REOVIROZE

Reovirozele sunt entităţi infecţioase produse de virusuri dinfamilia Reoviridae, genurile Orthoreovirus (Reovirus), Orbivirus şiRotavirus. Sunt virusuri rar răspândite la toate speciile animale, careconţin ARN, au dimensiuni de 60-80 nm şi tropism pentru tractusulrespirator şi digestiv.

Familia Genul Specia Entitatea determinată

Reoviridae

Orthoreovirus (Reovirus)

Reovirusuri aviare 1-9 Tenosinovita aviarăAlte infecţii cu reovirusuri

Reovirusuri mamifere Pneumo-enterită cu reovirusbovin

Orbivirus

V. bluetonque 1-24 Boala limbii albastre

V. pestei ecvine Pesta ecvină africanăV. Chuzan Boala ChuzanV. Bolii hemoragice a

caprinelorBoala hemoragică epizootică la

capre

V. Ibaraki Boala Ibaraki

Rotavirus

V. diareei neonatale aviţeilor

Diarea cu rotavirusuri a viţeilor

V. diareei neonatale apurceilor

Diarea cu rotavirusuri a purceilor

Bolile produse de reovirusuri

Infecţii cu reovirusuri la păsări

Infecţiile cu reovirusuri din genul Orthoreovirus sunt larg răspânditela păsări.

Deosebit de important este faptul că pe baza transmisibilităţii lorverticale, reovirusuriie pot constitui contaminanţi potenţiali ai embrionilor şiculturilor celulare aviare, folosite atât în cercetare cât şi mai ales în producţiavaccinurilor vii.

Deşi sunt foarte răspândite, totuşi, până în prezent la puii de găină afost descrisă o singură entitate produsă de reovirusuri, fie singure, fie înasociaţie cu alţi germeni infecţioşi, şi anume Tenosinovita aviară (artritavirală).

Tenosinovita aviară(Avian tenosynovitis)

Tenosinovita aviară sau artrita virală, este o boală infecţioasă apăsărilor de carne, caracterizată prin infectarea membranelor sinoviale, a tecilortendinoase şi a miocardului.

Boala a fost semnalată pentru prima dată în 1957, în S.U.A. şiizolarea agentului etiologic.

Ulterior, prezenţa reovirusurilor a fost semnalată în Italia, Olanda,Argentina, Australia, Anglia, Japonia, Brazilia, Germania, Franţa, Jugoslavia.

Importanţa bolii constă în:

- morbiditatea ridicată,

- pierderile provocate prin diminuarea sporului în greutate;

- procentului relativ crescut de mortalitate, care poate ajungeuneori la 10%.

Etiologie

Agentul etiologic este un Orthoreovirus (Reovirus), cu simetrieicosaedrică.

Tulpinile izolate de la păsări diferă antigenic de cele izolate de lamamifere şi om. Spre deosebire de acestea nu au proprietăţi hemaglutinante.

S-au descris 11 serotipuri distincte antigenic, din care 5 în Japonia şi 4în SUA.

Patogenitatea virusului este foarte diferită, identificându-se tulpini cuvirulenţă ridicată, intermediară, scăzută sau apatogene.

Tenosinovita este produsă de serotipul 1.

Aceste virusuri sunt foarte rezistente la acţiunea diferiţilor factorifizico-chimici, rezistă la eter, cloroform, sunt inactivate de alcool etilic 70%şi de o soluţie 0,5% de iod organic.

Reovirusurile aviare se pot replica:

- în culturi celulare aviare unde se produce efect citopatic;

- pe embrioni de găină. Pe oul embrionat virusul poate fi cultivatprin inocularea intravitelină sau pe membrana corioalantoidienă.

Calea vitelină este preferată pentru izolarea iniţială.

Infecţia duce la moartea embrionilor după 3-4 zile la cei inoculaţiintravitelin şi la 7-8 zile după inocularea pe membrana corioalantoidiană.

Caractere epizootologice

În condiţii naturale tenosinovita afectează numai puii de găină, dupăvârsta de 4 săptămâni, până la 14-16 săptămâni.

La broileri apare la 6-7 săptămâni şi are o mare difuzibilitate(morbiditate de 100%). În schimb, mortalitatea este mult mai redusă,aproximativ 1-2%.

Sursele de infecţie sunt reprezentate de puii bolnavi, care eliminăcantităţi mari de virus prin fecale şi care pot rămâne purtători şi eliminatori devirus timp de până la 289 zile.

Contaminarea se realizează mai ales pe cale digestivă priningerarea de apă sau furaje contaminate şi într-o mai mică măsură pe calerespiratorie.

Se pare că ouăle provenite de la păsările bolnave şi purtătoare devirus, în timpul incubaţiei, pot juca un rol important în transmiterea infecţiei(transmitere verticală).

Tabloul clinic

Perioada de incubaţie, în infecţia experimentală, în funcţie de caleade inoculare, diferă de la 1-11 zile.

Clinic, boala evoluează acut, cronic şi inaparent.

Primele semne constau în:

- inflamaţia bilaterală a fasciculelor tendinoase (flexorul digital şiextensorul metatarsului),

- îngroşarea zonei de deasupra metatarsului, tumefacţiaarticulaţiilor şi adesea ruperea tendonului gastrocnemien;

- jenă în mers şi evitarea deplasării. Păsările se aglomerează înjurul alimentatoarelor şi adăpătorilor, evitând să se deplaseze prea mult dinpreajma lor.

Boala durează 1-3 săptămâni, după care păsările se pot vindeca,sau evoluează spre vindecare.

Tabloul anatomopatologic

La necropsie se evidenţiază un edem puternic, inflamator, cu exsudatpurulent în jurul tendoanelor.

Diafizele metatarselor apar îngroşate, ca o consecinţă a osteoperiartritei.Articulaţiile tarsiene şi femuro-tibiale apar tumefiate şi conţin un exces de lichidgalben-brun, sanguinolent, uneori purulent; membrana sinovială prezintă peteşii.

La capătul distal al tibiei apar eroziuni în cartilagiul articular.

La unele păsări, tendonul gastrocnernien apare rupt, iar teciletendinoase sunt tumefiate.

Leziunile microscopice sunt limitate la membrana sinovială,tendoane, articulaţii şi cord.

În evoluţia acută se observă hipertrofia şi hiperplazia celulelorsinoviale. Membrana sinovială este infiltrată.

În formele cronice se instalează o fibroză a membranelortendinoase şi o inflamaţie granulomatoasă care invadează toate ţesuturilelimitrofe.

Examenul miocardului poate evidenţia prezenţa infiltraţiilor celulareşi proliferări de celule reticulare.

Diagnosticul

Se confirmă prin rezultatele examenelor de laborator (virusologic şiserologic).

Izolarea virusului se face pe ouă embrionate de găină, pe culturicelulare renale de pasăre, sau pe pui de găină.

Pentru identificarea infecţiei la păsările trecute prin boală, ca şipentru supravegherea efectivelor, se folosesc testele serologice:

- testul de precipitare în gel de agar,

- testul de seroneutralizare,

- imunofluorescenţa directă şi

- ELISA.

Diagnostic diferenţial

Cu următoarele entităţi morbide:

- sinovita infecţioasă, produsă de Mycoplasma sinoviae secaracterizează prin afectarea articulaţiilor, în timp ce tenosinovita secaracterizează printr-o îngroşare accentuată bilaterală a tecilor tendinoase aleflexorului digital şi a extensorului metatarsului;

-artritele bacteriene (stafiiococice, streptococice, pasteurelice,salmonelice, etc), afectează obişnuit o singură articulaţie. Rezultatulexamenului bacteriologic şi virusologic este edificator.

Profilaxia

Măsurile de prevenire nespecifice sunt cele general valabile în bolileinfecţioase.

La puii de carne principiul tehnologic al popularii şi depopulării totaleeste absolut indispensabil.

Prin curăţenia mecanică şi dezinfecţii riguroase se poate preveniinfectarea seriilor succesive de păsări dintr-un adăpost.

Trebuie luate măsuri riguroase de control ale ouălor de incubat.

La incubator se vor introduce numai ouă provenite de la găiniîndemne.

S-a încercat şi imunoprofilaxia.

La noi în ţară, pentru prevenirea tenosinovitei la puii de găină se preparăvaccinul "Reoromvac" (vaccin viu liofilizat, contra tenosinovitei), constituit dintr-osuspensie liofilizată de virus, tulpina 1113, obţinută pe culturi de fibroblaste deembrioni de găină SPF.

Prima vaccinare se efectuează obişnuit la vârsta de 7-10 zile, în doză de0,2 ml, subcutanat, în regiunea cefei sau intramuscular. Vaccinarea de rapel seaplică la vârsta de 12-15 săptămâni, individual, subcutanat sau intramuscular îndoză de 0,5 ml/pui sau în apa de băut.

Pentru vaccinarea păsărilor de reproducţie în vârstă de 18-22 săptămânise foloseşte vaccinul „Reovacol”. Vaccinul se administrează pe cale subcutanată înregiunea cefei sau intramuscular, în doză de 0,5 ml, după ce în prealabil au fostimunizate cu „Reoromvac”. Vaccinul este constituit dintr-o suspensie de virus altenosinovitei, tulpinile 1133 şi 2408 (lichid de culturi celulare), inactivată cu formolşi încorporată cu adjuvant uleios.

Se mai foloseşte şi vaccinul „Nobilis Reo 2177”, reprezentat de tulpina vienepatogenă 2177 de reovirus. Se administrează subcutanat în partea dorsală agâtului, intramuscular în muşchii pieptului sau coapsei, în doză de 0,2 ml/pasăre.

Combaterea

Până în prezent nu există tratament specific.

În focar, se izolează puii cu simptome clinice şi se sacrifică.

După sacrificare şi după depopularea adăposturilor se fac dezinfecţii riguroase.