Tema 1: RETORICA – MEŞTEŞUGUL BUNEI CUVÂNTĂRI

« ARS PULCHRE LOQUENDI » 

Bibliografie:

1. Retorică juridică / Brînduşa Gorea;. Editura „Zethus”, 2009. Bibliogr. ISBN 978-973-88936-1-0. Editor: Mugur Gorea. Coperta: Teodora Elena Carterazethus.ro/fileadmin/Pdf/retorica_juridica.pdf - Pagini similare

2. Marioara Petcu, ELEMENTE DE RETORICĂ JURIDICĂ,www.history-cluj.ro/SU/anuare/2009/.../07_1_Petcu.PDF - Pagini similare

3. www.scritube.com/.../RETORICA5261542.php - În   cache - Pagini similare4. Silvia Săvulescu, Retorica şi teoria argumentării, Bucureşti, 2001

Obiective:

Concepte de bază/ conceptul de trivium

Termeni–cheie:elocinţă, elocvenţa, etimologia, întrebare retorică, magister dicendi, orator, retorica dintre x şi y, retorica disperării”, retorica lui x” (sau lui y), rhetor, rhetorică, retorica rediviva, macroretorica, microretorica, retorică generală sau generalizată, retorică restrânsă, noua retorică, microretorică, retorică lingvistică, retorica imaginii, retorica visului, retorica romanului, retorica titlului, retorica scriiturii, retorica poeziei, mesaj retoric, text retoric, retorică neagră, retorică albă etc.

Nume notorii:

Activitate:

Motto: „Retorica e intalnirea dintre om si limbaj in care se tine cont de identitatile si diferentele fiintei umane”(Michel Meyer)

“Nu socotim că discuţiile sunt o pagubă pentru fapte, ci lipsa de lămurire prin discuţie, făcută mai înainte de a porni la înfăptuirea a ceea ce trebuie”. (Tucidid)

DESFĂŞURAREA LECŢIEI:

1.1 RETORICA REPREZENTARE ŞI MOTIVARE.

a) Preliminarii

"Istoria oratoriei este unul dintre cele mai interesante capitole ale istoriei

omenirii. Oamenii înzestraţi cu darul vorbirii, fie ei regi, comandanţi de oşti sau

politicieni, creatorii de cultură, au jucat un rol de prim ordin în alcătuirea şi

progresul civilizaţiei.

Marii oratori ai antichităţii greceşti şi romane vorbeau în agorá, astăzi pieţelor

publice le-au luat locul micul ecran al televizorului şi cvadratul cotidienelor.

Strălucirea şi adâncimea ideii, glasul, ţinuta, nuanţarea, gesturile, energia

frazei, uşurinţa improvizaţiei, toate laolaltă şi fiecare în parte concură la gloria

oratorului.

Dar niciodată nu se va putea detecta cu exactitate ce anume determină forţa

magică a oratorului.

Istoria retoricii se confundă aproape cu istoria omenirii, fiind strâns legată de

devenirea omului în societate şi de dezvoltarea acesteia.

Retorica este arta sau ştiinţa comunicării plăcute şi frumoase. Ea trebuie să

convingă, să influenţeze auditoriul în aşa fel încât ideile, trăirile şi convingerile

noastre să fie însuşite de acesta, să devina indispensabile şi să ia caracterul unor

idei sau hotărâri proprii. De multe ori ea nu reprezinta doar transmiterea de idei şi

gânduri. Trebuie să ajute la combaterea ideiilor altor oratori. Arma retoricii în

aceasta luptă aprigă a persuasiunii este elocinţa (darul de a ne exprima frumos şi

convingător). Convingerea se face aşadar prin argumentaţie bogată, riguroasă şi

vorbire plăcută.

Termenii „retorică” şi „elocinţă” se pot confunda pentru că într-un anumit

sens ambii desemnează arta de a vorbi bine şi frumos. Dar, nu sunt sinonime. Pe

când elocinţa este talentul de a convinge, retorica este arta care dezvoltă acest

talent. Elocinţa s-a născut înaintea regulilor retoricii, precum limba s-a format

înaintea gramaticii.

Retorica se deosebeşte de elocvenţă, precum se deosebeşte teoria de practică.

Elocvenţa – talentul de a convinge – este un dar al naturii, spune Dimitrie Gusti,

iar retorica – arta de a conduce talentul – este un fruct al studiului. Tot Dimitrie

Gusti ne spune că în urma bărbaţilor care din instinct au fost elocvenţi, au venit

acei care prin studiu au ajuns de a fi elocvenţi şi aceştia se numesc oratori; după ei

au venit aceia care au adunat şi ordonat diferitele metode cu ajutorul cărora se

poate ajunge la elocvenţă şi aceştia se numesc retori, iar arta creată de ei s-a

numit retorică.

Celebrul Cicero (106-43) jurist, avocat şi orator roman, scrisese anterior (în

„De oratore”) că nu elocvenţa s-a născut din retorică, ci retorica a luat naştere din

elocvenţă.

Retorica se referă la un fenomen complex care a caracterizat timp de două

milenii reflecţiile şi practicile din sfera conceptuală a „retoricii”, cu evidentul său

caracter multi şi interdisciplinar.

În vorbirea curentă, termenul de retorică circulă, având, în principal, sensuri

peiorative sau neconforme cu esenţa sa. De exemplu, se foloseşte sintagma

„întrebare retorică”, cu semnificaţia unei întrebări căreia i se cunoaşte deja

răspunsul ori pusă doar de dragul de a fi auzită. Se mai foloseşte terminologia

„retorica lui x” (sau lui y), desemnând stilul de exprimare, de vorbire al acelei

persoane. Mai sunt întâlnite expresiile „retorica disperării” cu sensul de

nemulţumire acută, mâhnire profundă faţă de greutăţile vieţii sau cea din „retorica

dintre x şi y”, având semnificaţia unei dispute, neînţelegeri, certuri între x şi y.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „retorică” provine din latinescul

„rhetorica”, iar acesta din grecescul „rhitor”, care însemna, în antichitate,

„vorbitor”, orator ori cel ce învaţă arta elocvenţei (elocinţei).

La romani, rhitorul era denumit rhetor, sau magister dicendi, adică maestru în

elocinţă.

ACTIVITATE: Prezentaţi definiţia retoricii din munimum 5 surse.

SOLUŢIA: 1. Aristotel din Retorica, considerând-o ca „facultatea de a

descoperi prin procedee specifice (retorice) ceea ce în

fiecare caz este propriu pentru a convinge prin

intermediul vorbirii. Această vorbire convingătoare

cuprinde 1 un ansamblu de norme şi reguli1

2.

Analiza mai multor definiţii ale termenului va arăta, pe de o parte, lipsa unei

perspective unitare asupra sensului acestuia şi, pe de altă parte, faptul că adesea

asupra conceptului se proiectează o viziune proprie (unei epoci, unui cercetător,

unei şcoli etc.). Spre exemplu:

Dicţionarul explicativ al limbii române [DEX ’96, de aici înainte] defineşte

retorica prin trei sensuri principale:1) „arta de a vorbi frumos“; 2) „arta de a

convinge un auditoriu de justeţea ideilor expuse printr-o argumentaţie bogată,

riguroasă, pusă în valoare de un stil ales“;şi 3) „ansamblul regulilor care ajută la

însuşirea acestei arte“.

Dicţionarul de ştiinţe ale limbii [DSL, de aici înainte] propune următoarea

definiţie: „Artă ş iştiinţă a elaborării discursului în general, având funcţie

primordială persuasivă, dar şi funcţie justificativă, demonstrativă sau deliberativă.“

Aristotel a realizat o îmbinare între o definiţie substanţială – „retorica este

tehnica discursurilor“ –şi o definiţie relaţională – „retorica este reversul dialecticii,

căci amândouă se referă la chestiuni comune tuturor oamenilor, fără să presupună o

ştiinţă specială“.

-

-

-

-

Ceea ce pare însă că domină definiţiile actuale propuse pentru retorică este

trăsătura referitoare la implicarea profundă a acesteia în comunicare şi acţiune, în

cotidian: „retorica este întâlnirea dintre oameni şi limbaj în prezentarea

diferenţelor şi identităţilor lor“. Perioada actuală aflată sub semnul globalizării pare

să favorizeze perspectiva pragmatică asupra termenului definit iniţial ca „arta de a

vorbi bine“, prin recunoaşterea faptului că „de la prietenie la dragoste, de la

politică la economie, relaţiile se fac şi se desfac prin exces sau lipsă de retorică“.

Analiza mai multor definiţii confirmă ideea că „retorica“ reprezintă un

termen atribuit unui concept complex care este folosit cu mai multe sensuri

interdependente, nu întotdeauna delimitate cu precizie. Încercînd să facem o medie

semantică a acestor definiţi putem considera că cele mai importante valori atribuite

conceptului „retorică“ sunt următoarele:

– artă şi ştiinţă a elaborării discursului;

– tehnică a ornării discursului;

– disciplină, obiect de studiu;

– practică socială.

b) Obiectivul general al retoricii şi sarcinile ei:

“Dacă retorica însăşi este ştiinţa de a vorbi bine scopul ei suprem şi ultim este

de a vorbi bine şi de a convinge prin cuvînt.” (Quintilianus)

Retorica, în funcţie de perioada istorică de dezvoltare şi în dependenţă de

tipologia sa, s-a impus printr-un şir de sarcini: să persuadeze, adică, în sens

pascalian,să convingă (aspectul raţional) şi să placă (aspectul iraţional sau afectiv)

şi, într-un sens mai general, să comunice idei şi să producă emoţii.

Ca disciplina de studiu retorica are drept scop

prezentarea sistemului retoric dintr-o perspectivă istorică,

stimularea interesului pentru aplicaţii în domeniul retoricii juridice, politice, mediatice, publicitare

înţelegerea funcţionării discursului de orice tip (politic, mediatic, publicitar, didactic etc.); facilitarea unei „lecturi“ critice a textelor politice, publicitare, mediatice

conform unei grile de decodare care presupune instituirea unor mecanisme de apărare/imunizare în faţa manipulării;

producerea unor discursuri adecvate situaţiilor de comunicare într-o eră comunicaţională care a depăşit stadiul „informaţional” etc.

Funcţiile retoricii

Unii autori ………… consideră că retorica are patru funcţii esenţiale:

Funcţia persuasivă se axează pe diferite maniere de a convinge un auditor:

seducţia ca scop şi efect al retoricii;

demonstraţia, care ţine de domeniul ştiinţelor;

argumentaţia din perspectiva logicii, dar strâns legată de retorică;

manipularea ca zonă aflată la intersecţia psihologiei cu sociologia şi

lingvistica.

Funcţia hermeneutică este privită ca o interpretare continuă a retoricii

adversarului.

Funcţia euristică se referă la faptul că retorica propune soluţii în cazul

problemelor care nu permit încadrarea acestora în tiparul certitudinii.

Funcţia pedagogică, explicativă, critic priveşte retorica în calitatea sa de

disciplină al cărei studiu permite descifrarea şi elaborarea textelor literare sau a

discursurilor. Realizarea acestei funcţii presupune o activitate în două etape:

prima, cea a demontării discursului public (politic, publicitar, mediatic),

a doua, a remontării şi a generării din perspectivă retorică ş i argumentativă a

textelor.

S-ar mai putea adăuga şi funcţia revelatoare a idiolectului, precum şi funcţia

metalingvistică.

Funcţia revelatoare a idiolectului se referă atât la faptul că retorica reflectă

spiritul fiecăruia dintre noi, cât şi la aspectul întrepătrunderii dintre idiolecte

(modul particular de exprimare a propriilor idei nu poate fi înţeles fără a accepta

întrepătrunderea permanentă între idiolecte).

Funcţia metalingvistică: tratând codul, limbajul însuşi, se poate spune că retorica

este înainte de toate o reflecţie asupra cuvântului (scris sau vorbit), o disciplină

care studiază condiţiile unei comunicări mai eficace în cadrul unei limbi date.

Aceasta presupune posibilitatea efectuării unei „alegeri“ între infinitele posibilităţi

şi/sau subtilităţi ale limbajului

Funcţia cognitivă

c) Clasificarea retoricii

Retorica impregnează ansamblul relaţiilor sociale, transpare în procesul

comunicării, al interacţiunii umane, în cursul dezbaterilor politice, al discuţiilor

cotidiene sau mediatice, al justificărilor şi probatoriilor juridice sau în demonstraţii

ştiinţifice şi virtuozităţi oratorice. Aşa cum arată D. Rovenţa-Frumuşani: „A

argumenta nu este nicidecum un lux, ci o necesitate. A nu putea argumenta este o

altă cauză de inegalitate culturală care se suprapune tradiţionalei inegalităţi

economice. Or, sistemul democratic acordă tuturor cetăţenilor dreptul de a lua

cuvântul prin instituirea libertăţii de expresie ca drept constituţional de bază. De

aceea, în secolul al XX-lea, după căderea regimurilor totalitare, istoria retoricii se

va confunda cu istoria politică.“

Această extraordinară implicare a retoricii în comunicare este susţinuă şi de

apariţia şi circulaţia frecventă a unor sintagme specializate: retorica generalizată,

retorică restrânsă, noua retorică, macroretorica, microretorică, retorică

lingvistică, retorica imaginii, retorica visului, retorica romanului, retorica titlului,

retorica scriiturii, retorica poeziei, mesaj retoric, text retoric, retorică neagră,

retorică albă etc.

Retorica generalizată

Retorica clasica - „mestesugul bunei cuvântari”

Neoretorica - Noua retorica nu mai este arta vorbirii elegante, ci teoria

comunicarii persuasive: argumentarea devine o componenta esentiala a activitatii

discursive în general, a celei politice, publicitare în particular

Retorica rediviva ocupă un loc central în cadrul procesului de comunicare

actual, în care semnificaţia discursului se construieşte ca rezultantă a interacţiunii

partenerilor (locutor/interlocutor; autor/lector, orator/auditor). Retorica rediviva va

fi subsumata reflectiei comune a filozofilor, lingvistilor, analistilor comunicarii

preocupati de recuperarea (în etapa poststructurala) a locutorului si interlocutorului

ca parteneri activi în construirea semnificatiei discursului. Retorica rediviva

trebuie, prin urmare, corelata cu pragmatismul în filozofie si stiinta (de la W.

James la Tadeusz Kotarbinski), cu filozofia analitica a limbajului (J. Austin, J.

Searle) si cu pragmatica „de gradul trei” (a interactiunilor comunicative).

Macroretorica prin lucrările lui C. Perelman şi L. Olbrechts-Tyteca, vizând

reinterpretarea teoriei aristotelice a argumentării într-o lume guvernată de imperativul

comunicării, inclusiv în cadrul activităţii ştiinţifice

Microretorica sau teoria figurilor de stil, reteoretizate de Grupulµ în-Retorica

generală.

Retorica albă (raţională) - presupune o analiză critică, lucidă a procedeelor

discursive.

Retorica neagră (manipulatoare) - Roland Barthes utilizeaza conceptul de

retorica neagra pentru aceasta strategie falsificatoare, manipulatoare a discursului.

Incursiuni în diacronia retoricii

Cea mai bună introducere în studiul retoricii şi al teoriei argumentaţiei este

poate istoria însăşi a domeniului, relevarea momentelor importante, de la „miturile

fondatoare“ până la impactul său în „era comunicaţională“ a secolului al XX-lea,

fără a uita momentele de eclipsă sau de apoteoză.

Aparuta in Grecia antica retorica a cunoscut o dezvoltare sinuoasa si cu

multe urcusuri si coborasuri.

Retorica în Grecia antică

Momentul apariţiei retoricii este fixat în secolele al V-lea şi al IV-lea î. Chr.

în Sicilia. După o legendă, Hieron, tiranul Siracuzei, a interzis supuşilor săi

folosirea limbajului. Tiranii introduseseră în Sicilia (colonie greacă) un regim de

violenţă, de deportări şi de exilări. Căderea tiranilor, în special, cea a lui Trasibul

din Siracuza1 în 465 î. Chr., a fost punctul de plecare al unei insurecţii generale,

care a cuprins întreg teritoriul Siciliei şi a fost însoţită de revendicări (sub formă de

procese) ale proprietăţilor private pe care le luaseră prin abuz conducătorii oraşelor

siciliene.

În acest context social-politic, marcat de frământări puternice, cauzele erau

pledate de părţile interesate în faţa juriilor populare. Cu această ocazie, unii

pledanţi au avut inspiraţia să recurgă la anumite procedee retorice care să le asigure

victoria. Istoria îi menţionează pe Empedocle din Agrigent, pe Corax şi pe

discipolul său Tisias ca cei dintâi care au codificat şi difuzat învăţătura retorică

(prin sistematizarea şi transmiterea modului de elaborare a acestor procedee). Ei au

redactat formulare-ghid pentru uzul părţilor în litigiu. O datare relativă plasează în

anul 460 î. Chr. redactarea de către Corax a manualului Technè rhétorikè, care

constituia un ansamblu de precepte practice însoţite de exemple edificatoare. După

mărturia lui Aristotel, reluată de Cicero, discursurile oratorice ar fi existat şi înainte

de atestările atribuite lui Corax şi Tisias, dar nu sub forma discursului supus unor

reguli stricte de elaborare.

În acel moment devenea clar faptul că limbajul nu este doar „limbă“, ci este,

de asemenea, „discurs“.

Primii retori se mândreau cu măiestria de a transforma cel mai slab argument

în argumentul cel mai puternic. În acest context „Corax“ devine un termen tehnic,

preluat şi consacrat de terminologia retorică, care însemna să spui despre un lucru

că este neverosimil pentru că, într-adevăr, el este foarte posibil, cu alte cuvinte era

vorba despre „producerea verosimilului“ ca armă a persuasiunii.

Sofistul Protagoras din Abdera (c. 486–c. 410 î. Chr.), autorul celebrei

maxime „omul este măsura tuturor lucrurilor“, afirma dintr-o perspectivă

relativistă şi sceptică faptul că orice subiect poate fi tratat după două teze opuse.

Un moment important îl reprezintă contextul istoric al disputelelor politice

generate de abolirea regimurilor aristocratice. Se înregistrează un nou imbold în

dezvoltarea retoricii judiciare în Grecia continentală, unde cel mai important

reprezentant al epocii a fost Antiphon (480–411 î. Chr.), considerat primul orator

judiciar al Greciei.

În anul 427 î. Chr., retorul Gorgias părăseşte Sicilia şi vine la Atena, unde

rosteşte un discurs în faţa adunării poporului. Acest moment este considerat cel al

naşterii discursului epidictic şi al prozei artistice. Această perspectivă estetică şi

literară va îmbogăţi proza, până atunci doar funcţională, cu figuri de cuvânt

(asonanţă, rimă, paronomază, ritm, paralelisme între părţile frazei) şi cu figuri de

gândire şi semantice (perifraze, metafore, antiteze).

Epoca în care a trăit oratorul atenian Lisias (440/ 445–360 î. Chr.) este cea în

care apar experţii în practicile judiciare şi se impun meserii noi ca cele de

logograf şi de synegoros. Opera lui Lisias reprezintă un foarte bogat izvor de

informaţii cu privire la perioada de la sfârşitul războiului peloponesiac, precum şi

la cea imediat următoare înfrângerii Atenei.

Perioada de maximă înflorire a elocinţei politice este marcată de activitatea

lui Demostene (384–322 î. Chr.)12, Licurg (390–324 î. Chr.) – Împotriva lui

Leocrate –, Hiperide (390–322 î. Chr.) – Discursul funebru (325 î. Chr.) –şi de

fondatorul celebrei şcoli de retorică din Rodos – Eschine (390–315 î. Chr.).

Retorica va fi apoi un domeniu privilegiat de sofişti. Noile concepţii asupra

discursuluişi elocinţei marchează începutul unei epoci care va acorda o importanţă

covârşitoare cuvântului. Învăţământul sofistic se baza în principal pe retorică,

dublată de folosirea unor scheme argumentative (în mare parte, falacioase).

Platon (428–347 î. Chr.), în a cărui viziune retorica este „arta care produce

convingeri“, îi va condamna pe sofişti pentru dispreţul la adresa adevărului şi a

justiţiei şi se va orienta spre analiza problemelor privitoare la structura

propoziţiilor, la legătura dintre expresiile complexe şi cele simple şi la posibilitatea

negaţiei şi a falsului.

Începând cu Aristotel (384–322 î. Chr.), retorica se prezintă ca o metodă de

compunere/compoziţie a discursului fixată în tipare clare. Aristotel va reconsidera

şi va recentra într-o viziune cuprinzătoare toate componentele retoricii, le va

completa, situându- le între dialectic şi politică, dar legându-le de poetică.

Isocrate (Isokrates)16 (436–338 î. Chr.), scriitor şi orator atenian, a fost cel

mai cunoscut şi cel mai influent retor al epocii sale. Profesor de elocinţă, Isocrate a

eliberat retorica de afilierea sofistică.

Retorica reprezenta în acea epocă un mijloc de a răspunde multiplelor

provocări ale societăţii greceşti venite din partea domeniului educaţional, judiciar,

filosofic şi artistic. În opinia lui Isocrate, pentru a deveni orator trebuia să

îndeplineşti trei condiţii majore: aptitudini naturale, o practică susţinută, o

învăţare sistematică.

Retorica în Roma antică

Cato cel Bătrân (234–149 î. Chr.), om de stat şi scriitor roman, s-a ridicat în

discursurile sale cu succes împotriva Cartaginei, cerând distrugerea ei. Opera sa

cuprinde Origines şi De agricultura, care este considerată cea mai veche scriere

latină în proză.

Marcus Tullius Cicero, (106–43 î. Chr.), om politic şi unul dintre cei mai

mari oratori romani, a redactat numeroase lucrări despre retorică (Despre

invenţiune, Despre orator), lucrări filosofice (Despre natura zeilor, Despre

îndatoriri, Despre supremul bine şi supremul rău), discursuri (Catilinarele,

Filipicele). În anul 63 î. Chr., în calitate de consul, a demascat conjuraţia lui

Catilina împotriva Senatului. Este considerat cel mai mare orator roman şi una

dintre figurile importante ale lumii antice.

În contextul politic al începutului de mileniu, la Roma, Quintilian (30–98),

Seneca, Pliniu cel Bătrân, Pliniu cel Tânăr vor fi continuatorii şi susţinătorii

sistemului retoric ciceronian şi autori ai unor tratate de oratorie devenite celebre.

Retorica în Evul Mediu

Evul Mediu a fost marcat de predicile Sfântului Toma d’Aquino, de

denunţările vehemente ale călugărului Savonarola (1452–1498) din Florenţa lui

Pietro de Medici sau de cele ale misticului francez Gerson, animatorul Conciliului

de la Constanz (1363–1429).

Didacticismul retoricii din perioada Renaşterii.

Spaţiul anglo-saxon îşi aduce contribuţia la îmbogăţirea teoretizărilor prin

operele lui Leonard Cox (The Arte or Crafte of Rhethoryke –1530?) şi ale

scriitorului Thomas Wilson (The Arte of RhetoWrique –1553) şi tratatele semnate

de Pierre de Courcelles şi de André de Tonquelin

O istorie a retoricii (oratoriei) acestei perioade ar trebui să înregistreze

predicile misticului panteist Meister Eckart (1260–1327) şi ale discipolului său,

călugărul dominican Jean Tauler (1297–1361), ale lui Luther (1483–1546) şi ale

apărătorului regalităţii Etienne Pasquier (1529–1615), autor al Încurajării pentru

prinţi şi domni.

Rigorile retoricii din perioada clasicismului

Clasicismul francez al secolului al XVII-lea s-a caracterizat prin imitarea

modelelor greco-romane şi a promovat ordinea, claritatea, echilibrul, obţinute prin

respectarea regulilor care guvernează diversele genuri. Oratoria înregistrează

progrese remarcabile prin Cuvântările funebre ale lui Bossuet (1627–1704):

Panegiricul Sfântului Paul, Panegiricul Sfântului Francisc din Assisi.

Secolul al XVIII-lea

Istoria Franţei secolului al XVIII-lea este jalonată de discursurile

revoluţionare ale lui Danton, ale lui Robespierre (1758–1794) – Discurs asupra

libertăţii presei, Discurs asupra Fiinţei supreme, Discurs asupra pedepsei cu

moartea sau ale lui Mirabeau (1749– 1791), şi, începînd cu anul 1796, de

proclamaţiile lui Napoleon şi elocinţa lui Benjamin Constant (1767–1830).

Pe celălalt mal al Canalului Mânecii, istoria oratoriei consemnează

discursurile (şi disputele politice) celebre ale primilor miniştri Bolingbroke (tory),

ale lui Robert Walpole sau ale lui William Pitt. Abordările teoretice se datorează

prelatului scoţian Hugh Blair (Lectures on Rhetoric –1783), precum şi teologului

George Campbell (Elements of Rhetoric –1828).

Secolul al XIX-lea

Retorica franceză înregistrează realizările oratorilor religioşi şi universitari

(discursurile lui Frayssinous şi, mai ales, celebrele Conferinţe de la Notre-Dame

de Paris ale lui Lacordaire). În aceeaşi perioadă, scriitorul Edgar Quinet (1803–

1875) va încânta auditoriul de la Collège de France cu expunerea rafinată a

concepţiilor sale filosofice şi istorice.Elocinţa politică în epoca modernă este

marcată de discursurile lui Giuseppe Garibaldi în Italia aflată în pragul

reunificării sau ale liderului burgheziei republicane din Franţa sfârşitului de secol,

Léon Gambetta.

Epoca romantică

În ciuda avântului pe care îl cunoaşte genul oratoric, secolul al XIX-lea este

cel care consemnează declinul retoricii clasice. Deşi anumite specii discursive

rămân fidele tradiţiei (discursurile de tribunal, de barou, de cameră), epoca

romantică va promova un sistem de valori în care aprecierea pozitivă va merge în

direcţia simplităţii, a conciziei şi a naturaleţei. Acest recul al retoricii va fi

accentuat de adversitatea programelor romantice (pentru a-l cita numai pe Victor

Hugo: „Paix à la syntaxe/ Guerre à la rhétorique“) şi va fi urmat, în plan

pedagogic, de dispariţia retoricii din programele de învăţământ după o tradiţie de

sute de ani.

Tzvetan Todorov consideră că retorica clasică îşi încheie existenţa la

începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a antiretorismului epocii, îndreptat, în

special, împotriva caracterului normativ-prescriptiv al disciplinei în sistemul

pedagogic şi a proliferării necontrolate a clasificărilor domeniului.

Secolul al XX-lea

Istoria frământată a secolului al XX-lea consemnează discursurile politice ale

lui Clémenceau, Jaurès, Mussolini, Hitler, Goebbels, Charles de Gaulle, Nicolae

Titulescu, F.D. Roosevelt, John F. Kennedy, Martin Luther King.

În jurul anilor -70 retorica renaşte, beneficiind de progresele înregistrate în

domeniul lingvisticii („ştiinţă-pilot“, în special prin lucrările lui Roman

Jakobson), al semioticii, al stilisticii, al teoriei argumentării.

Spaţiul cultural francez este cadrul în care iau fiinţă centre de studiu care

oferă o perspectivă nouă asupra retoricii şi a relaţiei directe cu „producerea“

textelor literare (cum ar fi de exemplu Oulipo – Ouvroir de Littérature Potentielle

–, care cuprindea, în anii 1960–1973, printre membri pe Raymond Queneau,

Georges Perec, Luc Etienne, François Le Lionnais, Jacques Bens şi chiar pe

Jean Tardieu, Marcel Duchamp şi Italo Calvino).

Şcoala franceză contemporană (T. Todorov, R. Barthes, G. Genette) repune

în discuţie retorica din perspectiva figurilor, fără a recurge la constrângeri

normative sau încorsetări în clasificări rigide.

Grupul μ propune prin lucrările sale fundamentale – Rhétorique générale şi

Rhétorique de la poésie – o reinterpretare a figurilor bazată pe concepţia clasică a

lui Quintilian asupra modalităţilor de realizare a figurilor.

Neoretorica, redefinită din perspectiva teoriei argumentării, îi numără

printre fondatori şi teoreticieni pe Chaim Perelman, Tzvetan Todorov, Nicolas

Ruwet, Gérard Genette, Lausberg. „Logicile non-formale“ au contribuit decisiv la

schimbarea perspectivei asupra retoricii şi teoriei argumentării.

Fondatorii neoretoricii, Chaïm Perelman şi Lucie Olbrechts-Tyteca, au

corelat aspectele logice ale teoriei lor cu „logicile non-formale“ şi au repus în

discuţie termenul de „evidenţă“ prin reconsiderarea plauzibilului şi a perechii

consens/conflict.

Particularităţile neoretoricii

RETORICA ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

Augustin Bunea a fost unul dintre cei mai mari oratori ai timpului, dar şi

din istoria elocinţei româneşti, al cărui cuvânt se impunea prin sinceritatea din

gând şi simţire, cuvânt rostit cu luciditate şi putere de convingere.

TITULESCU, NICOLAE (1882-1941)

Cel mai important diplomat roman al secolului al XX-lea, una dintre marile

personalitati ale diplomatiei europene in perioada dintre cele doua razboaie

mondiale s-a nascut pe 4 martie, la Craiova. Tatal sau,

Cercetările actuale asupra argumentării încearcă să asigure un echilibru şi o

armonizare între tendinţele neoretoricii, ale logicii natural şi ale teoriei discursului.

Genul judiciar şi cel deliberativ supravieţuiesc sub forma declaraţiei, a

pledoariei, a apologiei, a rechizitoriului, a declaraţiei politice, a admonestării, a

conferinţei, a expunerii etc.

Genul epidictic se regăseşte în forma alocuţiunii, a elogiului, a

complimentului, a

oraţiei funebre, a panegiricului, a discursului (ca speech).

Ceea ce pare să caracterizeze discursul oratoric al zilelor noastre este tendinţa

spre

simplitate, adecvare, pragmatism, improvizaţie, stereotipie.

Perioada actuală redescoperă şi pune în valoare diverse procedee (locuri

comune, naraţiune, figuri, acţiune) în discursuri persuasive noi care au o retorică

proprie (de ex. discursul publicitar). Sistemul retoric al antichităţii se adaptează

noilor împrejurări în cadrul mai larg al pragmaticii discursului.

1.2 Locul şi rolul retoricii pentru comunicarea profesională a juristului.

Retorica rediviva ocupă un loc central în cadrul procesului de comunicare

actual, în care semnificaţia discursului se construieşte ca rezultantă a interacţiunii

partenerilor (locutor/interlocutor; autor/lector, orator/auditor). Această perspectivă

nouă susţine ideea conform căreia retorica nu mai este privită astăzi ca o „artă a

ornamentării “discursului, ci mai degrabă ca un mod firesc, „organic“ al producerii

acestuia: „fie că vrem, fie că nu vrem, retorica s-a insinuat în cotidian cu multiplele

sale formeşi construcţii, modificând modul nostru de gândire“.

1.3

Curriculum historiae

Căci au existat oratori elevaţi, ca să spun aşa, cu o strălucită profunzime a

ideilor şi măreţie a cuvintelor, impetuoşi, variaţi, bogaţi în idei şi mijloace de

exprimare, demni de respect, cultivaţi şi decişi să mişte sufletele şi să le atragă –

lucru pe care unii l-au făcut chiar printr-o cuvântare severă, sumbră,

neprelucrată, nici perfect structurată şi nici frumos încheiată, alţii printr-una

sprintenă, ordonată, finisată.

Şi, dimpotrivă, au existat oratorii simpli, penetranţi, care probau toate

faptele şi le făceau mai limpezi, nu mai complicate, eleganţi printr-un discurs

simplu, oarecum,şi concis; în cadrul aceluiaşi stil unii au fost ingenioşi, dar

neşlefuiţi, şi cu intenţie asemănători inculţilor şi nepricepuţilor, alţii, în pofida

aceleiaşi sărăcii a mijloacelor de expresie, au fost mai plăcuţi, adică spirituali,

strălucitori, deşi slab împodobiţi.

Dar există, în plus, oratorul de mijloc, interpus între aceştia şi, ca să zic aşa,

moderat, care (fiindcă) nu se foloseşte nici de subtilitatea ultimilor, nici de

torentul verbal al celor de mai înainte, care se apropie de ambele stiluri, dar nu se

distinge în nici unul, care este părtaş al unuia sau al celuilalt, dacă vrem adevărul,

mai degrabă exclus; şi acesta este fluent în vorbire, cum se spune, deşi nu aduce

nimic în afară de capacitate oratorică ş i onotonie, sau adaugă, ca într-o

cunună, nişte şuviţe, şi nuanţează fiecare uvântare prin intermediul unor podoabe

modeste de cuvinte şi cugetări. Cicero, De oratore

Teste de autoevaluare

apud Neculai Bobică, Retorică, Note de curs Anul II, semestrul I 2009 Universitatea Danubius.

1. Retorica este: a. ştiinţă; b. artă; c. ştiinţă şi artă. 2. Retorica se constituie pentru prima oară în: a. Antichitate; b. Evul Mediu; c. Grecia; d. Italia. 3. Izvoarele retoricii sunt: a. logica; b. gramatica; c. opera marilor oratori; d. psihologia; e. stilistica; f. biografiile oamenilor celebri; g. geografia; h. jurisprudenţa. 4. În interpretarea lui Aristotel, retorica avea următoarele genuri: a. judiciar; b. epidictic; c. demonstrativ; d. deliberativ; e. publicistic; f. academic. 5. Primii filosofi greci care au promovat sistematic retorica au fost: a. ionienii; b. eleaţii; c. sofiştii. 6. În viziunea lui Cicero, retorica trebuia să fie: a. teoria vorbirii; b. arta convingerii; c. sinteza dintre înţelepciune şi elocvenţă. 7. Importanţa retoricii în viaţa publică este redusă în: a. Antichitate; b. Evul Mediu;

c. epoca modernă; d. regimurile autoritare;e. regimurile democratice.

Temă de control: Contribuţiile Evului Mediu şi ale epocii moderne la dezvoltarea retoricii.

RETORICA SI COMUNICARE1. Dupa Aristotel, retorica are ca obiect domeniul adevarurilor

a. necesareb. probabilec. stiintificed. logiceANS: B

2. Retorica, in viziunea lui Aristotel, este facultatea de a cercetaa. legile generale ale gandiriib. regulile de actiunec. mijloacele prin care se poate obtine convingeread. stilul limbajuluiANS: C

3. La Aristotel, dovezile extratehnicea. sunt produse de oratorb. sunt identificabile cu ethos, pathos si logosc. exista inaintea discursuluid. nu sunt reprezentate, de exemplu, de martori ANS: C

4. La Arsitotel, dovezile tehnice au urmatoarele caracteristici:1. sunt inventate de orator2. sunt identificabile cu ethos, pathos si logos3. exista inaintea discursului4. sunt reprezentate de caracterul vorbitoruluia. 1,2b. 2,3c. 3,4d. 2,4ANS: A

5. Ethos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:1. dispozitia afectiva a auditoriului2. caracterul vorbitorului3. o dovada tehnica4. o dovada extratehnica5. discursul oratorului6. sentimentele oratoruluia. 1,3b. 2,3c. 3,6d. 4,5ANS: B

6. Pathos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:1. dispozitia afectiva a auditoriului2. o dovada extratehnica3. caracterul oratorului4. o dovada tehnica5. discursul oratorului

6. caracterul auditoriuluia. 1,2b. 4,5c. 2,6d. 1,4e. 3,4ANS: D

7. Logos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:1. caracterul auditoriului2. sentimentele oratorului3. o dovada tehnica4. o dovada extratehnica5. discursul oratorului6. caracterul oratoruluia. 3,6b. 4,5c. 3,5d. 1,4e. 2,3ANS: C

8. Dupa Aristotel, demonstratia in cadrul discursului oratorului se obtine prin:1. entimema2. exemplu3. stil4. corectitudine gramaticala5. adecvare la contexta. 3,5b. 1,2c. 3,4d. 4,5ANS: B

9. Entimema, in retorica aristotelica, reprezinta:1. o inductie2. o deductie3. un silogism4. un paralogism5. un rationament deductiva. 2,3b. 1,4c. 2,3,5d. 3,4,5ANS: C

10. Exemplul, in retorica aristotelica, reprezinta:1. o inductie2. o deductie3. un paralogism4. o dovada tehnica5. o entimema6. o dovada extratehnicaa. 2,6b. 3,6c. 4,5d. 1,4ANS: D

11. Genurile retoricii, dupa Aristotel, sunt:

1. poietic2. practic3. demonstrativ4. comunicativ5. deliberativ6. judiciar7. semantica. 1,2,4b. 3,5,6c. 2,5,6d. 2,3,5ANS: B

12. In cadrul retoricii aristotelice, genul demonstrativ are in vederea. faptele trecutuluib. faptele prezentului c. faptele viitoruluiANS: B

13. In cadrul retoricii aristotelice, genul judiciar are in vederea. faptele viitoruluib. faptele trecutuluic. faptele prezentului ANS: B

14. In cadrul retoricii aristotelice, genul deliberativ are in vederea. faptele trecutuluib. faptele prezentului c. faptele viitoruluiANS: C

15. In cadrul retoricii aristotelice, genului demonstrativ ii sunt propriia. lauda sau blamulb. apararea sau acuzareac. sustinerea sau combatereaANS: A

16. In cadrul retoricii aristotelice, genului juridic ii sunt proprii a. sustinerea sau combatereab. apararea sau acuzarea c. lauda sau blamulANS: B

17. In cadrul retoricii aristotelice, genului deliberativ ii sunt proprii a. sustinerea sau combatereab. lauda sau blamulc. apararea sau acuzareaANS: A

18. Partile necesare ale discursului, conform retoricii aristotelice, sunt 1.exordiu 2.afirmatia 3.naratiunea 4.confirmatia 5.peroratia 6.epiloga. 1,3,5b. 1,2,3,6c. 1,3,4,5d. 2,4ANS: D

19. Potrivit retoricii aristotelice, naratiunea

a. este o parte necesara a oricarui discurs b. este necesara doar genului judiciarc. este necesara doar genului demonstrativd. este necesara doar genului deliberativANS: B

20. Potrivit retoricii aristotelice, utilizarea corecta a limbajului din punct de vedere gramatical este un criteriu ala. ritmului discursuluib. stilului discursuluic. compozitiei discursuluid. armoniei discursuluiANS: B

21. Inceputurile retoricii judiciare se leaga de a. dezbaterile politiceb. procesele de proprietatec. procesele de succesiuned. judecarea unor criminaliANS: B

22. Primii profesori de retorica in Atena au fosta. Corax si Tisiasb. Protagoras, Gorgias si Prodicosc. Socrate si Platond. Demostene si IsocrateANS: B

23. Acceptiunea negativa a termenului de sofist este proprie lui1. Aristotel2. Platon3. Protagoras4. Socrate5. Isocratea. 1,2,3b. 1,2,4c. 2,3,5d. 3,4,5ANS: B

24. Printre acuzele aduse sofistilor in antichitatea greaca se numarau:1. sofistica este o stiinta aparenta2. sofistica este profesata cu plata3. sofistica este un pericol pentru democratie4. sofistica a contribuit la pierderea puterii de catre aristocrati5. sofistica sprijina traditia religioasaa. 1,3,5b. 2,4,5c. 2,3,4d. 1,2,4ANS: D

25. Maxima “omul este masura tuturor lucrurilor, a celor care exista, in ce fel exista, si a celor care nu exista, in ce fel nu exista”, apartine lui:a. Prodicosb. Ptotagorasc. Gorgiasd. Antiphon sofistulANS: B

26. Metoda argumentativa proprie lui Protagoras se sprijina pe urmatoarele teze:1. sa pornesti intotdeauna argumentatia de la premise necesare2. orice enunt trebuie sa se intemeieze pe date ale simturilor

3. cu privire la fiecare lucru exista doua rationamente, unul opus celuilalt4. sa faci mai puternic argumentul mai slab in detrimentul celui mai puternica. 1,3b. 2,4c. 3,4d. 1,2ANS: C

27. Tehnica antilogiei, specifica sofistilor, consta ina. impunerea oricarui punct de vedere asupra celui opusb. obtinerea unei concluzii din premise necesarec. a arata ca orice enunt este contradictoriud. obtinerea unei concluzii din premise probabileANS: A

28. Dupa Prodicos forta persuasiva a retoricii tine de a. constructia silogisticab. puterea magica a cuvantuluic. caracterul oratoruluid. inspiratia divinaANS: B

29. Dintre sofisti, cel care s-a ocupat cu studiul sensurilor cuvintelor si al sinonimiei a fosta. Protagorasb. Prodicosc. Gorgiasd. Antiphon sofistulANS: B

30. Situarea retoricii, alaturi de politica, etica, limbaj sau educatie, printre temele dominante ale speculatiei sofiste se datoreaza in speciala. criticii sustinute a filosofiei lui Socrateb. importantei pe care au dat-o studiului logiciic. situarii omului si a creatiilor spirituale ale acestuia in centrul reflectieid. opozitiei fata de regimul democratic si al spijinului pentru regimul aristocraticANS: C

31. Tetralogiile lui Antiphon oratorul cuprind urmatoarele momente:a. exordiu, naratiune, demonstratie, epilogb. inventio, dispositio, elocutio, memoria, actioc. acuzarea, apararea, replica acuzarii, replica aparariid. afirmatia, confirmatiaANS: C

32. Partile discurdului, dupa Antiphon oratorul, sunt:1. exordiu2. digresiunea3. pregatirea auditoriului4. naratiunea5. demonstratia6. probele7. epilogul8. peroratiaa. 1,2,5,7,8b. 1,3,4,5,7c. 1,3,4,6,7d. 1,2,4,5,8ANS: C

33. Oratorul grec, ce este acuzat de impietate si este achitat in urma rostirii discursului “Despre Misterii”, estea. Lysias

b. Hiperidec. Demostened. AndocideANS: D

34. Singurul discurs judiciar rostit de Lysias in fata tribunalelor ateniene se numeste:a. Impotriva lui Eratosteneb. Impotriva lui Agoratosc. Impotriva lui Filond. Impotriva lui EvandrosANS: A

35. Discursul “Despre mostenirea lui Kiron”, privitor la o afacere de succesiune, reprezinta capodopera oratorului greca. Isocrateb. Andocidec. Isaiosd. AlcidamasANS: C

36. Urmatoarele discursuri apartin oratorului Isocrate:1. Filipicele2. Panatenaicul3. Impotriva lui Eratostene4. Areopagiticul5. Olinticele6. Panegiricula. 2,4,6b. 3,4,6c. 1,2,4d. 2,4,5ANS: A

37. Discursurile prin care Isocrate urmareste critica sofistilor sunt urmatoarele:1. Panatenaicul2. Elena3. Busiris4. Areopagiticul5. Panegiricula. 1,2b. 2,3c. 2,5d. 1,4ANS: B

38. Discursul lui Isocrate intitulat Panegiricul are ca temaa. critica sofistilorb. sustinerea misiunii civilizatoare a Ateneic. indemnul revenirii atenienilor la moravurile strabuned. justificarea propriei activitati de oratorANS: B

39. Discursul Filipicele, indreptat impotriva regelui Filip al II-lea al Macedoniei, apartine oratorului greca. Licurgb. Isdocratec. Socrated. DemosteneANS: D

40. Discursurile grupate sub titulatura de Olinticele, avand ca subiect cetatea cu locuitori de neam grecesc, Olynthos, ce cazuse sub dominatia regelui Filip al II-lea al Macedoniei, apartin oratorului grec:a. Hiperide

b. Lysiasc. Demostened. IsocrateANS: C

41. Discursul prin care Eschine, riposteaza la invinuirea ca ar fi tradat interesele Atenei cu prilejul activitatii ca ambasador la curtea regelui Filip al II-lea al Macedoniei se numestea. Impotriva lui Eratosteneb. Panegiriculc. Filipiceled. Impotriva lui TimarhosANS: D

42. Discursurile prin care Demostene acuza iar Eschine se apara cu privire la partizanatul celui de-al doilea cu regele Filip al II-lea al Macedoniei, se intituleaza identic, numindu-sea. Despre paceb. Despre ambasada necredincioasac. Despre coroanad. Despre consiliul navalANS: B

43. Cel mai important discurs ramas de la oratorul grec Hiperide se numestea. Discursul funebrub. Despre pacec. Despre Misteriid. Despre ambasada necredincioasaANS: A

44. Discursul intitulat “Impotriva lui Leocrate”, prin care sunt criticate moravurile decazute si sunt aparate legile, apartine oratorului greca. Lysiasb. Andocidec. Antiphond. LicurgANS: D

45. Stilul oratoric asianist este:a. sobru, elegant si fara figuri de stilb. sobru, elegant si impodobitc. rafinat, emfatic si impodobitd. rafinat, emfatic si fara figuri de stilANS: C

46. Stilul oratoric asianist este: a. sobru, elegant si impodobitb. rafinat, emfatic si fara figuri de stilc. rafinat, emfatic si impodobitd. sobru, elegant si fara figuri de stilANS: D

47. Denumirea directiei oratorice elborate de Cicero, ca sinteza a asianismului si a aticismului, este:a. micenianab. rhodianac. minoicad. cretanaANS: B

48. Dupa Cicero partile elocintei sunt:1. exordium2. inventio3. dispositio4. argumentatio5. elocutio

6. memoria7. pronuntiatio8. peroratioa. 1,2,4,7,8b. 1,3,4,5,6c. 2,3,5,6,7d. 2,5,6,7,8ANS: C

49. Discursurile intitulate Filipicele, indreptate impotriva lui Marcus Antonius, apartin luia. Quintilianb. Demostenec. Isocrated. CiceroANS: D

50. Urmatoarea lucrare retorica nu apartine lui Ciceroa. De Oratoreb. Institutio oratoriac. Brutusd. OratorANS: B

51. In dialogul De oratore, Cicero accentueaza necesitatea corelarii oratorieia. cu principiile logiceb. cu o pregatire culturala de ansambluc. cu literatura si poeziad. cu cunostintele de dreptANS: B

52. In tratatul Brutus Cicero polemizeaza cu stilul oratorica. aticistb. aristotelicc. platonicd. sofisticANS: A

53. Tratatul lui Cicero intitulat Orator evidentiaza:1. modelul ideal al oratorului2. importanta filosofiei in formarea oratorului3. critica asupra asianistilor si neoaticistilor4. importanta dovezilor tehnice in discursa. 1,2,3,4b. 1,2,3c. 2,3,4d. 3,4ANS: B

54. Cele trei stiluri de elocinta evidentiate de Cicero in tratatul Orator sunt:1. epideictic2. inalt sau sublim3. mediu sau temperat4. simplu5. demonstrativ6. deliberativ7. juridica. 1,6,7b. 5,6,7c. 2,3,4d. 4,6,7ANS: C

55. Conform tratatului Orator al lui Cicero, functia tripartita a discursului oratorului se refera la:

a. dovedire, obtinerea simpatiei, convingereb. caracterul oratorului, forma discursului, pasiunile auditoriuluic. inductie, deductie, analogied. captarea atentiei auditoriului, naratiunea, demonstratiaANS: A

56. Lucrarea Institutio oratoria apartine lui a. Tacitusb. Quintilianc. Cicerod. AristotelANS: B

57. In lucrarea ce nu s-a pastrat, De causis corruptiae eloquentiae, Quintilian incearca sa explice a. problema opozitiei dintre filosofie si retoricab. caracteristicile oratorului idealc. decadenta elocintei contemporaneANS: C

58. In cartea I a lucrarii Institutio oratoria Quintilian evidentiazaa. natura oratorului idealb. importanta educatiei in formarea oratoruluic. decadenta elocintei contemporaneANS: B

59. Motivele decadentei oratorice relevate de Tacitus in Dialogul despre oratori sunt:1. opozitia dintre filosofie si retorica2. lipsa unei culturi adevarte3. depravarea sociala4. existenta unui regim politic autoritara. 1,2,3,4b. 2,3c. 2,3,4d. 1,3,4ANS: C

60. Vizand vechiul ideal retoric, intruchipat de Cicero in primul rand, Tacitus propune in Dialogul despre oratoria. adaptarea acestuia la realitatile politice contemporaneb. abandonarea sac. revigorarea sa ca atared. inlocuirea sa cu stilul oratoric aticistANS: A

61. Considerarea sofistilor ca falsi educatori este facuta dea. Cicerob. Platonc. Protagorasd. IsocrateANS: B

62. In dialogul Euthydemos, Platon incearca sa demonstreze cu privire la contradictie, caracteristica metodei sofistilor,a. imposibilitatea acesteiab. posibilitatea acesteiac. necesitatea acesteiaANS: A

63. In dialogul Gorgias, retorica este considerata de catre Platon ca fiinda. superioara cunoasteriib. inferioara cunoasterii c. egala cunoasteriid. independenta de cunoastere

ANS: B64. In dialogul Gorgias, Platon considera ca, spre deosebire de filosofie care apeleaza la ratiune, retorica

apeleaza laa. vointab. imaginatiec. limbajd. emotiiANS: D

65. In dialogul Phaidros, Platon apreciaza ca fundamentul adevaratei retorici trebuie sa fiea. artab. stiintac. filosofiad. religiaANS: C

66. In dialogul Phaidros, Platon considera ca pentru a obtine persuasiunea, retorica trebuie sa se bazeze pe a. legi logiceb. arta imitatieic. cunoasterea sufletuluid. imaginatieANS: C

67. Dupa Platon, sofistica si retorica se ocupa dea. adevaruri necesareb. adevaruri probabilec. adevaruri improbabiled. adevarurin aparenteANS: D

68. Definirea sofistului, de catre Platon ca “negutator cu privire la invataturile sufletului”, apare in dialogula. Phaidrosb. Gorgiasc. Euthydemosd. SofistulANS: D

69. Definirea sofistului, de catre Platon, ca “traficant de invataturi”, apare in dialogula. Sofistulb. Gorgiasc. Euthydemosd. PhaidrosANS: A

70. Singurul dialog in care Platon considera ca retorica poate ajunge la adevar, dar numai prin intermediul filosofiei, estea. Euthydemosb. Sofistulc. Gorgiasd. PhaidrosANS: D

71. Conceptul de situatie retorica se refera laa. contextul in care se organizeaza si produce discursulb. limbajul in care se structureaza discursulc. tonul cu care este rostit discursuld. caracterul celui care rosteste discursulANS: A

72. Discursul politic corespunde a. discursului demonstrativb. discursului epideicticc. discursului deliberativ

d. discursului judiciarANS: C

73. Discursul epideictic este sinonim cua. discursul judiciarb. discursul juridicc. discursul demonstrativd. discursul deliberativANS: C

74. Dispositio se refera la a. structura auditoriuluib. modalitatea de organizare a unui discurs sau textc. cercetarea mijloacelor de persuasiune referitoare la tema discursuluid. stilul discursuluiANS: B

75. Inventio se refera la a. stilul discursuluib. structura auditoriuluic. modalitatea de organizare a unui discurs sau text d. cercetarea mijloacelor de persuasiune referitoare la tema discursuluiANS: D

76. Narratio reprezinta partea discursului care se refera laa. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversaruluib. expunerea faptelorc. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. stilul discursuluiANS: B

77. Confirmatio reprezinta partea discursului care se refera la a. expunerea faptelorb. stilul discursuluic. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversarului ANS: C

78. Reprehensio reprezinta partea discursului care se refera la a. stilul discursului b. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversarului c. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. expunerea faptelorANS: B

79. Elocutio se refera laa. rostirea discursuluib. capacitatea de improvizatie a oratoruluic. organizarea discursuluid. redactarea si stilizarea discursuluiANS: D

80. Partitio reprezinta partea discursului ce se refera la a. diviziunea argumentariib. expunerea faptelorc. demonstrarea faptelord. respingerea argumentului adversaruluiANS: A

81. Genurile retorice ilustrate de activitatea lui Antim Ivireanul sunt:1. genul demonstrativ2. genul deliberativ3. genul judiciara. 1,2

b. 1,3c. 2,3ANS: B

82. Prima lucrare de retorica romaneasca apartine luia. Ioan Molnar-Piuariub. Dimitrie Cantemirc. Simeon Marcovicid. Antim IvireanulANS: A

83. In lucrarea lui Ioan Molnar Piuariu, retorica este considerataa. stiintab. logicac. artaANS: C

84. In lucrarea sa Ioan Molnar Piuariu, fixeaza terminologia retoricii utilizand procedeele:1. deductiei2. adaptarii3. imprumutului4. inductieia. 1,4b. 2,3c. 2,4d. 3,4ANS: B

85. Principalul autor din care Ioan Molnar Piuariu s-a inspirat in scrierea lucrarii sale de retorica estea. Platonb. Tacitusc. Cicerod. AristotelANS: D

86. Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru inventio estea. aflareab. intocmireac. talcuiread. graireaANS: A

87. Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru dispositio estea. aflareab. intocmireac. talcuiread. graireaANS: B

88. Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru elocutio estea. graireab. talcuireac. intocmiread. aflareaANS: B

89. Cea de-a doua lucrare de retorica romaneasca apartine luia. Simeon Marcovicib. Dimitrie Cantemirc. Antim Ivireanuld. Ioan Molnar PiuariuANS: A

90. Principalii autori pe care Simeon Marcovici ii citeaza in lucrarea sa de retorica sunt:1. Cicero

2. Tacitus3. Quintilian4. Platon5. Socratea. 2,3b. 4,5c. 1,3d. 1,2ANS: C

91. Termenul utilizat de Simeon Marcovici in lucrarea sa de retorica pentru a desemna genul demonstrativ estea. felul judecatorescb. felul chibzuitor sau sfatuitorc. felul doveditorANS: C

92. Termenul utilizat de Simeon Marcovici in lucrarea sa de retorica pentru a desemna genul deliberativ este a. felul doveditorb. felul judecatorescc. felul chibzuitor sau sfatuitorANS: C

93. Lucrarea “Ritorica romana pentru tinerime” apartine luia. Ion Heliade Radulescub. Dimitrie Gustic. Simeon Marcovicid. Ioan Molnar PiuariuANS: B

94. Figurile de stil sunt definite de cei mai multi dintre autorii moderni caa. procedee logico-plasticeb. relationari dintre ritmul si armonia frazelorc. exprimari elipticed. abateri de la ordinea naturala a limbajuluiANS: D

95. Sursele expresiei sau cuvantului figurat sunt:1. insistenta2. simetria3. entimema4. ambiguitatea5. plasticitatea6. deductiaa. 1,2,3,6b. 1,2,4,5c. 2,4,5,6d. 3,4,5,6ANS: B

96. Insistenta si simetria in cadrul figurilor retorice sunt realizate prin:1. economie a expresiei2. repetitie3. substitutie4. amplificarea. 2,4b. 1,3c. 1,2d. 1,4ANS: A

97. Ambiguitatea in cadrul figurilor retorice este realizata prin:

1. economie a expresiei2. repetitie3. substitutie4. amplificarea. 2,3b. 3,4c. 1,3d. 1,4ANS: C

98. Plecand de la reperele tehnice la care se rezuma esenta vorbirii si scrierii figurate, figurile de stil sunt clasificate in patru grupe, trei dintre ele fiind reprerzentate de figurile repetitiei, figurile ambiguitatii si figurile plasticitatii, iar cea de-a patra dea. figurile de gandireb. figurile sintacticec. figurile de elocintad. figurile insistenteiANS: D

99. Conform clasificarii figurilor de stil in figuri de sunet, figuri sintactice, figuri semantice si figuri de gandire, permutarea sau inversiunea apartinea. figurilor de sunetb. figurilor sintacticec. figurilor semanticed. figurilor de gandireANS: B

100. Conform clasificarii figurilor de stil in figuri de sunet, figuri sintactice, figuri semantice si figuri de gandire, tropii de un singur cuvant sau de mai multe cuvinte apartina. figurilor de sunetb. figurilor sintacticec. figurilor semanticed. figurilor de gandireANS: C

RETORICA SI COMUNICARE

1. Dupa Aristotel, retorica are ca obiect domeniul adevarurilor

a. necesareb. probabilec. stiintificed. logice

2. Retorica, in viziunea lui Aristotel, este facultatea de a cerceta

a. legile generale ale gandiriib. regulile de actiunec. mijloacele prin care se poate obtine convingeread. stilul limbajului

3.   La Aristotel, dovezile extratehnice

a. sunt produse de oratorb. sunt identificabile cu ethos, pathos si logosc. exista inaintea discursuluid. nu sunt reprezentate, de exemplu, de martori

4.   La Arsitotel, dovezile tehnice au urmatoarele caracteristici:

1. sunt inventate de orator

2. sunt identificabile cu ethos, pathos si logos

3. exista inaintea discursului

4. sunt reprezentate de caracterul vorbitorului

a. 1,2b. 2,3c. 3,4d. 2,4

5.   Ethos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:

1. dispozitia afectiva a auditoriului

2. caracterul vorbitorului

3. o dovada tehnica

4. o dovada extratehnica

5. discursul oratorului

6. sentimentele oratorului

a. 1,3b. 2,3c. 3,6d. 4,5

6.   Pathos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:

1. dispozitia afectiva a auditoriului

2. o dovada extratehnica

3. caracterul oratorului

4. o dovada tehnica

5. discursul oratorului

6. caracterul auditoriului

a. 1,2b. 4,5c. 2,6d. 1,4

e. 3,4

7.        Logos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:

1. caracterul auditoriului

2. sentimentele oratorului

3. o dovada tehnica

4. o dovada extratehnica

5. discursul oratorului

6. caracterul oratorului

a. 3,6b. 4,5c. 3,5d. 1,4e. 2,3

8.   Dupa Aristotel, demonstratia in cadrul discursului oratorului se obtine prin:

1. entimema

2. exemplu

3. stil

4. corectitudine gramaticala

5. adecvare la context

a. 3,5b. 1,2c. 3,4d. 4,5

ANS:  B

9.   Entimema, in retorica aristotelica, reprezinta:

1. o inductie

2. o deductie

3. un silogism

4. un paralogism

5. un rationament deductiv

a. 2,3b. 1,4c. 2,3,5d. 3,4,5

10.   Exemplul, in retorica aristotelica, reprezinta:

1. o inductie

2. o deductie

3. un paralogism

4. o dovada tehnica

5. o entimema

6. o dovada extratehnica

a. 2,6b. 3,6c. 4,5d. 1,4

11.   Genurile retoricii, dupa Aristotel, sunt:

1. poietic

2. practic

3. demonstrativ

4. comunicativ

5. deliberativ

6. judiciar

7. semantic

a. 1,2,4b. 3,5,6c. 2,5,6d. 2,3,5

12. In cadrul retoricii aristotelice, genul demonstrativ are in vedere

a. faptele trecutuluib. faptele prezentului c. faptele viitorului

13. In cadrul retoricii aristotelice, genul judiciar are in vedere

a. faptele viitoruluib. faptele trecutuluic. faptele prezentului

14. In cadrul retoricii aristotelice, genul deliberativ are in vedere

a. faptele trecutuluib. faptele prezentuluic. faptele viitorului

15. In cadrul retoricii aristotelice, genului demonstrativ ii sunt proprii

a. lauda sau blamulb. apararea sau acuzareac. sustinerea sau combaterea

16. In cadrul retoricii aristotelice, genului juridic ii sunt proprii

a. sustinerea sau combatereab. apararea sau acuzarea c. lauda sau blamul

17. In cadrul retoricii aristotelice, genului deliberativ ii sunt proprii

a. sustinerea sau combatereab. lauda sau blamulc. apararea sau acuzarea

18.   Partile necesare ale discursului, conform retoricii aristotelice, sunt

1.exordiu

2.afirmatia

3.naratiunea

4.confirmatia

5.peroratia

6.epilog

a. 1,3,5b. 1,2,3,6c. 1,3,4,5d. 2,4

19.   Potrivit retoricii aristotelice, naratiunea

a. este o parte necesara a oricarui discursb. este necesara doar genului judiciarc. este necesara doar genului demonstrativ

d. este necesara doar genului deliberativ

20. Potrivit retoricii aristotelice, utilizarea corecta a limbajului din punct de vedere gramatical este un criteriu al

a. ritmului discursuluib. stilului discursuluic. compozitiei discursuluid. armoniei discursului

21. Inceputurile retoricii judiciare se leaga de

a. dezbaterile politiceb. procesele de proprietatec. procesele de succesiuned. judecarea unor criminali

22. Primii profesori de retorica in Atena au fost

a. Corax si Tisiasb. Protagoras, Gorgias si Prodicosc. Socrate si Platond. Demostene si Isocrate

ANS:  B

23.   Acceptiunea negativa a termenului de sofist este proprie lui

1. Aristotel

2. Platon

3. Protagoras

4. Socrate

5. Isocrate

a. 1,2,3b. 1,2,4c. 2,3,5d. 3,4,5

24.   Printre acuzele aduse sofistilor in antichitatea greaca se numarau:

1. sofistica este o stiinta aparenta

2. sofistica este profesata cu plata

3. sofistica este un pericol pentru democratie

4. sofistica a contribuit la pierderea puterii de catre aristocrati

5. sofistica sprijina traditia religioasa

a. 1,3,5b. 2,4,5c. 2,3,4d. 1,2,4

25. Maxima “omul este masura tuturor lucrurilor, a celor care exista, in ce fel exista, si a celor care nu exista, in ce fel nu exista”, apartine lui:

a. Prodicosb. Protagorasc. Gorgiasd. Antiphon sofistul

26.   Metoda argumentativa proprie lui Protagoras se sprijina pe urmatoarele teze:

1. sa pornesti intotdeauna argumentatia de la premise necesare

2. orice enunt trebuie sa se intemeieze pe date ale simturilor

3. cu privire la fiecare lucru exista doua rationamente, unul opus celuilalt

4. sa faci mai puternic argumentul mai slab in detrimentul celui mai puternic

a. 1,3b. 2,4c. 3,4d. 1,2

27. Tehnica antilogiei, specifica sofistilor, consta in

a. impunerea oricarui punct de vedere asupra celui opusb. obtinerea unei concluzii din premise necesarec. a arata ca orice enunt este contradictoriud. obtinerea unei concluzii din premise probabile

28. Dupa Prodicos forta persuasiva a retoricii tine de

a. constructia silogisticab. puterea magica a cuvantuluic. caracterul oratoruluid. inspiratia divina

29. Dintre sofisti, cel care s-a ocupat cu studiul sensurilor cuvintelor si al sinonimiei a fost

a. Protagorasb. Prodicosc. Gorgiasd. Antiphon sofistul

30. Situarea retoricii, alaturi de politica, etica, limbaj sau educatie, printre temele dominante ale speculatiei sofiste se datoreaza in special

a. criticii sustinute a filosofiei lui Socrateb. importantei pe care au dat-o studiului logiciic. situarii omului si a creatiilor spirituale ale acestuia in centrul reflectieid. opozitiei fata de regimul democratic si al spijinului pentru regimul aristocratic

31.   Tetralogiile lui Antiphon oratorul cuprind urmatoarele momente:

a. exordiu, naratiune, demonstratie, epilogb. inventio, dispositio, elocutio, memoria, actioc. acuzarea, apararea, replica acuzarii, replica aparariid. afirmatia, confirmatia

32.   Partile discurdului, dupa Antiphon oratorul, sunt:

1. exordiu

2. digresiunea

3. pregatirea auditoriului

4. naratiunea

5. demonstratia

6. probele

7. epilogul

8. peroratia

a. 1,2,5,7,8b. 1,3,4,5,7c. 1,3,4,6,7d. 1,2,4,5,8

33. Oratorul grec, ce este acuzat de impietate si este achitat in urma rostirii discursului “Despre Misterii”, este

a. Lysiasb. Hiperidec. Demostened. Andocide

34. Singurul discurs judiciar rostit de Lysias in fata tribunalelor ateniene se numeste:

a. Impotriva lui Eratosteneb. Impotriva lui Agoratosc. Impotriva lui Filond. Impotriva lui Evandros

35. Discursul “Despre mostenirea lui Kiron”, privitor la o afacere de succesiune, reprezinta capodopera oratorului grec

a. Isocrateb. Andocidec. Isaiosd. Alcidamas

36.   Urmatoarele discursuri apartin oratorului Isocrate:

1. Filipicele

2. Panatenaicul

3. Impotriva lui Eratostene

4. Areopagiticul

5. Olinticele

6. Panegiricul

a. 2,4,6b. 3,4,6c. 1,2,4d. 2,4,5

37.   Discursurile prin care Isocrate urmareste critica sofistilor sunt urmatoarele:

1. Panatenaicul

2. Elena

3. Busiris

4. Areopagiticul

5. Panegiricul

a. 1,2b. 2,3c. 2,5d. 1,4

38.   Discursul lui Isocrate intitulat Panegiricul are ca tema

a. critica sofistilorb. sustinerea misiunii civilizatoare a Ateneic. indemnul revenirii atenienilor la moravurile strabuned. justificarea propriei activitati de orator

39. Discursul Filipicele, indreptat impotriva regelui Filip al II-lea al Macedoniei, apartine oratorului grec

a. Licurgb. Isdocratec. Socrated. Demostene

40. Discursurile grupate sub titulatura de Olinticele, avand ca subiect cetatea cu locuitori de neam grecesc, Olynthos, ce cazuse sub dominatia regelui Filip al II-lea al Macedoniei, apartin oratorului grec:

a. Hiperideb. Lysiasc. Demostened. Isocrate

41. Discursul prin care Eschine, riposteaza la invinuirea ca ar fi tradat interesele Atenei cu prilejul activitatii ca ambasador la curtea regelui Filip al II-lea al Macedoniei se numeste

a. Impotriva lui Eratosteneb. Panegiriculc. Filipiceled. Impotriva lui Timarhos

42. Discursurile prin care Demostene acuza iar Eschine se apara cu privire la partizanatul celui de-al doilea cu regele Filip al II-lea al Macedoniei, se intituleaza identic, numindu-se

a. Despre paceb. Despre ambasada necredincioasac. Despre coroanad. Despre consiliul naval

43. Cel mai important discurs ramas de la oratorul grec Hiperide se numeste

a. Discursul funebrub. Despre pacec. Despre Misteriid. Despre ambasada necredincioasa

44. Discursul intitulat “Impotriva lui Leocrate”, prin care sunt criticate moravurile decazute si sunt aparate legile, apartine oratorului grec

a. Lysiasb. Andocidec. Antiphond. Licurg

45.   Stilul oratoric asianist este:

a. sobru, elegant si fara figuri de stilb. sobru, elegant si impodobitc. rafinat, emfatic si impodobitd. rafinat, emfatic si fara figuri de stil

46. Stilul oratoric asianist (aticist) este:

a. sobru, elegant si impodobitb. rafinat, emfatic si fara figuri de stilc. rafinat, emfatic si impodobitd. sobru, elegant si fara figuri de stil

47. Denumirea directiei oratorice elborate de Cicero, ca sinteza a asianismului si a aticismului, este:

a. micenianab. rhodianac. minoicad. cretana

48.   Dupa Cicero partile elocintei sunt:

1. exordium

2. inventio

3. dispositio

4. argumentatio

5. elocutio

6. memoria

7. pronuntiatio

8. peroratio

a. 1,2,4,7,8b. 1,3,4,5,6c. 2,3,5,6,7d. 2,5,6,7,8

49.   Discursurile intitulate Filipicele, indreptate impotriva lui Marcus Antonius, apartin lui

a. Quintilianb. Demostenec. Isocrated. Cicero

50. Urmatoarea lucrare retorica nu apartine lui Cicero

a. De Oratoreb. Institutio oratoriac. Brutusd. Orator

51.   In dialogul De oratore, Cicero accentueaza necesitatea corelarii oratoriei

a. cu principiile logice

b. cu o pregatire culturala de ansambluc. cu literatura si poeziad. cu cunostintele de drept

52.   In tratatul Brutus Cicero polemizeaza cu stilul oratoric

a. aticistb. aristotelicc. platonicd. sofistic

53.   Tratatul lui Cicero intitulat Orator evidentiaza:

1. modelul ideal al oratorului

2. importanta filosofiei in formarea oratorului

3. critica asupra asianistilor si neoaticistilor

4. importanta dovezilor tehnice in discurs

a. 1,2,3,4b. 1,2,3c. 2,3,4d. 3,4

54.   Cele trei stiluri de elocinta evidentiate de Cicero in tratatul Orator sunt:

1. epideictic

2. inalt sau sublim

3. mediu sau temperat

4. simplu

5. demonstrativ

6. deliberativ

7. juridic

a. 1,6,7b. 5,6,7c. 2,3,4d. 4,6,7

55.   Conform tratatului Orator al lui Cicero, functia tripartita a discursului oratorului se refera la:

a. dovedire, obtinerea simpatiei, convingereb. caracterul oratorului, forma discursului, pasiunile auditoriuluic. inductie, deductie, analogie

d. captarea atentiei auditoriului, naratiunea, demonstratia

56.   Lucrarea Institutio oratoria apartine lui

a. Tacitusb. Quintilianc. Cicerod. Aristotel

57.   In lucrarea ce nu s-a pastrat, De causis corruptiae eloquentiae, Quintilian incearca sa explice

a. problema opozitiei dintre filosofie si retoricab. caracteristicile oratorului idealc. decadenta elocintei contemporane

58.   In cartea I a lucrarii  Institutio oratoria Quintilian evidentiaza

a. natura oratorului idealb. importanta educatiei in formarea oratoruluic. decadenta elocintei contemporane

59.   Motivele decadentei oratorice relevate de Tacitus in Dialogul despre oratori sunt:

1. opozitia dintre filosofie si retorica

2. lipsa unei culturi adevarte

3. depravarea sociala

4. existenta unui regim politic autoritar

a. 1,2,3,4b. 2,3c. 2,3,4d. 1,3,4

60.   Vizand vechiul ideal retoric, intruchipat de Cicero in primul rand, Tacitus propune in Dialogul despre oratori

a. adaptarea acestuia la realitatile politice contemporaneb. abandonarea sac. revigorarea sa ca atared. inlocuirea sa cu stilul oratoric aticist

61. Considerarea sofistilor ca falsi educatori este facuta de

a. Cicerob. Platonc. Protagorasd. Isocrate

62. In dialogul Euthydemos, Platon incearca sa demonstreze cu privire la contradictie, caracteristica metodei sofistilor,

a. imposibilitatea acesteiab. posibilitatea acesteiac. necesitatea acesteia

63. In dialogul Gorgias, retorica este considerata de catre Platon ca fiind

a. superioara cunoasteriib. inferioara cunoasterii c. egala cunoasteriid. independenta de cunoastere

64. In dialogul Gorgias, Platon considera ca, spre deosebire de filosofie care apeleaza la ratiune, retorica apeleaza la

a. vointab. imaginatiec. limbajd. emotii

65. In dialogul Phaidros, Platon apreciaza ca fundamentul adevaratei retorici trebuie sa fie

a. artab. stiintac. filosofiad. religia

66. In dialogul Phaidros, Platon considera ca pentru a obtine persuasiunea, retorica trebuie sa se bazeze pe

a. legi logiceb. arta imitatieic. cunoasterea sufletuluid. imaginatie

67. Dupa Platon, sofistica si retorica se ocupa de

a. adevaruri necesareb. adevaruri probabilec. adevaruri improbabiled. adevaruri aparente

68. Definirea sofistului, de catre Platon ca “negutator cu privire la invataturile sufletului”, apare in dialogul

a. Phaidrosb. Gorgiasc. Euthydemosd. Sofistul

69. Definirea sofistului, de catre Platon, ca “traficant de invataturi”, apare in dialogul

a. Sofistulb. Gorgiasc. Euthydemosd. Phaidros

70. Singurul dialog in care Platon considera ca retorica poate ajunge la adevar, dar numai prin intermediul filosofiei, este

a. Euthydemosb. Sofistulc. Gorgiasd. Phaidros

71. Conceptul de situatie retorica se refera la

a. contextul in care se organizeaza si produce discursulb. limbajul in care se structureaza discursulc. tonul cu care este rostit discursuld. caracterul celui care rosteste discursul

72.   Discursul politic corespunde

a. discursului demonstrativb. discursului epideicticc. discursului deliberativd. discursului judiciar

73.   Discursul epideictic este sinonim cu

a. discursul judiciarb. discursul juridicc. discursul demonstrativd. discursul deliberativ

74.   Dispositio se refera la

a. structura auditoriuluib. modalitatea de organizare a unui discurs sau textc. cercetarea mijloacelor de persuasiune referitoare la tema discursuluid. stilul discursului

75.   Inventio se refera la

a. stilul discursuluib. structura auditoriuluic. modalitatea de organizare a unui discurs sau textd. cercetarea mijloacelor de persuasiune referitoare la tema discursului

76.   Narratio reprezinta partea discursului care se refera la

a. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversaruluib. expunerea faptelorc. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. stilul discursului

77.   Confirmatio reprezinta partea discursului care se refera la

a. expunerea faptelorb. stilul discursuluic. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversarului

78.   Reprehensio reprezinta partea discursului care se refera la

a. stilul discursuluib. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversarului c. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. expunerea faptelor

79.   Elocutio se refera la

a. rostirea discursuluib. capacitatea de improvizatie a oratoruluic. organizarea discursuluid. redactarea si stilizarea discursului

80.   Partitio reprezinta partea discursului ce se refera la

a. diviziunea argumentariib. expunerea faptelorc. demonstrarea faptelord. respingerea argumentului adversarului

81.   Genurile retorice ilustrate de activitatea lui Antim Ivireanul sunt:

1. genul demonstrativ

2. genul deliberativ

3. genul judiciar

a. 1,2b. 1,3c. 2,3

82. Prima lucrare de retorica romaneasca apartine lui

a. Ioan Molnar-Piuariub. Dimitrie Cantemirc. Simeon Marcovicid. Antim Ivireanul

83. In lucrarea lui Ioan Molnar Piuariu, retorica este considerata

a. stiintab. logicac. arta

84.   In lucrarea sa Ioan Molnar Piuariu, fixeaza terminologia retoricii utilizand procedeele:

1. deductiei

2. adaptarii

3. imprumutului

4. inductiei

a. 1,4b. 2,3c. 2,4d. 3,4

85. Principalul autor din care Ioan Molnar Piuariu s-a inspirat in scrierea lucrarii sale de retorica este

a. Platonb. Tacitusc. Cicerod. Aristotel

86.   Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru inventio este

a. aflareab. intocmireac. talcuiread. grairea

87.   Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru dispositio este

a. aflareab. intocmireac. talcuiread. grairea

88.   Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru elocutio este

a. graireab. talcuireac. intocmiread. aflarea

89. Cea de-a doua lucrare de retorica romaneasca apartine lui

a. Simeon Marcovici

b. Dimitrie Cantemirc. Antim Ivireanuld. Ioan Molnar Piuariu

90.   Principalii autori pe care Simeon Marcovici ii citeaza in lucrarea sa de retorica sunt:

1. Cicero

2. Tacitus

3. Quintilian

4. Platon

5. Socrate

a. 2,3b. 4,5c. 1,3d. 1,2

91. Termenul utilizat de Simeon Marcovici in lucrarea sa de retorica pentru a desemna genul demonstrativ este

a. felul judecatorescb. felul chibzuitor sau sfatuitorc. felul doveditor

92. Termenul utilizat de Simeon Marcovici in lucrarea sa de retorica pentru a desemna genul deliberativ este

a. felul doveditorb. felul judecatorescc. felul chibzuitor sau sfatuitor

93. Lucrarea “Ritorica romana pentru tinerime” apartine lui

a. Ion Heliade Radulescub. Dimitrie Gustic. Simeon Marcovicid. Ioan Molnar Piuariu

94. Figurile de stil sunt definite de cei mai multi dintre autorii moderni ca

a. procedee logico-plasticeb. relationari dintre ritmul si armonia frazelorc. exprimari elipticed. abateri de la ordinea naturala a limbajului

95.   Sursele expresiei sau cuvantului figurat sunt:

1. insistenta

2. simetria

3. entimema

4. ambiguitatea

5. plasticitatea

6. deductia

a. 1,2,3,6b. 1,2,4,5c. 2,4,5,6d. 3,4,5,6

96.   Insistenta si simetria in cadrul figurilor retorice sunt realizate prin:

1. economie a expresiei

2. repetitie

3. substitutie

4. amplificare

a. 2,4b. 1,3c. 1,2d. 1,4

97.   Ambiguitatea in cadrul figurilor retorice este realizata prin:

1. economie a expresiei

2. repetitie

3. substitutie

4. amplificare

a. 2,3b. 3,4c. 1,3d. 1,4

98. Plecand de la reperele tehnice la care se rezuma esenta vorbirii si scrierii figurate, figurile de stil sunt clasificate in patru grupe, trei dintre ele fiind reprerzentate de figurile repetitiei, figurile ambiguitatii si figurile plasticitatii, iar cea de-a patra de

a. figurile de gandireb. figurile sintacticec. figurile de elocinta

d. figurile insistentei

99. Conform clasificarii figurilor de stil in figuri de sunet, figuri sintactice, figuri semantice si figuri de gandire, permutarea sau inversiunea apartine

a. figurilor de sunetb. figurilor sintacticec. figurilor semanticed. figurilor de gandire

100. Conform clasificarii figurilor de stil in figuri de sunet, figuri sintactice, figuri semantice si figuri de gandire, tropii de un singur cuvant sau de mai multe cuvinte apartin

a. figurilor de sunetb. figurilor sintacticec. figurilor semanticed. figurilor de gandire

Bafta!

Care dintre urmatoarele enunturi reprezinta reguli formale ale silogismului?

- silogismul are trei si numai trei termeni

- termenul mediu trebuie sa fie distribuit in cel putin o premisa

- toti termenii care apar distribuiti in concluzie trebuie sa fie distribuiti si in premise

- concluzia urmeaza partea cea mai slaba: daca una dintre premise e negativa, atunci concluzia va fi negativa, daca una din premise e particulara, atunci conlcuzia va fi particulara

Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile intre argumentul ad verecundiam si argumentul autoritatii sunt adevarate?

- ambele se bazeaza pe o instanta externa argumentarii, care garanteaza pentru acceptabilitatea concluziei

- cele doua argumente se diferenteaza prin faptul ca in argumentul autoritatii se invoca o autoritate relevanta pentru problema in chestiune, in timp ce in argumentul ad verecundiam se invoca o autoritate nerelevanta

- niciunul dintre cele doua argumente nu aduce temeiuri propriu-zise pentru concluzie

Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre adevar si validitate sunt adevarate ?

- adevarul este o proprietate a propozitiilor (fie ele premise sau concluzii), pe cand validitatea este o proprietate a argumentului pe ansamblu

- validitatea este sinonima cu corectitudinea argumentarii, pe cand adevarul desemneaza acceptabilitatea premiselor sau a concluziei

- validitatea se testeaza prin verificarea regulilor de deductie, dar aceste reguli nu garanteaza adevarul premiselor

- daca argumentul este valid, atunci nu se poate ca premisele sa fie adevarate si concluzia falsa

- validitatea nu garanteaza adevarul concluziei decat daca premisele sunt adevarate

Care din urmatorii sunt autori latini care au scris tratate de retorica (lucrari teoretice, manuale sau culegeri) ?

- Lucius Annaeus Seneca

- Pliniu cel Batran

Canonul numit elocutio se preocupa cu adecvarea dintre stilul discursului si situatia de comunicare in care intervine. Pentru aceasta, acest canon studiaza in principal figurile retorice.

Actul de limbaj (sau actul de vorbire) locutionar se constituie din care din urmatoarele acte ?

- acte retice

- acte fonetice

- acte fatice

Care dintre urmatoarele nu sunt figuri de sunet ?

- perifraza

- zeguma

- anacolutul

Care dintre figurile retorice de mai jos apar in urmatorul promo de televiziune : « Chestiunea zilei : o sarbatoare in fiecare zi de munca « ?

- oximoronul

- paradoxul

Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre argumentul « ad hominem » si argumentul « ad personam » sunt adevarate?

- ambele vizeaza persoana interlocutorului si nu problema in discutie

- argumentul ad personam este o forma de ad hominem

- in timp ce argumentul ad hominem poate fi relevant pentru problema in discutie si, in consecinta, legitim, argumentul ad personam nu este niciodata legitim

Maxima conversationala care cere ca o interventie sa se coreleze cu celalalte si cu tema pusa in discutie este :

- maxima relevantei

« Desi unii politicieni nu sunt cinstiti, unii parlamentari sunt cinstiti pentru ca nu unii politicieni nu sunt parlamentari « Acest silogism nu este valid pentru ca :

- ambele premise sunt particulare, or din doua particulare nu decurge nimic

- ambele premise sunt negative, or din doua negative nu decurge nimic

Fie urmatorul argument:

Tot in Cotidianul descopar o declaratie a lui D.S., care e convins ca « presa terfeleste valorile culturii ». Rezulta logic ca daca D.S. va fi terfelit de presa, inseamna ca el reprezinta o valoare a culturii romanesti. Eu n-o sa-i dau satisfactie omului care si-a luat Bacalaureatul in 1972, la 40 de ani, si n-o sa-l terfelesc. Nu de alta, dar nu se face sa terfelesti numele unui fost membru supleant al C.C. al PCR.

- Silogismul din prima parte a argumentului nu este valid : pentru a rezulta logic ca D.S. reprezinta o valoare a culturii romane, trebuie ca premisa de la care se pleaca sa fie : presa terfeleste numai valorile culturii

- Argumentul, in loc sa vizeze problema supusa dezbaterii (si anume daca presa terfeleste sau nu valorile culturii) ataca persoana care ridica problema.

Care din urmatoarele reprezinta functii ale retoricii?

- functia persuasiva

- functia hermeneutica

- functia euristica

- functia pedagogica

- functia metalingvistica

- functia revelatoare a idiolectului

In retorica clasica, persuasiunea este rezultatul carora dintre urmatoarele?

- movere

- docere

- delectare

Termenul de ethos desemneaza in retorica clasica:

- autoritatea morala a oratorului

- autoritatea morala a cauzei pusa in discutie

- pozitie a oratorului, construita prin discurs, prin care acesta isi legitimeaza interventia

Cui apartine si in ce lucrare intervine urmatoarea definitie a figurii retorice : O schimbare rationala de sens sau de limbaj in raport cu modul obisnuit sau simplu de a se exprima ?

- Marcus Fabius Quintilianus – Institutio oratorica

Argumentarea poate fi definita ca :

- studio al tehnicilor discursive ale rationamentului practic, prin care un individ urmareste sa determine sau sa sporeasca adeziunea celorlalti la anumite idei sau teze prezentate spre consimtamantul lor

- proces de justificare logica a unei pozitii printr-o relatie ce se instituie intre premise si concluzie

- o activitate verbala, de natura intelectuala si sociala, prin care se poate realiza justificarea sau respingerea unei optiuni

Topicele reprezinta :

- argumente prefabricate pe care autorul le poate folosi pentru a-si construi discursul

- categorii de baza ale relatiei dintre idei ce pot servi ca tipar pentru a gasi intotdeauna un lucru de spus despre un subiect

- puncte de vedere generale, comune mai multor subiecte asupra carora se rationeaza

Maxima conversationala care reglementeaza formularea interventiilor, ce trebuie sa fie clare si logice (sa se evite expresiile obscure, ambigui sau prolixe, iar enunturile sa aiba o structurare logica) este :

- maxima manierei

Care dintre urmatoarele enunturi despre idiolect sunt adevarate ?

- reprezinta ansamblul deprinderilor lingvistice ale unui individ, specifice unei anumite perioade

- are un grad mare de mobilitate

- una dintre functiile retoricii este cea de-a reliefa caracteristicile idiolectului

Importanta lui Cicero pentru istoria retoricii consta in :

- lucrarile lui teoretice despre retorica

- discursurile lui in calitate de consul sau de avocat in numeroase procese faimoase ale epocii

Canonul retoricii numit memoria are in vedere nu doar ansamblul procedeelor menite a-l ajuta pe orator sa retina discursul, ci si pregatirea comunicarii si capacitatea de improvizatie bazata pe locuri comune.

Tipologia actelor ilocutionare, conform lui J.R. Searle, include urmatoarele acte de limbaj (sau de vorbire) :

- acte expresive

- acte comisive

- acte reprezentative

- acte declarative

- acte directive

Care dintre urmatoarele nu sunt figuri de constructie ?

- antifraza

- asonanta

- perifraza

Care din urmatoarele figuri retorice sunt folosite in urmatorul enunt: “Examenul la retorica nu e tocmai floare la ureche”?

- perifraza

- litota

Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre argumentul “a fortiori” si argumentul “a tuto” sunt adevarate?

- ambele argumente se bazeaza pe transferul de certitudine de la un caz la altul

- cele doua strategii de argumentare sunt opuse

- in timp ce argumentul “a fortiori” transfera certitudinea de ceea ce este sigur la un caz si mai puternic, argumentul “a tuto” transfera certitudinea de la ceea ce este sigur la ceea ce nu are acelasi grad de certitudine

Fie urmatorul silogism:

“Tocmai pentru ca sunt nepopulare, deciziile guvernului sunt riscante din punct de vedere electoral. Toata lumea stie ca unele decizii nepopulare sunt riscante din punct de vedere electoral.”

Acest silogism nu este valid pentru ca:

- concluzia nu urmeaza partea cea mai slaba

- pentru a fi valid, premisa majora ar trebuie sa fie “tiate deciziile nepopulare sunt riscante din punct de vedere electoral”

Fie urmatoarea declaratie a lui Ion Iliescu in cazul mineriadelor : “Nu pot fi inculpat. Ar fi o rusine nationala blablablablabla”

Care din urmatoarele enunturi reprezinta vulnerabilitati ale discursului lui Iliescu?

- argumentul face apel la un argumentum ad consequentiam cu o puternica incarcatura emotionala

- premisele invocate pentru a sustine concluzia ca Iliescu nu poate fi inculpat sunt irelevante pentru aceasta concluzie

Termenul de pathis desemneaza in retorica:

- apelul la emotiile audientei

- indicatorul relevant pentru relatia stabilita cu audienta

- corespondentul actului de vorbire perlocutionar si al functiei conative a limbajului

Oratoria epidictica mai poarta numele de:

- oratorie ceremoniala

- oratorie demonstrativa

Actul de limbaj (sau actul de vorbire) ilocutionar reprezinta actul de folosire a limbii in situatiiconcrete de comunicare prin care emitatorul isi exprima intentiile comunicative (de ex. promisiunea, felicitarea, exprimarea indoielii etc.)

Cui apartine si in ce lucrare intervine urmatoarea definitie a figurii retorice:

“deviere de la uzul lingvistic normal, schimbare intr-un anumit fel al limbii, care faciliteaza expresia poetica sau pe cea oratorica, diferita ca grad de exprimare sau persuasiune fata de maniera comunca de exprimare. Figura nu este un simplu ornament al artei poetice: destructurarea pe care o presupune devierea de la uzul normal al limbii este insotida de o restructurare a limbajului dupa un cod propriu, cel al retoricii, bazat pe uzajul figurat al termenilor si pe structuri sintactice specifice”?

- DSL – Dictionarul de stiinte ale limbii

Maxima conversationala care cere ca interlocutorii sa spuna numai ceea ce cred ca este adevarat (sa furnizeze numai informatii veridice, pentru care au argument sau dovezi adecvate si accesibile celorlalti participanti) este:

- maxima calitatii

Care este concluzia urmatorului text al lui Emil Cioran din cartea Silogismele amaraciunii? “Singura cale de mantuire ar fi imitarea tacerii. Dar limbutia noastra este prenatala. Neam de flecari, de spermatozoizi guralivi, suntem in mod chimic legati de cuvat”

- Concluzia e ca nu ne putem mantui

Canonul retoricii numit declamare are in vedere dimensiunea performativa a retoricii, care are in vedere in principal abilitatile de comunicare nonverbala si paraverbala necesara pentru sustinerea publica a discursului.

Care dintre urmatoarele figuri nu sunt tropi:

- repetitia

- zeguma

- tautologie

Care dintre urmatoarele figuri retorice apar in urmatorul panseu al lui Emil Cioran:

“Insomnia este singura forma de eroism compatibila cu patul”

- butada

- metafora

Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre argumentul “ad verecundiam” si argumentul “ad misericordiam” sunt adevarate?

- in cazul ambelor argumente poate interveni suspiciunea de uz sofistic sau de manipulare

- ambele argumente incalca conditia relevantei

- in timp ce ad verecundiam apeleaza la prestigiul public al unei persoane pentru a garanta acceptabilitatea concluziei, argumentul ad misericordiam recurge la presiunea psihilogica exercitata asupra emotiilor audientei

Fie urmatorul enunt:

“Criminalitatea din acest an este una normala, deci nu ar trebui sa luptam impotriva ei, deoarece nu trebuie sa luptam impotriva normalitatii”.

Care dintre urmatoarele enunturi reprezinta motive pentru care argumentul nu este valid?

- desi in aparenta argumentul are 3 termeni, el are de fapt mai multi, pentru ca intervin termeni echivoci

- in prima premisa termenul de normalitate are acceptiunea de conformitate cu media statistica , in timp ce in a doua premisa termenul are acceptiunea de social acceptabil

Retorica poate fi descrisa ca:

- un studiu sistematic al resurselor limbajului

- un revers al dialecticii, ambele ocupandu-se de lucruri comune tuturor oamenilor, fara a presupune o stiinta speciala

- facultatea de a cerceta, pentru fiecare caz in parte, ceea ce e capabil de a convinge

- arta si stiinta elaborarii discursului in general, avand functie primordial persuasiva, dar si functie justificativa, demonstrativa sau deliberativa

- intalnirea intre oameni si limbaj in prezentarea diferentelor si identitatii lor

Care din urmatoarele enunturi despre inceputurile retoricii ca disciplina teoretica sunt adevarate?

- apare la sfarsitul secolului V – inceputul secolului IN i.Chr. in Sicilia

- apare ca disciplina conexa domeniului juridic

- este in directa legatura cu disparitia tiraniilor grecesti si aparitia polis-urilor democratice

- apare ca o disciplina al carei scop este crearea plauzibilului si a verosimilului prin discurs

- primul manual de retorica ii apartine lui Corax si e plasat in jurul anului 460 i. Chr.

Asociati genurilor oratorice caracteristicile specifice:

- judiciar- corect/incorect

- epidictic – virtute/viciu

- deliberativ – ne-/avantajos

Functiile celor cinci canoane ale retoricii clasice sunt:

- generativa

- analitica

- pedagogica

Asociati partilor discursului modurile persuasive recomandate de Cicero:

- exordium – ethos

- naratio – logos

- confirmatio – logos+pathos

- peroratio – pathos

Actul de limbaj (sau actul de vorbire) locutionar reprezinta actul de folosire a limbii in situatii concrete de comunicare prin care se realizeaza transmiterea unor anumite semnificatii lexicale si gramaticale prin rostirea enunt si care este independent de context.

Asociati elementelor din clasificarea standard a figurilor retorice elementele corespunzatoare din clasificarea Grupului q:

- figuri de sunet – metaplasme

- figuri de constructie – metataxe

- figuri de semantice (tropi) – metasememe

- figuri de gandire – metalogisme

Care din urmatoarele sunt figuri de sunet?

- anagrama

- aliteratia

- paronomaza

- rima

In sloganul publicitar “Domestos: si harnici si darnici” apar care din urmatoarele figuri retorice?

- paronomaza

- rima

Care dintre urmatoarele propozitii despre raportul dintre analogie si inductie sunt adevarate?

- analogia este o specie a inductiei

- ambele sunt strategii de argumentare care pleaca de la particular, spre deosebire de deductie, care pleaca de la general

- in timp ce inductia ajunge la o propozitie generala, analogia ajunge tot la o particulara

- cu exceptia inductiei complete, niciuna nu aduce proba definitiva pentru concluzie

Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre “petitio principii” si “ignoratio entelechi” sunt adevarate?

- ambele sunt sofisme (sau paralogisme, sau argumente falacioase)

- ambele ajung la concluzie fara a trece printr-un proces de argumentare pertinenta

- in timp ce petitio principii se bazeaza pe asumarea a ceea ce trebuie demonstrat, ignoratio entelechi se bazeaza pe argumentarea care nu este la obiect

Care dintre argumentele de mai jos atrag atentia asupra motivelor pentru care concluzia nu decurge din premise in urmatorul argument: “Din moment ce toti se zbat sa obtina puterea, inseamna ca ea e cel mai de pret bun pentru oameni. Dar bunul cel mai de pret trebuie sa fie accesibil oricui. Deci puterea trebuie sa fie a poporului.”

- argumentul comite in mod tacit un salt nelegitim de la oricui (adica orice persoana) la popor (despre care nu se stie daca este luat in sens colectiv sau diviziv)

- sensul termenului “putere” se modifica pe parcursul argumentarii: in prima premisa el inseamna capacitate de decizie asupra propriei tale vieti, iar in concluzie inseamna putere politica

Persuasiunea se deosebeste de demonstraie prin:

- folosirea autoritatii morale a autorului si a cauzei sale

- folosirea aluziei sau a insinuarii

- apelul la emotie

Care dintre urmatoarele enunturi despre gradul zero al scriitorii sunt adevarate?

- e un concept formulat de Roland Barthes

- e un etalon ideal pentru limbajul lipsit de figuri retorice

- fiind un etalon ideal, nu existainstante concrete ale gradului zero al scriiturii

- cel mai apropiat de gradul zero al scriiturii este limbajul stiintific

Platon era un dusman al retoricii pentru ca:

- retorica era promovata de sofisti ca arta de a produce convingerea si nu adevarul

- sofistii, cei care promovau retorica, deseori comiteau rationamente inselatoare si manipulatoare

Termenul de pathos desemneaza in retorica:

- apelul la emotiile audientei

- indicatorul relevant pentru relatia stabilita cu audienta

- corespondentul actului de vorbire perlocutionar si al functiei conative a limbajului

Asociati genurilor oratorice clasice caracteristicile lor specifice:

- judiciar – acuzare/aparare

- epidictic – lauda/blam

- deliberativ – sfat/avertizare

Canonul numit inventio este cel care se afla in directa legatura cu dialectica si al carui scop

consta in a gasi argumente disponibile pentru a persuada.

Care dintre urmatoarele sunt figuri de constructie:

- zeugma

- anafora

- inversiunea

- epifora

Care din urmatoarele figuri retorice apar in acest text al unui cersetor: “Ajutati un veteran ranit de doua ori: o data la 23 August si o data la picior”:

- zeugma

- enumeratia

Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre “petitio principii” si “post hoc ergo propter hoc” sunt adevarate?

- ambele sunt sofisme (sau paralogisme, sau argumente falacioase)

- ambele ajung la concluzie fara a trece printr-un proces de argumentare pertinenta

- in timp ce petitio principii se bazeaza pe asumarea in premise a ceea ce trebuie demonstrat in concluzie, post hoc ergo propter hoc se bazeaza pe asimilarea consecutiei cu cauzalitatea

Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre ipostaziere si argumentul autoritatii sunt adevarate:

- ipostazierea este intotdeauna sofism, pe cand argumentul autoritatii nu este intotdeauna sofism

- ipostazierea reprezinta o forma de argument al autoritatii

- pentru a fi acceptabile in argumentare, ambele trebuie sa asume ca exista un consens intre experti asupra problemei pentru care se aduce argumentul

Maxima conversationala care reglementeaza volumul de informatie emis de fiecare participant, in functie de scopul schimbului verbal (informatia sa nu fie nici insuficienta, nici excesiva) este:

- maxima cantitatii

Distinctia dintre sofism si paralogism vizeaza:

- caracterul intentionat sau nu: sofismul este rationamentul inselator creat deliberat pentru a induce in eroare, pe cand paralogismul este un argument care ajunge la eroare in mod neintentionat

- sursa erorii: paralogismele au ca principala sursa a erorii echivocatia termenilor sau ambiguitatile enunturilor, pe cand sofismele au o gama mult mai larga de surse ale erorii, printre care apelul la emotie, argumentarea irelevanta…

Care dintre urmatoarele afirmatii desemneaza merite ce-i apartin lui Aristotel in configurarea teoretica a domeniului retoricii:

- retorica este conceputa de Aristotel ca o disciplina de elaborare a discursului fixata in tipare clare

- Aristotel repozitioneaza folosirea publica a retoricii din domeniul juridic in cel politic

- Aristotel asociaza retorica cu dialectica – pentru ca ambele se ocupa cu chestiuni comune tuturor oamenilor, fara a presupune o stiinta speciala

- Aristotel abordeaza tipologia discursului oratoric in functie de topice comune si topice speciale de inventie

- Aristotel pune in evidenta cele 3 moduri ale persuasiunii si asociaza fiecarui mod al persuasiunii un tip de discurs

Termenul “logos” desemneaza in retorica clasica:

- vorbire

- limba, limbaj

- apel la ratiune

Asociati genurilor oratorice clasice caracteristicile lor specifice:

- judiciar – trecut

- epidictic – prezent

- deliberativ – viitor

Canonul numit dispositio este cel care are in vedere organizarea discursului, structurarea lui in momente logice, cronologice sau retorice.

Actul de limbaj (sau actul de vorbire) perlocutionar reprezinta actul de folosire a limbii in situatii concrete de comunicare prin care sunt vizate anumite efecte asupra interlocutorului. Ele pot fi desemnate de verbe ca: a consola, a maguli, a irita etc.

Care dintre urmatoarele sunt figuri semanatice?

- metafora

- oximoronul

- litota

- catacreza

Care din urmatoarele figuri retorice de mai jos apar in urmatorul titlu de presa:

Ministerul sanatatii sufera de boala favoritismului

- personificarea

- antiteza

- metafora

Fie urmatorul silogism: “Unele telefoane mobile nu sunt nocive, deci merita cumparate, pentru ca ce e nociv nu merita cumparat”.

Acest silogism nu este valid pentru ca:

- premisele sunt ambele negative, or din doua premise negative nu decurge niciodata nimic

- concluzia este afirmativa, iar cel putin una dintre premise este este negativa, deci concluzia nu urmeaza partea cea mai slaba

Fie urmatorul silogism: “Niciun dezertor nu este demn de mila pentru ca doar greselile comise fara stiinta sunt pardonabil, or a dezerta nu poate fi o greseala comisa fara stiinta”. Acest

silogism nu este valid pentru ca:

- silogismul are mai mult de 3 termeni si astfel se incacla o lege a silogismelor

- singura conlcuzie care poate decurge din premisele date este ca a dezerta nu este o greseala pardonabila

Care dintre enunturile de mai jos atrag atentia asupra motivelor pentru care concluzia nu decurge din premise in urmatorul argument: “Presa ne da multa libertate. Or, libertatea o avem din nastere. Daca nu o stim, este pentru ca suntem ignoranti. Deci presa se adreseaza ignorantilor”:

- termenul “ignorant” este ambiguu si nu se stie daca este folosit in aceeasi acceptiune in premisa si in concluzie

- termenul “libertate” isi schimba acceptiunea pe parcursul argumentului; in a doua premisa ea desemneaza un drept fundamental, pe cand in prima premisa desemneaza capacitate de decizie in cunostinta de cauza

Semiotica

1. Modelul de analiza a comunicarii creat de Shannon si Weaver este unu:

linear

2. Indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:

A. scoala procesului de comunicare tinde sa tinteasca spre stiintele sociale, in special psihologia si sociologia.

B. Scoala procesului de comunicare tinde sa se concentreze asupra actelor de comunicare

C. Scoala semiotica se contureaza in jurul lingvisticii si al subiectelor de arta

D. Scoala semiotica defineste interactiunea sociala drept procesul prin care o persoana este in legatura cu celelalte, afectandu-le comportamentul, starea intelectuala sau raspunsul emotional.

Abc adevarate, c fals

3. completati lacunele din urmatorul text cu varianta corecta:

In modelul elaborat de Shannon si Weaver SURSA reprezinta locul luarii deciziei, ea decide ce mesaj sa fie trimis sau, mai degraba, selecteaza unul dintre mesajele posibile.

Mesajl selectat este transformat apoi de TRANSMITATOR in SEMNAL trimis prin CANAL la RECEPTOR.

4. potrivit modelului de comunicare elabrat de George Gerbner, relatia dintre forma si continut este:

interactiva

dinamica

5. indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:

A. modelul de comunicare propus de T. Newcomb reprezinta un component de drept al scolii proces.

B. Modelul de comunicare al lui T. Newcomb poate fi considerat o forma de trecere de la scoala proces la scoala semiotica.

C. T. Newcomb introduce, prin modelul sau, o forma lineara a procesului de comunicare.

Ab adevarate, c fals

6. Completati lacunele din textul urmator:

Modelele de comunicare ale scolii semiotice difera de cele ale scolii proces. Cele ale scolii semiotice sunt STRUCTURALE iar cele ale scolii proces sunt LINEARE.

7. Completati lacunele din textul urmator:

In dimensiunea verticala a modelului Gerbner apare conceptul de ACCES la mediu si la canalele de comunicare. In dimesiunea orizontala apare conceptul de DISPONIBILITATE (echivalentul conceptului de ACCES din dimensiunea verticala).

8. Completati lacunele din textul urmator:

Diponibilitatea (concept de baza al modelului Gerbner) este un alt fel de selectivitate numai ca selectia nu e facuta de RECEPTOR ci de EMITATOR.

9. Asociati urmatoarelor functii ale limbajului din modelul Jakobson caracteristicile lor:

- functia expresiva / exprima tentativele facute pentru a-l informa pe celalalt de personalitatea celui care transmite mesajul

- functia poetica / aduce un surplus, o completare de sens la un mesaj

- functia referentiala / exprima continutul mesajului fara a-l angaja pe cel care-l produce sau primeste

10. Pentru t. Newcomb rolul comunicarii consta in:

mentinerea echilibrului in sistemul social

11. Completati lacunele din textul urmator:

Semnele sunt acte sau fapte de arta care se refera la altceva decat ele insele; prin acesteam ele sunt structuri care SEMNIFICA (adica transmit informatii despre o realitate). Sistemele in care sunt organizate aceste semne, precum si modalitatile de corelare dintre semne in cadrul sistemelor se numesc CODURI.

12. Comunicarea poate fi inteleasa ca:

transmitere de mesaj

transmitere si schimb de sensuri

activitate de decupare, distorsiune si creare de sensuri, intelesuri

13. Completati lacunele din urmatorul text cu varianta corecta pusa la dispozitie in meniu:

dupa John Fiske in studiu comunicarii exista doua scoli: scoala „proces” care se caracterizeaza prin a) CONSIDERAREA MESAJULUI DREPT CEEA CE SE TRANSMITE PRIN PROCESUL DE COMUNICARE, b) PREOCUPAREA PENTRU MODUL IN CARE EMITATORUL SI RECEPTORUL CODIFICA SI DECODIFICA, c) PREOCUPAREA PENTRU FELUL IN CARE TRANSMITATORII FOLOSESC CANALELE SI MEDIA si scoala semiotica care se caracterizeaza prin a) ABORDAREA COMUNICARII CA PRODUCERE SI SCHIMB DE INTELESURI, b) PREOCUPAREA FATA DE ROLUL TEXTULUI IN CULTURA NOASTRA.

14. indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:

A. Modelele semiotice de analiza a comunicarii fac o distinctie principala intre codificator si decodificator.

B. In cadrul modelelor semiotice de analiza a comnicarii, decodificarea este le fel de activa si creativa ca si codificarea.

C. Scolii proces ii sunt specifice modelele liniare de analiza a comunicarii.

A fals, bc adevarate

15. completati lacunele din urmatorul text cu varianta corecta pusa la dispozitie in meniu:

Analiza semnului in maniera lui F. De Saussure trimite intr-un plan secund problema semnificatiei, a relatiei dintre SEMNIFICAT si REALITATE.

16. indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:

A. Shannon si Weaver au considerat ca informatia trebuie inteleasa ca o masura a predictibilitatii semnalului.

B. Redundanta este rezultatul unei predictibilitati inalte, potrivit lui Shannon si Weaver.

C. Entropoa, sustin Shannon si Weaver, poate fi cel mai cine inteleasa ca maximum de impredictibilitate.

Abc adevarate

17. completati lacunele din urmatorul text:

Geroge Gerbner a incercat sa elaboreze un model general de comunicare, mai avansat prin doua aspecte. In primul rand, el relationeaza MESAJUL cu REALITATEA despre care relateaza, ceea ce faciliteaza discutarea problemelor de perceptie si de inteles; in al doilea rand, concepe comunicarea ca proces care consta in doua dimensiuni ce alterneaza: cea PERCEPTUALA (sau de receptie) si cea de COMUNICARE (dimensiunea modalitatii de transmitere si control).

18. completati lacunele din urmatorul text:

Newcomb introduce, prin modelul sau, o forma de tip TRIUNGHI a procesului de comunicare. Importanta sa majora consta in faptul ca introduce studiul comunicarii in context SOCIETAL . in modelul sau, A si B sunt cel ce COMUNICA si, respectiv, RECEPTORUL este parte a MEDIULUI lor social. AXB este un SISTEM , ceea ce inseamna ca relatiile sale interne sunt interdependente.

19. completati lacunele din urmatorul text:

In modelul lui Ch. Peirce intre SEMN si OBIECT intervine INTERPRETANTUL care se afla sub presiunea contextului social, materializat in norme si conventii ce difera de la o cultura la alta.

20. Completati lacunele din urmatorul text cu varianta corecta pusa la dispozitie in meniu:

Potrivit lui F. de Saussure, SEMNIFICANTUL este imaginea semnului asa cum il percepem – urma pe hartie sau sunetele in aer; SEMNIFICATUL este conceptul mental la care se refera.

21. Potrivit luiOgden si Richards, semnificatia are trei componente:

referent, referinta, simbol

22. Completati lacunele din textul urmator:

Conceptia mitica despre limbaj considera cuvantul drept CREATOR de realitate si nu doar un INSTRUMENT de instapanire a acesteia asa cum se intampla in conceptia magica.

23. Indicati varianta de rapsuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:

A. Conceptia instrumentalistica in varianta „cuvantul-semnal” implica o reactie dinamica din partea receptorului.

B. In cadrul conceptiei „cuvantului-semnal”, semnalul este pretios in masura in care indeplineste doua functii vitale: indica o realitae si impune o reactie de raspuns.

C. Conceptia „cuvantului-semnal” ii atribuie limbajului un rol supra-uman.

Ab adevarat, c fals.

24. codificata ca paradigma culturala, conceptia „cuvantului-simbol” poate fi sintetizata astfel:

„Realul” este prim si independent; discursul este secund si dependent

Discursul reflecta „lumea-in-sine”, ce poate exista si in tacere fara ajutorul limbajului, pentru ea, prezenta discursului este aleatoare.

„Cuvantul simbol” este principalul instrument al cunoasterii realitatii

Cunoasterea obtinuta poate aspira la obiectivitate deplina

Obiectivitatea devine criteriul adevarului, iar rolul subiectului este exterior, reducandu-se la cel de „agent”

25. Completati lacunele din urmatorul text:

Detasarea de realitate (spre deosebire de „cuvantul-semnal’) determina „cuvantul-simbol” sa se multumeasca cu construirea discursului- OGLINDA . conceptia „cuvantului-simbol” permite, legitimeaza si reproduce iluzia posibilitatii unei OBIECTIVITATI depline (instrumentalizata la maximum de pozitivism). In aceasta conceptie principala garantie a adevarului este considerata OBIECTIVITATEA discursului, iar adevarul este conceput ca o corespondenta intre o REALITATE prima si un DISCURS intotdeauna secund.

26. Conceptia demiurgica despre limbaj comporta urmatoarele variante:

conceptia magica

conceptia mitica

27. Alegeti asocierea corecta a conceptiei magice si celei mitice cu elementele care le caracterizeaza:

- conceptia magica / se inrudeste cu prima varianta a conceptiei instrumentaliste insa, deosebirea consta in faptul ca aici cuvantul nu se mai adreseaza unui om, ci unor forte supraindividiale (fie naturale, fie supra-naturale)

- conceptie mitica / va considera cuvantul drept creator de realitate, nu doar un instrument de instapanire al acesuia.

28. Completati lacunele din urmatorul text:

Cunoscuta in literatura si sub denumirea de „conceptie umanista”, ea poate fi defnita conceptie „sincretica” asupra limbajului deoarece presupune concordanta (sincretismul) LIMBAJULUI, REALITATII si fiintei UMANE sub auspiciile unei geneye continue si fara sfarsit.

29. Conceptia sincretica ii ofera limbajului:

o masura umana

30. Manifestarea cotiturii lingvistice in literatura a insemnat inlocuirea descrierii universului interior cu:

experimentul verbal pur

31. Noua paradigma culturala fizata in istoria culturala a secolului XX sub numele de „cotitura lingvistica” propune:

o reducere generalizata la discurs

o reorientare a culturii contemporane catre semiotic

32. Completati lacunele din textul urmator:

Abordarile riguroase ale limbajului se caracterizeaza printr-un triplu neutralism: neutralitatea limbajului OBSERVATIONAL in raport cu angajamentele teoretice (care sunt subiective), neutralitatea limbajului STIINTIFIC in raport cu orientarile de valoare, neutralitatea ORICARUI limbaj in raport cu contextul social-istoric.

33. Printre reprezentantii traditiei de cercetare nerguroase se numara:

M. Heiddeger

H. Putnam

E. Cassirer

34. Traditia de cercetare „riguroasa” se caracterizeaza prin A. Trasatura definitorie a abordarii „riguroase” este B. A.P. Iliescu vorbeste despre un anumit ideal cognitiv al acestei traditii pe care-l numeste C.

A. atasamentul fata de „paradigmele formaliste”

B. optimismul nelimitat in privinta perfectionarii s regularizarii limbajului

C. idealul hilbertian

35. Traditiei de cercetare riguroasa ii corespunde o conceptie despre limbaj:

instrumentalista

36. Completati lacunele din text:

Printre presupozitiile ce stau la baza abordarilor riguroase se afla D. care considera lumea un ansamblu de lucruri cu anumite proprietati si care sufera anumite schimbari, E. potrivit careia limbajul este o harta a lumii, C. ce presupune ca limbajul este supra-istoric, trans-localist, A. conform careia realitatea este ordine, necesitate, B. ce presupune ca limbajul e pe deplin obiectiv daca este un corespondent structural al realitatii.

A. Ordinea universala

B. Posibilitatea obiectivitatii deplina

C. Universalitatea limbajului

D. Chosismul

E. Izomorfismul structural intre limbaj si lume

37. In esenta, abordarile neriguroase ale limbajului considera ca rationalitatea manifestarilor lingvistice este legata de:

contextualitatea acestora

partialitatea acestora

subiectivitatea acestora

istoricitatea acestora

38. Indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:

A. Abordarile neriguroase ale limbajului inlocuiesc paradigma limbajului-oglinda cu paradigma limbajului activitate respingand in acelasi timp presupozitia esentialista in favoarea idei ca lucrurile nu au o esenta unica.

B. Din moment ce ambiguitatea limbajului reflecta o lume incomplet determinata, presupozitia ordinii universale e complet abandonata in abordarile neriguroase.

C. Presupozitia universalitatii limbajului cade si ea din moment ce in abordarile neriguroase substanta sa provine din reguli abstracte si stipulatii logice.

Ab adevarat, c fals

39. Joc social / Wittgenstein

Sistem de reactii sociale / Quine

Traditie sociala / Kripke

40. Printre reprezentantii traditiei de cercetare riguroase se numara:

Ch. Peirce

F. de Saussure

Carnap

41. Intelectualismul, presupozitie a abordarilor riguroase, se manifesta sub urmatoarele forme:

Autonomia sensului

Autonomia semanticii

42. Abordarile riguroase:

construiesc limbaje ideale

construiesc, reguralizeaza, sistematizeaza

deduc in structuri riguroase

prescriu norme

43. Abordarile neriguroase:

urmaresc intelegerea naturii limbajelor reale

analizeaza, critica, descriu fapte relevante

se refera doar la contexte locale (situatie pre-paradigmatica)

descriu fapte lingvistice

arata (sau doar sugereaza)

44. Potrivit conceptiei Susanei Langer, „tehnica”de formulare a intrebarilor caracterizeaza:

o anumita epoca

45. Indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:

A. „Tehnica” de formulare a intrebarilor, potrivit Susanei Langer, limiteaza si hotaraste caile prin care se ofera raspunsurile.

B. Conform Susanei Langer, „tehnica” de formulare a intrebarilor este analizata atat de specialisti cat si de interlocutorii obisnuiti.

C. „Tehnica” de formulare a intrebarlor, potrivit Susanei Langer, predetermina modul de productie a ideilor, a ideologiilor, a conceptiilor despre lume.

Ac adevarat, B fals

46. Completati lacunele din textul urmator:

Potrivit Susanei Langer, conceptiile despre lume sunt tributare unor ORGANIZARI MENTALE si unor TEHNICI DE PROBLEMATIZARE.

47. Este evident ca intre interlocutorii ce nu impartasesc aceeasi organizare mentala, o comunicare ca transfer de idei constientizat nu este posibila, deoarece:

orice raspuns formulat de unul dintre interlocutori va insemna, pentru cel de-al doilea, respingerea intrebarilor sale

nu exista un limbaj comun

48. Indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:

A. pentru pozitivisti, in caracterizarea naturii si dinamicii stiintei, conceptul central este cel de „teorie stiintifica”

B. Pentru Th. Khun, criteriul de departajare stiinta/nonstiinta este testabilitatea

C. Pentru Th. Khun, in caracterizarea naturii si dinamicii stiintei conceptul central este cel de paradigma.

AC adevarat, B fals

49. Paradigmele sunt, potrivit lui Th. Khun:

modele de practica stiintifica ce pot fi intalnite in lucrarile stiintifice clasice si, mai ales, in manuale si tratate

realizari stiintifice exemplare care, pentru o perioada, ofera probleme si solutii model unei comunitati de practicieni.

50. Potrivit lui Th. Khun incomensurabilitatea paradigmelor provine din urmatoarele:

ele implica presupozitii incompatibile cu provire la entitatile de baza ale domeniului studiat si la comportarea acestora

ele presupun perceptii diferite datorita cunoasterii explicite cuprinse in paradigme

observatiile pe care cercetatorii le efectueaza asupra aceleiasi realitati sunt si ele incomensurabile

51. Completati lacuna din textul urmator

Potrivi lui Th. Khun, adeptii unei paradigme nu-i pot convinge pe adeptii paradigmei concurente de superioritatea punctului lor de vedere si nici nu vor putea intelege punctul de vedere al celorlalti. Argumentele celor doua partide vor fi CIRCULARE.

52. Potrivit lui Khun, trecerea de la o paradigma la alta se face prin:

convertire

53. Din caracterul quasi-constient al paradigmelor rezulta caracterul lor:

colectiv

54. Completati lacunele din urmatorul text:

Spre deosebire de cunoasterea de tip EXPLICIT cuprinsa in enunturile abstracte ale teoriei si in regulile metodologice generale, cunoasterea cuprinsa in paradigme este o cunoastere TACITA.

55. Consecintele incomensurabilitatii paradigmelor sunt:

apare ruptura de comunicatie intre cei care impartasesc paradigme diferite

argumentele celor doua partide vor fi ciculare (ele pot fi intelese si acceptate doar de cercetatorii care lucreaza deja la aceeasi paradigma)

compararea si evaluarea a doua paradigme rivale pe baza unor crterii logice sau a unui stoc de date observationale invariante nu este posibila

56. Asociati autorilor urmatori lucrarile corespunzatoare:

Th. Kuhn / Structura revolutiilor stiintifice

F. de Saussure / Curs de lingvistica generala

E. Morin / paradigma pierduta: natura umana