rev dec 2018 corectată · 2018-12-05 · Muguri și flori – revist ă de crea ție și cultur ă...

Muguri și flori – revistă de creație și cultură a Școlii Gimnaziale „Duiliu Zamfirescu” Focșani

Anul XI, nr. 22 – decembrie 2018

1

Editorial

Reflecții la Centenar

„Fiecare ţară are nevoie de o faţă. Deci, când vă adunaţi cu toţii pentru deliberări, vreau ca România să aibă o faţă. Sunt aici să fiu acea faţă, să fac România ceva mai personal decât statistici şi hărţi.”

Regina Maria în Statele Unite, 1926

Fiecare om şi fiecare popor, fiecare entitate trecӑtoare prin istoria evoluţiei pӑmântului îşi construieşte o soartӑ, un ansamblu de legi şi efecte, fructe ale gândirii pentru viitor, fapte şi voinţe din care se costruiesc, ori cad imperii, identitӑţi, convingeri. Pӑmântul are şi el o soartӑ în ce priveşte cunoaşterea adevӑrului istoric, fraternitatea popoarelor, în construirea unei mari familii înscrise pe calea civilizaţiei reale, dar asumate. Departe mult de timpul nostru, mai mult un con de umbrӑ, fӑrӑ curajul începutului. Uneori vede parcursul istoric, alteori nu. Cine vede, ştie, anticipeazӑ, asociazӑ şi dezvoltӑ, cine nu, semneazӑ cu inconştienţӑ, fӑrӑ teamӑ de judecata istoriei. Omul este o suitӑ de fenomene, comunitatea este acceptarea şi respectul a tot ce-i diferit, pe când lumea rӑmâne numai o secvenţӑ în memoria colectivӑ. Aşa a fost şi poporul român în contextul primului rӑzboi mondial pus sӑ aleagӑ, şi s-a ales pe sine, în voinţa şi puterea sa de înfӑptuire, atacând cu baioneta la armӑ, pe pӑmântul stropit cu sângele sӑu, fӑrӑ sӑ fie lipsit de tot ce era demers diplomatic al vremii. La urmӑ... Marea Unire, marele pas spre închiderea geopoliticӑ a Europei. Oare pentru cât timp şi cu ce consecinţe, lupta fiind, de vӑzut în fapt, tot între imperii... Tot imperii aveau sӑ rӑmânӑ şi pentru mai târziu, doar cu alte denumiri. Bӑtrâna Europӑ a fost profund zbuciumatӑ la începutul secolului trecut, cât şi aspru deturnatӑ în intenţia unitӑţii ei, graniţele find construite cu degetul pe hartӑ şi nu neapӑrat pe câmpul de luptӑ, pe un front unde nu se întâmpla ceva mai mult de atac şi contraatac. S-au construit alianţe cu viziune, altele doar cu pӑrerea imaginaţiei, lipsite destul de maturitatea decizionalӑ. Se vor defini ele însele pe sine în acest excurs al recviemului nostru de restauraţie istoricӑ, de data aceasta dintr-o poziţie cât mai analiticӑ, actul cel mai onest la sӑrbӑtoarea unui centenar. O Românie mare, dar care n-a stat mult timp mare (sӑ nu uitӑm de imperii!). Idealurile faste mor, cel mai adesea cu autorul lor, iar o istorie scrisӑ de învingӑtori poate fi (şi a fost!) lesne falsificatӑ. Se cade sӑ privim retrospectiv, cât şi introspectiv, fiinţa neamului, idealurile sale, atentatele premeditate sӑ rӑzboiascӑ imperii, neutralitatea României, trupe decimate, grupӑri germanofile, ocupaţie, nu fӑrӑ restauraţie, retragere, tezaur depus în sala armelor într-o lume schimbatӑ peste noapte, misiune francezӑ, resurse petroliere râvnite, armistiţiu şi iarӑşi râvnite, toate pregӑtind o pace de aproape douӑ decenii. Atunci teritorii pierdute! Dupӑ care, iar la luptӑ! Aşa se defineşte destinul unei ţӑri aşezate între mari imperii, poziţionatӑ geografic la diferenţa dintre mӑrile reci şi mӑrile calde, având pe teritoriul primit la Unire gurile Dunӑrii, prin care se putea ieşi spre lumea liberӑ. Sӑ ne focalizӑm atenţia asupra principiului autodeterminӑrii naţionale susţinut de preşedintele american Woodrow Wilson! Dar şi la toţi termenii ecuaţiei acelui faimos timp! Nici mentalitӑţile din teritorii nu lipsesc de pe planşa istoriei, cӑ ,,de n-ar fi fost Unirea din 1701, nu se fӑcea nici cea din 1918”, amintind pe cel de-al treilea cardinal român, bine ştiut fiind cӑ Actul Unirii a fost citit de primul cardinal şi de primul patriarh român. Visul reginei Maria, nu foarte diferit în substanţӑ de cel al lui Carol I, cât priveşte binele din unitatea românilor, doar viziunea a avut longevitate mai scurtӑ. Vulturul negru a privit doar de sus! Românii de astӑzi, cinstindu-şi toţi regii, prin care au vӑzut şi civilizaţia Europei, privesc în ei înşişi, într-o viitoare unitate de nezdruncinat, una care sӑ aducӑ Europa la ei, şi nu numai.

Profesor Florin Balasoglu



2

Marea Unire de la 1918 Am tot auzit vorbindu-se despre „Centenar” și „Marea Unire”, iar acest lucru mi-a stârnit curiozitatea. Astfel, i-am întrebat pe rând pe părinți ce înseamnă acestea cuvinte, apoi le-am adresat și bunicilor mei aceeași întrebare. Mi-au raspuns cum au știut mai bine, după cum și-au amintit ei însiși, învățând la școala despre Marea Unire, doar ca în urmă cu multă vreme. Am înțeles ca este vorba despre un eveniment însemnat pentru noi românii. Relatările lor nu m-au mulțumit pe deplin și am început să caut mai multe detalii despre toate acestea. Astfel, am aflat că „centenar” înseamnă -,, sărbătorire a o sută de ani de la un eveniment”, iar evenimentul în cauză se referă la îndeplinirea idealului românesc de a trăi liber într-un singur stat național unitar, acest lucru datorându-se unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Așadar, urmează o serie de evenimente pe care oricare român ar trebui să le știe, să le prețuiască și să se mândrească cu ele. Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia a avut loc la 1 Decembrie 1918 si a fost convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Roman Central de la Arad, la care au participat 1228 de deputați pentru a vota Rezoluția de la Alba-Iulia, prin care se decidea unirea Transilvaniei cu Regatul Român. La 20 noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central anunța convocarea Marii Adunari Naționale la Alba-Iulia. În discutie au mai fost luate și orasele Blaj si Sibiu, dar s-a optat pentru Alba-Iulia datorită Unirii din vremea lui Mihai Viteazul de la 1600 și a sacrificiilor conducătorilor răscoalei de la 1784, Alba-Iulia fiind numită ,,cetatea istorică a neamului nostru”. Având loc într-o zi de duminică și pentru că suntem creștini, festivitățile au început de dimineață cu slujbe religiose. Apoi, în ovațiile tuturor celor prezenți, delegații Marii Adunări s-au îndreptat către Cazino, locul unde avea să se dea citire Rezoluției Unirii și votării acesteia. Zi însemnată pentru neamul nostru, de o importanță vitală, ne face să fim mândri de ceea ce suntem,

mulțumită înaintașilor noștrii, care s-au dovedit a fi de o vitejie demnă de toată admirația. De asemenea, CENTENAR mai poate însemna credința și efortul susținut al românilor de-a lungul timpului de a nu uita că sunt români. Mai poate însemna năzuința acstora de a înfăptui Marea Unire, tenacitatea liderilor care au făcut tot ceea ce era necesar ca unirea să devină realitate, eroismul, jertfa, nesupunerea românilor în fața imperiilor ce ne voiau înrobiți, dar și ambiția poporului nostru de a rămâne împreunî după o suta de ani de la Marea Unire. La mulți ani, ROMÂNIA!

Delia Milea – cl. a III-a C Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie

1 Decembrie E o dimineață rece. Soarele împrăștie o lumină albicioasă. Sunt trezită de un zgomot asurzitor. Fug repede la fereastră. Zgomotul este din ce în ce mai puternic. Ce să fie? Sunt mașini de luptă! Ele se îndreaptă încet către Piața Unirii. Pe trotuare văd oameni care merg și ei în același loc. Acum nu se mai aud mașinile, în schimb, se aude muzică. O fanfară! Mă duc repede în camera mea și mă uit la calendar. E 1 decembrie! Nu-mi vine să cred! Se împlinesc 100 de ani de când suntem o țară întreagă! La 1 Decembrie 1918 s-a unit și Transilvania cu Regatul, acesta devenind astfel o țară mare și puternică, România. Atunci a fost un moment important pentru români, care nu va fi uitat niciodată. De aceea, în fiecare an, de 1 Decembrie, în toată România se sărbătorește Unirea cea Mare. Mă îmbrac și plec în Piața Unirii. Peste tot e lume care se bucură de această zi. Copiii flutură stegulețe tricolore. Pretutindeni domnește entuziasmul! Câteva minute mai târziu au venit și mașinile care m-au trezit. Erau atât de mari! Apoi a venit fanfara care a cântat câteva cântece patriotice, apoi imnul „Deșteaptă-te romane!”. Să fi văzut cât de fericiți erau toți în acele momente! Toată lumea cânta imnul. Era atât de frumos! După ce s-a terminat festivitatea, m-am dus acasă și mi-am spus: Sunt mândră că sunt româncă! Ileana-Veronica Nițu - cl. a IV-a B

Îndrumător prof. Gavrilă Daniela



3

Țara mea

Țara mea e România! De ziua ei, noi purtam ia Cea frumoasă și curată De noi toți apreciată.

Are munți și dealuri line, Podișuri, ape, coline, Fluviul Dunărea străbate Granița pe jumătate.

Câmpii verzi și oameni harnici Tot în țara mea găsești. Tradiții din străbuni păstrate De neamul nostru românesc.

Miruna-Ionela Bahnă – cl. a III a C Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie

Unirea Mare

Trăiți pe plaiurile noastre, Aici ne este nouă vatra! Români, nu mai plecați din țară! Clădiți și puneți piatră peste piatră!

Aceasta-i țara noastră dragă, Iar noi, uniți la bine și la greu, Ne-om duce traiul laolaltă, împreună, Cinstindu-i pe înaintași mereu.

Beatrice Șerban – cl. a III-a C Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie

Neamul

Dacii și romanii Sunt stramoșii mei. Viteji au fost în lupte, Bravii mei eroi!

Neamul nostru-i sacru, E de neînfrânt! Mereu a luptat Pentru acest pământ.

Suntem uniți în toate Și nu ne dăm bătuți. Luptăm pentru copii! Luptăm pentru nepoți!

Robert Lazăr-Mușat – cl. a III-a C Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie

N-au murit în zadar!

N-au murit la Plevna în zadar Străbunii din legende, din povești. O dovedesc acum prea clar Cuvintele: „ român”, „sunt”, „ești”.

La Mărășești n-au murit în zadar Părinții bunicilor noștri: O dovedește-acum prea clar Românul care astăzi ești!

Și nici în Tatra n-au murit în zadar Atâți soldați tineri, cerești. Iată-ne, rostim cu mândrie și clar: „Sunt român”, „Ești român” „Ești”!

Robert Lazăr-Mușat – cl. a III-a C Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie

Țara mea

Popor român, uniți prin cuget și iubire, Sărbătorim un secol de Unire Vom ține strâns hotarele unite, Nu vom lăsa dușmanii iar să intre!

Tu, Românie, mândră și frumoasă, Cu munți și văi, cu ape și câmpii, Cu oameni buni, cinstiți și bravi eroi, Iubită fi-vei tu în veci de noi!

Maria Moglan – cl. a III-a B Îndrumător prof. Luminița Irimia

Unirea

Noi, în an de Centenar, Pentru țară-avem un dar: Hora noastră, românească, Cine-o joacă, să trăiască!

Dragi români, slăviți Unirea Și drapelul ei cel sfânt, Frăția să nu dispară Nicăieri pe-acest pământ!

Hai în România Mare Azi, în zi de sărbătoare! Hai să ne unim în țară Ca Unirea să nu piară!

Denisa Lăbunț - cl. a IV-a B Îndrumător prof. Daniela Gavrilă



4

Orașul meu

Orașul meu este Focșani! Aici sunt foarte mulți castani Tot timpul este îngrijit Și deseori e înnoit.

Străzi frumoase, blocuri-nalte Școli, spitale, farmacii, Ateneul și muzee Vizitate de copii.

Oameni harnici și frumoși, Sinceri și prietenoși, Mă mândresc că-s focșăneancă Port costum de moldoveancă.

Miruna –Ionela Bahnă- cl. a III a C Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie

România, țara mea

Românie, țară sfântă, Românie, țara mea, Ești frumoasă, ești bogată, Ești patria mea!

Azi, cu toții suntem veseli, E ziua noastră, a tuturor! Într-un glas rostim puternic: „La mulți ani, românilor!”

La mulți ani, patria mea! Să rămâi mereu așa, În hotarele firești, Plai de dor, ca în povești!. Gabriel Grigore – cl. a III-a A Îndrumător prof. Silvia Grigore

Un vis împlinit

Spre Alba Iulia-n Ardeal Pornesc români cu mic, cu mare, De la Focșani, Galați sau Giurgiu, De la Suceava, Timișoara, Cu toții vin mânați de-același ideal: Vor să le fie întregită țara. Din mii de piepturi a pornit strigarea Și alte mii de glasuri au răspuns: „Noi vrem să ne unim cu țara!” Și vrerea lor de-atunci a fost de-ajuns. Pe 1 Decembrie un vis frumos Li se-mplinea acelor care Au îndurat atâtea vremuri grele Pentru-a trăi în România Mare.

Alessia Panaite – cl. a IV-a B Îndrumător prof. Daniela Gavrilă

Unirea Mare

Astăzi am de explicat Un subiect mai complicat. Puteți voi să ghiciți, oare? Vă spun: este Unirea Mare!

Totul a-nceput acum 100 de ani. Înconjurați doar de dușmani, Românii au ieși în față pentru prima dată, Cerându-și țara înapoi, pe toată!

Pe-atunci, Ferdinand-regele domnea, Maria – doamna alături îi era - Vrerea românilor de pretutindeni au ascultat Și ne-am unit cu toții într-un singur stat!

Ilinca Tudor – cl. a IV-a B Îndrumător prof. Daniela Gavrilă

Centenarul Marii Uniri Pentru noi, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918 trebuie să fie nu doar un prilej de evocare a acelor evenimente și a jertfei înaintașilor noștri, ci mai ales un moment de trezire la realitate, de întoarcere către țară cu mintea, gândul, inima și fapta. Cât de actuale sunt versurile imnului nostru național: „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”, un somn greu care ne-a cuprins pe toți și ne lasă neputincioși în vremuri de grele încercări pentru neamul nostru. Misiunea noastră este să contribuim la recuperarea fiilor și fiicelor care, plecați peste hotare pentru un trai mai bun, se simt abandonați, să recâștigăm inimile acestora, să ne iubim unii pe alții, așa cum

am făcut-o întotdeauna în familia noastră românească, moștenire dragă și prețioasă, plătită cu sânge de eroi de-a lungul istoriei. Mara Dospinoiu – cl. a III-a A

Îndrumător prof. Silvia Grigore



5

În excursie Începutul verii ne-a îndemnat să plecam la plimbare. Ne-am decis să plecăm la Iași, in inima Moldovei. Drumul nostru a trecut pe la Podul Inalt, unde Ștefan cel Mare a învins oastea turcească. Statuia impunătoare a lui Stefan cel Mare pe calul sau, arata puterea si vitejia domnitorului, pazita de focul viu. Ne-am continuat drumul si am intrat în Iași, pe lângă plopii cărora Mihai Eminescu le-a dedicat poezia, „Pe lângă plopii fără soț”. Am admirat colinele orașului, clădirile importante, monumenntele istorice și parcurile. La bojdeuca lui Creangă am văzut obiectele vechi și valoroase ale scriitorului. Casa în care a locuit învățătorul Ion Creangă este mică, misterioasă și plină de amintiri. Am aflat că prietenul lui, Mihai Eminescu, l-a îndemnat să scrie „Amintiri din copilărie”. Cu greu ne-am lăsat convinși să plecăm mai departe, către Parcul Copou. Acesta are o întindere mare. Aici am văzut statuile scriitorilor români. Grădina Botanică ne-a încântat privirea cu multe specii de arbori, arbuști și multe flori. Drumul nostru a trecut și pe la Cuvioasa Parascheva unde ne-am rugat și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru frumusețile patriei. Obosiți, dar încărcați cu sentimente frumoase, ne-am întors acasă, unde eram așteptati de părinti, care abia așteptau să le povestim despre o parte din țară noastră dragă, România.

Ștefania-Corina Gavrilă – cl. a III-a C Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie

România Nicolae Iorga spunea: „Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor.” De aceea sunt mândră că, împreună cu familia mea, am participat la plantarea de stejari în Parcul Memoriei Naționale de la Mărășești. Am vrut să arătăm prin această acțiune că sacrificiul românilor din Primul Război Mondial nu a fost în zadar. Stejarii se vor ridica spre cer, acolo unde fiecare dintre cei 335 000 de eroi căzuți pentru patrie și unitatea ei își trăiește nemurirea. Gândul îmi pleacă și la Măriuca, „fetița din nuc”, care a ajutat armata română în lupta cu

germanii. Ea transmitea, din vârful crengilor copacului, care erau micările inamicului, până când a fost doborâtă de un glonț vrășmaș. Jertfa ei, alături de cea a celorlați soldați, a făcut posibilă Marea Unire de la 1918, când toate provinciile istorice românești au format un singur stat național. Astăzi, harta României nu mai este ca acum 100 de ani, lipsesc Basarabia, Bucovina de nord, Ținutul Herța și Cadrilaterul. Așa cum străbunica mea îmi povestea cu mândrie despre Războiul de Întregire Națională, așa voi povesti și eu nepoților mei despre mândria de a fi român și de a trăi Centenarul. La mulți ani, România!

Maria Giulia Mihu – cl. a III A Îndrumător porf. Silvia Grigore

Patria mea, România Patria mea se numește România. Este țara în care m-am născut și am crescut. Aici s-au născut și trăiesc părinții, bunicii și străbunicii mei. România este o țară frumoasă, unică în lume. Munții ei semeți asemenea unor cetăți greu de cucerit sunt acoperiți cu păduri dese. Dealurile sunt bogate în rod, iar pe câmpiile verzi unduiesc în bătaia vântului grânele cu spice îmbelșugate. Râurile alunecă ușor la vale și lacurile cu oglinda cristalină sunt presărate peste tot. Delta Dunării, paradisul răsăritului de soare și Marea Neagră completează peisajul pitoresc, ca de basm, al țării mele. Aceasta este țara mea, patria mea, leagănul națiunii noastre. Patria înseamnă, însă, mai mult decât frumusețea naturii. Ea reprezintă poporul, tradițiile strămoșești, trecutul glorios al neamului, eroii care au luptat pentru libertate. 1 Decembrie este ziua țării mele, România. Acum 100 de ani, la Alba Iulia Marea Adunare Națională a hotărât unirea României cu celelalte teritorii unde locuiau românii. În fiecare an sărbătorim avest eveniment cu mândrie și cu respect, ne exprimăm dragostea față de patrie și față de locuitorii săi, recunoștința față de eroii care au murit pentru împlinirea acestui ideal de veacuri al românilor: unirea într-un singur stat. Promitem să avem grijă de prezentul și viitorul țării noastre. La mulți ani, România!

Andrei Theodor Țibrea – cl. a IV-a B Îndrumător prof. Daniela Gavrilă



6

Excursia Într-o dimineață de toamnă a venit momentul să plec în excursie cu colegii mei de clasă pentru a vizita mausoleele din județul Vrancea, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Am așteptat cu nerăbdare venirea autocarului, pentru a porni spre locurile despre care doamna învățătoare ne vorbise. Primul popas a fost la Mausoleul de la Mărășești – Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire Națională, unde am vizitat și un muzeu cu arme, muniție și uniforme din acea vreme. Acolo am mai aflat despre cea mai tânără fată care a participat la Primul Război Mondial. Măriuca Zaharia avea doisprezece ani și i-a ajutat pe soldații români, urcându-se fără frică, de mai multe ori, într-un nuc, ca să observe pozițiile nemților spre a comunica telefonic artileriștilor unde să tragă. Impresionanta construcție a mausoleului, unică în țară, are pe fronton inscripția „ÎNTRU SLAVA EROILOR NEAMULUI” , care este încadrată de numele localităţilor unde s-au dat marile bătălii: Jiu – Olt – Sibiu –Braşov –Mărăşeşti – Mărăşti – Oituz – Doaga – Muncel –Valea Uzului. Două scări în spirală conduc către partea superioară, numită „CUPOLA GLORIEI”, a cărei pictură în frescă reprezintă figuri de îngeri militari cu săbii de foc. În onoarea eroilor căzuți la Mărășești s-a declanșat în 2017 o amplă acțiune de plantare de stejari pe locul fostului câmp de luptă care va deveni „Parcul Memoriei Naționale”. Următorul popas a fost la Casa Memorială a lui Moș Ion Roată, unde am aflat că acesta, desi fusese țăran simplu, a fost deputat în Divanul ad-hoc unde a susținut Unirea de la 1859 și, mai târziu, a cerut împroprietărirea țăranilor cu pământ. Un ghid ne-a prezentat casa lui care avea obiecte și unelte din alt secol, pe care oamenii din ziua de azi nu le mai folosesc. A treia oprire a fost la Mausoleul de la Mărăști, unde am avut ocazia să văd osemintele ostașilor care au luptat în Primul Război Mondial și multe alte dovezi istorice care mi-au atras atenția. De asemenea, la subsol am văzut sarcofagele generalilor români și un muzeu cu obiectele acestora. Pe fațada monumentului am observat plăci de marmură inscripționate cu numele ostașilor morți pe aceste meleaguri. Următorul loc pe care l-am vizitat a fost Rezervația Naturală „Cheile Tișiței“, o zonă montană delimitată, în care fauna și flora sunt protejate prin lege. În apropierea rezervației, am admirat Cascada Putnei, incredibil monument al naturii, la baza căreia se află un lac. În apropierea cascadei ne-am jucat sub razele mangâietoare ale soarelui de octombire și am luat și masa. Spre seară am plecat către casă, gândindu-mă că sunt un norocos că am vizitat atât de multe locuri pline de istorie în An Centenar, locuri de care îmi voi aminti mereu cu mare drag. Însă, cel mai mult m-a impresionat povestea Măriucăi, un copil ca și mine, care a făcut un lucru deosebit pentru țara noastră, jertfindu-se. Sacrificiul și curajul ei m-au făcut să cred că vitejia n-are nicio legătură cu vârsta. Andrei Ungureanu – cl. a IV-a C

Îndrumător prof. Anca Sava

Ion Creangă

Ion Creangă, tu ești eroul meu! Cu-acest mare talent al tău, Am reușit și eu să fiu Copil energic, fistichiu.

Tu pentru noi, cei mici, ai scris, De-ale copilăriei amintiri Și m-ai făcut să fiu acum Copil zburdalnic, ca un fum! Roberta Papa-Autu Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie



7

Acasă Sunt un fluture venit din Univers Şi într-o zi aici eu m-am oprit din mers. În zori, când mă trezesc, şi gânduri am o mie, Pisicile la geam îmi cântă-o melodie. Codiţe ridicate se plimbă sub fereastră Cerşind castron de lapte, în limba pisicească. Aici se-aud copiii cu glasuri vesele: ,,Maria, hai afară, s-au copt cireşele!” Aici e locu-n care mereu mă înconjoară Mirosul de plăcintă cu multă scorţişoară. Aici e locu-n care povestea prinde viaţă Şi gândurile-mi zboară când stau cu cartea-n faţă. Aici e locu-n care mă simt eu cel mai bine Şi parcă niciodată să plec de-aici nu-mi vine. Aici este acasă, aici e viaţa mea, Aici sunt eu, pisoii, mereu familia!

Maria Moise –cl. a VI-a D Îndrumător prof. Daniela Sporea

Acasă Sunt ca un fluture sosit din Univers Ce-și caută cămin în acest loc imens; În zare se vede o cale luminoasă Care duce spre a mea dulce casă. Am o mulțime de-amintiri în ea Împreună cu familia mea. Camera-n care am ascultat povești frumoase Cu prinți și vrăjitoare misterioase, Locul care de rele mă ferește, Și oglinda-n care încrederea-mi crește. Ușa pe care am ieșit bucuroasă Spre prima mea zi la școală. Desigur, biroul la care teme am făcut Și de calcule l-am umplut. Să nu uităm de patul cel prietenos Ce-mi oferă un somn frumos Și-un unicers de vise fabulos. Jucăriile stau prăfuite, De iubire fiind acum lipsite... Dar timpul a trecut rapid, Alte porți mi se deschid. Acasă este locul cel mai sfânt Ce-l voi păstra în suflet mult.

Ioana Irina Apostoae – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Daniela Sporea

Școala mea

Dimineața mă trezesc, Cu temele mă grăbesc Să ajung la timp la școală, Să învăț tot ce ne-nconjoară. Algebra și geometria și-au făcut prezența... Prin corespondență la elevii cu absență! Când e vorba de geografie, Nu-i mare filozofie. Fizica repede a venit, Am crescut ce pot să zic? La engleză sau franceză Învățăm, parcă-i chineză... La muzică răsună sala, Parcă ești în catedrală. Desenul e o placere Cu creion si radiere. La istorie învățăm cu drag de Napoleon. Profesorii ne-au ajutat, La teme ne-au verificat. Acum să le arătăm Că știm tot ce învățăm. La școală cu drag mă duc, La teme mă cam descurc. Școala e ca-n paradis Plină cu flori frumoase: Sunt elevii clasei noastre.

Cristina Tăgănușu – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Daniela Sporea

Ca între prieteni

Copil și eu și tu, Acum nu ca atunci, Întâmplări de neuitat, Noi, prieteni devotați. Toți se mirau cum de noi doi, Rar ne certam noi, amândoi. E paradis copilăresc, Picurii de ploaie asta vestesc. Rar ne certam noi amândoi. Iar și iar îmi aminteai, Eu nicidecum nu ascultam... Tot amintiri plăcute văd, Era un vis de nedescris, Noi doi, doar noi, Iar acum amintiri moi...

Bianca Gavrilă – cl. a VI-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu



8

Printre ploi

Stau și privesc în gol prin geam Simt că nu mai sunt ce eram... O parte din mine s-a dus. Am rămas fără cuvinte de spus.

Copacii-s verzi și înflori ţi, Eu văd doar ploaia ce-i lovește Pe cei distruși, pe cei ciopliți, Figura mea goală-i privește. Dar sub ploaie, peste pământ, Florile unei flori se zbat în vânt Fără să scoată vreun cuvânt, Doar stând în frig și suspinând.

Același lucru-i și cu tine- Ești pe pământ, lovindu-te de ploi, Aștepți speranța ce nu vine... Povestea-i a multora dintre noi.

Alexandra Mogda – cl. a VIII-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Acrostihuri- Duiliu Zamfirescu

Decăzut în faima altor neamuri, Uiți de unde ai plecat. I real pare, dar sângele nu-l poți schimba, Lucruri, obiceiuri, tradiții, Iute la hotă, ager la muncă, Uitând, nu faci nimic, strânge-te și luptă!

Zăcând în patima străinătății, Asemenea unui singuratic cuc, Muncind din greu, găsești întrebări ce par a fi răspunsuri, Fiindcă numai acasă poți trăi ca-n țara ta natală. I țele locului și ale sufletului tău se împletesc aici, Reușind să trăiești în pace, în mijlocul ținutului care Era faimos, dorit și de-alții. Să nu mai cazi în vraja străinătății, Căci doar aici, în țara ta, poți înflori, Unde te-ai născut, ai crescut și ai iubit!

Maria Ștefania Voicu – cl. a VII-a D Andreea Sandu - cl. a VIII-a A

Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

La școală A început școala, iar de la elevi a dispărut toropeala deoarece e un an nou, cu materii fel de fel și cu mult mai mult spor. Va fi un an frumos și chiar foarte glorios, cu multe reușite, pentru noi, bine venite. Anul acesta la română, vom face gramatică și literatură, la matematică, se știe, algebră și geometrie. La geografie vom învăța mai multe despre România, iar la biologie, despre oameni și zoologie. În materie de noutăți fizica e pentru toți. Se spune că e dificilă, dar sigur ne va fi utilă. Iar la istorie, în schimb, ne vom întoarce în timp. Despre limbile străine, n-am multe de povestit, că-n a șasea sunt doar două, ați ghicit! La desen, însă, e o plăcere să lucrez cu acuarele. Profesorii noștri sunt foarte drăguți și ne-au ajutat să ne adaptăm, pragul din a cincea să-l escaladăm, dar acum am crescut și trebuie să demonstrăm că ne descurcăm. Momentan, tezele le așteptăm, zi de zi noi învățăm, pentru note mari luptăm. Dar acum ne luăm rămas bun și va spun mult succes mai departe, poate scrieți și o carte!

Andreea Militaru – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Daniela Sporea

Dorul

Potop de amintiri Te-au devastat. Se vede din priviri: N-ai mai sperat.

Imagini trecătoare Acum prin minte-ți trec. Oh, de-ar fi stătătoare! Dar, nici nu se petrec...

Priviri ce-s plânse în trecut, Cu-a lor speranță-n viitor Prezentu-i aici, da-i pierdut... Toate, provocate-s de dor.

Și crezi c-ai depășit momentul, Începi să speri la ceva bun, Dar brusc revine sentimentul Și te lovește-un dor nebun.

Alexandra Mogda – cl. a VIII-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu



9

Urcând treptele timpului

Secundele, minutele, orele, zilele se scurg

rapid în viața unui om și câte lucruri se petrec în această înșiruire de unități de măsură a timpului! Timpul este cel care îți modifică trupul, îți brăzdează chipul și te face înțelept odată cu trecerea lui. Timpul este o scară, fiecare treaptă este alcătuită din secundele, minutele, orele, zilele unui an, așezate precum celulele într-un țesut. Oamenii poartă cu ei aceste unități de măsură a timpului, așezate ca niște veșminte ce devin din ce în ce mai grele. Timpul este o scară pe care doar urci, treptele inferioare, odată parcurse devin amintiri, amintirile plăcute ale copilăriei lipsite de griji, plină de joc și veselie. Pe fiecare treaptă așteaptă nerăbdătoare și tăcute cărțile să fie răsfoite: lecturile copilăriei, lecturile despre fiorii prime iubiri sau despre lucruri mai greu de înțeles, filosofice. Dacă pentru a crește și a te dezvolta armonios trebuie să te hrănești cu mâncare, pentru a avea un suflet bun și frumos trebuie să te hrănești cu lectură. Sunt elev în clasa a VII-a, am urcat 13 trepte însoțit de cărți de colorat, de basme cu personaje ciudate și puternice care mutau și munții din loc, însoțit de cărți despre eroi și lupte din timpuri străvechi, fără telefoane și calculatoare. Răsfoiesc cărțile de pe treapta mea și lectura lor mă poartă în timp, mă întorc la inocența copilăriei sau mă poartă spre viitorul necunoscut. Acțiunea personajelor oprește timpul în loc și lasă să te pătrundă emoții puternice stârnite citind înșiruirea de cuvinte din paginile cărții și te întorci în timp, amintidu-ți trăirile din copilărie, meleagurile și locurile de joacă, parcă cele mai frumoase din lume. Lucrurile frumoase le găsești în cărți, oamenii buni întotdeauna ies învingători, binele învinge răul; în schimb, în viața reală, lucrurile nu sunt așa mereu. Acțiunea personajelor te face să treci prin anumite stări: bucurie, tristețe, frică, curaj și te face să uiți că ești coordonat de trecerea secundelor, minutelor, orelor, zilelor și anilor.

Cărțile sunt o punte peste timp: leagă trecerea anilor sau urcarea scării timpului, îți amintesc de vremuri trecute într-un prezent cât mai agitat în care timpul zboară cu repeziciune. De aceea, cărțile pe treapta anilor trebuie să fie răsfoite, să fie hrană pentru sensibilitatea sufletului, să te întoarcă în timpurile copilăriei, să-ți amintească de zânele ce te-au însoțit în copilărie, care te pot fascina la orice vârstă.

Maria Cojocaru – cl. a VII-a D

Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Fructele cunoaşterii

Galaxia clasei noastre se află la etajul al

doilea. Acolo se întămplă lucuri magice și cred că prin acest tip de miracol a ajuns Isus pe Jupiter... La ora de matematică trecem curajoşi prin tainele cifrelor și ale figurilor geometrice. La română, cu foaia în faţă, rămânem pe gânduri: „perfect sau imperfect”. Ei, dar acum, că am învăţat la tehnologie când un ou este proaspăt, o pot verifica pe mama dacă mă hrăneşte sănătos... Vă puteţi imagina că din 20 de coli de carton decupate cu migală îţi poţi construi propria insulă și să-i dai şi un nume?! Noi asta am făcut la geografie. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă în bătălia cu Romulus ar fi câştigat Remus? Ar mai fi fost Roma la fel de frumoasă astăzi? La franceză a durat ceva timp până am spus primul „bonjour”, dar acum, cu ajutorul doamnei, știu să-l spun mai bine şi mai frumos. Aici, cu timpul, lucrurile sunt din ce în ce mai mici, iar lumea din ce în ce mai mare! Aici e un loc unde înveţi şi comunici cu profesorii și cu toţi colegii. Aici nu e o sală de clasă în culori sobre si reci, ci un loc colorat unde vin în fiecare zi cu drag, pentru a gusta din fructele cunoaşterii.

Maria Moise – cl. a VI-a D

Îndrumător prof. Daniela Sporea



10

Bătrânul Trăia odată, la mine în cartier, un bătrân plin de cicatrici și răni. Toată lumea spunea că e vreun nebun sau, poate, vreun hoț. Într-o zi, eu și niște prieteni ne-am încumetat și l-am întrebat cum a ajuns în felul acesta. - Am să vă spun, dacă stați să-mi ascultați povestea, o poveste din vremea războiului. Când am auzit ce fel de întâmplare are de spus, toți l-am rugat să ne spună istoria și am ciulit urechile. - Povestea aceasta, a zis bătrânul, începe în tinerețile mele, când se zvonea începerea unui nou război. Pe atunci, armata română recruta în disperare soldați. Eram printre cei mai buni soldați. Eram cel mai bun la trasul cu pușca, tunul și chiar la luptele corp la corp. Am urcat foarte rapid în rang, devenind colonel. Noi am rămas uimiți: un asemenea om să stea în cartier cu noi și să nu știm? - În câteva luni, continuă el, am fost trimis pe frontul de luptă. Eram în tranșee cu pușca în mâini, cu steagul lângă mine, cu foc în ochi și o dorință imensă de a-mi apăra țara. Lupta dură câteva ore bune, ambele părți începând să trimită avioane de luptă și tancuri. Pământul se înroșise de la atâta vărsare de sânge. Confruntarea părea câștigată, când ne-am trezit cu un avion de luptă înamic în spate, acesta omorând peste jumătate din oamenii rămași. Am încremenit în pământul frământat de obuze. Am stat întins și rănit în mulțimea de corpuri câteva minute bune, poate chiar ore. Privirea mi se împăienjănea și credeam că s-a terminat cu mine. Când m-am trezit, eram în spital și am văzut că mi-am pierdut piciorul. Noi de-abia atunci am observat că bătrânul nu avea un picior... - Nu știu cine m-a salvat, dar îi mulțumesc, încheie acesta cu o voce aproape șoptită. Captivați de povestea bătrânului, nici nu am băgat de seamă cum a trecut timpul. Pe când îi mulțumeam pentru istorisire, am realizat că părinții ne căutau îngrijorați, cum aveam să aflu, de cel puțin o oră... Ne-am luat la revedere de la bătrân, sperând să ne mai povestească și alte întâmplări din tinerețea sa plină de cicatrici...

Tudor Ioan Damian – cl. a VII-a D Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Războiul bunicii

Într-o zi friguroasă de iarnă, stăteam în casă împreună cu sora mea, încălzindu-ne la gura sobei. Bunica noastră a venit din ogradă, obosită de atâta treabă, și ne-a întrebat ce facem. Fără chef, i-am răspuns că ne plictisim... Vrând să ne entuziasmeze, ne-a zis: - O să vă spun o poveste din tinerețea mea, care sigur că o să vă placă. Când aveam 30 de ani, am lucrat în armată, împreună cu prietena mea Elena îi ajutam pe cei răniți în luptă. În 1943, am avut prima noastră misiune într-o altă țară, iar comandantul nostru ne-a spus că o să fie un război greu. După ce intervenția a început, am văzut mulți răniți și am încercat să-i ajutăm pe toți... viețile lor depindeau de grija noastră. Un glas cumplit, ne-a urlat retragerea... eram îngrozite, pe mulți a trebuit să îi lăsăm în urmă, i-am ridicat pe cei care erau conștienți sau care se mai puteau deplasa. În timp ce ne mișcam la loc sigur, îi bandajam și îi încurajam că totul va fi bine. În jurul nostru, de parcă ne auzeau și voiau să ne astupe gura, se auzeau bubuiturile înfricoșătoare ale bobelor și obuzelor în explozii fierbinți și ascuțite...un iad... Îmi aduc aminte de un tânăr pe care am reușit să-l aducem la spital: cei dragi îi erau alături și își făceau foarte multe griji pentru el. A avut zile..., în cele din urmă, a reușit să trăiască. Odată cu însănătoșirea acestuia, s-a terminat și războiul. L-am câștigat, chiar dacă am rămas fără cei mai buni soldați... - Ce poveste, bunico! Cred că v-a fost foarte frică? șopteam noi înfricoșate, tremurând în căldura ocrotitoare a camerei vechi. - Da, dar eu și Elena am stat împreună și am avut grijă una de cealaltă, astfel încât să ne simțim în siguranță. Și acum, peste ani, ne leagă aceeași grijă... O lacrimă se zări în colțul ochilor vii și albaștri ai bunicii. Parcă tot seninul cerurilor era strâns în adâncul lor. Povestea ei ne-a însoțit mult timp, iar în acea noapte ne-a colorat visele...

Andreea Serghi – cl. a VII-a D Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu



11

O altfel de zi de școală 24 octombrie, o zi de miercuri ca oricare alta, în care mă trezesc, mă pregăte și apoi pornesc spre școală. Această zi de miercuri nu era cu nimic diferită de alta. Începea cu ora de franceză și se încheia cu ora de tehnologie. Numai că această zi se schimbă încă de la prima pauză, când în curtea școlii apăru ceva neobișnuit. Întrega curte era ocupată de mașini și camioane de armată. Pentru un moment, am fost speriată, nu le găseam necesară prezența în curtea unei școli. Cu sfială am pășit spre soldații ce însoțeau aceste mașini și care aveau expuse diferite arme, binocluri și tot felul de alte ustensile de luptă. Tot aici erau prezente panouri cu foarte multe imagini din zone de conflict cu copii săraci, ce primau alimente de la trupele de soldați. Aceste imagini m-au emoționat, ducându-mă cu gândul la povestirile pe care le auzeam de la colegii tatălui meu, de la știrile și reportajele TV în care copiii și femeile din Afganistan erau sacrificați în cele mai groaznice moduri. Toți colegii mei erau extaziați de prezența acelor arme și de faptul că le pot manevra, însă eu nu reușeam să-mi scot din minte faptul că niște copii ca mine, ca ei, pot suferi din cauza acelor „jucării de oameni mari”. După o altă oră de clasă, am coborât din nou în curtea școlii, pentru a căuta mai multe răspunsuri la întrebările ce au dat năvală în mintea mea. Însă aici numai era nimeni. Totul dispăruse. Acea imagine cu soldați și arme, ce m-a tulburat, era acum scăldată de razele soarelui care încercau să pătrundă printre nori. După ore, ajunsă acasă, am povestit totul tatălui meu, care mi-a spus că mâine este Ziua Armatei și de aceea au venit acei oameni la școală. Dar, totodată, mi-a explicat că prezentarea armelor și a acelor imagini a fost cu un anumit scop și anume, de a conștientiza suferința pe care o poate produce folosirea lor și importanța menținerii păcii în lume. Mi-am dat seama cât de norocoși suntem noi ca și popor, pentru că trăim în pace, într-o țară frumoasă și bogată, iar noi copiii ne putem dezvolta fără durerea pe care o suferă alții!

Daria Chirvăsuță – cl. a V-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Şcoala mea În fiecare zi lucrătoare a săptămânii mă deplasez într-o cetate de înţelepciune, un fel de tărâm al basmelor serioase, şcoala mea, „Duiliu Zamfirescu”, din Focşani. Această cetate de înţelepciune este ocrotită de un straşnic străjer bătrân de când pămânul, dar încă puternic şi impunător, marele stejar al curţii. Cetatea este compusă din zeci de camere unde micii dregători (printre care mă număr şi eu) studiază tainele învăţăturii, sub îndrumarea marilor înţelepţi ai cetăţii, cărturarii noştri. Tot în cetate există un loc plin de obiecte magice, instrumente complexe, un fel de vrăjitorie aproape de neînţeles. Pentru a pătrunde în tainele vrăjitoriei trebuie să studiezi zeci şi sute de ore … în laboratorul de informatică. O altă încăpere încremenită în timp, cu zeci de fiin ţe adormite pe vecie, ca în Pădurea Adormită, o reprezintă … laboratorul de ştiinţe ale naturii. Locul nostru preferat din acest tărâm al basmelor serioase este acela în care suntem liberi (cel puţin aşa credem noi), unde putem zburda, putem alerga, ne putem rostogoli şi trânti la pământ. Dar şi aici suntem sub îndrumarea unui inţelept al cetăţii care ne spune ce putem face … în sala de sport. Locul în care nimeni nu îşi doreşte să ajungă, locul de care ne este groază şi ne face să simţim fiori reci şira spinării îl reprezintă încăperea unde sunt chemaţi cei năpăstuiţi, cei pedepsiţi (deşi nevinovaţi, credem noi), biroul directorului – liderul suprem al cetăţii. Aceasta este cetatea în care eu şi semenii mei ne petrecem cu bucurie câteva ore bune din viaţă.

Răzvan-Ştefan Alexa – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Daniela Sporea

Prima zi la Școala 10 Soarele s-a trezit spunând „Haideți, copii, la școală” și parcă radia de fericire. Hornul școlii pufăie de tristețe că nu poate vorbi și el cu elevii. Parcă făcându-i în ciudă, deasupra întegii școlii se aude un glas răsunător. E clopoțelul, anunțând și el că începe prima zi de școală. Creioanele s-au trezit și ele din relaxarea vacanței și parcă și-ar scrie propria poveste.



12

Ghiozdanul pofticios este pregătit să înfulece noi cărți și caiete. Elevii, îmbrăcați cu cămășile atent călcate de mămicile lor, își povestesc cu voioșie întâmplările din vacanța de vară care parcă s-a terminat mai repede decât a început. Mai devreme, când au început să-și facă ghiozdanul, nu au uitat să își pună și o gustare dulce, că doar învățătura te înfometează… Profesorii pregătesc lecțiile și manualele astfel încât fiecare elev să aiba un an școlar cu spor. Tabla e pregatită să dea frâu liber imaginației fiecărui elev care se apropie de ea. Clasele sunt pe poziții să creeze prietenii, povești și informații pentru toți cei care le pășesc pragul. Câteodată ai senzația că profesorii vorbesc la pereți și, deoarece aceștia sunt de atât de mult timp acolo, au acumulat atât de multe cunostințe încât pot face temele mai repede decât elevii înșiși Sincer să fiu, cu voi, copii, câteodată și eu îmi doresc să scap de teme, de profesori, de lucrări și teze. Și poate că m-aș simți mai bine așa, însă uitându-mă la profesori și la părinții mei, îmi dau seama că școala are rostul ei, că fără școala nu poți avea atât de multe lucruri minunate. Oare câte din lucrurile pe care le am acum le datorez părinților și profesorilor mei care au respectat și continuat școala?

Denis Andrei Bușilă – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Daniela Sporea

Ce înseamnă cartea pentru mine? O carte pentru mine înseamnă mai mult decât câteva cuvinte, înseamnă o doză de cultură generală. Indiferent că este o poveste, o poezie sau o fabulă tot vei învăța ceva. Cartea este o fântână cu apă limpede și bună, ,,Apa Cunoașterii’’, care ne potolește setea de idei, de nou, de cunoaștere. Totodată ea contribuie la dezvoltarea propriei imaginații. Rolul unei cărți este de a ne îmbogății vocabularul și de a forma și a desărvâși personalitatea fiecăruia dintre noi. Cartea e pur și simplu o lume plină de aventuri de care nu te mai saturi. Reușește să te ducă cu mintea pe tărâmuri nemaiîntâlnite. Cu ajutorul cărții poți să devii personajul tău preferat. Poți fi astfel un

mare aventurier sau explorator la Polul Nord, poți fi un mare om de știință, care, prin descoperirile lui, poate schimba soarta omenirii sau poți fi un simplu școlar. Prima mea întâlnire cu o carte, nici nu mi-o mai amintesc bine: era perioada când îmi citeau părinții povești. Era perioada când eram mai fascinat de imagini decât de povestea în sine, descoperind în același timp cărțile de colorat. Apoi a urmat Abecedarul. Era un Abecedar vechi, pe care mi l-a adus mami de la o colegă de serviciu. Literele le știam deja de la calculator și de la grădiniță. Cu acel Abecedar am început să citest silabele și, de la silabe, cuvintele. Era un fel de a merge pe bicicleta fără roți ajutătoare. Ce-a urmat? «Scufița Roșie», «Ursul păcălit de vulpe», «Capra cu trei iezi» și altele. Acesta a fost doar începutul, pentru că a urmat apoi «Amintiri din Copilărie». Amintirile lui Creangă m-au fascinat, întrucât copilăria noastră nu prea mai înseamnă natură, boroboațe și alte lucruri simple, care te fac fericit. Copilăria astăzi înseamnă jocuri virtuale, prieteni on-line și… cam atât. Din fericire, am experimentat mersul desculț în iarbă, alergatul prin ploaie și bălți. Sincer, nu mă pasionează să citesc povești și basme cu feți frumoși și Ilene Cosânzene. Temele mele de lectură preferate sunt: dinozaurii, Spațiul Cosmic și știința, dar, la început, eram efectiv obsedat de dinozauri. Îi știam în ordine alfabetică, de la A la Z, și asta datorită enciclopediilor pe care le-am citit. Chiar dacă am lăsat în urmă pasiunea despre dinozauri, acum am descoperit Cosmosul. Mă fascinează să citesc despre planete, despre formarea lor, despre Găuri Negre, despre Soare și despre galaxii. Era o perioadă când îmi doream să devin astronaut. Cartea este pur și simplu un refugiu în care mă afund când vreau să mă relaxez. Cartea pentru minte, e ca roua dimineții pentru plante înaintea răsăritului de Soare. Este ploaia binecuvantată și așteptată după o perioadă lungă de secetă. Cartea este esența evoluției noastre. Deși ni s-a dat doar o viață, o carte pentru mine înseamnă o altă viață. Întâlnești o nouă lume și depinde de fiecare dintre noi dacă vrem să o trăim sau nu.

Tudor Ștefan Anastasiu – cl. a V-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu



13

Lumea Fantastică

Acum foarte mult timp, trei prieteni -

Unicornul Ruby, Porumbelul Jack şi Prinţesa Anabelle, au trăit o experienţă frumoasă, dar şi ciudată. Într-o zi de vară, Unicornul Ruby şi Prinţesa Anabelle s-au gândit să iasă la o plimbare, prin mai multe ţinuturi sau insule fantastice cum ziceau ei. Prinţesa Anabelle s-a gândit să mai cheme un prieten să iasă cu ei. - Ruby, eu aş zice să mai chemăm un prieten! - Ai dreptate, dar pe cine să mai chemăm? - Nu ştiu, sau ştiu: ce ai zice să-l chemăm pe Porumbelul Jack! - Da, dar cum să-l chemăm, pentru că locuieşte în Ţinutul Dulciurilor. - În caz că ai uitat, avem telemobile. - Atunci, hai să îl chemăm . După ce a venit Jack, au pornit în călătoria propusă de Anabelle şi Ruby. - Wow, ce frumos este Tărâmul Emoţiilor ! - Ai dreptate ! - Următorul ţinut este Cascada Magică, unde poţi să-ţi pui orice dorinţă, zise Anabelle. - Eu îmi doresc ceva, dar nu cred că o să primesc, zise dezamăgit Ruby. - Ai încredere în tine, în dorinţele tale. Eu unul cred în magie, zise Jack! Unicornul tăcu şi zâmbi . - Uite, suntem aproape de Cascada Magică, zise Anabelle! Ajunşi acolo, toţi şi-au pus câte o dorinţă. După rostirea dorinţelor, au apărut cinci zâne, care au adus o pereche de aripi, o jucărie şi o coroană cu pietre preţioase. - Jucăria mea drăguţă, zise Jack . - Ce frumoasă e coroana pe care am primit-o! - Presupun că v-aţi dat seama, eu mi-am primit cadoul cel mult dorit, sunt foarte fericit! zise Ruby. Astfel, cei trei prieteni uniți le-au mulțumit zânelor și s-au întors mult mai încrezători în ceea ce gândesc și își doresc.

Ștefania Răuță – cl. a V-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

În lumea lui Harry Potter

Acum trei zile, am fost la bibliotecă și am luat cartea "Harry Potter și Piatra Filozofală". Azi, după ce am terminat de citit cartea, am găsit la sfârșitul ei o scrisoare pentru mine de la Hogwarts: „Dragă Roxana, ai fost acceptată la Școala de Farmece și Vrăjitorii Hogwarts.Ți-am lăsat un bilet de tren, acesta fiind pentru trenul nouă și trei sferturi. Îți vom trimite, în curând, o scrisoare cu tot ce ai nevoie. Școala începe pe 1 septembrie." Eu, o simplă fată din Anglia, să fiu acceptată la Hogwarts! Nu îmi vine să cred!..... Peste cinci zile, am primit scrisoarea cu toate lucrurile care îmi trebuiau la Hogwarts, mi-am luat repede haina pe mine și am plecat în Diagon Alley, locul unde vrăjitorii fac cumpărături. Știam de acest loc din cartea citită. Ajunsă acolo, mi-am cumpărat cele necesare și am lăsat la sfârșit bagheta. Am plecat la Ollivanders pentru a-mi cumpăra bagheta. Acolo m-am întâlnit cu Lily Luna Potter, fiica lui Harry Potter. Am devenit bune prietene și am decis să mergem și să stăm împreună la Hogwarts. A trecut mult timp, însă a venit ziua mult așteptată. Este 1 septembrie, ora 8 dimineața. Îmi fac repede bagajele și-mi iau la revedere de la părinții mei. Ajunsă la peronul nouă și trei sferturi, aștept trenul cu același nume. Îmi scot biletul, iar în acel moment, Lily mă ia prin surprindere și îmi zice: - Uite, a venit ziua mult așteptată, spuse Lily. Aștept ziua aceasta de când ne-am întâlnit! - Și eu! Sper să locuim în aceeași casă. - Uite, a venit trenul! Hai să ne luăm bagajele și să urcăm în tren. După trei ore de mers cu trenul, am ajuns. La intrare, erau porți mari din fier. După ce am trecut de ele, toți elevii au luat bărci și s-au îndreptat spre școală. Ajunși cu toții la școală, am plecat în sala unde se făcea repartiția pe clase. Fiecare copil era strigat în ordine. Sala era imensă, cu mese lungi și cu multe bunătăți pe ele. A început repartiția pe case. După douăzeci de copii, a fost rândul lui Lily. Ea a fost



14

repartizată la Gryffindors. După câteva momente, se auzi și numele meu: -Nicoară Roxana, vino pentru a fi repartizată într-o casă! M-am îndreptat spre pălărie. M-am așezat pe un scaun și mi s-a pus pălăria pe cap. Aceasta spunea: -Hm, acesta este un copil isteț, vrednic și curajos. Acest copil va fi în Gryffindors! În acel moment am început să plâng de bucurie, deoarece eram în aceeași casă cu Lily și eram în casa în care îmi doream să fiu. Aceasta a fost prima mea zi de școală la Hogwarts. Prima ta zi de școală cum a fost?

Roxana Nicoară – cl. a V-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

O primă zi de școală mai ciudată Este luni, 10 septembrie, adică prima zi de școală. De când aștept această zi! Dimineață, m-am trezit cu mari emoții, cred că știți și voi de ce..... Toată dimineața a fost grăbită, însă se pare că a fost doar pentru mine, deoarece părinții mei nu aveau niciun stres. M-am îmbărăcat și am mâncat cu viteza luminii. Tatăl meu m-a lăsat în curtea școlii, deoarece aproape toți colegii mei veneau singuri în prima zi de școală. În curtea școlii, era o baltă sub formă de floare. Era cam suspectă. Ajunsă în clasă, am observat că au plecat șase colegi și au venit alții șase. Ce chestie, nu? Doamna dirigintă ne-a dat orarul și ne-a povestit despre profesori și noile materii. După ce s-a terminat festivitatea, am plecat direct spre poarta școlii, unde mă aștepta tatăl meu. Se pare că balta era tot acolo. Era la fel ca acum o oră. Din greșeală, am călcat în ea, iar aceasta m-a trimis în urmă cu cinci mii de ani în Egipt. Se pare că balta era tot acolo, dar se usca încetul cu încetul. Am călcat din nou în ea și m-a adus în prezent. Prima mea zi de școală a fost una ciudată, dar și una interesantă! Abia aștept noua primă zi de școală, cu balta în formă de floare. Atunci am să explorez noul teritoriu în care voi ajunge…

Roxana Nicoară – cl. a V-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Prietenii de la școală Era toamnă. În a patra săptămână de școală a plecat un coleg din clasă. Îl chema Dragoș. În acea zi, toți colegii vorbeau puțin, și pentru că era luni. Erau obosiți. Știu, nu? Lunea este o zi mai grea, pentru că, ori ești obosit, ori ești plictisit. Dar până la urmă, se trece și de ziua aceasta. După ore, am mai stat cinci, zece minute cu ai mei colegi. Mai vorbim, mai stăm pe bancă și așa mai stăm pe afară. În foarte rare cazuri ies afară dimineața, pentru că avem teme și proiecte. Că tot veni vorba de luni, haideți să vă spun ceva, dar promiteți că nu mai spuneți la nimeni. În prima zi de școală, din clasa pregătitoare m-am pierdut în curtea școlii, până m-a găsit Dragoș și m-a dus în clasă. - Mulțumesc, Dragoș! - Nu ai pentru ce. - Cum ai reușit să te pierzi în curtea școlii? La întrebarea aceasta a izbucnit toată clasa într-un râs, de nu am mai uitat absolut niciodată acest moment... Este sfârșit de toamnă... tot luni... și Dragoș nu a mai venit înapoi...

Tudor Mega – cl. a V-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Școală într-o singură zi Mă trezesc dimineața, mă dau jos din pat ca un somnoros și mă îndrept spre fereastră. Privesc mașinile trecând pe stradă, tot orașul fiind aglomerat și claxonat, neavând idee de ce se întâmplă asta. Dar îmi aduc aminte că este prima zi de școală! Mă uit atent la ceas și observ că deja trecuseră douăzeci de minute. Cum așa? Chiar atât de tare se grăbește timpul, precum ne grăbim și noi? Nimeni nu avea răspuns la întrebarea mea! Intru la baie. Mă stropesc repede cu apă pe față și încep să-mi fac micul dejun, pe care trebuia să-l mănânc până acum! ,,-Dar nu mă grăbesc! Mai am timp!", îmi spuneam. După ce am terminat de mâncat, am început să-mi caut hainele cu care mă îmbrac în prima zi de școală. ,,-Asta nu! Nici asta!", îmi spuneam, până mi-am găsit ținuta potrivită.„-Gata, am terminat!"



15

Însă era foarte greu să-mi aleg coafura. Aveam atâtea la alegere! Dar eu mi-am făcut ceva simplu. Mi-am lăsat părul pe spate. Simplu, nu? Bine, acum că ați aflat, să trecem mai departe! Mi-am luat buchetul de flori în mână, mi-am pus ghiozdanul pe spate și am pornit la drum. Mergeam cât se poate de încet, deoarece aveam timp! Doar nu vreți să alerg, că să mă împiedic! Dar nici cum mergeam eu nu era bine. Așa nu mai ajungeam la școală! Așa că am mai accelerat pasul. Când am ajuns, străzile mai erau încă în construcții, așa că a trebuit să le ocolesc. Îmi doream foarte mult să am dirigintă, deoarece dirigintelui nu-i stăteau bine florile. Mi-am găsit odată clasa! Chiar mă întreb, de cum a ținut așa puțin prima zi de școală! Dar a fost frumoasă!

Vanesa Radu – cl. aV-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Marea Unire Câteodată mă gândesc și încerc să îmi imaginez cum au fost razboaiele românilor de-a lungul timpului și recent m-am gândit la războiul dinainte de Marea Unire. Acest lucru a fost posibil la ora de limbă română unde doamna profesoară a făcut o vrajă pentru a fi chiar pe front. Vraja suna cam așa : „Dragă, dragă Mare Unire, du-ne înainte de tine!". În acel moment, eram în locul unui soldat pe front. Totul era distrus și lipsit de viață. Nimic nu era ca azi, totul era schimbat. Copii sacrificați și nu doar ei, ci și mame, tineri, bătrâni, chiar și animale. Erau clădiri distruse, oameni răniți, infometați, speriați și însetați. Acele lucruri m-au speriat și pe mine, dar ele ar speria și un adult. Atunci, doamna, văzând că eram speriată, a pus mâna pe umărul meu și a zis: „Draga mea copilă, nu te mai gândi doar la lucruri rele, gândește-te și la lucruri pozitive!” În acea zi, doamna ne-a dat următoarea temă: să compunem un text despre războiul care a precedat Marea Unire și despre Marea Unire. Îmi veneau în cap mii de idei. Odată ajunsă acasă, am început să scriu.

„Războiul fusese crunt, s-au pierdut multe lucruri și mulți oameni, însă acesta a ajutat mai mult decât credeau toți cei care au luptat și cei care s-au împotrivit. Am putut uni Transilvania cu Țara într-o Românie Mare. Pentru un copil din zilele noastre, războiul pentru întregire poate semăna cu războaiele dintre vrăjitorii din lumea lui Harry Potter. Cu toate acestea, lupta pentru unire a fost mai grea și mai încrâncenată. Pentru toți românii, această zi este una măreață, de glorie și plină de mândria de a fi român.” În următoarea zi, i-am prezentat compunerea doamnei și m-a felicitat pentru ceea ce am gândit. Tot în aceeași zi, am aflat mai multe informații despre război, deoarece reprezentanți ai armatei au venit la noi la școală. Mă bucur că am discutat despre acest subiect la ora de limbă română. A fost foarte interesant și a fost o experiență plăcută și constructivă!

Roxana Nicoară – cl. aV-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Marea Unire de la 1918 Azi, adică pe 24 octombrie, la școală au venit câțiva oameni din armată care erau foarte bine echipați ca și cum ar pleca la război. Atunci când s-a sunat de pauză, toți colegii mei, inclusiv eu, am ieșit afară. Ne-am speriat puțin, dar, de fapt, soldații veniseră pentru a arăta elevilor armele pe care le foloseau ei. Colegii mei erau la fel de surprinși ca mine, armele erau foarte grele, dar și mari, altele erau chiar mici, adică pistoalele. În curtea școlii era un baiat care era fascinat de arme și de armate, el s-a uitat la toate mașinile și s-a jucat cu toate armele aduse de militari. S-a sunat de intrare în clasă, urmatoarea oră pe care o aveam era tot româna. La acea oră nouă ni s-a povestit despre evenimentele de la 1918, ba chiar am și compus un mic text despre Marea Unire, pe baza unui plan realizat împreună cu doamna profesoară. Ziua aceasta a fost cea mai frumoasă pe care am avut-o de când am început școala, deoarece am aflat lucruri noi despre Marea Unire.

Ștefania Răuță – cl. a V-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu



16

Eroul meu Eram prin anul 1986, când a început tragedia. Eu aveam doar cinci ani; un copil la vârsta asta nu și-ar da seama prea bine ce i se întâmplă cu adevărat și nici nu prea ar putea să rețină prea multe, dar așa ceva nu ai cum să nu bagi în seamă și nici să uiți. Locuiam în centrul Bucureștiului pe atunci, era o noapte neagră, care parcă îți spunea „Pleacă acum și fugi departe!". Eu și părinții mei dormeam liniștiți, când, deodată, un vuiet îngrozitor s-a auzit. Toți ne-am trezit brusc, iar apoi, vuietul ca un urlet de dragon pe moarte s-a oprit. Abia pe urmă clipele de groază au urmat. Era un cutremur foarte puternic. La început, doar s-a zgâlțâit patul cu noi, apoi s-a mai liniștit. Am crezut că a trecut și că a fost numai un cutremur minor. De fapt, de-abia de atunci începea totul. La numai două secunde, totul se zguduia așa de tare, încât nu puteai nici să te dai jos din pat. Tata m-a luat repede în brațe și am fugit sub grinda de siguranță, din hol. În urma noastră tencuiala de pe tavan cădea, farfuriile, care erau la uscat, se spărgeau, în celelalte camere totul cădea, doar grinda sub care stăteam n-a cedat. Clipe de groază au urmat. Cutremurul nu se mai termina, lumina s-a stins și totul era negru. Eu am început să plâng, simțind ca ceva rău se întâmplă. S-au auzit sirene de salvări și la geamul din bucătărie se ivi un pompier care ne-a luat din casă și ne-a scos pe fereastră, ca să putem supraviețui. Toți oamenii erau acum în siguranță pe un câmp din apropierea orașului. Cutremurul încetă, toți îl aclamau pe pompierul salvator. Peste câteva săptămâni ne-am întors acasă unde o echipa de muncitori renova apartamentul. După un an, o statuie uriașă se înălță în piața centrală, în cinstea salvatorilor din acel sinistru moment din viața orașului și a noastră. Mulțumesc pompierului pentru că acum mai sunt în viață datorită lui. Este eroul meu, pe care nu îl voi uita niciodată..., deși nici nu îi știu numele. Așa mi-a povestit tatăl meu, iar eu, astăzi îi sunt recunoscătoare, la rândul meu, acelui erou necunoscut.

Elena Diaconu – cl. a VI-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Limba noastră

Limba noastră românească Este dulce și frumoasă, De tezaur nestemată, De milenii adunată.

E ca Luna de pe cer, Strălucind și pe-ntuneric, Dar și plină de mister, Nesecat izvor feeric.

Altă limbă mai frumoasă Nu există-n astă lume, Limba noastră, românescă, Limba-n care avem nume!

Raul Andrei Lazăr – cl. a VI-a B Îndrumător prof. Lazăr Fănuță

Limba noastră românescă

Este-o toamnă aurie, Frunzele cad în decor, Aștern cuvinte pe hârtie Și mă amuz în jocul lor.

Litere plutesc în aer, Poposind apoi, timid, Formulează-o întrebare: Oare în ce limbă cânt?

Apoi toate se adună Și-ntr-o horă se pornesc: Limba noastră cea română Cu mândrie o vorbesc!

Alin Bejan – cl. a VI-a B Îndrumător prof. Lazăr Fănuță

Cartea

Te văd sus, pe-o stea, cu cartea-n mână. Te uiți la ea, suspină-n taină sufletu-ți armură... Apoi, ea ruginește-ncet o zi, o săptămână, Căci gardianul sacrei inimi simțitoare L-ai izgonit cu aspră nepăsare... Din paginile cărții lacrimi curg, Îmbrăcând cerul în cenușiu amurg. Doar amintirile noastre mai răsună: Prietenie, dragoste, la urmă, ură...

Andrei Rusu – cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea



17

Anii de școală

Am stat la ușă-n banca a treia, Dar și-n a cincea, la fereastră... Ce dor îmi e de anii aceia Când toată lumea era a noastră!

Eu îți suflam la geografie, Tu, poezia la română, Ne-acopeream orice prostie, Mai și chiuleam, tot împreună. Nu uit nici orele acelea Când tremuram la vreo lucrare Și tu stăteai atent de „șase”, Iar eu, cu cartea pe picioare. Sau, când eram ieșit la tablă Și-n jur priveam cu disperare, Căci totul îmi părea chineză, Tu îmi erai și-atunci salvare. Noi ne spuneam orice secrete Și așteptam cu nerăbdare Vacanța mare, chiar cu teme, Dar să ajungem iar la mare... Și uite-așa, ani au trecut Ușor, ușor, pe nesimțite, Noi împreună am crescut Frumoși la chip, la inimă, la minte. Așa ai fost, Mihai, Andrei, Ștefan, Maria, Oana sau Diana, Colegii mei cei dragi de clasă, Dar și prieteni, de acasă. Iar celor ce mi-au dat povață Le voi păstra veșnic respect; Timid, dar drept, am început în viață Și merg-nainte, fără vreun regret.

Sunt amintiri ce n-o să moară Chiar dacă anii, mulți vor trece, Mi-e tare dor de-acei ani de școală, Mi-e dor de 5, de 8, de 10.

Creație colectivă a elevilor din clasa a VIII-a C Promoția 2018

Diriginte prof. Daniela Sporea

Frumusețe recalcitrantă

Primavera își trecu plictisită mâna prin părul

lung și negru, asemeni nesiguranței ce îi sfâșia inima colegului ei de bancă; gândul că ar putea fi refuzat îl îngrozea precum urletul unui lup flămând ce prigonește sufletul codrilor iarna. Jasper se uita cât este ceasul. ,,18:30?! Foster nu întârzie niciodată mai mult de 5 minute.” -Hey Jasp! Ai făcut tema la chimie ? -Am avut temă? Jasper se uită pierdut la prietenul lui cel mai bun, Iufrian. -E clar! Primavera le aruncă caietul în față urmat de o privire tăioasă. Iufrian poză tema, mulțumindu-i fetei, iar Jasper își deschise caietul cu intenția de a transcrie. Primavera își luă telefonul cu intenția de a termina de citit unul din romanele ei preferate, dar când își deschise mobilul văzu că Iufrian îi trimise un mesaj. ,, Scumpa mea colegă de clasă, Ms ptr. temă. TBH ily. LMO ifilymeto. AFAIK U hateme, si IDBY. Sc daca iti fac zile rele cu temele. Esti cea mai buna colega. Ai o personalitate frumoasa, cu conditia momentelor cand ești recalcitranta si BION, te apreciez si atunci. Si draga mea, in legatura cu chimia, TMI, SMH, tu mai supravietuiesti ATW. DPWM.” Jasp observă cu coada ochiului oftatul Primei. În scurt timp telefonul lui Jasper îl anunță că primise un nou mesaj: ,,Gelos deja?” îl întrebă Iufrian. Primavera se rezemă de spătarul scaunului, reușind să citească conversația prietenului ei. Zâmbi scurt și începu să tasteze un răspuns pentru scrisoarea primită. ,,iti multumesc... dar ar trebui sa fie ceva mai mult intre noi decât copiatul temelor" ,, Cum ar fi?’’ se grăbi Iufrian să răspundă . ,, Un zid...si daca avem noroc cel chinezesc” -Dar ....dar Prima ...!! Când Jasper auzi tonul dezamăgit din vocea prietenului său, zâmbi ușor. În acest timp, profesorul de chimie, Isaac Foster, intră în clasă. -Ai terminat? șopti Prima. -Da, fix la fix! Mersi.



18

-Cu plăcere! Te-am salvat de-un patru; nu te omoară oră asta Foster. -Într-adevăr, Prima. Dar ce nu-l omoară pe el, mă dezamăgește pe mine. Discutăm despre asta când ne întâlnim pentru pregătire la naționale. Foster luă un marker negru și scrise titlul lecției: ,,Probleme cu plăcuțe și randament.” -Scrieți! Defini ție... ,,Mersi mult Jasper! Acum cum il stiu ranchiunos Foster o sa ma asculte toata ora.” Jasper îi mângâie umărul întinzând o hârtie albă, pe care scria: ,,-Ești Ok?’’. ,,-Sunt in regula. Tinand cont ca ma asculta din probleme de olimpiada...stau bn.” Prima își deschise caietul de pregătire, în încercarea de a repeta. -Hey. Vreau să mă revanșez pentru situația în care te-am băgat... Deci vrei să ie... -Prima!! Vocea lui Foster îi scurtcircuită gândurile lui Jasper. -2 secunde... să îmi scot caietul cu tema de pregătire... poate aveți timp să o conectați? -De acord .... Spuse profesorul, oftând. ,,- Am pregatire, Jasper, nu pot iesi diseara”. Prima își luă caietul și înaintă spre tablă. -Care este diferența dintre grafit și carbon? întreba Foster pe un ton provocator. - Grafitul este un bun conducător electric, în timp ce diamantul are o conductivitate electrică scăzută. - Numărul de oxidare al carbonului. - Cel mai întâlnit număr de oxidare al carbonului este +4 și se găsește în compușii anorganici, în timp ce +2 se regăsește în monoxidul de carbon și în complecșii carbonici ai metalelor tranziționale! spuse olimpica, examinându-și lungimea unghiilor, în timp ce colegii ei de clasă se uitau la ea precum se uită un englez la stilouri japoneze. -Surse de carbon anorganic... -Ce contează, și așa o să mă pui să umplu tablele cu rezolvări de probleme. -Răspuns absolut corect. Prima luă culegerea Delta și marker-ul negru din mână lui Foster și rezolvă subiectul de olimpiadă de la capitolul carbonului.

,,Ce are Foster azi cu carbonul, și ce cosmogonii galactice vorbește fata asta?!” Jasper deliră până când trăsnetul creativității îl lovi stiloul. După câteva minute de scris, Jasper îi auzi vocea Primei ce confirmă că terminase de scris subiectul. -Tema e bună. Ne întâlnim în biroul meu după ore. -Desigur. La sfârșitul orelor Jasper se grăbi să își pună strategia în aplicare, astfel încât să fie totul perfect până la terminarea pregătirii Primei. După câteva minute băiatul își aștepta prietena în apropierea biroului lui Foster, ținând în mâini un buchet de trandafiri sângerii, legat frumos și delicat cu o panglică albă. Ochii de ambră sclipiră când auzi vocea Primei. Fata deschise ușa luându-și „la revedere” de la profesor. Primavera se uita apoi surprinsă la prietenul ei care, ținând buchetul cu ambele mâini se așezase pe un genunchi. -Primavera, scumpa mea prietenă și colegă la pregatire pentru olimpiadele de biologie... Te rog ... vrei să petreci această minunată seară de vineri, luând cina în oraș ... cu mine? Prima se uită și mai curioasă la el, ridicând o sprânceană. Văzând că încă este indecisă, Jasper, scoase din ghiozdan o cutie cu praline. -Te rog .... -Jasper ...nu ... Când auzi negația, băiatul se ridică, și scoase din buzunarul lateral al ghiozdanului o cutiuță îmbrăcată în catifea neagră. Din interiorul acestea scoase un lănțișor din argint cu un pandantiv ce întruchipa un ghepard, ale cărui finisaje erau accentuate cu șuvițe din chihlimbar. Jasp își făcuse curaj și puse lănțișorul la gâtul Primei, îmbrățișând-o. -Te rog... te iubesc... îi șopti băiatul subtil în ureche, strângând-o afectuos la pieptul lui. -Bine... Accept să ies cu tine în oraș. În sufletul lui Jasper se ivi o împlinire neimaginată, în timp ce inimile lor se topeau sub răsuflarea aprinsă a fiecăruia.

Alexandra Rău – cl. a VIII-a C




19

Gheorghe Pop de Băsești

Gheorghe Pop de Băsești est né le premier

août 1835. Il était un homme politique roumain d’origine austro-hongroise. Il était vice-président, puis président du Parti

National Roumain (P.N.R) à une époque où la Transilvanie faisait partie du royaume de Hongrie à l’intérieur de l’Autriche-Hongrie. Le 1880, il a proposé, dans une conférence à Turda, l’union de roumains de la Transylvanie et de Hongrie en un seul parti national. Encore, au cours de l’année 1881, la solidarité du parti national roumain hongrois et l’union de tous les partis a été décidée sous le nom de Parti National Roumain (P.N.R). Il disait qu’ au moyen de cette loi, plein d’injustices vont cesser. En 1879, il a été condamné en prison, mais en 1895, il est libéré du prison. En 1908, il est devenu président de P.N.R et â, en cette année, il a réussi à tenir une réunion pour obtenir le vote universel, direct et secret, sans aucune réserve. C’est pourqoui d’autres partis sont collaboré avec P.N.R. Avant la guerre, il faisait partie d’un groupe qui a parlé avec le conte Tisza des problèmes des droits nationaux roumains dansla Transylvanie. Il n’a pas participé à la guerre parce qu’il avait 75 ans, mais il est redevenu actif après la guerre, quand il est devenu le président de la Grande Assemblée à Alba Iulia. Avant de mourir, il a donné sa fortune à la Mitropolie Greco-catholique de Blaj et il a demandé que l’argent soit utilisé pour „la promotion de la culture du people roumain”. Ensuite, il est mort le 31 Février 1919. Octavian Goga a dit qu’„il seulment a donné et il n’a rien demandé”.

Bianca-Florentina Manta – cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Roxana Stoian

La reine Maria La Reine Maria -Missy- est née le 29 Octobre mille huit cent soixante-quinze (1875), en Angleterre. Elle était la deuxième enfant de la Princesse Maria Alexandrova (la fille unique d’Alexandre deuxième de Russie) et du Duc Alfred d’Edinburgh, officier de marine britannique (le deuxième fils de la Reine Victoria de Grande-Bretagne). Elle avait un grand frère, Alfred, et trois petites soeurs: Victoria Melita, Alexandra Victoria et Beatrice. Reine Maria a grandiau Château Eastwell, entouré d’un parc. Elle a passé son temps dans la nature. En mille huit cent quatre-vingt-douze (1892), à l’âge de 16 ans, Maria était fiancée au Prince Ferdinand héritier du trône de la Roumaine. Elle a été surnommée par des personnes „La mère des blessés” (Mama răniților), à cause de ses actions pendant la Première Guerre Mondiale. Elle est devenue reine en mille neuf cent quatorze (1914). Bien que le rôle des femmes en politique soit faible, La Reine Maria était le plus important conseiller du roi Ferdinand. Elle était la mère de six enfants: Carol, Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana et Mircea. La Reine Maria était liée à deux lieux: Balcic et Bran. Balcic devient son lieu de refuge. C’est pourquoi, en mille neuf cent trente-trois (1933), elle aécrit son testament et elle demade après sa mort que son cœur soit déposé dans la chappelle qu’elle avait fait construite au bord de la Mer Stella Marie et que son corps soit enterré à Curtea de Arges à coté des autres membres de la Famille Royale. Trois ans plus tard, en 1936, la Reine Maria est tombée malade. Elle meurt à Sinaia le 18 Juillet, à l’âge de soixante-deux ans.

Andreea Dima – cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Roxana Stoian



20

Halloween versus Saint Andrew Night Nowadays Halloween is celebrated on the 31st of October. This pagan holiday now represents a fun day for children who walk from house to house and ask for sweets with the well-known phrase "Trick or treat". People give those candies or something special but it hasn't always been the same. In the past, the Celts believed that the 1st of November was New Year and they believed that the night before was a time when the living and the dead came together. Like the Celts, the Europeans also believed that the spirits of the dead would visit the Earth on Halloween. They worried that evil spirits would cause problems or hurt them so on that night people wore costumes which looked like ghosts or other evil creatures because they wanted not to be recognised by evil creatures. The Christian church named the 1st of November "All Saints Day" which was a special holiday to honour the saints and other people who died for their religions. Halloween holiday is celebrated by Americans and some European countries like England or Ireland. For this holiday people carve pumpkins and put candles into them or use turnips to distract the evil spirits and the ghosts. Saint Andrew's night is the Romanian version of the Halloween night and it is accompanied by many traditions and superstitions. Most relate to revolt, marriage, but also to the protection against evil spirits which haunt the people. It is also believed that the wolves begin to speak with the people and say terrible things. Those who will be attacked that night will turn into werewolves. Here are some customs which are put into practice by night of Saint Andrew: •Garlic which drives away the ghosts. People hang it at doors and windows. •Girls who want to get married hide under the pillow basil thread to dream their future husband. •The evil spirits will not be able to enter the house if the cups and the dishes are turned upside down.

Despite the appearances and the countries where they are celebrated Halloween and Saint Andrew are mysterious and similar holidays.

Diana Elena Geana - cl. a VIII-a B Anamaria Mățăuanu - cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Iulia Prescornițoiu

Ion I.C. Brătianu Ion I.C. Brătianu (also knoun as Ionel Brătianu, born August 20, 1864, Florica or Ștefănești today – deceased November 24, 1927, Bucharest) was a romanian politician who played a leading role in the Great Union of 1918 and in the political life of modern Romania. He held the position of president of the National Liberal Party. Ionel Brătianu was five times President of the Council of Ministers: three times Minister of the Interior, twice the Minister of National Defence and twice Minister of Foreign Affairs. He was chairman of the Council of Ministers at the time of Romania's accession to World War I, leading the country in difficult times of with drawal in Moldova. In 1922, after the realization and recognition of the Great Union, he took over the government, assuming his agricultural reform and voting for the new Constitution of 1923. Brătianu was often accused of having a disproportionate influence on the monarch of ten imposing his political choices. In the dynastic crisis caused by the renunciation of the hereditory prince, in December 1925, Ionel Brătianu was the pre-eminent of the elimination of prince Carol from the succession of the throne. When Ferdinand died în 1927, the government led by Ionel Brătianu remained at the head of the country, under the regin of King Michael. Ion I.C. Brătianu died suddenly the same year, and that was the beginning of a period of decline for the National Liberal Party.

Alexandra Rău – cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Florentina Emery



21

1st December 2018, Focșani, Romania Dear John, How are you? I hope you are well. What are you doing during your holidays? I want to invite you to Romania, to visit historical places. To convince you, I will tell you about Alba Iulia. I am travelling to Alba Iulia – the City of Great Union. It is the most visited town this year - 2018. The reason: it is the centre of the 100th anniversary of Great Romania. You could say it is a small town. It is true, but the town has a great historical significance for our country. There, in Alba Iulia you pass through to whole Romanian history: from Roman Empire, Michael the Brave, Habsburg Monarchy to present. So, I will visit all important historical monuments from Apulum: “Castrum Apulum”, “Defence Wall of Alba Carolina Citadel”, “The National History Museum of Unification”, “Princely Palace” (Voivodal Palace), “The Orthodox Unification Cathedral”, “The Union Hall”. Also, I want to see The Monument of Union. It is very beautiful and it is a symbol of Great Romania. I will send you photos and you will want to visit Alba Iulia as soon as possible. In Alba Iulia, you have the opportunity “to talk” with Emperor Traian, King Decebal, Michael the Brave, King Ferdinand, Queen Mary. I hope I convinced you to visit my country which is as beautiful as your country and equally full of history. Finally, I can say that these days Alba Iulia is a must-see attraction if you’re travelling through Transylvania. I’m waiting for you to visit my country, to celebrate together the Great Union and 100 years of Great Romania. In 2018 we celebrate Romania every day! I hope to see you soon!

Your best friend, Andrew

Andrei-Alexandru Mateescu – cl. a VII-a A Îndrumător prof. Iulia Prescorniţoiu

Octavian Goga Octavian Goga (born in 1rst April 1881, dead in 7th of May 1938) was a politician, poet, playwright, journalist and translator. He was born in Rășinari, near Sibiu. Goga was an active member in the Romanian nationalistic movement and of its leading group, the Romanian National Party in Austro-Hungary. Before World War I, Goga was arrested by the Hungarian authorities. At various intervals before the union of Romania and Transylvania in 1918, he took refuge in Romania, becoming active in literary and political circles. During World War I, he joined the Romanian Army and took part as a soldier in the campaign. In the interwar period he left the PNR to join General Al. Averescu's People's Party, a populist movement created upon the war's end. Goga clashed with Averescu over the latter's conflict with King Carol II. A founder of the minor PP splinter group naming it self the National Agrarian Party, he led it into an alliance with A.C. Cuza's National-Christian Defense League, forming the National Christian Party. He became Prime Minister of Romania and served from 28th of December 1937 to 10 February 1938. He had been appointed by King Carol, in his attempt to increase his own power. Indeed, Carol wrote in his diary that he knew Goga was a human cipher, and hoped that once his government collapsed, it would free him to seize power for himself. Very early in its tenure, Goga’s government introduced a series of anti-Semitic laws. On 22 January 1938 his government stripped 250 000 Romanian Jews of their citizenship, one third of the Romanian Jewish population. Besides being an anti-Semite himself, Goga attempted to outflank the Iron Guard's popular support.The regime established by Goga and Cuza gave itself a paramilitary wing of Fascist character, the Lăncieri ("Lance-bearers"). They borrowed heavily from the Iron Guard, and started competing with it for public attention. Between 1935 and 1937, the Lăncieri carried out more terrorist actions and pogroms throughout Romania than the Iron Guard. Because of its antisemitic measures, the Goga-Cuza government has been referred to as "more Nazi than the Germans". After his resignation, Goga withdrew to his estate in Transylvania, where he suffered a stroke on 5th of May 1938. He died two days later.

Bianca Manta–cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Florentina Emery



22

Despre ritualuri zilnice la palat Regina Maria în Însemnările zilnice notează atât gândurile mai importante de peste zi, deciziile politice și fierberea ce le precede, speranțele cu referire la viitorul familiei sau al țării, dar și ceea ce a devenit ritual zilnic, atât de important pentru ca ziua să dobândească propriul ritm, personal și unic. Obiceiurile zilnice ale unei regine sunt importante și înțelegem că fiecare simte nevoia de a fi în repetiție, oricât de agitată sau importantă este viața lui. A fi previzibili pentru cei din jurul nostru nu este numaidecât semnul unei monotonii, ci faptul că poți fi găsit la un moment dat într-un loc sau altul, că ai o disciplină domestică pe care o respecți și care te ajută să ieși în afară, în imprevizibilul fiecărei zile, după ce ai trecut prin etapele unei reașezări a ființei în pașii ei esențiali. Deși locul ocupat în ierarhia politică a țării o solicita întruna, Regina Maria a găsit timpul necesar pentru a nu-și neglija căminul și pasiunile. Am urmărit ritualurile Reginei Maria în volumul al VIII-lea al Însemnărilor zilnice (1 ianuarie – 31 decembrie 1926), anul plecării din țară a lui Carol I, al călătoriei în America și cel al îmbolnăvirii iremediabile a lui Ferdinand. Am observat că unele aspecte se repetă fie la reședințele de la Cotroceni, Balcic, Bran sau Săvîrșin. Ele se reflectă în dieta ei, în petrecerea timpului liber, în atenția acordată articolelor spre publicare, în ceea ce precede întâlnirile politice ale vremii, la care era adesea invitată, în relațiile familiale sau amicale. 1. Ziua Reginei debuta cu o activitate în aer liber: M-am trezit într-o altă zi perfectă...la 7, ca să plec la plimbare, bucurându-mă de prospețimea primăverii (Marți, 4 mai 1926, Cotroceni) • M-am sculat devreme ca să văd irișii și liliacul din Cișmigiu. (Miercuri, 5 mai 1926, Cotroceni) • Am ieșit devreme ca să fac o plimbare călare pe Austral. Ileana m-a însoțit o parte din drum, cu noul ei cal, Năluca, care i-a fost dăruit la Timișoara. (Vineri, 7 mai 1926, Cotroceni) • Ne-am trezit cu un cer amenințător, cu nori negri, dar este foarte cald. Totuși nu ne-am schimbat obiceiurile și am coborât să ne scăldăm la ora 8 și jumătate. În timp ce eram în apă s-a înseninat treptat. (joi, 3 iunie 1926, Balcic) • Deși ploua tare, eu și leana am plecat să călărim, eu pe Virtus și ea pe Benjamin. (Vineri, 4 iunie 1926, Cotroceni) • Eu și Ileana ne-am început ziua cu o experiență foarte amuzantă. Ne-am dus la 9 și jumătate jos, la piscină (...erau pe un transatlantic – n. r.) nu ne-am dat seama că apa din bazin comunica cu marea vijelioasă. Am fost înghițite de valurile imense... a fost cel mai interesant și incitant exercițiu. Ne-a lăsat aproape fără respirație. (miercuri, 13 octombrie, Leviathan) 2. Urma dejunul, de obicei în compania unor oaspeți – Dejunul cu cei din familie, și, ca oaspeți, colonelul Abbot cu soția. (Joi, 13 mai 1926, Cotroceni) • La 9 și jumătate am luat micul dejun în verandă (Luni, 17 mai 1926, Cotroceni)• Am intrat apoi să iau micul dejun împreună cu Majestatea Sa și ne-am împărtășit noutățile. (Vineri, 4 iunie 1926, Cotroceni) • Averescu a venit la micul dejun. Era important ca Barbu să aibă o întâlnire cu el cât mai curând posibil și amândoi cu Majestatea Sa.(Miercuri, 7 iulie 1926, Sinaia) • La dejun a venit să mă vadă Goga, apoi am avut o discuție



23

foarte lungă. (duminică, 1 august, Sovata) • La dejun Medi Eliad. Am stat mult de vorbă după aceea. Este entuziasmată de munca ei... o plac este în ea ceva cinstit, care se potrivește cu propriul meu caracter. (miercuri, 4 august, Sovata) 3. Notațiile în Jurnal se făceau dimineța, până în ora 11 – M-am așezat pe marele meu tron turcesc să mă odihnesc în liniște, scriind, ceea ce este o mare relaxare. (Marți, 4 mai 1926, Cotroceni) • După două ore liniștite de scris, înainte de micul dejun, stând pe canapeaua mea galbenă, care primește tot soarele dimineții, am coborât în grădinile, care sunt pentru mine o infinită sursă de bucurie și interes. (joi, 26 august, Bran) 4. Prânzul era prilej de noi întâlniri: Am coborât pentru masa de prâz. Verona a venit cu schițele pentru mica mea capelă de la Bran. Frumoase. (Luni, 12 iulie, Sinaia) • La ora două ne-am așezat la un prânz copios și foarte variat, în compania lui Liman, a prefectului de Târgu-Mureș, care este un om foarte simplu, zâbitor și zelos. (duminică, 15 august, Sovata) • Am avut un prânz foarte plăcut în grădină și eu am susținut tot timpul discuția în română, ceea ce a fost un lucru eroic. (miercuri, 18 august, Sovata) 5. Întâlnirile diplomatice, vizitele, scrierea corespondenței vorbesc despre o Regină al cărei timp a fost pus în slujba oamenilor, fie nume celebre, fie anonimi: După prânz, o mulțime de oameni unul după altul, între care Denize, care s-a întors de la Balcic cu vești și întrebări. (Miercuri, 5 mai 1926, Cotroceni) Spre 5 am ajuns la mica bază din Delta Dunării unde am debarcat și am mers printre salcâmii înfloriți, intrând în căsuțele extraordinar de curate și admirând micile grădini bine întreținute, urmați, firește, de întreaga populație a localității, eu sfârșind prin a le oferi tuturor copiilor dulciuri, pe care devotata Elise le-a scos la timp; de asemenea și țigări pentru bărbați. (Luni, 24 mai 1926, ”Ștefan cel Mare”) •În restul după-amiezii, am răspuns la scrisori și m-am uitat prin ultimele articole pe care le trimit în America. (sâmbătă, 14 august, Sovata)• La ora 3 m-am dus la Uzina Electrică Edison. Urma să-l întânesc chiar pe Edison... (marți, 23 noiembrie, New York) 6. Cina era frugală (de obicei supă), cu excepția recepțiilor la care era invitată – Înainte de cină a venit Barbu (Știrbei) să mă vadă. Din păcate leul continuă să se deprecieze, iar în Anglia situația este gravă și îngrijorătoare, din cauza grevei generale (Marți, 4 mai 1926, Cotroceni) • Eu și Barbu am discutat mult, parcă am putea vorbi la nesfârșit. (Marți, 6 iulie 1926, Sinaia) • Eu și Ileana am cinat împreună în camera cea mare și ne-am desfătat că suntem la Bran, loc pe care-l iubim atât de mult. (miercuri, 25 august, Bran) • Micul dineu neoficial organizat de Mr. Harriman într-un apartament privat de la ultimul etaj al Hotelului Plaza a fost încântător. (duminică, 24 octombrie New York) 7. Activitățile culturale, în registre diferite, încheiau ziua: După cină, M-am dus cu Nicky și Ileana la cel mai frumos concert simfonic, la care Corteau a cântat la pian concertul lui Schumann și o lucrare frumoasă de Vincent d-Indy. (Luni, 10 mai 1926, Cotroceni) • După cină un film. N-a fost unul prea bun.( Vineri, 14 mai 1926, Cotroceni) • Puțină lectură cu Păunule și mult timp acordat lui Miky (Regelui Mihai) și dorințelor lui. (Marți, 13 iulie, Sinaia) • După cină le-am citit puțin fetelor mele. La culcare devreme. (marți, 10 august, Sovata) • Seara i-am luat pe Baby, Ileana și Friedel la încântătoarea operetă a lui Flers Ciboulette, desavârșită din toate punctele de vedere. Muzica de Reynaldo Hahn. (joi, 7 actombrie, Paris) Mai mult decât ceea ce făcea, lucruri care contau peste zi, am urmărit ceea ce nu făcea, astfel ca ziua să nu se piardă în derizoriu, condusă de propriul ritm al delăsării sau al insignifiantului.

Profesor Daniela Sporea



24

Stejarul- simbol naţional istoric Stejarul este recunoscut ca fiind arborele rege al vegetaţiei carpatine. Acest arbore este de veacuri întregi sinonim cu forţa, imaginea lui apărând în scrierile istorice ce exprimă trăirile neamului românesc. În zodiacul arborical druidic, oamenii născuţi sub semnul său sunt

consideraţi mereu gata de acţiune, perseverenţi, independenţi şi sensibili. Stejarul face parte din copacii cu foşnete galbene, printre crengile căruia vântul se hârjoneşte ca un copil ştrengar în anotimpul toamnei şi din pădurea de unde poţi vedea apusul în culorile tricolorului. Prezenţa unui galben intens printre frunzele călătoare ale stejarului poate fi interpretată ca bogăţia poporului românesc. Un arbore din această specie, cel din Borzeşti, a făcut legătura dintre istorie şi legendă. Se spune că prietenul din copilărie al voievodului Ştefan cel Mare a murit spânzurat de către tătarii care năvăleau în aceste ţinuturi. Nu se ştie dacă domnitorul a copilărit la Borzești, dar se crede că povestea conţine un sâmbure de adevăr. Se mai povesteşte cum Ştefan cel Mare a ascuns în scorbura unui stejar din Republica Moldova o comoară care ar fi rămas în trunchiul arborelui pe vecie. Acesta poate fi sensul simbolic al frunzelor colorate ca bănuţii de aur şi aramă. În urmă cu aproximativ două secole, aici, în Focşani, a trăit marele scriitor român Duiliu Zamfirescu. În onoarea acestuia, şcoala noastră îi poartă numele, iar în faţa ei se află un falnic stejar, protejat de lege.

Stejarul matur produce numeroase ghinde care constituie hrana păsărilor care se adăpostesc printre crengile acestuia. Lemnul de stejar este unul de categorie superioară, fiind foarte rezistent. În trecut era folosit pentru reţelele de căi ferate iar în prezent se fabrică din acesta mobile de lux. Având importanţă istorică și biologică, stejarul rămâne pentru noi un arbore rege, un simbol naţional ce va dăinui peste veacuri.

Alexandra Barbu – cl. aVII-a A Îndrumător prof. Adriana Călin

Depre TEHNOLOGIE: a fi sau a nu fi? După cum ştim, în utimii ani tehnologia a avansat foarte mult, s-a dezvoltat şi s-a extins în toate domeniile vieţii de zi cu zi. Nu există persoană care să nu folosească noile tehnologii: chiar şi bunicii noştri o fac pentru că le-am cumpărat un telefon mobil ca să-i contactăm permanent, să vorbim pe Skype, au cont de Facebook, citesc ziarele pe net. Tehnologia însă este o armă cu două tăişuri: are avantaje, dar şi dezavantaje. Chiar dacă atunci când o folosim ne gândim doar la lucrurile pozitive - faptul că ne ajută să comunicăm mai rapid, să fim în legătură cu cei dragi oriunde am fi, să ne deplasăm mai rapid, să gătim mai rapid - nu trebuie să uităm multitudinea de dezavantaje. Să vorbim doar de câteva situaţii: 1. Calculatorul şi jocurile online au devenit un înlocuitor al activităţilor educative sau recreative în aer liber pentru mulţi sau majoritatea copiilor. Jocurile despre care ne povestesc părinţii, de tipul De-a v-aţi ascunselea, Raţele şi vânǎtorii, Miuţa, Lapte gros… ne sunt aproape sau în totalitate necunoscute. Însă, după cum susţin cercetătorii, jocurile cu suport digital produc şi probleme de învǎţare, deoarece copiii vor avea o motivaţie scǎzutǎ pentru asimilarea unor noi cunoştinţe, vor fi incapabili sǎ se mai concentreze, vor deveni hiperactivi şi vor rǎspunde din ce în ce mai greu cerinţelor şcolare. De aceea trebuie să ne impunem/să ne fie impuse limite în utilizarea acestor tehnologii şi să ne organizăm activităţi în aer liber cu colegii: bicicletă, patine, alergare etc.



25

Utilizarea în exces a computerului aduce şi probleme de sănătate. Astfel, putem avea probleme de vedere, probleme care nu erau cunoscute acum câţiva ani. Calculatorul necesită nişte abilităţi motorii foarte specializate, pe care ochii tineri încă nu le-au dezvoltat. Abia atunci

când sistemul vizual este complet matur poate suporta mai bine stresul implicat de calculator. De asemenea, jocurile pe calculator pot da dependenţă - un fenomen despre care ne tot spun (ne tot bat la cap!) părinţii. Dar cred că jocurile pe calculator au şi avantaje:

• Computerul face parte – vrem sau nu – din ce în ce mai mult, din viața noastră a tuturor şi realitatea virtuală va ocupa mare parte din viitorul nostru, a celor care suntem acum copii.

• Jocurile pe computer ajută la dezvoltarea gândirii logice (sunt multe jocuri care pun un deosebit accent pe strategie, pe deducție etc.), creativităţii, orientării spațiale. 2. Tehnologia şi mediul Datorită folosirii tehnologiei tăiem mai puţine păduri (a scăzut volumul de hârtie folosit), consumăm mai puţin carburant ca urmare a comenzilor online, care nu mai necesită deplasări. Cu toate acestea, folosirea tehnologiei internetului înseamnă un consum în exces de energie electrică. După cum vedem, tehnologia înseamnă avantaje şi dezavantaje. Cred că trebuie să fim echilibraţi în utilizarea ei şi să nu uităm să relaţionăm între noi, să mergem în aer lliber, să facem sport pentru că aşa vom avea mai mai puţină nevoie de tehnologie - cu referire la tehnologia medicală, desigur.

Andrei-Alexandru Mateescu – cl. a VII-a A Îndrumător prof. Mariana Pavel

Știați că…



26

BIANCA MANTA: Școala – poarta spre descifrarea tainelor învățăturii

Reporter:- Ai putea să îmi acorzi puțin timp, pentru a-mi răspunde

la câteva întrebări?

Bianca Manta:- Desigur, dacă nu este pe notă...

R:- Care este cea mai frumoasă reazlizare de care te-ai bucurat pană

acum la Școala ,,Duiliu Zamfirescu“?

B:- Cred că a fost atunci când am intrat în lotul național la

matematică. A fost un moment special. Am simțit că munca mi-a

fost răsplătită.

R:- Bănuiesc că ai trecut și prin situații deosebite în acești ani de școală. Ai putea să ne prezinți

câteva dintre ele?

B:- Cu multă plăcere, am promovat examenul Delf sub îndrumarea doamnei profesor Stoian. Tainele

chimiei au fost descifrate alături de doamna Cismaș. Corpul uman nu a mai fost un semn al întrebării

deoarece a fost explicat pe îndelete de doamna Călin, necunoscutele au devenit accesibile datorită

doamnei Dochioiu, domnul Moraru a arătat că fenomenele termice sunt prezente în viața de zi cu zi,

iar magia cuvintelor a prins viată cu ajutorul doamnei Sporea.

R:- Cu siguranță, ai o afinitate deosebită pentru un obiect anume, care este acela ?

B:- Matematica, pentru mine aceasta este o materie pe care am îndrăgit-o încă din copilărie. Când iau

stiloul în mână este ca și cum aș deschide ușa spre un univers nou și fascinant. Este ca și cum ai avea

un pachet strict de formule și teoreme care te provoacă să-ți imaginezi o lume nouă. Adesea,

rezolvarea problemelor curge asemeni unui râu din vârful peniței.

R:- Ce vrei să le spui generațiilor următoare ?

B:- Această școală este deosebită căci îți dă posibilitatea de a alege domeniul în care vrei să te

implici. Aici, nu trebuie să știi doar matematică sau romană, poți participa la olimpiade și concursuri

de franceză, engleză, tehnologie, istorie, geografie, muzică, informatică, chiar și de religie. Singurul

lucru pe care trebuie să îl ai este dorința de a te afirma.

R:- Îți multumesc pentru minutele acordate. Succes în toate activitățile în care dorești să te implici!

B:- Mulțumesc, sper că acest interviu o să fie o poartă spre alegerea unei școli de renume, un loc în

care fiecare elev să poată descifra tainele misterioase ale învățăturii, urcând pe cele mai înalte trepte

ale înțelepciunii. Înterviu realizat de Alexandra Baraghin – cl. a VIII-a C




27

Prea devreme pentru România! Motto:

Ceea ce a costat cel mai mult poporul român a fost lipsa de viziune a clasei politice în multe timpuri istorice, unde providenţa n-a fost chematӑ, nici ascultatӑ. Iatӑ timpul primului rӑzboi mondial, mai mult mondial decât românesc, lentoarea convingerii interbelice, cӑ ar putea fi pace dupӑ un rӑzboi neterminat şi, cum nu poate fi departe de consecinţe, catastrofa României dupӑ al doilea rӑzboi mondial, ocupaţia, vinderea sufletelor, inconştienţa, cât şi martirajul continuu al unui popor insistent creştin… Nu fӑrӑ de urmӑri! Viitorul nu poate fi decât explicit şi implicit pentru România. Aşa a hotӑrât istoria, aşa va decurge şi viaţa, plinӑ de consecinţe. Dumnezeu o sӑ fie cu noi, cӑci în afara Lui, nimeni n-a ţinut cu noi, decât numai prin interese. Nu am avut niciodatӑ ochi pentru alternative! Autorul

Mulţi vorbesc despre România, dar foarte puţini nimeresc realitatea ei. Acum, mulţi români sunt nevoiţi sӑ fugӑ de ţara lor, sӑ-şi caute condiţia supravieţuirii, sӑ munceascӑ, sӑ cucereascӑ teritorii prin muncӑ şi încrederea cordatӑ de stӑpânii locului, nu pentru mult timp. E timpul de ştiut cӑ România n-o sӑ mai fie la dispoziţia unor imperii, la decizia unor presupuse puteri, lumea pregӑtindu-se pentru o şi mai mare unitate. România Mare de acum un secol, mare numai pentru 22 de ani, a fost cândva un mare leagӑn de civilizaţie, chiar şi pentru aceia care aveau sӑ-i hotӑrascӑ soarta pentru mai târziu. Nu se prea vorbeşte de aşa ceva, dar de mâine se va vorbi. Da, pentru cӑ, la bicentenarul României va fi o altӑ lume deja, una a unitӑţii, la care chiar România va contribui substanţial. O nouӑ Românie într-o lume cu totul nouӑ, un pas nou de civilizaţie, o arhitecturӑ schimbatӑ pe planşa istoriei, pornitӑ la un drum lung, cu o altӑ viziune. Atunci, la acele timpuri nu va mai conta demersul diplomatic, pentru cӑ voinţa omeneascӑ va mai avea puţin de spus, puţin, cam cât a durat ,,România Mare”. Sӑ ne maturizӑm mintea şi pentru acele timpuri sӑ ne pregӑtim, pentru acel gen de unitate, când oamenii vor

cӑuta oameni, mai puţin teritorii, pentru cӑ nimic nu este al nimӑnui. La acele timpuri, de care trebuie sӑ fim conştienţi, Dumnezeu Unul va face demersul unitӑţii în sensul continuitӑţii milenare, într-o pace şi o dezvoltare mult aşteptatӑ de orice suflet omenesc. Acolo sӑ fim cu gândul şi viaţa ne va fi mai uşoarӑ! Oricât de apӑsӑtoare ar fi instabilitatea acum, sӑ nu uitӑm de speranţӑ, de Grӑdina Maicii Domnului, darnici de cea de-a treia mânӑ din providenţialele icoane ale Maicii Domnului. România nu se va mai plânge de teritorii pierdute, pentru cӑ lumea toatӑ se va aduna la ea, la statornicia ei în credinţӑ şi la daruri spiritual vizibile ce vor deschide orice voinţӑ omeneascӑ spre comuniune. O astfel de Românie, într-o hainӑ luminatӑ, este visul martirilor de odinioarӑ, al gânditorilor, al oricӑrui suflet ce a trӑit şi a înfӑptuit pe pӑmânt românesc. N-o sӑ mai fie disputatӑ de nimeni, atâta timp cât va fi cetatea tuturor. Pentru unii, doar fantezie şi metaforӑ, pentrua lţii, act istoric, deocamdatӑ, pentru toţi, aşteptare. Aceasta este starea timpului, care nu trece pentru toţi la fel, nici cu aceleaşi idealuri! Dar fӑrӑ o viziune teologicӑ asupra lumii, aceasta nu rӑmâne decât o sumӑ de conflicte şi interese. Pânӑ când!?! Sӑ nu se înşele nimeni cu mintea şi sӑ creadӑ cӑ Dumnezeu poate sta degeaba! Nici cӑ poporul roman este orb din naştere! Sӑ nu uitӑm trecutul! Pentru cӑ generaţia uniriştilor a fost aruncatӑ în închisorile României care nu mai era a ei dupӑ al doilea rӑzboi mondial. Toatӑ suferinţa lor ne-o va aminti Hristos în viitor! În aceastӑ înӑlţime a sufletului sӑ urcӑm şi, din turnul de fildeş, în modelul solitudinii lui Solomon, sӑ meditӑm. Templul marelui înţelept al istoriei poate devein oricând realitate. La fel şi cetatea în care a fost construit! Vom cinsti Centenarul în fel şi chip, înaintea Naşterii Domnului şi cu speranţa unitӑţii, fenomen care nu va fi strӑin de pӑmântul românesc, de niciuna dintre opţiunile sale viitoare. De acolo începe România! Acestei Românii mӑ închin şi eu!

Profesor Florin Balasoglu



28

Centenarul Marii Uniri La 1 Decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național roman, realizată prin unirea proviinciilor istorice cu Țara Mamă. Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia îşi proclamă independenţa (24 ianuarie/6 februarie 1918), iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. Al doilea mare moment din procesul de reîntregire naţională a statului unitar român a avut loc la 15/28 noiembrie 1918, când Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”. În toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale şi ale prăbuşirii Austro-Ungariei, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat. În acest context, la 29 sep./12 oct. 1918 s-a întrunit, la Oradea, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român şi a adoptat o declaraţie privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se poziţiona „printre naţiunile libere”. Actul, redactat de Vasile Goldiş, se intitula „Declaraţia de autodeterminare naţională” şi făcea referire la cei aproximativ 3.500.000 de români care trăiau în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Se sublinia necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate „să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”. Totodată, se cerea „afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”. Documentul a fost prezentat de Alexandru Vaida Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în şedinţa din 5/18 octombrie 1918. Declaraţia de la Oradea, care afirma dreptul naţiunii române la autodeterminare, precum şi

ideea convocării adunării naţionale a reprezentat un act cu o semnificaţie istorică deosebită privind procesul de unificare naţională. La începutul lunii noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central (cunoscut şi sub numele de Sfatul Naţional Românesc) şi-a mutat sediul la Arad. Acesta fusese înfiinţat la 18/31 octombrie 1918, la Budapesta, şi reunea câte şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Al. Vaida-Voevod, Aurel Vlad), respectiv ai socialiştilor (Tiron Albani, Ion Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu, Basiliu Surdu). Preşedinte desemnat a fost Ştefan Cicio-Pop, iar secretar general, Gheorghe Crişan. Pus în faţa unei situaţii complexe, de organizare a administraţiei după alungarea pretorilor, primarilor, notarilor şi jandarmilor maghiari, Consiliul a lansat, la 7/20 noiembrie 1918, un Manifest prin care îi chema pe toţi românii să fie „mari la suflet în ceasurile acestea grele ale anarhiei”. CNRC şi-a înfiinţat un Consiliu Militar, care avea în subordine consiliile militare şi gărzile militare, numite legiuni. Activitatea Consiliului a fost susţinută de numeroase organe de presă, precum „Adevărul”, „Drapelul”, „Glasul Ardealului”, „Gazeta Poporului”, „Telegraful Român”. Un rol deosebit în publicarea documentelor programatice ale Consiliului l-a avut ziarul „Românul”, suspendat de autorităţile maghiare în martie 1916 şi reapărut în octombrie 1918, sub conducerea lui Vasile Goldiş. La 9/22 noiembrie 1918, CNRC a înaintat Consiliului Naţional Maghiar o Notă Ultimativă prin care cerea „puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească”. Răspunsul era aşteptat până la 12 noiembrie. Tratativele între Consiliul Naţional Român Central şi delegaţia Consiliului Naţional Maghiar, condusă de Jászi Oszkár, au avut loc la Arad, între 13 şi 15 noiembrie. Partea maghiară a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar. Datorită acestei poziţii, tratativele au eşuat.



29

Vasile Goldiş a declarat că „naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat şi nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii”. Consiliul Naţional Român Central a stabilit legături cu forurile politice de la Iaşi, unde se refugiase guvernul român şi familia regală, şi a organizat adunarea care să confirme voinţa de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. În manifestul de convocare a Marii Adunări Naţionale se invoca dreptul popoarelor la autodeterminare: „În numele dreptăţii eterne şi al principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor (…) naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă”. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru „unitatea naţională a tuturor românilor”. Toate apelurile au subliniat importanţa istorică a actului ce urma să se decidă la Alba Iulia: „Veniţi cu miile, cu zecile de mii – se scria în apelul Consiliului naţional din Blaj. E ziua când se va hotărî asupra sorţii noastre pentru o veşnicie. Veniţi şi juraţi că nedespărţiţi vom fi şi uniţi rămânem de aici înainte cu fraţii noştri de pe cuprinsul pământului românesc, sub una şi nedespărţită cârmuire”. Pe lângă cei 1.228 de delegaţi, la Alba, au venit, după cum menţionează contemporanii, peste 100.000 de români din toate colţurile Transilvaniei: „cât cuprindea ochiul numai om şi om în continuă mişcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună”. În timp ce, pe câmpul lui Horea, mulţimea aştepta cu înfrigurare, în sala cazinei ofiţerilor din Alba Iulia delegaţii se adunaseră. Lucrările şedinţei au început la ora 10.30. Dintr-un colţ al sălii izbucneşte cu energie vechiul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire”. Întreaga asistenţă îl cântă cu o însufleţire deosebită. El este practic lozinca sub care se va desfăşura întreaga zi. Rând pe rând, îşi fac apariţia membrii Consiliului Naţional Român Central primiţi cu ropote de aplauze. Ultimul

soşeşte George Pop de Băseşti – preşedintele CNRC, ultimul în viaţă dintre memorandişti. În sală se aflau 680 de delegaţi aleşi în cele 130 de circumscripţii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului. Alături de ei participau reprezentanţii episcopiilor româneşti, societăţilor culturale, institutelor de învăţământ superior, reuniunilor învăţătoreşti, reuniunilor de meseriaşi şi femei, delegaţii Partidului Social Democrat Român, gărzilor naţionale şi ai societăţilor studenţeşti; în total 1.228 de delegaţi. În discursul său, George Pop de Băseşti a amintit marile momente ale luptei naţionale a românilor conchizând: „Vrem să zdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc”. A urmat la cuvânt Vasile Goldiş, care a spus: „Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească”. În finalul discursului său, Vasile Goldiş a dat citire textului Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale. Votată, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare. Pentru ca mulţimea să poată fi informată simultan de hotărârea luată s-au înălţat, ca şi la 1848, în cele patru puncte cardinale ale platoului lui Horea, patru tribune. De aici au vorbit mulţimii liderii mişcării naţionale. „În ziua aceasta poporul român din tot cuprinsul plaiurilor de dincoace de Carpaţi şi-a rostit voinţa nestrămutată de a se uni cu fraţii lui de un sânge din România. Prin această rostire înţeleaptă unitatea neamului nostru e desăvârşită. Dacia lui Traian şi România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul şi-a luat fiinţă pentru toate timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ”, scria ziarul „Libertatea”.



30

La 11/24 decembrie 1918, regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie. În cursul anului 1919, regele Ferdinand şi regina Maria au întreprins un lung turneu prin Transilvania.Solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria a avut loc la 15 octombrie 1922 la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei au fost adăugate coroanei regale de oţel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh. Cu acest prilej, regele Ferdinand se adresează tuturor românilor cu o proclamaţie: „Mă închin cu evlavie celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare”. În următoarea zi au fost organizate o serie de manifestări la Arcul de Triumf din Bucureşti, la care au participat reprezentanţi din peste 20 de state europene, din SUA şi Japonia, acest fapt demonstrând recunoaşterea internaţională a noului stat unitar român. CENTENARUL! Având în vedere vicisitudinile istoriei mari, ne putem întreba, pe bună dreptate, ce vom serba cu adevărat la 1 decembrie 2018? Dincolo de aspectul formal și populist pe care îl îmbracă un astfel de eveniment, dincolo de dificultățile de a-l marca așa cum se cuvine, 1 decembrie 2018 și, implicit, anul 2018, ar trebui să ne readucă în vedere idealul Unirii, așa cum regele Ferdinand I susținea, că generațiile viitoare au datoria de a păstra această unitate! Liderii politici de atunci și elita românească au dat dovadă de multă tenacitate, realizând astfel toate cele necesare ca Unirea să devină realitate. Să reflectăm la cuvintele rostite de marele diplomat Nicolae Titulescu, la întrunirea Acțiunii Naționale în chestiunea Ardealului, care a avut loc la Ploiești, în 3 mai 1915: „Problema care se pune azi României, e înfricoșător, dar simplu; sau România pricepe datoria pe care i-a creat-o evenimentele în curs, și atunci istoria ei abia începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită și măreață a umilințelor ei seculare; sau România mioapă la tot ce e „mâine”, cu

ochii mari deschiși la tot ce e „azi” nu pricepe și înlemnită stă pe loc, și atunci istoria ei va înfățișa pentru vecie exemplul unic și mizerabil, al unei sinucideri viețuite. Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întregită și mare!”

Prof. Nicoleta Cojocaru

Educația în prag de Centenar

2018, anul Centenarului… Ne aflăm într-o perioadă cu o uriașă semnificație istorică, un an deosebit de important pentru elevi, părinți, profesori și pentru întreaga noastră națiune. Observăm cu tristețe ce oferă televiziunea și internetul despre aceste momente importante din trecutul neamului nostru. Este un an care ar fi trebuit sărbătorit altfel. Dacă nu poți sta fără TV, când butonezi telecomanda dai, inevitabil, peste o reclamă în care Centenarul este asociat cu muștar și cu mici, cu alte produse fast-food și cu diverse băuturi. Ce tip de educație oferim copiilor dacă un moment esențial al istoriei noastre este legat direct de stomac și nu de conștiință? Noi, profesorii, facem parte dintr-un sistem de învățământ care are problemele sale, dar nu cunosc vreun cadru didactic care să le fi spus elevilor despre Ziua Națională sau despre Centenar făcând referire la produse alimentare. Oamenii de la catedră își doresc generații de elevi care să primească informații corecte menite a nu le schimba comportamentul. Avem datoria, ca profesori, să reparăm ceea ce periodic se strică în țara asta, în materie de educație. Avem datoria să le vorbim elevilor noștri despre ceea ce a însemnat cu adevărat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și să le explicăm de ce momentul istoric de la Alba Iulia este punctul de referință al unității românilor din spațiul carpato-danubiano-pontic. Nu ne va fi ușor, într-o societate în derivă, cu valori batjocorite, cu modele naționale uitate în cărțile adevărate de istorie. Rolul nostru este esențial. Nicolae Iorga afirma că ”Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” Elevii noștri sunt viitorul acestei țări, copiii noștri fac parte din el, iar noi trebuie să avem cu adevărat grijă de acest lucru.

Prof. Luminița Irimia



31

Pădurea Centenar – izvor al nemuririi neamului românesc

Se spune că „civilizaţia a început cu doborârea primului arbore şi se va sfârşi cu tăierea ultimului”, iar renumitul savant Alexander von Humboldt afirma că „Omului îi preced pădurile şi îi urmează pustiurile”. De-a lungul vremii s-a scris şi tot o să se scrie despre păduri distruse, locuri pustiite, sau despre o Românie vândută. Aceste fapte nu pot fi controlate sau oprite la scară mare şi de aceea nu ne rămâne decât să încercăm să protejăm cu sfinţenie ceea ce am primit ca moştenire şi să îndeplinim o datorie morală faţă de înaintaşii noştri, aceea de a repara ceea ce am distrus, astfel ca „Pământul să nu plângă de durere”. Aşa cum bine se ştie, pădurile au fost pentru români şi scut şi casă în faţa invadatorilor, făcând posibilă statornicia lor pe aceste meleaguri. Ceea ce este admirabil la coducătorii de odinioară nu este doar faptul că adoptau anumite strategii de luptă sau de apărare folosindu-se de păduri, ci modul cum mobiliza omenirea în refacerea a tot ce rămânea distrus. Se pare că semănăturile cu ghindă de stejar din care au răsărit Dumbrăvile Roşii, făcute din ordinul lui Ştefan pentru „ ţinerea de minte” a victoriei câştigată la Codrul Cozminului, sunt primele lucrări de împădurire consemnate de izvoarele istorice. Pliniu cel Bătrân spunea că „Pădurea este cel mai de preţ dar pe care Dumnezeu l-a dăruit oamenilor”, iar acest dar pe care l-am primit şi care a fost atât de mult preţuit de strămoşii noştri trebuie să-l oferim generaţiilor viitoare. Anul acesta, la ceas aniversar, pe teritoriul României s-au plantat mii de arbori şi s-au conturat „Pădurile Centenar”, în cadrul unor ample acţiuni ce s-au desfăşurat în mai multe judeţe ale ţării. Astfel, mii de voluntari tineri şi vârstnici, elevi sau angajaţi în diverse instituţii

au sărbătorit prin muncă, ca semn de recunoaștere a sacrificiului pe care l-au făcut strămoșii noștri, cei care au avut un ideal în viață, respectiv idealul de a reuși. La 100 de ani de la primul mare război, în Vrancea s-a luat inițiativa de a se planta 335.000 mii de arbori care vor deveni un memorial viu dedicat fiecărui militar al Armatei Române care şi-a jertfit viaţa pentru realizarea Marii Uniri de la 1918. Pe data de 6 august 2018 s-a plantat primul pui de stejar al unei păduri care va avea atâţia arbori câți soldaţi români au pierit pe fronturile Primului Război Mondial. Poate unii dintre voi, cu ochii aţintiţi spre ecranul calculatorului, vă întrebaţi de ce s-a ales pentru aniversare o astfel de acţiune de împădurire şi nu reflecaţi nici măcar o clipă la importanţa acestui aspect. Ştiţi că un hectar de pădure produce aproximativ 15-20 tone de oxigen pe an? Ştiţi că pentru formarea unui metru cub de lemn se consumă circa 1,8 tone de CO2? Acestea sunt doar două din multiplele beneficii pe care le oferă pădurea omenirii, atât la nivel regional, cât şi pentru planeta noastră, în

ansamblu. Pe lângă rolul social al Pădurilor

Centenar, cel

recreativ, peisagistic

sau de ce nu, ştiinţific, să nu uităm

de celelalte roluri: hidrologic, antierozional, climateric şi biogeochimic. Din păcate, importanţa deosebită a acestor păduri nu apare evidentă decât după eventuala lor dispariţie, când se poate face estimarea pagubelor produse de viituri, inundaţii, poluarea apelor etc. Chiar dacă din diverse motive nu am pus umărul la formarea Parcului Memoriei Naţionale, suntem datori măcar prin a-l proteja, a-l admira şi, cu fiecare ghindă culeasă, cu fiecare frunză atinsă, să ne gândim la faptul că hrana acestor arbori a fost „dată” de sângele eroilor noştri căzuţi pe câmpul de luptă.

Prof. Adriana Călin



32

O sută de ani de chimie românească

Scoala de chimie românească a avut încă de la începutul secolului XX, savanți care și-au pus amprenta asupra invățământului românesc sau, prin idei novatoare, invenții și inovații, au participat la progresul științei mondiale. Becul Teclu, procedeul Edeleanu sau efectul Angelescu sunt doar câteva descoperiri ale unor chimiști români cunoscute în lumea întreagă. În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, aducerea în prim plan a unor personalități marcante ale chimiei, este un semn de recunoștință față de oamenii de știință români, care au contribuit la dezvoltarea chimiei românești și a învățământului academic, altfel de forme de manifestare a patriotismului. Petru Poni (1841-1925) este fondatorul școlii românești de chimie, cercetător al bogățiilor naturale ale țării: sarea și petrolul. A cercetat apele minerale din țară, lacurile sărate și rocile din Carpații Moldovei. Nicolae Paulescu (1861-1931) a brevetat primul procedeu de fabricare al insulinei, la 10 aprilie 1922, după ce a descoperit că nivelul glucidelor din organism este determinat de insulină, un hormon secretat de pancreas. Lazăr Edeleanu (1861-1941) este românul care a arătat lumii cum se rafinează petrolul. Procedeul Edeleanu a devenit metoda principală de fabricare a uleiurilor superioare, procedeu bazat pe solubilitatea selectivă a diferitelor clase de hidrocarburi în dioxid de sulf lichid. Ion Tănăsescu (1892-1959) chimist, profesor, academician, a făcut cercetări în domeniul chimiei spiranilor, a studiat bazele Schiff și derivații trifenilmetanului. Eugen I. Angelescu (1896-1968) chimist și membru al Academiei Române este fondatorul școlii românești de chimie coloidală, cu aplicații în industria săpunului și a detergenților. Acesta a studiat adsorbția și solubilitatea selectivă în dizolvanți polari și în amestecuri de dizolvanți, a cercetat cinetica unor reacții chimice și combinațiile zaharozei cu oxidul de calciu. Costin D. Nenițescu (1902-1970) este fondatorul chimiei organice moderne românești. Printr-o activitate de cercetare care s-a extins pe

jumătate de secol a adus contribuții valoroase în acest domeniu, recunoscute pe plan mondial: sinteza indolului și a carbenelor, polimerizarea etenei, propulsează chimia anulenelor descoperind prima anulenă (CH)10. Numeroși compuși organici îi poartă numele. Prima lucrare științifică a publicat-o în anul 1928 și cuprinde două tratate de Chimie organică și un tratat de Chimie Generală care sunt încă de actualitate; a scris 262 de articole științifice și a primit 21 de brevete. Raluca Ripan (1894-1975) a susținut o intensă activitate didactică și științifică, remarcându-se prin cercetări în domeniul chimiei macromoleculelor, a polimerilor naturali și sintetici și a copolimerilor. A publicat două tratate: Chimia metalelor și Chimie analitică. Prin efort și dăruire, chimiștii români și-au demonstrat valoarea, lăsând urmașilor o moștenire neprețuită. Apartenența lor la națiunea română ne face să fim mândri de ei.

Profesor Ana Cismaș

De ce să studiem istoria? „Un om care nu-și cunoaște istoria

este un om fără identitate."

Este un mare adevăr. Istoria estea ştiinţa care ne învaţă din ce neam ne tragem, cine au fost şi cum au trăit strămoșii noștri, cu cine au purtat războaie, cum s-a format poporul român, cum s-au unit toate cele trei țări Moldova, Transilvania și Țara Românească...şi altele despre noi şi înaintaşii noştri. Este util, dar şi foarte plăcut să afli lucruri noi, să cunoşti adevăruri. Ar fi ruşinos să ne întrebe un străin “Care sunt strămoșii tăi?” și noi să-i spunem că strămoșii noştri sunt grecii sau alt neam. Chiar dacă istoria pare un cufăr de vechituri, din acesta putem afla câte ceva despre noi, despre ce am fost şi ce am ajuns. Aici, în istorie, regăsim poate mai mult ca în alte domenii, natura umană atât atât în diversitatea ei , cât şi constantele acesteia. Bogăţia istoriei constă în doza de originalitate regăsită în fiecare fragment al său, în rădăcinile modernităţii pe care le descoperim, şi acest fapt ne atrage cel mai tare. Istoria este ca o călătorie într-o ţară străină, care ne îmbogăţeşte intelectual şi spiritual, ajutându-ne să ne definim mai bine, prin tot felul



33

de comparaţii, meditaţii, analogii, diferenţieri care ne ţâşnesc în minte. Chiar dacă istoria este considerată o succesiune de evenimente trecute, logica istoriei nu este una abstractă, ea se concretizează în oameni şi fapte, decizii şi indecizii ale unor momente, locuri şi întâmplări, dinăuntrul şi dinafara spaţiului geografic. Unele fapte ale trecutului se raportează la momentul în care s-au produs, altele determină evoluţii viitoare, cu iradieri până în prezent. Înţelegem, deci, că fiecare prezent poate descifra în evenimentele trecute o altă „logică” sau, cel puţin, alte nuanţe ale ei, care schimbă mai mult sau mai puţin percepţia anterioară. Iată de ce istoria a fost un obiect de cercetare, de studiu, căci nu poate exista niciodată o istorie definitivă a unui popor. Dar prezentul cuprinde în sine trecutul, care a transmis oamenilor de azi moduri de gândire şi de comportare, care nu pot fi înţelese decât dacă sunt privite din perspectiva rădăcinilor. „Istoria nu e doar o magazie de date, ci şi o sursă de viaţă, întrucât poate explica şi corecta”, scria Alexandru Duţu. Istoria ne ajuta foarte mult chiar să observăm cum au evoluat anumite lucruri, situaţii si evenimente pe parcursul secolelor, ne ajută să nu mai facem aceleaşi greşeli care s-au făcut în trecut şi de pe urma cărora au avut de suferit unii oameni, ne ajută să avem o idee despre conceptul de 'stat' şi despre ceea ce înseamnă, din toate punctele de vedere (social, economic, politic, administrativ etc.) şi să ne formam o idee despre lumea în care trăim şi în legatură cu ceea ce se petrece. Istoria nu se repetă, dar ea (după cum spune scriitorului Mark Twain) mai are din când în când unele "rime". Sigur că nimeni nu poate citi în viitor, dar se poate descurca în viitor. Este foarte utilă și una dintre cele mai interesante materii, fiindcă după câţiva ani de studiu îţi formezi o perspectivă asupra anumitor subiecte. Studiul istoriei este ca un joc cu trecutul, care ne poartă spre tărâmuri de poveste, o poveste care este chiar a noastră şi pe care este păcat să nu o investigăm şi să o trăim. Ea este cea care ne ajută să percepem schimbările şi cum acestea au produs prezentul. De fapt, întelegerea oricărui domeniu depinde de cercetarea istoriei acestuia.

Pentru că istoria este un imens laborator de unde putem extrage informaţii, cauze, consecinţe, ca dovezi ale dezvoltării speciei umane pe toate palierele, în toată complexitatea sa. Studiind istoria învăţăm să analizăm şi să contemplăm funcţionarea lumii umane. Dacă studiem istoria, nu vom fi oameni rătăciţi în trecut. Dimpotrivă, vom fi acei (viitori sau actuali) cetăţeni care caută calea cea mai dreaptă şi mai clară către prezent. Vom înţelege înaintea altora anumite evenimente care se petrec în lume, vom avea explicaţia completă a diferitelor întâmplări. Cine cunoaşte istoria, va înţelege mai bine lumea! Deci, învățaţi istoria! Când veţi vedea că istoria este foarte interesantă, o să vă placă! Prof. Daniela Gavrilă

Hora – simbol al unității noastre

Simbolul Unirii nu putea să fie decât un

element ce definește spiritualitatea neamului nostru, încă din cele mai vechi timpuri. Hora este un dans şi un cântec al chemării revoluţionare, un simbol al biruinţei şi legământului celor care, înfrăţiţi se simt ai acestui neam şi ai acestui pământ. Cel care i-a conferit semnificaţii profund sociale şi i-a întărit mesajul istoric este bardul de la Mirceşti, Vasile Alecsandri prin faimoasa „Horă a Unirii”, caracterizată de Mihai Eminescu drept „cea mai frumoasă horă a neamului românesc”. Versurile sale au fost puse pe muzică de Alexandru Flechtenmacher şi așa s-a cântat şi jucat în marile pieţe din Bucureşti şi Iaşi cu ocazia dublei alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Din acel moment de răscruce al istoriei noastre, hora a devenit simbolul înfrăţirii tuturor românilor. La 24 Ianuarie 1859, munteni și moldoveni și-au contopit cântecul şi dansul în ritmul aceleiaşi simţiri: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României”. Hora are ceva din ritmul doinei cântate la fluierul său sfânt de către baciul moldovean, din tonul discursurilor măreţe ale lui Cuza și Kogălniceanu, din dangătul clopotelor de la



34

Putna sau Alba Iulia, din strigătul ieșit din mii de piepturi: „Noi vrem să ne unim cu Ţara!”. Hora nu are început și nici sfârșit, ea este dintotdeauna și va dăinui tot atât cât rotundul Soarelui sau al Lunii, dar, mai ales, cât vor bătea inimile românilor. Iar țara noastră este tot rotundă, ca o horă adunată în jurul munților Carpați de câtre brâul apelor Dunării, Tisei și ale Prutului... Să ne prindem astăzi fiecare dintre noi într-o horă a regăsirii și acceptării aproapelui nostru. Să încetăm să mai semănăm ură și dezbinare între frații de-o credință, de-o limbă, de-un neam. Să nu uităm de cei ce și-au dat viața pentru împlinirea acestui vis de milenii al neamului nostru românesc. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români, oriunde v-ați afla!

Bibliotecar Gabriela Harea

Marea Unire, preşedintele american Wilson şi sfârşitul Primului R ăzboi Mondial

La 27 august 1916 România a declarat război Imperiului Austro-Ungar. La 11 noiembrie 1918, ora11, a încetat focul pe frontul de vest. A fost unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istorie în care au murit 16 milioane de oameni, soldaţi şi civilili. Dup ă doi ani de război, de sărăcie, de epidemii, România a pierdut 535 706 de vieţi dintr-o populaţie de 8 milioane şi aproape dispăruse ca stat. În anul 1918, se prăbuşise lumea din jurul României. Dispăruse Imperiul ţarist și au urmat cel otoman şi cel austro-ungar. Termenii în care urma să fie încheiată pacea a fost marea provocare la care au trebuit să facă faţă tările învingătoare, Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite. Woodrow Wilson,al 28-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1913 -1921), s-a concentrat asupra participării SUA la Primul Război Mondial şi a

realizării unei păci drepte bazată pe Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele. Cu aproximativ zece luni înainte ca Armistiţiul cu Germania să încheie Primul Război Mondial, Woodrow Wilson a rostit în sesiunea comună a Congresului American declaraţia celor „14 puncte”. Aceasta devenit baza termenilor capitulării Germaniei, aşa cum s-a ratificat la Conferinţa de pace de la Paris din 1919.Wilson a fost răsplătit cu Premiul Nobel pentru Pace în 1919 pentru eforturile sale de instaurare a păcii. Ideile sale au inspirat mişcări de eliberare naţională în toată lumea, inclusiv în România. Starea de război a persistat pentru încă şapte luni, pacea fiind instalată prin semnarea la 28 iunie 1919 a Tratatului de la Versaille. În urma unui război şi care dusese la prăbuşirea Imperiilor German, Austro-Ungar, Rus şi Otoman, termenii păcii aveau să schimbe, în deceniile următoare, echilibrul de putere în lume. În ciuda războiului, a morţilor şi a foametei, liderii politici români nu au renunţat la planurile de reîntregire a ţării pe care le aveau. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, iar în octombrie, cei din Ardeal înţelegeau că a căzut principala piedică în calea Unirii. Cenzura şi supravegherea austro-ungară, dar şi pericolul bolşevic, au creat dificultăţi mari. Pe 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a decretat unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Sătmar cu Regatul României. După o pace de compromis dezastruoasă, se împlinea idealul naţional, pentru care intraserăm în luptă, şi chiar mai mult de-atât, se năştea România Mare. Meritele autorilor Unirii sunt şi astăzi puţin cunoscute. Regele Ferdinand I – Întregitorul, Regina Maria, I. I. C Brătianu, prim ministrul României, mareşalul Alexandru Averescu, Tache Ionescu, episcopul Iuliu Hossu, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Alexandru Marghiloman, Iuliu Maniu, Iancu Flondor, Alexandru Lapedatu, Vasile Lucaciu, Ion Nistor, Sever Bocu, sunt doar câţiva din cei care au fost în linia întâi, influenţând în mod decisiv momentul Unirii României de la 1918. Ca şi mulţi din confraţii lor de la Bucureşti din acea



35

perioadă, politicienii români transilvăneni îşi sacrificau averea în politică, nu şi-o înmulţeau. Medicul Alexandru Vaida Voevod, avocatul Iuliu Maniu, Aurel Vlad erau finanţatori ai luptei naţionale. Ei erau prezenţi în multe ocazii când se strângeau fonduri. În capul listelor de donaţii sunt Ioan Mihu, Teodor Mihali, George Pop de Băseşti. Iuliu Maniu sau Vaida Voevod erau cunoscuţi şi respectaţi pentru strălucirea discursurilor. Și unul și celălalt au pierit închişi de comunişti. Au făcut închisoare şi urmaşii lor. Dintre marii donatori, Aurel Vlad s-a stins la Sighet, în iulie 1953. Securitatea l-a condamnat la 5 ani de închisoare în plus după ce murise. Prin uciderea unor astfel de oameni, România şi-a pierdut conducătorii cei mai respectaţi iar odată cu ei, maniera cea mai umană de a face politică, cea făcută cu gândul de a face bine ţării şi celor din jur. Unirea,ca şi libertatea României, sunt valori fragile. Nu se câştigă o dată pentru totdeauna. Nu sunt teme care pot fi amânate pentru altă dată sau pentru când va veni şi vremea lor. Unirea şi libertatea se moştenesc dar trebuie meritate.

Prof. Beatrice Bostan

Centenarul Marii Uniri, marea sărbătoare a românilor

În 2018, la Centenarul Marii Uniri, toți cei care simt românește sărbătoresc credința românilor care au făcut Unirea că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMANIA. Efortul susținut al românilor, de-a lungul timpului, năzuința românilor de a înfăptui Marea Unire, avută de-a lungul secolelor, indiferent de vicisitudinile istoriei, ne obligă să nu uităm niciodată că suntem români. Marii lideri ai elitelor românești au întreprins toate cele necesare ca Unirea să devină realitate. Eroismul și jertfa celor fără de care visul romanilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi avut loc, reprezintă adevarate monumente de patriotism ale istoriei. Nesupunerea romanilor în fața imperiilor vremelnice, care i-au afectat interesele, și neacceptarea unei sorți potrivnice, au fost factori determinanți în îndeplinirea acestei mărețe misiuni de a rămâne împreună

după 100 de ani de la Marea Unire. A fost o rațiune de suflet a românilor de a cauta cele mai bune împrejurari pentru concretizarea aspirațiilor și valorificarea acestor ocazii. Cuvintele lui Nicolae Titulescu, rostite la Ploiești, în 3 mai 1915, la întrunirea Acțiunii Naționale, în chestiunea Ardealului, adaptate la anului 2018, prin înlocuirea Ardealului cu Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței, trebuie să răsune în mințile și inimile oricărui om care simte românește: „Problema care se pune azi României, e înfricoșător, dar simplu; sau România pricepe datoria pe care i-a creat-o evenimentele în curs, și-atunci istoria ei abea începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită și măreață a umilințelor ei seculare; sau România, mioapă la tot ce e „mâine”, cu ochii mari deschiși la tot ce e „azi” nu pricepe și înlemnită stă pe loc, și atunci istoria ei va înfățișa pentru vecie exemplul unic și mizerabil, al unei sinucideri viețuite. Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă și mare! România nu poate fi întreagă fără Ardeal! (Nicolae Titulescu – 3 mai 1915) Dar bucuria Centenarului Marii Uniri nu este deplină, România nu mai arată ca acum 100 de ani, după Marea Unire. În 28 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, Romania este sfâșiată din nou și pierde Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței. Centenarul României, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să fie și un motiv de reflecție, de conștientizare că e datoria noastră să refacem ceea ce au înfăptuit românii în marea zi de 1 Decembrie a anului 1918 Vom avea de sărbătorit în acest an câteva date de aur. În sunetul festivităților, cel mai semnificativ semnal pe care îl putem da ar fi să păstrăm un moment de reculegere, un minut de tăcere. Iar cu faptele noastre modeste, trebuie să facem totul pentru ca România mea să devină ROMÂNIA NOASTRĂ.

Prof. Mariana Pavel



36

Despre matematică, altfel! Matematica este ştinţa certitudinii şi adevărului incontestabil. Ea oferă celui ce o studiază o estetică a perfecţiunii formelor, cultivă calităţi ale exprimării gândirii (claritate, ordine, eleganţă), dezvoltă creativitatea, induce nevoia de rigoare şi discernământ. Pentru a-i atrage pe elevi către matematică un rol important îl au problemele distractive, cele care, având la bază operații și principii matematice, duc la obținerea unor rezultate interesante, uneori, surprinzătoare, dar care sunt perfect logice. Iată câteva exemple:

1. Roagă un prieten sau un coleg să se gândească la luna în care s-a născut. Daca s-a născut în luna ianuarie, atunci va fi luna întâi, februarie va fi luna a doua, și tot asa. Roagă-l apoi să înmulțească acel numar cu 5. Apoi adaugă 6. Multiplică rezultatul cu 4. Adaugă 9. Înmulțește încă o dată rezultatul cu 5. La final, roagă-l să adauge ziua în care s-a născut. De exemplu, 25. Cere-i rezultatul, și din total extrage 165. Rezultatul ar trebui să fie luna, urmată de ziua de naștere a prietenului respectiv. Iată cum funcționează trucul; să ne imaginăm ca L este numărul lunii, iar Z este ziua de naștere. Ecuația va arăta așa: 5(4(5L + 6) + 9) + Z = 100L + Z + 165. În momentul în care scazi 165, rezultatul este data de naștere a persoanei, adica luna urmată de zi. 2. 111111111×111111111=12345678987654321 3. Alegeți un număr format din patru cifre diferite. Aranjați cifrele încât să obtineți cel mai mare număr și cel mai mic număr format din acele cifre. Scădeți numărul mai mare și cel mai mic și repetați acest proces pentru fiecare număr nou. După aproximativ 7 asemenea calcule, veți ajunge mereu la rezultatul 6174. 4. Cere-i prietenului tău să scrie un număr compus din trei cifre, în care să nu existe niciun zero, precizând că diferenţa dintre prima şi ultima cifra a numărului să fie mai mare decât 1. Spune-i să scrie numărul invers, de la dreapta la stânga şi să scadă numărul mai mic din cel mai mare. Va obţine un rest. Restul acesta va fi şi el scris invers şi va fi adunat cu numărul care a rezultat. Acum, fără a vedea sau fără să pui vreo întrebare, poţi să îi spui rezultatul: 1089.

Explicaţia e destul de simplă: să luăm un exemplu oarecare, 531. Dacă îl scriem inversat, devine 135. Apoi se scade: 531-135= 396. Restul este 396. Îl inversăm şi devine 693. Acum adunăm 396+693 şi obţinem 1089! Încearcă acest exerciţiu cu toate numerele de trei cifre care nu cuprind cifra zero, vei ajunge mereu la acelaşi rezultat: 1089!

5. Despre numerele interesante. Numerele pot prezenta interes din diferite puncte de vedere. Astfel, un scriitor care şi-a dedicat una din operele sale unei femei de treizeci de ani manifesta un interes deosebit pentru numărul 30. Acesta considera că la vârsta de 30 de ani, femeile sunt extrem de atrăgătoare... Dar pentru un specialist în teoria numerelor, numărul 30 prezintă un alt fel de interes, căci toate numerele mai mici decât el şi care nu au cu el divizori comuni sunt prime. Tot interesant este şi numărul 15873: dacă el este înmulţit pentru început cu orice număr de la 1 până la 9, apoi înmulțit cu 7, rezultatul va fi întotdeauna un număr format prin repetarea cifrei alese pentru prima înmulţire. Proprietăţi interesante posedă și numărul 142857:înmulţindu-l de fiecare dată cu numerele de la 1 până la 6, veţi obţine permutări ciclice din unele şi aceleaşi şase cifre, din care e format. Există, însă, și numere neinteresante? Cu ajutorul unor raţionamente elementare putem demonstra următoarea afirmaţie: TEOREMĂ. Numere neinteresante nu există. Demonstraţie: Dacă ar exista numere neinteresante, atunci toate numerele ar putea fi împărțite în două clase: numere interesante şi numere neinteresante. În mulţimea numerelor neinteresante se va găsi, neapărat, un număr care este cel mai mic printre numerele neinteresante. Dar cel mai mic dintre numerele neinteresante deja este un număr interesant. Aşa că el trebuie extras şi transferat în mulţimea numerelor interesante. Dar în mulţimea numerelor neinteresante rămase vom găsi din nou un cel mai mic număr!

Repetând acest proces, putem face interesant orice număr neinteresant. Ceea ce era de demonstrat!

Profesor Gicuța Dochioiu



37

De ce au nevoie elevii noştri de examenele Cambridge?

Examenele Cambridge English sunt

concepute şi evaluate de către Departamentul de dezvoltare al Universităţii din Cambridge şi oferă certificate de limbă engleză în scop educaţional şi profesional. Peste 5 milioane de candidaţi din peste 130 de ţări participă la examenele Cambridge English în fiecare an. De asemenea, peste 20.000 de universităţi, angajatori, administraţii guvernamentale şi alte organizaţii se bazează pe examenele şi atestatele Cambridge English ca dovadă a cunoştinţelor de limbă engleză. Numărul românilor care susţin examenul de limba engleză Cambridge a crescut cu 80% în ultimii opt ani, iar majoritatea promovează cu succes, potrivit datelor prezentate de reprezentanţii din România a Cambridge English Language Assessment.

Avem nevoie de examenul Cambridge pentru că: • se obţine un certificat cu valabilitate pe viaţă,

recunoscut internaţional, care asigură succesul în carieră;

• certificările Cambridge echivalează diverse probe din sistemul de învățământ de stat:

• PET, FCE si CAE - proba de competență lingvistică din cadrul Bacalaureatului;

• PET - proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program intensiv/bilingv;

• certificatele Cambridge ajută la admiterea într-o universitate străină sau la primirea unei burse;

• este cel mai bun mod de evaluare, care indică cu exactitate și obiectivitate stadiul actual de cunoaștere a limbii engleze

• este o modalitate excelentă de a obișnui elevii cu exigențele și rigorile unor examene internaționale.

Răspunzând acestor necesităţi, şcoala noastră a devenit centru de examen Cambridge şi a organizat prima sesiune de examen Cambridge pe computer. Demersul nostru nu ar fi fost posibil fără implicarea domnului Cătălin Bădănău, managerul Centrului European de Examinare Cambridge din România. Elevii au susţinut examenul B1 Preliminary for Schools. Acest examen de nivel intermediar poate echivala proba de competență lingvistică la admiterea în clasa a IX-a cu program bilingv şi intensiv, cât și proba de competență lingvistică din cadrul examenului de bacalaureat. Examenul a constat în patru probe: 1.Înțelegerea mesajului scris si Exprimarea unui mesaj în scris- 1h30 : - înțelegerea unor tipuri de texte, de exemplu extrase din articole, - redactarea unui text de aproximativ 100 de cuvinte. 2.Înțelegerea mesajului oral - 40 minute: - înțelegerea diverselor tipuri de comunicări: audio interviuri, discuții etc. 3. Exprimarea orală – 12 minute: - o pereche de candidați cu doi examinatori. - participarea la o conversație, exprimarea unor păreri, preferințe. Probele de înţelegere a mesajului scris şi a celui oral au fost susţinute pe laptop-uri. Elevii au agreat această modalitate de lucru susţinând că este mai atractivă şi valorifică timpul de lucru mai bine. Îi felicităm pentru curaj, efortul depus şi aşteptăm cu nerăbdare rezultatele.

Profesor Prescornițoiu Iulia



38

Tabăra de vacanță – Proiect educațional extracurricular

Utilizarea informaţiilor din cadrul mai multor discipline, facilitează înţelegerea acestora şi perceperea lor ca un întreg. Munca în echipă antrenează toţi elevii: pe cei curajoşi, stăpâni pe cunoştinţele şi deprinderile lor, dar şi pe cei timizi, nesiguri, stârnindu-le interesul şi ajutându-i să depăşească anumite bariere existente între ei şi restul clasei. O activitate didactică bazată pe interdiciplinaritate şi munca în echipă este tabăra. Conţinutul didactic al taberelor este mult mai flexibil şi mai variat decât al lecţiilor desfăşurate în sala de clasă, elevii participând cu multă bucurie şi optimism la aceste acţiuni, lărgindu-şi în acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea. Prin mijloacele atrăgătoare pe care le are la dispoziţie, tabăra inviorează activitatea şcolară, stimuleaza curiozitatea de a descoperi noi fenomene, formeaza o atitudine ecologică pozitivă, prilejuieşte trăiri adânci ale unor sentimente de prietenie. Astfel, cu ajutorul taberelor şcolare se dezvoltă spiritul de prietenie, de iniţiativă, precum şi deprinderi, proceduri gospodăreşti de la vârstă mică, toate acestea fiindu-le folositoare în viaţă. Vacanţa de vară este o perioadă lungă de libertate pentru toţi copiii. Cei mai mulţi dintre ei nu reușesc să se întâlnească și în vacanță, de aceea am reușit să-i atrag în alt cadru, diferit de școală, pentru a se cunoaște și de a face cunoștință cu alți elevi. Sondând copiii, vom descoperi că, deşi se bucură că a venit vacanţa, îşi doresc totuşi să fie împreună cu alţi copii, să aibă un îndrumător adult pentru jocurile şi activităţile lor, care să vină cu propuneri, chiar şi cu statut de negociator, să le susţină ideile lor şi să le dea formă activă. De aceea, după o perioadă de libertate totală de la începutul vacanţei, copiii devin dornici de activităţi organizate. Am stabilit tabăra după ce am analizat împreună ofertele, apelând la domnul Google. După care am realizat proiectul utilizând calculatorul, în final am stabilit obiectivele turistice întâlnite în drumul nostru pe GoogleMaps.

Am constatat în mod clar că acei copii care au participat aveau o altă deschidere faţă de implicarea în proiecte, o mai mare siguranţă şi stimă de sine în situaţii în care trebuiau să-şi susţină un punct de vedere personal şi, mai ales, o mai evidentă capacitate de socializare şi organizare, evitându-se copierea unor atitudini şi obişnuinţe, manifestări nepotrivite, împrumutate de la cei mai mari. Dincolo de toate acestea, trebuie să accentuăm esenţa proiectului – socializarea, prin adaptare la celălalt, prin respectarea regulilor de grup. Copiii învaţă să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine şi, mai ales, să se bucure împreună. Experienţele de grup încheagă prietenii, dărâmă barierele prejudecăţilor, dau naştere la solidarităţi şi adaptări la situaţii sociale în miniatură. Acest proiect mi-a oferit ocazia de a constata cu bucurie că, desi nu este uşor pentru, acest tip de educaţie non-formala aduce satisfacţii personale şi profesionale profunde. Totodată, am ȋnvăţat din organizarea taberei de vară că auto-evaluarea este mai importantă ca niciodată, dacă vrei să nu te abaţi de la valorile metodei educaţionale ȋn care crezi (cea democrată, nonformală): e necesar pentru adulţi implicaţi ȋn acest proces să aibă o gȃndire critică antrenată, pentru a observa cele mai mici, ȋnsă esenţiale uneori. În urma acestui proiect am realizat și un film unde am integrat secvențe din activitățile taberei. În concluzie, proiectul Taberei de vacanță este apreciat atȃt de copii, cât şi de părinți, datorită activităților inedite și diverse, fapt care s-a concretizat printr-o participare numeroasă și care presupune reeditarea lui.

Prof. Anca Adriana Ilie



39



40

CULOARE PE

DRAPELUL

ROMÂNIEI

CULOARE PE

DRAPELUL

ROMÂNIEI

CULOARE PE

DRAPELUL

ROMÂNIEI

rev dec 2018 corectată · 2018-12-05 · Muguri și flori – revist ă de crea ție și cultur ă...

Documents

Transcript of rev dec 2018 corectată · 2018-12-05 · Muguri și flori – revist ă de crea ție și cultur ă...