Revista Castelul fermecat nr. 4/2013

ROMÂNIA ŞI REPUBLICA MOLDOVA

REVISTĂ COGNITIV- EDUCATIVĂ ŞI LITERAR –ARTISTICĂ

PENTRU COPII ŞI ADOLESCENŢI

NR.4

NOIEMBRIE ,

2013, ANUL I

CASTELUL FERMECAT

ROMÂNIA ŞI REPUBLICA MOLDOVA

REVISTĂ COGNITIV-EDUCATIVĂ ŞI LITERAR- ARTISTICĂ

PENTRU COPII ŞI ADOLESCENŢI

ANUL 1. NR.4 NOIEMBRIE, 2013

George Pârlea- Ghicitoare ……..5 Geo Găletaru-Gospodinele.……..6 Nicolae Rotaru-Zece necuvântătoare

pentru nota 10………………............6 Petre Crăciun.Nu-mi răpiţi

copilăria………………………….…14 Alexandru Plăcintă-Pomul

fermecat…………………………….16 Întâlnire de suflet cu George

Stroia…………………………….…21

DIN CUPRINS:

2

REVISTĂ COGNITIV – EDUCATIVĂ ŞI LITERAR –ARTISTICĂ PENTRU COPII ŞI ADOLESCENŢI

COLEGIUL DE REDACŢIE

Director:

Elena Vornicescu (fondator

site Negru pe Alb)

Redactor şef:

Mariana Dobrin (membră a

Uniunii Epigramiştilor

şi a Ligii Scriitorilor din

România)

Secretar de redacţie:

- Tamara Vornicescu

Redactori:

- Mihaela Gudana, corector

- Elena Spiridon

-Aga Lucia-Selenity

-Constantin Goga

-Silvia Gavrilov

-Teodora Noje

-Ioana Zadic

Tehnoredactor:

-Elena Vornicescu

-Tamara Vornicescu

COLABORATORI

Parteneri:

- Ion Anton - redactor-șef la

revista „FLORILE DALBE” -

Republica Moldova, membru al

USM şi USR;

- Geoge Stroia - redactor-şef la

rev. „ARMONII

CULTURALE”,

Membru corespondent al

Academiei Româno -

Americane de Arte și Științe

Autori:

Gheorghe Pârlea;

Lăcrămioara Teodorescu;Geo

Găletaru ;Nicolae Rotaru;

Alexandru Plăcintă; Petre

Crăciun; Mihaela Moşneanu;

C. Nechita; GettaVoinea;

Curelciuc Bombonca; Sina

Teleor; Maria Niculescu ;

Aurelia Oancă; Elena Mirca;

Sergiu Ştefan; Veronica

Galcenco

TINERE TALENTE

Daiana Cristina Miculescu;

Vlad David Lepădatu, Galina

Plăcintă,DragoşArdeleanu;

Alin Cărbunaru ; Goglinache

Andrei; Pacea Andrei;

Malancă Valentin;

Miruna Diana; Anastasia

Boghici, Alin

Ne puteţi contacta la adresa:

[email protected]

3


Este o capacitate complexă, capacitatea psihică de a genera noul, de a releva

aspecte deosebite, necunoscute ale realităţii, de a elabora căi şi soluţii originale de rezolvare a

problemelor şi de a se exprima în forme personale, inedite ceva. Componenta principala a creativităţii o

constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţă de a realiza ceva

nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea, azi, nu se obţine cu uşurinţă, o altă componentă este voinţa,

perseverenţa în a face numeroase încercări şi verificări. Despre importanţa creativităţii nu e nevoie să

spunem multe: toate progresele ştiinţei, tehnicii şi artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Orice

persoana cu o inteligenţă normal dezvoltată este mai mult sau mai puţin creativă. Inteligenţa nu înseamnă

neapărat creativitate, întrucât nu toţi oamenii inteligenţi sunt creativi. Comportamentul individului trebuie

să manifeste un nivel înalt de sinteză, originalitate şi relevantă faţă de problema abordată spre a-l putea

califica drept “creativitate. O persoană creativă "face" lucruri care nu au mai fost făcute înainte, rod al

imaginației, plăsmuirii, născocirii individului .

CREATIVITATEA ŞI EDUCAREA EI LA COPII- obiective :

-Îmbogăţirea reprezentărilor despre obiecte , fenomene , situaţii;

-Formarea receptivităţii faţă de probleme ;

-Însuşirea unor modalităţi de operare a gândirii;

-Însuşirea principalelor procedee imaginative ;

-Dezvoltarea imaginaţiei reproductive şi a imaginaţiei anticipative ;

-Cultivarea spontaneităţii şi independenţei ;

-Formarea capacităţii de exprimare a propriilor idei şi soluţii ;Abilităţile practice contribuie nemijlocit la

dezvoltarea, din toate punctele de vedere, a personalităţii copiilor, împreună şi în strânsă legătură cu

celelalte activităţi .

La vârsta copilăriei ,,luminile” şi culorile umanului au multiple nuanţe şi ele dobândesc o mare

expresivitate, găsindu-şi ecou în revărsările de energie, de potenţialităţi şi virtuţi ale sale. Ele se exprimă

nu numai prin expansivitatea şi explozia de bucurie a copilului, afirmată în jocurile sale, prin ucenicia

primilor paşi şi afirmării independenţei umane, ci şi prin implicarea sa în desfăşurarea unor activităţi

elementare de muncă. În momentul încheierii lucrării, copilul analizează produsul finit realizat de el, îl

compară cu modelul oferit de educator şi cu realizările colegilor săi, poate să aprecieze critic calitatea

muncii sale chiar dacă nu reuşeşte de fiecare dată să verbalizeze acest lucru. Cu timpul, copiii reuşesc să

manifeste un spirit critic foarte dezvoltat, reuşind să selecţioneze din mai multe obiecte pe cele care

prezintă reale calităţi artistice.

În activităţile în care se realizează compoziţii aplicative se creează în rândul copiilor o stare febrilă de

lucru, de căutare, de încercări mai mult sau mai puţin reuşite, toate acestea îmbrăţişate în buna dispoziţie

şi plăcere. La simplul auz al cuvântului ,,jucării zâmbetul larg le inundă feţele copiilor, iar ochii le

strălucesc. Spre deosebire de jucăria cumpărată din magazin, jucăriile confecţionate din materialele la

îndemână, deloc costisitoare, oferă micului “meşter”, ocazia de a-şi descoperi propriile calităţi,

satisfacţia de a o vedea ieşind din propriile sale mâini o operă (un animăluţ, o mască, o păpuşă cu care

apoi poate continua sau începe un alt joc cu roluri).

Mariana Dobrin

EDITORIAL

CREATIVITATEA

4


Lume, lumeee, hai la mine,

Am adus revista nouă,

E frumoasă, vede-oricine,

E gingaşă ca o...rouă!

N-am avut o altă rimă,

Să-mi iertaţi, vă rog, impasul,

Vreau părere unanimă

Şi aici şi-n tooot oraşul!

Azi nu vreau să fiu modestă,

Ştiu că marfa mea e bună,

Nimeni să nu-mi joace festă,

Nu vă spun nicio minciună.

Nu-i aşa că am dreptate

Cu privire la revistă?

E de actualitate,

Chiar puţin avangardistă.

Gata! Am glumit de-ajuns,

Nu mai spun cuvinte mari

Vreau ca voi să-mi daţi răspuns

Şi părinţi, dar şi şcolari!

Nu-i aşa că e frumoasă,

Drăgălaşa mea revistă,

Colorată-armonioasă,

Cu hăinuţă fantezistă.

Salutare , prieteni!

Mă numesc Ambassador şi stau la

straja comorilor acestui Castel

Fermecat.

Mă veţi întreba de cine le păzesc?

Vă răspund: de slugile Leneviei

care nu vor să deschidă nici o dată

lăzile acestor comori. Dar o

comoară are preţ numai atunci

când e în mâini de nădejde . În voi

am toată încrederea. Păşind pragul

Castelului chiar la uşa fiecărui

salon veţi găsi diferite lăzi. Vă

îndemn să le savuraţi cu plăcere,

căci numai aşa veţi deveni bogaţi în

viaţă

NOIEMBRIE

5


SALONUL UNIUNII

SCRIITORILOR

PENTRU COPII

(USC)

GHEORGHE

PÂRLEA

Ghicitoare

Are tata patru fiice…

Cine ştie cum le zice?

Eu ştiu doar că poartă-n plete

Cununi mândre, pentru fete.

Una poartă-n cununiţă

Struguri copţi şi foi de viţă,

Alta, numai floricele

(Ghiocei şi viorele),

Una ciucuri de cireşe

Între spice dese-dese…

Şi-n sfârşit, cea care are

Cunună strălucitoare

Din steluţe de pe cer

Ce vin jos doar când e ger.

Are tata patru fiice…

Cine ştie cum le zice?

(Răspuns:)

Dac-aş fi eu mititel,

M-aş gândi numai niţel

Şi-aş sări apoi, ca ars:

Nu mă duceţi voi de…nas!

Una-i, sigur, Primăvara,

După ea, precis e Vara,

Vine-apoi, se ştie, Toamna

Şi-n sfârşit, urmează Iarna.

Dar, să ştiţi, în ghicitoare

Sunt învălmăşite tare!

LĂCRĂMIOARA

TEODORESCU

Toamna

Lunca este ruginită,

Copacii stau zgribuliţi,

Când şi când o frunză

pică,

Cocostârci-s izgoniţi

Orizontu-i de cenuşă

Soarele nu se arată,

Frigul stă ca o mănuşă,

Peste valea-nfrigurată.

Norii cern boabe de rouă,

Supăraţi parcă pe lume,

Satul poartă haină nouă,

Râul curge doar în

spume.

Frunzele dansează-n aer,

Vântul hain le ridică,

Le aşează-apoi în caier,

Una mare, una mică.

Ce e zarva asta mare,

În văzduhu-ntunecat?

Păsări înşirate-n zare,

Către soare au plecat.

Chiar şi firele de iarbă,

Palide şi ameţite,

Roua nu pot s-o mai

soarbă,

Stau grămadă, ciufulite.

Este toamnă, aţi ghicit.

Struguri rumeni, nuci

sau mere,

De frig parcă s-au chircit,

Câte-o rază parc-ar cere.

E semnificativ titlul operei care

ni-l aduce pe bătrânul tată,

ajuns în toamna vieții sale, ca

personaj principal. El simte

sfârșitul vieții sale și hotărăște

ca înaintea morții să mai vadă

încă o data zestrea sufletească a

celor șase copii risipiți prin

lume. O face anume toamnă. E

semificativ şi timpul ales. E

vorba nu numai de bătrnețea

eroului, ci toamna e și vremea

musafirilor în Moldova.

Pornirea nu e itimplatoare. E o

probă a valorilor eterne. Copii

nu au venit la izvorul vieții lor și

pe bătrîn îl frămînta, dacă nu

cumva și-au pierdut esențele

cultivate de veacuri de către

neam? Din această simplă pornire

desprindem frumoasă idee a��

rostul omului pe pămînt.

ION DRUŢĂ

CITEŞTE ACEASTĂ

CARTE!

6


Geo Găletaru

Geo Găletaru

Gospodinele O albină şi-o furnică

Sunt deja în grupa mică.

Fie soare, fie ploaie,

Deretică prin odaie:

Udă flori, spală perdele,

Şterg geamuri şi scăunele,

Culcă-n pătucean păpuşa,

Curăţă de praf chiar uşa.

Harnice şi fără preget,

Îşi înmoaie câte-un deget

În castronul cu supică:

Dau păpică

La pisică

(E, ca ele, tare mică!)

Şi, în pauza dintre mese,

Cos rochii pentru mirese.

(Treaba nu-i deloc măruntă:

Şi la ele, nunta-i nuntă!)

Nicolae Rotaru

ZECE NECUVÂNTĂTOARE

PENTRU NOTA 10

Stă ascuns în ierburi moi,

şi în noaptea neagră-gri,

se aude dintre foi:

Cri, cri, cri!

Toate-s nişte căli de lână,

lai-bălaie, negre, albe

şi se-aud, în cor, la stână:

Be-he-he!

Sacre-n India, bovine

dacă nu le ştii zici: nu,

când bei lapte, fac spre tine:

Mu, mu, mu!

Că-i prieten devotat,

ştim cu toţii, după hram,

că de nu, auzi lătrat:

Ham, ham, ham!

Nu e mită, ci doar mâţă,

şi e hoaţă, spun pe şleau,

c-o să-şi ia zice smerită:

Miau, miau, m-iau!

Ca pe-o floare roşă-n lan,

o privesc dintr-un hamac

nu e floare ci-i o oară:

Mac, mac, mac!

Altă pasăre de gardă

Capitoliul salva,

se aude prin ogradă:

Ga, ga, ga!

Vreţi, desigur, despre el

să spun că face guiţ,

dar eu spun că-i mititel:

Chiţ, chiţ, chiţ!

Mare, chiar un moş greoi,

parc-ar fi în dormitor,

sforăind, l-aud ca voi:

Mor, mor, mor!

Vine-n zbor, neagră, de-afară,

pare-arcuş fără sacâz,

şi se zbenguie murdară:

Bâz, bâz, bâz!

Te întreb pe dumneata, animale, păsări, gâze,

câte-s, le poţi număra? cum se cheamă? Zici, au ba?

Dialog in zori Soarele pe cer răsare

Ca o turtă zâmbitoare.

Razele lui (ce mai săbii!)

Iscă spaimă printre vrăbii.

Şi un piţigoi năuc,

Rătăcit sub foi de nuc,

Printre flori şi buburuze,

Se repede să acuze

Nici el nu ştie pe cine

(Doar că lui aşa îi vine!).

-Unde-ţi este pălăria?

Îl întreabă ciocârlia

(Sora soarelui mai mică,

Guralivă şi peltică).

-Nu e treaba ta ,surato!

Cineva mi-o fi furat-o!

Tocmai asta te frământă?

Stai mai bine sus şi cântă?

Îi răspunde, plin de ciudă,

Piţigoiul ce asudă.

(N-are pălărie-n cap:

A uitat-o în dulap!).

Un copil îi spuse tatălui:

- Astăzi profesorul m-a pus

să găsesc cel mai mic

multiplu comun.

- Cum se poate? spuse tatăl

copilului. Nu l-au găsit nici

acuma? Pai asta se căuta si

când mergeam eu la şcoală.

. O mamă tânără sună la

salvare:

-Alo, copilul meu a mâncat

nisip. I-am dat sa bea apă. Ce

trebuie să fac mai departe?

-Fiţi atentă să nu se apropie de

ciment!

. Învăţătoarea: - De ce a murit cartea de matematică? Un elev răspunde : –Pentru că avea prea multe probleme în ea.

La ora de engleză, copiii au de

scris o compunere despre

petrecerea timpului lor liber.

Alunita îşi întrebă colega de

bancă:

- Oare cum se spune în engleză

la "shopping"?

7


Mihaela Moşneanu

Prinţesa Lalelelor (1)

Acum zece mii de ani era o ţară mare şi

frumoasă, numită Ţara Lalelelor. Frumuseţea

acestei ţări nu avea asemănare cu niciuna de

pe Pământ. Dumnezeu Stătea după un nor alb

şi O Mângâia cu privirea Sa, Având grijă ca

Soarele să-şi răspândească pe cer razele

jucăuşe şi calde.

Şi se revărsau pe munţii măreţi şi înverziţi de unde alunecau pe

meleagurile Ţării Lalelelor şi de unde izvoare bogate de apă curgeau la

vale şi se răspândeau peste tot. Pe câmpii şi dealuri se înălţau spre cer

copaci înalţi. Vârfurile lor ce păreau una cu cerul se unduiau mândre în

adierea uşoară a vântului şi erau falnici nevoie mare, atunci când

crengile lor lungi şi noduroase se alintau în balans. Erau în fiecare zi

împodobiţi cu păsărele, precum pomul nostru de Crăciun este împodobit

cu globuri. Trilurile lor duioase şi diferite erau minunate. Uneori

doineau cu dor şi jale, alteori cântau de mama focului. Oamenii jucau şi

erau veseli. Animalele - leii, tigri, căprioarele, iepurii, lupii, urşii,

vulpile - şi toate vietăţile pădurii trăiau în armonie şi pace, şi niciodată

nu se atacau între ele. Pajiştile verzi erau acoperite cu lanuri de lalele

colorate, ce dansau de multe ori la lumina soarelui şi la auzul trilului de

păsări.

Pe cerul senin zburau berzele şi vulturii. Când coborau pe pământ, se

transformau în îngerii pe care Dumnezeu îi Trimitea printre frumoasele

lalele. Erau îmbrăcaţi în veşminte lungi şi albe, poleite cu fir de aur şi

de argint. Din înfăţişarea de pasăre le rămâneau doar aripile prinse pe

umeri. Vulturii se transformau în îngeri-bărbaţi şi berzele în îngeri-

femei. Aveau părul lung inelat şi feţe frumoase. La auzul trilului de

păsărele din copaci se apropiau de oameni şi împreună cu ei, făceau

cerc în jurul lalelelor, încingeau hora şi chiuiau de veselie. De după

copacii înalţi şi falnici, nici animalele nu se lăsau mai prejos şi îşi

făceau apariţia zglobiu, alăturându-se îngerilor şi oamenilor. Când

păsărelele oboseau, atunci oamenii, îngerii şi animalele începeau să

cânte în locul lor.

În apropierea unui lan de lalele era o colibă de lemn în care locuiau

doi oameni. Aveau o mie de ani şi erau singuri. De multe ori ieşeau din

coliba lor şi ascultau trilul păsărelelor, priveau hora şi ascultau la

chiuitul oamenilor, al îngerilor şi al animalelor.

Îi chemau Maria şi Ion. Erau doi bătrânei care ţineau foarte mult unul

la celălalt. Aveau amândoi părul alb şi feţe blânde. Maria era

îmbrăcată într-o rochie albă, brodată cu lalele. Pe cap purta o basma

înflorată. Ion era îmbrăcat şi el într-o cămaşă albă, cu iţari bej şi avea o

pălărie pe cap. Amândoi purtau la mijloc un brâu de catifea şi în

picioare, opinci. Singura lor supărare era că nu aveau şi ei un copilaş,

care să le mângâie bătrâneţile, să-i facă fericiţi. Într-una din frumoasele

zile însorite, stăteau în faţa colibei lor de lemn. Ca de obicei,

coborâseră câteva păsări şi se transformaseră în îngeri. Oamenii,

îngerii şi animalele se amestecaseră în horă si era veselie mare, ca

întotdeauna.

Despre lalele 1.Oricât de greu ar putea fi

de crezut, locul de origine al

lalelelor se află… în munții

Himalaia

2. Lalelele fac parte din

aceeași familie de plante

din care fac parte și

crinii,iar un dintre rudele lor

este… ceapa.

3. Turcii au fost primii care

au adus lalelele din

Himalaia și au început să le

cultive ca plante ornamentale.

Lucru care s-a petrecut în

urmă cu aproximativ 1.000

ani.

4.De altfel, cuvântul tulipă,

(sinonimul pentru lalea și

unul dintre cele mai

răspândite cuvinte din

lume) își are originea în

cuvântul“turban”. Mai exact

în persanul“dulband” din

care se trage cuvântul

“tülbent”(turban), care a

condus apoi la denumirea

botanică “tulipa gesneriana”.

5. Lalelele au fost aduse în

Europa din Turcia la mijlocul

secolului al XVI-lea. În

1593, Carolus Clusius, unul

dintre cei mai reputaţi

botaniști din Europa, a

înființat în Leiden(Germania)

o grădină botanică vestită,

printre ale cărei atracţii se

numărau şi lalele aduse de la

curtea sultanuluiSoleiman

Magnificul.

http://dexonline.ro/definitie/tulip%C4%83

http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_de_l%27%C3%89cluse

8


Dar Maria era tristă. Parcă n-ar fi văzut si n-ar fi auzit nimic din

trilul păsărelelor şi veselia ce era în jurul lor. Văzând-o aşa, Ion o

întrebă:

- Marie, draga mea, de ce ochii tăi frumoşi care văd tot şi urechile

tale care aud totul, nu văd şi nu aud nimic acum?

- Pentru că ochii mei nu vor să vadă şi urechile mele sunt surde,

Ioane. Şi lasă-mă-n pace, pentru că sunt tare tristă.

- Vai de mine, Marie! Dar de ce? Ţi-am greşit eu cu ceva? Iartă-

mă, dacă ţi-am greşit, nu am voit.

- Nu Ioane, nu tu mi-ai greşit, ci soarta noastră ne-a greşit nouă.

Uită-te în jurul nostru, ce frumos este! Păsărelele din pomi ne alină

auzul cu trilul lor duios şi lalele sunt atât de frumoase! Berzele şi

vulturii coboară jos, se transformă în îngeri şi uite şi tu, mă’ Ioane,

câtă veselie e în jurul nostru! Toţi oamenii şi toate animalele joacă şi

totul este atât de frumos. Doar un singur lucru ne lipseşte ca să fim

pe deplin fericiţi.

- Dar ce să ne lipsească, Marie? Spune-mi tu mie şi eu merg şi îţi

aduc, îi spuse Ion privind-o atent.

- Măi Ioane, ogoaie-te cu prostiile, că nu poţi să-mi aduci tu mie ce

ne-ar face pe deplin fericiţi, pentru că eşti prea bătrân. Amândoi

suntem bătrâni, şi nu se mai poate împlini dorinţa mea.

- Vai de mine, Marie! Dar, oare ce îţi doreşti aşa de mult şi nu se

poate împlini?

- Apoi ce să-mi doresc? Un copil, să ne fie aproape, să aibă grijă

de noi. Mi-ar plăcea să avem un copil. O fată sau un făt, orice ar fi

fost, numai să ne fie aproape.

- Ei, măi Marie! Dar ce-ţi veni, tocmai acu’? Asta, aşa e, nu se mai

poate împlini, dar ce să mai facem? Şi lasă, nu mai fi supărată, că

poate îl supărăm pe Dumnezeu şi când o trebui să ne ducem la El, nu

ne-o primi.

- Ioane! Strigă Maria la bărbatul ei, furioasă cum nu fusese

niciodată, mai taci din gură! Lasă-mă-n pace!

Ion rămase cu ochii mari şi gura căscată de mirare, pentru că ei nu se

certaseră niciodată. Nu-i venea să creadă că soaţa lui dragă se

supărase atât de tare şi că strigase aşa la el. În timp ce încerca să-i

răspundă, ca s-o împace cumva, se auzi un foşnet în spatele lor.

( va urma)

6. Lalelele sunt cele care se fac

“vinovate” de prima mare criză

economică europeană: aduse în

Olanda de către același Carolus

Clusius, lalelele s-au adaptat atât

de bine la clima de aici și au fost

atât de îndrăgite, încât, în scurt

timp, au început să fie cultivate

pe tot cuprinsul țării. Și astfel, în

anul 1635, avea să se declanșeze

“nebunia lalelelor” – o perioadă

în care nu numai că prețurile

unor tipuri de lalele ajunseseră

astronomice, dar oamenii le și

cumpărau la aceste prețuri,

crezând că fac o afacere bună.

În luna februarie a anului 1637,

prețurile s-au prăbușit,

declanșându-se astfel prima

criză economică a vremurilor

moderne (cam la fel cum s-a

întâmplat în zilele noastre cu

piața imobiliară).

7. Există peste 3.000 de varietăți

de lalele. Cele mai răspândite

sunt lalelele de culoare roșie.

8. “Laleaua neagră” este de fapt

de culoare roșie. Roșu închis, e

drept (iar numele după care este

cunoscută este “regina nopții“).

9. Lalelele sunt comestibile: în

funcție de soi, gustul petalelor

variază de la un gust asemănător

gustului de fasole, la gustul

salatei. Motiv pentru care, în

timpul crizei alimentare din cel

de-al Doilea Război Mondial,

lalelele au constituit o sursă de

hrană pentru mulți olandezi.

Astăzi, lalelele sunt folosite la

aperitive și în unele salate. Și,

pentru cei interesați: există chiar

și un vin din lalele.

COLOREAZĂ !

http://en.wikipedia.org/wiki/Tulip_mania

https://www.google.ro/search?q=queen+of+the+night+tulip&hl=en&client=firefox-a&hs=IUP&rls=org.mozilla:en-US:official&prmd=ivns&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=SyzETam4LKXX0QHImJyeCA&ved=0CCkQsAQ&biw=1068&bih=673#client=firefox-a&hl=en&rls=org.mozilla:en-US%3Aofficial&tbm=isch&sa=1&q=queen+of+the+night+tulip&oq=queen+of+the+night+tulip&gs_l=img.12...0.0.0.296841.0.0.0.0.0.0.0.0..0.0...0.0.0..1c..12.img.-sPo9c03YgY&bav=on.2,or.r_cp.r_qf.&bvm=bv.47008514,d.bGE&fp=c6

http://winemaking.jackkeller.net/request160.asp

9


C. Nechita

Supărarea lui Grivei

Mi-a spus mie bunicuţa

Că Grivei şi pisicuţa

Nu se prea aveau de bine;

Dar o ştie orişicine.

Grivei era supărat,

Că era mereu legat,

Iar pisica hoinărea

Pe oriunde îşi dorea.

Ar fi vrut şi el, săracul,

Să alerge prin tot satul,

Nu să stea în legătoare

Cât este ziua de mare.

Ea se plimbă dând din coadă

Toată ziua prin ogradă

Şi nimeni nu o opreşte

La vânat când se porneşte.

El priveşte cu necaz

Când ea sare vreun pârleaz

Şi ar vrea măcar o dată

S-o prindă pe răsfăţată

Şi s-o vadă-n legătoare

Cum mai miaună la soare.

Geta Voinea

Micul dar E fragil dar pare tare,

dacă îl dai rostogol

îndată o ia la vale

și se sparge-așa ușor...

Dar, dacă îl pui în apă

fierbe și e tare bun

îi pui doar puțină sare

și-i gata micul dejun.

Face chiar și piruete

dacă îl învârti un pic

iar gustoasele omlete

le-adoră orice pitic.

Nu știi ce-i? O să îți spun.

Mergi degrabă la cuibar

negreșit că un ou bun

ți-a lăsat găina-n dar.

PERLE ALE ELEVILOR:

La romana :

„Moromete plecase în excursie

să vândă cerealele.”

„Datorită faptului că

Lăpuşneanu chinuia pe

boieri,tăindu-le nasul, urechile şi

mâinile, el le-a devenit antipatic

acestora.”

Alt elev a scris :

'Toma Alimoş era viteaz pentru

că cu o mână conducea calul, cu

o mâna îşi ţinea maţele şi cu o

mână se bătea cu Manea.”

„În cunoscuta baladă "Mioriţa",

sunt descrise câteva întâmplări

în care sunt implicaţi doi

criminali, o oaie turnătoare şi un

cioban ce şochează prin prostia

lui.”

La biologie : „Creierul este un organ oarecum

indispensabil capului.”

La istorie

„Romulus si REMUS au fost

doi copii clociţi de o

lupoaică…”

10


ELENA VORNICESCU

ACUARELELE COPILĂRIEI

Razele soarelui jucau hora pe pânza finisată cu nume de ,,Mama

pâine albă coace”.

Privesc atentă la lucrare şi un galben zglobiu îmi făcu din ochi

ştrengăreşte.

Mda... Acum şi acuarele am, şi pânză, atunci, însă...

Nu ştia nimeni că sunt pictor . Zile întregi desenam ,,cai verzi pe

pereţi”(vorba bunicului).

Avea mătuşa Irina un şopron al cărui perete dădea în ograda noastră.

Uite acela îmi era şevaletul. Desenam cu un tăciune de lemn ars,

muiat in motorină, căci era mai de calitate în ale desenatului . Când

terminam o lucrare , o chemam pe Maria, prietena mea, şi-i arătam.

Ca să mă laude, îi dădeam din timp bomboane. Era fată pricepută,

de fiecare dată rămânea încântată. Odată m-a întrebat:

-De ce nu desenezi pe pânză cu acuarele ?

Ştia ea ce ştia,căci deja era şcolăriţă.

Da...Bună idee. Pânză aveam, căci mama avea multe prosoape

ţesute, pe care le ţinea în lada bunicului. Mai rău cu acuarelele . De

unde să le iau???

M-a ajutat tot Maria ...cu un sfat .

De luni până vineri am adunat toţi nasturii de toate culorile, pe care

i-am găsit în gospodărie. Cei mai frumoşi erau nasturii galbeni de la

rochia de fată mare a bunicuţei. .

Urma să vină sâmbăta, când mama cocea . Maria mi-a spus că după

ce mama va da în cuptor şi va pune gurarul ,să-l iau şi să pun

cele două tăvăli lungi cu nasturi coloraţi. In cuptor ei se vor înmuia

şi voi avea acuarele din cele mai frumoase.

Zis şi făcut. O oră de aşteptare îmi păru un an. Şi pânza deja era

pregătită, şi pensula. Dar ce mai pensulă...O frumuseţe. Ce-i drept,

de miercuri până sâmbătă tot umbla gânsacul nostru cu aripa lăsată

in jos de durere, în schimb...pensulă de toată frumuseţea .

In sfârşit a trecut ora . Mă apropii fericită de cuptor şi...

O, Doamne, nici urmă de culori !Totul era negru : şi hornul

cuptorului, şi tavanul pe care mama îl văruise cu o zi înainte, ca să

miroase a proaspăt, şi chiar ...pâinea.

Am stat multă vreme sub peretele şopronului cu gândul la ,,Mama

pâine neagră coace”, până a venit bunicul şi mi-a zis:

-Lasă, nepoţico, că -ţi dau eu nişte bani să-ţi cumperi culori de apă.

De-ar şti sărmanul că avea să rămână fără prosoape ...

În seara ceea era trist în ograda noastră. Numai eu mă bucuram în

suflet că voi avea acuarele adevărate şi ..porcii că vor mânca o săptămână pâine coaptă la cuptor…

COLOREAZĂ!

11


MIHAELA GUDANA

Bogăţia toamnei Fructele s-au întâlnit

Şi de toate au vorbit:

S-au certat, s-au împăcat,

Ce vă spun, chiar s-a-ntâmplat!

Mărul strigă supărat

"Eu sunt fructul adorat,

De copii şi de adulţi

Ştiu că mă preferă mulţi!"

Strugurele-n boabe strânge

Zeamă multă, negru sânge

Mustul dulce -aromat

De copii e consumat.

De gutui dulci-amărui

Pofta nu ţi-o pui în cui

Gemul dulce pentru iarnă

Iar cămării îi dă iamă.

Perele culese verzi

Ai putea să nu le crezi

Ele galbene se coc

Iarna când suflăm în foc.

Fructele se adunară,

Vor să intre în cămară!

În zacuscă stau legume

De nu le mai ştii pe nume.

SILVIA GAVRILOV

Anotimpurile

,,Fără ploaie, nu se poate

Decretă cu -nverşunare

Toamna foarte supărată,

E normală această stare,,

,,Nu mă placeţi, foarte bine,

Nu îmi pasă chiar deloc

Ştiţi cu toţi,am roade pline

Am adus mereu noroc,,

Iarna iute se încruntă

Scuturându-şi straiul greu

,,Fără mine, nu se poate

Cu Crăciunul, vin doar eu,, !

Mai gingaşă,primăvara

Cu zambile în cunună;

,,Mă aşteaptă toată lumea

Eu aduc o veste bună…”

Vara poartă soare-n plete

Şi zâmbeşte cu-nţeles;

,,Sunteţi toate mândre fete,

Însă, eu sunt fără preţ ,,!

Uite ce pot

face nişte

mâini dibace

din bogăţiile

toamnei

m

12


OMBONICA

IOANA ZADIC

Haideți la joacă

Alergăm vioi prin ploaie

Și sărim prin bălţi, desculți,

De ne văd bătrânii casei

Spun că suntem cam prostuți.

Au uitat copilăria?

Au șters-o total din minte?

Voi acum sunteți de-o șchioapă.

Dragi copii, luați aminte!

Nu uitați! Se-ntoarce placa

Și veți crește măricei...

Ce frumoasă este joaca

Dintre doi, trei prichindei!

Soare ieși de după nor

Și cu raza- ţi aurie

Ne alintă printre flori

Și ne dă fluturi o mie.

Toamnă dă-ne fructe coapte

Ca să le mâncăm cu spor,

Iarnă dă omăt cu carul,

De ghețuș ne este dor.

E copilăria salba

Ce-o purtăm la gât o viață...

Haideți dragi copii la joacă!

Nu vă intre alții-n față!

HAIDETI LA JOACĂ!!!!!!!

BOMBONICA CURELCIUC

Visul unui creion Am auzit dintr-un sertar

Scâncetul unui creion,

L-am scos iute din penar,

Întrebând pe-un tandru ton:

„-Ce-ai păţit, drag creionaş,

De plângi cu lacrimi amare?

Vom desena mintenaş

O casă nouă şi mare...

Te-ai temut că te-am lăsat

Singur în întunecime

Şi-n seamă nu te-am băgat?

Haide, spune-mi, ce-i cu tine?”

„-Sunt timid şi mititel,

Iar vârful mi s-a tocit,

Stau de mult timp singurel,

Nimeni nu m-a folosit.

Vreau să-mi împlinesc un vis:

Lumea să mă preţuiască,

Amintindu-şi al meu scris,

Uneori să îmi şoptească:

-Creion, eşti simplu şi decent,

Cu tine scrisu-am învăţat,

Azi sunt profesor eminent,

Iar tu – amicul neuitat!”

VĂ

IUBIM,

CREIOANELOR !!!-

Uite ce

mai pot

face nişte

mâini

dibace din

creioane :

13


SINA TELEOR

GRIVEI- dedicată

nepotului meu

FEDERICO BARTOLI (6

ani)

Azi, să vezi ce întâmplare,

A venit pe strada mare,

Un hoț hopa și fuguța,

Să ne fure pisicuța!

Dar nu știe că Grivei,

Un erou între căței,

I-a luat urma și măi frate

L-a prins cu pisica-n brațe!

Stai să vezi, măi cuțu mic,

Am vrut să mă joc un pic!

Dar pisica s-a speriat,

Rău pe față l-a zgâriat!

Iar Grivei, cățel viteaz,

I-a strigat de la obraz:

” Ce-ai pățit, să iei aminte,

Și de azi să te-nveți minte! ”

MARIA NICULESCU

Ochiosul

Stau de vorbă-n poieniţă

Iepuraşii cei mai mici;

Au plecat la grădiniţă,

Sunt la grupa de pitici.

Văr primar cu-a’unui-, mamă

Sărăcuţă şi umilă

Ce nu avea soţ, bag seamă.

Cel fără tătic, Ochiosul,

Avea ochişori ca focul,

N-avea, dragostei, folosul,

Prea îl ocolea norocul.

Cei mai mulţi, din grupa mare,

Îşi râdeau, ades, de dânsul

Îi puneau câte-o-ntrebare

De-l pornea, pe bietul, plânsul.

Ce e el de vină, oare,

Că pe tatăl lui, în vară,

L-a ucis, la vânătoare

Cel cu inima murdară?

Unchiul, cu înţelepciune,

Se va duce să vorbească,

Iepuraşilor spre-a spune

Limba dulce, iepurească.

Voi, copii, luaţi aminte,

Căutaţi îngăduinţă

Pentru oricare fiinţă,

Ascultaţi de-nvăţăminte

De la cei ce vă vor bine,

Inima de e curată,

Fie bună totdeodată-

Alte inimi să aline.

Ghici

care sunt cele mai scumpe

comori pentru bunici?

Corect - NEPOŢII

Comoara

bunicuţei

SINA

Comoara

bunicuţei Maria

14


PETRE CRĂCIUN

Nu îmi răpiți copilăria!

-Poveștile sunt în pericol

Se plânge un copil de-o șchioapă

Iar Făt Frumos și Cosânzeana

Într-o tabletă n-or să-ncapă.

-Dar cine vrea pe Făt Frumos

Din manual să-l dea afară?

-Niște adulți care-au uitat

Că eu sunt, încă, la primară.

Ei nu mai știu, de bună seamă,

Că-mi place să ascult povești

Și inventează personaje

Cu nume americănești.

De-aceea bietul Făt Frumos

În manual nu mai rămâne.

Păstrați-l voi pe Spiderman,

Căci vreau poveștile cu zâne

Eu sunt speriat de lumea voastră

Făcută numai pentru voi

Vă rog să vă luați tableta,

Și dați-mi cartea înapoi.

Mi-e dor de slova tipărită

Mi-e dor de basmele frumoase

De împărați și de prințese

De personaje curajoase.

Mi-e dor de straiele din veacuri

Privește ce frumoasă-i ea!

Nu vreau să mă robotizați

Nu îmi răpiți copilăria! CRACIUN

AURELIA OANCĂ

ACOLO UNDE Acolo unde creşte grâul,

În lanuri blonde, unduind,

Acolo unde curge râul,

E ţara mea, e al meu gând.

Acolo unde floarea creşte,

Pe creasta-nalt-a munţilor,

Şi bradul veşnic înverzeşte,

Şi curge apa de izvor,

Acolo unde pruncu-mi creşte,

Şi om devine-ncetişor,

Acolo sufletu-mi doreşte,

Să-şi potolească al său dor.

E locul unde vin acasă,

Când sunt plecat în depărtăre,

Şi doruri grele mă apasă,

E ţara mea, e alinare.

Acolo unde Eminescu,

Îşi cântă versul plin de dor,

Şi unde-şi cântă Porumbescu,

Balada dragă tuturor,

Acolo unde Grigorescu

Pictat-a mândru car cu boi,

Şi unde marele Enescu

Cântat-a şi el pentru noi,

E ţara mea cu râuri multe

Şi falnici munţi apărători.

E ţara pentru care-n lupte,

Murit-au sute de feciori.

E ţara mea, iubită ţară,

E patria ce m-a crescut,

E locul unde mă-ntorc iară

E locul cel de la-nceput.

Acolo unde mi-s străbunii,

Voi reveni mereu, mereu,

Acolo unde mi-s străbunii,

Acolo vreau să fiu şi eu.

Ghici

ghicitoarea

mea:

Cum îl

cheamă pe

magicianul

care adună

copiii în jurul

său?

Aveţi dreptate , magicieni ai

sufletelor copilăreşti sunt

mulţi. Unii din ei au si venit

la CASRELUL FERMECAT

ca să vă bucure cu creaţiile

lor .

Fifi a vrut să vă vorbească

despre PETRE CRĂCIUN

Prieteni!

Magicianul

PETRE CRĂCIUN

vă dă întâlnire

într-un loc

minunat ce se

numeşte

LITERATURĂ

COPII

Adresa întâlnirilor

minunate este :

http://www.literaturacopii.ro

15


ELENA SPIRIDON

Copile, nu ţi-am dat

o ţară Copile, eu ţi-am dat de toate pâine , cuţit şi demnitate, dar ţi-am dat nume de ocară şi -am uitat să-ţi dau o ţară. O ţară –n care fiecare să fie om şi nu licoare. Pe lângă munţi, dealuri şi ape să aibă vis şi libertate, să poată vulturii să zboare pe drum deschis peste hotare, să nu mai lase-n urma lor puii plângând , murind de dor. Şi-n lume poate nu mai fie români plecaţi într-o sclavie şi mistuiţi de-un aprig dor să fie robi şi-n ţara lor. Copile, vei putea ierta ce am făcut din ţara ta? Am îndurat poate prea mult, şi am făcut din asta-un cult. Nu vreau să îţi aduci aminte de-aceste vremuri fără minte. Iubeşte-ţi marele trecut şi-acesta să îţi fie scut!

ELENA MIRCA

Ultima melodie

Astăzi rup lanțul temniței de jale

plec fruntea pe altar suspinând

e doar cântarea tot ce mă doare

cu dor o închin lăcrimând…

lnima întinsă pe strunele reci

freamăt suspin din umbrele seci

să ridic struna încă odată

să înțelege-ți melodia cântată

Treptele suferinței ridicate în stele

lacrima prinsă sub genele grele

ascultă cerule ființa ce moare sub umbra de lume neiertătoare

nu foamea și chinul sapă adânc

nu frigul zdrobește degetele când

plâng!

o lume pierdută de dragostea mare

rece, haină,nepăsătoare..

fără iubire, credință, salvare

astăzi eu cânt, cu sufletul meu

sub cer de pribeag

o ultima notă și mă topesc eu.

16


POMUL FERMECAT

A fost aşa, ori nu, dar lumea vorbeşte. Vorbele ei, ale lumii, mergând

de la om la om, din gură în gură, au ajuns şi la urechile mele.

Ascultaţi-le şi voi! Cică la marginea unui sat creştea un pom mare şi rotat. El se

deosebea de restul pomilor: fiecare creangă a lui rodea un anumit fel

de fructe. Când sosea primăvara şi afară se încălzea, pomul-minune

înflorea. Erau atâtea flori, încât harnicele albinuţe reuşeau cu greu să

strângă nectarul din ele... Vremea înfloririi pomului era scurtă –

câteva săptămâni. Iar perioada fructelor coapte era destul de mare: de

la sfârşitul primăverii până toamna târziu. În tot acest răstimp, numai

oamenii buni puteau să mănânce şi să culeagă fructe câte doreau. Iar

dacă de pom se apropia vreun om rău, fructele dispăreau – deveneau

invizibile. Mulţi dintre cei care auzeau de pomul-minune nu-şi

credeau urechilor, până nu-l vedeau cu ochii.

De pomul fermecat a aflat şi un negustor de prin părţile locului.

La înfăţişare, negustorul era om ca toţi oamenii, dar se deosebea

printr-un suflet rău. Iar de hapsân şi zgârcit nu-l întrecea nimeni,

întocmai cum spune o vorbă din popor: cu brânza în şip şi cu

mămăliga de-mprejur.

Într-o zi, întorcându-se de la târg cu căruţa şi trecând pe lângă

pom, hotărî să se oprească şi să înfulece din rodul acestuia, cât îi va

încăpea în stomacul său, mare cât un sac şi veşnic nesătul. „Tocmai

acum voi mânca pe săturate din toate fructele din lume! Iar din

poamele mai dulci şi aromate voi lua un coş de căruţă plin şi acasă”,

s-a gândit negustorul.

Fiind încă departe de pom, chiti nişte piersici cât pumnul şi

rumene ca obrajii de fată mare. Îi lăsa gura apă la gândul că aceste

fructe minunate, ca din paradis, degrabă le va culege cu mâna lui.

Dar când s-a apropiat... ia-le de unde nu-s...

Negustorul nu era învăţat să i se refuze ceva. De aceea s-a înfuriat

atât de tare, încât buzele i s-au înălbit, ochii i s-au înroşit şi au ieşit

din orbite, iar mâinile şi bărbia îi tremurau. E cunoscut faptul că pe

mulţi îi îngroapă mânia. Unicul gând care i-a venit prin minte

negustorului, era să distrugă pomul. A alergat într-un suflet la căruţă,

şi-a luat toporul şi, tot atât de repede, s-a întors. A început să taie

pomul cu o cruzime de nedescris. Dar nu reuşi negustorul să lovească

a doua oară cu toporul, că din tulpină îi sări o aşchie drept în frunte.

Lovitura îl făcu să se oprească o clipă. În acel moment, de undeva de

sus, desluşi o voce foarte clară:

– Ce faci, omule? De ce ridici toporul asupra unui pom care dă rod

pentru atâta lume?

-Asta ce-o mai fi însemnând oare? s-a întrebat mirat răufăcătorul.

Negustorul nu-şi termină bine gândul, când auzi glasurile

oamenilor care alergau din răsputeri să salveze pomul. Ştiau că

pomul este în pericol de la doi copii din sat. După ce mâncaseră

fructe pe săturate, ei se jucau prin apropiere şi, înţelegând ce intenţii

are omul acesta înrăit pe toată lumea, au chemat sătenii printr-un

fluierat puternic

Alexandru Plăcintă,

Or. Chişinău

Alexandru Plăcintă a abordat

mai multe genuri şi specii literare:

eseul, schiţa literară, povestirea,

basmul, poezia, dramaturgia. Este

autor al mai multor publicaţii în

limba română şi rusă, precum şi

autorul cărţilor „Dragostea şi

bunătatea schimbă lumea” (2006),

„Răsunet neîntrerupt" (în

colaborare cu L. Beresneva, 2009),

„Soarele ne e prieten” (2009),

„Ghicitori” (2010), „Poezii pentru

copii” (2010), „Tot frumosul este-n

noi” (ghicitori, 2010), „În braţele

universului” (poveşti pentru copii

şi maturi, 2010), „Rădăcina vieţii”

(dramaturgie, 2011), „Pe aripi de

vânt” (poezii pentru copii, 2011),

"O taină, o şoaptă, un vis..." (poezii

pentru copii, 2011), „Colorează,

ghiceşte, citeşte” (culegere pentru

copiii de vârstă preşcolară, 2012),

„Povestea Focului...” (2012),

„Poveşti”

(2013).

Alexandru Plăcintă este şi

pictor cu un stil individual bine

conturat. Paleta desenelor şi

picturilor sale cuprinde o tematică

variată şi o gamă bogată de

culori. Multe dintre cărţi şi le-a

ilustrat el însuşi.

n

17


Negustorul, de frică, a lăsat toporul, s-a urcat în căruţă şi, cât ai

clipi din ochi, a dispărut... Însă gândul negru pe care şi-l pusese i-a

rămas în cap...

Sătenii, ajunşi lângă pom, şi-au tras niţel sufletul, apoi au început

să pună la cale ce şi cum să facă mai departe. „Că omul rău şi

invidios, dacă nu azi, apoi mâine, ori poimâine, tot îi va da foc sau îl

va tăia, dacă va prinde momentul...” se gândeau ei.

– Ar fi bine să punem capcane pentru acei ce vor veni cu gânduri

negre asupra pomului nostru, a propus cineva din mulţime.

– Capcane e prea dur, în ele pot cădea şi dintr-acei nevinovaţi, i-a

reproşat cineva. Aici vin oameni diferiţi, vin şi copii...

- Are dreptate, nu putem pune capcane! au căzut de acord ceilalţi.

- Eu am altă idee, şi-a dat cu părerea cel mai înalt şi mai zdravăn

om dintre săteni. Pomul e al nostru, al tuturor! Propun ca fiecare

familie din sat, pe rând, să-l vegheze timp de o zi şi o noapte.

Multă vreme au discutat oamenii… şi multe propuneri au fost...

Auzind acestea, pomul a zis:

– Dragii mei, vă mulţumesc pentru atitudinea binevoitoare pe care

o aveţi faţă de mine! M-am convins încă o dată că sunteţi oameni cu

suflete mari. Dar fiţi pe pace, nu vă faceţi griji. Natura m-a creat

pentru voi, copiii şi nepoţii voştri! E lucru ştiut: Natura este mai

puternică decât omul. De aceea, mă va ocroti şi în continuare de orice

năpastă.

Dând ascultare vorbelor pomului, oamenii s-au întors liniştiţi pe la

casele lor.

Treceau zilele... Treceau săptămânile... Pomul îi bucura în

continuare pe oamenii buni cu fructele sale aromate şi dulci ca mierea.

Numai negustorul hain n-avea linişte... Ticluia în mintea lui planuri

după planuri cum să se răfuiască cu pomul. Şi iată ce hotărâse:

– Am să merg la pom pe la miezul nopţii. Vorba veche: noaptea nu

are ochi. Şi în câteva clipe mă lămuresc cu pomul acesta admirat şi

lăudat.

Aşa a şi făcut. A înhămat caii la căruţă. Şi-a luat un felinar şi alt

topor, pe care îl pregătise din timp, ascuţindu-l cu atâta minuţiozitate,

încât putea să taie cu el şi hârtia, din zbor. A deschis poarta şi a strigat

la cai:

- Di, voinicii mei, la pomul fermecat! Îl tai în bucăţele, iar cu lemnele

lui îmi voi încălzi casa la iarnă.

Aceştia, fiind graşi ca lutul şi puternici ca zmeii, au rupt-o din loc,

de se cutremura pământul pe unde alergau. Ajungând lângă pom,

negustorul a tras de hăţuri şi le-a zis:

– Tru-u-u, căluţilor, am ajuns! Să mă aşteptaţi aici, mă întorc repede.

A sărit iute din căruţă, a deshămat caii, le-a dat să mănânce, şi-a luat

cele pregătite din timp şi, cu paşi grăbiţi, s-a apropiat de pom. A pus

mâna sa grea pe tulpina netedă şi lucitoare a pomului-minune şi, fără

pic de milă, i s-a adresat:

– Iată că ţi-a venit ceasul. Eşti pregătit?

Dar şi de data aceasta negustorul auzi de undeva de sus o voce clară şi

calmă:

– Nu face bine acel care vine la mine cu gânduri rele. Poate avea

doar necazuri. Şi, după cum se ştie, necazul e o boală greu de lecuit.

Imagini din povestea

,,Pomul fermecat”:

18


Însă dacă tu ai venit la mine a doua oară cu toporul, mă faci să-ţi

amintesc o vorbă înţeleaptă care spune că orbului degeaba îi spui

că s-a făcut ziuă afară.

– Tu cine eşti? Arată-te, să te văd la faţă, a zis speriat negustorul,

căutând cu lumina palidă şi tremurândă a felinarului în toate

direcţiile.

– Eu sunt, a răspuns pomul destul de liniştit.

– Cine eu? a intrebat negustorul cuprins de teamă.

– Pomul din faţa ta...

– Nu-mi vine să cred… Şi chiar ştii să vorbeşti! s-a mirat

negustorul, luându-se în mâini.

– După cum vezi, eu sunt… Şi, după cum auzi, ştiu şi să vrobesc,

a răspuns pomul.

– Atunci, răspunde, pomule, de unde ai atâta îndrăzneală să

deschizi gura şi să-mi dai sfaturi? Îţi dai seama cine-s eu şi cine

eşti tu? Eu sunt om. Auzi? Om sunt. Iar tu? Tu cine eşti?

– Înţeleg şi văd că ai înfăţişare de om. Dar, totodată, ştiu că

sufletul ţi-e gol, a răspuns pomul cu voce calmă.

-Îmi vine să râd. Îmi eşti cu mult inferior – ai doar nişte crengi cu

câteva frunze. Iar tulpina… se ţine pe o rădăcină ascunsă în beznă.

Cum de îndrăzneşti să-ţi dai cu părerea despre mine, omul, dacă

am sau nu dreptate...?

– Dreptatea n-o fac eu, ci Natura. Ea este mama noastră – a

tuturor. Iar modul tău de viaţă, pe care nu ţi l-a impus nimeni, ţi l-

ai ales singur – să trăieşti minţind, păcălind, furând, înjurând – nu

este lăudabil. De ce atunci vrei să guşti fructe dintr-un pom

deosebit? Meriţi oare?! l-a dojenit pomul.

– Tacă-ţi gura! Nu mai vreau să discut cu tine. Chiar acum te

dobor la pământ! Voi face focul în sobă cu lemne din crengile şi

tulpina ta! Nici cenuşă nu se va alege din tine! Ai înţeles? şi-a ieşit

din fire negustorul.

– Ştiu de ce eşti în stare. Ai mai făcut şi alte rele, pentru care n-ai

fost pedepsit până acum… Dacă mi te consideri superior şi crezi

că-i bine ceea ce vrei să faci – încearcă. Dar să nu uiţi nicicând:

cine seamănă vânt – culege furtună, şi-a continuat vorba pomul.

Negustorul nu înţelegea că Natura doar până la o vreme e

îngăduitoare cu răufăcătorii. El privi încă o dată la toporul său

ascuţit ca briceagul, apoi se repezi cu ferocitate să lovească în

copac. Dar n-a fost să fie! Lemnul acestuia s-a arătat a fi mai tare

şi mai rezistent decât credea negustorul. Din prima lovitură,

toporul a sărit din coadă şi, rotindu-se, a zburat pe deasupra cailor.

Caii, speriaţi, au rupt-o din loc ca arşi. Din această clipă s-au

început neplăcerile negustorului. Acum rămase în miez de noapte

departe de casă, fără topor şi fără cai. Avea lângă el doar căruţa.

Privi îndelung la hăţuri, apoi la cele patru roţi, care trebuiau puse

în mişcare, şi se gândi: „E bine că necazul s-a întâmplat noaptea!

Mă înham repede la căruţă şi, până dimineaţă, hai-hai, ajung

acasă.” Zis şi făcut. Când fu gata înhămat, îşi spuse:

– Di, neghiobule, spre casă!

Înfuriat şi plin de necaz de cele auzite şi întâmplate, a urnit cu

mare efort căruţa din loc.

Stimaţi prieteni !

Vă propunem un şir de

imagini de pe tărâmul

poveştilor.

Cine primul ne va scrie

corect din ce poveşti sunt

luate aceste imagini va primi

cadou culegerea ,,365 poveşti

ale anului”

Aşteptăm răspunsurile

voastre la adresa :

[email protected]

Baftă!

1

2

mailto:[email protected]

19


Unul Dumnezeu ştie cât de greu şi prin ce chinuri a trecut

negustorul până s-a văzut în ograda gospodăriei sale. Pe la

răsăritul soarelui, ajunse acasă. Găsi caii lângă poartă, istoviţi şi

uzi leoarcă de atâta alergat. De fapt, nici hainele lui nu erau

uscate. Înrăit pe toată lumea şi pe sine însuşi, negustorul s-a culcat

şi a dormit trei zile şi trei nopţi.

Trezindu-se, gândul său fugi din nou la cele păţite. Şi începu

iarăşi să zămislească planuri negre. E lucru cunoscut: răutatea din

om nu se scoate cu una, cu două. Îl rodea ca şi cum rugina

mănâncă metalul. În loc să se cuminţească, hotărî că nu a fost

îndeajuns de pregătit pentru a doborî pomul. Că trebuia să fi luat

nu un singur topor, ci câteva, iar căpestrele cailor trebuia să le fi

legat de un par puternic, bătut bine în pământ… „Dar nu-i

nimic… totul e înainte”, încerca să se încurajeze negustorul.

După câteva zile, începu să se pregătească mai minuţios de

lupta cu pomul. Când fu gata, chiti o noapte liniştită, înhămă caii,

deschise poarta şi strigă la ei:

– Di, voinicii mei, la pomul fermecat! Să-l tai în bucăţele, iar cu

lemnele lui să-mi încălzesc casa la iarnă. Şi caii au rupt-o din loc.

Ajungând lângă pom, negustorul i-a îndemnat să se oprească:

„Tru-u-u, căluţii mei, am ajuns!”. A sărit vioi din căruţă, a

deshămat caii şi le-a dat să mănânce. Apoi a bătut, adânc, un par

în pământ. A legat căpestrele de el şi le-a zis cailor: „Aşteptaţi-mă

aici, mă întorc repede.” Şi-a luat din căruţă cele pregătite, s-a

apropiat de pom şi i s-a adresat cu trufie:

– Acum să ştii că chiar ţi-a venit ceasul!

– Nu zi hop până nu sari. Vom mai vedea, răspunse liniştit

pomul.

Nu reuşi negustorul să ia bine toporul în mâini, că începu să tune,

să fulgere şi să plouă de nu se înţelegea nici în cer, nici în pământ.

Ce poţi să faci pe un asemenea timp? Unicul lucru e să fugi la

un loc ferit de ploaie. Dar unde? De jur împrejur era doar loc

deschis. Sub pom era şi mai periculos să stea. S-a pornit disperat

spre căruţă.

Ploaia a umezit pământul în câteva clipe. Parul de care erau legate

căpestrele abia de se mai ţinea. Caii, speriindu-se de tunetele şi

fulgerele puternice, care nu conteneau, au rupt-o la fugă încotro i-

au dus ochii. Negustorul rămase iarăşi fără cai… Iar căruţa fără

cai, departe de casă şi pe o vreme ca asta, nu era bună de nimic…

A aruncat cu furie în căruţă tot ce avea pregătit pentru a distruge

pomul şi s-a înhămat la ea ca şi data trecută. Plin de mânie, de

abia scoţându-şi din noroi când un picior, când altul, trăgea din

greu căruţa. Atât de supărat şi necăjit negustorul nu fusese

nicicând în viaţa sa. Există o vorbă veche şi înţeleaptă: unde nu-i

cap, vai de picioare.

Negustorul ar fi fost bucuros să meargă oricât de încet şi greu,

numai să se vadă acasă. Însă pământul cu fiecare clipă se răzmuia

tot mai mult, iar roţile se cufundau tot mai adânc.

De la o vreme, căruţa s-a împotmolit în noroi atât de tare, că nici

cailor nu le-ar fi fost uşor, dacă ar fi tras ei căruţa. Acum

negustorului îi era de-a scăpării. Neavând o altă soluţie, lăsă

căruţa acolo unde se afla şi-şi continuă drumul doar cu necazul.

3

4

5

6

20


Mult timp a mers negustorul. Calea-i părea mult mai lungă decât

atunci când trăgea căruţa după sine. Mergând, se gândi la multe…

Cântări faptele sale, vru să-şi amintească ce-a făcut bine pentru

oameni, dar nu avu ce… „Şi totuşi pomul-minune avea dreptate în

cele ce spunea! Acum văd şi înţeleg că am greşit… am făcut mai mult

rău decât bine… Am minţit, am păcălit şi multă lume a suferit din

cauza mea… Am înjosit chiar şi un pom nevinovat, care e aşa de

mărinimos şi dă oamenilor atâtea fructe!”

În cele din urmă, negustorul hotărî: „Dacă mai scap şi din această

încercare teafăr şi cu zile, voi găsi oamenii pe care i-am înşelat, le voi

întoarce banii, apoi voi merge la pom şi-mi voi cere iertare că n-am

fost corect cu el.”

A doua zi, caii au venit acasă vlăguiţi, însetaţi şi înfometaţi. Doar

Domnul ştie prin ce trecură bietele animale. După ce i-a hrănit, i-a

adăpat, negustorul s-a dus cu caii să-şi ia căruţa. Iar peste câteva zile

i-a găsit, de bună seamă, pe oamenii păcăliţi de el, şi-a recunoscut

vina şi le-a întors banii. Cu sufletul mai uşor, negustorul hotărî să

meargă la pomul-minune. Nu pentru a mânca fructe, ci pentru a-şi

cere iertare. Pomul-minune ştia că negustorul s-a schimbat, de aceea,

văzându-l, l-a întâmpinat ca pe oamenii cei buni - cu crengile doldora

de roadă. Omul, ajungând lângă pom, s-a aşezat în genunchi. A

ridicat mâinile, care-i tremurau de ruşine, spre cer, şi, ca niciodată în

viaţă, cu voce smerită, a început a se pocăi şi a-şi cere iertare:

– Pomule, te rog, iartă-mă! Am greşit mult în faţa ta şi cu vorba, şi cu

fapta! Fac orice pentru tine, numai iartă-mă, te implor!

Pomul, văzându-l pe negustor că are remuşcări şi se căieşte mult de

faptele şi greşelile sale, l-a iertat.

– Negustorule! Este o vorbă: cine nu iartă distruge puntea pe care

trebuie s-o treacă singur. Îmi pare bine că, deşi mai târziu, dar ai

înţeles că Natura este mai puternică decât omul!

– Pomule, regret că pentru a înţelege un lucru destul de evident a

trebuit să trec prin atâtea încercări grele…

– Negustorule, să ştii: greutăţile te învaţă să te vezi aşa cum eşti. E

important, în viaţă, să nu întârziem a ne cere iertare... Şi să nu

uiţi nici pentru o clipă vorba înţeleaptă: oceanul nu dispreţuieşte

nici cele mai mici râuri.

7

8

9

10

21


Deşi nu am „vechime” în ale scrisului, debutul meu fiind relativ

târziu (4th decade), abia acum realizez că – poate, inconştient – mi-

am dorit dintotdeauna să scriu. Asta ar fi şi „explicaţia” faptului că

am „strâns” atâta timp munţi de cuvinte ori vorbe nespuse, pentru ca

explozia să se producă, prin publicarea într-un singur an (2010) a

şapte titluri de carte. Am avut, în perioada şcolarităţii, două modele

de dascăli de limbă şi literatură română: doamna profesoară Neaga

Agache (în gimnaziu), care avea o vorbă pe care n-o voi uita

niciodată - „Ce credeţi, dacă suntem născuţi români, înseamnă că

ştim să şi vorbim româneşte?” şi pe domnul profesor Ion Croitoru

(în liceu) care ne îndemna tot timpul să citim, iar pentru ca să iei o

notă bună la tezele trimestriale, nu era suficient să reproduci doar ce

era scris în notiţe ci trebuia studiat manualul, bibliografia, să ai

capacitatea de a oferi puncte de vedere personale, interpretări

riguroase şi analize temeinice asupra textelor literare.

Aceste modele m-au făcut mai atent cu „propria-mi” limbă română,

dar mi-au şi indus repulsie faţă de exprimarea „neglijentă”,

licenţioasă, trivială şi vorbirea „dezarticulată” (din nefericire,

omniprezente în literatura actuală). Şi nu cred că greşesc spunând

aceste lucruri, ci doar le reamintesc celor care au „uitat”, că avem o

limbă incredibil de frumoasă, de bogată, ce beneficiază de un

vocabular cu o polisemantică extinsă, o limbă flexibilă, melodioasă

şi că ai privilegiul de a spune - în oricât de multe sau oricât de puţine

cuvinte - ceea ce doreşti să transmiţi.

Am debutat timid, cu un volum mixt de poezii şi poveşti pentru

copii, intitulat „Pledoarie pentru inocenţă” (Editura Sfântul Ierarh

Nicolae, Brăila, mai 2010). Cred şi acum că misiunea unui om

dedicat scrisului este cea de a pleda pentru inocenţă, sinceritate,

umanitate, altruism, pozitivism, (re)dobândirea încrederii în noi

înşine. Scrierile pentru copii au rămas favoritele mele, deşi nu e uşor

să scrii pentru un auditoriu aşa de vigilent, având în vedere că

sinceritatea lor poate fi un veritabil „barometru” pentru măsurarea

calităţii scrierilor tale. Am încercat apoi să intru în tainele poeziei,

fără a putea avea vreodată pretenţia că am scris poezie, ci am

aşternut pe hârtie doar gânduri, îmbrăcate în cuvinte. Îmi place mult

mai mult să studiez şi să analizez poezia scrisă de valorile genului,

pentru a descoperi acolo universuri de gând sau pentru a-mi însuşi

starea care mă reprezintă sau mă motivează, într-un moment anume.

Îmi aduc aminte de lecturile timpurii, ce mi-au stârnit valuri de

emoţie, la întâlnirile în secret cu poezia anticilor – Ovidiu, Vergiliu,

Homer, Hesiod sau cu cea a orientului medieval - Omar Khayyam,

Hāfez, Sāadi. Nu pot să nu-mi amintesc de vibraţiile lăuntrice

stârnite la întâlnirea cu scrierile de geniu - Eminescu, Macedonski,

Bacovia, Blaga, Arghezi, Minulescu, Nichita, Păunescu sau cu cele

ale marilor poeţi universali – Baudelaire, Mallarmé, Shakespeare,

Puşkin, Esenin, Dante şi lista este prea lungă pentru a putea fi

epuizată.

SALONUL

ÎNTÂLNIRILOR

INTERESANTE

22


Îmi amintesc de vremurile când, student fiind la o facultate cu profil

tehnic, bibliotecara era extrem de contrariată de faptul că, la fiecare

început de an universitar, preferam cărţile de literatură sau filozofie,

în detrimentul celor pur-tehnice: „Cum, Filosofia naturii a lui

Engels? Ce face, domnule, un student la inginerie cu o astfel de

carte?”. Această nejustificată întrebare, îmi reaminteşte de una dintre

lansările mele de carte, când – în sens, probabil apreciativ (deşi mie

nu mi-a sunat deloc aşa) – unul dintre distinşii mei invitaţi şi-a

început discursul cu neargumentata frază: „Eu, unul, eram convins

că inginerii nu ştiu nici măcar să citească, darămite să mai şi

scrie!”.

Primele reviste online care mi-au publicat articolele - Gazeta

de Belgia, Aşii Români (Germania), Basarabia Literară

(Moldova), Glas Comun, Visul (Orăştie) sau Universul

Românesc (Madrid) - vor rămâne extrem de importante

pentru mine. Au urmat alte şi alte baricade culturale,

prestigioase reviste literare tipărite sau online, dinspre care n-

au întârziat să apară reacţii pozitive, să înmugurească prietenii

adevărate şi, poate, nesperate. Există, fără îndoială, un câştig

personal imens, pe care-l datorez scrisului: acela de a

„căpăta” prieteni noi, de a lega inimi, de a construi punţi de

suflete şi de flori peste marginile pământului, doar într-o

clipită. Ca reconfirmare a acestei stări de fapt, am fondat în

anul 2011 revista universală de creaţie şi atitudine culturală

„Armonii Culturale”, ce are un număr de peste 9500 de

colaboratori permanenţi de pe 4 continente şi un excelent

colectiv redacţional. O revistă tânără, care a depăşit (într-un

singur an) pragul de 600.000 de cititori unici acum

apropiindu-se de pragul de 2.000.000 cititori.

Continuându-mi pasiunea pentru lectură, am început să fac adnotări

pe marginea cărţilor citite. Mai apoi am îndrăznit să-mi exprim în

scris primele note de lectură la superbul volum de poezie „Unicul

sens” al poetei gălăţene Speranţa Miron (care a fost şi prima mea

recenzie, publicată pe Anima News la Tel-Aviv). Nu voi avea

niciodată pretenţia de critic ori exeget literar, ci mai curând de cititor

atent la detalii, forme, culori, esenţe, sensuri, mesaj, pentru relevarea

aspectelor pozitive ale unei lucrări, care să primeze asupra

deficienţelor acesteia (arhicunoscut fiind faptul că scriere perfectă nu

există!). De fiecare dată, notele mele de lectură au fost bine primite

de autorii „recenzaţi”. O apreciere de genul: „E minunat cum reuşiţi

ca în câteva cuvinte să realizaţi o radiografie fidelă, atât asupra

scrierii în sine, cât şi asupra universului propriu al autorului” (Ioan

Lila, Franţa) - mi-a dat curaj şi m-a „obligat” să merg mai departe.

Astfel, am îndrăznit a-mi publica notele de lectură (peste 200 la

număr) în cele trei volume (deocamdată): „Petale din cuvinte” şi

„Dincolo de vitralii” în anul 2011, „Dincolo de albastrele ploi” în

anul 2012 și ”Zodia Luminii”, în anul 2013.

Mai mult, îndrăgostit, pur și simplu, de cuvânt, am fondat pe 15 iunie

2011 (fatidică dată) editura Armonii Culturale, care într-un singur an

de existență a depășit 100 de titluri de carte editate și publicate, ale

autorilor din România, Europa, Canada, Statele Unite.

Nu vreau să strig, ci spun în

şoaptă ! (părinţilor mei) Nu vreau să strig, ci spun în

şoaptă,

prin vocea-mi plină de putere:

copilăria mea… aşteaptă

seninu-ţi zâmbet… ca o floare !

Prin glasul ochilor albaştri,

privind spre timpul ce nu moare,

stă-n suflet marea inocentă

pe firul timpului… rumoare,

eu sunt copil… şi ştiu iubi

pe tine - mână ce mă creşti

şi-n suflet vreau ca tu să ştii

îmi stă… povestea de iubire.

Nu vreau să fiu un obiect

ce-i aruncat din colţ în colţ,

ci-n braţele voastre adesea

să-ncap cu sufleţel cu tot,

nu jucării (nimic să-mi dai)

doar zâmbetul tău ca o floare,

surâsul tău, în prag de seară,

să-mi fie cântecul de leagăn.

Nu vreau nici bani şi nici avere

vreau doar lumina-ţi din privire,

la tine-n braţe… să m-alint,

să-ţi simt a inimii putere,

nu vreau să cresc pe la bunici

deşi ei ştiu cât îi iubesc,

din sufleţelul meu micuţ,

să fiu al vostru îmi doresc.

Nu vreau să fiu o amintire

ci să v-arăt cât vă iubesc,

nu-n depărtări de-avere pline,

ci-n ale voastre mâini să cresc,

nu părăsit de-a voastră grabă

şi aruncat de griji, nevoi,

ci gândul bun… liniştea voastră,

aproape să mă simt de voi.

23


Așa, am adăugat, lungii liste de prieteni, alte și alte nume de foarte

mare valoare. În tot acest răstimp, am continuat să scriu, astfel că în

2013, am trecut de cel de-al 20-lea titlu propriu de carte. În anul

2013, am fost răsplătit cu acceptarea ca membru al unui dintre cele

mai prestigioase foruri științifice și culturale din lume: Academia

Româno-Americană de Arte și Științe, care a sosit la doar 3 ani de la

debutul meu literar, susținere datorată acad. prof. Cristian Petru

Bălan, de la Glen Ellyn din SUA. Dar, nu titulatura contează. Dacă o

instituție de un așa înalt prestigiu îți recunoaște meritele, atunci

începi să te gândești că ești (într-adevăr) pe drumul cel bun.

Am încercat, ca prin fiecare scriere următoare, să cresc din punct de

vedere al calităţii textului, al coerenţei mesajului, am încercat să fac

lucrurile din ce în ce mai bine şi, cred (modestia n-a omorât pe

nimeni!) că – în parte – am reuşit. Am încercat să fac mereu lucruri

noi, pentru a avea motivaţia de a „câştiga” mereu prieteni (cititori)

noi. E normal ca punctele de vedere asupra scrierilor mele să nu fie

unanim-laudative, am fost binecuvântat cu păreri „pro” şi păreri

„contra”. Dar, tocmai această varietate de păreri m-a ambiţionat să

cresc, să-mi îmbunătăţesc stilul, să vreau mai mult, inclusiv

depăşirea propriilor limite. Faptul că cineva ţine cu tot dinadinsul să

te facă să renunţi la propriile tale visuri, trebuie să devină o

puternică motivaţie pentru a merge mai departe. Să ţii cont de

părerile „pro” (dar, în niciun caz să accepţi linguşelile interesate), iar

părerile „contra” să fie instrumentarul de corectare a acţiunilor

trecute spre atingerea propriilor idealuri. Nu trebuie să uităm însă, că

funcţia de „sanitar” al literaturii trebuie făcută cu imparţialitate,

apelând la raţiune şi logică, plecând de la protaza: „atacăm ideea şi

nu persoana”. Înainte de a judeca pe alţii, se impune să ne analizăm

pe noi înşine, fără a face nicio concesie asupra propriei persoane.

Mai mult, scrisul trebuie să fie un motiv de bucurie cotidiană, un

mod de a respira, de a-ţi savura viaţa ca pe o cafea bună. Un mijloc

de a evada într-o lume proprie, construită după reguli proprii (în

acord cu cele generale), în care să nu existe rea-voinţă, rea-intenţie,

ură sau dorinţă de răzbunare. Cred, cu putere, că fiecare autor ar

trebui să devină un instrument (după „puterile” proprii, evident) în

concertul valorilor umane adăugate, capabile să trezească lumea la

viaţă, din cotidianul grav diagnosticat cu lipsă de omenie. Şi, apoi,

să ne lăsăm întotdeauna conduşi de principiul simplu, de la care să

nu abdicăm niciodată: Scriu, doar despre ce-mi place cu adevărat!

Trăiesc mult prea puţin, în comparaţie cu veşnicia, ca să-mi

ocup timpul cu ceva care nu-mi inspiră nimic sau, mai rău, îmi

demotivează alegerile în viaţă!

Gheorghe A. STROIA

Şi nu uitaţi iubiţi părinţi

că sunt copil şi că mă doare

a voastră grea indiferenţă,

ce taie aripile-mi de floare,

citiţi-mi seara la culcare

câte-o poveste spusă rar,

inima voastră plină, mare

va fi mereu… râvnitul dar !

Nu vreau să strig, ci spun în

şoaptă,

prin vocea-mi plină de putere:

copilăria mea… aşteaptă

seninu-ţi zâmbet…ca o floare !

E darul vieţii pentru mine

ca apa-n ochiul de mărgean,

ce-aduce dorul pentru tine,

în lacrima de porţelan…

iar dacă zâmbetul în dar

îl voi primi din inimi pline,

atunci şi eu voi fi culoare

şi zâmbetul… doar pentru tine.

Gheorghe A. Stroia

Adjud - Vrancea

m

m

24


SALONUL

TINERILOR

TALENTE

Drepturile copilului

Întreabă cineva: “Oare,

În lumea asta mare,

Ce ni-i mai drag sub soare?

Or fi averi, sau poate-o floare?”

-Nu! – răspunse o mămică -

Copilul e , acea fiinţă mică

Firavă ca o floare,

Datori să-l creştem mare.

Tot omul îl iubeşte

Şi legea-l ocroteşte.

El are drept în toate:

Să crească-n sănătate,

Cu liberă gândire

Şi-a inimii simţire,

Cu clară identitate,

Crescut în demnitate,

În familie adevărată

Cu mamă şi cu tată,

In pace şi iubire,

Cu cinste şi dăruire,

Nimic să nu-l rănească

Şi toţi să-l îngrijească

Ca mare ajuns, neapărat,

Să fie un OM ADEVARAT.

DAIANA CRISTINA

MICULESCU

LEAGĂN DE STELE Îmi place să visez liniştea cerului

în armonie şi leagăn de stele,

să împletesc în paşi de dans vântul

cu zbor cristalin şi râset de copil.

Îmi place să simt ritmul muzicii din

ape

să mă plimb în pădurea uitată şi

departe,

să mângâi lacrimile muntelui ce

plânge

şi să privesc la curcubeul ce

zâmbeşte din lumea lui

SPERANŢĂ

În taină privesc mereu la cerul plin

de stele.

E noapte şi e târziu,eu tot nu pot

dormi.

Mă ghemuiesc sub geamul deschis

şi spun încet o rugăciune la cer: să

am cândva norocul

să pot mângâia o stea,o singură stea

DORINŢĂ

Îmi doresc cerul aproape,

nopţi înstelate,

câmpurile

cu flori,

să le pot cânta lor.

Îmi doresc mereu

surâsuri-văpăi,

jocuri de copii

cu linişte şi pace

în lumea albastră.

Vlad David

Lepadatu

Ce dulce-i întoarcerea

Am primit in dar

O carte despre Harap-Alb,

Şi eu sunt viteazul din

poveste

Ce vorbeşte româneşte

I-am spus unui zmeu

Să mă poarte-n oraşul meu,

Iaşul cel drag

Cu topogane şi cu parc.

Si el mi-a promis,

Mamă, aşa a zis?,

Că peste o lună

În Iaşi o să mă aducă

O să fie o toamnă caldă,,

Cu flori multe şi verdeaţă

Greieraşi şi furnicuţe

Iaşul este unu-n lume.

In noaptea amintirii

Aseară

Lacrima cerului

Cerul a plâns,

Iar eu, prea mic,

Am crezut in stele

In flori, în zâne,

Şi am trimis

La fiecare copil

In parte,

Câte o carte.

Pe care am scris

Cu litere de tipar

De la Vlăduţ,

Cu mult drag

http://stropidesuflet.wordpress.com/2012/05/07/drepturile-copilului-poezie-didactica/

http://api.ning.com/files/kYkWoLTW4g9G028Tno2kfHQdnqs5xD30XDsutFgidin6nITgJwAqvqPJTmJpefrYzQoZW8zoG4DXOjsmh9qyPKeQwac9wLzZ/IMG_mod2.JPG

25


Melancolii de toamnă

Florile speranţei

Puterea magică a artei

Galinei Plăcintă i-a plăcut de mică să redea frumuseţea lumii

înconjurătoare prin puterea magică a culorii, pasiune ce a moştenit-o

de la mama sa, Maria Croitoru, profesoară de educaţie plastică la

Liceul Teoretic “M. Eminescu” din oraşul Hânceşti, îndrumătorul ei

principal, care, de la bun început i-a oferit susţinere:

- Era în clasa întâi când mi-a prezentat primele sale lucrări şi, ca

părinte, nu doar ca profesor, i-am spus că îi reuşeşte şi merită să

picteze.

Compoziţiile abstracte au motivat-o să continue, iar redarea unor

fragmente din poveştile lui Ion Creangă a fost un alt pas important

în pregătirea sa. Realizează lucrări în creion, guaşă, acuarelă şi nu

numai. Am surprins-o cum experimentează, încercând să folosească

şi materialul plastic, şi sticla pe care conturează de zor imaginea cu

ajutorul unor tubuleţe speciale ce conţin diverse culori.

Creaţiile sale au fost înalt apreciate atât la nivel local, raional,

republican, cât şi internaţional. În anul 2005 (pe când era în clasa I),

a obţinut Locul II la Concursul Republican de desen pentru copii cu

genericul – “Europa – casa noastră comună” şi Locul I la Concursul

Raional “Sportul şi jocurile olimpice ”. În 2007, i-a revenit Diploma

de Onoare la Concursul Internaţional “Cum am putea contribui la

soluţionarea destinului refugiaţilor”, iar în anul 2010 s-a ales cu

Locul II la Concursul Internaţional de desen cu tema “Problemele

sociale în comunitate”, organizat de Societatea Europe Aid. Diploma

de Merit şi un Premiu Special i-au fost acordate în cadrul

Concursului Republican ARS ADOLESCENTINA, organizat de

Compania Publică Teleradio Moldova. Unele mostre pe care le

semnează Galina au apărut în paginile revistei “NOI”, e autoarea

imaginii de titlu a jurnalului “Fisc.md” (nr 2, 2013).

Succesele bucură inima talentatei pictoriţe, chiar dacă în urma

unei intervenţii chirurgicale, pe care a suportat-o acum un an şi

jumătate, se mişcă doar cu ajutorul unui scaun cu rotile.

Adolescenta, însă, perseverează în continuare. Între timp, a finisat

nişte lucrări inedite, preferând compoziţii florale. Ar fi avut,

probabil, mai multe, dar unele le-a şi dăruit celor care n-o uită să-i

păşească pragul. Se bucură nespus când o vizitează prietenii, printre

care e şi dna Vera Buiuic, specialist la DGÎ Hânceşti. Chiar ne-a

spus cu îndrăzneală: “O să mă ridic, sunt sigură!”.

Evident, Galina Plăcintă e o adolescentă cu o soartă şi un caracter

aparte şi merită să fie încurajată mereu cu o vorbă caldă. Puterea

magică a artei, speranţa în bine, dar şi susţinerea celor apropiaţi o

vor ajuta să păşească mai dârz pe cărarea deloc simplă a vieţii. Deci,

îi urăm Galinei sănătate şi inspiraţie. Dumnezeu să o aibă în pază ca

să-şi împlinească visul ei frumos.

Sergiu ŞTEFAN

Hânceşti, RM

26


Ardeleanu Dragoș, clasa a IV-a B, Școala

Gimnazială “Vasile

Alecsandri”

Păsările călătoare Toată vara Mihai și Elena s-au jucat în

livada din spatele casei unde s-au

împrietenit cu o familie de rândunele

mici și gingașe ce-și făcuseră cuib în

apropiere. Copiii le-au adus în fiecare zi

de mâncare micuților prieteni, care

ciripeau veseli ori de câte ori îi vedeau.

A venit toamna cu vălul ei de brume

argintii. Vântul adia prin livadă

împrăștiind parfumul îmbietor al

fructelor coapte. Frunzele copacilor au

început să ruginească, în timp ce

toamna plângea cu lacrimi grele de ploaie. Păsările călătoare plecau

spre locuri mai călduțe lăsând în urmă cuiburile și locurile unde au

stat pentru o vreme.

Cei doi copii au mers în livadă, însă rândunelele nu-i mai

așteptau ca întotdeauna. Ridicându-și ochii spre cer, au văzut un

stol mare de păsări pregătite de plecare și au înțeles că a venit

momentul despărțirii de prietenii lor. Le-au făcut cu mâna urându-

le în gând, drum bun, în timp ce, din colțul ochilor, li se prelingeau lacrimi de tristeţe.

Cărbunaru Alin, clasa a IV-a B, Școala


Alecsandri”

Prietenii păsărilor Într-o zi de vară, când soarele jucăuș

sclipea pe bolta cerească, o ceată de

copii harnici construia căsuțe pentru

păsărelele firave și nevoiașe din parcul

mare al orașului. Copiii erau mulțumiți

de munca lor, fiind convinși că au făcut

o faptă bună. Le plăcea extrem de mult

să vină de câte ori aveau timp liber și se

jucau în zona unde amplasaseră

căsuțele. Într-o zi mai mohorâtă, o

ploaie torențială s-a abătut asupra

parcului, iar copiii care se plimbau pe alei au fost încântați să vadă micile

vietăți cum se adăposteau în căsuțele lor.

A sosit toamna și copiii au fost nevoiți să-și ia rămas bun cu

durere-n suflet de la micile lor prietene care s-au grăbit să plece

spre țările pline de lumină.

Vreţi să fiţi

prietenii

păsărilor ?

Construi-ţi-

le căsiţe!

Casuţă pentru păsărele din

carton

- dacă doriţi să o faceţi

acestea sunt formele:

27


Goglinache Andrei, clasa a IV-a B, Școala


Alecsandri”

Bogăția toamnei În aer miroase a toamnă, a mere rumene și

galbene care se ascund printre frunzele

arămii. Sub greutatea fructelor, ramurile

pomilor din livadă se apleacă așteptând

răbdătoare venirea celor care să le

elibereze de dulcea lor povară. Adina și

Cristi s-au dus împreună cu tatăl lor să-și

ajute bunicii la strânsul fructelor. Abia

așteptau să ajungă și să se bucure de perele

bălaie, de puful mărunt și catifelat al

gutuilor și de gustul dulce acrișor al

merelor. Însoţiţi de bunul lor prieten, Azorică, fetiţa și băieţelul au mers să

hrănească păsărelele care își aveau cuibul în copacii falnici ai livezii.

Împreună cu puii lor, acestea se pregăteau de plecare spre ţinuturi cu

climă mai blândă, iar copiii priveau fascinaţi zborul lor în înaltul cerului. Le-

au urat drum bun și le-au promis că le vor aștepta cu nerăbdare în

primăvară. Primele picături de ploaie le-a amintit copiilor că e vremea să

se întoarcă înspre casă.

Pacea Andrei, Şcoala Gimnazială

Nr. 3,

Codlea, clasa a VI-

a coord.

Florentina

Haranguş

BASMUL TOAMNEI Pe strada cu castani a veni Ea. Cerul era înnorat, frunzele şi

castanele erau aşternute şerpuit, pe trotuarul umed.

Zânele anului îngălbeniseră, deja, frunzele copacilor, iar pe jos

erau nişte pagini ruginii, plânse şi lăsate în palma vântului. Bolta era

pustiită, fără suflet, doar cu puterea de a purta frunzele-n zbor, de

colo-colo. Pe banca ruginită era o tânără doamnă. Deşi frumoasă,

părea foarte tristă, fiind îmbrăcată într-o rochie de frunze arămii,

galben-roşiatice. În loc de cercei, avea nişte struguri mici. Buzele ei

erau mari şi roşii, ca merele de toamnă. Avea un păr frumos şi negru

şi ochii de culoarea prunelor... Era Toamna, tristă din cauza oamenilor

care nu o preţuiesc aşa cum făceau pe vremuri. Nu mai îndrăgesc

frumuseţea şi bogăţiile pe care le dă ea: fructele sănătoase, acum le

cultivă tot anul cu diverse îngrăşăminte, făcându-le nesănătoase... Cei

ce toată vara munceau de dimineaţa până seara obţineau, toamna,

adevărate comori... Azi nu mai cântă nimeni frumoasele versuri

despre ea! Cât de mult îi ajutau pe ţărani roadele pe care ea le oferea!

În ziua de azi, însă, bogăţiile ei se găsesc în orice anotimp, aduse de

prin diferite ţări străine...

Totuşi, Toamna îşi aşteaptă rândul cu mare drag şi zilele ei calde

ne mângâie pe fiecare dintre noi !

părţile decupate de carton

se asamblează. lipindu-le

cu scotch de hârtie şi se

întăreşte cartonul cu un

strat de bucăţele de ziar

prin tehnica papier mache.

În găuriţă se fixează o

bucăţică de tub tăiată de la

sulul de hârtie de copt. M-

am gândit să-i fac o uşiţă

pentru a putea scoate

păsărele care vor cădea

înăuntru )

Iată rezultatul

28


Malancă Valentin, Şcoala GimnazialăNr.3

Codlea, clasa a VI-a,

Coord.Florentina

Harangus

LEGENDA

FLUTURELUI CURCUBEU

Pe vremuri, tot pământul era acoperit de

o mulţime de flori frumos colorate şi

parfumate. Fluturii zburau din floare în

floare toată ziua, iar, când oboseau, se

aşezau pe petalele florilor şi se odihneau.

Erau fluturi de toate mărimile şi culorile.

Printre fluturii frumos coloraţi trăia şi

un fluturaş ale cărui aripi nu aveau

culoare şi era foarte trist. Cu lacrimi în

ochi, fluturaşul fără culoare îşi ruga fraţii

să îi dea şi lui puţin din culoarea lor.

Aceştia râdeau şi îi spuneau să îşi ia culoarea de la flori. Fluturaşul

a început să adune petale de flori frumos colorate, pe care le-a

ascuns pe cer într-un nor, ca să le păstreze până se va hotărî ce

culoare îi place mai mult. În curând a venit ploaia şi culorile

petalelor din nor s-au scurs, formând pe cer un arc colorat,

curcubeul. La capătul curcubeului aştepta fluturaşul fără culoare. Pe

aripile lui s-au scurs picături din culorile curcubeului, care i-au

colorat şi lui aripile.

Aşa a apărut cel mai frumos fluture, care are pe aripile lui

culorile tuturor florilor. El se numeşte „fluturele curcubeu”.

Miruna- Diana

Melcul Rondol

A fost odată, pe o mică frunză, un melc numit Rondol.

Într-o zi însorită de vară, după ce Rondol s-a jucat foarte mult cu

prietenii lui s-a dus pe frunză, s-a ascuns în cochilie și a adormit.

Clara, o fetiță veselă, plecase că culeagă cochilii pentru avariu.

-Vai, cât de frumaose sunt aceste cochilii! Dar ce cochilie minunată

stă pe această frunză!

Ea a luat cochilia în care dormita Rondol prietenul nostru.Ajunsă

acasă a pus toate cochiliile în acvariu.

-Ah, ce bine am dormit! a zis Rondol trezindu-se. Aoleu, unde mă

aflu?

-Hei, micuțule melc, ce cauți tu aici?

-Cred că m-ai luat din greșeală...

-Îmi pare rău! s-a întristat fetița.

-Să nu-ți pară, a fost cel mai bun somn!

Clara l-a pus pe Rondol pe frunza lui și cei doi au rămas prieteni.

MIRUNA DIANA

MIRUNA DIANA , 10 ANI

DESENELE MIRUNEI

29


Copii în dialog cu opera de artă

Prezentăm câteva lucrări ale elevilor ce frecventează Atelierul de

creaţie al copiilor de pe lângă Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.

Susţinute de către Compania „Primex” şi Alianţa Franceză, ideea şi

proiectul inaugurării acestuia în februarie 2011, îi aparţine dnei

Svetlana Pociumban, director adjunct al MNAM. La rându-i, Secţia

Relaţii cu Publicul (responsabil – subsemnata şi muzeografii Lucia

Postică, Daniela Blanuţa şi Polina Gridnev), face tot posibilul ca

doritorii de a cunoaşte şi a aplica frumosul în viaţă să meargă cu

plăcere la acest Atelier.

Pe parcursul orelor gen atelier, copiii pun în practică cunoştinţele

teoretice obţinute, utilizând tehnici de specialitate, precum desenul,

acuarela, modelajul sau colajul, în funcţie de subiectul discutat.

Astfel, prin intermediul acestui Atelier, elevii sunt invitaţi cu drag

într-un spaţiu neconvenţional, cel al Muzeului respectiv, la un firesc

dialog cu operele de artă pictate de autori clasici şi contemporani,

spaţiu, în care pe parcurs, tinerii iubitori de sublim îşi vor crea

propriul univers. Într-un cadru neobişnuit, creaţiile acestor copii

figurează ca un mijloc de exprimare şi descătuşare a emoţiilor fireşti,

de manifestare a imaginaţiei native.

Dar să-i felicităm pe oaspeţii Atelierului prezenţi la vernisaj cu

noile lor realizări picturale: nr.1. „Enigma cosmosului” (Iana

Vetcos, (C.C.C. „Ghiocel”, sectorul Ciocana”), nr.2. „Toamna în

sat” (Ion Malcoci, L.T.P.A.”M.Berezovschi”), nr.3. „Tu, iarbă, tot

ai mamă?” (Nina Vrabie L.T. P.A „M.Berezovschi”), nr. 4. „Magia

copilăriei” (Ana-Maria Sisoeva, L.T. „Principesa N.Dadiani”), nr.5.

„Iubind natura” (Cati Zapanovici, CCC „Ghiocel”, Ciocana), nr.6.

„Căderea ghindelor” (Mihaela Stratu, L.T. „Al. I. Cuza”), nr.7. „La

pomul toamnei” (Luminiţa Andreev, Centrul pentru Copii şi Tineret

SAP „Spectru”, Centru).

Veronica GALCENCO, Şefa Secţiei Relaţii cu Publicul, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Mun. Chişinău

M

u

z

e

u

l

N

a

ţ

i

o

n

30


Anastasia Boghici, clasa a IV-a, Şcoala

Gimnazială nr.6

,,Iacob Mureşianu,

Braşov. Coord.

Leurzeanu Marilena

Călătoria pe ape

Țara în care trăia Robi și prietenul

său, Aripă-Albă, un pescăruș, era

neînchipuit de mică, asemenea unei

poienițe străbătute de drumuri. Cei doi

prieteni trăiau într-o căsuță și toată ziua

și-o petreceau într-un garaj, căci Robi

încerca să-și construiască o corabie.

Trebuie să vă mai spun că țara era, de

fapt, o insulă din mijlocul unui ocean.

Locuitorii ei nu știau dacă mai există și

alte țări. Prin urmare, visul lui Robi era

de a pleca într-o călătorie, pentru a afla

adevărul.

După un an de muncă, cei doi erau gata de drum. Din timp, și-au

pus într-un rucsac haine, trusa de prim-ajutor, biscuiți și conserve,

apă și o cutie cu mărunțișuri care să le amintească de casă.

Într-o dimineață, când soarele abia răsărise, prietenii s-au urcat în

corabie și s-au lăsat purtați de valuri. La țărm, puținii locuitori ai

ținutului au fluturat batiste, până când cei doi călători s-au pierdut

în zare.

Zilele au trecut rând pe rând. Rezervele de mâncare și apă nu mai

ajungeau decât pentru câteva zile. Pe Robi l-a cuprins teama.

Aripă-Albă s-a gândit să-l ajute, așa că a zburat, sperând că din

înaltul cerului, va zări un petec de pământ spre care să se îndrepte.

Robi a început să plângă, căci prietenul său putea să nu se mai

întoarcă, frânt de oboseală. Nu a fost însă așa, căci înainte de a se

ascunde soarele în ape, Aripă-Albă s-a întors și i-a spus că nu

departe se află o bucată de pământ. Se numește Insula Poveștilor, o

țară în care nu pot intra decât dacă vor spune o poveste, pe care nu

a mai auzit-o nimeni. Robi a scris, pe o bucată de hârtie, istoria

țării sale și i-a dat-o lui Aripa-Albă, care a dus-o împăratului.

Acesta a fost încântat să afle că mai există și alte insule locuite. De

aceea, i-a primit cu brațele deschise pe cei doi călători, pentru a-i

cunoaște și a le asculta poveștile. Robi și prietenul său au intrat în

palat și au fost invitați să se așeze pe niște perne moi, în jurul unor

tipsii pline de fructe și dulciuri foarte gustoase. Toți curtenii erau

nerăbdători să asculte povestea lor. Timpul trecea, dar ei nu și-au

dat seama că intraseră în lumea poveștilor fără sfârșit...

De atunci, în micuța lor țară, se spune povestea celor doi prieteni,

călători pe ape.

Cine sunt eu? Cum, nu aţi

auzit încă de mine? Ei bine,

sunt Alin, cel mai drăguţ,

isteţ şi cuminte băiat din

clasa a - IV- a A, de la Şcoala

Gim.nr.6 Iacob Mureşianu

din Braşov! Sunt foarte

modest nu-i aşa? Ce să fac?

Aşa sunt eu:

Un băiat cu ochi căprui,

Fură inima oricui,

Şi cu părul castaniu,

Uneori chiar auriu,

Şi sunt foarte sexy, ştiu!

Nici prea nalt,

Dar nici prea scund,

Şi nu-mi place să v-ascund,

Că-s glumeţ şi filozof,

Vai de mine, of,of of!

Pentru fete sunt un chin,

Cu respect eu mă înclin,

Al dumneavoastră,

Alin.

Insula

poveştilor

m

31


Salonul

artelor

Borangicul

Fir de mătase naturală, obținut din gogoșile viermilor-de-mătase.

Pânza țesută din asemenea fir era folosită pentru confecționarea

costumelor tradiţionale, a fețelor de masă, şevetelor şi cuverturilor.

Meşteşugul torsului şi ţesutului borangicului, atât de

răspândit în România şi atât de apreciat în gospodăriile ţărăneşti, până

în zilele noastre, se pierde ca origine în timpuri îndepărtate. Pentru

dezvoltarea meşteşugului atât de necesar satisfacerii unor cerinţe de

viaţă ca îmbrăcămintea şi amenajarea locuinţei, era nevoie de materia

primă. Folosirea borangicului este atestată din cele mai vechi timpuri.

Din antichitate datează ,,pintandere”, ştampile de lut ars, care se

foloseau pentru marcarea ţesăturilor, în afara numeroaselor fusaiole

descoperite în săpăturile arheologice şi a unor capete de răşchitor, care

atestă vechimea meşteşugului, este interesant, credem, să menţionăm

o imagine după un vas grecesc din secolul al IV-lea î.e.n., care

reprezintă un războinic trac călare, purtând pe umeri o ţesătură

învărgată, asemănătoare unei scoarţe româneşti.

Sericicultura este introdusă în Europa la mijlocul secolului al V-

lea prin intermediul Bizanţului, apoi se răspândeşte în Grecia,

Peloponez şi Sicilia. In Italia ajunge abia în secolul al XIV-lea, în

Franţa în secolul al XV-lea, iar în Germania în secolul al XVI-lea. Aşa

se explică de ce, borangicul, folosit mai întâi în atelierele specializate

ale curţilor feudale, pătrunde atât de târziu în economia ţărănească. La

1552, vămile ardeleneşti percepeau ,,de centum Litris Serici, Litras

tres”, probabil pentru produse de import aduse pentru curţile feudale.

Răspândirea mare pe care o avea meşteşugul în secolul al XVIII-lea,

menţionarea tot mai frecventă a borangicului în documentele vremii,

faptul că în prima jumătate a acestui secol Ţara Românească devenise

exportatoare de mătase, ne duce la concluzia că începuturile

sericiculturii erau mai vechi, dar ea nu a fost preluată de gospodăria

ţărănească decât mai târziu, în secolul al XIX-lea.

Maria Pătraşcu , ultima

ţesătoare din Ciuperceni

are în casă la loc de

cinste un răzbi de ţesut şi

iată ce ne povesteşte

despre acest meşteşug :

„Creştem viermi de

mătase, iar când se

învelesc, îi puneam în apă

fiartă şi luăm un lemn

subţire, cu crăcane,

mestecăm în gogoşile de

vierme de mătase şi se

agăţau de băţ firele.

http://www.verticalonline.ro/wp-content/uploads/2010/07/tesatoare-razboi.gif

32


Toţi apreciem hainele din mătase naturala, dar nu toată lumea ştie că

sunt făcute din firul viermilor de mătase. Această îndeletnicire a

chinezilor datează de aproximativ 4.700 de ani, şi toţi am auzit de

Drumul Mătăsii ! "Sericicultura" vine din limba latina, la noi fiind

utilizat şi cuvântul "borangic" - de origine turcă. Dudul cât şi

viermele/fluturele de mătase este originar din Asia. Deşi s-au făcut

cercetări pentru furnizarea unei alimentaţii alternative, şi astăzi

viermii de mătase sunt hrăniţi tot cu frunze de dud ca şi acum 5.000

de ani. Tot pe această filieră, vine şi una din condiţiile succesului

procesului - temperatura controlată. - Tehnicile chinezeşti au trecut în

Japonia apoi s-au răspândit în Orient. Prin anul 500 au ajuns in

Imperiul Roman de Răsărit. Dar preţul stofelor de mătase naturală a

rămas prohibitiv în Europa, valorau greutatea în aur! Există 4 stadii

de dezvoltare: ou, larva, gogoaşă/crisalida, fluture. Într-un gram de

"sămânţă" sunt pana la 2.000 de ouă. Durata ciclului de producţie de

la ou la gogoaşă este de 60 de zile, de aceea la noi se pot derula 2,

fiind nevoie de frunze proaspete de dud. Ouăle eclozează, larvele

mănâncă lacome. La maturitate, viermele se înveleşte în 3 zile într-o

gogoaşă, apoi în 6-7 zile crisalida/pupa se maturizează. După 15 zile,

dacă nu se intervine, pupa va ieşi din cocon şi va deveni fluture

(stricând gogoaşa). După împerechere, fluturii mai trăiesc

aproximativ 2 săptămâni, femela depunând ouăle. După obţinerea

coconului, pupele sunt omorâte prin tratament termic (aer cald la

95C-). Gogoaşa este scufundată intr-o soluţie slab alcalina, pentru

dizolvarea sericinei şi dezlipirea firelor. Pentru un fir de mătase

"crudă" sunt împletite 3-10 fire/gogoşi. Apoi firul rezultat este

curăţat, dublat, răsucit - pentru obţinerea firului de mătase bun

pentru ţesut. Lungimea firului de mătase înfăşurat pe o gogoaşă

atinge 600-800 m; Cam din 3 kg de gogoşi se obţine un kilogram de

mătase. Sunt mai multe specii de viermi de mătase, cu caracteristici

diferite ale firului (de pildă grosimea, culoarea).

Rubrică pregătită de

MARIANA DOBRIN

n

33


Salonul

Limbii

Române

,,CREŞTEREA LIMBII ROMÂNEŞTI ŞI-A

PATRIEI CINSTIRE”

De foarte mult timp aştept să citesc undeva adevărul despre

soarta şcolii româneşti, despre soarta limbii române acum şi în

viitor. Am avut destulă răbdare şi am aşteptat reforme care mai de

care mai reformatoare(!). Orice reformă în România se face de

ochii lumii, se face de dragul de a te numi cineva-mai prost decât

tine-reformator! Prima măsură pe care o ia un ministru este

schimbarea denumirii ministerului pentru a putea să-şi plaseze

oamenii lui în posturi fără nici o răspundere şi plătite regeşte!

Aceşti oameni-în covârşitoare majoritate - sunt numiţi politic şi

habar nu au de domeniul peste care s-au trezit vătafi! După

anumite păreri, cu care sunt perfect de acord, reforma –în cazul de

faţă, a învăţământului-se face pe baza unor politici publice care să

se desfăşoare pe durata mai multor ani, se poate face pe baza unui

buget multianual, cu oameni foarte bine pregătiţi, cu o consultare

constructivă a tuturor factorilor implicaţi în domeniul educaţiei,

cu fonduri îndestulătoare care să fie folosite în scopurile

planificate (nu să ia alte drumuri!) şi multe altele! După

distrugerea premeditată a sistemului de învăţământ din România

(alături de cel de sănătate) este extrem de greu să ajungem la

nivelul de la care a început distrugerea! Nu e de mirare că astăzi

culegem nişte roade amare ale „reformei” petrecute în

învăţământul românesc!

Mai departe redau gândurile şi părerile academicianului

FĂNUŞ NEAGU despre predarea limbii române în şcoala

românească! Oare putea cineva să surprindă mai bine, mai în

rărunchii ei această problemă? Concluzia modestului meu demers

vă aparţine.

„Fiindcă am absolvit şcoala normală şi am fost cândva şi profesor

(suplinitor) mă întreb în fiecare toamnă: dar anul ăsta ce se va

alege de limba română în şcoli? Întrebarea nu-i deloc stranie şi

cred că intimitatea ei ar trebui să ne pârjolească osul frunţii tuturor

celor care, în această ţară, nu putem produce alt bun mai de seamă

decât păstrarea limbii româneşti între hotare limpezi şi ridicarea ei

pe înălţimi demne de trecutul neamului: patria, pe verticală sau în

timp, se alcătuieşte, mai înainte de toate, în curcubeul fiecărui

cuvânt. Noi nu putem exista decât în cuprinsul limbii române, cea

adânc sprijinită-n istorie, martirizată, dar neînfrântă, scăldată-n

sângele nostru, al grâului şi-al unui lung, îngândurat şi neisprăvit

şir de nedreptăţi. O limbă, ca să nu-şi încheie destinul cu mult

înainte de urgisirea ce-o paşte pe fiecare fiinţă, trebuie păstrată cu

toate cuvintele întregi, nealterate, nevândute, netrădate şi nelăsate

uitării-prin ignoranţă, incultură, infamie, nepăsare, frică. dispreţ,

lene, suficienţă, retragere înafara timpului, îmbuibare, zăpăcire,

îngenunchere, cap plecat, abdicare-şi câtă negură se mai ascunde

în furtunile sau în fundul unui veac, cel mai adesea abominabil. Lupta pentru limba română ca temelie de voievozi, Dunăre, Marea Neagră şi Munţii Carpaţi este raţiunea de a învinge sau de a se

34


învinge pe sine a oricărui scriitor. Diversificată, această bătălie se poartă pe baricade multiple. Una dintre ele este şcoala. Ce se petrece cu limba română în şcolile generale,, licee, facultăţi? Ea beneficiază până la abuz (să nu zicem saţietate) de declaraţii de dragoste, flori de „nu mă uita”, bezele şi coate-n burtă, coaste, şale, şira spinării. Să ne-nţelegem din capul locului: ca fost normalist, fost profesor suplinitor, ca scriitor în viaţă, eu mă simt dator să nu ocolesc unele mari probleme care tulbură învăţământul nostru. Păstrându-mă între liniile bunei-cuviinţe şi al respectului datorat foştilor mei învăţători şi profesori (de la ei ştiu să pun virgulele acolo unde trebuie), zic că şcoala de azi, prin cei mai buni reprezentanţi ai ei îşi asumă pe deplin conştientă, crezul de a-şi ridica elevii pe treapta înţelegerii ştiinţifice (sau mai bine zis tehniciste) a lumii, dar mult prea puţin şi pe cea a umanismului cultural-această expresie dezvoltându-se lumii nu ca pe un afront, ci ca o pătrundere în spiritul larg, cel ce afirmă şi primeşte tăgadă, cel care caută sufletul, inima şi morala şi crede, crede până-n ultima fibră că şi poezia şi botanica, de exemplu, pot ajuta elevul în afirmarea plenară a personalităţii sale.

Vocabularul elevilor este mult mai gol decât al celor din generaţia

mea-cea din perioada războiului şi imediat următoare. Sfruntată

declaraţie, nu-i aşa? Când mass-media operează azi cu una mie una

sută unşpe mijloace faţă de tabla, creta, biblioteca micuţă,

cinematograful primitiv şi teatrul particular din timpurile

repudiate! Şi totuşi, cumplit de adevărată! Limba română a fost

îngenuncheată de câteva ori pe o perioadă de aproape patru decenii

şi de fiecare dată a înviat sau reînviat în formulări adesea

închistate, prestabilite sau cu aspect de înnoire comandată. În

zonele ei de durabilitate (scrisul, în special) şi de rezistenţă

populară, ea a rămas tot timpul în preajma „Vârfului cu

Dor”. Limba e un fenomen de împotrivire la prostie, la împilare, la

detenţie, ştrangulare sau hăituire; dar e, spre slava şi nemurirea ei,

complice cu trecutul, cu marii ei slujitori şi mai cu seamă cu

viitorul. Timpul ne aparţine fiecăruia în parte într-o proporţie

infimă, ce se dilată imens în vatra vorbirii de acolo luăm puterea de

dăinuire şi, luând, trebuie să aruncăm în vatră sau în şuvoiul de aur

lichid un nou butuc, un vrej de iederă sau măcar o crenguţă.

Familia este instituţia, accepţia, răsfăţul şi durerea unei limbi.

Şcoala este sau trebuie să se instituie în coordonatorul structural al

acestei limbi. Familia poate şi lucrează adesea cu superlative;

şcoala e datoare să cenzureze lauda şi să adopte măsura menită să

instaureze echilibrul. Dar şcoala ajută prea puţin la creşterea limbii

române! Instituţiile tehnice de învăţământ superior nu cunosc la

noi, de foarte mulţi ani, obligativitate examenelor la limba şi

literatura română. Poluarea, sărăcirea sau înjosirea limbajului

elevilor are, ce-i drept, ca plecare o serie de factori externi şcolii.

Enumerăm: stereotipia de limbaj din şedinţe, limbajul uscat de care

uzează presa cotidiană (în bună măsura şi cea literară), vocabularul

foarte redus sau de-a dreptul jignitor de îngust al unor cadre

didactice predând alte discipline (problemă valabilă şi-n

învăţământul mediu şi-n cel superior), limbajul emisiunilor

televizate, traducerea (de multe ori infectă) a filmelor, presa

35


sportivă (plină până-n creştetul capului de sughiţuri şi inadvertenţe)

şi nu în cele din urmă de propaganda vizuală stradală.

Şcoala noastră, orientată aproape numai spre domenii abordând

interese tehnice, siluieşte de multe ori limba română şi, când îi vine

la îndemână, nu stă la îndoială s-o sleiască de marile-i bogăţii-moarte

care se petrece lent, în timp circular şi redutabil, căci se repetă zilnic

şi, vai!, ce moarte zilnică nu duce la o moarte eternă!?

Limba noastră-i o comoară. În noaptea de sânzâiene ard flăcări pe

comori. Nu ştiu cât aur ni se prefiră printre degete într-un an sau într-

o viaţă de om. Dar intuiesc şi aş fi în stare să vă fac socoteala cât aur

din istoria neamului românesc vom pierde în viitor dacă vom

continua să răstignim limba română pe scânduri adormite în nămolul

prostiei, ignoranţei, dispreţului, îngenuncherii.”

Înv. Toma Ciobanu,

Şcoala "Mihail Sturdza"

Flămânzi

Dragi copii , nu mai merge !

Ne exprimam greşit, punem

cratime unde nu trebuie, unde

trebuie cratima punem virgula

unde e locul virgulei nu punem

nimic...pai se poate?

Iată câteva greşeli frecvente care

mi-au venit in minte, le expun mai

jos in forma greşită şi-n forma

corecta.

corect: mi-ar plăcea

greşit: mi-ar place

corect: un membru-doi

membri

greşit: doi membrii

corect: nou născuţi

greşit: noi născuţi

corect: nu-ti face iluzii!

greşit: nu-ti fă iluzii!

corect: ostatic

greşit: ostatec

corect: repaus

greşit: repaos

corect: delincvent

greşit: delicvent

corect: mersi pentru carte!

greşit: merci pentru carte!

(e vorba de lb. romana)

Rebo anagramat:

Este un rebo a cărui soluţie se

obţine prin anagramarea literelor

ce formează cuvintele ilustrate.

Aşadar, vom avea de regula 2, 3, 4

imagini, care amestecate

(anagramate), vor da soluţia

ceruta, prin interpretarea temei.

Sa luăm şi un exemplu:

Tema : " JUCĂRIA FETIŢEI. "

Soluţia : ( 6 + 2 = 8 )

În imaginile de mai sus, avem o

pereche de PAPUCI si o carte, de

joc, mai precis un AS. Dacă

amestecam literele din cele doua

imagini, rezultă un singur

cuvânt, de 8 litere, care are

legătura cu tema. Cuvântul

căutat este PAPUŞICA. Evident,

respecta cerinţa temei, aşa dar,

dezlegarea fireasca de altfel nu

era grea.

mm

http://1.bp.blogspot.com/-SHdwTftcb5I/Tw4CWhgLD0I/AAAAAAAABEc/j0dd_Ol-V6k/s1600/rebo+anagramat+3.bmp

36


37


m

38


39


nn

40


m

m

41


nn

42


SALONUL

OMAGIAŢILOR

,,CEAHLĂUL

LITERATURII

ROMÂNE”

(Geo Bogza)

,,POET AL OMULUI

TELURIC”

(George Călinescu)

Mihail Sadoveanu: Pseudonim: M.S. Cobuz, C. Prisăcaru, C. Săteanu, Ilie Puşcaşu Ocupaţia: scriitor, academician, politician Genuri literare: nuvele, romane, teatru Data naşterii: 05 noiembrie 1880 Zodia: Scorpion Locul naşterii: Paşcani, judeţul Iaşi , Romania Părinţii: Alexandru si Profira Sadoveanu Naţionalitate: Româna Religie: Ortodoxa Stare civila: căsătorit Soţia: Valeria Sadoveanu Copii: 11- Despina-Lia, Dimitrie-Miţi, Profira, Teodora-Didica, Bogdan-Mihail, gemenii Bogdan si Ecaterina -Tincuţa, Mircea, Livia-Lucia, Ligia-Marioara, Mihu Data si locul decesului: 19 octombrie1961, Bucureşti

Liviu Rebreanu: Ocupaţia: scriitor, academician

Data naşterii: 27 noiembrie 1885

Zodia: Săgetător

Locul naşterii: Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, Austro-Ungaria,

acum in România

Părinţi: Vasile şi Ludovica Rebreanu

Fraţi: 13

Naţionalitate: Româna

Religie: Ortodoxa

Soţia: Fanny Rebreanu

Copii: 1 fiică- Puia-Florica Rebreanu

Studii: Academia militară Ludoviceum din Budapesta

Data si locul decesului: 01.09.1944, Valea Mare, judeţul Argeş

43


SALONUL

SCRIITORILOR

CLASICI

ION CREANGĂ

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837 în Humuleşti, judeţul

Neamţ, într-o familie numeroasă cu 8 copii. În 1847 începe

studiile, sub îndrumarea dascălului din sat, ca mai apoi, încredinţat

bunicului matern să ajungă pentru scurt timp la şcoala din Broşteni.

În 1853, sub numele Ştefănescu Ion, se înscrie la Școala

Domnească din Târgu Neamț unde îl are ca profesor pe Isaia

Teodorescu (Popa Duhul). În 1854 urmează Şcoala de Catiheţi din

Fălticeni, sub numele de Ion Creangă, nume pe care îl va păstra

toată viaţa. După desfiinţarea acesteia, un an mai târziu, îl regăsim

la Seminarul Central de la Socola unde din cauza dificultăţilor

familiale urmează numai cursul inferior.

Revine în Humuleştiul natal iar în 1859 se căsătoreşte cu Ileana,

fiica preotului I. Grigoriu. Profesează ca dascăl şi în decembrie

1859 este hirotonit diacon. Un an mai târziu se naște fiul său

Constantin.

Din ianuarie 1864 frecventează Şcoala Preparandală, prima şcoală

de învăţători din Moldova, unde îl are ca profesor pe Titu

Maiorescu, acesta numindu-l învățător la Școala primară nr. 1 din

Iași. Timp de 12 ani este diacon si institutor ca mai apoi, datorită

unor evenimente considerate a fi incompatibile cu statutul de

diacon, să fie exclus din rândurile clerului, sancţiune urmată şi de

destituirea din învăţământ. Datorită revenirii lui Titu Maiorescu la

minister îşi redobândeşte postul de la catedră.

În 1875 îl cunoaște pe Mihai Eminescu, revizor școlar, la îndemnul

căruia va scrie ulterior cele mai importante opere ale sale. Soacra

cu trei nurori e publicată în Convorbiri literare, urmând apoi

Capra cu trei iezi, Punguţa cu doi bani , Dănilă Prepeleac,

Povestea porcului, Moş Nechifor Coţcarul , Povestea lui Stan

Păţitul , Povestea lui Harap Alb, Fata babei şi fata moşneagului,

Ivan Turbincă, Povestea unui om leneş. Printre alte poveşti şi

povestiri mai amintim Povestea lui Ionică cel prost, Acul şi

barosul, Cinci pâini, Inul şi cămeşa, Păcală, sau Ursul păcălit de

vulpe.

Publică opera lui fundamentală Amintiri din copilărie iar în Album

macedo - român apare Moş Ion Roată, în timp ce în Almanahul

Societăţii Academice Social - Literare "România Jună" din Viena,

Ion Roată şi Vodă Cuza.

Scriitorul moare la 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul

Țicău, înmormântat fiind în cimitirul Eternitatea din Iași.

http://ro.wikipedia.org/wiki/1853

http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C3%A2rgu_Neam%C8%9B

http://www.neamt.ro/cmj/Creanga/Popa_Duhu.html


http://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu




http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

http://ro.wikipedia.org/wiki/31_decembrie


44


Inul şi camaşa Inul: - Ştii tu, cămaşă dragă, ce erai odată?

- Ce sa fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămaşă albă, cu care se

îmbracă oamenii.

- Nu-i aşa! Ai fost o sămânţă, apoi o buruiana, clătinată de vânt,

ca toate buruienile: aşa naltă, subţirea, tocmai de potriva mea;

erai in cu floricica albastră, fata mea. Când ai fost crescut si copt,

cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat

în fuioare, te-au pus copăcel, si te-au lăsat la soare, ca sa te usuci.

După aceea te-au culcat pe ţol si te-au bătut cu beţe, ca

să-ţi scoată sămânţa; apoi, bătut şi stâlcit cum erai, te-au dus la

baltă şi te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca sa te

topeşti, adică sa-ţi putrezească hlujul. După asta, te-au scos şi te-

au pus iarăşi la soare, ca să te usuci, rezemându-te de gardul pe

care eşti întinsă acum. Fiind uscat, te-au meliţat, si hlujul tău s-a

prefăcut în puzderie, iară cojita ta în fuior. Femeile apoi te-au

răgilat, te-au periat si te-au făcut fuior frumos şi moale ca

mătasa; din fuior te-au făcut caier, te-au pus în furcă şi au

început a toarce, prefăcându-te în tort sau aţa. Tortul l-au depanat

pe răşchitor, spre a-l face căleap; călepele s-au fiert cu leşie, sa se

înălbească apoi le-au pus pe vârtelniţă, de pe care au început a le

depăna pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe urzoi,

apoi te-au luat şi te-au învelit pe sulul de dinapoi, punând vergele

printre paturi, ca sa nu se hrenţuiasca urzeala; si fuscei printre

rost, ca sa nu se încâlcească natra. După asta te-au nevidit,

trecându-te prin iţe si prin spata; si, cu ajutorul slobozitorului, al

zăvorului si al lopăţelei, te-au întins in stative, legându-te de

sulul de dinainte, de unde se începe "gura pânzei". Călepele

lăsate pentru bătătura le-au depanat pe ţevi cu sucala, apoi,

punând ţevile în suveica, au început a ţese, adică a trece bătătura

printre urzeala cu ajutorul tălpigilor, al scripilor şi al iţelor. Ca sa

se îndesească firele, bătătura se bate cu vatalele, între care e

aşezată spata. Şi iaca aşa te-au prefăcut în pânză. Când era cald

afara şi frumos, femeile te-au dus la baltă şi te-au ghilit; apoi te-

au fiert cu leşie si iar te-au ghilit, până te-ai înălbit. Când erai

albă cum trebuie, te-au uscat, te-au făcut vălătuc, te-au croit şi au

făcut din tine ceea ce eşti acum.

- Mică buruiană, nu ştiu de unde-ai mai scos atâtea despre mine.

- Ei, draga, dar poate nu ştii ca oamenii mai fac pânza şi din sora

noastră cânepa, şi din fratele nostru bumbac, ba si din

înghimpătoarea urzică mai fac un fel de pânza. Dar în fabrici se

ţes fel - de-fel de pânzeturi, mult mai uşor şi iî timp mult mai

scurt.

- Bre! multe mai auzi! - Mai aşteaptă, că n-am sfârşit încă. Din

cămaşă sau rufă, peste câtva timp ai sa te faci tearfa, din care se

face scama pentru bolnavii din spitale si pentru soldaţi răniţi în

bătălie. Apoi te caută, ca iarba de leac, sa facă la fabrica din tine

hârtie.

- Mare minune mi-ai spus, draga buruiana, zise cămaşa. De-a fi

aşa, apoi toate lucrurile nu sunt ceea ce se vad, ci alt ceva au fost

odată, alt ceva sunt acum si alt ceva au sa fie.

45


- Tocmai aşa, soro! Gardul, pe care eşti tu întinsă acum, a fost altădată pădure. Ce are sa fie de acum înainte? Mătasă, frunza de dud întrată in pântecele unor gândaci. Vărul, ce-a fost mai înainte? Dar funiile şi odgoanele? ş.a. Femeile leneşe de la ţară au cântecul acesta: Pusei pânza, când dă frunza, Ş-o gătii la Sân-Vasili Şi-mi păru că mă grăbii Şi de lungă-i ca o pungă Şi de lată toată-i spartă! Pe sulul de dinapoi O sută de lătunoi, Pe sulul de dinainte Cioprea le mai ţine minte. Printre iţe şi-ntre spată Paşte-o iapă deşelată; Printre iţe şi fuscei Paşte-o scroafă cu purcei.

“O carte bine scrisă este asemeni unui covor

fermecat care te poartă într-o lume în care

nu ai putea avea acces în alt fel.”

Caroline Gordon

,,Cărţile sunt cei mai tăcuţi şi mai

credincioşi prieteni ; ele sunt cei mai

înţelepţi sfătuitori şi cei mai răbdători

profesori.”

Charles W.

“Ca Cărţile iţi deschid mintea , iţi lărgesc

gândirea şi te întăresc precum nimic altceva.”

William

Feather

46


Salonul Teodorei

ATENŢIE!

ATENŢIE!

ANUNŢĂM

CONCURSUL

,,COMPUNEM POEZII

CU TEODORA „

TEODORA NOJE

Condiţiile Concursului:

1Adaugă la versurile începute de

Teodora două ori patru rânduri ,

după fantezia ta, şi încheie fiecare

poezie .

2 Dacă îţi vine greu să compui

versuri , alege un titlu din

variantele propuse de Teodora şi fă

o mică scenetă.

3. Dacă te descurci mai bine la

pictură. ilustrează

poezia,,FPRFOTA ALBINELOR”

pe cate ţi-o propune Teodora

Aşteptăm lucrările până la 30

decembrie 2013 pe adresa

:[email protected]

Învingătorii concursului vor primi

diplome si lucrările vor fi publicate

in numerele următoare ale revistei

Printre păsări multe-n curte, Un curcan vestit în lupte,

…………………………………… ……………………………………

O furnică se-odihnea,

Dup-o zi de muncă grea,

………………………….

………………………….

…………………………

…………………………..

Un curcan plin de importanță

Elefantul și furnica

Fuga frunzulițelor

De pe crengi, cu indignare, Zboară frunze-n depărtare, …………………………………………. ………………………………………….

Tablou de iarnă

Iarna fulgii şi-a brodat, Pe un veșmânt fermecat, ………………………………………. ………………………………………. ……………………………………… ………………………………………

FORFOTA ALBINELOR

De-ndată ce au zărit Vesel soare aurit, Zeci de-albine lucrătoare, Mici insecte zburătoare, Au pornit din nou s-adune, În coşuleţele brune, Tot nectarul florilor, De pe coama munţilor, Sau din a casei grădină, Ocrotite de lumină; Pe la colţuri adumbrite, Ori în straturi ghemuite. Doar albine mititele, Se-ascundeau printre lalele Roşii, galbene, cu dungi Prinse de tulpine lungi. Ale lor mari surioare Căutau doar lăcrămioare: Clopoţei dalbi, parfumaţi, Cu frunze late-narmaţi, Iar cele cu aripi scurte, Amatoare de dulci turte, Ades plecau ameţite, Din narcise-ngălbenite. Cele cu roş` papion Zburau ca un avion, Ca s-ajungă fără greş La flori din vârf de cireş, Prinse-n mănunchiuri firave, Emanând miresme suave. Seara căutau polen, Albinuţe cu joben, Prin zambilele albastre Şi-n muşcatele din glastre. Iar cele cu roz mănuşi Adormeau prin corcoduşi.

mailto:[email protected]

47


SALONUL

SFATURILOR

UTILE

Crez al optimistului

1. 1. Să fii suficient de puternic astfel încât nimic să nu-ţi poată

tulbura liniştea sufletească.

2. 2.Să aduci sănătate, fericire şi prosperitate tuturor celor pe care-i

întâlneşti.

3. 3.Să-i faci pe toţi prietenii tăi să simtă că au fiecare ceva de preţ.

4. 4.Să vezi partea bună a lucrurilor şi să transformi optimismul în

realitate.

5. 5.Să gândeşti doar ceea ce poate fi mai bine, să munceşti doar

cum poate fi mai bine şi să te aştepţi doar la ce poate fi mai bun.

6. 6.Să fii la fel de entuziast de reuşita altora pe cât eşti de a ta

7. 7.Să uiţi de greşelile din trecut şi să te gândeşti la marile realizări

din viitor.

8. 8.Să ai o înfăţişare cât mai veselă mereu şi să oferi tuturor un

zâmbet.

9. 9.Să-ţi acorzi atâta timp pentru a face progrese încât să nu mai ai

vreme să îi critici pe alţii.

1 10..Să fii mai presus de împrejurări, prea nobil să te mânii, prea

puternic să te temi şi prea fericit să îngădui să apară necazuri.

1

2 3 4 5 6 7 8 9

2

3

4

5

6

7

8

9

CAREUL ISTEŢILOR –

autor C. BIDULESCU

FIŢI

OPTIMIŞTI !

FIŢI

ISTEŢI !

ORIZONTAL : 1) Rustică . 2) Vrabie – În ramă !

3) Colorată . 4) Vechi demnitar turc –

Plecat peste ape . 5) Făcut în mers – Fir textil . 6)

Carne sărată , afumată şi uscată .

7) Terci de mălai sau făină – În baltă ! 8) Privitor

la sărbătoarea Paştilor – Cută !

9) Nu aruncă nimic .

48


Senzaţia e minunată,

Pe luciul apei când pluteşti,

Îţi trebuie îndemânare

Şi forţă multă să vâsleşti.

VERTICAL : 1) Pai ! 2) Una peste alta ! 3)

Spune ! 4) Părinte – Ritm în muzică .

5) Lecţii, cursuri – Înrudit cu paltinul . 6) A

expune – După nota sol .7) Cupru .

8) Întinşi – Voce cu timbru grav . 9) A purta

cu vorba – Vechi monarh slav .

ALFABETU

SPORTURILOR C e ca o lună nouă,

Şi-n alfabet e locul trei,

E ca un cerc tăiat în două,

E ca un zâmbet, dacă vrei.

Să-mi spuneţi voi ce sport începe

Cu-această literă zglobie?

-E CARTIG. Ci-n’ cu min’ se-

ntrece?

El la concurs pe toţi ne-bie.

Mai e CAICUL, sport frumos

Dar şi CICLISMU-i o...

splendoare!

Pe două roţi nu-i ca pe jos,

Te plimbi când e afară soare.

CARTING

CAIAC

CICLISM

Da, aici e palpitant,

Cartingul e sportul care

Te ajută să conduci

Şi maşini ... când vei fi mare.

Senzaţia e minunată,

Pe luciul apei când pluteşti,

Îţi trebuie îndemânare

Şi forţă multă să vâsleşti.

Să te plimbi cu bicicleta

E-o plăcere când e soare,

E un sport cu-adrenalină,

Face forţă în picioare

FIŢI

SĂNĂTOŞEI,

DRAGII NOŞTRI! v

49


Sergiu Ştefan - Puterea magică a

artei ……………………… 25

Dragoş Ardeleanu - Păsările

călătoare ……………………26

Alin Cărbunaru - Prietenii

păsărilor ……………………26

Andrei Goglinache – Bogăţia

toamnei…………………………27

Andrei Pacea-Basmul toamnei…27

Valentin Molanca-Legenda

fluturelui-curcubeu……………..28

Miruna- Diana-Melcul Rondol..28

Veronica Galcenco-Copiii în dialog

cu opera de artă…………………29

Fă-ţi un prieten………………….30

Anastasia Boghici-Călătorie pe ape30

Mariana Dobrin-Borangicul…….31

Toma Ciobanu.,,Creşterea limbii

româneşti şi a Patriei cinstire…….34

Scrie corect!.....................................35

Aga Lucia Selenity-Arta acului şi

Arta sufletului……………………..36

Păpuşi din hârtie…………………..38

Nadia-Pribegie şi Poezie…………..39

Constantin Goga-Româncuţa...….40

Constantin Goga-Câţi pari erau,

câte ciori…………………………..41

Tamara Vornicescu-Ei s-au născut în

noiembrie…………………………42

Silvia Gavrilov.Ion Creangă-secvenţe

biografice…………………………43

Ion Creangă. Inul şi Cămaşa……44

Concursul Teodorei………………46

Constantin Bidulescu-Careul

isteţilor…………………………… 47

Mariana Dobrin.Alfabetul

sporturilor…………………………48

Lăzile au fost deschise de cătr Elena

şi Tamara Vornicescu

Îngeraşul de pe copertă este comoara

Oanei Maria Covaci

CUPRINS:

Mariana Dobrin-Creativitatea.

Editorial…………………pag.3

Salutul lui Fifi………………..4

Anunţul lui Ambassador.pag 4

George Pârlea- Ghicitoare ….5

Lăcrămioara Teodorescu-

Toamna………………………5

Geo Găletaru-Gospodinele,

Dialog în zori………………...6

Nicolae Rotaru-Zece

necuvântătoare pentru nota 10..6

Mihaela Moşneanu-Prinţesa

lalelelor(1)………………………7

C. Nechita-Supărarea lui

Grivei……………………………9

Geta Voinea.Micul dar….9

Elena Vornicescu-Acuarelele

copilăriei……………………….10

Mihaela Gudana-Bogăţia

toamnei……………………….11

Silvia Gavrilov -

Anotimpurile…………………11

Ioana Zadic- Hai să ne

jucăm………………………..12

Curelciuc Bombonica-

Visul unui creion…………….12

Sina Teleor-Grivei……13

Maria Niculescu-Ochiosul.13

Petre Crăciun.Nu-mi răpiţi

copilăria………………………..14

Aurelia Oancă-Acolo unde.14

Elena Spiridon-Copile,

ţi-am dat o Ţară……,,,…..15

Elena Mirca.Ultimamelodi……….15

Alexandru Plăcintă-Pomul

fermecat………………………….16

Întâlnire de suflet cu George

Stroia………………………………21

Daiana Cristina Miculescu-

Leagăn de stele, Speranţa………. 24

Vlad David Lepădatu-Ce dulce-i

întoarcerea, În noaptea amintirii…24

50


ADRESA NOASTRĂ: [email protected]

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG !

Revista Castelul fermecat nr. 4/2013

Documents

Transcript of Revista Castelul fermecat nr. 4/2013