regulament_967_2008

2
I (Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie) REGULAMENTE REGULAMENTUL (CE) NR. 967/2008 AL CONSILIULUI din 29 septembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37 alineatul (2), având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European, întrucât: (1) Regulamentul (CE) nr. 834/2007 ( 1 ) a introdus norme referitoare la indicațiile obligatorii de menționat pe produsele ecologice, care includ, începând cu 1 ianuarie 2009, utilizarea siglei Comunității pe alimentele pream- balate, în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv. (2) Sigla Comunității, astfel cum este descrisă în anexa V la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 din 24 iunie 1991 al Consiliului privind metoda de producție agricolă ecologică și indicarea acesteia pe produsele agricole și alimentare ( 2 ) ar putea fi confundată cu alte sigle utilizate în cazul indicațiilor geografice protejate și al denumirilor de origine protejate în temeiul Regula- mentului (CE) nr. 1898/2006 al Comisiei din 14 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare ( 3 ) și cu sigla utilizată în cazul specialităților tradiționale garantate definite în Regulamentul (CE) nr. 1216/2007 al Comisiei din 18 octombrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 509/2006 al Consi- liului privind specialitățile tradiționale garantate din produse agricole și alimentare ( 4 ). (3) Este important pentru percepția consumatorilor să se garanteze o etichetare informativă care să conțină o siglă comunitară distinctă și atrăgătoare, care să simbo- lizeze producția ecologică șisă identifice cu claritate produsele. Crearea unei astfel de sigle și promovarea acesteia în rândul publicului necesită o anumită perioadă de timp. (4) Pentru a nu impune sarcini financiare și organizaționale inutile asupra operatorilor economici, ar trebui amânată utilizarea obligatorie a siglei Comunității până la crearea noii sigle comunitare. Prezenta decizie nu împiedică operatorii economici să utilizeze benevol actuala siglă, descrisă în anexa V la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91. (5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 834/2007 ar trebui să fie modificat în consecință, ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 La articolul 42 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 se adaugă următorul paragraf: Cu toate acestea, articolul 24 alineatul (1) literele (b) și (c) se aplică de la 1 iulie 2010.RO 3.10.2008 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 264/1 ( 1 ) JO L 189, 20.7.2007, p. 1. ( 2 ) JO L 198, 22.7.1991, p. 1. ( 3 ) JO L 369, 23.12.2006, p. 1. ( 4 ) JO L 275, 19.10.2007, p. 3.

description

regulament_967_2008

Transcript of regulament_967_2008

Page 1: regulament_967_2008

I

(Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie)

REGULAMENTE

REGULAMENTUL (CE) NR. 967/2008 AL CONSILIULUI

din 29 septembrie 2008

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 privind producția ecologică și etichetareaproduselor ecologice

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, înspecial articolul 37 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1) Regulamentul (CE) nr. 834/2007 (1) a introdus normereferitoare la indicațiile obligatorii de menționat peprodusele ecologice, care includ, începând cu 1 ianuarie2009, utilizarea siglei Comunității pe alimentele pream­balate, în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera(b) din regulamentul respectiv.

(2) Sigla Comunității, astfel cum este descrisă în anexa V laRegulamentul (CEE) nr. 2092/91 din 24 iunie 1991 alConsiliului privind metoda de producție agricolăecologică și indicarea acesteia pe produsele agricole șialimentare (2) ar putea fi confundată cu alte sigleutilizate în cazul indicațiilor geografice protejate și aldenumirilor de origine protejate în temeiul Regula­mentului (CE) nr. 1898/2006 al Comisiei din14 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicarea Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliuluiprivind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor

de origine ale produselor agricole și alimentare (3) și cusigla utilizată în cazul specialităților tradiționale garantatedefinite în Regulamentul (CE) nr. 1216/2007 al Comisieidin 18 octombrie 2007 de stabilire a normelor deaplicare a Regulamentului (CE) nr. 509/2006 al Consi­liului privind specialitățile tradiționale garantate dinproduse agricole și alimentare (4).

(3) Este important pentru percepția consumatorilor să segaranteze o etichetare informativă care să conțină osiglă comunitară distinctă și atrăgătoare, care să simbo­lizeze producția ecologică și să identifice cu claritateprodusele. Crearea unei astfel de sigle și promovareaacesteia în rândul publicului necesită o anumităperioadă de timp.

(4) Pentru a nu impune sarcini financiare și organizaționaleinutile asupra operatorilor economici, ar trebui amânatăutilizarea obligatorie a siglei Comunității până la creareanoii sigle comunitare. Prezenta decizie nu împiedicăoperatorii economici să utilizeze benevol actuala siglă,descrisă în anexa V la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91.

(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 834/2007 ar trebuisă fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 42 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 se adaugăurmătorul paragraf:

„Cu toate acestea, articolul 24 alineatul (1) literele (b) și (c) seaplică de la 1 iulie 2010.”

RO3.10.2008 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 264/1

(1) JO L 189, 20.7.2007, p. 1.(2) JO L 198, 22.7.1991, p. 1.

(3) JO L 369, 23.12.2006, p. 1.(4) JO L 275, 19.10.2007, p. 3.

Page 2: regulament_967_2008

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statelemembre.

Adoptat la Bruxelles, 29 septembrie 2008.

Pentru ConsiliuPreședinteleM. BARNIER

ROL 264/2 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 3.10.2008