Resurse Catolice - Ritualul binecuvantarilor -RÂNDUIT PRIN DECRETUL SFÂNTULUI CONCILIU VATICAN II

RITUALUL ROMANRÂNDUIT PRIN DECRETUL SFÂNTULUI CONCILIU

VATICAN II ŞI PROMULGAT CU AUTORITATEASFÂNTULUI PĂRINTE IOAN PAUL AL II-LEA

BINECUVÂNTĂRILE

ImprimaturIoan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de BucureştiPetru Gherghel, Episcop de Iaşi

Prezentul ritual este tradus după: Rituale Romnaum ex decreto Sacrosancti Oecumenici Concilii Vatican II

Instauratum auctoritate Ioannis Pauli II Promulgatum, De Benedictionibus, Editio Typis, Typis Polyglottis Vaticanis 1985

CONGREGAŢIA PENTRU CULTUL DIVIN

Prot. N. 1200/84

DECRET

Între sacramentaliile rânduite de Biserică în folosul pastoral al poporului lui Dumnezeu, celebrările binecuvântărilor ocupă un loc aparte. Căci ele, ca acţiuni liturgice, îi îndeamnă pe credincioşi să-l laude pe Dumnezeu, îi pregătesc să obţină rodul principal al sacramentelor şi să sfinţească aşa cum se cuvine diferitele împrejurări ale vieţii.

Iniţiind revizuirea ritualului sacramentaliilor, Conciliul Ecumenic al doilea din Vatican a hotărât ca în celebrarea acestora să se aibă în vedere cu foarte mare grijă participarea conştientă, activă şi accesibilă a credincioşilor şi îndepărtarea totală din ele a tot ceea ce de-a lungul timpului a făcut mai puţin clare natura şi scopul sacramentaliilor.

De asemenea, Conciliul a hotărât să rămână foarte puţine binecuvântări rezervate şi numai în favoarea Episcopilor sau a Ordinariilor, iar unele ritualuri, cel puţin în împrejurări speciale şi cu hotărârea Ordinariului, să poată fi administrate de laici înzestraţi cu însuşirile corespunzătoare.

Urmând aceste hotărâri, Congregaţia pentru Cultul Divin a pregătit un nou Ritual Roman pe care Supremul Pontif Ioan Paul al II-lea l-a aprobat cu Autoritatea Sa Apostolică şi a poruncit să fie publicat. De aceea, această Congregaţie, cu încredinţarea specială a Supremului Pontif, a hotărât publicarea „Rânduielii Binecuvântărilor”, care în redactarea latină, să intre în vigoare la data apariţiei; iar traducerile, după aprobarea lor de Scaunul Apostolic, vor intra în vigoare la datele hotărâte de Conferinţele Episcopale.

Orice dispoziţie contrară se abrogă.Dat la sediul Congregaţiei pentru Cultul Divin, la 31 mai 1984.

+ AUGUSTIN MAYER, O. S. B.Arhiep. tit. SatrianensisPro-Prefect

+VERGILIO NOE Arhiep. tit. Voncariensis

Secretar

OBSERVAŢII GENERALE

OBSERVAŢII GENERALE

I. BINECUVÂNTAREA ÎN ISTORIA MÂNTURII

1. Izvorul şi începutul1 a toată binecuvântarea este Dumnezeu, Cel binecuvântat2 peste toate, el singur bun, care pe toate le-a făcut bine, ca să copleşească3 făpturile sale cu binecuvântări şi le-a dăruit necontenit aceste binecuvântări, ca semn de îndurare, chiar şi după căderea omului.

2. Iar când a venit împlinirea timpului, Tatăl l-a trimis pe Fiul său şi prin el, care s-a întrupat, i-a binecuvântat din nou pe oameni, cu toată binecuvântarea spirituală4. Şi astfel, vechiul blestem s-a transformat pentru noi în binecuvântare, când „a răsărit Soarele dreptăţii, Cristos Dumnezeul nostru; care, nimicind blestemul, a dăruit binecuvântarea”5.

3. Binecuvântarea supremă a Tatălui, Cristos însuşi, s-a arătat în Evanghelie, binecuvântându-i pe fraţii săi, mai ales pe cei mai mici6, şi înălţând7 rugăciune de binecuvântare către Tatăl. În sfârşit, glorificat de Tatăl şi înălţându-se la cer, a revărsat darul Duhului său asupra fraţilor pe care i-a dobândit cu sângele lui, pentru ca prin puterea sa să-l laude pe Dumnezeu Tatăl în toate, să-l adore şi să-i aducă mulţumire şi, săvârşind fapte de iubire, să se învrednicească a fi număraţi printre binecuvântaţii Împărăţiei8.

4. Căci prin Duhul Sfânt, binecuvântarea lui Abraham9 se împlineşte tot mai mult în Cristos, deoarece trece asupra fiilor chemaţi la viaţa cea nouă „în toată plinătatea binecuvântării”10, pentru ca, fiind făcuţi mădulare ale

1 Cf. Liturghierul Roman, orânduit după Decretul Sfântului Conciliu Ecumenic al doilea din Vatican promulgat cu autoritatea Papei Paul al VI-lea, ed.tip. II, Roma 1975: Binecuvântările la sfârşitul Liturghiei, Binecuvântări solemne, n.3, la începutul anului.

2 Cf. Rom 9,5.3 Cf. Liturghierul Roman, Rugăciunea Euharistică IV, n.117.4 Cf. Gal 4,4; Ef 1,3.5 Cf. Oficiul divin orânduit după Decretul Sfântului Conciliu Ecumenic al doilea din

Vatican promulgat cu autoritatea Papei Paul al VI-lea, Liturgia Orelor după Ritul Roman, ed.tip., IV, Roma 1972: Antifonul la Benedictus, la Naşterea Fericitei Fecioare Maria, 8 septembrie.

6 Cf. Fap 3,26; Mc 10,16; 6,41; Lc 24,50 etc.7 Cf. Mt 9,31; 14,19; 26,26; Mc 6,41; 8,7.9; 14,22; Lc 9,16; 24,30; In 6,11.8 Cf. Liturghierul Roman pentru Sfinţi şi Sfinte: 9. Pentru aceia care s-au descoperit prin

fapte de caritate. Rugăciunea zilei.9 Cf. Gen 12,3.10 SF. VASILE, De Spiritu Sancto, 15,36: PG 32, 131. Cf. SF. AMBROZIU, De Spiritu

Sancto, I, 7,89: PL 16, 755; CSEL 79,53.

trupului lui Cristos, să răspândească roadele aceluiaşi Duh pentru tămăduirea lumii prin binecuvântarea divină.

5. Privind spre Cristos Mântuitorul, Tatăl a întărit prin revărsare de binecuvântări nenumărate cel dintâi legământ al iubirii sale faţă de oameni. Astfel, a pregătit poporul ales pentru a-l primi pe Răscumpărătorul şi l-a făcut tot mai vrednic de acest legământ. Iar poporul, umblând pe căile dreptăţii a putut să-l laude cu glasul şi cu inima pe Dumnezeu, devenind semn şi sacrament al binecuvântării divine în lume.

6. Iar Dumnezeu, de la care coboară toată binecuvântarea, le-a dăruit oamenilor chiar din acel moment ca, mai ales patriarhii, regii, preoţii, leviţii, părinţii11 să binecuvânteze numele lui lăudându-l şi, prin numele lui, să-i copleşească pe ceilalţi oameni şi lucrurile create cu binecuvântările divine.

Căci Dumnezeu, atunci când binecuvântează fie direct, fie prin alţi, întotdeauna făgăduieşte ajutorul Domnului, vesteşte har lui, dezvăluie fidelitatea sa faţă de legământul de la început. Iar oamenii, când binecuvântează, îl laudă pe el, proclamându-l bun şi îndurător.

Fiindcă Dumnezeu împarte binecuvântarea, împărtăşind şi făcând cunoscută bunătatea sa. Oamenii îl binecuvântează pe Dumnezeu, înălţându-i laude, aducându-i mulţumire, oferindu-i cultul evlaviei şi supunerii lor; iar când îi binecuvântează pe ceilalţi, cer ajutorul lui Dumnezeu, fie asupra unei persoane, fie asupra unui grup.

7. După mărturia Scripturii, toate cele pe care Dumnezeu le-a creat şi le susţine fără încetare în lume cu providenţa sa, aduc binecuvântare lui Dumnezeu şi trebuie să-i îndemne pe oameni să-l binecuvânteze12.

Acest lucru este cu atât mai adevărat, după ce Cuvântul s-a făcut trup, a început să sfinţească tot universul prin misterul Întrupării sale.

Totuşi binecuvântările se referă în primul rând şi în mod deosebit la Dumnezeu, a cărui măreţie şi bunătate le preamăresc; dar fiindcă împărtăşesc binefacerile divine, se referă şi la oameni, pe care Dumnezeu îi călăuzeşte şi îi ocroteşte prin providenţa sa; se îndreaptă şi spre lucrurile create, prin a căror bogăţie şi diversitate Dumnezeu îl binecuvântează pe om13.

II. BINECUVÂNTĂRILE ÎN VIAŢA BISERICII

11 Cf. Gen 14,19-20; Evr 7,1; Gen 27,27-28; 38,40; Evr 11,20; Gen 49,1-28; Evr 11,21; Dt 21,5; 33; Ios 14,13; 22,6; 2Cor 30,27; Lev 9,22-23; Neh 8,6; Sir 3,9-11.

12 Cf. de ex. Dan 3,57-88; Ps 65 (66),8; 102 (103); 1Tim 4,4-5.13 Cf. Gen 27,27; Ex 23,25; Dt 7,13; 28,12; Iob 1,10; Ps 64 (65),11; Ier 31,23.

8. După învăţătura Mântuitorului, Biserica se împărtăşeşte din potirul binecuvântării14, mulţumind lui Dumnezeu pentru darul său de negrăit dobândit mai întâi prin Misterul Pascal, apoi împărtăşit nouă prin Euharistie. Căci din Misterul Euharistic, Biserica îşi soarbe harul şi puterea prin care ea însăşi devine binecuvântare pentru lume şi, ca sacrament15 universal de mântuire, îşi împlineşte necontenit lucrarea de sfinţire printre oameni şi pentru oameni şi îl slăveşte pe Tatăl împreună cu Capul, care este Cristos, în Duhul Sfânt.

9. Prin puterea Duhului Sfânt, Biserica îşi exprimă în multe feluri misiunea ei şi de aceea a rânduit mai multe forme de binecuvântare, prin care îi cheamă pe oameni să-l laude pe Dumnezeu, îi îndeamnă să-i ceară ocrotirea, îi învaţă să se facă vrednici de îndurarea lui prin sfinţenia vieţii, înalţă rugăciuni pentru a obţine binefacerile lui, astfel încât în cerea ei să fie rodnică.

Aceasta este ţinta binecuvântărilor rânduite de Biserică, semne sensibile prin care este semnificată şi realizată pentru fiecare în mod special16, şi sfinţirea oamenilor în Cristos, şi preamărirea lui Dumnezeu, care constituie scopul tuturor celorlalte lucrări ale Bisericii17.

10. Ca semne care se întemeiază pe Cuvântul lui Dumnezeu şi sunt celebrate prin lucrarea credinţei, binecuvântările urmăresc şi trebuie să arate înnoirea vieţii în Cristos care se naşte şi creşte din sacramentele Noului Legământ, rânduite de Domnul. În plus, binecuvântările fiind întocmite după chipul sacramentelor, semnifică întotdeauna în primul rând roadele spirituale pe care le dobândesc prin mijlocirea Bisericii18.

11. Fiind convinsă de aceste adevăruri, Biserica se preocupă ca celebrarea binecuvântării să fie cu adevărat laudă şi preamărire adusă lui Dumnezeu şi să aibă în vedere folosul spiritual al poporului credincios.

Pentru ca acest lucru să se arate mai limpede, potrivit unei tradiţii vechi, formulele binecuvântărilor ţintesc în primul rând să-l preamărească pe Dumnezeu pentru darurile sale, să obţină binefacerile lui şi să înfrângă puterea celui rău în lume.

14 Cf. 1Cor 10,16.15 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Biserică, Lumen gentium, n.48.16 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.7.17 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.7 şi

10.18 Cf. Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.9.

60.

12. Preamărindu-l în toate pe Dumnezeu şi, îndeosebi, referindu-se la descoperirea slavei lui faţă de oamenii renăscuţi sau urmând să se renască prin har, Biserica îl laudă pe Domnul pentru ei şi împreună cu ei prin binecuvântări în anumite împrejurări ale vieţii şi invocă harul lui asupra lor. În acelaşi timp Biserica binecuvântează şi obiecte şi locuri care ţin de munca omului, de viaţa liturgică, de pietate şi evlavie, având totuşi în vedere oamenii care se folosesc de acele lucruri sau lucrează în acele locuri. Căci omul, pentru care Dumnezeu le-a voit şi le-a făcut pe toate bune, este locul unde se arată înţelepciunea lui şi prin ritualurile de binecuvântare dovedeşte că foloseşte astfel lucrurile create, încât prin ele îl caută pe Dumnezeu, îl iubeşte pe Dumnezeu şi îi slujeşte cu credinţă unicului Dumnezeu.

13. Călăuziţi de credinţă, întăriţi de speranţă şi îndemnaţi de iubire, credincioşii nu numai că pot să descopere cu înţelepciune în toate cele create semnele bunătăţii divine, ci caută totodată în lucrările activităţii umane împărăţia lui Cristos şi, pe deasupra, în toate evenimentele lumii văd semne ale Providenţei părinteşti cu care Dumnezeu stăpâneşte şi sprijină toate. Deci, au întotdeauna şi pretutindeni prilejul de a-l lăuda pe Dumnezeu, de a-l invoca prin Cristos în Duhul Sfânt şi de a-i aduce mulţumire, numai să nu fie vorba de lucruri, de locuri sau de împrejurări care contravin învăţăturii ori spiritului Evangheliei. De aceea, fiecare celebrare de binecuvântare trebuie supusă aprecierii pastorale, mai ales dacă se poate prevedea vreo primejdie de a-i nedumeri pe credincioşi sau pe aţii.

14. Această apreciere pastorală a binecuvântărilor concordă cu amintitul Conciliu Ecumenic al doilea din Vatican: „Liturgia sacramentelor şi a sacramentaliilor are drept rezultat ca, pentru credincioşii cu dispoziţii sufleteşti bune, aproape toate evenimentele vieţii să fie sfinţite în harul divin care izvorăşte din Misterul Pascal al Patimii, Morţii şi Învierii lui Cristos, mister din care îşi trag puterea toate sacramentele şi sacramentaliile; şi astfel nu există aproape nici o folosire dreaptă a lucrurilor materiale care să nu poată fi îndreptată spre sfinţirea omului şi preamărirea lui Dumnezeu19.

Astfel, prin ritualurile de binecuvântare, oamenii sunt pregătiţi în mod deosebit pentru a primi rodul principal al sacramentelor şi sunt sfinţite diferitele împrejurări ale vieţii lor.

15. Pentru a obţine această eficacitate, credincioşii trebuie să ia parte la sfânta Liturghie cu suflet drept20. Aşadar, cei care cer binecuvântarea lui Dumnezeu prin Biserică, să se întărească prin credinţă, prin care totul este

19 Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.61.20 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.11.

posibil21; să se sprijine pe speranţa care nu dezamăgeşte22; să fie învioraţi prin iubirea care îndeamnă la păzirea poruncilor lui Dumnezeu23. Fiindcă, cerând astfel bunăvoinţa lui Dumnezeu24, oamenii vor înţelege deplin binecuvântarea Domnului şi o vor dobândi cu adevărat.

III. DESPRE FUNCŢII ŞI SLUJIRI

16. Binecuvântările Bisericii sunt acţiuni liturgice şi de aceea celebrarea comunitară care este cerută corespunde mai bine naturii rugăciunii liturgice, iar atunci când credincioşilor li se vesteşte adevărul prin rugăciunii Bisericii, cei de faţă sunt chemaţi să se alăture cu inima şi cuvântul la glasul Maicii lor.

Pentru binecuvântările mai însemnate care privesc Biserica locală, se cuvin să se adune comunitatea diecezană sau parohială, prezidată de Episcop sau de Paroh.

Dar şi la celelalte binecuvântări credincioşii e bine să participe: căci ceea ce se săvârşeşte pentru un grup se revarsă într-un fel sau altul asupra întregii comunităţi.

17. Când nu este de faţă nici un grup de credincioşi, cel care vrea să-ol binecuvânteze pe Dumnezeu cere binecuvântarea divină precum şi slujitorul care prezidează celebrarea, trebuie să-şi aducă aminte că el reprezintă Biserica în celebrare, astfel încât prin rugăciunea şi cererea lor, binecuvântarea să coboare „deşi prin om, dar nu de la om”25, deoarece este „o ofrandă de sfinţenie şi de haruri”26.

Celebrarea binecuvântării obiectelor sau a locurilor să nu se facă în general fără ca cel puţin un credincios să participe.

18. Slujirea binecuvântării este legată de o exercitare specială a preoţiei lui Cristos şi potrivit locului şi funcţiei fiecăruia în Poporul lui Dumnezeu, se săvârşeşte în felul următor:

a. Episcopului îi revine în primul rând prezidarea acelor celebrări care privesc întreaga comunitate diecezană şi care se oficiază cu o solemnitate aparte şi cu participarea largă a poporului credincios; de aceea, el îşi poate

21 Cf. Mc 9,23.22 Cf. Rom 5,5.23 Cf. In 14,21.24 Cf. Rom 12,2; Ef 5,17; Mt 12,50; Mc 3,35.25 Cf. SF. CEZAR DE ARLES, Sermo 77,5: CCL 103, 321.26 SF. AMBROZIU, De Benedectionibus Patriarcharum 2,7: PL 14, 709; CSEL De

Patriarchis, 32, 2,18.

rezerva asemenea celebrări, mai ales când sunt împlinite într-un mod mai solemn27.

b. Preoţii, prin natura slujirii lor faţă de Poporul lui Dumnezeu, se cuvine să prezideze binecuvântările, mai ales pe acelea care privesc comunitatea pentru slujirea căreia au fost trimişi; de aceea pot oficia toate binecuvântările din această carte, dacă nu este de faţă Episcopul.

c. Diaconii, ca ajutoare ale Episcopului şi ale preoţimii sale, în calitate de slujitori ai Cuvântului, ai altarului şi ai iubirii, pot prezida unele celebrări, aşa cum este indicat la locul potrivit.

Însă ori de câte ori este de faţă un preot se cuvine ca sarcina de a prezida să-i revină lui, iar diaconul îl va ajuta în celebrarea liturgică, îndeplinindu-şi rolul propriu.

d. Acoliţilor şi Lectorilor care îndeplinesc o îndatorire deosebită în Biserică prin instituirea de către aceasta, înaintea celorlalţi laici, le este atribuită de drept posibilitatea de a da unele binecuvântări după hotărârea Ordinariului locului.

Şi alţi laici, bărbaţi şi femei, în puterea preoţiei comune cu care au fost înzestraţi la Botez şi la Mir, pot celebra unele binecuvântări, după ritualul şi formulele prevăzute pentru ei, după cum este indicat la fiecare Rânduială, fie în baza îndatoririi proprii (de exemplu, părinţii pentru copii lor), fie împlinind o slujire extraordinară, fie alte îndatoriri în Biserică (de exemplu, călugării sau cateheţii în unele regiuni, după hotărârea Ordinariului locului28, dacă au cuvenita formaţie pastorală şi pricepere în îndeplinirea sarcinii apostolice încredinţate).

Însă când este de faţă un preot sau un diacon, sarcina de a prezida îi este lăsată lui.

19. Participarea credincioşilor va fi cu atât mai activă, cu cât vor fi mai bine învăţaţi despre importanţa binecuvântărilor. Deci preoţii şi oficianţii le vor vorbi credincioşilor şi în timpul celebrărilor, şi la predică, şi în cateheză despre semnificaţia şi rolul binecuvântărilor.

Este foarte important ca Poporul lui Dumnezeu să fie învăţat despre adevărata semnificaţie a ritualurilor şi a rugăciunilor pe care le foloseşte Biserica la binecuvântări, ca nu cumva în celebrarea sacră să pătrundă vreun element de superstiţie sau de credinţă deşartă.

IV. CELEBRAREA BINECUVÂNTĂRII

Structura tipică

27 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.79.28 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.79.

20. Celebrarea tipică a binecuvântării are două părţi principale: prima este proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, iar cealaltă preamărirea bunătăţii divine şi rugăciunea pentru a obţine ajutorul ceresc.

Fiecare celebrare are de obicei un scurt ritual de introducere şi de încheiere.

21. Intenţia primei părţi este ca binecuvântarea să fie cu adevărat un semn sfânt care îşi trage semnificaţia şi puterea29 din proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Deci elementul central al primei părţi este proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, de care sunt legate pe drept cuvânt şi îndemnul introductiv şi scurta explicaţie sau îndemnul ori omilia care se pot adăuga după caz.

Pentru a face mai trează credinţa celor de faţă, se intercalează de obicei un psalm sau un cântec sau un moment de tăcere sacră, mai ales dacă se fac mai multe lecturi.

22. A doua parte are scopul ca, prin ritualuri şi rugăciuni, Dumnezeu să fie lăudat şi să i se ceară ajutorul prin Cristos în Duhul Sfânt. Elementul central al acestei părţi îl constituie formula de binecuvântare sau rugăciunea Bisericii, însoţită adesea de un semn special.

Pentru a favoriza rugăciunea celor prezenţi, se poate adăuga rugăciunea universală care de obicei precede rugăciunea binecuvântării, iar uneori o urmează.

23. În celebrările propuse, părţile mai importante, cum sunt proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunea Bisericii, care nu se omit niciodată, nici chiar în Ritualurile prescurtate, trebuie bine deosebite în adaptarea celebrării, de celelalte elemente.

24. În organizarea celebrării trebuie să se mai ţină seama de următoarele:a. să fie preferată de obicei forma comunitară30, astfel încât în

cadrul ei diaconul, lectorul, psalmistul, corul să-şi îndeplinească îndatoririle proprii;

b. să se ţină seama de norma principală care este privitoare la participarea conştientă, activă şi rodnică a credincioşilor31;

29 Cf. Liturghierul Roman, Rânduiala Liturghiei lecturilor, ed.tip. II, Roma 1981, Indicaţii, nn.3-9.

30 Cf. Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.27.

31 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.79.

c. se va ţine seama de împrejurări şi de condiţia celor care participă32, respectându-se principiile organizării acestor ritualuri şi normele fixate de autoritatea competentă.

Semnele folosite

25. Semnele vizibile care însoţesc adesea rugăciunile au îndeosebi scopul să reamintească lucrările mântuitoare ale Domnului, să arate legătura cu Sacramentele principale ale Bisericii şi astfel să hrănească credinţa celor prezenţă şi să-i ajute să participe cu atenţie la ritual33.

26. Semnele care se folosesc cel mai mult sunt: întinderea, ridicarea sau împreunarea mâinilor, semnul crucii, stropirea cu apă sfinţită şi incensarea.

a. Deoarece formula binecuvântării este în primul rând „rugăciune”, slujitorul îşi întinde, îşi ridică sau îşi împreunează mâinile, aşa cum se arată la fiecare Rânduială.

b. Între semnele binecuvântării un loc deosebit îl are impunerea mâinilor, aşa cum a procedat Cristos când, vorbind despre ucenicii săi, a spus: „Veţi pune mâinile asupra bolnavilor şi se vor vindeca” (Mc 16,18), iar acest semn se va face şi acum în Biserică şi prin Biserică.

c. Adesea, potrivit vechii tradiţii a Bisericii, se face semnul crucii.

d. În unele Rânduieli este propusă stropirea cu apă sfinţită. Atunci oficianţii îi îndeamnă pe credincioşi să comemoreze Misterul Pascal şi să-şi reînnoiască credinţa de la Botez.

e. În unele Rânduieli se foloseşte incensare, care este semnul de veneraţie, cinstire şi uneori sugerează rugăciunea Bisericii.

27. Cu toate că semnele folosite în binecuvântări şi mai ales semnul crucii exprimă vestirea Evangheliei şi împărtăşirea credinţei, pentru a face mai rodnică participarea şi pentru a înlătura pericolul de superstiţie, nu este îngăduit de obicei ca binecuvântarea lucrurilor şi a locurilor să se facă numai printr-un semn exterior, fără a se folosi Cuvântului lui Dumnezeu sau o rugăciune.

Despre modul în care celebrarea unei binecuvântări se îmbină cu alte celebrări sau binecuvântări

32 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.38.33 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, nn.59-

60.

28. Deoarece unele binecuvântări dovedesc o legătură deosebită cu Sacramentele, pot fi combinate uneori cu celebrarea Liturghiei.

În Ritualul Binecuvântărilor sunt indicate binecuvântările de acest fel, partea sau ritualul cu care se pot combina şi sunt oferite pentru fiecare caz, norme rituale care nu pot fi încălcate. Alte binecuvântări nu pot fi în nici un fel combinate cu celebrarea euharistică.

29. Unele binecuvântări pot fi combinate cu alte celebrări, după cum se indică în Rânduială, la locul potrivit.

30. Uneori se pot oficia mai multe binecuvântări într-o singură celebrare. În pregătirea celebrării trebuie să se ţină seama de următoarele: se va folosi rânduiala binecuvântării principale, adăugându-se îndemnuri şi în rugăciuni cuvinte şi semne adecvate prin care să se arate intenţia de a săvârşi şi alte binecuvântări.

Rolul slujitorului în pregătirea şi desfăşurarea celebrării

31. Celebrantul va ţine seama de faptul că binecuvântările se referă în primul rând le credincioşi, dar se pot celebra şi pentru catehumeni şi, respectându-se normele can. 1170, chiar pentru necatolici, dacă nu există vreo interdicţie a Bisericii.

Pentru binecuvântările care se celebrează comunitar cu fraţii despărţiţi, se vor respecta cu fiecare caz normele date de Ordinariul locului.

32. Celebrantul sau slujitorul, având în vedere toate împrejurările, ascultând şi dorinţele credincioşilor, se va folosi de facultăţile oferite de fiecare Rânduială, însă va păstra structura şi nu va schimba cu nimic ordinea părţilor principale.

33. În oficierea celebrărilor trebuie să se aibă grijă ca toţi, oficianţi şi credincioşi, împlinindu-şi fiecare datoria, să facă tot ce le revine cu demnitate, rânduială şi evlavie.

34. De asemenea, trebuie să ţină seama de specificul timpului liturgic, aşa încât îndemnurile şi rugăciunile credincioşilor să fie legate de ciclul anual al misterelor lui Cristos.

Veşmintele liturgice

35. Episcopul, atunci când prezidează celebrări mai importante, foloseşte veşmintele indicate în Ceremonialul Episcopilor.

36. Preotul şi diaconul, atunci când prezidează binecuvântările în formă comunitară, mai ales în biserică sau cu o anumită solemnitate exterioară, îmbracă alba şi stola. Alba poate fi înlocuită de cotă, atunci când sunt îmbrăcaţi în reverendă. În celebrările mai solemne se poate folosi pluvialul.

37. Culoarea veşmintelor este ori albă, ori adecvată cu timpul liturgic sau sărbătorii.

38. Oficianţii instituiţi, atunci când prezidează celebrările comunitare, vor fi îmbrăcaţi în veşminte stabilite de Conferinţa episcopală sau de Ordinariul locului pentru celebrările liturgice.

V. ADAPTĂRILE CARE ŢIN DE CONFERINŢA EPISCOPALĂ

39. În puterea Constituţiei despre Liturgie34, este de competenţa Conferinţei episcopale alcătuirea unui Ritual particular care corespunde Ritualului Roman, adaptat la nevoile fiecărei regiuni, care să fie folosit în regiunile respective, după aprobarea Scaunului Apostolic35.

Conferinţei episcopale îi va reveni: a. Să definească adaptările potrivit principiilor stabilite în această carte,

păstrând totuşi structura proprie a ritualului;b. Să analizeze cu atenţie şi prudenţă ce elemente din tradiţiile şi firea

fiecărui popor pot fi acceptate în mod oportun şi să propună şi alte adaptări pe care le socoteşte folositoare sau necesare36;

c. Dacă sunt prevăzute binecuvântări proprii în Ritualurile particulare deja existente, sau din vechiul Ritual Roman, să le păstreze, cu condiţia să concorde cu spiritul Constituţii despre Liturgia Sacră, cu principiile expuse în acest capitol şi cu necesităţile de azi; ori să le adapteze;

d. Să adauge în diferitele Rânduieli de binecuvântare, mai ales atunci când sunt oferite mai multe formule la alegere, alte formule de acelaşi fel pe lângă cele care se află în Ritualul Roman;

e. Nu numai să traducă integral indicaţiile preliminare, generale sau particulare de la fiecare Rânduială, conţinute în această carte, ci chiar să le completeze, dacă este nevoie, pentru ca oficianţii să înţeleagă cât mai bine semnificaţia ritualului şi să devină mai conştientă şi mai rodnică participarea credincioşilor;

34 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.63,b.35 C.I.C., can. 838, § 2,3; Cf. C.I.C., can. 1167, § 1.36 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n.37,

40; 65.

f. Să completeze acele părţi care se cer în carte, ca, de exemplu, să ofere alte lecturi care pot fi utile, să indice alte cântece mai potrivite;

g. Să pregătească traducerile textelor, aşa încât să concorde cu particularităţile diferitelor limbi şi civilizaţii;

h. În ediţii, să organizeze materialul în modul care pare cel mai potrivit pentru folosul pastoral, să publice cartea în volume separate, dar precedate întotdeauna de principalele indicaţii preliminare.

PARTEA ÎNTÂI

BINECUVÂTĂRICE PRIVESC ÎN MOD DIRECT

PERSOANELE

CAPITOLUL I

BINECUVÂNTAREA FAMILIILORŞI A MEMBRILOR ACESTORA

INDICAŢII PRELIMINARE

40. Întotdeauna Biserica în acţiunea sa pastorală, a preţuit mult comunitatea de viaţă şi de iubire conjugală, întemeiată de Creator şi de Cristos Domnul după modelul unirii sale tainice şi rodnice cu Biserica, ce e comunitate rânduită atât ca Sacrament al Noului Legământ cât şi ca stare şi normă de viaţă. Dintr-o astfel de comunitate purcede familia, în care soţii îşi păstrează, în cadrul Poporului lui Dumnezeu, darul şi chemarea proprie de a fi unul pentru celălalt, pentru copii şi ceilalţi membri ai familiei, colaboratori ai harului şi mărturisitori ai credinţei şi iubirii lui Cristos. Şi de aceea familia creştină, în calitate de ecclesia domestica, împlinindu-şi misiunea primită de sus şi exercitându-şi apostolatul, este datoare să vestească în faţa oamenilor cu glas mare, atât puterea Împărăţiei lui Dumnezeu în lume cât şi speranţa vieţii fericite37.

41. Pentru a-i face pe soţ şi pe ceilalţi membri ai familiei tot mai apţi să-şi asume pe zi ce trece, într-o măsură tot mai mare, îndatorirea proprie şi s-o împlinească necontenit, Biserica a instituit ajutoare sacramentale prin care viaţa de familie, în diferite împrejurări, să fie îmbogăţită prin proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu şi printr-o binecuvântare specială. Acest lucru îl intenţionează Rânduiala binecuvântărilor descrise în acest capitol.

37 Cf. Conc. Vat. II, Const. Dogmatică despre Biserică, Lumen gentium, nn.11 şi 35; Decretul despre Apostolatul laicilor, Apostolicam actuositatem, nn.7 şi 11; Const. Pastorală despre Biserică în lumea contemporană, Gaudium et spes, nn.47-52.

I. BINECUVÂNTAREA FAMILIEI


42. Ori de câte ori o familie creştină cere binecuvântare sau aceasta este indicată din motive pastorale, e bine ca ea să fie acordată, pentru ca între membrii familiei să fie promovată viaţa creştină. Pentru a se putea realiza mai bine acest lucru, celebrarea va trebui adaptată situaţiei.

43. Binecuvântarea familiei poate avea loc chiar în cadrul celebrării Liturghiei, după Rânduiala descrisă la paragrafele 62-67.

A. Rânduiala binecuvântării

44. Rânduiala dată aici poate fi împlinită atât de un preot cât şi de un diacon şi chiar de un laic. Când e vorba de un laic se vor folosi ritualurile prevăzute special.

45. Din această Rânduială, păstrându-se întotdeauna elementele esenţiale, se poate face o selecţie, astfel încât celebrarea să fie adaptată specificului locului şi a membrilor familiei.

RITUALUL ÎNCEPUTULUI

46. După ce s-a adunat familia, slujitorul spune:În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.Toţi îşi fac semnul crucii şi răspund:Amin.

47. Apoi, slujitorul, dacă este preot sau diacon, salută pe cei prezenţi, spunând:Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Cristos.sau alte cuvinte potrivite luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură.Toţi răspund:Şi cu duhul tău.sau: Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci.sau într-un alt mod potrivit.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

48. Dacă însă slujitorul este laic, îi salută pe cei prezenţi, spunând:Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu noi toţi.Toţi răspund: Amin.

49. Slujitorul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Preaiubiţilor, familia, care prin Sacramentul Căsătoriei a primit harul lui Cristos şi înnoirea vieţii, are o importanţă deosebită şi pentru Biserică şi pentru societatea civilă, întrucât ea este celula ei primară. Prin această celebrare invocăm binecuvântarea Domnului pentru ca membrii familiei, uniţi între ei, să colaboreze necontenit cu harul şi să fie vestitori ai credinţei în diferitele împrejurări ale vieţii.Susţinuţi de ajutorul lui Dumnezeu, vă veţi împlini misiunea, conformându-vă întreaga viaţă cu Evanghelia, ca să fiţi în faţa lumii mărturie adusă lui Cristos.

CITIREA CUVÂNTULUI DOMNULUI

50. Apoi unul din cei prezenţi sau însuşi slujitorul citeşte textul din Sfânta Scriptură, ales dintre cele propuse mai jos.

1Cor 12,12-14 «Suntem un singur trup».

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni.

Fraţilor, să facem o comparaţie: trupul nostru formează un tot, deşi are multe mădulare, iar toate mădularele, deşi sunt multe, nu formează decât un singur trup. Tot aşa şi Cristos. Toţi: iudei sau păgâni, sclavi sau oameni liberi, am fost botezaţi într-un singur Duh, ca să formăm un singur trup, şi acelaşi Duh a potolit setea tuturor. Trupul omului este alcătuit din mai multe mădulare, nu din unul singur.

51. sau:

Ef 4,1-6 «Să ne îngăduim unii pe alţii în dragoste»

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni.

Fraţilor, eu cel întemniţat pentru Domnul, vă rog să urmaţi cum se cuvine chemarea pe care aţi primit-o de la Dumnezeu; fiţi smeriţi, blânzi, răbdători, îngăduiţi-vă cu iubire unii pe alţii, străduiţi-vă să păstraţi unitatea Duhului prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum una este speranţa pe care aţi primit-o: aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu, Tată al tuturor, care domneşte peste toate, lucrează prin toţi şi este prezent în noi toţi.

52. sau:

Rom 12,4-16 «Iubiţi-vă unii pe alţii cu iubire frăţească»1Cor 12,31b – 13,7 «Dragostea toate le îndură, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă»

53. După caz, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau alt cântec potrivit.Ps 127(128), 1-2.4-6a.R. (cf. 1) Fericiţi sunt toţi aceia care se tem de Domnul.

54. Slujitorul le poate vorbi pe scurt celor prezenţi, explicând lectura biblică, aşa încât ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ

55. Urmează rugăciunea universală. Slujitorul poate alege, din invocaţiile propuse mai jos, pe acelea care par mai potrivite sau poate adăuga altele, care se referă la împrejurările specifice ale familiei.

Cristos Domnul, Cuvântul născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, sălăşluindu-se printre oameni, a binevoit să trăiască într-o familie şi să o copleşească de binecuvântări cereşti; să-l rugăm cu umilinţă să ocrotească această familie cu bunătate şi să-i spunem:

R. Păstrează, Doamne, familia noastră în pacea ta! Tu, supunându-te Mariei şi lui Iosif, ai consfinţit viaţa de familie;

sfinţeşte şi această familie cu prezenţa ta. R.Tu ai fost plin de zel în cele ce sunt ale Tatălui tău; fă ca

Dumnezeu să fie preamărit şi slujit în orice familie. R.În familia ta sfântă, tu ai dat lumii un exemplu minunat de

rugăciune, iubire şi împlinire a voinţei Tatălui; sfinţeşte cu harul tău şi această familie şi binevoieşte a o copleşi cu darurile tale. R.

Tu i-ai iubit pe cei din preajma ta şi ai fost iubit de ei; păstrează toate familiile în pace şi dragoste reciprocă. R.

La Cana Galileei, tu ai săvârşit cea dintâi minune pentru a bucura primii paşi ai unei familii, schimbând apa în vin; alină cu bunătate durerile şi temerile acestei familii şi preschimbă-le în bucurie cu iubirea ta. R.

Veghind asupra unităţii familiei, tu ai zis: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”; păstrează-i pe aceşti soţi uniţi cu legătura puternică a dragostei tale. R.

56. La momentul potrivit, terminându-se rugăciunea credincioşilor, Slujitorul îi poate invita pe toţi cei prezenţi, prin cuvintele acestea sau prin altele asemănătoare, să cânte sau să recite Rugăciunea Domnului:

Îndemnaţi de porunca Mântuitorului şi povăţuiţi de învăţătura sa dumnezeiască, îndrăznim a spune:

Toţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri…

RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE

57. Apoi slujitorul, întinzându-şi mâinile peste membrii familiei dacă este preot sau diacon, dacă nu, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Dumnezeule, tu ai creat poporul tău şi l-ai reînnoit cu îndurare:tu ai voit ca familia instituită prin legământul căsătoriei să devină sacrament al lui Cristos şi al Bisericii; te rugăm să reverşi din belşug binecuvântarea ta asupra acestei familii adunate în numele tău, pentru ca membrii ei, uniţi într-o singură iubire, cu spirite înflăcărate şi statornici în rugăciune, să se ajute între ei, plini de grijă unii faţă de alţii; să-şi stea alături în toate nevoile şi să fie vestitori ai credinţei prin cuvânt şi faptă. R. Amin.

58. sau:

Te binecuvântăm, Doamne, pentru că ai voit ca Fiul tău făcut om să trăiască într-o familie umană, ca să crească în sânul comunităţii ei, să-i cunoască grijile şi să-i guste bucuriile.Te implorăm, aşadar, Doamne, cu umilinţă, pentru această familie: ocroteşte-o şi apăr-o ca, întărită cu darurile harului tău, să se bucure de prosperitate, să sporească în armonie şi, ca Biserică familială, să fie în lume o mărturie a slavei tale.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

59. Dacă e cazul, slujitorul stropeşte familia cu apă sfinţită, fără a spune nimic.

ÎNCHEIERE

60. Apoi slujitorul încheie ritualul spunând:

Domnul Isus, care a locuit la Nazaret, împreună cu familia sa, să rămână mereu în familia voastră, să o păzească de orice rău, iar vouă să vă dea harul să fiţi o singură inimă şi un singur suflet.

Toţi răspund: Amin.

61. Se recomandă ca celebrarea să se încheie cu un cântec potrivit.

B. Rânduiala binecuvântăriiîn cadrul Liturghiei

62. În pregătirea Liturghiei, preotul, păstrând ceea ce este obligatoriu, va putea face o selecţie, având în centrul atenţiei binele spiritual al membrilor familiei.

Când binecuvântarea familiei în cadrul celebrării Liturghiei are loc în casa acelei familii, ritualul trebuie alcătuit potrivit principiilor şi normelor din documentul Actio Pastoralis pentru adunări particulare38 sau, dacă este cazul, din Directorii de Missis cum pueris39, folosindu-se, în orice caz, îndemnurile potrivite.

63. După citirea Evangheliei celebrantul, în omilia pe marginea textului sacru trebuie să arate harul şi îndatoririle vieţii de familie în Biserică.

64. Urmează rugăciunea credincioşilor care se face în modul obişnuit la Liturghie sau în modul propus aici. Celebrantul o încheie cu formula binecuvântării, dacă nu i se pare mai potrivit să pună această formulă la sfârşitul celebrării Liturghiei, ca rugăciune asupra poporului. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite, ori să adauge altele care se referă la împrejurări sau la specificul familiei.

Cristos Domnul, Cuvântul născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, sălăşluindu-se printre oameni, a binevoit să trăiască într-o familie şi să o copleşească de binecuvântări cereşti; să-l rugăm cu umilinţă să ocrotească această familie cu bunătate şi să-i spunem:

R. Păstrează, Doamne, familia noastră în pacea ta! Tu, supunându-te Mariei şi lui Iosif, ai consfinţit viaţa de familie;

sfinţeşte şi această familie cu prezenţa ta. R.Tu ai fost plin de zel în cele ce sunt ale Tatălui tău; fă ca

Dumnezeu să fie preamărit şi slujit în orice familie. R.În familia ta sfântă, tu ai dat lumii un exemplu minunat de

rugăciune, iubire şi împlinire a voinţei Tatălui; sfinţeşte cu harul tău şi această familie şi binevoieşte a o copleşi cu darurile tale. R.

38 Sf. Congreg. Pentru Cultul Divin, 15 mai 1969, AAS 61 (1969), 806-811.39 Sf. Congreg. Pentru Cultul Divin, 1 noiembrie 1973, AAS 66 (1974), 30-46.

Tu i-ai iubit pe cei din preajma ta şi ai fost iubit de ei; păstrează toate familiile în pace şi dragoste reciprocă. R.

La Cana Galileei, tu ai săvârşit cea dintâi minune pentru a bucura primii paşi ai unei familii, schimbând apa în vin; alină cu bunătate durerile şi temerile acestei familii şi preschimbă-le în bucurie cu iubirea ta. R.

Veghind asupra unităţii familiei, tu ai zis: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”; păstrează-i pe aceşti soţi uniţi cu legătura puternică a dragostei tale. R.

65. Celebrantul, întinzându-şi mâinile peste membrii familiei, spune apoi:

Dumnezeule, tu ai creat poporul tău şi l-ai reînnoit cu îndurare:tu ai voit ca familia instituită prin legământul căsătoriei să devină sacrament al lui Cristos şi al Bisericii; te rugăm să reverşi din belşug binecuvântarea ta asupra acestei familii adunate în numele tău, pentru ca membrii ei, uniţi într-o singură iubire, cu spirite înflăcărate şi statornici în rugăciune, să se ajute între ei, plini de grijă unii faţă de alţii; să-şi stea alături în toate nevoile şi să fie vestitori ai credinţei prin cuvânt şi faptă. R. Amin.

66. sau:

Te binecuvântăm, Doamne, pentru că ai voit ca Fiul tău făcut om să trăiască într-o familie umană, ca să crească în sânul comunităţii ei, să-i cunoască grijile şi să-i guste bucuriile.Te implorăm, aşadar, Doamne, cu umilinţă, pentru această familie: ocroteşte-o şi apăr-o ca, întărită cu darurile harului tău, să se bucure de prosperitate, să sporească în armonie şi, ca Biserică familială, să fie în lume o mărturie a slavei tale.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

67. Sau, dacă pare potrivit, rugăciunea binecuvântării poate fi aşezată la sfârşitul celebrării Liturghiei, după îndemnul:

Plecaţi-vă capetele pentru binecuvântare! sau altă formulă

După rugăciunea binecuvântării celebrantul adaugă întotdeauna:

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt. Toţi răspund: Amin.

II. BINECUVÂNTAREA ANUALĂA FAMILIILOR ÎN CASELE PROPRII


68. Ascultând de porunca lui Cristos, păstorii sufleteşti trebuie să socotească între cele mai importante îndatoriri pastorale şi pe aceia de a vizita familiile creştine şi de a le vesti pacea lui Cristos, care i-a îndemnat pe ucenicii săi: „În orice casă veţi intra, mai întâi să spuneţi: Pace acestei case” (Lc 10,5).

69. Aşadar parohii şi vicarii lor să-şi facă o datorie din obiceiul de a vizita în fiecare an familiile aflate în grija lor pastorală. Într-adevăr, este o ocazie preţioasă de exercitare a îndatoririi pastorale şi cu atât mai eficientă cu cât dă posibilitatea de a cunoaşte fiecare familie în parte

70. Deoarece Rânduiala binecuvântării anuale a familiilor în propriile case se referă direct la familie, se impune prezenţa membrilor ei.

71. Nu trebuie făcută binecuvântarea caselor fără prezenţa celor care locuiesc în ele.

72. Rânduiala prezentată aici poate fi îndeplinită de un preot sau de un diacon.

73. De obicei, această binecuvântare se celebrează în fiecare casă în parte: totuşi, din motive pastorale şi pentru întărirea unităţii dintre familiile care trăiesc în aceeaşi casă ori în acelaşi loc, ea poate fi celebrată pentru mai multe familii, adunate într-un loc potrivit. În acest caz, rugăciunea se va face la plural.

74. Păstrând întotdeauna părţile principale, şi anume citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunea de binecuvântare, celebrantul va adapta diferitele părţi la particularităţile de familie şi loc. în desfăşurarea celebrării, se va referi cu iubire plină de zel la toţi cei de faţă, mai ales la copii, bătrâni şi bolnavi.

Rânduiala binecuvântării


75. După ce s-a adunat familia, celebrantul îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Pace acestei case şi tuturor celor care locuiesc în ea.

sau:

Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Cristos.

sau alte formule potrivite, luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură.Toţi răspund: Şi cu duhul tău.sau în alt mod adecvat.

76. Apoi parohul, sau cel care îi ţine locul, îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Vizita păstorului sufletesc are ca scop mai ales ca, prin persoana sa, Cristos însuşi să intre în casa voastră, dăruindu-vă pace şi bucurie. Acest lucru se împlineşte mai ales prin citire Cuvântului lui Dumnezeu şi prin rugăciunea Bisericii.Să ne pregătim, aşadar, sufletele ca Domnul Cristos să binevoiască în această celebrare a ne vorbi şi a ne întări prin Duhul său Sfânt.

Îndemnul poate fi adaptat după împrejurări.

CITIREA CUVÂNTULUI DOMNULUI

77. Apoi unul dintre cei de faţă sau însuşi celebrantul citeşte textul din Sfânta Scriptură, ales mai cu seamă dintre cele indicate mai jos:

Mt 7,24-28 «Casa zidită pe stâncă»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei„De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte, se va asemăna cu un om înţelept care şi-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era clădită pe stâncă. Dar

oricine aude aceste cuvinte ale mele şi nu le îndeplineşte, se va asemăna cu un om nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi s-a prăbuşit, iar prăbuşirea ei a fost mare”. Astfel a terminat Isus predica sa. Mulţimile au rămas uimite de învăţătura lui.

78. sau:

Ef 4,1-6 «Îngăduiţi-vă unii pe alţii cu dragoste!»Col 3,12-25 «Mai presus de toate aceste este dragostea»Fap 2,44-47 «Frângând pâinea prin case, luau hrana întru bucurie şi curăţia inimii»Lc 19,1-10 «Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia»In 1,35-39 «Au rămas la el»

79. După caz, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau un alt cântec potrivit.

Ps 99(100), 2-5.R. (3c) Noi suntem poporul său şi oile păşunii sale.

Ps 127(128), 1-2.4-6a.R. (4) Iată, aşa va fi binecuvântat cel care se teme de Domnul.

Ps 148, 1-2.3-4.12-13.R. (13a) Să lăudăm numele Domnului.

80. După caz, celebrantul le vorbeşte pe scurt celor prezenţi, explicând lectura biblică pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


81. Urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care par mai potrivite sau poate adăuga altele referitoare la specificul situaţiei sau al familiei.

În timpul pascal

Fraţilor preaiubiţi, tresăltând de bucuria pascală, inspiraţi de Duhul Sfânt, să invocăm cu umilinţă pe Cristos cel înviat din morţi, pe care Tatăl l-a orânduit drept început şi temelie a comuniunii noastre. Să-l implorăm spunându-i:

R. Rămâi cu noi, Doamne!

Doamne Isuse Cristoase, după înviere, arătându-te ucenicilor tăi, i-ai bucurat cu darul păcii tale; fă ca această familie să fie conştientă de prezenţa ta şi să tindă să rămână de-a pururi unită cu tine, în bucuria păcii tale. R.Tu ai ajuns prin umilinţa Crucii la slava învierii; învaţă-i pe toţi membrii acestei familii să făurească şi din greutăţile de fiecare zi o comuniune de iubire. R.Tu, stând la masă cu ucenicii, le-ai îngăduit să te cunoască la frângerea pâinii; fă ca această familie, participând în comunitate la celebrarea Euharistiei, să-şi întărească spiritul de credinţă şi să dea mărturie de evlavie. R.Tu ai umplut cu puterea Duhului Sfânt casa în care erau adunaţi ucenicii; trimite pe Duhul tău asupra acestei familii ca să aibă parte de pacea şi bucuria lui. R.

82. sau:

În afara timpului pascal

Fraţilor preaiubiţi, implorând binecuvântarea Domnului asupra familiei voastre, să fim conştienţi că unitatea familiei numai atunci se poate menţine şi spori când îl are ca făuritor pe însuşi Domnul. Pe el, aşadar, să-l invocăm spunând:

R. Sfinţeşte-ne, Doamne!

Doamne, Isuse Cristoase, în care orice zidire devine, prin puterea Duhului templu sfânt, dă-le acestor slujitori harul să fie uniţi în numele tău şi viaţa lor să se sprijine pe tine, care eşti temelia de neclintit. R.

Tu, împreună cu Maria şi Iosif, ai sfinţit viaţa de familie; învaţă-i pe toţi cei ce locuiesc în această casă să-şi arate dăruirea de sine reciprocă care este temelia şi puterea vieţii de familie. R.Prin iniţiere creştină, tu i-ai făcut părtaşi pe membrii familiei naturale la familia spirituală; dă-le harul acestor slujitori ai tăi să-şi îndeplinească în Biserică misiunea lor cu fidelitate. R.Tu ai voit ca Biserica la începuturile ei să fie adunată în cenacol împreună cu Maria, Mama ta; dă harul acestei Biserici familiale să înveţe de la Fericita Fecioară a păstra în inimă cuvintele tale, a stărui în rugăciune şi a împărtăşi şi altora din bunurile lor materiale şi spirituale. R.

83. După ce s-a terminat rugăciunea universală, celebrantul îi îndeamnă pe toţi cei prezenţi prin cuvintele acestea, sau prin altele asemănătoare, să cânte sau să recite rugăciunea domnească:

Îndemnaţi de porunca Mântuitorului şi povăţuiţi de învăţătura dumnezeiască, îndrăznim a spune:

Toţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri…


84. Apoi celebrantul, cu mâinile întinse asupra membrilor familiei, adaugă:

În timpul pascal

Binecuvântat eşti tu, Doamne, care în Vechiul Testament ai voit, în noaptea de Paşti, să păstrezi neatinse casele poporului tău, însemnate cu sângele mielului, binecuvântat eşti tu, care, întru desăvârşirea semnelor tale, ni l-ai dat ca adevăratul Miel pascal pe Isus, Fiul tău, răstignit pentru noi şi apoi înviat din morţi, astfel încât pe credincioşii tăi, ocrotiţi de înşelăciunea duşmanului, să-i copleşeşti cu harurile Duhului Sfânt. Te rugăm, revarsă binecuvântarea ta asupra acestei familii şi case, pentru a reaprinde în sufletele celor care locuiesc în ea bucuria iubirii. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

85. sau:

În afara timpului pascal

O, Dumnezeule veşnic, care nu încetezi a te îngriji cu iubire părintească de nevoile oamenilor, revarsă, te rugăm, asupra acestei familii şi case, belşugul binecuvântării tale şi sfinţeşte cu darul harului tău pe cei care locuiesc în ea pentru ca, rămânând statornici în împlinirea poruncilor tale şi, răscumpărând timpul de faţă, să ajungă într-o zi în lăcaşurile pregătite lor în ceruri. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

86. sau:

Binecuvântat fii, Dumnezeule, Tatăl nostru, pentru această casă pe care o dai spre locuire acestei familii. Te rugăm ca aceia care locuiesc în ea să primească darurile Duhului tău şi, printr-o iubire activă, să vestească harul binecuvântării tale aşa încât cei care vor intra în casa aceasta să găsească pururi iubirea şi pacea, al căror izvor eşti numai tu singur. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

87. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul stropeşte cu apă sfinţită pe cei prezenţi şi casa, spunând dacă e cazul:

Să fie această apă spre amintirea Botezului şi să ne înalţe gândul spre Cristos, care ne-a mântuit prin patima şi învierea sa. R. Amin.

ÎNCHEIERE

88. Apoi oficiantul încheie ritualul spunând:

Dumnezeu să vă copleşească prin credinţă cu toată bucuria şi speranţa. Pacea lui Cristos să tresalte în inimile voastre. Duhul Sfânt să reverse asupra voastră darurile sale.Toţi răspund: Amin.

III. BINECUVÂNTAREA SOŢILOR


90. La aniversările deosebite ale Căsătoriei, de exemplu la aniversarea a 25, 50, 60 de ani de căsătorie, este potrivit să se facă o comemorare specială a sacramentului, prin celebrarea unei Liturghii proprii, cu rugăciunile indicate în Liturghierul Roman40.

91. Binecuvântarea soţilor poate avea loc în cadrul Liturghiei, după Rânduiala descrisă mai jos, la nn. 94-106; 107-114, sau în afara Liturghiei, după Rânduiala prezentată mai jos, nn. 115-131; 132-134.

92. În afara aniversărilor, în situaţi şi împrejurări deosebite ale vieţii, ca de exemplu o întâlnire spirituală, un pelerinaj comun, soţii pot cere o binecuvântare. Dacă sunt mai multe perechi care cer binecuvântare, rugăciunea binecuvântării şi binecuvântarea finală se vor face la plural.

93. Păstrându-se întotdeauna elementele mai importante, se poate face o selecţie în această Rânduială, pentru a adapta celebrarea la specificul locului şi al familiei.

A. Rânduiala binecuvântării în cadrul Liturghiei cu prilejul aniversării căsătoriei

94. La Liturghia Cuvântului, conform rubricilor, se pot folosi fie lecturile din Lecţionar, pentru celebrarea Căsătoriei41, fie de la Liturghia pentru aducerea de mulţumiri lui Dumnezeu, din Lecţionarul Liturghiilor pentru diferite necesităţi42.

95. După citirea Evangheliei, în omilie, celebrantul, referindu-se la textul sacru, va arăta misterul şi harul căsătoriei în viaţa creştină, ţinând seama şi de particularităţile celor prezenţi.

40 Cf. Liturghierul Roman, Liturghiile Rituale, Pentru miri, 2, La Aniversarea Căsătoriei.

41 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala celebrării Căsătoriei, nn. 67-105; Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor, nn. 801-805.

42 Cf. Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor, nn. 943-947.

96. Apoi celebrantul îi invită pe soţi să se roage câtva timp în tăcere şi să reînnoiască în faţa lui Dumnezeu hotărârea de a trăi cu sfinţenie în viaţa de căsătorie.

97. Apoi celebrantul, dacă i se pare potrivit, va rosti această rugăciune:

Sporeşte, Doamne şi sfinţeşte iubirea slujitorilor tăi, pentru ca ei, care şi-au dăruit unul altuia aceste inele ca semn al fidelităţii lor, să crească mereu în harul sacramentului. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

Se pot incensa inele în semn de cinstire.

98. Dacă se reînnoiesc inele, celebrantul rosteşte următoarea rugăciune de binecuvântare:

Binecuvântează şi sfinţeşte, Doamne, iubirea slujitorilor tăi, iar aceste inele, semn al fidelităţii, să ţină trează în minte dragostea lor unul faţă de altul şi harul sacramentului. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

99. Pot fi folosite şi formulele următoare43:

Binecuvântează, Doamne, aceste inele pe care le binecuvântăm în numele tău, pentru ca cei care le vor purta, păstrând neclintită fidelitatea lor unul faţă de altul, să stăruie în pacea ta şi în împlinirea voinţei tale şi să trăiască de-a pururi în iubire. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

sau:

Binecuvântează-i , Doamne, şi sfinţeşte-i în iubirea lor pe aceşti slujitori ai tăi, iar aceste inele, semn al fidelităţii, să le ţină trează

43 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala pentru celebrarea Căsătoriei, nn. 110-111.

în minte dragostea lor unul faţă de altul. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

100. Urmează rugăciunea credincioşilor, aşa cum se obişnuieşte în celebrarea Liturghiei, sau rugăciunea universală, propusă mai jos:

Să invocăm îndurarea lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, care prin providenţa sa a voit ca istoria mântuirii să se arate în iubirea, fidelitatea şi rodnicia căsătoriei. Lui să-i spunem:

R. Reînnoieşte, Doamne, fidelitatea slujitorilor tăi!

Părinte sfânt, tu eşti numit cel credincios; tu ceri oamenilor să ţină legământul pe care l-ai încheiat cu ei şi îi răsplăteşti pentru aceasta; revarsă-ţi binecuvântarea asupra acestor slujitori ai tăi care sărbătoresc împlinirea a 25 (50, 60) de ani de la căsătoria lor. R.Tu te bucuri din veşnicie de unirea desăvârşită a vieţii şi de comuniunea de iubire cu Fiul şi cu Duhul Sfânt; acestor slujitori ai tăi, care au pecetluit prin sacrament legământul iubirii, dă-le harul să-şi amintească neîncetat de el şi să-l păstreze cu fidelitate. R.Tu, în planul Providenţei tale, astfel orânduieşti evenimentele vieţii umane încât îi faci pe credincioşi să participe la misterul lui Cristos; fă ca aceşti slujitori ai tăi, primind cu seninătate atât cele bune cât şi cele rele, să rămână strâns uniţi cu Cristos şi să se străduiască a trăi numai pentru el. R.Tu ai voit să faci din comuniunea dintre soţi un exemplu de viaţă creştină; fă ca toţi cei căsătoriţi să fie în lume mărturisitori ai misterului iubirii Fiului tău. R.

101. Apoi, cu braţele întinse, celebrantul rosteşte rugăciunea aceasta sau o alta potrivită:

Dumnezeule, comunitatea de familie îşi află în atotputernicia ta o temelie puternică; ascultă cu îndurare rugăciunile slujitorilor tăi

şi dă-le harul ca, urmând exemplul sfintei Familii, să te preamărească de-a pururi întru bucuria casei tale. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

102. În Liturghia euharistică toate se desfăşoară potrivit Rânduielii sfintei Liturghii în afara celor prezentate mai jos. La aducerea darurilor, soţii pot aduce la altar pâinea, vinul şi apa, dacă se consideră potrivit.

103. După rugăciunea Tatăl nostru, fără a mai spune Mântuieşte-ne pe noi…, celebrantul se întoarce către soţi şi spune cu braţele întinse:

Pe tine, Dumnezeule, Creatorul a toate, te lăudăm şi te binecuvântăm, căci ai făcut dintru începuturi bărbatul şi femeia pentru ca ei să alcătuiască împreună comuniune de viaţă şi de iubire. Îţi mulţumim pentru că ai binevoit să reverşi binecuvântarea ta asupra comunităţii de familie a slujitorilor tăi, N. şi N., pentru ca aceasta să arate chipul unirii lui Cristos cu Biserica. Priveşte cu bunăvoinţă astăzi spre ei şi, aşa cum ai ocrotit unirea lor în bucurii şi în necazuri, reînnoieşte neîncetat legământul căsătoriei, sporeşte iubirea, întăreşte legătura păcii, pentru ca (împreună cu această cunună de fii care îi înconjoară), să se bucure de-a pururi de binecuvântarea ta. Prin Cristos, Domnul nostru.Toţi răspund: Amin.

104. După ce celebrantul spune Pacea Domnului, dacă se consideră potrivit, în funcţie de obiceiul locului, soţii şi toţi cei prezenţi îşi dau un semn de pace şi de iubire unii faţă de alţii, într-un mod adecvat.

105. Soţii se pot împărtăşi sub ambele specii.

106. La sfârşitul Liturghiei celebrantul îi binecuvântează pe soţi în modul obişnuit sau cu o formulă mai solemnă după exemplul de mai jos.Diaconul se adresează celor care aşteaptă binecuvântarea cu următoarele cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Plecaţi-vă capetele pentru binecuvântare!

Apoi celebrantul întinzându-şi mâinile peste soţi spune:

Dumnezeu, Tatăl atotputernic, să vă dăruiască bucuria sa. R. Amin.Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, să fie alături de voi la bine şi la rău. R. Amin.Duhul Sfânt să reverse de-a pururi în inimile voastre iubirea sa. R. Amin.

Apoi îi binecuvântează pe toţi cei de faţă, spunând:

Şi pe voi toţi, care sunteţi de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.R. Amin.

B. Rânduiala binecuvântării în cadrul Liturghiei,în alte împrejurări

107. La Liturghia Cuvântului, potrivit rubricilor, se pot folosi lecturile din Lecţionar pentru celebrarea Căsătoriei sau pentru aducerea de mulţumiri lui Dumnezeu44.

108. După citirea Evangheliei celebrantul, în cadrul omiliei făcute pe marginea textului sacru, va arăta harul şi misterul vieţii creştine în căsătorie, ţinând totuşi seama de persoanele de faţă.

109. Apoi celebrantul îi îndeamnă într-un mod adecvat pe soţi să se roage câtva timp în tăcere şi să reînnoiască în faţa lui Dumnezeu propunerea de a trăi în sfinţenie viaţa de căsătorie.

110. Urmează rugăciunea credincioşilor, fie în modul obişnuit, la celebrarea Liturghiei, fie rugăciunea universală propusă mai jos:

Dumnezeu, Tatăl atotputernic, în planul Providenţei sale, a voit ca istoria mântuirii să se arate în iubirea, fidelitatea (şi rodnicia) căsătoriei. Să implorăm, aşadar, îndurarea lui spunând:

44 Cf. Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 801-805 sau nn. 943-947.


Părinte sfânt, tu ai înfăptuit în Cristos şi în Biserică marele mister al căsătoriei; revarsă cu dărnicie plinătatea iubirii tale asupra acestor slujitori ai tăi. R.Tu te bucuri din veşnicie de unirea desăvârşită a vieţii şi de comuniunea de iubire cu Fiul şi cu Duhul Sfânt; acestor slujitori ai tăi, care au pecetluit prin sacrament legământul iubirii, dă-le harul să-şi amintească neîncetat de el şi să-l păstreze cu fidelitate. R.Tu, în planul Providenţei tale, astfel orânduieşti evenimentele vieţii umane încât îi faci pe credincioşi să participe la misterul lui Cristos; fă ca aceşti slujitori ai tăi, primind cu seninătate atât cele bune cât şi cele rele, să rămână strâns uniţi cu Cristos şi să se străduiască a trăi numai pentru el. R.Tu ai voit să faci din comuniunea conjugală un exemplu de viaţă creştină; fă ca aceşti soţi să fie în lume mărturisitori ai misterului iubirii Fiului tău. R.

111. Cu braţele întinse, celebrantul încheie rugăciunea, spunând:

Dumnezeule, tu ai înălţat legământul de nedesfăcut al căsătoriei la o atât de mare demnitate, încât el să fie sacramentul unirii lui Cristos, Fiul tău, cu Biserica; priveşte cu bunăvoinţă spre aceşti slujitori ai tăi N. şi N., care, uniţi prin legătura căsătoriei imploră ajutorul tău şi cer mijlocirea Fecioarei Maria: în timpuri bune ca şi în încercări, să-şi arate dragostea unul faţă de altul, să se ajute între ei, îngrijindu-se să păstreze unitatea Duhului în legătura păcii; în trudă să se bucure că le stai alături în vreme de restrişte să guste alinarea ta; tu să le fii pururi izvorul fericirii: Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

112. În Liturghia euharistică toate se desfăşoară potrivit Rânduielii Liturghiei, în afara celor prezentate mai jos.La prezentarea darurilor, soţii pot să aducă la altar pâinea, vinul şi apa.

113. După ce celebrantul spune Pacea Domnului, dacă se consideră potrivit, soţii şi cei prezenţi îşi dau un semn de pace şi de iubire reciprocă, într-un mod adecvat, în funcţie de obiceiul locului.

114. La sfârşitul Liturghiei celebrantul îi binecuvântează pe soţi în modul obişnuit sau cu o formulă mai solemnă după exemplul de mai jos.Diaconul îi invită pe cei de faţă să primească binecuvântarea cu următoarele cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Plecaţi-vă capetele pentru binecuvântare!

Apoi celebrantul întinzându-şi mâinile peste soţi, spune:




C. Rânduiala binecuvântării în afara Liturghiei

115. Rânduiala prezentată mai jos poate fi împlinită şi de un diacon sau chiar de un laic, în cazul acestuia respectându-se riturile şi rugăciunile specifice.

116. Păstrându-se întotdeauna structura ritualului şi elementele mai importante se poate face o selecţie în această Rânduială, pentru a adapta celebrarea la specificul locului şi al soţilor.Când binecuvântarea soţilor se face fără comunitate, slujitorul poate folosi Ritualul prescurtat care se află la sfârşitul acestei Rânduieli, nn. 132-134.


117. După ce s-a adunat comunitatea, se poate cânta Psalmul 33(34) sau un alt cântec potrivit. După terminarea cântecului, slujitorul spune:

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Toţi îşi fac semnul crucii şi răspund: Amin.

118. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl care a înălţat legământul căsătoriei la demnitatea de sacrament al unirii dintre Cristos şi Biserică.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––sau alte cuvinte potrivite luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau în alt mod adecvat.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

119. Dacă slujitorul este laic, îi salută pe cei prezenţi spunând:

Binecuvântat e Dumnezeu, Părintele a toată mângâierea care a revărsat asupra voastră îndurarea sa. Toţi răspund: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––120. Apoi, dacă este vorba de aniversarea căsătoriei, slujitorul îi pregăteşte pe soţi şi pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Ne-am adunat aici pentru a sărbători aniversarea căsătoriei acestor fraţi ai noştri. Împărtăşind bucuria lor, aducem împreună cu ei mulţumiri. Dumnezeu i-a pus să fie în lume semn al iubirii sale şi să păstreze în decursul anilor fidelitatea (îndeplinindu-şi cu demnitate îndatoririle de tată şi mamă). Aşadar, fraţilor preaiubiţi, să aducem mulţumiri pentru toate darurile revărsate de Domnul în viaţa voastră de familie. Dumnezeu să vă păstreze în

iubire unul faţă de altul, pentru ca zi de zi să fiţi de-a pururi o singură inimă şi un singur suflet.

În alte împrejurări, îndemnul va fi adaptat în mod potrivit.

CITIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

121. Apoi lectorul sau unul din cei prezenţi citeşte un text din Sfânta Scriptură, ales mai cu seamă dintre cele indicate în Rânduiala celebrării Căsătoriei sau în Lecţionarul Liturghiei pentru cei care urmează să se căsătorească sau al Liturghiei pentru aducere de mulţumire lui Dumnezeu45.

1Cor 1,4-9 «Mulţumesc lui Dumnezeu pentru harul lui Dumnezeu dat vouă».Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către CorinteniMulţumesc totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Cristos Isus; căci în el aţi primit toate bogăţiile cuvântului şi ale cunoaşterii lui Dumnezeu. În felul acesta mărturia despre Cristos a fost bine întărită în mijlocul vostru, astfel încât nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Isus Cristos. El vă va întări până la sfârşit, încât să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la împărtăşirea cu Fiul său Isus Cristos, Domnul nostru.

122. Se poate recita sau cânta, în funcţie de împrejurări, un psalm responsorial sau un alt cântec potrivit.

Ps 127-128, 1-2,3,4-5.R. (cf. 1) Fericiţi sunt toţi aceia care se tem de Domnul.

123. Se recomandă ca după lectură slujitorul să prezinte pe scurt textul sfânt, să arate harul şi misterul vieţii creştine în căsătorie, pentru ca astfel cei de faţă să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.Apoi slujitorul îi invită pe soţi să se roage câteva clipe în tăcere şi să reînnoiască în faţa lui Dumnezeu hotărârea de a trăi într-o căsătorie sfântă.

45 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala celebrării Căsătoriei, nn. 67-105; Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 801-805 sau 943-947.

124. La aniversarea căsătoriei slujitorul poate rosti această rugăciune:

Sporeşte, Doamne şi sfinţeşte iubirea slujitorilor tăi, pentru ca ei, care şi-au dăruit unul altuia aceste inele ca semn al fidelităţii lor, să crească mereu în harul sacramentului. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

Se pot incensa inele în semn de cinstire.

125. Dacă se reînnoiesc inele, slujitorul le binecuvântează spunând:

Binecuvântează şi sfinţeşte, Doamne, iubirea slujitorilor tăi, iar aceste inele, semn al fidelităţii, să ţină trează în minte dragostea lor unul faţă de altul şi harul sacramentului. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

126. Preotul sau diaconul poate folosi şi următoarele formule46:

Binecuvântează, Doamne, aceste inele pe care le binecuvântăm în numele tău, pentru ca cei care le vor purta, păstrând neclintită fidelitatea lor unul faţă de altul, să stăruie în pacea ta şi în împlinirea voinţei tale şi să trăiască de-a pururi în iubire. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

sau:

Binecuvântează-i şi sfinţeşte-i, Doamne, în iubirea lor pe aceşti slujitori ai tăi, iar aceste inele, semn al fidelităţii, să le ţină trează în minte dragostea lor unul faţă de altul. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.


46 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala pentru celebrarea Căsătoriei, nn. 110-111.

127. Urmează rugăciunea universală. Dintre rugăciunile propuse mai jos slujitorul le poate alege pe acelea care par mai potrivite sau poate adăuga altele care să se refere la aspectele particulare ale soţilor şi ale împrejurărilor.

Dumnezeu, Tatăl atotputernic, în planul Providenţei sale, a voit ca istoria mântuirii să se arate în iubirea, fidelitatea (şi rodnicia) căsătoriei. Să implorăm, aşadar, îndurarea lui spunând:


Părinte sfânt, tu ai înfăptuit în Cristos şi în Biserică marele mister al căsătoriei; revarsă cu dărnicie plinătatea iubirii tale asupra acestor slujitori tăi. R.

La aniversarea anuală sau la 25, 50, 60 de ani de la căsătorie:

Părinte sfânt, tu eşti numit cel credincios; tu ceri oamenilor să ţină legământul pe care l-ai încheiat cu ei şi îi răsplăteşti pentru aceasta: revarsă-ţi binecuvântarea asupra acestor slujitori ai tăi care sărbătoresc aniversarea anuală (sau 25, 50, 60 de ani de la căsătorie) a căsătoriei lor. R.

Tu te bucuri din veşnicie de unirea desăvârşită a vieţii şi de comuniunea de iubire cu Fiul şi cu Duhul Sfânt; acestor slujitori ai tăi, care au pecetluit prin sacrament legământul iubirii, dă-le harul să-şi amintească neîncetat de el şi să-l păstreze cu fidelitate. R.Tu, în planul Providenţei tale, astfel orânduieşti evenimentele vieţii umane încât îi faci pe credincioşi să participe la misterul lui Cristos; fă ca aceşti slujitori ai tăi, primind cu seninătate atât cele bune cât şi cele rele, să rămână strâns uniţi cu Cristos şi să se străduiască a trăi numai pentru el. R.Tu ai voit să faci din comuniunea dintre soţi un exemplu de viaţă creştină; fă ca toţi cei căsătoriţi să fie în lume mărturisitori ai misterului iubirii Fiului tău. R.


128. Slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu braţele întinse, iar dacă nu, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării, alegând formula în funcţie de împrejurări.

a) La aniversarea anuală sau la 25, 50, 60 de ani de la căsătorie:

Pe tine, Dumnezeule, Creatorul a toate, te lăudăm şi te binecuvântăm, căci ai făcut dintru începuturi bărbatul şi femeia pentru ca ei să alcătuiască împreună comuniune de viaţă şi de iubire. Îţi mulţumim pentru că ai binevoit să reverşi binecuvântarea ta asupra comunităţii de familie a slujitorilor tăi, N. şi N., pentru ca aceasta să arate chipul unirii lui Cristos cu Biserica. Priveşte cu bunăvoinţă astăzi spre ei şi, aşa cum ai ocrotit unirea lor în bucurii şi în necazuri, reînnoieşte neîncetat legământul căsătoriei, sporeşte iubirea, întăreşte legătura păcii, pentru ca (împreună cu această cunună de fii care îi înconjoară), să se bucure de-a pururi de binecuvântarea ta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

b) În alte împrejurări:

Dumnezeule, tu ai înălţat legământul de nedesfăcut al căsătoriei la o atât de mare demnitate, încât el să fie sacramentul unirii lui Cristos, Fiul tău, cu Biserica; priveşte cu bunăvoinţă spre aceşti slujitori ai tăi N. şi N., care, uniţi prin legătura căsătoriei imploră ajutorul tău şi cer mijlocirea Fecioarei Maria: în timpuri bune ca şi în încercări, să-şi arate dragostea unul faţă de altul, să se ajute între ei, îngrijindu-se să păstreze unitatea spirituală în legătura păcii; în trudă să se bucure că le stai alături în vreme de restrişte să guste alinarea ta; tu să le fii pururi izvorul fericirii: Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

ÎNCHEIERE

129. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, întinzându-şi mâinile asupra soţilor îi binecuvântează, încheind ritualul:



Şi pe voi toţi, care sunteţi de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.


130. Dacă însă slujitorul este laic, făcându-şi semnul crucii, încheie ritualul spunând:

Dumnezeu să ne umple de toată bucuria şi speranţa întru credinţă. Pacea lui Cristos să tresalte în inimile noastre. Duhul Sfânt să reverse în noi darurile sale.

Toţi răspund: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––131. Se recomandă ca celebrarea să se încheie cu un cântec potrivit.

D. Ritualul prescurtat

132. Slujitorul spune:

V. Ajutorul nostru este în numele Domnului. Toţi răspund:R. Care a făcut cerul şi pământul.

133. Apoi unul dintre cei prezenţi sau însuşi slujitorul citeşte un text din Sfânta Scriptură, de exemplu:

Mc 10,8-9: Nu mai sunt doi, ci un singur trup. Căci ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă.

In 15,9-11: Rămâneţi în dragostea mea. Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în dragostea mea, pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină.

134. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu braţele întinse, iar dacă nu, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării, alegând formula în funcţie de împrejurări.

a) La aniversarea anuală sau la 25, 50, 60 de ani de la căsătorie:

Pe tine, Dumnezeule, Creatorul a toate, te lăudăm şi te binecuvântăm, căci ai făcut dintru începuturi bărbatul şi femeia pentru ca ei să alcătuiască împreună comuniune de viaţă şi de iubire. Îţi mulţumim pentru că ai binevoit să reverşi binecuvântarea ta asupra comunităţii de familie a slujitorilor tăi, N. şi N., pentru ca aceasta să arate chipul unirii lui Cristos cu Biserica. Priveşte cu bunăvoinţă astăzi spre ei şi, aşa cum ai ocrotit unirea lor în bucurii şi în necazuri, reînnoieşte neîncetat legământul căsătoriei, sporeşte iubirea, întăreşte legătura păcii, pentru ca (împreună cu această cunună de fii care îi înconjoară), să se bucure de-a pururi de binecuvântarea ta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

b) În alte împrejurări:

Dumnezeule, tu ai înălţat legământul de nedesfăcut al căsătoriei la o atât de mare demnitate, încât el să fie sacramentul unirii lui Cristos, Fiul tău, cu Biserica; priveşte cu bunăvoinţă spre aceşti slujitori ai tăi N. şi N., care, uniţi prin legătura căsătoriei imploră ajutorul tău şi cer mijlocirea Fecioarei Maria: în timpuri bune ca şi în încercări, să-şi arate dragostea unul faţă de altul, să se ajute între ei, îngrijindu-se să păstreze unitatea spirituală în legătura păcii; în trudă să se bucure că le stai alături în vreme de restrişte

să guste alinarea ta; tu să le fii pururi izvorul fericirii: Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

IV. BINECUVÂNTAREA COPIILOR


135. Diferite pot fi ocaziile pastorale în care este implorată binecuvântarea lui Dumnezeu pentru copii deja botezaţi, cade exemplu: când părinţii cer preotului binecuvântare pentru aceştia, cu ocazia unor sărbători ale copiilor, la începerea anului şcolar sau în alte împrejurări asemănătoare. Această celebrare va trebui deci adaptată împrejurărilor.

136. Rânduiala prezentată aici poate fi împlinită de către un preot, un diacon sau chiar un laic, mai cu seamă de către catehet sau de către acela căruia i-a fost încredinţată educaţia copiilor. Dacă slujitorul este laic, se respectă riturile şi rugăciunile prevăzute pentru laici.

137. Păstrându-se întotdeauna elementele mai importante, se poate face o selecţie în această Rânduială, pentru a adapta celebrarea la situaţia specifică a familiilor şi a copiilor.

138. Dacă trebuie binecuvântat un singur copil, slujitorul va pune rugăciunea binecuvântării la singular sau, dacă este cazul, va folosi Ritualul prescurtat, prezentat la sfârşitul acestei Rânduieli, la nn. 170-172.

A. Rânduiala binecuvântării copiilor botezaţi

RITUALUL INTRODUCTIV

139. După ce s-a adunat comunitatea, se poate cânta Psalmul 112(113) sau alt cântec potrivit. Terminându-se cântarea, slujitorul spune:



140. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, îi salută pe copii şi pe cei prezenţi spunând:

Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Fiul lui, Isus Cristos, care şi-a arătat iubirea faţă de copii.

Sau alte cuvinte potrivite, luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau în alt mod adecvat.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––141. Dacă slujitorul este însă laic, îi salută pe copii şi pe cei prezenţi, spunând:

Fraţilor, să lăudăm pe Domnul şi să-i mulţumim, căci el, îmbrăţişându-i pe copii, i-a binecuvântat.

Toţi răspund: Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci. sau: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––142. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe copii şi pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru, venind în lume, a luat chip de copil, crescând în înţelepciune, în vârstă şi har, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. El însuşi, mai apoi, i-a primit pe copii la sine cu bunătate şi i-a binecuvântat; le-a înălţat demnitatea; mai mult, i-a dat ca exemplu celor care caută cu adevărat împărăţia lui Dumnezeu. Însă copiii au nevoie şi de ajutorul celor mari pentru ca, prin dezvoltarea darurilor naturale şi a calităţilor atât morale şi intelectuale cât şi fizice, să ajungă în chip fericit la maturitatea umană şi creştină.Aşadar, să invocăm asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu pentru ca şi noi să ne îngrijim cu râvnă de formarea lor, iar ei să îmbrăţişeze de bună voie învăţămintele ce li se dau.


143. Apoi lectorul sau unul dintre cei de faţă, sau însuşi slujitorul citeşte textul din Sfânta Scriptură:

Mc 10,13-16: «Isus îi binecuvânta pe copii»

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MarcuÎn timpul acela, mulţimile aduceau copii la Isus ca să-şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii îi dojeneau aspru pe cei care îi aduceau. Văzând aceasta, Isus s-a supărat şi le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la mine; nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Vă spun adevărul: cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu asemenea unui copil, nu va intra în ea”. Şi Isus îi lua pe copii în braţe şi-i binecuvânta, punându-şi mâinile peste ei.

144. sau:

Mt 18,1-5.10: «Cine va primi pe unul dintre aceştia mici, pe mine mă primeşte»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei

În ceasul acela, ucenicii s-au apropiat de Isus şi l-au întrebat: „Cine este mai mare în împărăţia cerurilor?”. Atunci Isus a chemat la el un copil, l-a aşezat în mijlocul lor şi le-a zis: „Vă spun adevărul: De nu vă veţi converti şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va face mic ca acest copil, va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi oricine va primi un copil ca acesta în numele meu, pe mine mă primeşte. Aveţi grijă să nu dispreţuiţi pe nici unul dintre aceştia mici, căci vă spun: îngerii lor privesc neîncetat în ceruri faţa Tatălui meu ceresc”.

145. sau:

Mt 19,13-15 «Lăsaţi copii să vină la mine»Mt 21,14-16 «Din gura pruncilor şi a celor ce sug ţi-ai pregătit laudă»Lc 2,46-52 «Isus creştea în înţelepciune, în vârstă şi har»

146. Celebrantul principal le poate vorbi pe scurt celor prezenţi, explicând fragmentul din Scriptură, aşa încât să fie înţeleasă în lumina credinţei semnificaţia celebrării. Omilia însă trebuie să fie scurtă şi adaptată la capacitatea de înţelegere a copiilor, dar în aşa fel încât şi adulţii să poată culege din ea.

147. După lectură sau după omilie este potrivit a se cânta un psalm, un imn sau un alt cântec cunoscut de copii.

Ps 99(100), 2.3.4.5.R. (3c) Noi suntem poporul său şi oile păşunii sale.

Ps 150, 1-2.3-4.5R. (5c) Toată suflarea să laude pe Domnul.


148. Urmează rugăciunea universală. Slujitorul poate alege, din invocaţiile propuse mai jos, pe acelea care par mai potrivite sau poate adăuga altele care se referă la specificul copiilor sau al împrejurărilor. Sunt date două scheme: cea de-a doua cuprinde un model de rugăciuni la care pot răspunde copiii şi pot adăuga chiar intenţii proprii.

A. Drept condiţie de intrare în împărăţia cerurilor, Domnul Isus a pus în faţa tuturor celor care îl urmează simplitatea inimii şi ascultarea plină de credinţă. Pe el să-l rugăm spunându-i:

R. Dă-ne, Doamne, harul să înţelegem că primindu-i pe cei mici, te primim pe tine.

Doamne Isuse, tu, născându-te din Fecioară, ai sfinţit şi vârsta copilăriei: fă ca aceşti copii, urmând exemplul tău, să crească în înţelepciune, în vârstă şi în har. R.Tu îţi arăţi dragostea faţă de copii prin iubirea pe care le-o arată părinţii şi Biserica: fă ca toţi cei cărora le-au fost încredinţaţi aceşti copii să se străduiască din tot sufletul pentru educarea lor. R.Tu ne-ai născut prin Botez la o nouă copilărie şi ne-ai deschis intrarea în casa Tatălui tău: dă-ne harul ca, oriunde ai voi să ne porţi, să te urmăm neîncetat cu supunere plină de umilinţă. R.Tu, încă din copilărie, ai avut parte de prigoană şi exil: fă ca toţi copiii să afle ajutor şi ocrotire atunci când îi apasă nedreptatea din partea oamenilor sau a împrejurărilor. R.

149. B. Doamne Isuse, tu i-ai primit şi i-ai binecuvântat pe copii; ascultă cu bunăvoinţă rugăciunile noastre.

Te rugăm, ascultă-ne!

Apără-ne de orice primejdie. Te rugăm, ascultă-ne!Călăuzeşte-ne viaţa şi educaţia. Te rugăm, ascultă-ne!Dă-ne harul să creştem şi noi în înţelepciune, în vârstă şi har, în faţa Tatălui şi a oamenilor. Te rugăm, ascultă-ne!Ajută-i pe toţi copiii de vârsta noastră. Te rugăm, ascultă-ne!Dă-ne harul să-ţi mulţumim pentru darurile bunăvoinţei tale. Te rugăm, ascultă-ne!Binecuvântează-i pe părinţii, prietenii şi binefăcătorii noştri. Te rugăm, ascultă-ne!


150. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, după caz, întinzându-şi mâinile peste copii, spune rugăciunea de binecuvântare:

Doamne, Dumnezeul nostru, care prin gura pruncilor ai desăvârşit lauda numelui tău, priveşte cu bunăvoinţă la aceşti copii (acest copil) pe care credinţa Bisericii i-a încredinţat (l-a încredinţat) iubirii tale. Fiul tău, născut din Fecioară, i-a primit pe copii cu bunăvoinţă, i-a îmbrăţişat, i-a binecuvântat şi i-a pus înaintea tuturor ca exemplu; tot astfel, Părinte ceresc, revarsă asupra lor (lui) binecuvântarea ta, pentru ca, după ce vor (va) creşte mari (mare), înconjuraţi de iubirea şi grija celor din jur să devină, sub puterea lucrătoare a Duhului Sfânt, mărturisitori (mărturisitor) ai (al) lui Cristos în lume, să răspândească şi să apere credinţa. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––151. Dacă însă slujitorul este laic, cu mâinile împreunate, spune:

Doamne, Isuse Cristoase, tu le-ai arătat copiilor o iubire aşa de mare încât ai spus că cei care îi primesc te primesc pe tine. Ascultă rugăciunile noastre pentru aceşti copii (acest copil) pe care i-ai (l-ai) copleşit cu harul Botezului şi ocroteşte-i (l) necontenit, pentru ca atunci când se va face mare, să te mărturisească printr-o credinţă liberă, să fie râvnic în dragoste şi să rămână neclintit în speranţa Împărăţiei tale. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––152. După rugăciunea binecuvântării, slujitorul îi poate stropi pe copii cu apă sfinţită, spunând după caz:

Să fie această apă spre amintirea Botezului primit şi să ne înalţe gândul spre Cristos care ne-a răscumpărat prin patima şi învierea sa. R. Amin.

ÎNCHEIERE

153. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, încheie ritualul spunând:

Domnul Isus Cristos, care i-a iubit pe copii, să vă binecuvânteze şi să vă păstreze în iubirea sa. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––154. Dacă însă slujitorul este laic, făcându-şi semnul crucii, încheie Ritualul spunând:

Domnul Isus Cristos, care i-a iubit pe copii, să ne binecuvânteze şi să ne păstreze în iubirea sa. R. Amin.


B. Binecuvântarea unui copil încă nebotezat

156. Cu ocazia unei întruniri pentru pregătirea apropiatului Botez, se poate invoca asupra copilului încă nebotezat o binecuvântare particulară, asemănătoare aceleia pentru un catehumen. Astfel, în practica pastorală poate fi ilustrată mai bine semnificaţia crucii făcute asupra copilului de către celebrant sau de către părinţi; prin cruce se exprimă faptul că pruncul primeşte semnul mântuirii, că este deja oferit lui Dumnezeu şi că este pregătit pentru primirea Botezului.

157. Rânduiala dată aici poate fi împlinită şi de un diacon sau laic, mai cu seamă de către catehet, respectându-se riturile şi rugăciunile prevăzute pentru acesta.


158. Adunându-se familia, slujitorul spune:



159. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, îl salută pe copil şi pe cei prezenţi spunând:

Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Fiul lui, Isus Cristos, care şi-a arătat iubirea faţă de copii.

Sau alte cuvinte potrivite, luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau: Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci.

sau într-un alt mod adecvat.–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––160. Dacă însă slujitorul este laic, îl salută pe copil şi pe cei prezenţi spunând:

Fraţilor, să lăudăm pe Domnul şi să-i mulţumim, căci el, îmbrăţişându-i pe copii, i-a binecuvântat.

Toţi răspund: Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci. sau: Amin.–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––161. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru celebrare, prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru, venind în lume, a luat chip de copil, crescând în înţelepciune, în vârstă şi har, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. El însuşi, mai apoi, i-a primit pe copii la sine cu bunătate şi i-a binecuvântat; le-a înălţat demnitatea; mai mult, i-a dat ca exemplu celor care caută cu adevărat împărăţia lui Dumnezeu. Însă copiii au nevoie şi de ajutorul celor mai mari pentru ca, prin dezvoltarea darurilor naturale şi a calităţilor atât morale şi intelectuale cât şi fizice, să ajungă în chip fericit la maturizarea umană şi creştină.Aşadar, să invocăm asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu pentru ca şi noi să ne îngrijim cu râvnă de formarea lor, iar ei să îmbrăţişeze de bună voie învăţămintele ce li s-au dat.


162. Apoi, unul dintre cei prezenţi sau însuşi slujitorul citeşte textul din Sfânta Scriptură, ales mai cu seamă dintre cele indicate în rânduiala pentru Botezul copiilor şi pentru iniţierea creştină a adulţilor, precum şi în lecţionarul Liturghierului Roman47. Se va alege însă lectura care pare mai potrivită spre a pregăti în mod oportun pe părinţi pentru Botezul copiilor.

Mc 10,13-16: «Isus îi binecuvânta pe copii»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MarcuÎn timpul acela, mulţimile aduceau copii la Isus ca să-şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii îi dojeneau aspru pe cei care îi aduceau. Văzând aceasta, Isus s-a supărat şi le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la mine; nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Vă spun adevărul: cine nu primeşte

47 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala pentru Botezul copiilor, nn. 186-215, Rânduiala pentru Iniţierea creştină a adulţilor, n.388; Liturghierul Roman, Rânduiala pentru Lecturile Liturghiei, nn. 751-763.

împărăţia lui Dumnezeu asemenea unui copil, nu va intra în ea”. Şi Isus îi lua pe copii în braţe şi-i binecuvânta, punându-şi mâinile peste ei.

163. Cel care prezidează celebrarea le poate vorbi după caz celor prezenţi, explicându-le lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în spirit de credinţă celebrarea.

164. După lectură sau după omilie este potrivit să se cânte un psalm, un imn sau un alt cântec.

Ps 150, 1-2.3-4.5R. (5c) Toată suflarea să-l laude pe Domnul.


165. Urmează rugăciunea universală. Slujitorul poate alege, din invocaţiile propuse mai jos, pe acelea care par mai potrivite sau poate adăuga altele care se referă la specificul copilului sau al împrejurărilor.

Drept condiţie de intrare în împărăţia cerurilor, Domnul Isus a pus în faţa tuturor celor care îl urmează simplitatea inimii şi ascultarea plină de credinţă. Pe el să-l rugăm spunându-i:

R. Dă-ne, Doamne, harul să înţelegem că primindu-i pe cei mici, te primim pe tine.

Doamne Isuse, tu doreşti ca, nu din trup, nici din sânge, ci de la Dumnezeu să se nască noi fii ai Bisericii; dă-ne harul ca, aşteptând celebrarea Botezului, să ne pregătim sufleteşte cât mai bine pentru ea. R.Tu îi arăţi acestui copil gingăşia dragostei tale prin iubirea pe care i-o arată părinţii şi Biserica; fă ca toţi cei cărora le este încredinţată purtarea de grijă faţă de acest copil, să se străduiască din tot sufletul pentru educarea lui R.Tu ne-ai născut prin Botez la o nouă copilărie şi ne-ai deschis intrarea în casa Tatălui tău; dă-ne harul ca, oriunde ai voi să ne porţi, să te urmăm neîncetat cu supunere, plină de umilinţă. R.

Tu, încă din copilărie, ai avut parte de prigoană şi exil: fă ca toţi copiii să afle ajutor şi ocrotire atunci când îi apasă nedreptatea din partea oamenilor sau a împrejurărilor. R.


166. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, întinzându-şi mâinile peste copil, iar dacă este laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Dumnezeule, Tată atotputernic, izvorul binecuvântărilor şi ocrotitorul copiilor, tu îmbogăţeşti căsătoria cu darul fiilor şi o copleşeşti de bucurie. Primeşte cu bunăvoinţă la acest prunc, care urmează să se renască din apă şi Duh Sfânt şi binevoieşte a-l primi şi pe el în turma ta, pentru ca, primind darul Botezului, să se facă părtaş al Împărăţiei tale şi, împreună cu noi, în Biserică, să înveţe a te binecuvânta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

167. Celebrantul şi părinţii îi fac pruncului pe frunte semnul crucii, fără a spune nimic.

INCHEIERE


Domnul Isus, care i-a iubit pe copii, să vă binecuvânteze şi să vă păzească în iubirea sa.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––169. Dacă însă slujitorul este laic, îşi face el însuşi semnul crucii şi încheie ritualul spunând:

Domnul Isus, care i-a iubit pe copii, să ne binecuvânteze şi să ne păzească în iubirea sa.–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––Toţi răspund: Amin.

C. Ritualul prescurtat

170. Celebrantul spune:

V. Ajutorul nostru este în numele Domnului. Toţi răspund:

R. Care a făcut cerul şi pământul.


Mc 10,14: Lăsaţi copiii să vină la mine. Nu-i opriţi. Căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.

Mt 18,3: Adevăr vă spun: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.

Mt 18,5: Cine va primi pe un copil ca acesta în numele meu, pe mine mă primeşte.

1Cor 14,20: Fraţilor, nu fiţi copii la minte, fiţi copii când e vorba de răutate. La minte, însă, fiţi oameni întregi.

172. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu mâinile întinse asupra copilului, iar dacă nu, cu mâinile împreunate, rosteşte o rugăciune potrivită pentru binecuvântare:

a) Pentru un copil botezat

Doamne Isuse Cristoase, tu le-ai arătat copiilor o iubire aşa de mare încât ai spus că cei care îi primesc te primesc pe tine. Ascultă rugăciunile noastre pentru acest copil, pe care l-ai copleşit cu harul Botezului şi ocroteşte-l necontenit, pentru ca, atunci când se va face mare, să te mărturisească printr-o credinţă liberă, să fie râvnic în dragoste şi să rămână neclintit în speranţa Împărăţiei tale. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.

b) Pentru un copil încă nebotezat

Dumnezeule, Tată atotputernic, izvorul binecuvântărilor şi ocrotitorul copiilor, tu îmbogăţeşti căsătoria cu darul fiilor şi o copleşeşti de bucurie. Primeşte cu bunăvoinţă la acest prunc, care urmează să se renască din apă şi Duh Sfânt şi binevoieşte a-l primi şi pe el în turma ta, pentru ca, primind darul Botezului, să se facă părtaş al Împărăţiei tale şi, împreună cu noi, în Biserică, să înveţe a te binecuvânta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

FORMULA SCURTĂ

173. După caz, preotul sau diaconul, poate folosi următoarea formulă scurtă de binecuvântare:

Domnul Isus, care i-a iubit pe copii, să te binecuvânteze pe tine N. şi să te păzească în iubirea sa.R. Amin.

V. BINECUVÂNTAREA FIILOR


174. După mărturia Evangheliei se aduceau copii la Isus ca să-i binecuvânteze şi să-şi pună mâna peste ei. Acest gen de binecuvântare şi părinţii creştini doresc să-l împartă copiilor lor. Mai mult chiar, în tradiţia popoarelor, binecuvântarea fiilor de către proprii lor părinţi ocupă un loc de mare cinste. Aceasta se poate face fie cu ocazia evenimentelor deosebite din viaţa fiilor, fie atunci când familia se adună pentru rugăciune sau pentru a medita Sfânta Scriptură.

175. Dacă însă se află acolo un preot sau un diacon, mai ales cu ocazia unei vizite în care la date stabilite, preoţii merg să binecuvânteze fiecare familie în parte, atunci se recomandă ca aceştia să îndeplinească oficiul binecuvântării.

176. Aşadar, Rânduiala prezentată aici poate fi împlinită atât de părinţi cât şi de un preot sau un diacon, care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, pot adapta celebrarea la împrejurări.

177. Dacă însă fiul sau fiii vor fi binecuvântaţi în cadrul altei celebrări de binecuvântare, se poate folosi formula prescurtată, prezentată la sfârşitul acestei Rânduieli, la n. 194.

178. Dacă fiul care trebuie binecuvântat este infirm, se poate folosi ritualul prezentat în capitolul II., nn. 313-316.


179. După ce s-a adunat familia, cel care prezidează spune:



180. Apoi, dacă cel care prezidează este preot sau diacon, îi salută pe cei prezenţi spunând:

Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl care prin înfiere ne-a făcut fiii săi.

sau alte cuvinte potrivite luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură.

Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau într-un alt mod potrivit.–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––181. Dacă cel care prezidează este un laic, acesta îi salută pe cei prezenţi spunând:

Să-l lăudăm, fraţilor, pe Dumnezeu Tatăl care prin înviere ne-a făcut fiii săi.

Toţi răspund:

Lui să-i fie preamărire în veci! sau: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––182. Apoi cel care prezidează îi pregăteşte pe fii şi pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Pe drept cuvânt, în psalm, fiii aşezaţi în jurul mesei de familie sunt asemănaţi cu vlăstarele măslinului: căci nu sunt numai semn şi prevestire a binecuvântării divine, ci ei arată prezenţa binefăcătoare a lui Dumnezeu însuşi care, dând rodnicie familiei, îi sporeşte bucuria şi îi aduce fericire. Aşadar, se cuvine ca părinţii să-şi preţuiască fii dar şi să-i educe la vremea potrivită în iubire şi frică de Dumnezeu, aşa încât, înţelegându-şi îndatoririle, să crească în înţelepciune şi în har, şi, gândind şi făptuind cele adevărate, drepte şi sfinte, să devină mărturisitori ai lui Cristos în lume şi vestitori ai Evangheliei sale.


183. Apoi unul dintre cei prezenţi sau însuşi cel care prezidează citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Mt 11,13-15: «Lăsaţi copiii să vină la mine!»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei

În vremea aceea au adus la el copii ca să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage; dar ucenicii i-au certat. Însă Isus a zis: «Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la mine, căci a unora ca ei este împărăţia cerurilor». Şi, după ce şi-a pus mâinile peste ei, a plecat mai departe.

184. sau:

Tob 4,5-7.19 «Fiule, adu-ţi aminte de sfaturile mele»Citire din Cartea lui TobiaÎn toate zilele tale, fiule, adu-ţi aminte de Domnul şi fereşte-te să greşeşti şi să calci poruncile sale. Să faci dreptatea în toate zilele vieţii tale şi să nu mergi pe căile nedreptăţii, căci mergând întru adevăr vei izbuti în toate căile tale ca toţi cei care caută dreptatea. Din toate ale tale, fiule, fă milostenie şi nu-ţi întoarce faţa de la nici un sărac pentru ca nici Dumnezeu să nu-şi întoarcă faţa de la tine. În orice clipă binecuvântează-l pe Domnul şi cere de la el să-ţi călăuzească toate cărările vieţii tale şi să te îndemne spre bine, căci nici un neam nu are înţelepciune, ci Domnul însuşi le dă toate cele bune. Căci Domnul pe cine vrea îl înalţă şi pe cine vrea îl coboară în adâncurile iadului. Şi acum, fiule, adu-ţi aminte de sfaturile mele şi ele să nu se şteargă din inima ta.

185. sau:

Prov 4,1-7 «Ascultaţi, fiilor, învăţătura tatălui»

186. sau:

Mt 18,1-5.10: «Cine va primi pe unul dintre aceşti mici în numele pe mine mă primeşte».Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MateiÎn ceasul acela, ucenicii s-au apropiat de Isus şi l-au întrebat: „Cine este mai mare în împărăţia cerurilor?”. Atunci Isus a chemat la el un copil, l-a aşezat în mijlocul lor şi le-a zis: „Vă

spun adevărul: De nu vă veţi converti şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va face mic ca acest copil, va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi oricine va primi un copil ca acesta în numele meu, pe mine mă primeşte. Aveţi grijă să nu dispreţuiţi pe nici unul dintre aceştia mici, căci vă spun: îngerii lor privesc neîncetat în ceruri faţa Tatălui meu ceresc”.

187. După caz, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau alt cântec potrivit.

Ps 127(128), 1-2.3.4-6aR. (4) «Iată, aşa va fi binecuvântat cel care se teme de Domnul»sau: R. (cf. 1) «Fericiţi sunt toţi aceia care se tem de Domnul»

188. Cel care prezidează le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


189. Urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, cel care prezidează le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele care se referă la specificul împrejurărilor.

Domnul Isus ne-a învăţat să-l numim pe atotputernicul Dumnezeu Tatăl nostru; pe acesta să-l rugăm cu umilinţă, spunând:

R. Părinte sfânt, păzeşte-i pe fiii tăi!

Părinte iubitor, tu i-ai iubit atât de mult pe oameni încât le-ai dăruit pe Fiul tău unul născut; apără-ne şi ne ocroteşte pe noi, pe care ne-ai renăscut prin Botez. R.Tu ţi-ai găsit deplina bucurie în Fiul iubirii tale; dă-ne harul ca misiunea pe care ne-ai încredinţat-o fiecăruia să o ducem la îndeplinire cu fidelitate în lume şi Biserică. R.

Tu l-ai încredinţat pe Fiul tău spre a fi crescut prin grija plină de râvnă a Mariei şi a lui Iosif; fă ca aceşti fii să crească în toate prin el. R.Tu călăuzeşti cu o iubire fără seamăn soarta celor părăsiţi; fă ca toţi copiii lipsiţi de căldura familiei, ajutaţi de comunitatea creştină, să cunoască din plin iubirea ta părintească. R.


190. Apoi părinţii, făcându-le, eventual, copiilor semnul crucii pe frunte, rostesc rugăciunea binecuvântării.

Părinte sfânt, izvor nesecat de viaţă şi creatorul tuturor bunurilor, te binecuvântăm şi-ţ aducem mulţumiri, căci ai binevoit să umpli de bucurie comuniunea noastră de iubire dăruindu-ne aceşti fii; te rugăm ca aceste mădulare ale familiei să găsească în mijlocul ei calea pe care mergând, să tindă mereu spre cele înalte, pentru a putea ajunge în cele din urmă limanul la care tu ai dorit să ajungă. R. Amin.–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––191. Celebranţii care nu sunt părinţi rostesc această rugăciune de binecuvântare:

Doamne Isuse Cristoase, care i-ai copleşit cu o iubire atât de mare pe cei mici, încât ai spus că cei care îi primesc pe ei, pe tine te primesc, ascultă rugăciunile noastre pentru aceşti copii (acest fiu, această fiică); tu ai revărsat Asupra lor harul Botezului. Apără-i cu grija ta necontenită pentru ca, atunci când vor creşte, să te mărturisească printr-o credinţă liberă, să fie înflăcăraţi în iubire şi să stăruie cu tărie întru speranţa Împărăţiei cerurilor. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––ÎNCHEIERE

192. Apoi părinţii făcându-şi semnul crucii, încheie ritualul spunând:

Domnul Isus, care i-a iubit pe copii, să ne binecuvânteze şi să ne păzească în iubirea sa. R. Amin.

Această formulă poate fi folosită şi de un alt celebrant laic.–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––193. Dacă însă slujitorul este preot sau diacon, încheie ritualul spunând:

Domnul Isus, care i-a iubit pe copii, să vă binecuvânteze şi să vă păzească în iubirea sa. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––FORMULA SCURTĂ

194. Se poate folosi, în funcţie de împrejurări, formula scurtă de binecuvântare:

Domnul să te (vă) păzească şi să te (vă) ajute să creşteţi în iubirea sa ca să mergi (mergeţi) cu vrednicie pe drumul pe care ai fost chemat (aţi fost chemaţi). R. Amin.

VI. BINECUVÂNTAREA LOGODNICILOR


195. Între îndatoririle soţilor creştini şi formele lor de apostolat, pe lângă educarea copiilor, este foarte important ajutorul dat logodnicilor ca să se pregătească mai bine pentru căsătorie.O adevărată logodnă creştină este un eveniment pentru cele două familii care se unesc, şi se recomandă să fie celebrat printr-un anumit ritual şi prin rugăciunea comună, pentru ca, având binecuvântarea divină, ceea ce începe în mod fericit să ajungă cu bine la sfârşit la vremea sa.

Pentru aceasta celebrarea va fi adaptată împrejurărilor.

196. Când logodna se celebrează în intimitatea celor două familii, ritualul binecuvântării poate fi condus de unul din părinţi. Dacă este de faţă un preot sau diacon, se recomandă ca acesta să oficieze, numai să arate clar celor prezenţi că nu este vorba de celebrarea căsătoriei.

197. Deci, Rânduiala propusă aici poate fi săvârşită atât de părinţi, cât şi de un preot, un diacon sau de o persoană laică. Celebrantul, păstrând elementele mai importante şi structura ritualului, va adapta celebrarea la împrejurări.

198. Această Rânduială poate fi săvârşită chiar şi atunci când logodnicii sunt adunaţi pentru pregătirea catehetică în vederea căsătoriei. Logodna sau binecuvântarea specială a logodnicilor nu se celebrează niciodată în cadrul Liturghiei.


199. După ce s-a adunat familia, ce care prezidează spune:


Toţi îşi fac semnul crucii şi răspund:

Amin.

200. Apoi, slujitorul, dacă este preot sau diacon, îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Har vouă şi pace de la Domnul nostru Isus Cristos care ne-a iubit şi s-a dat pe sine pentru noi.

sau alte cuvinte potrivite luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură.Toţi răspund:

Şi cu duhul tău.sau într-un alt mod adecvat.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––201. Dacă slujitorul este un laic, îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Fraţilor, să-l lăudăm pe Domnul nostru, Isus Cristos, care ne-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru noi.

Toţi răspund:

Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––202. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Noi ştim că se cuvine ca toţi şi în orice timp să-i mulţumim lui Dumnezeu: oricui îi este cunoscut că în mod deosebit trebuie să aducă mulţumiri atunci când se pregăteşte pentru viaţa de familie.Deci să cerem binecuvântarea divină pentru ca aceşti fraţi ai noştri să crească în stimă unul faţă de altul, să se iubească sincer şi să împlinească în sfinţenie celebrarea sfintei căsătorii prin apropiere sufletească şi rugăciune comună.


203. Apoi unul dintre cei prezenţi sau însuşi slujitorul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

In 15,9-12 «Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unul pe altul aşa cum v-am iubit eu.»

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul IoanÎn timpul acela, Isus a spus ucenicilor săi: „Precum m-a iubit pe mine Tatăl, tot aşa şi eu vă iubesc pe voi. Rămâneţi în dragostea mea. Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi”.

204. sau:

1Cor 13,4-13 «Iubirea toate le crede, le speră, le îndură.»Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către CorinteniDragostea este îndelung răbdătoare, dragostea este binevoitoare; dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Nu se poartă necuviincios, nu caută propriile interese, nu se mânie, nu ţine seama de răul primit, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le iartă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le îndură. Dragostea nu va înceta niciodată. Într-o zi, profeţiile vor dispărea, darul limbilor va înceta, cunoaşterea – pe care o avem despre Dumnezeu – se va sfârşi, pentru că cunoaşterea noastră este imperfectă, imperfectă este şi profeţia noastră; dar când va veni ceea ce este desăvârşit, va dispărea ceea ce este imperfect. Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Acum, când am devenit un om matur, am părăsit cele copilăreşti. Acum vedem nelămurit, ca într-o oglindă, dar atunci vom vedea faţă în faţă; acum cunosc în mod imperfect, atunci însă voi cunoaşte pe deplin aşa cum sunt şi eu cunoscut pe deplin de Dumnezeu. Acum, aşadar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre toate acestea este dragostea.

205. sau:

Os 2,21-26 «Mă voi logodi cu tine întru credinţă.»Fil 2,1-5 «În acelaşi duh de iubire»


Ps 144(145), 8-8.10 şi 15.17-18R. (9a) Bun este Dumnezeu faţă de toţi.

207. Cel care prezidează le va vorbi pe scurt celor prezenţi, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării şi pentru a o putea deosebi de celebrarea căsătoriei.


208. Urmează rugăciunea universală. dintre invocaţiile propuse mai jos, cel care prezidează le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele care se referă la împrejurări.

Dumnezeu Tatăl i-a iubit atât de mult pe oameni, încât i-a primit ca fii ai săi în Cristos şi i-a arătat lumii ca mărturisitori ai iubirii sale; pe el să-l rugăm cu umilinţă:

R. Fă-ne părtaşi, Doamne, de iubirea ta veşnică.

Tu, prin iubirea reciprocă, ai voit să-i arăţi pe adevăraţii tăi fii, fraţi ai lui Cristos. R.Tu ceri oamenilor să ţină legea blândă a iubirii tale, pentru ca, urmând-o, să cunoască fericirea. R.Tu uneşti în iubire bărbatul şi femeia pentru ca, formând o singură familie, să se bucure de cununa fiilor. R.Tu ai prefigurat în mod tainic sacramentul căsătoriei, prin ofranda pascală a Fiului tău, plinătatea iubirii conjugale prin care Cristos a iubit Biserica şi ţi-a oferit-o fără pată prin sângele său. R.Tu îi chemi pe N. şi N. la comuniunea deplină a iubirii pentru ca fiind mădulare ale familiei creştine, să devină un singur trup şi un singur suflet. R.

209. După obiceiul locului, înainte de rugăciunea binecuvântării, logodnicii pot exprima un semn al făgăduinţei, semnând un act, schimbând alte daruri.

210. Inelele sau alte daruri de logodnă pot fi binecuvântate cu următoarea formulă:

Darurile pe care vi le-aţi oferit unul altuia astfel să le păstraţi, încât ceea ce v-aţi făgăduit prin ele să împliniţi la timpul potrivit. R. Amin.


211. Cel care prezidează face rugăciunea cu mâinile împreunate; dacă este preot sau diacon, cu braţele întinse:

Te lăudăm, Doamne, căci în înţelepciunea ta, îi îndemni şi îi faci să se iubească unul pe altul pe aceşti fii ai tăi; te rugăm, aşadar, binevoieşte a întări inimile lor pentru ca, rămânând statornici în credinţă şi ţie plăcuţi în toate, să ajungă în mod fericit la celebrarea sacramentului căsătoriei. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

212. Atunci când prezidează un preot sau un diacon, spune:

Doamne, Dumnezeule, izvorul a toată iubirea, în planul Providenţei tale, tu ai făcut ca aceşti tineri să-şi unească drumurile; binevoieşte ca ei, pregătindu-se pentru sacramentul căsătoriei, să ceară harul tău şi, întăriţi cu binecuvântarea cerească, să se preţuiască şi să se iubească unul pe altul cu iubire curată. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

213. Cel care prezidează încheie ritualul, spunând:

Dumnezeul păcii şi al iubirii să locuiască în voi, să vă călăuzească paşii şi să vă întărească inimile în iubirea sa.

Toţi:

Amin.


VII. BINECUVÂNTAREA UNEI FEMEIÎNAINTE SAU DUPĂ NAŞTERE


215. Binecuvântarea unei femei înainte de naştere se poate face fie pentru o singură femeie, de obicei în casa proprie, fie pentru mai multe, aflate în spitale. În acest caz formulele se vor folosi la plural.

216. Rânduiala de binecuvântare a femeii după naştere, care este prezentată mai jos, pentru că se referă la o femeie care nu a putut participa la botezul copilului, va avea loc pentru o singură femeie.

217. Rânduielile prezentate mai jos pot fi oficiate de un preot, de un diacon sau chiar de un laic. Păstrând elementele mai importante şi structura ritualului, slujitorul poate adapta celebrarea după împrejurări.

218. În împrejurări speciale, preotul sau diaconul poate folosi formulele scurte prezentate după Ritualurile prescurtate, la nn. 235 şi 257.

A. Rânduiala binecuvântării femeiiînainte de naştere


219. După ce familia sau comunitatea credincioşilor s-a adunat, slujitorul spune:



220. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, salută pe femeie şi pe cei de faţă, spunând:

Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om în sânul Fecioarei Maria, să fie cu voi toţi.

sau alte cuvinte potrivite luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau într-alt mod adecvat.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––221. Dacă însă slujitorul este laic, salută pe femeie şi pe cei de faţă, spunând:

Fraţilor, să-l binecuvântăm pe Domnul Isus, care s-a făcut om în sânul Fecioarei Maria.

Toţi răspund:

Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci. sau: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––222. Apoi slujitorul pregăteşte pe femeie şi pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării prin aceste cuvinte sau altele asemănătoare:

Dumnezeu este stăpânul întregii vieţi; el l-a creat pe fiecare om în parte; el călăuzeşte şi apără prin providenţa sa viaţa tuturor.Noi credem că acest lucru este adevărat mai cu seamă când e vorba de viaţa născută dintr-o căsătorie creştină; ea se va împlini, primind la tipul potrivit însuşi darul vieţii dumnezeieşti, în sacramentul Botezului. Este ceea ce vrea să arate limpede binecuvântarea femeii înainte de naştere; pentru ca ea să-şi aştepte în credinţă şi speranţă ceasul naşterii, şi, conlucrând cu iubirea divină, să privească deja cu o iubire de mamă rodul pe care îl poartă.


223. Apoi lectorul sau unul dintre participanţi ori însuşi slujitorul citeşte textul din Sfânta Scriptură.

Lc 1,39-45 «A tresăltat pruncul în sânul ei.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca

În acele zile, Maria a pornit în grabă către o cetate din ţinutul muntos al Iudeii. Ajunsă acolo, a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit pruncul în sânul ei. Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău. Şi de unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Căci, iată, cum au ajuns la urechile mele cuvintele salutului tău, a tresărit de bucurie pruncul în sânul meu. Fericită eşti tu, care ai crezut că se vor împlini cele spuse ţie de Domnul”.

224. sau:

Lc 1,26-38 «Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu.»Lc 2,1-14 «Maria l-a născut pe Fiul ei.»

225. După împrejurări, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau un alt cântec potrivit:

Ps 32(33), 12 şi 18.20-21.22.R. (5b) Pământul este plin de îndurarea Domnului.

226. După împrejurări, slujitorul le poate vorbi pe scurt celor prezenţi, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


203. Urmează rugăciunea comună. Dintre invocaţiile propuse mai jos, cel care prezidează le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele după împrejurări, potrivite particularităţilor.

Cristos Domnul, binecuvântatul rod al trupului Mariei, a binevoit să reverse în lume har şi rodnicie prin misterul Întrupării sale; lui să-i înălţăm laudele cuvenite, spunând:

R. Binecuvântat eşti, Doamne, în bunătatea şi îndurarea ta.

Tu ai binevoit să te naşti din femeie pentru ca noi să dobândim înfierea. R.Tu n-ai pregetat să fii zămislit de o mamă, ci ai vrut să fie numit fericit sânul care te-a purtat şi te-a hrănit. R.Tu ai înălţat femeia la o cinste deosebită prin Fecioara Maria cea binecuvântată între femei. R.Tu, fiind răstignit pe o cruce, a-i dăruit-o ca mamă Bisericii pe Maria pe care a-i ales-o să-ţi fie mamă. R.Tu, prin slujirea mamelor, îmbogăţeşti Biserica ta cu vlăstare noi, înmulţindu-i veselia şi mărindu-i bucuria. R.


204. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu mâinile întinse asupra femeii ori făcându-i semnul crucii pe frunte; dacă este laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Doamne Dumnezeule, Creatorul neamului omenesc, Fiul tău, prin puterea Duhului Sfânt, a binevoit să se nască din Fecioara Maria, ca să-i răscumpere pe oameni, izbăvindu-i de povara păcatului strămoşesc, şi să-i mântuiască; primeşte cu bunăvoinţă rugăciunile acestei slujitoare a ta care se roagă cu umilinţă pentru sănătatea copilului ce-l va naşte şi fă ca să dea naştere cu bine unui copil care să se alăture cetei credincioşilor tăi şi să-ţi slujească ţie în toate, pentru a ajunge la viaţa veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

229. După Rugăciunea binecuvântării, slujitorul îi îndeamnă pe toţi cei de faţă să ceară ocrotirea sfintei Fecioare Maria, de preferat prin recitarea sau cântarea antifonului:

Sub ocrotirea ta alergăm, sfântă Născătoare de Dumnezeu; nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte pururi de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată.

Pentru această invocaţie se pot folosi alte rugăciuni: de exemplu antifonul Alma Redemptoris Mater, sau Bucură-te, Marie, Bucură-te, Regină (cf. App. Nr. 2-4).

INCHEIERE

230. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, întors spre femeie, încheie ritualul, după îndemnul: „Plecaţi-vă capetele pentru binecuvântare” sau o altă formă, spunând:

Dumnezeu, izvorul şi obârşia oricărei vieţi, să te ocrotească în bunătatea sa. R. Amin.Să te întărească în credinţă, să-ţi sporească speranţa, să-ţi înflăcăreze mereu iubirea. R. Amin.La vremea naşterii, să primească rugăciunile tale şi să te întărească prin harul său. R. Amin.

Apoi îi binecuvântează pe toţi cei prezenţi, spunând:

Şi pe voi toţi, care sunteţi aici de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––231. Dacă slujitorul este laic, imploră binecuvântarea lui Dumnezeu asupra şi a tuturor celor de faţă, făcându-şi semnul crucii şi spunând:

Dumnezeu, care prin naşterea fericitei Fecioare Maria a vestit şi a dăruit neamului omenesc bucuria mântuirii veşnice, să binevoiască a ne binecuvânta şi a ne păzi. R. Amin.

B. Ritualul prescurtat




Is 44,3: Voi revărsa ape peste pământul însetat şi şuvoaie peste cel uscat; voi revărsa duhul meu peste seminţia ta şi binecuvântarea mea peste neamul tău.

Lc 1,41-42a: Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit pruncul în sânul ei. Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău”.

234. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu mâinile întinse asupra femeii, iar dacă nu, cu mâinile împreunate, rosteşte Rugăciunea binecuvântării:

Doamne Dumnezeule, Creatorul neamului omenesc, Fiul tău, prin puterea Duhului Sfânt, a binevoit să se nască din Fecioara Maria, ca să-i răscumpere pe oameni, izbăvindu-i de povara păcatului strămoşesc, şi să-i mântuiască; primeşte cu bunăvoinţă rugăciunile acestei slujitoare a ta care se roagă cu umilinţă pentru sănătatea copilului ce-l va naşte şi fă ca să dea naştere cu bine unui copil care să se alăture cetei credincioşilor tăi şi să-ţi slujească ţie în toate, pentru a ajunge la viaţa veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

FORMULA SCURTĂ

235. Preotul sau diaconul poate folosi, după caz, următoarea formulă scurtă de binecuvântare:

Dumnezeu, care a bucurat lumea prin naşterea fericitei Fecioare Maria, să umple inima ta de bucurie sfântă şi să vă păstreze sănătoşi pe tine şi pe copilul tău. în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. R. Amin.

C. Binecuvântarea femeii după naştere

236. Binecuvântarea femeii după naştere este deja cuprinsă în Rânduiala Botezului copiilor48.

237. Dacă femeia care a născut nu poate să participe la celebrarea botezului copilului ei, binecuvântarea prevăzută în Ritual se reia într-o celebrare specială prin care sunt chemaţi să aducă mulţumiri lui Dumnezeu şi mama şi cei de faţă pentru darul primit.


238. După ce familia sau comunitatea credincioşilor s-a adunat, slujitorul spune:



239. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, salută pe femeie şi pe cei de faţă, spunând:

Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care pentru mântuirea noastră a binevoit să se nască din Fecioara Mamă, să fie cu voi toţi.

sau alte cuvinte potrivite luate mai ales din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau în alt mod adecvat.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––240. Dacă slujitorul este laic, salută pe femeie şi pe cei prezenţi, spunând:

Fraţilor, să-l binecuvântăm pe Domnul Isus, care pentru mântuirea noastră a binevoit să se nască din Mama Fecioară.

Toţi răspund:

Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci. sau: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––241. Apoi slujitorul pregăteşte pe femeie şi pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

48 Cf, Ritualul Roman, Rânduiala Botezului copiilor, nr. 105.

Comunitatea creştină l-a primit cu mare bucurie pe copilul pe care l-ai născut. În ritualul Botezului lui, ne-am rugat şi pentru tine, ca să preamăreşti pe Dumnezeu împreună cu sfânta Fecioară Maria, cunoscând darul primit şi răspunderea încredinţată ţie de Biserică. Iar acum dorim cu bucurie să ne unim cu tine în aducere de mulţumiri, chemând asupra ta binecuvântarea lui Dumnezeu.


242. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi ori însuşi slujitorul citeşte textul din Sfânta Scriptură.

1Sam 1,20-28 «A împlinit Domnul rugăciunea mea.»Citire din cartea întâi a profetului SamuelLa vremea cuvenită, Ana a zămislit şi a născut un fiu şi i-a pus numele Samuel, căci, zicea ea: „L-am cerut de la Domnul”. Şi s-a suit soţul ei Elcana cu toată casa lui ca să aducă Domnului jertfa de fiecare an şi să-şi îndeplinească făgăduinţa. Dar Ana nu s-a suit cu el, pentru că spunea bărbatului ei: „Până când pruncul va fi înţărcat; atunci îl voi duce şi-i va fi înfăţişat Domnului şi va rămâne acolo pentru totdeauna”. După ce Ana a încetat de a mai alăpta pe Samuel, copilul ei, l-a dus în casa Domnului, la Şilo, luând cu ea trei viţei, trei măsuri de făină şi un urcior cu vin, pentru jertfă. Copilul era încă prunc. După ce a adus jertfă un viţel, Ana a prezentat pe copil preotului Eli şi i-a zis: „Domnul meu, nu te supăra; pe cât este de adevărat că tu eşti viu, pe atât de adevărat este că eu sunt acea femeie care am stat aici înaintea ta şi m-am rugat Domnului. Pentru acest copil m-am rugat şi Domnul mi-a îndeplinit rugăciunea pe care am făcut-o. De aceea, şi eu îl ofer Domnului pentru toate zilele vieţii lui, ca să slujească Domnului”. Apoi s-au închinat acolo Domnului.

243. sau:

1Sam 2,1-10 «Rugăciunea Anei»Lc 1,67-79 «Binecuvântat fie Domnul.»


Ps 127(128), 1-2.3.4-6aR. (3c) «Fiii tăi ca mlădiţele de măslin.»

245. După lectură, slujitorul explică pe scurt textul din Sfânta Scriptură, pentru ca mama şi cei de faţă să aducă mulţumiri pentru darul primit de la Dumnezeu şi toţi să-şi asume datoria care le revine privind educaţia creştină a copilului.

ADUCEREA DE MULŢUMIRI

246. Urmează aducerea de mulţumiri în comun. Dintre rugăciunile propuse mai jos, slujitorul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele după împrejurări.

Pentru noua viaţă ce a înflorit în această familie, să aducem mulţumiri lui Dumnezeu, spunând:

R. Îţi mulţumim ţie, Doamne!

Pentru copilul pe care ai voit să-l dăruieşti cu bucurie acestei mame. R.Pentru ca atât mama cât şi copilul să se bucure prin darul tău de sănătatea trupului. R.Pentru Botezul primit prin care ai făcut inima copilului templu al Duhului Sfânt. R.Pentru bucuria senină pe care ai binevoit s-o răspândeşti în inimile tuturor prin această naştere. R.Pentru toate binefacerile cu care tu, Părinte, ne copleşeşti neîncetat pe noi. R.

247. Apoi toţi cântă sau recită Magnificat (cf. App. Nr.36). se pot folosi şi alte imnuri potrivite pentru aducerea de mulţumiri.


248. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu braţele întinse, iar dacă nu, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Dumnezeule, Creatorul şi călăuzitorul vieţii omeneşti, tu ai binevoit să dăruieşti acestei slujitoare a ta bucuria de a fi mamă; primeşte cu bunăvoinţă laudele noastre şi ascultă rugăciunile pe care le înălţăm spre tine, ca să aperi de orice rău pe mamă şi pe copilul ei, să-i însoţeşti mereu pe căile acestei vieţi şi, la timpul potrivit, să-i primeşti cu drag în bucuria casei tale. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

249. Sau:

Dumnezeule, de la tine coboară toată binecuvântarea şi spre tine se înalţă rugăciunea smerită a celui ce te binecuvântează; fă ca această mamă, ocrotită de binecuvântarea ta, să-ţi aducă mulţumirea cuvenită şi, împreună cu fiul ei, să se bucure neîncetat de ocrotirea ta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

250. Slujitorul, dacă este preot sau diacon, întors spre femeie, încheie ritualul, spunând:

Domnul Dumnezeu cel atotputernic şi-a dăruit bucuria de a fi mamă; el să te binecuvânteze pentru ca tu, care acum aduci mulţumiri pentru acest vlăstar, să te bucuri împreună cu el de fericirea veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

251. După îndemnul Plecaţi-vă capetele pentru binecuvântare sau altul, slujitorul spune cu mâinile întinse:

Dumnezeu, izvorul şi obârşia oricărei vieţi, să te ocrotească în bunătatea sa. R. Amin.Să te întărească în credinţă, să-ţi sporească speranţa, să-ţi înflăcăreze mereu iubirea. R. Amin.La vremea naşterii, să primească rugăciunile tale şi să te întărească prin harul său. R. Amin.

Apoi îi binecuvântează pe toţi cei prezenţi, spunând:

Şi pe voi toţi, care sunteţi aici de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––252. Dacă slujitorul este laic, făcându-şi semnul crucii, imploră binecuvântarea lui Dumnezeu asupra femeii şi a celor de faţă, spunând:

Îndurarea lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, pacea Fiului săi Unul născut, Isus Cristos, harul şi mângâierea Duhului Sfânt, să vă ocrotească viaţa, pentru ca, umblând în lumina credinţei, să puteţi ajunge la bunurile făgăduite. Şi pe noi să ne binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh. R. Amin.

253. Celebrarea se poate încheia cu un cântec potrivit.



V. Fie numele Domnului binecuvântat. Toţi răspund:R. De acum şi până în veac.

255. Atunci unul dintre cei de faţă sau însuşi slujitorul citeşte un text din Sfânta Scriptură, de exemplu:

1Sam 1,27: Pentru acest copil m-am rugat şi Domnul mi-a îndeplinit rugăciunea pe care am făcut-o.

Lc 1,68-69: Binecuvântat este Domnul Dumne-zeul lui Israel, pentru că a vizitat şi a răscumpărat pe poporul său. Şi a înălţat o putere de mântuire în casa lui David slujitorul său.

1Tes 5,18: Aduceţi mulţumiri pentru toate, căci acest lucru îl vrea Dumnezeu de la voi întru Isus Cristos.

256. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu mâinile împreunate, rosteşte Rugăciunea binecuvântarea

Dumnezeule, de la tine coboară orice binecuvântarea şi spre tine se înalţă rugăciunea smerită a celui ce te binecuvântează; fă ca această mamă, ocrotită de binecuvântarea ta, să-ţi aducă mulţumirea cuvenită şi împreună cu fiul ei să se bucure neîncetat de ocrotirea ta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

FORMULA SCURTĂ

257. După caz, preotul sau diaconul poate folosi următoarea formulă scurtă de binecuvântare:

Domnul Dumnezeu cel atotputernic a binevoit să bucure lumea prin naşterea în trup a Fiului său; el să te binecuvânteze, ca să te bucuri mereu în Domnul de copilul tău. R. Amin.

VIII. BINECUVÂNTAREA BĂTRÂNILORCARE NU SE POT DEPLASA DE ACASĂ


258. Bătrânii cu forţele slăbite, aflaţi acasă sau la azil, au nevoie de ajutor frăţesc, pentru a se simţi pe deplin acceptaţi în familia şi comunitatea bisericească. Această binecuvântare urmăreşte ca bătrânii să primească de la fraţii lor un semn de respect şi recunoştinţă, în timp ce împreună cu ei noi aducem mulţumiri Domnului pentru binefacerile primite de la el şi pentru el şi pentru faptele bune pe care le facem cu ajutorul lui.

259. Rânduiala prezentată aici poate fi împlinită de un preot, de un diacon sau chiar de un laic; aceştia, păstrând structura ritualului şi elementele mai importante, vor adapta celebrarea şi rugăciunile la împrejurări.

260. binecuvântarea bătrânilor se poate face cum se indică mai jos, la nn. 277-285, alegându-se anumite elemente din această Rânduială, fie în timpul celebrării Liturghiei, după omilie, fie la sfârşitul Liturghiei, fie când bătrânilor ce nu se deplasează de acasă li se duce Sfânta Împărtăşanie, conform Dreptului Canonic, folosindu-se ritualurile şi rugăciunile pentru laici.

261. Dacă trebuie binecuvântat un singur bătrân într-o altă celebrare de binecuvântare se poate folosi formula scurtă care este prezentată la sfârşitul acestei Rânduieli, la n. 289.

A. Rânduiala binecuvântării


262. După ce familia sau comunitatea credincioşilor s-au adunat, slujitorul spune:



263. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, îi salută pe bătrâni şi pe ceilalţi care se află de faţă spunând:

Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău.

sau într-alt mod adecvat.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––264. Dacă însă slujitorul este laic, îi salută pe bătrâni şi pe cei de faţă spunând:

Fraţilor, să-l binecuvântăm pe Domnul Isus, care a fost luat în braţe de Simeon; bătrânul îl purta, iar el îl călăuzea pe bătrân.

Toţi răspund:

Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci. sau: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––265. Atunci slujitorul îi pregăteşte pe bătrâni şi pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Timpul bătrâneţii este un dar de la Dumnezeu, care trebuie primit cu recunoştinţă. Aceşti fraţi ai noştri, înaintaţi în vârstă, ne pot împărtăşi comori de experienţă şi de viaţă creştină. Uniţi ci ei, să-i aducem mulţumiri lui Dumnezeu şi să implorăm ajutorul lui pentru ei, ca speranţa lor să crească şi să li se întărească încrederea.


266. Apoi lectorul sau unul dintre cei de faţă ori însuşi slujitorul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Lc 2,25-32.36-38 «Aşteptând mângâierea lui Israel.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca

Era în timpul acela în Ierusalim un om numit Simeon. Omul acesta era drept şi cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Lumină pentru luminarea neamurilor şi slava poporului tău Israel. Mai era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea trăise cu bărbatul ei şapte ani după căsătorie şi ajunsese acum la adânci bătrâneţi. Fiind văduvă în vârstă de optzeci şi patru de ani, ea nu se îndepărta de templu, slujind zi şi noapte în post şi rugăciune. Venind şi ea în ceasul acela, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre prunc celor care aşteptau mântuirea în Ierusalim.

(Din textul de mai sus, în funcţie de împrejurări, se poate citi numai o parte.)267. sau:

Sir 3,2-18 «Sprijină bătrâneţea tatălui tău.»Sir 25,6-8 «Slava bătrâneţilor: teama de Dumnezeu.»Înţ 4,8-9 «Vârsta bătrâneţii e viaţă nepătată.»Fil 3,20-41 «Îl aşteptăm pe Mântuitorul.»


Ps 70(71), 1-2.3-4.5-6.14-15.R. (12b) Dumnezeule, grăbeşte în ajutorul meu.Ps 125(126), 1-2b.2d-3.4-5.6R. (3) Mari lucruri a făcut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie!

269. După împrejurări, slujitorul le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


270. Urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, cel care prezidează le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele care se referă la împrejurări.

Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, ne însufleţeşte şi ne întăreşte la orice vârstă cu tinereţea harului său. Să-l rugăm cu umilinţă, spunând:

R. Nu ne părăsi, Doamne.

Dumnezeule, tu l-ai arătat cu îndurare pe Fiul tău la Simeon şi Anei care aşteptau mântuirea lui Israel. Fă ca aceşti slujitori ai tăi să vadă în credinţă mântuirea ta şi să se bucure de mângâierea Duhului Sfânt. R.Prin Fiul tău, tu ai făgăduit tuturor celor care trudesc şi sunt împovăraţi înviorare sfântă şi pacea; fă ca aceşti slujitori ai tăi să-şi ducă zi de zi crucea cu răbdare. R.Tu eşti pururi neîntrecut în bunăvoinţă şi dărnicie; fă ca rudele şi prietenii să le aducă acestor slujitori ai tăi cu dragoste mângâierea cuvenită. R.Tu nu îndepărtezi pe nimeni de la iubirea ta părintească şi le arăţi o dragoste mângâierea mai caldă acelora care sunt mai smeriţi; fă ca în societatea umană demnitatea bătrânilor să fie recunoscută şi apărată cu hotărâre. R.


271. Slujitorul, dacă este preot sau diacon, întinzând mâinile asupra tuturor bătrânilor deodată sau asupra fiecăruia în parte, ori făcându-i fiecăruia pe frunte semnul crucii, iar dacă este laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea de binecuvântare.

Doamne, Dumnezeul nostru, tu ai dăruit acestor credincioşi ai tăi harul ca în nestatornicia vieţii, să-şi pună toată speranţa în tine, să guste şi să vadă cât de bun eşti tu; te binecuvântăm fiindcă în lungul şir al anilor i-ai copleşit cu daruri şi te rugăm ca sufletul să le tresalte mereu de tinereţe, trupul să le fie plin de sănătate şi să caute să împărtăşească tuturor exemplul frumos al vieţii lor. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

272. sau:

Îţi aducem mulţumiri şi te binecuvântăm, atotputernice, veşnice Dumnezeule, în care trăim, ne mişcăm şi suntem, fiindcă ai dăruit

acestor slujitori ai tăi lungime de zile, cu statornicie în credinţă şi în fapte bune; fă, te rugăm, Doamne, ca, întăriţi de dragostea frăţească, să se bucure de sănătate şi să nu fie doborâţi de slăbiciune; pentru ca, întăriţi de binecuvântarea ta, să-şi petreacă timpul bătrâneţii lăudându-te pe tine cu bucurie. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

273. sau:

Doamne, Dumnezeule atotputernic, tu ai dăruit acestor slujitori ai tăi zile înaintate; binevoieşte a le da binecuvântarea ta: să simtă că tu le stai mereu alături cu dragoste; pentru ca, privind spre trecut, să se bucure de îndurarea ta şi, căutând spre viitor, să stăruie cu încredere în speranţă sfântă. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

274. Slujitorul, dacă este preot sau diacon, încheie ritualul, întors spre bătrâni, îndemnul: Plecaţi-vă frunţile pentru binecuvântare, sau un altul şi adăugând, cu braţele întinse:

Domnul Isus Cristos să rămână cu voi ca să vă ocrotească. R. Amin.

Să meargă înaintea voastră ca să vă călăuzească; să vină în urma voastră ca să vă apere. R. Amin.

Să caute spre voi, să vă păzească şi să vă binecuvânteze. R. Amin.

Apoi îi binecuvântează pe cei prezenţi, adăugând:

Şi pe voi toţi care sunteţi aici de faţă să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

275. Dacă însă slujitorul este laic, făcându-şi semnul crucii, imploră binecuvântarea lui Dumnezeu asupra bătrânilor şi a tuturor celor de faţă, spunând:

Domnul să ne binecuvânteze, să ne apere de orice rău şi să ne ducă la viaţa cea veşnică.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––276. Se recomandă să se încheie celebrarea cu un cântec potrivit.

B. Rânduiala binecuvântăriiîn timpul celebrării Liturghiei

277. După ce se încheie omilia, se va face rugăciunea universală, în modul obişnuit la Liturghie, fie în modul propus aici. Dintre invocaţiile prezentate mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele în funcţie de împrejurări. Se va folosi întotdeauna rugăciunea de binecuvântare propusă mai jos:

Dumnezeu, Tatăl atotputernic, ne însufleţeşte şi ne întăreşte la orice vârstă cu tinereţea barului său. Să-l rugăm cu umilinţă, spunând:

R. Nu ne părăsi, Doamne.

Dumnezeule, tu l-ai arătat cu îndurare pe Fiul tău la Simeon şi Anei care aşteptau mântuirea lui Israel. Fă ca aceşti slujitori ai tăi să vadă în credinţă mântuirea ta şi să se bucure de mângâierea Duhului Sfânt. R.Prin Fiul tău, tu ai făgăduit tuturor celor care trudesc şi sunt împovăraţi înviorare sfântă şi pacea; fă ca aceşti slujitori ai tăi să-şi ducă zi de zi crucea cu răbdare. R.Tu eşti pururi neîntrecut în bunăvoinţă şi dărnicie; fă ca rudele şi prietenii să le aducă acestor slujitori ai tăi cu dragoste mângâierea cuvenită. R.

Tu nu îndepărtezi pe nimeni de la iubirea ta părintească şi le arăţi o dragoste mai caldă acelora care sunt mai smeriţi; fă ca în societatea umană demnitatea bătrânilor să fie recunoscută şi apărată cu hotărâre. R.

278. Atunci celebrantul, întinzând braţele asupra tuturor bătrânilor laolaltă, adaugă:

Doamne, Dumnezeul nostru, tu ai dăruit acestor credincioşi ai tăi harul ca în nestatornicia vieţii, să-şi pună toată speranţa în tine, să guste şi să vadă cât de bun eşti tu; te binecuvântăm fiindcă în lungul şir al anilor i-ai copleşit cu daruri şi te rugăm ca sufletul să le tresalte mereu de tinereţe, trupul să le fie plin de sănătate şi să caute să împărtăşească tuturor exemplul frumos al vieţii lor. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

279. Dacă se consideră mai potrivit, la sfârşitul Liturghiei, după îndemnul: Plecaţi-vă frunţile pentru binecuvântare, sau un altul prin care bătrânii sunt invitaţi să primească o binecuvântare specială, celebrantul cu braţele întinse asupra lor spune binecuvântarea sau rugăciunea, la care toţi răspund: Amin.

BINECUVÂNTAREA

280. Întors spre bătrâni, celebrantul spune:

Domnul Isus Cristos să rămână cu voi ca să vă ocrotească. R. Amin.Să meargă înaintea voastră ca să vă călăuzească; să vină în urma voastră ca să vă apere. R. Amin.Să caute spre voi, să vă păzească şi să vă binecuvânteze. R. Amin.

Apoi îi binecuvântează pe cei prezenţi, adăugând:

Şi pe voi toţi care sunteţi aici de faţă să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh.R. Amin.

RUGĂCIUNE

281. Celebrantul, cu braţele întinse asupra bătrânilor, spune:

Îţi aducem mulţumiri şi te binecuvântăm, atotputernice, veşnice Dumnezeule, în care trăim, ne mişcăm şi suntem, fiindcă ai dăruit acestor slujitori ai tăi lungime de zile, cu statornicie în credinţă şi în fapte bune; fă, te rugăm, Doamne, ca, întăriţi de iubirea frăţească, să se bucure de sănătate şi să nu fie doborâţi de slăbiciune; pentru ca, întăriţi de binecuvântarea ta, să-şi petreacă timpul bătrâneţii lăudându-te pe tine cu bucurie. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

282. După rugăciune, celebrantul adaugă:

Şi binecuvântarea lui Dumnezeu cel atotputernic, a Tatălui, şi a Fiului, şi al Sfântului Duh, să coboare asupra voastră şi să rămână pururi. R. Amin.

C. Rânduiala binecuvântăriiUnită cu împărtăşania în afara Liturghiei

283. Dacă ritualul se îmbină cu o celebrare mai amplă a Cuvântului lui Dumnezeu. Textul din Sfânta Scriptură poate fi luat dintre cele propuse mai sus la nn. 266-268.

284. Rugăciunea universală se poate face în modul propus mai sus la n. 270 şi se încheie întotdeauna, dacă celebrantul este preot sau diacon, după rugăciunea următoare, care se rosteşte cu braţele întinse asupra bătrânilor:

Doamne, Dumnezeul nostru, tu ai dăruit acestor credincioşi ai tăi harul ca în nestatornicia vieţii, să-şi pună toată speranţa în tine, să guste şi să vadă cât de bun eşti tu; te binecuvântăm fiindcă în lungul şir al anilor i-ai copleşit cu daruri şi te rugăm ca sufletul să le tresalte mereu de tinereţe, trupul să le fie plin de sănătate şi să

caute să împărtăşească tuturor exemplul frumos al vieţii lor. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––285. Dacă însă slujitorul este laic, cu mâinile împreunate, spune următoarea rugăciune de binecuvântare:






287. Unul dintre cei de faţă sau însuşi slujitorul citeşte un text din Sfânta Scriptură, de exemplu:

Înţ 4,8: Bătrâneţea este vrednică de respect nu pentru că este lungă în zile şi nu se măsoară în numărul anilor. Părul cărunt înseamnă înţelepciune şi vârsta bătrâneţii, viaţă nepătată.

Iac 5,7-8: Fraţilor, fiţi răbdători până la venirea Domnului. Priviţi la agricultor: el speră să adune rodul preţios al pământului, aşteptând cu răbdare ploaia cea timpurie şi cea târzie. Fiţi deci şi voi răbdători şi întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape.

Lc 9,23: Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă

urmeze”.

288. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu braţele întinse asupra bătrânilor, ori făcându-le semnul crucii pe frunte, iar dacă este laic cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea de binecuvântare:


FORMULA SCURTĂ

289. După caz, preotul sau diaconul poate folosi formula scurtă de binecuvântare:

Să te (vă) binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu care nu părăseşte pe nimeni şi îi ocroteşte pe fiii săi până la adânci bătrâneţe, prin grija sa părintească. R. Amin.

CAPITOLUL II

BINECUVÂNTAREABOLNAVILOR


290. Obiceiul ca slujitorii Bisericii să-i binecuvânteze pe bolnavi este foarte vechi şi îşi are originea în viaţa lui Cristos şi a apostolilor.

Când îi vizitează pe bolnavi, slujitorii Bisericii vor respecta cu grijă cele prescrise în Rânduiala Ungerii bolnavilor şi a îngrijirii lor pastorale (nn. 42-45), dar în primul rând le vor arăta grija şi iubirea lui Cristos şi a Bisericii.

291. În Rânduiala Ungerii bolnavilor şi a îngrijirii lor pastorale sunt prevăzute mai multe ocazii de a-i binecuvânta pe bolnavi şi sunt indicate mai multe formule49.

292. Rânduiala prezentată aici poate fi împlinită atât de u preot cât şi de un diacon sau chiar de un laic, în acest caz respectându-se ritualurile şi rugăciunile prevăzute pentru un laic. Toţi aceştia, păstrând ritualului şi elementele mai importante, vor adapta celebrarea la particularităţile bolnavilor şi ale locului.

293. Dacă trebuie binecuvântat un singur bolnav în cadrul altei celebrări, preotul sau diaconul poate folosi formula scurtă care se află la sfârşitul Ritualului prescurtat n. 320.

I. Rânduiala binecuvântării

A. PENTRU ADULŢI


294. După ce s-a adunat comunitatea, slujitorul spune:


49 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala Ungerii bolnavilor şi a îngrijirii lor pastorale..


295. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, îi salută pe bolnavi şi pe cei prezenţi, spunând:

Pace acestei case şi tuturor celor care locuiesc în ea!

Sau: Pacea Domnului să fie pururi cu voi.Sau alte cuvinte potrivite, luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau cu alte cuvinte potrivite.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––296. Dacă însă slujitorul este laic, acesta îi salută pe bolnavi şi pe cei prezenţi, spunând:

Fraţilor, să-l binecuvântăm pe Domnul care a trecut pe pământ făcând bine şi vindecându-i pe toţi.

Toţi răspund:

Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci. sau: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––297. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe bolnavi şi pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Domnul Isus, care străbătea ţinuturile făcând bine şi tămăduind orice bolnavi şi orice neputinţă, a dat ucenicilor săi misiunea de a-i îngriji pe bolnavi, de a-şi pune mâinile asupra lor şi de a-i binecuvânta în numele său. În această celebrare îi recomandăm lui Dumnezeu pe fraţii noştri suferinzi pentru ca ei să poată îndura cu răbdare toate durerile trupeşti şi sufleteşti, bine ştiind că, aşa cum sunt părtaşi la suferinţele lui Cristos, tot astfel vor avea parte de mângâiere.


298. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi, roi însuşi slujitorul citeşte textul din Sfânta Scriptură; se alege unul dintre cele indicate în Rânduiala

Ungerii bolnavilor şi a îngrijirii lor pastorale precum şi în Lecţionarul Liturghiilor pentru bolnavi50. Se alege însă textul care pare mai potrivit cu starea sufletească a bolnavilor.

2Cor 1,3-7 «Dumnezeul tuturor îndurărilor.»Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către CorinteniPreamărit să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tată plin de îndurare, Dumnezeu de la care vine toată mângâierea. El ne dă curaj în orice strâmtorare, astfel noi îi putem încuraja pe toţi cei care se află în strâmtorare, datorită încurajării pe care noi înşine o primim de la Dumnezeu. Aşa cum noi avem parte din plin de suferinţele lui Cristos, la fel prin Cristos avem parte din plin de mângâiere. Atunci când noi suntem în suferinţă, aceasta este spre încurajarea şi mântuirea voastră; iar când noi suntem mângâiaţi, este tot spre încurajarea voastră. Aceasta vă ajută să suportaţi cu statornicie aceleaşi suferinţe ca şi noi. Cu privire la voi, speranţa noastră este de neclintit; noi suntem siguri, că aşa cum aveţi parte împreună cu noi de suferinţă, tot aşa veţi avea parte împreună cu noi şi de mângâiere.

299. sau:

Mt 11,28-30: «Veniţi la mine şi eu vă voi da odihnă.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MateiÎn acel timp, Isus spunea mulţimilor: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine care sunt blând şi smerit la inimă şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu e dulce şi povara mea este uşoară”.

300. sau:

50 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala Ungerii bolnavilor şi a îngrijirii lor pastorale, nn. 153-299; Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 790-795; 796-800; 933-937.

Mc 6,53-56 «Îi scoteau pe bolnavi în pieţe.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MarcuÎn timpul acela, Isus şi ucenicii săi, traversând lacul, au ajuns la Genezaret şi au tras la mal. Cum au coborât din barcă, oamenii l-au şi recunoscut pe Isus; din întregul ţinut alergau la el şi aduceau bolnavii, pe tărgi, acolo unde auzeau că se află el. În toate locurile în care ajungeau, în cetăţi, în sate sau în cătune, îi aduceau pe bolnavi în pieţe şi îl rugau să le permită să-i atingă măcar poala hainei lui. Şi toţi cei care îl atingeau se vindecau.

301. După caz, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau alt cântec potrivit:

Is 38,10.11.12a-d.16R. (cf. 17b) Tu, Doamne, ai scăpat sufletul meu din prăpastia pieirii.Ps 101(102), 2-3.24-25R. (2) Doamne, ascultă rugăciunea mea şi strigarea mea să ajungă la tine.

302. Celebrantul, după caz, poate vorbi pe scurt celor prezenţi, ilustrând lectura biblică, pentru ca aceştia să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


303. Urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, slujitorul le poate alege pe acelea care par mai potrivite sau poate adăuga altele care se referă la specificul situaţiei şi al bolnavilor.

Să-l rugăm cu credinţă pe Domnul Isus, Mântuitorul nostru, să mângâie cu harul său pe fraţii noştri bolnavi. Lui să-i spunem:

R. Fii milostiv cu aceşti bolnavi, Doamne.

Tu ai venit ca vindecător al trupurilor şi al sufletelor, ca să vindeci neputinţele noastre. R.Tu, om al durerilor, ai purtat slăbiciunilor noastre şi ai luat asupra ta durerilor noastre. R.

Tu ai voit să te asemenea întru totul fraţilor tăi, ca să te arăţi îndurător lumii întregi. R.Tu ai voit să ai parte de slăbiciunea trupului omenesc pentru a ne elibera de cel rău. R.Maica ta, stând la cruce, a fost părtaşă la durerile tale, iar tu ne-ai dăruit-o şi nouă ca mamă. R.Tu vrei să plinim în trupul nostru ceea ce lipseşte pătimirile tale, pentru trupul tău, care este Biserica. R.

304. În locul rugăciunii universale sau adăugându-se acesteia, poate fi spusă litania din Rânduiala Ungerii bolnavilor şi a îngrijirii lor pastorale, nn. 240-241:

Tu ai luat asupra ta slăbiciunile noastre şi durerile noastre le-ai purtat:Doamne, miluieşte / Kyrie, eleison!R. Doamne, miluieşte / Kyrie, eleison!

Fiindu-ţi milă de mulţime, ai trecut prin lume făcând bine şi vindecându-i pe bolnavi.Cristoase, miluieşte / Christe, eleison!R. Cristoase, miluieşte / Christe, eleison!

Tu le-ai poruncit Apostolilor să-şi pună mâinile asupra celor bolnavi.Doamne, miluieşte / Kyrie, eleison!R. Doamne, miluieşte / Kyrie, eleison!

305. sau:

Te rugăm, Doamne, pentru fratele nostru bolnav şi pentru toţi cei cărora le-a fost rânduit să-l îngrijească şi să-l slujească;

R. Te rugăm ascultă-ne!

Ca să fii binevoitor faţă de acest bolnav, N.; R.Ca să dai noi puteri trupului său; R.Ca să potoleşti neliniştea din sufletul său; R.Ca să le vii într-ajutor tuturor bolnavilor cu harul tău; R.Ca să-i sprijini cu puterea ta dumnezeiască pe toţi cei care se îngrijesc de bolnavi; R.Ca să binevoieşti a-i da viaţă şi sănătate acestui căruia ne întindem mâinile, în numele tău; R.


306. Apoi, după caz, dacă este preot sau diacon, îşi întinde mâinile asupra tuturor bolnavilor în acelaşi timp sau asupra fiecăruia în parte, rostind rugăciunea binecuvântării:

Doamne, Dumnezeule nostru, tu l-ai trimis pe Fiul tău în lume ca să ia asupra sa neputinţele noastre şi durerile noastre să le poarte. Te rugăm cu umilinţă pentru slujitorii tăi bolnavi, pentru ca ei, întăriţi în răbdare şi reînnoiţi în speranţă, prin binecuvântarea ta, să învingă neputinţa bolii şi, cu ajutorul tău, să se bucure de sănătate. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

307. Sau fără impunerea mâinilor:

Pe tine, Doamne, care ai trecut prin lume făcând bine şi ajutându-i pe toţi, te rugăm cu umilinţă să-i binecuvântezi pe aceşti slujitori ai tăi bolnavi: dă-le tărie trupului, statornicie sufletului, răbdare în dureri şi sănătate deplină pentru ca, întorşi în mijlocul fraţilor lor, să te binecuvânteze cu bucurie pe tine, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.

308. Dacă slujitorul este laic, însemnând pe fiecare pe frunte cu semnul crucii, rosteşte rugăciunea de binecuvântare:

În iubirea ta, mântuieşte-ne pe noi, Doamne, Dumnezeul nostru. Tu ocroteşti pururi făptura ta, dându-i felurite semne de iubire. Ridică-i cu dreapta şi pe aceşti slujitori ai tăi bolnavi şi întăreşte-i cu puterea ta divină. Fii pentru ei leac spre tămăduire şi vindecă-

le slăbiciunea, ca să dobândească mângâierea pe care o aşteaptă de la tine. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

309. Sau pentru un bolnav:

Doamne, Părinte Sfânt, atotputernic, veşnic Dumnezeu, care înalţi şi întăreşti slăbiciunea firii noastre, priveşte cu îndurare la acest slujitor al tău, (N.); îndepărtează de la el orice neputinţă şi dăruieşte-i sănătate deplină ca să-ţi aducă pururi mulţumire şi să binecuvânteze numele tău cel sfânt. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

310. După rugăciunea binecuvântării, slujitorul îi invită pe toţi cei prezenţi să implore ocrotirea fericitei Fecioarei Maria. Se poate recita sau cânta în acest scop una din antifonele mariane, de exemplu Sub ocrotirea ta sau Bucură-te, Regină.

ÎNCHEIERE

311. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, întorcându-se spre bolnavi, încheie Ritualul spunând:

Să vă (te) binecuvânteze Dumnezeu Tatăl. R. Amin.Să vă (te) însănătoşească Dumnezeu Fiul. R. Amin.Să vă (te) lumineze Duhul Sfânt. R. Amin.

Apoi îi binecuvânteze pe toţi cei prezenţi, adăugând:

Şi pe voi toţi, care sunteţi de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––312. Dacă însă slujitorul este laic, acesta imploră binecuvântarea lui Dumnezeu asupra bolnavilor şi a tuturor celor prezenţi. Făcându-şi el însuşi semnul crucii, spune:

Domnul Isus, care a trecut pe pământ făcând bine şi vindecându-i pe toţi bolnavii, să ne apere sănătatea şi să reverse asupra noastră belşugul binecuvântării sale. R. Amin.

B. PENTRU COPII

313. Pentru binecuvântarea copiilor bolnavi, textele indicate mai sus vor fi adaptate corespunzător. Sunt propuse aici exemple de invocaţii şi o rugăciune specială de binecuvântare.


314. La invocaţiile propuse mai jos slujitorul poate adăuga altele care să se refere la particularităţile locale sau la situaţia bolnavilor:

Domnul Isus i-a iubit şi i-a ocrotit în mod deosebit pe cei mici; să-l rugăm pentru aceşti copii, spunându-i:

R. Ocroteşte-i, Doamne, pe toate căile vieţii lor.

Tu i-ai chemat la tine pe cei mici şi ai spus că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor; ascultă cu bunăvoinţă rugăciunea noastră pentru aceşti copii. R.Tu ai spus că nu celor înţelepţi şi pricepuţi, ci celor mici le sunt dezvăluite tainele Împărăţiei cerurilor; binevoieşte a le arăta acestor copii un semn al iubirii tale. R.În drumul tău spre pătimire, tu ai primit cu drag cinstirea pe care ţi-au adus-o copiii, întâmpinându-te cu sfânta cântare «Osana»: întăreşte-i pe aceşti copii şi pe părinţii lor cu mângâierea ta sfântă. R.Tu ai încredinţat ucenicilor tăi misiunea de a se îngriji de bolnavi; fii binevoitor faţă de toţi cei care lucrează cu râvnă pentru însănătoşirea acestor copii. R.


315. Celebrantul dacă este preot sau diacon, întinzându-şi mâinile, asupra tuturor copiilor bolnavi deodată sau asupra fiecăruia în pare, după caz, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Doamne, Dumnezeul nostru, Fiul tău, Isus Cristos, i-a primit la sine cu bucurie pe copii şi i-a binecuvântat; te rugăm să-ţi întinzi cu bunăvoinţă mâna asupra acestor slujitori ai tăi N. şi N. care sunt bolnavi de la o vârstă fragedă, pentru ca Biserica ta şi părinţii lor să-i primească înapoi sănătoşi şi puternici, iar ei să-ţi aducă mulţumire. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

316. Dacă celebrantul este laic şi mai cu seamă dacă Tatăl şi mama îşi binecuvântează copilul bolnav, însemnându-l pe fiecare cu semnul crucii pe frunte, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Părinte al îndurărilor şi Dumnezeu a toată mângâierea, tu te îngrijeşti cu nemărginită îndurare de făptura ta şi din belşugul bunătăţii tale, reverşi sănătate trupească şi sufletească. Binevoieşte a-i (a-l) ridica de pe patul suferinţei pe aceşti copii N. şi N. (pe acest copil N.) (pe acest fiu), (pe această fiică pe care mi l-ai dat) (mi-ai dat-o) pentru ca, în toate zilele vieţii lor (lui, ei) crescând în har şi înţelepciune, în faţa ta şi a oamenilor, să-ţi slujească în dreptate şi sfinţenie şi să mulţumească după cuviinţă milostivirii tale. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

II. Ritualul prescurtat

317. Slujitorul spune:


318. Apoi unul dintre cei prezenţi sau însuşi slujitorul citeşte un text din

Sfânta Scriptură, de exemplu:

2Cor 1,3-4: Preamărit să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tată plin de îndurare, Dumnezeu de la care vine toată mângâierea. El ne dă curaj în orice strâmtorare, astfel noi îi putem încuraja pe toţi cei care se află în strâmtorare, datorită încurajării pe care noi înşine o primim de la Dumnezeu.

Mt 11,28-29: În acel timp, Isus spunea mulţimilor: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine care sunt blând şi smerit la inimă şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

319. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, îşi întinde, după caz, mâinile asupra bolnavului; dacă este laic, îi face semnul crucii pe frunte şi rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Doamne, Părinte Sfânt, atotputernic, veşnic Dumnezeu, care înalţi şi întăreşti slăbiciunea firii noastre, priveşte cu îndurare la acest slujitor al tău, N.; îndepărtează de la el orice neputinţă şi dăruieşte-i sănătate deplină ca să-ţi aducă pururi mulţumire şi să binecuvânteze numele tău cel sfânt, Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

FORMULA SCURTĂ

320. După caz, preotul sau diaconul poate folosi formula scurtă de binecuvântare.

Să te binecuvânteze pe tine, N., cel ce singur este Domn şi Răscumpărător; să-ţi păzească trupul, să-ţi mântuiască sufletul şi să te ducă la viaţa veşnică. R. Amin.

CAPITOLUL III

BINECUVÂNTAREACELOR CARE SUNT TRIMIŞI

SĂVESTEASCĂ EVANGHELIA


321. Când ucenicii lui Cristos clerici, călugări, laici sunt trimişi de păstorii legitimi ai Bisericii pentru a predica neamurilor misterul mântuirii, este indicat să se celebreze un ritual prin care să se implore binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noilor vestitori ai Evangheliei, iar credincioşilor să li se explice natura şi puterea activităţii misionare şi să fie îndemnaţi să-i însoţească prin rugăciuni pe cei care, înzestraţi cu o carismă deosebită, pornesc să vestească Evanghelia.

322. Ritualul binecuvântării se poate desfăşura fie într-o celebrare adecvată a cuvântului, fie în timpul celebrării Euharistiei, după cum se indică mai jos.

323. Rânduielile prezentate aici pot fi folosite de un preot care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, va adapta celebrarea la specificul misionarilor şi al locurilor. Dacă ritualul este prezidat de Episcop, ceea ce se recomandă, se vor adapta toate cum se cuvine.

I. Rânduiala binecuvântăriiîn timpul celebrării cuvântului


324. După ce poporul s-a adunat, celebrantul, diaconii şi ministranţii, îmbrăcaţi fiecare în veşmântul specific, precedaţi de purtătorul crucii şi de un diacon care poartă Evanghelia, se îndreaptă prin nava bisericii spre presbiteriu, în timp ce corul împreună cu poporul cântă un cântec potrivit.

325. Participă la procesiune şi cei care vor pleca să vestească Evanghelia.

326. După terminarea cântecului, celebrantul spune:



327. Apoi celebrantul îi salută pe cei de faţă spunând:

Domnul, care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată să fie cu voi toţi.

Sau alte cuvinte potrivite luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau într-alt mod adecvat.

328. Apoi celebrantul le vorbeşte pe scurt celor prezenţi, ca să-i pregătească pentru celebrare şi să le explice ritualul, ceea ce se poate face cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, participând astăzi la ceastă celebrare, voi reînnoiţi într-un fel modul de a lucra al Bisericii de la început; căci ea, bucuroasă să-i ajute şi pe fraţii în credinţă şi pe cei care nu-l cunoşteau încă pe Cristos, îi trimitea pe unii dintre fiii săi la celelalte popoare.Trimiterea acestor fraţi şi surori în diverse locuri în slujba Bisericii, reflectă strânsă legătură care există între noi şi acele Biserici particulare. Să exprimăm acum această unitate prin rugăciune.

329. Toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi celebrantul continuă:

Dumnezeule, tu vrei ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului; priveşte secerişul tău cel mare şi binevoieşte să trimiţi în el lucrători pentru ca Evanghelia să fie vestită la toată făptura; iar poporul tău, unit prin cuvântul vieţii şi întărit de puterea sacramentelor, să înainteze pe calea mântuirii. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.


330. Apoi lectorul sau diaconul citeşte unul sau mai multe texte din Sfânta Scriptură, dintre cele propuse în Lecţionar pentru evanghelizarea popoarelor51, intercalându-se psalmi responsoriali potriviţi sau păstrându-se momente de tăcere. Citirea Evangheliei trebuie să ocupe locul principal.

331. Înainte de a se proclama Evanghelia, se recomandă ca misionarii să fie prezentaţi credincioşilor, în modul următor: diaconul anunţă numele lor, arătând, dacă i se pare potrivit, gradul sau însărcinarea pe care o are în cadrul poporului lui Dumnezeu, precum şi Biserica unde sunt trimişi, de exemplu:

Acestea sunt numele celor pe care Biserica noastră N., potrivit poruncii lui Dumnezeu, îi trimite să vestească Evanghelia ţi îi însoţeşte cu rugăciunile sale:N. N., preot, la Biserica din N.N. N., diacon, la Biserica din N.N. N., călugăr (călugăriţă), din Institutul N. la Biserica din N.N. N., laic, în slujba Bisericii din N.

332. Dacă însă printre misionarii care vor pleca se află călugări sau călugăriţe, în locul diaconului, superiorul sau superioara Institutului anunţă credincioşilor numele lor, îndatoririle şi locul unde sunt trimişi, spunând de exemplu:

Din Institutul nostru N., îndemnaţi de iubire şi întăriţi de ascultare, vor pleca pentru vestirea Evangheliei, fratele N., (de ex. catehet), în regiunea N., sora N., (de ex. pentru îngrijirea bolnavilor), în satul N..

333. La chemarea diaconului, misionarii răspund cu un cuvânt potrivit (de ex. Prezent) sau cu un gest (de ex. ridicându-se).

334. După citirea Evangheliei, celebrantul ţine omilia în care explică şi lecturile biblice, şi semnificaţia ritualului.

335. La terminarea omiliei, misionarii se ridică, se apropie de celebrant şi se aşază, încât ritualul să poată fi urmărit de toţi.

51 Cf. Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 872-876.


336. Urmează Rugăciunea universală, în care toţi se roagă şi pentru misionarii care vor pleca, şi pentru Bisericile la care sunt trimişi. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele în funcţie de împrejurări.

Să-l rugăm pe Dumnezeu, Tatăl preamilostiv, care l-a uns pe Fiul său cu Duhul Sfânt, pentru predica Evanghelia celor săraci, a-i vindeca pe cei cu inima rănită şi a-i mângâia pe toţi cei care plâng. Să spunem cu credinţă:

R. Fie lauda ta în poporul tău, Doamne!

Dumnezeule veşnic şi milostiv, tu vrei ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului; îţi aducem mulţumiri pentru că l-ai dat lumii pe Fiul tău Unul născut, ca Învăţător şi Răscumpărător. R.Tu l-ai trimis pe Isus Cristos să ducă vestea cea bună săracilor, să vestească celor închişi eliberarea şi să propovăduiască un timp de har; răspândeşte Biserica ta, pentru ca ea să cuprindă oamenii de orice limbă şi neam. R.Tu îi chemi pe toţi oamenii din întuneric la lumina ta minunată pentru ca, în numele lui Isus, tot genunchiul să se plece: al celor din cer, al celor de pe pământ şi al celor din adâncuri; fă-ne martori adevăraţi ai Evangheliei mântuirii. R.Dă-ne o inimă dreaptă şi sinceră pentru a asculta cuvântul tău; şi fă ca sfinţenia să rodească mai îmbelşugat în noi şi în lume. R.


337. După caz, celebrantul, impunând mâinile asupra grupului de misionari care urmează să plece, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Te binecuvântăm şi te lăudăm pe tine, Dumnezeule, fiindcă în sfatul negrăit al îndurării tale l-ai trimis în lume pe Fiul tău, pentru ca, vărsându-şi sângele, să-i elibereze pe oameni din sclavia păcatului şi să-i copleşească de darurile Duhului Sfânt.

El, învingând moartea, înainte de a se urca la tine, Tată, i-a trimis pe apostolii săi, ca întruchipare a iubirii şi a puterii sale, să vestească tuturor popoarelor Evanghelia vieţii şi să-i cureţe pe cei care cred cu apa mântuirii. Aşadar, priveşte te rugăm, Doamne, spre aceşti slujitori ai tăi pe care, însemnaţi cu semnul crucii, îi trimitem ca vestitori ai mântuirii şi ai păcii. Călăuzeşte-le, Doamne, paşii cu dreapta ta şi întăreşte-i cu puterea harului tău, ca să nu dea înapoi osteniţi de trudă. Fă ca, în vorbele lor, să răsune glasul lui Cristos, pentru ca aceia care îi vor auzi să fie atraşi spre ascultarea Evangheliei. Revarsă cu bunăvoinţă cu Duhul Sfânt în inimile lor pentru ca, făcându-se tuturor toate, să-i ducă pe cât mai mulţi la tine, Părinte, ca împreună să te laude fără încetare în sfânta Biserică. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNMÂNAREA CRUCII

338. Apoi celebrantul binecuvântează crucile spunând:

Doamne, Părinte sfânt, tu ai vrut ca izvorul tuturor binecuvântărilor şi începutul tuturor harurilor să fie crucea Fiului tău; te rugăm să binecuvântezi aceste cruci şi, acelora care le vor purta înaintea oamenilor, să le dai râvnă spre a deveni asemenea Fiului tău. care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

339. Apoi misionarii se apropie unul câte unul de celebrant, care le înmânează crucea, spunând:

Primeşte acest semn al iubirii lui Cristos şi al credinţei noastre. Să-l vesteşti pe Cristos şi răstignirea lui, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Misionarul răspunde: Amin.Primeşte crucea, o sărută şi se întoarce la locul lui.

340. După caz, celebrantul rosteşte formula înmânării crucii în acelaşi timp pentru toţi, spunând cu voce tare:

Primiţi acest semn al iubirii lui Cristos şi al credinţei noastre. Să-l vestiţi pe Cristos şi răstignirea lui, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

sau:

Primiţi crucea, semnul iubirii lui Cristos şi al misiunii pentru care v-a ales Biserica.

Misionarii răspund toţi odată: Amin.Şi se apropie de celebrant pentru a primi crucea.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

ÎNCHEIERE

341. Apoi celebrantul încheie ritualul. După îndemnul: Plecaţi-vă frunţile pentru binecuvântare sau un altul, întors spre misionari, spune, cu braţele întinse:

Dumnezeu, care şi-a arătat în Cristos adevărul şi iubirea, să vă facă vestitori ai Evangheliei şi martori ai iubirii sale că îi v sta alături până la sfârşitul veacurilor, să călăuzească paşii voştri, iar cuvintele voastre să le întărească. R. Amin.

Duhul Domnului să fie peste voi, pentru ca, străbătând drumurile lumii, să puteţi vesti celor săraci Evanghelia şi să-i vindecaţi pe cei cu inima zdrobită. R. Amin.

Apoi celebrantul binecuvântează întreaga adunare:

Şi pe voi toţi, care sunteţi de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.Toţi: Amin.

342. Se recomandă ca Ritualul să se încheie cu un cântec potrivit.

II. Rânduiala binecuvântăriiîn timpul celebrării Liturghiei

343. Când binecuvântarea se face în timpul celebrării Liturghiei, la alegerea formulelor Liturghiei, la alegerea formulelor Liturghiei, se vor respecta următoarele:

a) În solemnităţi şi duminicile din Advent, din Postul Mare şi din Timpul Pascal se spune Liturghia zilei;

b) În duminicile din Timpul Crăciunului, din Timpul de peste an, la sărbători şi comemorări, se spune fie Liturghia zilei, fie Liturghia pentru evanghelizarea popoarelor.

344. Dacă Ritualul este prezidat de Episcop, se vor adapta toate cum se cuvine.

345. În Liturgia cuvântului se vor face toate în modul obişnuit, în afară de următoarele:

a) Potrivit indicaţiilor, lecturile se iau fie de la Liturghia zilei, fie de la Liturghia pentru evanghelizarea popoarelor52;

b) Înainte de proclamarea Evangheliei, se recomandă ca misionarii să fie prezentaţi credincioşilor, în modul descris mai jos.

346. După terminarea celei de-a doua lecturi, un diacon anunţă credincioşilor numele celor care vor pleca, arătând, dacă i se pare potrivit, gradul sau îndatorirea pe care o au în cadrul poporului lui Dumnezeu şi Biserica la care sunt trimişi, de ex.:

Acestea sunt numele celor pe care Biserica noastră N., potrivit poruncii lui Dumnezeu, îi trimite să vestească Evanghelia şi îi însoţeşte cu rugăciunile sale:N. N., preot, la Biserica din N.N. N., diacon, la Biserica din N.N. N., călugăr (călugăriţă), din Institutul N. la Biserica din N.N. N., laic, în slujba Bisericii din N.

347. Dacă însă printre misionarii care vor pleca se află călugări sau călugăriţe, în locul diaconului, superiorul sau superioara Institutului anunţă

52 Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 872-876.

credincioşilor numele lor, îndatoririle şi locul unde sunt trimişi, spunând de exemplu:

Din Institutul nostru N., îndemnaţi de iubire şi întăriţi de ascultare, vor pleca pentru vestirea Evangheliei, fratele N., (de ex. catehet), în regiunea N., sora N., (de ex. pentru îngrijirea bolnavilor), în satul N..

348. La chemarea diaconului, misionarii răspund cu un cuvânt potrivit (de ex. Prezent) sau cu un gest (de ex. ridicându-se).

349. Citirea Evangheliei va fi făcută de unul dintre diaconii sau preoţii care vor pleca în misiune. În timp ce se cântă versul la Evanghelie celebrantul pune tămâie în cadelniţă; apoi, omiţând binecuvântarea obişnuită a diaconului, spune cu glas tare diaconului şi tuturor misionarilor:

Evanghelia care este proclamată în acest locaş al lui Dumnezeu, să o vestiţi neamurile prin vorbele şi viaţa voastră ca să li se dezvăluie misterul Cristos şi al Bisericii.

sau alte cuvinte potrivite. Diaconul şi misionarii care vor pleca răspund: Amin.

350. După citirea Evangheliei, celebrantul ţine omilia, în care explică lecturile biblice şi semnificaţia ritualului.

RUGĂCIUNE DE BINECUVÂNTARE

351. După omilie, toţi se ridică. Misionarii care vor pleca se apropie de celebrant şi se apropie de celebrant şi se opresc în faţa lui, astfel încât Ritualul să poată fi urmărit de credincioşi. Celebrantul, impunând mâinile asupra tuturor, spune:

Te binecuvântăm şi te lăudăm pe tine, Dumnezeule, fiindcă în sfatul negrăit al îndurării tale l-ai trimis în lume pe Fiul tău, pentru ca, vărsându-şi sângele, să-i elibereze pe oameni din sclavia păcatului şi să-i copleşească de darurile Duhului Sfânt. El, învingând moartea, înainte de a se urca la tine, Tată, i-a trimis pe apostolii săi, ca întruchipare a iubirii şi a puterii sale, să

vestească tuturor popoarelor Evanghelia vieţii şi să-i cureţe pe cei care cred cu apa mântuirii. Aşadar, priveşte te rugăm, Doamne, spre aceşti slujitori ai tăi pe care, însemnaţi cu semnul crucii, îi trimitem ca vestitori ai mântuirii şi ai păcii. Călăuzeşte-le, Doamne, paşii cu dreapta ta şi întăreşte-i cu puterea harului tău, ca să nu dea înapoi osteniţi de trudă. Fă ca, în vorbele lor, să răsune glasul lui Cristos, pentru ca aceia care îi vor auzi să fie atraşi spre ascultarea Evangheliei. Revarsă cu bunăvoinţă cu Duhul Sfânt în inimile lor pentru ca, făcându-se tuturor toate, să-i ducă pe cât mai mulţi la tine, Părinte, ca împreună să te laude fără încetare în sfânta Biserică. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

ÎNMÂNAREA CRUCII

352. Apoi celebrantul binecuvântează crucile, spunând:

Doamne, Părinte sfânt, tu ai vrut ca izvorul tuturor binecuvântărilor şi începutul tuturor harurilor să fie crucea Fiului tău; te rugăm să binecuvântezi aceste cruci şi, acelora care le vor purta înaintea oamenilor, să le dai râvnă spre a deveni asemenea Fiului tău. care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

353. Apoi misionarii se apropie unul câte unul de celebrant, care le înmânează crucea, spunând:

Primeşte acest semn al iubirii lui Cristos şi al credinţei noastre să-l vesteşti pe Cristos şi răstignirea lui, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Misionarul răspunde: Amin.Primeşte crucea, o sărută şi se întoarce la locul lui.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––354. După caz, celebrantul rosteşte formula înmânării crucii în acelaşi timp pentru toţi, spunând cu voce tare:

Primiţi acest semn al iubirii lui Cristos şi al credinţei noastre. Să-l vestiţi pe Cristos şi răstignirea lui, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

sau:

Primiţi crucea, semnul iubirii lui Cristos şi al misiunii pentru care v-a ales Biserica.

Misionarii răspund toţi odată: Amin.Şi se apropie de celebrant pentru a primi crucea.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––355. Între timp se poate cânta antifonul:

Vestiţi din zi în zi mântuirea lui.

Cu Ps 95(96) sau alt cântec potrivit.

356. Urmează Rugăciunea universală în care se fac rugăciuni pentru misionarii care vor pleca, precum şi pentru Bisericile la care sunt trimişi.

357. În timp ce se cântă cântecul la Ofertoriu, se recomandă cu unii dintre misionarii care vor pleca să aducă la altar pâine, vin şi apă pentru celebrarea Liturghiei.

358. Dacă se consideră potrivit, după ce celebrantul spune Pacea Domnului, misionarii se apropie unul câte unul de altar pentru a primi pacea de la el.

359. După ce celebrantul ridică trupul şi sângele, misionarii care vor pleca se apropie de altar pentru a primi împărtăşania sub ambele specii.

ÎNCHEIERE

360. Dacă Liturghia nu are o binecuvântare solemnă proprie, se poate folosi această formulă. Celebrantul spune:

Domnul să fie cu voi.

Poporul răspunde: Şi cu duhul tău.

Apoi diaconul, după caz, invită poporul la primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Plecaţi-vă frunţile pentru binecuvântare.

Apoi celebrantul cu braţele întinse asupra misionarilor, îi binecuvântează, spunând:

Dumnezeu, care şi-a arătat în Cristos adevărul şi iubirea lui, să vă facă vestitori ai Evangheliei şi martori ai iubirii sale în lume. R. Amin.

Domnul Isus, care a făgăduit Bisericii sale că îi va sta alături până la sfârşitul veacurilor, să călăuzească paşii voştri, iar cuvintele voastre să le întărească. R. Amin.

Duhul Domnului să fie peste voi, pentru ca, străbătând drumurile lumii, să puteţi vesti Evanghelia la cei săraci şi să-i vindecaţi pe cei cu inima bolnavă. R. Amin.

Apoi celebrantul binecuvântează întreaga adunare:

Şi pe voi toţi, care sunteţi de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt.Toţi răspund: Amin.

CAPITOLUL IV

BINECUVÂNTĂRIPRIVITOARE LA CATEHEZĂ

ŞI RUGĂCIUNE ÎN COMUN

I. Rânduiala binecuvântăriicelor trimişi pentru a face cateheză


361. Ritualul binecuvântării acelora care sunt trimişi în Biserica locală pentru a face cateheză, se desfăşoară de obicei într-o celebrare adecvată a cuvântului sau în timpul celebrării Euharistiei, după cum este indicat mai jos.

362. Rânduiala propusă aici poate fi oficiată fie de un preot, fie de un diacon; aceştia, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, vor adapta celebrarea la împrejurări.

A. RÂNDUIALA BINECUVÂNTĂRIIÎN TIMPUL CELEBRĂRII CUVÂNTULUI


363. După ce comunitatea s-a adunat, se poate cânta un cântec potrivit, apoi celebrantul spune:



364. Apoi celebrantul îi salută pe cei prezenţi spunând:

Dumnezeu, Părintele îndurărilor, care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască, să fie cu voi toţi.

Sau alte cuvinte potrivite luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau într-un alt mod adecvat.

365. Apoi celebrantul le vorbeşte pe scurt celor de faţă, ca să-i pregătească pentru celebrare să ca să explice ritualul, prin aceste cuvinte sau prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

La activitatea pastorală a Bisericii trebuie să conlucreze cât mai mulţi, pentru ca atât comunităţile cât şi fiecare credincios în parte să poată ajunge la maturitate în credinţă şi să vestească necontenit credinţa prin celebrare, râvnă şi mărturia vieţii.O asemenea conlucrare o săvârşesc aceia care se dedică predării, înştiinţându-i şi pe ceilalţi, formându-i şi educându-i în cele pe care ei le-au învăţat luminaţi de Cuvântului lui Dumnezeu şi de învăţătura Bisericii, pentru a le trăi şi a le celebra.Să-l binecuvântăm acum pe Domnul pentru aceşti colaboratori ai noştri şi să-l implorăm pe Duhul Sfânt să-şi reverse asupra lor harul de care au nevoie pentru a-şi împlini slujirea în Biserică.


366. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură, ales în primul rând dintre cele propuse în „Lecţionar pentru evanghelizarea popoarelor”53 sau „pentru slujitorii Bisericii”54; se poate folosi şi următorul text:

Rom 10,9-15: «Cât de frumoşi sunt paşii care aduc vestea cea bună!»Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către RomaniDacă mărturiseşti cu gura ta că Isus este Domn şi dacă în inima ta crezi că Dumnezeu l-a înviat din morţi, atunci vei fi mântuit. Cel care crede din toată inima devine drept, iar cel care îşi mărturiseşte cu gura credinţa ajunge la mântuire. Căci spune Scriptura: „Tot cel care crede în el nu va fi dat de ruşine”. Astfel,

53 Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 872-876.54 Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 848-851.

între iudei şi păgâni nu este nici o deosebire. Toţi au un singur Domn, plin de îndurare faţă de cei care îl cheamă. După cum este scris: Oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit. Dar cum să invoci pe Domnul, fără să crezi mai întâi în el? Şi cum să crezi în el, fără să auzi mai întâi cuvântul? Şi cum să auzi cuvântul, dacă nimeni nu l-a vestit? Şi cum să-l vesteşti, fără a fi mai întâi trimis? De aceea spune Scriptura: „Cât de plăcut este să-i vezi alergând peste munţi pe crainicii care duc vestea cea bună!”.


Ps 95(96), 1-2a.2b-3.7-8a.10R. Povestiţi la toate popoarele faptele minunate ale Domnului.

368. După caz, celebrantul le vorbeşte pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


369. Urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele în funcţie de împrejurări.

Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască. De aceea să-l rugăm astfel:

R. Atrage-ne pe toţi la tine, Doamne.

Fă ca neamurile să te cunoască pe tine, Părinte, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, Fiul tău, pe care tu l-ai trimis. R.Trimite lucrători la secerişul tău, ca numele tău să fie preamărit între neamuri. R.Tu i-ai trimis pe ucenicii tăi să vestească Evanghelia; ajută-ne să ducem mai departe biruinţa crucii. R.

Fă-ne să primim cu inimă deschisă predica Apostolilor, şi să ne conformăm cu adevărul credinţei noastre. R.Tu ne chemi astăzi să îi slujim pe fraţii noştri; fă-ne slujitori ai adevărului tău. R.Păstrează-ne pe noi, slujitorii sfintei tale Biserici, ca în timp ce-i vom învăţa pe alţii, să rămânem cu fidelitate în slujba sa. R.Harul Duhului Sfânt să călăuzească inimile şi buzele noastre ca să stăruim în iubirea şi lauda ta. R.


370. Apoi celebrantul cu braţele întinse, rosteşte rugăciunea binecuvântării.

Binevoieşte, Doamne, a-i întări în hotărârea lor, cu binecuvântarea ta părintească , pe aceşti slujitori ai tăi care doresc să se dedice cu tot sufletul catehezei; dă-le harul să se străduiască a-i deprinde pe fraţii lor cu adevărurile pe care le-au învăţat meditând cuvântul tău şi împlinind învăţătura Bisericii pentru ca, împreună cu ei, să-ţi slujească ţie cu râvnă. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

371. Apoi celebrantul, întorcându-se spre cateheţi, încheie Ritualul spunând:

Dumnezeu care şi-a arătat în Cristos adevărul şi dragostea, să vă facă mărturisitori ai Evangheliei şi ai iubirii sale în lume. R. Amin.

Domnul Isus, care a făgăduit Bisericii sale că îi va sta alături până la sfârşitul veacurilor, să întărească lucrarea şi cuvântul vostru. R. Amin.

Duhul Domnului să fie asupra voastră, ca să-i puteţi ajuta pe slujitorii cuvântului său. R. Amin.

Apoi îi binecuvântează pe toţi cei prezenţi spunând:



B. RÂNDUIALA BINECUVÂNTĂRIIÎN CADRUL CELEBRĂRII LITURGHIEI

373. Conform rubricilor, dacă pare potrivit, se foloseşte Liturghia pentru laici, cu lecturile propuse în Lecţionar55.

374. După citirea Evangheliei, celebrantul explică în omilie, pe baza textului sfânt, semnificaţia celebrării, ţinând seama totuşi de specificul împrejurărilor.

375. Urmează rugăciunea universală, fie în modul obişnuit la celebrarea Liturghiei, fie aşa cum este indicat aici; celebrantul încheie această rugăciune cu formula de binecuvântare, dacă nu se consideră mai potrivit ca această formulă să se folosească la sfârşitul celebrării Liturghiei, ca rugăciune asupra poporului. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele adecvate împrejurărilor.

Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască. De aceea să-l rugăm astfel:

R. Atrage-ne pe toţi la tine, Doamne.

Fă ca neamurile să te cunoască pe tine, Părinte, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, Fiul tău, pe care tu l-ai trimis. R.Trimite lucrători la secerişul tău, ca numele tău să fie preamărit între neamuri. R.


Tu i-ai trimis pe ucenicii tăi să vestească Evanghelia; ajută-ne să ducem mai departe biruinţa crucii. R.Fă-ne să primim cu inimă deschisă predica Apostolilor, şi să ne conformăm cu adevărul credinţei noastre. R.Tu ne chemi astăzi să îi slujim pe fraţii noştri; fă-ne slujitori ai adevărului tău. R.Păstrează-ne pe noi, slujitorii sfintei tale Biserici, ca în timp ce-i vom învăţa pe alţii, să rămânem cu fidelitate în slujba sa. R.

376. Celebrantul, cu braţele întinse, rosteşte rugăciunea, spunând:

Binevoieşte, Doamne, a-i întări în hotărârea lor, cu binecuvântarea ta părintească , pe aceşti slujitori ai tăi care doresc să se dedice cu tot sufletul catehezei; dă-le harul să se străduiască a-i deprinde pe fraţii lor cu adevărurile pe care le-au învăţat meditând cuvântul tău şi împlinind învăţătura Bisericii pentru ca, împreună cu ei, să-ţi slujească ţie cu râvnă. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

377. Dacă se consideră mai potrivit, se poate folosi rugăciunea de binecuvântare la sfârşitul celebrării Liturghiei, după îndemnul:

Plecaţi-vă frunţile pentru binecuvântare. sau un altul.

După rugăciunea binecuvântării, celebrantul adaugă:

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh.


II. Rânduiala binecuvântăriiunui grup adunat pentru catehezăsau pentru rugăciune în comun


378. Când credincioşii sau catehumenii se adună laolaltă în numele lui Cristos, în mijlocul acelei adunări, după Cuvântul Domnului, Cristos însuşi este prezent. Este firesc, aşadar, ca din inimile celor adunaţi să se reverse spre Cristos rugăciuni de binecuvântare, împreună, împreună cu implorarea ajutorului divin pentru împlinirea scopului pentru care s-au adunat. Aceasta se întâmplă într-un mod special în cazul adunărilor pentru cateheză ori pentru rugăciune în comun; dar şi în adunări de alt fel e potrivit să se înceapă cu o rugăciune liturgică şi să-i fie rezervat un timp anume pentru aceasta.De aceea, „Institutio generalis de Liturgia Horarum” (cf. n. 27) îndeamnă adunările laicilor, oriunde se desfăşoară şi pentru orice motiv sunt ţinute (rugăciune, apostolat sau cu alt scop), să împlinească Oficiul Bisericii, celebrând o parte a Liturgiei Orelor: !căci se cuvine ca înainte de toate să înveţe a-l adora în acţiunea liturgică pe Dumnezeu Tatăl în spirit şi adevăr” (cf. In 4,23), amintindu-şi că prin cultul public şi prin rugăciune „toţi oamenii pot ajunge la el şi pot contribui la mântuirea întregii lumi”.Dacă însă nu se poate face aceasta, ţinându-se seama de diversitatea împrejurărilor, se cuvine ca adunarea să înceapă cu invocarea Duhului Sfânt şi a binecuvântării Domnului prin imnul Veni creator sau antifonul Veni Sancte Spiritus, ori printr-un alt cântec potrivit; iar după o scurtă lectură biblică bine aleasă, încheierea se face cu o rugăciune a zilei din Liturghierul Roman, luată mai ales de la Liturghiile în cinstea Duhului Sfânt sau din Liturghia săptămânii a şaptea a Timpului Pascal, ori din Liturghia pentru o adunare spirituală sau pastorală.

379. La sfârşitul întrunirii, se poate ţine o celebrare de binecuvântare cu rugăciunea de binecuvântare, pe care o rosteşte cel care prezidează, după cum urmează.

380. Se renunţă la rugăciunea de binecuvântare atunci când asemenea întruniri sunt urmate de o celebrare euharistică.

381. Rânduiala prezentată aici poate fi oficiată fie de un preot, fie de u diacon sau chiar de un laic, acesta folosind ritualul specific; toţi, păstrând structura Ritualului, vor adapta celebrarea la împrejurări.

Rânduiala binecuvântării

382. Cel care prezidează îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

La întrunirea noastră de acum, Dumnezeu însuşi ne-a vorbit. Se cuvine, aşadar, să-i aducem mulţumiri celui care a binevoit să ne dezvăluie taina ascunsă de veacuri în Dumnezeu. Iar acum suntem datori să ne modelăm viaţa după cuvântul pe care l-am ascultat. Deci înainte de a pleca, să ne înălţăm gândul spre Dumnezeu, ca el să ne călăuzească prin Duhul său la plinătatea adevărului şi să ne întărească pentru a împlini necontenit cele ce-i sunt plăcute.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

RUGĂCIUNE UNIVERSALĂ

383. Când se consideră potrivit, înainte de rugăciunea de binecuvântare, se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, cel care prezidează le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Cuvintele pe care Domnul ni le-a grăit sunt duh şi viaţă: să-l rugăm, deci, ca cel care are cuvintele vieţii veşnice să găsească în noi nu doar ascultători, ci şi înfăptuitori ai cuvântului şi împreună-lucrători ai adevărului său. Să-i spunem aşadar:

R. Vorbeşte, Doamne, tu ai cuvintele vieţii!

Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, tu ai venit în lume ca să vesteşti oamenilor iubirea Tatălui; sporeşte credinţa noastră, ca să primim cuvintele tale ca pe un semn al bunăvoinţei sale părinteşti. R.Cristoase, în tine Tatăl îşi află desfătarea şi ne-a poruncit să te ascultăm cu încredere; dă-ne priceperea ca, pătrunzând cu plăcere cuvintele tale, să le putem gusta mângâierea. R.Cristoase, tu ai numit fericit pe oricine ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzeşte; dă-ne harul ca, păstrând împreună cu Maria cuvintele tale, să le cumpănim cu stăruinţă în inimile noastre. R.

Cristoase, prin cuvântul tău, tu luminezi întunericul minţii şi dai înţelepciune celor mici; fă ca ascultându-te în simplitatea inimii, să cunoaştem tainele împărăţia cerurilor. R.Cristoase, tu dezvălui fără încetare cuvântul tău în Biserică pentru ca toţi oamenii care-l ascultă să fie luminaţi de aceeaşi credinţă şi uniţi prin aceeaşi iubire; fă-ne să iubim şi să împlinim zi de zi tot mai mult cuvântul tău, ca toţi creştinii să fim în el o singură inimă şi un singur gând. R.Cristoase, Cuvântul tău este făclie pentru paşii noştri şi lumină cărărilor noastre; fă ca, ascultându-te, să alergăm cu inimă deschisă pe calea poruncilor tale. R.Cristoase, tu ai oferit cuvântul tău ca el să se răspândească şi să fie slăvit spre mântuirea oamenilor; binevoieşte a ne pătrunde de cuvintele tale, încât să ne dovedim crainici şi mărturisitori ai Evangheliei. R.

Urmează rugăciunea binecuvântării, ca mai jos.

384. Când nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea de binecuvântare, slujitorul îi îndeamnă pe toţi la rugăciune, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare, pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Fraţilor preaiubiţi, să-l rugăm pe Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, să ne călăuzească paşii pe calea poruncilor sale.

Şi, după caz, toţi se roagă un timp în tăcere. Urmează rugăciunea binecuvântării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


385. Apoi slujitorul, cu braţele întinse dacă este preot sau diacon şi cu mâinile împreunate, dacă este laic, rosteşte rugăciunea de binecuvântare:

Îţi mulţumim, Doamne, şi te binecuvântăm fiindcă în multe rânduri şi în felurite chipuri ai vorbit odinioară părinţilor noştri prin profeţi, iar în cele din urmă ai grăit prin Fiul tău, pentru ca în

el să le dezvălui tuturor belşugul harului tău; implorăm aşadar cu umilinţă bunăvoinţa ta, ca noi care ne-am adunat pentru a cerceta Scripturile, să ne umplem de cunoaşterea voinţei tale, şi fiindu-ţi bine-plăcuţi în toate, să aducem roade prin toată fapta cea bună. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

386. Apoi slujitorul încheie Ritualul, spunând:

Dumnezeu, Părintele îndurărilor, care a trimis Cuvântul său în lume ca, prin Duhul Sfânt, să ne înveţe tot adevărul, să ne facă vestitori ai Evangheliei şi martori ai iubirii sale în lume.R. Amin.

387. Se recomandă ca ritualul să se încheie cu un cântec potrivit.

CAPITOLUL V

BINECUVÂNTAREAASOCIAŢIILOR DE AJUTORPENTRU NEVOILE PUBLICE


388. Urmând cu fidelitate Evanghelia, Biserica sprijină şi susţine prin activitatea sa tot ceea ce se dovedeşte spre folosul comunităţii umane.

Deşi tot poporul lui Dumnezeu are datoria să uşureze la nevoie, după puteri, suferinţele şi chinurile semenilor, totuşi se cuvin în mod deosebit apreciate şi susţinute asociaţiile care, prin unirea forţelor pot aduce ele însele un ajutor mai eficient şi îi determină şi pe alţii să le se alăture ca ajutoare pentru a asigura un sprijin cât mai bun.

389. Sub denumirea de asociaţii de ajutor pentru nevoile publice se înţeleg aici asociaţiile pentru transportarea bolnavilor în spitale, pentru stingerea incendiilor, pentru stăvilirea inundaţiilor, etc., chiar dacă unele fac parte dintr-o structură a autorităţii civile publice.

390. Rânduiala propusă aici poate fi oficiată de un preot sau un diacon; păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, aceştia vor adapta celebrarea la împrejurări.


391. După ce membrii asociaţiei s-au adunat, se poate cânta un cântec potrivit, la terminarea căruia celebrantul spune:




Domnul, care a trecut prin lume făcând bine, să fie cu voi toţi.

sau alte cuvinte potrivite luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau într-alt mod potrivit.

393. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Dumnezeu, care este iubire, voind ca oamenii să fie părtaşi la iubirea sa, l-a trimis în lume pe Fiul său, ca să-i ajute pe oameni atunci când sunt bolnavi, neputincioşi sau împovăraţi de necazuri; iar Cristos i-a copleşit cu atâta iubire pe fraţii săi, încât a spus că tot ceea ce facem pentru ei, lui îi facem, iar pe oamenii milostivi i-a numit binecuvântaţii Tatălui său şi le-a făgăduit viaţa veşnică. Să implorăm, aşadar, binecuvântarea nesfârşită a Domnului asupra membrilor acestei asociaţii, care se hotărăsc să-şi consacre munca ajutorării fraţilor lor.


394. Apoi lectorul sau unul dintre cei de faţă ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură. Se va alege însă un text care se potriveşte cel mai bine cu scopul asociaţiei:

Mt 25,31-46: «Orice aţi făcut unuia dintre cei mici, care sunt fraţii mei, mie mia-ţi făcut.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MateiÎn timpul acela, Isus a spus ucenicilor săi: „Când va veni Fiul Omului în slava sa, împreună cu toţi îngerii, se va aşeza pe tronul său de mărire. Înaintea lui vor fi adunate toate popoarele, dar el îi va despărţi pe unii de alţii, aşa cum desparte păstorul oile de capre, şi va pune oile la dreapta sa iar caprele la stânga sa. Atunci împăratul va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii; căci am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi voi mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi m-aţi primit; am fost gol şi voi m-aţi îmbrăcat; am fost

bolnav şi voi m-aţi vizitat; am fost în închisoare şi voi aţi venit la mine». Atunci cei drepţi vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut noi flămând şi ţi-am dat să mănânci? Sau însetat şi ţi-am dat să bei? Sau când te-am văzut noi străin şi te-am primit? Sau gol şi te-am îmbrăcat? Sau când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am venit la tine?». Împăratul le va răspunde: «Vă spun adevărul: ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut». Apoi va spune celor din stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, pregătit Diavolului şi îngerilor săi! Căci am fost flămând şi voi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi voi nu mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi nu m-aţi primit; am fost gol şi voi nu m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în închisoare şi voi nu m-aţi vizitat». Atunci îi vor răspunde şi ei: «Doamne, când te-am văzut noi flămând, însetat, străin, gol, bolnav sau în închisoare şi nu ţi-am slujit?». El le va răspunde: «Vă spun adevărul: ori de câte ori nu aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie nu mi-aţi făcut». Şi vor merge aceştia în osânda veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică»”.

395. sau:

Is 58,1ab.5-11: «Împarte-ţi pâinea cu cel flămând.»Citire din cartea profetului Isaia Aşa vorbeşte Domnul: „Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiţă, Oare acesta este postul care-mi place? Oare aceasta este ziua în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca un fir de papură şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Iată postul care-mi place: rupe lanţurile nedreptăţii, dezleagă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi sfărâmă orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; pe cel gol îmbracă-l şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi-ţi vei grăbi vindecarea; dreptatea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema pe Domnul şi el îţi va

răspunde, îl vei striga şi el îţi va zice: «Iată-mă!»”.Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă vei îndepărta din mijlocul tău asuprirea, gestul de ameninţare şi cuvintele de ocară, dacă vei da de mâncare celui flămând şi vei aduce mângâiere celui amărât, atunci lumina ta va răsări în întuneric şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare. Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor, ale cărui ape nu seacă niciodată”.

396. sau:

Tob 12,6-13: «Faceţi bine şi răul nu vă va ajunge.»Sir 3,33-4,11: «Sufletul flămând să nu-l întristezi.»Sir 7,36-39: «Nu zăbovi să-i mângâi pe cei ce plâng.»Mc 2,1-12: «Au venit la Isus, aducând un paralitic, purtat de patru inşi.»Lc 10,25-37: «Cine este aproapele meu?»In 13,12-17: «Şi voi sunteţi datori să vă spălaţi unul altuia picioarele.»


Ps 33(34), 2-3.4-5.6-7.10-11.12-13R. (9a) Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!Ps 102(103), 1-2.3-4.11-12.13-14.17-18R. (8) Bun şi îndurător este Domnul, îndelung-răbdător şi plin de iubire.

398. După caz, celebrantul le vorbeşte scurt celor prezenţi, explicând lectura biblică, pentru a înţelege în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


399. Când se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării, se poate face rugăciunea universală. Dintre rugăciunile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele ce i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări

Domnul Cristos, luând asupra sa slăbiciunile noastre, a trecut făcând binele şi lăsându-ne pildă, ca să mergem şi noi pe urmele

sale. Aşadar, întemeiaţi pe iubirea lui, să-l implorăm:

R. Învaţă-ne, Doamne, să slujim fraţilor noştri!

Tu, făcându-te sărac pentru noi, a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji; fă ca şi noi să-i iubim pe fraţii noştri şi să-i ajutăm în nevoile lor. R.Prin răscumpărarea adusă de tine, tu ai făcut o lume nouă, în care oamenii să fie fraţi şi să se iubească unii pe alţii; fă ca şi noi să ne străduim cu râvnă să întemeiem trăirea după Evanghelie. R.Tu vrei ca toţi oamenii să aibă parte de binefacerile tale; înflăcărează-i pe mulţi din poporul tău ca, împinşi de iubirea ta, să se dedice din toată inima ajutorării celor săraci şi nefericiţi. R.Tu ai vrut ca Maria, mama ta, să fie şi mama noastră; fă, ca alergând sub ocrotirea ei, să o simţim veşnic ca pe un ajutor trimis din cer. R.

Urmează rugăciunea binecuvântării, ca mai jos:

400. Când nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi invită pe toţi la rugăciune, pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu, prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, să-l rugăm pe Dumnezeu care este iubire, să ne aprindă de flacăra Duhului său să ardem de iubire unii faţă de alţii aşa cum Cristos ne-a iubit pe noi.

După caz, toţi se roagă un timp în tăcere. Urmează rugăciunea binecuvântării.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE

401. Apoi celebrantul cu braţele întinse, adaugă:

Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul îndurărilor, care în Fiul tău ne-ai dat o pildă minunată de iubire şi prin el ne-ai poruncit să ne iubim din toată inima; pe aceşti slujitori ai tăi care se

dăruiesc cu generozitate ajutorării fraţilor lor atunci când va fi nevoie să te slujească pe tine în aproapele cu credinţă din tot sufletul şi din toate puterile. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

ÎNCHEIERE

402. După rugăciunea de binecuvântare se recomandă să se cânte antifonul:

Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea iubire unii faţă de alţii.V. Isus a spus ucenicilor săi: prin aceasta vor cunoaşte toţi…

403. Sau cele ce urmează:

Ant. Unde-i dragoste, acolo Dumnezeu sălăşluieşte.

Strânşi de-a lui Cristos iubire suntem trupul său mistic.Să ne bucurăm într-însul, tresăltând de veselie!Să-l iubim c-o frică sfântă pe cel care-n veci domneşteŞi să-i dăruim de-a pururi focul inimilor noastre.


Adunaţi în al său staul una suntem pe vecie;Deci să ne ferim ca-n suflet să pătrundă dezbinarea!Ne-nţelegerea, gâlceava între noi cuib să nu-şi facă,Ci să-i facem loc în inimi lui Cristos Mântuitorul.


Într-o zi pe ţărmuri sfinte cu cei drepţi noi vom ajungeŞi-om putea vedea aievea strălucirea feţei tale.Mare va fi bucuria, neîngrădită-a ei măsură,Căci în veci de veci alături ne vei sta atunci Doamne! Amin.

sau alt cântec potrivit.

CAPITOLUL VI

BINECUVÂNTAREA PELERINILOR


404. Pelerinajele la locurile sfinte, la mormintele sfinţilor şi la sanctuare, fie că se fac în forme tradiţionale, fie în forme noi, trebuie socotite de mare importanţă în pastoraţie, deoarece au drept să-i îndemne pe credincioşi la convertire, să le hrănească viaţa creştină şi să le sporească zelul apostolic.

405. Trebuie avut în vedere ca ceea ce este specific pelerinajului creştin, desigur natura spirituală, să se explice cum se cuvine şi să se pregătească bine şi la timp, pentru ca pelerinii să devină cu adevărat „crainicii călători ai lui Cristos”56 şi să simtă din belşug roadele pelerinajului.

406. Pentru a putea împlini mai uşor acestea, este bine că uneori, cu prilejul începerii sau încheierii unui pelerinaj, să se rânduiască o celebrare potrivită prin care să li se ofere pelerinilor o binecuvântare specială.

407. Dacă însă se preferă ca pelerinajul să înceapă ori să se termine cu celebrarea Liturghiei sau a Liturgiei orelor ori a unei alte acţiuni liturgice, toate se pot încheia cu o binecuvântare specială potrivit Rânduielile propuse mai jos.

408. Rânduielile oferite aici pot fi oficiate atât de un preot cât şi de un diacon, care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, vor adapta celebrările la specificul pelerinajului şi al împrejurărilor.

I. Binecuvântarea pelerinilorla începerea drumului


409. După ce grupul de pelerini s-a adunat, se poate cânta Ps 121(122) sau un alt cântec potrivit. La terminarea cântecului, celebrantul spune:


56 Conc, Vatican II, Decretul despre apostolatul laicilor, Apostolicam Actuositatem, n. 14.


410. Apoi îi salută pe cei de faţă, spunând:

Dumnezeu, scăparea şi mângâierea noastră, să fie cu voi toţi.

Sau alte cuvinte potrivite luate mai ales din Sfânta Scriptură.Toţi răspund:

Şi cu duhul tău.

sau într-un alt mod potrivit.

411. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, pornind în acest sfânt pelerinaj, se cuvine să ne amintim cu ce gând am luat această sfântă hotărâre. Locurile pe care dorim să le vizităm dovedesc credinţa poporului lui Dumnezeu, care aleargă spre ele în număr mare ca să se întoarcă întărit în mărturia vieţii creştine şi pregătit pentru a săvârşi cu râvnă fapte de iubire. Dar trebuie ca şi noi, pelerinii, să oferim ceva şi credincioşilor aflaţi acolo: şi anume, exemplul credinţei, al speranţei şi al iubirii noastre; pentru ca toţi, şi cei din partea locului, şi străini, să se îmbogăţească sufleteşte, dându-şi unii altora pildă bună.


412. Apoi lectorul sau unul dintre cei de faţă ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

2Cor 6,6b-10: «Suntem rătăcitori departe de Domnul.»Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către CorinteniPrin curăţie, prin cunoaşterea lui Dumnezeu, prin răbdare, prin bunătate, prin duhul de sfinţenie, printr-o dragoste neprefăcută; prin sinceritate în vorbire, prin puterea lui Dumnezeu; ne

prezentăm cu armele celor drepţi pentru a cuceri şi pentru a ne apăra. Suntem ridicaţi în slavă şi ocărâţi, defăimaţi şi lăudaţi; suntem luaţi drept mincinoşi, deşi spunem adevărul, neluaţi în seamă, deşi foarte bine cunoscuţi; suntem socotiţi ca nişte oameni care trag de moarte, deşi suntem plini de viaţă, pedepsiţi, însă fără a fi omorâţi; ne cred trişti, deşi suntem totdeauna veseli, săraci, dar îmbogăţim pe alţii; nu avem nimic şi totuşi avem de toate!

413. sau:

Is 2,2-5 «Să umblăm în lumina Domnului.»Lc 2,41-51 «Au urcat la Ierusalim.»Lc 24,13-35 «Isus apropiindu-se, mergea împreună cu ei.»Evr 10,19-25 «Să ne apropiem cu inimă dreaptă întru plinătatea credinţei.»1Pt 2,4-12 «Ca pe nişte străini şi călători.»


Ps 23(24), 1-2.4-4b.5-6R. (cf. 6) Acesta este neamul celor ce caută faţa ta, Doamne.Ps 26(27), 1.4.13-14R. (cf. 4) Un lucru cerut-am de la Domnul, să locuiesc în casa Domnului.

415. După caz, celebrantul le poate vorbi pe scurt celor faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


416. Urmează rugăciunea universală. Dintre rugăciunile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, pe care le consideră adecvate situaţiei pelerinilor ori împrejurările.

Să-l rugăm cu credinţă pe Dumnezeu, începutul şi ţinta peregrinării noastre pământeşti, spunând:

R. Însoţeşte-ne pe calea noastră cu bunăvoinţă, Doamne.

Părinte sfânt, odinioară, ai fost tu însuţi călăuză şi cale poporului tău rătăcitor prin pustiu. Dă-ne cu îndurare ocrotirea ta nouă, care pornim la drum, pentru ca, înfruntând orice primejdii, să ne întoarcem cu bine acasă. R.Tu ni l-ai dăruit pe Fiul tău Unul născut drept cale pe care să ajungem la tine; ajută-ne să-l urmăm cu dragoste şi stăruinţă. R.Tu ne-ai dăruit-o drept chip şi exemplu de urmare a lui Cristos pe Maria pururi Fecioară; fă ca, urmând-o necontenit pe ea, să umblăm cu vrednicie întru înnoirea vieţii. R.Prin Duhul Sfânt, tu călăuzeşti la tine Biserica ta peregrină pe pământ; fă ca noi, căutându-te pe tine mai presus de toate, să alergăm pe calea poruncilor tale. R.Tu ne chemi la tine pe cărările dreptăţii şi ale păcii; ajută-ne să te contemplăm odată în patria veşnică. R.


417. Apoi celebrantul cu braţele întinse, adaugă:

Dumnezeule atotputernic, tu reverşi necontenit îndurarea ta asupra celor care te iubesc şi nu eşti niciodată departe de cei care te caută; însoţeşte-i pe slujitorii tăi ce pornesc cu pietate la drum şi călăuzeşte-le paşii după voinţa ta, pentru ca, acoperiţi în timpul zilei cu umbra ta mântuitoare şi luminaţi în timpul nopţii de lumina harului tău, avându-te mereu alături, să poată ajunge cu bine în locul spre care se îndreaptă. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

418. Apoi celebrantul încheie ritualul, spunând:

Domnul să ne călăuzească paşii şi să îi îndrepte cu bine spre mântuire.R. Amin.

Domnul să ne stea alături şi să binevoiască a fi însoţitorul nostru.R. Amin.

Drumul pe care cu încredere pornim acum, cu ajutorul lui Dumnezeu să-l încheiem cu bine.R. Amin.

419. Se recomandă un cântec adecvat.

II. Binecuvântarea pelerinilorla întoarcere

420. După ce grupul pelerinilor s-a adunat se poate cânta un cântec, de exemplu Urbs Jerusalem Beata sau altul care este mai potrivit cu împrejurările. La terminarea cântecului, celebrantul spune:



421. Apoi celebrantul îi salută pe cei de faţă, spunând:

Dumnezeu, nădejdea şi mângâierea noastră, să reverse peste voi pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

Sau alte cuvinte potrivite luate mai ales din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Amin. sau:

Lui să-i fie mărire în veci. sau într-un alt mod adecvat.

422. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

În timpul acestui pelerinaj Dumnezeu ne-a dăruit un timp de har deosebit. Noi, care am vizitat locuri sfinte, suntem împinşi de un îndemn lăuntric la înnoirea inimii.

Sanctuarele pe care le-am vizitat sunt un semn al casei lui Dumnezeu, nefăcute de mână de om, adică al trupului lui Cristos, din care şi noi suntem pietre vii şi alese, zidite pe el, piatra din capul unghiului. Întorcându-ne acasă, să ne trăim chemarea prin care suntem cu adevărat seminţie aleasă, preoţie regească, neam sfânt, popor agonisit de Domnul, pentru a vesti faptele minunate ale celui care ne-a chemat din întuneric la lumina sa minunată.


423. Apoi lectorul, sau unul dintre cei prezenţi ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

1Cron 29,9-18 «Călători suntem înaintea ta, Dumnezeule, şi pribegi.»Citire din cartea întâi a Cronicilor.S-a bucurat poporul de sufletul deschis al conducătorilor şi al celorlalţi, au adus daruri Domnului din toată inima; dar şi regele David s-a bucurat cu bucurie mare. Şi a binecuvântat pe Domnul în faţa întregii mulţimi, spunând: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, Părintele nostru, tu eşti binecuvântat din veac în veac. Ale tale, Doamne, sunt slava, puterea, măreţia şi biruinţa, ţie ţi se cuvine laudă. Tot ce este în cer şi pe pământ îţi aparţine. A ta este, Doamne, împărăţia, tu stăpâneşti peste toate. Bogăţia şi cinstea vin de la tine. Tu eşti atotstăpânitor, în mâna ta este puterea şi tăria, tu poţi să-l faci pe oricine mare şi puternic. Iar acum, Dumnezeul nostru, te mărim şi lăudăm preaslăvit numele tău. căci cine sunt eu şi cine este poporul meu, ca să-ţi putem oferi ţie toate acestea? Ale tale sunt acestea toate şi ce am primit din mâna ta ţi-am dăruit. Căci noi călători suntem înaintea ta, şi pribegi ca toţi părinţii noştri, zilele noastre ca umbra sunt pe pământ şi nici o nădejde nu este. Doamne Dumnezeul nostru, tot acest belşug pe care l-am pregătit ca să zidim casă numelui tău sfânt, din mâna ta este şi ale tale sunt toate. Ştiu, Dumnezeul meu, că încerci inima omului şi iubeşti dreptatea ei; şi eu din sinceritatea inimii mele am jertfit bucuros toate acestea şi am văzut că şi poporul tău aflat aici îţi aduce de bunăvoie, cu bucurie

fără margini, jertfe, Doamne Dumnezeul lui Abraham şi al lui Isaac şi al lui Iacob, părinţii noştri, păstrează în veci această bunăvoinţă a inimii lor şi gândul acesta să rămână mereu spre adorarea ta”.

424. sau:

Lc 24,28-35 «Şi ei povesteau cele petrecute pe drum.»In 5,1-15 «Ia-ţi patul tău şi umblă!»In 9,1-38 «M-am adus şi m-am spălat şi am văzut.»Fap 8,26-35 «Venise să se închine în Ierusalim şi se întorcea.»Evr 13,12-21 «Nu avem cetate statornică aici, dar o căutăm pe cea viitoare.»


Ps 83(84), 3.45-6.7-8R. (2) Cât de iubite sunt lăcaşurile tale, Doamne al puterilor!Ps 121(122), 1-2.4-5.6-7.8-9R. (cf. 1) Bucuratu-m-am când mi s-a spus: în casa Domnului vom merge.

426. După caz, celebrantul le vorbeşte pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


427. Urmează rugăciunea universală. Dintre rugăciunile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau adăuga altele în funcţie de situaţia particulară a pelerinilor ori a împrejurărilor.

Să-l rugăm cu umilinţă pe Stăpânul cerului şi al pământului, care a voit ca plinătatea dumnezeirii să locuiască în firea omenească a lui Cristos, spunând:

R. Priveşte, Doamne, din locul tău cel sfânt şi binecuvântează poporul tău.

Părinte sfânt, prin ieşirea poporului evreu din Egipt în noaptea de Paşti, tu ai voit să prefigurezi în chip tainic, poporului tău, calea mântuirii ce-o va avea de străbătut; fă ca umblând pe căile noastre, să fim mereu uniţi cu tine, cu generozitate şi bucurie. R.Tu ai rânduit Biserica ta ca sanctuar în lume, de unde să strălucească pentru toţi lumina cea adevărată; fă ca neamuri multe să se reverse spre ea de pretutindeni şi să umble pe căile tale. R.Tu ai grăit cu glas dumnezeiesc că nu putem avea aici cetate statornică; dă-ne să o căutăm cu credinţă pe cea viitoare. R.Tu ne înveţi să descoperim semnele prezenţei tale pe cărările vieţii; dă-ni-l pe Fiul tău însoţitor la drum şi oaspete la frângerea pâinii. R.


428. Apoi celebrantul cu braţele întinse, adaugă.

Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care i-ai ales din toate neamurile popor credincios, părtaş la lucrările tale bune; tu ai uns inimile acestor fraţi cu har, ca să ţi se alăture cu fidelitate şi să-ţi slujească cu hotărâre; te rugăm să binevoieşti a revărsa asupra lor binecuvântările tale, pentru ca întorcându-se cu bucurie acasă, să arate în cuvânt şi să vestească tuturor prin fapte lucrările tale minunate. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

429. Apoi celebrantul încheie ritualul, spunând:

Stăpânul cerului şi al pământului, care a voit să fie alături în acest pelerinaj, să vă păzească necontenit sub ocrotirea sa. R. Amin.

Dumnezeu, care prin Isus Cristos i-a adunat laolaltă pe fiii săi împrăştiaţi, să vă dea harul să fiţi şi voi în el o singură inimă şi un singur cuget. R. Amin.

Dumnezeu, care binevoieşte şi să dorească, şi să ducă la îndeplinire lucrările voastre după bunul său plac, să întărească râvna voastră cu binecuvântarea sa. R. Amin.


CAPITOLUL VII

BINECUVÂNTAREACELOR CARE PLEACĂ

ÎN CĂLĂTORIE


431. Este un obicei vrednic de laudă, amintit adesea şi în Sfânta Scriptură, ca cei care pleacă la drum să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Rânduiala de binecuvântare dată mai jos propune un model de rugăciune pentru a se păstra acest bun obicei.

El poate fi folosit în primul rând pentru călătorii care îşi părăsesc ţara sau casa chiar şi pentru un timp sau pentru cei care pleacă în călătorii mai scurte, de exemplu în concediu.

432. Celebrantul acestei binecuvântări poate fi un preot, un diacon şi chiar un laic. Păstrând structura Ritualului şi elementele mai importante, ei vor adapta celebrarea la particularităţile celor în cauză şi ale locului.

433. Dacă trebuie binecuvântează o singură persoană sau un grup restrâns, se poate folosi Ritualul prescurtat, aflat la sfârşitul acestei Rânduieli (nn. 449-452).



434. După ce s-a adunat comunitatea, slujitorul spune:




Domnul, răsăritul cel de sus, care ne va cerceta spre a călăuzi paşii noştri pe calea păcii, să fie cu voi toţi.

sau alte cuvinte potrivite, luate mai cu seamă din Sfânta Scriptură. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău. sau într-un alt mod adecvat.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––436. Dacă însă slujitorul este laic, îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Domnul să-şi îndrepte faţa spre noi şi să călăuzească paşii noştri pe calea păcii.

Toţi răspund: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––437. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Să-i încredinţăm Domnului pe fraţii noştri care vor pleca în călătorie, pentru ca el să le deschidă drum prielnic, iar ei, pe căile acestei lumi, să-l laude pe Dumnezeu în făpturile lui; să-i descopere bunătatea în ospitalitatea fraţilor lor; să vestească oamenilor vestea cea bună a mântuirii; tuturor să se arate binevoitori; pe cei loviţi şi lipsiţi pe care îi vor întâlni pe cale să-i salute cu bunătate; să ştie să-i mângâie şi să străduiască a-i ajuta.


438. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi ori însuşi slujitorul citeşte textul din Sfânta Scriptură:

Lc 3,3-6 «Drepte faceţi cărările lui.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul LucaAcesta a venit în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, după cum este scris în cartea profetului Isaia: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui. Orice vale se

va umple, orice munte şi orice deal se va pleca; căile strâmbe se vor face netede. Toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”.

439. sau:

Dt 6,4-9 «Veţi cugeta pe cale la cuvintele mele.»Citire din cartea DeuteronomuluiMoise a vorbit poporului israelit, spunându-i: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toate puterile tale. Aceste porunci, pe care ţi le dau eu astăzi, să rămână întipărite în inima ta. Să le repeţi fiilor tăi, să vorbeşti despre ele fără încetare, când stai acasă sau mergi pe drum, când te culci şi când te scoli, să le legi la mână ca pe un semn, să le porţi pe frunte ca pe un talisman; să le scrii la intrarea casei şi la porţile cetăţilor tale”.

440. sau:

Gen 12,1-9 «Mergi în pământul pe care ţi-l voi arăta.»Gen 28,10-16 «Eu sunt cu tine şi te voi păzi oriunde vei merge.»Tob 5,17-22 «Dumnezeu să vă ocrotească acolo şi să vă călăuzească.»Lc 24,13-35 «Isus, apropiindu-se, a mers cu ei.»In 14,1-11 «Eu sunt calea adevărul şi viaţa.»


Ps 22(23), 1-3.4.5.6R. (1) Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.Ps 24(25), 5-6.9-10.12-13R. (4) Arată-mi, Doamne, căile tale.Ps 90(91), 1-2.10-11.12-13.14-15R. (cf. 11) Îngerii Domnului te vor păzi în toate căile tale.

442. Eventual, slujitorul le vorbeşte pe scurt celor prezenţi ilustrând lecturile biblice, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


443. Acolo unde pare oportun, înainte de rugăciunea de binecuvântare, se poate face rugăciunea universală. Celebrantul poate alege din invocaţiile propuse mai jos pe acelea care par mai potrivite sau poate adăuga altele care să se refere la specificul împrejurărilor.

Să-l invocăm cu credinţă pe Dumnezeu, începutul şi limanul căilor noastre, şi să-i spunem:

R. Însoţeşte, Doamne, cu bunătate paşii noştri.

Părinte sfânt, Fiul tău Unul născut ni s-a oferit drept calea pe care să ajungem la tine; dă-ne harul să-l urmăm cu statornicie şi fidelitate. R.Tu de-a pururi şi pretutindeni le stai alături celor care îţi slujesc; ocroteşte-i pe slujitorii tăi cu grijă părintească pentru a te avea drept tovarăş pe cale, nădăjduind că într-o zi vor şedea cu tine la masă, în patria cerească. R.Poporului tău care rătăcea odinioară prin pustiu, i-ai fost călăuză şi cale; binevoieşte a ne da şi nouă, care începem această călătorie, ajutorul tău, pentru ca, feriţi de orice primejdie, să ne întoarcem cu bine acasă. R.Printre semnele venirii Împărăţiei tale, tu ai rânduit şi primirea cu bucurie a străinilor; fă ca toţi cei care rătăcesc fără locuinţă să-şi găsească un adăpost sigur. R.

Urmează rugăciunea binecuvântării, ca mai jos:

444. Când nu se fac rugăciunile, înainte de rugăciunea binecuvântării, slujitorul imploră ajutorul divin, spunând următoarele cuvinte sau altele asemănătoare:

Arată-ne, Doamne, căile tale!R. Kyrie, eléison! / Doamne, miluieşte-ne!Trimite-ne, Doamne, ajutor din lăcaşul tău cel sfânt!R. Kyrie, eléison! / Doamne, miluieşte-ne!

Fii pentru noi, Doamne, turn de pază!R. Kyrie, eléison! / Doamne, miluieşte-ne!Mântuieşte-i, Doamne, pe slujitorii tăi care nădăjduiesc în tine!R. Kyrie, eléison! / Doamne, miluieşte-ne!

Urmează rugăciunea binecuvântării

445. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu mâinile întinse, iar dacă nu, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării.

Dacă nu pleacă şi slujitorul cu ceilalţi:

Dumnezeule atotputernic şi milostiv, pe fii lui Israel tu i-ai trecut prin mijlocul mării pe cărare uscată şi magilor care veneau la Fiul tău le-ai arătat drumul cu steaua călăuzitoare; binevoieşte deci a le veni într-ajutor acestor fraţi ai noştri şi dăruieşte-le cale prielnică, pentru ca, ocrotiţi şi însoţiţi de tine, să ajungă nevătămaţi acolo unde doresc, iar în cele din urmă să se învrednicească a intra cu bine în portul mântuirii veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

446. Sau, dacă va pleca şi slujitorul împreună cu ceilalţi:

Atotputernice, veşnice Dumnezeu, tu, scoţându-l pe Abraham din ţara şi din neamul lui, l-ai păzit nevătămat pe toate căile peregrinării sale: binevoieşte, deci, a ne ocroti şi pe noi, slujitorii tăi: fii pentru noi, Doamne, ajutor în încercări; fii însoţitor şi mângâiere pe cale; în primejdii fii apărător; astfel, avându-te călăuză, să ajungem cu bine acolo unde dorim, şi să ne putem întoarce sănătoşi la ale noastre. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

447. Apoi cel care prezidează, dacă este preot sau diacon, încheie ritualul, spunând:

Domnul să stea mereu alături de voi (noi) şi să călăuzească plin de îndurare drumul vostru (nostru) după voinţa sa. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––448. Dacă însă slujitorul este laic, el imploră binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celor care pleacă precum şi asupra tuturor celor prezenţi şi, făcându-şi semnul crucii, spune:

Să ne binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu şi să ne asculte rugăciunile pe care le înălţăm pentru voi ca să aveţi parte de o călătorie prielnică.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


449. Cel care prezidează spune:



Tob 4,19a: Binecuvântează pe Domnul în toată vremea şi roagă-l să călăuzească drumurile tale şi toate cărările tale şi să orânduiască toate gândurile tale.

sau:

In 14,6: Isus i-a răspuns: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine”.

451. Apoi cel care prezidează rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Atotputernice, veşnice Dumnezeu, tu, scoţându-l pe Abraham din ţara şi din neamul lui, l-ai păzit nevătămat pe toate căile peregrinării sale: binevoieşte, deci, a ne ocroti şi pe noi, slujitorii tăi: fii pentru noi, Doamne, ajutor în încercări; fii însoţitor şi mângâiere pe cale; în primejdii fii apărător; astfel, avându-te călăuză, să ajungem cu bine acolo unde dorim, şi să ne putem întoarce sănătoşi la ale noastre. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

452. sau:

Să ne binecuvânteze Dumnezeu cu toată binecuvântarea cerească şi să orânduiască spre bine drumurile noastre, pentru ca în această lume schimbătoare să ne putem bucura necontenit de ocrotirea lui. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

PARTEA A DOUA

BINECUVÂNTĂRILECLĂDIRILOR

ŞI A LE DIFERITELORACTIVITĂŢI

ALE CREDINCIOŞILOR

INDICAŢII PRELIMINARE LA PARTEA A DOUA

453. Călăuziţi De credinţă, întăriţi de speranţă şi îndemnaţi de iubire, creştinii pot deosebi cu înţelepciune semnele bunăvoinţei divine nu numai în totalitatea lucrurilor create, ci privesc tot ce se întâmplă în lume ca semn al grijii părinteşti, prin care Dumnezeu conduce şi stăpâneşte toate. Aşadar întotdeauna şi în tot locul, au prilejul, atât de a se ruga, de a-şi arăta încrederea cât şi de a-i aduce Domnului mulţumirile cuvenite.

454. Se poate manifesta simţul credinţei, prin care vedem prezenţa lui Dumnezeu în toate evenimentele vieţii, prin ritualuri speciale la inaugurarea unor clădiri, a unor locuri ş.a. Îl binecuvântăm, deci, pe Dumnezeu şi îi aducem mulţumiri pentru noile bunuri sau clădiri, cerându-i înainte de toate să binevoiască a-i copleşi cu binecuvântarea sa pe cei care se vor folosi de ele.

455. Rânduielile binecuvântărilor, care se găsesc în această parte, se referă la folosirea unor lucruri şi a unor clădiri ce privesc activitatea felurită a credincioşilor şi sunt de mare importanţă în viaţa lor.

CAPITOLUL VIII

BINECUVÂNTAREALUCRĂRILOR

DE PREGĂTIRE ACONSTRUCŢIEI UNEI NOI

CLĂDIRI


456. Ritualul care urmează se foloseşte atunci când se începe o lucrare pentru a înălţa o clădire ori se pune prima piatră a unei clădiri de oarecare importanţă, mai ales pentru o anumită comunitate. Binecuvântarea primei pietre, ca şi a lucrărilor de construire a unei noi biserici, se face însă potrivit ritualului propus în Rânduiala Consacrării unei biserici sau a unui altar57.

457. Rânduiala oferită aici poate fi oficiată fie de un preot, fie de un diacon; aceştia, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, vor adapta celebrarea la împrejurări.

458. Chiar dacă această celebrare priveşte comunitatea pentru care se înalţă clădirea, ea poate căpăta totuşi o semnificaţie mai largă, atunci când sunt de faţă şi cei care vor săvârşi prin munca lor lucrarea.


459. După ce mulţimea s-a adunat în locul unde se va înălţa clădirea, se poate cânta un cântec potrivit, de ex. Ps 126(127), 1-2.

460. La terminarea cântecului, celebrantul spune:



461. Apoi celebrantul îi salută pe cei prezenţi, spunând:

57 Pontificalul Roman, Rânduiala consacrării unei bisericii a unui altar, cap. I.

Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, de la care vin toate cele bune.


Şi cu duhul tău.

sau într-un alt mod potrivit.

462. Potrivit obiceiului locului, după salut, delegaţi ai celor ce se vor îngriji de ridicarea construcţiei pot face o prezentare a lucrării.

463. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru celebrarea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Lucrarea pe care o începem astăzi trebuie să ne trezească nouă credinţa şi să arate simţămintele de recunoştinţă din inimile noastre. După cum ştim din psalm: „Dacă Domnul nu va zidi casa, în zadar se străduiesc cei care o clădesc”. Suntem însă într-un fel ajutoare ale Domnului, roi de câte ori slujim prin faptele noastre fraţilor noştri sau comunităţii. Prin această celebrare a noastră, să implorăm, aşadar, fraţilor, ajutorul lui Dumnezeu, ca el să ducă la bun sfârşit, aşa cum noi dorim, această construcţie, să-i ocrotească pe cei ce o clădesc şi să-i apere de orice rău.

CITIREA CUVÂNTULU LUI DUMNEZEU

464. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

1Cor 3,9-11 «Sunteţi zidirea lui Dumnezeu.»Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către CorinteniFraţilor, noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu şi edificiul lui Dumnezeu. Voi sunteţi templul construit de Dumnezeu. Ca un arhitect iscusit, prin harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu, eu am pus temelia, alţii continuă construcţia. Important e ca fiecare să ia seama cum construieşte.

Nimănui nu-i este îngăduit să pună altă temelie decât aceea care există deja: adică Isus Cristos.

465. sau:

Is 28,16-17b «Eu voi pune piatra din capul unghiului la temelia Sionului.»1Pt 2,4-10 «Voi înşivă ca pietre vii, zidiţi-vă.»Lc 6,47-49 «Casa bine clădită.»


Ps 120(121), 1-2.3-4.5-6.7-8R. (cf. 2) «Ajutorul meu vine de la Domnul.»Ps 89(90), 12-14.16-17R. (cf. 17c) «Lucrarea mâinilor tale întăreşte-o.»

467. După caz, celebrantul poate ţine o scurtă omilie, explicând lectura biblică, pentru ca cei de faţă să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


468. Urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Fraţilor preaiubiţi, să-l implorăm pe Dumnezeu Tatăl atotputernicul, pentru ca lucrarea pe care astăzi o începem, să contribuie la zidirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi să ne unească în credinţă şi iubire cu Cristos, piatra din capul unghiului.

R. Binecuvântat eşti Părinte, în veci.

Tu ne-ai dat înţelepciune şi putere, că să devenim ajutoare la lucrarea ta. R.Prin Fiul tău, Domnul nostru, tu ai voit să clădeşti Biserica ta pe o stâncă trainică. R.

Tu ne zideşti prin Duhul Fiului tău locaş spiritual în care binevoieşte să rămâi pururi. R.Tu ne întăreşti speranţa că vom duce la bun sfârşit, sub ocrotirea ta, lucrarea ce o începem astăzi, cu binecuvântarea ta. R.Tu ne modelezi şi ne şlefuieşti, ca pietre vii, prin multe lovituri, ca să ne faci vrednici de a fi zidiţi în Ierusalimul sfânt. R.RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE


Dumnezeule atotputernic, Părintele îndurărilor, care ai creat toate prin Fiul tău şi l-ai rânduit pe el însuşi ca temelie nezdruncinată a împărăţiei tale, dă-ne te rugăm, ca lucrarea ce o începem să sporească zi de zi şi la vremea hotărâtă, să se împlinească în mod fericit, prin darul veşnic al înţelepciunii tale, spre slava numelui tău şi în folosul nostru. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

470. sau:

Dumnezeule, Creatorul lumii, care ai poruncit omului să-şi împlinească obligaţia de a munci, dă-ne ca lucrarea pe care o începem să ne aducă foloase în această viaţă şi să ajute, prin bunăvoinţa ta, la creşterea Împărăţiei lui Cristos. El care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

471. Apoi celebrantul, după caz, poate stropi cu apă sfinţită locul unde se va înălţa noua clădire şi se va pune prima piatră. Apoi se pune prima piatră la temelie, în timp ce poporul cântă un cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

472. Apoi celebrantul cu braţele întinse asupra celor prezenţi, încheie ritualul spunând:

Domnul cel atotputernic să vă binecuvânteze şi să binevoiască a primi rugăciunile inimii noastre.R. Amin.

Domnul să vă ajute ca tot ce faceţi să faceţi în numele lui.R. Amin.

Domnul să privească spre lucrarea voastră cu faţă senină şi să apere viaţa voastră de orice rău.R. Amin.


CAPITOLUL IX

BINECUVÂNTAREAUNEI CASE NOI


474. Când credincioşii doresc binecuvântarea unei case noi, păstorul sufletesc şi colaboratorii săi le vor îndeplini cu drag dorinţa; prin aceasta li se oferă o ocazie preţioasă de a se întâlni cu credincioşii ca să aducă mulţumiri cu bucurie lui Dumnezeu, de la care purced toate cele bune, pentru darul noii locuinţe.

475. Rânduiala dată aici poate fi împlinită atât de un preot cât şi de un diacon, sau chiar de un laic, pentru acesta fiind prevăzute unele rituri şi formule aparte.

476. Păstrându-se întotdeauna structura Ritualului şi elementele mai importante, se poate face o selecţie în această Rânduială pentru a adapta celebrarea la specificul locului şi al celor prezenţi.

477. Să nu se facă binecuvântarea unei case noi fără prezenţa celor care locuiesc în ea.


478. După ce membrii familiei şi cei apropiaţi lor s-au adunat într-un loc potrivit, slujitorul spune:




Pace acestei case şi tuturor celor care locuiesc în ea.


Şi ci duhul tău.

Sau în alt mod potrivit.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––480. Dacă însă slujitorul este laic, îi salută pe cei prezenţi spunând:

Dumnezeu, pe care toţi îl preamărim într-un glas, să ne dea harul să-l recunoaştem cu bucurie în semenii noştri, aşa cum ne-a învăţat Isus Cristos.

Toţi răspund:

Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––481. Apoi îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru celebrarea binecuvântării, prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, să se îndrepte rugăciunea noastră fierbinte spre Cristos, care a binevoit să se nască din Fecioara Maria şi a locuit între noi; el să binevoiască a intra sub acest acoperiş şi să binecuvânteze această casă cu prezenţa sa. Cristos Domnul să fie aici, în mijlocul vostru, să ţină aprinsă în voi iubirea frăţească, să ia parte la bucurii, să vă aline durerile. Iar voi, călăuziţi de poruncile şi exemplul lui Cristos, să vă străduiţi în primul rând ca această locuinţă nouă să fie sălaş de iubire, de unde să se răspândească pretutindeni buna mireasmă a lui Cristos.


482. Apoi unul din cei prezenţi sau însuşi slujitorul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Lc 10,5-9: «Pace acestei case.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca

În orice casă veţi intra, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!». Şi de se află acolo un fiu al păcii, pacea pe care i-o doriţi va coborî asupra lui; altfel se va întoarce la voi. Rămâneţi în acea casă, mâncaţi şi beţi ceea ce vi se dă, căci cine munceşte are dreptul la plată. Nu vă mutaţi din casă în casă. Când veţi intra într-o localitate şi veţi fi primiţi, mâncaţi ce vi se va pune înainte, vindecaţi bolnavii care se află acolo şi spuneţi oamenilor: «Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!»”.

483. sau:

Gen 18,1-10a «Doamne, nu pleca de la slujitorul tău.»Mc 1,29-31 «Isus s venit în casa lui Simon.»Lc 10,38-42 «Marta l-a primit pe Isus.»Lc 19,1-9 «Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia.»Lc 24,28-32 «Rămâi cu noi.»

484. După împrejurări, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau alt cântec potrivit.

Ps 111(112), 1-2.3-4.5-6.7-8.9R. (1a) Fericit e omul care se teme de Domnul.Ps 126(127), 1.2.3-4.5R. (cf. 1) Domnul să ne zidească nouă casă.Ps 127(128), 1-2.3.4-6aR. (4) Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul.

485. Celebrantul, după împrejurări, le vorbeşte pe scurt celor prezenţi, explicând lectura biblică, pentru a-i ajuta să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


486. Urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele referitoare la cei prezenţi şi la împrejurări.

Să-l invocăm cu inimi pline de recunoştinţă şi bucurie pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul cerului şi al pământului, care s-a făcut trup şi a locuit între noi, şi să-i spunem:


Doamne Isuse Cristoase, tu ai sfinţit viaţa de familie, împreună cu Maria şi Iosif; binevoieşte a rămâne cu noi ca să te simţim drept oaspete şi să te preamărim drept cap al trupului mistic. R.În tine, Doamne, orice zidire se înalţă pentru a deveni templu sfânt; dă-le celor care locuiesc în această casă harul de a se zidi laolaltă ca locaş al lui Dumnezeu în Duhul Sfânt. R.Tu i-ai învăţat pe credincioşii tăi să-şi înalţe casa pe stâncă neclintită; fă ca viaţa acestei familii să fie statornicită în cuvântul tău şi îndepărtând orice dezbinare, să-ţi slujească ţie cu inimă largă şi suflet binevoitor. R.Doamne, tu nu ai avut o casă a ta, ci ai primit ospitalitatea prietenilor în bucuria sărăciei; dă-le tuturor celor lipsiţi de adăpost să afle cu ajutorul nostru o casă vrednică de acest nume. R.


487. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, întinzându-şi mâinile, iar dacă e laic, cu mâinile împreunate, adaugă:

Doamne, vino într-ajutorul slujitorilor tăi care astăzi, inaugurând această casă, imploră cu umilinţă binecuvântarea ta, pentru ca, locuind în ea, să simtă că te ai pe tine drept adăpost. Ieşind din ea, să se bucure că te au pe tine drept oaspete, până ce vor ajunge cu bine în locuinţa pregătită lor în casa Tatălui. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.

488. Preotul sau diaconul poate folosi şi rugăciunile binecuvântării din Rânduiala binecuvântării anuale a familiilor în casele lor în afara Timpului Pascal, indicate mai sus, la cap. I, nn. 85-86.

489. După rugăciunea binecuvântării, slujitorul stropeşte pe cei prezenţi şi casa cu apă sfinţită, spunând după caz:

Această apă să ne amintească de Botezul primit şi să ne înalţe gândul spre Cristos, care ne-a mântuit prin patina şi învierea sa. R. Amin.

ÎNCHEIERE


Pacea lui Cristos să domnească în inimile noastre; cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în noi, pentru cam, orice împlinim în cuvânt şi faptă, toate să le facem în numele Domnului.



CAPITOLUL X

BINECUVÂNTAREAUNUI NOU SEMINAR


492. Când se deschide un nou seminar, adică o casă în care se pregătesc candidaţii la Ordinele sacre, se recomandă să se facă un ritual special de binecuvântare.

493. Deoarece deschiderea unui nou seminar se reflectă într-un fel asupra vieţii spirituale a creştinilor din întreaga dieceză, aceştia trebuie înştiinţaţi în legătură cu ziua în care are loc binecuvântarea, pentru a putea participa în număr cât mai mare la ritual ori, cel puţin, să fie alături prin rugăciune. Însă pentru a face mai rodnică participarea credincioşilor, ca şi pentru înfrumuseţarea ritualului, se alege o zi de sărbătoare, îndeosebi duminica.

494. Când este sfinţită sau binecuvântată biserica seminarului, se pot introduce în litanie ori în rugăciunea credincioşilor invocaţii sau intenţii potrivite care să se refere la particularităţile celor de faţă şi la împrejurări.

495. Rânduiala prezentată aici va fi oficiată de Episcop sau eventual de un preot, care, păstrând structura ritualului, va adapta celebrarea la particularităţile celor de faţă şi la împrejurări.

496. Acolo unde binecuvântarea tuturor caselor se face în timpul pascal sau într-o altă perioadă anume, celebrantul poate pregăti din elementele indicate în această Rânduială o celebrare potrivită, care să favorizeze binele spiritual al elevilor participanţi.


497. Elevii şi credincioşii se adună în locul unde a fost înălţat noul seminar ce va fi binecuvântat şi se cântă de obicei un cântec potrivit.





Harul Domnului nostru Isus Cristos, înţelepciunea cea veşnică şi singurul învăţător, să fie cu voi toţi.

Sau alte cuvinte potrivite luate mai ales din Sfânta Scriptură. Poporul răspunde:

Şi cu duhul tău.

sau:

Slavă în veci.

500. Apoi celebrantul le vorbeşte pe scurt celor de faţă, pregătindu-i pentru primirea binecuvântării şi explicând ritualul, prin aceste cuvinte sau altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, ne-am adunat aici din bunăvoinţa lui Dumnezeu, pentru a binecuvânta un nou seminar, care este un mare dar al mărinimiei sale. Căci în dieceze, seminarul este ca o pepinieră în care sunt pregătiţi slujitorii Bisericii. Să-l rugăm, aşadar, pe Domnul ca noul seminar să fie o şcoală de rugăciune şi un locaş al învăţăturii cereşti; iar pe elevii ce-i va forma, vouă să vi-i dea ca păstori vrednici şi nouă ca părtaşi şi ajutoare la slujirea sfântă.

501. Toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi continuă:

Priveşte, Doamne, spre Biserica ta din N. care a ridicat acest nou sălaş al seminarului; viitorii slujitori ai lui Cristos, adunaţi laolaltă, vor fi pregătiţi în el, prin viaţa de comuniune şi prin hrănirea cu învăţătura sfântă pentru misiunea atât de însemnată ce o vor avea de îndeplinit. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin


502. Apoi lectorii sau un diacon citesc unul sau câteva texte din Sfânta Scriptură, îndeosebi dintre cele indicate mai jos ori cele propuse în Lecţionarul pentru consacrarea Ordinelor sfinte58, intercalându-se psalmi responsoriali potriviţi sau păstrându-se momente de tăcere. Citirea Evangheliei va ocupa însă, întotdeauna locul principal.

503. Pentru prima lectură se poate folosi textul propus mai jos:

1Cor 1,26 – 2,5 «Uitaţi-vă la chemarea voastră, fraţilor!»Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către CorinteniFraţilor, voi cei chemaţi de Dumnezeu, uitaţi-vă la voi înşivă: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi, în felul în care judecă lumea, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam mare. Dar Dumnezeu le-a ales pe cele nebune în ochii lumii, pentru a-i da de ruşine pe cei înţelepţi. Le-a ales pe cele slabe în ochii lumii, pentru a da de ruşine pe cei puternici. Dumnezeu a ales ce era de mică valoare şi dispreţuit de lume, ceea ce nu era nimic, ca să nimicească ceea ce era, pentru ca nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu. Într-adevăr, numai datorită lui, voi aparţineţi lui Cristos Isus, care a fost trimis de Dumnezeu pentru a fi înţelepciunea, dreptatea, sfinţirea şi mântuirea noastră. De aceea, după cum este scris: „Cine vrea să se laude, în Domnul să se laude!”. Când am venit la voi, ca să vă vestesc taina lui Dumnezeu, nu am venit ca unul iscusit în arta cuvântului sau a înţelepciunii. Eu n-am voit să cunosc printre voi altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acesta răstignit. Am venit în mijlocul vostru întru slăbiciune şi frică, ba chiar de-a dreptul tremurând. Limbajul meu şi propovăduirea evangheliei nu aveau nimic comun cu vorbele meşteşugite ale artei de a convinge; dar ele se bazau pe Duhul Sfânt şi pe puterea lui, pentru ca temeiul credinţei voastre să nu fie înţelepciunea oamenilor, ci puterea lui Dumnezeu.

504. sau:


1Sam 3,1-10«Vorbeşte, Doamne, că slujitorul tău ascultă.»Înţ 9,1-6.10-18 «Trimite-mi, Dumnezeule, înţelepciunea, ca să-mi stea alături şi să lucreze cu mine.»1Cor 9,7-27 «Vai mie, dacă nu voi vesti Evanghelia.»

505. Dacă se cântă un psalm responsorial, se poate lua unul dintre cei care urmează:

Ps 15(16), 1-2 şi 5.7-8.11R. (cf. 5) «Tu, Doamne, eşti partea mea de moştenire.»Ps 22(23), 1-3.4.5-6R. (1) «Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.»Ps 83(84), 3-4.5.11R. (5) «Fericiţi sunt cei care locuiesc în casa ta, Doamne.»Ps 99(100), 2.3.4.5R. (In 15,14) «Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.»

506. Se poate folosi următorul text:

Mt 9,35-38 «Secerişul este mult, dar lucrătorii puţini.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MateiÎn timpul acela, Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, pentru că erau istovite şi risipite ca nişte oi fără păstor. Atunci le-a zis ucenicilor săi: „Secerişul este într-adevăr mare dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l, aşadar, pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său”.

507. sau:

Mt 13,44-46 «împărăţia cerurilor este asemenea unei comori ascunse.»Mc 4,1-2.26b-34 «Ucenicilor lui le explica toate deoparte.»Lc 24,44-48 «Isus le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.»In 1,35-42 «Au văzut unde locuia Isus şi au rămas la el.»In 20,19-23 «Aşa cum Tatăl m-a trimis pe mine, şi eu vă trimit pe voi.»

508. Apoi celebrantul ţine omilia, în care explică lecturile biblice şi semnificaţia celebrării.


509. Urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, după împrejurări.

În Cristos, care este chipul desăvârşit al lui Dumnezeu Tatăl, se află toate comorile de har şi înţelepciune. Să ne apropiem de el cu credinţă şi să-l invocăm spunând:

R. Dă-ne, Doamne, să te urmăm oriunde ai merge!

sau: R. Priveşte, Doamne, spre cei pe care i-ai ales!sau: R. Tu, Doamne, ai cuvintele vieţii veşnice.

Doamne, Isuse Cristoase, tu i-ai adunat pe ucenicii tăi, ca, avându-te învăţător, să-ţi devină părtaşi la slujirea Împărăţiei; fă ca noi să devenim asemenea ţie şi să ne dăruim în slujba poporului lui Dumnezeu. R.Tu te-ai rugat pentru ucenicii tăi, ca să fie sfinţiţi în adevăr; trimite Duhul Sfânt asupra noastră, ca, uniţi cu tine, să aducem roade şi roadele noastre să rămână în veci. R.Tu, Marele Preot ales dintre oameni, ai făcut poporul răscumpărat de tine, împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl tău; dă-ne harul să dovedim prin cuvânt şi mărturia vieţii credinţa pe care am primit-o meditând legea Domnului. R.Tu, împlinind voinţa Tatălui ţi-ai ales o viaţă de curăţie şi sărăcie; fă ca, dăruiţi în totul lui Dumnezeu printr-o iubire desăvârşită, să fim uniţi cu tine şi să căutăm a trăi numai pentru tine şi a-ţi fi bineplăcuţi. R.Dumnezeu te-a făcut pentru noi înţelepciune; fă ca, învăţând înţelepciunea crucii, să vorbim şi să trăim în mărturisirea Duhului şi a puterii. R.Tu ne-ai îndemnat să ne rugăm Tatălui ca el să trimită lucrători la secerişul tău; ascultă rugăciunile noastre ca, în timp ce secerişul sporeşte, şi lucrătorii să se înmulţească. R.


510. Apoi celebrantul cu braţele întinse, spune:

Te binecuvântăm, Doamne, şi preamărim numele tău căci în hotărârea negrăită a îndurării tale, ai rânduit ca preoţia unică şi desăvârşită a lui Cristos să dăinuie în veci, iar puterea ei nevăzută să întărească necontenit Biserica ta prin slujitorii văzuţi. Căci, în timp ce crainicii Evangheliei vestesc cuvântul mântuirii, Fiul tău însuşi dezvăluie popoarelor misterul iubirii tale; o dată cu rugăciunea preoţilor, el însuşi, şezând la dreapta slavei Tatălui, se roagă împreună cu noi şi, în timp ce preoţii celebrează la altar misterele sfinte, el binevoieşte a-ţi înfăţişa propria-i jertfă. El însuşi cârmuieşte şi îndrumă Biserica ta, atunci când păstorii îşi păzesc şi îşi duc la păşune oile credincioase. Priveşte, aşadar, Doamne, spre Biserica ta din N. care a ridicat această nouă clădire a seminarului, în care îi va forma pe viitorii slujitori ai lui Cristos, adunaţi laolaltă prin viaţa de comuniune şi prin hrănirea cu învăţătura sfântă, pentru a o împlini cum se cuvine misiunea atât de însemnată ce le va fi încredinţată. Aşadar, cu umilinţă te rugă, Părinte sfânt, ca cei pe care tu îi vrei ca vestitori ai Evangheliei şi slujitori la altar, să înveţe, rugându-se aici, ceea ce ei îi vor avea de învăţat pe alţii şi să înţeleagă bine ceea ce va trebui să dovedească prin fapte; să se deprindă aici a oferi jertfa spirituală şi, luând parte la tainele dumnezeieşti, să simtă forţa mântuitoare a tainelor cereşti; să fie, prin ascultare, oile pe care le cunoaşte bunul Păstor ca, ajungând la rândul lor păstori ai turmei Domnului, să ştie a-şi da cu bucurie viaţa pentru oile încredinţate. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

511. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi stropeşte pe cei de faţă şi noua clădire cu apă sfinţită, în timp ce se cântă antifonul:


V. Strânşi de-a lui Cristos iubire suntem Trupul său cel mistic.V. Să ne bucurăm într-însul, tresăltând de veselie!V. Să-l iubim c-o frică sfântă pe cel care în veci domneşte.V. Şi să-i dăruim de-a pururi focul inimilor noastre.


V. Adunaţi în al său staul una suntem pe vecie;.V. Deci să ne păzim ca-n suflet să pătrundă dezbinarea!V. Ne-nţelegerea, gâlceava între noi cuib să nu-şi facă,V. Ci să-i facem loc în inimi lui Cristos Mântuitorul.


V. Într-o zi p ţărmuri sfinte cu cei drepţi noi vom ajungeV. Şi-om putea vedea aievea strălucirea feţei ale.V. Mare va fi bucuria, ne-ngrădită-a ei măsură,V. Căci în veci alături ne vei sta atunci, Dome. Amin.

sau un alt cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

512. Apoi diaconul, după caz, îi invită pe cei prezenţi la primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:


Apoi celebrantul cu braţele întinse asupra celor de faţă, încheie ritualul, spunând:

Dumnezeu, care, cu grijă nesfârşită, dăruieşte poporului său păstori, să reverse în Biserica sa duhul evlaviei şi al tăriei; pentru ca, cei care, chemaţi de el, îşi iau asupra lor misiunea preoţească, să se străduiască prin harul Duhului Sfânt, a o împlini cu vrednicie.R. Amin.


513. sau:

Dumnezeu, la chemarea căruia aţi răspuns cu iubire şi în care vă puneţi speranţa neclintită că veţi fi slujitori buni şi credincioşi în misiunea sfântă, să binevoiască a vă copleşi cu binecuvântarea sa.R. Amin.

Şi, fiindcă vă pregătiţi să fiţi părtaşi la preoţia sfântă a lui Cristos, Duhul Sfânt să vă copleşească de darurile sale, ca să porniţi pe calea unei vieţi cu adevărat apostolice.R. Amin.

Domnul, în iubirea sa, să vă orânduiască zilele şi faptele ca să puteţi împlini pentru oameni lucrarea mântuitoare a lui Cristos şi să rămâneţi statornici în slujirea plină de râvnă a Bisericii.R. Amin.

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh. R. Amin.


CAPITOLUL XI

BINECUVÂNTAREAUNEI NOI CASE CĂLUGĂREŞTI


515. Deoarece într-o casă călugărească se adună aceia care, urmând sfaturile evanghelice, doresc cu ardoare să-l însoţească pe Domnul Cristos cât ai aproape şi să-l imite, este bine ca aceasta să primească o binecuvântare specială.

516. În Rânduiala de faţă, numele de casă călugărească desemnează un convent sau o mănăstire. La celebrare, păstrându-se elementele cel mai importante, se vor adapta toate la împrejurări, ţinându-se cont şi de particularităţile Institutului religios sau al misiunii lor apostolice. Pentru binecuvântarea unei case de formaţie, se pot lua unele elemente din Rânduiala binecuvântării unui seminar, adaptându-se corespunzător, ca în capitolul X.

517. Chiar dacă această binecuvântare îi are în vedere în primul rând pe călugări, se alege pentru celebrare o zi potrivită, ca să poată participa şi comunitatea credincioşilor, în folosul căreia se construieşte noua casă călugărească.

518. Rânduiala prezentată aici poate fi oficiată de un preot. Datoria de a binecuvânta noua casă revine Ordinariului în grija căruia a fost încredinţată casa călugărească. Dacă el nu poate prezida ritualul să încredinţeze această sarcină superiorului comunităţii. În cazul când ritualul, e prezidat de un preot care nu aparţine Institutului respectiv, sau de Episcop, se vor adapta toate cu atenţia cuvenită.

519. Dacă mănăstirea are biserică proprie, care se sfinţeşte, ori se binecuvântează, se pot introduce în litanie sau în rugăciunea credincioşilor, invocaţii ori intenţii referitoare la casa călugărească şi la felul specific de viaţă consacrată pe care îl duce comunitatea ei.

520. În regiunile în care binecuvântarea caselor, chiar şi a celor călugăreşti, se face în timpul pascal sau într-o altă perioadă anumită, celebrantul, de comun acord cu familia călugărească, pregăteşte din

elementele indicate în această rânduială o celebrare potrivită spre mai marele bine spiritual al participanţilor.


521. Călugării şi credincioşii se adună în locul undea fost înălţată noua casă călugărească şi se cântă un cântec potrivit.

522. După terminarea cântecului, celebrantul spune:




Dumnezeu, izvorul şi începutul a toată sfinţenia, care îi cheamă cu o bunăvoinţă necontenită pe oameni la urmarea lui Cristos, să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău. sau: Lui să-i fie slavă în veci.

sau într-alt mod adecvat.

524. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru celebrare cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Când doi sau trei se adună în numele lui Cristos, Isus însuşi este acolo în mijlocul lor. Ne-am adunat aici pentru binecuvântarea acestei case unde se vor întâlni cei care, adunaţi laolaltă în dragostea lui Cristos, doresc să-l urmeze cât mai de-aproape cu fidelitate, prin iubire şi curăţie, prin sărăcie şi ascultare; implorăm bunăvoinţa lui, de la care îşi are începutul tot binele, pentru ca ei să dovedească prin exemplul vieţii cele ce au făgăduit, să caute împreună cu Isus gloria Tatălui: stăruind în rugăciune frăţească, să arate chipul Bisericii rugătoare şi, călăuziţi de Duhul Sfânt, să se străduiască necontenit, fiecare

potrivit vocaţiei sale, astfel încât Cristos să locuiască pururi în noi toţi.

525. După terminarea îndemnului, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi celebrantul continuă:

Dumnezeule, tu ne dăruieşti şi să voim şi să împlinim cele bune; te binecuvântăm pentru că ne-ai dăruit ca, în timpul călătoriei noastre pământeşti, să râvnim la lăcaşurile tale. Dă-ne, te rugăm, ca slujitorii tăi în căror casă nouă ne aflăm, să-ţi fie supuşi în credinţă, să te implore în rugăciune, să te caute în munca lor, să te descopere în toate şi să fie mărturisitori ai Evangheliei pentru ca prin ei Cristos să facă simţită pretutindeni mireasma plăcută a cunoaşterii lui, până când ei înşişi vor tresălta de bucurie la arătarea slavei sale. El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.R. Amin.


526. Apoi lectorii sau diaconii citesc unul sau mai multe texte din Sfânta Scriptură, dintre cele propuse de Lecţionarul Liturghiei pentru călugări59 sau pentru consacrarea fecioarelor ori pentru profesiunea călugărească60, intercalându-se psalmi responsoriali sau păstrându-se momente de tăcere. Citirea Evangheliei trebuie să ocupe întotdeauna locul principal.

527. Se pot folosi şi textele propuse mai jos:

Evr 13,1-3.5-7.14-17 «Nu avem cetate statornică aici.»Citire din Scrisoarea către Evrei

59 Cf. Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 853-856.60 Cf. Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 811-815.

Fraţilor, fiţi statornici în dragostea faţă de aproapele; să nu uitaţi să fiţi ospitalieri, căci astfel unii, fără să ştie, au oferit găzduire îngerilor. Amintiţi-vă de cei care sunt în închisoare ca şi când aţi fi împreună cu ei, amintiţi-vă de cei maltrataţi, căci şi voi aveţi un trup. Viaţa voastră să nu fie stăpânită de pofta de bani. Mulţumiţi-vă cu ceea ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a spus: „Niciodată nu te voi neglija, niciodată nu te voi părăsi”. De aceea, putem spune cu toată încrederea: „Domnul este ajutorul meu; de nimic nu mă voi teme; ce-mi pot face oamenii?”. Amintiţi-vă de conducătorii voştri sufleteşti; ei v-au vestit cuvântul lui Dumnezeu. Meditaţi asupra realizărilor obţinute prin viaţa lor şi imitaţi-le credinţa. Noi nu avem aici o cetate definitivă, ci suntem în căutarea celei viitoare. Prin el să oferim totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor noastre, cu care preamărim numele lui. Nu uitaţi că trebuie să fiţi darnici, să împărţiţi cu alţii bunurile voastre, căci astfel de jertfe îi plac Domnului. Fiţi încrezători faţă de cei care vă conduc şi ascultaţi de ei, căci ei sunt puşi pentru a veghea asupra sufletelor voastre şi vor fi traşi la răspundere; astfel, ei îşi vor îndeplini misiunea cu bucurie, fără a avea de ce se plânge, ceea ce nu va fi decât spre folosul vostru.

528. sau:

In 1,35-42 «În ziua aceea au rămas la Isus.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul IoanIoan stătea cu doi dintre ucenicii săi. Îndreptându-şi privirea spre Isus, care trecea, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu”. Cei doi ucenici l-au auzit când a spus acestea şi l-au urmat pe Isus. Isus, întorcându-se şi văzându-i că merg după el, le-a zis: „Pe cine căutaţi?” Iar ei au răspuns: „Rabbi, ceea ce înseamnă Învăţătorule, unde locuieşti?” El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi”. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la el în ziua aceea. Era pe la ora patru după-amiază. Unul dintre cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi veniseră după Isus, era Andrei,

fratele lui Simon Petru. Cel dintâi pe care l-a întâlnit a fost fratele său, Simon, căruia i-a zis: „L-am aflat pe Mesia, ceea ce înseamnă Cristos”. Andrei l-a dus pe fratele său la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa, adică Petru”.


Ps 23(24), 1-2.3-4.5-6R. (cf. 6) «Aceasta este neamul celor ce caută faţa ta, Doamne.»Ps 44(45), 11-12.14-15.16-17R. (cf. Mt 25,6) «Iată mirele vine: ieşiţi în întâmpinarea Domnului Cristos.»Ps 83(84), 3.4.5.11.12R. (2) «Cât de iubite sunt lăcaşurile tale, Doamne al puterilor.»Ps 132(133), 2.3R. (1) «Iată ce bine şi ce plăcut este să locuiască fraţii laolaltă.»

530. Apoi celebrantul ţine omilia, în care explică lecturile biblice şi semnificaţia celebrării.



Cristos Domnul a făgăduit că va rămâne în mijlocul ucenicilor săi până la sfârşitul veacurilor; să-l rugăm aşadar cu umilinţă şi cu iubire statornică:


Tu ai luat trup de la Duhul Sfânt din Fecioara Maria şi ai voit să locuieşti între noi: te primim cu recunoştinţă întru ale noastre. R.Tu ai voit să locuieşti împreună cu Maria şi Iosif în cetatea Nazaret: binevoieşte să-ţi alegi ca sălaş această casă. R.

Tu ai făgăduit că vei fi mereu în mijlocul celor care se adună în numele tău: priveşte spre noi, pe care iubirea ta ne-a adunat laolaltă. R.Tu pe pământ nu ai avut unde să-ţi pleci capul: primeşte această locuinţă pregătită pentru tine cu iubire. R.Tu ai făgăduit că vei primi în lăcaşurile veşnice pe cei care, fiind primitori de oaspeţi, te primesc cu bunăvoinţă: învaţă-ne să te recunoaştem în fraţii noştri şi să-i slujim cu bucurie în numele tău. R.


532. Apoi celebrantul cu braţele întinse, rosteşte rugăciunea de binecuvântare:

Dumnezeule, izvorul şi înfăptuitorul oricărei hotărâri bune, ascultă cu bunăvoinţă rugăciunile noastre, ca le dăruieşti celor ce locuiesc în această casă harul bunăvoinţei tale: să-şi aibă locul aici meditarea necontenită a cuvântului tău, iubirea frăţească, munca stăruitoare, slujirea neobosită a aproapelui, pentru ca cei care s-au dedicat urmării lui Cristos să ofere tuturor mărturia vie a consacrării lor. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

533. sau:

Doamne, Isuse Cristoase, care i-ai asigurat pe cei care se hotărăsc să urmeze sfaturile evanghelice că le este pregătit în cer un locaş veşnic, apără şi ocroteşte cu zidul grijii tale această casă călugărească pe care o binecuvântăm, ca toţi cei ce vor locui în ea să păstreze legătura iubirii frăţeşti şi, slujind cu dragoste ţie şi fraţilor, să fie prin mărturia vieţii crainici ai Evangheliei şi să ajute la sporirea iubirii creştine. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.R. Amin.

534. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul stropeşte cu apă sfinţită pe cei de faţă şi casa, în timp ce se cântă antifonul:


V. Strânşi de-a lui Cristos iubire suntem Trupul său cel mistic.V. Să ne bucurăm într-însul, tresăltând de veselie!V. Să-l iubim c-o frică sfântă pe cel care în veci domneşte.V. Şi să-i dăruim de-a pururi focul inimilor noastre.


V. Adunaţi în al său staul una suntem pe vecie;.V. Deci să ne păzim ca-n suflet să pătrundă dezbinarea!V. Ne-nţelegerea, gâlceava între noi cuib să nu-şi facă,V. Ci să-i facem loc în inimi lui Cristos Mântuitorul.


V. Într-o zi p ţărmuri sfinte cu cei drepţi noi vom ajungeV. Şi-om putea vedea aievea strălucirea feţei ale.V. Mare va fi bucuria, ne-ngrădită-a ei măsură,V. Căci în veci alături ne vei sta atunci, Dome. Amin.

sau un alt cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

535. Apoi diaconul, după caz, îi invită pe cei prezenţi să primească binecuvântarea cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:


Apoi celebrantul cu braţele întinse asupra celor prezenţi, încheie ritualul, spunând:

Dumnezeu care ne-a îngăduit să locuim în această casă, să ne apere de orice tulburare din afară sau dinăuntru, să binevoiască a

ni-l trimite pe Duhul Sfânt mângâietorul, să ne facă statornici şi să ne păstreze în sfânta hotărâre cu care ne-am consacrat lui. R. Amin.

Şi e voi toţi, care sunteţi aici de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh. R. Amin.

536. sau:

Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, să vă binecuvânteze, ca acesta să fie un locaş sfânt în care să slujiţi în faţa lui. R. Amin.

Cristos Domnul să locuiască în inimile voastre şi să vă rânduiască împărăţie în casa Tatălui său. R. Amin.

Duhul Sfânt să fie şi să rămână în voi, ca ceea ce primiţi azi cu bucurie să împliniţi în chip fericit prin darul lui. R. Amin.


CAPITOLUL XII

BINECUVÂNTAREAUNEI NOI ŞCOLI

SAU UNIVERSITĂŢI


538. Toate şcolile, şi cele de nivel inferior şi cele de nivel înalt, se bucură întotdeauna de atenţia grijulie a Bisericii: fiindcă în şcoli se deschid minţile elevilor şi se formează în mod eficient sufletele lor. aceasta se referă în primul rând la institutele catolice în care adolescenţii şi tinerii pot nu numai să dobândească o cultură şi o formaţie umană, dar îşi pot dezvolta zi de zi spiritul Evangheliei.

539. Rânduiala binecuvântării propusă aici îi priveşte şi pe profesori, şi pe elevi, şi pe toţi cei care se preocupă într-un mod sau altul în vreun fel de şcoală sau de universitate, precum şi însăşi comunitatea în folosul căreia se construieşte şcoala sau universitatea; se recomandă ca toţi aceştia, pe cât posibil, să fie de faţă la celebrare.

540. Această Rânduială poate fi oficiată atât de un preot, cât şi de un diacon; aceştia, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, vor adapta celebrarea la specificul locului şi al persoanelor.

541. În regiunile unde binecuvântarea şcolilor se celebrează în fiecare an în timpul pascal sau într-o altă perioadă, potrivit celor indicate în această Rânduială, precum şi în Rânduiala binecuvântării copiilor din capitolul I, nn. 135-155, celebrarea va pregăti astfel încât să se refere în acelaşi timp şi la profesori şi la elevi

542. Această binecuvântare poate avea loc şi în timpul celebrării Liturghiei. Dacă noua şcoală sau universitate este înzestrată cu biserică proprie care trebuie consacrată ori binecuvântată, pot fi introduse la momentul oportun în litanie sau în rugăciunea credincioşilor invocaţii ori intenţii potrivite care să se refere la clădirea şi activitatea şcolii.



543. După ce comunitatea s-a adunat într-un loc potrivit, se poate cânta psalmul 66(67) sau un alt cântec potrivit. Apoi celebrantul spune:



Amin.


Dumnezeu, izvorul înţelepciunii, Domnul Cristos, Cuvântul său întrupat şi Duhul adevărului să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău.

sau într-alt mod potrivit.

545. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Dumnezeu, Domnul ştiinţelor, cu înţelepciunea-i nemăsurată ne călăuzeşte spre dobândirea unei mai înalte cunoaşteri despre el, cunoaştere pe care a desăvârşit-o odinioară în Fiul său întrupat pentru noi. Orice tip de cunoaştere, de ştiinţă sau învăţătură, pe care se sprijină minţile omeneşti pentru a pătrunde în profunzimea lucrurilor, trebuie să se îndrepte spre a descoperi adevărul şi spre a-l adora pe Dumnezeul cel adevărat. Să implorăm astăzi binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestui loc de căutare, înţelegere şi răspândire a adevărului, pentru ca toţi cei care îi vor primi pe copii sau pe tineri spre a fi educaţi aici, să-i înveţe aşa cum trebuie, să îmbine înţelepciunea omenească şi adevărul evanghelic, astfel încât să poată păstra în suflete adevărata credinţă şi să o mărturisească prin purtare şi viaţă. Să

cerem, aşadar, prin rugăciunea noastră, ca elevii să găsească prezenţa lui Cristos învăţătorul în cei care-i învaţă, pentru ca, devenind mai bogaţi în cunoştinţe umane şi divine, să fie în măsură să-i lumineze şi să-i ajute pe fraţii lor.



Mt 5,1b.2.13-16 «Voi sunteţi lumina lumii.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MateiÎn timpul acela, Isus, văzând mulţimile s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui. Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe: „Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic; va fi aruncată afară şi oamenii o vor călca în picioare. Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe un munte. Nici nu pune cineva sub obroc o candelă aprinsă, ci o pune în sfeşnic pentru ca să lumineze tuturor celor din casă. Tot aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri”.

547. sau:

Prov 1,1-7 «Teama de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.»Înţ 7,7-20 «Împreună cu înţelepciunea mi-au venit toate cele bune.»Înţ 9,1-6.10-18 «Dă-mi mie înţelepciunea care stă în preajma tronului tău.»Sir 1,1-5.22-25 «Izvorul înţelepciunii este cuvântul lui Dumnezeu.»Sir 51,18-29 «Îl voi preamări pe cel care îmi dă înţelepciune.»Ef 4,11-24 «Cei ce săvârşesc adevărul în iubire.»Mt 11,25-30 «Tu ai ascuns celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai dezvăluit celor mici. »


Ps 18b(19b), 8.9.10.12R. (In 6,68c) «Doamne, tu ai cuvintele vieţii veşnice.»Ps 77(78), 1-2.3-4.5.7R. (1Cor 1,30) «Cristos s-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu pentru noi.»Ps 118 (119), 97-98.99-100.124-125R. (cf. 105) «Cuvântul tău este lumină pentru paşii mei, Doamne.»Ps 138(139), 1-2.3-4.5-6.17-18R. (cf. 10) «Mâna ta mă va călăuzi, Doamne.»

549. După caz, celebrantul le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.


550. Urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, după împrejurări.

Începutul oricărei înţelepciuni este temerea de Domnul. Să-l invocăm pe Dumnezeu pentru a putea deosebi cu mintea şi a arăta prin fapte cele ce sunt adevărate şi drepte. Să spunem, aşadar, cu umilinţă:

R. Dă-ne, Doamne, duhul înţelepciunii!

a) Pentru o şcoală

Doamne, Dumnezeul nostru, tu ne arăţi o dragoste aşa de mare, ca să ne numim şi să fim cu adevărat fiii tăi; fă ca prin învăţătura omenească primită să înţelegem mai limpede şi să împlini întru totul sensul chemării noastre. R.În Fiul tău, Isus Cristos, ne-ai dăruit exemplul omului nou, desăvârşit în înţelepciune, vârstă şi har; dă-ne ca, în timp ce înaintăm zi de zi în învăţătura omenească, să ne ridicăm spre roadele dumnezeieşti. R.Tu ai rânduit ca toţi cei apropiaţi să conlucreze la formarea deplină a omului; fă ca tot ce vom dobândi în şcoala noastră să ne îndemne fără încetare spre răspândirea binelui comun. R.

Tu eşti creatorul şi apărătorul demnităţii umane; fă ca binefacerile unei educaţii sănătoase să se extindă cât mai repede la toţi oamenii, pe toată întinderea pământului. R.

b) Pentru o universitate

Doamne, Dumnezeul nostru, tu l-ai făcut pe om părtaş al înţelepciunii tale; fă ca ţinându-ne departe de toate preocupările exclusiv pământeşti, să tindem cu hotărâre spre totala desăvârşire a persoanei umane. R.Tu l-ai trimis lumii pe Fiul tău, lumina cea adevărată, care-i luminează pe toţi oamenii ca să dea mărturie adevărului; fă ca noi, căutând neobosit cele adevărate, să putem contribui prin iniţiativele noastre, la progresul societăţii omeneşti. R.În planul tău înţelept, tu ai voit ca unitatea fiinţei umane să nu fie străină de misterul mântuirii; fă ca înaintarea în ştiinţă şi învăţătură să-i călăuzească pe oameni la unitate. R.Tu ne-ai încredinţat porunca Evangheliei ca să ne punem cu toată inima în slujba fraţilor noştri; fă să lucrăm necontenit într-un singur gând pentru afirmarea limpede a drepturilor omului. R.



Doamne, Dumnezeule atotputernic, ascultă rugăciunile noastre, pentru ca această casă dedicată hrănirii cu învăţătură omenească a tinerilor, dezvoltării ştiinţelor şi răspândirii culturii, să devină un locaş în care elevii şi profesorii, hrăniţi de cuvintele adevărului, să urmeze învăţăturile vieţii creştine şi să dorească din toată inima să rămână uniţi cu învăţătorul Cristos, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

552. sau:

Dumnezeule, tu ne îngădui astăzi să inaugurăm această lucrare închinată răspândirii învăţăturilor omeneşti; fă, te rugăm, ca cei care se vor aduna aici fie pentru a instrui, fie pentru a fi instruiţi, să caute neîncetat adevărul şi, totodată, să te recunoască pe tine drept unic izvor al adevărului. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

553. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi stropeşte pe cei prezenţi şi clădirea cu apă sfinţită, în timp ce se cântă un cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

554. Apoi celebrantul cu braţele întinse asupra celor prezenţi, încheie ritualul, spunând:

Dumnezeu, stăpânul ştiinţelor, să ne arate căile sale; Cristos, înţelepciunea cea veşnică, să ne înveţe cuvintele adevărului; Duhul Sfânt, lumina preafericită, să lumineze fără încetare minţile noastre, ca să învăţăm ceea ce este drept şi bun, iar ce vom învăţa să împlinim prin faptă. R. Amin.

Şi binecuvântarea lui Dumnezeu cel atotputernic, a Tatălui şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, să coboare peste voi şi să rămână pururi. R. Amin.

555. Sau, după împrejurări, celebrantul sau diaconul, dacă există, pregăteşte adunarea pentru primirea binecuvântării, prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:


Apoi celebrantul cu braţele întinse asupra celor prezenţi, îi binecuvântează, spunând:

Dumnezeu, stăpânul ştiinţelor, să vă întărească prin binecuvântarea sa.R. Amin.Cristos, unicul învăţător, să vă înveţe cuvintele vieţii veşnice.

R. Amin.Duhul Sfânt, sfătuitorul, să vă conducă la tot adevărul.R. Amin.Şi binecuvântarea lui Dumnezeu cel atotputernic, a Tatălui, şi a Fiului, şi al Sfântului Duh, să coboare asupra voastră şi să rămână pururi.R. Amin.


II. Rânduiala binecuvântăriiîn timpul celebrării Liturghiei

557. Se recomandă ca în cadrul celebrării Liturghiei, respectând principiile liturgice fundamentale, să se aleagă rugăciuni şi lecturi din Liturghiile votive în cinstea Duhului Sfânt61.

558. După Evanghelie, celebrantul ţine omilia, în care explică prin textul sfânt semnificaţia ritualului. La terminarea predicii, după împrejurări, se spune Crezul.

559. Rugăciunea universală se poate face fie în forma obişnuită la celebrarea Liturghiei, fie după formulele indicate în acest ritual, la n. 50.

560. Când s-a terminat rugăciunea de după împărtăşanie, celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, să-l rugăm cu umilinţă pe Dumnezeu, stăpânul ştiinţelor, ca toţi cei care vor veni aici pentru a căuta, în lecţiile ce se vor ţine, învăţătura şi principii de viaţă, să primească învăţătura lăuntrică a Duhului Sfânt şi să-l asculte pe Domnul Cristos, în Evanghelia sa.

Toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi celebrantul cu braţele întinse, spune:

61 Cf. Liturghierul Roman, Rânduiala lecturilor Liturghiei, nn. 62-63, 764-768.

Doamne, Dumnezeule atotputernic, ascultă rugăciunile noastre, pentru ca această casă dedicată hrănirii cu învăţătură omenească a tinerilor, dezvoltării ştiinţelor şi răspândirii culturii, să devină un locaş în care elevii şi profesorii, hrăniţi de cuvintele adevărului, să urmeze învăţăturile vieţii creştine şi să dorească din toată inima să rămână uniţi cu învăţătorul Cristos, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

561. sau:

Dumnezeule, tu ne îngădui astăzi să inaugurăm această lucrare închinată răspândirii învăţăturilor omeneşti; fă, te rugăm, ca cei care se vor aduna aici fie pentru a instrui, fie pentru a fi instruiţi, să caute neîncetat adevărul şi, totodată, să te recunoască pe tine drept unic izvor al adevărului. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

562. Apoi, după împrejurări, celebrantul sau diaconul, dacă există, pregăteşte adunarea pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:


Apoi celebrantul, cu mâinile întinse asupra celor prezenţi, îi binecuvântează, spunând:

Dumnezeu, stăpânul ştiinţelor, să vă întărească prin binecuvântarea sa.R. Amin.

Cristos, unicul învăţător, să vă înveţe cuvintele vieţii veşnice.R. Amin.

Duhul Sfânt, sfătuitorul, să vă conducă la tot adevărul.R. Amin.

Şi pe voi toţi care sunteţi aici de faţă să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh.

R. Amin

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.R. Amin.


CAPITOLUL XIII

BINECUVÂNTAREAUNEI NOI BIBLIOTECI


564. Când se înfiinţează o nouă bibliotecă, mai cu seamă dacă aceasta va fi de uz public, este o bună ocazie pastorală pentru a o binecuvânta şi pentru a actualiza în mintea credincioşilor semnificaţia ei.

565. Această Rânduială poate fi îndeplinită fie de un preot, fie de un diacon, aceştia, păstrând structura ritualului şi elementele mai importante, pot adapta celebrarea în funcţie de specificul locului şi al persoanelor.

566. În regiunile în care binecuvântarea bibliotecilor sau a altor locuri asemănătoare se face în fiecare an în timpul pascal sau într-un alt timp liturgic, se va pregăti o celebrare corespunzătoare folosind elementele mai importante indicate în această Rânduială.

567. Întotdeauna însă la ritualul binecuvântării trebuie să participe comunitatea sau cel puţin delegaţi ai acesteia.


568. După ce s-a adunat comunitatea, se poate cânta un cântec potrivit, la terminarea acestuia celebrantul spune:


Toţi îşi fac semnul crucii şi răspund:Amin.


Domnul Isus care este calea, adevărul şi viaţa să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău.

Sau într-alt mod adecvat.

570. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru a primi binecuvântarea cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Cuvântului lui Dumnezeu, care purcede din Adevărul însuşi şi călăuzeşte spre adevăr, aleargă plin de viaţă şi aduce rod şi este preamărit nu numai atunci când este ascultat în propovăduire, ci şi atunci când omul îl citeşte şi îl primeşte în sine din cărţi şi din celelalte mijloace de comunicare socială.Dumnezeu a aprins în inima omului dorinţa de a păstra în cărţi şi prin alte mijloace rodul căutărilor umane, care duc la descoperirea adevărului. Adevărul se găseşte îndeosebi în cărţile Sfintei Scripturi, deoarece sunt scrise sub inspiraţie divină. Dar şi celelalte cărţi din care se hrănesc gândirea şi cuvântul oamenilor, dacă sunt scrise şi păstrate pentru răspândirea adevăratei culturi, pentru cercetarea profundă a adevărului şi pentru o recreere onestă, sorb, întotdeauna, într-un fel sau altul, din acelaşi izvor divin al înţelepciunii şi bunătăţii, valorile pe care le răspândesc şi pe care le ilustrează. Într-adevăr, prin citirea cărţilor, adevărul poate deveni normă de viaţă, înţelepciunea poate hrăni umilinţa şi oamenii pot ajunge mai uşor la înţelegerea reciprocă.De aceea se cuvine să sprijinim cu o binecuvântare divină acţiunea voastră de păstrare şi de răspândire a cărţilor ca formă de vestire a adevărului.


571. Apoi lectorul, unul dintre cei prezenţi sau însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Col 3,16-17 «Orice faceţi să fie în numele lui Isus.»Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni

Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi în toată bogăţia sa. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-i în psalmi, în imnuri şi în cântări duhovniceşti. Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceţi în numele Domnului Isus şi prin el să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl.

572. Acolo unde pare oportun, se poate face prezentarea unei cărţi din Sfânta Scriptură, mai cu seamă a Evangheliei, sau se poate face o lectură mai lungă din Sfânta Scriptură, fără a renunţa însă la omilia dinainte de rugăciunea binecuvântării.

573. Texte din Sfânta Scriptură care pot fi folosite:

Lc 1,1-4 «Ca să cunoşti temeinicia acelor învăţături.»Lc 4,16-22a «I s-a dat cartea.»In 21,24-25 «Cred că lumea întreagă nu ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris.»

574. După caz, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau alt cântec potrivit.

Ps 18b(19b), 8.9.10.12R. (cf. In 6,63c) «Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă.»Ps 76(77), 12-13.14-15.16R. (15) «Tu eşti Dumnezeul care faci lucruri minunate.»

575. Celebrantul le poate vorbi pe scurt celor prezenţi, explicându-le lectura biblică, pentru ca aceştia să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

RUGĂCINEA UNIVERSALĂ

576. Dacă se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării, se poate face rugăciunea universală. Celebrantul poate alege dintre invocaţiile propuse mai jos pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele referitoare la specificul împrejurărilor.

Să ne rugăm într-un cuget Domnului nostru ale cărui cuvinte, semne şi minuni se arată tuturor din natura înconjurătoare şi le sunt dăruite în scris celor care citesc cu credinţă cărţile sfinte.

R. Dă-ne, Doamne, harul să te căutăm mereu şi, căutându-te, să te găsim.

Cristoase, Mântuitorul nostru, tu eşti cuvântul Tatălui şi înţelepciunea veşnică, lumina cea adevărată care luminează pe tot omul; arată-ne calea adevărului. R.Tu le-ai făgăduit ucenicilor să-l trimiţi pe Duhul Sfânt care îi va învăţa tot adevărul şi ei vor pătrunde mai în profunzime tainele divine; dă-ne harul ca, inspiraţi şi ajutaţi de Duhul Sfânt, să fim călăuziţi spre toată lucrarea cea bună. R.Tu ai deschis cartea în sinagoga din Nazaret şi ai tălmăcit celor prezenţi textul pe care l-ai proclamat; dă-ne harul să căutăm întotdeauna adevărul şi să-l împlinim în spirit de iubire. R.Tu ai voit ca multe din cele făcute de tine să se păstreze în scris pentru ca noi să credem şi, crezând, să avem viaţă în numele tău; dă-ne harul ca, printr-o credinţă neclintită, să deschidem fraţilor noştri calea adevărului şi a mântuirii. R.Tu ai voit ca ucenicii şi credincioşii tăi să transmită şi altora ceea ce au cugetat cu dreptate şi înţelepciune; dă-ne harul să-i ascultăm cu supunere pe acei învăţători care sunt plini de sfatul tău şi de învăţătură sănătoasă. R.Vrednic eşti, Doamne, să primeşti cartea şi să deschizi peceţile ei. Fă ca numele noastre să fie scrise în cartea vieţii. R.


577. Când nu se face rugăciunea universală, celebrantul, înainte de rugăciunea binecuvântării, cere ajutorul divin cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Dumnezeule, stăpânul ştiinţelor, călăuzeşte-ne în adevărul tău.R. Kyrie, eleison! / Doamne, miluieşte-ne!

Tu, Doamne, care toate le ştii, arată-ne căile tale. R.Tu, care cu înţelepciune ai statornicit pământul, arată oamenilor ceea ce este bineplăcut înaintea ta. R.Tuturor celor care vor veni aici pentru a citi sau studia, dă-le înţelepciunea care stă alături de tronul tău. R.Dă-le tuturor care vin aici harul ca zi de zi să înainteze în cunoaşterea celor cereşti şi a celor pământeşti, precum şi în iubirea ta. R.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


Mare eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, care în multe chipuri şi prin multe mijloace te dezvălui neîncetat oamenilor şi ai binevoit să ne laşi cuvintele tale în Sfânta Scriptură inspirată de tine; primeşte, aşadar, cu bunăvoinţă rugăciunile noastre şi fă ca toţi cei care vor intra în acest locaş al bibliotecii pentru cultivarea ştiinţei şi a artei, să se pună neîncetat în slujba înţelepciunii Cuvântului tău şi, bine deprinşi cu adevărata învăţătură, să lucreze cu stăruinţă pentru construirea unei lumi mai vrednice de om. Prin Cristos, Domnul nostru.

R. Amin.

579. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi stropeşte pe cei prezenţi şi încăperea cu apă sfinţită.

ÎNCHEIERE

580. Apoi celebrantul, întinzându-şi mâinile pentru cei prezenţi, încheie ritualul, spunând:

Dumnezeu, stăpânul ştiinţelor, să ne arate căile sale;Cristos, înţelepciune veşnică, să ne înveţe cuvintele adevărului;Duhul Sfânt, lumină preafericită, să lumineze neîncetat mintea noastră, ca să învăţăm cele drepte şi bune şi, învăţându-le, să le şi înfăptuim.

R. Amin.

Şi binecuvântarea atotputernicului Dumnezeu, a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, să coboare asupra voastră şi să rămână pururi cu voi.

R. Amin.


CAPITOLUL XIV

BINECUVÂNTAREAUNUI NOU SPITAL

SAU A ORICĂRUI LOC DE ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR


582. Toate casele de îngrijire a bolnavilor pot fi socotite pe drept ca un semn al fidelităţii cu care ucenicii lui Cristos păstrează porunca evanghelică de a-i îngriji pe cei bolnavi. Inaugurarea unor astfel de case oferă un bun prilej pastoral de adunare a comunităţii creştine, astfel încât credincioşii să înţeleagă mai bine semnificaţia bolii şi importanţa ştiinţei medicale în planul providenţei divine.

583. Această celebrare nu îi priveşte în mod direct pe bolnavi, ci mai degrabă pe cei ce le stau alături şi îi slujesc într-un fel sau altul. De aceea, la binecuvântarea unui spital trebuie să participe neapărat medicii şi personalul care se ocupă de îngrijirea celor bolnavi.

584. Această binecuvântare poate fi oficiată fie de un preot, fie de un diacon; aceştia, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, pot adăuga unele elemente pentru o cât mai bună adaptare a celebrării la împrejurări.

585. În regiunile unde binecuvântarea spitalelor ori a infirmeriilor în fiecare an se celebrează în timpul pascal sau într-o altă perioadă anume, se pregăteşte o binecuvântare pentru bolnavi, medici şi cei care îi îngrijesc pe bolnavi, din elementele mai importante indicate în această Rânduială sau în Rânduiala binecuvântării bolnavilor, din capitolul II, nn. 294-316.


586. Când comunitatea s-a adunat într-un loc potrivit, după un cântec adecvat, celebrantul spune:




Domnul Isus, care a poruncit ucenicilor lui să-i îngrijească pe cei bolnavi şi să le aducă mângâiere, să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău.

sau într-alt mod adecvat.

588. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, care ne mângâie prin Fiul său, în Duhul Sfânt, îi însoţeşte cu o iubire şi cu o binecuvântare aparte pe oamenii aflaţi în orice suferinţă, pe bolnavi şi pe cei ce le stau alături sau îi slujesc într-un fel sau altul.Într-adevăr, bolnavii nu numai că împlinesc în trupul lor ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos pentru Trupul său care este Biserica, însă redau într-un mod deosebit chipul lui Cristos care a spus că el este într-atât de prezent în cei bolnavi, încât grija ce li se va arăta lor o va socoti că lui i-a fost oferită. Se cuvine, aşadar, să implorăm binecuvântarea divină asupra tuturor acelora care stau (vor sta) în această casă, fie că sunt bolnavi, fie că se consacră cu generozitate îngrijirii bolnavilor, precum şi asupra acestei case, dedicată îngrijirii bolnavilor.



Mt 4,23-25 «Au adus la Isus pe cei suferinzi şi el i-a vindecat.»

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MateiIsus străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă în popor. Vestea despre el s-a răspândit în toată Siria, şi-i aduceau pe toţi cei ce se aflau în suferinţă, cuprinşi de felurite boli şi chinuri: îndrăciţi, lunatici, paralitici, şi el îi vindeca. Mare mulţime de oameni mergea după el, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.

590. Sau:

Sir 38,1-44: «Pe medic Cel Preaînalt l-a creat.»2Cor 1,3-7: «Dumnezeul tuturor îndurărilor.»Mt 25,31-46: «Bolnav am fost şi m-aţi vizitat.»Lc 10,30-37: «I s-a făcut milă de el.»

591. După ca, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau un alt cântec potrivit.

Ps 38,10.11.12a-d.16.R. (cf. 17b) «Tu, Doamne, ai înălţat inima mea, ca să nu piară.»Ps 101(102),2-3.24-25.R. (2) «Doamne ascultă rugăciunea mea, şi strigarea mea să ajungă la tine.»

592. După caz, celebrantul vorbeşte pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.

RUGĂCIUNEA UIVERSALĂ


Să-l implorăm cu umilinţă cu Cristos Domnul, care a venit în lume să-i vindece pe cei bolnavi şi să-i mângâie pe cei mâhniţi:

R. Binecuvântează-i, Doamne, pe cei ce se încred în tine!

Tu ai venit să te îngrijeşti de cei bolnavi şi să-i vindeci pe ce cu inima zdrobită: intră în această casă zidită pentru îngrijirea bolnavilor. R.Tu, propovăduind Evanghelia împărăţiei, vindecai toată boala în popor; arată-ţi îndurarea şi bunăvoinţa faţă de toţi. R.Tu îi atingeai pe cei bolnavi şi erau vindecaţi; întăreşte-i cu darul harului tău pe bolnavii care vor fi primiţi aici. R.Tu ai dat poruncă Apostolilor tăi să-i îngrijească pe cei bolnavi; ascultă rugăciunile Bisericii tale prin care ea imploră alinare pentru cei bolnavi. R.Tu le-ai făgăduit o răsplată divină acelora care în numele tău îi vor vizita şi îi vor mângâia pe cei bolnavi; sporeşte în noi simţământul de milă, ca să te vedem şi să te iubim necontenit în fraţii noştri. R.


594. Apoi celebrantul, cu mâinile întinse, rosteşte rugăciunea de binecuvântare.

Doamne, Dumnezeul nostru, Fiul tău, prin puterea Duhului Sfânt, a vindecat neputinţele şi slăbiciunile noastre, iar ucenicilor trimişi să vestească Evanghelia le-a poruncit să-i viziteze şi să-i îngrijească pe cei bolnavi; fă te rugăm ca toţi bolnavii care se află (se vor afla) aici să fie primiţi de medici şi de cei ce îi ajută cu bunăvoinţă iubitoare şi îngrijiţi cu râvnă stăruitoare; pentru ca toţi, atunci când vor pleca de aici vindecaţi la suflet şi la trup, cu toţii să preamărească fără încetare îndurarea ta. R. Amin.

595. Sau:

Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Tatăl nostru, care prin Fiul tău ai încredinţat cu îndurare îngrijirea celor bolnavi poporului care umblă întru înnoirea vieţii; binevoieşte să ne stai mereu alături în rugăciunile noastre: prin harul Duhului Sfânt, acest loc să fie o casă de binecuvântare şi sălaş al iubirii: aici medicii să practice

cu înţelepciune ştiinţa vindecării, aici, cei ce-i îngrijesc pe bolnavi să-şi arate cu grijă dorinţa de a-i sluji, aici să se îndrepte credincioşii spre a-l vizita pe Cristos în fraţii lor; pentru ca bolnavii, întăriţi în suferinţa lor, să-şi poată dobândi mai repede sănătatea şi aduce cu mai multă putere mulţumiri pentru binele primit. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

596. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi stropeşte cu apă sfinţită pe cei de faţă şi casa, în timp ce se cântă un cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

597. Apoi celebrantul încheie ritualul, spunând, cu braţele întinse asupra celor prezenţi:

Dumnezeu, mângâietorul celor întristaţi şi sprijinul celor neputincioşi, care v-a adunat la inaugurarea acestei case consacrate îngrijirii bolnavilor, să vă întărească prin harul său ca, ajutându-i cu iubire plină de râvnă pe fraţii voştri bolnavi, prin ei, să-i slujiţi cu credinţă lui Cristos Domnul. Care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.R. Amin.

Şi binecuvântarea lui Dumnezeu cel atotputernic, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, să coboare asupra voastră şi să rămână pururi. R. Amin.


CAPITOLUL XV

BINECUVÂNTAREAUNUI BIROU, A UNUI ATELIER,

A UNUI MAGAZIN


599. Prin munca mâinilor sale, omul se îngrijeşte neîncetat de creaţie. În acelaşi fel, „progresul în modurile de producţie şi în organizarea schimburilor de bunuri şi servicii, au făcut ca economia să fie un instrument mai eficace de satisfacere a nevoilor crescânde ale familiei umane”62. Se cuvin, aşadar, binecuvântate locurile în care oamenii muncesc cu stăruinţă pentru binele personal şi al celorlalţi.

600. Această celebrare priveşte atât comunitatea în folosul căreia se construiesc noile fabrici, ateliere şi magazine, cât şi pe toţi cei care vor lucra în ele. Aşadar, e necesar ca la celebrarea binecuvântării să fie prezentă comunitatea sau cel puţin un număr de reprezentanţi ai ei şi ai acelora care vor lucra într-un fel sau altul în ele.

601. Această Rânduială poate fi oficiată fie de un preot, fie de un diacon, care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, vor adapta celebrarea la împrejurări.

602. În regiunile în care se consideră potrivit, să se facă binecuvântarea celor amintite în fiecare an, în Timpul Pascal sau într-o altă perioadă anume, se pregăteşte o celebrare potrivită, din elementele mai importante indicate în această Rânduială.


603. Comunitatea fiind adunată într-un loc potrivit, după ce se cântă un cântec adecvat, celebrantul spune:


62 Cf. Conc. Vat. II, Const. Pastorală despre Biserică în lumea contemporană, Gaudium et spes, nr. 63.



Dumnezeu, care l-a aşezat pe om peste lucrarea mâinilor sale, să fie cu voi toţi.




Isus Cristos a pus în lumină marea demnitate a muncii, când el însuşi, Cuvântul Tatălui, făcut trup, a binevoit să fie numit fiul tâmplarului şi chiar a primit cu umilinţă să lucreze cu mâinile sale; prin aceasta a înlăturat vechiul blestem al păcatului şi a transformat totodată munca oamenilor în izvor de binecuvântare.Într-adevăr, omul, exercitându-şi munca şi lucrurile din această lume şi oferindu-le cu umilinţă lui Dumnezeu, se purifică pe sine, îmbogăţeşte lucrarea creaţiei cu mintea şi activitatea sa, pune în practică, îi poate ajuta pe cei săraci şi, unit cu Cristos Răscumpărătorul, se desăvârşeşte în iubirea lui.Să-l binecuvântăm, aşadar, pe Dumnezeu şi să-l rugăm să reverse binecuvântarea sa asupra tuturor acelora care vor lucra în aceste locuri.



Gen 1,21-31a «Umpleţi pământul şi supuneţi-l.»Citire din cartea GenezeiDumnezeu a făcut reptilele cele mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi care mişună în ape, după soiul lor, de asemenea a făcut toate păsările care zboară, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că

erau bune. Dumnezeu le-a binecuvântat cu aceste cuvinte: „Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ”. A fost o seară, apoi o dimineaţă. Aceasta a fost ziua a cincea. Dumnezeu a zis: „Să producă pământul vieţuitoare după soiul lor: vite, târâtoare şi fiare sălbatice după soiul lor”. Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele sălbatice după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu a zis: „Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate fiarele sălbatice, şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ”. şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; el a creat bărbatul şi femeia. Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile care se mişcă pe pământ”. Apoi, a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba, care face sămânţă, de pe toată faţa pământului şi tot pomul, ce are rod cu sămânţă într-însul. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor, care se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde ca hrană”. Şi aşa a fost. Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi iată erau foarte bune. A fost o seară, apoi o dimineaţă; aceasta a fost ziua a şasea.

607. Sau:

Mc 6,1-3 «Oare nu e acesta tâmplarul, Fiul Mariei?»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MarcuÎn timpul acela, Isus a venit în patria sa şi ucenicii săi l-au însoţit. În sâmbăta următoare, a început să înveţe în sinagogă. Mulţimea de oameni care îl asculta, cuprinsă de uimire, spunea: „De unde îi vin lui toate acestea? Ce-i cu înţelepciunea care i-a fost dată şi cu aceste mari minuni care se fac prin mâinile lui? Nu este el tâmplarul, fiul Mariei, vărul lui Iacob, al lui Iosif, al lui Iuda şi al

lui Simon? Şi verişoarele lui nu sunt aici printre noi?”. Şi erau profund scandalizaţi din cauza lui.

608. Sau:

Sir 38,25-39: «Îşi va da osteneala să ducă la bun sfârşit lucrarea.»1Tes 4,9-12: «Vă îndemn să munciţi cu mâinile voastre.»2Tes 3,6-13: «Nu am mâncat pâine de pomană, ci muncind cu trudă şi cu osteneală, noapte şi zi.»Mt 6,25-34: «Ştie Tatăl vostru din ceruri că aveţi nevoie de toate acestea.»Mt 25,14-29: «A muncit cu ei şi a câştigat alţii.»Lc 16,9-12: «Cel ce este credincios în lucruri mici, este credincios şi în lucruri mari.»


Ps 89(90),2.3-4.12-13.14 şi 16.R. (17c): «Întăreşte, Doamne, lucrarea mâinilor noastre.»Ps 103(104),1ab şi 5,14-15,23-24.R. (31): «Fie slava Domnului în veac, se va veseli Domnul în lucrările sale.»

610. După caz, celebrantul le vorbeşte pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei, semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––RUGĂCIUNE UNIVERSALĂ

611. Când se consideră oportun înainte de rugăciunea de binecuvântare, se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Domnul nostru, care a creat lumea şi a umplut-o în mod minunat de semnele puterii sale, a sfinţit şi începutul muncii oamenilor, pentru ca ei, supunându-se cu umilinţă bunăvoinţei Creatorului, să se consacre cu grijă stăruitoare desăvârşirea lucrării creaţiei. Aşadar, să-l rugăm cu umilinţă:

R. Binevoieşte, Doamne, să călăuzeşti lucrarea mâinilor noastre.

Binecuvântat eşti, Doamne, care ne-ai dăruit legea muncii, ca muncind cu mintea şi cu braţele, să ne străduim din toate puterile pentru a desăvârşi lumea creată. R.Binecuvântat eşti, Doamne, care ai voit ca Fiul tău făcut trup pentru noi, să împlinească în umilinţă meseria de tâmplar. R.Binecuvântat eşti, Doamne, care, în Cristos, ai făcut să fie plăcut jugul muncii noastre şi povara noastră uşoară. R.Binecuvântat eşti, Doamne, Care ne stai alături cu grija ta pentru ca, prin munca noastră, să ne străduim necontenit pentru a îndeplini toate cât mai desăvârşit. R.Binecuvântat eşti, Doamne, care ai vrut să primeşti cu bunăvoinţă ofranda muncii noastre, ca să ne aducă puterea întoarcerii, să aducă bucurie fraţilor noştri şi mângâiere celor săraci. R.Binecuvântat eşti, Doamne, care ai binevoit să înalţi la demnitatea Euharistiei pâinea şi vinul, rodul muncii noastre. R.


612. Dacă nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi îndeamnă pe toţi să se roage pentru a obţine ajutorul lui Dumnezeu spunând:

Să ne rugăm.

Şi, după caz, toţi se roagă un timp în tăcere. Urmează rugăciunea binecuvântării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––RUGĂCIUNEA DE BINECCUVÂNTARE

613. Apoi celebrantul cu braţele întinse, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

a) Binecuvântarea unui birou:

Dumnezeule, prin harul Providenţei tale tu copleşeşti necontenit cu binecuvântările tale orice lucrare a oamenilor, fie a trupului,

fie a minţii; fă ca toţi cei care în acest loc vor căuta răspuns la întrebările lor şi se vor strădui să găsească dezlegare, sprijiniţi de ajutorul său, să desluşească ce au cercetat şi să-i poată duce cu bine la îndeplinire.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

b) Binecuvântarea unui atelier:

Dumnezeule, Fiul tău, împlinind cu mâinile sale meseria de tâmplar, a ridicat demnitatea muncii omeneşti şi ne-a îngăduit ca, prin munca noastră, să fim părtaşi în chip tainic la lucrarea sa de răscumpărare; întăreşte-i cu binecuvântarea dorită pe credincioşii tăi, pentru ca cei care prin munca lor se vor consacra transformării lumii create de tine, să-şi recunoască demnitatea şi să fie bucuroşi că s-au dedicat înălţării familiei umane, spre lauda slavei tale.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

c) Binecuvântarea unui magazin:

Dumnezeule, Părinte ceresc, providenţa ta a încredinţat oamenilor pământul şi roadele sale, pentru ca ei să se îngrijească prin munca lor ca toţi să aibă pateu de bunurile create; binecuvântează-i pe toţi aceia care vor veni în această clădire ca, dând dovadă de dreptate şi iubire, când cumpără şi când vând să se dovedească făuritori ai binelui comun şi să se bucure că participă la înălţarea cetăţii pământeşti.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

614. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi stropeşte cu apă sfinţită pe cei prezenţi şi locurile binecuvântate, în timp ce se cântă un cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

615. Apoi celebrantul încheie ritualul, spunând, cu braţele întinse asupra celor de faţă:

Dumnezeu, Părinte al bunătăţii, care a poruncit tuturor celor din preajma lui să se ajute ca fraţii, să vă ocrotească pe voi şi pe toţi cei care vor intra aici, cu bunăvoinţa sa.R. Amin.

Apoi spune:

Şi pe voi toţi, care sunteţi aici de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh.R. Amin.


CAPITOLUL XVI

BINECUVÂNTAREA CLĂDIRILORDESTINATE MIJLOACELOR DE

COMUNICARE SOCIALĂ


617. Maica Biserică primeşte şi urmăreşte cu o grijă specială acele descoperiri ale tehnicii care privesc cu deosebire sufletul omului. Între aceste descoperiri se disting acele mijloace care pot influenţa nu numai pe fiecare om în parte, dar şi grupuri şi chiar întreaga societate: cum sunt presa, cinematograful, radioul, televiziunea şi altele de acest fel, care sunt numite pe drept cuvânt mijloace de comunicare socială. Binecuvântarea clădirilor şi a mijloacelor de comunicare este un aspect al grijii perseverente a Bisericii pentru ca acestea să fie folosite cum se cuvine.

618. Această celebrare priveşte atât comunitatea în folosul căreia se construiesc clădirile şi mijloacele, cât mai ales pe toţi cei care, într-un fel sau altul, vor comunica oamenilor în ele şi prin ele, veşti, gânduri şi diferite tipuri de realizări. De aceea, trebuie să participe la celebrarea binecuvântării şi comunitatea sau cel puţin reprezentanţi ai ei şi ai acelora care conduc aceste clădiri şi instrumente sau care vor lucra într-un anumit fel în ele.

619. Această Rânduială poate fi celebrată fie de un preot, fie de un diacon; aceştia, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, pot adăuga oricând unele elemente, pentru o cât mai bună adaptare a celebrării la împrejurări.

620. În regiunile unde se obişnuieşte să se facă binecuvântarea locurilor amintite în fiecare an în Timpul Pascal sau într-o altă perioadă anume, se pregăteşte o celebrare potrivită, adaptându-se cum se cuvine elementele mai importante indicate în această Rânduială.


621. După ce comunitatea s-a adunat, se poate cânta un cântec potrivit, la terminarea căruia celebrantul spune:




Dumnezeu, care mi l-a trimis pe Fiul său, vestitorul mântuirii, şi a revărsat necontenit Duhul adevărului în inimile noastre, să fie cu voi toţi.




Dumnezeu, a cărui înţelepciune este nesfârşită şi a cărui comoară de bunătate este nesecată, luminează neîncetat minţile oamenilor, ca ei să deschidă noi căi prin care să-şi poată comunica mai uşor ştiri de orice fel. Dacă sunt folosite cum se cuvine, aceste descoperiri ale tehnicii, oferă un sprijin puternic neamului omenesc, fiindcă ele contribuie mult nu numai la a da un ajutor potrivit la nevoie, iar în anumite situaţii şi la răspândirea şi întărirea împărăţiei lui Dumnezeu.



Mc 16,14a.15-20: «Vestiţi Evanghelia la toată făptura.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MarcuÎn timpul acela, Isus înviat s-a arătat celor unsprezece ucenici, pe când stăteau la masă, şi le-a spus: „Mergeţi în lumea întreagă, predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui, iar cine va refuza credinţa va fi osândit.

Acestea sunt semnele care vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor alunga demoni; vor vorbi limbi noi; chiar dacă vor bea otravă nu le va dăuna; peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi ei se vor vindeca”. Domnul Isus, după ce le-a vorbit, s-a înălţat la cerşi şade de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat să predice pretutindeni. Domnul Isus lucra în ei şi întărea cuvântul prin semnele care urmau.

625. Sau:

Bar 3,29-36: «Cel ce ştie toate, cunoaşte înţelepciunea.»Fil 4,8-9: «Câte sunt adevărate, curate, drepte, vrednice de iubire, cu nume bun, la acestea să cugetaţi.»Evr 4,12-16: «Toate sunt dezvăluite ochilor lui Dumnezeu.»Mt 5,1b.2.13-16: «Voi sunteţi sarea pământului, lumina lumii.»


Ps 8,4-5.6-7a.7b-9.R. (2ab): «Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul!»Ps 18a(19a),2-3.4-5.R. (5): «În tot pământul a ieşit chemarea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.»Ps 103(104),24.31-32.33-34.R. (24c): «Plin este pământul de făptura ta, Doamne!»

627. După caz, celebrantul le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ

628. Când se crede de cuviinţă, înainte de rugăciunea binecuvântării, se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Folosirea cu uşurinţă şi corectă a mijloacelor de comunicare între oameni contribuie foarte mult la progresul familiei umane, de asemenea, acest lucru se potriveşte cu planul lui Dumnezeu, care vrea ca oamenii să fie uniţi în adevăr şi libertate. Să preamărim, aşadar, faptele minunate ale Domnului, spunând într-un glas:

R. Cât de minunate sunt lucrările tale, Doamne!

Binecuvântat eşti, Doamne, înţelepciunea cea veşnică, care luminezi minţile oamenilor şi duci la îndeplinire cu binecuvântarea ta planurile lor. R.Binecuvântat eşti, Doamne, care ne atragi zi de zi să descoperim cele nevăzute prin cele văzute. R.Binecuvântat eşti, Doamne, care dezvălui fără încetare celor ce te caută tainele atotputerniciei tale. R.Binecuvântat eşti, Doamne, care îi îndemni pe oameni ca, pătrunzând tainele firii, să te descopere şi să te laude cu toţii pe tine, Ziditorul ei. R.Binecuvântat eşti, Doamne, care ai voit ca fiii tăi, risipiţi prin păcat, să fie adunaţi în Cristos, ca să formeze o singură familie. R.Binecuvântat eşti, Doamne, care vrei ca Evanghelia să fie vestită tuturor neamurilor, ca ele să te recunoască pe tine ca adevăratul Dumnezeu şi pe acela pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos, Fiul tău, Domnul nostru. R.

Urmează rugăciunea de binecuvântare, ca mai jos.

629. Când nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi celebrantul rosteşte rugăciunea binecuvântării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––



Te binecuvântăm cu umilinţă, Doamne, Dumnezeule atotputernic, care îi luminezi şi îi îndemni pe oameni ca, pătrunzând tainele lumii zidite de tine, să împlinească în mod minunat lucrarea ta: priveşte cu bunăvoinţă, Doamne, spre slujitorii tăi, care se vor folosi de aceste mijloace dobândite cu iscusinţă prin munca lor îndelungată: fă ca ei să răspândească adevărul, să hrănească iubirea, să apere dreptatea, să împartă bucuria, să păstreze şi să întărească între toţi pacea pe care ne-a adus-o din ceruri Domnul Cristos, care împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

631. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi poate stropi pe cei de faţă şi locurile cu apă sfinţită, în timp ce se cântă un cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

632. Apoi celebratul încheie ritualul, spunând, cu braţele întinse asupra celor prezenţi:

Dumnezeu, Ziditorul a toate, care săvârşeşte necontenit fapte minunate, să ne lumineze minţile, ca să-l cunoaştem mai bine şi să lucrăm cu stăruinţă la sporirea adevărului şi a păcii. R. Amin.

Apoi spune:

Şi pe voi toţi, care sunteţi aici de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh.R. Amin.


CAPITOLUL XVII

BINECUVÂNTAREACLĂDIRILOR ŞI LOCURILOR

DESTINATEEXERCIŢIILOR FIZICE


634. Exerciţiile fizice au ca scop întărirea sănătăţii trupului, păstrarea echilibrului sufletesc şi dezvoltarea relaţiilor frăţeşti între oameni, naţionalităţi ori condiţii sociale. Pentru a aminti acest lucru, se poate celebra o binecuvântare cu ocazia inaugurării clădirilor şi locurilor destinate exerciţiilor fizice, mai ales dacă acestea sunt folosite îndeosebi de creştini.

635. Această celebrare îi priveşte pe cei în folosul cărora se construiesc clădirile şi pe cei care le conduc sau care lucrează într-un fel sau altul în ele. De aceea, binecuvântarea să nu se facă fără participarea lor.

636. Această Rânduială poate fi celebrată de un preot sau de un diacon; aceştia, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, vor adapta celebrarea la împrejurări.

637. În regiunile unde se obişnuieşte să se celebreze binecuvântarea clădirilor şi a locurilor de exerciţii fizice în fiecare an, în Timpul Pascal sau într-o altă perioadă, se va pregăti o celebrare potrivită, adaptându-se elementele mai importante indicate în această Rânduială.


638. La începutul celebrării, după ce comunitatea s-a adunat, se poate cânta un cântec potrivit. La încheierea acestuia, celebrantul spune:



639. Apoi, celebrantul îi salută pe cei de faţă, spunând:

Dumnezeu, izvorul şi începutul tuturor lucrurilor, de la care ne vine tot binele, să fie cu voi toţi.



640. Apoi, celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Domnul ne-a dat puteri ca să-l slujim cu bucurie, să-i ajutăm pe fraţii noştri şi să ne pregătim cum se cuvine, pentru toată lucrarea cea bună, trupul supus legii lui Dumnezeu. De aceea, este neîndoielnic că Dumnezeu încuviinţează şi momentele de răgaz pentru destinderea sufletului şi întărirea trupului. Căci, în timp ce ne întărim trupul, ne dobândim totodată şi echilibrul sufletului, prin care se naşte mai uşor prietenia şi sporeşte iubirea.


641. Apoi, lectorul sau unul dintre cei de faţă ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

1Cor 9,24-27 «Alergaţi astfel încât să câştigaţi.»Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către CorinteniNu ştiţi voi oare că la concursurile de pe stadioane toţi alergătorii iau startul, dar numai unul câştigă premiul? Prin urmare, astfel să alergaţi încât să câştigaţi premiul. Toţi luptătorii care iau parte la concursuri se înfrânează în toate. Şi aceasta o fac pentru a câştiga o cunună care se ofileşte; noi să facem acelaşi lucru pentru o cunună care nu se ofileşte. Eu deci alerg, dar nu ca unul care nu are nici o ţintă, mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în aer; dar mă port aspru cu trupul meu şi îl ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce voi fi fost crainic pentru alţii, eu însumi să fiu descalificat.

642. Sau:

1Cor 3,16-17: «Sunteţi templul lui Dumnezeu.»1Cor 6,19-20: «Preamăriţi-l pe Domnul în trupul vostru.»Fil 3,12-15: «Mă îndrept către ţintă.»


Ps 99(100),2.3.4.5.R. «Noi suntem poporul său şi oile păşunii sale.»Ps 148,5-6.11-13b.13c-14.R. «Pline sunt cerurile şi pământul de mărirea ta.»

644. După caz, celebrantul le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ

645. Când se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Domnul Isus, bucuria şi tăria noastră, pe toţi oamenii îi cheamă la sine; pentru ca cei chinuiţi şi împovăraţi, rămânând în iubirea lui, să se învioreze. Să-l invocăm, aşadar, cu credinţă:

R. Atrage-ne la tine, Doamne!

Tu eşti viaţa tuturor acelora pe care i-ai răscumpărat cu sângele tău. R.Tu eşti tăria celor slabi şi răsplata celor puternici. R.Tu ai trecut pe pământ făcând bine şi vindecându-i pe toţi. R.Tu îl trimiţi pe Duhul Sfânt Mângâietorul spre întărirea noastră. R.Tu ai rânduit izvorul adevăratei bucurii în iubirea faţă de tine şi faţă de fraţii noştri. R.Tu asculţi rugăciunile noastre, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. R.

Tu vrei ca în tine să fie o singură inimă şi un singur gând. R.

646. Când nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi celebrantul rosteşte rugăciunea binecuvântării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE

647. Apoi, celebrantul, cu braţele întinse, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Te lăudăm fără încetare, Doamne, pe tine, care ai orânduit toate într-o minunată armonie, şi domolind cu înţelepciune truda şi grijile oamenilor, îngădui trupurilor şi minţilor ostenite să se destindă în mângâierea odihnei şi în bucurii cinstite. Implorăm, aşadar, îndurarea ta, Doamne, ca, aceste locuri, pregătite cu grijă, să ofere răgaz pentru ca sufletele să se învioreze, iar cugetele şi trupurile să-şi întărească sănătatea; şi toţi cei ce se adună aici să sporească în bună înţelegere şi, împreună, să te laude cu bucurie.Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

648. După caz, la sfârşitul rugăciunii de binecuvântare, celebrantul îi stropeşte pe cei prezenţi şi locurile cu apă sfinţită, în timp ce se cântă un cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

649. Apoi celebrantul încheie ritualul, spunând, cu braţele întinse asupra celor de faţă:

Dumnezeu, care luminează minţile tuturor şi reface puterile trupului, să călăuzească munca noastră, ca să dobândim tot mai mult bucuria inimii şi buna înţelegere între toţi.R. Amin.

Apoi spune:



CAPITOLUL XVIII

BINECUVÂNTAREACELOR PRIVITOARE

LA CĂLĂTORII ŞI LA CĂLĂTORI


651. Viaţa oamenilor îşi află un ajutor însemnat în folosirea mijloacelor care scurtează distanţele şi permit întâlnirea şi comunicarea dintre oameni şi care pot fi numite în general mijloace destinate călătoriilor. Între acestea trebuie socotite, de exemplu, drumurile, podurile, căile ferate, porturile, vehiculele de toate felurile, navele şi aparatele de zbor.Deoarece în folosirea unor astfel de mijloace se perfecţionează simţul de colaborare, se dă ocazia a-l binecuvânta pe Dumnezeu şi de a ne ruga totodată pentru oamenii care le folosesc.

652. Rânduiala oferită aici poate fi folosită cu prilejul inaugurării mijloacelor destinate într-un fel sau altul călătoriilor. Totuşi, dacă în unele locuri există obiceiul de a merge la biserică cu diferite mijloace de transport pentru a implora binecuvântarea divină asupra maşinilor, automobilelor sau altor mijloace de transport, drept chezăşie a ocrotirii lui Dumnezeu în timpul călătoriei, se poate face o celebrare specială, luându-se elemente din această Rânduială.

653. Binecuvântarea drumurilor, a podurilor, a căilor ferate, priveşte comunitatea în folosul căreia se construiesc. De aceea, e necesară participarea comunităţii sau cel puţin a unor delegaţi ai ei.

654. Această Rânduială poate fi celebrată de un preot sau de un diacon şi chiar de un laic; acesta va folosi ritualurile şi formulele prevăzute pentru el.

655. Din această Rânduială, păstrându-se structura şi elementele mai importante ale ritualului, se pot alege unele elemente, pentru ca celebrarea să fie adaptată la împrejurări.

656. Când trebuie binecuvântat un singur vehicul, se poate folosi Ritualul prescurtat, propus mai jos, la nn. 673-677.



657. După ce comunitatea s-a adunat, se poate cânta un cântec potrivit, la încheierea căruia slujitorul spune:



658. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, îi salută pe cei de faţă, spunând:

Domnul, care este calea, adevărul şi viaţa, să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău. sau într-alt mod potrivit.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––659. Dacă slujitorul este laic, îi salută pe cei de faţă spunând:

Să-l binecuvântăm într-un gând pe Domnul Isus Cristos, care este calea, adevărul şi viaţa.

Toţi răspund: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––660. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în lume ca să-i adune laolaltă pe cei care erau risipiţi. Aşadar, ceea ce contribuie la unirea dintre oameni este conform planului lui Dumnezeu. Căci fie că îi despart munţii, fie că îi separă apele sau îi îndepărtează distanţe prea mari, noile căi şi mijloace de călătorie îi apropie pe oameni, micşorând depărtarea. Să-l rugăm, aşadar, pe Dumnezeu, ca el să-i binecuvânteze pe cei care le-au construit şi totodată, să

binevoiască a-i ocroti cu ajutorul său pe cei ce se vor folosi de ele.


661. Apoi, lectorul sau unul dintre cei de faţă sau însuşi slujitorul citeşte un text din Sfânta Scriptură, ales astfel încât să fie potrivit cu împrejurările.

In 14,6-7 «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul IoanIsus i-a răspuns: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine. Deoarece mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”.

662. Sau:

Fap 17,22-28 «În el trăim, ne mişcăm şi suntem.»Citire din Faptele ApostolilorInvitat în faţa Areopagului ca să vorbească, Paul a mers în faţă şi le-a spus: „Cetăţeni din Atena, constat că voi sunteţi în toate privinţele nişte oameni foarte credincioşi, căci străbătând oraşul vostru şi văzând sanctuarele voastre, am aflat şi un altar pe care era scris: Dumnezeului necunoscut. Ei bine, eu vin să vi-l vestesc pe acela pe care voi îl cinstiţi fără să-l cunoaşteţi, pe Dumnezeu care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea. El este Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de oameni, nici nu este slujit de mâini omeneşti. El nu are nevoie de nimic, căci dăruieşte tuturor viaţă, suflare şi toate celelalte. Pornind de la un singur om, el a făcut toate popoarele, ca să locuiască pe întreaga suprafaţă a pământului: El a fixat durata istoriei lor şi hotarele între care locuiesc. Şi a făcut toate acestea ca oamenii să-l caute pe Dumnezeu, ba chiar să şi încerce a intra în legătură cu el, care de fapt nu e departe de nici unul din noi. Căci în el trăim, ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: «Noi suntem din neamul lui!»”.

663. Sau:

Is 40,1a.3-5: «Cele strâmbe să se facă drepte, şi cele colţuroase, netede.»Fap 8,26-39: «A venit să se închine la Ierusalim şi se întorcea şezând în carul său.»Mc 4,35-41: «A încetat vântul şi s-a făcut linişte mare.»Lc 3,3-6: «Pregătiţi calea Domnului.»In 1,47-51: «Veţi vedea îngerii lui Dumnezeu, urcând şi coborând.»In 14,1-7: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.»


Ps 22(23),1-3.4.5.6.R. (cf. 3b): «Călăuzeşte-mă, Doamne, pe căile dreptăţii.»Ps 24(25),4-5.9-10.12-13.R. (2a): «Dumnezeul meu, în tine nădăjduiesc.»Ps 150,1-2.3-4.5.R. (2b): «Lăudaţi pe Domnul pentru belşugul slavei sale.»

665. După caz, slujitorul le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ

666. Când se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, slujitorul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Să-l implorăm cu toţii cu umilinţă, pe Domnul Isus Cristos, căci el e calea pe calea pe care putem ajunge în patrie.

R. Călăuzeşte, Doamne, paşii noştri pe calea ta.

Doamne Isuse, care făcut om, ai binevoit să vieţuieşti împreună cu oamenii: fă ca, sprijiniţi necontenit prin prezenţa ta, să umblăm cu bucurie pe cărările iubirii tale. R.

Doamne Isuse, care străbătând cetăţile, ai vestit Evanghelia ta şi i-ai vindecat pe cei bolnavi: treci acum pe drumurile şi cărările noastre şi binevoieşte să ne întăreşti prin îndurarea ta. R.Doamne Isuse, care le-ai aproape ucenicilor tăi ce călătoreau pe mare şi i-ai ocrotit de orice primejdie: să ne stai mereu alături cu bunăvoinţă în furtunile acestei lumi. R.Doamne Isuse, care te-ai oferit ca tovarăş de drum ucenicilor tăi: întăreşte-ne în călătoria noastră pământească, ca să putem avea un sălaş în casa Tatălui tău. R.Doamne Isuse, care ne-ai încredinţat ca fii Mamei tale: prin mijlocirea ei pregăteşte-ne căi fără primejdii ca să te putem vedea într-o zi şi să ne bucurăm împreună cu tine. R.


667. Dacă nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, slujitorul spune:

Să ne rugăm.

Şi, după caz, toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi se spune rugăciunea de binecuvântare.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE

668. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu braţele întinse, iar dacă este laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea de binecuvântare:

a) Binecuvântarea unui pod, a unui drum, a unei străzi, a unei căi ferate, a unui port, a unui aeroport.

Dumnezeule, tu în nici un loc nu eşti departe de cei care îţi slujesc şi îi ocroteşti cu grija ta părintească pe cei ce se încred în tine; călăuzeşte-i şi binevoieşte să-i însoţeşti, mergându-le înainte şi urmându-i, pe toţi cei care vor trece pe acest drum (această stradă / acest pod), pentru ca, apăraţi prin ocrotirea ta de orice rău, să-şi poată împlini cele dorite şi să ajungă cu bine în locurile hotărâte.

Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

b) Binecuvântarea unui vehicul de orice fel.

Dumnezeule atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului, în înţelepciunea ta cea de multe feluri i-ai încredinţat omului să facă lucruri frumoase şi mari; fă, te rugăm, ca toţi cei ce se vor folosi de acest vehicul, să-şi străbată drumul în siguranţă şi prin grija lor să-l facă sigur şi pe cel al celorlalţi şi, fie că se îndreaptă spre muncă, fie spre odihnă, să-l simtă mereu ca tovarăş de drum pe Cristos, care împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

c) Binecuvântarea unei nave aeriene.

Doamne, Dumnezeul nostru, tu urci pe nori şi călătoreşti pe aripile vânturilor; fă ca această navă aeriană, construită prin iscusinţa şi priceperea fiilor tăi, să străbată în linişte drumurile hotărâte şi cei ce se vor folosi de ea să fie păstraţi teferi de tine şi să fie duşi cu bine spre ţinta propusă.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

d) Binecuvântarea unei bărci.

Ascultă cu bunăvoinţă, Doamne, rugăciunile noastre, prin care cerem îndurarea ta, ca să ţii departe de această barcă toate furtunile răufăcătoare, să potoleşti cu puterea ta de neînvins agitaţia valurilor, pentru ca cei care călătoresc în ea, apăraţi prin puterea ta, să obţină cu bine bunurile dorite şi să ajungă în siguranţă la limanul hotărât.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

e) Binecuvântarea unei nave.

Dumnezeule, tu călăuzeşti prin ocârmuirea-ţi îndurătoare Biserica ta, agitată în mijlocul furtunilor vieţii; fă ca această navă

şi toţi cei ce vor urca în ea, să călătorească fără primejdii pentru ca cei ce străbat cărările mărilor avându-te pe tine călăuză, să fie copleşiţi de toate cele bune şi să intre cândva cu bucurie în portul liniştii veşnice.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

669. După rugăciunea de binecuvântare, după caz, slujitorul stropeşte cu apă sfinţită locurile, clădirile, vehiculele şi persoanele, în timp ce se cântă un cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

670. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, face încheierea spunând:

Domnul să călăuzească drumurile voastre, ca să umblaţi în pace şi să ajungeţi la viaţa veşnică. R. Amin.

Apoi spune:

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––671. Dacă însă este laic, slujitorul, invocând binecuvântarea lui Dumnezeu şi făcându-şi semnul crucii, spune:

Domnul să călăuzească drumurile noastre, ca să umblăm în pace şi să ajungem la viaţa veşnică.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––672. Se recomandă ca ritualul să se încheie cu un cântec potrivit.

II. Rânduiala prescurtată

673. Slujitorul, la începutul celebrării, spune:


674. Apoi, unul dintre cei de faţă sau însuşi slujitorul citeşte un scurt text din Sfânta Scriptură, de exemplu:

In 14,6: Isus i-a răspuns: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine”.

Mt 22,37a.39b-40: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă întreaga Scriptură: toată Legea şi Profeţii.

675. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu braţele întinse, iar dacă este laic, cu mâinile împreunate, spune rugăciunea de binecuvântare:

Dumnezeule atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului, în înţelepciunea ta cea de multe feluri i-ai încredinţat omului să facă lucruri frumoase şi mari; fă, te rugăm, ca toţi cei ce se vor folosi de acest vehicul, să-şi străbată drumul în siguranţă şi prin grija lor să-l facă sigur şi pe cel al celorlalţi şi, fie că se îndreaptă spre muncă, fie spre odihnă, să-l simtă mereu ca tovarăş de drum pe Cristos, care împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

676. Sau, pentru o barcă:

Ascultă cu bunăvoinţă, Doamne, rugăciunile noastre, prin care cerem îndurarea ta, ca să ţii departe de această barcă toate furtunile răufăcătoare, să potoleşti cu puterea ta de neînvins agitaţia valurilor, pentru ca cei care călătoresc în ea, apăraţi prin

puterea ta, să obţină cu bine bunurile dorite şi să ajungă în siguranţă la limanul hotărât.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

677. După caz, slujitorul stropeşte cu apă sfinţită pe cei de faţă şi vehiculul.

CAPITOLUL XIX

BINECUVÂNTAREAINSTALAŢIILOR TEHNICE SPECIALE


678. Prin munca şi inteligenţa sa, cu ajutorul ştiinţei şi al tehnicii, omul îşi extinde necontenit stăpânirea asupra naturii. Acest lucru face ca prin munca sa, omul să-şi procure multe bunuri şi să-şi îmbunătăţească viaţa sa şi pe a altora. Când se folosesc pentru prima dată instrumentele tehnice speciale, poate fi potrivită o celebrare prin care să se arate mai clar de către un mesager creştin că oamenii au marea obligaţie de a construi lumea63.

679. Rânduiala propusă aici priveşte atât comunitatea în folosul căreia se construiesc unele mijloace tehnice (ca de exemplu, o centrală de energie electrică, un apeduct, o staţie seismică etc.) cât, mai ales, pe toţi aceia care le vor conduce într-un fel sau altul. De aceea este necesară cel puţin prezenţa unor reprezentanţi ai lor.

680. Această rânduială poate fi celebrată de un preot, de un diacon şi chiar de un laic, acesta folosind formulele prevăzute pentru el.

681. Din această rânduială, păstrându-se structura şi elementele mai importante ale ritualului, se pot scoate unele elemente, pentru a se adapta celebrarea la împrejurări.


682. După ce comunitatea s-a adunat, se poate cânta un cântec potrivit, la sfârşitul căruia slujitorul spune, făcându-şi semnul crucii şi salutându-i pe cei prezenţi:

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. R. Amin.

63 Conc. Watt. II, Const. Pastorală despre Biserică în lumea contemporană, Gaudium et spes; cf. nn. 33-34.

683. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, îi salută pe cei de faţă spunând:

Dumnezeu, care l-a zidit pe om ca încununare a lucrării mâinilor sale, să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău. Sau într-un alt mod potrivit.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––684. Dacă slujitorul este laic, îi salută pe cei de faţă spunând:

Să-l preamărim pe Dumnezeu, care l-a zidit pe om ca încununare a lucrării mâinilor sale. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––685. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Prin munca mâinilor sale şi cu ajutorul tehnicii, omul conlucrează cu Creatorul pentru a transforma pământul într-o locuinţă mai potrivită pentru familia umană. El se preocupă de desăvârşirea lucrării creaţiei, se îngrijeşte de înaintarea comunităţii umane şi păstrează porunca lui Cristos de a se dedica cu totul slujirii fraţilor. Aşadar, noi, care ne folosim de aceste lucruri descoperite spre folosul nostru, să-l binecuvântăm pe Dumnezeu şi să nu încetăm niciodată a-l lăuda pe el, care este lumina cea adevărată şi izvorul de apă care ţâşneşte spre viaţa cea veşnică.


686. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi sau însuşi slujitorul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Gen 1,1-5a.14-18: «A spus Dumnezeu: „Să fie lumină!”; şi a fost lumină.»Citire din cartea Genezei

La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Iar pământul era pustiu şi gol şi întuneric era deasupra adâncului şi duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.Şi a spus Dumnezeu: „Să fie lumină”; şi a fost lumină. A văzut Dumnezeu că lumina e bună; şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. A fost o seară, apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători pe întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne, care să arate sărbătorile, zilele şi anii, şi să strălucească pe întinderea cerului şi să lumineze pământul”. Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut doi luminători mari: luminătorul mai mare ca stăpânitor al zilei şi luminătorul mai mic ca stăpânitor al nopţii, precum şi stelele. Dumnezeu i-a aşezat pe întinderea cerului ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

687. Sau:

In 4,5-14.Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul IoanÎn timpul acela, Isus s-a apropiat de un oraş din Samaria, numit Sihar, aproape de terenul pe care Iacob îl dăduse fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacob. Isus, obosit de drum, s-a aşezat pe marginea fântânii. Era în jurul amiezii. O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis: „Dă-mi să beau!” În acest timp ucenicii lui erau plecaţi în oraş, ca să cumpere mâncare. Femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, iudeu, ceri de băut de la mine, o femeie samariteană?” Căci iudeii n-au legături cu samaritenii. Isus i-a răspuns: „Dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu şi ai şti cine este cel care îţi zice: «Dă-mi să beau!», tu poate ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”. „Doamne, i-a zis femeia, tu n-ai cu ce să scoţi apă şi fântâna este adâncă; de unde, aşadar, ai apă vie? Eşti tu oare mai mare decât părintele nostru, Iacob, care ne-a dat fântâna aceasta şi din care a băut el, şi fiii lui, şi vitele lui?”

Isus i-a răspuns: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată; ba încă, apa pe care i-o voi da eu se va preface în el într-un izvor de apă dătătoare de viaţă veşnică”.

688. Sau:

Num 20,2-11: «A ieşit apă multă.»Is 55,1-11: «Voi toţi cei însetaţi, veniţi la apă!»Sir 17,1-6: «I-a dat omului putere peste cele de pe pământ.»


Ps 17(18),12-13.14-15.16.17 şi 20.R. (3b) «Dumnezeul meu, scăparea mea, în el voi nădăjdui.»Ps 28(29),1-2.3-4.7-9.10-11.R. (2) «Aduceţi Domnului slavă numelui său.»Ps 148,1-2..3-4.5-6.R. (13c): «Slava Domnului peste cer şi peste pământ.»

690. După caz, slujitorul le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


691. Dacă se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, slujitorul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

În toate creaţiile şi invenţiile ce se datoresc inteligenţei umane, noi trebuie să recunoaştem lucrarea permanentă a lui Dumnezeu Creatorul. De aceea, cinstit şi drept este să-i aducem cu recunoştinţă laudele noastre lui Dumnezeu şi cu încredere să-l invocăm spunând:

R. Întăreşte, Doamne, lucrarea mâinilor noastre.

Veşnice Dumnezeule, tu ai creat toate cele bune şi l-ai rânduit pe om ca stăpân al lor; dă-ne să ne folosim cu înţelepciune de forţele naturii întru slava ta şi spre folosul oamenilor. R.Tu ni-l dăruieşti necontenit pe Duhul tău; fă ca prin acelaşi Duh să ne folosim nu numai de ştiinţă, dar şi de dreptate şi de iubire, pentru a schimba faţa pământului. R.Tu cunoşti inimile tuturor; fă ca mintea noastră să călăuzească drept ceea ce inteligenţa oamenilor dezvăluie. R.Tu ai voit ca toţi să te numească Tată; dă-ne ca toţi cei apăsaţi de o nedreaptă dezbinare să poată ajunge, spre folosul tuturor, la o dreaptă şi bună comunicare. R.


692. Când nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, slujitorul spune:

Să ne rugăm.

şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi slujitorul rosteşte rugăciunea binecuvântării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

RUGĂCIUNEA BINECUVÂNTĂRII

693. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu mâinile întinse, iar dacă este laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării.

a) Binecuvântarea unui instrument tehnic de orice fel.

Binecuvântat şi slăvit eşti, Doamne Dumnezeul nostru, care prin inteligenţa şi prin munca oamenilor te îngrijeşti ca toată făptura să fie desăvârşită şi îţi dovedeşti în mod minunat puterea şi îndurarea, prin descoperirile neamului omenesc: fă, te rugăm, ca toţi cei ce doresc să se folosească de ajutorul acestor descoperiri, să-ţi recunoască slava în lucrările tale şi să se străduiască cu mai multă râvnă în viaţa lor. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

b) Binecuvântarea unei centrale energetice (atomice).

Doamne, Dumnezeule atotputernic, Creatorul luminii, izvorul şi începutul tuturor oamenilor, priveşte spre slujitorii tăi care folosesc această descoperire spre a produce energie electrică (atomică), şi fă ca, după întunericul acestui veac, cei care caută necontenit faţa ta, să poată ajunge la tine, lumina nesecată, în care vieţuim, ne mişcăm şi suntem. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

c) Binecuvântarea unui apeduct.

Binecuvântat şi slăvit eşti, Doamne Dumnezeul nostru, care prin inteligenţa şi munca oamenilor te îngrijeşti ca toată făptura să fie desăvârşită şi îţi arăţi în mod minunat puterea şi îndurarea prin descoperirile neamului omenesc; fă, te rugăm, ca toţi cei ce se vor folosi, fiecare după nevoile sale, de apele ce curg de aici, să te recunoască pe tine ca izvor de apă vie din care să soarbă apa care ţâşneşte spre viaţa cea veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

694. După rugăciunea binecuvântării, se foloseşte pentru prima dată instrumentul tehnic. După caz, se poate cânta un cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

695. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, încheie ritualul, spunând:

Dumnezeu, de la care vin toate cele bune, să-şi lumineze faţa asupra voastră şi să vă călăuzească pe calea păcii. R. Amin.

Apoi spune:

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

696. Dacă este laic, slujitorul, invocând binecuvântarea lui Dumnezeu şi făcându-şi semnul crucii, spune:

Dumnezeu, de la care vin toate cele bune, să-şi lumineze faţa asupra noastră şi să ne călăuzească pe calea păcii. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––697. Se recomandă ca ritualul să se încheie cu un cântec potrivit.

CAPITOLUL XX

BINECUVÂNTAREAINSTRUMENTELOR DE LUCRU


698. Mijloace de orice fel, mari sau mici, de care se folosesc oamenii în muncă, precum diferite maşini automate, bărcile pentru pescuit şi altele de acest fel, pot fi binecuvântate cum se cuvine pentru ca oamenii să-şi poată da seama că prin munca proprie se pot uni cu fraţii lor şi îi pot sluji, îşi pot dovedi iubirea frăţească şi îşi pot oferi contribuţia la desăvârşirea creaţiei dumnezeieşti. Binecuvântarea se poate face în împrejurări speciale, de exemplu, la sărbătoarea sfântului Iosif Muncitorul sau a unui alt sfânt patron, ori a adunării lucrătorilor, atunci când aceştia se strâng laolaltă aducând şi instrumentele lor de lucru.

699. Cum această celebrare priveşte nu instrumentele, ci mai degrabă pe oamenii care lucrează cu ele, este necesară prezenţa lucrătorilor, ori cel puţin a unor reprezentanţi ai lor.

700. Această rânduială poate fi folosită fie de un preot, fie de un diacon şi chiar de un laic, cu riturile şi formulele prevăzute pentru acesta.

701. Din această Rânduială, păstrând mereu structura riturilor şi elementelor principale, pot fi alese sau altele, pentru ca celebrarea să se adapteze locului şi persoanelor.

702. Când se binecuvântează un singur instrument, se poate folosi Ritualul prescurtat propus, la nn. 718-720.






Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a binevoit să fie numit fiul tâmplarului, să fie cu voi toţi.



Să-l mărturisim cu inimi credincioase pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a binevoit să fie numit fiul tâmplarului. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––706. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Dumnezeu i-a încredinţat omului să stăpânească pământul şi să-l supună până ce vor fi întemeiate ceruri noi şi un pământ nou, potrivit cuvintelor Apostolului: „Toate sunt ale voastre, voi însă ai lui Cristos, ia r Cristos al lui Dumnezeu” (1Cor 3,23). Pentru a ajunge la acest scop, omul se foloseşte de instrumente potrivite prin care să conlucreze şi să participe într-un fel sau altul la binele răscumpărării. Aşadar, să-l binecuvântăm din inimă pe Dumnezeu pentru această minunată a lucrurilor şi să-l rugăm să-l ocrotească şi să-l sprijine pe om în munca lui.



1Tes 4,9.10b-12 «Lucraţi cu mâinile voastre.»Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni

Fraţilor, cât priveşte dragostea frăţească nu-i nevoie să vă scriu, căci voi înşivă aţi învăţat de la Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii. Dar vă îndemn, fraţilor, să faceţi şi mai mult. Străduiţi-vă din inimă să trăiţi în linişte: să-şi facă fiecare datoria şi să lucraţi cu mâinile voastre, aşa cum v-am poruncit, ca să umblaţi cum se cuvine faţă de cei din afară şi să nu aveţi trebuinţă de nimeni.

708. Sau:

Ex 35,30 – 36,1: «Le-a dat Dumnezeu înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să lucreze.»Iob 28,1-28: «Din pământ fierul şi din stânca topită scoatem arama.»Prov 31,10-31: «Pune mâna pe furcă şi cu degetele ei apucă firul.»Sir 38,25-39: «Fiecare cu meşteşugul său este înţelept.»Is 28,23-29: «În fiecare zi plugarul ară, ca să semene.»Fap 18,1-5: «Paul era ţesător de corturi şi a început să lucreze.»Mt 13,1-9: «Iată, a ieşit semănătorul să semene.»Lc 4,3-11: «La cuvântul tău voi arunca mrejile.»


Ps 64(65),10.11-12.13-14.R. (6): «Dumnezeul mântuirii noastre, ascultă-ne!»Ps 89(90),2.3-4.12-13.14 şi 16.R. (17c): «Întăreşte, Doamne, lucrarea mâinilor noastre.»Ps 106(107),35-36.37-38.41-42.R. (16): «Lăudaţi pe Domnul, pentru că este bun.»Ps 126(127),1.2.R. (cf. 1): «Domnul ne va zidi casa şi cetatea noastră o va păzi.»



711. Dacă se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos,

slujitorul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Dumnezeu, care l-a rânduit pe om să lucreze în lume şi să o păzească, inspiră necontenit minţile oamenilor, pentru ca prin talentul şi prin munca lor să coopereze la desăvârşirea creaţiei. Să-l lăudăm într-un glas, spunând:

R. Binecuvântat eşti, Doamne, Creatorul universului.

Tu îl chemi pe om la muncă şi îi încredinţezi spre desăvârşire lumea creată de tine. R.Tu, dăruindu-i omului demnitatea de a munci, îl faci părtaş al lucrării tale în lume. R.Tu îl luminezi pe om cu înţelepciunea ta ca să descopere neîncetat lucruri noi, pentru ca numele tău să fie slăvit şi tot pământul să tresalte de mărirea ta. R.Tu l-ai trimis pe Fiul tău în lume pentru ca, sfinţind şi înălţând munca prin sudoarea frunţii sale, să fie pentru noi mărturie de râvnă neobosită. R.Tu îi călăuzeşti pe oameni să caute spre toată lucrarea bună, şi îi însoţeşti cu ajutorul tău. R.



Să ne rugăm.




Dumnezeule, de la tine coboară plinătatea binecuvântării şi spre tine urcă rugăciunea celui ce binecuvântează; ocroteşte-i cu bunăvoinţă pe slujitorii tăi care aduc în faţa ta, cu iubire statornică, instrumentele lor de lucru, şi fă ca muncind cu râvnă, să conlucreze la desăvârşirea creaţiei, să ajute viaţa lor şi pe a celorlalţi, să se străduiască să sprijine dezvoltarea comunităţii umane şi să laude cu toţii gloria numelui tău. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

714. Sau:

Dumnezeule, tu ai voit ca forţele naturii să se supună muncii oamenilor; îngăduie cu bunăvoinţă ca, îndeletnicindu-se cu munca noastră, să ne străduim cu râvnă să contribuim la desăvârşirea creaţiei. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

715. După caz, slujitorul îi stropeşte pe cei prezenţi şi instrumentele lor de lucru cu apă sfinţită.

ÎNCHEIERE


Domnul Cristos, care aluat asupra sa munca oamenilor pentru a duce mântuirea, să ne întărească prin mângâierea lui şi să ne dăruiască pacea sa. R. Amin.



718. La începutul celebrării, slujitorul spune:



719. Apoi unul dintre cei prezenţi sau însuşi slujitorul citeşte un text scurt din Sfânta Scriptură, de exemplu:

Sir 38,35.39: Toţi lucrătorii şi-au pus încrederea în mâinile lor şi fiecare este priceput în meşteşugul său. Ei vor întări creaţia veacului şi rugăciunea lor este pentru împlinirea meseriei.

2Tes 3,7-8: Voi ştiţi bine ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi exemplul. Noi n-am trăit printre voi în trândăvie şi pâinea, pe care am mâncat-o, n-am aşteptat-o pe gratis de la nimeni. Dimpotrivă, am lucrat ostenindu-ne din greu, zi şi noapte, ca să nu fim povară nici unuia dintre voi.

720. Apoi slujitorul, cu mâinile împreunate, spune rugăciunea binecuvântării, la încheierea căreia, după caz, îi stropeşte pe cei de faţă şi instrumentele de lucru cu apă sfinţită.

Dumnezeule, tu ai voit ca forţele naturii să se supună muncii oamenilor; îngăduie cu bunăvoinţă ca, îndeletnicindu-ne cu munca noastră, să ne străduim cu râvnă să contribuim la desăvârşirea creaţiei. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

CAPITOLUL XXI

BINECUVÂNTAREA ANIMALELOR


721. Deoarece multe animale, din planul Providenţei divine participă într-un fel sau altul la viaţa omului, fie că îl ajută în muncă, fie că îi oferă hrană sau mângâiere, se poate păstra obiceiul ca, în anumite ocazii, de exemplu în sărbătoarea unui sfânt, să se invoce binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor.

722. Această Rânduială poate fi folosită fie de un preot, fie de un diacon şi chiar de un laic, cu riturile şi formulele prevăzute pentru acesta.

723. Păstrându-se întotdeauna structura Ritualului şi elementele mai importante, se poate face o selecţie în această Rânduială pentru a adapta celebrarea la împrejurări.

724. Când trebuie binecuvântata un animal sau numai câteva, ori când binecuvântarea animalelor se face cu ocazia altei celebrări, se poate folosi Ritualul prescurtat, propus mai jos, la nn. 741-744.






Dumnezeu, care este minunat în toate lucrările sale, să fie cu voi toţi.



Să-l preamărim din tot sufletul pe Domnul, Dumnezeul nostru, care a făcut toate cu înţelepciune. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––728. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Animalele care sunt şi ele create de Dumnezeu, trăiesc în văzduh, pe pământ şi în ape şi sunt alături de oameni, ajutându-i în diferitele împrejurări ale vieţii. Dumnezeu, care revarsă darurile sale asupra tuturor vietăţilor, se foloseşte adesea de animale fie ca ajutor, fie ca o imagine care sugerează într-un fel darurile mântuirii. Animalele au fost salvate în corabia lui Noe, iar după potop ele au luat parte într-un fel la legământul încheiat cu Noe (Gen 9,9-10); mielul pascal aminteşte de jertfa pascală şi de eliberarea poporului din robia egipteană (Ex 12,3-14); peştele cel mare l-a păstrat nevătămat pe Iona (Io 2,1-11); corbii l-au hrănit pe Ilie (1Reg 17,6); animalele sunt asociate la pocăinţa oamenilor (Io 3,7) şi sunt făcute părtaşe, împreună cu toată făptura, la răscumpărarea adusă de Cristos.Aşadar, invocând asupra acestor animale binecuvântarea lui Dumnezeu (prin mijlocirea sfântului N.), să-i aducem laudă Făcătorului a toate, să-i mulţumim pentru că ne-a ridicat pe noi, oamenii, deasupra tuturor făpturilor şi să-i cerem ca, recunoscându-ne demnitatea, să umblăm de-a pururi în legea lui.



Gen 1,1.20-29 «Stăpâniţi peste toate vieţuitoarele ce mişună pe pământ.»Citire din cartea GenezeiLa început, când a creat cerul şi pământul, Dumnezeu a zis: „Să mişune în apă vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului”. Dumnezeu a făcut reptilele cele mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi care mişună în ape, după soiul lor, de asemenea a făcut toate păsările care zboară, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu le-a binecuvântat cu aceste cuvinte: „Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ”. A fost o seară, apoi o dimineaţă. Aceasta a fost ziua a cincea. Dumnezeu a zis: „Să producă pământul vieţuitoare după soiul lor: vite, târâtoare şi fiare sălbatice după soiul lor”. Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele sălbatice după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu a zis: „Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate fiarele sălbatice, şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ”. Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; el a creat bărbatul şi femeia. Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile care se mişcă pe pământ”. Apoi, a zis Dumnezeu: Iată, vă dau toată iarba, care face sămânţă, de pe toată faţa pământului şi tot pomul, ce are rod cu sămânţă într-însul. Acestea vor fi hrana voastră.

730. Sau:

Gen 2,19-20a «A dat Adam nume tuturor dobitoacelor.»Citire din cartea GenezeiDomnul Dumnezeu a plămădit din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om ca să vadă ce nume

avea să le dea. Şi numele pe care avea să-l dea omul fiecărei vieţuitoare acela trebuia să rămână. Omul a pus deci nume tuturor animalelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului.

731. Sau:

Gen 6,17-23: «Să intre în arcă din toate vieţuitoarele, ca să rămână cu tine în viaţă.»Is 11,6-9: «Nu se va săvârşi nici un rău şi nici un prăpăd pe tot muntele meu cel sfânt.»


Ps 8,2.4-5.7b-9.R. (10): «Doamne, stăpânul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul.»Ps 103(104),1-2a.10-12.25.27-28.R. (27): «Toate de la tine aşteaptă să le dai hrană la vreme potrivită.»Ps 146(147),5-6.7-8.9-11.R. «Lăudaţi pe Domnul, căci bine este a cânta Dumnezeului nostru.»



734. Dacă se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, slujitorul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Dumnezeu l-a făcut pe om şi l-a aşezat pe pământ pentru ca el, având stăpânire peste toate vietăţile, să aducă preamărire Creatorului. Lui să-i înălţăm laude, spunând:

R. Cât sunt de minunate lucrările tale, Doamne!

Binecuvântat eşti, tu, Doamne, care ai creat animalele şi ai voit să ni le supui ca ajutoare pentru munca noastră. R.Binecuvântat eşti, tu, Doamne, care ne-ai dat carnea animalelor ca hrană, pentru a ne reface puterile. R.Binecuvântat eşti, tu, Doamne, care te îngrijeşti de mângâierea fiilor tăi şi ne-ai dat animalele domestice ca să ne stea în preajmă. R.Binecuvântat eşti, tu, Doamne, care, hrănind păsările cerului, ne arăţi, şa cum ne spune Isus, un semn al grijii tale părinteşti. R.Binecuvântat eşti, tu, Doamne, care ni l-ai dat pe Fiul tău drept adevăratul Miel pascal şi ai voit ca prin el să ne numim şi să fim şi noi fii ai tăi. R.Binecuvântat eşti, tu, Doamne, care chiar şi prin cele mai neînsemnate făpturi ne atragi neîncetat la iubirea ta. R.



Să ne rugăm.




Dumnezeule, Creatorul şi dăruitorul a toate, tu ai rânduit ca şi animalele să fie pentru om ajutor şi mângâiere în greutăţi şi în muncă: te rugăm cu umilinţă (prin mijlocirea sfântului N.) să ne dai harul de a ne folosi întotdeauna spre bine de ajutorul lor. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

737. Sau:

Dumnezeule, care toate le-ai făcut cu înţelepciune şi omului, plăsmuit după chipul tău, i-ai dat binecuvântare să fie stăpân peste toată suflarea, întinde cu bunăvoinţă dreapta ta şi fă ca aceste animale să ne fie spre ajutor în nevoile noastre, iar noi, slujitorii tăi, bucurându-ne de aceste ajutoare vremelnice, să tindem cu mai multă încredere spre cele veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

738. Celebrantul îi pateu stropi pe cei prezenţi şi animalele cu apă sfinţită.

ÎNCHEIERE

739. Apoi slujitorul încheie ritualul, spunând:

Dumnezeu, care a făcut animalele pământului pentru ajutorul oamenilor, să ne apere şi să ne ocrotească neîncetat cu harul binecuvântării sale. R. Amin.



741. Începând celebrarea, slujitorul spune:


742. Apoi unul dintre cei prezenţi sau însuşi slujitorul citeşte un scurt text din Sfânta Scriptură, de exemplu:

Gen 2,20a: Omul a pus deci nume tuturor animalelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului.Cf. Ps 8,7-9a: I-ai dat în stăpânire lucrările mâinilor tale, toate le-ai pus la picioarele sale. I-ai dat în stăpânire oile şi boii laolaltă

precum şi fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate căile apelor.

743. Apoi slujitorul, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Dumnezeule, care toate le-ai făcut cu înţelepciune şi omului, plăsmuit după chipul tău, i-ai dat binecuvântare să fie stăpân peste toată suflarea, întinde cu bunăvoinţă dreapta ta şi fă ca aceste animale să ne fie spre ajutor în nevoile noastre, iar noi, slujitorii tăi, bucurându-ne de aceste ajutoare vremelnice, să tindem cu mai multă încredere spre cele veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

744. După caz, slujitorul îi poate stropi pe cei prezenţi şi animalele cu apă sfinţită.

CAPITOLUL XXII

BINECUVÂNTAREA OGOARELOR,A CÂMPIILOR ŞI A PĂŞUNILOR


745. Prin acest ritual, credincioşii îşi manifestă recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru binefacerile primite. Căci el dintr-o dragoste negrăită, a plăsmuit lumea întreagă şi a încredinţat-o grijii omului, pentru ca acesta, muncind cu râvnă, să dea fraţilor săi cele necesare vieţii.

746. Această Rânduială poate fi folosită în împrejurările potrivite ale vieţii rustice, pentru ca, prin rugăciune, să fie sfinţită munca oamenilor şi binecuvântarea lui Dumnezeu să însoţească anotimpurile şi lucrările corespunzătoare.

747. Rânduiala prezentată aici poate fi oficiată atât de un preot sau diacon, cât şi de un laic, pentru acesta din urmă existând formule şi ritualuri aparte.

748. Păstrându-se întotdeauna structura ritualului şi elementele mai importante, se poate face o selecţie în această Rânduială, pentru a adapta celebrarea la specificul locului şi al persoanelor.


749. Adunându-se comunitatea, se poate cânta un cântec potrivit, după care slujitorul spune:




Dumnezeu care este minunat în lucrările sale, să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău. Sau într-un alt mod potrivit.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––751. Dacă slujitorul este laic, îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Să-l binecuvântăm într-un glas pe Dumnezeu care ne dă roua cerului şi belşugul pământului. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––752. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Să-l binecuvântăm pe atotputernicul Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul şi l-a umplut de bunătăţi prin providenţa sa. L-a dat apoi oamenilor spre lucrare ca să culeagă roade pentru hrană şi viaţă.Aşadar, mulţumind Domnului pentru dărnicia sa, să învăţăm din Evanghelie a căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa; apoi toate celelalte de care avem nevoie trebuinţă ni se vor adăuga.



Gen 1,1.11-12.29-31. «A văzut Dumnezeu toate pe care le-a făcut şi, iată, erau foarte bune.»Citire din cartea GenezeiLa început Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Apoi Dumnezeu a zis: „Pământul să producă verdeaţă, ierburi purtând sămânţă şi pomi roditori care să facă după soiul lor, fructe, purtând în ele sămânţa lor”. Şi aşa a fost. Pământul a produs verdeaţă, ierburi purtând sămânţă după soiul lor, şi pomi roditori care fac, după soiul lor, fructe, purtând în ele sămânţa lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. Apoi, a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba, care face sămânţă, de pe toată faţa pământului şi tot pomul, ce are rod cu sămânţă într-însul. Acestea vor fi hrana voastră. Iar

tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor, care se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde ca hrană”. Şi aşa a fost. Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi iată erau foarte bune. A fost o seară, apoi o dimineaţă; aceasta a fost ziua a şasea.

754. Sau:

Dt 32,10c-14: «Dumnezeu a aşezat pământul ca să se hrănească din roadele câmpului.»Citire din Cartea DeuteronomuluiA împrejmuit Domnul pe poporul său, l-a îngrijit şi l-a păzit ca pe lumina ochilor. Precum vulturul care îşi îndeamnă puii la zbor rotindu-se deasupra, şi-a întins aripile şi l-a ridicat, l-a purtat pe aripile sale. Domnul singur îl călăuzea şi nu era cu el dumnezeu străin. L-a aşezat pe înălţimea pământului ca să se hrănească din rodul câmpului, ca să sugă miere din stâncă şi ulei din piatră seacă; cu unt de vacă şi lapte de oi, cu grăsimea mieilor şi a berbecilor de Bassan, şi a ţapilor, cu floarea grâului l-a hrănit şi a băut sângele ciorchinilor de struguri.

755. Sau:

Mt 6,25-34: «Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc.»Mc 4,26-29: «Sămânţa răsare şi creşte fără ca omul să ştie.»


Ps 64(65),10.11-12.13-14.R. «Tu ne răspunzi, Dumnezeule, mântuirea noastră.»Ps 103(104),1-2a.14-15.24.27-28.R. «S-a umplut pământul de zidirea ta, Doamne!»Ps 106(107),35-36.37-38.41-42.R. (1b): «Lăudaţi pe Domnul nostru căci este bun.»

757. După caz, celebrantul le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


758. Dacă pare potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, slujitorul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

În providenţa sa, Dumnezeu, Părintele tuturor, priveşte cu bunăvoinţă spre fii săi, pe care îi hrăneşte şi le poartă de grijă, binecuvântând pământul ca să aducă roade pentru viaţa lor. ca fii, să-l rugăm, aşadar cu umilinţă:

R. Te rugăm, ascultă-ne!

Tu ne-ai numit prin apostolul Paul răsadul tău: ajută-ne să facem în toate voinţa ta şi astfel să rămânem mereu uniţi cu tine. R.Tu ne-ai învăţat că suntem mlădiţele acelei viţe, care este Cristos: ajută-ne ca rămânând în Fiul tău să aducem multe roade. R.Tu binecuvântezi pământul şi îl umpli de rodnicie: fă ca, prin binecuvântarea ta, câmpiile noastre să ne dea hrana de care avem nevoie. R.Tu înmulţeşti grâul pentru pâinea noastră cea de toate zilele şi pentru hrana euharistică: dă-ne, te rugăm, belşug de grâne din roua cerului şi din grăsimea pământului. R.Tu hrăneşti păsările cerului şi crinul câmpului îl înveşmântezi: învaţă-ne să nu ne îngrijim de ce vom mânca sau cu ce ne vom îmbrăca, că să căutăm mai întâi împărăţia cerului şi dreptatea ta. R.



Să ne rugăm.



760. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu mâinile întinse, iar dacă este laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Tu, Doamne, Părinte sfânt, l-ai rânduit pe om să lucreze pământul şi să-l stăpânească; pe tine cu umilinţă te rugăm să ne dai neîncetat belşug de grâne, să împarţi cu dărnicie toate roadele, şi, îndepărtând furtunile şi grindina, să binevoieşti a spori rodnicia tuturor seminţelor. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

761. Sau;

Dumnezeule, providenţa ta, la facerea lumii, a rânduit pământului să zămislească verdeaţă şi să dea tot felul de roade; tu dai semănătorului sămânţă şi ne oferi pâine ca hrană; fă, te rugăm, ca pământul acesta, înzestrat prin dărnicia ta cu tot felul de bunătăţi şi lucrat de mâna omului, să se umple de mulţimea roadelor, astfel încât poporul tău, copleşit de aceste bunuri, să-ţi dea preamărire acum şi în veşnicie. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

762. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, încheie ritualul, spunând:

Dumnezeu, izvorul oricărui bine, să vă binecuvânteze şi să facă rodnică lucrarea mâinilor voastre, ca să vă bucuraţi de darurile sale şi să-l preamăriţi neîncetat. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––763. Dacă slujitorul este laic, făcându-şi semnul crucii, încheie ritualul spunând:

Dumnezeu, izvorul oricărui bine, să ne binecuvânteze şi să facă rodnică lucrarea mâinilor noastre, ca să ne bucurăm de darurile sale şi să-l preamărim neîncetat. R. Amin.


CAPITOLUL XXIII

BINECUVÂNTAREALA PREZENTAREA RECOLTEI


765. Este demn de a fi păstrat obiceiul de a oferi noile roade ca simbol, pentru ca prin ele să-l binecuvântăm pe Dumnezeu. Într-adevăr, datoria de a aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Într-adevăr, datoria de a duce mulţumiri lui Dumnezeu pentru toate binefacerile aduse nu numai că se reînnoieşte pentru noi, dar păstrează şi tradiţia despre care se vorbeşte şi în Vechiul Testament.

766. Această Rânduială poate fi folosită atât de un preot, cât şi de un diacon sau chiar de un laic, cu riturile şi formulele prevăzute pentru acesta.

767. Păstrându-se întotdeauna structura ritualului şi elementele mai importante, se poate face o selecţie în această Rânduială, pentru a adapta celebrarea la specificul locului şi al persoanelor.


768. După ce comunitatea s-a adunat, se poate cânta un cânte potrivit, la sfârşitul căruia slujitorul spune, făcându-şi semnul crucii şi salutându-i pe cei prezenţi:


769. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, îi salută pe cei de faţă spunând:

Dumnezeu cel preaînalt, care a creat cerul şi pământul, să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău. Sau într-un alt mod potrivit.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

770. Dacă slujitorul este laic, îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci pe Dumnezeu preaîndurătorul, care ne dă hrană pe acest pământ. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––771. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

În aducerea de mulţumiri pe care Biserica le oferă pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, cea mai înaltă este jertfa euharistică. Biserica extinde la diferite ore ale zilei laudele ce le aduce în celebrarea Euharistiei, îndemnându-ne să rămânem necontenit în aducere de mulţumire. Să-l binecuvântăm, aşadar, pe Dumnezeu, care ne oferă din nou în aceste roade bunurile pământului. Şi precum Abel a adus daruri lui Dumnezeu din cele dintâi roade ale pământului, tot astfel şi noi să învăţăm a le împărţi cu fraţii noştri săraci, ca să fim fiii Tatălui de la care vin toate cele bune, spre folosul tuturor.



Fap 14,15b-17 «Dumnezeu umple de hrană şi bucurie inimile voastre.»Citire din Faptele Apostolilor„Fraţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea vouă; şi am venit să vă aducem vestea cea bună, ca să vă întoarceţi de la aceste deşertăciuni către Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele. În veacurile trecute, el a lăsat ca toate neamurile să meargă pe căile lor, deşi nu a încetat să dea mărturie despre sine, prin binefacerile sale; astfel el a dat din cer ploaie şi belşug de hrană şi bucurie în inimile voastre”.

773. Sau:

Dt 27,1a; 28,1-12b: «Binecuvântat să fie rodul pământului tău.»Ioel 2,21-24.26-27: «Ariile se vor umple de grâu.»1Tim 6,6-11.17-19: «Celor bogaţi porunceşte-le să nu-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică.»Lc 12,15-21: «Oricât de bogat ar fi cineva, viaţa sa nu stă în avuţiile sale.»


Ps 66(67),2-3.5.7-8.R. (7): «Pământul a dat rodul său; să ne binecuvânteze Dumnezeu, Dumnezeul nostru.»Ps 125(126),4-5.6.R. (3): «Mari lucruri a făcut Domnul pentru noi.»Ps 146(147),7.8-9.10-11.R. (5): «Mare e stăpânul nostru şi atotputernic, înţelepciunea lui nu are hotar.»

775. După caz, slujitorul le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării .––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


776. Dacă se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Cerând de la Domnul, cu ajutorul harului său, binecuvântarea muncii mâinilor noastre, să nu uităm că noi trebuie să facem în viaţa noastră roadele dreptăţii. Să-l rugăm, aşadar, cu umilinţă pe Dumnezeu, spunând:

R. Priveşte spre roadele muncii noastre, Doamne.

Dumnezeule preaîndurător, tu, în grija ta, ne-ai dăruit hrana din pământ cu sudoarea frunţii noastre, să ne ajute la susţinerea vieţii, şi la dezvoltarea minţii. R.

Prin Isus Cristos, Fiul tău, tu ne-ai copleşit cu roadele dreptăţii; fă ca rămânând în el, să sorbim plinătatea vieţii lui şi să aducem roade multe. R.Tu ai primit roadele muncii noastre ca simboluri ale misterului credinţei în Biserică; fă ca ele, pe care le aducem spre a fi sfinţite la masa Fiului tău, să ajute la întărirea vieţii Bisericii. R.Tu rânduieşti ca toţi fii tăi să aibă parte în mod egal de toate bunătăţile; fă ca toţi cei săraci, trăind o viaţă calmă şi liniştită, să te laude cu bucurie şi să te preamărească fără încetare. R.



Să ne rugăm.




Doamne Dumnezeule, Creatorule a toate, tu ne dăruieşti fără încetare belşug de roade din roua cerului şi din grăsimea pământului; aducem mulţumiri maiestăţii tale preasfinte pentru roadele adunate; şi fiindcă prin aceste daruri primite din bunătatea ta ai împlinit dorinţa credincioşilor tăi, ei vor lăuda fără încetare îndurarea ta, şi astfel se vor folosi de bunurile vremelnice încât să le caute necontenit pe cele veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

779. Sau:

Dumnezeule atotputernic, implorăm bunătatea ta, ca să reverşi ploaia binecuvântării tale peste roadele pământului prin care ne hrăneşti cu bunăvoinţă, dând cu măsură vântul şi ploaia, şi să dai poporului tău ca el să-ţi aducă necontenit mulţumiri pentru darurile tale, astfel încât, prin rodnicia pământului, să umpli sufletele celor înfometaţi de bunătăţi îmbelşugate, iar cei săraci şi lipsiţi de bunătăţi îmbelşugate, iar cei lipsiţi să laude numele tău slăvit. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

780. Apoi slujitorul încheie ritualul, spunând:

Să binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul împreună cu Duhul Sfânt, să-l lăudăm şi să-l preamărim şi să-l preamărim în veci. R. Amin.


CAPITOLUL XXIV

BINECUVÂNTAREA MESEI


782. Înainte şi după masă, creştinul fie singur, fie împreună cu fraţii săi, îi mulţumeşte Providenţei divine pentru hrana pe care o primeşte în fiecare zi din bunătatea sa. El îşi aminteşte de asemenea că Domnul Isus a legat sacramentul Euharistiei de ritualul ospăţului şi că s-a arătat ucenicilor săi înviat din morţi la frângerea pâinii.

783. Recunoscând ca hrana ce i se oferă este semnul binecuvântării lui Dumnezeu, creştinul care se aşază la masă trebuie să nu-i uite pe cei săraci care sunt lipsiţi de hrana pe care el o are, din belşug; de aceea, prin cumpătarea lui, le va veni în ajutor pe cât îi va sta în puteri. Şi mai mult, ca semn al iubirii fraterne, îi va invita din când în când la masa lui, potrivit cuvintelor lui Cristos din Evanghelie (cf. Lc 14,13-14).

784. Schemele, textele şi formulele propuse aici sunt date ca orientare şi pot fi folosite atât de familii cât şi de orice fel de comunitate. Se cuvine ca, mai ales în anumite zile sau timpuri liturgice, să se atribuie acestei binecuvântări o notă mai caracteristică, penitenţială sau festivă.

Schema I

ÎNAINTEA MESEI DE PRÂNZ

785. Cel care conduce rugăciunea spune:


Apoi:

V. Toţi de la tine aşteaptă să le dai hrană la vreme potrivită.

R. Dându-le tu, ei vor culege, deschizându-ţi mâna, se vor umple de bunătăţi.

V. Să-l invocăm pe Tatăl care are întotdeauna grijă de fiii săi:R. Tatăl nostru care eşti în ceruri… ci ne mântuieşte de cel rău. Căci a ta este împărăţia şi puterea şi mărirea în veci. Amin.

Apoi cel care prezidează, făcându-şi semnul crucii, iar dacă este preot sau diacon făcând semnul crucii asupra darurilor, spune:

V. Binecuvântează-ne, Doamne, pe noi şi aceste daruri pe care le vom primi din bunătatea ta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

DUPĂ MASA DE PRÂNZ

786.

V. Toate făpturile tale să te preamărească, Doamne.R. Şi sfinţii tăi să te binecuvânteze.

V. Îţi mulţumim, Dumnezeule atotputernic, pentru toate binefacerile tale. Ţie care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.

V. Binevoieşte, Doamne, să-i răsplăteşti cu viaţa veşnică pe toţi cei care ne fac bine pentru numele tău.

Sau:

V. Binevoieşte, Doamne, să-i întăreşti pe toţi oamenii cu hrana cea de care au nevoie pentru ca, împreună cu noi, să-ţi aducă mulţumire. R. Amin.

ÎNAINTE DE CINĂ



Apoi:

V. Mânca-vor săracii şi se vor sătura, şi-l lăuda pe Domnul toţi cei care îl caută.R. Vii vor fi sufletele lor în vecii vecilor.

V. Să-l invocăm pe Domnul care ne dă pâinea cea de toate zilele:R. Tatăl nostru, care eşti în ceruri… Căci a ta este împărăţia…

V. Ocroteşte-ne pe noi, Doamne, Dumnezeul nostru şi vino în ajutorul neputinţei noastre. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

DUPĂ CINĂ

788.

V. Şi-a adus aminte de faptele sale minunate Domnul îndurător şi milostiv.R. Hrană le-a dat celor ce se tem de el.

V. Tu ne-ai săturat, Doamne, cu darurile şi bunătăţile tale; binevoieşte a revărsa din belşug asupra noastră marea ta îndurare. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.

Sau:

V. Binecuvântat este Dumnezeu în darurile sale şi sfânt în toate lucrările sale. El care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

V. Binevoieşte, Doamne, a-i răsplăti cu viaţă veşnică pe toţi care ne fac bine pentru numele tău. R. Amin.

Sau:

V. Binevoieşte, Doamne, a-i întări pe toţi oamenii cu hrana de care au nevoie pentru ca, împreună cu noi, să-ţi aducă mulţumire. R. Amin.

789. Modul de binecuvântare a mesei şi de mulţumire prezentat mai sus poate fi folosit în orice timp în afara zilelor indicate mai jos, când versurile sunt diferite.

În timpul Adventului

ÎNAINTE DE MASĂ

V. Tu, Doamne, care-l hrăneşti pe poporul tău, ia aminte,R. Trezeşte puterea ta şi vino!

DUPĂ MASĂ

V. Să trăim cu dreptate, cumpătare şi evlavie în veacul acesta.R. Aşteptând speranţa fericită şi venirea Mântuitorului nostru, Isus Cristos.

În timpul Crăciunului

ÎNAINTE DE MASĂ

V. Cuvântul s-a făcut trup. Aleluia.R. Şi a locuit între noi. Aleluia.

DUPĂ MASĂ

V. Domnul a făcut cunoscută. Aleluia.R. Mântuirea sa. Aleluia.

În timpul Postului Mare

ÎNAINTE DE MASĂ

V. Nu numai cu pâine trăieşte omul.R. Ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.

DUPĂ MASĂ

V. Au venit pentru noi zilele pocăinţei.R. Spre iertarea păcatelor şi spre mântuirea sufletelor.

Joia, Vinerea şi Sâmbăta din Săptămâna Sfântă

ÎNAINTE ŞI DUPĂ MASĂ

V. Cristos s-a făcut pentru noi ascultător până la moarte.R. Şi încă moartea pe cruce.

În săptămâna Paştelui

ÎNAINTE ŞI DUPĂ MASĂ

V. Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul. Aleluia.R. Să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Aleluia.

În Timpul Pascal

ÎNAINTE DE MASĂ

V. Credincioşii luau hrana cu bucurie şi cu inimă curată. Aleluia.R. Şi-l lăudau într-un glas pe Dumnezeu. Aleluia.

DUPĂ MASĂ

V. Ucenicii l-au recunoscut pe Domnul. Aleluia.R. La frângerea pâinii. Aleluia.

Schema II

I. În Timpul Adventului

ÎNAINTE DE MASĂ



791. Apoi unul dintre cei prezenţi citeşte cuvântul Domnului:

Is 58,10.11aCitire din Cartea profetului IsaiaDacă-ţi vei da pâinea de la gură celui flămând şi vei sătura pe cel urgisit, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi va sătura în locuri pustii sufletul tău.

792. Sau:

Fap 2,44-47aCitire din cartea Faptele ApostolilorIar toţi cei care au crezut erau împreună şi aveau toate în comun. Îşi vindeau pământul şi averile, iar banii îi împărţeau tuturor, după trebuinţele fiecăruia. Zi de zi, toţi într-un cuget erau nelipsiţi de la templu, frângeau pâinea în casele lor şi luau masa cu veselie şi inima curată. Îl lăudau pe Dumnezeu şi se bucurau de stimă în faţa întregului popor.

793. Sau:

2Cor 9,8-10Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către CorinteniDumnezeu este destul de puternic, ca să poată revărsa cu îmbelşugare asupra voastră toate darurile, ca să aveţi în toate şi întotdeauna tot ce vă trebuie, ba chiar şi să vă prisosească, pentru ca să-i puteţi ajuta şi pe alţii. Căci spune Scriptura: „A împărţit cu dărnicie, a dat la cei săraci; dreptatea lui va rămâne în veci”. Dumnezeu, care dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană, vă va înmulţi şi vă va da şi vouă sămânţa pentru semănat şi va face să crească roadele dreptăţii voastre.

794. Sau:

Ef 5,19-20Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către EfeseniFaceţi să răsune în mijlocul vostru psalmi, imnuri şi cântece de laudă; cântaţi-i Domnului şi preamăriţi-l din toată inima. Totdeauna şi pentru toate mulţumiţi-i lui Dumnezeu Tatăl, în numele Domnului nostru Isus Cristos.

795. Sau:

1Tes 5,16-18Fraţilor, bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Aduceţi mulţumiri pentru toate, căci acest lucru îl vrea Dumnezeu de la voi întru Isus Cristos.

796. Sau:

Evr 13,1-2Citire din Scrisoarea către EvreiFraţilor, fiţi statornici în dragostea faţă de aproapele; să nu uitaţi să fiţi ospitalieri, căci astfel unii, fără să ştie, au oferit găzduire îngerilor.

797. Sau:

Mt 6,31ab.32b-33Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MateiNu vă faceţi atâta grijă spunând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?» Toate acestea le caută păgânii; Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, iar celelalte vi se vor da pe deasupra.

798. După citire, cel care prezidează, adaugă, dacă este preot sau diacon făcând semnul crucii:

Să ne rugăm.Dumnezeule, Părintele îndurărilor, care, pentru a ne reda nouă viaţa ai voit ca Fiul tău să ia trup omenesc; binecuvântează aceste daruri care vor întări trupurile noastre, pentru ca astfel, cu puteri noi, să stăm de veghe, aşteptând venirea Domnului în slavă. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

DUPĂ MASĂ

799.

V. Să trăim cu dreptate, cumpătare şi evlavie în acest veac.R. Aşteptând speranţa fericită şi venirea Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Cel care prezidează adaugă:

Să ne rugăm.Îţi mulţumim, Dumnezeule atotputernic, care ne-ai întărit cu aceste daruri ale providenţei tale; dă-ne, te rugăm, ca prin hrănirea trupului să se întărească şi sufletul. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

II. În Timpul Crăciunului

ÎNAINTE DE MASĂ

800. În Timpul Crăciunului se fac toate ca în Timpul Adventului cu excepţia rugăciunilor care urmează:

Să ne rugăm.Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeule, care prin fecioria rodnică a Fericitei Fecioare Maria ai împlinit aşteptarea celor săraci; dă-ne, te rugăm, harul ca, în aceeaşi credinţă cu care ea l-a aşteptat pe Fiul ei ce urma să vină în lume, să-l recunoaştem şi noi în fraţii noştri. El care vieţuieşte şi domneşte în toţi vecii vecilor. R. Amin.

DUPĂ MASĂ


V. Cuvântul s-a făcut trup. Aleluia.R. Şi a locuit între noi. Aleluia.

Să ne rugăm,Părinte sfânt, Cuvântul tău făcut trup ni s-a născut nouă prunc şi ni s-a dat nouă ca Fiu; dă-ne, te rugăm, harul ca şi noi, dăruindu-ne în slujirea fraţilor noştri, să le dăm hrană pentru suflet şi pentru trup. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

III. În timpul Postului Mare

ÎNAINTE DE MASĂ

802. Toate ca mai sus, în Timpul Adventului, în afară de cele ce urmează:

Să ne rugăm,

Îţi aducem mulţumire, Doamne, ţie, care ne dai aceste bunuri ca hrană; binevoieşte a te îngriji şi de cei lipsiţi şi dă-ne harul să ne adunăm cu toţii într-o inimă şi un gând la masa cea veşnică a împărăţiei tale. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

DUPĂ MASĂ


V. Nu numai cu pâine trăieşte omul.R. Ci cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu.

Să ne rugăm.Dumnezeule, tu, prin postul de patruzeci de zile al Fiului tău, ne înveţi că nu numai pâinea hrăneşte viaţa omului, ci tot cuvântul care iese din gura ta; ajută-ne, te rugăm, să înălţăm inimile noastre pentru ca, întăriţi cu puterea ta, să te iubim cu sinceritate în fraţii noştri. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

IV. Joia, Vinerea şi Sâmbăta din Săptămâna Sfântă

ÎNAINTE DE MASĂ

804. Toate ca mai sus, în Timpul Adventului, în afară de ceea ce urmează:

Să ne rugăm.(Dacă este preot sau diacon face şi semnul crucii)Doamne, Isuse Cristoase, tu, împlinind voinţa Tatălui, te-ai făcut pentru noi ascultător până la moarte; binecuvântează-ne pe noi, care ne-am adunat la această masă în spirit de familie, pentru ca, bucurându-ne împreună cu tine de aceeaşi hrană spirituală, să recunoaştem întotdeauna care este voinţa lui Dumnezeu, bineplăcută şi desăvârşită. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.

DUPĂ MASĂ


V. Cristos s-a făcut pentru noi ascultător până la moarte.R. Şi încă moartea pe cruce.

Să ne rugăm.Dumnezeule, Tatăl tuturor popoarelor, priveşte cu bunăvoinţă la această familie a ta şi dă-ne harul ca, după cum am venit cu bucurie la această masă, tot astfel, să ne învrednicim odată a ne face părtaş de bucuria deplină în împărăţia ta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

V. În Timpul Pascal

ÎNAINTE DE MASĂ

806. Toate ca mai sus, în Timpul Adventului, în afară de ceea ce urmează:

Să ne rugăm.Te lăudăm toţi cu bucurie, Doamne, Isuse Cristoase, care, înviat din morţi, te-ai arătat ucenicilor la frângerea pâinii. Vino la noi, Doamne, acum când primim aceste daruri şi îţi aducem mulţumiri; primeşte-ne împreună cu tine la masă în împărăţia ta pe noi care te primim astăzi ca oaspete sub chipul fraţilor noştri. Care vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor. R. Amin.

DUPĂ MASĂ


V. Ucenicii l-au recunoscut pe Domnul. Aleluia.R. La frângerea pâinii. Aleluia.

Să ne rugăm.Dumnezeule, izvorul vieţii, revarsă-ne în inimi bucuria pascală şi dă-ne harul ca noi, cei hrăniţi de tine din roadele pământului, să

rămânem statornici în viaţa cea nouă pe care Cristos, înviind din morţi, ne-a dobândit-o şi ne-a dăruit-o cu îndurare. El care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

VI. Timpul de peste an

ÎNAINTE DE MASĂ

808. Toate ca mai sus, în Timpul Adventului, în afară e cele ce urmează:

Să ne rugăm, (dacă este preot sau diacon face semnul crucii)Doamne, Dumnezeul nostru, care le vii în ajutor fiilor tăi cu iubire părintească, binecuvântează-ne pe noi şi pe aceste daruri pe care le primim din marea ta bunătate şi fă ca toate popoarele să se bucure cu darurile providenţei tale. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

809. Sau:

Doamne, Dumnezeule, care te îngrijeşti de toată făptura şi nu încetezi să dai fiilor tăi hrana cea de trebuinţă, te binecuvântăm pentru această masă frăţească la care ne-am adunat; în timp ce luăm hrana pentru întărirea trupului, te rugăm să sporeşti în noi credinţa, hrănită de cuvântul tău, ca să căutăm fără încetare împărăţia cerurilor. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

810. Sau:

Dumnezeule, care iubeşti viaţa, tu hrăneşti păsările cerului şi îmbraci crinii câmpului; te binecuvântăm pentru toată lucrarea mâinilor tale şi pentru această mâncare pe care ne-o pui înainte; cu umilinţă te rugăm, Doamne, ca, în bunătatea ta, să dai tuturor hrana cea de toate zilele. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

811. Sau: (dacă este preot sau diacon face şi semnul crucii)

Dumnezeule, în nemărginita-ţi bunătate, tu întăreşti unitatea fiilor tăi la Frângerea Pâinii; binecuvântează-ne pe noi şi aceste daruri pentru ca, stând cu bucurie la masă împreună, să nutrim neîncetat în noi viaţa frăţească. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

DUPĂ MASĂ


V. Voi binecuvânta pe Domnul în toată vremea.R. Lauda lui de-a pururi pe buzele mele.

Să ne rugăm.Ţie, Doamne, dăruitorul tuturor bunătăţilor, îi mulţumim, căci în îndurarea ta ne-ai adunat la această masă; te rugăm, aşadar, ca, întărindu-ne trupul, să putem străbate cu voioşie cărările acestei vieţi iar în cele din urmă să ajungem cu bine la ospăţul ceresc. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

813. Sau:

Doamne, tu dai hrană la toată făptura; păstrează-ne în iubirea ta pe noi care ne-am adunat la ceastă masă, şi fă-ne mai plini de grijă faţă de fraţii noştri, pentru ca, bucurându-ne astăzi că împărţim pâinea cu ei, să ne facem în cele din urmă părtaşi de ospăţul veşnic în împărăţia ta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

814. Sau:

Îţi mulţumim, Doamne, pentru că ai binevoit să ne refaci puterile la această masă; te rugăm ca hrana trupească pe care am primit-o să sporească în noi avântul spre cele spirituale. Tu care vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor. R. Amin.

Schema III

ÎNAINTE DE MASĂ

815. După ce s-a adunat comunitatea, cel care prezidează spune:

V. Să-l binecuvântăm pe Domnul pentru darurile sale.R. Să-i aducem mulţumiri Domnului în orice vreme.V. Lauda lui de-a pururi pe buzele noastre. R. Să-i aducem mulţumiri Domnului în orice vreme.

(Dacă este preot sau diacon, face semnul crucii)

Te lăudăm, Doamne, izvorul tuturor bunătăţilor; te rugăm să binecuvântezi aceste daruri ce ne sunt puse înainte şi să ne ajuţi ca, în spirit cu adevărat frăţesc, să fim şi să rămânem necontenit uniţi cu tine. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

DUPĂ MASĂ

816.

V. Fie numele Domnului binecuvântat R. De acum şi până-n veac.V. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. R. De acum şi până în veac.

Dumnezeule, Tatăl nostru, adunaţi la această masă de familie, îţi aducem mulţumiri pentru hrana pe care ne-ai pus-o înainte, din marea ta îndurare; dă-ne, te rugăm, harul ca şi noi, dăruind de bună voie fraţilor noştri din darurile tale, să ne facem părtaşi de ospăţul veşnic. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

Schema IV

ÎNAINTE DE MASĂ

817. Toţi îşi fac la început semnul crucii, iar cel care prezidează (dacă este preot sau diacon binecuvântează):

Binecuvântează-ne , Doamne, pe noi şi aceste daruri pe care le primi din bunătatea ta. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

818. Sau:

Ocroteşte-ne pe noi, Doamne, Dumnezeule, şi vino în ajutorul neputinţei noastre. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

819. Sau:

Întăreşte-ne, Doamne, cu darurile tale şi dă-ne mângâierea harului tău. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

820. Sau: (dacă este preot sau diacon, face semnul crucii)

Tu, Doamne, eşti izvorul oricărui bine; te rugăm să binecuvântezi aceste daruri pe care le primim cu bucurie şi recunoştinţă. R. Amin.

821. Sau:

Binecuvântat eşti, Tată atotputernic, care ne dai pâinea cea de toate zilele. Binecuvântat este Fiul tău Unul născut, care, fără încetare, ne hrăneşte prin cuvântul său. Binecuvântat este Duhul Sfânt, care ne-a adunat la această masă frăţească. R. Amin.

DUPĂ MASĂ


Îţi mulţumim, Dumnezeule atotputernic, pentru toate binefacerile tale. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.

823. Sau:

Ne-ai îndestulat, Doamne, cu bunătăţile şi darurile tale; binevoieşte a revărsa asupra noastră marea ta îndurare. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.

824. Sau:

Binecuvântat este Dumnezeu în darurile sale şi sfânt în toate lucrările sale. El care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

825. Sau:

Îţi aducem mulţumiri, Doamne, Părinte sfânt, pentru hrana ce nea-i dat-o spre a ne potoli foamea şi pentru băutura ce ne-ai pus-o înainte spre domolirea setei. Dă-ne, te rugăm, harul ca, ajungând părtaşi în cele din urmă la masa Împărăţiei tale, să-ţi cântăm neîncetat cântare de laudă. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

826. Sau:

Binevoieşte, Doamne, să-i răsplăteşti cu viaţa veşnică pe toţi cei care ne fac bine, pentru numele tău. R. Amin.

827. Sau:

Binevoieşte, Doamne, să întăreşti pe toţi oamenii cu hrana de care au nevoie pentru ca, împreună cu noi, să-ţi aducă mulţumire. R. Amin.

PARTEA A TREIA

BINECUVÂNTAREA LUCRURILORDESTINATE SAU CONSTRUITE

ÎN BISERICI PENTRU UZ LITURGICSAU DEVOŢIONAL

INDICAŢII PRELIMINARE LA PARTEA A TREIA

828. Biserica s-a îngrijit întotdeauna cu o râvnă deosebită ca lucrurile ce ţin într-un anumit mode cult să fie vrednice, potrivite şi frumoase şi, primind binecuvântarea, să fie folosite numai la desfăşurarea celebrărilor sacre, şi nu la uzul obişnuit, Biserica se străduieşte să păstreze acest obicei.De aceea, lucrurile destinate prin binecuvântare cultului divin, trebuie tratate cu respect de către toţi şi nu trebuie folosite în scopuri personale sau în uzul obişnuit.

829. Pentru ca Rânduielile pentru binecuvântarea lucrurilor destinate sau construite în biserici pentru uzul liturgic sau devoţional să se împlinească aşa cum se cuvine, pe lângă celebrările indicate în celelalte cărţi liturgice, se vor adăuga şi următoarele.

830. Când clădirile bisericilor se consacră lui Dumnezeu prin ritul sfinţirii sau sunt binecuvântate după rânduială, tot ce se află în ele, cu excepţia altarului, sunt binecuvântate prin însuşi acest rit al consacrării sau al binecuvântării, astfel încât nu mai este nevoie de o altă binecuvântare.

831. Unele binecuvântări, cum ar fi: binecuvântarea Crucii şi a imaginilor expuse veneraţiei publice; binecuvântarea clopotelor, a orgii şi a uşii bisericii, precum şi ridicarea staţiunilor Căii Crucii, deoarece din punct de vedere pastoral reprezintă un moment şi o semnificaţie deosebită în viaţa comunităţii bisericeşti, se celebrează de drept de către Episcop sau paroh. Totuşi, în împrejurări deosebite, în absenţa unui preot, pot fi celebrate de un diacon.

CAPITOLUL XXV

BINECUVÂNTAREA BAPTISTERIULUI


832. Printre cele mai importante părţi ale unei biserici este baptisteriul. Căci acolo se celebrează Botezul, primul sacrament al Noului Legământ prin care oamenii, aderând la Cristos prin credinţă, şi primind duhul înfierii lor64, se numesc copiii ai lui Dumnezeu, şi sunt65; uniţi cu Cristos printr-o moarte şi înviere asemănătoare cu a lui66, ei fac parte din trupul lui67. Pecetluiţi cu ungerea Duhului, ei devin templu sfânt al lui Dumnezeu68

precum şi mădulare ale Bisericii, «seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor cucerit de Dumnezeu»69.

833. Cum Botezul este începutul întregii vieţi creştine, fiecare catedrală şi fiecare biserică parohială trebuie să aibă baptisteriul, un loc de unde curge sau unde este păstrată apa de botez. Totuşi, din motive pastorale, cu aprobarea Ordinariului locului70 se poate păstra apa pentru botez şi în late biserici sau capele.

834. La construirea unui nou baptisteriu trebuie avut în primul rând în vedere ca ritualul Botezului să se poată celebra în condiţii bune şi demne, aşa cum este descris fie în Rânduiala Botezului copiilor fie în Rânduiala iniţierii creştine a adulţilor.

835. Fie că baptisteriul este separat de nava bisericii şi în el se celebrează în întregime ritualul Botezului, fie că apa de botez se păstrează chiar în nava bisericii, toate se vor pregăti astfel încât să fie evidentă legătura dintre Botez, cuvântul lui Dumnezeu şi Euharistia care este încununarea iniţierii creştine.

64 Cf. Rom 8,15.65 Cf. 1In 3,1; In 1,12; Rom 9,8.66 Cf. Rom 6,5.67 Cf. Ef 5,30; 1Cor 12,27; Rom 12,5.68 Cf. 1Cor 3,16-17; 6,19; 2Cor 6,16; Ef 2,21-22.69 1Pt 2,9.70 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala botezului copiilor, Indicaţii preliminare, n. 11.

836. Baptisteriul care se află în afara navei bisericii să fie vrednic de sacramentul care se celebrează în el şi rezervat în exclusivitate Botezului71, aşa cum se cuvine locului din care, ca din sânul Bisericii, oamenii sunt renăscuţi din apă şi Duh Sfânt.

837. Vasul în care se păstrează apa de Botez, mai ales în baptisteriu, trebuie să fie fix, lucrat cu îndemânare dintr-un material vrednic de el, să strălucească de curăţenie şi să poată fi folosit, dacă este cazul, şi pentru catehumenii ce sunt botezaţi prin scufundare72. Pentru ca simbolul să fie cât mai evident, vasul în care se păstrează apa de botez poate fi construit astfel încât apa să izvorască din el ca dintr-o adevărată fântână. De asemenea, să se aibă în vedere că, după nevoile fiecărei regiuni, apa să poată fi încălzită73.

RITUALUL BINECUVÂNTĂRII

838. Când se construieşte un nou baptisteriu sau se amenajează un loc pentru păstrarea apei de botez, se recomandă oficierea unui ritual special de binecuvântare care nu se foloseşte atunci când este vorba numai de un vas mobil «în care la nevoie, se pregăteşte apa pentru celebrarea ca va avea loc în presbiteriu»74.

CELEBRANTUL RITUALULUI

839. Deoarece administrarea Botezului constituie începutul acelei vieţi spirituale care într-o oarecare măsură provine de la Episcop75, marele preot pentru credincioşii săi întru Cristos şi depinde de el, se recomandă ca însuşi Episcopul, să binecuvânteze noile baptisterii sau locul de păstrare a apei pentru botez, care se construieşte în dieceza sa. Această misiune se poate încredinţa totuşi altui Episcop sau unui preot, mai cu seamă aceluia pe care îl are ca asociat şi ajutor în păstorirea credincioşilor pentru care se construieşte noul baptisteriu. Dacă prezidează Episcopul se vor adapta în mod adecvat cele prezentate mai jos.

ALEGEREA ZILEI

71 Ritualul Roman, Rânduiala Botezului copiilor, Indicaţii preliminare, n. 25.72 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala Botezului copiilor, Indicaţii preliminare, n. 22.73 Ritualul Roman, Rânduiala Botezului copiilor, Indicaţii preliminare, n. 20.74 Ritualul Roman, Rânduiala Botezului copiilor, Indicaţii preliminare, n. 19.75 Cf. Conc. Watt. II, Const. Despre Liturgie, Sacrosanctum Concilium, n. 41.

840. Pentru a scoate mai clar în evidenţă caracterul pascal al Botezului şi pentru a favoriza participarea credincioşilor, se alege în mod obişnuit pentru binecuvântarea baptisteriului ziua de duminică, mai cu seamă în timpul pascal sau Duminica ori în ziua în care se celebrează Botezul Domnului.Ritualul binecuvântării baptisteriului nu se va celebra însă în Miercurea Cenuşii, în Săptămâna Sfântă şi în ziua Pomenirii tuturor credincioşilor răposaţi.

PREGĂTIREA PASTORALĂ

841. Construirea unui baptisteriu este un moment de mare importanţă în viaţa spirituală a comunităţii creştine. De aceea, credincioşii nu numai că trebuie anunţaţi din timp despre binecuvântarea noului baptisteriu, ci se recomandă să fie pregătiţi dinainte pentru a participa activ la ritual. Trebuie să fie instruiţi mai ales în privinţa semnificaţiei şi simbolului locului în care se păstrează apa de botez, pentru a fi cuprinşi de veneraţie şi iubire faţă de Botez şi faţă de acest semn al lui.

LUCRURILE CARE TREBUIE PREGĂTITE

842. Pentru ritual se vor pregăti următoarele:– vasul în care se ţine apa de Botez, plin cu apă;– lumânarea pascală care va fi purtată în procesiune;– sfeşnicul pentru lumânare;– Ritualul Roman;– Lecţionarul;– cădelniţa şi vasul cu tămâie;– vasul în care se pune apa nou sfinţită, aspersor;– scaune pentru celebrant şi pentru ceilalţi oficianţi.

Când se conferă Botezul, în afară de acestea, se vor pregăti toate câte sunt necesare pentru celebrarea acestui sacrament.

843. La acest Ritual se vor folosi veşminte sacre de culoare albă sau festive. Se vor pregăti:– pentru Episcop: alba, crucea pectorală, stola, pluvialul sau casula dacă se celebrează şi Liturghia, mitra, cârja pastorală;– pentru preoţi: albe şi stole sau veşmintele pentru Liturghie;– pentru diaconi: albe, stole (dalmatice);

– pentru ceilalţi slujitori: albe sau alte veşminte legitim aprobate.

I. Binecuvântarea baptisteriuluiunită cu celebrarea Botezului


844. După ce s-a adunat poporul, celebrantul şi preoţii, diaconii şi ministranţii, îmbrăcaţi fiecare cu veşmintele specifice, vin prin nava bisericii spre baptisteriu. În fruntea lor merge un ministrant cu cădelniţa fumegândă; urmează un acolit purtând lumânarea pascală şi ceilalţi. Se recomandă ca cei care urmează să fie botezaţi să participe cu naşii la procesiune, iar dacă nu, se vor aduna într-un loc potrivit, în baptisteriu.

845. În timpul procesiunii, se cântă Litania tuturor sfinţilor.

846. Când procesiunea ajunge în baptisteriu, fiecare îşi ia locul stabilit. Lumânarea pascală se aşază în sfeşnicul pregătit în mijlocul baptisteriului sau lângă apa de botez. La terminarea Litaniei, celebrantul salută poporul zicând:

Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău. sau într-un al mod adecvat.

847. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei credincioşi pentru celebrare într-un mod adecvat, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, ne-am adunat aici pentru a celebra cu bucurie această binecuvântare. căci astăzi inaugurăm un nou loc de Botez şi oferim acestor aleşi ai lui Dumnezeu sacramentul naşterii din nou, pentru ca, prin îndurarea lui Dumnezeu, să intre în Biserică, poporul dobândit de el, să fie uniţi cu Cristos, întâiul născut între

mulţi fraţi şi, primind Duhul înfierii, să îndrăznească să se roage lui Dumnezeu Tatăl cu noul lor nume de fii.

848. Terminând acest îndemn, celebrantul, cu mâinile împreunate, spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă câteva clipe în tăcere. Apoi celebrantul, întinzându-şi braţele spune:

Dumnezeule, tu înmulţeşti fără încetare numărul fiilor tăi prin misterul naşterii din nou; te rugăm ca, tuturor celor renăscuţi din acest izvor al mântuirii, să le dai harul ca prin faptele şi viaţa lor să preamărească numele tău şi să sporească sfinţenia Maicii Biserici. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

PRIMIREA CELOR CARE VOR FI BOTEZAŢI

849. După terminarea rugăciunii, se face ritualul primirii celor care trebuie botezaţi. În funcţie de împrejurări, se poate folosi, adaptându-se corespunzător, fie ritualul prezentat la Rânduiala Botezului copiilor (nn. 36-43), fie ritualul descris în Rânduiala iniţierii creştine a adulţilor (nn. 246-251), în caz că acest ritual nu a fost făcut într-o a doua treaptă a iniţierii creştine (nn. 140-151).

LITURGIA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

850. Toate se săvârşesc ca în Rânduiala iniţierii creştine a adulţilor (nn. 252-253) şi în Rânduiala Botezului copiilor (nn. 44, 81, 112), alegând lecturile potrivite din Lecţionar76.

851. După citirea cuvântului lui Dumnezeu, celebrantul explică în omilie lecturile biblice pentru ca cei prezenţi să înţeleagă mai clar importanţa Botezului şi semnificaţia apei de Botez.

76 Cf. Lecţionarul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 751-760.

852. Ritualul dinainte de Botez se desfăşoară ca în Rânduiala iniţierii creştine a adulţilor (nn. 255-256) şi în Rânduiala Botezului copiilor (nn. 49-52).

BINECUVÂNTAREA NOULUI BAPTISTERIU

853. Cei care urmează a fi botezaţi vor fi aranjaţi în jurul noului baptisteriu: copii în braţele mamelor, iar adulţii stând în picioare împreună cu naşii. Apoi celebrantul îi îndeamnă pe credincioşi la rugăciune prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, a sosit timpul să binecuvântăm această cristelniţă prin rugăciunea Bisericii, pentru ca apa din ea, prin darul Duhului Sfânt, să fie pătrunsă de puterea sfinţitoare. Dar mai întâi să-l invocăm pe Dumnezeu Tatăl pentru aceşti slujitori ai lui N. şi N., care cer sfântul Botez: pe aceştia el însuşi i-a chemat şi i-a adus la această clipă a renaşterii; lor să binevoiască a le dărui lumină şi putere ca, uniţi definitiv cu Cristos, să ajungă la plinătatea vieţii.

Şi toţi se roagă un timp în tăcere. Atunci celebrantul, întors spre vasul umplut cu apă, cu braţele întinse, spune:

Dumnezeule, Creatorul lumii şi Părintele tuturor, ţie se cuvine să-ţi aducem laudă şi mulţumire pentru că ne îngădui să inaugurăm printr-un ritual solemn acest izvor de mântuire al Bisericii tale. Aici li se deschide oamenilor poarta vieţii spirituale; pentru ca, dacă le-a fost închisă poarta Paradisului, să li se deschidă cea a Bisericii. Se descoperă această apă în care cei întinaţi de vechiul păcat să se cureţe cu spălarea Botezului. Se răspândeşte apa şi în curgerea ei înlătură păcatele ca să rodească în noi vlăstare de virtuţi; ţâşneşte apa din coasta străpunsă a lui Cristos, şi celor care beau din ea le dă viaţă veşnică. Flacăra credinţei răspândeşte această lumină sfântă care împrăştie întunericul minţii şi le dezvăluie celor renăscuţi cereştile taine; aici creştinii, cufundaţi în undele ei, se fac părtaşi d moartea lui Cristos pentru ca, împreună cu el, să învie la o nouă viaţă. Te rugăm, Doamne, să trimiţi în această apă suflarea roditoare a Duhului tău: puterea

care a adumbrit-o pe Fecioară spre a-l naşte pe Întâiul-născut să facă rodnic sânul Bisericii, Mireasa lui Cristos, ca să-ţi odrăslească ţie, Părinte, fii nenumăraţi şi să dea viaţă locuitorilor cerului. Te rugăm, Doamne, ca poporul tău renăscut din această apă să ducă la îndeplinire în faptă ceea ce a făgăduit prin credinţă şi să arate în viaţa lor ceea ce a început să fie prin harul tău. Aceştia, diferiţi ca neam şi condiţie socială, să iasă înfrăţiţi din această baie dătătoare de viaţă, să se arate lumii ca fraţi prin iubire şi concetăţeni prin bună înţelegere; să devină fii care oglindesc chipul bunătăţii paterne, ucenici care păstrează cu fidelitate cuvintele Învăţătorului, temple în care să răsune glasul Duhului Sfânt. Să fie mărturisitori ai Evangheliei, înfăptuitori ai dreptăţii, să umple cu Duhul lui Cristos cetatea vremelnică în care locuiesc până când se vor învrednici a fi primiţi ca cetăţeni ai Ierusalimului celui veşnic. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

854. Apoi, punând tămâie în cădelniţă, celebrantul incensează baptisteriul.

855. După binecuvântarea baptisteriului, celebrarea Botezului continuă în funcţie de condiţia celor care trebuie botezaţi, potrivit Rânduielii Botezului copiilor (nn. 56-66) sau Rânduielii iniţierii creştine a adulţilor (nn. 217-234 sau 259-273).

ÎNCHEIERE

856. La Botezul copiilor, ritualul se încheie aşa cum este prevăzut în Rânduiala Botezului copiilor (nn. 67-71) sau în modul propus mai jos.

857. Celebrantul le binecuvântează pe mame, care poartă copiii în braţe, pe taţi şi pe popor spunând.

Dumnezeu, Creatorul tuturor, care împărtăşeşte oamenilor misterul paternităţii, să-i facă pe aceşti taţi mărturisitori şi crainici ai Evangheliei. R. Amin.

Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a binevoit să devină Fiul Preacuratei Fecioare Maria, să le dea acestor mame bucurii pentru fiii lor renăscuţi la viaţa veşnică. R. Amin.

Duhul Sfânt Mângâietorul, care i-a sfinţit pe aceşti copii, să locuiască de-a pururi în inimile lor. R. Amin.


858. După binecuvântare se recomandă să se cânte un cântec care să exprime bucuria pascală şi aducerea de mulţumire sau Magnificat.

859. Apoi diaconul face încheierea în mod obişnuit.

860. Potrivit unei tradiţii foarte vechi a Bisericii, pentru iniţierea creştină a adulţilor, după Botez, se conferă sacramentul Mirului, iar neofiţii iau parte pentru prima dată la Euharistie. Prin urmare, după Botez toate se desfăşoară ca în Rânduiala iniţierii creştine a adulţilor, nn. 227-234 sau nn. 266-273.

II. Binecuvântarea noului baptisteriu,fără conferirea Botezului


861. După ce s-a adunat poporul, celebrantul şi slujitorii, aşa cum s-a arătat mai sus (n. 844), se îndreaptă prin nava bisericii spre baptisteriu.

862. În acest timp se cântă antifonul:

Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele Mântuitorului.

Sau:

La tine, Doamne, este izvorul vieţii şi în lumina ta vom vedea lumină.

Împreună cu Ps 35(36), sau un alt cântec potrivit.

Ps 35(36),6-11

Doamne, până la ceruri e îndurarea ta *Şi adevărul tău până la nori.

Dreptatea ca munţii lui Dumnezeu +Iar judecăţile tale, ca adâncul mării *Oameni şi fiare izbăveşti, tu, Doamne!

(Se repetă antifonul)

Cât de nepreţuită e îndurarea ta, Dumnezeule! *Fii oamenilor în umbra aripilor tale vor nădăjdui;

Se vor sătura din belşugul casei tale *Şi din noianul desfătării tale îi vei adăpa.


Că la tine este izvorul vieţii; *

Întru lumina ta vom vedea lumină.Păstrează îndurarea ta peste cei ce te cunosc pe tine *

Şi dreptatea ta pentru cei cu inima curată.


Slavă Tatălui, şi Fiului, *Şi Sfântului Duh.

Precum era la început şi acum şi pururi *Şi în vecii vecilor. Amin.


863. Când procesiunea a ajuns la baptisteriu, se aşază cu toţii în locurile desemnate dinainte. Lumânarea pascală se aşază în sfeşnicul pus dinainte lângă locul de păstrare a apei de Botez. Terminându-se cântecul, celebrantul salută poporul spunând:

Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău.

sau într-un al mod potrivit.

864. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe credincioşi prin aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, ne-am adunat aici pentru a celebra cu bucurie această binecuvântare. Căci astăzi inaugurăm un nou loc de Botez şi oferim acestor aleşi ai lui Dumnezeu sacramentul naşterii din nou, pentru ca, prin îndurarea lui Dumnezeu, să intre în Biserică, poporul dobândit de el, să fie unit cu Cristos, întâiulnăscut între mulţi fraţi şi, primind Duhul înfierii, să

îndrăznească să se roage lui Dumnezeu Tatăl cu noul lor nume de fii.

865. Terminând îndemnul, celebrantul, cu mâinile împreunate spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă câteva clipe în tăcere. Apoi celebrantul, întinzându-şi braţele spune:

Dumnezeule, tu înmulţeşti fără încetare numărul fiilor tăi prin misterul naşterii din nou; te rugăm, ca tuturor celor renăscuţi din acest izvor al mântuirii, să le dai harul ca prin faptele şi viaţa lor să preamărească numele tău şi să sporească sfinţenia Maicii Biserici. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.


866. La terminarea acestora, celebrantul se aşază. Apoi se citesc unul sau mai multe texte din Sfânta Scriptură dintre cele propuse în Lecţionarul pentru iniţierea creştină în afara Vigiliei Pascale şi pentru Botezul copiilor, intercalându-se psalmi responsoriali sau momente de rugăciune în tăcere. Citirea Evangheliei însă trebuie să ocupe mereu locul principal.

867. După citirea cuvântului lui Dumnezeu se face omilia, în care celebrantul explică lecturile biblice, pentru ca cei prezenţi să înţeleagă mai bine importanţa Botezului şi semnificaţia apei de Botez.

BINECUVÂNTAREA NOULUI BAPTISTERIU

868. Apoi celebrantul îi îndeamnă pe credincioşi la rugăciune prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, a sosit timpul să binecuvântăm această cristelniţă, prin rugăciunea Bisericii, pentru ca apa din ea, prin darul Duhului Sfânt, să fie pătrunsă de puterea sfinţilor. Să-l rugăm cu umilinţă pe Dumnezeu Tatăl ca el să păstreze în comunitatea noastră credinţa creştină şi să întărească buna

înţelegere dintre suflete, căci atunci se deschide într-adevăr izvorul Botezului, când urechile oamenilor se deschid la cuvântul lui Dumnezeu, atunci minţile se luminează de lumina lui Cristos, când resping întunericul păcatului; atunci inimile se unesc fără şovăire cu Dumnezeu, când se leapădă cu tărie de cel rău şi de lucrările lui.

869. Şi toţi se roagă un timp în tăcere. Atunci celebrantul, întors spre vasul umplut cu apă, cu braţele întinse, spune:

Dumnezeule, Creatorul lumii şi Părintele tuturor, ţie se cuvine să-ţi aducem laudă şi mulţumire pentru că ne îngădui să inaugurăm printr-un ritual solemn acest izvor de mântuire al Bisericii tale. Aici li se deschide oamenilor poarta vieţii spirituale; pentru ca celor care le-a fost închisă poarta Paradisului, să li se deschidă cea a Bisericii. Se descoperă această apă în care cei întinaţi de vechiul păcat să se cureţe cu spălarea Botezului. Se răspândeşte apa şi în curgerea ei înlătură păcatele, ca să rodească în noi vlăstare de virtuţi; ţâşneşte apa din coasta străpunsă a lui Cristos şi celor care beau din ea le dă viaţă veşnică. Flacăra credinţei răspândeşte această lumină sfântă care împrăştie întunericul minţii şi le dezvăluie celor renăscuţi cereştile taine; aici creştinii, cufundaţi în undele ei, se fac părtaşi de moartea lui Cristos pentru ca, împreună cu el, să învie la o nouă viaţă. Te rugăm, Doamne, să trimiţi în această apă suflarea roditoare a Duhului tău: puterea care a adumbrit-o pe Fecioară spre a-l naşte pe Întâiul-născut să facă rodnic sânul Bisericii, Mireasa lui Cristos, ca să-ţi odrăslească ţie, Părinte, fii nenumăraţi şi să dea viaţă locuitorilor cerului. Te rugăm, Doamne, ca poporul tău renăscut din această apă să ducă la îndeplinire în faptă ceea ce a făgăduit prin credinţă şi să arate prin viaţa sa ceea ce a început să fie prin harul tău. Aceştia, diferiţi ca neam şi condiţie socială, să iasă înfrăţiţi din această baie dătătoare de viaţă să se arate lumii ca fraţi prin iubire şi concetăţeni prin bună înţelegere; să devină fii care oglindesc chipul bunătăţii paterne, ucenici care păstrează cu fidelitate cuvintele Învăţătorului, temple în care să răsune glasul Duhului Sfânt. Să fie mărturisitori ai Evangheliei, înfăptuitori ai

dreptăţii, să umple cu Duhul lui Cristos cetatea vremelnică în care locuiesc până când se vor învrednici a fi primiţi ca cetăţeni ai Ierusalimului celui veşnic. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

870. După ce se termină invocaţia asupra vasului unde se păstrează apa pentru botez, se cântă de obicei un cântec baptismal, de exemplu:

Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul slavei a tunat,Domnul peste ape multe.

Sau:

Glasul Tatălui răsună peste ape,Slava Fiului străluceşte şi iubirea Duhului Sfânt dă viaţă.

Sau:

Acesta este izvorul vieţii, care curăţeşte întreaga lume,Izvorând din rana lui Cristos.

Celebrantul pune tămâie în cădelniţă şi tămâiază baptisteriul.

871. La terminarea cântecului, după împrejurări, se poate face reînnoirea făgăduinţelor de la Botez.Celebrantul se adresează credincioşilor cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Iar acum, fraţilor, amintiţi-vă de credinţa pe care aţi mărturisit-o la iniţierea voastră creştină, pentru ca, călăuziţi de puterea Duhului Sfânt, să o puteţi mărturisi în fiecare zi.

Apoi celebrantul îi întreabă pe cei de faţă, spunând:

Credeţi în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului?

Toţi: Cred.Celebrantul:

Credeţi în Isus Cristos, Fiul său unic, Domnul nostru, născut din Maria Fecioara, răstignit şi îngropat, care a înviat din morţi şi şade la dreapta Tatălui?

Toţi: Cred.Celebrantul:

Credeţi în Duhul Sfânt, Sfânta Biserică catolică, împărtăşirea sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică?

Toţi: Cred.Celebrantul se alătură mărturisirii, proclamând credinţa Bisericii:

Aceasta este credinţa noastră. Aceasta este credinţa Bisericii, pe care suntem bucuroşi să o mărturisim, în Isus Cristos Domnul nostru.R. Amin.

În locul formulei Aceasta este credinţa noastră se poate folosi alta, după împrejurări, sau chiar un cântec potrivit, prin care comunitatea să-şi poată exprima într-un glas credinţa.

872. Apoi celebrantul ia aspersorul şi stropeşte adunarea credincioşilor cu apă din locul de curând binecuvântat, în timp ce comunitatea cântă antifonul, de exemplu:

Am văzut apă izvorând, (cf. Ez 47,1-2)Din parte a doua a templului, aleluia;Şi toţi aceia la care a ajuns această apă s-au mântuitŞi vor zice; Aleluia, aleluia.

Sau: (cf. App. n. 14)

Voi revărsa asupra voastră apă curată (Ez 36,25-26)Şi vă veţi curăţa de toată prihana voastră,Spune Domnul.

ÎNCHEIERE

873. Când se consideră potrivit, se poate face rugăciunea universală. Dintre rugăciunile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele.

Să ne rugăm într-un glas lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, cel care prin misterul pascal ne-a născut la viaţa nouă a fiilor săi din apă şi Duh Sfânt. Să-i spunem cu încredere:

R. Reînnoieşte în noi, Doamne, minunile puterii tale!

Părinte al îndurărilor, care l-ai plăsmuit pe om după chipul tău şi l-ai sfinţit prin Botez, fă ca totdeauna şi orice loc să ne amintim de darul şi de demnitatea noastră. R. Tu, care ai voit ca din coasta lui Cristos cel răstignit să izvorască apele Duhului Sfânt, fă ca undele dătătoare de viaţă pe care le sorbim să devină în noi izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică. R.Tu, care prin baia renaşterii ne-ai rânduit cu milostivire seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, ajută-ne ca împlinindu-ne datoriile de creştini, să vestim oamenilor binefacerile tale. R. Tu, care înmulţeşti mereu Biserica ta cu vlăstare noi, fă ca toţi cei renăscuţi din apa Botezului să rămână credincioşi prin viaţa lor sacramentului primit în credinţă. R. Tu, care ne-ai îngăduit cu bunăvoinţă să înălţăm acest izvor de mântuire, fă ca el să fie pentru cei de curând botezaţi baie dătătoare de viaţă, iar pentru noi un îndemn spre reînnoirea vieţii. R.

874. Apoi celebrantul introduce Rugăciunea domnească prin aceste cuvinte sau altele asemănătoare:

Amintindu-ne de Botezul nostru, în care am primit Duhul înfierii, şi îndemnaţi de învăţăturile mântuitoare, să-l rugăm pe Tatăl ceresc, spunând:

Toţi:

Tatăl nostru, care eşti în ceruri: sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ.Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Celebrantul adaugă:

Dumnezeule, care ai pus în revărsarea apelor putere de viaţă şi de moarte, fă ca cei înmormântaţi împreună cu Cristos să fie curăţiţi prin această apă de toate păcatele şi să învie împreună cu Cristos, îmbrăcaţi în haina albă a nemuririi. Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

875. După binecuvântare, se cântă un cântec ce exprimă bucuria pascală şi aducerea de mulţumire ori Magnificat.

876. Apoi diaconul face încheierea după obiceiul cunoscut.

CAPITOLUL XXVI

BINECUVÂNTAREA CU PRILEJULINAUGURĂRII SCAUNULUI EPISCOPAL,

A SCAUNULUI CELEBRANTULUI,A AMVONULUI, A TABERNACOLULUI

ŞI A CONFESIONALULUI


877. Toate cele care ţin de celebrarea liturgică şi care se află la locul lor în timpul sfinţirii sau binecuvântării unei biserici se vor considera binecuvântate în acelaşi timp cu aceasta. Totuşi, pentru a parte din ele, cum ar fi scaunul episcopal într-o catedrală, scaunul prezidenţial, amvonul sau pupitrul pentru proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, locul de păstrare a Preasfântului Sacrament sau tabernacolul euharistic, confesionalul, dacă se dau pentru prima oară în folosinţă sau se renovează, se poate crea un bun prilej de a fi prezentate şi recomandate credincioşilor printr-o celebrare adecvată.

878. Principiile şi normele prevăzute în cărţile liturgice privind confecţionarea şi aşezarea la locurile lor a acestor componente din interiorul bisericii, trebuie respectate cu grijă de către toţi.

879. Rânduielile prezentate aici pot fi folosite de un preot, care, păstrând structura ritualului, va adapta celebrarea după împrejurări.

I. Binecuvântarea scaunului episcopalsau a scaunului celebrantului

880. Scaunul episcopal este semnul prin excelenţă al magisteriului ce-i revine fiecărui Episcop în Biserica sa. De aceea, ritul inaugurării noului scaun episcopal poate fi celebrat numai de însuşi Episcopul diecezan sau, în împrejurări deosebite, de alt Episcop, care a primit mandat special.

881. Locul prezidenţial sau scaunul preotului celebrant semnifică atât funcţia de a conduce adunarea liturgică, cât şi cea de a călăuzi rugăciunea poporului sfânt.

882. Deşi acest rit este mai potrivit să fie unit cu celebrarea Liturghiei, nimic nu împiedică, într-o anumită situaţie, să fie însoţit numai de celebrarea cuvântului lui Dumnezeu.

A. În cadrul celebrării Liturghiei

883. La Liturghie, după venirea altarului şi incenzare, celebrantul merge în faţa tronului episcopal sau a scaunului celebrantului, îşi face semnul crucii şi spune:


884. Apoi celebrantul îi salută pe cei de faţă, folosind una din formulele propuse în Liturghierul Roman.

885. Apoi face, printr-un îndemn adecvat, o introducere în Liturghie, în acelaşi timp arătând credincioşilor sensul ritualului începutului care se referă la scaunul episcopal sau la scaunul celebrantului, de curând construite. Acest lucru se poate face cu cuvintele acestea sau altele asemănătoare:

Astăzi se va da pentru prima dată în folosinţă liturgică acest nou scaun episcopal (scaun al celebrantului). Fraţilor preaiubiţi, să-l lăudăm împreună pe Domnul şi Dumnezeul nostru care, prin slujitorii săi consacraţi slujirii sacre, binevoieşte să fie prezent, pentru ca prin ei să-i înveţe, să-i conducă şi să-i sfinţească pe credincioşi. Să-l rugăm să-i facă mai vrednici pe aceia care vor îndeplini această sfântă misiune.


886. După încheierea îndemnului, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi cu toţii se roagă câteva momente în tăcere. Apoi celebrantul continuă, cu braţele întinse:

Lăudăm într-un glas numele tău, Doamne, şi cu umilinţă te rugăm pentru ca tu, Păstorul cel bun, care ai venit plin de îndurare să aduni într-un singur staul oile rătăcite, prin cei pe care i-ai ales drept colaboratori ai adevărului, să-i hrăneşti pe credincioşii tăi, să-i ocroteşti printr-o cârmuire sfântă, până ce, în cele din urmă, şi oile, şi păstorii, se vor învrednici să intre cu bucurie în păşunea cea veşnică. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.R. Amin.

887. Apoi celebrantul, punând tămâie în cădelniţă, incenzează scaunul episcopal sau scaunul celebrantului. Apoi se aşază pe scaun, unde este incenzat de către un slujitor, în timp ce se cântă un cântec potrivit.

888. Omiţându-se actul penitenţial, Liturghia se continuă în modul obişnuit.

B. În cadrul celebrării cuvântului lui Dumnezeu

889. Dacă binecuvântarea scaunului episcopal sau a scaunului celebrantului se face în cadrul celebrării cuvântului lui Dumnezeu, se foloseşte următoare rânduială. Celebrantul, după salut, înainte de a merge la scaunul celebrantului, se adresează pe scurt credincioşilor, pentru a-i dispune pentru celebrare şi a ilustra sensul riturilor. Acest lucru se poate face cu cuvintele acestea sau cu altele asemănătoare:

Astăzi se va da pentru prima dată în folosinţă liturgică acest nou scaun episcopal (scaun al celebrantului). Fraţilor preaiubiţi, să-l lăudăm împreună pe Domnul şi Dumnezeul nostru care, prin slujitorii săi consacraţi slujirii sacre, binevoieşte să fie prezent, pentru ca prin ei să-i înveţe, să-i conducă şi să-i sfinţească pe credincioşi. Să-l rugăm să-i facă mai vrednici pe aceia care vor îndeplini această sfântă misiune.


890. După încheierea îndemnului, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi cu toţii se roagă câteva momente în tăcere. Apoi celebrantul continuă, cu braţele întinse:

Lăudăm într-un glas numele tău, Doamne, şi cu umilinţă te rugăm pentru ca tu, Păstorul cel bun, care ai venit plin de îndurare să aduni într-un singur staul oile rătăcite, prin cei pe care i-ai ales drept colaboratori ai adevărului, să-i hrăneşti pe credincioşii tăi, să-i ocroteşti printr-o cârmuire sfântă, până ce, în cele din urmă, şi oile, şi păstorii, se vor învrednici să intre cu bucurie în păşunea cea veşnică. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.R. Amin.

891. Apoi celebrantul, punând tămâie în cădelniţă, incenzează scaunul episcopal sau scaunul celebrantului. Apoi se aşază pe scaun, unde este incenzat de către un slujitor, în timp ce se cântă un cântec potrivit.


892. După incenzarea celebrantului se citesc texte din Sfânta Scriptură, după care poate urma un psalm responsorial sau momente de meditaţie în tăcere. Lectura din Evanghelie să aibă mereu locul principal.

893. Lecturi:

Neh 8,1-4a.5-6.8-10: «Ezdra stătea pe un postament de lemn făcut anume pentru a vorbi.»Is 40,9-11: «Precum păstorul îşi paşte turma.»Fap 10,34-38: «Noi suntem martori pentru tot ce a făcut.»Fap 13,15-32: «Noi vă aducem vestea cea bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri Dumnezeu a împlinit-o.»Lc 4,16-22a; «Ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra lui Isus.»

894. Psalmi responsoriali:

Ps 118(119),129.130.133.144.R. (105): «Făclie pentru paşii mei e cuvântul tău, Doamne.»Ps 18b(19b),8-9.10.15.

R. (cf. In 6,63c): «Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă.»

895. După citirea lecturilor, celebrantul face omilia, în care ilustrează atât lecturile biblice, cât şi prezenţa lui Cristos, întru a cărui persoană slujitorii sacri îşi desfăşoară menirea.


896. Apoi se face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, referitoare la împrejurări.

Domnul nostru Isus Cristos atât de mult a iubit Biserica sa, încât aceasta, instruită fiind de cuvintele divine şi hrănită cu sfintele taine, să rămână neclintită pe calea mântuirii. Lui, aşadar, să-i înălţăm laude, spunându-i:

R. Îţi mulţumim, Doamne!

Binecuvântat eşti, Doamne, care prin învăţătorii credinţei nu încetezi să ne înveţi Evanghelia ta. R. Binecuvântat eşti, Doamne, care pe noi, oile turmei tale, ne hrăneşti şi ne întăreşti mereu prin păstorii aleşi de tine. R. Binecuvântat eşti, Doamne, care prin vestitorii tăi ne chemi şi ne îndemni să-l preamărim pe Tatăl veşnic. R.


897. Apoi celebrantul continuă, cu mâinile întinse:

Doamne Isuse Cristoase, tu i-ai învăţat pe păstorii Bisericii tale nu să fie slujiţi, ci să slujească ei înşişi fraţilor lor; dăruieşte-le celor ce vor urca pe acest scaun harul de a proclama cu râvnă cuvântul tău şi de a împărţi cu vrednicie tainele tale, până când, împreună cu poporul încredinţat lor, să te laude fără încetare pe tine, care stai pe tronul cel veşnic. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. R. Amin.

ÎNCHEIERE

898. Apoi celebrantul încheie ritul, spunând, cu mâinile întinse asupra credincioşilor:

Să vă binecuvânteze Dumnezeu cu toată binecuvântarea cerească şi să vă facă sfinţi şi curaţi înaintea feţei sale; să vă povăţuiască prin cuvintele adevărului, să vă înveţe prin Evanghelia mântuirii şi să vă îmbogăţească de-a pururi în dragostea frăţească. R. Amin.

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt. R. Amin.


II. Binecuvântarea unui nou amvon

900. Amvonul sau locul din care este proclamat cuvântul lui Dumnezeu se cuvine să corespundă demnităţii acestui cuvânt şi să ţină treaz în mintea credincioşilor faptul că masa cuvântului lui Dumnezeu este întotdeauna pregătită. Iar această binecuvântare numai atunci se poate da, când este vorba de un amvon adevărat şi nu de un simplu pupitru mobil; să fie un amvon stabil, corespunzând demnităţii sale. În funcţie însă de structura fiecărei biserici, poate fi binecuvântat chiar şi un amvon mobil, însă când acesta corespunde întru totul menirii sale şi este lucrat cu măiestrie.

901. Acest ritual poate fi celebrat fie împreună cu Liturghia, fie cu ocazia unei alte celebrări a cuvântului lui Dumnezeu.

A. În cadrul Liturghiei

902. La Liturghie se fac toate în mod obişnuit, până la rugăciunea zilei, inclusiv. La procesiunea de intrare se aduce Evangheliarul şi se depune pe altar. Se recomandă ca proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu să se

desfăşoare în modul următor: doi lectori, dintre care unul aduce Lecţionarul Liturghiei, vin la celebrat împreună cu psalmistul.Celebrantul, în picioare, ia Lecţionarul, îl arată poporului şi rosteşte aceste cuvinte sau alte cuvinte potrivite:

Pururi să răsune în această aulă cuvântul lui Dumnezeu, care să vă descopere misterul lui Cristos şi să înfăptuiască mântuirea voastră în Biserică. R. Amin.

903. Apoi celebrantul încredinţează Lecţionarul primului lector. Lectorii şi psalmistul merg la amvon, ducând Lecţionarul, astfel încât să poată fi văzut de toţi.

904. Lecturile se iau fie de la Liturgia zilei, fie în modul următor: lectura întâi din Neh 8,1-4a.5-6.8-10, după cum urmează Ps 18b(19b),8-9.10.15, cu răspunsul: R. Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă; dacă se citeşte şi a doua lectură, aceasta poate fi din 2Tim 3,14 – 4,5a; Evanghelia se recomandă a fi Lc 4,14-22a, cu aclamaţia: Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu, cu sau fără Aleluia, potrivit timpului liturgic.

905. După lectura a doua, diaconul sau, în lipsa acestuia, preotul ia Evangheliarul de pe altar şi îl duce la amvon, fiind precedat de slujitori cu lumânări şi tămâie.

906. După Evanghelie, celebrantul face omilia, în care ilustrează atât lecturile biblice, cât şi prezenţa lui Cristos în cuvântul lui Dumnezeu.

907. Apoi Liturghia se continuă în modul obişnuit: dacă se consideră potrivit, se rosteşte Crezul, astfel încât credincioşii să înţeleagă faptul că trebuie să răspundă prin credinţă lui Dumnezeu care le vorbeşte.

B. În cadrul celebrării cuvântului lui Dumnezeu

908. Dacă binecuvântarea amvonului are loc în cadrul celebrării cuvântului lui Dumnezeu, se foloseşte această rânduială. Preotul, după salut, le vorbeşte scurt credincioşilor pentru a-i pregăti pentru celebrare şi explică

semnificaţia ritualului. Poate face acest lucru cu aceste cuvinte sau altele asemănătoare:

Ne-am adunat aici, fraţilor, ca să inaugurăm acest amvon şi să-l dăm în uzul sacru, pentru a fi pentru toţi un semn văzut al acelei mese a cuvântului lui Dumnezeu care este cea dintâi şi cea mai necesară hrană a vieţii noastre creştine. Să participăm cu atenţie la această celebrare, ascultându-l cu credinţă pe Dumnezeu care ne vorbeşte, pentru ca cuvintele sale să fie cu adevărat pentru noi duh şi viaţă.

909. Încheind îndemnul, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă câteva momente în tăcere. Apoi celebrantul continuă, cu braţele întinse:

Dumnezeule, care în belşugul iubirii tale binevoieşti a ne numi prieteni, dăruieşte-ne cu bunătate harul Duhului Sfânt, pentru ca având parte din plin de bucuria cuvântului tău, să ne umplem de ştiinţa Fiului tău preaiubit. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.


910. Apoi se citesc texte potrivite din Sfânta Scriptură, urmate fie de un psalm responsorial, fie de un timp de tăcere pentru meditaţie. Citirea Evangheliei va avea însă întotdeauna locul principal.

911. Lecturi:

Neh 8,1-4a.5-6.8-10: «Se citea în cartea Legii şi se lămureau cele citite.»2Tim 3,14 – 4,5a: «Sfintele Scripturi pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţă.»Lc 4,16-22a: «Azi s-a împlinit Scriptura aceasta.»

912. Psalmi responsoriali:

Ps 18b(19b),8-9.10.15.R. (cf. In 6,63c): «Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă.»

Ps 118(119),129.130.135.144.R. (105): «Făclie pentru paşii mei este cuvântul tău, Doamne.»

913. După încheierea lecturilor, celebrantul ţine o omilie în care explică atât lecturile biblice, cât mai ales prezenţa lui Cristos în cuvântul lui Dumnezeu.

914. Dacă pare oportun, se poate recita sau cânta Crezul.


915. Apoi se face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Fraţilor, Dumnezeu Tatăl ne dăruieşte să ascultăm Cuvântul său făcut trup, ca să ne hrănim cu el şi să trăim în credinţă prin el. să-l rugăm, aşadar, într-un glas:

R. Cuvântul lui Cristos să locuiască în noi cu prisosinţă!

Fă, Doamne, ca ucenicii lui Cristos, Fiul tău, să soarbă cu ardoare cuvântul tău şi să fie mărturisitori devotaţi ai lui în lume R. Dă-ne, Doamne, ca, pătrunzând tainele cuvântului tău, să fim râvnici în credinţă şi înclinaţi necontenit spre fapte bune. R. Revărsând în noi, Doamne, lumina cuvântului tău, ajută-ne să creştem în cunoaşterea ta şi a noastră, ca să-ţi împărtăşim iubirea şi să-ţi slujim cu credinţă. R. Ajută-i, Doamne, pe slujitorii cuvântului tău să creadă cu inima şi să dovedească prin fapte ceea ce vestesc prin cuvânt. R.


916. Apoi, celebrantul, cu braţele întinse, continuă:

Dumnezeule, tu ai binevoit să-i chemi pe oameni din întuneric la lumina ta minunată; se cuvine să-ţi aducem mulţumiri, căci nu îngădui niciodată să rămânem lipsiţi de hrana plăcută a cuvântului tău şi nouă, celor adunaţi în această biserică, ne

vesteşti minunile cuvintelor tale, repetându-le fără încetare. Te rugăm, aşadar, Doamne, ca glasul Fiului tău să răsune în urechile noastre, pentru ca, urmând cu credinţă ceea ce ne-a dăruit Duhul Sfânt, să fim vrednici a deveni nu atât ascultători ai cuvântului tău, cât şi înfăptuitori plini de râvnă ai lui. Vestitorii cuvântului tău să ne arate căile vieţii, pe care, mergând neobosit, să-l urmăm pe Cristos Domnul şi să putem dobândi viaţa veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

917. Apoi celebrantul încheie ritualul, spunând, cu mâinile întinse asupra credincioşilor:

Să vă binecuvânteze pe voi Dumnezeu cu toată binecuvântarea cerească şi să vă facă sfinţi şi curaţi înaintea feţei sale; să reverse din belşug asupra voastră bogăţia slavei sale, să vă povăţuiască prin cuvintele adevărului, să vă înveţe prin Evanghelia mântuirii şi să vă îmbogăţească de-a pururi în dragoste frăţească. R. Amin.


III. Rânduiala binecuvântării cu ocazia inaugurării unui nou tabernacol euharistic

919. Tabernacolul folosit pentru păstrarea Euharistiei trebuie să ne ţină trează în minte atât prezenţa Domnului care decurge din Jertfa liturgică, cât şipe fraţi, pe care trebuie să-i îmbrăţişăm în iubirea lui Cristos. Căci dăruind misterele încredinţate ei de Cristos Domnul, Biserica, la începuturile sale, păstra Euharistia pentru bolnavi şi muribunzi. Această hrană cerească păstrată în sacristiile bisericilor era adorată.

920. Ritualul acestei binecuvântări se face în cadrul celebrării Liturghiei. Pentru aceasta, păstrând părţile fixe, se vor alege în mod potrivit lecturile şi rugăciunile de la Liturghiile Preasfântului Sacrament77. În omilie, după

77 Liturghierul Roman, Rânduiala Lecturilor Liturghiei, nn. 976-981.

explicarea cuvântului lui Dumnezeu, se va arăta credincioşilor semnificaţia acestui ritual.

921. După rugăciunea universală, celebrantul, stând în apropierea tabernacolului care trebuie binecuvântat, se întoarce spre mulţime şi îi invită pe credincioşi la rugăciune, spunând:

Să ne rugăm.

Şi se roagă, eventual, cu toţii câtva timp în tăcere. Apoi, cu braţele întinse, celebrantul face rugăciunea binecuvântării:

Doamne, Părinte sfânt, care ai dăruit din cer oamenilor pâinea cea adevărată, binecuvântează-ne cu bunăvoinţă pe noi şi acest tabernacol pe care l-am pregătit ca adăpost pentru a primi sacramentul Trupului şi Sângelui Fiului tău, astfel ca, adorându-l pe Cristos prezent aici, să ne facem veşnic părtaşi de misterul răscumpărării sale.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

922. Apoi celebrantul, punând tămâie în cădelniţă, incenzează tabernacolul.

923. Apoi Liturghia se desfăşoară în mod obişnuit, dar după Împărtăşirea credincioşilor, pixida cu Sfântul Sacrament rămâne pe masa altarului.Sfârşindu-se rugăciunea de după Împărtăşanie, în funcţie de împrejurări, se poate rândui o procesiune prin biserică spre capela sau locul unde se află tabernacolul ce trebuie binecuvântat.În timpul procesiunii se cântă un antifon potrivit (cf. App., n. 15) cu un psalm, de exemplu: «Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul.», cu Ps 33(34),2-3.4-5.6-7.8-9 sau un cântec obişnuit, de exemplu: «Ave, verum Corpus, natum ex Maria Virgine» (cf. App., 16) sau un alt cântec potrivit.

924. Când procesiunea a ajuns la tabernacol, celebrantul aşază pixida în tabernacol, lăsând uşiţa deschisă. Punând tămâie în cădelniţă, îngenunchează şi incenzează Preasfântul Sacrament. După un timp î care toţi se roagă în tăcere, uşa tabernacolului este închisă.

925. Apoi diaconul, dacă este de faţă, sau chiar celebrantul, poate rosti îndemnul, folosind aceste cuvinte sau altele asemănătoare:

Plecaţi-vă capetele pentru binecuvântare.

Apoi, celebrantul, întinzându-şi braţele asupra poporului, îl binecuvântează, zicând:

Dumnezeu celebrantul atotputernic şi milostiv care a rânduit ca Fiul său să fie pe pământ templu adevărat şi viu să vă binecuvânteze şi să vă sfinţească pe voi prin misterul morţii şi învierii sale, pe care îl adoraţi cu pietate.R. Amin.

Cristos, celebrantul care s-a urcat în chip văzut la cer ca să vă pregătească un loc în casa Tatălui şi care este prezent în chip nevăzut în Sfântul Sacrament ca să reverse necontenit harul jertfei sale, să vă ajute şi să vă întărească de-a pururi cu bunăvoinţă.R. Amin.

Domnul nostru, prezent în Euharistie, să fie pentru voi care v-aţi adunat aici şi care meditaţi cu evlavie lucrarea mântuirii , izvor nesecat de apă vie spre viaţa veşnică.R. Amin.

926. Sau, rugându-se asupra poporului, celebrantul spune:

Ajută-ne, Doamne, pe noi slujitorii tăi să sporim în credinţă şi în har, pentru ca, cinstind cu râvnă iubirea Fiului tău între noi să ne bucurăm din belşug de misterul mântuirii noastre.R. Amin.

După rugăciune, adaugă:

Şi binecuvântarea lui Dumnezeu cel atotputernic, a Tatălui, şi a Fiului, şi al Sfântului Duh, să coboare asupra voastră şi să rămână pururi cu voi. R. Amin.

927. Dacă nu poate avea loc procesiunea, după rugăciunea Împărtăşaniei, pixida va fi aşezată în tabernacol, a cărui uşiţă rămâne deschisă. Punând tămâie în cădelniţă, celebrantul, îngenunchind, incenzează Preasfântul Sacrament.

928. Apoi, după un oarecare timp în care se roagă cu toţii în tăcere, celebrantul închide uşiţa tabernacolului şi binecuvântează poporul, alegând una din formulele indicate la nn. 925-926.

929. Apoi diaconul, dacă este prezent, sau însuşi celebrantul, trimite poporul în modul obişnuit.

IV. Rânduiala binecuvântării cu ocaziainaugurării unui nou scaun pentru celebrarea

sacramentului Spovezii

930. Scaunul pentru celebrarea sacramentului Spovezii aşezat în biserică, exprimă mai bine faptul că mărturisirea şi iertarea păcatelor este o acţiune liturgică legată de trupul mistic al Bisericii şi este rânduită pentru o participare reînnoită a fraţilor la jertfa lui Cristos şi a Bisericii.

931. Ritualul acestei binecuvântări nu va fi celebrat niciodată în cadrul Liturghiei; se va face însă împreună cu o altă celebrare penitenţială.


932. După ce s-a adunat poporul, se poate cânta psalmul, antifonul sau un alt cântec potrivit.

933. La sfârşitul cântecului, preotul spune:



Amin.

934. Apoi, preotul îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Har vouă, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl prin Isus Cristos în Duhul Sfânt, care este iertarea tuturor păcatelor.

Sau alte cuvinte potrivite luate mai ales din Sfânta Scriptură sau din Rânduiala Penitenţei, nn. 94-96. Toţi răspund:

Şi cu duhul tău.

Sau în alt mod potrivit.

935. Apoi preotul le explică pe scurt celor de faţă semnificaţia ritualului, lucru pe care îl poate face cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Ritualul binecuvântării la care luăm parte în spirit de credinţă, ne îndeamnă înainte de toate să-i aducem nesfârşite mulţumiri lui Dumnezeu care îşi arată atotputernicia, iertându-ne şi îndurându-se de noi la nesfârşit. Căci în acest scaun de spovadă ne aşezăm ca păcătoşi şi ne ridicăm din el îndreptăţiţi, bucurându-ne de misterul reconcilierii pe care Cristos Isus l-a încredinţat Bisericii sale spre a fi înfăptuit. Tot el a îngăduit ca cei care sunt apăsaţi de greutatea păcatelor, venind la acest scaun, să fie eliberaţi, şi cei întinaţi de noroiul păcatelor, să se cureţe în sângele Mielului.


936. Apoi începe celebrarea cuvântului. Lectorul sau unul dintre cei prezenţi ori însuşi preotul citeşte un text din Sfânta Scriptură, ales dintre cele propuse în Lecţionar pentru Rânduiala Penitenţei78 sau dintre cele propuse mai jos:

2Sam 12,1-9.13: «I-a spus David lui Natan: Am păcătuit faţă de Domnul.»Ez 18,20-32: «Dacă celebrantul necredincios va face pocăinţă, va rămâne în viaţă şi nu va muri.»2Cor 5,17-21: «Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu sine.»Mt 9,1-8: «Îndrăzneşte, fiule: păcatele îţi sunt iertate.»Lc 7,36-50: «Îi sunt iertate păcatele ei cele multe, căci a iubit mult.»

78 Ritualul Roman, Rânduiala Penitenţei, IV, nn. 101-201.

937. După caz, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau un alt cântec potrivit:

Ps 31(32),1-2.3-4.6-7.R. (5c): «Voi mărturisi fărădelegile mele Domnului.»Ps 129(130),1-2.3-4.5-6b.6c-8.R. (7bc): «La Domnul este îndurare şi belşug de mântuire la el.»

938. După terminarea lecturilor, preotul ţine omilia, în care explică atât lecturile biblice, cât şi importanţa eclezială a sacramentului Pocăinţei.


939. Apoi se face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Fraţilor, să-i aducem mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl atotputernicul care prin moartea şi învierea Fiului său în darul Duhului Sfânt, ne-a smuls din puterea întunericului şi ne-a dăruit iertarea tuturor păcatelor:

R. Îţi mulţumim ţie, Doamne.

Binecuvântat eşti, Doamne, care l-ai dăruit pe Fiul tău pentru păcatele noastre, ca să ne aducă pe noi, smulşi din întunericul păcatelor, la lumina şi pacea împărăţiei tale. R. Binecuvântat eşti, Doamne, care prin Duhul Sfânt cureţi inima noastră de lucrările morţii. R. Binecuvântat eşti, Doamne, care în slujba împăcării faci necontenit lucruri mari şi minunate, pentru ca, celor ce le oferi bunătatea ta să le dăruieşti odată viaţa veşnică. R.

940. Apoi celebrantul continuă, cu braţele întinse:

Vrednic şi drept este să-ţi mulţumim întotdeauna şi pretutindeni, atotputernic veşnic Dumnezeu, care pedepseşti cu dreptate şi ierţi cu blândeţe, mereu îngăduitor, căci prin această lege mereu ne

pregăteşti astfel încât strunindu-ne fără încetare să nu murim pentru vecie şi cruţându-ne, ne dai timp să ne îndreptăm.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

941. Apoi preotul încheie ritualul, cu braţele întinse asupra credincioşilor, spunând:

Să vă binecuvânteze Tatăl care ne-a chemat la înfiere ca fii.R. Amin.

Să ne ajute Fiul care ne-a primit ca fraţi.R. Amin.

Să ne stea alături Duhul care ne-a făcut templu al său.R. Amin.

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh.R. Amin.


CAPITOLUL XXVII

BINECUVÂNTAREAUNEI UŞI NOI A BISERICII


943. În cadrul unor celebrări liturgice, cum ar fi Botezul, Căsătoria şi Înmormântarea, credincioşii sunt primiţi la uşa bisericii. Prin, în zilele stabilite ale anului liturgic, se intră în procesiune în biserică.De aceea, se dovedeşte potrivit ca uşa bisericii, atât prin construcţia, cât şi prin frumuseţea ei să fie un semn al lui Cristos, care a spus: «Eu sunt poarta oilor.» (In 10,7) şi totodată al celor care merg pe drumul sfinţeniei ce duce la locuinţa lui Dumnezeu.

944. La construirea unei noi uşi de biserică, credincioşii pot avea prilejul de a se gândi atât la aspectul exterior, cât şi la semnificaţia interioară a întregii clădiri, pentru care uşile servesc de intrare.Aşadar, se cuvine să se adreseze lui Dumnezeu o rugăciune specială pentru binecuvântare uşilor, iar credincioşii să se adune pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a se ruga.

945. Această Rânduială poate fi celebrată de un preot, care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, poate lua elementele care se potrivesc mai bine locului şi persoanelor.


946. După ce comunitatea s-a adunat, se cuvine să se cânte în faţa bisericii un cântec potrivit, de exemplu antifonul (cf. App., n. 17):

Porţi înălţaţi-vă, deschideţi-vă porţi din vechime.

Cu Ps 23(24). La încheierea cântecului celebrantul spune:




Harul şi pacea să fie cu voi toţi în Biserica sfântă a lui Dumnezeu.


Şi cu duhul tău. sau în alt mod potrivit

948. Apoi, celebrantul le vorbeşte pe scurt credincioşilor ca să-i pregătească pentru celebrare şi ca să explice ritualul. Aceasta se poate face cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor, ne-am adunat aici spre a împodobi cu binecuvântare uşa acestei biserici. Să participăm cu evlavie la rânduiala sfântă şi să-l rugăm cu umilinţă pe Dumnezeu ca toţi cei care vor intra în biserică pe această poartă spre a asculta cuvântul lui Dumnezeu şi spre a celebra tainele divine, să urmeze cu gând pios glasul lui Cristos, celebrantul care se oferă pe sine ca poartă a vieţii veşnice.

949. După îndemn, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apo celebrantul continuă, cu braţele întinse:

Dumnezeule, care ai binevoit să numeşti poporul tău Biserică, fă ca mulţimea adunată în numele tău să se teamă de tine, să te iubească şi să te urmeze şi, sub călăuzirea ta, să ajungă la cele cereşti pe care le-ai făgăduit.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.


950. Apoi lectorul sau unul dintre cei de faţă sau însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Ap 21,2-3.23-26Citire din Apocalipsul sfântului apostol IoanŞi am văzut, coborându-se din cer, de la Dumnezeu, noul Ierusalim, cetatea sfântă, împodobită ca o mireasă pentru mirele ei. Şi am auzit dinspre tronul divin un glas puternic ce zicea: „Iată, locuinţa lui Dumnezeu este între oameni. El va locui cu ei şi ei vor fi poporul lui; şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.” Nici de lună ce să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu o lumina şi făclia ei era Mielul. Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor. Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo. Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor.

951. Sau:

Is 26,1-9: «Deschideţi porţile şi va intra un neam drept.»Ier 7,1-7: «Stai în uşa casei Domnului şi propovăduieşte acolo.»In 10,1-10: «Eu sunt poarta oilor.»


Ps 99(100),2.3.4.5.R. (2b): «Slujiţi Domnului cu veselie.»Ps 117(118),1 şi 4.15-16.19-20.22-23.R. (26): «Binecuvântat este celebrantul care vine în numele Domnului.»

953. După caz, celebrantul le vorbeşte pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă, în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


954. Când se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării, se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Noi, pietrele vii, zidite pe Cristos, piatra cea aleasă, pe el să-l rugăm pentru Biserica sa iubită şi să ne mărturisim încrederea în ea spunând:

R. Aceasta este casa lui Dumnezeu şi poarta cerului!

Doamne Isuse, tu eşti păstorul veşnic şi uşa oilor; sporeşte, adună şi ocroteşte staulul tău. R. Doamne Isuse, tu ai zidit casa ta pe stâncă; întăreşte Biserica ta în credinţă statornică şi fidelitate. R. Doamne Isuse, din coasta ta au curs sânge şi apă; reînnoieşte Biserica ta prin sacramentele noului şi veşnicului legământ. R. Doamne Isuse, prezent în mijlocul acelora care se adună în numele tău, ascultă rugăciunea într-un suflet a Bisericii tale. R. Doamne Isuse, tu împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, facă sălaş la cei ce te iubesc; desăvârşeşte Biserica ta în iubire. R. Doamne Isuse, tu nu alungi niciodată pe celebrantul ce vine la tine; primeşte-i pe toţi păcătoşii în casa Tatălui tău. R.

Urmează rugăciunea binecuvântării ca mai jos.

955. Când nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, celebrantul îndeamnă credincioşii la rugăciune, spunând aceste cuvinte sau altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, ne-am adunat aici cu bucurie pentru a inaugura cu binecuvântare această noua uşă a bisericii. Să-l rugăm, aşadar, cu umilinţă, pe Dumnezeu, să binevoiască a ne sta alături cu harul său.

Şi, după caz, toţi se roagă un timp în tăcere.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––



Te binecuvântăm, Doamne, Părinte sfânt, care l-ai trimis pe Fiul tău în lumea aceasta ca, prin sângele vărsat, să-i adune pe oamenii împrăştiaţi prin dezbinarea păcatului, iar el însuşi să fie, celor ce se unesc într-o singură turmă, păstor şi poartă; dacă va intra cineva prin ea, va fi mântuit; şi va intra, şi va ieşi, şi păşune va afla. Te rugăm, aşadar, Doamne, ca aceşti credincioşi ce intră pe această uşă. Prin Cristos, Fiul tău, să poată ajunge în Duhul unic la tine, Părinte, şi, alergând cu încredere spre Biserica ta, stăruind prin credinţa ei în învăţătura Apostolilor, în împărtăşirea frângerii pâinii, în rugăciune neîncetată, să crească necontenit în zidirea Ierusalimului ceresc.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

957. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul stropeşte, după caz, uşa şi punând tămâie, o incensează.

ÎNCHEIERE

958. Apoi celebrantul binecuvântează poporul, cu braţele întinse asupra credincioşilor, spunând:

Dumnezeu, Stăpânul cerului şi al pământului, care a voit să vă adune astăzi pentru binecuvântarea acestei uşi, să vă îngăduie să intraţi pe porţile Domnului aducându-i mulţumire, în curţile lui, cu cântări de laudă, până la moştenirea fericirii veşnice. R. Amin.


CAPITOLUL XXVIII

BINECUVÂNTAREAUNEI NOI CRUCI EXPUSE SPRE

ADORAŢIE PUBLICĂ


960. Între reprezentările sfinte, imaginea Crucii preţioase şi dătătoare de viaţă79 deţine locul principal, fiindcă este simbolul întregului mister pascal. Nici o altă imagine nu este mai dragă poporului creştin şi mai veche. Prin sfânta Cruce este reprezentată suferinţa lui Cristos şi triumful morţii lui şi, totodată, aşa cum învaţă sfinţii Părinţi, este vestită a doua lui venire la fel de glorioasă.

961. Imaginea Crucii nu se expune pentru a fi adorată de credincioşi numai în Săptămâna VI, la Patima Domnului şi în sărbătoarea Înălţării, în ziua de 14 septembrie, aşa cum se sărbătoresc trofeul lui Cristos şi arborele vieţii, dar se înalţă în biserică şi se aşază în faţa poporului ori de câte ori acesta se adună pentru celebrarea diferitelor ritualuri şi chiar în locuinţele particulare ale creştinilor se pune la un loc însemnat. În condiţii deosebite de timp şi spaţiu, credincioşii pe drept ridică în mod public Crucea, care să fie mărturia iubirii lor şi semnul acelei iubiri cu care Dumnezeu îi însoţeşte pe toţi oamenii.

962. Se cuvine însă, mai ales dacă este vorba de Crucea care se aşază într-un loc însemnat al bisericii, ca pe lemnul crucii să fie lipit şi chipul lui Cristos răstignit.

963. Rânduiala oferită aici poate fi oficiată de un preot, care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, va adapta celebrarea la împrejurări. Dacă ritualul este prezidat în mod excepţional de Episcop, se vor adapta toate cum se cuvine.

964. Binecuvântarea noii Cruci se poate face în orice zi şi la orice oră, în afară de Miercurea Cenuşii, Triduumul Pascal şi Sărbătoarea tuturor credincioşilor răposaţi; se alege mai cu seamă o zi în care credincioşii să se poată aduna în număr cât mai mare. Credincioşii sunt pregătiţi cum se cuvine pentru a participa în mod demn la ritual.

79 Conc. Nicaeum II, Act. VII: Mansi XIII, 378; DS, 601.

965. Ritualul descris în acest capitol priveşte numai două situaţii:a) Când trebuie binecuvântată în mod solemn Crucea ridicată într-un loc public, separat de biserică;b) Când trebuie binecuvântată Crucea principală care se ridică în nava bisericii unde se adună comunitatea credincioşilor.


966. Când se poate, e bine ca adunarea credincioşilor să se îndrepte în procesiune din biserică sau dintr-un alt loc potrivit spre locul unde este înălţată Crucea ce trebuie binecuvântată. Dacă nu se poate face procesiune sau nu se consideră potrivit, credincioşii se adună în locul unde este ridicată Crucea care urmează a fi binecuvântată.

967. După ce poporul s-a adunat, celebrantul îi salută pe credincioşi, spunând:

Harul Domnului nostru Isus Cristos, care a atârnat pe cruce pentru noi, să fie cu voi toţi.



968. Apoi celebrantul le vorbeşte pe scurt credincioşilor, ca să-i pregătească pentru celebrare şi ca să explice semnificaţia ritualului, ceea ce se poate face cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, noi, care vom binecuvânta în mod solemn noua Cruce, să cinstim în credinţă planul veşnic al lui Dumnezeu, prin care misterul Crucii a devenit sacrament al îndurării dumnezeieşti.Privind Crucea, să ne amintim că pe ea s-a împlinit sacramentul iubirii cu care Cristos a iubit Biserica sa. Salutând Crucea, să ne reamintim că, înlăturând orice dezbinare prin sângele său, Cristos a făcut din diversele neamuri un singur Popor al lui Dumnezeu.Adorând Crucea, să ne gândim că noi suntem şi ne mărturisim discipoli ai lui Cristos şi purtându-ne fiecare crucea zilnică, să îl

urmăm cu iubire, să ne străduim, aşadar, să participăm cu luare-aminte la această celebrare, pentru ca misterul Crucii să ni se dezvăluie mai puternic şi să putem cunoaşte mai bine semnificaţia lui.

969. La terminarea îndemnului, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă u timp în tăcere. Apoi celebrantul continuă:

Dumnezeule, Fiul tău, care avea să vină la tine din această lume, atârnând pe lemnul crucii, a împăcat cu tine neamul omenesc; Priveşte spre aceşti slujitori ai tăi care au înălţat acest semn al mântuirii şi fă ca, întăriţi de harul lui, purtându-şi crucea zilnică şi mergând pe căile Evangheliei, să ajungă în mod fericit la limanul ceresc.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

970. Dacă este necesar, diaconul îndeamnă:

Să mergem în pace.

971. Şi procesiunea se dispune spre locul unde a fost înălţată Crucea. În timp ce procesiunea înaintează, se cântă antifonul (cf. App., n. 18):

Iar noi se cuvine să ne lăudăm în crucea Domnului nostru Isus Cristos.

Împreună cu Ps 97(98) ori un imn sau un alt cântec potrivit.

Psalmul 97(98)

Cântaţi Domnului cântare nouă *Căci a făcut lucruri minunate.


L-a izbăvit dreapta sa *Şi braţul său celebrantul sfânt.

Cunoscută a făcut Domnul mântuirea sa, *În ochii neamurilor şi-a descoperit dreptatea.

Şi-a amintit de îndurarea şi de fidelitatea sa *Faţă de casa lui Israel.

Văzut-au toate marginile pământului *Mântuirea Dumnezeului nostru.


Strigaţi Domnului, toţi cei de pe pământ *Bucuraţi-vă, veseliţi-vă şi cântaţi!

Cântaţi Domnului în harpă, *În harfă şi în glas de psaltire;

Cu trâmbiţe şi în sunet de corn *Strigaţi în faţa împăratului şi Domnului!


Să răsune marea şi plinătatea ei, *Lumea şi cei care locuiesc într-însa.

Râurile să bată din palme, +Iar munţii să tresalte în faţa Domnului care vine, *

Căci vine să judece pământul.Va judeca lumea cu dreptate *

Şi popoarele cu nepărtinire.


Slavă Tatălui, şi Fiului, *Şi Sfântului Duh.

Precum era la început, şi acum şi pururi *Şi în vecii vecilor. Amin.


972. Dacă însă nu se face procesiune, imediat după colectă, renunţându-se la cântec, se citeşte cuvântul lui Dumnezeu.


973. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi ori însuşi celebrantul citeşte unul sau mai multe texte din Sfânta Scriptură, îndeosebi dintre cele alese, care sunt propuse fie mai jos, fie în Lecţionar despre misterul sfintei Cruci80, intercalându-se psalmi responsoriali potriviţi sau păstrându-se momente de tăcere.Citirea Evangheliei trebuie să ocupe însă întotdeauna locul principal. Se pot folosi şi lecturile despre patima Domnului, care sunt propuse în Lecţionar81.

Fil 2,5-11: «S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce.»Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către FilipeniSă fie în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus , care deşi din fire Dumnezeu, nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dumnezeu, dar s-a înjosit pe sine luând firea sclavului şi devenind asemenea oamenilor. După înfăţişare era considerat un om ca toţi ceilalţi. S-a umilit, făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce. De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit un nume, care este mai presus decât orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus, toată făptura în cer, pe pământ şi în adâncuri să-şi plece genunchiul şi orice limbă să proclame spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl: Isus Cristos este Domnul!

974. Sau:

Num 21,4-9: «Cel muşcat care va privi şarpele, va trăi.»1Cor 2,1-5: «Vestind în cuvinte taina lui Dumnezeu.»Evr 4,12-16: «Să ne apropiem cu încredere de tronul harului.»In 3,13-17: «Se cuvine să fie înălţat Fiul omului.»In 19,25-27: «Mama lui stătea lângă crucea lui Isus.»


80 Cf. Missale Romanum, Ordo Lectionum Missae, nn. 969-974.81 Cf. Missale Romanum, Ordo Lectionum Missae, nn. 975.

Ps 21(22),8-9.17-18a.23-24b.R. (2a): «Dumnezeule, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?»Ps 30(31), 2 şi 6.12-13.15-16.R. (Lc 23,46): «În mâinile tale, Părinte, încredinţez sufletul meu.»Ps 54(55),5-6.13.14-15.17-18.23.R. (23ab): «Aruncă peste Domnul grija ta şi el te va hrăni.»

976. După caz, celebrantul le poate vorbi pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării şi importanţa Crucii Domnului.


977. După terminarea omiliei, celebrantul, stând cu braţele întinse în faţa Crucii, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

Te binecuvântăm, Doamne, Părinte sfânt, care din belşugul iubirii tale, ne-ai oferit calea mântuirii şi a vieţii de pe lemnul unde omul smulsese pieirea şi moartea. Căci Domnul Isus, preot, învăţător şi rege, când a venit ceasul trecerii sale, s-a urcat de bunăvoie de lemnul crucii şi l-a făcut tron al slavei sale, altar de jertfă, scaun al adevărului. Acolo, înălţându-se de la pământ, a triumfat asupra duşmanului din vechime şi, împurpurat de sângele său, a luat, prin suferinţă, totul asupra sa; acolo, cu braţele întinse, ţi-a adus, Tată, ofranda vieţii sale şi ne-a oferit puterea mântuitoare a sacramentului legii celei noi; acolo, murind, a învăţat ceea ce vestise prin cuvânt: că grăuntele de grâu îngropat aduce recolte îmbelşugate. Te rugăm, aşadar, Doamne, pentru credincioşii tăi ce adoră acest semn al mântuirii, ca ei să dobândească acele roade ale răscumpărării pe care Isus Cristos le-a câştigat prin pătimirea sa, să ţintuiască păcatele pe această Cruce, prin puterea Crucii să nimicească trufia şi să-şi întărească slăbiciunea; din ea să soarbă mângâiere la necaz, spre ea să alerge cu încredere în primejdii; şi întăriţi de puterea ei, să străbată nevătămaţi cărările lumii, până ce tu, Părinte, îi vei primi în împărăţia cerurilor.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

978. Sau:

Doamne, Părinte sfânt, tu ai voit ca izvorul tuturor binecuvântărilor şi începutul tuturor harurilor să fie Crucea Fiului tău; binevoieşte să stai alături de noi, care am ridicat această Cruce ca semn al credinţei noastre şi fă ca, prin misterul pătimirii lui Cristos, îndată ce vom intra în pământ să dobândim bucuria învierii.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

979. Apoi celebrantul pune tămâie în cădelniţă şi incenzează Crucea. Apoi se cântă antifonul (cf. App., n. 19):

Crucii tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfânta înviere a ta o lăudăm şi o preamărim, căci, iată, prin cruce a venit bucurie în toată lumea.

Sau (cf. App., n. 20):

Prin semnul Crucii, izbăveşte-ne, Doamne, de vrăjmaşii noştri.

Sau un alt cântec potrivit în cinstea sfintei Cruci.

980. La terminarea cântecului, dacă acest lucru se poate face cum se cuvine, celebrantul, ministranţii şi credincioşii adoră noua Cruce: se apropie unul câte unul şi fac semnul adorării, după obiceiul locului. Dacă aceasta nu se poate face, celebrantul îndeamnă poporul prin câteva cuvinte la adorarea sfintei Cruci, fie păstrând un moment de tăcere, fie rostind o exclamaţie, de exemplu:

Acest semn va fi în cer când Domnul va veni la judecată.

ÎNCHEIERE

981. Terminându-se adorarea Crucii, se face rugăciunea universală, după obiceiul celebrării Liturghiei sau în modul propus aici:

Să-l rugăm cu credinţă pe Răscumpărătorul nostru, care ne-a răscumpărat prin Crucea sa, spunând:

R. Prin crucea ta, mântuieşte-ne, Doamne.

Cristoase, tu te-ai nimicit pe tine însuţi luând fire de rob, făcându-te asemenea oamenilor; fă ca toate mădularele Bisericii să imite umilinţa ta. R.Cristoase, tu te-ai umilit făcându-te ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce; dă slujitorilor tăi tăria ascultării şi a răbdării. R.Cristoase, tu, înălţat de Dumnezeu, ai primit numele care este mai presus de orice nume; îngăduie credincioşilor tăi să stăruie necontenit în slujirea ta. R.Cristoase, în numele tău tot genunchiul să se plece, al celor din cer, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt; atrage-i pe toţi la inima ta, ca să te cinstească şi să te adore. R.Cristoase, toată limba va mărturisi că tu eşti Dumnezeu, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Primeşte-i pe fraţii noştri răposaţi în împărăţia fericirii veşnice. R.

982. Apoi celebrantul introduce la momentul potrivit Rugăciunea domnească prin aceste cuvinte sau altele asemănătoare:

Urmând cuvintele şi exemplul lui Cristos cel răbdător, să spunem rugăciunea prin care ne încredinţăm cu fidelitate voinţei lui Dumnezeu Tatăl:

Toţi:

Tatăl nostru, care eşti în ceruri: sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ.Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Celebrantul continuă imediat:

Dumnezeule, tu ai voit ca Fiul tău Unul-născut să sufere chinurile Crucii pentru a răscumpăra neamul omenesc; fă, te rugăm, ca noi care am cunoscut pe pământ misterul ei, să fim vrednici a dobândi în cer răsplata răscumpărării lui.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

983. Apoi celebrantul binecuvântează poporul după obicei, iar diaconul trimite poporul.

CAPITOLUL XXIX

BINECUVÂNTAREA IMAGINILOREXPUSE SPRE A FI ADORATE DE

CREDINCIOŞI


984. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa82. Cristos, care este „imaginea” deplină şi desăvârşită „a nevăzutului Dumnezeu”83, a reînnoit cu îndurare prin moartea sa, acest chip sfânt pe care l-a pângărit în mod nefericit prin păcatul său. Însă prin Cristos, ucenici lui au devenit o făptură nouă84 şi, conlucrând cu puterea Duhului Sfânt, sunt prefăcuţi în acelaşi chip85.

985. Maica Biserică îi îndeamnă cu dragoste pe credincioşi să cinstească imaginile sfinte, pentru ca ei să pătrundă mai adânc misterul slavei lui Dumnezeu, care a strălucit pe chipul lui Cristos86 şi luminează în sfinţii săi şi să ajungă şi ei „lumină în Domnul”87. Desăvârşit lucrate şi înălţându-se prin importanţa religioasă, ele par să redea strălucirea acelei frumuseţi care porneşte de la Dumnezeu şi care duce la Domnul. Căci imaginile îi readuc pe Isus Cristos şi pe sfinţii pe care ele îi reprezintă, nu doar în amintirea credincioşilor, dar, într-un anume fel, chiar în faţa lor. „Căci cu cât sunt prezentaţi mai des prin imagini simbolice, cu atât cei care le contemplă se înalţă mai mult spre amintirea şi căutarea celor de la începuturi”88.De aceea, venerarea imaginilor sfinte în formulele deosebite şi superioare ale acelui cult ce se cuvine Domnului Isus şi într-un alt mod, sfinţilor, este oferită89 „nu fiindcă se crede că există în ele o putere dumnezeiască pentru care sunt cinstite”, ci, „pentru că cinstirea ce li se acordă are în vedere chipurile pe care le reprezintă”90.

82 Cf. Gen 1,26-27.83 Col 1,15.84 Cf. 2Cor 5,17.85 Cf. 2Cor 3,18.86 Cf. 2Cor 4,6; Mt 17,2.87 Ef 5,8.88 Conc. Nicaeum II, Act. VII: Mansi XIII, 378; DS, 601.89 Cf. Conc. Watt. II, Const. De Sacra Liturgia Sacrosanctum Concilium, n. 111.90 Conc. Tridentinum, Sess. XXV; DS, 1823.

986. Când se expune spre venerarea publică a credincioşilor, mai ales în biserici, o nouă imagine sfântă, potrivit Constituţiei liturgice Sacrosanctum Concilium, nr 125, se cuvine ca ea să fie binecuvântată printr-un ritual special care este propus aici. Ritualul nu se desfăşoară însă în timpul Liturghiei. Dacă este vorba de o imagine sfântă ce trebuie venerată în casele credincioşilor, aceasta este binecuvântată prin ritualul descris în capitolul XXXVII.

987. În acest capitol, sunt cuprinse trei rânduieli:a) rânduiala binecuvântării imaginii Domnului nostru Isus Cristos;b) rânduiala binecuvântării imaginii Fericitei Fecioare Maria;c) rânduiala binecuvântării imaginii unuia sau a mai multor sfinţi.

988. Rânduielile prezentate aici pot fi oficiate de un preot care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, va adapta celebrarea la împrejurări. Dacă în mod excepţional ritualul este condus de Episcop, se vor adapta toate cum se cuvine.

989. Binecuvântarea unei imagini sfinte poate fi unită cu celebrarea Vesperelor, în ziua în care fie că trebuie celebrate, fie că se pot celebra Vesperele corespunzătoare.Vesperele se celebrează în modul obişnuit. Terminându-se totuşi psalmodia, se face de obicei o lectură mai lungă, aleasă dintre cele propuse de Lecţionar pentru sărbătorile Domnului, ale Fericitei Fecioare Maria şi ale sfinţilor.Apoi celebrantul ţine omilia în care explică şi lectura biblică, şi importanţa imaginilor sfinte în Biserică.După lectura biblică sau după omilie, toţi pot medita un timp în tăcere cuvântul lui Dumnezeu. Apoi se cântă responsoriul din Liturgia Orelor sau un cântec de acelaşi fel.La terminarea cântecului, celebrantul spune rugăciunea binecuvântării; urmează cântul evanghelic cu antifonul propriu. După incensarea altarului, se incensează imaginea, în timp ce se cântă un cântec potrivit.Celebrarea Vesperelor continuă şi se încheie în modul obişnuit.

I. Binecuvântarea imaginiiDomnului nostru Isus Cristos


990. După ce poporul s-a adunat, se cântă de obicei un cântec potrivit, la terminarea căruia, celebrantul spune:




Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Cristos, care este chipul nevăzutului Dumnezeu.



992. Apoi celebrantul le vorbeşte pe scurt credincioşilor, ca să-i pregătească pentru celebrare şi să explice semnificaţia ritualului, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, bucuria noastră este îndreptăţită, căci îl vom binecuvânta de Dumnezeu cu prilejul acestei noi imagini a Domnului nostru Isus Cristos…, pe care o expunem spre a fi venerată de toţi credincioşii. Această imagine sfântă ne reaminteşte în primul rând că Isus Cristos este chipul vizibil al Dumnezeului nevăzut: Fiul veşnic al lui Dumnezeu, care a coborât în sânul Fecioarei, este semnul lui Dumnezeu Tatăl şi sacrament. Căci el a spus: „Cine mă vede pe mine, îl vede pe Tatăl”. Cinstind aşadar această imagine, să ne ridicăm ochii spre Cristos, care împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt domneşte în veci.


993. Apoi lectorul, sau unul dintre cei prezenţi sau însuşi celebrantul citeşte unul sau mai multe texte din Sfânta Scriptură, alese îndeosebi dintre cele propuse de Liturghierul Roman sau Lecţionarul Liturgiei Orelor pentru celebrarea misterului special de duminică ce este reprezentat printr-o

imagine; se pot intercala psalmi responsoriali, ori se păstrează momente de tăcere. Citirea Evangheliei trebuie să ocupe însă locul principal. Se pot citi chiar textele propuse mai jos:

Col 1,12-20: «Domnul Cristos este chipul Dumnezeului nevăzut.»Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către ColoseniFraţilor, să aducem cu bucurie mulţumire lui Dumnezeu Tatăl care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor, care sunt în lumină. El ne-a eliberat de puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului său preaiubit, prin care am fost răscumpăraţi, adică am primit iertarea păcatelor. Cristos este imaginea Dumnezeului celui nevăzut, primul născut între toate creaturile. Căci în el au fost create toate: cele din cer şi cele de pe pământ, fiinţele văzute şi cele nevăzute: tronurile, domniile, puterile şi stăpânirile; toate au fost create prin el şi pentru el. El este înainte de toate şi toate există prin el. El este capul trupului, adică al Bisericii; el este începutul, primul născut dintre cei morţi; el are întâietate în toate. Căci Dumnezeu a voit ca toate lucrurile să-şi atingă desăvârşirea în Cristos. Prin el şi pentru el a voit să împace toate, cele din cer şi cele de pe pământ, aducând pace prin sângele său vărsat pe cruce.

994. Sau:

In 14,1-11: «Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl.»


Ps 8,4-5.6-7a.R. (2a): «Doamne, Stăpânul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul!»Ap 15,3-4.R. (Ap 14,7): «Temeţi-vă de Domnul şi daţi-ii slavă.»

996. După caz, celebrantul rosteşte omilia, în care se explică şi lecturile biblice, şi misterul Domnului reprezentat prin imagine, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


997. Când se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării, se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau mai poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Dumnezeu ne-a dăruit ca mântuitor şi răscumpărător Cuvântul său, prin care toate au fost create şi în care vieţuiesc toate. Pe el să-l rugăm, spunându-i.

R. Fă să devenim asemenea Fiului tău.

Părinte, în Fiul tău este Înţelepciunea nesfârşită şi tot adevărul; fă ca noi, cunoscându-l zi de zi mai profund, să dorim a ne uni tot mai strâns cu el. R.Părinte, trimiţându-l pe Fiul tău pe pământ, ai scăldat pământul în roua bucuriei; bucură inima noastră prin prezenţa necontenită a lui Cristos. R.Părinte, tu l-ai uns pe Cristos preot, rege şi profet: fă ca el să găsească în noi jertfe plăcute, slujitori credincioşi, ucenici neobosiţi. R.Părinte, tu ai vrut să-l avem pe Cristos învăţător blând şi smerit cu inima; fă ca, ascultători, să învăţăm de la el blândeţea şi bunătatea. R.Părinte, prin sângele crucii lui Cristos, tu ai împăcat toate cu tine; fă-ne să fim lucrători ai înţelegerii şi păcii. R.Părinte, în planul de nespus al providenţei, tu ai voit ca Mântuitorul nostru să fie răstignit pe cruce ca să nimicească iadul şi moartea; fă să ne unim cu el în moarte, ca să ne facem părtaşi de învierea lui. R.


998. Când nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi îndeamnă pe toţi la rugăciune, pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, să-l rugăm pe Dumnezeu Tatăl atotputernicul, ca, meditând misterul lui Cristos, să ne facem vrednici de a dobândi roadele mântuirii noastre.




Te binecuvântăm, Părinte, bunule şi iubitorule de oameni, căci ai trimis Cuvântul tău în lume, pentru ca, luând trup din neprihănita Fecioară, să ne fie mântuitor şu frate întâi născut, asemenea nouă în toate, afară de păcat. În Cristos ne-ai dăruit cel mai înalt model de sfinţenie; pe el copil îl cinsteşte Biserica atunci când, privindu-l ca prunc neputincios în leagăn, îl adoră pe Dumnezeu cel atotputernic, contemplând faţa lui, vede chipul bunătăţii tale şi gura lui sorbind cuvintele vieţii se umple de înţelepciunea ta: pătrunzând până în străfunduri iubirea din inima sa, ea arde la focul Duhului Sfânt pe care el l-a revărsat asupra ei spre înviere; privindu-l împurpurat în sângele sfânt, ea citeşte acest scump sânge, prin care ea se curăţeşte: dar bucurându-se totodată de învierea lui Cristos, se face dinainte părtaşă la slava Mirelui. Te rugăm, aşadar, cu umilinţă, Doamne, ca, adorând această imagine a lui Cristos, credincioşii tăi să aibă acelaşi gând ca în Isus Cristos însuşi; şi cei care au purtat chip de om muritor să ajungă odată la cele cereşti. Fiul tău, Părinte, să le fie calea pe care să meargă la tine, adevărul ce luminează inimile lor, viaţa din care se hrănesc şi trăiesc; să fie pentru ei lumina ce risipeşte întunericul drumului, piatra pe care când sunt obosiţi să se odihnească, poarta prin care să fie primiţi în noul Ierusalim.Care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

1000. Sau:

Dumnezeule, care locuieşti în lumina cea de necuprins, tu ne-ai iubit cu o iubire atât de mare, încât ne-ai dăruit să te vedem în Cristos pe tine, cel nevăzut: priveşte cu bunăvoinţă spre aceşti slujitori ai tăi care au creat această imagine a Fiului tău şi fă ca şi ei să fie preschimbaţi în acela al cărui chip îl cinstesc.Care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

1001. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul, punând tămâie în cădelniţă, incensează imaginea; în timp ce se cântă un antifon, un imn sau un psalm despre misterul lui Cristos reprezentat prin imagini, sau un alt cântec potrivit.

ÎNCHEIERE

1002. Celebrantul binecuvântează poporul, spunând, cu braţele întinse asupra lui:

Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice ştiinţă, să ocrotească inimile şi gândurile voastre în înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, şi a Fiului său, Domnul nostru Isus Cristos. R. Amin.



II. Binecuvântarea unei imagini aFericitei Fecioare Maria


1004. După ce poporul s-a adunat, se cântă de obicei un cântec potrivit, la terminarea căruia celebrantul spune:




Harul Domnului nostru Isus Cristos născut din Mama Fecioară, şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi.



1006. Apoi celebrantul le vorbeşte pe scurt credincioşilor, pregătindu-i pentru celebrare şi explicând semnificaţia ritualului, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, ne-am adunat aici cu bucurie pentru a binecuvânta o imagine a fericitei Fecioare Maria. Această imagine, cu numele (N) va arăta în ce măsură şi cât de mare nevoie avem de fericita Fecioară Maria, alături de Cristos şi de Biserica lui. Căci Sfânta Maria este mama lui Cristos cel văzut, imaginea Dumnezeului nevăzut, dar este ea însăşi o imagine, un model, un simbol: imaginea în care Biserica se vede aşa cum doreşte să fie în întregime; un model din care află drumul şi calea spre unirea desăvârşită cu Cristos; simbolul pe care se sprijină Mireasa lui Cristos în îndeplinirea misiunii apostolice. Să ne străduim a participa neobosiţi şi plini de râvnă la această îndatorire sfântă.


1007. Apoi lectorul, sau unul dintre cei prezenţi sau însuşi celebrantul citeşte unul sau mai multe texte din Sfânta Scriptură, alese îndeosebi dintre cele propuse de Liturghierul Roman sau Lecţionarul Liturgiei Orelor ori în Comunul sau Propriul sfintei Fecioare Maria, intercalându-se psalmi responsoriali, sau păstrându-se momente de tăcere. Se pot citi şi textele propuse mai jos:

Lc 1,42-50: «Toate neamurile mă vor numi fericită.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca„Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău. Şi de unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Căci, iată, cum au ajuns la urechile mele cuvintele salutului tău, a tresărit de bucurie pruncul în sânul meu. Fericită eşti tu, care ai crezut că se vor împlini cele spuse ţie de Domnul”. Atunci Maria a spus: „Sufletul meu preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt. Milostivirea lui dăinuie din neam în neam peste cei ce se tem de dânsul”.

1008. Sau:

Ap 11,19a; 12,1-6a.10ab: «Semn mare s-a arătat din cer.»Lc 1,26-38: «Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu.»In 19,25-27: «Iată Fiul tău. Iată mama ta.»


Ps 112(113),1-2.3-4.5-6.7-8.R. «Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac.»Lc 1,46-47.48-49.50.51.52-53.54-55.R. (49): «Mi-a făcut lucruri mari Cel atotputernic şi sfânt e numele lui.»

1010. După caz, celebrantul ţine omilia, în care explică şi lecturile biblice, şi rolul fericitei Fecioare Maria în istoria mântuirii, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1011. Când se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării, se poate face rugăciunea comună. Dintre rugăciunile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau mai poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Preamărindu-l pe Mântuitorul nostru, care a binevoit să se nască din Fecioara Maria, să-l rugăm, spunând:

R. Mama ta să mijlocească pentru noi, Doamne.

Mântuitorul lumii, prin puterea răscumpărării tale, tu ai ferit-o pe Mama ta de orice pată a păcatului; păstrează-ne şi pe noi neatinşi de păcat. R.Răscumpărătorul nostru, tu ai făcut din Fecioara Maria sălaş al tău şi templu al Duhului Sfânt; zideşte-ne pe noi ca templu în care Duhul tău să locuiască veşnic. R.Preot al nostru, tu ai vrut ca Mama ta să stea lângă cruce; fă ca, prin mijlocirea ei, să luăm parte cu bucurie la patimile tale. R.Rege al regilor, tu ai vrut ca Mama ta să fie înălţată cu trupul şi sufletul în cer, împreună cu tine; fă să căutăm necontenit şi să dobândim cele de sus. R.Stăpâne al cerului şi al pământului, tu ai făcut-o pe Maria să stea ca regină la dreapta ta; fă-ne şi pe noi vrednici de a fi părtaşi ai slavei ei. R.


1012. Când nu se spune rugăciunea universală, celebrantul, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare, îi îndeamnă pe toţi să se roage pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu:

Adunaţi laolaltă, precum Mama lui Isus cu Apostolii, să înălţăm cu umilinţă rugăciuni spre Domnul nostru.




Te mărturisim, Doamne, negrăit Dumnezeu, care înainte de zidirea lumii, tu l-ai rânduit pe Cristos ca început şi sfârşit a toate; şi în planul minunat al îndurării i-ai pus-o alături pe fericita Fecioară, pentru ca ea să fie Născătoare şi părtaşă a Fiului tău iar pentru noi toţi mamă şi mijlocitoare ocrotitoare: căci ea este femeia cea nouă care a îndreptat căderea vechii Eve; preamărită Fiică a Sionului care, unindu-şi glasul rugător cu gemetele patriarhilor, a sprijinit din inimă aşteptarea vechiului Israel; slujitoare săracă şi smerită, de la care a pornit Soarele dreptăţii, Fiul tău, Domnul nostru Isus Cristos. Părinte sfânt, te rugăm cu umilinţă pentru credincioşii tăi care au pregătit acest chip al fericitei Fecioare; ca ei să fie întăriţi prin ocrotirea neîncetată şi să-şi întipărească în inimă imaginea pe care o privesc. Să fie pentru ei încredere statornică şi speranţă neclintită, iubire plină de râvnă şi smerenie adevărată; să fie tărie în suferinţă, demnitate în sărăcie, răbdare în necazuri, împărtăşire la bine; să fie făcători de pace şi lucrători ai dreptăţii, până când, după ce vor fi străbătut cărările lumii în iubirea ta şi a fraţilor lor, vor ajunge la Cetatea statornică, unde fericita Fecioară Maria mijloceşte şi străluceşte ca Regină.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1014. Sau:

Dumnezeule, în fericita Fecioară tu ai dăruit Bisericii tale imaginea slavei viitoare; fă ca aceşti credincioşi ai tăi, care au pregătit acest chip al sfintei Fecioare, să-şi înalţe cu încredere ochii spre aceea care va străluci ca model de alese virtuţi.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1015. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul, punând tămâie în cădelniţă, incensează imaginea, în timp ce se cântă un psalm sau un imn

despre slava fericitei Fecioare Maria reprezentată în imagine, sau, de exemplu, una dintre antifoanele următoare (cf. App., n. 21):

Binecuvântat eşti tu, Fecioară Marie, între toate femeile de pe pământ, de Domnul Dumnezeul cel de sus.

Sau cf. App., n. 1:

Sub ocrotirea ta alergăm, sfântă Născătoare de Dumnezeu; nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre; ci fereşte-ne de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată.

ÎNCHEIERE

1016. Celebrantul binecuvântează poporul, spunând, cu braţele întinse asupra lui:

Dumnezeu, care prin naşterea fericitei Fecioare Maria a voit să răscumpere prin bunătatea sa neamul omenesc, să binevoiască a vă copleşi cu binecuvântarea sa.R. Amin.

Să simţim mereu şi pretutindeni ocrotirea sa prin care v-aţi făcut vrednici să-l primiţi ca ziditor al vieţii.R. Amin.

Iar cei care astăzi v-aţi adunat cu inimi pioase, să dobândiţi darurile bucuriilor spirituale şi ale răsplăţilor cereşti.R. Amin.



III. Binecuvântarea imaginilor sfinţilor


1018. După ce poporul s-a adunat, se cântă de obicei un cântec potrivit, la terminarea căruia celebrantul spune:




Harul Domnului nostru Isus Cristos, care este cununa tuturor sfinţilor, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi.



1020. Apoi celebrantul le vorbeşte pe scurt credincioşilor, pregătindu-i pentru celebrare şi explicând semnificaţia ritualului, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor, celebrând acest ritual, prin care, cu prilejul expunerii spre veneraţie publică a credincioşilor a acestui nou şi preţuit chip al sfântului N., se cuvine să ne pregătim mai întâi sufletele pentru a înţelege pe deplin semnificaţia celebrării.Expunând spre veneraţia publică a credincioşilor imaginile sfinţilor, Maica Biserică doreşte îndeosebi ca noi, contemplând chipurile acelora care l-au urmat cu credinţă pe Cristos, să căutăm Cetatea viitoare şi să învăţăm totodată drumul pe care putem ajunge cu toată siguranţa la unirea desăvârşită cu Cristos. Căci sfinţii sunt prieteni ai lui Isus Cristos şi moştenitori împreună cu el şi, totodată, fraţi ai noştri şi binefăcători aleşi,

care ne iubesc, ne stau alături, mijlocesc cu grijă pentru noi, comunică în mod minunat cu noi.


1021. Apoi lectorul, sau unul dintre cei prezenţi sau însuşi celebrantul citeşte unul sau mai multe texte din Sfânta Scriptură, alese îndeosebi dintre cele propuse de Liturghierul Roman sau Lecţionarul Liturgiei Orelor ori în Comunul sau Propriul sfinţilor, intercalându-se psalmi responsoriali ori păstrându-se momente de tăcere. Citirea Evangheliei trebuie să ocupe însă întotdeauna locul principal. Se pot citi şi textele propuse mai jos:

Mt 5,1-12a: «Veseliţi-vă şi vă bucuraţi, căci răsplata mare este în ceruri.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MateiÎn timpul acela, Isus, văzând mulţimile s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui. Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe: „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi. Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci ei se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori, vă vor prigonişi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci mare va fi în ceruri răsplata voastră”.

1022. Sau:

Ef 3,14-19: «Să cunoşti iubirea lui Cristos, cea care întrece ştiinţa.»1Pt 4,7b-11: «Folosind fiecare darul, aşa cum l-a primit, spre a sluji unii altora.»1In 5,1-5: «Aceasta este biruinţa care a învins lumea: credinţa noastră.»


Ps 1,1-2.3.4 şi 6.R. (2a): «În legea Domnului este voinţa lui.»Ps 14(15),2-3.4-5.R. (cf. 1b): «Cel ce umblă întru desăvârşire va locui în muntele tău cel sfânt, Doamne.»Ps 33(34),2-3.4-5.6-7.8-9.10-11.R. (2a): «Îl voi preamări pe Domnul în toată vremea.»

1024. Apoi, după caz, celebrantul ţine omilia în care explică şi lecturile biblice şi misiunea sfinţilor în Biserică, pentru a se înţelege în lumina credinţei celebrarea.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1025. Când se consideră potrivit, înainte de rugăciunea binecuvântării, se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau mai poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Dumnezeu Tatăl îi face pe sfinţi asemenea imaginii Fiului său şi sfinţeşte necontenit Biserica prin puterea Duhului Sfânt. Pe el să-l rugăm cu umilinţă, spunând:

R. Prin mijlocirea sfântului R., mântuieşte-ne, Doamne!

Dumnezeule, izvorul sfinţeniei, tu ai făcut să strălucească în sfinţi minunile harului tău cel de multe feluri; fă ca noi să preamărim în ei măreţia ta. R.Dumnezeule preaînţelept, prin Cristos, tu i-ai rânduit pe Apostoli ca temelie a Bisericii; păstrează-i pe credincioşii tăi în învăţătura lor. R.Tu ai dăruit martirilor puterea mărturiei până la vărsarea sângelui; fă-i pe creştini martori credincioşi ai Fiului tău. R.Tu ai dat fecioarelor darul nepreţuit de a-l imita pe Cristos cel nepătat; fă să recunoască fecioria închinată ţie ca semn deosebit al bunurilor cereşti. R.

În toţi sfinţii tu îi arăţi prezenţa şi îţi dezvălui chipul şi cuvântul; fă ca, în timp ce îi cinstesc pe ei, credincioşii tăi să simtă că se unesc tot mai strâns cu tine. R.


1026. Când nu se spune rugăciunea universală, celebrantul îi invită pe toţi să se roage, pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Adunaţi din mai multe neamuri prin puterea aceluiaşi Duh, şi chemaţi toţi la o singură sfinţenie, să-l rugăm cu umilinţă pe unicul Dumnezeu şi Părinte.




Te preamărim, Doamne, căci tu singur eşti sfânt şi, îndurându-te de noi, l-ai trimis în lume pe Fiul tău Isus Cristos, începutul şi sfârşitul a toată sfinţenia; el l-a trimis asupra Bisericii care a luat naştere pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, glasul ce învaţă tainele sfinţeniei, suflarea ce aduce puterea şi mângâierea, focul ce aprinde inimile credincioşilor de iubire, sămânţa divină ce creşte roadele îmbelşugate ale harului. Aşadar, te slăvim astăzi, Doamne, căci l-ai copleşit cu darurile aceluiaşi Duh pe fericitul N. spre a cărui cinstire credincioşii tăi au dorit să facă acest chip. Fă, te rugăm, ca ei, mergând pe urmele Domnului şi luând exemplu sfântului N., să ajungă la starea bărbatului desăvârşit, la împlinirea vârstei plinătăţii lui Cristos. Să vestească prin cuvânt şi faptă Evanghelia pentru care nici chiar sângele să nu şovăie a şi-l oferi; purtând zi de zi crucea Domnului, să se dăruiască slujirii tale şi a fraţilor; împlinindu-şi misiunea în cetatea pământească, să o umple de Duhul lui Cristos, şi să-şi înalţe ochii

spre locuinţa cerească, în care tu, Tată, îi vei primi să domnească împreună cu Fiul tău.Care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

1028. Sau:

Dumnezeule, izvorul a tot harul şi a toată sfinţenia, priveşte cu bunăvoinţă spre noi, slujitorii tăi, care am pregătit acest chip al sfântului N.; şi fă să dobândim mijlocirea lui, care, făcându-se prieten şi moştenitor împreună cu Cristos, va străluci ca martor al vieţii evanghelice şi mijlocitor preţuit de tine.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1029. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul, după caz, punând tămâie în cădelniţă, incensează imaginea, în timp ce se cântă un psalm sau un imn potrivit sfântului a cărui imagine se binecuvântează, ori una dintre antifoanele următoare (cf. App., n. 22):

Lăudaţi-l pe Dumnezeul nostru toţi sfinţii lui şi cei care vă temeţi de Dumnezeu, mici şi mari; căci s-a înstăpânit Domnul Dumnezeul nostru cel atotputernic. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-i dăm slavă.

Sau antifonul (cf. App., n. 23):

Înţelepciunea sfinţilor să o povestească popoarelor şi laudele lor să o vestească Biserica.

ÎNCHEIERE

1030. Celebrantul binecuvântează poporul, cu braţele întinse asupra lui, spunând:

Dumnezeu, bucuria şi veselia sfinţilor, să vă binecuvânteze cu binecuvântare veşnică, pe voi cărora v-a dăruit să fiţi sprijiniţi de o ocrotire atât de mare.R. Amin.

Izbăviţi prin mijlocirea lor de nefericirile de acum şi înzestraţi cu modelele vieţii sfinte, să vă aflaţi necontenit plini de râvna de a-l sluji pe Dumnezeu şi pe fraţii voştri.R. Amin.

Până când veţi putea să ajungeţi împreună cu ei la bucuria acelei patrii în care sfânta Biserică îi va uni bucuroasă pe fii săi cu locuitorii cerului în patria veşnică.R. Amin.



CAPITOLUL XXX

BINECUVÂNTAREA CLOPOTULUI


1032. Este un vechi obicei ca poporul creştin să fie chemat la adunarea liturgică şi să fie înştiinţat despre evenimentele deosebite ale comunităţii locale printr-un semn sau printr-un sunet. Astfel. Sunetul clopotelor exprimă într-un anumit fel sentimentele poporului lui Dumnezeu când acesta se bucură sau plânge, aduce mulţumiri ori se roagă, se adună laolaltă şi dezvăluie misterul unităţii în Cristos.

1033. Datorită legăturii strânse pe care o au clopotele cu viaţa poporului creştin, s-a păstrat obiceiul care se foloseşte la momentul oportun, ca acestea să fie binecuvântate înainte de a fi aşezate în clopotniţă.

1034. Clopotul ce se binecuvântează trebuie aşezat într-un anumit loc, astfel încât, dacă e nevoie, să poată fi înconjurat şi bătut.

1035. În funcţie de împrejurări, clopotul este binecuvântat într-o zi de sărbătoare, în afara bisericii sau chiar în interiorul ei, prin ritualul propus mai jos, la nn. 1037-1050. dacă se consideră potrivit ca acesta să fie binecuvântat în cadrul Liturghiei, binecuvântarea se face după predică, respectându-se indicaţiile de la n. 1051.

1036. Această Rânduială poate fi celebrată de un preot, care, păstrând elementele mai importante ale ritului, poate prelua unele elemente, pentru a adapta celebrarea la împrejurări. Dacă ritul este condus de Episcop, toate se vor adapta cum se cuvine.


1037. După ce comunitatea s-a adunat, se cântă un cântec potrivit, la încheierea căruia celebrantul spune:




Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu, care ne cheamă laolaltă într-o singură Biserică, şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi.



1039. Apoi celebrantul le vorbeşte pe scurt celor de faţă, pregătindu-i pentru celebrare şi explicând semnificaţia ritului, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Ziua de astăzi va străluci cu bucurie pentru noi, căci această biserică este înzestrată cu noi clopote şi ni se oferă prilejul ca prin această celebrare să-l binecuvântăm pe Dumnezeu. Clopotele sunt legate într-un fel de viaţa poporului lui Dumnezeu: sunetul lor măsoară momentele de rugăciune, adună poporul la Liturghie, îi înştiinţează pe credincioşi despre evenimentele mai importante, vesele sau triste, care privesc o anumită parte a Bisericii sau pe fiecare credincios în parte. Să participăm, aşadar, cu evlavie la acest rit, pentru ca, atunci când vom auzi clopotele, să ne amintim că suntem o singură familie şi, urmând sunetul lor, să ne adunăm laolaltă, arătându-ne unitatea în Cristos.


1040. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi sau însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură, dintre cele propuse mai jos:

Mc 16,14-16.20: «Mergeţi în lumea întreagă şi vestiţi Evanghelia la toată făptura.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu

În timpul acela, Isus înviat s-a arătat celor unsprezece ucenici, pe când stăteau la masă şi ia dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu-i crezuseră pe cei care l-au văzut înviat din morţi. Şi le-a spus: „Mergeţi în lumea întreagă, predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui, iar cine va refuza credinţa va fi osândit”. Iar ei au plecat să predice pretutindeni. Domnul Isus lucra în ei şi întărea cuvântul prin semnele care urmau.

1041. Sau:

Num 10,1-8.10: «Fă-ţi două trâmbiţe de argint.»1Cron 15,11-12.25-28; 16,1-2: «Au adus chivotul legământului Domnului în strigăte de bucurie, în sunete de corn şi trâmbiţe.»Is 40,1-5.9-11: «Înalţă cu putere glasul tău, cel ce binevesteşti Ierusalimului.»Fap 2,36-39.41-42: «Pentru voi este făgăduinţa şi pentru toţi cei pe care Domnul i-a chemat.»Mt 3,1-11: «A venit Ioan, predicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor.»Mc 1,1-8: «Glasul celui ce strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului!»


Ps 28(29),1-2.3 şi 5.7-9.10-11.R. «Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru înălţime.»Ps 150,1-2.3-4.5.R. «Lăudaţi pe Domnul pentru belşugul slavei sale.»

1043. După caz, celebrantul le vorbeşte pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă atât semnificaţia celebrării, cât şi menirea clopotului.


1044. Urmează, după caz, rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Spre Dumnezeu Tatăl, care a voit să adune Biserica sa din toate neamurile, să îndreptăm cu umilinţă rugăciunile noastre, spunând într-un singur glas:

R. Adună dintre toate neamurile Biserica ta.

Doamne Dumnezeule, tu ne chemi neîncetat laolaltă, pentru ca, însufleţiţi de un singur Duh, să mergem pe calea unică a mântuirii. R.Doamne Dumnezeule, tu voieşti ca no, poporul tău, să fim în faţa oamenilor o dovadă tot mai desăvârşită a prezenţei tale. R.Doamne Dumnezeule, tu ne înveţi să împărtăşim durerile şi bucuriile fraţilor noştri, pentru ca iubirea noastră să fie tot mai deplină. R.Doamne Dumnezeule, tu reverşi astăzi asupra adunării noastre bucuria cerească prin care să se aducă fraţilor vestea misterului tău. R.


1045. Dacă nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea de binecuvântare, celebrantul îi îndeamnă pe toţi, cu aceste cuvinte sau altele asemănătoare, să se roage pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu:

Să întărim prin rugăciune laudele şi cererile noastre către Tatăl, care ne-a adunat într-o singură familie.




Te binecuvântăm pe tine, Doamne, Părinte sfânt, care l-ai trimis în această lume pe Fiul tău, pentru ca, vărsându-şi sângele, să-i unească pe oamenii risipiţi prin rana păcatului şi, adunaţi laolaltă

într-o singură turmă, el însuşi, unicul Păstor, să-i cârmuiască şi să-i hrănească. Te rugăm, aşadar, Doamne, ca, la chemarea sunetului de clopot, credincioşii tăi să alerge grabnic, cu bucurie , spre biserică, şi, stăruind în învăţătura Apostolilor, în iubirea frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciune, să fie o singură inimă şi un singur cuget, spre lauda măririi tale.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1047. Sau:

Dumnezeule, glasul tău a răsunat, în zorii lumii, în urechile omului, chemându-l la împărtăşirea divină, învăţându-l lucruri de nespus şi îndemnându-l la mântuire; Dumnezeule, tu ai poruncit lui Moise, slujitorul tău, să folosească trâmbiţele de argint pentru a duna poporul. Dumnezeule, tu nu opreşti Biserica ta de la a-şi face clopote de aramă, prin care să adune poporul la rugăciune: prin această binecuvântare , primeşte clopotul acesta închinat ţie şi fă ca toţi credincioşii tăi, când vor auzi sunetul lui, să-şi îndrepte inimile spre tine şi, împărtăşind bucuriile şi tristeţile fraţilor lor, să se grăbească spre biserică, unde să simtă prezenţa lui Cristos, să asculte cuvântul tău şi să-ţi încredinţeze rugăciunile.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1048. După rugăciunea de binecuvântare, celebrantul, după caz, stropeşte clopotul cu apă sfinţită şi, punând tămâie, îl incensează, în timp ce se cântă antifonul (cf. App., n. 24):

Cântaţi DomnuluiŞi binecuvântaţi numele lui, aleluia.

Cu Ps 149, sau un alt cântec potrivit.

Ps 149,1-5

Cântaţi Domnului cântare nouă, *Lauda lui în adunarea celor credincioşi.

Să se veselească Israel de Creatorul său *Şi fiii Sionului să se bucure de împăratul lor.


Să laude numele lui dănţuind, *Din tamburină şi din harpă să-i cânte lui!

Că se bucură Domnul de poporul său *Şi-i împodobeşte pe săracii săi cu mântuire.


Se vor veseli cei credincioşi întru slavă, *Vor tresălta în sălaşurile lor.


Slavă Tatălui şi Fiului, *şi Sfântului Duh,

Precum era la început, şi acum şi pururi *şi în vecii vecilor. Amin.


ÎNCHEIERE

1049. Celebrantul binecuvântează poporul, cu mâinile întinse asupra credincioşilor, spunând:

Dumnezeu, care a adunat o singură Biserică din mai multe neamuri, să vă binecuvânteze cu îndurarea sa pe voi, care v-aţi adunat aici pentru a binecuvânta noul clopot.R. Amin.

Să îngăduie cu îndurare ca cei care se vor aduna în biserică atunci când va răsuna sunetul limpede al clopotului, să asculte cu luare-aminte cuvântul pe care îl aud.R. Amin.

Să celebreze într-un singur gând tainele dumnezeieşti şi să se iubească unii pe alţii cu iubire sinceră până la înlăturarea oricărei neînţelegeri între fraţi.R. Amin.

1050. Dacă se consideră potrivit, celebrantul şi credincioşii bat clopotul care a fost binecuvântat, în semn de bucurie. Se recomandă ca ritul să se încheie cu un cântec potrivit.

1051. Dacă binecuvântarea clopotului se face în cadrul Liturghiei (cf. mai sus, n. 1035) se vor respecta următoarele:– se spune Liturghia zilei;– lecturile, cu excepţia solemnităţilor, sărbătorilor şi duminicilor, se pot lua fie de la Liturghia zilei, fie dintre cele propuse mai sus, la nn. 1040-1042;– binecuvântarea clopotului se face după omilie, după ritul descris la nn. 1040-1047.

CAPITOLUL XXXI

BINECUVÂNTAREA ORGII


1052. În săvârşirea tainelor dumnezeieşti, muzica sacră are o mare importanţă, iar în Biserica latină, orga este la loc de cinste, deoarece, fie în acompaniament, fie solo, adaugă strălucire celor sfinte, înlesneşte rugăciunile credincioşilor şi le înalţă gândurile spre Dumnezeu.Datorită legăturii strânse pe care orga o are cu muzica şi cântul acţiunilor liturgice şi cu devoţiunile poporului creştin, se cuvine ca ea să fie binecuvântată înainte de a fi folosită în Liturgie.

1053. Această Rânduială poate fi celebrată de un preot, care, păstrând elementele mai importante ale ritului, poate să preia unele elemente, adaptând celebrarea la împrejurări; dacă Episcopul conduce ritul, toate se vor adapta cum se cuvine.

1054. Binecuvântarea orgii se poate face în orice zi, în afară de perioadele în care folosirea orgii este oprită.


1055. După ce s-a adunat comunitatea, se recomandă să se cânte un cântec potrivit, la încheierea căruia celebrantul spune:




Dragostea lui Dumnezeu Tatăl, pacea Domnului nostru Isus Cristos şi mângâierea Sfântului Duh să fie pururea cu voi.

Sau:

Domnul, pe care sfinţii săi îl laudă fără încetare să fie pururea cu voi.




Fraţilor preaiubiţi, ne-am adunat aici ca să binecuvântăm o orgă nouă, cu ajutorul căreia celebrarea liturgiei dumnezeieşti devine mai frumoasă şi mai solemnă. Fiindcă muzica în slujbele sfinte are în primul rând în vedere preamărirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor, sunetul orgii este un semn minunat al cântecului nou pe care suntem îndemnaţi să-l cântăm lui Dumnezeu: căci atunci cântăm cu adevărat un cântec nou, când trăim cum se cuvine, când îndeplinim neîncetat şi cu bucurie voinţa lui Dumnezeu, când, iubindu-te unii pe alţii, împlinim porunca nouă.


1058. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi sau însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură, dintre cele propuse mai jos.

Col 3,12-17: «Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu.»Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către ColoseniFraţilor, pentru că sunteţi aleşii lui Dumnezeu, sfinţii şi preaiubiţii lui, să aveţi o inimă plină de încredere, de bunătate, de smerenie, de blândeţe, de îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are motiv să se plângă împotriva cuiva, iertaţi-vă unul pe altul. După cum v-a iertat Cristos, aşa să vă iertaţi şi voi. Iar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragoste, căci ea este legătura desăvârşirii. Şi în inimile voastre să domnească pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup. Fiţi recunoscători. Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi în toată bogăţia sa. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă

între voi cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-i în psalmi, în imnuri şi în cântări duhovniceşti. Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceţi în numele Domnului Isus şi prin el să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl.

1059. Sau:

Num 10,1-10: «Cântaţi din trâmbiţe la arderile de tot şi la jertfele de împăcare.»1Cron 15,3.16.19-21.25: «Sunau din trâmbiţă înaintea chivotului.»2Cron 5,2-5a.11-14: «Preoţii cântau din trâmbiţă.»Ef 5,15-20: «Cântând şi preamărind pe Domnul în inimile voastre.»Lc 1,39-47: «Duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.»Lc 10,21-22: «S-a bucurat Isus în Duhul Sfânt.»


Ps 46(47),2-3.7-8.R. «Cântaţi Domnului în strigare şi în glas de trâmbiţă.»Ps 97(98),1,2-3.4-6.R. «Strigaţi şi cântaţi cu veselie Domnului.»

1061. Celebrantul, după caz, se adresează pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă, în lumina credinţei, semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1062. Urmează, după caz, rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele mai potrivite sau poate adăuga altele, potrivite împrejurărilor.

Fraţilor preaiubiţi, să-l preamărim cu bucurie pe Dumnezeu atotputernicul, căci ele ne copleşeşte cu darurile nenumărate ale bunătăţii sale. Aşa cum ne îndeamnă Apostolul, să-i aducem mulţumiri şi să-i cântăm laude în inimă şi cu glasul:

R. Mărire ţie, Doamne!

Părinte sfânt, împăratul cerului şi al pământului, izvorul a toată desăvârşirea şi inspiratorul neobosit al armoniei sfinte, te lăudăm pentru slava ta cea mare. R.Doamne Isuse Cristoase, strălucirea slavei Tatălui, care, făcându-te om, ai venit la oameni, ca să ridici păcatul lumii şi să reverşi harurile tale asupra fraţilor răscumpăraţi, te preamărim pentru marea îndurare a ta. R.Duhule Sfânt, Dumnezeule, care sălăşluieşti în inimile oamenilor şi îi zideşti într-un singur trup, te celebrăm pentru prezenţa tainică în Biserică. R.Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, începutul şi sfârşitul a toate, pe care în cântec nou te cântă cerurile şi pământul, ta adorăm pentru fericirea ta de nepătruns. R.


1063. Când nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea de binecuvântare, celebrantul, cu aceste cuvinte sau altele asemănătoare, îi îndeamnă pe toţi la rugăciune, pentru a cere ajutorul divin:

Noi, care suntem mădularele unicei sfinte Biserici, să-l invocăm într-un glas şi o inimă pe Dumnezeu, Tatăl nostru.

Şi, după caz, toţi se roagă câteva momente în tăcere.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––



Doamne Dumnezeule, frumuseţea ta este veşnic veche şi veşnic nouă; înţelepciunea ta cârmuieşte lumea şi pământul este împodobit cu bunătatea ta, pe tine te laudă cetele de îngeri, supuşi necontenit voinţei tale; pe tine te cântă stelele toate,

păstrând legile tale în mişcarea lor statornică; pe tine te proclamă sfânt, într-un glas, toţi cei răscumpăraţi şi, cu inima, cu buzele şi cu viaţa lor, te preamăresc cu bucurie nesfârşită; la fel şi noi, poporul tău sfânt, adunaţi cu bucurie în acest locaş, dorim să ne alăturăm glasurile cântării universale; şi pentru ca imnul nostru să se înalţe mai vrednic către maiestatea ta, îţi oferim spre binecuvântare această orgă, pentru ca ajutaţi de sunetul ei, să-ţi închinăm laude şi rugăciuni în armonie încântătoare. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1065. Apoi celebrantul, punând tămâie, incensează orga; în acest timp se cuvine ca orga să fie folosită pentru prima dată.

ÎNCHEIERE

1066. Celebrantul binecuvântează poporul, cu mâinile întinse asupra credincioşilor, spunând:

Domnul, care este vrednic de toată lauda, să vă îngăduie ca, celui căruia, acum, pe pământ, îi cântaţi cu glasul, inima şi viaţa, să-i puteţi cânta veşnic în ceruri cântare nouă. R. Amin.


1067. Se recomandă ca ritul să se încheie cu un cântec potrivit.

CAPITOLUL XXXII

BINECUVÂNTAREA OBIECTELORFOLOSITE ÎN CELEBRĂRILE

LITURGICE

INCICAŢII PRELIMINARE

1068. Unele dintre obiectele de cult, mai ales acelea care merită o atenţie deosebită, se recomandă a fi binecuvântate înainte a de a fi folosite.

1069. Potirul şi patena se binecuvântează după ritul descris în Pontificalul Roman91.

1070. Pixida, ostensorul, veşmintele pe care le îmbracă slujitorii sacri, precum şi pânzeturile, cum ar fi corporalul şi faţa de altar, care se folosesc de regulă în celebrările liturgice, se cuvine să fie binecuvântate.

1071. Obiectele pentru celebrările liturgice care se binecuvântează să corespundă normelor stabilite de autoritatea legitimă: să fie frumoase şi confecţionate cu eleganţă deosebită, evitând totuşi luxul exagerat.

1072. Se cuvine ca mai multe obiecte să fie binecuvântate într-un singur rit, fie în cadrul Liturghiei, fie chiar în cadrul altei celebrări la care participă credincioşii. Dacă trebuie binecuvântat un singur obiect, se poate folosi Rânduiala prescurtată în afara Liturghiei.

1073. Rânduiala prescurtată în afara Liturghiei poate fi folosită şi de un diacon.

I. Rânduiala binecuvântăriiîn cadrul Liturghiei

1074. Pentru promovarea caracterului didactic al celebrărilor şi pentru adaptarea riturilor la înţelegerea credincioşilor, după caz, se poate prevedea folosirea obiectelor binecuvântate în cadrul aceleiaşi Liturghii. De aceea,

91 Cf. Pontificalul Roman, Rânduiala Consacrării bisericii şi altarului, VII, Rânduiala binecuvântării potirului şi a patenei.

veşmintele pe care le îmbracă preotul la celebrarea Liturghiei, precum şi faţa cu care se acoperă altarul pot fi binecuvântate înainte de ritualul începutului, în faţa poporului.

1075. Altminteri, după citirea Cuvântului lui Dumnezeu, se face omilia, în care preotul explică lecturile biblice şi sensul binecuvântării.

1076. După încheierea Rugăciunii credincioşilor, obiectele care vor fi binecuvântate sunt aduse la altar de slujitori sau de delegaţii comunităţii.

1077. Apoi, celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru binecuvântare, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor, obiectele aduse aici primesc acum o binecuvântare care să arate că ele sunt menite in mod deosebit slujirii dumnezeieşti. Să-l rugăm însă pe Domnul să ne întărească şi pe noi cu binecuvântarea sa, pentru ca el, care este sfânt, să ne facă sfinţi şi vrednici şi pe noi, care celebrăm cu evlavie tainele dumnezeieşti.


1078. Apoi celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi celebrantul cu braţele întinse, continuă:

Binecuvântat eşti, Dumnezeule, care, prin Fiul tău, Mijlocitorul Noului Testament, primeşti cu îndurare lauda noastră şi împarţi cu bunătate darurile tale; îngăduie, te rugăm, ca toate aceste lucruri, închinate celebrării cultului divin, fiind un semn al pietăţii noastre, să ducă la creşterea credinţei noastre.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1079. Sau, pentru veşmintele liturgice:

Binecuvântat eşti, Dumnezeule, care, pe Fiul tău Unul-născut l-ai statornicit marele şi veşnicul preot al Noului Testament şi ai ales

oameni să fie împărţitori ai tainelor tale: îngăduie, te rugăm, ca aceste veşminte, rânduite pentru celebrările sacre şi îmbogăţite cu binecuvântarea ta, slujitorii tăi să le îmbrace cu preţuire şi să se străduiască a le cinsti prin purtare sfântă.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.


1080. După ce credincioşii s-au adunat, celebrantul începe, spunând:


Sau:

V. Domnul să fie cu voi.R. Şi cu duhul tău.

1081. Apoi celebrantul, după caz, îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării.

1082. Unul dintre cei de faţă sau însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură:

Rom 12,1: Fraţilor, vă implor, pentru dragostea lui Dumnezeu, să-i oferiţi lui trupul vostru ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: pentru voi aceasta este adevărata închinare.

Gal 3,26-27: Prin credinţa în Cristos voi toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu. Căci toţi cei care aţi fost botezaţi în Cristos, v-aţi îmbrăcat în Cristos.

Fap 2,42: În primele zile ale Bisericii, fraţii stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

In 4,23: Dar vine ceasul, ba a şi venit, în care adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; fiindcă astfel de închinători îşi doreşte Tatăl.

1083. Apoi, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi celebrantul, cu mâinile întinse, continuă:

Binecuvântat eşti, Dumnezeule, care, prin Fiul tău, Mijlocitorul Noului Testament, primeşti cu îndurare lauda noastră şi împarţi cu bunătate darurile tale; îngăduie, te rugăm, ca toate aceste lucruri, (sau de ex. această pixidă / acest ostensor / această faţă de altar) închinată(e) celebrării cultului divin, fiind semn(e) al(e) pietăţii noastre, să ducă la creşterea credinţei noastre.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1084. Sau, pentru veşminte liturgice:

Binecuvântat eşti, Dumnezeule, care, pe Fiul tău Unul-născut l-ai statornicit marele şi veşnicul preot al Noului Testament şi ai ales oameni să fie împărţitori ai tainelor tale: îngăduie, te rugăm, ca aceste veşminte, rânduite pentru celebrările sacre şi îmbogăţite cu binecuvântarea ta, slujitorii tăi să le îmbrace cu preţuire şi să se străduiască a le cinsti prin purtare sfântă.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

CAPITOLUL XXXIII

BINECUVÂNTAREA APEIÎN AFARA CELEBRĂRII LITURGHIEI


1085. Există un vechi obicei ca, între simbolurile pe care Biserica le foloseşte pentru binecuvântarea credincioşilor, să se întrebuinţeze frecvent apa. Iar apa sfinţită îl readuce cu adevărat în amintirea credincioşilor pe Cristos, care este pentru noi culmea binecuvântării divine, care s-a numit pe sine apa vie şi care ne-a rânduit Botezul, sacramentul apei, ca simbol al binecuvântării mântuitoare.

1086. Binecuvântarea apei şi stropirea cu apă (Stropirea cu apă sfinţită) se face de obicei duminica, după ritualul descris în Liturghierul Roman92

1087. Însă când sfinţirea apei se face în afara Liturghiei, se celebrează ritualul propus aici de către un preot sau un diacon care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, vor adapta celebrarea la împrejurări.


1088. Celebrantul începe spunând:




Dumnezeu, care ne-a renăscut în Cristos din apă şi Duh Sfânt să fie cu voi toţi.


92 Cf. Missale Romanum, Appendix, Ordo ad faciendam ad aspergandam aquam benedictam.


1090. Apoi, după caz, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare, celebrantul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru celebrarea binecuvântării:

Prin această binecuvântare a apei, ni-l readucem în minte pe Cristos apa vie şi sacramentul Botezului, în care am fost renăscuţi din apă şi Duh Sfânt. Aşadar, ori de câte ori vom fi stropiţi cu această apă sau ne vom face semnul crucii, fie intrând în biserică, fie stând acasă, vom aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru darul lui de nespus şi vom cere ajutorul lui ca să păstrăm prin viaţa noastră sacramentul pe care l-am dobândit prin credinţă.


1091. Apoi unul dintre cei prezenţi sau însuşi celebrantul face o lectură scurtă din Sfânta Scriptură.

In 7,37-39: «Dacă însetează cineva, să vină la mine.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul IoanEra în ziua solemnă cu care se încheia sărbătorea Corturilor. Isus, stând în picioare, în templul din Ierusalim, a strigat: „Dacă îi este cuiva sete, să vină la mine şi să bea. Cine crede în mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor izvorî din inima lui”. Spunând aceasta el vorbea despre Duhul Sfânt, Duh pe care aveau să-l primească cei care vor crede în el. De fapt, Duhul Sfânt nu fusese dăruit, pentru că Isus nu intrase încă în slava sa.

1092. Sau:

Is 12,1-6: «Veţi sorbi cu bucurie apă din izvoarele mântuirii.»Is 55,1-11: «Toţi cei însetaţi, veniţi la apă.»Sir 15,1-6: «Pe cel ce se teme de Dumnezeu îl va adăpa cu apa înţelepciunii.»1In 5,1-6: «A venit prin apă şi prin sânge.»Ap 7,12-17: «Mielul îi va călăuzi spre izvoarele apelor veşnice.»

Ap 22,1-5: «Râul de apă vie ce izvorăşte de la tronul lui Dumnezeu şi al Mielului.»In 13,3-15: «Voi sunteţi curaţi.»


1093. Apoi celebrantul spune:

Să ne rugăm.

După un scurt moment de tăcere, celebrantul, cu braţele întinse, spune rugăciunea binecuvântării:

Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeule atotputernic, care ai binevoit să ne sfinţeşti în Cristos, apa vie a mântuirii noastre, şi să ne renaşti în el; fă ca noi, care suntem întăriţi prin stropirea cu această apă sau prin întrebuinţarea ei, recâştigându-ne prin puterea Duhului Sfânt tinereţea sufletului să umblăm necontenit spre viaţa cea nouă întru înnoirea vieţii.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1094. Sau:

Doamne, Părinte sfânt, priveşte spre noi, cei care, răscumpăraţi prin Fiul tău, am fost renăscuţi prin Botez din apă şi Duh Sfânt: fă, te rugăm, ca cei care vor fi stropiţi cu această apă, să fie reînnoiţi la trup şi la suflet, şi să-ţi aducă slujirea lor curată.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1095. Sau, celebrantul spune:

Dumnezeule, Creatorul a toate, care din apă şi Duh Sfânt ai dat formă şi chip omului şi universului.R. Binecuvântează şi curăţeşte Biserica ta.

Cristoase, care din coasta-ţi împunsă pe cruce ai făcut să ţâşnească sacramentele mântuirii.R. Binecuvântează şi curăţeşte Biserica ta.

Duhule Sfânt, care în apa renaşterii ne-ai rânduit ca făpturi noi din sânul baptismal al Bisericii.R. Binecuvântează şi curăţeşte Biserica ta.

1096. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi stropeşte pe cei de faţă cu apă sfinţită, spunând, după caz:

Această apă să ne reamintească Botezul primit şi să ni-l readucă în minte pe Cristos, care ne-a răscumpărat prin pătimirea şi învierea lui. R. Amin.

Între timp se cântă un cântec potrivit.

CAPITOLUL XXXIV

BINECUVÂNTAREASTAŢIUNILOR «CĂII CRUCII»


1097. Când într-o biserică sau într-o casă de rugăciune se aşază staţiunile «Căii Crucii», se cuvine ca binecuvântarea şi sfinţirea să se facă printr-o celebrare adecvată, oficiată de parohul bisericii respective sau de un alt preot, cu participarea poporului credincios, aşa încât celebrarea să preceadă celebrarea devoţiunii «Căii Crucii». Dacă însă atunci când s-a făcut consacrarea sau binecuvântarea bisericii existau deja staţiunile «Căii Crucii», nu este nevoie de o sfinţire specială.

1098. Imaginile staţiunilor şi crucile respective, sau numai crucile, se aşază într-un loc potrivit în faţa credincioşilor, sau într-un loc special.

1099. În această rânduială se pot face unele modificări, astfel încât, păstrându-se structura şi elementele mai importante ale ritualului, celebrarea să fie adaptată la împrejurări.


1100. După ce comunitatea s-a adunat, se poate cânta imnul «Vexilla regis prodeunt» («Steagurile merg în faţă», cf. App., n. 25) sau un alt cântec potrivit.

1101. La încheierea acestuia, celebrantul spune:




Domnul Isus, care a pătimit pentru noi şi ne-a răscumpărat prin misterul său pascal, să fie cu voi toţi.

Sau alte cuvinte potrivite luate mai ales din Sfânta Scriptură. Toţi răspund::


1103. Apoi celebrantul, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare, îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru participarea la binecuvântare şi la devoţiunii «Căii Crucii»:

Dumnezeul îndurărilor i-a mântuit pe oameni prin moartea şi învierea Fiului său, care s-a nimicit pe sine, luând fire de rob, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce.Amintindu-ne de această iubire nemărginită a lui Cristos, suntem îndemnaţi să pornim plini de credinţă în cuget şi în inimă pe calea crucii, pentru ca, aducând mulţumiri Domnului, care a murit pe cruce pentru noi, şi noi înşine să murim pentru păcat şi să umblăm întru înnoirea vieţii.


1104. Apoi lectorul, sau unul dintre cei prezenţi, ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură, ales îndeosebi dintre cele propuse în Lecţionarul Liturghierului Roman pentru Liturghiile în cinstea misterului Sfintei Cruci93 sau dintre cele propuse mai jos.

1Pt 2,19-25: «Cristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă.»Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol PetruPreaiubiţilor, aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la el. căci ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare? Dacă pentru binele făcut veţi avea de suferit, rămânând statornici, veţi fi plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Căci la aceasta aţi fost chemaţi, pentru că însuşi Cristos a suferit şi v-a lăsat exemplu, ca să călcaţi pe urmele lui. El nu a făcut păcat, în vorbirea lui nu s-a aflat vicleşug. El când era insultat, nu răspundea cu insulte; când era chinuit, nu ameninţa; dar încredinţa cauza lui aceluia care judecă cu dreptate. În trupul său, el a purtat păcatele noastre pe lemnul crucii, pentru ca noi să putem muri pentru păcat şi să trăim pentru dreptate; prin rănile lui aţi fost vindecaţi. Eraţi ca nişte oi rătăcite,

93 Cf. Missale Romanum, Ordo Lectionum Missae, nn. 969-975.

dar acum v-aţi întors la păstorul, care are în grijă sufletele voastre.

1105. Sau:

1Pt 3,18 – 4.2: «Fiindcă Cristos a pătimit cu trupul, înarmaţi-vă şi voi cu gândul acesta.»Mt 5,1-12a: «Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate.»Lc 18,31-34: «Se vor împlini cu Fiul Omului toate cele scrise prin profeţi.»


Ps 21(22),8-9.17-18a.23-24.R. «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?»Ps 30(31),2 şi 6.12-13.15-16.R. «În mâinile tale, Doamne, încredinţez sufletul meu!»

1107. După caz, celebrantul le vorbeşte pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă, în lumina credinţei semnificaţia celebrării.



Să-l preamărim cu laudele noastre pe Cristos, care ne-a iubit şi ne-a răscumpărat prin sângele său şi lui, care a murit pentru nou şi a înviat, să-i aducem mulţumiri, spunând:

R. Ne-ai răscumpărat, Doamne, prin sângele tău.

Tu, făcându-te om, ai deschis oamenilor calea mântuirii prin cruce: fă ca, ţintuiţi împreună cu tine pe cruce, să murim întru tine ca să şi putem trăi întru tine. R.Tu ai poruncit ucenicilor tăi să-şi poarte zi de zi crucea: ajută-ne să te urmăm răbdători şi să te privim cândva pe tine în slavă. R.

Tu, fiind dus pe Calvar, nu ai refuzat ajutorul celui ce ţi-a purtat crucea: îngăduie-ne să suferim şi noi, împreună cu tine, pentru Biserică. R.Tu, urcând pe calea crucii, ai fost mângâiat de mila plină de iubire a femeilor care plângeau: fă-ne să-i uşurăm cu mângâiere pe fraţii noştri. R.Tu ai împăcat toate prin sângele crucii tale: adună-i pe toţi oamenii la tine, pentru ca, ştergându-se orice neînţelegere, formând o singură turmă, să te aibă pe tine ca singur păstor. R.Tu, fiind înălţat de la pământ, ai făgăduit să îi aduni pe toţi la tine; întoarce-i pe toţi oamenii la iubirea ta. R.Tu ai voit să suferi pe calea crucii, aducând sprijin tuturor celor încercaţi: învaţă-ne ştiinţa crucii, pentru ca noi, care împărtăşim suferinţele tale, să ne bucurăm, veselindu-ne de vederea slavei tale. R.Tu, pe cruce, ai făgăduit raiul tâlharului ce suferea împreună cu tine: fii lângă noi în suferinţele acestei vieţi, pentru ca, suferind alături de tine pe pământ, să fim preamăriţi în cer împreună cu tine. R.Tu, pe cruce, ne-ai încredinţat-o prin ucenicul tău pe Maria, Mama ta_ fă ca, împreună cu ea, să fim părtaşi de pătimirea şi slava ta. R.



Dumnezeule, Fiul tăi a fost vândut pentru noi şi a înviat ca, murind pentru păcat, să trăim întru dreptate: fii mereu aproape, cu harul binecuvântării tale, de credincioşii care meditează cu evlavie misterele pătimirii tale, pentru ca cei care-şi poartă răbdători crucea, urmându-l pe Cristos, să se bucure veselindu-se de vederea slavei sale.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1110. Sau:

Doamne, Părinte sfânt, tu ai voit ca izvorul tuturor binecuvântărilor şi începutul tuturor harurilor să fie crucea Fiului tău; fie ca, împărtăşind necontenit pe pământ pătimirea fericită a lui Cristos, să ajungem la bucuria veşnică a învierii.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1111. După rugăciunea binecuvântării, celebrantul, după caz, punând tămâie în cădelniţă, incensează toate crucile sau imaginile, în timp ce se cântă antifonul (cf. App., n. 19):

Crucii tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfânta înviere a ta o lăudăm şi o preamărim, căci, iată, prin lemnul crucii a venit bucuria în toată lumea.

Sau o altă antifon sau un cântec potrivit, de exemplu, «Stabat Mater» (cf. App., n. 26).

CALEA CRUCII

1112. Urmează devoţiunea «Căii Crucii», după obiceiul locului.

RITUALUL ÎNCHEIERII

1113. Se poate cânta un cântec potrivit, de exemplu, «Ad cenam Agni providi» («Cu hainele strălucitoare», cf. App., n. 17), în amintirea învierii. Apoi, celebrantul binecuvântează poporul, spunând:

Prin moartea şi învierea Fiului său, Dumnezeu a binevoit să răscumpere neamul omenesc; el să vă dea ca, meditând cu credinţă pătimirea lui Cristos, să-l urmaţi pe Domnul răstignit, ca să vă bucuraţi în cer, împreună cu el, în slavă. R. Amin.

Şi pe voi, pe toţi, care sunteţi aici de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.R. Amin.

1114. Sau:

Să vă binecuvânteze Dumnezeu, care prin crucea şi sângele Fiului său, a binevoit să ne răscumpere şi să ne mântuiască. R. Amin.

Să vă dea să puteţi înţelege cu credinţă în cuget măreţia şi misterul sfintei cruci. R. Amin.

Să primească, în îndurarea sa, tot ceea ce faceţi în credinţă şi să binevoiască a asculta cu blândeţe rugăciunile ce i le aduceţi. R. Amin.


CAPITOLUL XXXV

BINECUVÂNTAREA CIMITIRULUI


1115. Considerând cimitirul drept loc sfânt, Biserica doreşte şi recomandă ca noile cimitire, construite fie de comunitatea catolică, fie de autorităţile civile, în regiunile catolice, să fie binecuvântate şi să fie ridicată în ele Crucea Domnului, semnul speranţei şi al învierii pentru toţi oamenii.Ucenicii lui Cristos «nu se deosebesc nici prin regiune, nici prin limbaj, nici prin starea socială de ceilalţi oameni»94 în mijlocul cărora doresc să-şi ducă viaţa: aşadar ei trebuie să se roage Tatălui ceresc pentru toţi oamenii, pentru aceia care «au adormit în pacea lui Cristos» şi «pentru aceia a căror credinţă numai Dumnezeu a cunoscut-o»95.Aşadar, creştinii îngroapă în cimitire şi se îngrijesc nu numai de trupurile acelora care le-au fost fraţi întru credinţă, ci şi de ale acelora care le sunt fraţi prin firea omenească. Căci, prin crucea sa, Cristos i-a răscumpărat pe toţi şi pentru toţi şi-a vărsat sângele.

1116. Se recomandă ca ritualul să fie săvârşit de Episcopul diecezan; el poate încredinţa însă această îndatorire unui preot, mai cu seamă aceluia pe care îl are ca ajutor în păstorirea credincioşilor care s-au îngrijit de construirea cimitirului. Dacă este prezent Episcopul toate se vor adapta în mod corespunzător.

1117. Binecuvântarea cimitirului poate avea loc în orice zi şi la orice oră, mai cu seamă în Miercurea Cenuşii şi în Săptămâna Sfântă; se va alege însă ziua cea mai potrivită, în care credincioşii să poată veni în număr cât mai mare, mai ales în ziua de duminică, deoarece comemorarea săptămânală a Paştelui Domnului exprimă mai bine semnificaţia pascală a morţii creştine.

1118. Dacă undeva se construieşte un cimitir, fie de către autorităţile civile, fie de comunitatea creştină de fraţii separaţi şi de catolici iar acest cimitir este destinat pentru a îngropa mai cu seamă morţii comunităţilor creştine, se recomandă ca acesta să fie inaugurat printr-o celebrare ecumenică, la a cărei desfăşurare vor participa toţi cei interesaţi. În ce-i priveşte pe catolici, celebrarea va fi orânduită de Ordinariul locului.

94 Scrisoarea către Diognet, 5; Funk, 1, 397.95 Liturghierul Roman, Rugăciunea Euharistică IV, n. 123.

1119. Dacă o comunitate catolică este invitată la inaugurarea unui cimitir aparţinând unei religii necreştine sau cu caracter pus laic, Maica Biserică nu refuză să participe şi să înalţe rugăciuni pentru toţi răposaţii. E de competenţa Ordinariului locului să reglementeze participarea catolicilor. Dacă li se oferă posibilitatea, preotul şi credincioşii catolici vor alege texte din Sfânta Scriptură, psalmi şi rugăciuni care să exprime în mod clar doctrina Bisericii în privinţa morţii şi a menirii omului, care prin natura sa tinde spre Dumnezeul cel viu şi adevărat.


1120. Acolo unde se poate, este de preferat ca, în ordine, comunitatea credincioşilor să se îndrepte de la biserică sau dintr-un alt loc potrivit spre cimitirul care trebuie binecuvântat. Dacă nu se poate face procesiune sau dacă nu pare oportună, credincioşii se adună la intrarea în cimitir.Apoi celebrantul îi salută pe credincioşi, spunând:

Harul Domnului nostru Isus Cristos, care este dătătorul vieţii şi biruitorul morţii, să fie cu voi toţi.



1121. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe credincioşi pentru celebrare cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Fraţilor preaiubiţi, îndemnaţi de iubire creştină, ne-am adunat spre a binecuvânta acest cimitir, unde trupurile fraţilor noştri se odihnesc până ce va străluci glorioasă ziua Domnului. Pregătind locul de odihnă pentru fraţii noştri răposaţi, să ne ridicăm ochii spre Cetatea de sus şi să-l privim pe Cristos mort şi înviat pentru noi, pentru ca el, pe care suntem îndemnaţi să-l aşteptăm veghind, să ne primească şi pe noi binevoitor atunci când vom învia.

1122. După terminarea îndemnului, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă câtva timp în tăcere. Apoi celebrantul, întinzându-şi mâinile, continuă:

Dumnezeule, tu îi rânduieşti pe credincioşii tăi ca Biserică peregrină pe pământ, ca să-i primeşti ca locuitori veşnici în ceruri; priveşte la această familie a ta, care se adună cu evlavie în cimitir; dă-ne harul ca locul pe care l-am pregătit pentru îngroparea trupurilor celor morţi să ne aducă aminte de viaţa cea viitoare în Cristos, care va schimba trupul smereniei noastre, făcându-l asemenea trupului slavei sale. El care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

1123. Terminându-se rugăciunea, diaconul adresează îndemnul:

Să pornim în pace!

Şi procesiunea spre cimitir se orânduieşte în acest fel: în frunte merge purtătorul crucii între doi slujitori cu lumânări aprinse; urmează celebrantul cu ceilalţi slujitori, iar apoi credincioşii.

1124. În timpul procesiunii se cântă antifonul (cf. App., n. 28):

Partea mea, Doamne, să fie în pământul celor vii.


Deschideţi-mi porţile dreptăţii; intrând voi preamări pe Domnul.


Aceasta este poarta Domnului, cei drepţi vor intra prin ea.

Împreună cu Ps 117(118) sau un alt psalm, luat mai cu seamă din Rânduiala înmormântării96 sau un alt cântec potrivit.

96 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala înmormântării, nn. 145-165.

1125. Dacă nu se face procesiune, imediat ce s-au adunat, celebrantul împreună cu slujitorii şi credincioşii intră în cimitir, în timp ce se cântă antifonul:

Glas din cer am auzit: fericiţi cei morţi care-au adormit în Domnul.

Cu Ps 133(134) sau un alt cântec potrivit.

LITURGIA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

1126. Procesiunea se îndreaptă spre locul unde a fost înălţată Crucea şi acolo se face citirea cuvântului lui Dumnezeu; dacă din anumite motive nu se poate face cu uşurinţă acolo, lectura se va face în capela cimitirului sau într-un alt loc potrivit.

1127. Apoi se citesc unul sau mai multe texte din Sfânta Scriptură, selecţionate mai cu seamă dintre cele propuse în Lecţionar pentru Rânduiala înmormântării97 şi se intercalează psalmi responsoriali potriviţi sau se păstrează câteva clipe de tăcere sacră. Fragmentul din Evanghelie va avea întotdeauna locul principal. Dacă se celebrează şi Liturgia Euharistică, se citesc cel puţin două texte, luate din Lecţionarul pentru morţi98, ultimul fiind din Evanghelie. Între aceste lecturi va fi intercalat un psalm responsorial potrivit.

1128. La terminarea acestora, celebrantul va face o omilie în care va ilustra atât lecturile biblice cât şi semnificaţia pascală a morţii creştine.


1129. După omilie, celebrantul, stând în faţa crucii ridicate în mijlocul cimitirului, binecuvântează această cruce împreună cu spaţiul cimitirului, spunând cu mâinile întinse:

Dumnezeul tuturor mângâierilor, tu ai rânduit printr-o dreaptă hotărâre ca trupurile noastre muritoare, plăsmuite din ţărână, să se întoarcă în ţărână; dar, prin hotărârea milostivirii tale, ai schimbat această pedeapsă în mărturie a iubirii; tu te-ai îngrijit ca Abraham, părintele credincioşilor, să fie îngropat în pământul

97 Cf. Ritualul Roman, Rânduiala înmormântării, nn. 83-144.98 Cf. Missale Romanum, Ordo Lectionum Missae, nn. 1011-1026.

făgăduinţei; tu ai răsplătit faptele de milostivire ale lui Tobia, care îi îngropa pe fraţii săi răposaţi; tu ai voit să-l aşezi pe Fiul tău, Unul-născut, într-un mormânt nou, de unde să învie biruitor asupra morţii şi să fie pentru noi chezăşia învierii viitoare. Te rugăm, aşadar, Doamne, ca acest cimitir, aşezat sub umbra crucii, şi rânduit pentru îngroparea celor morţi, să fie, în puterea binecuvântării tale, loc de odihnă şi de speranţă. Aici trupurile lor să se odihnească în pace până la venirea în slavă a Fiului tău, când vor învia pentru totdeauna; aici gândurile celor vii să se ridice spre veşnica speranţă; de aici să se înalţe rugăciuni bineplăcute ţie, spre ajutorul celor ce dorm întru Cristos şi spre lauda neîncetată a îndurării tale.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1130. Apoi celebrantul pune tămâie în cădelniţă şi incensează Crucea, după care stropeşte cu apă sfinţită cimitirul şi pe cei prezenţi. El poate face stropirea cimitirului fie stând în mijlocul lui, fie mergând de-a lungul zidurilor cimitirului; în acest caz se poate cânta antifonul (cf. App., n. 32):

Vor tresălta în Domnul oasele pe care le-a zdrobit.

Împreună cu Ps 50(51), sau un alt cântec potrivit.

LITURGIA EUHARISTICĂ SAU RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ

1131. La terminarea acestora, dacă se celebrează Jertfa Domnului pentru cei morţi, celebrantul împreună cu slujitorii, făcând cuvenitul semn de venerare, sărută altarul. Slujitorii aşază pe altar corporalul, purificatorul, potirul şi Liturghierul, apoi aduc pâinea, vinul şi apa. Liturghia se continuă în modul obişnuit.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1132. Dacă trebuie sfinţit sau binecuvântat altarul capelei din cimitir se vor respecta, adaptându-se la situaţia concretă, cele prezentate în Rânduiala sfinţirii unei biserici şi a unui altar, din Pontificalul Roman99.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1133. Dacă nu se celebrează Euharistia, după stropirea cimitirului cu apă sfinţită, ritualul se încheie fie în forma rugăciunii credincioşilor de la Liturghie, fie în forma propusă mai jos:

99 Cf. Pontificalul Roman, Rânduiala sfinţirii bisericii şi a altarului, IV şi VI.

Domnul Cristos, murind pe cruce, a şters păcatul şi, înviind din mormânt, a nimicit moartea. Lui să-i spunem cu umilinţă:

R. Tu eşti viaţa şi învierea noastră.

Cristoase, Fiul omului, tu, murind pe cruce, ai făcut-o pe Preacurata Maică părtaşă suferinţelor tale şi înviind ai umplut-o de bucurie; alină-i pe cei care suferă şi întăreşte-le speranţa. R.Cristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, tu l-ai înviat din morţi pe prietenul tău, Lazăr; trezeşte-i la viaţa veşnică pe toţi cei morţi pe care i-ai răscumpărat cu sângele tău preţios. R.Cristoase, mângâierea celor întristaţi, tu, înviind pe Fiul văduvei, ai şters lacrimile şi jalea sa; alină suferinţa celor ce-i plâng pe răposaţii lor. R.Cristoase, Răscumpărătorule, luminează-i pe cei care nu te cunosc şi nu au speranţă; ca să creadă în înviere şi în viaţa viitoare. R.Cristoase, lumina lumii, tu i-ai dat orbului din naştere lumina ochilor şi harul de a te cunoaşte; arată chipul tău celor morţi care nu se bucură încă de strălucirea ta. R.

1134. Se recomandă apoi ca celebrantul să înceapă Rugăciunea domnească prin aceste cuvinte sau prin altele asemănătoare:

Acum să ne înălţăm sufletul spre Tatăl ceresc, spunând rugăciunea Domnului, prin care cerem venirea Împărăţiei sale şi iertarea greşelilor noastre.

Toţi:

Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ.Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Căci a ta este împărăţia şi puterea şi mărirea în veci.

1135. Apoi celebrantul binecuvântează poporul spunând:

Să vă binecuvânteze Dumnezeul tuturor mângâierilor care, în nespusa-i bunătate, l-a creat pe om şi prin învierea Fiului său Unul-născut a dăruit tuturor credincioşilor speranţa învierii. R. Amin.

Nouă, celor vii, să ne dăruiască iertarea păcatelor, iar tuturor celor morţi să le dea un loc de lumină şi de pace. R. Amin.

Pentru ca toţi să trăim de-a pururi în patria celor fericiţi împreună cu Cristos, după cum credem cu tărie că a înviat din morţi. R. Amin.


1136. Apoi diaconul face încheierea obişnuită.

PARTEA A PATRA

BINECUVÂNTAREA LUCRURILORCARE FAVORIZEAZĂ EVLAVIA

POPORULUI CREŞTIN

OBSERVAŢII GENERALE LA PARTEA A PATRA

1137. Biserica sprijină devoţiunile poporului creştin, ca, corespund legilor şi normelor date în această privinţă, favorizează creşterea evlaviei. Dat fiind că pentru rugăciunile liturgice şi devoţiuni se folosesc unele obiecte, cum ar fi rozariile sfintei Fecioare Maria sau altele asemenea, se cuvine ca acestea să fie recomandate credincioşilor printr-o celebrare a binecuvântării.

1138. Pe lângă acestea, printre credincioşi s-a întărit bunul obicei de a purta cu sine unele obiecte ale devoţiunii, de a folosi altele la rugăciune, de a expune în case imagini sfinte, de a păstra lucruri binecuvântate, cum ar fi mâncare şi băutură.Ţinând seama de formele de pietate, în această parte sunt propuse mai multe exemple pentru diferite binecuvântări legate de acestea.

CAPITOLUL XXXVI

BINECUVÂNTAREA BĂUTURII,A ALIMENTELOR SAU A ALTORLUCRURI PENTRU DEVOŢIUNI


1139. În unele locuri se obişnuieşte săvârşirea unor rituri speciale de binecuvântare, de exemplu, a apei, a vinului, untdelemnului sau a altor alimente, pe care credincioşii, în vederea devoţiunii, le aduc spre a fi binecuvântate, cu ocazia unei sărbători sau timp liturgic, în cinstea sfintei Fecioare sau a sfinţilor.La celebrarea acestor binecuvântări, păstorul de suflete va avea grijă ca credincioşii să înţeleagă corect adevărata semnificaţie a ritului. În îndemnuri sau în predică, celebrantul să aibă, pe cât posibil, în faţă, acele tradiţii şi povestiri ale vieţii sfinţilor, dacă este nevoie, prin care să poată explica originea şi semnificaţia acestei celebrări speciale făcute în cinstea lor. trebuie însă să se respecte necontenit adevărul istoric.

1140. Pentru aceste celebrări săvârşite în biserică de un preot sau un diacon, se recomandă participarea numeroasă şi activă a credincioşilor.

1141. Dacă trebuie binecuvântate mai multe feluri de alimente, nu se oficiază mai multe rituri, ci se binecuvântează toate într-unul singur, folosindu-se o formulă potrivită.

1142. Din această Rânduială, păstrându-se întotdeauna structura şi elementele mai importante ale ritualului, se pot schimba unele elemente, pentru a adapta celebrarea la împrejurări.

1143. Aceste binecuvântări pot fi celebrate în cadrul Liturghiei, după ritul propus mai jos, la nn. 1157-1161, numai la sărbătorile sfintei Fecioare Maria şi ale sfinţilor, la care este în floare tradiţia populară, iar credincioşii participă în număr mare la Liturghie. Când binecuvântarea se celebrează în cadrul Liturghiei, se poate oficia o singură dată pe zi.

I. Rânduiala binecuvântăriiîn afara Liturghiei


1144. După ce poporul s-a adunat, se cântă de obicei un imn sau un antifon potrivit. La terminarea cântecului, celebrantul spune:




Dumnezeu, care ne-a ales ca să fim sfinţi, să fie cu voi toţi.



1146. Apoi celebrantul, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare, îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru celebrarea binecuvântării:

Dumnezeu, care îşi arată pe tot pământul atotputernicia şi bunătatea, încredinţează Bisericii sale spre binecuvântare chiar şi cele mai neînsemnate lucruri, pentru ca, toţi cei care le vor folosi ci evlavie (invocând numele fericitei Fecioare Maria sau ale sfinţilor), să fie chemaţi spre cele nevăzute, şi să-l binecuvânteze pe Dumnezeu, care, el singur săvârşind pretutindeni fapte minunate, rămâne cu adevărat minunat, chiar şi în sfinţii săi.


1147. Apoi lectorul, unul dintre cei prezenţi sau însuşi celebrantul citeşte textul propus aici sau altul din Lecţionar. Se poate folosi şi un text ales dintre cele propuse aici.

Mt 7,7-11: «Cereţi şi vi se va da.»

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul MateiÎn timpul acela, Isus a spus ucenicilor săi: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide. Căci cine cere primeşte, cine caută găseşte, iar celui care bate i se deschide. Cine dintre voi este omul acela, care atunci când fiul său îi cere pâine, îi dă o piatră? Sau, când îi cere peşte, îi dă un şarpe? Dacă voi, aşadar, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi lucruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor care i le cer?”

1148. Sau:

a) Pentru binecuvântarea apei:

Ex 17,1-7: «Dă-ne apă să bem.»2Reg 2,19-22: «Am făcut apa această bună şi nu va mai fi moarte în ea.»

b) Pentru binecuvântarea pâinii:

1Reg 19,3b-8: «A mers întărit de pâine.»Înţ 16,20-21: «Ca să înveţe fii tăi, pe care i-ai iubit.»In 6,28-35: «Lucraţi pentru hrana nepieritoare.»

c) Pentru alte alimente:

Gen 1,27-31a: «V-am dat câte au roade spre hrană.»Gen 9,1-3: «Veţi avea ca hrană tot ce mişcă şi are suflare.»Ex 12,1-4.6-8.11: «Aşa să mâncaţi mielul; căci este Paştele Domnului.»Lc 11,9-13: «Cereţi şi vi se va da.»

d) Pentru untdelemn, vin, sare

Sir 39,30-41: «Cele de trebuinţă vieţii oamenilor.»Mt 5,13-16: «Voi sunteţi sarea pământului.»Mc 6,7-13: «Pe mulţi îi ungeau cu untdelemn şi îi vindecau.»Lc 10,30-37: «I-a legat rănile, turnând untdelemn şi vin.»In 2,1-11: «Tu ai păstrat vinul cel bun până acum.»

e) Pentru flori (de exemplu, trandafiri, crini…)

Sir 24,1a.17-31: «Răsadurile de trandafir în Ierihon.»2Cor 2,14-17: «Suntem pentru Dumnezeu bună mireasmă a lui Cristos.»Mt 6,25-34: «Luaţi seama la crinii câmpului.»

f) Pentru binecuvântarea lumânărilor

Mt 4,13-17: «Poporul a văzut lumină mare.»Lc 2,27-33: «Lumină spre slava poporului tău.»In 6,1-10: «Era lumina cea adevărată.»Ef 5,8-10: «Ca fii luminii să umblaţi.»


Ps 8,2 şi 4.5-7a.7b-9.R. «Doamne, Stăpânul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul.»Ps 22(23),1-3.4.5.6.R. «Ai pregătit masă înaintea mea, Doamne!»Ps 103(104),10-12.13-15.16-18.19-21.22-23.R. «Cât s-au înmulţit lucrările tale, Doamne!»Ps 146(147),7-8.9-11.12-13.14-16.R. «Lăudaţi pe Domnul, căci bine este a cânta Dumnezeului nostru!»

1150. După lecturi se face omilia, în care celebrantul explică atât lecturile, cât şi semnificaţia ritului.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1151. Înainte de rugăciunea binecuvântării se poate face rugăciunea universală, care va fi potrivită cu sărbătoare sau timpul liturgic.

1152. Dacă nu se spune rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi celebrantul rosteşte rugăciunea binecuvântării.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE


a) Pentru băutură şi alimente:

Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, căci toate le umpli cu binecuvântarea ta: fă, te rugăm, ca slujitorii tăi, care se vor folosi cu credinţă de aceste făpturi ale tale (în amintirea şi prin mijlocirea fericitei Fecioare Maria / sfântului N.), (sărbătoriţi astăzi), să fie copleşiţi neîncetat de roua harului ceresc şi, căutând necontenit cele sfinte, să crească mereu în iubire.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

b) Pentru alte lucruri:

Doamne, Dumnezeule, prin puterea sfinţilor, tu împodobeşti la nesfârşit Biserica ta, arată-ţi, te rugăm, bunăvoinţa faţă de aceşti slujitori ai tăi, care doresc a se folosi cu evlavie de acest semn (aceste semne) al (ale) bunătăţii tale (în amintirea şi spre slava fericitei Fecioare Maria / sfântului N.), pentru ca ei să se umple de iubirea poruncilor tale şi, întăriţi cu ajutor în viaţa de acum, să ajungă fără de primejdii la dobândirea vieţii veşnice.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

c) Mai ales pentru mai multe obiecte:

Dumnezeule al puterilor, izvorul harurilor şi cununa sfinţilor, îngăduie-ne, prin mijlocirea fericitei Fecioare Maria (sau: a sfântului N.), atunci când folosim aceste lucruri pe care le aducem pentru binecuvântarea ta, să nu ne sfiim a imita ceea ce celebrăm cu bucurie, şi să avem parte în cer de împărtăşirea aceluia de a cărui ocrotire ne bucurăm pe pământ.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1154. Băutura, alimentele şi celelalte lucruri, acolo unde există obiceiul, pot fi stropite cu apă sfinţită.

ÎNCHEIERE

1155. Apoi celebrantul încheie ritualul, spunând, cu braţele întinse asupra credincioşilor:

Domnul să asculte cu bunăvoinţă rugăciunea voastră şi, în bunătatea sa dumnezeiască să vă dea ajutor potrivit. R. Amin.

Să vă dea viaţă liniştită şi să vă facă să prisosiţi în tot binele. R. Amin.

Să vă cârmuiască pe pământ cu un astfel de sprijin al credinţei, încât să vă înalţe în cer la dobândirea fericirii. R. Amin.



II. Rânduiala binecuvântării în cadrulLiturghiei, în zi de sărbătoare

1157. După citirea cuvântului lui Dumnezeu se face omilia, în care preotul înfăţişează atât lecturile biblice, cât şi sensul binecuvântării în cinstea fericitei Fecioare Maria sau a unui sfânt.

1158. Urmează rugăciunea credincioşilor, în modul obişnuit de la celebrarea Liturghiei, pe care celebrantul o încheie cu o rugăciunea de binecuvântare potrivită, aleasă dintre cele propuse mai jos. Rugăciunea credincioşilor se poate face şi în modul arătat aici. Dintre invocaţii, celebrantul le poate alege pe acelea care sunt mai potrivite sau să adauge altele, referitoare la împrejurări sau la cei de faţă.

Prin mijlocirea fericitei Fecioare Maria (sau a sfântului N.), să-l lăudăm pe Dumnezeu, spunând:

R. Preamărit eşti, Doamne, în sfinţii tăi.

Părinte Preaîndurător, care ţi-ai arătat atotputernicia în mod minunat în fericita Fecioară Maria (sau în sfântul N.), îngăduie-ne ca, sprijiniţi de harul Botezului, să ne facem zi de zi vrednici de a deveni oameni noi. R.Tu, care, prin sfinţi, slujitorii tăi, ne îngădui să cunoaştem îndurarea ta, fă ca lucrurile minunate pe care le vedem la ei să le luăm ca model pentru viaţa noastră. R.Tu, care prin fericiţii tăi, arăţi oamenilor sfinţenia Bisericii, fă să fim mereu stăruitori în a căuta slava ta şi mântuirea fraţilor noştri. R.Tu, care ai voit ca sfinţii tăi să fie mijlocitorii noştri, îngăduie ca, eliberaţi de relele de acum, să ne bucurăm fericiţi, împreună cu ei, de moştenirea veşnică. R.

Apoi celebrantul continuă:

Dumnezeule al puterilor, izvorul harurilor şi cununa sfinţilor, îngăduie-ne, prin mijlocirea fericitei Fecioare Maria (sau a sfântului N.), atunci când folosim aceste lucruri pe care le aducem pentru binecuvântarea ta, să nu ne sfiim a imita ceea ce celebrăm cu bucurie, şi să avem parte în cer de împărtăşirea aceluia de a cărui ocrotire ne bucurăm pe pământ.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1159. Se pot folosi şi rugăciunile propuse mai sus, la n. 1153.

1160. La încheierea celebrării Liturghiei se cuvine să se folosească binecuvântarea solemnă în cinstea fericitei Fecioare Maria:

Dumnezeu, care, în bunătatea sa, a voit să răscumpere neamul omenesc prin întruparea Fiului său din Fericita Fecioară Maria,

să reverse cu îmbelşugare asupra voastră binecuvântarea sa. R. Amin.

Să vă însoţească pururi şi pretutindeni ocrotirea Fecioarei Maria prin care l-aţi primit pe Dătătorul vieţii. R. Amin.

Voi, care v-aţi adunat astăzi cu pietate pentru a celebra sărbătoarea ei, să duceţi cu voi darurile bucuriei spirituale şi ale fericirii cereşti. R. Amin.


1161. Sau una dintre rugăciunile asupra poporului pentru sărbătorile sfinţilor:

Să tresalte de bucurie, Doamne, poporul creştin văzând strălucirea sfinţilor. Cinstindu-i pe ei, îl preamărim pe Fiul tău, căci ei sunt mădularele glorificate ale Trupului său mistic. Fă-ne şi nouă parte de soarta fericită a sfinţilor, ca să ne bucurăm pururi împreună cu ei de vederea feţei tale.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

Sau:

Te rugăm, Doamne, să îndrepţi pururi spre tine inimile credincioşilor tăi. Tu, care le-ai dăruit mijlocitori atât de puternici în ceruri, nu înceta a-i ocroti şi –ai călăuzi spre fericirea fără de sfârşit.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

CAPITOLUL XXXVII

BINECUVÂNTAREA OBIECTELORDESTINATE CULTIVĂRII EVLAVIEI

ŞI DEVOŢIUNII


1162. Această Rânduială se foloseşte la binecuvântarea medalioanelor, a cruciuliţelor, a iconiţelor expuse în alte locuri decât cele sacre, a scapularelor, a coroanelor şi a altora asemenea, destinate devoţiunilor.

1163. Mai ales în sanctuare sau în locurile de pelerinaj, în care credincioşii se adună în număr mare, această binecuvântare a obiectelor destinate devoţiunii se cuvine să se facă într-o celebrare comunitară, şi poate fi inclusă în modul adecvat în celebrările pentru pelerini.

1164. Această Rânduială poate fi folosită de un preot sau un diacon, care păstrând structura şi elementele principale, va adapta celebrarea la împrejurări.

1165. Dacă se celebrează o binecuvântare numai pentru un singur obiect, slujitorul poate folosi Ritualul prescurtat, prezentat mai jos, la nn. 1178-1181, sau, în anumite împrejurări, numai formula scurtă de la n. 1182.



1166. După ce s-a adunat poporul, celebrantul spune:




Harul, îndurarea şi pacea Tatălui şi a Fiului şi Sfântului Duh să fie cu voi toţi.



1168. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru celebrarea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Semnele evlaviei pe care le-aţi adus cu voi pentru a fi binecuvântate arată, fiecare în felul lui, credinţa voastră, căci ele slujesc la reînnoirea iubirii faţă de Domnul nostru şi la sporirea încrederii în ajutorul fericitei Fecioare Maria şi a sfinţilor.Aşadar, când invocăm binecuvântarea Domnului asupra acestor semne şi imagini, spre aceasta trebuie să ne îndreptăm în primul rând: să dovedim noi înşine o asemenea mărturie a vieţii creştine încât, folosind aceste lucruri, să se vadă că pe drept le înfăţişăm.


1169. Apoi lectorul sau unul dintre cei de faţă sau însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură, ales mai ales dintre cele propuse mai jos. Se pot folosi alte texte, potrivit ritului.

2Cor 3,17b – 4,2: «Privind slava Domnului, ne preschimbăm în acelaşi chip.»Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către CorinteniÎnsă Domnul este Duh şi unde este prezent Duhul, acolo este libertate. Şi noi toţi, care nu avem ca Moise un văl pe faţă, şi noi reflectăm ca într-o oglindă strălucirea Domnului, şi noi suntem transformaţi în această imagine, cu o strălucire din ce în ce mai mare, prin acţiunea Domnului care este Duh. Pentru că Dumnezeu, în mila sa, ne-a încredinţat o misiune atât de mare, de aceea noi nu ne pierdem curajul. Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu

stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice conştiinţă omenească, înaintea lui Dumnezeu.

1170. Sau:

Rom 8,26-31: «Nu ştim să ne rugăm aşa cum trebuie, ci însuşi Duhul, după Dumnezeu, se roagă pentru sfinţi.»1Cor 13,8-13: «Acum vedem ca într-o oglindă, iar atunci faţă către faţă.»1Cor 15,45-50: «Aşa cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc.»2Cor 4,1-7: «Cristos este chipul lui Dumnezeu.»Gal 1,1.3-5 – 2,19b-20: «Am fost răstignit pe cruce împreună cu Cristos.»Ef 3,14-21: «Puternic este Dumnezeu să facă mult mai presus de toate câte cerem sau înţelegem.»Col 3,14-17: «Toate să fie în numele Domnului, mulţumind lui Dumnezeu.»Lc 11,5-13: «Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi.»Lc 18,1-8: «Trebuie să se roage mereu şi să nu-şi piardă nădejdea.»


Ps 99(100),2.3.4.5.R. «În veac este îndurarea Domnului.»Ps 122(123),1.2.3-4.R. «Către tine ridic ochii mei, Cel care locuieşti în cer.»Ps 138(139),1-2.3-4.5-6.7-8.9-10.R. «Şi iată, Doamne, tu ştii toate.»Ps150,1-2.3-4.5.R. «Lăudaţi pe Domnul pentru faptele sale măreţe.»

1172. După lecturi se cuvine să se facă omilia, în care celebrantul înfăţişează sensul lecturilor şi a ritului.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1173. Înainte de rugăciunea de binecuvântare, se poate face rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, referitoare la împrejurări.

Fraţilor, neavând înfăţişarea adevăratei credinţe, dar mărturisind din inimă puterea ei, să-l invocăm pe Domnul:

R. Revarsă în noi, Doamne, duhul evlaviei.

Dumnezeule preaîndurător, care doreşti cu putere ca noi să amintim necontenit faptele tale minunate, fă ca cele pe care le vedem cu ochii să ne îndemne a contempla semnele îndurării tale. R.Tu, care cauţi adoratori în duh şi adevăr, îngăduie ca, ajutaţi de aceste lucruri şi semne, să căutăm mereu evlavia şi credinţa. R.Tu, care ne-ai dat prin Fiul tău porunca de a ne ruga neîncetat, fă ca, stăruind în rugăciune, să ne ducem viaţa în toată pietatea şi curăţia. R.Tu, care reverşi cu uimitoare dărnicie în Biserica ta belşug de sfinţenie şi evlavie, fă ca tot ce primim din mâinile Bisericii să folosim numai spre creşterea ei. R.


1174. Când nu se spune rugăciunea universală, înaintea rugăciunea de binecuvântare, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi, celebrantul rosteşte rugăciunea de binecuvântare.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1175. Apoi celebrantul cu braţele întinse, spune:

Binecuvântat eşti tu, Doamne, izvorul şi începutul a toată binecuvântarea, care te bucuri de credinţa statornică a credincioşilor tăi: te rugăm, binevoieşte a sta mereu alături acestor credincioşi ai tăi şi fă ca ei, purtând aceste semne ale credinţei şi evlaviei, să dorească a deveni oglindă a Fiului tău, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.

ÎNCHEIERE

1176. Celebrantul încheie ritul, spunând:

Dumnezeu, care ne-a arătat slava sa în Cristos, să vă îngăduie a vă face după chipul său, ca să vă învredniciţi a-l vedea faţă către faţă. R. Amin.




1178. La început celebrantul spune:

V. Arată-ne, Doamne, îndurarea ta.R. Şi dă-ne mântuirea ta.

1179. Apoi celebrantul, după caz, îi pregăteşte pe cei de faţă pentru celebrarea binecuvântării.

1180. Unul dintre cei de faţă sau însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Rom 8,26b.27b: Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie. Însuşi Duhul Sfânt intervine pentru noi prin strigăte negrăite, iar Dumnezeu, care vede adâncul inimilor cunoaşte gândurile Duhului Sfânt: el ştie că, intervenind pentru credincioşi, Duhul vrea ceea ce vrea Dumnezeu.

Col 3,17: Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceţi în numele Domnului Isus şi prin el să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl.

Lc 11,9-10: De aceea vă spun: Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide. Căci cel care cere primeşte, cel care caută găseşte şi celui care bate i se va deschide.

1181. Apoi celebrantul spune, cu mâinile întinse:

Domnul să se îndure a ajuta şi întări cu binecuvântarea sa ofrandele credinţei şi ale evlaviei tale, pentru ca, trăindu-ţi fără poticnire viaţa de acum, să o dobândeşti în chip fericit pe cea veşnică.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

FORMULA SCURTĂ

1182. În anumite împrejurări, preotul sau diaconul poate folosi următoarea formulă scurtă:

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. R. Amin.

CAPITOLUL XXXVIII

BINECUVÂNTAREA ROZARIULUI


1183. Se recomandă ca binecuvântarea mai multor rozarii să aibă loc într-o celebrare care precede imediat recitarea sfântului Rozariu, cu participarea poporului.

1184. Rânduiala pentru celebrarea obişnuită se poate folosi în mod potrivit şi în sărbătorile sau comemorările Fericitei Fecioare Maria sau cu ocazia unui pelerinaj. Rozariile pot fi binecuvântate împreună cu alte obiecte folosite în scopuri pioase sau devoţionale, după Rânduiala prezentată mai jos.

1185. Această Rânduială poate fi împlinită de un preot sau de un diacon, care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, va adapta celebrarea la împrejurări şi la persoane.

1186. Dacă se binecuvântează unul sau un număr restrâns de rozarii, celebrantul poate folosi Ritualul prescurtat, de la sfârşitul acestei Rânduieli, nn. 1202-1206, sau în funcţie de împrejurări, va putea folosi numai formula prescurtată, de la n. 1207.


1187. După ce s-a adunat poporul, celebrantul intră în timp ce se cântă imnul Te gestientem gaudiis (Pe cea înveşmântată-n slavă)100, sau un alt cântec potrivit.





100 Cf. Liturgia Orelor, Fericita Fecioară Maria, Regina Rozariului, 7octombrie, la Laude (cf. App., n. 33).

Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, de la care purcede tot binele, prin Fiul său născut din Fecioară.



1190. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru celebrarea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Sfânta Fecioară, predestinată din veşnicie să fie mamă a lui Dumnezeu, a trăit pe pământ ca mamă a Răscumpărătorului, cooperând într-un mod cu totul deosebit la lucrarea lui. Acest plan al Providenţei divine se reflectă, cu mult adevăr şi mare frumuseţe în rugăciunea Rozariului. De aceea, rugăciunea Rozariului a fost întotdeauna mult preţuită şi recomandată cu căldură de păstorii Bisericii. Pe drept cuvânt, Biserica binecuvântează în mod special şiragul rozariului şi pe cei care recitând rugăciunea Rozariului, îşi reamintesc şi meditează misterele răscumpărării noastre, pentru ca, împreună cu Maria şi prin Maria, să înalţe laude lui Dumnezeu.


1191. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi, ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură, ales mai cu seamă dintre cele indicate în Liturghierul Roman pentru Lecţionarul la Comunul sfintei Fecioare Maria101, sau dintre cele propuse mai jos.

Lc 2,46-52: «Mama lui păstra toate cuvintele în inima ei.»Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul LucaDupă trei zile l-au găsit în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care îl auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile lui. Văzându-l, părinţii lui au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a zis:

101 Cf. Missale Romanum, Ordo Lectionum Missae, nn. 707-712.

„Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Cât de îngrijoraţi am fost, căutându-te, tatăl tău şi cu mine”. Dar el le-a zis: „Cum de m-aţi căutat? Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” Dar ei n-au înţeles cele spuse de el. El a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate cuvintele în inima ei. Isus creştea în înţelepciune, în statură şi în har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.

1192. Sau:

Fap 1,12-14: «Toţi, într-un cuget, stăruiau în rugăciune, împreună cu Maria, mama lui Isus.»După ce l-au văzut pe Isus înălţându-se la cer, Apostolii s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor, care este de Ierusalim, cale de o sâmbăţă. Şi când au intrat [în cetate], au urcat în încăperea de sus, unde stăteau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacob şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob fiul lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacob. Aceştia toţi stăruiau într-un cuget în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui.


Ps 112(113),1-2.3-4.5-6.7-8.R. (2): «Fie numele Domnului binecuvântat în veci.»Lc 1,46-47.48-49.50-51.52-53.54-55.R. «Mi-a făcut lucruri mari cel puternic li sfânt e numele lui.»

1194. După caz, celebrantul le poate vorbi pe scurt celor prezenţi, explicându-le lecturile biblice, pentru ca aceştia să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării şi pentru a învăţa să se roage Rozariul cu mai multă evlavie şi rodnicie.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1195. Dacă pare oportun, înainte de rugăciunea binecuvântării, se face rugăciunea universală. Celebrantul poate selecta dintre intenţiile propuse

mai jos pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele care se referă la specificul celor prezenţi sau la împrejurări.

Deoarece Rozariul este socotit, pe bună dreptate, drept semnul deosebit al evlaviei noastre faţă de sfânta Fecioară Maria, prin mijlocirea ei să-l rugăm pe Domnul, spunându-i:

R. Dă-ne, Doamne, harul ca prin Maria să ne apropiem mai mult de Cristos!

Preabunule Părinte, tu ai ales-o în chip minunat pe Maria, care a primit cuvântul tău, drept părtaşă la planul de mântuire a lumii; fă ca Biserica ta, prin mijlocirea sfintei Fecioare, să primească din belşug roadele răscumpărării. R.Tu, unind-o pe Maria în chip desăvârşit cu Fiul tău Cristos, i-ai dăruit plinătatea harurilor; ajută-ne şi pe noi să o simţim neîncetat ca mijlocitoare a harurilor. R.În sfânta Fecioară Maria tu ai voit să ne dai un exemplu desăvârşit de urmare a lui Cristos; dă-ne, te rugăm, harul de a ne strădui să transpunem în viaţă misterele mântuirii, pe care le medităm cu evlavie în rugăciunea Rozariului. R.Tu ai învăţat-o pe Fecioara Maria să păstreze în inima ei toate cuvintele tale; dă-ne harul ca, urmând exemplul ei, să primim cu credinţă cuvintele Fiului tău şi să le ducem la îndeplinire. R.Tu l-ai trimis pe Duhul Sfânt Apostolilor care se rugau împreună cu Maria, Mama lui Isus; ajută-ne ca stăruind în rugăciune să trăim în Duhul Sfânt viaţa pe care o primi de la el. R.

Apoi celebrantul face rugăciunea binecuvântării, ca mai jos.

1196. Când nu se face rugăciunea universală, înainte de rugăciunea binecuvântării, celebrantul spune:

Să ne rugăm.

Şi cu toţii se roagă câtva timp în tăcere. Apoi celebrantul face rugăciunea binecuvântării.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1197. Apoi celebrantul, întinzându-şi mâinile, spune:

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a dat misterele Fiului său ca să le medităm şi să le celebrăm cu credinţă. El să facă, aşadar, ca noi, ajutaţi de rugăciunea Rozariului, să ne străduim împreună cu Maria, Maica Domnului, să purtăm şi să păstrăm neîncetat în inimile noastre bucuria, suferinţa şi slava lui Isus.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1198. Sau:

Atotputernice Dumnezeule, te rugăm să le dai credincioşilor tăi harul ca, rugându-se cu evlavie pe acest rozariu, să ceară stăruitor mijlocirea sfintei Fecioare Maria şi, meditând neîncetat în rugăciune misterele lui Cristos să le transpună în viaţa lor. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1199. Sau:

Atotputernice şi multmilostive Dumnezeule, din iubirea ta neţărmurită faţă de noi, ai voit ca Fiul tăi, să se întrupeze de la Duhul Sfânt din Fecioara Maria, să îndure moartea pe cruce şi să învie din morţi. Binecuvântează-i, te rugăm, pe toţi, cei care vor folosi aceste rozarii în cinstea Născătoarei de Dumnezeu şi se vor ruga cu buzele şi cu mintea, pentru ca, stăruind în rugăciune, să se învrednicească, la sfârşitul vieţii, a fi înfăţişaţi de însăşi Fecioara Maria înaintea tronului tău.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

RECITAREA ROZARIULUI

1200. Apoi urmează recitarea cu evlavie a Rozariului, după obiceiul locului.

ÎNCHEIERE

1201. După cântarea antifonului, de exemplu Apoi celebrantul îi salută pe cei de faţă spunând Regina (Bucură-te Regină) (cf. App., n. 4) sau un alt cântec potrivit, celebrantul încheie ritualul spunând:

Dumnezeu, care a binevoit să bucure lumea prin sfânta Fecioară Maria, să reverse asupra voastră belşugul harurilor sale. R. Amin.

Şi pe voi toţi, care v-aţi adunat aici, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.R. Amin.

Ritualul prescurtat

1202. La început celebrantul spune:

V. Arată-ne, Doamne, îndurarea taR. Şi dă-ne mântuirea ta.

1203. Apoi, după caz, celebrantul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru celebrarea binecuvântării.

1204. Unul dintre cei prezenţi sau însuşi celebrantul citeşte un fragment din Sfânta Scriptură:

Lc 2,51b-52: Iar mama lui păstra toate cuvintele în inima ei. Isus creştea în înţelepciune, în statură şi în har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Fap 1,14: Aceştia toţi stăruiau într-un cuget în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui.

1205. Apoi cu mâinile întinse, celebrantul spune:

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a dat misterele Fiului său ca să le medităm şi să le celebrăm cu credinţă. El să facă, aşadar, ca noi, ajutaţi de rugăciunea Rozariului, să ne străduim împreună cu Maria, Maica Domnului, să purtăm şi să păstrăm neîncetat în inimile noastre bucuria, suferinţa şi slava lui Isus.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1206. Sau:

În amintirea misterelor vieţii, morţii şi învierii Domnului nostru, în cinstea Fecioarei Maria, Mama lui Cristos şi a Bisericii, să fie binecuvântat cel care se va ruga cu credinţă pe acest rozariu, în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

FORMULA SCURTĂ

1207. În anumite împrejurări, preotul sau diaconul poate folosi următoarea formulă scurtă:

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. R. Amin.

CAPITOLUL XXXIX

BINECUVÂNTAREA ŞI IMPUNEREASCAPULARULUI


1208. Binecuvântarea şi impunerea scapularului să se desfăşoare, pe cât posibil, într-o celebrare comunitară. Când este vorba de impunerea scapularului prin care creştinii sunt admişi într-o fraternitate a unui Institut călugăresc, această admitere trebuie făcută printr-un membru sau slujitor delegat de autoritatea competentă a Institutului.

1209. Pentru binecuvântare şi impunere se foloseşte un scapular de forma şi din materialul definite de fraternitatea sau asociaţia despre este vorba; după aceea poate fi înlocuit cu un medalion binecuvântat.

1210. Pentru intrarea într-o fraternitate prin care cineva face parte din punct de vedere spiritual dintr-un Institut călugăresc, trebuie să se ţină seama de normele particulare ale fiecărui Institut şi să se respecte în întregime.


1211. După ce s-a adunat poporul, sau cel puţin membrii fraternităţii, celebrantul intră în timp ce se cântă un imn potrivit cu celebrarea. După încheierea cântecului celebrantul spune:




Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, de la care, prin Fiul său, născut din Fecioară, vine tot binele.



1213. Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru ritul care va fi celebrat, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Dumnezeu se foloseşte de semne umile pentru a-şi arăta marea îndurare faţă de noi. Iar omul îşi deschide sufletul spre semnele umile, îşi arată dorinţa de a-i sluji lui Dumnezeu şi hotărârea de a se arăta prin întreaga viaţă credincios consacrării prin Botez.[Acest scapular care are valoarea de semn al intrării în fraternitatea Ordinului călugăresc N., aprobat de Biserică, exprimă dorinţa intimă de a împărtăşi spiritul acestui Ordin. Iar acest lucru reînnoieşte hotărârea de la Botez de a ne îmbrăca în Cristos, prin mijlocirea Fecioarei Maria, care doreşte în chip deosebit să fim asemenea lui Cristos, spre slava Sfintei Treimi, până ce, îmbrăcaţi în veşmântul de nuntă, vom ajunge în patria cerească].


1214. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi, ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură, ales îndeosebi dintre cele aflate în Lecţionar despre Sfânta Treime, despre misterele Domnului sau despre fericita Fecioară Maria. Se poate alege şi un text dintre cele potrivite spiritului acelui Institut călugăresc de care aparţine fraternitatea.

1215. Sau:

2Cor 4,13 – 5,10: «Nu dorim să ne scoatem haina, ci să ne îmbrăcăm pe deasupra.»Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către CorinteniFraţilor, Scriptura zice: „Eu am crezut, de aceea am vorbit”. Însufleţiţi de aceeaşi credinţă, şi noi credem, şi de aceea vorbim, convinşi că cel care l-a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi cu Isus şi ne va aşeza, împreună cu voi, alături de el. Astfel, tot ce ni se întâmplă este spre folosul vostru, pentru ca harul îmbelşugat, făcând să sporească numărul vostru, să mărească

mulţumirea care se înalţă spre slava lui Dumnezeu. De aceea noi nu ne pierdem curajul, şi chiar dacă omul nostru din afară merge spre ruină, omul lăuntric se reînnoieşte zi de zi. Căci suferinţele noastre de acum sunt uşoare în comparaţie cu gloria neasemuit de mare şi veşnică pe care ele ne-o pregătesc. Privirea noastră este aţintită nu spre ceea ce se vede; pentru că ceea ce se vede este trecător, pe când ceea ce nu se vede este veşnic. Noi ştim că trupul, care este locuinţa noastră pe pământ, va fi distrus, dar Dumnezeu construieşte pentru noi în ceruri o locuinţă veşnică, locuinţă care nu este o lucrare făcută de mâna omului. Căci de aceea şi suspinăm în acest trup, dorind să ne îmbrăcvăm cu locuinţa noastră cea din cer, dacă totuşi vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi. Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. Noi avem deplină încredere, deşi ştim că suntem în exil, departe de Domnul, atâta vreme cât locuim în acest trup. Într-adevăr, noi mergem pe drumul vieţii călăuziţi de credinţă, fără să ne bucurăm de vederea lui Dumnezeu. Da, avem deplină încredere şi ne-ar plăcea mai mult să plecăm departe de acest trup, ca să locuim la Domnul. Fie că suntem acasă în trup, fie că îl părăsim, năzuinţa noastră este să-i fim plăcuţi Domnului. Căci va trebui să apărem toţi în faţa tribunalului lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, fie în bine, fie în rău, după faptele săvârşite în timpul vieţii.

1216. Apoi celebrantul ţine omilia, în care explică celor prezenţi sensul celebrării.



Întăriţi de iubirea Născătoarei de Dumnezeu, care a unit veşmântul firii noastre omeneşti cu Cuvântul întrupat în ea pentru

noi de la Duhul Sfânt, ca să fim părtaşi la harul fratelui nostru cel întâi-născut şi să trăim spre lauda lui Dumnezeu, să-l rugăm pe Tatăl spunând:

R. Îngăduie, Doamne, să ne îmbrăcăm cu Cristos!

Tu, care ai rânduit ca Fiul iubirii tale să se îmbrace în trupul nostru ca prin el oamenii să devină părtaşi la viaţa ta în Cristos, fă ca mereu să ne numim şi să fim fiii tăi. R.Tu, care l-ai voit pe Cristos asemenea nouă în toate, afară de păcat, pentru ca urmându-l, să fim asemenea imaginii Fiului tău, fă ca noi să-l urmăm pe Cristos pentru aţi fi plăcuţi în toate. R.Tu, care îi chemi la ospăţul harului pe oamenii îmbrăcaţi în haina de nuntă a împărăţiei tale, ca să binevoieşti tu însuţi a te arăta lor, învaţă-ne să-ţi slujim cu credinţă. R.Tu, care prin Apostolul tău ne îndemni să fim în lume bună mireasmă a lui Cristos, fă-ne să recunoaştem între fraţi semnul prezenţei lui Cristos. R.Tu, care ne împodobeşti cu veşmântul dreptăţii şi al sfinţeniei, ca să-ţi înfăţişăm sfinţenia Bisericii ducându-ne viaţa în Duhul Sfânt, sfinţeşte-ne zi de zi prin Cristos, ca să conlucrăm cu dărnicie şi la mântuirea fraţilor. R.Tu, care ne binecuvântezi mereu cu toată binecuvântarea spirituală, în Cristos, până când îi vom ieşi în întâmpinare, îmbrăcaţi în haina de nuntă, fă ca, prin mijlocirea Fecioarei Maria, să înaintăm cu bucurie de la moarte la viaţă. R.


1218. Apoi celebrantul, cu mâinile întinse, adaugă:

Dumnezeule, începutul şi desăvârşirea sfinţeniei, care îi chemi pe cei renăscuţi din apă şi din Duh Sfânt la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea dragostei, priveşte cu bunăvoinţă la slujitorii tăi care primesc cu evlavie acest scapular spre lauda Preasfintei Treimi (în cinstea de exemplu Pătimirii lui Cristos sau: în cinstea fericitei Fecioare Maria), ca să devină asemenea chipului

lui Cristos, Fiul tău, şi , împlinind cu bine drumul acestei vieţi, cu ajutorul Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, să se facă vrednici a intra în bucuria casei tale.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

IMPUNEREA SCAPULARULUI

1219. Apoi, celebrantul impune scapularul candidaţilor, rostind aceste cuvinte sau cele similare din Ritualul propriu:

a) Pentru un scapular în cinstea Preasfintei Treimi sau a misterelor lui Isus Cristos:

Primeşte acest veşmânt, prin care vei fi admis în fraternitatea familiei călugăreşti N., consfinţită Preasfintei Treimi (sau de exemplu: Pătimirii lui Cristos), şi trăieşte astfel încât, cu ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, să te străduieşti zi de zi, spre preamărirea Sfintei Treimi, a Bisericii şi a oamenilor de bunăvoinţă, să te îmbraci cu Cristos care ne-a răscumpărat în sângele său. R. Amin.

b) Pentru un scapular în cinstea sfintei Fecioare Maria:

Primeşte acest veşmânt, prin care vei fi admis în fraternitatea familiei călugăreşti N., consfinţită fericitei Fecioare Maria, şi trăieşte astfel încât, cu ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, să te străduieşti zi de zi, spre preamărirea Sfintei Treimi, a Bisericii şi a oamenilor de bunăvoinţă, să te îmbraci cu Cristos care ne-a răscumpărat în sângele său. R. Amin.

1220. După caz, celebrantul rosteşte formula impunerii o dată pentru toţi, cu voce tare. Toţi răspund împreună Amin, şi se apropie de celebrant ca să primească scapularul.

1221. Apoi celebrantul, adresându-se noilor confraţi, spune:

Îmbrăcaţi cu acest scapular, aţi fost primiţi în familia călugărească N., ca să puteţi sluji cu mai multă râvnă lui Cristos

şi Bisericii sale în spiritul acestui Ordin. Ca să ajungeţi cât mai desăvârşit la aceasta, eu, prin puterea acordată mie, vă primesc să fiţi părtaşi la toate bunurile spirituale ale acestei familii călugăreşti.

1222. După ce arată menirea şi obligaţiile fraternităţii, celebrantul îi stropeşte pe toţi cu apă binecuvântată, fără a spune ceva.

ÎNCHEIERE

1223. Celebrantul încheie ritul, spunând:

Dumnezeu atotputernicul să vă binecuvânteze în îndurarea sa şi să reverse asupra voastră simţul înţelepciunii mântuitoare.R. Amin.

Să vă hrănească neîncetat cu învăţăturile credinţei şi să vă facă stăruitori în lucrările sfinte.R. Amin.

Să vă îndrepte paşii spre el şi să vă arate calea păcii şi a iubirii.R. Amin.


Sau o altă formulă de binecuvântare, ţinându-se seama de titlul scapularului respectiv.


PARTEA A CINCEA

BINECUVÂNTĂRIÎN DIFERITE ÎMPREJURĂRI

INDICAŢII PRELIMINARE LA PARTEA A CINCEA

1225. Viaţa credincioşilor creşte în multe forme, căci sporeşte roadele naturii şi a străduinţei noastre, în spiritul Domnului şi potrivit poruncilor sale, de mare folos pentru a întreţine relaţiile între oameni. Creşte de asemenea atunci când Domnul ne binecuvântează şi noi îl binecuvântăm pe Domnul102, de aceea îi aducem mulţumiri şi îi cerem ajutorul printr-o celebrare potrivită şi prin rugăciune, pentru ca ceea ce ne-a dăruit să folosim pentru a ajunge la împărăţia lui Dumnezeu.Schemele propuse în această parte, deoarece privesc diferite prilejuri de rugăciune şi de mulţumire, se cuvin adaptate cu atenţie la diferitele împrejurări.

102 Cf, SF. AUGUSTIN, Enar. in Ps., 66, 1: PL 36, 802; CCL 39, 856.

CAPITOLUL XL

BINECUVÂNTAREALA ADUCEREADE MULŢUMIRI PENTRUBINEFACERILE PRIMITE


1226. Credincioşii, care se străduiesc să extindă harul celebrării euharistice la viaţa de zi cu zi, se îngrijesc să adică necontenit mulţumiri. Iar prin darurile sale, Dumnezeu ne cheamă neîncetat la a răsplăti binefacerile; acest lucru este cu deosebire important atunci când Dumnezeu oferă binefaceri credincioşilor săi, care se cuvine să se unească în a-l lăuda şi binecuvânta pe Dumnezeu.

1227. Rânduiala oferită aici poate fi oficiată de un preot, de un diacon şi chiar de un laic, cu riturile şi formulele prevăzute pentru el, care, păstrând structura şi elementele mai importante ale ritualului, vor adapta celebrarea la împrejurări.

1228. Dacă nu este de faţă un preot, această Rânduială se celebrează, acolo unde este obiceiul, împreună cu o altă celebrare de mulţumire la sfârşitul anului.


1229. După ce comunitatea s-a adunat, slujitorul spune:



1230. Apoi, slujitorul, dacă este preot sau diacon, îi salută pe cei prezenţi spunând:

Dumnezeu, cel bogat în îndurare, care face lucruri minunate pentru poporul său, să fie pururea cu voi.


Şi cu duhul tău. sau într-un alt mod adecvat.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1231. Dacă slujitorul este laic, îi salută pe cei de faţă spunând:

Fraţilor, binecuvântaţi-l pe Dumnezeu, cel bogat în îndurare, care face lucruri minunate pentru poporul său.

Toţi răspund: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1232. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Pentru darurile cu care Dumnezeu a binevoit să ne copleşească, să ne deschidem inima spre a-i aduce mulţumire. Apostolul Paul ne îndeamnă să aducem în toate mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl, prin Cristos, prin care ne-a dăruit toate. Deoarece am devenit fiii lui Dumnezeu, au sporit bogăţiile harului său în noi, pe care ne-a smuls din puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii sale. Cunoscând, aşadar, binefacerile lui Dumnezeu, să ne pregătim pentru a participa pe deplin la Euharistie, în care sunt cuprinse toate bunurile şi prin care se revarsă şi prisoseşte toată recunoştinţa.


1233. Apoi lectorul, sau unul dintre cei de faţă sau însuşi slujitorul, citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Fil 4,4-7: «Împreună cu mulţumirea, cererile voastre să fie înfăţişate lui Dumnezeu.»Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către FilipeniFraţilor, bucuraţi-vă mereu în Domnul, şi iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bucuria voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor: Domnul este aproape! Nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, prin cereri şi aduceri de mulţumire. Şi pacea lui

Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi cugetele voastre în Cristos Isus.

1234. Sau:

1Cor 1,4-9: «În toate v-aţi îmbogăţit în Isus Cristos.»Col 3,15-17: «Mulţumind prin el lui Dumnezeu Tatăl.»1Tes 5,12-24: «Aduceţi mulţumiri în toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu.»1Tim 2,1-10: «Vă îndemn, înainte de toate, să aduceţi mulţumiri pentru toate.»Lc 17,11-19: «Îl preamăreau pe Dumnezeu cu glas puternic.»


Ps 46(47),2-3.5-6.7-8.9-10.R. «Strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.»Ps 65(66),1b-2.8-9.10-11.13-14.16-17.19-20.R. «Veniţi şi auziţi, şi vă voi istorisi ce a făcut Dumnezeu pentru mine.»Ps 117(118),1-2.5-6.8-9.17-19.26-27.28-29.R. «Lăudaţi pe Domnul, că este bun, în veac este îndurarea lui.»

1236. Slujitorul, după caz se adresează pe scurt celor de faţă, explicând lectura biblică, pentru ca ei să înţeleagă, în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1237. Când se consideră potrivit, urmează rugăciunea universală. Dintre invocaţiile propuse mai jos, slujitorul le poate alege pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele referitoare la împrejurări.

Să-l lăudăm, aducându-i mulţumire, pe Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, a cărui slavă o vestesc cerurile şi a cărui bunătate o preamăresc toate făpturile de el zidite şi să-i spunem cu recunoştinţă:

R. Mărire ţie, Doamne, pentru toate binefacerile tale.

Părinte îndurător, care ne-ai dăruit toate în Cristos, Fiul tău, fă să nu încetăm niciodată a te lăuda. R.Tu întreci prin belşugul iubirii tale şi meritele şi dorinţele celor care te roagă; fă să cântăm neîncetat cu inima şi glasul minunilor tale. R.Tu pregăteşti şi rânduieşti cu mărinimie pentru noi semne fără număr ale dragostei tale; fă ca atunci când primim darurile tale, să te descoperim mai bine pe tine, care ni le dai. R.Tu, care i-ai învăţat pe ucenicii tăi să-şi împartă bunurile cu alţii, fă ca şi fraţii noştri să fie părtaşi la darurile tale, ca să aibă parte şi ei de lumina noastră. R.

1238. În locul rugăciunii universale se poate cânta imnul Te Deum laudamus (cf. App., n. 34) sau cântarea Binecuvântaţi, toate lucrările Domnului, pe Domnul (cf. App., n. 35) sau cântarea Magnificat (cf. App., n. 36) sau un psalm.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1239. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu mâinile întinse, iar dacă este laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea de binecuvântare:

Părinte atotputernic, care împarţi cu îndurare toate bunurile, îţi aducem mulţumire pentru binefacerile cu care ne-ai copleşit şi te rugăm cu umilinţă să-i aperi şi să-i păzeşti necontenit sub ocrotirea aripilor tale, pe cei pe care, în bunătatea ta, i-ai păstrat nevătămaţi.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

1240. Sau:

Dumnezeule, îndurarea ta este fără margini, iar comoara bunătăţii tale, nesecată: aducem mulţumiri maiestăţii tale preasfinte pentru darurile cu care ne-ai copleşit şi cerem pururi îndurarea ta, ca tu,

care asculţi dorinţele celor ce te roagă, să nu-i părăseşti şi să-i rânduieşti pentru răsplata veşnică.Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCEIERE


Dumnezeu Tatăl, împreună cu Fiul şi cu Sfântul Duh, care a făcut cu noi după marea îndurare a sa, să vă binecuvânteze cu binecuvântare veşnică. R. Amin.

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1242. Dacă slujitorul este laic, încheie ritul făcându-şi semnul crucii şi spunând:

Dumnezeu Tatăl, împreună cu Fiul şi cu Sfântul Duh, care a făcut cu noi după marea îndurare a sa, să fie pururi binecuvântat în veci. R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1243. Se recomandă ca ritul să se încheie cu un cântec potrivit.

CAPITOLUL XLI

BINECUVÂNTAREA PENTRUDIFERITE ÎMPREJURĂRI


1244. Pentru sfinţirea printr-o binecuvântare specială a unor lucruri sau aspecte din viaţă care nu au fost indicate în mod explicit în rânduielile de mai sus (de exemplu: întâlnirea membrilor unei familii ori a unui grup, pentru a celebra un eveniment anume, sau o colectă pentru săraci etc.), se propune această Rânduială care, oferind spre alegere mai multe texte, poate fi uşor adaptată diverselor împrejurări.

1245. Rânduiala de faţă nu intenţionează să anuleze nimic din principiile de până acum şi nu trebuie făcut din orice lucru ocazie pentru celebrarea unei binecuvântări, de exemplu: ridicarea oricărui fel de monument, făurirea unor arme de război sau alte împrejurări. Căci fiecare celebrare trebuie făcută întotdeauna cu o mare chibzuinţă pastorală, mai ales dacă se poate prevedea primejdia pentru credincioşi şi pentru ceilalţi participanţi de a face din celebrare prilej de scandal.

1246. Rânduiala prezentată aici poate fi îndeplinită atât de un preot sau diacon cât şi de un laic, fiind prevăzute pentru acesta din urmă ritualuri şi formule specifice. Celebrantul, păstrând structura ritualului şi elementele mai importante, va adapta fiecare parte la specificul persoanelor şi al împrejurărilor.


1247. După ce comunitatea s-a adunat, slujitorul spune:




Dumnezeu, izvorul tuturor binefacerilor, să fie cu voi toţi.


Şi cu duhul tău. sau într-un alt mod adecvat.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1249. Dacă slujitorul este laic, îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Să-l binecuvântăm, fraţilor pe Dumnezeu, izvorul tuturor binefacerilor. Toţi răspund: Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1250. Apoi slujitorul îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Toate cele pe care Dumnezeu le-a creat şi le susţine cu puterea sa, toate întâmplările pe care le dirijează providenţa divină, chiar şi acele fapte ale oamenilor care sunt bune şi care duc spre bine, toate îndeamnă inimile şi buzele credincioşilor spre a-l binecuvânta pe Dumnezeu, începutul şi izvorul oricărui bine. Prin această celebrare, ne mărturisim credinţa că toate sunt îndreptate spre binele celor care se tem de Dumnezeu şi îl iubesc. De aceea, nu şovăim a cere întotdeauna şi în orice împrejurare ajutorul dumnezeiesc, pentru ca, îmbrăţişând voinţa Tatălui nostru din ceruri, să pute împlini toate în Cristos, spre slava lui Dumnezeu.


1251. Apoi lectorul sau unul dintre cei prezenţi, ori însuşi slujitorul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Col 1,9b-14: «Să aducem roade în tot lucrul bun.»Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către ColoseniFraţilor, din ziua în care am aflat despre iubirea voastră în Cristos, nu încetăm să ne rugăm pentru voişi să cerem ca el să vă copleşească cu deplina cunoaştere a voinţei sale, în toată înţelepciunea şi înţelegerea duhovnicească. Astfel purtarea voastră va fi vrednică de Domnul şi-i veţi fi plăcuţi lui în toate. În tot ce veţi face bun veţi aduce roade şi veţi înainta în adevărata

cunoaştere a lui Dumnezeu. Veţi fi puternic întăriţi prin forţa măririi sale, care vă va da răbdare şi statornicie în toate. Să aducem cu bucurie mulţumire lui Dumnezeu Tatăl care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor, care sunt în lumină. El ne-a eliberat de puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului său preaiubit, prin care am fost răscumpăraţi, adică am primit iertarea păcatelor.

1252. Sau:

Rom 8,24-27: «Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre.»Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani Căci am fost mântuiţi, dar mântuirea noastră este numai în speranţă; a vedea împlinindu-se ceea ce speri nu mai este speranţă. Cum ai putea spera ceea ce vezi? Însă noi, dacă sperăm ceea ce nu vedem, aşteptăm cu statornicie împlinirea ei. Ba mai mult, Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie. Însuşi Duhul Sfânt intervine pentru noi prin strigăte negrăite, iar Dumnezeu, care vede adâncul inimilor cunoaşte gândurile Duhului Sfânt: el ştie că, intervenind pentru credincioşi, Duhul vrea ceea ce vrea Dumnezeu.

1253. Sau:

1Tim 4,4-5: «Orice făptură a lui Dumnezeu este bună.»Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către TimoteiTot ce a creat Dumnezeu este bun şi nu este de lepădat dacă se ia cu mulţumire, căci este sfinţit prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

1254. Sau:

Num 6,22-27: «Aşa să binecuvântaţi pe fiii lui Israel şi eu îi voi binecuvânta.»Dt 33,1.13-16a: «Binecuvântarea lui Moise.»Înţ 13,1-7: «Din măreţia şi frumuseţea făpturilor poţi cunoaşte bine pe cel care le-a făcut.»

Sir 18,1-9: «Cine ar putea povesti lucrările Domnului.»


Ps 104(105),1-2.3-4.5.7.8-9.R. (43): «Domnul a eliberat poporul său întru bucurie.»Ps 105(106),2-3.4-5.45-46.47-48.R. (1): «Lăudaţi pe Domnul că este bun, în veac este îndurarea sa.»Ps 106(107),2-3.8-9.31-32.42-43.R. «Au strigat către Domnul în necazul lor şi din toate durerile i-a ridicat.»

1256. După caz, slujitorul le vorbeşte pe scurt celor prezenţi, explicând lectura biblică, pentru ca aceştia să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1257. Acolo unde este cazul, înainte de rugăciunea binecuvântării se poate face rugăciunea universală. Celebrantul poate alege dintre invocaţiile propuse mai jos pe acelea care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele referitoare la specificul împrejurărilor.

Dumnezeu iubeşte cele plăsmuite de el şi, binecuvântându-le pe toate, le păstrează în viaţă. Să-l rugăm cu umilinţă să reverse binecuvântarea sa asupra noastră, să ne întărească şi să ne susţină cu mângâierea sa. Lui să-i spunem:

R. Revarsă, Doamne, binecuvântarea ta asupra noastră!

Dumnezeule veşnic, dacă slujim din inimă voinţei tale, tu ne dai o înţelegere mai înaltă a acestei vieţi. Binevoieşte a revărsa din belşug asupra noastră duhul sfinţeniei tale. R.Tu doreşti ca darurile pe care ni le dai să ţi le înapoiem însutite, ţie şi fraţilor noştri; primeşte ofranda slujirii şi iubirii noastre. R.Tu, Doamne, ne priveşti întotdeauna cu ochii îndurării tale; ascultă glasul celor ce nădăjduiesc în tine. R.

Tu l-ai trimis pe Fiul tău în lume ca, luând asupra sa blestemul păcatului, să ne dăruiască binecuvântarea ta; binevoieşte a ne copleşi în Cristos de toată binecuvântarea cerească. R.Tu ai revărsat în inimile noastre duhul Fiului tău în care strigăm: Abba! Tată!, ascultă-i pe fiii tăi, care cunoscând bunătatea Părintelui veşnic, tresaltă de bucurie. R.Prin moartea şi învierea Fiului tău ne-ai ales să fim poporul tău şi moştenirea ta; adu-ţi aminte de noi în nevoile noastre şi binecuvântează moştenirea ta. R.

Apoi slujitorul face rugăciunea binecuvântării, după cum urmează.


Să ne rugăm.

Şi toţi se roagă un timp în tăcere. Apoi slujitorul rosteşte rugăciunea binecuvântării.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


1259. Apoi slujitorul, dacă este preot sau diacon, cu braţele întinse, iar dacă este laic, cu mâinile împreunate spune:

1260. a. Pentru lucruri create:

Binecuvântat fii Dumnezeule, Creatorul universului, care ai făcut toate lucrurile bune şi ai dat omului pământul spre a-l lucra; dă-ne harul să ne folosim pururi, cu aducere de mulţumire, de lucrurile făcute de tine şi să împărţim cu cei săraci darurile tale în iubirea lui Cristos, Domnul nostru, care, împreună cu tine, vieţuieşte şi domneşte în toţi vecii vecilor.R. Amin.

1261. Sau:

Te binecuvântăm, Doamne, Părinte sfânt, căci prin puterea ta toate s-au făcut şi prin darul tău primim cele de trebuinţă pentru viaţă. Te rugăm să dai credincioşilor tău harul ca, urmând cu bucurie voia ta, să se folosească totdeauna de aceste făpturi, cu aducere de mulţumire.Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

1262. Sau:

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu, creându-l pe om, l-ai înzestrat din belşug cu bunurile acestei vieţi şi l-ai rânduit să înainteze prin ele spre darurile veşnice; ascultă rugăciunile noastre pentru ca, ajutaţi de mângâierea lucrurilor de faţă, să avem cele de trebuinţă în această viaţă şi să ajungem moştenitori ai făgăduinţelor tale.Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

1263. b. Pentru lucruri făcute de mâna omului:

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ai supus pe alţii cu darurile iubirii: te rugăm să asculţi cu bunăvoinţă rugăciunile noastre, prin care implorăm binecuvântarea ta asupra acelora care se vor folosi de aceste lucruri după trebuinţele lor, ca să te recunoască pe tine neîncetat ca supremul Bine şi să le dovedească fraţilor lor o iubire curată.Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

1264. c. Pentru diferite împrejurări ale vieţii:

Doamne Dumnezeule, din belşugul îndurărilor tale, dăruieşte-le slujitorilor tăi bunăstare, dăruieşte-le pace, pentru ca, întăriţi cu binecuvântările tale, să prisosească de-a pururi în aducere de mulţumiri şi în bucurie necontenită să te binecuvânteze pe tine.Prin Cristos, Domnul nostru.

R. Amin.

1265. Sau:

Împlinirea acestei binecuvântări, Doamne, să-i ajute pe slujitorii tăi să-şi înalţe gândurile spre cele spirituale pentru ca, în munca lor, să fie mereu întăriţi de puterea iubirii tale.Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

1266. Sau:

Această binecuvântare dorită de credincioşii tăi să-i întărească, Doamne, şi să le dea harul ca niciodată să nu se împotrivească voinţei tale şi să fie pururi recunoscători pentru binefacerile pe care le primesc de la tine.Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

1267. Sau:

Binecuvântează, Doamne, poporul tău care aşteaptă darul milostivirii tale şi dăruieşte-i cu prisosinţă ceea ce el doreşte sub inspiraţia ta.Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

1268. Sau:

Te rugăm, Doamne, ca poporul tău să primească darul sfintei binecuvântări prin care să fie apărat de orice rău şi să primească ceea ce îşi doreşte.Prin Cristos, Domnul nostru.R. Amin.

ÎNCHEIERE


Dumnezeu cel binecuvântat în toate lucrările sale să vă binecuvânteze în toate prin Cristos pentru ca toate împreună să lucreze spre binele nostru.R. Amin.

Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1270. Dacă slujitorul este laic, făcându-şi semnul crucii, încheie ritualul spunând:

Dumnezeu cel binecuvântat în toate lucrările sale să ne binecuvânteze în toate prin Cristos pentru ca toate împreună să lucreze spre binele nostru.R. Amin.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1271. Se recomandă ca ritualul să se încheie cu un cântec potrivit.

Resurse Catolice - Ritualul binecuvantarilor -RÂNDUIT PRIN DECRETUL SFÂNTULUI CONCILIU VATICAN II

Documents

Transcript of Resurse Catolice - Ritualul binecuvantarilor -RÂNDUIT PRIN DECRETUL SFÂNTULUI CONCILIU VATICAN II