
poetice,prin ritmul şi conţinutul textului magic: Paparudă rudă,Nino de ne udă/Cu găleata-leata/Peste
toată ceata;/Cu ciubăru-băru/Peste tot poporu./Dii.ă-ne,Doamne,cheile/Să descuiem cerurile/Să
pomească ploile,/Să curgă şiroaiele/Să umple pâraiele./Hai,ploiţă,hai/Udă pământurile /Să crească
grânele/Mari cât porumbele./Hai,ploiţă,hai/Să facem covrigi/Pentru cei mai mici,/Să facem păpuşi/Şi
pentru mătuşi,/Să facem colaci,/Pentru cei săraci..." (G.Dem Teodorescu,ibidem,p.245) I.Ghinoiu
reproduce un text cules din Orezu (judialomiţa) care se derulează. astfel: Paparudă,rudălIa ieşi de ne
udă/Cu găleţile/fn toate părţile,/Cu urcioarele,/Toate oboarele./Paparuda lor/Bate la obor./Paparuda
noastră/Bate la fereastră./Să scoatem cheile,/Să scornim ploile,/Crească-ţi grânele/Ca prăjinile,/Crească-
ti oarzele/Ca rogoazele,/Crească-ţi meiurile /Ca bordeiurile./Unde dai cu sapa/Să crească ca apa,/Unde
dai cu plugu/Să crească ca untu,/Oile lânoase/Vacile lăptoase,/Stăpânii să trăiască/Să le stăpânească! fn
timpul jocului şi după, terminarea lui,gazdele udă paparudele cu apă (uneori cu apă amestecată cu
lapte,cu zerfăină,seminţe etc.),răsplătind pe toţi membrii ceremonialului cu daruri ce semnifică
abundenţa şi belşugul: oukcolaci,fructe,caş,lapte,prăjituri,bani etc.Uneori sunt răsplătiţi cu haine vechi,
care leagă obiceiul de cultul morţilor sau cu plăcinte cu foi pe care le mănâncă impreună lângă otni când
nu plouă.
41
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ
fântână. Casa care este vizitată este considerată b1estematkerezând4u-se eă gospodarii sunt
vinovaţi,prin păcatele lor,pentni că nu plouă.
3)moartea i ritul funerar,seevenţă sinonimă cu dezbrăcatul măştii vegetale (moartea),de obicei in
acelaşi loc unde a fost imbrăcată (fântânăşâu,pârâu,lac); depunerea mortului ( a veşmintelor vegetale) în
apă şi petrecerea lui cu privirea şi. cu cântece de paparudă.Urmează scalda rituală m e mb rilor cetei i
impărţirea darurilor strânse de un insoţitor.fn unele zone se organizează şi o masă rituală sau ospăţ
funerar.Obiceiul se mai practică azi (Indeosebi de ţigani) In sudul i estul apariţia unor perioade
secetoase lungi.
Preluând idei din Chestionarele lui B.P.Hasdeu,I.Evseev subliniază că,in afara provocării magice a
ploii,paparudei i se atribuie i alte acte magice cu caracter apotropaic i medical,cum ar fi alungarea
bolilor,păstrarea norocului casei,a sănătăţii şi fecundităţii oamenilor.
Sub aspect tipologic, obiceiul e cunoscut în toată Europa de sud-est,indeosebi la popoarele
balcanice,unde are i denumiri apropiate de cele româneşti: peperuga — la bulgari, prăporuşe,dodola —
la sârbi,peperona — la albanezi i pipiruna la greci. J.G.Frazer inregistrează în Creanga de aur,I,143,149)
un obicei similar la triburi şi popoare din Africa.Etnologii noştri subliniază vechimea.G.Dem
Teodoreseu îi atribuie origine tracică,iar Ov.Bârlea vede in el o moştenire indo-europeană şi o sinteză
slavo-română (Folclorul românesc,I,p.339). Alţi antropologi şi etnografi,plecând de la o idee exprimată
de celebrul lingvist american R.O.Jacobson,leagă denumirile balcanice şi slave aie paparudei (dodolei)
de Perun, zeul slav al fulgerelor i tunetelor.V.Kembach găseşte similitudini in mai multe zone
etnografice,citând un pasaj din Istoria credinţelor religioase de Mircea Eliade: „In multe locuri,femeile
aleargă goale,pe câmpuri în vreme de secetă,ca să trezească virilitatea cerului şi să provoace ploaia:»
(Traite'd'histoire des religions,Paris,1975,p.301).
. Dr. Vasile Pistolea
42
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ETNIILE
PORTUL POPULAR GERMAN
Portul popular german se numeşte “Tracht”. Cuvântul “Tracht” vinde la de verbul german
“tragen” = a purta haine. Costumul popular german a fost, la fel ca şi hainele de oraş, supus
transformărilor cerute de modă. La începutul secolului al XIX-lea în Germania, la Curtea din Bayern,
dar şi la Curtea de la Wiena, era o mare încântare de a purta Tracht-ul. Tot atunci a început mişcarea
naţională de păstrare a Tracht-ului. S-au organizat expoziţii, s-au scris cărţi şi broşuri pe această temă.
Tracht-ul se compune, în general, astfel:
Tracht de femei Tracht de bărbaţi
- Cămaşă de olandă - Cămaşă de olandă
- Fustă sau rochie din stofă colorată, - Vestă
cu diferite imprimeuri cu flori - Pantaloni de piele, scurţi vara, lungi
- Jachetă iarna, cu bretele şi o plachetă cu
- Batic de mătase floare de colţ, legaţi cu curea de piele
- Şorţ, de obicei într-o singură culoare - Palton sau sacou
- Ciorapi - Jachetă
- Pantofi negri de piele - Ciorapi
- Diferite podoabe specifice - Pantofi negri de piele
- Bonetă rotundă - Pălărie
Bărbaţii îşi decorează de obicei pălăria cu diferite podoabe specifice zonei (clopoţele, etc.), flori
de sezon, frăguţe, etc.
Unul dintre cei mai proeminenţi păstrători ai Tracht-ului a fost prinţul Leopold von Bayern,
urmaşul lui Ludwig al II-lea, care era văzut la vânătoare, la fel ca şi împăratul austro-ungar, Franz Josef
al II-lea, în pantaloni scurţi, iar pe vreme rea, în pantaloni lungi de piele.
În majoritatea zonelor astăzi nu se mai poartă Tracht-ul decât la sărbători şi nunţi. Totuşi¸în
unele zone din Germania, în landul Bayern de exemplu, se mai poartă Tracht şi în viaţa de zi cu zi.
Femeile poartă Dirndl (rochia Tracht-ului) şi codiţe împletite spic, la bărbaţi se observă deseori
combinaţii de pantaloni de piele cu obiecte de îmbrăcăminte nespecifice Tracht-ului (pantofi de sport,
cămăşi normale etc.). Purtarea pantofilor sport la Tracht este nepotrivită, dar foarte practicată.
Prof. Camina Racolţa
43
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ANIVERSĂRI
25 DE ANI DE EXISTENŢĂ A MUZEULUI DE GEOGRAFIE LITERARĂ
„LOCURI ŞI LUMINI ALE LITERATURII ROMÂNE” 1-5 Noiembrie 2005
Loc de suflet al oraşului nostru, Oţelu Roşu,
Muzeul de Geografie Literară „Tiberiu Boşcaiu”, înfiinţat
în anul 1980, a sărbătorit, în toamna anului 2005, un sfert
de veac de existenţă. Evenimentul a fost onorat de prezenţa
la Oţelu Roşu a unor personalităţi culturale judeţene,
regionale şi naţionale.
Ce poate fi mai potrivit pentru a ilustra cele cinci
veacuri de de cultură şi literatură românească decât o
asemenea formă de prezentare a trecutului nostru
străluminat cu nume ca : Eminescu, Creangă, Caragiale,
Slavici, Delavrancea, Blaga, Rebreanu şi nu numai.
Prin exponatele sale, muzeul devedeşte strălucit că
limba română s-a născut, s-a dzvoltat, s-a consolidat şi s-a
„oţelit” numai prin geniul creator al scriitorilor, devenind
astfel cel mai de preţ bun al românilor.
Parcurgând cele nouă săli ale muzeului, se poate
concluziona ideea că literatura română ni se iveşte în faţa
ochilor minţii cu o prospeţime aparte, paşii fiind purtaţi de
imagini şi obiecte, ca într-un vin minunat.
44
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1. Mai 2012 ANIVERSĂRI
55 de ani de învăţământ liceal la Oţelu Roşu (2008)
10-13 noiembrie 2008: Valea Bistrei a îmbrăcat straie de sărbătoare.
Am sărbătorit – străluminaţi de flacăra mereu vie a educaţiei, 55 de promoţii împlinite ale
Liceului din Oţelu Roşu. Spun 55 de promoţii, fiindcă, pentru cei ce îşi desfăşoară activitatea la catedră,
timpul nu se măsoară în ani, ci în bucuria fiecărei veri de a vedea o nouă promoţie cum îşi ia zborul pe
cerul vieţii. Oare câţi dintre noi, profesori şi părinţi laolaltă, nu am privit cerul pe care şi-au luat zborul
peste 6800 de foşti elevi ai noştri? Laolaltă, fiindcă noi, dascălii, nu am fi reuşit fără ajutorul părinţilor,
fără ajutorul tuturor celor care, începând cu anul 1953, au crezut în şcoala Văii Bistrei şi au lucrat întru
binele ei.
Referindu-mă la momentul aniversar într-un context legat de oraşul nostru Oţelu Roşu, aş putea
spune cu mândrie că cei 55 de ani de învăţământ liceal au fost tot atâţia ani de forjare a destinelor, de
pasiune la înalta temperatură a profesiei, de oţelire a caracterelor, de foc nestins al vieţii noastre care nu
s-a scurs fără să lase urme în istoria acestor locuri.
55 de ani nu înseamnă doar realizările noastre vizibile, ci şi cele sufleteşti, fiindcă elevii şi
absolvenţii noştri au purtat peste tot unde au ajuns, la olimpiadele judeţene, naţionale şi internaţionale
sau la locul lor de muncă, flacăra de la Oţelu Roşu, care a ars neîntrerupt în toate aceste decenii ca o
flacără într-un templu, ca o flacără de veghe, ca o flacără a speranţei sau a izbânzii locurilor şi
oamenilor de aici!
Dar, aşa cum bine ştim, trăim într-o lume în care educaţia a devenit de mult un fenomen atât de
complex, încât se poate spune că tot ceea ce ştiam despre ea este, în anii din urmă, regândit. La
Expoziţia Internaţională pentru Educaţie, Beijing, 2005, sloganul a fost „Educaţia uneşte omenirea”.
Privind în urmă, putem spune fără teamă că, prin tot ceea ce am făcut şi facem aici de 55 de ani
participăm la acest nobil ideal al umanităţii. Cu o precizare însă care mi se pare extrem de importantă:
misiunea celor de la catedră constă în a uni mai întâi oamenii din micile comunităţi şi doar apoi la scară
planetară.
Un proces anevoios, cu multe sacrificii şi încercări, la capătul cărora dascălii binemerită poate
cea mai importantă medalie: recunoştinţa şi zâmbetul elevilor şi părinţilor acestora, gândul bun pe care
absolvenţii noştri ni-l dăruiesc acolo unde ei devin repere cetăţeneşti şi intelectuale. Fiindcă reforma
şcolii nu înseamnă neapărat numai fonduri. Reformă înseamnă, pentru noi, recunoaşterea din partea
societăţii a rolului primordial al şcolii în societate şi, implicit, al nostru.
Marele ctitor al învăţământului românesc, Spiru Haret, spunea acum mai bine de o sută de ani
că, „fără credinţa în Dumnezeu şi în neam, nu se poate face educaţie”. Biserica noastră strămoşească şi
trecutul nostru sunt pilonii pe care ne-am sprijinit mai ales în ultimii ani.
Dar trecutul, atunci când nu este respectat aşa cum se cuvine, nu doar se pierde în indiferenţa
uitării, ci şi încetează să ne mai fie reper. Da, un reper care se cere mereu invocat mai ales în ceea ce
priveşte dăruirea, competenţa, profesionalismul şi pasiunea generaţiilor de dascăli care au împodobit cu
fiinţa lor fiecare an din cei 55 de învăţământ în acest lăcaş.
45
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 INAUGURĂRI
CAPELA „SFÂNTA TREIME”din cadrul Liceului Bănăţean
Cu voia Tatălui, cu Săvârşirea fiului şi împreună cu
lucrarea Sfântului Duh, s-a ctitorit Capela cu hramul „Sfânta Treime”.
Piatra de temelie a fost pusă în vara anului 2006, s-a înălţat, împreună cu glasuri de rugăciune, capela fiind sfiinţită în vara anului 2007, loc dăruit lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru a dăinui peste timp.
Înţelesul capelei este Rugăciune! Rugăciunea unei mame
către Dumnezeu pentru a-i cere ocrotire pentru copiii trecuţi prea devreme în veşnicia lui. Rugăciunea dascălilor ca semn de neuitare şi veşnică odihnire cadrelor didactice care au plecat de lângă noi. Lumina candelei nu se va stinge şi Rugăciunea nu va înceta.
„Scrie, Doamne, în cartea Vieţii numele şi faptele tuturor celor ce cu credinţă, dragoste, bunătate şi dărnicie au realizat aceste lucrări, ca o rugăciune a celor de azi pentru cei ce au fost, ca cei ce vin să trăiască fericiţi...”
46
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 INAUGURĂRI
MUZEUL ETNOGRAFIC
„CREDINŢĂ, TRADIŢIE, VEŞNICIE ÎN VALEA BISTREI”
Loc de suflet al Văii Bistrei, Muzeul etnografic “Credinţă,
tradiţie, veşnicie”, a fost înfiinţat în anul 2007, de doamna profesor
Rozina Ghiorghioni.
Înfiinţarea oricărui muzeu, oricărei colecţii, oricât de mică şi de
modestă se poate asemăna cu naşterea unui copil-minune.
În muzeul etnografic au fost aduse, dăruite şi moştenite exponate
ale sufletului nostrum, pentru ca toată bogăţia şi complexitatea etnografică
a Văii Bistrei să nu fie uitată niciodată.
Un muzeu este şi un mic monument de spiritualitate ridicat în faţa
uitării propriilor rădăcini. Cine îşi uită trecutul e sortit să nu aibă viitor. E
asemenea unu arbore fără rădăcini.
Românesc e orice crâpei din acest muzeu născut din credinţă,
dăruire, devotament, speranţă, dar mai ales din iubire pentru cei ce ne-au
dat viaţă şi nume.
Li se cuvine tuturor mulţumire şi recunoştinţă.
47
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 INAUGURĂRI
SALA ASTRA - Liceul Bănăţean.
48
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI SATELE VĂII BISTREI
Legenda satului Măru Prof. Dr. Carmen Olteanu
Legenda spune că doi tineri, Floare şi Mitru, proaspăt căsătoriţi şi cam săraci, stăteau într-o casă
undeva la ieşirea din sat. Una din puţinele lor surse de venit îl constituia un măr mare, pe care îl aveau
în mijlocul grădinii de lângă casă.
Lasându-se o iarnă grea într-un an, tinerilor li s-au terminat lemnele pentru foc. Din cauza
frigului, Mitru s-a hotărât să taie mărul cel mare din grădină. Pe când mergea însă să-1 taie, el a auzit o
voce care i-a zis:
„ – Nu-1 tăia, că-ţi tai norocul!"
Înspăimântat de această voce, despre care mai târziu va afla că a fost a preotului din sat, care
avea grădina în vecinătatea grădinii lui Mitru, acesta va renunţa la tăierea mărului.
Primăvara mărul a înflorit minunat, iar toamna a făcut nişte mere mari şi frumoase, dar tari de-ţi
rupeai dinţii în ele şi leşioase, aşa că cei doi tineri soţi crezură că nu au făcut mare brânză cruţându-1.
Totuşi pe la sărbătoarea Sfântului Mihail, preotul îl cheamă pe Mitru şi îi spuse că are nişte
clienţi nemţi pentru merele lui. Mitru a rămas mirat, căci merele erau tari şi acre. A aflat după aceea că
merele erau un soi bun, rezistând toată iarna şi fiind numai bune de mâncat primăvara, când nu se aflau
alte fructe.
Mitru şi Floare au vândut cu câte 8 florini austrieci sacul de mare, primind pe 25 de saci 200 de
florini. Nu mică le-a fost bucuria când au văzut atâta bănet. Abia atunci au realizat norocul care a dat
peste ei. Cu banii câştigaţi cei doi au cumpărat pământ, au mărit grădina şi au umplut-o cu tot soiul de
pomi, dar la loc de cinste se aflau merii.
La multă lume a spus Mitru povestea sa cu mărul şi mulţi au luat pildă de la el. Aşa, în scurtă
vreme, satul s-a umplut cu meri, iar lumea a prins, datorită mulţimii merilor, să numească şi satul cu
numele de Măru."6
NOTE:
1. N. Table, op.cit.,p.55
2. idem. p.50
3. culese de la Simion Bistrian, „strigător de daruri".
4. N. Table, op. cit, p.52- 53
5. culese de la S. Dungu, localnic
6. Ioan Pop Retegan, Povestiri din viaţa ţăranilor români, Biblioteca Poporului, Ed. Astra, 1910.
49
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
29 mai 2011, Glimboca,
Festivalul de Folclor al Văii Bistrei
50
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
29 mai 2011, Glimboca,
Biserica ortodoxă
51
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
Cuvântul primarului ing.Crâsnic Petru la cea de a II-a ediţie a festivalului
52
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
Înmânarea trofeului festivalului de către primarul comunei Glimboca, ing.Crâsnic Petru
d-nei prof.Rozina Ghiorghioni, preşedintele despărţământului ASTRA Oţelu Roşu
Ansamblul de cântece şi dansuri” Doina Timişului” Timişoara
Cuvânt de încheiere a zilelor aniversare adresat de primarul comunei Glimboca, ing. Crâsnic Petru
53
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 COLECTIVUL DE REDACŢIE
ASTRA
VĂII BISTREI
Editor: ASTRA Oţelu Roşu
Director: prof. Rozina Ghiorghioni, preşedinte al
Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu.
Secretari de redacţie: prof. Maria Frenţiu, prof.
Mihuţ Liliana
Colegiul de redacţie: prof univ. dr. Dumitru
Jompan, prof. dr. Oltean Carmen, prof.Neagoe
Rodica, prof. Diana Roxana Ghiorghioni,
prof.Olariu Ana, înv. Rodica Istrat, teh. Mircea
Munteanu.
Colaboratori: bisericile ortodoxe din Valea
Bistrei, cercurile ASTRA: Bucova, Băuţar, Marga,
Voislova, Zăvoi, Măru, Măgura, Rusca Montană,
Glimboca, Obreja, Caransebeş, primăriile din
Valea Bistrei, unităţi de învăţământ din Caraş
Severin.
Culegere computerizată: Prof. Liliana Mihuţ,
Redacţia: Oţelu Roşu, str.Republicii, nr.10-12,
Cod poştal
Telefon: 0255/530383
Fax: 02557530832
E-mail: [email protected]
Recunoştinţă şi mulţumiri celor care au sprijinit
activitatea Despărţământului „ASTRA” Oţelu Roşu în cei
20 de ani de activitate(1991-2011):
- Consiliul Judeţean Caraş-Severin
- Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea
Culturii Tradiţionale Caraş Severin
- Bisericile, primăriile, unităţile de învăţământ din
Valea Bistrei - Agenţii economici din Valea Bistrei
SUMAR
EDITORIAL
-ASTRA aniversară
ASTRA ŞI BISERICA
- ASTRA şi Biserica în Banat – pr. Unguraş Dorel
- Parteneriat şcoală biserică – pr.Oltean Liciniu
- Rândiuala învestirii zugravilor – Traian N. Profir
- Legenda icoanei Maicii Domnului – făcătoare de
minuni-psih.Lupu Adina
- Consideraţii asupra muzicii bisericeşti în comun-
muz.Neuman Carmen
- „Credinţă, Tradiţie, Veşnicie în Valea Bistre”
ASTRA ŞI ŞCOALA
- Nicolae Steinhardt, romancier-prof.dr.Oltean Carmen
- Sărbătoarea Majoratului
- Ziua Absolventului
- Maraton astrist la Oţelu Roşu
- Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română
- şi Cultura Poporului Român – 150 de ani (1861-
1911)
- Despărţământul ASTRA Oţelu Roşu- 20 de ani
(1991-2011)-obiective astriste bănăţene, naţionale
şi europene în context internţional
-
INTERVIURI
- De vorbă cu domnul prof. univ. dr. Dumitru
Jompan (din Marga)
- Un mare doinitor: Achim Nica
ASTRA ETNOCULTURALĂ
- Portul popular – tradiţie istorică şi continuitate
etnoculturală în Valea Bistrei-prof Olariu Ana
- Evoluţia costumului popular pe Valea Bistrei
prof.Liliana Mihuţ
- Fluerul gemănat –o relicvă a organologiei muzicale
populare româneşti-prof.dr. Dumitru Jompan
- Obiceiuri şi tradiţii populare din comunitate-
prof.Buru Ecaterina, prof. Vărzan Marin
- Paparuda-dr.Vasile Pistolea
ASTRA ŞI ETNIILE
- Portul popular german
ANIVERSĂRI
- 25 de ani de existenţă a Muzeului de Geografie
Literară „Tiberiu Boşcaiu”, 1-5 noiembrie 2005
- 55 de ani de învăţământ liceal la Oţelu Roşu (2008)
INAUGURĂRI
- Capela „Sfânta Treime”
- Muzeul etnografic „Credinţă, tradiţie, veşnicie în
Valea Bistrei”
- Sala ASTRA
ASTRA ŞI SATELE VĂII BISTREI
- Legenda satului Măru
MANIFESTĂRI ASTRA
-Festivalul de folclor al Văii Bistrei ediţia a II-a
54
Festivalul de folclor al Văii Bistrei
„Bănăţean suflet ales” Păstrarea valorilor culturale naţionale în perspectiva integrării europene
-proiect educaţional internaţional de parteneriat între Liceul Traian Doda din Caransebeş, Liceul
Bănăţean din Oţelu Roşu şi Liceul Bengy sur Craon din Franţa.
EXPOZIŢIE DE GASTRONOMIE TRADIŢIONALĂ
55
ASTRA Văii
Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
56
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
57
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
58
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
59
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
60
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
61
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 INTERVIURI
AVR AVRAM BOŢA – IERI, ASTĂZI, MÂINE
Domnul profesor Avram Boţa, membru marcant al Despărţământului Astra Oţelu Roşu, a
fost preşedintele acestui despărţământ în perioada 2000-2004. De-a lungul carierei sale
didactice, domnul profesor a reuşit să urce pe cele mai prestigioase scene promovând folclorul,
tradiţiile şi obiceiurile Văii Bistrei.
- Domnule profesor Avram Boţa, ca om de cultură al Văii Bistrei, membru fondator al
Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu şi fost preşedinte al acestui despărţământ, ce ne
puteţi spune despre activitatea dumneavoastră în slujba Asociaţiunii ASTRA?
- Eu presonal nu pot să mă autoevaluez ca preşedinte al Astrei Oţelu Roşu. Las pe cei care au fost
alături de mine şi pe cei care au participiat la acţiunile organizate de acest despărţământ să-şi
spună părerea. Ceea ce este cert este faptul că am încercat, şi de cele mai multe ori am reuşit, să
cuprind toate genurile culturale posibile, în acel moment, la Oţelu Roşu, de la poezie la dansul şi
portul popular, de la muzică la teatru.
62
- Ce părere aveţi despre felul în care se desfăşoară activităţile ce marchează sărbătorirea a
150 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Astra?
- După cele prezentate la întâlnirea cu cei care participă la organizarea acestor manifestări
dedicate aniversării Astrei, cred că nu se poate decât să fie o reuşită care depinde totuşi decât de
mult suflet vor pune cei implicaţi în realizarea activităţilor.
- Ce sugestii aveţi cu privire la activităţile Astrei în viitor?
- Pentru activitatea viitoare a Astrei aş propune, ca la toate acţiunile organizate, să fie antrenaţi cât
mai mulţi intelectuali şi nu numai. Fac această afirmaţie pornind de la faptul că orăşelul nostru
dispune de resurse nebănuite. Rămâne doar să le descoperim şi să le antrenăm pentru a
demonstra că Valea Bistrei, ca şi ceilalţi bănăţeni, este întotdeauna “fruncea”.
-
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA
63
64
ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 COLECTIVUL DE REDACŢIE
65
ASTRA
VĂII BISTREI
Editor: ASTRA Oţelu Roşu
Director: prof. Rozina Ghiorghioni, preşedinte al
Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu.
Secretari de redacţie: prof. Maria Frenţiu, prof.
Mihuţ Liliana
Colegiul de redacţie: prof univ. dr. Dumitru
Jompan, prof. dr. Oltean Carmen, prof.Neagoe
Rodica, prof. Roxana Ghiorghioni, prof.Olariu
Ana, înv. Rodica Istrat, teh. Mircea Munteanu.
Colaboratori: Consiliul Judeţean Caraş-Severin,
Cercurile ASTRA: Bucova, Băuţar, Marga,
Voislova, Zăvoi, Măru, Măgura, Rusca Montană,
Glimboca, Obreja, Caransebeş, bisericile ortodoxe
şi primăriile din Valea Bistrei
Culegere computerizată: Prof. Liliana Mihuţ,
Redacţia: Oţelu Roşu, str.Republicii, nr.10-12,
Cod poştal
Telefon: 0255/530383
Fax: 02557530832
E-mail: [email protected]
Recunoştinţă şi mulţumiri celor care au sprijinit
activitatea Despărţământului „ASTRA” Oţelu Roşu în cei
20 de ani de activitate(1991-2011):
- Consiliul Judeţean Caraş-Severin
- Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea
Culturii Tradiţionale Caraş Severin
- Bisericile, primăriile, unităţile de învăţământ din
Valea Bistrei - Agenţii economici din Valea Bistrei
SUMAR
EDITORIAL
-ASTRA aniversară
ASTRA ŞI BISERICA
- „ASTRA şi Biserica” – pr. Oltean Liciniu
- „Credinţă, Tradiţie, Veşnicie în Valea Bistre”
- Rândiuala învestirii zugravilor
- Legenda icoanei Maicii Domnului – făcătoare de
minuni
- Consideraţii asupra muzicii bisericeşti în comun
ASTRA ŞI ŞCOALA
- Nicolae Steinhardt, romancier
- Sărbătoarea MajoratuluiI
- Ziua Absolventului
- Maraton astrist la Oţelu Roşu
INTERVIURI
- De vorbă cu domnul prof. univ. dr. Dumitru
Jompan (din Marga)
- Avram Boţa – Ieri, astăzi, mâine
- Un mare doinitor: Achim Nica
ASTRA ETNOCULTURALĂ
- Portul popular – tradiţie istorică şi continuitate
etnoculturală în Valea Bistrei
- Evoluţia costumului popular pe Valea Bistrei
- Fluerul gemănat –o relicvă a organologiei muzicale
populare româneşti
- Obiceiuri şi tradiţii populare din comunitate
- Paparuda
ASTRA ŞI ETNIILE
- Portul popular german
ANIVERSĂRI
- 25 de ani de existenţă a Muzeului de geografie
literară „Locuri şi lumini ale literaturii române”,
1-5 Noiembrie 2005
- 55 de ani de învăţământ liceal la Oţelu Roşu (2008)
- Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română
- şi Cultura Poporului Român – 150 de ani (1861-
1911)
- Despărţământul ASTRA Oţelu Roşu- 20 de ani
(1991-2011)-obiective astriste bănăţene, naţionale
şi europene în context internţional
INAUGURĂRI
- Capela „Sfânta Treime”
- Muzeul etnografic „Credinţă, tradiţie, veşnicie în
Valea Bistrei”
- Sala ASTRA
ASTRA ŞI SATELE VĂII BISTREI
- Legenda satului Măru
MANIFESTĂRI ASTRA
66
Despărţământul ASTRA Oţelu Roşu- 20 de ani (1991-2011)-obiective astriste
bănăţene, naţionale şi europene în context internţional
Anul înfiinţării Reuniunii Cultural-Ştiinţifice „ASTRA” – Despărţământul Oţelu Roşu
este 1991, iar apariţia sa este legată de numele fondatorului Muzeului de Geografie Literară „Locuri şi
lumini ale literaturii române”, Tiberiu Boşcaiu, profesor de limba şi literatura română.
Înaintea constituirii Despărţământului Oţelu Roşu al Reuniunii cultural-ştiinţifice ASTRA,
începând cu 17.01.1991, mai mulţi intelectuali din Oţelu Roşu au semnat adeziuni de membri la
Asociaţia „Astra Română” de Literatură, Cultură, Artă, Ştiinţă pentru Banat şi Diaspora „Porţile de
Fier” cu sediul central în Timişoara, după cum urmează: Murariu Ecaterina, Bărjun Valeria, Boţa
Avram, Bujoran Elisabeta, Drăgan Elena, Boşcaiu Tiberiu, Sandu Valentin, Margan Raca-Adriana,
Unguraş Dorel, Suru Mihai-Petru, Dinculeasa Floare, Boşneac Valentin-Samuel, Zamfirescu Mariana,
Sabău Ariana-Ilse, Czanczinger Erica, Barboni Dorin, Meschini Margareta, Brînzei Letiţia, Babău-
Meschini Simona Carla, Azzola Rafael şi Staicu Axente.
Trei luni mai târziu s-a constituit Reuniunea Cultural-Ştiinţifică „ASTRA” – Oţelu Roşu. După
acest moment, prof. Tiberiu Boşcaiu spunea: „Filiala «Astra română» din Oţelu Roşu, constituită la 19
aprilie 1991, la care a aderat un însemnat număr de intelectuali din oraş, şi-a propus să revitalizeze
tradiţiile culturii, ştiinţei şi literaturii române, contribuind în acelaşi timp şi pentru renaşterea moral-
spirituală a tineretului din Oţelu Roşu şi pe Valea Bistrei”.
Începând cu anul 1991, odată cu punerea bazelor Despărţământului, în Oţelu Roşu au început să
fie sărbătorite Zilele ASTREI. 2011 este anul în care Valea Bistrei, dar mai ales la Liceul Bănăţean din
oraşul cu vechi tradiţii metalurgice, a aniversat 150 de ani de la înfiinţarea ASTRA şi 20 de ani de la cea
a Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu. De fapt, unitatea de învăţământ (condusă de prof. Rozina
Ghiorghioni, preşedintele Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu) este cea care a pus bazele unui amplu
program aniversar. Pe parcursul săptămânii 22-29 mai, au avut loc o serie de evenimente la Liceul
Bănăţean din localitate, la Casa de Cultură a oraşului, dar şi în comunele învecinate, unde s-au înfiinţat
Cercuri ASTRA.
Duminică, 22 mai 2011, activităţile dedicate „Zilelor ASTREI“ au debutat cu liturghii oficiate în
bisericile din localităţile de pe Valea Bistrei. Iar seara, membri ai Despărţământului, împreună cu elevi
ai Liceului Bănăţean, au urmat „Drumul luminii“, parcurgând, în linişte, distanţa dintre instituţia
educaţională şi cimitirele din oraş, pentru a depune flori şi lumânări la mormintele celor care au sădit în
sufletele celor din zonă sămânţa culturii…
Dincolo de evocarea acţiunilor Astrei din cei 20 de ani, s-a subliniat ideea nevoii de a schimba
obiectivele în cadrul Astrei într-un moment în care România, alături de ţările europene, îşi pune
problema globalizării… raportarea la valorile culturale, spirituale ale trecutului care trebuie să rămână o
constantă atât pentru actualii membrii ai asociaţiei cât şi pentru viitorii membrii ai Astrei.
67
În fiecare zi au avut loc întâlniri cu membrii Astra în localităţile de pe Valea Bistrei, unde s-au
înfiinţat astfel de asociaţii culturale. După întâlnirea de la Bucova, astriştii s-au reunit luni 23 mai la
Marga şi Rusca Montană, marţi 24 mai la Voislova şi Zăvoi, miercuri, 25 mai, la Măru şi Măgura, joi,
26 mai, la Glimboca, iar vineri, 27 mai, membrii Astra s-au reunit la Obreja. Aceştia au purtat discuţii
despre cultivarea ansamblului de valori materiale şi spirituale produse pe teritoriul Văii Bistrei.
Pentru a marca aniversarea a 150 de ani de activitate Astra la nivel naţional, în sala mică a Casei
de Cultură din Oţelu Roşu a avut loc Simpozionul omagial „Asociaţiunea ASTRA” – 150 de ani/
ASTRA Oţelu Roşu – 20 de ani. Cu acest prilej a fost vernisată şi o expoziţie de fotografii care au
evidenţiat cei 20 de ani de activitate ai asociaţiei la Oţelu Roşu.
Din programul manifestărilor mai pot fi menţionate: miercuri 25 mai, în sala ASTRA Oţelu
Roşu, s-a lansat monografia „20 de ani de activitate astristă la Oţelu-Roşu (1991- 2011)”; joi 26 mai, a
avut loc o masă rotundă cu tema „Limbă şi comunicare într-o Europă unită” iar în amfiteatrul Liceului
Traian Doda din Caransebeş, s-a desfăşurat concursul de creaţie literară „Lunga călătorie” pentru
învăţământ primar şi gimnazial.
Manifestările Astra au continuat sâmbătă în sala mare a Casei de Cultură Oţelu Roşu, cu
Festivitatea aniversară „Asociaţiunea ASTRA- 150 de ani (1861-2011)”, „ASTRA Oţelu Roşu 20 de ani
(1991-2011)” în cadrul căreia au fost înmânate diplome de excelenţă şi diplome de merit pentru
membrii fondatori ai asociaţiei culturale.
Programul manifestărilor s-a încheiat duminică 29 mai, când de la ora 15,00 la Căminul Cultural
Glimboca s-a desfăşurat Festivalul de Folclor al Văii Bistrei „Bănăţean suflet ales”, ediţia a II a.
Evenimentul de la Oţelu Roşu se alătură aniversării a 150 de ani de activitate neîntreruptă la
nivel naţional ASTRA (Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului
Român).
Preşedinte ASTRA, Oţelu Roşu: prof. Rozina Ghiorghioni