Ad Astra 19

AD ASTRA Revistă de cultură şi educație

Anul X, Nr. 19 - noiembrie 2008

PUBLICAȚIE EDITATĂ ÎN CADRUL LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV PIATRA NEAMȚ

AD ASTRA

Drama Day

iunie 2008

Drama Day

După o ''muncă asiduă'' de câteva săptămâni, a venit şi ziua cea mare, ziua reprezentaţiei. Învingându-şi emoţiile, cei 8 ''actori'' au oferit una din cele mai frumoase reprezentaţii din concurs, reprezentaţie răsplătită cu multe aplauze şi felicitări din partea publicului. Piesa a fost cotată drept una din cele mai bune din concurs. Într-un cuvânt, ''How things turn crazy'' a fost un adevărat SUCCES.

În final, putem spune că "How things turn crazy" a fost un proiect foarte frumos, un proiect în care s-a investit multă, multă muncă, mult suflet, multă pasiune. Cu această ocazie, s-au legat noi prietenii, au apărut noi amintiri legate de frumoşii ani de liceu şi, sperăm noi, toţi au putut vedea... ''How things turn crazy''.

Andrei-Octavian BELCHIM

How things turn crazy Motto: „ Viaţa e prea importantă pentru a fi

luată în serios” Oscar Wilde

''How things turn crazy'' sau ''Cum lucrurile o iau razna'' este titlul piesei de teatru cu care liceul nostru a participat la concursul ''Drama Day'', concurs care a avut loc pe data de 2 iunie 2008, la Colegiul Naţional ''Calistrat Hogaş''. Componenţii trupei au fost, ''în ordinea numerelor de pe tricou'': Octavian Roşca (clasa a XII-a A), Mihaela Dociu (clasa a XII-a A), Matei Şerban (clasa a XII-a B), Condurat Larisa (clasa a XII-a B), Andrei Ciobanu (clasa a XII-a C), Belchim Andrei-Octavian (clasa a XI-a B), Cătălina Morenciu (clasa a X-a A) şi Cosmin Gavril (clasa a IX-a C). Ei au fost îndrumaţi, coordonaţi, ajutaţi, încurajaţi şi, uneori, certaţi de către domnişoara profesoară Mădălina Vornicu. De asemenea, un ajutor important a fost acordat de către domnul profesor de educaţie plastică Nicu Luca.

*** După cum reise şi din titlu, piesa a

fost o comedie în care dialogurile dintre personaje se îmbină într-un mod caraghios cu diferitele situaţii comice în care eroii principali sunt implicaţi: de la piedici la tras de păr, la sperieturi şi, în final, la întâlnirea celor doi băieţi cu aceeaşi fată... De asemenea, şi repeţiile s-au desfăşurat într-un cadru foarte plăcut, cu multe râsete şi voie bună, cu glume şi poante din partea fiecăruia.

AD ASTRA nr. 19 - noiembrie 2008 3

iunie 2008

4 AD ASTRA nr. 19 - noiembrie 2008

Olimpismul (XII) Din lungul şir al olimpiadelor moderne, Jocurile celei de-a XXI-a ediţii, Montreal 1976, au atins un nivel valoric extrem de ridicat. Astfel, vorbele devin de prisos în momentul în care citim despre zecile de noi recorduri mondiale şi ale continentelor, despre sute de recorduri naţionale ale ţărilor participante, înregistrate la atletism, înot, haltere şi tir şi despre acele recorduri absolute exprimate în nota 10.00 a perfecţiunii, cu care au fost apreciate exerciţiile de gimnastică ale Nadiei Comăneci (de şapte ori) şi ale lui Neli Kim (de două ori). La întrecerile de la Montreal, România a fost prezentă la 11 discipline sportive: atletism, box, caiac-canoe, canotaj, gimnastică, haltere, handbal, lupte (greco-romane şi libere), nataţie, scrimă şi tir. S-au câştigat 27 de medalii (4 de aur, 9 de argint şi 14 de bronz), România situându-se pe locul 5 pe naţiuni după Rusia, SUA, RD Germania, RF Germania. În programul celei de-a XXI-a ediţii a

Jocurilor Olimpice au figurat 21 de ramuri sportive şi 198 de probe. Au fost decernate 198 de medalii de aur, 198 de medalii de argint şi 215 de bronz, adică 611 medalii, cu 7 mai multe decât la Jocurile Olimpice de la Műnchen din 1972.

Cu multe secole în urmă, la jocurile antice, exista obiceiul ca învingătorului probei de dromos (cursă de viteză pe 92.27 m) să i se acorde mari onoruri şi, după numele său, să fie denumită şi olimpiada respectivă, adică perioada de 1457 de zile, 10 ore şi 40 de minute care despărţea două ediţii ale Jocurilor. Câştigătorul dromosului era proclamat eponim, naşul respectivei Olimpiade. La Jocurile moderne, nu s-a mai păstrat acest obicei. Dacă s-ar fi păstrat, cu siguranţă perioada dintre Jocurile de la Montreal şi cele din 1980 de la Moscova s-ar fi numit Olimpiada Nadiei Comăneci. Palmaresul Nadiei a fost impresionant: 3 medalii de aur (la individual compus, la bârnă şi la paralele), 1 medalie de argint (pe echipe) şi o medalie de bronz (la sol). După ce Nadia a devenit campioană olimpică absolută, un comentator de la televiziunea ABC spunea, oferind telespectatorilor cea mai frumoasă figură de stil a acelei zile: „Nadia Comăneci înoată într-un ocean de aer.”


La nici 15 ani, Nadia devenise cea mai tânără câştigătoare olimpică şi, la fiecare notă de 10, era comparată cu o veveriţă, cu o libelulă, cu un pescăruş, prinţesă sau chiar cu o zeiţă. Iată ce spuneau câteva ziare de pe diferite meridiane ale globului: New York Times: „Evoluţia Nadiei Comăneci este atât de strălucită că te înfioară. La paralele s-a rotit atât de uşor, ca o vrabie ce zboară de pe o creangă pe alta. În balansul său, se prinde de paralelă cu atâta siguranţă ca o veveriţă, la sărituri planează ca un pescăruş pe plajă...” Paris Match: „Nadia, liană şi zefir, spiriduş al palestrei, pană şi suspin, firavă gazelă şi alb porumbel, Nadia eu te salut! Nici efort, nici forţă ci doar graţie, graţie infinită, cea care ne cucereşte inimile...” A patra medalie de aur, cucerită la Montreal a fost a lui Vasile Dîba, la caiac 500m. Sorţii i-au rezervat tocmai

culoarul 9, culoar mărginaş despre care se spune că nu este deloc bun, deoarece trebuie să priveşti mereu spre interior, pentru a şti în orice moment care este ordinea în cursă. Dar şi de această dată, ca şi de multe alte ori, povestea aceasta cu importanţa unui culoar sau a altuia a fost o chestiune secundară. A învins munca, dăruirea şi dorinţa de a câştiga. Medaliile de argint (9) au fost câştigate de: Simion Cuţov – box/ categoria semiuşoară, Mircea Simion – box/ categoria grea, Teodora

Ungureanu – gimnastică/ paralele, Gheorghe Danilov şi Gheorghe Simionov - canoe 1000 m, echipa feminină de gimnastică (Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu, Anca Grigoraş, Mariana Constantin, Gabriela Truşcă, Georgeta Gabor), echipa de handbal băieţi (Cornel

Penu, N. Munteanu, Gabriel Kicsid, Cristian Gaţu, Ghiţă Licu, Cezar Drăgăniţă, Radu Voina, Roland Gunesch, Alex Folker, Ştefan Birtalan, Adrian Cosma, Constantin Tudosie, Werner Stockl, Mircea Grabovski), Gheorghe Berceanu – lupte greco-romane, Nicu Gîngă – lupte/ categoria 52 de kg, Ştefan Rusu – lupte/ categoria 68 kg. Medaliile de bronz (14) au fost obţinute de: Nadia Comăneci – gimnastică/ sol, Alec Năstac – box/ categoria mijlocie, Costică Dafinoiu – box/ categoria semigrea, Vasile Diba – caiac

1000 m, Dan Grecu – gimnastică/ inele, Teodora Ungureanu – gimnastică/ bârnă, Roman Codreanu – lupte greco-romane/ categoria 100 kg, Stelică Morcov – lupte libere/ categoria 90 kg, Ladislau Şimon lupte libere/ categoria 100kg, echipa de băieţi scrimă (sabie) prin Dan Irimciuc, Ioan Pop, Marin Mustaţă, Cornel Marin şi Alex Nilca. (va urma)

Prof. Ilie POPESCU


Din istoricul ONEFS şi INEFS

- Oficiul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport şi Institutul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport -

Prezentul articol se vrea a fi o modestă contribuţie la evocarea trecutului prestigioasei instituţii de învăţământ superior care a fost şi este Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. Trebuie subliniat faptul că, în România existau diferite societăţi şi asociaţii şi numeroşi practicanţi ai diferitelor activităţi sportive. Educaţia fizică era predată în şcoală însă lipseau cadrele calificate şi o formă centrală de dirijare şi organizare a acestor activităţi. Ca urmare a acestui fapt, în 1921 apare Legea Casei Culturii Poporului care stipula (cap.1) că această instituţie are scopul de a realiza pregătirea “pre şi post regimentară a poporului” şi de a înfiinţa o instituţie naţională de educaţie fizică (un oficiu naţional) în care urma să funcţioneze şi institutul naţional de educaţie fizică (cap 3). [Monitorul Oficial nr. 173/3.XI.1921] Cel care a militat neobosit şi a avut iniţiativa în acest important demers a fost generalul Virgil I. Bădulescu (pe atunci colonel) care a reuşit să obţină sprijinul familiei regale şi al multor personalităţi ce ocupau funcţii de conducere în stat. Proiectul de lege pentru educaţie fizică întocmit de Virgil Bădulescu şi colaboratorii săi a fost aprobat în Senat şi s-a publicat în

Monitorul Oficial nr. 59 din 17 iunie 1923, însă ONEF şi INEF îşi începuseră activitatea încă din anul 1922.

Pentru începerea activităţii INEF, trebuiau rezolvate două probleme fundamentale şi anume: încadrarea institutului cu personal didactic şi crearea bazei materiale pentru desfăşurarea procesului de învăţământ cu studenţii.

Fără a intra în amănuntele acestor probleme, voi aminti câte ceva doar despre personalul didactic. V. Bădulescu a reuşit să aducă la INEF cadre didactice universitare de un înalt profesionalism iar la activităţile sportive de profil a angajat specialişti de seamă din străinătate: pentru gimnastică, specialişti din Suedia, pentru atletism din Germania, pentru jocuri din SUA, pentru scrimă din Franţa, pentru lupte din Japonia.

Cât priveşte baza materială, aş aminti doar de marele complex didactico-sportiv de la Eforie, format dintr-un pavilion central care cuprindea o sală ultramodernă de capacitate mare pentru gimnastică şi jocuri sportive, săli de seminar, cabinet medical, infirmerie, dormitoare, camere pentru cadrele didactice, cantină, terenuri de volei, baschet, tenis de câmp, stadion pentru atletism, fotbal, rugby, handbal, oină, poligon de tir, bazin de înot la dimensiuni olimpice construit pe malul mării (placat cu faianţă şi prevăzut cu un tobogan şi platformă mobilă, de la 1.5 m la 12 m, pentru săriturile în apă).

De asemenea, în capitală, instalarea sediilor ONEF şi INEF în fosta cazarmă Cuza Vodă din zona Dealul Spirii şi subvenţia de 636.000 lei din partea Ministerului de Război şi a Ministerului Instrucţiei Publice, a asigurat începerea cursurilor în condiţii deosebite, încă din toamna anului 1922.

Prima promoţie de profesori de educaţie fizică a absolvit cursurile INEF în 1926. Instituţia a funcţionat la început cu două secţii: una civilă cu o durată de 4 ani pentru profesori şi una cu o durată de 1 an pentru ofiţerii-instructori.

Activitatea acestei instituţii pe parcursul multor ani a reuşit într-o manieră cu totul excepţională să formeze cadre didactice deosebite, atât pentru învăţământul românesc cât şi pentru armată. Aceşti profesori au asigurat educaţiei fizice şi sportului autohton formarea viitoarelor generaţii de performeri dar şi a unui număr impresionant de „meseriaşi” şi ofiţeri de carieră pasionaţi de profesia lor.


Este important pentru noi cei de astăzi să

urmărim evoluţia şi transformările survenite în cei 86 de ani de existenţă a acestei instituţii universitare:

1922-1929 Institutul Naţional de Educaţie Fizică (INEF) 1929-1937 Institutul Superior de Educaţie Fizică (ISEF) 1937-1942 Academia Naţională de Educaţie Fizică (ANEF) 1943-1945 Şcoala Superioară de Educaţie Fizică (SSEF) 1945-1948 Academia Naţională de Educaţie Fizică (ANEF) 1948-1950 Institutul de Educaţie Fizică (IEF) 1950-1968 Institutul de Cultură Fizică (ICF) 1968-1991 Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS) 1991-1992 Academia de Educaţie Fizică (AEF) 1992-... Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport

(ANEFS) Aceste perioade şi denumiri reprezintă

momente de ascensiune sau de regres ale educaţiei fizice şi sportului din România. Prima ascensiune, cuprinsă între anii 1922-1943, culminează cu anul 1937 când Institutul Superior de Educaţie Fizică primeşte titlul de Academia Naţională de Educaţie Fizică iar anul 1929 consemnează desprinderea secţiei militare transformate în Institutul Militar de Educaţie Fizică.

Spre sfârşitul anului 1942, ANEF cunoaşte o cădere bruscă, fiind transformată în Şcoala Superioară de Educaţie Fizică şi pierzându-şi prerogativele titlului academic. Institulul militar a fost desfiinţat.

Speranţa răsare în 1945, când ANEF este reînfiinţată, redobândind şi adăugând drepturi şi prerogative noi precum: specializările la diferite sporturi, doctoratul în educaţie fizică, înfiinţarea unui Institut de Cercetare Ştiinţifică, toate prevăzute în legea 581/1945. Puţină bucurie deoarece, la sfârşitul anului 1948, în urma reformei învăţământului după modelul sovietic, academia este transformată în Institut de Educaţie Fizică şi pierde toată baza materială pe care a avut-o la Bucureşti şi Eforie. La pierderea şi distrugerea totală a bazei materiale s-a adăugat o nouă retrogradare, începând cu anul 1975, când s-a redus perioada de şcolarizare la 3 ani (fapt ce a dus la diminuarea salarizării şi a categoriei didactice) şi s-a mutat sediul de urgenţă de pe Dealul Spirii în zona Cotroceni (1983-1984) pentru construcţia Casei Poporului.

După decembrie 1989, speranţele sportului românesc şi ale IEFS pentru redobândirea drepturilor avute, au început să se revigoreze: perioada de şcolarizare a crescut la 4 ani şi titlul instituţiei a redevenit academic în 1992.

Prof. Ovidiu ŢOC Sr.

Şi Profesorii pot fi Premianţi

Prin ’79, în clasa I, îi spuneam mamei, cu o profundă încântare, că “m-am hotărât”: “o să merg toată viaţa la şcoală”… şi răspunsul la întrebarea “ce vrei să te faci când o să fii mare?” a devenit în scur t t imp, invar iab i l , “şcolăriţă”…

Îi adunam pe copiii din bloc şi le corectam… pe bune caietele de lectură, astfel că, la un moment dat (prin clasa a IV-a) o vecină s-a plâns părinţilor mei că am umplut de roşu caietul de şcoală al fiicei sale (colegă de-a mea, astăzi psiholog).

Prin liceu, m-a bătut o vreme gândul să devin cercetător în domeniul fizicii nucleare, dar mi-a trecut repede că... tot devenise o modă să se susţină ideea opririi cursei înarmării… În treapta I, m-am apucat de electrotehnică şi era cât pe ce să mă asimileze şi pe mine seria de AMC-işti pe care o înghiţise deja în anii ’80 combinatul de la Săvineşti. Noroc am avut cu profesorul de română, Grigore Ciucă (Dumnezeu să-l ierte!) care l-a chemat pe tata la şcoală şi l-a convins să mă lase la “Hogaş”, la filologie...

Când să mă înscriu la facultate, nu mă puteam decide: litere sau drept (la amândouă se susţineau în ’91 probe scrise şi orale de limba şi literatura română)... şi am aplicat metoda ...”cap sau pajură”... aruncând la propriu o monedă în aer... M-am întrebat mulţi ani după aceea (în special în perioada grevelor din educaţie) dacă alegerea finală a fost făcută, totuşi, ... ”cu cap”...

Astăzi, după 12 ani de învăţământ şi în anul în care am obţinut două gradaţii (de merit şi „Gheorghe Lazăr” clasa a III-a) realizez că, dincolo de premiile şi diplomele primite, dincolo de cărţile pe care stă scris numele meu, rămâne totuşi, pentru mine ca profesor, un sentiment, un semn mult mai de preţ: recunoaşterea, aprecierea şi consideraţia celor din jur...

Şi mai rămâne ceva: onoarea şi bucuria de a mă afla alături de cei care au trudit o viaţă pentru afirmarea şcolii sportive nemţene, recompensaţi în 2008 de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu distincţia „Gheorghe Lazăr clasa I”: Prof. Ovidiu Ţoc Sr. – antrenor emerit, Prof. Corneliu Popa – antrenor emerit, Prof. Ilie Popescu – antrenor emerit, Prof. Elena Magda Melinte, Prof. Dumitru Şerpe, Prof. Constantin Pancu şi Prof. Vasile Vamanu. Pentru mine, acesta poate fi un început de drum promiţător sau nu… Însă pentru EI, pentru Seniorii Şcolii Nemţene, sunt… laurii deplini ai Victoriei. Felicitări, Domnilor! Ave et... Gaudeamus!

Prof. Ana Vîrlan


Se poate vorbi de progres ? La ce se referă un antrenor când spune că un jucător de fotbal a făcut progrese? De

cele mai multe ori, aceste progrese sunt reduse la capacităţile tehnice şi de alergător ale jucătorului. Rar însă antrenorul se referă la capacitatea jucătorului de a se integra în echipă, sau la personalitatea şi încrederea în sine a acestuia.

O altă problemă o constituie vârsta biologică a sportivului. Foarte puţini ştiu ce înseamnă realmente această vârstă. Dezvoltarea sportivă este inclusă în dezvoltarea personală şi socială a jucătorului şi are legătură cu pubertatea şi culturalizarea. De aceea, dezvoltarea sportivă a devenit din ce în ce mai dificilă, în special la juniori.

Mulţi jucători de fotbal sunt scoşi încă de mici din mediul lor, călătoresc kilometri p e n t r u a a j u n g e l a antrenamente, locuiesc în internate, se confruntă cu probleme cotidiene serioase, etc.

De asemenea, s-a observat că relaţia pe care jucătorii o au cu antrenorii are o i m p o r t a n ţ ă d e o s e b i t ă . Antrenorul se confruntă cu problemele care nu pot fi rezolvate în şcoli, familii, vecinătate sau cu ajutorul prietenilor. Pentru foarte mulţi părinţi, clubul a devenit cel mai important loc unde are loc socializarea.

Mulţi antrenori se feresc însă să se confrunte cu problemele jucătorilor şi pun accent doar pe rezultatele sportive. Unii (care au experienţă) recunosc greutăţile pe care le întâmpină jucătorii în procesul de dezvoltare dar nu deţin instrumentele necesare pentru a-i face pe aceştia să treacă peste ele.

Nu trebuie să se uite faptul că jucătorii au nevoie de modele complexe. Soluţia pentru aceste probleme constă în îmbinarea dimensiunilor de dezvoltare, sportive şi sociale. Abia atunci se poate spune că jucătorul a făcut progrese. În urma unei cercetări făcute, psihologii au constatat că juniorii se confruntă cu probleme de ordin psihic, social şi de dezvoltare. În categoria problemelor de ordin psihic se regăsesc: invidia, teama de eşec şi presiunea exercitată de cei din jur.

Invidia apare la jucătorii care locuiesc la internate. Sunt rare cazurile în care sportivii cu un nivel social mai ridicat suferă de acest lucru. Invidia se corelează de cele mai multe ori atât cu nesiguranţa cât şi cu problemele şcolare. S-a demonstrat că juniorii care suferă de invidie au şi probleme şcolare. Asta demonstrează că dezvoltarea individuală a personalităţii nu se poate reduce doar la dezvoltarea individuală a caracterului.


Teama de eşec nu poate fi atribuită pregătirii sportive. Teama de eşec se poate atribui doar greşelilor şi disonanţelor. Teama de eşec se află în strânsă legătură cu presiunea exercitată de cei din jur, cu nesiguranţa de care dau dovadă jucătorii pe teren dar şi cu performanţele slabe.

Problemele de ordin social cu care se confruntă sportivii se datorează în primul rând mediului în care aceştia cresc. Familia joacă cel mai important rol în formarea unui tânăr. Ea constituie un factor de sprijin şi protecţie pentru sportivi. Există însă cazuri în care familia are o influenţă negativă în dezvoltarea jucătorului, ceea ce se resimte şi pe teren. S-a demonstrat că influenţa familiei asupra comportamentului unui jucător se manifestă mai mult decât cea exercitată de antrenor şi de prieteni.

Greutăţile pe care jucătorul de fotbal le întâmpină în timpul dezvoltării provin din comunicare. 57% dintre sportivii chestionaţi au declarat că şi-ar dori ca antrenorul să discute

mai mult cu ei. Antrenorul deţine cel mai important rol în procesul de dezvoltare sportivă a tânărului, fiind responsabil pentru toate reuşitele dar şi pentru eşecurile echipei. Dacă un jucător nu reuşeşte să treacă mai departe (la fotbalul profesionist) atunci cauzele provin fie de la atitudinea jucătorului, fie de la accidentări sau de la pregătirea insuficientă de care a avut parte în timpul junioratului. Jucătorii sunt strâns legaţi de antrenor. 80% dintre cei chestionaţi sunt de acord cu viziunea antrenorului iar 90% consideră intervenţia acestuia un stimul pe durata procesului de dezvoltare sportivă.

Antrenorul nu este responsabil de problemele de ordin psihic, social sau de dezvoltare cu care se confruntă juniorii, dar de multe ori aceste probleme sunt atribuite carierei sportive şi, implicit, antrenorului. Să nu ignorăm faptul că antrenorul se confruntă cu toate condiţiile complexe şi sensibile pe care le implică stimularea talentelor.

Pentru a evita eventualele probleme care pot apărea pe parcursul formării jucătorilor, antrenorul trebuie să facă periodic un profil al sportivilor, profil ce trebuie să conţină: elemente biografice (vârsta, locul naşterii, părinţi, fraţi, formare şcolară), trăsături de caracter (calităţi, temperament), capacitatea de a învăţa (inteligenţă, creativitate), motivaţie (voinţă), dinamica de dezvoltare (vârstă biologică/ vârstă psihică), socializare (origine socială, importanţa familiei), contact (comunicare, prieteni), conceptul propriu despre pregătire. Rezultatele acestor chestionare trebuie analizate cu atenţie atât de antrenori cât şi de psihologi, pentru a fi ulterior prezentate jucătorilor.

Prof. Antr. Ioan TĂNASE


Vise, vise…

,,Visele nu se risipesc, dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi.” Pablo Neruda

Această toamnă ne-a adus un nou sezon competiţional. După o intensă pregătire

fizică în august, continuată cu variate şedinţe tehnico-tactice şi câteva jocuri de verificare pe plan local şi într-un turneu afară, luna septembrie a dat startul noului campionat naţional de handbal 2008-2009, atât la juniori I cât şi la juniori II.

Maturizaţi cu încă un an şi cu o experienţă mai bogată, bazaţi pe valoarea individuală dar şi de colectiv, handbaliştii ambelor nivele visează la cât mai multe jocuri câştigate, care să le permită calificarea în etapele superioare ale competiţiei. Doar participările la turneele semifinale şi mai ales la cele finale îţi dau măsura adevăratei valori şi aduc satisfacţiile cele mai mari.

Acest vis i-a determinat pe cei mai mulţi handbalişti să renunţe la o parte din vacanţa de vară şi să suporte corvoada alergărilor de rezistenţă din august. Atunci când alţii se bucurau de frumuseţile călătoriilor în străinătate, de nisipul fierbinte şi de

valurile înspumate ale mării, de partidele de înot de la ştrand, sau de plăcintele şi celelalte bunătăţi pregătite de bunicii de la ţară, tinerii noştri handbalişti parcurgeau zeci de kilometri de alergare pe pantele din jurul oraşului şi pe terenul de joc. Cu ambiţie şi devotament pentru culorile liceului şi ale oraşului, trecând peste greutăţi de tot felul, peste accidentări şi oboseală, juniorii I (ALEXANDRU GĂLBEAZĂ , IULIAN BUSUIOC, COSMIN ŢIGANAŞU, MĂDĂLIN PUŞCAŞU, SORIN APETREI, MARIUS GHEORGHIU, MARIUS METELEAGĂ, ANDREI URZICĂ, RĂZVAN POPA, IONUŢ BÂRLIBA, RAOUL GIOTOIU, PETRU

BURSUC, ALEXANDRU AXINIA) şi juniorii II (ŞTEFAN IONEL, GHEORGHIŢĂ CURCĂ, CLAUDIU IVĂNESCU, GEORGE LEUŞTEAN, ADRIAN BATARAGĂ, IOAN TOLOMEI, VLĂDUŢ DRUGĂ, SILVIU BABĂTĂ, ALEXANDRU HÎRŢAN, ROBERT IONAŞCU, ŞTEFAN TOLONTAN, PAUL ŞORICUŢ, MIHAIL PATÎRNICHI, CODRIN ANTAL, VASILE CHIRILĂ, VLAD TRENCHEA) s-au pregătit cu asiduitate pentru aprigile înfruntări ce se anunţau la orizontul noului sezon. Era evident că nu va fi uşor, toate celelalte echipe dorindu-şi victoriile la fel de mult, cât şi accederea în rândul formaţiilor de elită.

...Şi primele jocuri au demonstrat cu prisosinţă acest lucru. Au venit victoriile dar şi înfrângerile. Sperăm ca primele să fie mult mai multe şi visele acestor tineri handbalişti, ce reprezintă Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ în confruntările naţionale, să se împlinească în acest an. Le-o dorim din tot sufletul şi ne-am bucura alături de ei.

Prof. Doru ŞERPE


Canotaj L a C a m p i o n a t e l e

Naţionale de Canotaj ce s-au desfăşurat la Năvodari în perioada 30.07.2008 – 1.09.2008, elevii de la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamţ au obţinut următoarele rezultate:

Campioni naţionali –

locul I în proba de 4+1: Nica Ştefan, Covalciuc Cătălin, Răducanu Claudiu, Lazăr Vasile şi cârmaciul Vişan Cezar;

Locul al II-lea – simplu

(1x) – Modrea F lor ina (componentă a lotului naţional); dublu vâsle (categorie uşoară) Bolohan Ovidiu, Negură Dan;

Locul al III-lea – 4 fără

cârmaci/fete: Modrea Florina, Şerban Andreea (componente ale lotului naţional), Deac Damiana, Apetrii Cecilia; 8+1/băieţi: Negură Dan, Bolohan Ovidiu, Rusu Ştefan, Rusu Andrei, Anechitei Gabriel, Diaconu Iulian, Vişan Cezar, Andrei Sorin şi Răducanu Claudiu;

Aceleaşi echipaje au

obţinut rezultate foarte bune şi la Campionatele Naţionale Şcolare.

Sportivii de la LPS Piatra Neamţ s-au întors din competiţii cu “bărcile pline de medalii” şi obţinerea acestor rezultate nu a fost posibilă decât prin munca şi dăruirea lor şi a profesorului antrenor Valentin Gavril.

Cecilia APETRII cl. a X-a A

Şi totuşi…

Teoria face casă bună cu practica… 19 octombrie 2008… Duminică însorită. Din

tribuna stadionului ITA asişti la două spectacole... Toamna îşi etalează minunata paletă de culori

pe versanţii Bahrin şi Bâtca Doamnei. Din acest mirific peisaj, lipseşte doar marele pictor rus Ivan Şişkin... Al doilea spectacol este acela al fotbalului... Echipele îşi încep încălzirea. În tribună, se află şi doamnele profesoare Loredana Mitrea şi Marioara Cazacu... Din echipa în albastru, numerele 2, 7, 9 şi 8 sunt chiar din clasa unde doamna Mitrea este dirigintă. La fel şi purtătorii numerelor 3, 11, 19 şi portarul din echipa în galben...

Începe jocul... Elevii au văzut ce spectatori de marcă au... Nelipsit este şi directorul liceului, domnul profesor Vasile Filimon. Sportivii vor să prezinte o lecţie bine învăţătă, pentru o notă mare. Ca niciodată, ambele echipe au şansa să demonstreze că, înafara orelor din cadrul săptămănii (unde trebuie să vină cu lecţia învăţată) în fiecare duminică au de susţinut un examen.

Doamnele profesoare sunt mai mult decât emoţionate... Se află într-o situaţie neobişnuită. Au venit să susţină o echipă, însă au ajuns în situaţia să le încurajeze pe amândouă. La pauza jocului, directorul Filimon pleacă pe stadionul Ceahlăul să vadă repriza a doua de la alte două echipe formate tot din elevii liceului nostru.

*** Apropierea colegilor noştri, profesori de teorie,

este benefică şi aduce un mare plus: pentru elevii din teren este un impuls psihologic prezenţa dumnealor. Sper şi cred că la stadion vor veni mai mulţi colegi. Am avut în acea zi un sentiment de mare bucurie: ambele echipe au câştigat. Luni, în cancelaria liceului era o altă atmosferă. Probabil... efectul culorilor pastelate ale toamnei fusese mai mult decât benefic...

Prof. Antr. Ioan TĂNASE


Rolul antrenorului în formarea personalităţii sportivilor şi în obţinerea de performanţe (II)

Am pornit mereu de la afirmaţia că fiecare jucător are rolul şi contribuţia lui deosebită în echipă, dar

nimeni nu este indispensabil sau, mai scurt: „ Toţi suntem necesari, nimeni indispensabil”. Să încercăm acum să vedem cum pot fi „cuceriţi” sportivii de către antrenor, cum poate el să-şi

asigure prietenia şi dragostea sportivilor? Căile sunt multiple, vrem însă să subliniem de la început că nu trebuie acceptată calea cea mai periculoasă, a concesiilor, a satisfacerii oricăror capricii şi pretenţii, a răsfăţului şi adulării, cale sigură de eşec în educarea jucătorului şi formarea echipei.

Trebuie să arătăm că majoritatea sportivilor, mai ales cei tineri, apreciază antrenorul mai întâi după aspectul exterior. Ţinuta vestimentară, vocabularul şi tonul în discuţii şi comenzi, prezenţa şi punctualitatea la antrenamente - iată primele lucruri care atrag atenţia sportivilor.

De aceea, antrenorul trebuie să fie convins că reprezintă un exemplu pentru colectivul său prin următoarele:

Punctualitatea: este o caracteristică de bază a dascălului sportiv. El nu întârzie şi nu lipseşte niciodată. Mai mult, este primul la antrenamente şi pleacă ultimul. Sportivii vor sesiza imediat acest lucru şi nu-şi vor permite nici ei să întârzie.

Ţinuta: Întotdeauna sa fie ras şi tuns, îngrijit, cu echipament de lucru curat şi călcat, totul fără ostentaţie dar chiar cu puţină eleganţă.

Vocabularul şi tonul: Antrenorul este profesor, pedagog. El este obligat să vorbească corect, civilizat, pe înţelesul tuturor, cu grijă să nu-i umilească. Tonul categoric, de ordin, nu presupune ridicarea glasului, intimidarea, iar critica sau chiar mustrarea nu înseamnă invective, jigniri. Deci, încă o dată, mare atenţie la felul în care comandăm în antrenamente, la vocabularul şi tonul pe care le folosim în discuţii sau şedinţe.

Aprecierile sportivilor experimentaţi cu privire la munca şi capacitatea antrenorului se bazează însă şi pe alte argumente.

Pregătirea foarte atentă a lecţiei şi asigurarea desfăşurării ei fără poticneli, ezitări şi… conferinţe este remarcată de sportivi şi, mai apoi, comentată. Dacă elevului i-a plăcut antrenamentul şi a simţit că a lucrat bine, el este satisfăcut şi îşi va simpatiza antrenorul, ataşându-se de el, fiind gata să facă şi alte eforturi mai mari. Sportivii îi apreciază mult pe antrenorii care sunt alături de ei în timpul efortului la antrenamente, demonstrează corect şi frumos un procedeu, execută la rând cu ei mai multe exerciţii. Mulţi antrenori fac încălzire cot la cot cu sportivii, participă direct la jocurile pregătitoare şi asta este foarte bine.

Sportivii aşteaptă ca antrenorii să le acorde timp şi importanţă maximă, fiecare dorindu-şi probabil ca profesorul să se ocupe în mod deosebit de el. Cu măiestrie, putem să realizăm acest lucru sau să creăm impresia că grija se îndreaptă în mod deosebit spre el, spre modul cum munceşte şi cum joacă. La fiecare antrenament să avem o ”grijă deosebită”, măcar câteva secunde, pentru fiecare component al lotului în parte. Două-trei cuvinte pot face mult, fireşte, când nu sunt spuse numai pentru a mustra. Mai presus de orice, încurajaţi oamenii să simtă că sunteţi alături de ei, mai ales atunci când efortul devine din ce în ce mai mare sau când nereuşitele nu-i ocolesc. Colectivul vrea să-l simtă pe antrenor alături de el, trup şi suflet, mai ales în timpul meciurilor, să fie convins că poate conta total pe ajutorul şi sprijinul lui. Abia când are pe deplin această credinţă, îl socoteşte pe antrenor parte organică a echipei.

Nu trebuie omis faptul că oamenii - fie ei tineri sau maturi - rămân în unele privinţe, copii. Se bucură nespus de reuşite şi sunt de-a dreptul fericiţi dacă antrenorul remarcă izbânda, însoţind-o cu o apreciere în faţa colectivului.

Sentimentele jucătorilor şi, mai ales, ale jucătoarelor se pot schimba uşor dacă nu reuşim să păstram un echilibru în ceea ce priveşte interesul ce-l acordăm fiecărui om din echipă în parte. Un pericol îl reprezintă manifestarea unor simpatii deosebite şi, mai ales, exclusivitatea faţă de unii dintre membrii colectivului. Atenţie deci... în direcţia dozării aprecierilor şi simpatiilor; să încercăm să păstram proporţiile, să nu creăm - tocmai noi - disensiuni.


În mod normal, antrenorul îi apreciază şi îi simpatizează pe sportivii devotaţi, care muncesc la antrenamente şi luptă la meciuri din toate puterile. Aceasta este o atitudine de echitate. Nu trebuie uitat însă că echipa mai cuprinde şi pe alţii, chiar dacă sunt mai puţin buni, mai puţin sârguincioşi. Către ei ne vom îndrepta atenţia, pentru a-i aduce între cei harnici, şi nu este un secret faptul că succesul depinde de măiestria noastră de pedagogi. Nu arareori soarta meciului este hotărâtă de rezerve sau de unii jucători despre care avem opinia că sunt mai slabi. Este şi acesta un argument pentru a nu ne ocupa de cei buni, care desigur o merită, ci de întregul colectiv, pentru a îndepărta pericolul izolării unor sportivi, al diminuării unităţii şi forţei colective.

Trebuie manifestată o grijă deosebită pentru felul în care conducem în meciuri. Este un mijloc important de „cucerire a jucătorilor”. Din nefericire, mulţi dintre antrenori sunt înclinaţi să se enerveze repede când elevii greşesc şi să-i apostrofeze uneori ironic. Acest lucru este deosebit de dăunător pentru ataşamentul pe care îl aşteptăm din partea lor şi pentru spiritul de sacrificiu ce îl cultivăm. Desigur, trebuie să le arătăm ce au greşit, uneori chiar categoric şi aspru, dar cu multă atenţie când şi cum o facem. Nu râdeţi şi nu ridiculizaţi un jucător pentru greşelile sau neputinţa lui. Pentru că nu-l jigniţi numai pe el, ci şi pe dumneavoastră, cel care trebuia să-l învăţaţi, să-l instruiţi tehnic, tactic şi fizic. Dacă elevul este oglinda profesorului, atunci orice jignire se va întoarce ca un bumerang. Certaţi-l aspru dar părinteşte, să simtă că o faceţi în folosul lui. Dar, mai ales, explicaţi ce şi cum a greşit; mai înainte însă asiguraţi-vă că i-aţi spus ce să facă pentru a-şi îndrepta greşeala.

Antrenorul nu trebuie să uite că fiecare jucător poate avea unele necazuri personale - la şcoală, la serviciu, în familie - care diminuează mult randamentul la antrenament şi joc. Uneori gândurile, necazurile îl pot scoate total din formă. Aplecaţi-vă cu grijă asupra acestor probleme, încercaţi să le înţelegeţi şi, mai ales, faceţi ceva ca să-l ajutaţi concret să iasă din impas. Sportivii se vor simţi bine, mai uşuraţi de necazuri, dacă îi ascultăm şi încercăm să-i sfătuim în aceste momente grele. Ei se vor ataşa mai mult de antrenor, îl vor aprecia şi respecta mai mult. Sigur, pot apărea şi mofturi sau

capricii de mici ori de mari vedete, dar şi în aceste cazuri să-i ascultăm, să le dezvăluim cu răbdare goliciunea pretenţiilor şi revendicărilor. Nu ne este greu să depistăm adevărul dacă ne cunoaştem cât de cât jucătorii şi trebuie neapărat să luăm o atitudine în orice situaţie.

Am vrea să subliniem că antrenorul poartă multiple răspunderi, care depăşesc simplul fapt de a-şi aduce echipa la victorie. Nici una din acestea nu este însă mai importantă decât răspunderea pe care o poartă pentru fiecare jucător în parte. Perioada de timp în care un tânăr sau o tânără se găseşte sub directa îndrumare a antrenorului este una din cele mai importante din întreaga lui viaţă. Este etapa în care tânărul se apropie de maturitate, în care atinge această perioadă a vieţii. Spre şansa lui, găseşte, în profesorul-antrenor, în echipă mai ales, aliaţi de nădejde, tovarăşi care îl pot ajuta efectiv să depăşească dificultăţile inerente acestei vârste critice, să păşească pe făgaşul cel bun, pregătit şi cu conştiinţa că sprijinul colectivului este extrem de eficient. Fiindcă este clar, influenţa echipei poate fi hotărâtoare în formarea tânărului sau tinerei care practică cu pasiune sportul. Antrenorul este implicat în acest proces pe două căi: prin relaţia antrenor-jucător şi prin relaţia echipă-jucător, deci, în al doilea caz, prin intermediul influenţei echipei - pe care o instruieşte şi o conduce - asupra fiecărui individ în parte. Pedagogului sportiv îi revine, alături de celelalte instituţii (familie, şcoală, organizaţiile nonguvernamentale), sarcina de a îndruma dezvoltarea sportivilor, atât din punct de vedere fizic cât şi pe plan moral-intelectual.

Cunoscând bine această înaltă şi onorantă sarcină, antrenorul acţionează cu grijă şi atenţie, permanent, în direcţia formării unui bun cetăţean, îşi dovedeşte – în primul rând el - maturitatea, calităţile de îndrumător al celui mai important eşalon al unui popor – tineretul.

Sportul este doar o părticică din viaţa şi preocupările omului. Tânărul trebuie să ştie de la început acest lucru, să afle care sunt marile idealuri ale vieţii şi mijloacele prin care le realizează.

Sportul nu este un scop în sine în viaţă, ci un mijloc eficient de educare, de întărire şi dezvoltare a personalităţii individului.

Prof. Vasile FILIMON


Entorsele în handbalul de performanţă Entorsa este un traumatism articular închis care cuprinde ansamblul leziunilor părţilor moi

articulare şi periarticulare apărute după o mişcare bruscă şi brutală, ce depăşeşte limitele fiziologice ale articulaţiei respective.

Pentru a înţelege prin ce se caracterizează o entorsă, voi sublinia unele aspecte care merită a fi reţinute.

Cauza determinantă a entorselor o constituie accidentele de orice fel care suprasolicită o articulaţie, trecând peste rezistenţa ligamentelor şi a capsulei articulare. În entorse, toate componentele articulaţiei (ligamente, capsulă sinovială, cartilaj, discuri şi meniscuri) precum şi extremităţile osoase de inserţie pot prezenta leziuni.

În momentul producerii accidentului, durerea este spontană, vie, localizându-se în regiunea articulaţiei tranzitate, cu o zonă de răspândire largă (ce iradiază la distanţă). Uneori, durerea puternică din momentul accidentului scade mult din intensitate, pentru ca la câteva ore să redevină violentă, împiedicând complet funcţia articulară. Alteori, durerea are o intensitate mai mică, apărând mai exact ca o jenă dureroasă.

Lipsa de funcţionalitate a articulaţiei (totală sau parţială) variază cu gradul lezării. În raport cu întinderea leziunilor şi intensitatea semnelor clinice, distingem entorse uşoare (gradul I), moderate (gradul II) şi grave (gradul III). Pentru confirmarea diagnosticului clinic, este absolut necesar un examen radiologic competent, din cel puţin două incidenţe.

Ca semne clinice care apar imediat la producerea accidentuului, se constată, pe lângă durerea vie, creşterea rapidă în volum a articulaţiei. După câteva ore, ruperea vaselor sanguine duce la aparitia unor echimoze (vânătăi), hematoame (acumulări de sânge închistat, cauzate de hemoragii) şi edeme (acumulări de lichid seros în ţesuturi) în jurul articulaţiei traumatizate. Temperatura locală este de obicei crescută. Constatarea se va face prin palpare blândă şi metodică, căutându-se punctele dureroase, însă medicul îşi va spune cuvântul final. Tratamentul oricărei entorse trebuie instituit cât mai repede şi urmărit cu atenţie. Compresele reci se aplică imediat.

Entorsele uşoare, cu semne locale discrete, cedează cu uşurinţă la un tratament obişnuit (antalgice, anestezice locale, comprese reci cu soluţie de burovin, unguente, bandaje, etc.). Cele mai grave trebuie tratate foarte serios, prin imobilizare gipsată, după care se va institui un program de recuperare funcţională.

La noile şi tinerele generaţii de handbalişti şi handbaliste, aceste accidentări necesită tratament chirurgical de specialitate, cu o recuperare îndelungată. Apariţia numeroaselor rupturi de ligamente şi meniscuri este o problemă de actualitate ce preocupă specialiştii români din domeniul handbalului de performanţă. Mai frecvent întâlnită la handbal este entorsa de gleznă, urmată de entorsele de genunchi, de pumn, de police (degetul gros de la mână), degete, cot, umăr, etc. În general, în procesul de antrenament se urmăreşte de la o vârstă fragedă, prin diverse exerciţii şi mijloace, întărirea şi antrenarea articulaţiilor solicitate în jocul de handbal.

Ca un sfat final, pot spune că entorsele, indiferent de gradul lor, nu trebuie neglijate şi nici superficial sau incorect tratate, deoarece lasă deseori sechele supărătoare şi foarte grave.

Prof. Chinetoterapeut (specializare handbal) Ovidiu ŢOC Jr.


Apariţie editorială “Valori olimpice - pagini din istoria

educaţiei fizice şi sportului în judeţul Neamţ”

În această toamnă a apărut cartea profesorilor Constantin Ţapu Nazare şi Livia Marinela Nicolae “Valori olimpice - pagini din istoria educaţiei fizice şi sportului din judeţul Neamţ”. Citind-o, mi-a atras atenţia mai întâi modul cum prezintă autorii “cadrul natural în care s-a dezvoltat judeţul Neamţ”, descriind plastic locurile de unde au apărut în timp valorile sportive pe care, în paginile următoare, le înfăţişează cu minuţioasă grijă pentru performanţele sportive de grup şi individuale.

Descoperindu-l pe Ion Creangă drept dascălul care a simţit necesitatea introducerii orei de educaţie fizică în programul elevilor (“după două ore, la mijlocul programului, dădea o recreaţie de o oră, timp în care aşeza pe şcolari la rând pentru a face cu ei mici deprinderi gimnastice. Însuşi învăţătorul face mai întâi o figură înaintea şcolarilor, numără tare şi rar la fiecare mişcare...”), într-un frumos arc peste timp, aflăm că judeţul Neamt a dat ţării dascăli talentaţi care au reuşit să modeleze, în performanţa sportivă, o serie întreagă de tineri ce au umplut de glorie sate şi oraşe din judeţ. O remarcă deosebită există pentru

profesorul de matematică Mihai Blaj din Gherăieşti care amenajează singurul teren de baseball din ţară; echipa pe care o antrenează devine în 1993 campioană naţională de seniori.

Citind cartea constaţi că, în mod firesc, marii sportivi au devenit profesori care transmit generaţiilor ce le urmează tainele sportului. Vă recomand să-i descoperiţi în această lucrare şi să le urmaţi exemplul.

Rămân, după parcurgerea cărţii, cu marea plăcere de a şti că dirijorul şi compozitorul Emanuel Elenescu, născut la Piatra Neamţ, s-a ocupat alături de Richard Strauss de pregătirea culturală a Jocurilor Olimpice de la Berlin (1936) şi a reuşit să evite cu iscusinţă marşurile naziste, în mare vogă la acea vreme, păstrând astfel puritatea celebrelor întreceri sportive.

Rămân, de asemenea, cu siguranţa că lângă florile sportului răsărite pe meleaguri nemţene vor apărea mereu altele şi prin strădania colectivului de profesori-antrenori din Liceul cu Program Sportiv, la aşezarea temeliei căruia a avut o importantă contribuţie chiar unul dintre autorii cărţii “Valori olimpice - pagini din istoria educaţiei fizice şi sportului din judeţul Neamţ”, domnul profesor Constantin Ţapu.

Prof. Petre COŞEREA


Un cantonament de neuitat

Mulţi spun că viaţa de sportiv este uşoară: puţină muncă, iar restul ... doar lapte şi miere.

De fapt, nu este chiar aşa. Viaţa de sportiv cere mult efort depus şi multă seriozitate, sau mai bine spus: ”10 la sută inspiraţie şi 90 la sută transpiraţie”. Cu toate acestea, viaţa de sportiv are şi multe satisfacţii. Eu o să vă povestesc cum, într-un cantonament, am reuşit să îmbinăm utilul cu plăcutul.

După o scurtă vacanţă, în luna august am reînceput antrenamentele. Tot atunci, am aflat că în 2 săptămâni o să trebuiască să intrăm într-un cantonament de o saptămână, la o cabană în munţii Rarău, cu echipa de fotbal. Cu toate că ştiam ce o să ne aştepte (muncă foarte multă), am primit vestea cu mare plăcere.

Sosi şi ziua “îmbarcării”. Plini de bagaje şi de entuziasm, am pornit spre Câmpulung. În timpul călătoriei am fost foarte liniştiţi pentru că domnul profesor ne-a ţinut companie.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns şi la destinaţie. Ne-am format perechi de câte doi şi am intrat în căbănuţele noastre.

Pentru că până la ora mesei mai era ceva timp, am mers într-o plimbare, întreaga echipă, pentru a cunoaşte locul. Am fost impresionaţi de peisaj, iar vremea insorită ne-a dat buna dispoziţie. Am profitat de ocazie şi am făcut şi câteva fotografii… (Chiar ne gândeam la paginile revistei „Ad Astra”... )

Timpul a trecut, iar după ce am servit cina, ne-am echipat şi am făcut un fotbal pe un teren amenajat în incinta complexului de căsuţe.

Ziua următoare nu a mai fost aşa de

bine. După micul dejun, am aflat de la domnul profesor că trebuie să urcăm undeva, pe munte. De fapt, trebuia să alergăm 10 kilometri în 2 ore, pe un drum accidentat, iar la destinaţie urma să ne aştepte domnul profesor-antrenor. La început nu ni s-a părut aşa de greu, însă ne-am dat seama pe parcurs. Pe o ploaie insuportabilă, am pornit la drum. În final, ne-am indeplinit obiectivul iar domnul profesor a fost foarte mulţumit de noi. Cu toate că eram foarte obosiţi, uzi din cap până în picioare din cauza transpiraţiei dar mai ales a ploii, a trebuit să ne şi întoarcem. De data aceasta, trebuia să parcurgem distanţa într-o oră, pentru ca la coborât era mai uşor. Ne-am îndeplinit obiectivul şi de această dată, ba chiar am scos un timp mai bun decat cel impus.

După ce am servit prânzul, am fost trimişi la odihnă timp de 2 ore. Ne-am reîncărcat bateriile însă curănd am trecut din nou la antrenamente. Seara, după ce am terminat cu pregătirea, am ajuns la ceva mai relaxant. Am jucat rummy, cărţi şi am povestit din întâmplările haioase prin care am trecut împreună, în alţi ani.

Zilele următoare au fost la fel de grele însă am trecut cu bine şi peste ele.

Timpul s-a scurs repede şi a sosit şi ziua în care trebuia să ne întoarcem acasă. Cu părere de rău, ne-am făcut bagajele şi ne-am luat „la revedere” de la acele locuri.

Ajuns acasă, am realizat că acest cantonament, pe lângă pregătirea fizică, a întărit foarte mult şi prietenia dintre noi. Am devenit mai buni amici şi am format o echipă mai unită.

Sunt sigur că acest cantonament nu va fi uitat de nici unul dintre noi, pentru că am reuşit pe lângă muncă, să facem şi lucruri plăcute.

Petruţ Ursache – cl. a XI-a A


Organizarea învăţământului pentru realizarea cât mai eficientă a procesului de absorbţie a fondurilor comunitare (I)

Prof. Magda MELINTE

Importanţa educaţiei – ca act de conştiinţă, de calitatea

căruia depinde în bună parte nu numai bunăstarea viitoare a naţiunii respective ci şi puterea, influenţa şi chiar existenţa ei ca entitate distinctă în configuraţia regională şi mondială - este unanim recunoscută în toate mediile.

Obiectivele strategice stabilite de către Comisia Europeană în anul 2002, în cadrul Consiliului European de la Barcelona, precum şi deciziile adoptate la nivel european în cadrul „procesului Bologna”, au determinat accelerarea procesului de reformă a sistemului educaţional.

Potrivit prevederilor Tratatului de constituire a CE, Uniunea Europeană (UE) trebuie să contribuie la dezvoltarea calitativă a educaţiei prin încurajarea cooperării între statele membre şi, dacă este necesar, prin sprijinirea şi completarea acţiunilor acestora în vederea respectării responsabilităţilor pentru conţinutul organizării sistemului educaţional şi asigurării diversităţii culturale şi lingvistice. De asemenea, U.E. şi statele membre trebuie să accelereze cooperarea cu alte ţări şi organisme internaţionale competente în domeniul educaţiei, în particular cu Consiliul Europei.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană trebuie să implementeze politica de pregătire profesională care să asigure sprijinul şi completarea acţiunilor statelor membre, în vederea respectării responsabilităţilor cu privire la conţinutul şi organizarea sistemului de pregătire profesională. În fapt, în martie 2000, Consiliul European a stabilit drept ţintă transformarea Uniunii Europene, la nivelul anului 2010, în cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă să asigure creşterea economică prin intermediul creării de locuri de muncă numeroase şi mai bune, precum şi o mai mare coeziune socială.

În realizarea acestui deziderat, Consiliul a invitat statele membre la o reflecţie generală despre obiectivele concrete ale sistemelor educaţionale şi la o creştere anuală substanţială pe locuitor a investiţiilor în capitalul uman.

Pentru domeniul educaţiei şi pregătirii profesionale, Uniunea Europeană şi statele membre trebuie să aloce resurse suficiente în realizarea ţintei propuse, impunându-se o orientare şi administrare riguroasă a fondurilor în sensul obţinerii unui grad ridicat de eficienţă.

Învăţământul superior a rămas, în termeni relativi, progresiv subfinanţat în multe state membre ale UE. Studiile OECD reflectă faptul că universităţile europene sunt serios subfinanţate, în timp ce Raportul Băncii Mondiale surprinde nivelul inadecvat al finanţării învăţământului superior, incapabil să asigure dezvoltarea economică durabilă, precum şi expansiunea profesiilor bazate pe cunoaştere. Structura finanţării şi politicile practicate în domeniul învăţământului variază de la un stat la altul, iar, uneori, chiar în interiorul aceluiaşi stat, de la o regiune la alta.

În cadrul sistemului educaţional al oricărui stat o importanţă deosebită revine şi mecanismelor de finanţare a acestuia şi al compatibilităţii cu legislaţia în domeniul ajutorului de stat.

Astfel, Uniunea Europeană a dezvoltat instrumente şi programe destinate să contribuie la dezvoltarea şi finanţarea sistemului educaţional. Aceste instrumente şi programe includ: programul Socrates, Leonardo, Tempus, Erasmus, proiectul Jean Monet, cooperarea UE/SUA, UE/Canada şi programele cadru pentru cercetare-dezvoltare, din care universităţile primesc cca. o treime din fondurile necesare activităţii de cercetare, în mod particular măsuri de sprijin pentru pregătire profesională şi asigurarea mobilităţii (acţiuni Marie Curie).


Socrates este programul european pentru educaţie, al cărui scop este de a promova dimeniunea europeană şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei prin încurajarea cooperării între statele membre. Programul este destinat a face faţă marilor provocări ale noului mileniu, respectiv promovarea educaţiei permanente, încurajarea accesului la educaţie a întregii populaţii, precum şi recunoaşterea calificărilor.

Toate sursele de finanţare a învăţământului pot fi grupate în două mari categorii, respectiv: surse publice şi surse private. Sursele publice provin de la autorităţile centrale, regionale şi locale, în timp ce sursele private provin de la studenţi, gospodării şi organisme neguvernamentale. Importanţa relativă a fiecărui tip de sursă de finanţare, fie ea publică sau privată, variază semnificativ de la un stat la altul, mergând de la finanţarea totală a educaţiei în ţări precum Danemarca, Finlanda şi Suedia, în timp ce în multe state membre, taxele de studiu sunt suportate de către studenţi.

*** În măsurarea iniţiativelor de

finanţare a sistemului educaţional, pentru o absorbţie cât mai eficientă a fondurilor comunitare, aş urmări în special 5 obiective cheie, şi anume:

-creşterea nivelului absolut al finanţării;

-diversificarea surselor de venit ale universităţilor;

-utilizarea adecvată a resurselor (creşterea gradului de eficienţă)

-asigurarea de surse suplimentare de finanţare pentru cercetarea de excelenţă şi pregătire profesională, în vederea creş te r i i a t rac t iv i tăţ i i internaţionale;

-acordarea de ajutoare pentru studenţi, sub formă de alocaţii, granturi şi credite.

(va urma)

Fericirea

Fii zâmbitor pe drumul vieţii, Căci viaţa-i un dar minunat, Priveşte-n jur şi înţelege Că fericirea e la orice pas... În raza blândă-a dimineţii, În mugur verde de april, În ciripitul unei păsări, În zâmbetul unui copil… În chipul blând al mamei tale, Şi-n pomul îndoit de rod, În casa dragă părintească, Şi-n prietenii ce te-nconjor’... O vei găsi în valul apei, Şi-n codrul viu şi foşnitor, În spicul greu ce se apleacă, Şi-n vorba bună-a unui om… Fă fapte bune şi ajută Pe cei ce soarta i-a lovit, Fă-ţi datoria-n orice clipă Ca să te simţi om fericit. Vin clipe grele şi te-ndoaie? Ridică-ţi fruntea cât mai sus! Priveşte cerul şi te roagă, Cu sufletul de nerăpus... Te bucură, că viaţa-i scurtă Şi totul este trecător, Fă-l fericit pe cel de-aproape, Şi nu uita ca să fii OM. Ana-Maria Pavelescu cl. a XI-a B Aştept... Aştept ultima călătorie spre nu ştiu unde… numai de-aş găsi iarba mântuirii s-o fac coroană, m-aş linişti… Catedrala de la capătul de drum cu porţile de fum dacă aş găsi-o fericită aş fi… Unde clopotele fără sunet vor adânci uitarea în memoria neîntrupatului timp, acolo...mă voi regăsi, acolo... mă veţi găsi... Oana-Andreea Chirilă cl. a XI-a B


Examenul de maturitate

„proba scrisă”

Vine o vreme când lucrurile frumoase se termină. Nimic nu ţine la infinit. Acesta e şi cazul anilor de liceu, cu adevărat „cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om”. Chiar şi peste decenii, fiecare din noi îşi va aduce aminte cu nostalgie, cu bucurie de această perioadă care ne marchează viaţa pentru totdeauna. Întotdeauna timpul trece prea repede când te distrezi, de aceea nici nu ne dăm seama când au zburat 4 ani din viaţa noastră.

Parcă mai ieri intram sfios pe poarta liceului neştiind la ce să mă aştept, dornic să-mi cunosc noii colegi, noii profesori, noua şcoală... Mi-era aşa de dor de fosta mea şcoală, de colegii pe care îi lăsasem în urmă! Cred că în acele clipe aş fi dat totul ca să mă întorc acolo, să fiu iar în clasa a V-a, să o iau de la capăt. Însă viaţa îţi rezervă surprize atunci când te aştepţi mai puţin....

Acum vine vremea să vorbim despre lucrurile frumoase, despre profesori! Eram conştient că, odată cu profesorii noi vin şi reguli noi, însă ele nu au fost aşa de greu de acceptat şi de respectat. Trebuie să recunosc că la început am fost un pic speriat. Însă aşa sunt eu de obicei: mă sperii, mă consum, mă agit, mă plâng. De! e greu să fii perfecţionist (nu recomand nimănui!)... Cu timpul însă, pot spune că am legat o relaţie de prietenie cu toţi profesorii care au predat la clasa mea şi sper eu ca, la finalul acestor 4 ani, această relaţie să continue. O să-mi lipsească fiecare în parte: sfaturile lor, încurajările lor, clipele când am râs împreună, clipele când ne-am „certat” un pic (foarte puţine). Toate acestea vor rămâne în sufletul meu şi le voi purta cu mine totdeauna.

Datorită profesorilor mei pot spune că astăzi sunt un adult (chiar dacă e un pic cam mult spus) că m-am maturizat,

că am devenit o persoană mai echilibrată, că nu mai sunt puştiul care eram acum 4 ani (cu toate că mie îmi place să cred că sufleteşte nu m-am schimbat deloc). Dascălilor mei le datorez tot ce am realizat în aceşti 4 ani, toate succesele mele. Fără ajutorul lor, fără implicarea lor, ar fi fost în jurul meu doar nişte diplome atârnate pe un perete.

Despre colegii mei aş putea spune că sunt cei mai buni din lume, că alţii ca ei nu mai găseşti şi multe altele... Dar ar fi doar vorbe goale. Ceea ce ne leagă pe noi e mai presus de vorbe. Despre această relaţie

vorbesc clipele petrecute împreună, momentele de bucurie trăite alături de ei, zilele în care am râs sau am plâns... Ei au făcut ca aceşti 4 ani de liceu să treacă foarte repede şi îmi va fi dor de fiecare, pentru că fiecare în parte a reprezentat ceva pentru mine.

În final (chiar dacă nu suntem la decernarea unor premii) aş vrea să le mulţumesc tuturor: doamnei diriginte care ne e mereu alături, profesorilor, colegilor, celor care au crezut în mine, celor care mai cred... lor le MULŢUMESC! (va urma)

Octavian BELCHIM - clasa a XII-a B


Să ne amintim de… 1989

20 decembrie: începutul sfârşitului În seara de 20 decembrie 1989,

Ceauşescu s-a adresat naţiunii, mesajul fiind televizat şi transmis şi la radio. El abia se întorsese din Iran şi avea convingerea că va ţine situaţia sub control, după formula clasică. Cheamă într-o teleconferinţă pe şefii judeţenelor de partid şi-i informează cu propria versiune asupra situaţiei din ţară. Teza „amestecului extern” este cea care domină de la un cap la altul discursul susţinut de Ceauşescu la teleconferinţă, precum şi pe cel ţinut la radio şi televiziune, la orele 19:00.

Despre înregistrarea discursului, foşti angajati ai TVR îşi amintesc că Ceauşescu a fost enervat de problemele tehnice întâmpinate. Înregistrarea a fost întârziată ore întregi, pentru că în studioul de la C.C. nu existau microfoane. În seara zilei de 20, îşi aminteşte şeful Cancelariei, Silviu Curticeanu, şeful statului luase hotărârea de a convoca mitingul de a doua zi, cel ce avea să-i grăbească sfârşitul: „Înainte de a pleca spre casă, Ceauşescu m-a chemat şi mi-a spus că, pentru a doua zi, a organizat în Piaţa Palatului un mare miting al

oamenilor muncii din Capitală. La ieşirea din birou, l-am auzit spunând cu voce tare, dar mai mult pentru sine: „Am să le arăt eu celor de la Timişoara!“. Ceauşescu tocmai decretase instituirea stării de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş. În acelaşi timp, la Timişoara, Frontul Democrat Român a elaborat Proclamaţia prin care cerea „demisionarea tiranului“. Totodată, Frontul Democrat Român propunea Guvernului României începerea negocierilor, cerând, între altele, organizarea de alegeri libere, deschiderea graniţelor, eliberarea deţinuţilor politici etc. Avea să urmeze o noapte lungă şi pentru capii Armatei. Generalul Ilie Ceauşescu îşi informa subordonaţii despre „pericolul unei agresiuni externe, dinspre Est şi Vest, pătrunderea pe teritoriul ţării a unui mare număr de elemente teroriste (circa 2.000) şi existenţa unui complot internaţional asupra României“. Pentru regim, sfârşitul începuse...


Teleconferinţa lui Nicolae Ceauşescu din 20 decembrie 1989

Nicolae Ceauşescu: „Începem teleconferinţa. Bună seara, tovarăşi. Doresc foarte pe scurt să mă refer din nou la evenimentele care au fost la Timişoara şi care de fapt nu au încetat. În seara aceasta, mă voi adresa prin postul de radio şi televiziune întregii naţiuni, în legătură cu această problemă. Este necesar să se explice tuturor cetăţenilor, încă din această seară, că toate aceste incidente grave de la Timişoara au fost organizate şi dirijate de cercurile revanşarde, revizioniste, serviciile de spionaj străine, cu scopul clar de a provoca dezordine, de a destabiliza situaţia din România, de a acţiona în direcţia lichidării independenţei şi suveranităţii teritoriale a României. De altfel, cercurile din Budapesta au şi făcut declaraţii în această privinţă. Este acum pe deplin clar că toate acestea au fost minuţios pregătite şi au avut un scop bine stabilit.

Aşa se explică faptul că toate eforturile făcute de organele locale, de unităţile de ordine şi de armată, de a linişti lucrurile, nu au dus la rezultate. Dimpotrivă, aceste cercuri, aceste grupări organizate au intensificat acţiunile lor antinaţionale. Aceasta a făcut necesar ca unităţile militare şi de ordine să intervină pentru apărarea ordinii, a bunurilor oraşului Timişoara, îndeplinindu-şi obligaţiile şi răspunderile prevăzute în Constituţie, cât şi în legile ţării.”

Evenimentele petrecute la data de 22 decembrie 1989:

22 decembrie, orele 7,00 – coloane de muncitori din marile intreprinderi bucureştene încep manifestaţiile spre centrul capitalei;

22 decembrie, orele 9,30 – „sinuciderea” generalului Vasile Milea, ministrul Apărării; 22 decembrie, orele 10,40 – generalul Victor Stănculescu dă ordin de retragere unităţilor

militare dislocate în Bucureşti; 22 decembrie, orele 10,45 – la radio şi la televiziune se transmite un comunicat despre

„sinuciderea trădătorului Milea” şi instaurarea stării de necesitate pe întregul teritoriu al Republicii Socialiste România;

22 decembrie, orele 11-12 – Piaţa Palatului este ocupată de revoluţionari;

22 decembrie, orele 12,06 – Nicolae şi Elena Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central al P.C.R. cu elicopterul;

22 decembrie, orele 13,00 – posturile naţionale de radio şi televiziune transmit căderea regimului Ceauşescu şi victoria Revoluţiei;

22 decembrie, după-amiaza – în toată ţara are loc răsturnarea puterii de stat şi preluarea ei de către comitetele de revoluţionari;

22 decembrie, orele 14,50 – Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt arestaţi lângă Târgovişte; 22 decembrie, orele 18,20 – primele împuşcături în Piaţa Palatului şi începutul luptelor cu

„teroriştii”; 22 decembrie, orele 23,00 – Ion Iliescu citeşte la posturile naţionale de radio şi televiziune

Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, care anunţă încetarea regimului comunist, preluarea puterii de stat şi trecerea la un regim democratic, pluripartit.

Victor ALISTAR - cl. a XII-a A


În anul 1989, România a trecut de la comunism la democraţie. A fost singura ţară din blocul estic care a cunoscut o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi. Acest moment ce a scris istorie va rămâne în sufletele noastre, şi mai ales în inimile familiilor care şi-au pierdut apropiaţii într-un mod crud şi nebunesc.

Mă gândesc că puteam sa fiu chiar eu printre cei pătrunşi de durere, pentru că tata se afla în focul luptei, sub rafalele gloanţelor. Tatăl meu, fiind cadru militar la aceea vreme, a fost chemat la datorie pentru ,,a-şi servi patria’’ şi s-a supus ordinelor.

Unii dintre oamenii de rând, dintre civili, erau consideraţi terorişti, iar militarii trebuiau să execute ordinul de a-i bate sau chiar de a-i ucide. Acest lucru s-a transformat într-un ,,război’’ între români, nu într-o „revoluţie”.

Tatăl meu a trecut prin nişte momente groaznice căci, vrând-nevrând, trebuia să execute ordinul... dar Dumnezeu l-a sprijinit, i-a luminat calea şi i-a amintit că acasă îl aşteptă un copil, născut chiar în noaptea de 22 decembrie 1989. Acel copil eram eu...

Niciodată tata nu a avut

intenţia de a recurge la violenţă şi nici să omoare pe cineva nevinovat. Se gândea că poate acel om avea şi el copii acasă şi, prin acest lucru, el a demonstrat ce înseamnă un caracter adevărat, ce înseamnă ,,să-ţi iubeşti aproapele’’. Ţin minte cum îmi vorbea tatăl meu despre tragicele evenimente din acel decembrie, cu o anumită gravitate în glas care te făcea să te simţi de parcă ai fi fost în mijlocul lor... Îmi povestea cum i-au murit colegi apropiaţi pe braţe, cum rafalele de gloanţe îi treceau pe deasupra capului, cum lua de pe stradă oameni decedaţi, ajutat de ceilalţi soldaţi şi mă gândesc

ce tărie de caracter poţi să ai, pentru a putea face acest lucru. Pentru mine, este ceva incredibil...

Aceste evenimente care s-au petrecut în anul 1989, chiar numai povestite pe urmă de tatăl meu, îmi vor rămâne mereu în suflet. Au avut loc chiar în ceasurile primei mele zile de viaţă şi...poate că într-o zi tatăl meu va scrie despre asta o carte.

Vă întrebaţi probabil la ce a folosit această „revoluţie”… Da, la îmbogăţirea unor oameni care au profitat de pe urma anihilării comunismului… Şi totuşi… ne gândim… pentru ce atâtea destine pierdute?... Pentru o lume mai bună?... Care lume mai bună? Vă las pe voi să răspundeţi la aceste întrebări...

Eu tot ce pot spune este că îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că tatăl meu este viu şi pentru că s-a întors atunci acasă ca să-i ofere fiului său acum o educaţie bună şi o adevărată viaţă de familie.

Mircea-Victor CĂRBUNARIU

cl. a XII-a B


De vorbă cu tăcerea... Cântă-mi pe note dragostea ce ţi-o port. Vei reuşi doar dacă eu te acompaniez cu pianul

inimii mele. Fredonează-mi încet şi cu pasiune un cântec de leagăn, poate doar aşa dorul şi lacrimile

mele vor adormi şi se vor pierde în amurgul uitării. Citeşte cuvintele din ochii mei şi vei descifra un mesaj secret. Te supun la această

provocare pentru că ştiu că îţi este greu să mă priveşti în ochi... Sărută-mă încet când mă trezesc.

Creează-mi o punte de iluzie spre o altă primăvară. Nu lăsa fluturii să-mi moară în faţa ochilor, căci astfel ei vor deschide în sufletul meu un butic ieftin de amintiri la reducere. Taie-mi cu un diamant inima de sticlă şi îngroapă-mi cenuşa în care a ars dorul, speranţele, dorinţele şi durerile... amintirile. Dă la o parte farmecul tău superficial, norii ce ascund soarele iubirii. Caută-mă în prima ninsoare, când fulgii împletesc un hamac în care-mi odihnesc sufletul obosit. Aş vrea să mă transform

într-un un fulg de nea... şi chiar dacă aş trăi puţin măcar aş fi pentru o zi fericită şi apoi aş muri liniştită.

Iubeşte-mă atunci când merit mai puţin pentru că atunci am cea mai mare nevoie de tine. Nu mă lasa să distrug visele... ci doar să injectez speranţa. Speranţa din ochii tăi albaştri când pictez totul în negru şi suspin în noapte fără să te ştiu aproape.

Şterge-mi roua din ochii înlăcrimaţi după soarele ce a dispărut din viaţa mea, doarece ea mă va împiedica să văd stelele. Nu mă lasa să plâng singură atunci când toţi râd... plângi cu mine, şopteşte-mi măcar un cuvânt, căci fiecare cuvânt în plus e un strop de speranţă iar cu fiecare clipă trecută moartea mea e mai aproape… şi eu încă visez.

Nu înţelegi ce-ţi cer, nu? Nici nu mai contează, deja ai murit sugrumat de corzile unei viori străine. Eu doar purtam un ... monolog...

Căci aşa se numeşte conversaţia cu fantoma iubirii tale: Monolog!

Cătălina MORENCIU – cl. a XI-a A


Educaţia plastică - necesitate sau pierdere de vreme?

Nevoia de a desena este la fel de firească precum este şi nevoia de a vorbi, numai că, odată cu trecerea timpului, i se acordă din ce în ce mai puţină atenţie, folosindu-se un argument cutremurător: talentul…

De multe ori, am întâlnit elevi care stăteau în bancă şi preferau să-şi piardă timpul, să se plictisească sau să facă altceva decât să deseneze sau să coloreze şi-şi motivau comportamentul spunând ca „nu au talent”. Atunci, le-am spus ce este talentul pentru mine: bucuria de a face un anumit lucru… Şi, pentru că îţi place să faci acel lucru, îi acorzi atenţie, îl faci de multe ori, şi astfel începi să-i înţelegi felul de a se manifesta. Această experienţă îţi va schimba modul în care îl vezi şi, când îl vei face data viitoare, îţi va ieşi şi mai bine. Iar micile reuşite îţi vor da mai multă încredere în tine şi vei înţelege că un desen bun nu se bazează doar pe talent.

Importantă este stăpânirea metodelor potrivite şi o atitudine deschisă către cunoaştere şi încercare. În definitiv, arta este un mod de explorare şi de exprimare. Cineva spunea că “voinţa fără cunoştinţe este ca barca pe uscat”; chiar dacă vrei să faci ceva anume, pentru a reuşi trebuie să cunoşti etapele prin care obţii acel „ceva” şi metodele adecvate. Mulţi elevi, atunci când au văzut diversele forme ce prindeau parcă viaţă prin plimbarea unei bucăţi de cretă pe tablă, au spus cu admiraţie: „cât talent aveţi, domnule profesor!” Dar... ei confundă talentul cu îndemânarea. Compară desenele lor cu ale mele sau cu ale colegilor mai îndemanatici şi, dacă nu văd un rezultat asemănător, îşi pun eticheta “netalentat” şi îşi refuză orice experienţă estetică.

Actul artistic se spune că este accesibil numai celor dotaţi cu acel talent sau persoanelor ieşite din comun. De fapt, fiecare dintre noi dispune de un simţ creativ şi simte nevoia de a manifesta această creativitate în diferite moduri, de la felul în care se îmbracă şi îşi construieşte propria imagine, până la felul în care îşi aranjează spaţiul din jur. Aceasta este o necesitate a fiecăruia, ceva personal, o sete pentru frumos, pentru că frumosul dă culoare vieţii. Şi ne putem potoli această sete prin diferite surse de informare: mediul familial, grupul de prieteni, televizor, internet, etc.

Creativitatea poate fi cultivată, rafinată prin exersarea ei în şcoală, în cadrul orei de educaţie plastică, prin diverse exerciţii-joc care antrenează imaginaţia şi nevoia de a cunoaşte. Nu este nevoie să fii pictor ca să pictezi sau grafician ca să desenezi, dar a-ţi refuza o asemenea experienţă este o pierdere pe care nu o resimţi decât atunci când ţi se oferă ocazia să fii creativ şi vezi că nu ştii cum iar tot ceea ce obţii ţi se pare “urât”. Fiinţa umană este asemenea unui vas: ceea ce o umple o defineşte. Printre elevi sunt aceia care, în majoritatea timpului petrecut la şcoală, se simt “plictisiţi” şi sunt puţine lucrurile care-i mai scot din această stare. De fapt, este o atitudine pe care şi-o cultivă zilnic şi care le creează această stare de “dezinteres “ faţă de experienţe noi ce le-ar putea îmbogăţi viaţa. Este păcat că aleg să piardă astfel de ocazii care le pot cultiva sensibilitatea, imaginaţia, creativitatea şi nu în ultimul rând raţionalitatea. Am putea spune că aceşti elevi preferă să-şi trăiască viaţa în “alb şi negru”; însă, cum ai putea să admiri un curcubeu “alb-negru”? Frumuseţea lui este dată tocmai de bogăţia culorilor ce-l definesc.

Prof. Nicu LUCA


Sfântul Andrei – Apostolul românilor

Creştinătatea ortodoxă şi, deopotrivă, romano-catolică prăznuieşte în fiecare an, la 30 noiembrie/ 13 decembrie, cu slujbe alese, pe Sfântul Andrei, unul din cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Hristos. Numele său, în limba greacă, înseamnă bărbat curajos, energic, vrednic.

Într-adevăr, Sfântul Apostol Andrei a fost un vrednic şi curajos vestitor al Evangheliei lui Hristos, până departe de Ţara Sfântă. Despre viaţa sa jertfelnică şi sfântă - ca a tuturor apostolilor - avem puţine mărturii în Sfânta Scriptură a Noului Testament şi în Tradiţia bisericească.

Cu toate acestea, Biserica i-a acordat totdeauna o atenţie deosebită, mai mare decât celorlalţi Sfinţi Apostoli. Pentru creştinii ortodocşi români, Sfântul Andrei este naşul de botez în numele Sfintei Treimi şi vestitorul Evangheliei lui Hristos în ţinuturile dunărene şi poate chiar din nordul Dunării. Datorită lui, poporul român, odată cu formarea sa ca etnie, din romani şi daci, şi-a însuşit şi credinţa creştină.

Dar înainte de a-i pomeni lucrarea misionară în rândul strămoşilor noştri, să ne aplecăm cu evlavie asupra mărturiilor referitoare la viaţa şi activitatea sa de Apostol al lui Hristos.

Apostolul cel întâi chemat Sfântul Andrei era originar din Betsaida, oraş în provincia Galileea, aproape de

Capernaum. Împreună cu Simon, fratele său, devenit apoi apostolul Petru, şi cu tatăl lor, Iona, aveau aceeaşi ocupaţie ca aproape toţi ceilalţi apostoli - pescuitul. Şi din el Mântuitorul Hristos va face un vrednic pescar de oameni. Dar până la întâlnirea cu Iisus, care i-a schimbat definitiv cursul vieţii, Sfântul Andrei a stat în preajma marelui prooroc Ioan Botezătorul.

Ajungând până la el vestea despre profetul care predica şi boteza la Betabara, pe malul Iordanului, şi-a lăsat familia şi ocupaţiile zilnice şi a mers să-l afle pe cel întru care credea Andrei că se împlinesc proorocirile. Aici află el, în preajma Botezătorului, pe Ioan, fiul lui Zevedeu, tot pescar şi el, cu care va rămâne mai multă vreme lângă profetul ce nu cruţa în predicile sale nici pe regele Irod. Dar Ioan Botezătorul nu era Mesia şi cei doi tineri, Andrei şi Ioan, au aflat curând lucrul acesta. Sfântul Ioan Evanghelistul scrie, la începutul Evangheliei sale, cum l-a cunoscut Sfântul Andrei pe Mântuitorul Hristos. "A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi din ucenicii lui. Şi privind pe Iisus care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. Iar Iisus întorcandu-se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia, şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte Hristos). Şi l-a dus la Iisus". (Ioan 1, 35-42). Aşadar, Sfântul Andrei este "cel dintâi chemat" la apostolat de către Mântuitorul Hristos. Prin intermediul său, Sfântul Apostol Petru îl cunoaşte şi el pe Iisus. Mai târziu, Sfântul Andrei va ceda locul de prim apostol fratelui sau Petru, întrucât acesta era mai mare ca vârstă. Trebuie să mai reţinem că, după Sfântul Ioan Botezătorul, prima mărturie pe care o dă un om despre identitatea lui Iisus aparţine tot Sfântului Apostol Andrei, potrivit textului evanghelic pe care l-am citat mai sus.


Alături de ceilalţi unsprezece sfinţi apostoli, Sfântul Andrei a început şcoala uceniciei în preajma Mântuitorului, însoţindu-l pe drumurile Ţării Sfinte. Asculta cu uimire

cuvintele de har ale Învăţătorului său şi era martor al minunilor pe care Fiul lui Dumnezeu le săvârşea între oameni, întărindu-se în credinţa pe care mai târziu avea s-o răspândească în lume. Când Mântuitorul i-a trimis pe Sfinţii Apostoli, câte doi, la propovăduire, în

Ţara Sfântă, tovarăşul de călătorie al Sfântului Andrei a fost fratele său Petru (Matei, cap. 10). Patimile Mântuitorului l-au mâhnit adânc dar, după slăvita Înviere din

morţi a lui Hristos, Andrei a fost cuprins de acea nesfârşită

bucurie a biruinţei şi s-a reaprins în sufletul său flacăra credinţei depline. A primit de la Mântuitorul apoi binecuvântarea şi puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor. Martor

al Înălţării la cer a lui Iisus, s-a întors după aceea în "camera de sus" (Faptele Ap. 1, 13) adică în foişorul apostolilor unde, "într-un cuget, stăruiau în rugăciune" (Faptele Ap. 1, 14), aşteptând făgăduinţele Tatălui, adică pogorârea Sfântului Duh. "Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi Apostolii împreună la un loc" (Fapte 2, 1).

Activitatea misionară Deci, primind Sfântul Andrei botezul

Duhului Sfânt, a purces la răspândirea Evangheliei lui Hristos, mai întâi la Ierusalim, apoi în Iudeea, Galateea şi Samaria. Tradiţia Sfântă a bisericii ne spune că Apostolii pornind la propovăduirea lui Hristos cel Răstignit şi Înviat, în toată lumea, prin tragere la sorţi, Sfântului Andrei i-a revenit misiunea de a duce vestea cea bună în Bitinia şi Pont cu ţinuturile din jurul Mării Negre, în Sciţia şi mai apoi în Asia.

Pe unde mergea, predica noua învăţătură, boteza pe cei ce credeau în cuvintele sale, întemeia biserici şi sfinţea preoţi şi episcopi. Se ruga cu mare credinţă, cu cei pe care-i aducea la Hristos, întărea proaspetele comunităţi creştine şi pleca apoi mai departe, în alte ţinuturi şi la alte neamuri.

Păgânii printre care propovăduia i-au pricinuit multe necazuri, împotriviri şi greutăţi. Dar Sfântul Andrei le-a răbdat pe toate, cu nădejdea în Cel pe care-L propovăduia.


Încheierea mucenicească a lucrării întru Hristos

Părăsind ţinuturile Sciţiei, s-a îndreptat spre Bizanţ unde a hirotonit episcop pe Stahie, continuându-şi drumul misionar prin Peloponez, până în oraşul Patras din provincia Ahaia (Grecia). Aici a rânduit Dumnezeu ca iubitul său ucenic să-şi încheie obositoarea lucrare prin moarte mucenicească.

Deci, vorbind în oraş despre deşertăciunea închinării la idoli şi despre Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat care trebuie cinstit de oameni, locuitorii păgâni l-au prins şi l-au răstignit cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, într-o zi de 30 noiembrie. De atunci, aceasta cruce poartă denumirea de "Crucea Sfântului Andrei". Moaştele Sfântului Andrei se află în insula Patras din Grecia, dar şi la noi în ţară, la Galaţi, există părticele din ele.

Periplul Sfintelor Moaşte Moaştele sale, păstrate cu grijă sfântă de către creştini, s-au odihnit vreme de aproape

trei secole în Patras, locul pătimirii apostolului. În anul 357, împăratul roman Constanţiu (337-361) aduce moaştele Sfântului Andrei în biserica "Sfinţilor Apostoli" din Constantinopol, ridicată de părintele său, Sfântul Constantin cel Mare (306-337) şi terminată de el. Biserica a fost zidită cu scopul de a aşeza în ea moaştele tuturor Apostolilor Mântuitorului, creştinii din Constantinopol venerându-le după cuviinţă. Curând, Sfântul Andrei devine patronul Constantinopolului şi al Patriarhiei Ecumenice de aici.

Vremurile vitrege care au tulburat apoi pacea Bisericii, îndeosebi în timpul expediţiilor militare apusene cunoscute sub numele de Cruciade, au făcut ca sfintele moaşte ale Apostolului Andrei să fie transportate în localitatea Amalifi din Italia, iar de aici, în 1462, la Roma.

Vreme de cinci sute de ani, milioane de credincioşi din România şi din întreaga lume s-au închinat, cu evlavie, acestor sfinte relicve ce se odihneau în celebra capitală a fostului Imperiu Roman. În zilele noastre, prin voinţa lui Dumnezeu, moaştele Sfântului Apostol Andrei "cel dintâi chemat" au fost restituite Patriarhiei Ecumenice, spre marea bucurie a creştinătăţii ortodoxe. O parte din sfintele moaşte ale Sfântului Andrei, Apostolul românilor, se află şi în Catedrala Episcopiei Dunării de Jos din Galaţi. Tot din vremea lui se păstrează peştera şi pârâiaşul de unde el bea apă, în judeţul Galaţi.

Sfântul Apostol Andrei este cinstit de Biserica dreptmăritoare a Răsăritului cu slujba aleasă şi cu acatist. Numele său este purtat de bărbaţi şi de femei şi i se consacră biserici şi alte aşezăminte. Oraşe, spitale, asociaţii şi diferite alte instituţii îi poartă numele şi îl au ca ocrotitor spiritual.

Sfântul Andrei este unul din marii rugători şi priveghetori pentru creşterea duhovnicească a poporului român creştin ortodox. În el credincioşii au un mijlocitor la scaunul Tatălui Ceresc şi prin el îşi îndreaptă spre cer dorinţele, cererile şi lacrimile necazurilor, aşteptând izbăvire de la Mântuitorul Iisus Hristos.

Prof. Cristian TABLAN


CAREU DIDACTIC

Rezolvând careul de mai jos, veţi descoperi pe orizontala A-B numele unor ramuri ale economiei naţionale (4 cuvinte), iar pe verticală numele unor componente ale acestora.

1. În regiunile de deal, relieful este accidentat şi prezintă pante, de aceea culturile se practică………………… 2. Lipsa apei în Câmpia Bărăganului şi în Dobrogea este suplimentată prin ………………….. 3. România era considerată până de curând ……………… Europei, pentru suprafeţele cultivate cu cereale şi plante tehnice. 4. Relieful lor, adică al …………..… este neted şi permite mecanizarea activităţilor agricole în bune condiţii. 5. Culturile specifice zonei de deal sunt …………………..…… (2 cuvinte) şi viţa de vie. 6. O ramură cu vechi tradiţii a economiei naţionale este ………… practicată în regiunile de câmpie, deal, munte (în depresiuni), pe văile râurilor. 7. În regiunile de câmpie cele mai indicate culturi sunt …………….. 8. Relieful în zona câmpiilor este ………………. şi permite dezvoltarea agriculturii în condiţii optime. 9. Principala avuţie (fond – mijloc de producţie) a agriculturii este ………… sau fondul funciar. 10. Solurile caracteristice câmpiilor sunt ………………… care sunt foarte roditoare şi dau producţii mari la hectar.


11. Fondul funciar se compune în principal din ………………… (2 cuvinte) care reprezintă aproape 40% din suprafaţa ţării noastre. 12. Specifice zonei montane sunt ……………..… alpine şi subalpine. 13. În zonele montane cu soluri puţin roditoare, agricultura se practică de regulă în …………………, unde se cultivă în special cartofi, legume, plante furajere, in şi cânepă. 14. Orzoaica se foloseşte la fabricarea ………………… 15. ……………… este unitatea industrială care posedă maşini şi instalaţii şi care produce mijloace de producţie. 16. O ramură a economiei naţionale, care transformă materia primă în mijloace de producţie şi bunuri de larg consum este …………………. 17. Gazul metan se găseşte cu precădere în Depresiunea Colinară a Transilvaniei, într-o structură cu …………….… gazeifere. 18. Prima hidrocentrală construită în ţara noastră a fost pe râul ………..…, în anul 1896. 19. Petrolul şi produsele sale derivate ţin de domeniul industriei …………… 20. Numeroase ………….… care ajută la încărcatul şi descărcatul mărfurilor le întâlnim în portul Constanţa. 21. La ……………..… se produc locomotive Diesel şi electrice de foarte bună calitate. 22. În localitatea ……………… se prelucrează bauxita exploatată din zona Munţilor Apuseni. 23. Luncile inundabile ale Dunării, Oltului şi Ialomiţei se pretează la cultura ……………..… 24. Cea mai importantă materie primă ajutătoare pentru obţinerea fontei şi oţelului este ……………… metalurgic. 25. ……………….. este o rocă moale, unsuroasă, care se prezintă în foiţe foarte subţiri, folosită la zugrăvit. 26. La …………..…, folosind ca materie primă sarea, se obţin produse clorosodice precum soda caustică. 27. Lemnul de …………..… reprezintă materia primă de bază în industria cherestelei. 28. Folosită în fabricarea porţelanului, ……………... este o argilă albă foarte fină. 29. Oraşul …………… de lângă Braşov şi-a câştigat renumele prin serele de flori pe care le avea. 30. Se găsesc la noi în Dobrogea şi sunt foarte vechi ca vârstă, asemeni celor din nordul Scoţiei, purtând numele de ……………………….. (2 cuvinte). Prof. Constantin Dan IONESCU


Factorii generatori ai violenţei În prezent, societatea se confruntă cu o violenţă pe care tinde să o tolereze şi adesea să o

agreeze. Aceasta se manifestă ca acţiune fizică, morală sau verbală şi ca stare afectivă, sentimentală atât la atacator cât şi la victimă - actanţii violenţei.

Circumstanţele în care se manifestă violenţa sunt: familia, mediile frecventate de indivizi (în funcţie de vârstă, statut social, nivel de instruire, temperament sau de percepţia obiectivă a realităţii), mass-media.

Prima ambianţă în care persoana cunoaşte violenţa este familia. În acest mediu, copilul simte agresiune fizică - bătaia, în primul rând - dar şi verbală. Ulterior, el va imita acest tip de comportament. Permisivitatea excesivă intrafamilială poate duce la rupturi sau opoziţii nejustificate ale adolescenţilor, mai întâi faţă de părinţi, apoi la conduite reprobabile extrafamiliale, la asocierea cu grupuri sau bande.

Specialiştii au demonstrat că maltratările familiale sunt o formă de violenţă care naşte violenţa. Efectele se întipăresc şi se amplifică până la consecinţe tragice asupra dezvoltării frustrate, până la fuga de acasă cu alegerea străzii ca refugiu.

Ambianţele generatoare de violenţă fizică şi de limbaj precum strada, cartierul sau blocul sunt reale tentaţii pentru diverse categorii sociale. Aici, violenţa se întâlneşte ca atac sau ca influenţă şi la alte vârste decât copilăria: tineri, adulţi, vârstnici. Se adaugă în special în cazul acestor etape de vârstă cârciuma, discoteca, spectacolele muzicale în aer liber mai ales (cu urlete uniforme, comandate, iar apoi imitate şi cu gesticulaţia frenetică a braţelor întinse în sus) sau arenele de box, de lupte brutale unde patima trezită de întrecere sau de instinctul dominării prin alţii, trezeşte o violenţă verbală aparent neaşteptată.

Alţi factori generatori de violenţă sunt: stagiul militar (exprimă complexul de inferioritate – superioritate al unor „gradaţi” brutali) regimul penitenciar, al anchetelor – interogatorii politice (care în regimul comunist dictatorial includea şi groaznice torturi) sau demonstraţii de stradă care se transformă în izbiri cu lanţuri sau răngi fugăriri de oameni, terminate în bătăi adesea mortale sau în bombele teroriste, incendierile de maşini. Aceste ambianţe sau factori de violenţă cuprind agresiuni directe prin loviri, arme sau limbaj asupra victimelor.

Există factori care agresează indirect, deşi nu mai puţin nociv, individul, oferind imagini traumatizante şi stimulatoare pentru imitaţie – mass-media. Diverse ziare şi reviste semnalează acte de violenţă (tâlhării sau violuri, crime) cu popularizarea imaginii făptaşilor. Prin aceasta se răspunde curiozităţii unor cititori dar se contribuie şi la crearea obsesiei faţă de teroarea violenţei, stimulând-o prin imitaţie. Impactul presei atinge o arie extinsă de cititori iar prin frecvenţa apariţiei zilnice amplifică efectul. Imitând stilul occidental, cu texte şi imagini porno din diverse publicaţii, presa din România, după 1989, a oferit unor „ochi” încă neobişnuiţi cu asemenea provocări, o brutală şi nelimitată afişare a tot ce poate stimula către violenţă un psihic fragil.

Un factor care propagă violenţa uneori în exces îl constituie (auditiv) radioul şi în special televiziunea (cu apel prin vizual şi auditiv) şi jocurile video. Se exprimă – ineficient şi doar declarativ – preocuparea pentru stigmatizarea violenţei sau a prevenirii influenţei ei directe prin discuţii televizate sau prin unele „avertizări”: „film nerecomandat copiilor sub 12 ani” sau permisivul „pentru vizionarea acestui film de către minori, este recomandabil acordul părinţilor”. Însă televiziunile mai mult contribuie la diseminarea răului decât la stăvilirea lui.

Muzica unor trupe ca Eminem sau BUG Mafia promovează îndemnul la violenţă, ură, agresivitate, evocări ale închisorilor şi partenerilor de acolo, ataşament pentru cartier, revolta pentru supravieţuire, în general o viziune sumbră asupra vieţii. Din cauza mediilor care le propagă frecvent, aceste producţii conţinând şi îndemnând la violenţă (filme, muzică, limbaj) au creat un public receptiv, aproape „dependent” ca de un drog şi au dat naştere unui fenomen de amploare şi în ţara noastră.

Prof. Mihaela TIMOFTE


Test de temperament Încercuiţi una dintre variantele (A sau B)

care consideraţi că vi se potriveşte cel mai bine. Căutaţi ca răspunsul să fie dat cât mai repede, iar acolo unde sunt valide ambele variante sau consideraţi ca nu vă regăsiţi în niciuna din cele două variante de răspuns, căutaţi să o alegeţi pe cea de care sunteţi mai apropiat. Răspunsul este obligatoriu la fiecare afirmaţie.

1. A. Sunt foarte impresionat chiar şi de lucruri mici. B. Sunt tulburat în situaţii grave. 2. A. Mă bucur şi mă supăr din nimic. B. De obicei, iau lucrurile aşa cum sunt, cu calm. 3. A. Când vorbesc, mă aprind şi ridic vocea. B. Obişnuiesc să vorbesc calm, aşezat, fără grabă. 4. A. Trec adesea, fără motiv, de la bucurie la tristeţe şi invers. B. Am o dispoziţie egală. Îmi văd de treabă fără să iau în seamă astfel de amănunte. 5. A. Uneori, de emoţie mă pierd, sunt ca şi paralizat. B. Aşa ceva nu mi se întâmplă. Fac faţă situaţiei. 6. A. O ironie mă doare aşa de mult, încât amuţesc pur şi simplu. B. Cuvintele nu au mare importanţă. Iau în seamă doar faptele. 7. A. Când văd un film, „trăiesc” din plin ceea ce se petrece pe ecran, mă agit, sunt emoţionat. B. Filmul este o simplă ficţiune. Uneori mă distrează, alteori nu, doar atât. 8. A. Când am timp liber mă odihnesc, dorm, etc. B. În timpul liber studiez, muncesc sau fac sport de performanţă.

9. A. Fac eforturi ca să trec de la gând la faptă. B. E de ajuns să vreau ceva, ca să trec imediat la fapte.

10. A. Decât să fac multe, mai bine gândesc mult şi corect. B. Felul meu de a fi e să inventez şi să organizez

mereu ceva. 11. A. Sunt tentat să ocolesc. Prefer să aştept. Multe lucruri se rezolvă de la sine. B. Atunci când am hotărât ceva, nu dau înapoi. 12. A. Fără motive întemeiate nu mă mişc. Ar fi o oboseală inutilă. B. Sunt mereu ocupat. Mă enervează să nu fac nimic. 13. A. Prefer să privesc un joc decât să particip la el. B. Îmi place mai mult să particip decât să privesc. 14. A. Obosesc foarte repede chiar când îmi place munca pe care o fac. B. Am multă putere de muncă. 15. A. Încep multe lucruri, însă ele rămân adesea neterminate. B. Îmi fac planuri pe termen lung şi cu timpul le aplic. 16. A. Îmi schimb adesea părerea în bine sau în rău. B. Sunt foarte constant în simpatiile şi antipatiile mele. 17. A. Reuşesc să trec repede peste necazuri. B. Rămân prost dispus sau supărat toată ziua sau chiar mai mult. 18. A. Şi viitorul e important, însă eu trăiesc întotdeauna prezentul. B. Prezentul înseamnă prea puţin pe lângă trecut şi viitor. 19. A. Când sunt supărat, izbucnesc şi mă descarc. B. Supărările nu se pot descărca. Se acumulează în timp şi le suport. 20. A. Mă plictisesc lucrurile cunoscute. Prefer schimbarea. B. Am multe obiceiuri exacte la care ţin. Nu-mi place necunoscutul. 21. A. Firea mea este deschisă, este un permanent şir de surprize. B. E greu să mă cunoască cineva bine, fiind o fire reţinută, interiorizată.


INTERPRETARE

Pentru fiecare grupă de întrebări (de la 1 la 7; de la 8 la 14 şi de la 15 la 21) se caută care dintre variantele A sau B sunt dominante (poate fi un raport de 7 la 0, 6 la 1, 5 la 2 sau 4 la 3). Se poate extrage astfel nivelul de emotivitate, activitate - ambele având un caracter primar sau secundar. Exemplu: Dacă la primele şapte întrebări sunt patru variante de A încercuite şi trei variante de B, se poate trage concluzia că persoana este emotivă. Se repetă procedura şi pentru întrebările 8-14 şi 15-21. În final, adunate, pot duce la o situaţie de: genul emotiv + activ + secundar = pasional (sangvinic). Având stabilit astfel temperamentul, se poate citi caracterizarea acestuia. 1-7 Emotivitate: 4A – emotiv 4B – neemotiv 8-14 Activitatea: 4A - nonactiv 4B – activ 15-21 Intro-Extro: 4A – primar 4B – secundar Emotiv + nonactiv + primar = Nevos (Coleric) Emotiv + nonactiv + secundar = Sentimental (Melancolic) Emotiv + activ + primar = Coleric Emotiv + activ + secundar = Pasional (Sangvinic) Nonemotiv + activ + primar = Sangvinic Nonemotiv + activ + secundar = Flegmatic Nonemotiv + nonactiv + primar = Amorf (Flegmatic) Nonemotiv + nonactiv + secundar = Melancolic

Temperamentul sangvin

Caracteristici emoţionale: este cald şi plin de viaţă, vorbeşte mult şi toţi devin vorbăreţi alături de el; este atrăgător şi are farmec personal; trăieşte în prezent, nu-şi face griji pentru viitor şi nu are amintiri neplăcute din trecut; este un bun povestitor şi se bucură din plin de viaţă. Părţi negative: plânge uşor; are reacţii emoţionale imprevizibile; este neliniştit, iute la mânie; exagerează şi pare mincinos; nu este stăpân pe sine şi ia decizii sub imperiul emoţiilor; face cheltuieli necugetate;

Relaţii umane: îşi face prieteni cu uşurinţă; este optimist şi zâmbitor; îl interesează oamenii; îşi cere uşor iertare; este afectuos şi cald şi participă la bucurii şi necazurile altora. Părţi negative: domină conversaţia; nu este atent; nu are voinţă puternică şi convingeri ferme; caută aprobarea celorlalţi; se poate simţi bine cu cineva şi apoi îl uită; îşi scuză neglijenţa; vorbeşte prea des despre sine; uită promisiunile şi îndatoririle;

Activităţi: la început face impresie bună; se angajează uşor în planuri noi; transmite entuziasm; este dăruit să îngrijească bolnavii. Părţi negative: este dezorganizat şi indisciplinat; adesea întârzie şi nu te poţi bizui pe el; vorbeşte când ar trebui să muncească; începe multe şi termină puţine; este uşor distras;

Schimbări necesare: să devină demn de încredere; să-şi organizeze şi să-şi disciplineze viaţa; să dezvolte adevărata umilinţă; să gândească înainte de a vorbi.

Temperamentul melancolic

Caracteristici emoţionale: iubeşte muzica, arta; are o viaţă sufletească bogată, sensibilă; este un analist fin, gândeşte profund şi răspunde din plin la nivelul emoţiilor; simte împreună cu ceilalţi şi apreciază mult frumosul. Părţi negative: este morocănos şi capricios, pesimist, adesea vede latura negativă; îi place să sufere, să fie martir; este ipohondru (bolnav închipuit) şi are tendinţa de a se examina până îşi face rău; este predispus la depresii; este mândru.


Relaţii umane: este un prieten de nădejde şi gata de sacrificiu; îşi face prieteni cu prudenţă şi are sentimente profunde faţă de aceştia; păstrează amintiri; cultivă relaţiile de familie şi ascultă cu interes şi participare; este mişcat profund de durerile altora. Părţi negative: critică imperfecţiunile celorlalţi; caută perfecţiunea şi judecă totul potrivit aşteptărilor proprii; se teme de ce gândesc ceilalţi, este bănuitor şi îi displac cei din opoziţie; după animozităţi prelungite, erupe cu mânie şi violenţă; se simte adesea profund ofensat; nu uită insultele şi se răzbună.

Activităţi: are puternice tendinţe de perfecţionare; îi place lucrul la detalii; este disciplinat; termină ce a început; este apt pentru muncă intelectuală, creativă; este conştiincios şi temeinic; este dotat, uneori genial; îşi cunoaşte limitele. Părţi negative: este nehotărât; oboseşte uşor şi se descurajează; ezită să înceapă proiecte noi; analizează prea mult; este înclinat spre teorie şi este nepractic; nu este bucuros pentru ceea ce a creat.

Schimbări necesare: să biruie spiritul de critică; să nu fie aşa de preocupat de sine, să fie mulţumit şi recunoscător; să aibă un program echilibrat de viaţă, inclusiv odihnă, mişcare, hrană bună; să-şi asigure cu consecvenţă timpul pentru studiu, rugăciune şi meditaţie.

Temperamentul coleric

Caracteristici emoţionale: are voinţă puternică; este hotărât şi optimist, are încredere în hotărârile pe

care le ia; este curajos, neînfricat. Părţi negative: este înclinat spre mânie, ce poate uneori să explodeze; nu este sensibil faţă de nevoile celorlalţi; este rece şi neemotiv; nu apreciază frumosul, este aspru, lacrimile îl indispun.

Relaţii umane: nu se aşteaptă ca altcineva să facă ceea ce el nu poate; nu se descurajează uşor; este un conducător puternic; se pricepe să judece oamenii; ştie să pună la lucru pe oameni; dă sfaturi; nu se lasă bătut când apar piedici. Părţi negative: este lipsit de compasiune; ia decizii în locul altora; poate fi cinic, dur, tinde să domine grupul; este arogant şi se poartă ca un şef; foloseşte pe oameni pentru interesul propriu; nu este dispus să ierte, este răzbunător; este înclinat spre prejudecăţi şi bigotism; este dominant şi orgolios.

Activităţi: este capabil să iniţieze şi să organizeze acţiuni; este abil, rapid, hotărât; intervine curajos când este nevoie; are spirit practic; încurajează pe ceilalţi în muncă; îi plac piedicile; are totdeauna un program; îşi pune ţeluri şi le atinge. Părţi negative: are prea multă încredere în sine; este şiret; nu este analitic şi îl plictisesc detaliile; este încăpăţânat şi constrânge pe ceilalţi să îi accepte planul; este obositor şi greu de mulţumit; nu are timp pentru planurile celorlalţi; nu comunică celorlalţi ce planuri are; este nemulţumit când nu îşi atinge toate obiectivele.

Schimbări necesare: să devină sensibil faţă de nevoile celorlalţi; să mărturisească spiritul mânios şi să înveţe să ceară iertare; să fie mai tolerant; să cultive tărie şi frumuseţe lăuntrică; să comunice mai mult ideile şi planurile către colaboratori.

Temperamentul flegmatic

Caracteristici emoţionale: este calm şi bun la suflet; este demn de încredere; iubeşte pacea mai mult

decât orice; este bine dispus şi plăcut chiar dacă nu are multe de spus; oamenii se simt bine în preajma sa. Părţi negative: nu are încredere în sine; este pesimist şi temător; se îngrijorează uşor; înclină spre compromis şi are tendinţa să îşi justifice purtarea.

Relaţii umane: are mulţi prieteni; este constant şi loial; are tact şi ştie să împace pe oameni; este apreciat şi dorit; are un umor sec, caustic; dă sfaturi doar când i se cer; ascultă cu atenţie când ceilalţi vorbesc. Părţi negative: este rezervat şi nu se implică; este egoist şi încăpăţânat; examinează oamenii cu indiferenţă şi este nepăsător faţă de a aceştia; tachinează pe cei care îl deranjează; are o atitudine de superioritate.

Activităţi: munceşte mai bine când este împins; are o manieră practică, comodă de a munci; este conservator; este ordonat şi eficient; mai întâi face planuri, apoi se apucă de lucru; te poţi baza pe munca sa. Părţi negative: este neimplicat, uneori observă pasiv un lucru sau fapte foarte grave; este lent şi leneş; nu prea doreşte să fie conducător; este lipsit de motive puternice; este nehotărât; nu se implică pentru că se protejează; descurajează creativitatea celorlalţi; se opune schimbărilor de orice fel.

Schimbări necesare: să-şi învingă pasivitatea; să înveţe să se implice şi să se ofere celorlalţi; să admită că se teme; să înveţe să aibă încredere în ceilalţi. Prof. Ionuţ CIURLEA


The importance of for-eign language study can be best realized by studying one! The accomplishing feeling you get on learning a foreign lan-guage, the enrichment in you that the language brings, can be felt only by experience. There are many reasons why one should learn a foreign language. They justify the importance of foreign lan-guage study. Firstly, learning a lan-guage of another country helps one understand its culture. Language becomes a peephole

to look at the nation’s culture, its traditions and its history. Italian film director Federico Fellini says, "A different language is a different vision of life". Unless one understands a culture in its own terms, one cannot be said to have gained an entry into another culture. It is only when one per-ceives something the way it is expressed, he/she cannot be said to have ‘understood’ the expres-sion. Intercultural insensitivity may lead to misunderstanding. A multilingual person can act as a bridge between two distinct cultures and actually promote world peace. Global understanding cou-pled with globalization can effectively bring the world closer. Research has shown that having studied a foreign language one can understand one’s own language better. It deepens the understanding of one’s own culture. General language skills im-prove after studying foreign languages thus enhancing the understanding of one’s own language as well. Language study involves other learning skills. So, foreign language study can raise one’s abilities to function in other spheres of life. Adaptability increases as an outcome of foreign lan-guage study because, one learns to unfamiliar ideas while learning a new language. In studying a foreign language, one faces totally new ideologies and thus learns to adapt to diversity. There is a different aspect to foreign language study, which says that studying a foreign lan-guage makes one more eligible to venture certain fields. Certain colleges require at least two years of high school foreign language study for admission. In some colleges students are required to ac-quire reading knowledge of other languages. This helps when reading research work in non-English language books and journals. Knowing a foreign language can increase one’s chances of securing an admission to a college of his/her choice. After getting out of college, it is the time to go for an employment or start a business. Both are benefited by knowledge of a foreign language. To stand in competition, a business has to deal with worldwide clients of varied cultures. Employees need to communicate in languages other than their own. Many fields such as the travel industry, communications, advertising, education and engineering have sectors dealing with foreign language study. Having better employment opportu-nities and greater chances of excelling in business suggest the importance of foreign language study! If one wants to realize art and literature expressed in other languages, one has to have the knowledge of the languages. True knowledge of a language only can lead to an exact interpretation of a literary work that has been done in a foreign language. Original form of an expression is often lost in its translation. So, true appreciation of art and literature is possible on accessing it in the language of its own.


Another thing that talks of the importance of foreign language study is touring to foreign countries. One may travel to countries oversees for

purposes of touring or studying. In both cases having studied the na-tion’s language helps. When in another country, if one can

communicate with the people there, life becomes easier! One can make friends with people speaking other lan-guages, thus broadening one’s horizons. Not knowing the

languages of each other can actually bar the communication between two people. On the contrary, a foreign language study can open doors to new acquaintances and new friends.

After all, a language is a medium of communication. Languages are means of expression. They can become links joining dissimilar cultures. Knowing many lan-guages improves one’s cognitive skills and interpretive abilities. Foreign language study is indeed rewarding. Teacher Andreea HORGA

Hip-hopul înseamnă sentimente... [Ce Este Hip-Hopul...?! Hai să ne lămurim odată pentru totdeauna!]

Da... e adevărat. Hip-hopul este o artă. Necesită sentimente. Hip-hop nu înseamnă

caterincă socială, haz de necazul românilor, înjurături puse cap la cap. Este artă! Chiar acum mă uit la Tv K-lumea şi văd nişte băieţi din Braşov care spun "frate, e greu să ieşi în evidenţă! Pentru că... uite, eu dacă scot o melodie şi nu o ascultă nimeni, nu am susţinere!"

Păi ce vrei, frate? Să te îmbraci larg, printre 2 verbe să adaugi înjurături, sau vreun apelativ trivial, (depinde de construcţia frazeologică), să cânţi despre tine, să iei la umor negru şi naşpa oamenii pe care îi vezi pe stradă şi lumea să îţi cumpere albumul? Ideea mea este: te apuci să cânţi, îţi alegi stilul. Să zicem că alegi hip-hop.

Ţin să spun pentru necunoscători că hip-hopul este diferit de r&b, pop, disco, funk, etc... Hip-hopul nu este comercial. Snoop Dogg, Nelly, Ja Rule, Ludacris, 50 cent şi Busta Rhymes fac comerţ. Vreţi hip hop de calitate? Ascultaţi Gza, The Beggaz, Looptroop şi... ambele liste pot continua. Mai recomand hip-hop francez, mexican şi german. Sunt testate de mine. Deci, după ce alegi stilul hip-hop, evident că nu trebuie să faci comerţ din asta pentru că asta diferenţiază stilul hip-hop de restul. Altfel, e ca şi cum ai cânta manele pe bituri şi în engleză. Nu te-ai deosebi cu nimic de Adi Copilu’ Minune, Salam şi Guţă! Rimele trebuie să curgă din suflet, direct pe ring. La fel cum spun Paraziţii: (nu mai ştiu dacă versul aparţine lui Cheloo sau Ombladon) „Muzica nu se face pentru femei, bani sau faimă”. Pentru asta există alte moduri de manifestare. Hip-hopul este un mod de viaţă. E un concept, o idee, un ideal, o formă de manifestare, un refugiu pentru unii. Ar trebui să fie artă pură, sau mă rog... măcar artă, pentru că „pur”... nu prea cred că mai există ceva. Asta e... Hip-hopul... Nu e pentru toată lumea.

În primul rând, trebuie să laşi versurile să curgă, fără restricţii şi alte intenţii decât aceea genetică a hip-hopului: spune exact ceea ce gândeşti, chiar dacă ceilalţi îţi sunt împotrivă! Apoi gândul la femei, bani sau faimă trebuie să dispară din momentul în care te apuci de făcut hip hop... Chestia asta merge la manele, house... Şi nu în ultimul rând ... pune suflet!


Dar, din păcate, conceptul de hip-hop este înţeles greşit aproape peste tot. Nu doar în România, iar cum hip hopul este o artă dar nu toţi suntem artişti, trebuie să ne rezumăm la pretenţia negrilor, ce îşi iau o alură de "bad boys", de a se umple de bani.

Aaa...şi era să uit! Hip-hopul este o artă, iar fiecare artist trebuie să îşi facă singur opera, nu să aibă compozitori, indiferent că sunt ei renumiţi sau nu :) . Baftă ...şi să credeţi în ceea ce vreţi să faceţi!

Caracter Urban - Piatra Neamţ „Caracter Urban” este o trupă de hip-hop din oraşul Piatra Neamţ, care s-a implicat mult în

colaborări şi, cu toate că este la început, munceşte din greu şi pune foarte mult suflet în ceea ce face. Are motoul : „Viaţa este frumoasă sau urâtă, în funcţie de cum ţi-o trăieşti tu!”, iar cei doi rapperi se numesc Antonio şi Ionuţ. Ca nume de scenă, DJMAFIA & DezintereSs.

DJMAFIA: „Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească ... tot ce poţi face este sa fii o persoană plăcută, restul depinde de ceilalţi. Am învăţat că, oricât mi-ar păsa mie ... altora s-ar putea să nu le pese... Am învăţat că durează ani să câştigi încredere şi doar câteva secunde să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă ci PE CINE ai lângă tine. Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă ci cu ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că, oricum ai tăia ... orice lucru are 2 feţe.

Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde că... s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi... Am învăţat că poţi continua încă mult timp ... după ce ai spus că NU MAI POŢI... Am învăţat că eroii sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe. Am învăţat că, atunci când sunt supărat , am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău. Am învăţat că prietenia adevarată continuă să existe chiar şi la distanţă ... iar asta e valabil şi pentru iubirea adevărată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu ... nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că, indiferent cât de bun îţi este un prieten, oricum te va răni din când în când ... iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta. Am învăţat că nu este totdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ... câteodată trebuie să înveţi să te ierţi şi tu pe tine însuţi ...

Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult, îţi sunt luaţi prea repede. Am învăţat să iubesc, ca să pot fi iubit. Am învăţat că o persoană care este draguţă cu tine, dar se poartă urât cu ceilalţi, NU este o persoană drăguţă. Am învăţat că cel mai bine e să fii om, nu să te gândeşti mereu cum să profiţi de unul sau de altul. Am învăţat că, dacă vrei să obţii ceva, trebuie să lupţi şi să mergi înainte fără să te menajezi la nesfârşit. Am învăţat să mă bucur de fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Am învăţat că încrederea se câştigă. Am învăţat să accept. Am învăţat să trăiesc. Am învăţat că, dacă-i ajuţi pe alţii din tot sufletul, primeşti înzecit înapoi...”

Antonio Popa Stepanov - cl. a X-a C


26 septembrie – Ziua Europeană a Limbilor Străine

Consiliul Europei a decis ca 26 septembrie să devină Ziua Europeană a Limbilor Străine. Şi asta încă din 2001, întru încurajarea plurilingvismului şi a conservării patrimoniului cultural european. Acest eveniment este o ocazie în plus pentru a aminti avantajele învăţării limbilor străine: descoperirea unor culturi noi, posibilitatea de a căpăta o perspectivă diferită asupra lumii şi de a-i înţelege mai bine pe cei din jur, o carieră mai bună, şansa de a locui, lucra sau studia în altă ţară sau pur şi simplu de a călători.

Printre activităţile organizate în ţările Europei cu acest prilej se numără: concursuri, emisiuni de radio şi televiziune, cursuri de limbi străine, conferinţe, spectacole, mese rotunde, ateliere, expoziţii, proiecte etc. Fiecare poate participa şi contribui la reuşita sărbătorii în felul său. Iar dascăli entuziaşti din toate ţările membre au reuşit să confere acestui eveniment valoarea unei tradiţii aşteptate cu nerăbdare an de an, o ocazie de a afla, de a împărtăşi, de a comunica.

Elevii şi profesorii Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamţ au marcat Ziua Europeană a Limbilor Străine printr-un QUIZZ, un concurs rapid cu întrebări de cultură generală, organizat de prof. Loredana Mitrea şi prof. Mădălina Vornicu, în colaborare cu prestigiosul juriu format din elevi ai clasei a XII-a B (Alina Isac, Andra Moisei, Irina Gâdioi, Octav Belchim pentru limba franceză şi Florin Humă, Raoul Giotoiu, Mircea Cărbunariu şi Bogdan Aanicăi pentru limba engleză). La start s-au aliniat perechi formate din elevii claselor VIII-XI care au încercat să răspundă corect şi foarte rapid la cele 20 de întrebări. La secţiunea limba franceză, au reuşit cu succes doar trei perechi: Vlad Stoean şi Adrian Alexei (cls. a X-a C) –locul I, Andrei Pavel şi Florin Hanganu (cls. a X-a A) – locul al II-lea, Alexandru Axinia şi Cosmin Tigănaşu (cls. a XI-a B) – locul al III-lea. Cât despre secţiunea limba engleză, aici protagoniştii au obţinut: premiul I – Cosmin Gavril, Ionuţ Isache (cls. a X-a C), premiul al II-lea – Cosmin Ţiganaşu, Mădălina Corchez (cls. a XI-a B), Vlăduţ Pavel, Florin Hanganu (cls. a X-a A), premiul al III-lea – Petrina Ştefan şi Bogdan Băiceanu (cls. a IX-a B).

Ideea ca acest concurs să devină o tradiţie specifică zilei de 26 septembrie s-a născut pe parcurs, din dorinţa de a crea posibilitatea unei revanşe celor care nu au obţinut la prima ediţie un loc de frunte. Dar până anul viitor, când vă aşteptăm să vă înscrieţi în număr cât mai mare, vă oferim ocazia să vă testaţi cunoştinţele parcurgând întrebările de la concursul din acest an.


1. La devise de la Républi-que Française c’est: A) Liberté, Amitié, Solidarité B) Liberté, Egalité, Fraternité C) Liberté, Loyauté, Sporti-vité 2. La capitale de la Belgi-que est: A) Bruges B) Anvers C) Bruxelles 3. Les fraises sont .............. A) des légumes B) des fruits C) des fleurs 4. Lànnée 2006, on a célé-bré en Roumanie: A) le X-e sommet de la francophonie B) le XI-e sommet de la francophonie C) le XII-e sommet de la francophonie 5. Quèst-ce qui est jaune et brille la nuit ? A) le soleil B) le sapin C) la lune 6. Quel est le plat tradition-nel français pour le Noël ? A) la dinde aux marrons B) la glace au chocolat C) la salade de légumes 7. Pour manger de la soupe, on a besoin de : A) cuillère B) couteau C) fourchette 8. Les concombres sont : A) blancs B) verts C) rouges 9. On célèbre le Jour de l’Europe : A) le 9 mai B) le 19 mai C) le 14 juillet 10. Nous allons dans la forêt, pour ramasser des : A) tomates B) champignons C) cadeaux

1. Who was the first president of the United States of America? A. George Washington B. Abraham Lincoln C. John Kennedy

2. What did the colonists receive by ship from England? A. tea B. tobacco C. coffee

3. What is the name of the famous bell tower from London? A. The Eiffel Tower B. The Tower of Pisa C. The Big Ben

4. What is the name of the residence of the British Royal family? A. The White House B. The Pentagon C. The Buckingham Palace

5. What is the date and place the Twin Towers of World Trade Center collapsed? A. March, 3rd, Madrid B. August, 11th, Los Angeles C. September, 11th, New York

6. What is the name of the Queen of England? A. Queen Mary the second B. Queen Elizabeth C.Queen Elizabeth the second

7. What is the name of the king of rock’n roll? A. Michael Jackson B. Jimmy Hendrix C. Elvis Presley

8. What is the number of stars on the European Union flag? A. 11 stars B. 13 stars C. 12 stars

9..Where was football played for the first time? A. Romania B. Spain C. Great Britain

10. Who was the creator of Windows? A. God B. Donald Trump C. Bill Gates

11. Quand on fait connais-sance avec quelquùn, on dit : A) Je regrette B) Je suis désolé C) Enchanté 12. Je veux soigner et gué-rir les malades. Je veux devenir : A) directeur B) aviateur C) médecin 13. Treize et quarante-deux font : A) cinquante B) cinquante-cinq C) soixante-treize 14. Après l’automne vient : A) le printemps B) l’été C) l’hiver 15. Mon conte préféré est, Le Petit Chaperon............. A) Rouge B) Jaune C) Blanc 16. La Manche sépare la France de la .................. A) Suisse B) Grande-Bretagne C) Belgique 17. Cèst le Jour de LÀn. Quèst-ce quòn dit ? A) Joyeux Noël ! C) Bonne année ! D Bon anniversaire ! 18. Le moyen de transport français, TGV signifie : A) train à grave vitesse B) train à grande vitesse D) trottinette à grosse vitesse 19. La fête de la Franco-phonie est : A) le 20 mars B) le 20 juillet C) le 21 mai 20. La France administrati-ve est divisée en : A) 19 régions B) 22 régions C) 20 régions

Prof. Loredana MITREA

11. Who invented the light bulb? A. Eddie Thompson B. Clark Kent C. Thomas Edison 12. How many states are there in the USA? A. 69 B. 50 C. 51 13. What is the tallest mountain in the world? A. The Carpathians B. The Andes C. Mount Everest 14. Where did the greatest fire in the world take place? A. Toronto B. New Jersey C. Chicago 15..What’s the most popular and most respected college in the USA? A. Sorbone B. Harvard C. Oxford 16. Who’s the world’s most wanted terrorist? A. Achmed B. Barack Obama C. Osama Bin Laden 17. How many countries are there in Great Britain? A. 3 B. 4 C. 2 18. What are the two official languages of Canada? A. French and Spanish B. French and English C. English and Spanish 19. What is the name of a famous British museum? A. Madame Tussaud's B. Metropolitan Museum C. The Louvre 20. Name one song that was sung by The Beatles? A. Relight my fire B. We will rock you C. The Yellow Submarine

Prof. Mădălina VORNICU

Coordonator: Ana VÎRLAN [email protected]

Echipa redacțională: Maria BOTEZ Vasile FILIMON Ilie POPESCU

Consilier educativ: Maria BLAGA Colaboratori: cadre didactice şi elevi ai LPS

Layout & DTP: Ana VÎRLAN Fotografii: colecții particulare şi arhiva LPS

Adresa redacției: Str. Dragoş Vodă, 15A Piatra Neamț Județul Neamț tel: 0233‐233605 [email protected] www.lpspn.ro

Fondatori: (1999) Ana VÎRLAN Maria BOTEZ Ilie POPESCU

Revista AD ASTRA este publicație înregistrată la

Biblioteca Națională a României‐ Centrul Național de Numerotare Standardizată

Ad Astra / Piatra Neamț

ISSN 1841 – 673X

Autograf ‐ 2008

‐publicația respectă Legea nr. 594/2004 şi Legea nr.

186/2003, privind promovarea culturii scrise‐

‐toate drepturile rezervate‐

Ziua Europeană a Limbilor Străine 26 septembrie 2008

ISSN

1841 – 673X

Ad Astra 19

Documents

Transcript of Ad Astra 19