Nr. 4 (anul 2), vara 2011

la extremla extrem SAHARA CARPATII MERIDIONALI DIAGONALA NEBUNILOR

PICIU, VISUL OLIMPIC

TOTUL DESPRE HIDRATARE

CIUDĂŢENII DIN LUMEA MARATOANELOR

SUUNTO

pag 5

Câștigă un ceas

alerg.ro ⁄ ⁄ 3

EDITORIAL4 Viaţa la puls 200ACTUALITATE6 O alergare lungă de o zi7 „Maratonul Internaţional București va fi un

eveniment deosebit”8 Cupa Maratoanelor MontaneINTERVIU10 Piciu. Un vis olimpicDOSAR14 Atenţie la hidratare!PRIMA CURSĂ16 Maraton Apuseni – Hoinari prin trecutEXEMPLU17 Triatlonistul cu picioare iuţiLA FEMININ18 „Am un defect. Sunt prea iute”EXTREM20 250 km. Marathon des Sables26 400 km. Traversarea Carpaţilor Meridionali30 822 km. Diagonala Nebunilor Ro MadeSĂNĂTATE35 Deficienţa de fier la alergătoriPRACTIC36 Cum să-ţi alegi ceasul potrivitUTIL39 Product Review

ARTA FUGII40 Supliment de energie: filmele despre alergare41 Ciudăţenii din lumea maratoanelorPROFIL42 Viorica Gabrian – medicul maratonist

cuprins

„Într-o ţară în care românii au mult talent dar puţin spirit de sacrificiu, într-o lume în care cam totul se măsoară în timp, bani și eficienţă, un efort gra-tuit precum cel al alergătorilor nu prea are căutare. Se tânjește după o viaţă mai bună, dar prea puţini înţeleg că o viaţă bună cuprinde și cazna și efor-tul supraomenesc și durerea pentru a realiza <<doar>> o ascensiune în pas alert și cu inima bubuind pe un vîrf de munte. Niște <<inutilităţi>>, în fond”.

⁄ ⁄ vara 2011 4

editorial

⁄ ⁄ vara 20114

Redactor-editor: Marian ChiriacArt director: Alex SpineanuRedactori specializaţi: dr. Șerban Damian (nutriţie sportivă),Viorel Ghiţă-Grizon (narator), Cornelia David (reporter), Vlad Telibașa („Pauza de masă”)Product Reviewer: CrazyFlowerFotografi i: Antonia Georgescu, Alex Spineanu. Coperta 1: Ștefan DanCorectură: Andra StănescuDocumentare: Matei CristianRevista „Alerg” este un proiect al Asociaţiei de Investigaţii Media în Balcani și al Ro Club Maraton.

Așteptăm orice comentariu, sugestie sau informaţie (text scris sau imagine) la adresa:

Toate drepturile de autor pentru articolele și fotografi ile publicate (cu excepţia celor unde este menţionat altceva) aparţin revistei „Alerg”. Reproducerea parţială sau totală se face numai cu acordul scris al redacţiei. Responsabilitatea pentru articolele și fotografi i-le publicate aparţine în exclusivitate autorilor.Articolele publicate au un caracter exclusiv informativ. Revista „Alerg” nu poate fi făcută responsabilă pentru eventuale daune sau accidentări ale cititorilor în urma folosirii informaţiilor din revistă.

maricu13@gmail.com

www.alerg.ro

ISSN 2068 - 2832

Nr. 4 (anul 2), vara 2011

la extremla extrem SAHARA CARPATII MERIDIONALI DIAGONALA NEBUNILOR

PICIU, VISUL OLIMPIC TOTUL DESPRE HIDRATARE CIUDĂŢENII DIN

LUMEA MARATOANELOR

SUUNTO

PAG. 5

Câștigă un ceas

de Marian ChiriacUnii nu pot rezista fără să joace poker sau la ruletă. Alţii au dezvol-tat o atitudine compulsivă faţă de

băutură, ţigări, droguri sau faţă de jocurile pe computer. Mai sunt însă şi cazuri de obsesii mai blânde, precum cea de a colecţiona pantofi , arme sau insigne, spre exemplu.

Bref, mai fi ecare om are o pasiune, pe care şi-o întreţine în limite normale sau, dimpotrivă, o duce la extrem.

În această din urmă categorie se încadrea-ză şi aşa numiţii „ultra-maratonişti”, persoane absolut normale în viaţa de zi cu zi, dar care nu pot rezista însă patimei/obsesiei/nebuniei, cum vreţi să o numiţi, de a alerga distanţe tot mai lungi. De a fi totodată în locuri exotice sau de a depăși obstacole difi cile.

Nebunia lor e însă, indiscutabil, una frumoasă.

Pentru ediţia de faţă a revistei Alerg am ales trei povești ale unor ultra-maratoniști, ale efor-tului lor dus la maximum. Nu sunt însă povești eroice, nu e nimic senzaţional aici, e vorba doar despre aventura unor alergători în încercarea lor de a-și depăși limitele, de a-și împlini un vis.

Întâi de toate e vorba de Sahara, unde Paul Dicu și Gabriel Laczko au terminat Marathon des Sables, una dintre cele mai difi cile curse de rezistenţă din lume. 250 de km.

Și mai e povestea lui Lucian Clinciu, sportiv cu state vechi și organizator al maratonului Piatra Craiului, care a ţinut să străbată pe jos creasta Carpaţilor Meridionali, într-un dur efort solitar. 400 de km.

Am lăsat la urmă aventura celor trei „nebuni”, Șerban Chiurlea, Corin Zinz și Gabriel Solomon care au reușit să fi e primii atleţi care au străbătut România în alergare, de la est la vest. 822 de km.

Tot despre efort, despre viaţă la puls 200, e vorba și în cazul altor atleţi prezenţi în revistă. Unul este profesionist, e în acest moment cel mai bun maratonist al României și visează cu ochii deschiși să se califi ce la Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor. Din interviul cu Marius Ionescu, zis Piciu,

Viaţa la puls 200reiese că îl mai desparte puţin peste un minut pentru a ajunge la Londra. Câteva sute bune de kilometri ce vor trebui alergaţi pentru a câștiga un minut și o califi care.

Deși a descoperit târziu alergarea, de nici trei ani, pentru Dana Marin aceasta a devenit între timp o modalitate de evadare din cotidian, de a cunoaște noi oameni și de a lega prietenii trainice. Acum aleargă cu o pasiune deplină și, chiar dacă nu mai este la prima tinereţe, domină clar alergările montane din ţară.

În rest, acest număr al revistei Alerg conţine rubrici deja obișnuite. „Dosarul” abordează un subiect de sezon fi erbinte: cum să te hidratezi în condiţii optime. Rubrica „Portret„ o prezintă pe Viorica Gabrian, o doctoriţă care a reușit, printre altele, să alerge

maratoane pe șase dintre continentele lumii. În paginile revistei mai sunt totodată

informaţii despre cum să îţi alegi un ceas pentru alergare (și, apropo, nu rataţi ocazia de a participa la un concurs care are ca premiu un ceas Suunto), cum să previi lipsa fi erului în organism sau care sunt unele dintre cele mai urmărite fi lme care au ca subiect… alergători. Nu, nu va fi vorba despre Forrest Gump.

Altfel, ca să cităm un slogan publicitar la modă într-o vreme, viitorul sună bine pentru alergarea din România. Numai anul acesta au apărut sau urmează să se desfășoare cinci (da, cinci!) noi curse de maraton, plus alte mulţime de crosuri și alergări. E bine, așadar, să ai de unde alege.

Spor la alergat.

Grafi că de Joaquim Hock www.joaquimhock.blogspot.com

⁄ ⁄ vara 2011 6

Pe 27 iunie, maratonistul Csomortáni Attila (50

de ani, din Miercurea Ciuc) reușea să termine cei 212 kilometri ai ultra-maratonului Balaton într-un timp de 23 de ore și 33 de minute. El s-a clasat pe locul zece în clasamentul general, din 98 de participanţi. Alţi 22 atleţi au abandonat.

„A fost un concurs excepţional. Organizare ireproşabilă, un traseu frumos, timp foarte plăcut pentru alergare”, spune Csomortáni Attila. A fost extrem de bucuros cînd a terminat concursul și e tot atît de bucuros acum să împărtășească din experien-ţa trăită. „Și eu am învăţat foarte mult din trăirile și experienţele altora. E timpul să dau ceva înapoi…”

Performanţa sa reprezintă un nou record, neofi -cial, al unei distanţe parcurse de un alergător român într-un interval de 24 de ore. Precedentul record era deţinut de Șerban Chiurlea care pe 18 iunie 2010 a alergat circa 157 de kilometri într-un interval de o zi. Recordul mondial este deţinut de grecul Yannis Kouros care în 1997 a alergat pe pistă 303.3 km.

Omagiu pentru unMARE ALERGĂTOR

World Marathon Majors, cir-cuitul celor mai importante

curse de maraton din lume, va purta numele regretatului atlet kenyan Samuel Wanjiru. Se încearcă astfel păstrarea amintirii unuia dintre cei mai mari maratoniști din lume.

Wanjiru, 25 de ani, fost campion olimpic și cîștigător al mai multor curse importante, a decedat pe 15 mai în condiţii încă ne-elucidate pe deplin, după ce a căzut de la balconul locuinţei sale din oraşul Nyahururu. Nu se știe încă dacă e vorba de o sinucidere sau de un accident. Cercetări preliminare ale poliţiei spun

BĂRBAŢI CONTRA FEMEIVor fi vreodată capabile femeile să egaleze performanţele bărbaţilor la maraton?

Acum mai bine de 30 de ani, la această întrebare se răspundea destul de clar cu „da”, ţinîndu-se cont de evoluţia rapidă a alergării feminine. Maratonul devenise o probă accesibilă femeilor, iar recordurile erau doborâte foarte repede. Între timp, lucrurile au început să fi e privite mai nuanţat, iar acum diferenţa dintre recordul feminin (2h:15min:25sec, Paula Radcliffe, 2003) și cel masculin (2h:03min:59sec, Haile Gebrselassie, 2009) este sufi cient de mare pentru a alimenta un scepticism sănătos. Studii de ultimă oră, desfășurate de cercetători de la Universitatea din Sydney, arată că diferenţele dintre bărbaţi și femei sunt semnifi cative. Diferenţele ţin în primul rând de „dimensiunile motorului”, de capacităţile fi zice naturale. Astfel, bărbaţii au o capacitate

aerobică mai mare decât femeile, în timp ce procentul de grăsime al corpului e doar de circa 5-6 la sută la cei mai buni atleţi bărbaţi și dublu în cazul atletelor. Și totuși și femeile au câteva avantaje deloc de neglijat. Astfel, studiile arată că atletele au capacitatea de a păstra un ritm de alergare constant, spre deosebire de bărbaţi. Și tot ele rezistă mai ușor infl uenţelor externe, precum ovaţiile mulţimii, sau tentaţiei de a se angaja într-o întrecere de moment cu un adversar, toate acestea putând infl uenţa negativ tempoul de alergare.

O alergare LUNGĂ DE O ZI

actualitate

că moartea sa ar putea fi cauzată de faptul că ar fi fost surprins de soţie în pat cu altă femeie. Soţia i-ar fi încuiat pe cei doi în cameră și de aceea Wanjiru a ieșit pe balconul locuinţei, de unde a căzut.

Wanjiru a fost primul atlet kenyan care a câștigat aurul olimpic la maraton, în anul 2008. Tot el a triumfat și în alte curse importante, precum la Londra și Chicago și a deţinut recordul mondial la semi-maraton.

Trist este însă și faptul că s-a stins unul dintre tinerii alergători de maraton, cu un extraordinar potenţial de viitor. Kenyanul a cîștigat toate competiţiile sale alergînd agresiv, parcă fără nicio strategie de cursă, mereu apăsînd pe pedala de acceleraţie la maximum. Își propusese să doboare recordul mondial la maraton, fi ind foarte aproape de acest lucru.

A fost un învingător pe șosea, însă în viaţa personală nu a reușit să reziste demonilor interiori. Problemele lui au apărut odată cu succesul sportiv. Și cu banii aferenţi acestuia.

Circuitul World Marathon Majors include cele mai importante cinci curse din lume – Boston, Londra, Berlin, Chicago şi New York -, cărora li se pot adăuga şi rezultatele din cadrul Campionatelor Mondiale sau Jocurilor Olimpice. Victoria în circuit e recompensată cu circa o jumătate de milion de dolari.

Știri despre alergare pe www.alerg.ro

alerg.ro ⁄ ⁄ 7

actualitate

CARE AR FI PRINCIPALELE NOU-TĂŢI ALE EDIŢIEI DIN ACEST AN A MARATONULUI INTERNAŢIONAL BUCUREȘTI?

Întâi de toate, va fi modifi cat traseul obișnuit al cursei. Se va renunţa la panta ce urca înspre hotelul Marriot, iar traseul va fi lungit pe Calea Victoriei (se va ajunge până la statuia lui Carol I) și pe cheiul Dâmboviţei. Urmează ca în scurt timp să obţinem aprobările pentru noul traseu și să îi mai facem o măsurare ofi cială, pentru a putea fi acreditat. Sunt mai multe motive pentru care am decis să schimbăm traseul. Printre altele, pentru că pe 9 octombrie, în cadrul MIB, se vor desfășura și campio-natele naţionale de maraton, iar un traseu plat ar putea permite sportivilor români să obţină timpi de califi care la Jocurile Olimpice. Apoi, o cursă mai rapidă va duce la creșterea prestigiului maratonului București și la atragerea de sportivi tot mai competitivi.

Tot la capitolul noutăţi aș mai menţio-na faptul că pentru a atrage cât mai mulţi copii către alergare am decis ca tradiţi-onalul cros al acestora să aibă loc cu o zi înainte de cursa de maraton, respectiv pe 8 octombrie. Crosul va fi organizat pe cate-gorii de vîrstă: preșcolari, 6-8 ani, 8-10 ani, 10-12 ani. Copiii peste 12 ani pot participa

IONUŢ ZINCĂ.

Numai victorii

Cel mai competitiv alergător montan din România are un an

foarte bun, până acum înregistrând victorii la toate competiţiile la care a alergat în ultima perioadă. A fost mai întâi o nouă cursă câștigată, Ternua Arratzu Urdabai (Ţara Bascilor, 30 aprilie), în cadrul Cupei Internaţionale a Alergărilor Montane – Marele Premiu al Naţiunilor (MNRIC).

Doar câteva zile mai târziu, pe 7 mai, Zincă a câștigat categoric crosul de 14 km din cadrul EcoMarathon Moieciu.

Luna următoare, în cadrul campio-natelor balcanice de alergare montană desfășurate la Dimitovgrad, în Serbia, el a acoperit distanţa de 11.4km în 45min:46sec terminând, evident, tot primul.

„MARATONUL INTERNAŢIONAL BUCUREȘTIva fi un eveniment deosebit”

Interviu cu Valeria Răcilă van Groningen

O nouă victorie deosebită, realizată tot de o manieră categorică, a fost obţi-nută de Ionuţ Zincă pe 17 iulie, in cadrul unei noi etape a MNRIC. Cursa Classica Olla de Nuria, desfășurată în Catalunia (Spania) a fost una difi cilă, într-o zonă abruptă și stâncoasă, desfășurată pe o vreme rece și umedă, însă Ionuţ a condus de la un capăt la celălalt terminând într-un timp de 2h:15min. De notat că la această cursă au participat 645 de alergători din 15 ţări.

După desfășurarea a trei din cele cinci competiţii ale Cupei Internaţionale a Alergărilor Montane, Ionuţ Zincă ocupă locul doi în clasamentul general. Mai multe informaţii despre această competiţie sunt disponibile la www.mnric.com

la cursa populară din cadrul MIB. Totodată, în ziua crosului copiilor vom organiza mai multe ateliere (de pictură, muzică, dans, spre exemplu) și demonstraţii de sporturi, astfel încât să îi atragem pe copii spre mișcare.

SPERAŢI LA O PARTICIPARERECORD ANUL ACESTA?

Maratonul nostru crește în fi ecare an, nu știm dacă va ajunge vreodată la 40.000 de participanţi cîţi au fost la Londra, spre exem-plu, dar sigur va deveni tot mai mare. Anul trecut au fost 5 mii de participanţi, cu 30 la sută mai mulţi faţă de ediţia din 2009, iar anul acesta sperăm să fi e aceeași creștere. Eu cred că anul acesta vom putea ajunge la circa 3 mii de alergători numai la probele compe-titive: maraton, semi-maraton, ștafetă, cursa scaunelor cu rotile.

DE CE AR PARTICIPA UN ALER-GĂTOR ROMÂN LA MARATONUL INTERNAŢIONAL BUCUREȘTI?

Ar fi mai multe motive. E o cursă desfășurată acasă, e o competiţie bine orga-nizată (trafi cul este închis, traseul este rapid), de oameni care cred în nevoia de mișcare. Nu în ultimul rând, aici vor putea găsi ceea ce se întâlnește la orice cursă mare din lume: un kit de participare consistent (numai tricoul

tehnic Adidas pe care îl oferim e de valoarea taxei de participare), puncte de hidratare sufi ciente, o atmosferă plăcută.

⁄ ⁄ vara 2011 8

actualitate

HERCULES MARATON 307 concurenţi, dintre care 166 la maratonși restul la proba de semi-maraton.

Maraton masculin1. Adrian Bostan – 4h:08min:38sec2. Viorel Pălici – 4h:18min:34sec3. Ion Neagoe și Daniel Marc – 4h:48min:15sec

Maraton feminin1. Daniela Marin – 5h:11min:40sec2. Diana-Maria Văsîiac – 5h:52min:37sec3. Hiroko Ogawa - 5h:59min:40sec

Foto: Valentin Pleș, Gianina Tănase și Cornel Pochiu

Cupa Maratoanelor Montane

ECOMARATHON639 de participanţi la proba de maratonși la crosul de 14 km. 272 de maratoniști.

Maraton masculin1. Viorel Pălici – 3h:58min:15sec Cristian Moșoiu2. Alin Tănase – 4h:06min:22sec3. Daniel Marc – 4h:10min:57sec

Maraton feminin1. Daniela Marin – 5h:06min:37sec2. Andreea Dan – 5h:28min:47sec3. Hiroko Ogawa – 5h:31min:45sec

S-a concretizat în sfârșit proiectul de recunoaștere simbolică a celor mai buni

alergători montani din România. Recent creata Cupă a Maratoanelor Montane (RMRC) include cele mai importante cinci competiţii cu minimă tradiţie din ţară, respectiv EcoMarathon (se desfășoară la început de mai), Hercules Marathon (mai), Marathon 7500 (Bucegi, iulie), Ciucaș Trail Running (septembrie) și Maraton

Piatra Craiului (octombrie) și își propune să premieze și să stimuleze pe cei care participă la aceste curse și obţin clasări cât mai bune.

Proiectul este unul pilot în acest an și va premia simbolic (cupe și diplome) pe cei mai buni 10 alergători montani (la masculin și re-spectiv feminin), urmînd ca în anii viitori Cupa să includă și alte maratoane și să ofere premii cît mai stimulative. Căci acesta este, de fapt, principalul obiectiv al competiţiei: să creeze un mediu de emulaţie sportivă și să contribuie la dezvoltarea alergării montane în România.

Cupa are un sistem de punctare foarte simplu, plecînd de la acordarea a 100 de puncte pentru cîștigătorul unui maraton, apoi 85 puncte pentru locul 2, 75 puncte locul 3 etc, pînă la două puncte pentru fi ecare fi nisher. Se vor puncta cele mai bune patru rezultate de la cele cinci maratoane.

Premierea celor mai buni alergători mon-tani se va face pe 1 octombrie, la Maratonul Piatra Craiului.

Mai multe amănunte la:http://romountaincup.blogspot.com

Rezultatele de până acum:

MARATHON 7500Au luat startul circa 130 de echipe, dintre careaproape o treime au abandonat. Proba Elită (cca 90km):

Masculin1. Sponser GP: Viorel Pălici și Ionuţ Găliţeanu – 18h:45min2. Cristinel & Denisel: Moșoiu Cristian și Șerban Denis – 19h:46min3. Sinu: Bălan Silviu și Ion Neagoe – 20h:25min

Feminin1. SiS Adventure: Cornelia și Silvia David – 26h:21min2. Roua: Alexandru Mariana și Serban Oana – 28h:34min3. Cristodava: Micula Adina și Ianc Cristina – 28h:50min

Piciu.Un vis olimpic

La prima sa cursă de maraton, desfășurată recent la Rotterdam, cra-ioveanul Marius Ionescu a alergat în 2h:16min:11sec. Un timp competitiv, ce se încadrează în baremul B pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2012.

Dacă până în primăvară reușește să mai „sca-dă„ ceva peste un minut, Marius Ionescu – un băiat blond și firav căruia apropiaţii îi spun Piciu - va putea să reprezinte România la Londra, în proba de maraton. În cazul bărbaţilor, ar fi pentru prima dată după mai bine de 45 de ani.

Un minut pentru împlinirea unui vis. Piciu speră că va reuși.

⁄ ⁄ vara 2011 10

interviu

alerg.ro ⁄ ⁄ 11

interviu

Marius Viorel Ionescu(i se mai spune Piciu).Născut pe 18 decembrie 1984, la Craiova

Înălţime: 1.71m Greutate: 55 kg

Alerg: În lumea destul de mică a atleţilor români profesioniști ești cunoscut mai ales pentru rezultatele foarte bune obţinute ca junior, în probele de fond și semifond. Desigur, și prin mai multe titluri naţionale. Care ar fi așadar cele mai importante performanţe din cariera ta, de până acum?

Evident, cea mai importantă realizare este din anul 2003, când am obţinut medalia de aur în proba de 10.000 metri și argintul la 5.000 metri, în cadrul Campionatului European de juniori desfășurat la Tampere, în Finlanda.

În același an, la Campionatele Europene de Cros desfășurate la Edinburg (Scoţia), am venit pe locul 4 la individual și pe locul 2 cu echipa. Un an mai târziu, în 2005, obţineam locul 3 în proba de 5.000 metri și locul 4 la 10.000 metri în cadrul Campionatului European de Tineret de la Erfurt (Germania).

În rest, am peste 55 de medalii naţionale, dintre care mai bine de jumătate sunt titluri de campion, la individual sau cu echipa. Iar la nivel internaţional am vreo 20 de medalii, obţinute în diverse competiţii.

Alerg: Cum de ai ajuns la maraton, dacă ai avut totuși rezultate bune în probele de semifond? Simţeai că ai ajuns la o limită?

Trecerea la proba de maraton a fost de fapt ultima etapă pe care trebuia să o fac, asta după ce câţiva ani buni am alergat toate probele de semifond.

Alerg: Și a venit prima cursă de maraton și un prim rezultat bun. Cum a fost așadar la Rotterdam?

Pentru această cursă am început pregă-tirea acasă (la Craiova – n.r), pe la sfârșitul lunii decembrie. După care, din 5 ianuarie, am plecat în cantonament la Snagov unde

am stat timp de timp de trei luni, până la ora concursului, desfășurat pe 10 aprilie.

Am mers la Rotterdam cu gândul să fac o cursă bună, să obţin un timp care să îmi permită participarea la Campionatul Mondial din Coreea, de anul acesta, dar și la Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor. Am vrut așadar să fug în jurul timpului de 2h:15min.

Dar nu a fost deloc așa de simplu precum am crezut. În ziua cursei, cât și în timpul alergă-rii, totul a decurs bine până pe la kilometrul 27. De acolo am început să simt oboseala, iar din kilometru în kilometru începea să fi e și mai greu. Mă uitam la ceas și mă gândeam că voi ajunge să termin în doar 2h:18min, așa de greu îmi era.

Cu toate că trecusem la jumătatea dis-tanţei în 1h:05min:47sec, după kilometrul 33 mă gândeam să renunţ. Am început totuși să mă încurajez singur, spunându-mi că nu am ajuns până acolo ca să renunţ. În mintea mea

nu mai conta timpul, ci vroiam doar să termin cursa.

La sfârșit am mers încă 300 de metri până la clădirea unde se afl a echipamentul. Acolo, cu toate că stăteam întins pe un pat mă dureau toţi mușchii, sufeream foarte mult, mă simţeam stors ca o lămâie.

Timpul pe care l-am obţinut la maratonul de la Rotterdam, 2h:16min:11sec, îmi permite să fug la Campionatul Mondial din Coreea de Sud (din august anul acesta – n.r) și este și barem B pentru Olimpiadă. Asta nu înseamnă că am să și particip automat la Londra. Până acolo mai este timp să confi rm baremul A de califi care (de 2h:15min – n.r.), pe care sper că îl voi face la începutul anului 2012.

Alerg: De ce nu încerci să realizezi baremul A la campionatele mondiale de la Daegu, din Coreea?

Acolo este cu totul altceva. E o diferenţă sesizabilă de fus orar. Totodată, e mai mult de 60 la sută umiditate și, nu în ultimul rând, toată lumea merge acolo pentru a se clasa cât mai bine. Așa că este mai greu… dar dacă totul îmi merge bine, nimic nu este imposibil.

Alerg: Să ne întoarcem totuși la începuturile tale ca atlet? Cum ai descoperit alergarea?

Rezultate personale1500 metri 3min:45sec3000 metri 8min:00sec5000 metri 13min:54sec10.000 metri 28min:54secsemi-maraton 1h:03min:20sec

⁄ ⁄ vara 2011 12

Sunt născut în Craiova și aici am făcut școala generală nr.19, în cartierul unde locu-iesc, dar și liceul. Am învăţat un an la liceul „Elena Cuza”, la clasa cu profi l sportiv, apoi am făcut liceul sportiv „Petrache Trișcu”.

Pot spune că am fost un copil cuminte, care nu a creat prea multe probleme părinţi-lor. Normal, cum eram doar băieţi acasă, căci mai am doi fraţi, ne mai băteam între noi… dar nimic grav. (râde!)

Pe la sfârșitul clasei a 4-a am vrut să merg la fotbal, ca toţi băieţii. Însă, după ceva timp un coleg de serviciu al tatei a venit cu o propunere: să merg un timp la atletism pentru a face condiţie fi zică, apoi mă va duce el la un antrenor de fotbal pe care îl cunoștea. Colegul tatălui meu avea un băiat, cu vreo 7-8 ani mai mare decât mine, care făcea atletism. Și uite așa, cam din întâmplare, am ajuns pe la vârsta de 11 ani să practic atletism.

Alerg: Știu că majoritatea cunoscuţilor îţi spun Piciu, un nume pe care l-ai primit în copilărie pentru că erai mai fi rav…

Mi se spune așa de când m-am apucat de atletism, pentru că eram un copil slăbuţ și scund. Între timp, cu toate că am crescut, tot slab am rămas. Mi-a rămas și porecla asta, dar nu m-a deranjat niciodată. Multă lume nu mă cunoaște după nume dar când aude vorbindu-se de Piciu știe despre cine este vorba. (râde!)

Alerg: Cariera oricărui sportiv e infl uenţată și de antrenorii alături de care lucrează. Ce ai învăţat de la aceștia?

De când m-am apucat de atletism am același antrenor, pe domnul Cătălin Geapană. Îl consider ca pe un tată, fi e numai pentru faptul că în ultimii zece ani am petrecut mai mult timp cu el decât cu familia. De la el am învăţat că în viaţă poţi reuși doar prin muncă și seriozitate.

Alerg: Totuși te-ai antrenat și prin străinătate. Este o altă experienţă?

Din anul 2008 am început să lucrez cu un

manager olandez. Acesta mi-a oferit ocazia să mă pot antrena un timp în Olanda, apoi mi-a făcut legătura cu un grup de atleţi din Anglia, alături de care m-am antrenat timp de două luni în 2009 și cu care mai menţin și azi legătura.

În ţară eu mă antrenez singur, dar acolo am dat peste un grup de 5-6 sportivi, iar asta m-a ajutat destul de mult, pentru că împreună depășeam mai ușor momentele grele din timpul antrenamentelor. Și asta te ajută să crești în performanţă.

Din câte am văzut, atleţii din alte ţări nu au așa de multe în plus, precum credem, doar că ei fac totul calculat și sunt mai relaxaţi decât noi. În plus, urmăresc un singur obiectiv, fără a fugi după doi iepuri așa cum facem noi de multe ori. Unii chiar și muncesc, pe lângă faptul că practică sport. Nici pentru ei viaţa nu e ușoară.

Alerg: Pe tine cine te sprijină?Federaţia Română de Atletism m-a

susţinut tot timpul. Dar nu numai pe mine, ci pe toţi atleţii care au confi rmat și care au arătat că vor și sunt capabili să facă sport de performanţă.

Alerg: Cât și cum te pregătești pentru un concurs?

Programul pentru o competiţie este făcut de antrenorul meu, după care îl discutăm și ne hotărâm cum să îl punem în aplicare. Fiecare antrenor își cunoaște sportivul și știe capacităţile sale, pentru că nu toţi sportivii se pot adapta la un anumit stil de antrenament.

După părerea mea, la proba de maraton totul ţine de volum, de kilometrii alergaţi la antrenament. Cu cât ai mai multe alergări de peste 20-25 km cu atât este mai bine. Evident, nu trebuie nici să exagerezi. Eu, spre exemplu, ajung să fac peste 200 de kilometri pe săptă-mână, iar când se apropie perioada de concurs încep să scad volumul, pentru a fi odihnit.

Alerg: Te antrenezi și la altitudine? Unde?Un program de antrenament la altitudine

ar trebui făcut în fi ecare an, cel puţin 21 de

zile, pentru a avea efi cienţă. Eu mă pregătesc pe platoul Bucegilor, la Complexul Sportiv Piatra Arsă, care se afl ă la 1950 m altitudine. Timpul de ședere acolo depinde de programul competiţional pe care îl am, o lună, chiar și două. Iar acolo, în mare parte lucrez volum, mai exact alergări cât mai lungi.

Alerg: Ce echipament folosești? Dar susţină-toare de efort?

Am echipamentul folosit de toţi atleţii, în special de alergătorii de semifond și fond: adidași cu talpa de gumă, cât mai ușori și haine cât mai comode.

Nu poţi depune atâta efort fără a folosi niște susţinătoare de efort. Iar pe acestea le primesc de la Federaţia de atletism, deoarece fac parte din lotul naţional.Tot ce folosesc este luat cu știrea doctorului lotului. Alimentaţia trebuie să fi e și ea cât mai adecvată efortului, fără să îngreuneze fi catul sau să îţi creeze alte probleme.

Alerg: Care sunt, în opinia ta, principalele calităţi ale Piciului? Dar defectele?

Calităţile mele, ca om dar și ca sportiv, cred că sunt ambiţia, seriozitatea și sinceritatea. Iar despre defecte, nu prea știu ce să zic… fi ecare om are defectele sale, mai mici sau mai mari.

Alerg: Ce zici de recordul naţional la maraton? Te vezi capabil să îl dobori? Și, în context, crezi că se va alerga vreodată sub două ore la maraton?

Daca nu mă înșel, recordul naţional este deţinut de Andreica, cu circa 2h:12min (Cătălin Andreica a alergat în 1978, la campionatele europene, în 2h:12min:29.4sec – n.r).Eu sper ca în următorii doi ani să mă apropii cât mai mult de acest timp și, de ce nu, să îl și întrec.

În ce privește recordul mondial al lui Haile Gebrselassie (2h:03min:59sec – n.r.), cu toate că lumea evoluează, eu nu cred că va fi bătut în următorii 10-15 ani. Sub două ore nu cred că se va alerga vreodată, iar cei care au alergat un maraton și știu despre ce este vorba, mi-ar da dreptate.

interviu

MARIUS A VENIT PE STADION LA 11 ANI, LA O SIM-PLĂ SELECŢIE DE ATLETISM. ERA MICUŢ DE STATU-RĂ ŞI A CRESCUT ÎNTR-O GRUPĂ DE ALERGĂTORI DE GARDURI. ARE FOARTE MULTE CALITĂŢI ŞI AMBIŢIE. NU ESTE UN ALERGĂTOR DE FORŢĂ, ARE DOAR 55 KG ŞI ÎL VĂD CAPABIL DE PROGRES. DAR NU VREAU SĂ ANTICIPEZ DEOCAMDATĂ…,

CĂTĂLIN GEAPANA, ANTRENOR.

MARPLĂ

US A VELEC

RĂ A C

prim plan

Imagine surprinsă în timpul Maratonului Apuseni . Foto: Dan Tăuţan

„Copiii merg în grupuri. Adulţii merg în perechi. Dar bătrânul se duce de unul singur” Michel Tournier

alerg.ro ⁄ ⁄ 13

⁄ ⁄ vara 2011 14

dosar

de Matei CristianLucrurile sunt simple și clare. În timpul unui exerciţiu fizic, muscu-latura lucrează intens, generând

căldură și consumând energie. În aceste condiţii corpul se încălzește și începem să transpirăm pentru a menţine cât mai jos temperatura corpului. Organismul pierde astfel fluide și electroliţi, iar o transpiraţie excesivă poate duce la deshidratare. De aceea e important să știm cât și cum să bem fluidele adecvate.

DE CE?Este extrem de important ca înainte,

în timpul unui antrenament mai intens, al unei competiţii, ca și după aceea să fi i bine hidratat. Deshidratarea în cazul persoanelor care fac mișcare se traduce prin:

Oboseală excesivă Crampe musculare Scăderea capacităţii de coordonare a mișcărilor

Atenţie lahidratare!E vară și cald, tot mai cald. Antrenamentele trebuie să se desfășoare și sub soa-rele arzător, după cum nici competiţiile de alergare nu sunt deloc puţine. Cum e mai bine să te hidratezi în aceste condiţii?

Sau, altfel spus, deshidratarea duce la scăderea performanţei atletice cu până la 30 la sută. Câteva din simptomele deshidratării: tahicardie (accelerare anormală a bătăilor inimii), hipertermie (creșterea tempera-turii corpului), scăderea rezistenţei fi zice, înroșirea tegumentelor și instalarea rapidă a oboselii.

CUM ȘI CÎT?

Pentru a menţine o bună funcţionare a aparatului cardiovascular, o temperatură normală a corpului și performanţa musculară optimă, pre- și rehidratarea sunt obliga-torii, adică înainte, în timpul dar și după desfășurarea unui antrenament mai intens sau participarea la o competiţie sportivă.

Este recomandat ca înainte cu circa o oră de alergare să se consume aproximativ 0.5 litri de apă sau alt lichid (sucuri naturale, băuturi hidratante; aici nu se includ cafeaua sau alcoo-lul). Aproximativ o treime din această cantitate poate fi băută înainte de începerea antre-namentului sau a cursei, deoarece cu cît mai multe lichide se afl ă în stomac, cu atît acestea ajung mai repede în intestinul subţire.

În timpul antrenamentului sau al competiţiei este recomandat să beţi

lichide înainte de a apărea senzaţia de sete. În funcţie de cît de cald este ca și de intensitatea alergării se pot consuma 0.1-0.2 litri de lichide (apă, în principal) la fi ecare 20 de minute. Totuși, la un efort mai lung de 90 de minute este recomandat ca lichidele să fi e sub forma unei băuturi de rehidratare (cu electroliţi), care să compenseze sodiul și mineralele pierdute în urma efortului.

Importantă este și hidratarea de după antrenament/competiţie. Nu există o regulă generală, însă se recomandă circa 0.6-0.7 litri de lichide pentru fi ecare jumătate de kilogram pierdut în urma efortului.

Stabilirea unui bun plan de hidratare presupune să știi despre tine cât de mult transpiri și de cât de multe lichide ai nevoie. Cantităţile de lichide recomandate în timpul efortului depind și de greutatea corporală.

ÎN TIMPUL UNUI CONCURS DE ALERGARE (MAI ALES AL UNUIA DE REZISTENŢĂ) BEŢI LICHIDE CÂTE PUŢIN ȘI DES, CHIAR DACĂ NU VĂ ESTE SETE. DACĂ SUNTEŢI ÎNSETAŢI DEJA AŢI AJUNS LA UN DEFICIT DE CALORII ȘI ENERGIE CARE VOR FI GREU DE RECUPERAT DE CĂTRE ORGANISM ȘI CARE SE VOR REFLECTA ÎN SCĂDEREA PERFORMANŢEI.

MPULTENŢ

ÎN TIREZI

SETEST

APA REPREZINTĂ CIRCA 60-70 LA SUTĂ DIN GREUTATEA TOTALĂ, LA BĂRBAŢI ȘI CIRCA 50-55 LA SUTĂ ÎN CAZUL FEMEILOR.

Ghid de hidratare50 kg. E nevoie de 600 ml lichid pe oră

60 kg. 720 ml / oră (180 ml la 15 min)

70 kg. 840 ml / oră (210 ml la 15 min)

80 kg. 960 ml / oră (240 ml la 15 min)

90 kg 1080 ml / oră (2700 ml la 15 min)

CE?Pentru eforturile fi zice care durează

mai puţin de o oră hidratarea se poate face optim cu apă sau cu băuturi hipotonice (care compensează pierderile de fl uide ale organismului). Astfel de băuturi nu trebuie să conţină alcool, cofeină sau zahăr și pot fi : ape minerale, sucuri de fructe diluate, ceai rece etc.

Pentru eforturile fi zice care durează mai bine de o oră hidratarea nu se mai face optim doar cu apă. Apa rămâne mai mult timp în intestinul subţire (de aici o senzaţie de stomac plin în timpul alergării), generează repede senzaţia de urinare, nu compen-sează pierderile de sodiu sau minerale. De

aceea, în cazul acestui tip de efort sunt recomandate băuturile de rehidratare, izotonice, care conţin minerale dizolvate (electroliţi: sodiu, calciu, magneziu, potasiu etc) și carbohidraţi.

În acest moment, în România se găsesc mai multe tipuri de băuturi izotonice. Nu vrem să facem o recomandare anume, însă orice băutură trebuie să îndeplinească unele calităţi minimale:

Să aibă un gust plăcut, delicat pentru mucoasa bucală Să aibă, așadar, o aromă ușoară Să fi e puţin astringentă Să nu fi e foarte dulce Să nu provoace arsuri digestive Să nu aibă aciditate

Se recomandă ca lichidele folo-site în timpul efortului să fi e mai reci decât temperatura mediului ambiant (între 10-15 grade Celsius) și aromate pentru a favoriza înlocuirea optimă a lichidelor pierdute. Lichidele trebuie să fi e disponibile rapid și ambalate astfel încât să permită ingestia cu ușurinţă și fără a afecta activitatea fi zică.

Mai multe informaţii despre alergare pe www.alerg.ro

⁄ ⁄ vara 2011 16

prima cursă

Foto: Dia Somogyi și Dan Tăuţan

Peisaje de vis prin decorul unic al munţilor Apuseni. Un traseu care a trecut pe culmile

domoale ale munţilor (Scăriţa-Belioara, Muntele Mare), prin văi (Valea Ierii, Valea Vadului) sau prin sate de moţi, dar un traseu alergabil în mare măsură.

O organizare foarte bună, susţinută cu mult entuziasm din partea numeroșilor voluntari. Puncte de hidratare bine dotate, cu apă și băuturi energizante sufi ciente, dar și cu mere, pepene, struguri, smochine, banane, glucoză. În schimb, o vreme destul de capricioasă, închisă, care parcă s-a jucat cu nervii participanţilor: ba rafale de ploaie, ba raze de soare ce străpungeau plafonul de nori. Dar s-a alergat cu mult entuziasm și bucurie.

„Maratonul a promovat competiţia, prietenia, sportul într-un mediu curat, dar mai ales locurile şi oamenii din Apuseni”, a spus Alin Corha, coordona-torul evenimentului. Organizatori: secţia Universitară Cluj a Clubului Alpin Român. Prima ediţie a maratonului Apuseni – Hoinari prin trecut a fost o reușită.

Maraton ApuseniHoinari prin trecut

25 IUNIE 2011

2

39,5

61

190

1.860

100

8.000

PROBECOMPETITIVE

KM. DISTANŢA CURSEIDE MARATON

ALERGĂTOARE.19 LA MARATON

METRI. DIFERENŢA DE NIVEL CUMULATĂ, LA MARATON

ALERGĂTORI. 99 LA MARATON

SAU PE APROAPE. NUMĂRUL VOLUNTARILOR

BUGETUL. ÎN EURO, REPREZENTÂND BANI ȘI

PRODUSE

CâștigătoriMARATON MASCULIN

1. Bogya Tamas (Cluj) – 3h:19min:36sec 2. Miklos Artur (Târgu Lăpuș) – 3h:22min:31sec3. Alin Tănase (Timișoara) – 3h:28min:40sec

MARATON FEMININ1. Daniel Marin (Brașov) – 4h:17min:01sec2. Diana Văsiac (Timișoara) – 4h:53min:54sec3. Cosmina Rizea (București) – 5h:10min:02sec

Pentru rezultate complete, inclusiv lasemi-maraton, vezi www.maratonapuseni.ro

Practică un sport care presupune și alergarea. Dar Ciprian Bălănescu – unul dintre cei mai buni triatloniști

ai României – trebuie nu doar să alerge foarte bine ci să și înoate sau să meargă pe bicicletă, la fel de bine. Și cel mai adesea o face.

DE CÂND ALERG?M-am născut în anul 1985 în Făget,

judeţul Timiș, într-o familie cu șase fraţi. De mic copil mi-a plăcut să alerg, să mă joc în natură, să merg pe bicicletă. De aceea aș zice că sunt o fi re sportivă de când mă știu. Pe de altă parte, cred că semăn bunicii din partea tatălui, pentru că ea îi întrecea în sat, la alergare, pe toţi băieţii. Mie îmi plăcea să stau la bunica mea, la ţară, iar acolo mă jucam cu alţi copii, pe care îmi plăcea să îi întrec.

Primele activităţi sportive le-am început prin clasa a doua, la internat în Timișoara. Acolo mi-am exersat capacitatea de a fugi sărind gardul școlii, pentru a pleca în oraș, în condiţiile în care era mai greu de obţinut un bilet de voie. Lăsând gluma de-o parte, aș spune că la școală am făcut toate sporturile posibile: alergări de viteză sau rezistenţă, săritura în lungime, aruncarea mingii de oină, plus baschet sau fotbal.

Prima dată m-am remarcat la un cros când, deși eu eram în clasa a 5-a, i-am între-cut pe distanţa de 1500 de metri pe colegi din clasa a 8-a. Un an mai târziu am început pregătire atletică mai serioasă cu profesorul Nagy Ștefan, de la care am învăţat cum se aleargă. Ulterior, la clubul sportiv Banatul Timiș am avut colegi și antrenori de la care am învăţat alergare adevărată, ce înseamnă să stai la cutie, cum să îţi dozezi efortul sau să îţi tatonezi adversarul, cum să mă plasez în pluton sau să nu fi u închis la coardă.

PERFORMANŢE?Nefi ind propriu-zis un alergător nu pot

spune că am cine știe ce performanţe. Însă mi-aduc aminte cu plăcere cum la 14 ani, la prima mea participare la o competiţie de cros, faza

Ciprian BălănescuTriatlonistul cu picioare iuţi

pe judeţ, am reușit să obţin locul întâi. Apoi, ca junior, am avut mereu clasări bune, locurile 4-6, la categoria mea de vârstă. Au mai fost diferite crosuri prin ţară unde am reușit să înving atleţi mult mai bine cotaţi decât mine. Cea mai importantă performanţă a mea ca alergător rămâne până acum câștigarea Maratonului Piatra Craiului, în anul 2009.

CE E ALERGAREA?Când alerg simt o bucurie mare, adesea

am senzaţia că plutesc, că îmi iau zborul aproape. Sunt cu adevărat un om liber, fără limite impuse din afară.

CALITĂŢILE MELE?Am o mare dârzenie, o bună capacitate de

efort aerob. În plus, mă pot concentra foarte bine în momentele cheie. Ca triatlonist am învăţat și să fi u echilibrat, deoarece e un sport în care dozajul efortului e foarte important.

ANTRENAMENTE?Practicând triatlonul, antrenamentele de

alergare reprezintă doar o parte a programului de pregătire. De obicei, alerg cam zece ore într-un micro-ciclu de antrenament. Alerg cât mai mult pe stadion (pe tartan) sau pe teren variat, evitând pe cât posibil alergările pe șosea.

PROGRAM DE NUTRIŢIE?Cum nu pot benefi cia de un regim alimentar

deosebit, de sportiv profesionist la standarde occidentale, aș spune că mă hrănesc precum un om obișnuit. Însă obligatoriu cu produse naturale, sănătoase. Altfel, pentru nutriţia sportivă folosesc cam toată gama produselor de la Isostar. Acestea, fi e că sunt gelurile energetice, pudra, pastilele efervescente de hidratare, batoanele cu cereale, le folosesc adaptate la dinamica efortului, fi e pentru a suplini pierderile de lichide din organism, fi e pe cele de substanţe minerale.

Mai multe amănunte despre realizările sportive ale lui Ciprian Bălănescu puteţi găsi pe site-ul www.ciprianbalanescu.ro

advertorial

Practic sporturi de anduranţă (pa-tinaj viteză, maraton montan, duatlon, triatlon, MTB, ciclism

de șosea) care necesită o rezistenţă sporită la efort în timpul antrenamentelor, în competiţii și în perioadele de recuperare. De aceea, sunt bucuros că, începând din acest an, am drept partener de nutriţie Isostar – liderul european în domeniu.

Printre produsele mele preferate în competiţiile de triatlon și duatlon se afl ă Isostar Energy Gel și soluţia izotonică Isostar Hydrate&Perform. Deoarece cursele sunt foarte rapide am nevoie de acele produse care mă ajută să combat senzaţia de epuizare: gelul energizant are un efect imediat (după 5-10 minute) și mă montează în momentele cheie ale cursei, iar soluţia izotonică conţine electroliţii si apa necesare înlocuirii fl uidelor și minera-lelor pierdute prin transpiraţie.

Recent am început să folosesc în timpul antrenamentelor mai difi cile și în perioadele de recuperare batoanele Isostar Powerplay High Protein. Datorită compoziţiei bogate în proteine (25%), antrenamentele devin mai ușoare și nu apare senzaţia de epuizare.

Ciprian BălănescuCampion National Duatlon 2011www.ciprianbalanescu.ro

Plusul care

ISOSTAR MĂ MONTEAZĂ ÎN MOMENTELE CHEIE ALE CURSEI

Foto: Ovidiu Cosma - www.bing.ro

face diferenţa

isostar.com nutrivita.ro

⁄ ⁄ vara 2011 18

la feminin

Alerg: Ești o prezenţă în general discretă la cursele de alergare. Vii, fugi foarte bine, câștigi… Nu multă lume te cunoaște. Cine este așadar Dana Marin?

M-am născut în Târgu Lăpuș, în judeţul Maramureș, și am rămas îndrăgostită de acest orășel, leagăn al copilăriei mele. Acolo îmi plăcea să petrec timpul cutreierând toate dealurile și pădurile din jur. Am fost atrasă de mică de frumuseţile naturii din Ţara Lăpușului. În această parte a ţării modernitatea nu a pă-truns atât de tare și tradiţiile sunt păstrate cu sfi nţenie, lumea e foarte harnică și dinamică. În Maramureș timpul încă mai are răbdare.

Cred că de aici, de la locurile natale, mi se trage dragostea pentru urcări pe munte și pen-tru pădure. Începeam din primăvară, cu mersul după ghiocei, apoi vara după ciuperci și la „furat” de mere, toamna după mure. Iar iarna la săniuș, unde urcam de cel puţin douăzeci de ori un deal foarte înalt și nu mă mai săturam de săniuș. Săream peste niște răzoare de-mi zdrăngăneau creierii în cap. În vacanţele de vară mergeam la bunici, pe lângă Reșiţa.

Mai târziu am părăsit Lăpușul pentru Brașov, unde am venit să studiez la Facultatea de Industrializare a Lemnului. Cum și faculta-tea e situată pe colinele Brașovului pot spune că am ales să rămân la cele două pasiuni ale mele: urcarea și lemnele, adică padurea.

Alerg: Acum lucrezi într-o bancă, deci ai o meserie de birou. Cum împaci acest lucru cu alergarea? Sau, ca să o luăm cu începutul, cum ai ajuns să descoperi alergarea?

Tot timpul am fost pusă pe treabă, de fi ecare dată când încheiam un obiectiv îmi propuneam ceva nou. Mi-am făcut o familie

Sunt prea iute”„Am un defect.

PalmaresHercules Maraton (2010, 2011) locul 1Ciucaș Maraton (2010) locul 1Maraton Piatra Craiului (2010) locul 1EcoMarathon Moieciu (2011) locul 1Maraton Apuseni (2011) locul 1

E suficient doar să privești ochii Danei Marin. Parcă râd mereu, sunt limpezi și fără umbre. Așa îi este și firea: directă, sinceră, pune pasiune în tot ce face. A descoperit alergarea relativ recent, de nici trei ani, din dorinţa de a umple un gol din viaţa altfel împlinită. Acum aleargă cu o pasiune deplină și, chiar dacă nu mai este la prima tinereţe, domină clar alergările montane din România.

la feminin

frumoasă, am realizat multe în viaţă dar simţeam că ceva îmi lipsește, era un gol. Colegii mei de generaţie mai fac o facultate, un master, un doctorat. Eu nu simţeam nevoia de perfecţionare pe plan profesional. Mi-a trebuit destul de mult timp până să-mi dau seama ce e cu acel gol, cum să îl umplu. Dar am intuit bine: era lipsa sportului.

Nu am fost o fi re prea sportivă. Nici când eram la școală nu se punea accent pe sport. Ca și acum, era cenușăreasa disciplinelor. Uneori jucam baschet, cică...îmi aduc aminte că dacă cineva îmi arunca mingea eu fugeam de ea ca să nu mă lovească. Dar poate că așa aveam să mă aleg cu fuga, peste ceva ani.

În cele din urmă am început să alerg în aprilie 2008 pe terenul de la Liceul Sportiv din Brașov. Am avut norocul să întâlnesc un om deosebit și cu multă experienţă, pe domnul Dinu Gheorghe, care mi-a oferit multe sfaturi, despre nutriţie, cum să alerg etc. Eu pe domnul Dinu Gheorghe îl consider săgeata veteranilor.

Alerg: Și cum ai ajuns la cursele de maraton?Pur și simplu întâmplător. Am cunoscut-o

pe Ioana Ciulei, care e o alergătoare foarte bună, și ea m-a întrebat în toamna lui 2008 dacă nu vreau să particip la Maratonul Piatra Craiului, căci merge și ea. Sincer, habar nu aveam ce-i ăla maraton. Între timp, Ioana nu a mai putut participa, dar eu m-am dus, tot eram înscrisă. Nici nu știam ce trebuie să fac. Credeam că la punctele de alimentare stai să te ghiftuiești, să contempli peisajele. Noroc că în faţa mea era Cornelia David, care m-a tot îndemnat: „bagă Dana!”. Și am alergat, am ieșit chiar pe locul patru. Acum îmi vine să râd… aveam niște pantaloni largi de mă agăţam de toate crengile, bine că nu mi-am rupt gâtul!

Alerg: Acum nu prea mai e cursă de maraton montan pe care să nu o câștigi. Cum și cât de mult te pregătești?

Nu mă pregătesc în mod special. Alerg totuși aproape în fi ecare zi. După ce ies de la muncă (acolo trebuie să stau pe scaun tot timpul) sunt ca un câine scăpat din lanţ și trebuie să o apuc neapărat pe cărările pădurilor. Nu știu câţi kilometri alerg, poate în week-end când alerg mai mult să ajung și pe la 20. Oricum, nu îmi măsor distanţele.

Când sunt în pădure aproape că nu m-aș mai opri, dar mă mai supără genunchii, mă mai mustră conștiinţa că sunt totuși mamă și soţie, iar eu hoină-resc prin păduri de parcă toată lumea ar fi a mea și altă treabă nu am.

Alerg: Pentru că ai pomenit la un moment dat de pantalonii largi în care alergai… Acum ce echipament folosești?

Nu merg pe un anume echipament, dar asta nu înseamnă că nu am și lucruri de

calitate. Oricum, echipamentul e important. Mi-am luat, spre exemplu, niște pantofi de alergat Salomon și nu mi-am dat seama de avantajele unor încălţări bune decât după ce i-am folosit la Piatra Craiului.

Alerg: Urmezi o anume dietă? Folosești produse de nutriţie sportivă?

Nu. Te rog să mă crezi că mănânc doar lucruri naturale, sănătoase. Nimic mai mult. Acum, la vârsta mea înţeleg cât de important este să știi să te alimentezi corect, pentru că îmi dau seama că timpul rămas, în care mai sunt încă tânără, începe să se comprime. Pe de altă parte, nu folosesc deloc produse de nutriţie sportivă. O singură dată am încercat un gel și m-au apucat durerile de fi cat.

Alerg: Ultima întrebare „tehnică”. Ai o anumită strategie pentru curse, te pregătești psihic, să zicem?

Nu mă pregătesc în niciun fel, doar mă uit la profi lul traseului. În plus, mă stresez fără să vreau în ziua de dinaintea concursului, fac valuri, după cum zic eu. Îmi spun că e ultimul maraton la care mai alerg…. Da, și îi mai enervez pe cei din casă cu starea mea. Cam asta fac.

Alerg: Care crezi că sunt principalele tale calităţi? Dar defecte?

Calităţi? Să zicem că pe jumătate sunt perfecţionistă, deși în același timp și în aceeași măsură sunt superfi cială și neatentă. Acum, doar nu m-oi lăuda singură. Oricum, sunt născută în zodia Fecioarei și sunt o perfecţionistă.

În ce privește defectele am foarte multe însă vreau să îl menţionez pe cel pe care l-a scos soacra mea în evidenţă spunându-mi „ești prea iute“. Așa e, să știi. Însă mie îmi place, aș vrea ca și fetele mele să fi e rapide ca și mine. Nu prea ţin cont că alte persoane au poate alt ritm, eu aș vrea ca toţi să aibă ritmul meu.

Alerg: Apropo de fete, de familie…Da, am două fete, una de 11 ani și alta de 9 ani.

Alerg: Așadar, cum se împacă viaţa de familie cu pasiunea pentru alergat?

Reușesc să le împac pe amândouă destul de bine, poate pentru că am un soţ minunat. El e „impresarul” meu, adică mă înţelege, mă susţine și mă lasă să-mi văd de pasiunea mea.

Oricum, de când am descoperit alergatul nimic nu mi se mai pare greu. Nimic nu mai e un chin sau să fi e sfîrșitul lumii. Așa că mă ocup de casă, de copii, merg la serviciu (căci trebuie să merg!), alerg…

Alerg: Revenind la alergat, la maratoanele montane. Care e cursa la care ţii cel mai mult?

Ţin la toate maratoanele la care am participat, sunt zece la număr. Am amintiri foarte frumoase de peste tot. De exemplu, nu pot să uit coada care se făcuse anul trecut la Lanţuri, în Piatra Craiului, pentru că eu nu eram în stare să cobor pe cablurile de acolo și toată lumea se enervase. Apoi, tot anul trecut, mi-a plăcut fi nișul de la Hercules. Acolo, pe o distanţă foarte lungă am alergat singură, mă concentram să nu pierd marcajul și să mă rătăcesc. Când am ajuns pe la ultimul kilometru mă depășesc doi băieţi. Îmi zic: “lasă că vă arăt eu vouă“… Și am sprintat și i-am depășit. Nu puteam să fi u în urma lor, pentru că eu eram fată și nu puteau să fi e nepoliticoși. Glumesc, desigur.

Alerg: Ce înseamnă pentru tine, așadar, alergarea unui maraton?

E o performanţă în sine. În momentul în care termin un maraton chiar cred că am realizat o performanţă, deși în timpul cursei îmi spun de fi ecare dată că e pentru ultima dată când mă mai chinui așa. Culmea, după ce trec linia de sosire încep să mă gândesc la următorul maraton. Ciudat, nu-i așa?

Mă bucur că am descoperit alergarea, e o pasiune prin intermediul căreia am cunoscut o mulţime de oameni, de alergători din întreaga ţară. Iar sentimentul de prietenie care ne leagă este foarte plăcut.

alerg.ro ⁄ ⁄ 19

⁄ ⁄ vara 2011 20

MARATHON DES SABLESFotografi i din arhiva Paul Dicu și Gabriel Laczko

Extrem

Extrem

21 alerg.ro ⁄ ⁄

Doi români au alergat la Marathon des Sables (Ma-ratonul nisipurilor), una dintre cele mai dificile curse de anduranţă din lume. 250 de kilometri în deșertul Sahara. Cum e acolo? „Alergi, mergi, plângi, te târăști, te rogi, dar pentru nimic în lume nu te oprești. Asta-i tot”, după cum spune unul dintre participanţi.

Întâmplător au aceeași vârstă. 42 de ani. Gabriel Laczko e născut la Timișoara, dar de câţiva ani buni locuiește în

Elveţia. Ca profesie e informatician și are doi copii. Paul Dicu s-a născut în celălalt capăt al ţării, la Constanţa, unde locuiește și acum. Are studii juridice.

În Sahara au ajuns prima dată la scurt interval unul după celălalt. Mai întâi, Gabriel a alergat în vara lui 2009 Marathon des Sables. În primăvara lui 2010, Paul a par-ticipat la Sahara Marathon. Au descoperit deșertul și au rămas iremediabil îndrăgostiţi de el.

MIRAJUL „Pentru mine deșertul e un loc al

contrastelor: fi erbinte ziua și rece noaptea, luptă permanentă a vieţii cu moartea…Deșertul ar fi clișeul unui loc gol, monoton, dar surprinde prin variaţiile sale, prin complexitatea sa. Deșertul te mestecă și te dă înapoi într-o mie de bucăţi dacă nu ești atent, cu toate că pare un loc adormit. La început ţi se pare totul la fel, ca după un timp de acomodare să reușești să deosebești locurile. Eu unul realizez (și sunt recunoscător vieţii și șansei pentru asta) în ce măsură societăţile de consum în care trăim ne degenerează simţurile de bază. Deșertul e pentru mine «Back to the basics, back to the roots», întoarcerea la necesi-tăţile și gândurile de bază, înapoi la origini. Deșertul e ceva pur și cu reguli extraordinar de simple, e ceva ce în societăţile noastre a ajuns să lipsească aproape în totalitate”, spune Gabriel Laczko.

Fascinaţia deșertului l-a determinat și pe Paul Dicu să se ducă acolo. Era 16 iulie 2009 când s-a decis brusc să alerge Marathon des Sables. „Așa a pornit totul. Așa s-a născut demenţa asta frumoasă, violul ăsta duios, pe care l-am trăit într-un pântec de deșert marocan. De-atunci n-am mai fost om. Doi ani de zile viaţa mea a gravitat în jurul cursei ăsteia. Tot ce mâncam, toţi pașii pe care-i făceam, toate planurile, totul era guvernat de cursă. M-am certat până și cu o femeie care, în grija pe care mi-o purta, mi-a urat să-mi rup un picior, ca să nu mai plec. Deh, picio-rul mi l-am pleznit, ce-i drept, dar la vreo lună jumate după ce m-am întors, într-un accident de motocicletă. Da' bănuiesc că asta nu se pune”.

NEBUNIASă îl ascultăm în continuare pe Paul.

„După cinci minute de la descoperirea cursei pe net căutam butonul de înscriere. Abia apoi m-a pleznit ideea că trebuie să și văd cât costă. Și-atunci a început nebunia. 3500 de euro taxa de participare, plus încă vreo o mie jumate, echipamentul. Bani pe care, desigur, nu-i aveam. Dar pe

⁄ ⁄ vara 2011 22

Extrem

care, Dumnezeu știe de ce, eram convins c-o să-i strâng. Și i-am strâns. Acum, la final, pot spune cu certitudine că partea cea mai grea n-a fost cursa ci strângerea fondurilor… N-aveam nimic, la început, în afara unei imense demenţe care începea, încet-încet, să pună stăpânire pe mine. Știam că nu pot altfel. O luam într-un fel ultimativ, așa cum am mai făcut lucruri în viaţă.

În plus, când am afl at cum trebuie să mă pregătesc și ce resurse trebuie să am, m-am căcat pe mine de frică. Mă uitam la veteranii cursei, la cum se antrenează și ce mijloace au și mă închideam în casă, mușcând din pumni, să nu mă vadă nimeni. Nu înţelegeam ce caut eu acolo”.

Tot frică, chiar dacă de altă natură, a simţit și Gabriel. De fapt, spaima, frica – de necunoscut, de suferinţă, de dificultăţile inerente – a fost carburantul amândurora. „Alergatul în deșert e o chestie aparte. Îmi place să admir dunele și deșertul, însă nu îmi plac picioarele însângerate din cauza lor. Ador sentimen-tul de-a mă căţăra pe câte o dună imensă

și să o iau la vale pe partea cealaltă, însă nu îmi place când dunele îmi iau pas după pas energia… Ador să văd stâncile negre cu urme de fosile în ele, care crapă în faţa ta datorită diferenţelor mari de tempera-tură, dar mă tem când îmi lovesc mai la fiecare pas degetele însângerate de acești bolovani tăioși”

SAHARAMarathon des Sables înseamnă șapte

zile de alergare în deșert, printre dune imense, dune mici, creste muntoase, câmpuri nesfârșite de bolovani, albii de lacuri. La ediţia 2011 a cursei au fost 250 de km. Ziua cea mai lungă a presupus parcurgerea a 82.2 km, în ultima zi – 18 km.

„Îţi duci în spate rucsacul cu provizii, echipamentul, medicamente, kitul de supravieţuire. Al meu a cântărit aproape 11 kg. Al celor mai experimentaţi nu cântărește mai mult de 9”, spune Paul Dicu. „Altfel, e simplu. Alergi, mărșăluiești, te târăști, te înjuri, faci orice, dar pentru nimic în lume nu te oprești. Apa ţi-o dau orga-nizatorii, la check-point sau la bivuac. Ai o

ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ANTRENAMENTUL, TREABA-I SIMPLĂ: TREBUIE SĂ ALERGI PÂNĂ IESE APA ROȘIE DIN TINE. NU AI NICIO ȘANSĂ DACĂ NU TE ANTRENEZI CRUNT. ȘI NU MĂ REFER DOAR LA ALERGARE. DACĂ NU AI UN TREN SUPERIOR BINE ANTRENAT, DUPĂ 2-3 ZILE DE CĂRAT RUCSA-CUL ÎN DEȘERT ÎŢI VINE SĂ-ŢI TAI UMERII ȘI SĂ-ŢI ARUNCI ȘIRA SPINĂRII LA COȘ. (PAUL DICU)

cartelă, pe care îţi ștanţează porţiile și care e sfântă. La fel ca și cartela cu intervenţiile medicale”.

Temperatura maximă a variat între 30 și 51 de grade. Noaptea, undeva între 5-8 grade. Echipamentul e extrem de important în aceste condiţii. Dar mai ales pregătirea. Nu doar fi zică.

„De data asta m-am antrenat mai puţin decât pentru ediţia din 2009, din motive familiale și profesionale. Cu toate acestea, am avut avantajul că știam ce mă așteaptă, de aceea am pus accent pe pregătirea mentală”, spune Gabriel Laczko. „Deși acum am alergat mai mult (250.7 km anul acesta faţă de 203 km în 2009) și deși m-am antrenat cu circa 40 la sută mai puţin am reușit să mă clasez mai bine cu 44 de poziţii faţă de 2009, la aproxi-mativ același număr de participanţi. Factorul pregătirii mentale pentru asemenea competiţii e la fel de important ca și pregătirea fi zică, sunt absolut convins de asta”, crede Gabriel.

FRICA„Cum să nu îmi fie frică?!”, spune Paul

Dicu, care rememorează câteva momente

Extrem

intense. „Eram cu două zile înainte de cursă, aveam tot echipamentul întins pe jos. Am luat amnarul să îl probez şi în secunda în care a apărut scânteia mi s-a făcut frică. Am realizat că la maratoane se şi moare. În 2007, la Marathon des Sables au murit doi. Acolo sunt oameni trimişi în spital în fiecare zi. Directorul cursei, înainte de start, ne spunea: au fost atâţia răniţi, atâtea abandonuri. Ajungi să înţelegi că dacă nu ţi-e frică ori eşti prost ori eşti inconştient. Frica te ţine pe picioare”.

Al doilea moment difi cil pentru Paul a fost etapa de 82 de kilometri. „Acolo m-am întâlnit cu toţi demonii din mine”.

DUREREA„Ziua a treia a fost cea mai grea

pentru mine, dar nu m-am gândit deloc să abandonez. Doar mi-a fost foarte greu. Pe lângă degetele de la picioare, distruse încă din prima etapă, am căpătat și o rană adâncă în călcâiul stâng. La fiecare pas pe terenul denivelat mă loveau fulgere de durere. Mi-au trebuit mulţi pași până

am început să accept durerea ca parte din mine”, rememorează Gabriel Laczko. „În fiecare dimineaţă, după câteva zeci de minute de șchiopătat și de dureri realizam că sunt pregătit sufletește pentru porţia de suferinţă, dar și pentru răsplata zilei respective. Era o zbatere în timpul cursei, încheiată cu bucuria de la linia de sosire”.

Tot Gabriel spune: „A fost impresionant să merg după etapa cea mai lungă la cortul Doctrotters (echipa de medici) ca să îmi

alerg.ro ⁄ ⁄ 23

⁄ ⁄ vara 2011 24

Extrem

GABRIEL LACZKO

PAUL DICU

RezultatGabriel Laczko a terminat Marathon des Sables în 46h:15min:49sec.Paul Dicu în 55h:29min:57sec.

dezinfectez rănile picioarelor și să îmi schimb bandajul. Acolo, însă, văzând cu ce răni sau probleme musculare alergau alţii m-a cuprins un sentiment de rușine. Am vrut să plec văzând cât de ‘bine’ arătau picioarele mele în comparaţie cu ale altor concurenţi. Acolo am învăţat că perspectiva asupra propriei suferinţe se schimbă dacă o compari cu a altora”.

DESCOPERIRIÎn deșert, Paul Dicu s-a descoperit pe

sine. „La un moment dat inima te lasă. Nu ai ce să faci. Sunt oameni excepţionali acolo. Am avut surpriza să văd şi oameni la 60 de ani. Marathon des Sables e mai mult decât o cursă de alergare. La sfârşit, cursa asta construieşte ceva. Lucrurile se întâmplă aşa: tu eşti dezghiocat, dezmembrat, făcut bucăţi şi la sfârşit, dacă ai noroc, renaşti, te recompui. Sunt câţiva maratoniști care vin acolo pentru puncte şi pentru locuri în clasamente, dar ceilalţi se bat doar cu ei. Nici nu contează ce loc ocupi, pur şi simplu e treaba ta cu tine. Punct. Problema nu este să alergi toţi cei 250 de kilometri, ci să nu te opreşti”.

După întâlnirea cu deșertul, Gabriel Laczko a descoperit, printre altele, bucu-ria de a dărui. „Gândindu-mă la partea pozitivă a acestei experienţe aparte, mă bucur că am reușit să ating sufletul câtorva persoane din România sau din comunitatea română din Elveţia. Mi-au scris persoane care mi-au spus că, văzând ce am făcut, s-au apucat să alerge sau să meargă cu bicicleta în drumeţii. Mă mai bucur că am putut aprinde curiozitatea și că am hrănit visul unor tineri liceeni, care au urmărit în Timișoara o prezen-tare multimedia a participării mele la Marathon des Sables”.

Alergări în grupRo Club Maraton te așteaptă la alergări în grup care se desfășoară în principalele parcuri din București.

Parcul Herăstrău, în fi ecare sâmbătă de la ora 8:30Loc de întâlnire: Piaţa Charles de Gaulle, lângă statuie. O tură de parc are aproximativ 6 km lungime.

Parcul Tineretului, în fi ecare sâmbătă de la ora 9:00Loc de întâlnire: intrarea în parc, vizavi de liceul Gheorghe Șincai. O tură are aproximativ 2 kilometri lungime.

Parcul IOR (Alexandru Ioan Cuza), în fi ecare duminică de la ora 9:00Loc de întâlnire: parcarea de lângă biserica de lemn din parc. O tură de parc are aproximativ 3,1 kilometri lungime.

Aleargă cu noi!

RO CLUBMARATON

Ro Club Maraton este primul club al maratoniștilor amatori din România. A fost înfi inţat în primăvara anului 2008 de către un grup de alergători entuziaști și are ca obiectiv principal promovarea alergării, ca sport de masă.

Clubul este deschis oricui dorește să i se alăture, indiferent dacă este sportiv amator sau de performanţă, dacă are sau nu rezultate notabile și chiar dacă nu a participat încă la un maraton sau o altă cursă pe distanţe lungi. Principalele condiţii pentru acceptare în club sunt pasiunea pentru alergare și dorinţa de a contribui la promovarea alergării în România.

Benefi ciile tale,ca membru al

Ro Club Maraton întâlnești și comunici cu oameni care au aceeași pasiune: alergarea antrenamente în comun schimb de informaţii, alături de alergători cu mai multă experienţă familiarizarea mai rapidă cu tehnica și practica alergării la înscriere primești tricoul ofi cial al clubului și legitimaţie de membru reduceri de preţ la unele produse și servicii: echipament sportiv (personalizat), susţinătoare de efort, transport și cazare la concursuri, asistenţă medicală reduceri de preţ pentru deplasări în grup la diferite concursuri desfășurate în ţară sau străinătate întâlniri cu membrii unor cluburi similare din

alte ţări

Nu uitaţi: înainte de a începe un program de alergare este indicat un consult medical amănunţit.participarea la alergare presupune că nu aveţi afecţiuni care să nu vă permită efortul fi zic și că nu aţi primit vreo indicaţie din partea medicului care să vă interzică efortul! Răspunderea aparţine fi ecăruia.

În urma parteneriatului încheiat între Ro Club Maraton și Asociaţia Bucharest Running Club, membrii Ro Club Maraton benefi ciază de gratuitate la înscrierea la Maratonul Internaţional București (9 octombrie 2011). Se bucură de acest drept doar membrii activi, cu cotizaţia plătită la zi.Este necesar să precizaţi clubul la înscrierea online, iar în timpul concursului va trebui să purtaţi echipamentul ofi cial al Ro Club Maraton.

Alergi gratis laMaratonulInternaţionalBucurești

⁄ ⁄ vara 2011 26

TRAVERSAREACARPAŢILOR MERIDIONALI

Extrem

Foto: Ștefan Dan și arhiva Lucian Clinciu

alerg.ro ⁄ ⁄ 27

E 20 mai 2011 și în curtea motelului Dumbrava, de pe valea Cernei, la vreo 11 kilometri în amonte de Băile

Herculane, e destul de mare agitaţie. Vremea e închisă și parcă stă să plouă, iar cele câteva zeci de persoane se agită de zor: oamenii trec de la o coadă la alta, schimbă saluturi, își strâng mâinile cu bucurie, vorbesc tare. Atmosferă obișnuită în ziua premergătoare unei curse de alergare, unde prietenii se reîn-tâlnesc, împărtășesc noutăţi și impresii, râd zgomotos, își caută febril numărul de concurs și kitul de participare. Pe acest fond, o voce se aude neașteptat: „hei, uite-l pe Lucian”.

Câţiva oameni se desprind din mulţime și, mai mult neîncrezători, se îndreaptă spre cele două persoane care vin alergând pe șosea, de undeva din munţi. Da, una dintre ele este Lucian Clinciu, deci nu e o părere. Urmează îmbrăţișări bărbătești, strângeri de mână, felicitări și cuvinte de îmbărbătare, „bravo Lucian, bravo”, ba chiar și niște aplauze timide. Prietenii lui Lucian încearcă să marcheze momentul sosirii lui, dar e destulă stinghereală în gesturile lor. Pentru oamenii obișnuiţi cu trăiri interioare puternice exhibarea sentimen-telor se face mai mereu cu măsură. Lucian stă lipit secunde bune de soţie, de Andreea, ţinând în braţe și fetiţa care e bucuroasă să îl revadă. „Bravo Lucian, bravo”.

Cu nouă zile mai devreme, brașoveanul Lucian Clinciu pornise într-o cursă temerară: traversarea Carpaţilor Meridionali, de la est la vest, pe jos și de unul singur. O cursă de apro-ximativ 400 de kilometri parcursă în alergare sau, acolo unde i-au permis condiţiile, pe schiuri de tură.

În mod normal, alpiniștii sau sportivii experimentaţi și cu echipamentul necesar străbat acest drum pe creste, de la Predeal la Băile Herculane, în circa 3-4 săptămâni. Lucian avea să o facă în doar nouă zile.

Acum, la motelul Dumbrava, Lucian a ajuns după ce s-a abătut puţin – și în

mod neașteptat pentru prieteni – din drum. Are faţa trasă, e tran-spirat și neras însă ochii îi zâmbesc cu bucurie. Pe faţa lui, ridurile sunt ca un semn de nobleţe. Vizibile, adînci. Dar nu au nimic trist sau bolnăvicios. Sunt doar niște semne temporare ale oboselii, ale efortului. Atîrnă precum niște decoraţii pe pieptul glorios al unui luptător încercat. Faţa, cu buzele arse, deși ridată, e luminată de un zîmbet, mai mult interior. E ironie, e sfi dare, e și bucurie multă în acest zîmbet. Povestește prietenilor cum a fost, dar e ca de obicei parcimonios, vorbele îi sunt puţine. „Bravo Lucian, bravo”. Respiră forţă și echilibru, deși zilele din urmă au fost foarte solicitante.

Nu poate sta însă mult, în curând se va întuneca. Soarbe cu nesaţ ultimele

Extrem

Acumaju

tApînrime șPoe cîi suResurm

Nva în

înghiţituri dintr-o cutie de bere și pornește la drum. Mai are de parcurs încă vreo 11-12 km până în centrul staţiunii Băile Herculane, unde este punctul fi nal al expediţiei sale. Acolo, într-un gest simbolic nepremeditat, se va fotografi a lângă statuia lui Hercules, eroul antic al Greciei cunoscut pentru puterea și forţa sa fi zică extraordinară.

A doua zi, Lucian Clinciu se va alinia la startul maratonului Hercules, alergând și cei 45 de kilometri ai acestei curse.

***„Prin acest proiect vreau să demonstrez

doar că omul îşi poate depăşi limitele, dacă îşi doreşte acest lucru cu adevărat”, spunea Lucian cu puţin înainte de plecarea din Predeal, punctul de start al proiectului său de traversare a Carpaţilor Meridionali.

Îi e greu să explice în câteva cuvinte care au fost motivele care l-au îndemnat să ducă la bun sfârșit această cursă. E vorba aici și de împlinirea unui vis mai vechi, din tinereţe. Desigur, e vorba și de nebunia specifi că orică-rui alergător, care e mai mereu în căutarea de noi porţii de adrenalină, de noi provocări, de noi confruntări cu sine însuși.

Dar mai e un motiv care l-a determinat pe Lucian să pornească la acest drum lung

și greu. „Am vrut cumva să atrag atenţia asupra acestor munţi, asupra nenu-

măratelor frumuseţi care se afl ă în România. Desigur,

nu întotdeauna lu-crurile sunt

per-

fecte în munţii noștri, însă nu trebuie să uităm că avem o bogăţie pe care trebuie să o preţuim și să o iubim”, spune Lucian Clinciu.

Într-o ţară în care românii au mult talent dar puţin spirit de sacrifi ciu, într-o lume în care cam totul se măsoară în timp, bani și efi cienţă, un efort gratuit precum cel al lui Lucian Clinciu nu prea are căutare. Se tânjește și se realizează o viaţă mai bună, dar prea puţini înţeleg că o viaţă bună cuprinde și cazna și efortul supraomenesc și durerea pentru a realiza „doar” o coborâre pe schiuri, „doar” o ascensiune în pas alert și cu inima bubuind pe un vîrf de munte. Niște „inutili-tăţi”, în fond.

Lucian Clinciu a traversat nouă masive muntoase: Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraş, Lotru, Parâng, Vâlcan, Retezat, Godeanu, Cernei. Câte un masiv pentru fi ecare zi de expediţie.

A parcurs un drum lung, de circa 400 de kilometri, prin zăpadă, noroi, pe stânci, prin ceaţă, ploaie, înfruntând frigul și singurăta-tea. Ar fi multe de povestit despre toate aces-tea, însă Lucian e cumpănit cu vorbele și nici nu prea e interesat să își „vândă” poveștile. Ce știe el cel mai bine e că își dorește o viaţă

bună, ca oricare dintre noi de fapt,

însă pentru el o viaţă care desfi inţează sacrifi ciul, efortul (fi e el fi zic) dus la extrem, care ignoră „tăvăleala” gratuită prin noroaie, zloată și viscol nu mai e o viaţă bună, ci doar o viaţă ușoară. Ceea ce este altceva.

Ce mai știe Lucian Clinciu foarte bine e că vrea să rămână un om pasionat, căruia îi place natura, îi place să alerge pe munţi, care preferă uneori să se rupă de lume pentru a fi pentru o vreme singur cu gîndurile lui. Acolo, pe munţi, își redescoperă limitele, se confrun-tă cu situaţii difi cile, dar merge mai departe, se redescoperă pe sine, revede și se bucură încă o dată de frumuseţi și locuri pe care le știe foarte bine. Merge mereu înainte, spre o zare, un vîrf, un adăpost la care tînjește parcă dintotdeauna.

Cu siguranţă efortul lui Lucian Clinciu nu trebuie privit ca un act de eroism. Poate că este doar efortul unui om care nu a uitat să viseze cu ochii deschiși, pentru care libertatea, bucuria, prietenia sunt chestiuni concrete, ce pot fi atinse mai ușor pe crestele munţilor.

Extrem

⁄ ⁄ vara 2011 28

CARPAŢII MERIDIONALI, CUNOSCUŢI ȘI SUB NUMELE DE ALPII TRANSILVĂNENI, SUNT MASIVUL CEL MAI ÎNALT ȘI COMPLEX DIN CARPAŢII ROMÂNEȘTI. SUNT ALCĂTUIŢI, ÎN MAJORITATE, DIN ROCI TARI (ȘISTURI CRISTALINE) ȘI, PE ALOCURI, GRANITE. AICI SE GĂSESC MAI MULTE VÂRFURI CARE DEPĂȘESC 2500 M ÎNĂLŢIME. SUNT UN LOC POTRIVIT PENTRU DRUMEŢIE, OBSERVARE DE PLANTE ȘI PĂSĂRI. DAR ȘI PENTRU CĂŢĂRĂRI, EXPLORĂRI DE PEȘTERI SAU PLIMBĂRI PE CHEI, DAR ȘI ACTIVITĂŢI DE IARNĂ (SCHI, EXPLORĂRI CU RACHETELE DE ZĂPADĂ).

extrem

TraseuMai multe detalii despre traversarea Carpaţilor Meridionali găsiţi pe site-ul http://transcarpathiansrun.wordpress.comDintre prietenii care i-au stat cel mai mult alături în acest proiect merită menţionaţi în primul rând Andreea Dan, Bogdan Sulică, Ștefan Dan. Dar mai sunt și alţii.

DIAGONALA NEBUNILOR MADE IN RO

Extrem

⁄ ⁄ vara 2011 30 Foto: Oana Badea

31

Extrem

Doamnă, ăsta aleargă după dumneavoastră?”. E o dimineaţă însorită, pe undeva într-un sat

din România. Oamenii sunt ieșiţi la câmp, la muncă și nu pot să nu se crucească de ceea ce văd. Un bărbat voinic, îmbrăcat în niște haine ciudate, strânse pe corp și lucioase pare să alerge o femeie ce merge pe o bicicletă. Vocea se aude din nou: „De ce aleargă, doamnă, ăsta după dumneavoastră?”. Femeia răspunde pe jumătate amuzată: „E soţul meu, l-am pedepsit!”. Oamenii nu prea știu ce să creadă. Vocea trage touși o concluzie fermă: „Lăsaţi-l doamnă, mai bine divorţaţi!”

În felul lor, oamenii aveau dreptate. Nu vezi în fi ecare zi „nebuni” și încă din ăia numai buni de legat, ce aleargă fără noimă pe stradă.

Scena e reală. Pe femeie o cheamă Hajni, iar timp de două săptămâni, cam 7-8 ore pe zi a mers pe bicicletă, însoţindu-și soţul, Corin Zinz, care a participat la prima traversare în alergare a României. Din Constanţa pînă la Vama Borș. 822 km. Din echipă au mai făcut parte Șerban Chiurlea și Gabriel Solomon. Ei au alergat, dar nu trebuie uitat aici nici efortul echipelor lor de sprijin, plus prietenii care i-au însoţit și i-au încurajat pe diferite etape ale acestei aventuri. Proiectul a fost numit TransRomania Run (TRR). Neofi cial, i s-a spus Diagonala Nebunilor – Made in Ro.

La prima vedere, totul a început pe 19 iunie la Constanţa. Acolo, în faţa Cazinoului a avut loc startul TRR sau al Diagonalei, cum vreţi să îl numiţi. Gabriel, 26 de ani, era proaspăt tuns, tocmai renunţase la o barbă moale, veche de câteva zile. Arăta precum un elev în prima zi de școală, bucuros fără un motiv anume, avea un aer jucăuș. Șerban, 41 de ani, părea cel mai concentrat și renunţase pe moment la tonul glumeţ caracteristic. Părea singurul conștient pe deplin de difi cultatea demersului lor, de drumul lung care îi aștepta. Pe de altă parte, pe faţa lui Corin, 40 de ani, nu se putea citi aproape nimic. Ardelean sobru, stătea tăcut în colţul lui. Se vedea însă că e tare ca o stâncă. La ora 8 s-a dat startul.

De fapt, totul a început cu mai bine de un an înainte. Șerban Chiurlea, unul dintre cei mai valoroși ultra-maratoniști din România, a alergat în primăvara lui 2010 câteva zeci de km alături de Serge Girard, francezul care a făcut în alergare un tur al ţărilor din Uniunea Europeană. „Atunci am simţit că ar fi trebuit să-l însoţesc pe toată durata traversării sale în România, dar lipsa timpului liber și pregăti-rea fi zică insufi cientă nu mi-au permis-o. Așa că am hotărât să încerc acest lucru de unul singur, în anul următor. Prietenii m-au ajutat cu idei și așa a luat naștere TransRomania-run.ro. Ulterior, proiectul a devenit unul de echipă”, spune Șerban Chiurlea.

De pe acest site aveau să afl e de proiect și Gabriel și Corin, care au decis repede să

alerg.ro ⁄ ⁄

⁄ ⁄ vara 2011 32

Extrem

i se alăture. Au mai fost și alţi doritori, dar niciunul nu a fost capabil ca să își găsească o echipă de susţinere (mașină, însoţitor, echipament, hrană, susţinătoare de efort etc, etc) obligatorie în astfel de condiţii.

Ce i-a atras la Diagonală? „Mie de fapt întotdeauna mi-a plăcut partea mai grea, de ultra- a unei probe. Când am început să alerg îmi doream să termin un maraton, apoi mi-am dorit să alerg distanţe tot mai lungi. Așa că proiectul acesta a venit la fi x. Mă simt mai confortabil la probele ultra-”, spune Gabriel Solomon. Nu era chiar un specialist în așa ceva, chiar dacă alergase mai multe maratoane, plus competiţii de aventură sau de bicicletă. Cam la fel stăteau lucrurile și în cazul lui Corin, era om de munte, maratonist, făcuse ture lungi pe bicicletă, însă nicio cursă de ultra-maraton. Dar amândoi au pornit încrezători la drum…

La început le-a fost mai ușor. Au fost entuziaști, bine pregătiţi, au avut susţinere suplimentară (spre exemplu, au fost însoţiţi și de Daniel Mușat, un alt maratonist care a alergat jumătate din distanţa TRR). Însă e multă monotonie când alergi, zi de zi, câte 50-60 de kilometri.Și asta timp de două săptămâni, fără pauză. Au ofi ciat, oarecum, un ritual obsedant: trezire dis de dimineaţă, start în jur de ora 6, indiferent de vreme. Fiecare a alergat în ritmul său, pentru a-și conserva astfel cât mai multă energie. Se urneau mai greu, însă după o vreme își intrau în ritm. În mod normal alergau pe marginea carosabilului, pe partea stângă.

Cam la fi ecare 5 kilometri era obligatorie o scurtă oprire, la mașinile de sprijin. Aici luau câteva guri bune de apă sau băutură de hidratare. Eventual cîteva fructe sau alune, o mușcătură dintr-o banană sau un iaurt.

Organismul nu poate accepta mai mult. Cîteva mișcări de desmorţire, faţa clătită cu apă, cîteva vorbe schimbate cu cei din jur și din nou porneau la drum. Zilnic, circa 6-7 ore de infernală, repetitivă mișcare a picioarelor. Pas în aer după pas în aer. Pas mai lung sau pas mai scurt. Alergare continuă.

Constanţa – Crucea - Ţăndărei – Padina - Merei – Pătârlagele – Întorsura Buzăului – Satu Nou – Băile Rodbav – Mediaș - Vama Seacă – Băișoara – Huedin – Aleșd – Vama Borș. Etapele celor 14 zile de alergare.

O astfel de cursă nu are istorie, de fapt. Totul e aparent monoton, totul e mișcare repetitivă, o litanie a corpului: să nu te oprești, să nu te oprești, să alergi, să alergi, să nu te oprești, să nu te oprești. Iar și iar. De aceea e destul de greu de descris ce au simţit cei trei alergători plecaţi pe Diagonala Nebunilor. De fapt, nu gîndești mare lucru.

CORIN ZINZ GABRIEL SOLOMON

alerg.ro ⁄ ⁄ 33

Extrem

Mintea ţi se golește aproape de orice gînd, se asortează cu peisajul, e precum un cer fără urmă de nor. Singurul lucru care contează e să alergi, să termini.

După amiaza, după încheierea unei noi etape, se ocupau întâi de toate de cazare. Desigur, rezervaseră înainte, dar mereu apar probleme neașteptate. Apoi, urma masa (să îi zicem de prânz?) și apoi retragerea în camere. Încercau să se odihnească puţin, mai descărcau din poze, vorbeau la telefon, lucruri obișnuite. Pe la 8 era cina și ședinţa tehnică, unde discu-tau despre traseul de a doua zi. După o oră erau în pat, dar rar se întâmpla să adoarmă înainte de zece. Dimineaţa, pe la 5, trezirea și totul se relua.

Cam din ziua a șasea au început să apară problemele mai serioase. Uzura își spunea cuvântul. Șerban a rezumat foarte plastic... „Te trezeai cu un picior umfl at și abia puteai să cobori din pat. Primii pași erau un chin, căci toţi mușchii erau blocaţi. Se întâmpla să te lovești, la intrarea în baie, cu degetele de prag și simţeai că-ţi ies ochii din cap de durere. Mă simţeam de parcă aș fi băut toată noaptea, dar trebuia să înghit un sandwich înecăcios și o cafea. Mă masam cu anti-infl amatoare, dar aproape ţipam când atingeam mușchii traumatizaţi. Nu-mi găseam mereu echipamentul, dar știam că în maximum o jumătate de oră trebuie să fi u la linia de start ca să mai alerg o dată 60 de km și apoi încă

TE TREZEAI CU UN PICIOR UMFLAT ȘI ABIA PUTEAI SĂ COBORI DIN PAT. PRIMII PAȘI ERAU UN CHIN, CĂCI TOŢI MUȘCHII ERAU BLOCAŢI. SE ÎNTÂMPLA SĂ TE LOVEȘTI, LA INTRAREA ÎN BAIE, CU DEGETELE DE PRAG ȘI SIMŢEAI CĂ-ŢI IES OCHII DIN CAP DE DURERE. MĂ SIMŢEAM DE PARCĂ AȘ FI BĂUT TOATĂ NOAPTEA, DAR TREBUIA SĂ ÎNGHIT UN SANDWICH ÎNECĂCIOS ȘI O CAFEA. MĂ MASAM CU ANTI-INFLAMATOARE, DAR APROAPE ŢIPAM CÂND ATINGEAM MUȘCHII TRAUMATIZAŢI. NU-MI GĂSEAM MEREU ECHI-PAMENTUL, DAR ȘTIAM CĂ ÎN MAXIMUM O JUMĂTATE DE ORĂ TREBUIE SĂ FIU LA LINIA DE START CA SĂ MAI ALERG O DATĂ 60 DE KM ȘI APOI ÎNCĂ 60 DE KM... MĂ ÎNTREBAM DACĂ NU AȘ PUTEA SĂ DISPAR ÎNTR-O FALIE TEMPORA-LĂ ȘI SĂ UIT DE TRR. DIN FERICIRE, O DATĂ CE ÎNCEPEAM SĂ ALERG TOT PESIMISMUL SE RISIPEA ȘI PUTEAM SĂ MĂ BUCUR DE VIAŢĂ. CE AR FI BUCURIA FĂRĂ TRISTEŢE?

alergările ultra,câteva reguli

�Pe cât posibil trebuie alergatul pe asfalt, este traumatizant pentru articulaţii. �E de dorit să acorzi atenţie și tratament durerilor de tendoane și muschi în faze cât mai timpurii. Astfel, previi problem mai serioase�Trebuie alergat la un ritm constant. Doar așa previi accidentările�Antrenamentul fi zic e obligatoriu, dar un ultra se face mai ales mental.

SERBAN CHIURLEA

⁄ ⁄ vara 2011 34

Extrem

60 de km... Mă întrebam dacă nu aș putea să dispar într-o falie temporală și să uit de TRR. Din fericire, o dată ce începeam să alerg tot pesimismul se risipea și puteam să mă bucur de viaţă. Ce ar fi bucuria fără tristeţe?”.

Fiecare dintre cei trei „nebuni” a avut parte de momente de durere fi zică. Era în logica jocului lor gratuit. Dureri articulare, mușchi traumatizaţi, picioare grele, tălpi dureroare, tot tacâmul. Ba chiar Șerban a suferit o stranie ruptură musculară la... mână. Se pare însă că cel mai mult a avut de suferit Corin, însă tot el a fost cel mai brav, nu s-a văitat, niciodată nu a lăsat să se vadă că îl bate gândul să renunţe. Gabriel spune că a reţinut una din vorbele lui Șerban: „E bine când la maratoniști durerea se mută dintr-un punct în altul. Altfel, dacă te-ar durea mereu în același loc ai fi dărâmat psihic”.

Nu au fost deloc puţine nici momentele de bucurie și emoţie. Pentru Gabriel și Corin acestea au fost legate de momentul fi nal, al sosirii la Vama Borș, dar și de comentariile oamenilor simpli care reacţionau amuzant și sincer la vederea „nebunilor”. Pentru Șerban au mai fost frica încercată când un TIR aproape l-a înghesuit într-un parapet, dar și bucuria la tre-cerea dealului prin fâneţe, între Calbor și Băile Rodbav. De neuitat sunt și momentele când au alergat prin frig, ploaie și noroi dar și senzaţia de libertate și zbor lin simţită când alergau

între cer și pământ. Oricum, vorba lor, „un ultra nu se povestește, un ultra se trăiește!”

Deși se cunoșteau destul de puţin dinain-te, cei trei alergători au făcut o bună echipă, au râs și au suferit împreună, și-au respectat intimitatea, s-au susţinut și încurajat reciproc.

În calitatea lui de lider neofi cial al grupului, l-am rugat pe Șerban Chiurlea să facă o scurtă descriere a partenerilor săi de alergare. „Am fost plăcut surprins de amân-doi. Corin are o voinţă cum rar mi-a fost dat să văd și cred că dacă aveam eu problemele lui, abandonam. La Gabi e greu să pătrunzi. E tăcut, îţi face impresia unui mecanism perfect, care trebuie adus pe linia de start. Eu credeam că sunt un bun alergător de ultra, prin prisma experienţei, dar întâlnirea cu cei doi m-a ajutat să îmi văd mai bine locul. Le mulţumesc amândurora pentru excelenta colaborare de care au dat dovadă pe tot parcursul acestei aventuri”.

Deja se fac planuri pentru următoarea traversare în alergare a României, anul viitor. Va fi , probabil, mai lungă și pe o altă diagonală. Evident, va fi tot cu „nebuni”.

TransRomania Run (Diagonala Nebunilor – Made in Ro) nu ar fi fost posibilă nici fără ajutorul însoţitorilor celor trei alergători, familie și prieteni. O listă scurtă a aces-tora cuprinde pe Ioana și Cristian Chiurlea, Oana Badea, Hajni Zinz, Coco și Mihai.

Diagonala Nebunilor a fost o aventură pe care fi ecare și-a plătit-o singur. Un cost estimativ, pentru alergător și însoţitor, este de circa 4000 lei. Sunt incluse aici 14 nopţi de cazare, benzina pentru circa 1500 de km, mesele la restaurant, echipamentul (încălţări, băuturi izotonice, tricouri etc), plus medicamentele și alte cheltuieli (taxă de pod, parcări).

Relatări personale despre TRR puteţi găsi pe http:/chiurleas.blogspot.com, www.gabrielsolomon.ro sau www.alerg.ro

alerg.ro ⁄ ⁄ 35

sănătate

de dr. Șerban DamianFierul este un oligoelement foarte important în organism, iar anemia este o problemă destul de frecvent

întâlnită în rândul sportivilor, mai ales al femeilor. Funcţia principală a fi erului în orga-nism este participarea la alcătuirea moleculei de hemoglobină, care are rol de transport al oxigenului și dioxidului de carbon.

Buna funcţionare a tuturor organelor, dar mai ales a miocardului și a creierului se ba-zează pe o alimentare permanentă cu oxigen. În cazul defi cienţei de fi er, alimentarea cu oxigen a organismului lasă de dorit și astfel, atât buna lui funcţionare, cât și capacitatea de performanţă sunt afectate. Fierul este de asemenea util pentru a menţine funcţionarea sistemului imunitar. Anemicii au o predispozi-ţie crescută către infecţii.

Riscul lipsei de fi er poate să apară într-una dintre următoarele situaţii:�Aport inadecvat de fi er. Apare la sportivii care nu se hrănesc bine. Consumul de carne roșie poate să rezolve această problemă.�Necesar crescut de fi er. Antrenamentele foarte intense induc necesitatea existenţei unui număr mai mare de hematii (celule roșii), iar acestea conţin hemoglobină. Pentru ca hemoglobina să fi e sintetizată e nevoie de un aport optim de fi er. În special în cazul sportivilor din sporturi de rezistenţă, rata de transformare (reciclare) a fi erului este mult accelerată.�Pierderi mari de fi er. Acestea pot să apară în urma accidentărilor, iar la femei în timpul menstruaţiei. În cazul alergătorilor se poate înregistra un fenomen aparte: la cei care poartă încălţăminte de proastă calitate și aleargă pe suprafeţe dure se produce o distrugere accentuată a hematiilor la nivelul tălpilor (hemoliză). De asemenea, prin transpiraţie se pierde o cantitate de fi er, iar sportivii care transpiră mult pierd în consecinţă fi er.

Deficienţa de fierSimptomatologia anemiei feriprive în

cazul sportivilor include reducerea rezistenţei la efort, palpitaţii, stare de oboselă accen-tuată, creșterea frecvenţei cardiace în cursul efortului fi zic, scăderea forţei musculare, accidentări mai frecvente, infecţii mai frec-vente ca de obicei, apetit redus, iritabilitate și scăderea interesului pentru antrenamente. Multe dintre aceste simptome sunt comune cu cele ce apar în cazul sindromului de supra-antrenament, de aceea se poate greși ușor, stabilindu-se un diagnostic eronat. Cea mai sigură cale de a pune un diagnostic corect este examenul de laborator. Pe lângă sideremie (nivelul de fi er plasmatic) se vor măsura și indicii eritrocitari, adică o serie de parametri ai hematiilor.

Atunci când se constată existenţa unei anemii feriprive, se recomandă suplimentarea dietei cu preparate de fi er. Tratamentul cu fi er trebuie făcut la indicaţia unui medic, fi indcă excesul de fi er poate conduce la intoxicaţie cu acest metal (efecte: boli cardiovasculare, cancer, boli neurodegenerative).

În general, se indică un aport zilnic de 15 mg de fi er la femei și 10 mg la bărbaţi. Sportivii de performanţă și cei ce fac un efort fi zic susţinut au nevoie de un aport mai mare de fi er.

În ceea ce privește asigurarea necesarului de fi er prin alimentaţie, trebuie spus că atât ali-mentele de origine animală, cât și cele de origine vegetală conţin fi er, însă absorbţia fi erului din alimentele de origine animală este mai mare.

Recomand să consumaţi carne roșie, car-ne de pui, pește și organe interne (în special fi cat). Trebuie știut că absorbţia fi erului este redusă prin consumul de cafeină, în schimb este favorizată prin consumul de fructe, în special citrice (deoarece conţin vitamina C). Printre alimentele de origine vegetală care sunt surse bune de fi er se numără legumele, nucile, seminţele, prunele, fasolea, cartofi i. Există cereale pentru micul dejun care au fost îmbogăţite cu fi er.

Dr. Șerban Damian este medic nutiţionist sportiv,președinte al Ro Club Maraton

la alergători

⁄ ⁄ vara 2011 36

practic

de Cosmin MaximFelul ceasului de care ai nevoie depinde foarte mult de ce gen de alergător ești. Dacă nu participi la

competiţii, dacă nu faci intervale de viteză, ci alergi doar din pură plăcere câteva ture de parc, probabil nici nu-ţi trebuie un ceas special pentru alergat. Unii dintre noi însă, chiar dacă aleargă mai repede sau mai încet, preferă să-și verifi ce din când în când timpul.

Observarea progresului este una dintre cele mai importante modalităţi de a-ţi păstra motivaţia. Cu ajutorul unui ceas care deţine una din caracteristicile de mai jos, îţi poţi contoriza antrenamentul și observa progresul în privinţa distanţei pe care o alergi, a vitezei, a ritmului etc.

Acest lucru se poate face dacă ceasul îndeplinește cel puţin una dintre funcţiile:� Stocarea timpilor pentru fi ecare tură facută. (Preţ estimat*: 100 – 250 ron)� Cronometru pentru interval/zone(150 – 300 ron)� Monitorizarea ritmului cardiac(250 – 600 ron)� Măsurarea distanţei și vitezei prin GPS sau pedometru (500 – 1200 ron)

(*desigur, sunt ceasuri si mai scumpe, dar am pus preturile medii de pe piaţă)

STOCAREA TIMPILOR PENTRU FIECARE TURĂ

Un ceas care are o astfel de funcţie poate fi foarte util atunci când se aleargă în circuit. Contorizând timpul pe fi ecare tură poţi păs-tra un ritm constant pe toată durata alergării sau poţi face intervale de viteză. Ceasurile din gama Timex Ironman pot, de exemplu, păstra în memorie sesiuni din diferite alergări cu timpii făcuţi pe fi ecare tură. Astfel că alergătorul poate revedea timpii în care a

ceasul potrivitCum să-ţi alegi

alergat o sesiune cu ceva vreme în urmă și compara cu timpii din prezent.

CRONOMETRU PENTRUINTERVAL/ZONE

Cu ajutorul unor ceasuri avansate se pot seta antrenamente cu interval de timp/ritm cardiac. Astfel, de exemplu, ceasul poate fi setat ca 3 minute să se alerge într-un ritm foarte susţinut: ex - 180 bătăi (ale inimii) pe minut, după care să se revină la o alergare ușoară (150 bătăi pe minut) pentru următoarele 5 minute șamd. Ceasurile Polar sunt potrivite pentru acest gen de antrenament.

MONITORIZAREA RITMULUI CARDIAC

Prin permanenta moni-torizare a ritmului cardiac vei cunoaște exact nivelul de antrenament pe care îl exe-cuţi. Îţi poţi stabili diferite intervale de timp în care să alergi la un anumit ritm. Poţi stabili numărul maxim si minim al bătăilor inimii într-un antrenament etc.

GPS-UL(GLOBAL POSITIONING SYSTEM)

Un receptor GPS integrat într-un ceas te ţine mereu la curent cu distanţa pe care ai alergat-o, cu viteza de deplasare, altitudinea la care te afli si alte date care îţi pot fi necesare.

Înregistrarea turei (fișiere: klm, gpx) se poate descărca apoi în calculator și vizu-aliza în detaliu cu ajutorul softurilor sau site-urilor dedicate acestui lucru (Google Earh, Runningmap, Strava etc). Afișarea altitudinii și a coordonatelor geografice la care te afli face din ceasurile cu GPS niște instrumente foarte utile mai ales pentru turele pe munte.

CARACTERISTICI FIZICEEcranul unui ceas de alergat trebuie să

fie unul mare, cu cifre suficient de vizibile încât să poată fi citite de la o lungime de braţ în timp ce alergi. Trebuie să fie construit din materiale ușoare dar rezisten-te la șocuri, căldură sau apă. Butoanele să fie mari iar cureaua dintr-un material cât mai lejer.

CEASUL MEU FAVORIT? Este Garmin Forerunner 305

GPS, un ceas potrivit pentru antrenamente și competitii, având

o funcţionare aproape fără cusur. Display-ul este foarte ușor de

citit în timpul alergării și este complet personalizabil cu

2, 3 sau 4 afi șaje. Poate arăta în același timp bătăile inimii, distanţa parcursă, timpul, ritmul pe kilometru și multe altele.

GPS-ul este foarte precis chiar dacă găsirea iniţială a sateliţilor ia ceva timp.

Se conectează printr-un cablu USB la

calculator pentru reîncăr-carea bateriei sau descăr-

carea datelor. Cu ajutorul software-ului Training Center

se descarcă și se stochează datele pentru o analiză amănunţită.

Cum nu există maratonist fără un drum lung care i se deschide în faţă, așa nu există nici alergător fără un ceas. Ceasul e indispensabil pentru stabilirea unei bune relaţii cu timpul, acest cel mai mare dușman al unui atlet. Chiar dacă timpul nu va putea fi vreodată învins cu adevărat, el trebuie totuși bine cunoscut, stăpânit. Iată de ce ar fi nevoie de un ceas, de un cronometru.

alerg.ro ⁄ ⁄ 37

practic

Denumire SUUNTOT3D

GARMIN FORERUNNER 305

POLAR RS100

TIMEX TRIATHLON RACE TRAINER

Monitorizare ritm cardiac

Cronometru

Alte funcţii Interval Training Interval Training Interval Training Interval Training

Warm Up Interval Virtual Partner Age Based Targeting Target Zone with Alert

Digital Coded HRTCompete Against Recorded

TimesLap Heart Rate

10 workout memory with heart rate and chrono/interval timer

Average Heart Rate in Real Time

Auto Lap Started Heart Rate Max Automatic Zone Calculation

Calorie Counter Calorie Counter Calorie Counter Time in Zone

Memorarea turelor 50 ture 1000 ture 99 ture 100 ture

Zone Heart Rate

Funcţionează la temperatura -20c - +60c nespecifi cat nespecifi cat nespecifi cat

Rezistent în apă (adancime max) 30 m 30 m 50 m 100 m

Compatibil cu pedometru

Ceas

12/24hr

Calendar

Alarma

Dual time

Software Suunto Moves count training

data and transfer analysisGarmin Traning Center Polar Uplink USB and Online

Lumină de fundal

GPS Compatibil cu accesoriu

Preţuri estimative 570 ron 985 ron 500 ron 730 ron

Pro� GPS precis (altitudine, distanţă, viteză)� monitorizare ritm cardiac� rezistă la apă (10 metri)� stocare, încărcare trasee� monitor mare� program de antrenament: "Personal Trainer"� se poate folosi la alergat, drumeţii, ciclism, schi etc.

Contra� mai mare decât un ceas normal, nu se poate purta zi de zi � bateria rezistă aproximativ 10 ore (insufi ci-ent pentru ultramaratoane)

Cosmin Maxim este alergător și unul dintre organizatorii duatlonului Cetatea Brașovulu

Europa

MANDIGO GmbHGollierstrasse 70d80339 München

Germania

+(49) 89 500 77 88

info@mandigo.dewww.mandigo.de

Contact

BIBCHIP ROMANIA SRLStr. Franzelarilor nr.7

România

+40 (0)72 23 11 214;+40 (0)72 48 49 079;

info@bibchip.rowww.bibchip.ro

¬ Conform IAAF/ IWR 165.24

utile

Mi-aduc aminte de reacţia mea condescendentă când

am văzut pentru prima oară sprin-teri alergând în sală sau pe vreme înnorată purtând ochelari de soare. Recunosc, sunt dintre cei care se încăpăţânează să alerge cât mai devreme, însă cu timpul am început să înţeleg că ochelarii de soare sunt totuși o necessitate. Deși încă nu îi inţeleg pe sprinteri, pentru alergătorii de anduranţă este extrem de util ca vara sa aibă la dispoziţie un model ușor și cu lentilele tratate împotriva diverselor radiaţii. Cum să reziști unui model care se cheamă Evil Eye?

Căști sport pentru Mp3 playerNiciodată nu se vor încheia probabil disputele dintre

partizanii securităţii personale în timpul alergării și cei care preferă să asculte muzică în astfel de momente. Dincolo de chestiunile evidente, nimeni nu poate contesta că a asculta muzică în timpul antrenamentelor și al curselor oferă ajutor în ceea ce privește concentrarea și reglarea respiraţiei.

Mai bine să fi m pragmatici și să vedem ce își dorește un alergător cu căști. Să fi e comode, nu? Și să nu îi cadă din urechi în timpul alergării. Poate și ca materialul din care sunt făcute să nu își dea duhul prea repede. Pe piaţă există trei modele principale de căști pentru sport: simple, cu clip special pentru agăţat de ureche sau cu difuzoarele unite cu o bandă de plastic tare ca o bentiţă în jurul gâtului. Dacă alegerea modelului e o chestiune de gust, ceea ce face cu adevărat diferenţa între căștile de sport și cele uzuale este materialul din care sunt făcute primele. E un material moale, dar rezistent la transpiraţie și apă. Chiar dacă văzându-le preţul – 45 de euro – te cam trec apele, căștile sport și muzica ascultată insufl ă așa un avânt alergătorilor încât sportivilor profesioniști le e interzis să le folosească în timpul curselor.

LED

Rubrică realizată de CrazyFlower, product reviewer pentru revista Alerg.

Neinventându-se încă ochelarii de

lună, alergătorii din “clu-bul de noapte” pot încerca să evite eventualele peri-cole purtând la braţ LED-uri care clipesc, semnalizându-și astfel prezenţa. L-am experimentat într-o dimineaţă, când probabil că aș fi dat peste un jogger extrem de matinal dacă luminiţa respectivă nu m-ar fi avertizat la timp. În diverse forme și culori costă în jur de 5 euro. Dacă alergaţi cu un Mp3 player prins la umăr, optaţi pentru modelul cu clip, care se agaţă de cureaua de braţ. Încercaţi cu încredere, face parte din seria gadget-urilor care presupun o investiţie mică, dar cu benefi ciu mare.

Ochelari de soare

⁄ ⁄ vara 2011 40

privesc două fi lme de bătălie. Pe terenul de sport. Lupta cu adversarul, mereu unul nou, lupta cu preju-decăţile, lupta dintre Anglia și Scoţia, dintre Marea Britanie și SUA, dintre laici și credincioși, dintre atleţii amatori și auto-

rităţi, dintre meseria tradiţională și cariera sportivă, ba chiar și puţin din lupta dintre Israel și Palestina.

Cea mai intensă este însă Marea Luptă. Lupta cu sinele.

„Nu am o formulă pentru câștigărea unei curse. Fiecare aleargă în felul său. Dar atunci de unde vine puterea de a duce o cursă la bun sfârșit? Dinăuntru.” (Eric Liddell către jurnaliști, Carele de Foc)

Fascinaţia alergării derivă dintr-o con-stantă jertfi re de sine ce duce la o constantă victorie a sinelui. Ca un perpetuum mobile.

Fascinaţia poate derapa în dependenţă: „În anii 70 circulau tot felul de droguri. Drogul lui Prefontaine era să câștige.” (Prefontaine)

Însă alergarea, cel mai adesea, „crează caracter. Dezvoltă curaj, onestitate și calităţi de lider, loialitate, camaraderie și responsa-bilitate”, după spusele decanului Universităţii Cambridge (Carele de Foc).

Și pentru că „nimeni nu poate antrena dorinţa” (Bill Bowerman, antrenor și co-fondator Nike, Prefontaine), alergarea provine dintr-o sursă la fel de profundă ca un act religios. „Compar credinţa cu alergarea într-o cursă – e difi cilă, cere concentrare și voinţă, energie sufl etească. Dar atunci când calci linia de fi nish, atingi extazul” (Eric Liddell către jurnaliști, Carele de Foc)

După fi ecare dintre aceste fi lme, am simţit că îmi vine să arunc laptopul cât colo și să ies din casă să alerg, am simţit că nu mai pot sta locului. Verdict: pilula de motivare cinematografi că funcţionează.

Cătălina Murariu este pasionată de jogging (are și un semi-maraton la activ) , dar și o avidă consumatoare de fi lme

arta fugii

de Cătălina MurariuApar îmbucurător de multe clasamente. Le compar și aleg cele trei cele mai apreciate fi lme.

Deoarece nu am timp de pierdut, renunţ la Forrest Gump, în care alergarea are o apariţie episodică și mă îndrept către două ode ale atletului: Carele de Foc (Chariots of Fire, Anglia, 1981) și Prefontaine (SUA, 1997).

După scena de început din Carele de foc, cu acei tineri alergători frumoși ca un stol de pescăruși, muzica înălţătoare de Vangelis și replica cu care m-am identifi cat instantaneu, am inspirat adânc și m-am făcut comodă în fotoliu: „eram tineri cu speranţă în inimi și aripi la călcâie”.

Supliment de energie: filmele despre alergare

FILMELE, PE SCURTCarele de Foc urmărește traseul a doi

atleţi britanici victorioși la Olimpiada din 1924 de la Paris: Eric Liddell, un scoţian credincios care aleargă în numele Domnului și Harold Abrahams, un evreu englez care aleargă pen-tru a sfi da prejudecăţile pe care la întâlnește tot pasul. Poveștii i se imprimă o coloratură mitologică în care cei doi tineri bărbaţi aleargă

pentru cauze mult mai mari decât victoria personală.

Filmul câștigă în 1981 patru premii Oscar și rămâne memorabil prin coloana sonoră originală și scena de început cu grupul de tineri îmbrăcaţi în alb alergând pe plajă.

Prefontaine îl portretizează pe Steve Prefontaine, alergă-torul american care a

doborât recordurile naţionale pe toate cele 7 distanţe între 2000 și 10000 metri. După ce pierde „la mustaţă” (de altfel o particularitate fi zică defi nitorie pentru el) cursa de 5000 metri la Olimpiada din Munchen 1972, revine în Statele Unite unde se angajează în lupta pentru drepturile atleţilor amatori. Moare la 24 ani într-un accident de mașină.

Popularitatea sa în epocă este considera-tă a fi un catalizator pentru explozia alergării ca sport de masă în anii 1970.

LUPTADeși nicio picătură de sânge nu a pătat

cele două pelicule, am avut senzaţia că

E una din acele perioade când nu am mai reușit să alerg demult. Când cele două bile de fier legate de gleznele mele se numesc „vinovăţie” și „inerţie”. Aleg să mă eli-berez de ele, iau calculatorul în braţe și invoc muza pe in-ternet: „top 10 filme despre alergare”. Mă decid destul de greu asupra filmelor pe care vreau să le văd, însă efectul lor este comun: te motivea-ză și te fac să îţi dorești să ieși la alergat.

alerg.ro ⁄ ⁄ 41

arta fugii

Nu o dată, unii alergători se vaită că au nasul înfundat după ce au alergat o cursă de maraton, mai ales dacă ea are loc primăvara. Explicaţia obișnuită este că imunitatea organismului scade după ce acesta este supus unui efort intens și de aici sensibilitatea la infecţii și o stare care seamănă cu răceala.

Un recent studiu, al cercetătorilor britanici de la Universitatea Northumbria, arată că de fapt nasul înfundat dar și simptome însoţitoare (gen usturime și lăcrimare la nivelul ochilor, nasul curgând, congestie) pot fi cauzate de alergii.

Cercetătorii au testat un eșantion de 150 de alergători care anul trecut au terminat Maratonul de la Londra. Acestora li s-au recoltat probe de sânge și au răspuns unui set de întrebări. Rezultatele au fost concludente: circa 61 la sută dintre alergători au avut probleme cu lăcrimarea și scurgeri nazale, în timp ce 35 la sută au manifestat clare reacţii alergice. Totodată, 14 la sută au prezentat simptome de alergie la polenul din copaci. Cum aprilie, când a avut loc maratonul, este luna când polenul copacilor e cel mai prezent, cercetătorii recomandă alergătorilor să se protejeze faţă de factorii aler-gogeni, care pot provoca astm sau alergii. Câteva măsuri de protecţie: încearcă să reduci expunerea la polen (acesta e prezent mai puţin în atmosferă în zilele reci sau înnorate), spală-te pe cap imediat după un antrenament, schimbă și curăţă hainele astfel încât să îndepărtezi factorii alergici, curăţă nasul cu o soluţie cu apă sărată. Și, nu în ultimul rând, mergi la doctor dacă este nevoie.

Ciudăţenii din lumea maratoanelor�„Cel mai mic” maraton din lume se bucură de acest titlu nu pentru că nu ar avea distanţa clasică de 42,195 km ci pentru că se desfășoară pe una dintre cele mai mici insule din lume. Tresco Marathon are loc din anul 2000 încoace pe o insuliţă cu același nume din largul coastelor britanice. Suprafaţa de pământ pe care se aleargă nu e mai lungă de 4 km și lată de circa 1.5 km, așa că pentru a se parcurge distan-ţa maratonului se dă ocol de șapte ori și jumătate insulei. Insula, care se afl ă în pro-prietatea familiei Dorrien-Smith, este locuită permanent de circa 150 de persoane, așa că să nu vă așteptaţi la cine știe ce atmosferă în timpul cursei. Pe Tresco se ajunge relativ ușor, după un zbor de circa 30 de minute plecând din aeroportul Newquay din Cornwall, urmat de un drum de 10-20 minute cu un vaporaș.

�Cursele de alergare se pot desfășura și sub auspicii culturale. Astfel, în luna mai peste 2500 de atleţi au luat parte la Shakespeare Marathon. Organizată de către Rotary Club din Stratford-upon-Avon (orașul natal al celui numit și Marele Will) în benefi ciul organizaţiei locale Shakespeare Hospice,competiţia a inclus o probă de ma-raton și una de semi-maraton. Tot în aceeași notă, dar pe alte meridiane, să spunem că în fi ecare an, la început de iunie, membrii orchestrei simfonice din orașul canadian Kingston se îmbracă în tricouri cu mînecă scurtă și în șorturi și încep să cânte. Dar nu orice, ci o simfonie de Ludwig van Beethoven, a treia mai exact, cea supranumită „Eroica”. Muzica pornește odată cu startul într-o cursă de alergare. Simfonia durează circa 50 de minute, adică exact timpul în care alergătorii ar trebui să parcurgă o distanţă de 8 km. Cine e în stare de așa ceva, se poate spune că a reușit să îl „bată” pe Beethoven. De aici și numele ineditei curse: BeatBeethovenRun.

Studiu: Maratoniștii sunt mai expuși reacţiilor alergice

�Pe 19 iunie, americanul Mira Costa, 32 de ani, a reușit să intre în Cartea Recordurilor după ce a devenit omul care a parcurs cea mai lungă distanţă în timpul unei alergări de 24 de ore pe nisip. Costa a reușit să alerge 87.36 mile, aproximativ 140 de kilometri, cu o pauză de doar o jumătate de oră.

⁄ ⁄ vara 2011 42

În martie 2006 am început un program de gimnastică medicală la Institutul

Naţional de Medicină Sportivă sub îndrumarea Elenei Lupu, pro-fesor de cultură fi zică medicală. Tocmai fusesem diagnosticată cu o hernie de disc lombară cu indi-caţie operatorie. Practic, niciun medic nu-mi decât că operaţia e singura soluţie.

Am hotărât să mai amân intervenţia, mi-am schimbat puţin stilul de viaţă şi am început gimnastica medicală. Am lucrat, timp de trei ani, mii de exerciţii de tonifi ere a musculaturii paraver-tebrale, abdominale, apoi şi alte segmente, începând cu exerciţii uşoare şi ajungând la un program destul de complex. Starea mea de sănătate se îmbunătăţise considerabil nemaiavând, decât foarte rar, câte o criză uşoară. După trei ani de zile simţeam nevoia să fac o schimbare în antrenamentele mele şi tot Elena a fost cea care m-a scos la alergare, în primăvara lui 2009.

Primele alergări au fost destul de greoaie. Trebuie să ţinem seama şi de faptul că nu aveam un trecut sportiv. Am început uşor, cu câteva ture de stadion, apoi din ce în ce mai mult. La aceste alergări l-am întâlnit pe dl Burduja Nicolae, care era foarte bucuros să găsească un partener de alergare. Toată vara îmi spunea că eu voi alerga la maraton. Sincer, nici nu ştiam ce înseamnă un maraton.

Şi pentru că alergarea îmi crea o stare de bine din punct de vedere fi zic şi mental am continuat să alerg în mod constant, cam 50 km pe săptămână, până în octombrie 2009, când am alergat primul meu maraton la Bucureşti. A fost destul de greu, nu aveam echipament adecvat, nu prea m-am hidratat, dar am încheiat în 4h:45min fără crampe, dureri sau alte probleme majore. La două zile după maraton eram în sală la antrenament. Apoi m-am antrenat din ce în ce mai bine şi în martie 2010, la Roma, mi-am depăşit cele mai optimiste aşteptări, terminând cursa de maraton în 3h:47min.

Acum mă antrenez destul de mult. Merg la aceeaşi sală cam 3-5 zile pe săptă-mână și lucrez cam 10-12 ore pe săptămână exerciţii pentru picioare, braţe, abdomen, mobilitate. Alerg aproape în fi ecare zi (minim cinci zile pe săptămână) aproximativ 80-100 km pe săptămână.

La maraton se crează o atmosferă cu totul specială, ai ocazia să întâlneşti oameni din toate colţurile lumii, de diferite vârste, de dife-rite profesii, care împărtăşesc aceeaşi pasiune. Maratoniştii pe care i-am întâlnit au fost oameni foarte plăcuţi, deschişi, sociabili, plini de viaţă, gata să se susţină între ei pe parcursul cursei. Nu vezi încrâncenarea din alte competiţii, marato-niştii sunt cu toţii nişte învingători.

profi l

Viorica Gabrianmedicul maratonist

Îmi plac maratoanele externe pentru că am ocazia să cunosc oameni noi, obiceiuri noi, locuri deosebite şi să îmbin, astfel, plăcerea de a alerga cu aceea de a călători.

Un alergător are nevoie de ceva calităţi fi zice, dar în primul rând de un mental foarte sănătos. Este nevoie de multă voinţă, tena-citate, seriozitate. Începutul e greu, dar după ce simţi plăcerea este ca un drog, nu mai poţi renunţa. Aşadar, este foarte important să nu cedezi la primele antrenamente.

Calităţile mele: sunt o persoană extrem de ordonată, serioasă, corectă, muncitoare, ambiţioasă, după unii perfecţionistă. Defecte: cer foarte mult de la mine, dar şi de la ceilalţi, sunt foarte critică.

Alergarea, chiar dacă îmi ocupă ceva timp, îmi crează o stare de bine din punct de vedere fi zic şi mental, îmi asigură confortul de care am nevoie pentru a-mi exercita cât mai bine profesia. Alergarea mă face să mă simt plină de viaţă şi mult mai tânără. Alergarea de maratoane mi-a arătat că resursele organismului uman sunt nebănuite. Dacă-mi spunea cineva cu câţiva ani în urmă că eu voi alerga un maraton, i-aş fi spus că e imposibil. Acum sunt convinsă că orice om poate face asta dacă-şi doreşte cu adevărat.

Cursa/rezultatul la care ţin cel mai mult este cea din Dubai (20 ianuarie 2011) unde am reuşit o adevărată performanţă pentru mine: 3h:30min:28sec. Este cel mai bun timp al meu şi un timp foarte bun pentru vâr-sta mea, am înţeles că este record naţional la categoria +40 ani, la amatori.

Ţin, de asemenea, foarte mult la tot proiectul „Graniţele nu sunt limitele” din care a făcut parte şi maratonul din Dubai. Am alergat pe parcursul a şase luni, şase maratoane pe şase continente, împreună cu Daniel Lixandru şi Ilie Roşu. Am început cu ediţia jubiliară a maratonului din Atena, pe 31 octombrie 2010, am continuat cu maratoa-nele din Dubai, Marrakesh, Atlanta, Santiago de Chile şi am terminat cu maratonul din

Rotorua, Noua Zeelandă, pe 30 aprilie 2011. A fost un proiect greu, care ne-a solicitat la maximum din punct de vedere fi zic, mental, material. Am schimbat meridiane, continente, anotimpuri, am vizitat locuri pe care nu visam să le văd, am cunoscut oameni deosebiţi.

Îmi doresc să alerg un maraton mare, probabil că mă voi înscrie la Boston sau New York, acum am şi un timp foarte bun pentru a mă califi ca. Dar cel mai mult îmi doresc să alerg la aceste maratoane într-un grup cât mai mare de români, aşa cum a fost la Atena în 2010.

Salomon vă așteaptă în / AFI Cotroceni / Centrul istoric din București / Str. Republicii în Brașov

www.salomon.ro

Mândri parteneri ai:

PREŢURI

MAI MICI!DE ACUM, PÂNĂ LA

SFÂRȘITUL VERII,