anul I nr. 2

3

cuprins

POEMUL LUNIIOfelia Prodan ................................................... 3

COOLTURARobert ȘerbanCoşmaruri vechi şi noi. noi şi ei .................... 4

EXPOHannah Höch - Colaje 1889-1978 .............. 5

MUzICăDE.KOlECTIV FESTIVal .......................... 6

INTERVIUAmos Oz ........................................................... 9

DANSalonzo King şi lines Ballet San Franciscola a XIII-a ediţie a Întâlnirilor JTI ............... 12

CARTEIon Valentin Ceauşescu .............................. 14

PORTRETCarmen Muşat-Coman ............................... 15

ARTăCiprian Măceşaru ......................................... 16

SEMNAL ..................................................... 18

ATELIER ..................................................... 19

INTERVIULiviu Prunaru ................................................ 20

FILMZilele Filmului Portughez, ediţia a V-a ....... 22

ACCENTErevistaaccente@yahoo.comtel. 0726 239 082revistaaccente.blogspot.com

În mijlocul pădurii

Mai întâi a fost zgomotul.apoi căderea.Şi-a îndesat cu putere căciula peste urechişi deodată totul a încremenit. Frunzele,iarba umedă, firicelul de apă limpede, furnicilecare urcaseră până la genunchi şi el,în mijlocul pădurii, înalt, cu puşca rezematăde bocancii murdari ai tatălui.

niciun gând, nicio tresărire. Câtevapăsări suspendate în zbor. Ochii ficşiai tatălui, două lentile în carese reflecta invers fiecare detaliu.

Ofelia PRODAN

POEM

ul lu

nII

54

Robert ȘERBAN

Sunt un tip senin. V-am dezamăgit din start, nu? n-am ce face, nu-i vina mea, ci, zic cunoscătorii, a copilăriei fericite, cu vacanţe care alternau, ca un sandwich, bitumul dintre blocurile oraşului, cu pămân-tul din curtea bunicilor, urechelile mamei, cu nenumăratele-i dovezi de dragoste, stresul de dinaintea examenelor de treaptă, cu taberele la mare, la munte ori unde se nime-rea. Chiar dacă anii mei de liceu au coincis cu cei de coşmar, ultimii, ai lui Ceauşescu, nu mă ocupam cu strategiile de supravieţuire (era sec-torul părinţilor), eu având talente sportivo-literare care mă animau foarte. adevărat, îmi mai postam

anatomia pe la cozile de la pâine, butelie, unt, carne, lapte, hârtie ige-nică şi alte delicateţuri. adevărat, mă chioram să citesc la lumina feli-narului când ni se tăia seara, şi câte şase ore, curentul, făceam serii lun-gi şi dese de flotări ca să nu îngheţ de frig în casă, dar aveam 16, 17, 18 ori 19 ani. În casă – 4-5 grade Cel-sius! lumea în care trăiam atunci se întorcea, ca într-un coşmar, în timp, dar eu înaintam în viaţă. Şi nu-mi prea păsa de mizeriile ei, căci din viteză nu se simţeau prea tare.În schimb, pe atunci, în adolescen-ţă, aveam un vis straniu, care îmi tulbura nopţile. nu zâmbiţi aşa tare, că nu e acela! Visam cum (n-

am scris „că” din motiv de... ligament) cădeam. Şi cădeam până mă tre-zeam. Cam speriat şi cu inima-n dinţi, ca la noi, la Mehedinţi. Iar când tocmai mă obişnui-sem cu aceste salturi nocturne în gol, când ochii mi se deschideau ca două paraşute chiar înainte de a face buf!, n-am mai visat. Deloc, deloc! Foarte mult timp. Până când, într-o noapte, am avut parte de-un coşmar care m-a „muiat” aproape două săptămâni: am visat

sfârşitul lumii. Pur şi simplu! În vi-sul meu, pământul ardea, devenise cărămiziu de la focul care ţâşnea din el şi care cuprinsese totul. alergam pe o stradă dintr-un oraş în flăcări, alături de – vorbesc serios! – Călin Popescu Tăriceanu, premierul de atunci al româniei. la un moment dat, Tăriceanu a dispărut de lângă mine, fiind făcut scrum instanta-neu. nu m-am oprit (îmi cer scuze acum), am continuat să alerg dis-perat, dar focul ţâşnea, ca din nişte guri, de peste tot. M-am ascuns sub o scară de beton. am stat ghemuit două-trei secunde, suficient cât să-mi dau seama, cu groază, că sunt ultimul supravieţuitor. În clipa ur-mătoare, am simţit şi am văzut cum Pământul se dezintegrează. Pur şi simplu, planeta s-a pulverizat şi-a dispărut. am văzut asta extrem de limpede, aproape cu încetinitorul. Spaima a fost atât de intensă, încât zile în şir m-am resimţit.Iată că în coşmarul pe care am în-ceput să-l trăim de vreo lună ne însoţeşte tot un prim-ministru. Dar cum realitatea românească bate orice vis, premierul nu e singur, ci „flancat” de doi preşedinţi: un inte-rimar şi-un suspendat. De data asta, strategiile de supravieţuire îmi re-vin acum mie. Dar sunt nu doar cap de familie, ci şi un tip senin. aşa că trăiesc cu speranţa că nu vom face cu toţii, ca în coşmar, booom!

Coşmaruri vechi şi noi.Noi şi ei.

COOlTura

poezie, critică la adresa societăţii, ironică şi subtil exprimată.

Profesoara Wiebke Trunk va susţine, în cadrul expoziţiei, un workshop cu studenţii universităţii naţionale de arte Bucureşti.

Expoziţia este organizată de Goethe-Institut în colaborare cu Institut für auslandsbeziehungen ifa şi Fundaţia löwendal

Hannah HöchColaje

Hannah Höch (1889-1978) a fost mai mult decât o reprezentantă ac-tivă a scenei Dada berlineze de la 1920, ea a contribuit în mod esen-ţial la dezvoltarea fotomontajului artistic.

Expoziţia nu prezintă picturile şi desenele mai cunoscute ale autoarei, ci este dedicată exclusiv colajelor realizate de artistă în decursul a cinci decenii.

Pentru prima dată, în românia, creaţia Hannei Höch va fi prezentată într-o expoziţie personală, plină de

20.09.-14.10.Fundaţia Löwendal, BucureştiP-ța Gh. Cantacuzino nr. 1, sector 2

EXPO

76

am schimbat prefixul. Pentru două zile, rokolectiv devine DE.KOlECTIV, un festival-frate-mai-mic dedicat muzicii electronice germane. Pe 7 şi 8 septembrie, Goethe-Institut şi echipa rokolectiv invită la MnaC câteva dintre cele mai fresh live act-uri din Berlin, München şi Dresda, completate de câteva apariţii ale eroilor scenei din Bucureşti. DE.KOlECTIV prezintă un line-up hibrid, încercând să aducă în faţa publicului românesc act-uri din diferitele subscene din oraşele Germaniei, dincolo de clişeele impuse de vreun gen anume, de la noul performance al experimentaţilor Mouse on Mars, în premieră la Bucureşti, până la noua apariţie berlineză Heatsick.

PROGRAM:Vineri 07.09.2012, 22h00

Dompteur Mooner’s Conrad Schnitzler tribute

unul dintre cei mai erudiţi experţi în obscurităţi de muzică electronică veche, Dompteur Mooner, prezintă un dj set în totalitate inspirat din creaţia lui Conrad Schnitzler, pionier al muzicii electronice germane, decedat în august 2011, la 74 de ani. un experimentalist incorigibil, student al lui Beuys şi Stockhausen, autodidact, co-fondator al trupei Kluster, membru al Tangerine Dream, Schnitzler continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru muzicienii de astăzi.

http://soundcloud.com/dompteurmoonerhttp://blog.frieze.com/conrad-schnitzler/

Minus

Cu apariţii la red Bull Music academy, Sonar, rokolectiv etc., Daniel Stanciu reuşeşte să surprindă şi să emoţioneze de fiecare dată. Minus performează adevărate rapsodii synth funk pe un fond bassy, devenind un fel de Tron teleportat pe Kingston direct din Constanţa.

http://soundcloud.com/minus

Pollyester

Pollyester reuşesc să combine diversitatea genurilor muzicale experimentate, fiind cunoscuţi ca producători contemporani de valoare încă din 2007, cu materiale scoase la Permanent Vacation sau propriul label love in C Minor. În ultimul album, "Earthly Powers", pop-ul devine ingredientul prin-cipal, chiar dacă nu sunt interesaţi de o categorisire exactă a genului pe care il abordează, sărind fară niciun menajament de la atmosfera spooky din witch house şi krautrock spre riff-uri disco şi pop. Toată această creaţie este comple-tată de versurile suprarealiste ale lui Polly, carismatica lead singer a trupei. Chiar dacă presa britanică îi etichetează drept "cosmic Disco", muzica lor vine din cosmos şi nu este disco.

www.pollyester.net http://soundcloud.com/pollyester/sets

MuZICĂ

DE.KOLECTIVFESTIVAL

07, 08 septembrie 2012 - MNAC, BucureştiOrganizatori: Goethe-Institut, Rokolectiv, MNAC

Jacob Korn

născut la Dresda şi influenţat din tinereţe de Kraftwerk sau techno/house-ul anilor ‘90, Jacob Korn a reuşit să sintetizeze în producţiile sale propriul sound bazat pe experimentele sale de la începutul carierei cu hip hop, jazz sau leftfield electronică (a.k.a. Granufunk). Jacob Korn caută mereu să experimenteze cu noi tehnici de înregistrare şi producţie, în timp ce işi creează propriile instrumente pentru cross media arts şi performance interactiv. rezident la Trans Media lab în Dresda şi cu apariţii la Permanent vacation, running Back, astrolab etc., Jacob Korn transformă rigurozitatea techno/house germană în creaţii melodioase.

http://jacobkorn.de/http://soundcloud.com/jacob-korn

Sâmbată, 08.09.2012, 23h00

Khidja - Yelloed Out

Pentru prima oară, duo-ul bucureştean prezintă un live set inspirat din creaţia trupei elveţiene Yello, fondată în 1980 de milionarul Dieter Maier. O călătorie cu drum machine-uri şi sample-uri neobişnuite noir disco, în care Khidja combină în stil propriu câteva draft-uri de piese ale trupei Yello cu beat-uri proaspete, remixuri şi obscurităţi dubbed-out.

http://soundcloud.com/poor-relatives

Heatsick Imaginaţi-vă un set de Berghain cântat pe un keyboard Casio. Proiect solo al berlinezului Steven Warwick, Heatsick reuşeşte cu un singur Casio o miriadă de efecte şi loop-uri mantrice Burroughsiene, care cuceresc dancefloor-ul prin structuri repetitive lo-fi-fun. Inspirat de surse din cele mai diverse, de la mixtape-uri Chicago house (ca sunet, textură şi tehnică de mixat) la muzică concretă şi psihedelică, Heatsick propune un mix live a cărui spirală se poate întinde la nesfârşit în timp şi spaţiu. Deşi unii îl ştiau deja din proiectul Birds Of Delay, noul EP, Déviation, precum şi atenţia cu care l-au flatat The Wire şi alte publicaţii (asociat adesea artiştilor 100% Silk) l-au adus în prim plan în ultimul an. Diagnostic: Heatsick la Bucureşti.

http://perpendicularrain.blogspot.de/

Mouse on Mars

una dintre puţinele trupe de muzică electronică ce a rezistat testului timpului, Mouse on Mars vine în premieră la Bucureşti. Timp de aproape 20 de ani, andi Toma si Jan Werner au transpirat deasupra consolelor, având drept rezultat zece albume şi o continuă reinventare a limbajelor muzicale sub umbrela ironică a muzicii de club. În noul album Parastrophics,

discordantele sonore se transformă în pop, iar alice din Ţara Minunilor nu se mai poate opri din dans. Walt Disney ar fi de-a dreptul invidios.

www.mouseonmars.com

Sillyconductor & rekabu

De la o vreme încoace, bear duo-ul bucureştean îşi întinde tentaculele, virusând cluburi mici şi festivaluri şi mai mici cu seturile lor de steampunk transnaţional. Veniţi dintr-o zonă în care Ştefan cel Mare a făcut prăpăd şi incapabili să işi gasească job-uri de adulţi serioşi la CFr, Sillyconductor şi rekabu pun muzici. Seturile lor miros a ciocane lovind roţi de tren, a pistoane de locomotive cu abur care-şi trag sufletul prin gări provinciale murdare, a obscurităţi demult apuse(ne) şi a ceva ritmuri neaoşe, nu tocmai ortodoxe. www.mixcloud.com/Batiscaf radio/

http://soundcloud.com/sillyconductor

AMOS OZ (n. 1939) este cel mai important prozator şi eseist israeli-an. S-a născut la Ierusalim, părin-ţii săi fiind originari din Polonia şi Rusia. Primul său volum de poves-tiri, Acolo unde urlă şacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Şase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul roma-nului Soţul meu, Michael (1968), scriitorul continuă să publice cărţi de ficţiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Dealul Sfatului Nelegiuit (1976), Soumchi (1978), Odihnă desăvâr-şită (1982), Cutia neagră (1987), distins cu Premiul Femina Étranger, Să cunoşti o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunţi: noapte (1994), Pantera din subterană (1995), Aceeaşi mare (1999), Po-veste despre dragoste şi întuneric (2002;), Deodată în adâncul pă-durii (2005), Rime despre viaţă şi moarte (2007), Scene de viaţă cam-pestră (2009). Semnează volume de eseuri, cel mai important fiind Cum să lecuieşti un fanatic (2002). Prin-tre numeroasele distincţii primite de autor se numără: Premiul Păcii (Germania, 1992), Premiul Israel pentru Literatură (1998), Marele Premiu Ovidius (România, 2004), Premiul Catalonia pentru Literatu-ră (2004), Premiul Grinzane Cavo-ur (Italia, 2007) şi Premiul Heinri-ch Heine (Germania, 2008).

9

Amos Oz:"Scrisul este arta de a face să nu fie sesizate cuvintele"

Odilia Roşianu: Pentru început, aş vrea să vă pun o întrebare ivită din “muzicalitatea limbii româ-ne” remarcată de dvs. Care este relaţia dvs cu muzica? Scrieţi vreodată ascultând muzică?Amos Oz: nu, nu pot scrie în timp ce ascult muzică – în timp ce încerc să compun muzică, de ce să ascult muzica altcuiva? Scrisul este o creaţie muzicală şi, în timp ce lu-crezi la o creaţie muzicală, trebuie să asculţi fiecare cuvânt, să asculţi fiecare propoziţie pe care o com-pui. aşa că nu pot asculta muzica altcuiva în timp ce eu încerc sa cre-ez propria mea muzică.

O.R.: Prin urmare, aşa cum aţi mai spus, cel mai important este “cuvântul” şi aşezarea lui într-un mod neostentativ pentru a nu ieşi în evidenţă. Totuşi, majoritatea cititorilor urmăresc povestea, se îndrăgostesc sau urăsc persona-jele... Credeţi că un cuvânt pus într-un loc mai puţin potrivit i-ar deranja aşa tare? Nu aţi fi “iertat” pentru asta? Sau luptaţi, pur şi simplu, pentru perfecţiune?a.O.: Exista o artă a alegerii cu-vintelor şi aceasta este arta de a face ca acestea să nu fie remarcate. alegerea unui singur cuvânt într-o propoziţie sau a unui singur cu-vânt într-un capitol este cea mai mare forţă a scriitorului, pentru că scrisul este arta de a face să nu fie sesizate cuvintele. aşa că muncesc

Amos

Oz

InTErVIu

10

din greu pentru fiecare cuvânt pentru ca acesta să nu fie vizibil.

O.R. Deci luptaţi pentru a atin-ge perfecţiunea?a.O.: Eu încerc să găsesc notele muzicale potrivite – iar notele muzicale sunt observate doar dacă sunt false!

O.R.: In fiecare dimineaţă ascul-taţi tăcerea deşertului şi învăţaţi de la el. Totuşi, viaţa în deşert nu vă face să fiţi cuprins măcar din când în când de un “dor al florilor”, al vegetaţiei bogate, al verdelui crud?a.O.: am o grădină în jurul casei mele şi, zilnic, mă ocup cam jumă-tate de ora de aceasta. În fiecare zi am grijă de florile mele şi petrec timp cu ele.

O.R. Practic, sunteţi langă flori tot timpul…a.O.: Da, sunt foarte ataşat de această grădină a mea.

O.R.: Aş vrea sa schimbăm un pic registrul acum. Ideea că “fa-miliile fericite se aseamănă între

ele, iar fiecare familie nefericită este nefericită in felul ei” pe care o susţineţi atunci când scrieţi despe nefericire, este aceeaşi care apare în introducerea ro-manului Anna Karenina al lui Tolstoi. Știu că sunteţi foarte le-gat, chiar afectiv, de Cehov, dar ce-nseamnă Tolstoi pentru dvs – se află printre preferaţii dvs? Prin ce anume vă atrage?a.O.: Tolstoi este un gigant! Şi e scriitorul, poate, cu cea mai mare influenţă din primii mei ani, din anii adolescenţei, de-atunci de când l-am citit pentru prima oară. Este colosal. Prin poveştile pe care le-a creat, el este cel mai im-portant romancier din lume.

O.R. Sunt de acord. Dar atunci când citiţi un alt autor, sunteţi tentat să o faceţi cu ochi de cri-tic, de redactor sau vă puteţi afunda între paginile cărţii ca orice cititor “profan”?a.O.: Depinde. Dacă trebuie să predau un curs de literatură, ci-tesc textele cu un ochi foarte ana-litic. Dar când mă desprind atât de ochiul criticului, cât şi de cel al

analistului, citesc pur şi simplu de plăcere, ca oricare cititor, şi chiar mă bucură cititul foarte tare.

O.R.: Aţi afirmat de multe ori că scriitorul trebuie să obser-ve atent ceea ce este în jur şi să scrie despre “satul” lui. Până la urmă, credeţi că scriitorul este un observator ce consemnează, combină şi notează sau este un creator absolut?a.O.: Ei bine, nu există o distinc-ţie foarte clară pentru că, în timp ce observi, practic creezi. Ele nu se exclud reciproc. niciodată nu poţi să faci doar simple fotografii, să prinzi doar cadre. Întâi observi, apoi digeri ceea ce ai observat, te gândeşti şi, în final, ajungi să cre-ezi ceva ce poate fi foarte diferit de ceea ce ai observat la inceput.

O.R.: Pentru că am vorbit de creaţie, care dintre arte vă face să vă simţiţi cu adevărat fericit – dansul, pictura, muzica?a.O.: Deasupra tuturor – muzica.

O.R. E ca un zeu?a.O. Da, cu siguranţă.

O.R.: Și acum, despre ceva foarte departe de muzică, de artă. Legat de război, se ştie care este păre-rea dvs referitor la absurditatea războiului. În concordanţă cu aceasta, considerati ca este nor-mal ca armata sa fie obligatorie pentru orice tânăr?a.O.: Din păcate, depinde de ţară. unele ţări pur şi simplu nu pot aboli legea obligativităţii armatei – ele sunt ameninţate de un conflict permanent şi nu pot renunţa la aceasta formă de posibilă apărare. Dar alte ţări se pot bucura de luxul ca armata să nu fie obligatorie sau chiar să nu aibă deloc armata.

O.R.: Lupta, războiul, aţi spus, te fac sa nu mai gândeşti – de ce cre-deţi ca atât de des oamenii sunt puşi în această situaţie anormală, aceea de a nu mai gândi? a.O.: Gândirea este o treaptă de dezvoltare ce a apărut foarte târziu în natura umana. Milioane de ani, oamenii au existat fără să gândeas-că. Minţile oamenilor erau popu-late de temeri, de instincte... acum putem să spunem că suntem la un nou nivel de intelect, de gândire.

Şi, totuşi, în momentele de criză, lăsăm în continuare instinctele să preia conducerea.

O.R.: Haideţi să revenim la lu-cruri mai plăcute, să revenim la scris. După ce terminaţi o carte, în timp ce o revedeţi, o şi “rescri-eţi”? Vi s-a intâmplat să proce-daţi precum Virginia Woolf – să tăiaţi aproape jumătate din ceea ce aţi scris deja?a.O.: Totdeauna. ajung să rescriu fiecare capitol, fiecare paragraf de 6-7 ori, chiar de 10 ori. la orice lucru pe care-l scriu, ceea ce arunc la coş este mult mai voluminos de-cât ceea ce păstrez in final.

O.R. : Ultima întrebare la care aş vrea să-mi răspundeţi este lega-tă de un lucru pe care-l admir la modul dumneavoastră de a gândi şi de a trăi - este cunoscut semnul de egalitate pe care îl puneţi în-tre compromis şi viaţă, în opozi-ţie, mai ales, cu tânăra generaţie, încă idealistă, ce nu concepe ide-ea de compromis. Oare compro-misul este ceva ce apare datorită înaintării în vârstă?

a.O.: aşa cum am spus, viaţa în-săşi înseamnă compromis. Ştiţi deja că eu nu cred că opusul com-promisului este idealismul sau integritatea. nu, opusul compro-misului este furia, fanatismul. Şi de aceea, consider compromisul ca fiind o formă de înţelepciune. unii oameni înaintează în vârstă, dar rămân fanatici.

O.R.: Aşa este, din păcate... Domnule Amos Oz, vă mulţu-mesc foarte mult pentru cărţile pe care ni le-aţi dăruit, pentru înţelepciunea pe care aţi pus-o în fiecare cuvânt scris. Și pentru bunătatea cu care mi-aţi acordat acest interviu.a.O.: Şi eu vă mulţumesc pentru aceste întrebări neaşteptate şi vă doresc numai bine.

26 martie 2012

11

InTErVIu InTErVIu

12

Invitaţii celei de a XIII-a ediţii a În-tâlnirilor JTI sunt coregraful afro-american alonzo King şi compania de dans contemporan lines Ballet San Francisco, care vor susţine un spectacol pe scena Teatrului natio-nal din Bucureşti, pe 17 noiembrie, ora 19:00.

Pentru prima dată, Întâlnirile JTI, cel mai important eveniment cultu-ral anual organizat de JTI românia, va ajunge şi la Chişinău, în data de 14 noiembrie, pe scena Palatului naţional, la orele 18:00. JTI îşi pro-pune astfel ca Întâlnirile să devină şi pentru publicul din republica Moldova un reper cultural de tradi-ţie, care să fie aşteptat an de an cu nerăbdare. Întâlnirile JTI au rămas în memoria publicului încă de la lansare, în anul 2000. Prima ediţie a fost inaugura-tă de celebra companie de balet Be-jart Ballet lausanne, urmată apoi de Compania nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, al-vin ailey american Dance Theatre, les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem şi russell Maliphant, Gigi Căciuleanu şi Baletul naţional din Chile. De asemenea, dirijorul Se-iji Ozawa, Filarmonica „George Enescu”, pianiştii Dmitri alexeev si

Valentin Gheorghiu au fost oaspeţi ai Întâlnirilor JTI.Invitatul din acest an, alonzo King, aflat la conducerea lines Ballet din 1982, a creat coregrafii pentru companii celebre, precum Bejart Ballet, alvin ailey sau les Ballets de Monte Carlo. Primarul oraşului San Francisco, Gavin newsom i-a oferit în 2008 premiul “Mayor’s art award”, numindu-l “Tezaurul ora-şului San Francisco”. a primit de asemenea alte numeroase premii şi distincţii (Italian Danza&Danza Best Choreography award, 2008; San Francisco Foundation Com-munity leadership award, 2007; uS artists Fellowship, 2006; Isa-dora Duncan award etc).Spectacolul prezentat la Chişinău şi apoi la Bucureşti va fi alcătuit din două momente coregrafice: Dust and Light şi Rasa.În Dust and Light coregraful reu-şeşte să aducă pe scenă intimitatea emoţională a dansului. Dansatorii, învăluiţi în raze argintii de lumină, se mişcă în contrapuncte armo-nioase, pe variaţiunile baroce ale muzicii lui arcangelo Corelli sau odele sacre ale lui Francis Poulenc. “Spectatorul rămâne în extaz, uimit de virtuozitatea dansatorilor”, scrie Il Sole 24 ore despre Dust and Light.Rasa, pe muzica lui Zakir Hussa-

in este, în coregrafia lui alonzo King, un apel la suflul spiritului şi, în acelaşi timp, o formă de a ascul-ta răspunsul spiritului. “rasa este extraordinar. (…) Dansatorii sunt fizic virtuozi, dar adevărata lor vir-tuozitate stă în dezvăluirea sufle-telor, şi aici se regăseşte adevărata artă a lui King”, scrie San Francisco Chronicle.

***Biletele pentru spectacolul din Bu-cureşti susţinut de alonzo King şi lines Ballet din San Francisco, se găsesc în reţeaua Eventim - ma-gazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Huma-nitas şi Cărtureşti, Sala Palatului şi online pe eventim.ro.

Alonzo Kingşi Lines BalletSan Franciscola a XIII-a ediţiea Întâlnirilor JTI

DanS

CarTE

Ion ValentinCEAUȘESCU

Ştiam de multă vreme că Marius Chivu o să lanseze o carte de po-eme, dar nimic nu m-a pregătit pentru şocul lecturii. uitați tot ce ştiți despre criticul cu rubrică în Dilema Veche, despre prozatorul care şi-a făcut simțit talentul prin antologiile pe care nu de puține ori chiar el le-a întocmit şi faceți cunoştință cu poetul Marius Chi-vu, dar mai ales cu fiul unei mame.

Încă de la primele versuri m-a cap-tivat şi întristat povestea pe care o spune poetul. am găsit în carte sinceritatea emoțiilor, realitatea bolii, iubirea necondiționată față de o mamă care începe să îşi uite trecutul, căreia i se şterge memoria

pe zi ce trece şi căreia moartea în-cepe să-i amuşine sufletul.

Volumul nu trebuie citit cu min-tea, ci cu inima. Sensul, ideile, sunt mai importante decât meşteşugul scriituri, însă asta nu înseamnă că meşteşugul nu e bun. Din contră, este un volum egal, bine scris, cuvintele au putere, jocurile de cuvinte, metaforele, atunci când sunt, sunt bine gândite. Poezie modernă de cea mai bună calita-te. Este oricum un volum atipic, dar atipicul acesta este bun. Într-o vreme în care poezia modernă este silabică, scurtă, golită de emoție, plină de visceral, de orori şi de sensuri fără sens, poezia lui Marius Chivu este plină, poemele sunt lungi şi emoția țâşneşte din fiecare literă. Poate că mulți o vor cataloga ca autobiografism lacrimogen, dar se vor înşela. lacrimogenul există, însă nu e nimic patetic şi nimic zaharisit în el. Este doar realitate transformată în po-ezie, sentiment scris cu cerneală. nu este nimic mai uman decât un lung poem dedicat unei mame. Versuri ca acestea : ” te-am aşezat şi azi cu nasul lipit de/ geamul perfuziei/ mă-

car până mâine/ mai ai grijă de mine/ puțin” (pg.16), trezesc co-pilul din adultul care s-a lăsat prins în vârtejul vieții.”Stai pe canapea/ ca un personaj abandonat dintr-o carte/ fără co-perte/ sînt doar câțiva metri între noi/ dar trăim paralel/ taci şi te pierzi zi de zi în ceața/ unui trup ce nu mai este.”(pg. 79). Eu stau pe canapea şi recitesc versuri din-tr-o carte pe care nu o să o uit prea curând. nu de fapt asta înseamnă poezia adevărată? Să nu uiți, să te atingă, să reiei versurile, să trezeas-că ceva în mintea ta şi în sufletul tău de cititor nemodel Citiți cartea şi sunați-vă mamele! Timpul trece şi ele nu întineresc. nici voi.

Marius Chivu - Vântureasa de plas-tic, Editura Brumar, Timişoara, 2012

Vântureasa de plastic sau cea mai frumoasă declaraţie de dragostepentru o mamă

14 15

slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga, îndru-mătoarea ştiințifică a tezei publicate sub titlul Eminescu şi India – „întâiul studiu amplu şi serios care cercetea-ză, comparativ, creația marelui poet român aşezată în fața unuia dintre cele mai importante motive de apro-piere şi afinitate electivă a ei – filo-sofia şi literatura Indiei”). Exegeta operei eminesciene stabileşte, ulte-rior, textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusă de Eminescu şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic respectiv, demon-strând că Eminescu este primul tra-ducător român din limba sanscrită. având asupra noastră „ascendentul de a cunoaşte cultura indiană veche şi mai nouă într-o măsură care nu e posibilă cercetătorilor români” (George Munteanu), amita Bhose va dezvălui, în studii, articole noi valențe ale operei poetului pe care l-a aşezat în inima sa, alături de Tagore. Pentru traducerea lui Eminescu în bengali primeşte, în 1972, Premiul uniunii Scriitorilor, iar între anii 1972-1991 predă, folosind numai limba română, cursuri practice de sanscrită şi bengali şi cursuri teoreti-ce de civilizaţie şi estetică indiană la universitatea Bucureşti. redactează cursuri, dicționare – instrumente de lucru pentru studenții săi - scrise de mână, tipografiile nedeținând carac-

tere bengaleze la acea vreme.Pe lângă activitatea didactică, ami-ta Bhose are o bogată activitate de traducător din bengali în română: Proverbe şi cugetări bengaleze, Po-vestea prinţului Sobur (basme ben-galeze), Scrisori rupte (antologie de scrisori ale lui rabindranath Tagore, prima traducere în română a poe-tului direct din bengali); Dragostea încurcă, dragostea descurcă (piesă de teatru a lui Tagore, regizată şi in-terpretată de studenții domniei sale, în 1981) ş.a. a tradus totodată din sanscrită în română: natyasastra, tratat de artă dramatică (în colabo-rare cu Constantin Făgețan), Pro-verbe şi cugetări sanscrite, Căruța de lut (în manuscris), de Śudraka. În presa străină şi românească, de-a lungul vieţii, a publicat, în periodice, peste 56 de traduceri din literatura română în bengali şi din bengali în română, peste 90 de articole şi studii despre Eminescu, cultura română şi indiană, fiind primul filolog indian care cunoştea limba română şi cre-ând o punte de legătură între cele două culturi.

Cronologia detaliată a vieţii şi ope-rei acestei personalităţi unice în cul-tura română este publicată pe site-ul www.amitabhose.net, iar cărțile domniei sale sunt publicate de edi-tura Cununi de stele.

Amita Bhose,sora mai marea lui Eminescu

POrTrET

CarmenMUȘAT-COMAN

Studenții îi spuneau „Didi”, cuvânt care, în limba bengali, limba ma-ternă a profesoarei amita Bhose şi a lui rabindranath Tagore înseam-nă „soră mai mare”. Cu dragostea necondiționată a unei surori mai mari s-a stabilit amita Bhose în ro-mânia – născută la Calcutta în 1933, într-o familie cu o bogată activitate culturală şi ştiinţifică. absolventă a două facultăți, avea să descopere ro-mânia la 26 de ani, iar în Manualul de limba română de la universitatea Bucureşti avea să-l afle pe Eminescu. reîntoarcerea în India, în 1961, e prilej de debut în presa indiană, cu articolul rabindranath în românia şi de-acum înainte va publica artico-le bengali şi engleză despre cultura şi literatura română, din care face şi traduceri - poezie română contem-porană, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Marin Sorescu, I.l. Caragiale, Mihail Sebastian. În 1969 apare, în bengali, volumul Eminescu: Kavita (Poezii), prima traducere a lui Eminescu în asia. În 1971 se înscrie la doctorat – susținut în 1975 – cu o bursă din partea statului român, la Facultatea de limbă şi literatură română din cadrul universităţii Bucureşti, cu tema „Influența indiană asupra gân-dirii eminesciene”. Din 1971 şi până la moarte, în 1992, va trăi în româ-nia, „ţara pe care a iubit-o poate mai mult decât mulţi dintre români şi a

CiprianMăCEşARU

Jacek Malczewski,precursor al lui Salvador Dalí

Pictorul polonez Jacek Malczewski este, din păcate, prea puțin cunoscut. Originalitatea sa nu reiese din picturile de un simbolism pur, ci din acelea care prevestesc suprarealismul lui Salvador Dalí. Imponderabilitatea imposibilă, acea fixare în aer a lucrurilor şi a ființelor pe care o cunoaştem din unele picturi semnate de Dalí (Dalí’s Dream of a Virgin, Crucifixion – Hypercubic Body, leda atomica…), e de găsit mai întâi la polonez, în lucrări precum Melancholia (1890-94), W tumanie (1893-94), Bledne kolo (1895-97), natchnienie malarza (1897). Ideea înfățişării unui stop cadru care creează iluzia anulării forței gravitaționale a fost abordată de Dalí şi în colaborarea cu fotograful lituanian Philippe Halsman, cea mai cunoscută fotografie reuşită de ei fiind Dalí atomicus. un alt lucru care îl trimite pe Dalí către artistul polonez este şi felul blasfemic în care sunt tratate subiectele religioase. Dacă Malczewski îi dă lui Iisus chipul său, „Divinul Dalí”, cum se autointitula spaniolul, o prezintă pe Gala ca pe o sfântă.

arTĂ

Pictura care invadează realitatea

Foarte tânăra (n. 1986) alexa Meade este o artistă care trăieşte la Washington D.C. şi care a avut năstruşnica idee de a picta direct pe oameni şi pe obiecte, ajungând la un rezultat fascinant. Iluzia este, de cele mai multe ori, totală. ai senzaţia unui fel de inversare a procesului care duce la naşterea unei picturi. Dacă până acum oamenii reali (sau personaje precum oamenii reali) erau "trimişi" în pictură, de-acum pictura este "trimisă" pe oameni. Diferenţa majoră dintre cele două abordări este că în varianta clasică, pictura, oricât de hiperrealist a fost realizată, este moartă, pe când în noua variantă, lucrarea, beneficiind de suportul realităţii, al cărnii oamenilor vii şi/sau al suprafeţelor obiectelor adevărate, îşi permite luxul de a fi atât vie, cât şi falsă. Foarte interesantă şi orginală perspectiva pe care ne-o propune alexa Meade, trebuie să recunoaşteţi.

Mai multe detalii despre artistă şi despre realizările ei puteţi găsi pe site-ul: http://alexameade.com/index.html

16 17

Malczewski-Melancholia-1894

Salvador Dali-Still Life Fast Moving-1956

Malczewski-Vicious Circle-1897

1918 19

invitat este jurnalistul, publi-cistul şi traducătorul Boris Buden. El va lucra împreună cu traducători români şi din alte ţări esteuropene la tradu-cerea operei sale „Zone des Übergangs - Vom Ende des Postkommunismus“ (edition suhrkamp). În lucrarea sa, Buden este de părere că odată cu căderea regimului comunist, când au dispă-rut nu doar dictaturile, ci şi econo-mia planificată, însăşi noţiunea de viitor a încetat să mai existe.

În ce priveşte seminarul, motto-ul lui Buden este: „Traducerea este ceva imposibil. Deci să ne apucăm de lucru.”

Organizat de Goethe-Institut în colaborare cu Fundaţia S. Fischer.

Workshop pentru traducătoride literatură, ediţia a VI-a

aTElIEr

15 - 18 septembriePortul Cultural Cetate

Workshop-ul internaţional pentru traduceri literare are ca scop promo-varea traducerilor din beletristică şi literatura de specialitate contempo-rană din Germania, precum şi cre-area unei reţele de traducători din Europa de Est. În acest an, autorul

Ioan PinteaProximităţi şi mărturisiriColecţia Jurnale şi MemoriiEd. Cartea românească,2012

Jurnal de cititor/scriitor, Proximitati si marturisiri cultivă, cu dreaptă masură, ambele vocaţii ale autorului, atât pe cea sacerdotală, cât şi

pe cea culturală.Proximităţi şi mărturisiri conţine însemnări, reflecţii, notaţii, culturale şi teologice, scrise de-a lungul ani-lor. Ioan Pintea nu doar consemnează, ci şi analizează întâlniri esenţiale pe care le-a avut cu personalităţi marcante din lumea teologică şi cea culturală. un loc aparte îl deţine, desigur, n. Steinhardt, care i-a fost părinte spiritual, luminându-i calea către sinele propriu. Multe pagini descriu experienţe de viaţă, al-ternând între literatură şi teologie. autori importanţi sunt readuşi în actualitate printr-o lectură proaspătă, adecvată timpului nostru. Temele şi personajele aces-tora sunt retrezite şi devin contemporane nouă.

Julian BarnesSentimentul unui sfârşitTrad. de radu ParaschivescuEditura nemira, 2012

romanul Sentimentul unui sfârsit a câştigat Premiul Man Booker în 2011. "O carte liniştită, unul dintre romanele cele mai reuşite pe care le-am citit vreodată" -

Juriul Premiului Man Booker "literatura lui Barnes este impresionantă grație abilității cu care scriitorul evocă haosul şi vulnerabilitatea din viața omului, dar rămâne calm şi lucid. Pare un stoic al epocii noastre" - The Times"În acest roman compact, care mocneşte încet, contează fiecare propoziție ticluită şiret, iar scenele finale te acaparează ca un thriller al memoriei şi al moralei, care detonează o apocalipsă personală" - The Independent

Dan C. MihăilescuI.L. Caragiale şi caligrafia plăceriiDespre eul din scrisoriEd. Humanitas, 2012

„am debutat editorial la 29 de ani, cu o carte despre Eminescu. aproape sexa-genar, m-am lăsat sedus de Caragiale. De ce? Fiindcă

scrisorile lui din Berlin sunt cea mai suculentă, com-plicată, excitantă, pe scurt: cea mai ispititoare imagi-ne a îmbătrânirii din literatura noastră. Cu infinit mai multe arabescuri şi capcane decât în cazul unor Ion Ghica, alecsandri, Delavrancea, Vlahuţă, Odobescu, Blaga... Şi mai tulburător drăcoasă decât la Ion D. Sâr-bu. După eseurile dedicate epistolarului eminescian şi celui cioranian, cutreierul hipnotic printre scriso-rile unui Caragiale complexat de sărăcie şi umilire aristocrată, îndrăgostit nărăvaş, ahotnic de putere şi recunoaştere oficială, pliat ludico-parodic pe cele mai diverse aşteptări epistolare, cinic şi sentimental, mizantrop şi altruist, înnebunit de românia la 1907 ş.a.m.d. mi-a devenit oglindă, spectacol şi exemplu. Sălaşul utopic al unui paseist nevindecabil"- Dan C. Mihăilescu

Sylvia PlathClopotul de sticlăTrad. şi note dealexandra ColibanColecţia Top 10+Ed. Polirom, 2012

un roman ce a reprezentat pentru tinerii anilor ’70 ceea ce era De veghe în lanul de secară pentru tinerii zbuciu-

maţilor ani ’50.„Clopotul de sticlă prezintă un eveniment crucial al maturităţii eroinei – încercarea de a se sinucide şi salvarea ei accidentală –, dezvăluind motivele acestei tentative de a se autoanihila: moartea tatălui ei.” (Ted Hughes)

SEMnal

20

Violonistul Liviu Prunaru este con-cert maestrul uneia dintre cele mai bune orchestre ale lumii, Royal Con-certgebouw din Amsterdam, este pro-fesor de vioară la Academia Menuhin din Elveţia, cântă pe o vioară Stradi-varius construită în 1694, iar în luna septembrie va începe în România a doua ediţie a Turneului Duelul Vi-orilor, alături de violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail.Un nou duel. Aceleaşi arme (Stradi-varius şi Guarneri). Aceiaşi duelişti (violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru). Acelaşi arbitru (pianistul Horia Mihail). Aceiaşi organizatori (Radio România Cultural şi Aso-ciaţia Culturală Accendo). Un nou decor muzical.

Adina Dragomir: Ce repertoriu aţi ales pentru această a doua edi-ţie de turneu?

21

InTErVIu

liviu Prunaru: unul, sper eu, care să placă mult publicului. nu ne-a fost foarte uşor să găsim piese. Pentru două viori se găsesc lucrări, dar pentru două viori şi pian, e mai complicat. aşa că anul acesta vor fi multe piese în premieră pe care eu şi colegii mei trebuie să le învăţăm. Vom cânta toţi trei o suită de Moskovski pe care nu a făcut-o niciunul dintre noi şi care e în pre-mieră în românia. Vom mai cânta şi sonata de Prokofiev pentru două viori, o lucrare foarte solidă care va fi, zic eu, punctul culminant al serii şi vom începe cu sonata de Haen-del. apoi fiecare dintre noi îşi va prezenta programul.Eu am ales să cânt câteva lucrări noi, pe care acum le învăţ, cu ajuto-rul cărora vreau să pun în evidenţă calităţile viorii mele. una dintre ele va fi “Din ţara mea” de Smetana, o

lucrare pe care o voi dedica profe-sorului meu, alberto lysy. am în-cercat să unesc virtuozitatea cu me-lodia, romantismul şi melancolia.

A.D. Acum 4 ani aţi primit vioara Stradivarius, cu care veţi cânta în turneul Duelul Viorilor, de la or-chestra din Amsterdam. Are 318 ani. Cu cât trece timpul peste o vioară, cu atât, se spune, este mai bună. Credeţi că acest instrument mai are vreun secret pe care sa nu i-l fi descoperit încă?l.P. Până să am acest Stradivarius am avut un Guarneri timp de 16 ani. abia după vreo 10, 12 ani pot să spun că ajunsesem să-l cunosc. Între timp, cu Stradivariusul lucru-rile stau altfel, pentru că experienţa îşi spune cuvântul: am ajuns să mă obişnuiesc mult mai repede cu in-strumentele. E incomparabil. Diferenţa este că e mult mai lun-gă decât Guarneri. Este mult mai obositor să cânţi. am noroc că am degetele lungi. Dacă Guarneri avea un sunet închis, cald, Stradivariusul are un sunet sclipitor, strălucitor, pe care eu îl asemui cu o lamă laser care trece prin tot. Vioara mea se dezvoltă pe fiecare an ce trece. În aceşti 4 ani de când e cu mine am încercat să intru prin cele mai as-cunse colţuri ale ei, asta înseamnă că după ce am stat şi am cântat pe ea vreo trei ani cu aceeaşi configu-raţie, am încercat să explorez mai

mult. aşa că am comandat tot felul de seturi de corzi. Şi am tot experi-mentat corzi mai moi, mai dure, cu sunet mai puternic, cu un spectru mai larg, iar în acest moment am o cu totul altă configuraţie a cor-zilor pe vioară decât cum era ea la început. acum pot să spun că simt vioara. M-am împrietenit cu ea, m-a adoptat, dar mai am încă de explorat.

A.D. De curând am ascultat un muzicolog care spunea că astăzi poţi aduce publicul în sălile de concerte în special datorită poveş-tii pe care o construieşti în jurul evenimentului. A fost povestea un avantaj şi în cazul Turneului Due-lul Viorilor?l.P. Da, bineînţeles! Fără îndoială este cu atât mai interesant pentru public cu cât află că în spatele aces-tei întâlniri este o poveste. Dacă am fi pus simplu “recital pentru două viori” nu ar fi fost acelaşi impact şi nici acelaşi interes şi nici acelaşi pu-blic în sală. Eu vin acasă la Craiova în fiecare an să cânt. niciodată nu

am văzut un public atât de numeros si de interesat de concert ca în acest turneu. Înaintea fiecărui recital oa-menii erau curioşi, ne întrebau ce înseamnă acest duel, cum se face, cum ne vom duela? Iar când auzeau povestea celor două instrumente, Stradivarius şi Guarneri deveneau şi mai entuziasmaţi. Iar eu mă bu-cur că aceste viori sunt în mâinile noastre şi le putem arăta publicului din românia. Bucuria mai mare este că sunt alături de Gabriel Cro-

itoru. Când eu eram în liceu, el era deja în Conservator şi m-a inspi-rat mereu. Iar acum, să cântăm pe acelaşi podium este pentru mine o mare onoare.

A.D. Ce aşteptări aveţi de la acest turneu?l.P. Îmi doresc ca eu, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail să ducem concertele pe care le avem de susţinut în nouă oraşe din ţară pe cele mai înalte culmi.

Liviu Prunaru"Stradivariusul are un sunet sclipitor, strălucitor, pe care eu îl asemuicu o lamă laser care trece prin tot."

Tactica este ca oricât de rău ne-am simţi şi în ori-cât de proastă formă am fi, pentru public trebuie să sune tot extraordinar. Cu siguranţă la final ne va părea rău că s-a terminat, exact aşa a fost şi anul tre-cut.

foto: Constantin Barbu

22

În perioada 19 - 21 septembrie, la Institutul Cultural român (aleea alexandru 38, Bucureşti) are loc cea de-a cincea ediţie a Zilelor Fil-mului Portughez, eveniment orga-nizat de Institutul Camões în parte-neriat cu Institutul Cultural român şi, anul acesta, cu colaborarea am-basadei Braziliei la Bucureşti. Pro-iecţiile vor începe de la ora 18.00 şi, spre deosebire de ediţiile trecute, programul va cuprinde mai multe filme pe seară.

Sărbătorind de-opotrivă cinci ani de colabo-rare între Insti-tutul Cultural român şi am-basada Portuga-liei / Institutul Camões, acest an este special şi

prin participarea ambasadei Brazi-liei, invitată să îmbogăţească expe-rienţa cinefilă de limbă portugheză oferită publicului român.

Producţiile prezentate în această ediţie sunt recente, din anii 2000, înfăţişând prin abordarea docu-mentară sau ficţională actualitatea unor ţări care împărtăşesc aceeaşi limbă – în acest caz Brazilia, ango-la, Portugalia. De aceea, iniţiativa

cinematografică din acest an şi-ar putea adapta titlul în “Zilele filmu-lui în portugheză”.

Program:miercuri, 19 septembrie18.00Deschiderea celei de-a cincea ediţii18.20Guimarães, Capitală Culturală Eu-ropeană (Productie radio Televi-sao Portuguesa, Portugalia, 2012)19.15Eroul, de Zézé Gamboa(angola, Portugalia, Franța, 2005)

joi, 20 septembrie18.00Joana Vasconcelos, Inimă indepen-dentă, de Joana Cunha Ferreira (Portugalia, 2008)19.15anul în care părinţii mei au plecat în concediu, de Cao Hamburger (Brazilia, 2006)

vineri, 21 septembrie18.30Dacă aş fi în locul tău, de Daniel Filho (Brazilia, 2006)

Filmele vor fi subtitrate în limba română.Intrarea este liberă, în limita locuri-lor disponibile.

Detalii:www.icr.ro/film_portughez_2012 www.embportugal.ro

Zilele Filmului Portughez, ediţia a V-aFilme în limba portughezăde pe trei continente

FIlM