Repertoriul legislaţiei României - evidenţă oficială...

1. Legislaţia unei ţări dezvăluie imaginea

naţiunii respective, o anumită identitate şi cultură

juridică. De la apariţia primei ediţii a Repertoriului

legislaţiei României, sub egida Consiliului Legislativ,

în anul 1997, legislaţia naţională a cunoscut o

dezvoltare considerabilă, de la an la an fiind adoptate

noi reglementări, legislaţia naţională actuală

prezentând, în comparaţie cu cea de acum 22 de ani,

deosebiri majore care îşi găsesc expresia nu numai

cantitativ, în numărul mare de acte normative noi de

bază şi acte modificatoare adoptate, dar şi în

importanţa domeniilor reglementate. Legislaţia în

vigoare, într-o anumită colectivitate, la un moment

dat, poate părea unui analist ca un ansamblu haotic

şi exorbitant de acte normative, într-o expansiune

nestructurată şi aparent fără bază teoretică, ce conţine

în elementele ei dispersate, în afara reglementărilor

clare de ordonare a vieţii sociale, o serie de anomalii,

contradicţii, repetări şi neclarităţi care fac, uneori,

dificilă aplicarea ei. În condiţiile însă de înnoire a

respectivei societăţi şi de aşezare a acesteia pe noi

baze, traseul sinuos şi complicat parcurs de sistemul

legislativ poate fi, însă înţeles, căci, aşa cum afirma

marele filosof Jean Jacques Rousseau, „ar trebui zei

pentru a da legi oamenilor”.

2. Consiliului Legislativ, organ consultativ de

specialitate al Parlamentului, îi revine sarcina ţinerii

evidenţei oficiale a legislaţiei României şi furnizării

informaţiei necesare desfăşurării procesului

legislativ, pe lângă atribuţiile de avizare a proiectelor

de acte normative, potrivit dispoziţiilor art.79 din

Constituţia României, republicată, şi art. 2 alin. (1)

lit. f) din legea sa organică, nr.73/1993, republicată.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 1

alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege, Consiliul Legislativ

elaborează Repertoriul legislaţiei României –evidenţă oficială –, precum şi varianta on – line a

acestuia.

Această obligaţie constituţională şi legală are

ca fundament principiul existenţei în România a unei

singure evidenţe oficiale a legislaţiei, care să permită

cunoaşterea exactă şi corectă a situaţiei juridice a

fiecărui act normativ, la diferite momente istorice, şi

care să constituie punct de plecare în elaborarea de

noi reglementări; orice altă evidenţă legislativă ţinută

de entităţi juridice neabilitate în acest sens, nu poate

fi avută în vedere. De asemenea, nu pot fi avute în

vedere nici variantele consolidate ale actelor norma -

tive întocmite de acestea, întrucât numai variantele

republicate în publicaţia oficială a statului au caracter

oficial, fiind întocmite de organele abilitate şi avizate

de Consiliul Legislativ, conform dispoziţiilor legale.

3. Universul legislativ ce cuprinde totalitatea

actelor normative elaborate de legiuitor pe parcursul

timpului şi supus permanent unor schimbări majore

sau minore, sub impactul noilor reglementări impuse

de realităţi, este reflectat în ediţiile anuale ale

Repertoriului legislaţiei României – evidenţă oficială–, întocmite de Consiliul Legislativ.

Ajuns la cea de-a XVII – a ediţie, Repertoriulse prezintă ca un adevărat „istoric al legilor” ce

permite tuturor utilizatorilor dreptului, şi nu numai, să

găsească cu uşurinţă o lege sau un alt act căutat, dar

să-i şi poată parcurge dintr-o dată întreaga evoluţie.

Noianul de acte normative care au fost adop -

tate timp de aproape 150 de ani reflectat în lucrare, a

cerut o muncă uriaşă pentru a fi luat în evidenţă,

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 3

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Repertoriul legislaţiei României - evidenţă oficială -ediţia a XVII - a

Sorin POPESCU Izabella Nina NAVROŢCHI

Preşedinte de Secţie şef de sector

Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ

clasificat, urmărit pe parcursul existenţei sale şi apoi

trecut în fondul pasiv al legislaţiei.

De la înfiinţarea sa, la 1 aprilie 1996, cel de-al

treilea Consiliu Legislativ a continuat activitatea de

ţinere a evidenţei oficiale a actelor normative publi -

cate în Monitorul Oficial al României, prin întocmirea

fişierului legislaţiei, cuprinzând datele şi informaţiile

pentru fiecare act publicat, respectiv titlul, numărul şi

data publicaţiei oficiale în care a apărut, precum şi

intervenţiile legislative pe care acesta le-a avut în

decursul timpului. Fişele de evidenţă repre zintă ade -

vă rate „cărţi de identitate” pentru fiecare act normativ

în parte, ele menţionând, pe lângă inter venţiile ex -

prese suferite de actul normativ de-a lungul existenţei

sale (modificări, completări, abrogări, suspendări,

repuneri în vigoare, prorogări de termene etc.), şi alte

date importante, respectiv trimiterile şi contin genţele

cu alte reglementări, derogările, normele în alb şi

normele de republicare.

Îndeplinirea atribuţiilor Consiliului Legislativ

de ţinere a evidenţei oficiale a legislaţiei României şi

de întocmire a celor XVII ediţii ale Repertoriuluilegislaţiei României – evidenţă oficială nu ar fi fost

însă posibilă fără bogatul tezaur constând în fişele de

evidenţă pe suport de hârtie a actelor normative

adoptate anterior datei sale de înfiinţare, pe care

Consiliul Legislativ le-a preluat de la Ministerul

Justiţiei şi de la fostul Consiliu Legislativ creat în

anul 1971. Practic, aceste fişe de evidenţă au fost

punctul de la care s-a pornit în realizarea respectivei

sarcini a Consiliului, în contextul fluctuaţiei legisla -

tive la care am asistat în ultimii 22 de ani.

Fişierul de evidenţă a actelor normative, furni zând

toate informaţiile despre fiecare act normativ, precum şi

despre raporturile acestuia cu alte acte normative, a stat

la baza întocmirii repertoriilor legislaţiei României

apărute anual sub egida Consi liului Legislativ, începând

cu anul 1997, după o pauză de 9 ani.

Până la ediţia a XII – a (1864 – 2007) inclusiv,

Repertoriul legislaţiei României – evidenţă oficială afost editat pe suport de hârtie. Ulterior însă, având în

vedere conţinutul bogat al acestuia care, de la an la an,

a crescut proporţional cu numărul actelor normative

adoptate – în prezent acesta are un număr de 4.663 de

pagini – Repertoriul legislaţiei – evidenţă oficială a

fost imprimat doar pe suport electronic, în format pdf.

4. Ediţia a XVII – a este structurată, ca şi

ediţiile precedente, în două părţi, şi anume:

I. PARTEA CRONOLOGICĂ

II. INDEXUL ALFABETIC

PARTEA I – CRONOLOGICĂ este, la rândul

ei, formată din 4 capitole, denumite astfel:

– Capitolul 1. Acte normative în vigoare,

inclusiv acte internaţionale la care România este

parte, emise în perioada 22 decembrie 1989 – 31

decembrie 2012 şi publicate în Monitorul Oficial al

României;

– Capitolul 2. Acte normative modificatoare,

emise în perioada 22 decembrie 1989 – 31 decembrie

2012 şi publicate în Monitorul Oficial al României;

– Capitolul 3. Acte normative emise din anul

1864 până la data de 22 decembrie 1989, publicate

în Monitorul Oficial/Buletinul Oficial, integral ori

parţial în vigoare sau neabrogate expres;

– Capitolul 4. Acte normative abrogate expres

sau având caracter temporar, care şi-au produs

efectele ori care şi-au încetat aplicabilitatea după 22

decembrie 1989.

În cadrul Capitolului 1 sunt cuprinse actele

normative de după 22 decembrie 1989, având funcţie

de sine stătătoare, denumite acte normative de bază,

care constituie partea în mod covârşitor prepo n de -

rentă a legislaţiei în vigoare a României.

Referindu-ne la actele normative de bază din

perioada 1864 – 31 decembrie 2012, (decrete-legi,

legi, decrete, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă şi

hotărâri ale Guvernului) în vigoare sau neabrogate

expres, existente în fondul activ al legislaţiei

României, acestea sunt în număr de 13. 355.

În ceea ce priveşte actele din anul 2012,

inserate în ediţia a XVII–a a Repertoriului, relevăm

că au fost adoptate şi publicate în Monitorul Oficial

al României, Partea I: 222 de legi, din care 179 legi

de bază (din care 109 legi de aprobare a unor

ordonanţe/ordonanţe de urgenţă şi 11 de respingere a

unor ordonanţe/ordonanţe de urgenţă); 26 ordonanţe,

din care 6 de bază; 95 ordonanţe de urgenţă, din care

40 de bază; 1.309 hotărâri ale Guvernului, din care

335 de bază. Un număr de 18 hotărâri ale Guvernului

nu fost publicate, iar 13 au fost publicate în anul

2013, nefiind incluse în ultima ediţie a Repertoriului,

care, aşa cum am precizat, cuprinde actele publicate

în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la

data de 31 decembrie 2012.

În total, în anul 2012, au fost adoptate 1.652

de acte normative, din care 560 acte de bază şi 1.092

de acte modificatoare. Dacă adăugăm că dintre cele

179 legi de bază, 120 sunt legi de aprobare sau de

respingere a unor ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă

ale Guvernului, se poate remarca ponderea mare pe

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013

care o au actele modificatoare în legislaţia naţională

adoptată în anul 2012.

Actele normative de bază ce alcătuiesc Capi -

tolul 1 sunt enumerate ţinând seama de ierarhia forţei

lor juridice, cu respectarea principiului supremaţiei

legii, actele organului legiuitor fiind urmate de actele

normative subordonate, în executare, de regle -

mentările şi actele altor autorităţi publice centrale.

Ele sunt inserate cu toate elementele lor de iden -

tificare şi anume: categoria actului normativ, numărul

şi anul adoptării/emiterii, titlul, în forma sa iniţială sau

conform ultimei modificări şi, în final, numărul şi data

Monitorului Oficial în care a fost publicat.

În situaţia în care un act normativ de bază este

modificat, actul modificator este menţionat numai cu

unele elemente esenţiale de regăsire şi plasat, după

termenul „Modificări, sub actul de bază.

În scopul cunoaşterii precise a conţinutului

sintetic al intervenţiilor produse în structura actului

de bază, actul modificator indică concret ce anume

articole, alineate sau alte elemente structurale ale

acestuia au fost modificate, completate, introduse,

abrogate sau având o aplicare temporară.

În suita modificărilor se menţin toate inter -

venţiile legislative care au avut loc asupra unui act

normativ de bază, ca evenimente juridice, chiar dacă

unele dintre acestea nu mai au legitimitatea de a fi

aplicate în viitor, fiind temporare sau abrogate expres.

Procedându-se astfel, se facilitează cunoaş terea

tuturor intervenţiilor legislative ce au avut loc asupra

actului normativ de bază.

Este de subliniat că în cadrul Capitolelor 1 şi 3

se regăsesc acte care, deşi sunt în vigoare, nefiind

abrogate în mod expres, nu mai au aplicare. Colec tivul

de elaborare a Repertoriului nu putea, după aprecierea

sa, să înlăture acte normative care nu sunt expres

abrogate. Cu alte cuvinte, abrogările implicite, acelea

care rezultă din interpretarea unui act normativ mai

recent, nu au fost luate în considerare. Pentru actele

normative de bază pe care le considerăm însă, în mod

evident, abrogate implicit, s-a făcut o trimitere la noile

reglementări în materia respectivă, cu semnul v. (vezi).

Aceste aprecieri se limitează însă la acte normative

asupra existenţei cărora nu există controverse, întrucât,

astfel cum s-a arătat, în Reper toriu s-a operat numai cu

intervenţiile legislative exprese.

Referitor la Capitolul 3, în acesta sunt cuprinse

actele normative – puţine la număr – emise în

perioada dintre anul 1864 şi data de 22 decembrie

1989, publicate în Monitorul Oficial/Buletinul

Oficial, care sunt integral sau parţial în vigoare ori

neabrogate expres.

Locul lor în Capitolul 3 reprezintă o excepţie

de la regula prezentării în suita cronologică, istorică,

a legislaţiei României, dat fiind rolul acestora – cu

unele excepţii – de restrânsă utilizare, deoarece, în

general, normele juridice vechi, cu obligativitate

generală, nu mai sunt adecvate noii ordini de drept

instaurate după 22 decembrie 1989. Excepţiile la care

ne referim au în vedere, în principal, vechile coduri

care urmează să fie înlocuite de noile coduri, adoptate

în anii 2009 şi 2010, dar neintrate încă în vigoare, cu

excepţia noului Cod civil, intrat în vigoare la

1 octom brie 2011, şi a noului Cod de procedură civilă

intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

În acest fond se regăsesc şi acte normative care

doar parţial mai sunt aplicabile sau care sunt

nefuncţionale în totalitatea lor. Am considerat utilă

includerea şi a acestor acte normative în Repertoriul

actual al legislaţiei României, urmărindu-se cu

deosebire avizarea utilizatorilor că unele acte

normative au o situaţie precară şi că pot fi, într-un

viitor apropiat, datorită procesului de novare

legislativă, propuse spre abrogare expresă. În cazul

în care unele norme ar mai putea prezenta interes, pot

fi preluate în acte normative noi, adoptate potrivit

procedurii şi competenţelor legale.

Procedând astfel, s-ar putea elimina tot ceea ce

a mai rămas din unele acte normative vechi, ale căror

prevederi sunt, în mare măsură, inaplicabile, depăşite

de noile realităţi social-economice.

Capitolul 2 cuprinde actele modificatoare

emise după 22 decembrie 1989, care au exclusiv sau

parţial această funcţie şi are rolul ca acestea să fie mai

uşor identificate şi regăsite după criteriile categoriei

actului şi numărului acestuia. De asemenea, el are şi

funcţia de a realiza legătura între cele două fonduri

legislative, din Capitolele 1 şi 3, atunci când modifi -

carea a intervenit în perioada de după 22 decembrie

1989 şi se referă la ambele aceste fonduri legislative.

Capitolul 4 este alcătuit din totalitatea actelor

normative abrogate expres după 22 decembrie 1989,

precum şi din actele considerate a fi avut caracter

temporar şi care s-au epuizat în aplicare.

O altă categorie de acte normative inclusă în

acest capitol o constituie actele scoase din evidenţa

fondului activ (SE), dintre care enumerăm:

a) acte normative care au în exclusivitate funcţia

de act abrogator sau de respingere a ordonanţelor

Guvernului. Aceste acte sunt trecute sub actul de bază



care a fost abrogat expres, respectiv respins şi sunt

evidenţiate şi separat sub simbolul (SE);

b) acte normative sub condiţie, care şi-au

încetat aplicabilitatea în momentul îndeplinirii

condiţiei. Includem în această categorie acele acte

care stabilesc validitatea lor până la data emiterii unui

alt act normativ nominalizat expres în text.

5. PARTEA a II-a a Repertoriului cuprinde

INDEXUL ALFABETIC al actelor normative în

vigoare, evidenţiate în Partea I, Capitolul 1.

Indexul alfabetic conţine informaţii utile atât

pentru actele normative interne (naţionale), cât şi

pentru actele internaţionale la care România este

parte. Cuvintele cheie (descriptorii) care carac -

terizează un asemenea act normativ sunt inserate, în

funcţie de conţinutul lor juridic, în ordine alfabetică.

De asemenea, fiecare descriptor are, la rândul

lui, atunci când este cazul, subdescriptori rezultaţi din

legăturile sale fireşti, ca urmare a subsumării faţă de

descriptorul aflat în vârful ierarhiei date.

Acest procedeu permite reprezentarea rapidă

cu privire la ansamblul de norme dintr-un anumit

domeniu, dependente unele de altele, în modalităţi

multiple. Ca urmare, se realizează un cadru coerent şi

logic în regăsirea conceptelor, categoriilor şi

instituţiilor juridice, care permite trimiterea la

normele din care fac parte şi care sunt menţionate în

dreptul acestora prin categoria actului, număr şi an.

6. Subliniind enorma dificultate a gestionării

fondului legislativ, nu se poate trece cu vederea

organelor emitente de a nu evidenţia întotdeauna, din

cauza precipitării excesive în elaborarea textelor,

toate implicaţiile asupra actelor existente. La

adăpostul comodei formule de abrogare a tuturor

dispoziţiilor contrare, se transferă destinatarilor legii

complicata sarcină de a deduce clarificarea contra -

dicţiilor dintre texte, de multe ori provocată de faptul

că îmbinarea voită cu alte texte nu este cu uşurinţă

inteligibilă.

Mari dificultăţi se ivesc şi în cazurile în care,

actele în executare, emise în temeiul unei regle men -

tări care a fost abrogată, nu au fost abrogate în mod

expres sau înlocuite.

De principiu, abrogarea unui act normativ duce

la lipsirea de efecte juridice a actelor normative emise

în aplicarea acestuia. De cele mai multe ori însă, în

lipsa unei abrogări exprese a actelor subsecvente, prin

lipsirea acestora de efecte juridice, s-ar ajunge la

situaţia unui vid legislativ.

7. Repertoriul legislaţiei României – evidenţăoficială – Ediţia a XVII – a, întocmit pe baza

legislaţiei adoptate şi publicate în Monitorul Oficial

al României până la data de 31 decembrie 2012,

reprezintă un instrument de lucru pentru jurişti,

elaboratori şi utilizatori ai dreptului, fiind distribuit

ministerelor precum şi altor autorităţi ale adminis -

traţiei publice centrale de specialitate. El poate fi

regăsit pe site-ul Consiliului Legislativ, la adresa

www.clr.ro, precum şi pe site-ul Camerei Deputaţilor,

la adresa www.cdep.ro.



1. Introducere. Doctrina şi practica juridică

au fost preocupate în mod constant de sistematizarea

şi simplificarea legislaţiei, în contextul unei inflaţii

normative caracterizate de abundenţa normelor şi

instabilitatea regulilor.

Noţiunea de simplificare legislativă nu poate

fi definită cu uşurinţă. Din punct de vedere formal,

simplificarea reprezintă modalitatea de a garanta ca

normele juridice să fie înţelese de toţi cetăţenii, adică

să se producă inteligibilitatea dreptului. Simplificarea

legislaţiei vizează, în această perspectivă, satisfacerea

principiului de claritate al legii şi al obiectivului cu

valoare constituţională al cunoaşterii legii.

Desigur, forma regulii de drept poate împie -

dica cetăţeanul să aibă o înţelegere reală asupra

textului. Totodată, norma juridică nu poate fi acce -

sibilă cu uşurinţă din cauza inflaţiei textelor şi a

modificărilor succesive făcute de legiuitor. Claritatea

actului normativ impune coerenţa textelor unele cu

altele. În acest scop, prezentarea legislaţiei într-un

ansamblu organizat, construit după un plan de

ansamblu sistematic, este indispensabilă.

După cum spunea un cunoscut specialist în

tehnică legislativă din Uniunea Europeană „elabo -rarea legilor nu este numai o artă, ci este, în egalămăsură, o ştiinţă sau mai exact o tehnică şi, în plus,o tehnică dificilă. Frecvenţa criticilor în acestdomeniu demonstrează această dificultate. Acestecritici, care există în toate ţările, se fac atât asupracantităţii, cât şi asupra calităţii legislaţiei”1

.

2. Procesul de simplificare legislativă la

nivelul Uniunii Europene. Simplificarea legislativă

şi ameliorarea calităţii legislaţiei reprezintă o cerinţă

a instituţiilor Uniunii Europene. Astfel, Comunicarea

Comisiei Europene intitulată „Aplicarea programuluicomunitar de la Lisabona: o strategie de simplificare

a reglementării”2

continuă şi dezvoltă Comunicarea

din martie 2005 intitulată „Ameliorarea reglemen -tării în materie de creştere economică şi a locurilorde muncă în Uniunea Europeană”3

. Comisia consi -

deră că este necesară o reorientare a eforturilor,

accentul fiind pus pe crearea unui sistem reglementar

comunitar care să contribuie la realizarea noii

strategii de la Lisabona în favoarea creşterii econo -

mice şi a locurilor de muncă în Europa. A fost

propusă o nouă abordare pentru a încuraja mai mult

ameliorarea reglementării în optica unei competiti -

vităţi crescute.

Iniţiativa este deosebit de importantă pentru

întreprinderile mici şi mijlocii din Europa, care

constituie 99% din totalul întreprinderilor şi 2/3 din

locurile de muncă, care dispun de mijloace şi exper -

tiză mai limitate pentru a face faţă unor norme şi

reglementări adesea complexe. Este necesar să se

evalueze cum nevoile particulare ale acestora pot fi

luate în considerare în cadrul simplificării.

Conform Comunicării COM(2005)535, sim -

pli ficarea la nivel comunitar şi naţional constă în

facilitarea sarcinilor cetăţenilor şi a operatorilor

economici şi trebuie să asigure un cadru legislativ

mai eficient, mai adaptat la realizarea unor obiective

strategice ale Comunităţii. Pe baza unui program de

lucru fondat pe contribuţiile statelor membre şi a

părţilor interesate, Comisia va defini priorităţile sale

în materie de simplificare.

Aspectele la care se referă comunicarea

vizează:

i) noua strategie de simplificare la nivelul UE;

ii) abordarea simplificării reţinute de Comisie;

iii) susţinerea instituţiilor şi a statelor membre.

i) Revizuirea acquis-ului trebuie să devină un

proces continuu şi sistematic care să permită



Simplificarea legislativă la nivelulUniunii Europene

Cătălin CIORA

consilier, şef de sector

1

Jean-Claude Piris, Union européenne: comment rédiger unelegislation de qualité dans 20 langues et pour 25 Etats membres,

în Revue du droit public, nr.2/2005, p.476.

2

COM(2005)535final din 25 octombrie 2005.

3

COM(2005)97 din 16 martie 2005.

4

Conform acestei comunicări, consolidarea reprezintă

„procedeul prin care dispoziţiile unui act normativ şi toatemodificările sale sunt reunite în mod mecanic, fără nici o altăintervenţie şi fără ca această operaţiune să producă efectejuridice”. Consolidarea ansamblului acquis-ului comunitar a fost

terminată, aşa cum s-a prevăzut, în vara anului 2003, iar textele

consolidate sunt disponibile, gratuit, pe site-ul EUR-Lex.

5

Acordul interinstituţional din 28 noiembrie 2001, privind

recurgerea mai organizată la tehnica refacerii actelor juridice,

publicat în Jurnalul Oficial C77 din 28 martie 2002.

6

Comunicarea Comisiei asupra rolului standardizării europene în

cadrul politicilor şi legislaţiei europene (COM(2004)674final),

precum şi propunerea de decizie a Parlamentului european şi a

Consiliului referitoare la finanţarea standardizării europene

(COM(2005)377).

legiuitorului să revizuiască legislaţia, ţinând cont de

interesele legitime ale sectoarelor public şi privat.

Astfel, pentru a demara procesul a fost selectat un

prim lot de legislaţii de simplificat, în urma unei vaste

consultări. Procesul va fi alimentat apoi de noi

proceduri de revizuire mai sistematice, menite să

identifice priorităţile viitoare ale simplificării, ţinând

cont de o analiză generală a impactului legislaţiei. El

înglobează o analiză economică detaliată şi va ţine

cont de ambiţiile UE în materie socială şi de mediu ca

elemente esenţiale ale obiectivului prioritar de

dezvoltare durabilă definit în tratat.

Anexa 1 a Comunicării COM (2005)535 pre -

zintă rezultatele consultării vaste lansate de Comisie

cu statele membre şi cu întreprinderile, completată

de o consultare publică pe Internet. Rezultatele sunt

reexaminate conform experienţei interne a Comisiei,

pentru a cântări fiecare sugestie de simplificare.

Statele membre şi principalele asociaţii profesionale

au trimis răspunsuri detaliate expunând în general

dificultăţile întâlnite şi propuneri de remediere.

Astfel, nevoile în materie de simplificare care rezultă

din consultarea statelor membre sunt clasate în 5

categorii:

– clarificarea şi ameliorarea lizibilităţii le -

gislaţiei,

– actualizarea şi modernizarea cadrului regle -

mentar,

– reducerea costurilor administrative,

– consolidarea coerenţei acquis-ului comu -

nitar,

– ameliorarea proporţionalităţii acquis-ului.

În anexa 2 a Comunicării COM (2005)535 este

prezentat un program glisant bazat pe experienţa

practică a părţilor interesate care se înscrie în noua

strategie de simplificare. Programul precizează

textele legislative pe care Comisia îşi propune să le

reexamineze în scopul de a le simplifica în cursul

următorilor trei ani. Programul glisant a fost stabilit

în urma consultărilor cu statele membre. Lista

include priorităţile sectoriale identificate de Comisie

(deşeuri, automobile, construcţii), dar şi rezultatele

consultării la scară largă a statelor membre şi a

părţilor.

ii) Comisia propune să se recurgă la urmă -

toarele metode de simplificare:

a) abrogarea. Un mare număr de acte nor -

mative adoptate după 1957 sunt depăşite sau caduce,

ele fiind adesea deja abrogate. Totuşi, unele dispoziţii

continuă să producă obligaţii mai ales cu caracter

administrativ pentru autorităţi şi întreprinderi.

Comisia va continua să facă eforturi pentru a abroga

aceste acte juridice depăşite sau caduce, fiind

important ca abrogarea acestor acte comunitare să fie

urmată de abrogarea dispoziţiilor de aplicare

naţională corespunzătoare.

b) codificarea. Codificarea contribuie într-o

mare măsură la reducerea volumului legislaţiei

comunitare şi produce simultan texte mai lizibile şi

mai sigure pe plan juridic, Comisia urmând să

continue programul său de codificare. Conform

definiţiei acceptate de Comisie, codificarea este

„procedeul prin care dispoziţiile unui act şi toate

modificările sale sunt reunite într-un nou act cu

caracter obligatoriu care abrogă actele pe care le

înlocuieşte fără să modifice fondul respectivelor

dispoziţii”. În noiembrie 2001, Comisia a lansat un

vast program de codificare – COM (2001)645 – a

ansamblului dreptului comunitar derivat. Traducerea

şi consolidarea

4

ulterioară a actelor în toate limbile

oficiale ale Uniunii Europene antrenează o creştere

semnificativă a numărului de texte codificate de după

2005.

c) refacerea (refonte). Prin acest procedeu, un

nou act cu caracter obligatoriu abrogă actele pe care

le înlocuieşte, reunind totodată modificările de fond

ale legislaţiei, precum şi codificarea restului dispo -

ziţiilor nemodificate. Este o metodă ce are o mare

capacitate de simplificare, ea modificând şi codi -

ficând simultan actele juridice. Conform Acordului

interinstituţional

5

Comisia prevede recurgerea la

această tehnică pentru propunerile de modificare a

actelor existente.

d) modificarea abordării reglementare. Elabo -

rarea unei mai bune reglementări impune repunerea

în chestiune a abordării dispoziţiilor care există de

mai multe decenii. În unele cazuri co-reglementarease poate dovedi mai eficientă, stan dardizarea din

cadrul unor organisme independente fiind un bun

exemplu, Comisia încurajând-o activ ca alternativă

sau complement la legislaţie

6

.



Aşa cum a precizat şi în comunicarea „Ame -

liorarea reglementării în materia creşterii economice

şi a forţei de muncă”, Comisia consideră că alegerea

abordării legislative adaptate trebuie să se sprijine pe

o analiză riguroasă. In unele situaţii, înlocuirea

directivelor prin regulamente poate favoriza sim -

plificarea, dat fiind faptul că regulamentele permit o

aplicare imediată, garantează că toţi factorii sunt

supuşi în mod simultan aceloraşi reguli şi concen-

trează atenţia asupra punerii concrete în practică a

dispoziţiilor comunitare. Cu alte cuvinte, această

contribuţie la simplificare ar evita transpunerile

naţionale divergente.

e) recurgerea sporită la tehnologiile infor -maţiei. Enormul potenţial al tehnologiilor informaţiei

poate fi mai bine exploatat, căci, în acest fel, se

reduce încărcarea administrativă prin accelerarea

procedurilor, făcându-se economie de hârtie, permi -

ţând o aplicare mai uniformă a dreptului şi atenuând

riscurile de eroare.

iii) Studiul precizează faptul că nu se poate

realiza obiectivul comun şi anume favorizarea unui

mai bun cadru reglementar pentru întreprinderi şi

cetăţeni în scopul de a creşte competitivitatea euro-

peană decât dacă toate instituţiile sprijină strategia şi

îşi asumă pe deplin responsabilităţile pentru partea

lor de efort.

Comisia va exercita dreptul său la iniţiativă

pentru a elabora propuneri de simplificare, ceea ce va

necesita evaluări ex-post riguroase. Se subliniază că

este esenţial ca Acordul interinstituţional „A legifera

mai bine”, din 2003

7

, să fie aplicat integral şi ca toate

mijloacele care favorizează simplificarea legislativă

comunitară să fie folosite. De altfel, ameliorarea ca -

drului reglementar pentru întreprinderile UE nu este

posibilă decât dacă iniţiativele luate la nivel UE sunt

completate prin programe la fel de ambiţioase în toate

statele membre.

În studiul Comisiei se arată că aceasta va con -

tinua să trateze ameliorarea reglementării în cadrul

metodei de coordonare elaborate pentru urmărirea

obiectivelor de la Lisabona. Ea va favoriza de ase -

menea simplificarea în cadrul examinării con -

formităţii dispoziţiilor naţionale cu dreptul comunitar.

Ţinând cont de necesitatea unui angajament

comun al instituţiilor în favoarea simplificării, Co mi -

sia invită Parlamentul European, Consiliul, Comitetul

Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor

să-şi prezinte părerea în legătură cu această comu -

nicare. Ca urmare, Parlamentul European a adoptat

la 16 mai 2006 o „Rezoluţie asupra unei strategii de

simplificare a reglementării”

8

, prin care recunoaşte

meritul Comunicării COM (2005)535, deoarece

„prezintă simplificarea, nu numai ca o tehnică

legislativă distinctă de codificare, de refacere sau de

simplă abrogare, ci ca un demers global ce include

toate aceste instrumente şi destinat să facă normele

comunitare şi naţionale mai uşor de aplicat şi deci

mai puţin costisitoare”. Rezoluţia încurajează Co -

misia în eforturile sale de simplificare a reglementării

Uniunii Europene, ia act şi susţine măsurile propuse

de Comisie în programul glisant de simplificare a

textelor legislative.

În iulie 2007, Comisia de afaceri juridice a

Parlamentului European a dat publicităţii un Raport

asupra strategiei de simplificare a reglementării

(2007/2096(INI)) prin care se propune o nouă Rezo -

luţie a Parlamentului European, în a cărui Expunere

de motive se subliniază că „în 2007, pentru prima

dată, toate propunerile de simplificare sunt înscrise

în programul anual legislativ şi de activitate al

Comisiei, ceea ce arată clar prioritatea politică acor -

dată strategiei de simplificare”. Propunerea de

Rezoluţie invită Comisia să facă tot posibilul pentru

ca procesul de simplificare promovat la nivel euro -

pean, precum şi cel de ameliorare a calităţii regle -

mentărilor „să nu fie compromise la nivel naţional

prin norme interne sau prin obstacole de natură

tehnică”. De asemenea, i se cere „să ghideze şi să

urmărească acest proces şi la nivel naţional, de

exemplu constituindu-se în centru de culegere şi de

răspândire de bune practici dezvoltate în Uniune şi

în statele membre”.

Ca urmare a procedurilor şi proiectelor din

Programului legislativ şi de lucru al Comisiei stabilit

pentru 2009, Comisia a înaintat, la data de 5 noiem -

brie 2008, Parlamentului European, Consiliului,

Comitetului Economic şi Social European şi Comi -

tetului Regiunilor o Comunicare, intitulată „Să acţio -

năm acum pentru o Europă mai bună”, în cuprinsul

căreia, pe lângă mai multe priorităţi care urmau să fie

avute în vedere în anul 2009 se regăseşte şi cea

referitoare la „Mieux légiférer – Réalisation des

promesses et modification de la culture régle -

mentaire”.

Cităm din Comunicarea respectivă „Pe funda -lul crizei financiare şi al situaţiei economice, nevoiade a legifera bine în favoarea competitivităţiieconomice este mai importantă ca niciodată. Prinurmare, promovarea unui mediu de legiferare mai



8

Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C297E din

7 decembrie 2006.

7

Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C321 din

31 decembrie 2003.

simplu şi mai adecvat care să elimine sarcinileadministrative inutile va rămâne o componentă-cheiea activităţii legislative a Comisiei în 2009. Se va puneaccentul pe îmbunătăţirea calităţii noilor propuneri,simplificarea legislaţiei în vigoare şi reducereasarcinilor administrative. Ca de obicei, succesulacestor eforturi va depinde de buna cooperare cucelelalte instituţii şi cu statele membre. UE vacontinua discuţiile cu principalii săi parteneriinternaţionali în domeniul cooperării legislative,convergenţei normelor şi echivalenţei regulilor. Ceade-a treia revizuire strategică a programului „O maibună legiferare” va prezenta raportul privind celetrei componente de bază ale programului pentru omai bună legiferare, şi anume evaluarea impactului,simplificarea şi reducerea sarcinii administrative.Aceasta va analiza modul în care Comisia îşi vaconsolida sistemul de evaluare a impactului, inclusivprin aplicarea orientărilor revizuite şi prin revizuireaabordării comune privind evaluarea impactului dinnoiembrie 2005. Strategia pentru simplificareamediului de legiferare, precum şi programul decodificare, vor fi revizuite şi actualizate. În acelaşitimp, punerea în aplicare a programului de acţiunepentru reducerea sarcinii administrative va firevizuită şi vor fi evaluate progresele realizate înatingerea obiectivului de reducere de 25% până în2012. Pe acest fundal şi pornind de la activităţileinterne intense şi de la contribuţiile Grupului la nivelînalt de părţi interesate independente privindsarcinile administrative, Comisia va prezenta noipropuneri destinate să realizeze aceste obiective.(.....).Activităţile de îmbunătăţire a aplicării legisla -ţiei comunitare vor continua. Se va evalua proiectulpilot privind furnizarea informaţiilor, soluţionareaproblemelor şi corectarea încălcărilor dreptuluicomunitar, care a fost lansat de Comisie şi de statelemembre în aprilie 20089”.

Tot în acest context, amintim şi Comunicarea

Comisiei din data de 8 octombrie 2010 (COM (2010)

543 final

10

) adresată Parlamentului European, Con -

siliului, Comitetului Economic şi Social European şi

Comitetului Regiunilor intitulată „O reglementare

inteligentă în cadrul Uniunii Europene” prin care se

menţionează măsurile luate de Comisie pentru a

asigura calitatea reglementărilor pe parcursul unui

întreg ciclu politic. O reglementare inteligentă poate

contribui la realizarea obiectivelor ambiţioase privind

creşterea durabilă definită în Strategia Europa 2020.

Totuşi, reglementarea inteligentă are o responsa -

bilitate partajată, succesul său depinzând de toate

instituţiile şi părţile implicate în formularea şi

punerea în aplicare a politicilor UE, care au propriul

rol, se mai afirmă în Comunicarea mai sus amintită.

Astfel, se consideră că programul pentru o mai

bună legiferare a dus la modificarea semnificativă a

modului în care Comisia elaborează politicile şi

propune reglementări, iar în prezent, consultările

părţilor interesate şi evaluările impactului sunt

componente esenţiale ale procesului de elaborare a

politicilor. Acestea au avut drept efect creşterea

transparenţei şi a responsabilităţii şi au promovat

elaborarea politicilor pe baza unor date concrete.

Acest sistem este considerat a fi o bună practică în

UE, sprijinind luarea deciziilor în instituţiile UE.

Comisia a simplificat o mare parte din legislaţia exis -

tentă şi a făcut progrese semnificative în reducerea

sarcinilor administrative.

Comisia consideră că acum a sosit momentul

accelerării ritmului şi că „o mai bună legiferare”

trebuie să devină „o reglementare inteligentă” şi să

fie integrată în continuare în cultura de lucru a

Comisiei. Preşedintele Comisiei şi-a asumat o res -

pon sabilitate directă cu privire la reglementarea

inteligentă şi recenta comunicare evidenţiază ce va

însemna aceasta în practică. Ea se bazează pe mai

multe contribuţii, inclusiv o rezoluţie a Parlamentului

European privind o mai bună legiferare

11

, o consul-

tare publică

12

, raportul Curţii de Conturi privind

evaluarea impactului în instituţiile UE

13

şi rapoartele

Comite tului de evaluare a impactului (IAB)

14

.

3. Concluzii. Având la bază documentele

menţionate mai sus, în noua viziune privind regle -

mentarea inteligentă, Comisia a identificat mai multe

mesaje-cheie.

În primul rând, reglementarea inteligentă se

referă la întregul ciclu de politică – de la conceperea

unui act legislativ, la punerea în aplicare, asigurarea



9

A se vedea http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/

LexUriServ.do?uri=COM:2008:0712:FIN:FR:PDF.

10

Disponibilă la http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/

LexUriServ.do?uri=COM:2010:0543:FIN:fr:PDF.

11

Rezoluţia Parlamentului European din 9 septembrie 2010

privind mai buna legiferare (P7_TA (2010)0311).

12

http://ec.europa.eu/governance/better_regulation/smart_

regulation/consultation_ro.htm.

13

Raportul special nr. 3/2010 al Curţii Europene de Conturi

„Evaluările impactului în cadrul instituţiilor UE: un instrument

util în sprijinul procesului decizional?”.

14

SEC (2009) 1728 „Raportul Comitetului de evaluare a

impactului pentru anul 2009”.

respectării, evaluarea şi revizuirea acestuia. Aceasta

necesită din partea tuturor actorilor o mai mare

conştientizare a faptului că punerea în aplicare în

mod corespunzător a legislaţiei existente şi modi -

ficarea acesteia pe baza experienţei sunt la fel de

importante ca şi noua legislaţie.

În al doilea rând, reglementarea inteligentă

trebuie să rămână o responsabilitate comună a

instituţiilor europene şi a statelor membre. Aceşti

actori au înregistrat progrese diverse, Comisia

continuând să lucreze împreună cu ei pentru a asigura

aplicarea activă a programului de către toţi. Acest

demers trebuie să fie însoţit de o mai mare recu -

noaştere a faptului că reglementarea inteligentă nu

este un scop în sine, ci trebuie să facă parte integrantă

din eforturile colective în toate domeniile de politică.

În al treilea rând, punctele de vedere ale celor

mai afectaţi de norme au un rol-cheie în regle men -

tarea inteligentă. Comisia a făcut paşi semnificativi

pe calea implicării părţilor interesate în elaborarea

politicilor sale. De asemenea, se poate avansa mai

mult în această direcţie şi Comisia va prelungi

perioada pentru consultările sale şi va efectua o

revizuire a proceselor sale de consultare în scopul

consolidării în continuare a rolului cetăţenilor şi al

părţilor interesate.

Prin urmare, Comisia depune în paralel

eforturi pentru reducerea sarcinilor administrative şi

pentru simplificarea legislativă. Aceasta va contribui

la oferirea unei soluţii care să răspundă preocupărilor

părţilor interesate conform cărora întreprinderile nu

simt întotdeauna beneficiul reducerilor sarcinilor

administrative, inclusiv din cauza obligaţiilor care

produc „iritare”, chiar dacă ele impun costuri mici.

Ca şi în trecut, Comisia se va asigura că măsurile de

simplificare sau de reducere a sarcinilor adminis tra -

tive nu vor afecta obiectivele de politică ale

legislaţiei.

Ca importanţă deosebită pe care o alocă insti -

tuţiile comunitare acestui efort continuu de a avea

reglementări mai bune, pe site-ul Internet al Comi -

siei, se regăseşte o secţiune rezervată acestor aspecte,

intitulată „Better regulation”

15

(O mai bună legife -

rare) în cadrul căreia se regăsesc aspecte referitoare

inclusiv la simplificarea reglementărilor.



15

A se vedea http://ec.europa.eu/governance/better_regulation/

index_en.htm.

Actul fundamental suprem al ordinii juridice

într-un stat de drept, Constituţia, trebuie să reflecte

realitatea prezentului, dar este necesar a previziona,

pe cât posibil, şi evenimente viitoare care pot avea

loc în viaţa internă a unui stat, coroborată cu

dinamica vieţii internaţionale, la care acesta este,

inerent, implicat sub diverse forme, cum ar fi cele de

natură economică, monetară, politică, teritorială. O

astfel de Constituţie predictibilă este, de exemplu, cea

a Danemarcei, care, din 1953, nu a mai fost revizuită,

deoarece, la momentul adoptării ei, înlocuind-o pe

cea veche, a prevăzut, printre altele, şi posibilitatea

transferului suveranităţii către unele organizaţii inter -

na ţionale fără a modifica Constituţia în acest sens.

1

Cu toate acestea, cronologia implacabilă a

vieţii care curge, duce, inevitabil, la apariţia unor

situaţii nereglementate juridic, astfel încât se impune,

firesc, actualizarea normelor legale la noile realităţi,

constatându-se, în acest sens, că „o lege funda men -

tală este oricând perfectibilă, trebuie doar cântărit

atent momentul (când), metoda (cum) si doza (ce) de

perfecţionare care i se administrează.”

2

Tocmai de aceea, textele constituţionale prevăd

revizuirea, amendarea, modificarea, completarea sau

înlocuirea acestor texte, în funcţie de organizarea şi

terminologia juridică specifică fiecărui stat.

O nouă Constituţie este, deci, rezultatul unei

„revoluţii” – fie ea juridică, psiho-socială, economică,

politică, situând–o, astfel, în sfera metajuridicului sau

chiar în cea a extrajuridicului.

Prin urmare, motivele revizuirii unei constituţii

sunt diferite, de la ţară la ţară: producerea unui eve -

niment politic de mare importanţă (cazul ţărilor

socialiste, care după anul 1989, au abrogat textele

referitoare la rolul partidului comunist), schimbarea

produsă în structura instituţiilor statului (trecerea de

la monarhie la republică), producerea unor schimbări

la nivelul instituţiilor statului care asigură guvernarea

(cazul Franţei, când s-a schimbat procedura alegerii

preşedintelui de către Parlament cu votul direct al

tuturor alegătorilor, sau al Statelor Unite ale Americii,

când s-a precizat durata maximă a mandatului de

preşedinte). Așadar, majoritatea revizuirilor constitu -

ționale sunt motivate de considerente interne, fie de

natură politică, fie predominant juridică. În orice caz,

cum s-a constatat în doctrină

3

, nu există o revizuire

facilă.

Ca o regulă generală, în dreptul constituţional

comparat, s-a constatat faptul că, la revizuirea unei

Constituţii, ar trebui să se urmărească ca aceasta să îşi

păstreze caracterul realist, iar procedura de revizuire,

indiferent de caracterul rigid sau flexibil al actului

fundamental, să fie simplă, clară şi, prin natura ei

specială, să se deosebească de procedura de adoptare

a celorlalte acte normative.

Vorbind despre revizuirea constituţională, în

cadrul unor sisteme juridice sunt prevăzute anumite

limite, pe care legiuitorul constituţional nu le poate

ignora.

Fără a avea pretenţia realizării unei meto do -

logii de drept constituţional comparat, prezentul studiu

încearcă, la nivel micro, o redare a textelor care regle -



Limitele revizuirii constituţionale.Studiu documentar de legislaţie comparată

Maria Luiza MANEA Lucica Violeta NICULAE

Director expert

Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ

1

Jensen, J.A., Constitutional Reform in Denmark?, în: European

Public Law nr.3/2008, Editura Wolter Kluwer Law and Business

2

Tănăsescu, E.S., ”Revizuirea Constituţiei” - http://www.

ziare.com/politica/constituţie/revizuirea-constituţiei-şi-fiecare-

popor-are-constituţia-pe-care-o-merită-1217912

3

Maus, D. – Revizuirea constituțională în țările Uniunii

Europene, material prezentat în cadrul Dezbaterii Științifice

Naționale „Revizuirea Constituției: �ecesitate, Oportunitate,Obiective posibile”, care a avut loc la București, în data de 7

martie 2013, în Aula Academiei Române.

mentează limitele revizuirii constituţionale în diferite

state europene.

Astfel, în marea majoritate a constituţiilor stu -

diate, sunt prevăzute autorităţile în sarcina cărora se

stabileşte dreptul de a iniţia revizuirea (care, în ţările

studiate, este Parlamentul), procedura de urmat pentru

acestea în scopul adoptării unei legi constitu ţionale,

limitele acestei revizuiri.

În ceea ce priveşte revizuirea constituţională,

este important de subliniat că aceasta presupune par -

cur gerea mai multor etape, fiecare dintre acestea cu

specificul şi procedura ei: iniţiativa revizuirii,

procedura parlamentară, referendumul, limitele revi -

zuirii, controlul jurisdicţional, toate acestea trebuind

desfăşurate cu respectarea principiilor transparenţei

şi legitimităţii democratice.

Este, însă, de remarcat, că în dreptul commonlaw există diferenţe faţă de dreptul european, în care

constituţiile sunt scrise. Astfel, constituţia Marii

Britanii şi cea a Statelor Unite au câteva particu -

larităţi, referitoare la revizuire; procedurile sunt mai

simple, textele putând fi modificate prin procedura

parlamentară obişnuită – cazul Angliei; în schimb

Constituţia Americană, foarte veche fiind, nu prevede

decât linii directoare şi principii, iar federalismul şi

faptul că fiecare stat are o constituţie proprie,

conduce adesea la conflicte de competenţă, rezolvate

în ultimă instanţă de Curtea Supremă, în sarcina

căreia este stabilirea ierarhiei normelor juridice şi

controlul constituţionalităţii legilor.

4

O situaţie particulară este şi cea a Canadei, a

cărei lege fundamentală se prezintă ca un ansamblu

de acte constituţionale, un total de 14 legi constitu -

ţionale şi 11 texte legislative. Actul din 1982 prevede,

printre altele, şi procedura de modificare a Constituţiei.

Analiza de faţă, referindu-se doar la limitele

revizuirii în Europa, a identificat, în constituţiile

statelor studiate, acele texte care prevăd, în mod

expres,

5

limitele de amendare a actului fundamental,

după cum urmează:

– Constituţia Belgiei, în Titlul VIII intitulat

Revizuirea constituţiei (art.195 – art.198):

”Art. 196 – InterdicţiiNicio revizuire a Constituţiei nu poate avea loc

sau nu poate fi iniţiată pe timp de război sau în cazul

în care Camerele sunt împiedicate să-şi desfăşoare

activitatea.

Art. 197 – Permanenţa RegenţeiÎn perioada regenţei, nu poate fi făcută nicio

modificare a Constituţiei în privinţa atribuţiilor

constituţionale ale regelui şi a art. 85-88, art.91–95,

art.106 şi art. 197.”

O observaţie inedită este aceea că art. 198 din

Constituţia Belgiei prevede posibilitatea unei recon -

figurări a textului constituţional în urma revizuirii,

similar operaţiunii de republicare din legislaţia româ -

nească.

– Constituţia Franţei, în Titlul XVI intitulat

Despre revizuire:

”Art.89 – (1) Iniţiativa revizuirii Constituţiei

aparţine, împreună, Preşedintelui Republicii, la propu -

nerea Primului ministru, şi membrilor Parlamentului.

(2) Proiectul sau propunerea de revizuire

trebuie examinată în termenul prevăzut la art.42

alin.(3) şi apoi votată de cele două adunări în aceeaşi

formă. Revizuirea este definitivă după ce a fost

aprobată prin referendum.

(3) Totuşi, proiectul de revizuire nu este supus

referendumului dacă Preşedintele Republicii decide

să-l supună Parlamentului, convocat în Congres ; în

acest caz, proiectul de revizuire este aprobat dacă este

votat cu o majoritate de trei cincimi din voturile

exprimate. Biroul Congresului este cel al Adunării

Naţionale.

(4) Nicio procedură de revizuire nu poate fi

iniţiată sau urmată dacă aduce atingere integrităţii

teritoriului.

(5) Forma republicană de guvernământ nu

poate face obiectul revizuirii.”

– Constituţia Italiei, în Titlul VI – Legi

constituţionale, Secţiunea a 2-a – Amendamente la

Constituţie :

„Art.139-Limitele revizuirii constituţionale.

Forma republicană nu poate face obiectul

revizuirii Constituţiei.”

– Constituţia Portugaliei, În Titlul IV –

Garanţiile şi revizuirea Constituţiei, enumeră la

art. 288 limitele revizuirii:

”Art. 288 – Limite materialeLegile de revizuire a Constituţiei nu pot avea

ca obiect:

a) independenţa naţională şi unitatea statului;

b) forma republicană de guvernământ; c) separarea

Bisericilor din partea statului; d) drepturile, liber -

tăţile, precum şi măsuri de protecţie a cetăţenilor;

e) drep turile lucrătorilor şi ale sindicatelor;



4

Pierre Pactet, Institutions Politiques. Droit Constitutionnel,Ed. Masson et Cie, 1971, p.56

5

De exemplu, Constituţia Austriei, reglementând procedura

pentru revizuirea constituţională, nu prevede, în mod expres,

limite ale acestei revizuiri. În acest sens, a se vedea art.44:

http://www.servat.unibe.ch/icl/au00000_.html#A044_.

f) existenţa entităţilor publice, private şi proprietatea

asupra mijloacelor de producţie; g) elaborarea unor

planuri economice, în cadrul unei economii mixte;

h) votul universal, direct, secret pentru membrii aleşi

ai organelor administraţiei centrale, regiunilor auto -

nome, precum şi organele administraţiei publice

locale, precum şi sistemul de reprezentare proporţio -

nală; i) pluralismul de expresie şi de organizare

politică, inclusiv partidele politice, precum şi dreptul

la opoziţie democratică; j) separarea şi interdepen -

denţa organelor de stat; l) controlul asupra preve -

derilor legale privind neconstituţionalitatea legilor;

m) independenţa instanţelor judecătoreşti; n) auto -

nomia autorităţilor locale; o) autonomia politică şi

administrativă a arhipelagurilor Azore şi Madeira.

Articolul 289 – Limitele indirecte pentrurevizuire

Nicio lege de revizuire a Constituţiei nu poate

fi iniţiată în timp ce o stare de asediu sau de urgenţă

este în vigoare.”

– Constituţia Germaniei, în Titlul VII –

Legiferarea în Federaţie:

”Art.79 – Amendamente la Constituţie(1) Constituţia poate să fie amendată numai

printr-o lege care modifică sau completează în mod

expres textul acesteia. Cât priveşte convenţiile inter -

na ţionale care au ca obiect reglementarea păcii sau

abolirea unui regim de ocupaţie sau sunt destinate să

servească apărarea Republicii Federale, este sufi -

cientă o completare a textului Constituţiei, în sensul

că prevederile acesteia nu sunt contrare încheierii şi

intrării în vigoare a convenţiilor.

(2) O asemenea lege are nevoie de aprobarea a

două treimi din membrii Bundestagului şi a două

treimi din voturile Consiliului federal (Bundesrat).

(3) Modificarea Constituţiei prin care s-ar

aduce atingere împărţirii Federaţiei în landuri, princi -

piului participării landurilor la legiferare sau princi -

piilor enunţate în art.1 şi art.20 este inadmisibilă.”

– Constituţia Spaniei, în Titlul X – Revizuirea

Constituţiei:

”Articolul 169

Nu se poate iniţia nici o revizuire constitu -

ţională în timp de război sau pe durata rămânerii în

vigoare a stărilor prevăzute la articolul 116.” (art.116

reglementează starea de urgenţă şi de asediu).

– Constituţia Luxemburgului prevede, la art.

115, că în perioada regenţei, este interzisă orice

revizuire a Constituţiei în privinţa dispoziţiilor care

stabilesc prerogativele constituţionale ale Marelui

Duce, statutul său sau ordinea succesiunii la Tron.

– Constituţia Bulgariei prevede, la art.159 că

o treime din membrii Marii Adunări Naționale și

președintele au dreptul de a iniția o revizuire, iar

proiectul unei noi Constituții sau revizuirea celei

existente, precum și probleme de modificări teritoriale

sau a formei de organizare a statului, vor fi dezbătute

de Marea Adunare Naţională într-un interval de 2–5

luni de la inițierea proiectelor respective.

– Constituția Cehiei prevede, la art.9 că actul

fundamental poate fi revizuit doar prin legi

constituționale, iar orice atingere adusă valorilor

statului democratic este interzisă.

– Constituția Greciei prevede

6

, la art. 110 că

dispoziţiile acesteia pot fi revizuite, cu excepţia celor

care prevăd forma de guvernare a statului – republică

parlamentară, condusă de un Preşedinte – precum şi

ale articolelor 2 alin (1), art. 4 alin (1), (4) şi (7),

art. 5 alin (1) şi (3), art. 13 alin (1) şi art. 26. Aceste

articole constituţionale reglementează republica

parla mentară; toate persoanele sunt egale în faţa legii;

doar cetăţenii de naţionalitate greacă sunt eligibili

pentru ocuparea funcţiilor publice; titlurile de nobleţe

nu sunt recunoscute pe teritoriul ţării; fiecare persoană

poate să-şi dezvolte personalitatea în mod liber şi să

participe la viaţă socială, economică şi politică a ţării;

libertatea personală este inviolabilă; libertatea reli -

gioasă este inviolabilă; puterea legislativă este exer -

citată de Parlament şi de Preşedinte.

După cum se poate observa, modul de regle -

mentare a limitelor revizuirii constituţionale este

divers, identificându-se mai multe feluri de limite, de

ordin temporar sau de fond. În acest sens, în Raportul

Comisiei de la Veneţia privind revizuirea constituţio -

nală, adoptat în sesiune plenară în decembrie 2009

7

,

aceste limite au fost clasificate în limite materiale şi

limite temporale.

A. Limitele materiale se referă la faptul că

anumite prevederi sau principii nu pot face obiectul

unei amendări constituţionale, iar printre acestea, cea

mai răspândită se referă la forma de guvernământ,

republicană sau monarhică. Printre Constituţiile

statelor europene care prevăd această interdicţie se

află şi următoarele

8

:

– Constituţia Belgiei, la art.197; Constituţia

Franţei, la alin.(5) al art.89; Constituţia Italiei, la art. 139;

Constituţia Portugaliei, la art. 288 lit.f).



6

http://www.servat.unibe.ch/icl/gr00000_.html#A110_.

7

http://www.venice.coe.int/webforms/documents/CDL-AD(2010)

001-e.aspx.

8

http://www.servat.unibe.ch/icl/it00000_.html#A139_.

În cazul statelor federale, revizuirea nu poate

atinge structura federală a statului. De exemplu,

Constituţia Germaniei, prevede, la alin. (3) al art.79,

că se interzic orice modificări care ar aduce atingere

organizării federale, principiului participării landurilor

la legiferare sau principiilor enunţate în art. 1 şi 20.

O altă limită materială se referă la caracterul

unitar al statului, care nu poate face obiectul revizuirii

constituţionale, cum este cazul Constituţiei Portugaliei,

la art.288 lit. a). Tot în Constituţia Portugaliei se

întâlneşte şi interdicţia atingerii drepturilor omului,

la art.288 lit.d), această limitare fiind prevăzută şi în

Constituţia Germaniei – art.1 coroborat cu art.79

alin.(3).

Constituţia României, în Titlul VII – Revi -

zuirea Constituţiei, conţine toate aceste limitări iden -

tificate în constituţiile altor state, pe lângă interdicţia

suprimării drepturilor şi libertăţilor cetă ţenilor, fiind

prevăzute interdicţii de revizuire referitoare la carac -

terul naţional, independent şi indivizibil al statului,

forma republicană de guver nământ, integritatea

teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic

sau limba oficială, existând si limite temporare,

prevăzute în acelaşi art.152, la alin.(3), Constituţia

neputând fi revizuită pe durata stării de asediu sau a

stării de urgenţă şi nici în timp de război.

B. Limitele temporale ar putea fi şi ele depar -

tajate, în funcţie de momentul la care se interzice

revizuirea constituţională. Astfel, în doctrină

9

au fost

identificate limite care interzic revizuirea constituţiei

înainte de trecerea unui anumit termen, cum a fost

cazul Constituţiei Franţei din 1791 care interzicea

revizuirea sa în primele două legislaturi (4 ani).

Apoi, există cazuri de interdicţie a revizuirii

constituţiei în anumite circumstanţe, cum era cazul

Constituţiei franceze din 1946, care, la art. 94, preciza

că se interzice revizuirea „în caz de ocupaţie în tot

sau în parte a teritoriului metropolitan, de către forţe

străine”. Tot în această categorie s-ar înscrie Constituţia

Belgiei, cu prevederile art.197 referitoare la interdic -

ţiile în perioada regenţei.

Alte limitări ale revizuirii constituţiei, prevă -

zute în mai multe constituţii, sunt cele care ar exista

pe durata stării excepţionale – Constituţia Spaniei, la

art.169; Constituţiei Portugaliei, la art. 289; Consti -

tuţia Belgiei, la art.196.

Aceste interdicţii temporare au ca scop evita -

rea revizuirii Constituţiei în situaţia în care ţara

respectivă s-ar afla în condiţii fragile de democraţie,

dar şi pentru asigurarea unei anumite stabilităţi a

instituţiilor nou create.

În afară de criteriul material, în doctrină, pentru

identificarea limitelor revizuirii constituţio nale, se

face distincţie şi între:

– limite exprese (Constituţia Belgiei, Franţei,

Germaniei, Italiei, Portugaliei) şi limite tacite (care,

nefiind prevăzute în Constituţie, trebuie deduse şi

interpretate în ansamblul textelor); sau între:

– limite heteronome (care implică normele

dreptului internaţional, în situaţia recunoaşterii

superiorităţii acestuia faţă de dreptul intern) – cum

este cazul Constituţiei Germaniei, Luxemburgului

sau Portugaliei – şi limite autonome (de drept intern).

Pe de altă parte, între constituţiile analizate,

există şi cazuri în care nu sunt prevăzute limite ale

revizuirii constituţionale, cum este cazul Austriei sau

al Danemarcei, existând deci, cel puţin din punct de

vedere interpretativ, posibilitatea modificării oricărei

dispoziţii constituţionale.

De asemenea, trebuie făcută şi precizarea că

distincţia între adoptarea unei noi constituţii şi revi -

zuirea ei este, în mare parte, formală, în măsura în

care revizuirea poate fi totală. Acesta este cazul Franţei,

care a utilizat aceeaşi procedură de revizuire în 1940

şi în 1958 pentru a da Guvernului de Gaulle puterea

de a elabora proiectul de Constituţie. Această revi -

zuire-abrogare se distinge de revizuirile totale aşa

cum sunt prevăzute în constituţia Austriei sau a

Spaniei, iar revizuirea globală se diferenţiază de revi -

zuirea parţială prin faptul că aduce atingere chiar

dispoziţiilor fundamentale ale Constituţiei (drepturi

fundamentale, natura statului, statutul coroanei Spaniei

în mod deosebit).

10

În final, constatările Raportului privind revi -

zuirea constituțională exprimă sintetic, chiar cu caracter

de principiu, regulile aplicabile în acest domeniu în

statele europene

11

.



9

Kemal Gözler, Le pouvoir de révision constitutionnelle, Thèse

pour le doctorat en droit, Directeur de recherches: Prof. Dmitri

Georges Lavroff, Université Montesquieu - Bordeaux IV, Faculté

de droit, des sciences sociales et politiques, 1995, 774 p.

(www.anayasa.gen.tr/pcr.htm).

10

Hugues Portelli, Droit Constitutionnel, ed. Dalloz, 3e édition,

1999, p.24

11

http://www.venice.coe.int/webforms/documents/CDL-AD(2010)

001-e.aspx.:

”5. The question of constitutional amendment lies at the heart

of constitutional theory and practice. Constitutionalism implies

that the fundamental rules for the effective exercise of state

power and the protection of individual human rights should be

stable and predictable, and not subject to easy change. This is

crucial to the legitimacy of the constitutional system. At the same

time, even quite fundamental constitutional change is sometimes



Astfel, în procesul de identificare şi analiză a

caracteristicilor fundamentale ale revizuirii constitu -

ţionale, s-a observat că toate constituţiile scrise conţin

prevederi referitoare la procedura de revizuire consti -

tu ţională, care, în majoritatea cazurilor, este mai

dificilă decât procedura de modificare a legilor ordi -

nare, deoarece este necesară fie o majoritate parla -

mentară calificată, fie o decizie multiplă sau termene

speciale în cadrul cărora trebuie derulată procedura;

de exemplu, în unele state este prevăzută obligaţia

aprobării propunerii de revizuire prin referendum

popular sau, în anumite sisteme federale, ratificarea

acesteia de către entităţile teritoriale.

Prin urmare, procedura de revizuire constitu -

ţională este variată: există state în care modificarea

constituţională poate fi inițiată și realizată cu destulă

ușurință, dar există şi state în care o revizuire consti -

tu țională este aproape imposibilă.

S-a constatat, însă, că nu există un model euro -

pean de amendare constituţională (cu atât mai puţin

cerinţe legale obligatorii comune) şi nici stan darde

europene comune în materie.

Este de reținut, totuși, că în elaborarea şi apli -

carea prevederilor referitoare la amendarea consti -

tuţională, provocarea esenţială constă în identificarea

unui echilibru corespunzător între rigiditate şi flexi -bilitate. Acest proces de identificare conţine, la

rândul său, două eventuale provocări: – examinarea

nivelului autorităţii competente în revizuirea consti -

tuţională, pentru a constata dacă legile funda mentale

ale statelor membre sunt suficient de puternice şi

rigide pentru a crea condiţii stabile nece sare unei

dezvoltări democratice. În general, problema prezintă

o importanţă deosebită în statele în care reforma

democratică a început relativ recent şi care se află în

plin proces de dezvoltare a unui nou sistem consti -

tuţional; – cea de-a doua provocare constă în exis -

tenţa unei constituţii prea stricte şi rigide. Aceasta ar

putea reprezenta o problemă atât pentru vechile, cât

şi pentru noile democraţii, deoarece: în demo craţiile

vechi şi conso lidate, constituţiile (corespun zătoare în

momentul adoptării) pot deveni, în timp, mai puţin

potrivite realităţilor existente şi pot bloca reformele

care se impun; regulile stricte consacrate de constituţiile

noilor democraţii (marcate încă de fostele regimuri

nede mo cratice sau adoptate în perioade de tranziţie)

sunt insuficient de mature din punct de vedere demo -

cratic.

În concluzie, dacă în trecut declararea legii

fundamentale ca „eternă” era un lucru obişnuit, în

prezent, nicio constituţie nu este complet nerevi -

zuibilă.

necessary in order to improve democratic governance or adjust to

political, economical and social transformations. To the extent

that a society is formed by its written constitution, the procedure

for changing this document becomes in itself an issue of great

importance. The amending power is not a legal technicality but

a norm-set the details of which may heavily influence or determine

fundamental political processes.

6. It is a fundamental feature of all written constitutions

(unlike ordinary statutes) that they contain provisions for

amending themselves. In almost all constitutions such change is

more difficult than with ordinary legislation, and typically

requires either a qualified parliamentary majority, multiple

decisions, special time delays or a combination of such factors.

Sometimes ratification by popular referendum is required, and

in federal systems sometimes ratification by the entities.

7. These are the common fundamental elements of consti -

tutional amendment mechanisms, but they are designed and

combined in almost as many ways as there are written consti -

tutions. Even within Europe there is great variety – ranging from

states in which constitutional amendment is quite easy to states

where in practice it is almost impossible. There is no common

European “best model” for constitutional amendment, much less

any common binding legal requirements. Neither has there been

any attempt so far at articulating any common European

standards.

8. When constructing and applying rules on constitutional

amendment, the fundamental challenge is to find a proper balance

between rigidity and flexibility.

9. From this point can be induced two potential challenges.

The first is the one referred to in the recommendation from the

PACE when it asks for an examination of “whether the current

national arrangements for changing the constitution require a

sufficiently high approval level to prevent abuses of democracy”.

In other words, are the constitutions of the member states

sufficiently strong and rigid to create stable conditions for

democratic development?

10. While this question might certainly be asked in any

member state, it is in general most important with regard to

countries that have relatively recently undergone democratic

reform, and which are still in the process of developing a new

constitutional system and culture.

11. The second is the opposite challenge – that a constitution

might be too strict and rigid. This might be a problem both in old

and new democracies. In old and established democracies once

suitable constitutions may over time become less so, blocking

necessary reform. And as for new democracies, their

constitutions sometimes still bear the marks of former

undemocratic regimes, or they were adopted in times of

transition, laying down and cementing strict rules that were

sensible at the time, but less so as democracy matures.


Juristul de excepţie

şi distinsul om de cultură

Mihai Constantinescu a

încetat din viaţă la 18 de -

cembrie 2012, la Bucu -

reşti, lăsând prin trecerea

sa în nefiinţă un mare gol

în lumea juridică româ -

nească.

S-a născut la 1 mai

1935, la Bucureşti, într-o

familie de distinşi intelectuali. Tatăl său, Mihail Gh.

Constantinescu, era un cunoscut profesor universitar

la Facultatea de Drept din Iaşi şi apoi la cea din

Bucureşti, fiind membru al catedrei de procedură

civilă. A fost epurat din învăţământul superior în anii

1949–1950, după aşa-zisa „reformă” a învăţă mân -

tului. De remarcat că Mihail Gh. Constantinescu, care

s-a dovedit a fi şi un jurnalist reputat, a deţinut o

rubrică permanentă la ziarul „Universul”, publicând,

sub pseudonimul „M. Gh.”, până la desfiinţarea

acestui ziar. A scris numeroase articole şi monografii.

S-a remarcat în mod deosebit prin lucrarea sa

Contractele judiciare, care a fost premiată de

Academia Română şi a fost citată ulterior în tratatele

de procedură civilă, inclusiv de către profesorul

Mihail Viorel Ciobanu în Tratatul teoretic şi practicde procedură juridică. A îndeplinit totodată funcţia

de director la „Muntele de pietate” (Casa de amanet

şi împrumut din Bucureşti), ce funcţiona în clădirea

actuală a Conservatorului. A fost membru al

Partidului Naţional Liberal şi secretar personal al lui

Ion Gheorghe Duca. În perioada regimului comunist,

Mihail Gh. Constantinescu a fost arestat, în două

rânduri, fără a fi însă condamnat. O scurtă perioadă

de timp a îndeplinit funcţia de notar, după care a

devenit avocat în Bucureşti, până la pensionare.

„Îmi amintesc că prin anii ’80, după demo -larea casei în care locuise, se mutase într-un apar -tament de două camere dintr-un bloc nou dincartierul Tineretului, în apropiere de domiciliul meu.Apartamentul era ticsit, încă de la intrare, de vrafuride cărţi, mobilier stil, sticlă stratificată, tablouri,între care şi unul sau doi Luchieni, obiecte de valoarede tot felul, neputând să te mişti dintr-un loc în altul,din pricina înghesuielii. După ce ne-am cunoscut maide-aproape, l-am invitat pe Mihail Gheorghe Consta n -tinescu, câteodată, la masă, chiar şi cu prilejulsărbătoririi Anului �ou. Ulterior, la moartea mameisale (bunica lui Mihai), am vizitat chiar căsuţa pecare aceasta i-o lăsase moştenire, situată înapropierea Spitalului de dermatologie „ScarlatLonghin”, scoasă la vânzare de profesor.” (n.n. S.P.)

Mama lui Mihai, Margareta Elisabeta Constan -

tinescu, a fost fiica marelui industriaş Dumitru

Mociorniţa, de asemenea liberal, care avea să-şi piardă

proprietăţile din ţară în urma naţionalizărilor din

1948. Ea a fost licenţiată în litere la Universitatea din

Bucureşti, avându-l profesor pe Nicolae Cartojan.

Aceste date personale i-au marcat lui Mihai Constan -

tinescu existenţa în timpul regimului comunist, fiind

nevoit să ascundă mult timp originea sa socială.

După studii liceale la Liceul „Matei Basarab”,

absolvite în 1952, a urmat Facultatea de Drept din

PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului

M e d a l i o n

In memoriam MIHAI CONSTANTINESCU - un jurist de excepţie şi distins om de cultură

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU

Preşedinte de Secţie

Consiliul Legislativ

Bucureşti, între anii 1952-1957, profesând ulterior ca

avocat până în anul 1962.

În urma susţinerii examenului de definitivare,

a devenit, din 1962 până în 1972, jurisconsult şi apoi

consilier juridic în cadrul Ministerului Transporturilor

şi Telecomunicaţiilor, indiferent de diferitele reorga -

nizări care au avut loc. Ulterior a fost numit şeful

departamentului juridic şi de arbitraj al Ministerului

Industriei Chimice, asigurând, în această calitate, atât

asistenţa juridică necesară, cât şi susţinerea unor

proiecte de acte la comisiile de specialitate ale

guvernului, precum şi soluţionarea litigiilor arbitrale

dintre unităţile subordonate ministerului.

Între timp, Mihai Constantinescu a obţinut, în

1969, titlul de doctor în drept al Universităţii din

Bucureşti şi a absolvit Facultatea Internaţională de

Drept Comparat de la Strasbourg (1971), ale cărei

cursuri le urmase, fiind trimis ca bursier de acelaşi

generos profesor Traian Ionaşcu, directorul Institutului

de Cercetări Juridice, aflat în conducerea acestei

facultăţi.

Mihai Constantinescu s-a căsătorit cu Domnica

Constantinescu, compozitoare, profesoară universitară

de contrapunct la Conservatorul din Bucureşti, având

împreună un băiat, Gruia, născut în 1974. Fratele său,

Grigore Constantinescu, cu trei ani mai tânăr, este

profesor universitar la Universitatea Naţională de

Muzică din Bucureşti, fiind Preşedintele Uniunii

Criticilor Muzicali „Mihail Jora”.

Convins şi ajutat de prietenul său Victor Dan

Zlătescu, Mihai Constantinescu s-a transferat la

Consiliul Legislativ, instituţie abia creată şi care era

în căutarea unor jurişti cu experienţă, specialişti în

diverse ramuri ale dreptului.

La cel de-al doilea Consiliu Legislativ, unde

şi-a desfăşurat activitatea aproape pe tot parcursul

existenţei acestei instituţii (1972-1989), Mihai

Constantinescu a fost încadrat la Secţia a III-a, care

se ocupa de legislaţia economică, financiară, funciară

şi cooperatistă, fiind condusă de Vasile Stănescu, în

prezent membru de onoare al Academiei Române.

Aici, Mihai Constantinescu s-a impus repede drept

unul dintre juriştii cu solidă pregătire profesională,

specializându-se cu deosebire în dreptul economic,

considerat pe atunci ca fiind o ramură de drept cu o

existenţă de sine stătătoare. Importantă a fost în acea

perioadă contribuţia sa la elaborarea unor proiecte de

legi. Nu va depăşi însă funcţia de expert, neaccedând

în aceea superioară, de consilier permanent, din

aceleaşi motive de origine socială.

După Revoluţia din decembrie 1989, Mihai

Constantinescu a deţinut funcţiile de membru şi apoi

preşedinte al Comisiei Constituţionale, juridice şi

unde şi-a adus o contribuţie deosebită, remarcân -

du-se, totodată, prin luările de cuvânt din Adunarea

Constituantă. A susţinut acest proiect de Constituţie

în faţa unor foruri internaţionale, cum a fost Comisia

de la Veneţia.

De asemenea, şi-a adus contribuţia la elabo -

rarea Legii nr. 73 din 3 noiembrie 1993 pentru înfiin -

ţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ,

al treilea în ordine cronologică (cel de-al doilea

Consiliu Legislativ încetându-şi activitatea, în 1990,

odată cu celelalte structuri din subordinea Consiliului

de Stat), dar şi a primei legi postdecembriste a

societăţilor (comerciale), în vigoare şi în prezent.

În anul 1992, Mihai Constantinescu a fost numit

de Preşedintele României în demnitatea de judecător

la Curtea Constituţională a României. În această

calitate a avut un rol important în elaborarea practicii

acesteia, mai ales că nu existau precedente pe care să

se poată întemeia, hotărârile anterioare ale Curţii de

Casaţie din perioada interbelică fiind luate într-un alt

context.

„La expirarea mandatului de judecător, mi-adăruit un tablou în ulei, de pictorul interbelic PetruRemus Troteanu, pe care îl am şi în prezent peperetele biroului”. (n.n. S.P.) În 1998, Mihai

Constantinescu a revenit în avocatură, iar în paralel

s-a dedicat şi carierei de cadru didactic, fiind profesor

universitar la Universitatea Ecologică (disciplina

contencios constituţional), Universitatea Creştină

„Dimitrie Cantemir” şi Universitatea „Spiru Haret”

din Bucureşti, unde a predat şi specialitatea „Parla -

mentele europene”. A ţinut, de asemenea, un curs de

contencios constituţional şi la Facultatea de Drept a

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului


pentru drepturile omului a Consiliului Frontului

Salvării Naţionale şi Consiliului Provizoriu de Uniune

Naţională, precum şi de consilier al primului-ministru

în guvernele din prima legislatură (Guvernul Petre

Roman şi Guvernul Theodor Stolojan). În 1991 a fost

numit membru în grupul de experţi de pe lângă

Comisia de redactare a proiectului de Constituţie,



Universităţii Bucureşti, pentru pregătirea postuniver -

sitară. A activat şi ca arbitru la Curtea Internaţională

de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie

a României.

rămâneau totuşi în memorie prin vitalismul lor debor -

dant şi puterea lor de influenţare imediată.

Mihai Constantinescu a fost autorul a

numeroase studii, articole şi comunicări în domeniul

dreptului constituţional, al dreptului parlamentar (în

care a scris primul tratat din ţara noastră după 1989),

al dreptului economic şi al dreptului comercial. De

altfel, pentru activitatea sa ştiinţifică a fost laureat al

premiului „Simion Bărnuţiu” al Academiei Române

şi a primit premiile „Istrate Micescu” (2000) şi

„Andrei Rădulescu” (2002) ale Uniunii Juriştilor din

România. În anul 2002 a fost distins cu Ordinul

naţional „Steaua României” în grad de Cavaler; a

primit, totodată, Medalia „Living Legend”, acordată

de Universitatea din Cambridge.

Printre lucrările sale ştiinţifice se înscriu volu -

mele: Drept Economic, Bucureşti, Editura Academiei,

1978 (în colab.); Aprovizionarea tehnico-materială –regimul juridic –, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, 1987 (în colab.); ConstituţiaRomâniei – comentată şi adnotată, Bucureşti, Regia

Autonomă „Monitorul Oficial”, 1992 (în colab.);

Revizuirea Constituţiei României – explicaţii şicomentarii –, Bucureşti, Editura Rosetti, 2003 (în

colab); Constituţia României revizuită – comentarii şiexplicaţii –, Bucureşti, Editura All Beck, 2004 (în

colab.); Drept parlamentar românesc, 1994, 1999,

2005 (în colab. cu

Ioan Muraru); Studiiconstituţionale, Bu cu -

reşti, Editura Actami,

1995 (în colab. cu

Ioan Muraru); CurteaConstituţională a Ro mâniei (1997);

Ordo nanţa guver na -mentală, Bucureşti,Editura Lumina Lex,

2000; 2002 (în colab.

cu Ioan Muraru);

Renaş terea par la men- taris mului în România,

Bucureşti, Editura Polirom, 2001 (în colab.).

Mihai Constantinescu este de asemenea autor

al articolelor: Modificarea procedurii de soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Dreptul,

nr. 2/1997; Cauzele de inadmisibilitate în jurisdicţiaconstituţională, Dreptul, nr. 2/1998 (în colab.);

Principiul neretroactivităţii legii în cazul deciziilorCurţii Constituţionale, Dreptul, nr.11/1999 (în colab.).

În anul 1999 a publicat, în Editura Continent

XXI, volumul de eseuri Alegorie la ziua de ieri, încare şi-a expus multe din gândurile care nu-i dădeau

pace, din ideile în care credea şi pentru care milita,

Mihai Constantinescu (ultimul din dreapta), împreună cu , în ordine,

Acsinte Gaspar, Gavril Iosif Chiuzbaian, Romul Petru Vonica şi

Constantin Doldur (judecători la Curtea Constituţională), în biroul lui

Sorin Popescu, la Consiliul Legislativ

În ianuarie 2001, Mihai Constantinescu a fost

numit în funcţia de consilier prezidenţial. În această

calitate a deţinut un rol important la revizuirea

Constituţiei din 1992, în formularea de propuneri,

participarea la dezbateri, definitivarea textelor şi

explicarea lor la diferite reuniuni. În funcţia

respectivă s-a aflat până în decembrie 2004, după

care, din cauza unor probleme de sănătate, a fost mai

puţin prezent în viaţa publică şi ştiinţifică.

Înzestrat cu o inteligenţă ascuţită şi o putere de

muncă ieşită din comun, cu ajutorul cărora, de multe

ori, îşi învingea adversarii în cadrul dialogului juridic

– care renunţau, epuizaţi, să-şi mai susţină propriile

idei –, mânuind cu dezinvoltură surprinzătoare

argumentele, pe care ştia să le dozeze savant, le

dezvolta cu vervă oratorică şi le împăna cu neaştep -

tate incursiuni în domenii conexe ale ştiinţei dreptului,

neezitând să recurgă, pe alocuri, la adevărate trucuri,

sofisme, capcane, pentru a-şi impune punctul de

vedere, demonstraţiile verbale ale lui Mihai Constan -

tinescu, chiar dacă nu te convingeau totdeauna, îţi

totul într-o formă lite rară alimentată din plin de

lecturile şi talentul său de narator:

„Cel mai greu este să te învingi sin gur, să-ţiînfrângi nesă buinţele, ambi ţiile, viciile sau pasiu nile.Totuşi, cine nu se învinge singur va fi învins de alţii.Puţini şi rari sunt cei care reuşesc să se autolimiteze,defi nindu-se pe sine, astfel, ca expresie a autonomieişi libertăţii lor. A te autolimita înseamnă a avea tăria

de a renunţa, prin propria voinţă, la ceva ce puteaiavea sau puteai face, întrucât nu e drept să-l ai saunu e bine să o faci. Or, cine nu se autolimitează va filimitat de alţii. Există numai două soluţii: să telimitezi singur sau să te limiteze alţii. În lumeaaceasta, în care totul este finit, nimic nu există fărălimite.”

A publicat şi o culegere de aforisme şi poezii,

reunite în volumul Frânturi de viaţă, apărut în 2004.



Recent, a fost publicată la editura „Universul

Juridic” lucrarea intitulată „Exproprierea pentrucauză de utilitate publică”, prin conţinutul căreia

autorii aduc în atenţia cititorului o problemă

importantă, care frământă societatea românească de

20 ani încoace, cea a proprietăţii. Volumul, deşi

aparent de mică întindere, dar rezultat al unei munci

de colaborare atât din punct de vedere teoretic cât şi

practic, suscită încă de la primele pagini interes

pentru oricine deschide această carte.

Problematica proprietăţii, îndeosebi a celei

private, este într-o continuă schimbare şi modificare

ca urmare a adaptării legislaţiei la condiţiile sociale,

politice şi economice, a practicii europene şi, nu în

ultimul rând, a aportului important adus de cei care se

încumetă să dezvolte o asemenea temă.

În analiza subiectului ales autorii pleacă de la

prevederile constituţionale potrivit cărora proprie -

tatea publică este garantată şi ocrotită de lege şi

aparţine autorităţilor administrativ – teritoriale, iar

bunurile proprietate publică sunt inalienabile, dar, în

condiţiile legii organice pot fi administrate, conce -

sionate, închiriate sau date în folosinţă gratuită

regiilor autonome şi instituţiilor publice.

În aceeaşi măsură, legea fundamentală

ocroteşte şi proprietatea privată. Cu toate acestea, în

anumite situaţii excepţionale, reglementate în acte

normative speciale, se poate impune cedarea prin

expropriere a dreptului de proprietate privată asupra

bunurilor imobile declarate de utilitate publică.

Punctul de plecare în elaborarea lucrării îl

reprezintă Legea nr.33/1994 privind expropriereapentru cauză de utilitate publică, care reglementează

cadrul juridic şi modalităţile în care se realizează

procedura de expropriere, despăgubirile şi retroce -

darea proprietăţii private. Dezvoltarea unei asemenea

teme nu se putea realiza fără trimiterile pertinente la

Cod civil actual, la elementele de noutate pe care le

aduce comparativ cu vechea reglementare, cât şi la

im pactul pe care aceste modificări le au asupra

societăţii.

Lucrarea este structurată în şapte capitole, în

cuprinsul cărora sunt sintetizate şi analizate noţiunile

de expropriere şi cele de utilitate publică, măsurile

premergătoare, despăgubirile şi protecţia proprie -

tarului imobilului expropriat precum şi actele fiscale

ale exproprierii. În acelaşi timp, un spaţiu întins este

alocat, în mod fericit, jurisprudenţei Curţii Consti -

tuţionale cât şi celei a Curţii Europene a Drepturilor

Omului, cauzele prezentate fiind menite să susţină

punctele de vedere teoretice ale autorilor şi, nu în

ultimul rând, modul de interpretare şi aplicare a legii

de către instanţe.

Primul capitol cuprinde o introducere în

definirea cât mai cuprinzătoare şi mai clară a noţiunii

de expropriere, făcând, în acelaşi timp, şi o paralelă

între ceea reprezintă, din punct de vedere juridic,

exproprierea, rechiziţia şi naţionalizarea, toate ca

modalităţi de preluare a bunurilor imobile din pro -

prie tatea privată. Fiecare dintre aceste operaţiuni


NOI APARIŢII EDITORIALE

Dumitru A.P. Florescu, Monica Rotaru, Mihaela Olteanu,

Marieta Safta, Andreea Martinescu

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2013, 190 p.

�oi apariții editoriale


juridice consacrate de legislaţie este analizată, autorii

încercând să evidenţieze atât diferenţele, cât şi

eventualele asemănări.

Un loc aparte îl ocupă în acest capitol

mecanismele de protecţie a investiţiilor străine care,

în opinia autorilor, sunt destul de vagi în condiţiile

unei legislaţii interne deficitare, cât şi condiţiile de

conjunctură în care se pot expropria aceste investiţii.

De altfel, nici practica internaţională şi nici legislaţia

nu au reuşit până în prezent să creeze un cadru juridic

sigur prin care drepturile de proprietate privind

investiţiile străine să fie intangibile şi la adăpost.

Al doilea capitol defineşte noţiunea de utilitate

publică în concordanţă cu prevederile constituţionale

şi ale Legii nr.33/1994, identifică în mod expres toate

categoriile de lucrări de utilitate publică, cu preci -

zarea că utilitatea publică se declară pentru fiecare

caz în parte, aria acestora putând oricând să se

lărgească.

Strâns legat de acest capitol, cel de-al III-lea

capitol analizează măsurile premergătoare exproprierii

pentru utilitate publică, modalităţile în care se

realizează, autorităţile desemnate a lua asemenea

măsuri. Dat fiind impactul pe care o asemenea dispo -

ziţie îl poate avea asupra proprietarului sau titularului

altor drepturi reale, legea acordă posibilitatea

persoanelor ale căror bunuri sunt supuse exproprierii

să conteste măsurile premergătoare luate.

Un capitol aparte al lucrării este cel referitor la

despăgubire „ca efect al exproprierii care naşte un

raport juridic obligaţional între expropriator, în calitate

de debitor şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri,

respectiv proprietarul şi titularii celorlalte drepturi

reale constituite asupra imobilului expropriat”, unde,

autorii, în marea lor majoritate practicieni în dome -

niul juridic, fac trimitere la diverse hotărâri judecă -

toreşti care au soluţionat cererile de despă gubiri.

Această lucrare ar fi fost incompletă dacă

autorii nu ar fi realizat o trecere în revistă şi a altor

acte normative care reglementează regimul despă -

gubirilor pentru imobilele intrate, prin diverse

modalităţi, în proprietatea statului, cum ar fi Legeanr.10/2001 sau Legea nr.255/2010, condiţiile şi

cerinţele legale ce trebuiesc îndeplinite pentru

desdăunarea proprietarilor de drept şi de fapt.

Dat fiind impactul pe care exproprierea unui

imobil îl poate avea asupra persoanei expropriate şi

efectele negative ce pot rezulta dintr-o asemenea

măsură, legiuitorul a fost determinat să dispună şi alte

măsuri suplimentare de protecţie a proprietarului

bunului supus exproprierii şi pe care le regăsim

enumerate şi analizate în Capitolul V. Astfel, sunt

amintite dreptul prioritar la închiriere, dreptul prioritar

la dobândire, dreptul de retrocedare, ultimele două

fiind de fapt modalităţi de sancţionare a expropria -

torului care nu a folosit bunurile pentru scopul pentru

care au fost preluate sau lucrările nu au fost începute

în termen de un an de la expropriere.

Autorii fac referire şi la aspectele fiscale ale

exproprierii, cuprinse în Capitolul VI.

În ultimul capitol, dar nu şi cel din urmă, sunt

cuprinse trimiteri la jurisprudenţa instanţelor române

şi la deciziile Curţii Constituţionale. În acelaşi context,

nu putem trece cu vederea jurisprudenţa Curţii

Europene a Drepturilor Omului, care din ce în ce mai

mult capătă importanţă în practica internă, fiind

punctul de plecare în soluţionarea şi motivarea hotă -

rârilor judecătoreşti.

Putem spune că, prin conţinutul său şi modul

în care este prezentată şi structurată tematica aleasă,

autorii fac din lucrare un îndrumar interesant şi util

pentru orice cititor.

Ingrid Ispas

consilier

Avem plăcerea de a prezenta o lucrare de excepţie

„Dreptul Uniunii Europene şi specificitatea acestuia”,

apărută la Editura Universul Juridic – Bucureşti, în anul

2012, în condiţii editoriale şi grafice deosebite.

Bazată pe o bogată bibliografie şi jurisprudenţă,

lucrarea de faţă va deveni, cu siguranţă, un instru -

ment de lucru nelipsit de pe biroul oricărei persoane

interesate de evoluţia geo-politică a spaţiului în care

trăim, precum şi un punct de plecare în cunoaşterea

dreptului european.

În literatura juridică au existat şi există nume roase

lucrări referitoare la materia analizată, însă autoarea ne

prezintă specificitatea construcţiei Uniunii Europene,

care nu este nici un sistem juridic internaţional nici unul

federal, în înţelesul strict al noţiunii.

Problematica atât de vastă, complexă şi diversă

a dreptului european este abordată în mod detaliat,

fiecare aspect fiind minuţios analizat. Se remarcă faptul

că materia analizată este foarte bine structurată, cititorul

parcurgând, în mod cursiv şi plăcut, paginile lucrării.

Stilul de redactare este clar, concis şi elegant,

vădind preocuparea permanentă a autoarei pentru

acurateţea şi precizia expresiei.

Lucrarea de faţă, care, prin valorificarea vastei

bibliografii, este foarte bine documentată, este struc -

turată în cinci capitole.

Cartea debutează printr-o succintă introducere

a conceptului de federalizare a Uniunii Europene,

evoluţia acestuia, precum şi particularităţile acestei

construcţii juridice.

În primul capitol sunt prezentate în două

secţiuni distincte noutatea conceptului – pornind de la

realităţile politice existente la sfârşitul celui de al

doilea război mondial şi necesitatea creării unei

organizaţii internaţionale, care să asigure colaborarea

economică, politică, dar şi militară între statele

europene, şi evoluţia construcţiei comunitare, de la

„Planul Schuman”, care acorda prioritate integrării

economice în detrimentul celei politice şi ajungând

până la Tratatul de la Lisabona, care ne arată o

evoluţie şi către integrarea politică.

Capitolul al II-lea ne arată regulile de adoptare

a actelor juridice ale Uniunii Europene, respectându-

se principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii,

precum şi raportul acestor acte juridice cu dreptul

intern al statelor membre, evidenţiindu-se caracte -

risticile aplicării acestor instrumente juridice.

În Capitolul al III-lea, autoarea analizează

ierarhia izvoarelor dreptului Uniunii Europene,

precum şi caracteristicile specifice ale acestor

izvoare, plecând de la prezentarea delimitărilor

conceptuale şi până la prezentarea implicaţiilor pe

care jurisprudenţa instanţei de la Luxemburg o are

asupra dreptului comunitar, fiind considerată de către

mulţi autori ca izvor de drept.

Capitolul al IV-lea ne prezintă, în prima

secţiune, modalitatea de aplicare a dreptului Uniunii

Europene în dreptul nostru intern, iar în a doua

secţiune este prezentată răspunderea statelor membre

pentru încălcarea dreptului UE, evidenţiindu-se, încă

o dată, rolul Curţii în asigurarea respectării tratatelor.

Capitolul al V-lea, intitulat „Sinteze”, prezintă

cititorului principalele caracteristici ale ordinii juridice

ale Uniunii Europene analizate în cuprinsul lucrării de

faţă, precum şi concluziile autoarei referitoare la

elementele federale identificate în această construcţie

juridică unică care este Uniunea Europeană.

Ideile bine argumentate din conţinutul bogat al

lucrării conferă o mare utilitate pentru toţi cei interesați

de acest subiect.

Considerăm că lucrarea a îmbogăţit literatura

de specialitate cu o valoroasă componentă, care nu

trebuie să lipsească din nici o bibliotecă.

Cartea încununează rezultatul eforturilor

continue ale autoarei pentru evidenţierea, sub toate

aspectele, a problematicii analizate.

Alina Alexandrescu

expert



Mihaela Augustina Dumitraşcu

Dreptul Uniunii Europene şi specificitatea acestuia

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2012, 244 p.

Semnalăm o recentă apariţie editorială în

galeria lucrărilor referitoare la actele fundamentale

pe baza cărora s-a înfiinţat şi funcţionează Uniunea

Europeană.

Este vorba de lucrarea d-lui Ion Gâlea,

„Tratatele Uniunii Europene – Comentarii şi

explicaţii”, autor care, în prezent, este director general

pentru afaceri juridice în cadrul Ministerului Afa -

cerilor Externe.

Legislaţia Uniunii Europene este alcătuită din

două tipuri de documente: legislaţia primară, res -

pectiv tratatele şi legislaţia secundară, care este formată,

în principal, din actele adoptate de către instituţiile

UE.

Tratatul este un acord cu forţă juridică obliga -

torie între statele membre ale Uniunii Europene, prin

care se pot stabili obiectivele Uniunii, regulile de

funcţionare a instituţiilor europene, procedura de

luare a deciziilor, precum şi relaţiile existente între

Uniune şi statele membre.

Tratatele au fost modificate pentru a permite

creşterea eficienţei şi transparenţei UE, pentru a

pregăti extinderile viitoare şi pentru a introduce noi

domenii de cooperare – cum ar fi moneda unică.

În baza tratatelor, instituţiile Uniunii Europene

au posibilitatea de a adopta acte legislative, pe care

statele membre le aplică ulterior. Tratatele, legislaţia,

jurisprudenţa şi propunerile legislative pot fi consultate

în versiune integrală pe site-ul EUR-Lex, baza de

date a legislaţiei Uniunii Europene.

Legislaţia primară include, în principal,

următoarele documente:

– tratatele fondatoare: tratatele prin care au

fost instituite Comunităţile Europene (Comunitatea

Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Comunitatea

Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a

Energiei Atomice) şi Tratatul privind Uniunea Euro -

peană (Tratatul de la Maastricht);

– principalele tratate modificatoare ale trata -

telor care au instituit Comunităţile Europene şi ale

Tratatului privind Uniunea Europeană: Tratatul de

fuziune, Actul Unic European, Tratatul de la Amsterdam,

Tratatul de la Nisa;

– protocoalele speciale, de exemplu Protocolul

privind Antilele Olandeze, semnat în 1962;

– tratate adiţionale, prin care sunt modificate

anumite sectoare acoperite de tratatele fondatoare, de

exemplu, cele două tratate bugetare, semnate în 1970,

respectiv 1975;

– tratatele de aderare la Comunităţile Europene,

respectiv la Uniunea Europeană.

Autorul a considerat util să clarifice, încă din

debutul lucrării, statutul juridic al instrumentelor de

drept primar.

Astfel, fundamentul juridic al Uniunii Europene

este reprezentat de două tratate: Tratatul privind Uniunea

Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii

Europene.

Pentru un practician, aceste tratate sunt cele

mai importante documente ale legislaţiei primare, ele

reprezentând instrumentul concret de lucru. Celelalte

„denumiri” discutate în literatura de specialitate repre-

zintă numele unor tratate modificatoare – care nu au

făcut decât să amendeze prevederile celor două, fără

a reprezenta instrumente juridice noi: Amsterdam,

Nisa etc.



Ion Gâlea

Tratatele Uniunii Europene. Comentarii şi explicaţii

ediţia a II-a, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2012, 549 p.



Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

reprezintă, practic, Tratatul de la Roma, semnat la 25

martie 1957, intitulat iniţial Tratatul de instituire a

Comunităţii Economice Europene, redenumit ca

urmare a Tratatului de la Maastricht „Tratatul privind

Uniunea Europeană”, iar prin Tratatul de la Lisabona

căpătând forma actuală. De-a lungul timpului,

Tratatul a făcut obiectul mai multor modificări,

printre care cele aduse prin Tratatul de unificare a

instituţiilor, Actul Unic European, Tratatul de la

Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, dar şi Tratatul

de la Nisa.

Tratatul privind Uniunea Europeană reprezintă

corpul esenţial al Tratatului de la Maastricht, astfel

cum a fost acesta modificat ulterior prin Tratatele de

la Amsterdam, Nisa şi mai ales prin cel de la

Lisabona.

Mult mai cunoscutul „Tratat de la Lisabona”,

semnat la 13 decembrie 2007 şi intrat în vigoare la

1 decembrie 2009, reprezintă, de fapt, din punct de

vedere juridic, un „tratat de modificare” a instru men -

telor juridice anterioare, prin care se aduc importante

modificări în structura Uniunii Europene.

Una dintre problemele practice ale intrării în

vigoare a Tratatului de la Lisabona, prin modificările

care le aduce, o reprezintă renumerotarea articolelor.

De aceea, redarea, în prezenta lucrare, atât a numă -

rului articolului în versiunea iniţială, cât şi a numă -

rului articolului din versiunea consolidată a celor

două tratate, reprezintă un instrument de lucru util şi

folositor celor care parcurg lucrarea.

Materialul se constituie într-o analiză coerentă

şi bine sistematizată a unor aspecte semnificative ale

problematicilor ocazionate de interpretarea actelor

fundamentale ale Uniunii Europene, vădind preocu -

parea constantă a autorului de a valorifica informaţii

cât mai actuale, precum şi grija de a cuprinde sursele

cele mai autorizate.

Percepând exact actualitatea şi complexitatea

temei, autorul, care are o bogată experienţă profe sio -

nală în acest domeniu, analizează şi supune

dezbaterii, într-un limbaj care să fie pe înţelesul

fiecăruia, problematicile legate de fiecare articol al

celor două tratate fundamentale.

Chiar dacă lucrarea de faţă nu este prima de

specialitate în domeniu, în care să fie analizate şi

explicate articolele din cele două tratate, din punct de

vedere al analizei la care sunt supuse normele

acestora, precum şi al metodelor folosite, putem

aprecia că lucrarea este una dintre cele mai complete

şi mai bine documentate, fiind de un real folos

persoanelor interesate.

Lucrarea se adresează în special juriştilor –

practicieni sau studenţi, care pot identifica cu

rapiditate conexiunea între textul tratatelor şi

elementele de noutate sau referirile jurisprudenţiale,

dar şi oricărei persoane interesate de teme de

actualitate din domeniul integrării europene.

Cătălin Ciora

consilier, şef de sector

Doamna profesor universitar doctor Verginia

Vedinaş reuneşte în acest volum câteva din articolele

pe care le-a publicat în ultima vreme în paginile

revistei „Palatul de Justiţie”. Alături de domnia sa

este doamna lector dr. Daniela Ciochină, o mai tânără

colegă, dar cu acelaşi simţ al „dreptului”, cu acelaşi

spirit critic faţă de neîncetatele abateri de la lege.

În Cuvânt-înainte, Preşedintele Uniunii Juriş -

tilor din România, domnul Gavril Iosif Chiuzbaian,

apreciază că această lucrare este „o comandă„ pe care

cele două distinse doamne sunt chemate a o onora de

la înălţimea prestigiului şi autorităţii lor morale şi

profesionale.

Sub titlul „Nevoia de normalitate” articolele

doamnei Vedinaş sunt un strigăt, un semnal de alarmă

în stilul care este deja bine-cunoscut, ca reacţie la

„chinurile la care este supusă ordinea constituţională

şi ordinea de drept, în general în ţara noastră „. Cartea

cuprinde un număr de 22 de articole, apărute în

perioada februarie-noiembrie 2012 în paginile publi -

caţiei „Palatul de Justiţie”. Articole precum: „Să nu

transformăm excepţiile în reguli şi invers”, „Ministrul

interimar”, „Revizuirea Constituţiei”, „Democraţia

prin drept”, „Demnitate pentru libertate”, „Domnia

legii”, „Criza de autoritate”, „O lege discutabilă”,

„Interesul naţional nu e înscris în niciun partid”,



Verginia Vedinaş, Daniela Ciochină

Apel la demnitate şi normalitate

Bucureşti, Universul Juridic, 2012, 117 p.

„Curtea Constituţională – o suprainstituţie?”, „Fără

oameni de valoare, pierim, ca naţie” şi altele, sunt tot

atâtea prilejuri de dezbatere faţă de inconsecvenţa

realităților zilelor noastre.

„Demnitatea la apel” este titlul sub care au fost

reunite articolele doamnei Daniela Ciochină, ma -

teriale apărute, de asemenea, în paginile publ icaţiei

„Palatul de Justiţie”, în perioada martie-octombrie

2012. „Lustraţia lustraţiilor”, „Respectul faţă de

lege”, „Respectul faţă de sine”, „Ciudăţenii electorale

sau bizarerii electorale”, „Furnizorii calificaţi de

minciună”, „Independenţa justiţiei – valoare supremă

garantată”, iată titluri sugestive sub care a încercat să

apere doamna profesor ordinea de drept, valorile

democratice, funcţionarea societăţii noastre pe baza

principiilor pe care ea însăşi le-a adoptat.

„Armele” de care se folosesc autoarele în lupta

lor contra abaterilor de la lege sunt argumentele

specialistului, ale omului de ştiinţă, care are o putere

de analiză profundă, o proiecţie a acţiunilor noastre

de astăzi, ale căror implicaţii în viitor încă nu le

prefigurăm.

Volumul de faţă, pe lângă adevărate lecţii de

drept, constituie o lectură instructivă și plăcută pentru

cititori din diverse medii sociale, interesați de

realitățile vieții politico-sociale românești.

Lucica Violeta Niculae

expert


MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

Dezbaterea Știinţifică Naţională Revizuirea Constituţiei: Necesitate, Oportunitate,

Obiective posibile

Institutul de Cercetări Juridice, Asociația Română de Drept Constituțional

Aula Academiei Române, București, 7 martie 2013

În ziua de 7 martie 2013 a avut loc, în Aula

Academiei Române, dezbaterea științifică ”Revizuirea

Constituției: Necesitate, Oportunitate, Obiective

posibile”, în prezența Președintelui României, Traian

Băsescu, precum și a lui Crin Antonescu Președintele

Senatului, Presedintele Comisiei parlamentare

comune pentru redactarea Proiectului de lege privind

revizuirea Constituției, Valeriu Zgonea, Președintele

Camerei Deputaților, parlamentari, cadre didactice

universitare, cercetători științifici, un numeros public.

În cadrul dezbaterii, deschisă de acad. Ionel

Haiduc, Președintele Academiei Române, au luat

cuvântul Președintele României, Traian Băsescu și

Președintele Senatului, Crin Antonescu. Dezbaterea a

continuat prin prezentarea temei ”Revizuirea constituției

în statele membre al U.E.” de către prof. dr. Didier Maus,

președinte emerit al Asociației Internaționale de Drept

Constituțional, precum și a comunicării ”Revizuirea

Constituției: tradiții, provocări, perspective”, prezentată

de prof. dr. Mircea Duțu, directorul Institutului de

Cercetări Juridice al Academiei Române.

Printre invitații de onoare care au prezentat

comunicări s-au aflat prof.dr. Elena Simina Tănă -

sescu, Prodecan la Facultatea de Drept a Universității

din București, prof.dr.Genoveva Vrabie, Președinte al

Asociației Române de Drept Constituțional, prof. dr.

Ioan Alexandru, Uniunea Juriștilor din România, prof.

dr. Dan-Claudiu Dănişor, Rectorul Universităţii din

Craiova, prof. dr. Sofia Popescu, Institutul de Cer -

cetări Juridice, conf. dr. CP II Alexandrina Şerban,

Institutul de Cercetări Juridice prof. dr. Rodica

Narcisa Petrescu, Universitatea „Babeş Bolyai”, Cluj-

Napoca, prof. dr. Dana Apostol-Tofan, Institutul de

Cercetări Juridice, prof. dr. Verginia Vedinaş, Univer -

sitatea din Bucureşti; prof. dr. Emil Bălan, Şcoala

Naţională de Studii Politice şi Administrative; prof.

dr. Ştefan Deaconu, Universitatea din Bucureşti, prof.

dr. Manuel Guţan, Universitatea „Lucian Blaga”,

Sibiu, prof. dr. Mircea Criste, Universitatea de Vest,

Timişoara, lect. dr. Marius Bălan, Universitatea „Al.

I. Cuza”, Iaşi.

Manifestăti științifice


În ziua de 11 februarie 2013 a avut loc, la

sediul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei

Române, o manifestare ştiinţifică omagială, dedicată

centenarului naşterii prof. univ. dr. Tudor R. Popescu

(n.1913 – d.2009), membru de onoare al Academiei,

fost membru, între anii 1938-1948, al primului

Consiliu Legislativ interbelic, reprezentant de seamă

al şcolii dreptului românesc din a doua jumătate a

secolului XX.

În cadrul manifestării au prezentat comunicări

prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de

Cercetări Juridice, prof. univ. dr. Ioan Dogaru,

Manifestare ştiinţifică omagială, dedicată centenaruluinaşterii prof. univ. dr. Tudor R. Popescu (1913 - 2009)

Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române

Bucureşti - 11 februarie 2013

membru de onoare al Academiei Române, precum şi

dl. Sorin Popescu, secretar de stat, preşedinte de

secţie la Consiliul Legislativ.

Cu acest prilej acad. Ioan Dogaru a anunţat că,

în cursul lunii aprilie a acestui an, prof. univ. dr.

Tudor R. Popescu va fi omagiat şi în cadrul

Universităţii din Craiova, prilej cu care va apărea un

volum cuprinzând comunicări dedicate personalităţii

şi activităţii acestuia.

La reuniunea ştiinţifică de la Institutul de

Cercetări Juridice au luat parte cercetători ştiinţifici,

cadre didactice şi practicieni ai dreptului, precum şi

reprezentanţi ai familiei.


1. ASZTALOS CSABA FERE�C. – Limita de vârstă de pensionare diferită pe criteriul de sex în

România – cauză de discriminare. În: Noua revistă de drepturile omului. – nr.3, 2012, p. 13-19.

„De lege ferenda”, autorul apreciază că limita de vârstă de pensionare trebuie să fie identică, atât pentru femei, cât şi pentru

bărbaţi, iar femeile trebuie să dispună de posibilitatea de a obţine, la cerere, pensionarea la o vârstă mai redusă decât bărbatul

(o diferenţă de maximum 2 ani), în funcţie de evaluarea sa personală. Diferenţa de vârstă de pensionare între sexe trebuie

reevaluată în timp, în funcţie de evoluţia societăţii.

Subiect: Curtea Constituţională ; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ; discriminare în funcţie de sex ; vârstă de pensionare

2. BODOAŞCĂ, TEODOR ; DRĂGHICI, AURELIA. – Unele opinii privind anularea deciziei de

înregistrare a mărcii. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr.3, 2012, p.158-170.

Apreciind că sunt greşit formulate dispoziţiile art. 54 alin.(2) şi ale art. 60 alin.(2), precum şi altele referitoare la „anularea

înregistrării mărcii” din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, autorii sugerează legiuitorului „de legeferenda” să modifice toate dispoziţiile Legii nr.84/1998 care se referă fie la „anularea înregistrării mărcii”, fie la „anularea

mărcii”, astfel încât să se prevadă „anularea deciziei de înregistrare a mărcii. De asemenea, pentru cazurile de nulitate a

înregistrării, prevăzute de art. 47, ar trebui ca legiuitorul să prevadă ca motivele absolute să atragă nulitatea absolută, iar

motivele relative de nulitate să atragă nulitatea relativă.

Subiect: anulare ; legalitate ; Legea nr.84/1998 ; marcă

3. BODOAŞCĂ, TEODOR ; DRĂGHICI, AURELIA. – Utilizarea operei de către terţe persoane

fără consimţământul titularului dreptului de autor. În: Pandectele Române. – nr.10, 2012, p. 72-93.

Pentru clarificarea contextului de utilizare a operei de către terţe persoane fără consimţământul titularului dreptului de autor,

autorul propune „de lege ferenda” următoarele: modificarea art.33 alin.(1) lit.g) din Legea nr.8/1996 în sensul înlocuirii

termenului „reprezentare” cu cel de „interpretare”; modificarea art.33 alin.(1) lit.h) în sensul de a permite utilizarea operelor

pentru organizarea celebrărilor religioase sau a ceremoniilor oficiale şi modificarea art.33 alin.(1) lit. i), astfel încât prevederile

respective să se refere fără echivoc la imaginea operelor de artă prezentate în cadrul expoziţiilor cu acces public sau cu vânzare,

al târgurilor şi licitaţiilor publice.

Subiect: copyright ; drept de autor ; Legea nr.8/1996

4. BODOAŞCĂ, TEODOR ; DRĂGHICI, AURELIA. – Recunoaşterea filiaţiei în reglementarea

Legii nr.287/2009 privind Codul civil. În: Dreptul. – nr.11, 2012, p. 40-57.

Pentru evitarea interpretărilor diverse, autorul sugerează ca, „de lege ferenda” să fie reformulate dispoziţiile art.415 alin (3)

din Codul civil, în sensul că, „în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), copilul decedat poate fi recunoscut, dacă a lăsat cel puţin

un descendent în viaţă”. De asemenea, autorul consideră că, „de lege ferenda”, se impune continuarea procesului de

uniformizare a reglementărilor referitoare la recunoaşterea de maternitate şi recunoaşterea de paternitate sub aspectul

„situaţiilor” în care acestea sunt admisibile.

Subiect: filiaţie ; noul Cod civil ; recunoaştere

5. BODOAŞCĂ, TEODOR. – Opinii referitoare la concursul dintre unele dispoziţii ale Codului

civil (Legea nr.287/2009) şi diverse reglementări ale Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

În: Dreptul. – nr.7, 2012, p.11-22.

Autorul sugerează legiuitorului ca „de lege ferenda” să modifice dispoziţiile art. 100 alin.(3) din Codul civil, în sensul că

admiterea unei acţiuni în modificarea stării civile atrage anularea sau modificarea corespunzătoare a actelor de stare civilă. Tot

„de lege ferenda”, autorul apreciază că legiuitorul ar trebui să abroge dispoziţiile art. 99 alin.(3) din Codul civil, pentru motivul

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti

(semestrul II 2012)

- Bibliografie indexată şi adnotată∗ -

∗Lucrare realizată de Lucica Violeta Niculae și Miharla Bora Consiliul Legislativ.

Referințe bibliografice


că art.100 alin.(4) este mai complex, întrucât se referă şi la alte aspecte privind opozabilitatea erga omnes a actelor juridice

privitoare la starea civilă.

Subiect: acte ; Legea nr.119/1996 ; Legea nr.287/2009 ; stare civilă

6. BURLACU, RADU. – Hotărârile judecătoreşti pronunţate în baza art. 278

1

C.Pr.PE� şi

posibilitatea atacării acestora cu contestaţie în anulare. În: Dreptul. – nr.12, 2012, p. 186-194.

Autorul consideră că, „de lege ferenda”, s-ar impune intervenţia legiuitorului fie pentru modificarea art. 341 alin. (6) din Noul

Cod de procedură penală, cu denumirea marginală „Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară”, în

sensul de a se înlătura menţiunea că încheierea este definitivă şi, pe cale de consecinţă, şi prevederile art. 408 privind „hotărârile

supuse apelului”, fie pentru modificarea doar a prevederilor art. 426 lit. a) privind „cazurile de contestaţie în anulare”, înlocuind

sintagma „când judecata în apel” cu o sintagmă mai cuprinzătoare, precum „când judecata în fond ori în apel, după cum

hotărârea este sau nu supusă căii de atac a apelului, a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost

în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate”. Autorul susţine această ultimă variantă,

motivat de faptul că este de esenţa contestaţiei în anulare, în decursul tuturor reglementărilor de până în prezent, de a anula şi

retracta hotărâri definitive, pronunţate cu vicii de procedură.

Subiect: contestaţie în anulare ; hotărâre judecătorească

7. Contractul de comandă a unei opere literare, artistice sau ştiinţifice din perspectiva dispoziţiilor

Codului civil în vigoare (Legea nr.287/2009). În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr.3,

2012, p.138-157.

Propunerea autorului „de lege ferenda”se referă, pe de-o parte, la punerea în acord a prevederilor Legii nr. 8/1996 privind

drepturile de autor şi drepturile conexe, cu principiile generale cuprinse în Codul civil, în materia convenţiilor, iar, pe de altă

parte, ca dispoziţiile Legii nr.8/1996 în materia contractului de comandă să fie completate şi cu prevederi relative la drepturile

şi obligaţiile părţilor, precum şi la răspunderea lor juridică în raport cu conţinutul şi efectele drepturilor morale de autor, cum

ar fi, în principal, dreptul de divulgare, dreptul la paternitatea operei şi dreptul de retractare.

Subiect: comandă ; contract de comandă ; livrare ; Legea nr.8/1996

8. COTUŢIU, AURELIA. – Sancţiuni şi soluţii în �oul Cod de procedură civilă. În: Dreptul. – nr.12,

2012, p. 70-81.

În Noul Cod de procedură civilă, autorul consideră că, „de lege ferenda”, reglementările ambigui, multe semnalate, pot fi

îmbunătăţite prin statuarea unor „standarde”, cunoscute şi propuse deja în cazul nulităţilor ori extinse de la instituţiile consacrate

la cele nou introduse, cum este verbul „a constata” cunoscut în cazul perimării. Fără îndoială că legislativul poate renunţa la

expresii ca: socotirea neavenită, nu se ţine seama, a nu fi luat în seamă, neluarea în seamă, rămâne fără efect, cererea nu poate

fi primită, nu poate fi invocată, nu poate formula, nu poate fi cerută, înlocuindu-le cu inadmisibilitatea, obţinându-se, astfel,

rigoarea dorită.

Subiect: noul Cod de procedură civilă ; sancţiuni ; soluţii

9. DI�U, CRISTI�A ; DI�U, IO� CRISTIA�. – Cristalizarea noţiunii de contract administrativ.

Actualitatea şi importanţa contractului administrativ în dreptul administrativ român. În: Revista de drept

public. – nr. 3, 2012, p. 43-49.

Ca o propunere „de lege ferenda” autorii consideră imperios necesară consacrarea legislativă separată, distinctă, în viitorul

cod administrativ, a contractului administrativ, inserată într-un capitol separat axat pe reglementarea contractului administrativ.

Autorii consideră că ar fi necesară, deopotrivă, regândirea soluţiei administrative prin care contractele administrative au fost

„decupate” din prevederile Legii nr.213/1998, şi introduse în Noul Cod civil, din perspectiva faptului că a fost dorinţa

legiuitorului să existe şi o lege a proprietăţii publice (având în vedere prevederile art.136 alin.(3) din Constituţia României).

Astfel, având în vedere voinţa legiuitorului, exprimată chiar în legea organică a ţării, în mod firesc legislaţia noastră ar trebui

să conţină într-o singură reglementare toate dimensiunile regimului juridic al proprietăţii publice, deci şi modalităţile de

punere în valoare a proprietăţii publice.

Subiect: contract administrativ ; contract public ; drept administrativ

10. DOBREV, DUMITRU. – Unele consideraţii asupra regimului juridic al încetării destinaţiei de

folosinţă comună pentru spaţiile comune din clădirile multietajate în �oul Cod civil. În: Revista română

de drept al afacerilor. – nr.9, 2012, p. 37-42.

Considerând că dubla majoritate de două treimi din art. 650 al Noului Cod civil nu e suficient de descurajantă pentru eventuale

abuzuri de majoritate în dauna unor coproprietari, autorul propune „de lege ferenda” să se adopte o majoritate mai drastică

cum ar fi cea din dreptul din Québec – 3/4 din coproprietari, reprezentând 90% din drepturile de vot.

Subiect: asociaţie de proprietari ; coproprietate ; coproprietate forţată ; folosinţă comună

11. DUDOIU, MIHAI ; STRATO�E, DRAGOŞ. – Depozitul de fonduri în �oul Cod civil. În:

Revista română de drept al afacerilor. – nr.8, 2012, p.47-59.

Autorii consideră că prin această reglementare s-a urmărit evitarea unei posibile „încărcări” a Fondului cu acţiuni din partea

deponenţilor, însă „de lege ferenda” apreciază că ar fi fost utilă reglementarea unei acţiuni directe a acestora împotriva

Fondului, în cazul unei posibile pasivităţi a acestuia.

Subiect: depozit de fonduri ; Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar ; depozit bancar ; ipotecă mobiliară; noul Cod civil

12. DUVAC, CO�STA�TI�. – Deturnarea licitaţiilor publice în noul Cod penal. În: Dreptul. – nr.8,

2012, p.84-105.

În opinia autorului, norma de incriminare prevăzută la art. 246 din noul Cod penal ar trebui completată cu ipoteza în care

ofertantul sau concurentul pretinde bani ori alte foloase care nu i se cuvin pentru a se abţine de la participarea la licitaţie, iar

asocierea persoanelor înţelese în acest scop ar trebui să constituie element circumstanţial agravant a variantei simple a

incriminării. Referitor la proprietatea publică, s-ar impune o extindere a incriminării şi la contractele de concesiune de bunuri

de proprietate publică, reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 168/2007 privind contractele de concesiune de bunuri

proprietate publică, iar denumirea marginală a incriminării să fie „Deturnarea licitaţiilor sau achiziţiilor publice”.

Subiect: achiziţie ; incriminare ; infracţiune ; licitaţie ; noul Cod penal ; proprietate publică

13. DUVAC, CO�STA�TI�. – Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile în �oul Cod

penal. În: Revista de drept penal. – nr.3, 2012, p. 29-43.

Pentru incriminarea tuturor faptelor ce privesc exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile, în opinia autorului s-ar

impune, „de lege ferenda”, înlocuirea sintagmei „dării cu împrumut de bani sau bunuri” cu expresia „încheierii sau executării

unui act care ar produce pentru el sau pentru altul un efect juridic dăunător”. Totodată, s-ar putea introduce expresia „sau altor

cauze” după termenul „infirmităţi”, deoarece de esenţa incriminării nu este cauza stării vădite de vulnerabilitate a debitorului,

ci profitarea de această stare de către creditor. De asemenea, pentru identitate de raţiune (protejarea patrimoniului persoanei

vulnerabile) s-ar impune introducerea şi în conţinutul juridic al faptei de bază, după termenul „prestaţie” a expresiei „ori să

renunţa de drept”.

Subiect: drept comparat ; drept penal ; lege penală ; noul Cod penal ; persoană vulnerabilă

14. FLOREA, BUJOREL. – Impreviziunea şi incidenţa acesteia asupra contractului, cu referire

specială privitoare la contractul de cesiune a unei opere literare, artistice sau ştiinţifice. În: Dreptul. –

nr.11, 2012, p. 118-129.

Pentru corelarea dispoziţiilor Legii nr.8/1996 cu cele cuprinse în Codul civil, autorul propune „de lege ferenda” ca art.43

alin.(3) din Legea nr.8/1996 să fie completat, în sensul de a cuprinde prevederi vizând aplicarea impreviziunii „şi în cazul în

care cesionarul s-ar afla într-o onerozitate excesivă a obligaţiei”. De asemenea art.43 alin.(3) din Legea nr.8/1996, care se

referă exclusiv la dreptul autorului operei cedate de a solicita revizuirea contractului, să fie modificat, „de lege ferenda”, în

sensul de a se recunoaşte acest drept oricărei persoane fizice sau juridice, titulare a drepturilor patrimoniale de autor, dar şi

beneficiarului cesionar. Ar urma, aşadar, „de lege ferenda”, ca dispoziţiile art. 1271 din Codul civil şi ale art. 43 alin. (3) din

Legea nr.8/1996 să fie completate în sensul introducerii, drept condiţie de admisibilitate a acţiunii, a obligativităţii încheierii

unui acord prealabil a părţilor de a investi instanţa cu judecarea contractului pentru cauză de impreviziune.

Subiect: contract de cesiune ; drept de autor ; impreviziune ; Legea nr.8/1996 ; transfer de copyright

15. FLOREA, SO�IA. – Aspecte privind stabilirea jurisdicţiei competente să soluţioneze acţiuni în

contrafacere cu elemente de extraneitate. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr.3, 2012,

p.170-196.

Studiul propune „de lege ferenda” modificarea art. 22 pct.4 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, în sensul stabilirii competenţei

exclusive a instanţelor numai dacă cererea principală sau cererea reconvenţională are ca obiect înregistrarea sau valabilitatea

drepturilor de proprietate industrială, urmând ca regula să nu se aplice în litigiile în care problema este ridicată în orice alt mod

(ca apărare în fond). În acest din urmă caz, statuările instanţei cu privire la valabilitatea dreptului nu ar fi opozabile decât

părţilor în litigiu şi nu ar afecta drepturile şi interesele legitime ale terţilor.

Subiect: drept de proprietate intelectuală ; forum shopping ; jurisdicţie ; Regulamentul (CE) nr. 44/2001

16. GRIGA, IOA�. – Reflecţii cu privire la un caz special de revizuire. În: Revista de drept penal. –

nr.3, 2012, p. 19-21.

Pentru înlăturarea unor dificultăţi în practică, în opinia autorului, textul art. 408

2

alin. (3) din Codul de procedură penală se

impune, „de lege ferenda”, a fi modificat după cum urmează:

a) ori în sensul potrivit căruia cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat soluţia întemeiată pe o dispoziţie

legală declarată neconstituţională, sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de

prevederile menţionate în sesizare;

b) ori în sensul potrivit căruia cererea de revizuire se introduce, în toate cazurile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru

a se asigura o aplicare unitară a legii la nivelul întregii ţări. De asemenea autorul propune, „de lege ferenda”, ca prin Legea

de punere în aplicare a Noului Cod de procedură penală să se prevadă a situaţie specială şi în ceea ce priveşte cazul de revizuire

prevăzut la art. 453 lit. f).

Subiect: noul Cod de procedură penală ; revizuire

17. IMBRESCU, IO� ; IMBRESCU, EMA�UEL. – Discuţii în legătură cu aspecte de procedură

generate de actele administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale care şi-au produs efectele

ori privesc eliberarea din funcţie a viceprimarului sau a viceprimarului Consiliului Judeţean. În: Dreptul.

– nr.8, 2012, p.158-170.

Plecând de la analiza textelor legale în vigoare, autorii opinează că s-ar impune „de lege ferenda” o intervenţie care să asigure

o unificare terminologică, respectiv folosirea unei singure noţiuni în această materie, şi anume eliberarea din funcţie, fiind

inadmisibil a lăsa această sarcină doar pe seama doctrinei.

Subiect: act administrativ ; consiliu judeţean ; consiliu local ; eliberare ; funcţie ; viceprimar ; vot



18. Incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase a persoanelor care participă la înfăptuirea

justiţiei. În: Revista română de drept privat. – nr.4, 2012, p.77-89.

Coroborând textele legale în vigoare, autorul sesizează că există categorii profesionale care sunt exceptate de la interdicţia de

a cumpăra drepturi litigioase, deşi participă într-un fel sau altul la actul de înfăptuire a justiţiei. De aceea, „de lege ferenda”,

legiuitorul ar trebui să evalueze dacă un asemenea regim de favoare în ceea ce-i priveşte pe magistraţii-asistenţi are vreo

justificare.

Subiect: administrarea justiţiei ; drepturi litigioase ; incapacitate ; noul Cod de procedură civilă

19. MARI�ESCU, A�A-MARIA ; ROMIŢA�, GHEORGHE; STELEA, ALI�A. – Analiza

proiectului de directivă cu privire la gestiunea colectivă. În: Revista română de dreptul proprietăţii

intelectuale. – nr.3, 2012, pg. 236-256.

Analizând Proiectul de Directivă cu privire la gestiunea colectivă, autorii propun, „de lege ferenda”, includerea în Legea

nr.8/1996 sau în Statutul organismelor de gestiune colectivă, a unor prevederi sau dispoziţii din această Directivă, ca de

exemplu: – posibilitatea ca un titular de drepturi străin să fie membru al unui organism naţional; acest lucru ar putea fi

reglementat ca atare fie în Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, fie în Statutul organismelor de gestiune

colectivă; – posibilitatea de a înfiinţa organisme de gestiune colectivă doar pentru a gestiona drepturi ale titularilor, adică

drepturile patrimoniale ale acestora, să fie mai bine nuanţată în Legea nr.8/1996; – definirea noţiunii de „utilizator” în Legea

nr.8/1996, fără a mai aştepta implementarea directivei în legislaţia din România, etc.

Subiect: deduceri ; dividend ; drept de autor ; gestiune colectivă ; Legea nr.8/1996 ; licenţă ; nediscriminare ; transparenţă

20. MOREA�U, DA�IEL. – Regimul juridic al proprietăţii comune, cu privire specială asupra

coproprietăţii forţate în reglementarea Codului civil (Legea nr.287/2009). În: Dreptul. – nr.8, 2012, p.55-68.

Analizând reglementările referitoare la coproprietate introduse de noul Cod Civil (Legea nr.287/2009), autorul apreciază că

ar trebui instituit, în mod expres în actul normativ, un mecanism prin care refuzul nejustificat, flagrant, cu vădită rea-credinţă,

prin evident abuz de drept, să poată fi suplinit şi sancţionat printr-o hotărâre a instanţei de judecată.

Subiect: coproprietate ; Legea nr.287/2009 ; neconstituţionalitate ; proprietate comună

21. �ARIŢA, ILIE. – Procurorul de şedinţă – între imperativul subordonării şi revendicarea

inamovibilităţii judecătorului. În: Dreptul. – nr.8, 2012, p.205-219.

În acest articol, autorul argumentează propunerea sa „de lege ferenda” referitoare introducerea alin.(5) al art. 363 din noul Cod

de procedură penală cu următorul conţinut: „(5) Asupra tuturor aspectelor care interesează soluţionarea cauzei, procurorul

este liber să formuleze concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii şi convingerii sale, ţinând seama de probele

administrate”

Subiect: convingere ; independenţă ; noul Cod de procedură penală ; procuror

22. PETROIU, MARIUS. – Protecţia datelor cu caracter personal în România, prin intermediul

atribuţiilor autorităţii naţionale de supraveghere. În: Pandectele Române. – nr.9, 2012, p.83-130.

Autorul acestui articol face mai multe propuneri „de lege ferenda”, dintre care am reţinut: reformularea obiectului registrului

prevăzut de art. 19 alin.(1) lit.g) din Regulamentul ANSPDCP prin eliminarea deciziilor din titulatura şi obiectul acestora, sau

eliminarea registrului prevăzut de art. 19 alin. (1) lit.h) din Regulamentul ANSPDCP, întrucât actele emise de ANSPCDP,

menţionate în cuprinsul acestui registru, sunt oricum menţionate în cuprinsul registrului de evidenţă a deciziilor, avizelor şi

recomandărilor emise de ANSPDCP. O altă propunere se referă la comasarea registrelor ţinute de ANSPDCP, în scopul

eficientizării activităţii autorităţii, în prezent, numărul acestora (nouă) fiind nejustificat de mare. De asemenea, autorul opinează

că se impune adoptarea, de către preşedintele ANSPDCP, a unei decizii cu caracter normativ, care să enumere criteriile în baza

cărora o serie de activităţi ale personalului autorităţii pot fi declarate ca fiind confidenţiale. S-ar mai impune, apreciază autorul,

eliminarea cerinţei recomandării candidaţilor de către grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, prevăzută

la acest moment de art. 7 alin (1) din Legea nr.102/2005. Ar mai fi necesară fie o detaliere a expresiei „domenii care se află în

competenţa ANSPDCP“, fie o reformulare a acesteia conform art. 1 alin.(1) din Legea 102/2005. Tot „de lege ferenda”,

recomandarea autorului ar fi aceea de a se înlocui în cuprinsul art. 8 alin.(1) din Legea 102/2005, sintagma „noului” cu

„următorul” spre a se putea astfel asimila reguli prevăzute de acest text de lege, vizând prelungirea tacită a mandatului

preşedintelui sau vicepreşedintelui. La o viitoare modificare a Legii nr.102/2005, s-ar impune, apreciază autorul, eliminarea

alin. (4) din cuprinsul art. 3 şi păstrarea menţiunii privind faptul că preşedintele autorităţii este ordonator principal de credite

doar în cuprinsul art. 10, consacrat atribuţiilor preşedintelui autorităţii; s-ar mai impune şi eliminarea sintagmei „cu consultarea

Guvernului” din conţinutul art. 17 alin. (2) teza I din Legea nr.102/2005 şi inserarea unei referinţe în cuprinsul art. 17 alin. (2)

teza a II-a din Legea nr.102/2005 privind prezentarea obiecţiilor preşedintelui autorităţii la versiunea finală a proiectului de

buget al ANSPDCP adoptată de către Guvern; mai reţinem şi propunerea referitoare la precizarea faptului că deciziile avute

în vedere de art. 26 alin.(1) din Legea nr.667/2001 sunt decizii individuale emise de ANSPDCP, şi nu deciziile normative sau

cele având caracter intern. De asemenea, ar mai fi necesar ca, odată cu modificarea Legii nr.677/2001, să se modifice şi art.

21 alin.(3) lit.j), spre a se prevedea obligativitatea asigurării publicităţii avizelor şi recomandărilor emise de autoritate, pe

website-ul acesteia. În final, reţinem şi propunerea de eliminare a altor atribuţii suplimentare, precum cel al constatării

contravenţiilor vizând comunicările comerciale nesolicitate efectuate prin poşta electronică, sau securizarea şi confidenţialitatea

bazelor de date aferente Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, administrat de STS. Autorul mai propune şi

modificarea Legii nr.677/2001 în vederea corelării cu dispoziţiile Legii nr. 102/2005, astfel încât preşedintele ANSPDCP şi

nu biroul permanent al Senatului, să aprobe, printr-o decizie, regulamentul de organizare li funcţionare a l autorităţii.

Subiect: autoritate naţională ; Legea nr.102/2005 ; Legea nr.677/2001 ; protecţie date



23. POPOVICI, PAUL. – Consideraţii privind depozitul legal. În: Revista română de dreptul

proprietăţii intelectuale. – nr.4, 2012, p. 73-78.

Pentru situaţia în care un editor a fost sancţionat cu amendă contravenţională sau cu avertisment pentru netrimiterea în termen

de 30 de zile a exemplarelor de depozit legal, legiuitorul stabileşte un alt interval de 30 de zile în care contravenientul este

obligat să îşi onoreze obligaţia legală. „De lege ferenda” autorul consideră că s-ar impune posibilitatea cumulării sancţiunii

contravenţionale cu daune combinatorii pe zi de întârziere după trecerea unui interval de timp de 30 de zile de la data încheierii

celui de-al doilea proces verbal care constată neîndeplinirea obligaţiei legale de transmitere gratuită a exemplarelor cu titlu de

depozit legal, tocmai în vederea constrângerii realizării acesteia.

Subiect: depozit legal ; Legea nr.8/1996 ; Legea nr.180/2002

24. SAHAROV, �ATALIA ; GOREA, BRÎ�DUŞA CAMELIA. – Consideraţii referitoare la

controversata implementare a procedurii instituite de art. 3201 din Codul de procedură penală. În:

Dreptul. – nr.8, 2012, p.171-204.

Pornind de la reglementarea noţiunii de recunoaştere a vinovăţiei, reglementată pentru prima dată în sistemul de drept românesc,

autorii sunt de părere că textul art. 3201 din Codul de procedură penală ar trebui modificat „de lege ferenda”, astfel încât

sintagma „constituie infracţiune” de la alin.(4) să fie înlocuită cu „este prevăzută de legea penală”, iar. alin. (7) al aceluiaşi

articol 3201 C.p.p. ar trebui să aibă următorul cuprins: (7) „Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege,

în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se

pedepseşte cu detenţiune pe viaţă. Înlăturarea sintagmei „instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului”, ar permite

judecătorului să pronunţe o soluţie justă, legală şi echitabilă în cazul concret dedus judecăţii, inclusiv o soluţie de achitare sau

încetare a procesului penal.

Subiect: faptă ; inculpat ; pericol social real ; recunoaştere ; soluţie ; vinovăţie

25. TRA�TEA, GEORGE. – Exproprierea de fapt prin intermediul planurilor urbanistice. În:

Revista română de drept al afacerilor. – nr.8, 2012, p.107-116.

Autorul propune „de lege ferenda” ca legiuitorul să elimine neclarităţile legislative astfel încât autorităţile locale să fie mai

atente la realizarea planurilor urbanistice sau atunci când vor bloca emiterea unor acte solicitate de către proprietari, iar

proprietarii să nu mai „cedeze” în faţa acţiunilor sau inacţiunilor administraţiei locale.

Subiect: Art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului ; despăgubire dreaptă şi prealabilă ; expropriere de

fapt ; plan urbanistic ; securitate juridică

26. ŢIGĂ�OAIA, ADRIA�-CĂTĂLI�. – Consideraţii privind modificările aduse Legii

nr.297/2004 privind piaţa de capital prin O.U.G. nr.32/2012. În: Curierul Judiciar. – nr.7, 2012, p.431-433.

Propunerile „de lege ferenda” ale autorului acestui articol se referă, pe de o parte, la necesitatea unei intervenţii legislative în

materia incriminării faptelor la regimul pieţei de capital, iar, pe de alta parte, la corelarea limitelor sancţiunilor sub dublu

aspect: corelarea limitelor amenzii contravenţionale cu cele ale amenzii penale şi corelarea limitelor speciale ale amenzii

contravenţionale pentru contravenţiile din legea pieţei de capital cu limitele generale ale contravenţiilor prevăzute în Ordonanţa

Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Subiect: ilicit ; infracţiune ; Legea nr.297/2004 ; O.U.G. nr.32/2012 ; piaţa de capital

27. VEDI�AŞ, VERGI�IA. – Controverse privind reglementarea proprietăţii publice potrivit

�oului Cod civil. În: Analele Universităţii Bucureşti : Drept. – supliment, 2012, p. 14-25.

Conform art.44 alin.(6) din Constituţie, care reprezintă, cadrul constituţional în limitele căruia trebuie să se stabilească orice

despăgubire generată de o afectare adusă dreptului de proprietate privată, ar fi corect ca art. 862 alin. (3) din Noul Cod civil

să prevadă ca despăgubirea „să fie justă şi prealabilă“, şi nu „justă şi promptă”, cum este prevăzut în prezent. De aceea, „delege ferenda”, autoarea propune ca textul articolului să fie modificat, în sensul înlocuirii termenului „promptă” cu cel

„prealabilă.” În acelaşi sens, în condiţiile în care legea fundamentală, la art.44 alin.(3), stabileşte norma de principiu conform

căreia „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreaptă şi prealabilă

despăgubire”, pentru a fi în deplină concordanţă cu aceasta, autoarea propune „de lege ferenda” ca art. 863 lit.b) din Cod să

fie formulat astfel: b) „expropriere pentru cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreaptă şi prealabilă

despăgubire”.

Subiect: noul Cod civil ; proprietate publică

28. VIOREL, GEORGEA�A ; VIOREL, LIVIU-ALEXA�DRU. – Radiografie asupra celerităţii

în �oul Cod de procedură civilă. Termenul optim şi previzibil – estimarea duratei procesului – contestaţia

la tergiversarea procesului. În: Curierul Judiciar. – nr.9, 2012, p.549-556.

Autorii, analizând situaţiile din practica judecătorească privind termenele de soluţionare a litigiilor, propun, ca „de legeferenda” contestaţia la tergiversare să se soluţioneze de către un complet al instanţei supreme specializat în soluţionarea

contestaţiilor la tergiversare. O altă propunere se referă la reglementarea posibilităţii obligării statului, sau, după caz, a părţii

culpabile de tergiversarea procesului, la plata unei sume de bani de către partea care a suferit prejudicii ca urmare a încălcării

principiului dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil. Se mai propune, de asemenea, indicarea unui termen

înăuntrul căruia să se formuleze contestaţia în termen de 10 zile de la momentul la care s-a ivit împrejurarea care a justificat

formularea contestaţiei la tergiversare. Ar fi de analizat şi reglementarea necesităţii publicării hotărârilor judecătoreşti prin care



se admite plângerea sau a încheierii prin care se admite contestaţia la tergiversare şi care nu este atacată cu plângere, pentru

cristalizarea unei practici unitare. În sfârşit, s-ar mai impune şi scutirea expresă de la plata taxelor judiciare de timbru şi a

timbrului judiciar, pe modelul sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea

unor chestiuni de drept.

Subiect: celeritate ; contestaţie ; previzibil ; tergiversare ; termen optim

29. VIOREL, LIVIU-ALEXA�DRU. – Exercitarea recursului nemijlocit în �oul Cod de procedură

civilă. În: Revista română de drept privat. – nr.5, 2012, p. 249-259.

Pentru o reglementare coerentă a căii de atac, autorul propune ca, „de lege ferenda”, să se reglementeze expres faptul că:

recursul nemijlocit „urmează întocmai regimul juridic al recursului”, inclusiv în ceea ce priveşte termenul de exercitare al căii

de atac; este necesar un „nou consimţământ” al părţilor asupra exercitării recursului nemijlocit în ipoteza unei noi „hotărâri

după casare cu trimitere spre rejudecare”; sub aspect temporal, părţile îşi „pot exprima consimţământul” asupra utilizării

recursului nemijlocit „de la momentul pronunţării hotărârii şi până la momentul expirării termenului de apel”.

Subiect: apel ; cale de atac ; cale extraordinară de atac ; noul Cod de procedură civilă ; recurs nemijlocit ; recurs „omisso medio”

30. ZA�FIR, VALERIU. – Efectele principiului legalităţii asupra încetării contractului individual

de muncă din iniţiativa angajatorului în unele situaţii practice. În: Revista română de dreptul muncii. –

nr.6, 2012, p.33-56.

„De lege ferenda”, autorul apreciază că s-ar impune statuarea prin norme a nulităţii de drept sau a considerării ca

nescris/inexistent a unui act emis de angajator care încalcă prevederi legale în materia încetării (modificării ori suspendării)

unilaterale a contractului individual de muncă, ca o soluţie care poate produce normalizarea acestui domeniu al raporturilor

dintre angajator şi salariat. Tot pentru eficienţă, sub aspectul procedural este important să se admită posibilitatea utilizării

cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale pentru a remedia provizoriu şi de urgenţă o situaţie juridică produsă prin abuz, în

împrejurările în care practica ultimilor ani relevă o tendinţă de creştere îngrijorătoare a duratei dintre data depunerii cererii

introductive şi primul termen de judecată acordat, pe fondul aglomerării semnificative a instanţelor specializate în conflicte

de muncă.



JOUR�AL DU DROIT I�TER�ATIO�AL

1. ALBOR�OZ, MARIA MERCEDES. – Une relecture de la Convention interaméricaine sur la

loi applicable aux contrats internationaux à la lumière du règlement „Rome I” = O nouă lectură aConvenţiei interamericane aplicabile contractelor internaţionale în lumina Regulamentului „Roma I”. În:

Journal du droit international. – nr. 1, 2012, p. 3-40.

Ca urmare a modificărilor de formă şi de fond suportate de Convenţia de la Roma, în cursul transformării acesteia în regulament

comunitar european, termenii comparaţiei dintre sistemele de la Roma şi Mexic asupra legii aplicabile contractelor

internaţionale au fost schimbaţi în mod corespunzător. O relectură analitică a Convenţiei interamericane în lumina

Regulamentului „Roma I” demonstrează că, în pofida faptului că sistemul de la Roma ar putea continua să contribuie la

interpretarea sistemului din Mexic, aportul noilor elemente interpretative de către „Roma” rămâne limitat.

2. BOUCOBZA, XAVIER ; SERI�ET, YVES-MARIE. – Les principes du procès equitable dans

l’arbitrage international = Principiile procesului echitabil în arbitrajul internaţional. În: Journal du droit

international. – nr.1, 2012, p.41-57.

Afirmarea garanţiilor fundamentale ale unui proces echitabil în faţa arbitrului internaţional reiese în mod evident dintr-o

hotărâre a Curţii de Apel din Paris din anul 2011. Garantarea dreptului la arbitru, invocată până la acea dată în scop de asistenţă

la arbitraj, se transformă astăzi într-o veritabilă datorie care nu reprezintă, după părerea autorului, decât un corolar al promovării

acestei forme de reglare a litigiilor.

3. CACHARD, OLIVIER. – La convention des �ations Unies sur le contrat de transport

international de marchandises effectué entièrement ou partiellement par la mer (Règles de Rotterdam)

= Convenţia �aţiunilor Unite asupra contractului de transport internaţional de mărfuri efectuat total sauparţial pe mare (Regulile de la Rotterdam). În: Journal du droit international. – nr.2, 2012, p.533-569.

Regulile de la Rotterdam, semnate la 23 septembrie 2009, au fost recent ratificate de Regatul Spaniei, iar lumea maritimă

aşteaptă acum ratificarea din partea Statelor Unite ale Americii. Obiectivul convenţiei este acela de a lua în calcul noile realităţi

de transport maritim de mărfuri, depăşind vechile reguli de la Haga. Câmpul de aplicare al Convenţiei este mai larg, întrucât

acoperă şi transportul „porte à porte” cu un segment maritim; nu este limitat doar la contractele în care se uzitează

conosamentul. Noul regim uniform este fondat în linii mari pe o jurisprudenţă tradiţională, dar ia în calcul fenomenul de

containerizare şi ţine să stabilească un nou echilibru între interesele încărcăturii şi transportatori. Dispoziţiile referitoare la

competenţa judecătorească şi la arbitraj merită unele observaţii, dar sunt, din fericire, disociate de Convenţie şi sunt supuse

unui regim de „opt in”.

4. CLAY, THOMAS. – „Liberté, Egalité, Efficacité”: La devise du nouveau droit français de

l’arbitrage = „Libertate, Egalitate, Eficacitate”: deviza noului drept francez al arbitrajului. În: Journal du droit

international. – nr.2, 2012, p. 443-532.

Dreptul arbitrajului a fost transformat şi modernizat, fie prin rescrierea unor articole neclare sau abrogate, fie prin integrarea

soluţiilor jurisprudenţei dobândite, fie prin promovarea de noi soluţii, uneori avangardiste. Un veritabil nou cod al arbitrajului

a apărut astfel. Chiar dacă este neobişnuit în doctrină, un comentariu articol cu articol pare a fi o formă posibilă pentru

propunerea unui studiu precis şi global, constituit din confruntarea cu vechile texte înlocuite, lectura primelor comentarii şi

din interpretarea deciziilor jurisprudenţei care a început să aplice noul text. Analiza permite şi evidenţierea marilor principii

ce guvernează noul drept francez al arbitrajului. Acestea se ancorează, în realitate, în fundamentele nu doar ale dreptului privat,



∗Lucrare realizată de Svetlana Baciu şi Lucica Violeta Niculae, Consiliul Legislativ.

Articole din revistele de drept străine

intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie adnotată∗ -

dar chiar ale Republicii, fiindcă se potrivesc aproape perfect cu deviza republicană, cu excepţia termenului „eficacitate”, mai

reprezentativ decât cel de „fraternitate”, şi ca urmare fiind înlocuit.

5. DUBOS, OLIVIER. – Juridictions américaines et juridiction françaises face à l’article 33 de la

Convention de Montréal: un dialogue de sourds? = Instanţele judecătoreşti americane şi franceze faţă dearticolul 33 al Convenţiei de la Montreal: un dialog al surzilor? În: Journal du droit international. – nr.4, 2012,

p.1281-1294.

Articolul 33 al Convenţiei de la Montreal „pentru unificarea unor reguli de transport aerian internaţional” lasă victimelor unui

accident aviatic „alegerea” introducerii acţiunii de despăgubire la diferite foruri, pe care le enumeră. Curtea de casaţie franceză

a apreciat recent că această libertate de „alegere” are un caracter imperativ şi, în consecinţă, instanţele franceze nu mai pot fi

sesizate, dacă justiţiabilul a învestit deja instanţa unui alt stat. Pentru unele instanţe americane, în schimb, articolul 33 trebuie

coroborat cu teoria „forum non conveniens” care le permite să refuze soluţionarea unei cereri în responsabilitate. O asemenea

interpretare a articolului 33 nu este totuşi unanimă printre judecătorii americani. Victimele care au ales să se adreseze conform

articolului 33, instanţelor americane, se văd într-un impas.

6. HAMIDA, BE� WALID. – Les principes d’U�IDROIT et l’arbitrage transnational:

L’expansion des principes d’U�IDROIT aux arbitrages opposant des Etats ou des organisations

internationales à des personnes privées = Principiile U�IDROIT şi arbitrajul transnaţional: extindereaprincipiilor U�IDROIT la conflictele soluţionate prin arbitraj, dintre state sau organizaţii internaţionale şipersoane private. În: Journal du droit international. – nr.4, 2012, p.1213-1242.

Destinat iniţial soluţionării conflictelor rezultate din contracte de comerţ internaţional, principiile UNIDROIT cunosc astăzi

o extindere remarcabilă spre relaţiile transnaţionale. Pentru neutralitatea lor, universalitatea şi calitatea lor, aceste principii au

fost primite favorabil de către arbitrii şi părţile unui litigiu supus arbitrajului – persoane private şi stat sau organizaţii

internaţionale. Autorul evidenţiază referirile la principiile UNIDROIT în jurisprudenţa arbitrală transnaţională şi analizează

fundamentele aplicării lor. El examinează şi arbitrajul transnaţional tradiţional, fondat pe clauzele arbitrajului clasic, precum

şi arbitrajul transnaţional unilateral rezultat din acceptarea de către persoana privată a unei oferte de soluţionare prin arbitraj

a unui litigiu, din partea unui stat sau a unei organizaţii internaţionale.

7. KARAGIA��IS, SYMÉO�. – Le droit à la santé dans certains textes internationaux et

constitutionels: entre généreuse utopie et mesquin pragmatisme? = Dreptul la sănătate în unele texteinternaţionale şi constituţionale: între utopie generoasă şi pragmatism meschin. În: Journal du droit


Dreptul omului la sănătate a fost afirmat pentru prima dată în dreptul internaţional, în Constituţia OMS în 1964. Dacă a fost

reluat apoi prin alte instrumente de drept internaţional, atât universale cât şi regionale, fiind deci recunoscut ca un drept al

omului, punerea sa reală în aplicare se loveşte de multiple obstacole juridice create de aceste instrumente. Limitele la care

realizarea integrală a dreptului la sănătate trebuie să facă faţă arată o reticenţă incontestabilă, reflectată şi în unele Constituţii

naţionale, din partea statelor preocupate să facă economii, mai ales în perioadele de criză bugetară. Totuşi, faţă de reticenţele

numeroaselor state, se ridică curajos organisme internaţionale asociază totuşi, în mod lăudabil acest drept social la un drept

civil puţin susceptibil de a suferi limitări, dreptul la viaţă.

8. MALJEA�-DUBOIS, SA�DRI�E. – La portée des normes du droit international de

l’environnement à l’égard des entreprises = Importanţa normelor de drept intrenaţional al mediului în ceeace priveşte întreprinderile. În: Journal du droit international. – nr.1, 2012, p.93-113.

În legătură cu mizele protecţiei mediului, percepţia rolului întreprinderii a evoluat considerabil. Autoarea arată că, în mod

paradoxal, dreptul care constrânge (regulile convenţionale şi cutuma) nu sunt obligatorii decât parţial, în schimb, dreptul care

incită ajunge să constrângă întreprinderea, în completarea regulilor şi instrumentelor clasice şi sub presiunea cetăţenilor,

consumatorilor, sindicatelor, acţionarilor, investitorilor.

9. MUSSELLI, IRÈ�E. – La régulation des cours et des marchés des produits de base: vers une

nouvelle architecture internationale? = Regularizarea preţurilor la produsele de bază: către o nouăarhitectură internaţională? În: Journal du droit international. – nr.3, 2012, p.903-938.

Volatilitatea excesivă a preţurilor materiilor prime a devenit o temă majoră în dezbaterile politice actuale. În acest articol,

autorul trece în revistă câteva mecanisme utilizate în trecut pentru atenuarea instabilităţii preţurilor la produsele de bază. Apoi

se îndreaptă spre necesitatea elaborării de mijloace novatoare, cu scopul de a remedia această volatilitate excesivă a preţurilor,

în vederea instaurării unei ordini economice internaţionale mai echitabile. Analiza este construită pe trei nivele, de natură

doctrinală şi practică, după caz: instrumentele, altfel spus măsurile sau tehnicile care conjugate ar trebui să permită atingerea

obiectivelor de stabilizare a preţurilor; cadrul procedural, adică procesele adaptate de elaborare şi de punere în aplicare a

normelor; elaborarea de principii de fond care pot asigura un cadru integrativ în evoluţia politicilor produselor de bază.



10. POISO��IER, GHISLAI�. – Préah Vihéar: le temple de la discorde = Préah Vihéar: templuldiscordiei. În: Journal du droit international. – nr.1, 2012, p.114-134.

Templul de la Préah Vihéar constituie un subiect de discordie care pune în pericol de decenii, relaţiile dintre Tailanda şi

Cambodgia, state frontaliere, care au în comun o parte din istoria şi cultura lor. Clasificarea de către UNESCO în 2008 a sitului

de la Préah Vihéar a dus la o creştere a tensiunilor dintre cele două state, când s-a ajuns la un conflict armat internaţional şi în

cursul căruia au fost comise crime de război. Metodele de rezolvare a conflictului avute în vedere de către părţi au ajuns pentru

moment în impas, iar o nouă sesizare a Curţii Internaţionale de Justiţie a intervenit în 2011, pentru a preciza traseul exact al

frontierei. Cu titlu provizoriu, Curtea de la Haga a dispus deja evacuarea templului şi a zonei, de către trupele celor două state.

Autorul consideră că templul face obiectul unui litigiu pe care dreptul ar putea contribui să îl rezolve.

11. RIETIKER, DA�IEL. – Entre sécurité et protection de l’individu: la Convention sur les armes

à sous-munitions comme dernier exemple d’un nouveau type de traité – et un modèle pour l’avenir? =

Între securitatea şi protecţia individului: Convenţia asupra armelor şi a bombelor cu dispersie ca ultim exemplual unui nou tip de tratat – şi un model pentru viitor? În: Journal du droit international. – nr.4, 2012, p.1295-1322.

Cu o inspiraţie profund umanitară şi interzicând toate categoriile de arme, Convenţia asupra armelor şi bombelor cu dispersie

urmează logica Convenţiei de la Ottawa şi într-o mai mică măsură Convenţiile asupra armelor biologice şi chimice. Cu prilejul

recentei intrări în vigoare a acestui tratat, este utilă o analiză a elementelor comune a acestor instrumente. Exerciţiul constă în

compararea elementelor lor caracteristice (obligaţii generale, interesul urmărit, controlul respectului obligaţiilor, dreptul de

retragere) cu soluţiile reţinute de instrumente aplicabile dreptului umanitar şi al protecţiei drepturilor omului. Se dovedeşte că

aceste tratate nu se lasă uşor clasate într-o categorie sau alta a dreptului internaţional. Ar fi de menţionat şi faptul că aquis-ul

umanitar care constituie acest tratat este deja ameninţat.

12. ROMA�O, GIA� PAOLO. – Le droit international privé à l’épreuve de la théorie kantienne

de la justice = Dreptul internaţional privat şi teoria kantiană a justiţiei. În: Journal du droit international. – nr.1,

2012, p.41-92.

Doctrina kantiană se bucură de o atenţie deosebită, iar autorul se referă la aspecte ce vizează natura şi geneza dreptului în

tradiţia kantiană, precum şi la relaţia dintre doctrina kantiană şi dreptul internaţional privat.

13. SCHULTZ, THOMAS ; HOLLOWAY, DAVID. – Retour sur la „comity”. Deuxième partie:

La „comity” dans l’histoire du droit international privé = Întoarcere la noţiunea de „comity”. Partea adoua: „comity” în istoria dreptului internaţional privat. În: Journal du droit international. – nr.2, 2012, p.571-595.

Autorii realizează un studiu asupra apariţiei şi dezvoltării „comity” în istoria dreptului internaţional privat. Cinci problematici

rezultate din contextele istorice permit surprinderea experienţei juridice a „comity”: ideea unui drept natural sau universal

care călăuzeşte rezolvarea conflictelor de lege, natura elementelor constitutive ale ordinii interstatale moderne, elaborarea

unui concept special creat pentru menajarea susceptibilităţii suveranităţii, reciprocitatea ca principiu de colaborare internaţională

şi internaţionalizarea dreptului internaţional privat. Rezultă din această analiză că istoria „comity” dezminte afirmaţia conform

căreia natura profundă a conceptului cere reciprocitate sau că ar avea un mecanism strict discreţionar şi intern.

14. SI�DRES, DAVID. – Vers la disparition de l’ordre public de proximité? = Către dispariţiaordinii publice de apropiere? În: Journal du droit international. – nr.3, 2012, p.887-901.

Ordinea publică de apropiere este pe cale să dispară din peisajul juridic francez? Acesta pare a fi sentimenul pe care-l încercăm

ca urmare a două evoluţii recente ale dreptului pozitiv. Primul rezultă din adoptarea Regulamentului „Roma III” aplicabil legii

divorţului şi separaţiei de corpuri, în care articolul 10 condamnă, fără condiţie de apropiere, legile care nu acordă unuia dintre

soţi, în baza apartenenţei la un sex sau altul, un acces egal la divorţ şi la separarea de corpuri. A doua este rezultatul unei

hotărâri date de Curtea de Casaţie la 26 octombrie 2011, care a opus ordinea publică internaţională la legea ivoriană în măsura

în care aceasta priva un copil născut în afara căsătoriei de dreptul de a stabili filiaţia paternală: mai mult, înlăturarea legii

străine nu a fost fondată pe legăturile întreţinute cu ordinea juridică franceză. Aceste două soluţii prind pe picior greşit

jurisprudenţa anterioară a Curţii de Casaţie, care recursese la ordinea juridică de apropiere cu subiectul repudierilor unilaterale

şi de stabilire a filiaţiei

15. THÉVE�OT-WER�ER, A��E-MARIE. – L’examen périodique universel du Conseil des

droits de l’homme des �ations Unies au regard du Droit international = Examenul periodic universal alConsiliului drepturilor omului al �aţiunilor Unite în ce priveşte Dreptul internaţional. În: Journal du droit


Examenul periodic universal (EPU) a fost creat în 2008 de către Consiliul drepturilor omului al Naţiunilor Unite, pentru ca

situaţia drepturilor omului din fiecare stat să fie examinată la intervale regulate de către colegi între ei. Or, studiul juridic al

primului ciclu de examene (2008-2011) demonstrează că EPU, în baza caracterului său interguvernamental, scapă prin

politizare, de selectivitate şi de dublele-standarde ale Consiliului pe care este chemat a le remedia. Între altele, reţeaua de

recomandări între state făcute de EPU are în mod voit o eficacitate limitată. Revizuirea mecanismului în 2011 nu a corectat

decât parţial unele disfuncţionalităţi. În aceste condiţii, EPU nu este de natură să înlocuiască alte mecanisme de examen,

conduse de experţi. Dimpotrivă, consolidarea greutăţii acestora din urmă este absolut indispensabilă pentru progresul dreptului

internaţional al drepturilor omului.



REVUE CRITIQUE DE DROIT I�TER�ATIO�AL PRIVÉ

16. CARRASCOSA GO�ZALES, JAVIER. – Règle de conflit et théorie économique = �ormaconflictuală şi teoria economică. În: Revue critique de droit international privé. – nr.3, 2012, p.521-538.

Studiul propune o ipoteză metodologică foarte simplă care constă în a afirma că legea statală aplicabilă oricărei situaţii private

internaţionale este determinată cu ajutorul unor criterii economice. Astfel, autorul consideră că în conformitate cu această

abordare, norma conflictuală conduce la legea a cărei aplicare permite să se evite o controversă juridică internaţională între

particulari sau, în lipsă, să conducă la cea care permite să se rezolve o controversă juridică cu costuri mai reduse. După părerea

autorului, astfel orice drept internaţional privat trebuie analizat din punct de vedere economic.

17. LEHMA��, MATTHIAS. – Proposition d’une règle spéciale dans le Règlement Rome II pour

les délits financiers = Propunerea unei reguli speciale în Regulamentul Roma II pentru delicte financiare. În:

Revue critique de droit international privé. – nr.3, 2012, p.485-520.

Articolul examinează conflictul de legi în materie de delicte financiare, iar, ca un exemplu, poate fi dată publicarea unui

prospect care conţine informaţii incorecte. Importanţa este mare deoarece în pieţele financiare interconectate, un anumit

comportament delictual are adesea repercusiuni în mai multe state. Dreptul aplicabil responsabilităţii autorului poate fi căutat

în Regulamentul Roma II. Totuşi, acesta nu cunoaşte dispoziţii speciale pentru delictele financiare. Consiliul german pentru

drept internaţional privat propune reformarea Regulamentului Roma II.

REVUE DE SCIE�CE CRIMI�ELLE ET DE DROIT PÉ�AL COMPARÉ

18. Les procédures alternatives aux poursuites. Essai de théorie générale = Procedurile alternativepentru urmărire. Eseu de teorie generală. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.3,

2012, p.505-521.

Principiul oportunităţii de urmărire care autorizează pe Procurorul Republicii să aprecieze începerea sau nu a urmăririi penale

în urma plângerilor sau denunţurilor, s-a rezumat multă vreme la alternativa: urmărire sau clasare. Chiar dacă cele două figuri

juridice au evoluat în timp, ele au rămas singurele răspunsuri posibile aproape două secole. Dar în 1993, Codul de procedură

penală s-a îmbogăţit cu instituţia medierii penale, înscrisă în dispoziţiile articolului 41-1, urmat în 1999 de compoziţia penală,

instituţie prevăzută în art. 41-2. Articolele 41-1 şi 41-2 sunt astăzi sediul materiei procedurilor alternative la urmărirea penală.

19. DELMAS-MARTY, MIREILLE. – Humanité, espèce humaine et droit pénal = Umanitate,specie umană şi drept penal. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.3, 2012, p.495-503.

La ora globalizării, umanitatea rămâne marcată fie de relativismul fiecărei culturi (în multe limbi cuvântul „om” înseamnă mai

întâi de toate, un membru al grupului, care se distinge de „barbar”, străinul ciudat, cu vagi semne umane), fie de universalismul

care inspiră – sau ar trebui să inspire – ideea însăşi de umanism juridic. Un universalism recent înscris în noţiuni precum

„patrimoniul comun al umanităţii”, „familia umană” sau „crime împotriva umanităţii”. Paradoxul se explică dacă se combină,

aşa cum propune titlul acestui material, umanitatea cu specia umană.

20. HALARD, GUILLAUME ; AUDUREAU, KÉVI�. – Contribution à la connaissance des jurys

criminels = Contribuţie la cunoaşterea juraţilor penali. În: Revue de science criminelle et de droit pénal

comparé. – nr.3, 201, p.523-546.

Juraţii populari au fost recent în centrul atenţiei, când legiuitorul a întreprins reformarea procedurii de judecată în faţa instanţelor

penale, folosind ca parte, în unele cazuri, cetăţeni asesori aleşi din afara corpului de magistraţi. Reforma a aprins dezbaterile

generale şi nesfârşite asupra oportunităţii şi legitimităţii juraţilor. Studiul de faţă se înscrie în această sferă de reflecţie.

REVUE DU DROIT PUBLIC

21. Actes du collocque „Le silence en droit public” = Documentele colocviului „Tăcerea în dreptulpublic”În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.1032-1171.

Juriştii s-au întrebat adesea care este sensul tăcerii, deşi acest lucru ar părea „a priori” ciudat. Sunt alţii care au argumentat că

tăcerea „nu spune nimic, din cauză că este tăcere”. Tăcerea nu reprezintă ceva pentru că „este prin esenţă un vid”. Chiar şi aşa,

obişnuinţa persistă şi, la drept vorbind, nu este chiar în zadar. Ciudăţenia demersului se explică prin privilegiul acordat unui

anume concept al noţiunii.

22. BLA�C, PHILIPPE. – Le silence du juge = Tăcerea judecătorului. În: Revue du droit public. –

nr.4, 2012, p. 1133-1144.

S-a afirmat că judecătorul administrativ este un personaj puternic, rigid, insensibil şi mut, izolat în tăcerea sa. În cele ce

urmează autorul va încerca să devoaleze adevăratele tăceri de false procese, tăcerile utile de cele desuete, cele care par a

prefigura sfârşitul. Totuşi, critica este de alt gen, este procesul pe care părţile îl fac judecătorului pentru tăcerea lui în şedinţa

care precede hotărârea sa.



23. BUI-XUA�, OLIVIA. – Les secrets de l’administration = Secretele administraţiei. În: Revue du

droit public. – nr.4, 2012, p. 1119-1132.

Putem defini secretele ca fiind „ansamblul de cunoştinţe, informaţii, ce trebuie să rămână rezervate câtorva deţinători, care nu

le pot divulga”. Confidenţialitatea, conform modelului birocratic, se doreşte în mod voit o distanţă faţă de administrabili,

cărora le este impusă decizia în mod unilateral. Opacitatea aceasta s-a tradus prin imaginea unei fortăreţe impenetrabile,

administraţia aplicând administrabililor rezultatul deciziilor care îi priveşte personal, ascunzând derularea procesului, ascunzând

numele agenţilor – autori ai respectivelor decizii.

24. CLAMOUR, GUYLAI� ; COUTRO�, LAURE�T. – L’exception d’illégalité devant le juge

judiciaire. Au chevet de la jurisprudence „Septfonds” = Excepţia de nelegalitate în faţa judecătoruluijudiciar. La căpătâiul jurisprudenţei „Septfonds”. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.853-900.

Dcizia „Septfonds” din 16 iunie 1923 reţinea fără nici un fel de nuanţe că „numai jurisdicţia administrativă este cea care

controlează legalitatea „ actelor administrative şi a suscitat reacţii aprinse. Acum , în secolul al XXI– lea, când asistăm la

profunde mutaţii ale dreptului administrativ, poate fi avută în vedere o „retuşare „ a jurisprudenţei „Septfonds”. Acesta este şi

pariul angajat de deciziile „SCEA Cheneau” şi „Société Green Yelow”, ce operează o reconfigurare a excepţiei de nelegalitate

ridicată în faţa judecătorului judiciar „stricto sensu”, care oscilează între fidelitate şi voinţa de ruptură.

25. DELVOLVÉ, PIERRE. – Le silence en droit publique = Tăcerea în dreptul public. În: Revue du

droit public. – nr.4, 2012, p.1171-1185.

Ar trebui să începem prin a identifica tăcerea în dreptul public, treabă destul de simplă, care se complică odată cu încercarea

identificării datelor. Fenomen brut, tăcerea poate avea diverse semnificaţii: tăcere aprobatoare, tăcere complice, tăcere culpabilă,

tăcere elogioasă, tăcere jenantă, până la oximoronul tăcere elocventă, vezi asurzitoare. Contextul tăcerii îi determină sensul,

altfel, tăcerea este un fenomen neutru.

26. DIOMA�DÉ, ABOUBACAR SIDIKI. – La Cour pénale internationale: une justice à double

vitesse? = Curtea Penală Internaţională: o justiţie cu două viteze? În: Revue du droit public. – nr.4, 2012,

p.1013-1031.

În urma bilanţului efectuat după primii ani de activitate ai Curţii Penale Internaţionale, se remarcă existenţa unor anumite

motive de suspiciune în ceea ce priveşte faptul că această jurisdicţie ar fi „anti-africană”. Statutul de la Roma care instituie CPI

a făcut obiectul unei semnături masive din partea statelor africane, mai ales a Senegalului, existând o neîncredere în ceea ce

priveşte CPI, considerată o jurisdicţie imperialistă, a cărei activitate îi vizează în principal pe africani. După părerea autorului,

o apreciere mai corectă a acestui bilanţ poate conduce la ridicarea unei prezumţii care se arată a fi pe cât de simplistă, pe atât

de criticabilă.

27. DUMORTIER, THOMAS. – La certification au service de l’administration: essai de typologie

et enjeux juridiques = Certificarea actelor de către administraţie: încercare de clasificare şi chestiuni juridice.În: Revista de drept public. – nr.6, 2012, p.1607-1638.

Certificarea conformităţii legale este rareori menţionată de către juriştii din dreptul public. În toate ramurile de drept, certificarea

este adesea tratată ca element secundar, raportat la activitatea de legiferare. Certificarea corespunde unei activităţi de control

al respectului conformităţii unui produs, serviciu, procedură, chiar a unei persoane, la un anumit standard. Standardele sunt

elemente de natură diferită: norme tehnice, carte, etc., dar care comportă anumite exigenţe. Certificarea presupune intervenţia

unui al treilea, independent, o persoană privată, cel mai adesea numită „organism de certificare”.

28. DUTHEILLET DE LAMOTHE, OLIVIER. – Les juges face au silence du droit = Judecătoriişi tăcerea legii. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.1055-1062.

Atitudinea pe care trebuie să o aibă judecătorul este dominată de principiul impus tuturor judecătorilor şi păstrat încă din anul

1804 în aceeaşi termeni ai articolului 4 din Codul civil francez: „Judecătorul care refuză să judece pe motiv că legea tace, este

neclară sau insuficientă, va putea fi urmărit ca vinovat de denegare de dreptate”. Cu alte cuvinte, în tăcerea legii, judecătorul

nu este eliberat de obligaţia de a judeca. În aceste condiţii, judecătorul a învăţat să facă faţă situaţiei, prin găsirea de soluţii.

29. GAUDEMET, YVES. – A propos de la valorisation économique des propriétés publique =

Despre valorificarea economică a proprietăţii publice. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012, p.1223-1244.

Codul general al proprietăţii persoanelor publice este unic în felul său, cel puţin printre codificările actuale. Este unic pentru

că s-a născut dintr-o oportunitate şi dintr-o voinţă; este unic şi pentru că, fiind un incontestabil progres, este şi sursă de discuţii

şi anunţă evoluţiile ce vor urma, dar aduce şi clarificări şi dă soluţii risipite în trecut. Este unic şi pentru că pretinde trecerea,

fără sincope, de la conservare la valorificare economică a bunurilor persoanelor publice.

30. GODIVEAU, GRÉGORY. – La réécriture de la loi au carrefour des temps juridictionnel et

parlementaire = Rescrierea legii la răscrucea timpului jurisdicţional şi parlamentar. În: Revue du droit public. –

nr.4, 2012, p.987-1012.

Consiliul Constituţional francez a emis, la data de 30 iulie 2011, o decizie care invalida dreptul comun privind arestarea

preventivă şi amâna pentru data de 1 iulie 2011 efectele abrogării. Decizia este emblematică pentru noul mecanism al chestiunii

prioritare de constuţionalitate (QPC), iar controlul permite declanşarea rescrierii legii atunci când ea este declarată a fi

neconformă cu drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie. Autorul arată că în timp ce examinarea dispoziţiilor legislative



deja declarate conforme cu Constituţia este în principiu imposibilă, judecătorul constituţional poate, în mod excepţional, să

precipite destinul unui drept altădată validat de el, dar slăbit în timp. Este exact ceea ce se întâmplă în cazul dreptului privind

arestarea preventivă.

31. GUERRI�I, MARC. – Les moyens périphériques aux droits et libertés que la Constitution

garantit = Mijloace periferice drepturilor şi libertăţilor pe care Constituţia le garantează. În: Revue du droit

public. – nr.6, 2012, p.1639-1665.

Primul obiectiv al introducerii în Franţa a chestiunii prioritare de constituţionalitate a fost acela de a permite cetăţenilor

valorizarea drepturilor lor conferite de Constituţie. La o primă vedere, acest control pare a fi orientat către cetăţean şi limitarea

mijloacelor invocabile numai la drepturile şi libertăţile pe care Constituţia le garantează. Reechilibrarea raporturilor între

controlul de convenţionalitate şi controlul de constituţionalitate au fost obiectivul declarat al reformei, dar realizarea lui este

relativă. Excluderea normelor periferice din câmpul chestiunii prioritate este susceptibilă fie de menajarea oricărui interes al

controlului de convenţionalitate pentru acestea, fie de privarea de protecţie a celor care nu vor găsi echivalent la nivel

convenţional.

32. GUILLOUD, LAETITIA. – Le droit au juge dans l’Union européenne: passe, impair et

manque = Dreptul la justiţie în Uniunea europeană: loc, ciudăţenie şi neajuns. În: Revue du droit public. – nr.6,

2012, p.1699-1722.

Încă din 1986, Curtea de Justiţie afirma că „Comunitatea economică europeană este o Comunitate de drept, în sensul că nici

statele sale membre, nici instituţiile sale nu scapă controlului de conformitate a actelor lor cu carta constituţională de bază, care

este tratatul”. Dreptul la justiţie apare astfel ca o componentă esenţială a Uniunii Europene ce priveşte – fără a prejudicia

natura juridică a Uniunii – asimilarea la un stat de drept.

33. HOEPFF�ER, HÉLÈ�E ; JA�ICOT, LAETITIA. – Police locale versus police spéciale:

l’exclusivité de la police speciale des communications électroniques = Poliţia locală versus poliţia specială:exclusivitatea poliţiei speciale a comunicaţiilor electronice. În: Revue des sciences politiques. – nr.5, 2012,

p.1245-1278.

Multă vreme problema expunerii populaţiei la undele electromagnetice – sau mai exact a celor cu potenţiale pericole pentru

sănătate – nu a fost pusă. Legea nr.96-659 din 26 iulie 1996 de reglementare a telecomunicaţiilor, adoptată ca urmare a

deschiderii concurenţei pe piaţa telefoniei mobile în 1987, nu prevedea nicio dispoziţie asupra eventualelor riscuri sanitare.

Dezbaterile în societate s-au născut în UE ca urmare a adoptării Directivei 1999/5/CE din 9 martie 1999 privind echipamentele

hertziene şi echipamentele terminale de comunicaţie şi recunoaşterea reciprocă a conformităţii lor cu Recomandarea nr.

1999/519/CE din 12 iulie 1999 a Consiliului UE. Sensibilizate de pericolul asupra sănătăţii, autorităţile franceze au adoptat,

din 2001 măsuri de protecţie, dar acestea nu au fost suficiente pentru a asigura populaţia, nici pentru a împiedica procesele

referitoare la unde şi antenele ce le emit, unde ce se propagă în proporţii uneori înspăimântătoare.

34. JA�ICOT, LAËTITIA. – Les silences du jugement = Tăcerea hotărârii judecătoreşti. În: Revue

du droit public. – nr.4, 2012, p. 1064-1077.

Este un lucru ce trebuie recunoscut: tăcerea hotărârilor judecătoreşti are un cazier încărcat. Existenţa ei poate fi înţeleasă,

apărată, interpretată, dar nu în dreptul public, unde hotărârile trebuie să fie precise, să aducă îmbunătăţiri şi să concluzioneze

asupra litigiului. Consiliul de Stat a avut iniţiativa formării unui grup de lucru, cu misiunea examinării tuturor aspectelor

redactării şi prezentării unei hotărâri date de judecătorul administrativ. Am putea spera că hotărârile judecătoreşti vor tranşa

mai clar litigiile?

35. KATROUGALOS, GEORGES ; AKOUMIA�AKI, DAPH�É. – L’application du principe

de proportionnalité dans le champ des droits sociaux = Aplicarea principiului proporţionalităţii în sferadrepturilor sociale. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012, p. 1381-1404.

Noţiunea de proporţionalitate este centrală în gândirea juridică şi filozofică europeană. Aristotel, în Etica de la Nicomaca,

afirma că „proporţia este un mijloc şi doar o proporţie”. Scopul acestui studiu este mult mai modest. Vom încerca să prezentăm

aplicarea principiului de proporţionalitate în sfera drepturilor sociale. Pentru aceasta, vom examina aplicarea diferitelor sisteme

de control al proporţionalităţii în sfera drepturilor sociale, pentru o privire de ansamblu ulterioară a concepţiei sintetice al

acestor sisteme.

36. LAFAIX, JEA�-FRA�ÇOIS. – Le sens du silence = Valoarea tăcerii. În: Revue du droit public. –

nr.4, 2012, p.1032-1054.

Juriştii s-au întrebat adesea care este sensul tăcerii, deşi acest lucru ar părea „a priori” ciudat. Sunt alţii care au argumentat că

tăcerea „nu spune nimic, din cauză că este tăcere”. Tăcerea nu reprezintă ceva pentru că „este prin esenţă un vid”. Chiar şi aşa,

obişnuinţa persistă şi, la drept vorbind, nu este chiar în zadar. Ciudăţenia demersului se explică prin privilegiul acordat unui

anume concept al noţiunii.

37. LAVERG�E, BE�JAMI�. – Les édifices du culte: affectation culturelle et utilisation culturelle =

Edificiile de cult: afectaţiune culturală şi utilizare culturală. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012, p.1279-

1307.



Relaţiile între culte şi cultură se traduc prin neta întâietate în favoarea afectaţiunii culturale, fie că este vorba de edificii sau

de obiectul asociaţiilor beneficiare de subvenţii publice. Legea de separare a lor din 1905 este cea care conduce la considerarea

că afectaţiunea culturală trebuie să primeze: în acest context, orice afectaţiune suplimentară trebuie să fie „conformă” cultului.

Totuşi, dispoziţiile Codului general al proprietăţii persoanelor publice (CGPPP) a atenuat rigoarea acestui principiu, în sensul

că „culturalul” este avut în vedere într-un raport de compatibilitate cu „cultul”, fără ca totuşi să pună în discuţie preeminenţa

acestuia din urmă.

38. LE BRIS, CATHERI�E. – Le droit de regard du Parlement français sur la norme

supranationale en formation = Posibilitatea Parlamantului francez de a exercita un control asupra normeisupranaţionale în formare. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.947-986.

Parlamentul francez trebuie să-şi găsească locul între Executiv şi instituţiile supranaţionale, obiectiv apreciat de autor ca fiind

inedit într-o anumită măsură, obiectiv ce implică fie să se facă apel la tehnici juridice noi, fie să fie folosite într-o manieră nouă

tehnicile mai vechi. După părerea sa, evoluţiile se concretizează în două feluri: pe de o parte, prin rolul crescut al Parlamentului

în procesele normative supranaţionale şi, pe de altă parte, prin consolidarea capacităţii acestuia de a se exprima asupra dreptului

supranaţional în formare.

39. MOLI�ER-DUBOST, MARIA��E. – Réflexions environnementalistes sur la protection

juridique du calme = Reflecţii ecologiste asupra protecţiei juridice a calmului. În: Revue du droit public. –

nr.4, 2012, p.1145-1155.

Dreptul mediului ia în considerare zgomotul, nu opusul său teoretic – liniştea – definită precis ca fiind absenţa zgomotului.

Relativă prin esenţă, liniştea înseamnă din punctul de vedere al acusticii, o slabă intensitate sonoră; este măsurabilă, chiar

dacă nivelul sunetului nu este audibil. Ea se diferenţiază de calm, noţiune mult mai complexă, compusă, care integrează nu

numai sunetul, ci şi mişcarea, ambianţa, cadrul şi evocă senzaţii agreabile.

40. MO�TAVILET, PIERRE DE. – La dégradation de la qualité de la norme constitutionnelle

sous la Ve République = Degradarea calităţii normei constituţionale sub cea de-a V-a Republică. În: Revue

du droit public. – nr.4, 2012, p.925-946.

Tema propusă vizează modul în care Constituţia franceză a fost afectată de inflaţia ce caracterizează normele constituţionale,

cât şi de numeroasele revizuiri constituţionale, ce au adăugat noi dispoziţii la textul acesteia. Autoarea constată o degradare a

calităţii normelor constituţionale, propunând ca instrument de contracarare a acestui fenomen, recurgerea la „ştiinţa legislaţiei”

– legistica. Ea analizează cauzele şi efectele degradării calitative a Constituţiei şi consideră astfel că este necesară elaborarea

şi aplicarea unei „legistici constituţionale”.

41. �ERI, KIARA. – Le pardon de l’Etat. Etude de droit public = Iertarea statului. Studiu de dreptpublic. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012, p.1309-1338.

Dreptul la graţiere este puterea de a lua sau a comuta pedeapsa unui infractor care trebuie să o execute în virtutea unei hotărâri

judecătoreşti definitive la care este condamnat. În cazuri excepţionale, societatea acordă dreptul individului respectiv de a nu

suporta aplicarea firească a legii. Dreptul la graţiere se numără printre mecanismele care permit beneficiarilor să nu suporte

„sancţiunea pe care faptele lor ar trebui să o primească în virtutea dreptului comun”. Dreptul constituţional francez atribuie

şefului statului „dreptul de a graţia”, pe care îl exercită fără constrângere şi control. El este în măsură de a scuti pe beneficiarul

executării – în tot sau în parte – de pedeapsa penală.

42. O�DO, TÉLESPHORE. – L’internationalisation du droit relatif aux élections nationale: à

propos d’un droit international des élections en gestation = Internaţionalizarea dreptului privind alegerilenaţionale: un drept internaţional al alegerilor în faza de gestaţie. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012,

p.1405-1436.

Dreptul electoral care „reglementează alegerile prin care cetăţenii îşi desemnează reprezentanţii” a fost mereu expresia

suveranităţii statului. Prin natura lui, este constituit dintr-un set de norme naţionale, deşi decurge din principiul la

autodeterminare a popoarelor, materializat mai ales prin practica Naţiunilor Unite. Autodeterminarea politică implică libera

alegere a guvernanţei democratice de către ansamblul cetăţenilor oricărui stat, fără nicio discriminare sau ingerinţă exterioară.

Scrutinul este unul din principalele modalităţi ale acestei alegeri. De aproape două decenii, dreptul electoral, ca şi dreptul

constituţional – sursa sa principală – suportă asaltul internaţionalizării. În unele convenţii internaţionale, regulile şi principiile

dreptului electoral sunt „revizuite” pentru aplicarea lor de către state şi organizaţii internaţionale.

43. PETIT, JAQUES. – L’Administration face au silence = Administraţia şi tăcerea. În: Revue du

droit public. – nr.4, 2012, p.1104-1118.

Tăcerea (administrabilului, grosso modo) de care administraţia se loveşte este o problemă destul de nouă în dreptul

administrativ francez. Acesta este interesat mai ales de tăcerea pe care administraţia o opune administrabilului. Aceste două

teme simetrice, pun probleme juridice diametral opuse. Tăcerea administraţiei este dominată de întrebarea dacă poate fi

interpretată ca o manifestare de voinţă constitutivă a unui act juridic. De partea cealaltă, administrabilii nu au (în afara unor

ipoteze marginale) putere de decizie în ce priveşte administraţia, contând doar pentru a şti dacă poate fi exercitată în mod

implicit.



44. SALES, ERIC ; YILMAZ, DIDEM. – L’élection du Président de la République au suffrage

universel direct en Turquie = Alegerea Preşedintelui Republicii prin vot universal direct în Turcia. În: Revue

du droit public. – nr.5, 2012, p.1437-1458.

De la înlăturarea sultanatului, urmată imediat de proclamarea primei Republici, problema desemnării şefului statului în Turcia

a fost definitiv stabilită. Parlamentul alege din rândurile sale preşedintele ţării; instituţia în sine nu are o autonomie adevărată,

ci raportează persoana preşedintelui la imaginea lui Attaturk, de la începutul Republicii.

45. SCA�DAMIS, �IKOS. – L’Etat dans l’Union européenne = Statul în Uniunea europeană. În:

Revue du droit public. – nr.5, 2012, p.1339-1380.

Parcursul istoric al statului în Europa, schematic, s-ar rezuma într-o operaţiune subtilă: demitizarea statului modern prin

disocierea de puterea ecleziastică care-i era asociată iniţial, conservându-i puterii, mereu suverană, accentele mistice.

Întreprinderea europeană de după război a avut ca efect frânarea acestei experienţe, expunând statul la un adevăr artificial şi

a-l stopa în noile sale roluri ca stat liberal care face faţă unei pieţe, care s-a adeverit a fi, din ce în ce mai mult, unificată pe

plan global, transnaţional sau internaţional. Piaţa, la rândul ei, a menajat o serie de privilegii, care deşi depăşite azi, nu sunt

mai puţin adevărate, chiar şi numai prin buna ancorare în state non europene.

46. SÉ�AC, CHARLES-EDOUARD. – Le droit à l’oubli en droit public = Dreptul la uitare îndreptul public. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.1156-1170.

Expresia îşi găseşte originea în dreptul privat, în doctrină, şi e atent folosit de judecător în instanţă. Sunt şi instituţii clasice ca

intangibilitatea operelor publice, imprescriptibilitatea urmăririi disciplinare, imprescriptibilitatea arhivelor publice, sau

comemorările naţionale, tot atâtea indicii ale dificilei adaptări a uitării la mediul dreptului public.

47. SERRA�D, PIERRE. – Le contrôle juridictionnel du pouvoir discretionnaire de

l’administration à travers la jurisprudence récente = Controlul juridic al puterii discreţionare aadministraţiei prin intermediul jurisprudenţei recente. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.901-924.

După părerea autorului, în aprecierea faptelor, administraţia poate beneficia de mai multă sau mai puţină libertate. Judecătorul

foloseşte mai multe tehnici de control, majoritatea doctrinelor distingând între patru tehnici: controlul în întregime al calificării

juridice a faptelor, controlul erorii manifeste de apreciere, controlul bilanţului şi controlul de proporţionalitate. Autorul îşi

prezintă consideraţiile pe marginea acestor tehnici de control utilizate de către judecătorul administrativ.

48. SORBARA, JEA�-GABRIEL. – Le silence de l’administration = Tăcerea în administraţie. În:

Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.1078-1088.

Discuţii despre administraţie: aceasta pare a fi tendinţa legală, administrativă şi jurisprudenţială actuală, care reflectă, fără

îndoială, o evoluţie în conceptul însuşi al unei administraţii fondată pe dialog, participare, publicitate. Tot ceea ce este subscris

secretului este marcat de suspiciune. Tăcerea administraţiei devine un atentat la drepturile administraţilor. Pe de altă parte,

tăcerea este adesea, din punct de vedere al administraţiei înseşi, o condiţie de eficienţă. Spre exemplu, deliberările Consiliului

de Miniştri sunt marcate de regula secretului, chiar dacă sunt supuse apoi unui raport. În acest caz, tăcerea poate fi percepută

ca fiind pozitivă.

49. Table ronde organisée le 20 juin 2012. Faculté de droit Jean Monnet, Université Paris-Sud. –

La cause dans le droit des obligations. Droit public, droit privé. = Cauza în dreptul obligaţiilor. Drept public,drept privat. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.827-852.

Masa rotundă „Cauza în dreptul obligaţiilor. Drept public, drept privat” a fost organizată cu prilejul retipăririi de către Facultatea

„Jean Monnet”, la Sceaux (Universitatea Paris Sud), a celei de-a treia ediţii a lucrării apărute în anul 1927 – „La cause des

obligations” (Henri Capitant). Centrele de cercetare de drept public şi privat ale Facultăţii şi Asociaţia Henri Capitant a

prietenilor culturii juridice franceze, care au avut iniţiativa acestui proiect, au dorit să profite de această ocazie, pentru a

rediscuta lucrarea, dar şi noţiunea de cauză, în mod general.

50. VIDAL-�AQUET, ARIA�E. – Le droit du silence. „Les silences interdits ou la norme

imposée” = Dreptul tăcerii. „Tăcerile interzise sau norma impusă”. În: Revue du droit public. – nr. 4, 2012,

p. 1089-1103.

Sunt variate ipotezele în care autoritatea legiuitoare trebuie să se exprime prin adoptarea de acte normative. Ea mai are şi

obligaţia de a modifica sau de a abroga o normă declarată ilegală „ab initio” sau devenită ilegală din cauza noilor circumstanţe

de fapt sau de drept; mai este obligaţia titularilor puterii poliţiei administrative de a-şi exercita atribuţiile, la care se adaugă

obligaţia de transpunere a directivelor UE. Dacă obligaţiile cu accent pe legiferare şi cele de executare a legilor sunt relativ

cunoscute, în schimb obligaţia de a legifera se înscrie astăzi într-un context nou. În consecinţă, în jurul interdicţiei tăcerii

legiuitorului şi a unei eventuale obligaţii normative care decurge de aici, este construit acest articol.



REVUE FRA�ÇAISE DE DROIT CO�STITUTIO��EL

51. BE� ACHOUR, RAFAÂ ; BE� ACHOUR, SA�A. – La transition démocratique en Tunisie:

entre légalité constitutionnelle et légitimité revolutionaire = Tranziţia democratică în Tunisia: întrelegalitatea constituţională şi legitimitatea revoluţionară. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.92,

2012, p.715-732.

În acest articol, autorii îşi propun o mai exactă situare a experienţei tunisiene în contextul a ceea ce numim „primăvara arabă”;

scopul este de a creiona o tipologie a câtorva procese constituţionale care se desfăşoară în regiunea arabă, de aproximativ un

an. Tunisia cunoaşte trei perioade tranzitorii: una „constituţională”, o a doua „consensuală” şi o a treia „democratică”.

52. CO��IL, DAMIE�. – A propos de l’article 23 de la Constitution, fonctions et dysfonctions

d’une disposition constitutionnelle = Articolul 23 din Constituţie, funcţii şi disfuncţii ale unei dispoziţiiconstituţionale. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.92,2012, p.732-756.

Dezvoltarea unei mai mari cooperări, atât între Guvern şi majoritatea parlamentară, cât şi între majoritate şi opoziţie este ca o

nouă provocare constituţională. Revalorizarea instituţiei parlamentare, care a fost unul dintre obiectivele revizuirii Constituţiei

din iulie 2008, ar trebui să se traducă prin regăsirea încrederii în ce priveşte Parlamentul şi membrii săi. Dar acest lucru este

împiedicat de incompatibilitate. Din anul 1958, articolul 23 din Constituţie nu a cunoscut nicio modificare şi poate acum este

momentul.

53. DA�ELCIUC-COLODROVSCHI, �ATAŞA. – Retour sur la question des limites aux

révisions constitutionnelles. De la portée de leur contrôle durant la période de reconstruction étatique

(l’exemple de la Moldavie et de l’Ukraine) = Întoarcere asupra problemei limitelor revizuirii constituţionale.Sfera de aplicare a controlului acestora pe durata reconstrucţiei statului. În: Revue française de droit

constitutionnel. – nr.92, 2012, p.757-784.

Constituţia unui stat – ca şi dreptul în general – trebuie să rămână sensibilă la exigenţele timpului său. Ea trebuie să ţină cont

de dinamismul vieţii politice şi sociale, de noile date sau de noutăţile juridice care afectează caracterul statului. Unele revizuiri

sunt efectuate pentru „îndreptarea erorilor sau a insuficienţelor” evidenţiate cu ocazia punerii în aplicare a textului

constituţional. Lipsurile constituantului originar trebuie, de asemenea, acoperite prin mecanisme instituţionale în scopul creşterii

eficacităţii legii fundamentale. De-a lungul timpului, s-a observat şi o oarecare tendinţă de „perfecţionare” a Constituţiilor. Noile

modificări favorizează apariţia de noi sancţiuni, tot mai detaliate, noi proceduri sau noi mecanisme, menite să garanteze o mai

bună protecţie a drepturilor omului.

54. DURA�THO�, AR�AUD. – Qu’es-ce qu’on micro-Etat aujourd’hui? L’exemple des micro-

Etats d’Océanie = Ce este un micro-stat astăzi? Exemplul micro-statelor din Oceania. În: Revue française de

droit constitutionnel. – nr.92, 2012, p.785-797.

Oceania este o regiune a globului mai puţin cunoscută. Imens spaţiu oceanic, punctat de un „praf de insule”, această întindere

secretă cuprinde o mulţime de state mici, atât de necunoscute, încât juristul nu le menţionează fără o uşoară ironie. Aceste

micro-state bulversează uneori schema tradiţională a juristului, forţat să accepte această realitate şi de care trebuie să ţină

seama, mai ales că ele sunt state membre cu drepturi depline în O.N.U. şi a altor organizaţii internaţionale. Dezbaterile, în

spatele uşilor închise, uneori, asupra acestor state – nu au ajuns să-i facă pe jurişti să le considere ca fiind egale celorlalte.

55. DUSSART, MARIE-LAURE. – La garantie de la propriété à l’épreuve de la Question

prioritaire de constitutionalité = Garanţia proprietăţii la examenul chestiunii prioritare de constituţionalitate.

În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.92, 2012, p.799-819.

Înscrierea proprietăţii în drepturile fundamentale este una dintre problemele cele „mai delicate” ale dreptului constituţional.

Jurisprudenţa nu a făcut decât să adauge dificultăţi. De la hotărârea „Nationalisation” – indiferent care au fost discuţiile

doctrinare până atunci – valoarea constituţională a proprietăţii nu a mai dat naştere contradicţiilor. Totuşi, treizeci de ani mai

târziu, acest drept „fundamental”, „inviolabil şi sacru” cuprinzând una din problemele cele mai vechi ale dreptului, dă iar

prilej de dezbatere. Chestiunea prioritară de constituţionalitate (QPC) a întărit această necesitate. După ce rapid şi logic a

confirmat că articolele 2 şi 17 din Constituţie erau irevocabil în sprijinul QPC, Consiliul Constituţional a trebuit finalmente

să recunoască numeroasele probleme pe care controlul „a priori” nu a ajuns să le înţeleagă.

56. LEMAIRE, FÉLICIE�. – Propos sur la notion de „souveraineté partagé” ou sur l’apparence

de remise en cause du paradigme de la souveraineté = Despre noţiunea de „suveranitate comună” sau deaparenta repunere în cauză a paradigmei de suveranitate. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.92,

2012, p.821-850.

Noţiunea ar putea părea un episod în istoria statelor, o perioadă tranzitorie mai lungă sau mai scurtă. Numeroşi autori, evocând

diferite forme de gestiune comună a unui teritoriu, privesc suveranitatea comună ca pe un statut intermediar între integrare şi

independenţă, menit să dispară odată cu înfiinţarea noului stat, sau cu consolidarea celui existent deja. Dar ideea este reluată

mereu, mai ales că este ataşată de o opinie din ce în ce mai răspândită: permite explicarea acestei forme politice originale, care

este Uniunea Europeană, care, prefigurând o „identitate post-naţională” sau „cosmopolitică”, instituie – apreciază Jean-Marc

Ferry – o suveranitate comună între diferitele state membre, prin intermediul mecanismelor de armonizare şi de coordonare a

politicilor.



REVUE I�TER�ATIO�ALE DE DROIT COMPARÉ

57. ALZAHRA�I, YAHIA. – La responsabilité societale des entreprises en Arabie Saoudite =

Responsabilitatea de societate a întreprinderilor în Arabia Saudită. În: Revue internationale de droit comparé. –

nr.4, 2012, p.923-947.

Autorul se arată preocupat de responsabilitatea întreprinderilor în Arabia Saudită, analizând aspectele obligatorii şi neobligatorii

ale normelor internaţionale, impactul acestora, precum şi aplicarea lor în dreptul saudit.

58. GIORGI�I, GIULIO CESARE. – Le centre des intérêts principaux du débiteur insolvable en

droit comparé = Centrul intereselor principale ale debitorului insolvabil în dreptul comparat. În: Revue

internationale de droit comparé. – nr.4, 2012, p.867-902.

Noţiunea de centru al intereselor principale rămâne esenţială în cadrul mecanismului de universalitate limitată a falimentului

consacrat de Regulamentul CE nr. 1346/2000 privind insolvabilitatea. Autorul consideră că prin determinarea locaţiei exacte

şi a condiţiilor care guvernează transferul său, centrul intereselor principale redevine astăzi un nou standard al dreptului

internaţional al afacerilor, a cărui flexibilitate este indispensabilă pentru a urmări obiectivul material stabilit de către redactorii

celor două instrumente.

59. GOOSSE�S, JURGE�. – Elargissement et diversification du contrôle juridictionnel belge

des actes administratifs = Lărgirea şi diversificarea controlului jurisdicţional belgian al actelor administrative.În: Revue internationale de droit comparé. – nr.4, 2012, p.949-971.

Ca urmare a Acordului instituţional privind cea de-a 6-a reformă a statului belgian (2011), jurisdicţia Consiliului de Stat şi a

altor jurisdicţii administrative va fi extinsă la consecinţele de drept privat a recursurilor în anulare. În conformitate cu intenţiile

prevăzute de Acord, reforma va fi materializată prin intermediul unei modificări a art.144 al Constituţiei. Prezentul studiu

analizează numeroasele implicaţii ale acestei reforme, iar aspectele analizate se vor referi astfel la repartiţia jurisdicţiei între

tribunalele ordinare şi administrative belgiene, lărgirea conţinutului şi diversificarea competenţelor hotărârii judecătorului

administrativ. Autorul consideră că decizia de a-l lăsa, prin intermediul unei revizuiri a art.144 al Constituţiei, pe judecătorul

administrativ să se pronunţe în ceea ce priveşte consecinţele de drept privat ale unui recurs în anulare implică o reorganizare

novatoare şi profundă a peisajului juridic.

60. KEMFOUEDIO BIPELE, JACQUES ; FA�DJIP, OLIVIER. – Le nouveau procès

administratif au Cameroun: réflexion sur le recours gracieux en matière d’urgence = �oul procesadministrativ în Camerun: o reflecţie asupra recursului graţios în materie de urgenţă. În: Revue internationale

de droit comparé . – nr.4, 2012, p.973-993.

În cadrul reformei recente a contenciosului administrativ din Camerun, recursul graţios nu a fost revizuit decât într-o mică

măsură. Totuşi, după părerea autorilor, prin consacrarea formalităţii de recurs graţios în materie de recurs, legiuitorul pare să

fi pus în lumină acest aspect, sursă de incertitudini alimentată de jurisprudenţă. Astfel, recursul graţios rămâne, în principiu,

în vigoare în materie de urgenţă. Astfel, aspectele analizate se referă la excluderea recursului graţios în procedurile de urgenţă

speciale, precum şi exigenţa recursului graţios în cadrul procedurilor de urgenţă accesorii. După părerea autorilor, este vorba

de o măsură care poate permite justiţiei administrative să-şi joace în mod eficient rolul, în procesul de conectare la curentul

universal al gestiunii transparente, modernităţii şi, mai ales, al consolidării statului de drept.

61. LI WA�G. – Protection administrative des valeurs culturelles. L’exemple de la médecine

chinoise = Protecţia administrativă a valorilor culturale. Exemplul medicinei chineze. În: Revue internationale

de droit comparé. – nr.4, 2012, P.903-923.

Astăzi, fără îndoială, medicina tradiţională face parte din moştenirea culturală a naţiunii chineze. Dar, în realitate, statutul său

de patrimoniu cultural nu este dobândit în mod evident. Din ce în ce mai mulţi autori reclamă o reconsiderare a valorilor

filozofice ale medicinei tradiţionale în numele patrimoniului cultural imaterial. Rămâne totodată să fie conciliate valorile

economice şi culturale.

62. RAMBAUD, THIERRY. – Elements de réflexion sur la place des principes du „droit public

musulman”(A’AM FI AL ISLAM) dans l’enseignement du droit constitutionnel = Elemente de reflecţieprivind locul ocupat de principiile „dreptului public musulman” (A’AM FI AL ISLAM) în predarea dreptuluiconstituţional. În: Revue internationale de droit comparé. – nr.4, 2012, p.854-865.

Autorul porneşte de la ideea că prezentarea mai multor sisteme juridice este prin definiţie indispensabilă metodei comparative,

iar luarea în considerare, de către studiile de drept constituţional, a principiilor dreptului public musulman dă naştere unor

întrebări metodologice importante, fiind necesar să fie aduse câteva precizări. Astfel, articolul propune o analiză a locului

ocupat de tradiţiile neoccidentale în predarea dreptului constituţional deschis pluralităţii culturilor constituţionale şi juridice,

în cadrul cărora principiile „dreptului public musulman” ar putea să-şi găsească locul. Printre acestea, conceptele de „consultare

(choura) sau de interes general (ijtihad) sunt subliniate în mod special.



REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL

63. AUBRY, MARIE-CHRISTI�E. – Retour sur la caducité en matière contractuelle = Întoarcereasupra caducităţii in materie contractuală. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.4, 2012, p. 625-650.

Prezentată ca fiind un mecanism de stingere neretroactivă a contractului rezultat prin dispariţia unui element condiţionând

validitatea sau perfectarea lui după acordul părţilor, caducitatea pare a aparţine sferei noţiunilor depăşite din dreptul nostru.

Totuşi, caducitatea contractuală rămâne în actualitate, atât timp cât este folosită de doctrină şi de jurisprudenţă. Când caducitatea

rezultă din dispariţia ulterioară formării convenţiei, a unui element esenţial, toate valenţele sale trebuie exploatate. Mai mult,

ea provoacă stingerea obligaţiilor, cu excepţia celor care îşi găsesc cauza chiar în evenimentul însuşi, putând antrena restituiri

fără a fi necesară fundamentarea lor pe retroactivitate.

64. BOUGEROL-PRUD’HOMME, LAETITIA. – Réflexions sur le paiement à l’épreuve de la

monnaie scripturale = Reflecţii asupra plaţilor efectuate cu monedă scripturală. În: Revue trimestrielle de droit

civil. – nr.3, 2012, p.439-459.

Dezvoltarea monedei scripturale impune reînnoirea reflecţiei asupra noţiunii de plată şi data ei. Utilizarea sa presupune

satisfacerea creditorului în intervalul de la câteva ore la câteva zile de la plata efectuată de debitor. Jurisprudenţa nu ţine cont

de caracterul succesiv a plăţii decât în materia cecurilor. Totuşi, generalizarea raţionamentului la plăţile cu monedă scripturală

este de dorit, în aşa fel încât să se ţină cont de data la care debitorul declanşează un proces irevocabil de plată şi nu de data la

care primeşte plata creditorul. O asemenea analiză permite precizarea regimului de plăţi în funcţie de rezultat. Dezvoltarea

monedei scripturale impune reînnoirea reflecţiei asupra noţiunii de plată şi data realizării ei.

65. DROS WILLIAM. – Une approche structurale de la propriété = O abordare structurală aproprietăţii. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr. 3, 2012, p.419-437.

Proprietatea beneficiază astăzi de o nouă abordare, diferită de cea clasică, dar incertitudinile reprezintă un teren fertil pentru

controverse, autorul propunând o abordare structurală a proprietăţii.

66. MEILLER, ERIC. – L’universalité de fait = Universalitatea de fapt. În: Revue trimestrielle de

droit civil. – nr.4, 2012, p.651-675.

Doctrina are opinii diferite în ce priveşte universalitatea de fapt: este fond de comerţ sau portofoliu de valori mobiliare. Dar

această dezbatere nu este maniera corectă de a dezbate problema. Înainte de a se întreba asupra aplicaţiilor, trebuie să se ajungă

la o imagine clară a înseşi universalităţii de fapt. Căci se va dovedi a fi o falsă problemă. În mod obişnuit, este definită ca fiind

un ansamblu distinct de componentele sale, dar fără pasiv, în opoziţie cu universalitatea de drept. Această concepţie nu este

totuşi verificată în practică. Ea nu este decât o reluare deformată a tradiţiei. Universalitatea de fapt este totuşi o realitate

juridică. Este chiar posibil a se demonstra că această calificare câştigă aplicabilitatea unui oarecare regim. Pentru a înţelege,

ar trebui revizuită concepţia obişnuită a universalităţii de fapt şi sublinierea că aceasta este o variantă de lucru compusă.

67. �AJJAR, IBRAHIM. – La potestativité = Potestativitatea. În: Revue trimestrielle de droit civil. –

nr.4, 2012, p.601-623.

Aceste note de lectură încearcă o analiză a dezvoltării regimului juridic al dreptului potestativ. Două sunt domeniile reţinute:

situaţia născută din contractul de promisiune de vânzare şi comportamentul în executarea prerogativelor unilaterale din contract.

Doctrina şi jurisprudenţa, într-o confruntare radicală faţă în faţă, nu au ajuns la rezolvarea diferendului. În schimb, unele opinii

exprimate în hotărâri ale Curţii de Casaţie asupra comportamentului contractual au deschis calea unei reflecţii asupra lipsei

de loialitate. Ar fi fost preferabilă izolarea potestativităţii ca tehnică, pentru a nu face loc unui amestec între terminologia

juridică şi fundamentele prerogativelor unilaterale. Puterea cuvintelor este, în acest caz, cea care clasifică categorii juridice.

68. SEYMOUR, CHRISTI�E. – La jurisprudence relative à l’articulation des articles 1386 et

1384, alinéa 1-er, du code civil. L’instrumentalisation de la règle „Specialia generalibus derogant” (1) =

Jurisprudenţa privind articularea articolelor 1386 şi 1384, alineatul I ale Codului civil. Instrumentalizarearegulii „Specialia generalibus derogant” (1). În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.3, 2013, p.461-480.

În conformitate cu art.1386 al Codului civil francez, un proprietar al unei clădiri este răspunzător pentru prejudiciul cauzat de

degradarea acesteia, dacă acest lucru s-a produs în urma unei defect de întreţinere sau a unui viciu de construcţie. Denunţând

anacronismul normei, majoritatea doctrinei este favorabilă abrogării sale legislative. Studiul îşi propune să aducă o nouă

clarificare asupra acestui aspect, în cauză fiind jurisprudenţa privind articularea textului cu principiul general al responsabilităţii

pentru starea lucrurilor, care se bazează pe o veritabilă instrumentalizare a maximei „specialia generalibus derogant”.

Instrumentalizarea nu este asumată de Curtea de Casaţie franceză, ceea ce face ca prioritatea să fie cea a unei despăgubiri mai

bune a victimelor clădirilor aflate în stare de degradare.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCO�OMIQUE

69. FORTI, VALERIO. – Le fractionnement abusif du contrat de consommation = Separareaabuzivă a contractului de consum. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.3,

2012, p.433-453.

Reforma creditului de consum intrată în vigoare în mai 2011 a crescut numărul de ipoteze de excludere a regimului de protecţie

a consumatorului, şi, în absenţa unor praguri determinate, tehnica de separare a contractului în mai multe acte juridice a devenit



un instrument la care profesionistul ar putea apela, în scopul ocolirii dispoziţiilor de ordine publică. În absenţa unei reguli

exprese, regimul clauzelor abuzive pune la îndemâna judecătorului instrumente pentru a contracara această practică. Aplicarea

regimului de protecţie a consumatorului depinde în ultimă instanţă de existenţa unui anume tip de prestare sau serviciu, inclusiv

atunci când aceasta rezultă din încheierea mai multor acte juridice. Atingerea adusă echilibrului global de operaţiunea

economică poate fi astfel sancţionată: eradicarea clauzelor abuzive ar permite reintegrarea conţinutului predefinit al contractului

de consum.

70. LECOURT, BE�OÎT. – La gratuité et le droit des affaires = Gratuitatea şi dreptul afacerilor.

În: revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.3, 2012, p.455-474.

Noţiunea de gratuitate are un element de specificitate în lumea afacerilor, deoarece se înscrie într-o politică de îmbogăţire,

interesul comerciantului fiind imediat sau diferit. Acest interes, care caracterizează gratuitatea comercială, îi determină regimul.

De aici, trebuie distinse efectele gratuităţii pentru întreprindere şi efectele acesteia faţă de terţi. În cadrul administrării

întreprinderii, existenţa unui interes în acest sens este clar precizat, ceea ce legitimează operaţiunile realizate cu titlu gratuit.

În schimb, în raporturile cu terţii, gratuitatea purtând amprenta interesului, devine suspectă, ceea ce justifică stricta

reglementare, fie că terţii sunt beneficiari (consumatori) fie o suportă (în cazul concurenţei).

71. LIKILLIMBA, GUY-AUGUSTE. – L’agent des sûretés en droit OHADA = Ofiţerul de conturiîn dreptul OHADA. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.3, 2012, p.475-503.

Actor esenţial pentru constituirea, înscrierea, gestiunea, şi dacă este cazul, pentru realizarea asigurărilor care garantează plata

creditelor denumite consorţiale sau consimţite, în cadrul unor negocieri bancare, ofiţerul de conturi îşi găseşte corespondentul

în majoritatea sistemelor juridice şi financiare contemporane. Chiar dacă se ridică voci din mediul universitar sau al

practicienilor specialişti francezi care cer reforma articolului 2328-1 din Codul civil referitor la ofiţerul de conturi, dreptul

OHADA (Organizaţia pentru Armonizarea în Africa a Dreptului Afacerilor) tocmai l-a instituit, definindu-i precis regimul

juridic. Totuşi, identificarea ofiţerului de conturi rămâne dificilă, întrucât împrumută caracteristici din mandat, fiducie, contract

de comision, solidaritate activă, din „parallel debt”-ul anglo-saxon, reprezentant fiduciar din dreptul luxemburghez, dar

diferenţiindu-se în acelaşi timp.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�

72. ALLEMA�D, FRÉDÉRIC. – La faisabilité juridiques des projets d’euro-obligations =Fezabilitatea juridică a proiectelor de euro-obligaţii. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.3, 2012,

p.553-594.

Responsabilitatea individuală a statelor membre în faţa obligaţiilor lor financiare stă în centrul regimului de disciplină financiară

reţinut de Uniunea Economică şi Monetară. Ineficienţa trecută a mecanismelor de prevenire a deficienţelor şi a datoriilor

publice excesive, accentuată de conjunctura actuală, plasează, de la începutul anului 2010, mai multe state membre în faţa unui

risc de insolvabilitate. Pericolele pentru buna funcţionare a zonei euro duc la o repunere în cauză a responsabilităţii individuale

în profitul unei responsabilităţi colective în ceea ce-l priveşte pe creditor.

73. PRIETO, CATHERI�E. – Procéssus d’intégration renforcée dans la zone euro et pacte pour

la croissance et l’emploi pour toute l’Union = Procesul de integrare consolidată în zona euro şi Pactul pentrucreştere economică şi locuri de muncă pentru întreaga Uniune. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.

3, 2012, p.549-553.

Editorialul, care vizează procesul de integrare consolidată în zona euro şi Pactul de creştere economică, evidenţiază faptul

acestea sunt legate şi distincte în acelaşi timp, în ceea ce priveşte valoarea lor. Materialul de faţă propune atenţiei o analiză a

efectelor acestui proces.

74. RU�AVOT, MARIE-CLOTILDE. – L’oxymore, nouvel exercice de style pour CIJ: un avis

inattendu pour une solution sans surprise = Oximoronul, noul exerciţiu de stil al CIJ: o opinie neaşteptatăpentru o soluţie fără surprize. În: Journal du droit international. – nr.3, 2012, p.859-886.

Opinia dată la 1 februarie 2012 formalizează alegerea CIJ de a da curs cererii FIDA (Fondului Internaţional de Dezvoltare

Agricolă) la recursul împotriva hotărârii TAOIT (Tribunalul Administrativ al Organizaţiei Internaţionale a Muncii). Cu toate

acestea, pe fond, CIJ nu a căutat cu adevărat să răspundă problemelor ridicate de instituţia specializată. Mai mult, CIJ pare a-şi

fi exercitat competenţa de o manieră consultativă, pentru a nu trebui să dea o hotărâre la recursul TAOIT. Atât sub aspectul

formei, cât şi pe fond, opinia decepţionează. Contribuţia sa esenţială constă în consideraţiile preliminare. Curtea caută înainte

de toate să invoce abrogarea procedurii de recurs împotriva hotărârilor TAOIT. Ea denunţă în mod particular arhaismul acestei

proceduri, ţinând cont de evoluţia generală a dreptului internaţional privind statutul indivizilor. Şi aceasta pentru că în „cauză”,

avizul minimizează problemele de fond. CIJ se mărgineşte a constata că acordul privind cazarea între instituţiile internaţionale

se multiplică, dar fără o reală coerenţă. Curtea ratează ocazia de a aduce clarificări în materia ultimelor evoluţii ale fenomenului

instituţional internaţional, chiar în momentul în care speţa îi oferea ocazia de a confrunta o organizaţie internaţională

clasică(FIDA) cu forme mai suple de instituţionalizare a relaţiilor internaţionale (Conferinţa părţilor), inclusiv cele fără

personalitate (Mecanismul mondial).



Cărţi recent achiziţionate deBiblioteca Consiliului Legislativ

Bibliografie indexată1

1 – ATHA�ASIU, ALEXA�DRU ; VLĂSCEA�U, A�A-MARIA. – Cumulul pensiei cu venitul

profesional : privire specială asupra cazului judecătorilor Curţii Constituţionale / Alexandru Athanasiu;

Ana-Maria Vlăsceanu. – Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2012. – 54 p. – ISBN 978-606-18-0118-3 : 11,92 lei

SUBIECT: cumulul salariului cu pensia; Curtea Constituţională.

349.3/A91

2 – BOTEZ, DA�. – Audiera martorilor în procesul penal. Procedee tactice. Practica judiciară.

Formulare pentru audiere / Dan Botez. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2012. – 310 p. – ISBN 978-

973-127-975-6 : 33,60 lei

SUBIECT: audiere martor; mijloace de probă; drept procesual penal; martor protejat; noul Cod de procedură penală.

343.143/B72

3 – CHIŞ, A�DREA A��AMARIA. – Publicitatea imobiliară în concepţia noului Cod civil /

Andreea-Annamaria Chiş. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2012. – 294 p. – ISBN 973-606-522-853-5 : 31,20

lei

SUBIECT: publicitate imobiliară; carte funciară; noul Cod civil.

349.4/C46

4 – Codul de procedură civilă / Ministerul Justiţiei. – ediţie oficială 2012. – Oneşti : Editura Magic

Print, 2012. – 484 p. – ISBN 978-606-622-048-4 : 10 lei

SUBIECT: drept procesual civil; Cod de procedură civilă; Legea nr.134/2010.

347.9(094.4)/C60

5 – DUMITRAŞCU, AUGUSTI�A. – Dreptul Uniunii Europene şi specificitatea acestuia / Mihaela

Augustina Dumitraşcu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2012. – 262 p. – ISBN 978-973-127-871-1 :

24 lei

SUBIECT: Uniunea Europeană; Comunităţile Europene; globalizare; ordine juridică europeană; dreptul Uniunii Europene.

341.217(4)UE/D90

6 – GÂLEA, IO�. – Tratatele Uniunii Europene: comentarii şi explicaţii / Ion Gâlea. – Bucureşti :

Editura C. H. Beck, 2012. – 550 p. – ISBN 978-973-115-991-1 : 95,20 lei

SUBIECT: tratatul UE; Parlament european; Consiliul European; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; Banca Centrală

Europeană; competenţă comunitară.

341.217(4)UE/G15

7 – IO�IŢĂ, GHEORGHE-IULIA� ; IO�IŢĂ-BURDA, ŞTEFA�IA-DIA�A. – Dreptul protecţiei

mediului / lect. univ. dr. Gheorghe-Iulian Ioniţă; asist. univ. drd. Ştefania-Diana Ioniţă-Burda. – ediţia a 2-a,

revăzută şi adăugită. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2012. – 462 p. – ISBN 978-973-127-982-4 : 40 lei

SUBIECT: dreptul mediului; protecţia mediului; resurse naturale.

349.6/I-68

8 – LUPAŞCU, DA� ; CRĂCIU�ESCU, CRISTIA�A-MIHAELA. – Drptul familiei / Dan

Lupaşcu; Cristiana Mihaela Crăciunescu. – ediţia a II-a, amendată şi actualizată. – Bucureşti : Editura Universul

Juridic, 2012. – 482 p. – ISBN 978-973-127-932-9 : 49,60 lei

SUBIECT: dreptul familiei; noul Cod civil.

347.6/L93



1

Lucrare realizată de Mihaela BORA, Consiliul Legislativ.

9 – �ICOLAE, MARIA�. – Codex Iuris Civilis / conf.univ.dr. Marian Nicolae. – Bucureşti : Editura

Universul Juridic, 2012. – vol. – ISBN 978-973-127-740-0

Tomul I : �oul Cod civil / conf.univ.dr. Marian Nicolae. – Ediţie critică. – Bucureşti : Editura Universul

Juridic. – 2012. – CXCVI + 842 p. – ISBN 978-973-127-741-7 : 140 lei.

Tomul II : Legi conexe (derogatorii şi complementare) �oului Cod civil / conf.univ.dr. Marian

Nicolae. – Bucureşti : Editura Universul Juridic. – 2012. – 1616 p. – ISBN 978-973-127-809-4 : 180 lei.

SUBIECT: Cod civil.

347/N60

10 – �oul cod penal comentat. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2012. – 2 vol. – ISBN 978-973-

127-657-1

Vol. I : Partea generală. – Bucureşti : Editura Universul Juridic. – 2012. – 884 p. – ISBN 978-973-127-

658-8 : 98,40 lei.

Vol. II : Partea specială. – Bucureşti : Editura Universul Juridic. – 2012. – 1270 p. – ISBN 978-973-

127-838-41 : 100 lei.

SUBIECT: noul Cod penal; lege penală; infracţiune; pedeapsă.

343(094.4)/N89

11 – POPA, IO�UŢ-FLORI�. – Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor în �oul Cod civil / Ionuţ-

Florin Popa. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2012. – 340 p. – ISBN 978-973-127-717-2 : 39,20 lei

SUBIECT: contract; drept civil; rezoluţiune; reziliere contract; noul Cod civil; drept comparat.

347.4/P79

12 – STOICA, LUMI�IŢA CRISTI�A. – Ineficacitatea actului juridic civil. Practică judiciară /

Luminiţa Cristina Stoica. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 2 vol. – ISBN 978-606-522-111-6

I. �ulitatea / Luminiţa Cristina Stoica. – Bucureşti : Editura Hamangiu. – 2009. – 604 p. – ISBN 978-

606-522-112-3 : 38,40 lei.

SUBIECT: drept civil; act juridic civil; practică judiciară.

347/S-88

13 – ŢĂ�DĂREA�U, �ICOLETA. – Insolvenţa în reglementarea Legii nr. 85/2006 : comentarii,

doctrină, jurisprudenţă / dr. Nicoleta Ţăndăreanu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2012. – 488 p. –

ISBN 978-973-127-721-9 : 60 lei

SUBIECT: insolvenţă; Legea nr.85/2006.

347.736/T19

14 – VEDI�AŞ, VERGI�IA ; CIOCHI�Ă, DA�IELA. – Apel la demnitate şi normalitate / Verginia

Vedinaş; Daniela Ciochină. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2012. – 118 p. – ISBN 978-973-127-

993-0 : 12 lei

82/V40

15 – VIDA, IOA� ; VIDA, IOA�A CRISTI�A. – Puterea executivă şi administraţia publică /

prof.univ.dr. Ioan Vida; drd. Ioana Cristina Vida. – Cluj Napoca : Editura Cordial Lex, 2012. – 422 p. – ISBN

978-606-8245-70-6 : 60 lei

SUBIECT: putere executivă; guvern; drept public; drept administrativ; preşedinte; administraţie publică; administraţie de stat;

control parlamentar; administraţie publică locală.

342.9/V56

16 – VIOREL, LIVIU-ALEXA�DRU ; VIOREL, GEORGEA�A. – �oul cod de procedură civilă /

Liviu-Alexandru Viorel; Georgeana Viorel. – Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2012. – vol. – ISBN 978-606-18-

0092-3

Vol.1 : Fundamentele : art. 1-248 : comentarii şi explicaţii / Liviu-Alexandru Viorel; Georgeana Viorel. –

Bucureşti : Editura C. H. Beck. – 2012. – 634 p. – ISBN 978-606-18-0092-3 : 103,20 lei.

347.9(094.4)/V65



Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711

Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului

Legislativ

Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,

Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare

�icolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat

Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim

Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim

Cezar Manda, consilier, Departamentul pentru Armonizarea Legislaţiei

cu Reglementările Uniunii Europene

�Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Maria Luiza Manea

Svetlana Baciu

Lucica Violeta �iculae

Mihaela Bora

� Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei,

ci doar opinii personale ale autorilor.

ISSN 1583-3178

Repertoriul legislaţiei României - evidenţă oficială...

Documents

Transcript of Repertoriul legislaţiei României - evidenţă oficială...