Respiraţia artificială

Respiraţia artificială urmareşte redresarea schimburilor de aer de la nivelul plămânilor.Metoda cea mai eficace este "gură-la-gură". Avantajul acestei metode constă în faptul că nu necesită echipament special şi nici manevre obositoare. Pulsul se verifică la epiglotă (lângă Mărul lui Adam).

Accidentatul stă întins pe spate, cu faţa în sus. Se controlează căile respiratorii superioare pentru a avea siguranţa că nu sunt blocate cu sânge, secreţii, noroi sau alţi corpi străini. În cazul înfundării lor, se recurge la desfundarea lor cu ajutorul degetelor. Salvatorul se aşează în genunchi, lângă capul victimei.

Se trece mâna stângă pe sub ceafa accidentatului şi se împinge în sus, astfel încât să se asigure o extensie a cefei. Aceasta manevra asigură eliberarea căilor respiratorii superioare acoperite de limbă, ştiut fiind căă, la accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa, limba cade în fundul gatului.

Dupa aceste manevre de pregătire, salvatorul trage aer în piept şi, aplicându-şi gura pe gura deschisă a accidentatului, insuflă aerul din plămânii săi în cei ai victimei. In tot acest timp, nările accidentatului trebuie astupate cu ajutorul celeilalte mâini, pentru a împiedica refularea aerului.În timpul manevrei se va controla eficacitatea manevrei, urmărindu-se umflarea abdomenului cu aerul insuflat.

După fiecare insuflare, in timp ce salvatorul inspiră, se vor lăsa libere gura si nasul accidentatului. În acest fel aerul introdus în plămânii victimei este eliberat datorită elasticităţii cuştii toracice.Ritmul de insuflare va fi de 10 -16 cicluri pe minut şi va fi menţinut până când victima incepe sa respire autonom. Dacă victima are gura încleştată, se poate recurge la respiraţia "gură-la-nas".O alternativă este manevra Heimlich, care presupune ridicarea si coborârea alternantă a victimei cu priză subabdominala.

 

 

 

 

 

 

 

 

Verificarea pulsuluiDegajarea căilor respiratorii

Executarea respiraţiei gură la gură Manevra Heimlich

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Masajul cardiac extern

Urmăreşte reanimarea bătăilor cardiace în cazul în care inima a încetat să mai bată. Metoda constă în aplicarea unor presiuni ritmice asupra inimii, prin intermediul cuştii toracice.Accidentatul este culcat pe spate, pe un plan tare, cu capul mai jos decat restul corpului.Salvatorul îşi aşează palmele suprapuse pe locul corespunzator inimii în cuşca toracică, adică in stânga extremităţii de jos a sternului (osul pieptului).Palmele salvatorului vor exercita presiuni ritmice, astfel încât toracele victimei să fie turtit cu 3-4 cm, într-un ritm de 60 apăsări pe minut. Compresiunile şi decompresiunile ritmice îndeplinesc funcţia de pompare a sangelui în vasele sanguine. În mod obişnuit, în scurtă vreme după aplicarea masajului, inima işi reia activitatea spontană. Reluarea activităţii se poate observa dupa reapariţia pulsului si colorarea pielii şi mucoaselor. Accidentatul îşi capata cunoştinţa, iar reflexele reapar.În cazul unui stop cardio-respirator, este necesar să se execute concomitent şi respiraţia artificială şi masajul cardiac extern. În aceasta situaţie este necesară prezenţa a doi salvatori care să execute concomitent manevrele. Alternarea mişcărilor va fi următoarea: la patru compresiuni de masaj cardiac - o insuflare de aer. În eventualitatea că nu există decât un singur salvator, acesta va efectua, în ritmul amintit mai sus, ambele manevre. La copii, compresiunile pentru masajul cardiac extern se vor face cu doua degete şi cu blândeţe. 

Masaj cardiacMasaj cardio-respirator executat

de o singură persoană

Masaj cardio-respirator executat de două persoane

   

                                       

Intervenţii în caz de hemoragii 

Se opresc eventualele hemoragii prin utilizarea garoului, întotdeauna deasupra rănii, dacă  hemoragia e la membre, sau a unui pansament compresiv, daca e la cap sau

trunchi. Dacă folosim garoul, alături, pe un bilet se va preciza momentul la care acesta a fost pus, pentru a permite desfacerea acestuia la fiecare jumătate de oră, prevenind necrozarea zonei respective. Gravitatea unei hemoragii se determină după cantitatea de sânge pierdut. Sângele arterial e mai deschis la culoare decât cel venos.

Rolul de garou improvizat îl poate îndeplini o curea lata sau o fâşie de material textil. Se evită folosirea de sfoară sau sârmă, deoarece pot taia ţesuturile.

În timpul transportului se are în vedere asigurarea funcţiilor respiratorii şi circulatorii ale victimei, astfel, dacă a pierdut mult sânge, picioarele vor fi plasate mai sus de nivelul capului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Intervenţii asupra plagilor

 

Plăgile se dezinfectează cu soluţie iodata sau alcool, eventual cloramina, se spală şi curaţă cu apă oxigenată (peroxid) şi se pansează cu tifon steril (nu cu vată). Spălarea şi curăţarea se face dinspre interior spre exterior, iar în cazul în care se află şi corpi străini în plagă, se vor lăsa in poziţie, deoarece scoaterea acestora poate genera complicaţii, intervenţia fiind finalizată de un cadru medical specializat. Imobilizarea fracturilor

Aplicarea garoului

 Membrele fracturate se imobilizează cu atele, care vor cuprinde atât articulaţia superioară, cât şi cea inferioară. Fracturile pot fi deschise (osul perforează pielea şi este vizibil din exterior), sau închise. Victimele cu coloana fracturată se preferă a nu fi mişcate pâna la sosirea medicului, dar dacă nu există altă posibilitate, acestea se transportă legate de o suprafata rigidă si plană (scândură, usă) şi se preferă un mijloc de transport cu platformă.Atelele se pot improviza din bucaţi de scândură, lemn, metal, plastic rigid sau eventual carton rigidizat prin ăndoiri multiple.

Imobilizarea cu atele Fractura închisă şi deschisă