Reglementari Si Proceduri Actuale in Romania Privind Auditul Public Intern

CAPITOLUL II

REGLEMENTĂRI ŞI PROCEDURI ACTUALE ÎN ROMÂNIA PRIVIND AUDITUL PUBLIC INTERN

2.1. Reglementări internaţionale privind auditul şi auditul public intern

2.1.1. Conceptul de audit, audit public intern şi legăturile dintre ele

Cuvântul „audit” provine din latină, unde „audire” înseamnă a asculta. Scopul principal al acestor „ascultări” îl constituia prevenirea unor acte de fraudă ale persoanelor însărcinate cu administrarea banilor publici (chestori). Istoricii sunt de părere că primele registre cu caracter contabil datează de aproape 6.000 ani şi acestea au aparţinut civilizaţiei asiro-babilonene, prin care era reglementată activitatea de comerţ (codul lui Hammurabi).

Evoluţia auditului este redată în tabelul 1.1:Tabel 1.1 Periodizarea istoriei auditului

PERIOADA OBIECTIVELE AUDITULUIMOD DE

VERIFICARE

IMPORTANŢA CONTROLULUI

INTERNAntică – 1.500 Detectarea fraudelor Detaliat Nerecunoscut1.500 – 1.850 Detectarea fraudelor Detaliat Nerecunoscut1.850 – 1.905 Detectarea fraudelor, detectarea

erorilor fundamentaleCâteva testări, în principal detaliat

Nerecunoscut

1.905 – 1.933 Determinarea gradului de sinceritate în raportarea situaţiilor financiare, detectarea fraudelor şi erorilor

Detaliat, dar şi pe bază de testare

Uşoară recunoaştere


Pe bază de testare Trezirea interesului


Pe bază de testare Accent puternic

În antichitate, obiectivul principal al evidenţei contabile îl constituia protejarea integrităţii averilor. Înregistrările efectuate aveau drept scop verificarea exhaustive a

1

tranzacţiilor. Se utiliza şi inventarierea periodică a averilor pentru stabilirea taxelor şi impozitelor cuvenite statului.

Egiptenii au dezvoltat un sistem de control intern bazat pe punctarea evidenţelor unui trezorier oficial cu evidenţele ţinute de un altul, iar cele două evidenţe trebuiau să coincidă.

În secolul VI î.e.n., în Grecia antică, auditul conturilor era utilizat pentru prima dată şi consta în verificarea tuturor plăţilor şi încasărilor care implicau fonduri publice. Sistemul atenian prevedea existenţa auditorilor guvernamentali care examinau evidenţele tuturor celor care erau responsabili cu administrarea banilor publici.

Romanii sunt primii care au statuat divizarea sarcinilor între persoanele oficiale care autorizau taxele şi cheltuielile şi cele care se ocupau efectiv cu plăţi şi încasări.

Creşterea complexităţii afacerilor comercianţilor a dus la dezvoltarea sistemului contabil utilizat în derularea tranzacţiilor şi folosirea partidei duble în contabilitate.

Auditul a fost implementat pentru prima dată şi în China, în timpul dinastiei Chao (1.122 – 256 î.e.n.), făcând parte dintr-un proces bugetar detaliat pe toate nivelurile guvernamentale.

Comercianţii din Veneţia, Genova şi Florenţa au început să utilizeze serviciile auditorilor care verificau contabilitatea căpitanilor corăbiilor care aduceau mărfurile comandate. Şi în acest caz, consultarea auditorilor avea drept scop prevenirea fraudelor.

Evidenţele contabile în Anglia erau auditate începând cu secolul al XI-lea, iar mai târziu auditorii făceau parte din oficialii aleşi ai oraşului. Auditul nu se baza pe controlul intern şi nu avea drept scop verificarea contabilităţii, ci verifica doar tranzacţiile care se derulau. În secolul XIX, afacerile industriale se dezvoltă foarte mult şi începe fenomenul de disociere a proprietarilor de conducerea întreprinderilor, fapt care a dus la limitarea responsabilităţii acţionarilor. Intervenţia statului în reglementarea sistemului contabil a dus la dezvoltarea profesiei auditorului, întrucât managerilor li s-a impus să dea publicităţii un bilanţ complet, iar unul sau doi dintre acţionari avea obligaţia legală de a audita bilanţul respectiv.

După anul 1904 s-a hotărât ca auditorul să verifice şi existenţa fizică a activelor declarate de întreprindere, iar aspectele vizate erau următoarele:

dacă s-au înregistrat toate tranzacţiile întreprinderii; reflectarea corectă a acestora în registre; reflectarea lor în bilanţ.

Profesia de auditor în Statele Unite ale Americii a fost marcată de puternice influenţe britanice, insă începând cu prima decadă a secolului XX, ea s-a dezvoltat ca o profesie de sine stătătoare, evoluând foarte rapid. S-a trecut de la verificarea exhaustivă la verificarea prin sondaj şi s-a pus un accent din ce în ce mai mare pe controlul intern. De altfel, americanii au fost primii care au început uniformizarea şi standardizarea practicilor de audit, prin emiterea încă din anul 1917 de către Institutul American al Contabililor a unui ghid profesional în care se prevedea ce anume trebuie să acopere o misiune de audit. După 1930, obiectivul auditului s-a „mutat” de la detectarea fraudelor către certificarea situaţiei financiare şi a profiturilor întreprinderii.

2

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă care dă unei organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută organizaţiile să îşi atingă obiectivele evaluând, printr-o abordare sistematică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control şi de guvernare a organizaţiei, făcând propuneri pentru a consolida eficacitatea.

În Orlando, Florida, SUA, în anul 1941 s-a creat Institutul Auditorilor Interni, care a fost recunoscut internaţional. Ulterior a aderat Marea Britanie, iar în 1951, Suedia, Norvegia, Danemarca şi alte state. Funcţia de audit intern a fost puternic marcată de originile sale de control financiar – contabil. Abia după anii ’80-’90 funcţia de audit intern începe să se contureze în activitatea entităţilor, iar evoluţia ei continuă în prezent.

Prevăzând importanţa pe care o va căpăta auditul intern, J. B. Thurston, primul preşedinte al Institutului Internaţional al Auditorilor Interni, declara încă din anul 1941 că perspectiva cea mai strălucită a auditului intern va fi „asistenţa managerială”.

Evoluţia rapidă a auditului intern s-a realizat în ciuda unor confuzii şi disfuncţii care au apărut pe parcursul evoluţiei sale, însă ele devine un ajutor de neevitat pentru manager. Auditul intern îşi va realiza obiectivele dacă există un sistem de control intern bine organizat, formalizat, care să cuprindă standarde şi norme profesionale, ghiduri procedurale, coduri deontologice.

Prin activităţile pe care le desfăşoară auditul intern adaugă valoare atât prin evaluarea sistemului de control intern şi analiza riscurilor asociate activităţilor auditabile, cât şi prin recomandările cuprinse în raportul de audit întocmit şi transmis în scopul asigurării atingerii obiectivelor organizaţiei.

Axat la început pe probleme financiar-contabile, auditul intern s-a redefinit mereu de-a lungul anilor din dorinţa de a răspunde necesităţilor în continuă schimbare ale entităţilor, deplasându-şi obiectivele spre depistarea principalelor riscuri ale organizaţiei şi evaluarea controlului intern al acestora.

Diversitatea profilurilor se explică prin diversitatea activităţilor şi a carierelor. Misiunile de audit intern continuă să se orienteze din ce în ce mai mult spre operaţional şi tratează teme din ce în ce mai variate şi din ce în ce mai specializate.

Dezvoltarea gestiunii şi complexitatea ridicată a cesteia, incită managerii să solicite colaborarea specialiştilor în situaţii noi sau dificile, mai ales în cazurile de dezvoltare. Rezultă astfel că auditorul intern va fi chemat să participe, să colaboreze şi astfel să se integreze în managementul organizaţiei. Este însă esenţial ca managerul să-şi asume soluţiile preconizate, rolul auditorului fiind doar cel de consiliere şi nu de decizie.

Creşterea rolului de consiliere este o evoluţie necesară deoarece rolul pedagogic al auditorului creşte în permanenţa, întrucât acesta participă din ce în ce mai mult la formarea responsabililor din domeniul său, dar mai ales pentru implementarea Controlului intern. Tendinţa spre autonomie a auditorilor se află încă la început. Actualmente există unele propuneri de schimbare a principiului independenţei şi nu doar a independenţei faţă de

3

subiectele auditate, ci o practică voluntaristă a obiectivităţii, dar şi în raport cu managementul. Auditorul intern va avea atunci dreptul să se autosesizeze şi să ia singur hotărâri cu privire la investigaţiile pe care trebuie să le efectueze.

Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde: conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente indispensabile:

auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi consiliere; domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi

administrarea entităţii; finalitatea auditului intern este aceea de a adăuga valoarea

organizaţiilor. codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile şi valorile ce le

permit să-şi orienteze practica profesională în funcţie de contextul specific; normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care îi

ghidează pe auditori în vederea îndeplinirii misiunilor şi în gestionarea activităţilor.

modalităţile practice de aplicare, care comentează şi explică normele (standardele) şi recomandă cele mai bune practici ;

sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări şi articole de doctrină, din documente ale colocviilor, conferinţelor şi seminarilor.

SUA au fost zguduite la începutul mileniului al treilea de câteva scandaluri financiare de proporţii, respectiv de fraude fiscale ale firmelor WORLD COM şi ENRON, la care auditul intern şi consultanţa managerială s-au efectuat în ultimii zece ani de către firma de audit şi consultanţă ARTHUR ANDERSEN şi care au condus la dispariţia acesteia de pe piaţă şi la elaborarea Amendamentului Sarbanes & Oxley în Congresul SUA, care printre altele prevede:

separarea activităţii de consultanţă de cea de audit, deoarece nu putem oferi consultanţă şi apoi să venim să audit;

controlul intern este responsabilitatea managerului, care trebuie să se ocupe de organizarea lui şi de actualizarea sistematică a acestuia pe baza analizei riscurilor;

managerul, eventual poate să apeleze la auditul extern pentru a-l sprijini în organizarea sistemului de control intern;

auditorul intern realizează numai evaluarea controlului intern pe baza evaluării analizei riscurilor asociate.

Analizând evoluţia funcţiei auditului intern de la înfiinţare şi până în prezent putem aprecia următoarele elemente de implicare în viaţa entităţii auditate :

consilierea acordată managerului; ajutorul acordat salariaţilor fără a-i judeca; independenţa şi obiectivitatea totală a auditorilor.

Auditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă a managerului, pentru a-i permite să-şi administreze mai bine activităţile. Componenţa de asistenţă, de consiliere ataşată auditului

4

intern îl distinge categoric de orice acţiune de control sau inspecţie şi este unanim recunoscută ca având tendinţe de evoluţie în continuare.

Se acceptă unanim ideea că auditorul intern consiliază, asistă, recomandă dar nu decide, obligaţia lui fiind de a reprezenta un mijloc care să contribuie la îmbunătăţirea controlului pe care fiecare manager îl are asupra activităţilor sale.

Auditul intern nu trebuie să suporte influenţe şi presiuni care ar putea fi contrare obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independenţei sub formă de două aspecte:

independenţa compartimentului în cadrul organizaţiei, de aceea el trebuie să funcţioneze subordonat celui mai înalt nivel ierarhic;

independenţa auditorilor interni, ceea ce la va asigura obiectivitatea în activitatea pe care o vor desfăşura.

Respectarea standardului privind independenţa presupune unele reguli:

auditul intern nu trebuie să aibă în subordine vreun serviciu operaţional; auditul intern trebuie să poată avea acces în orice moment la persoanele de

toate nivelurile ierarhice, la bunuri, la informaţii, la sistemele electronice de calcul;

recomandările pe care le formulează trebuie să nu constituie în nici un caz măsuri obligatorii pentru management.

Utilizarea termenului de audit în accepţiunea folosită în prezent este relativ recentă, plasându-se în perioada crizei economice a anului 1929 din S.U.A., când întreprinderile afectate de recesiunea economică trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă. În aceste condiţii, întreprinderile au început să-şi organizeze propriile compartimente de audit intern, în special pentru reducerea cheltuielilor; aceştia efectuau lucrările pregătitoare din interiorul entităţii, pentru realizarea activităţii de certificare apelându-se în continuare la cabinete de audit extern, care aveau dreptul la o supervizare a activităţii întreprinderilor.

După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizaţi în continuare, deoarece dobândiseră cunoştinţele necesare şi foloseau tehnici şi instrrumente specifice domeniului financiar-contabil.

Întreprinderile şi organizaţiile sunt în permanenţă confruntate cu nevoia de a-şi îmbunătăţi performanţele activităţii lor într-un mediu care să le aducă toate garanţiile. Această îmbunătăţire este din ce în ce mai căutată prin intermediul unei descentralizări a luării de decizii pentru a se asigura pertinenţa şi implementarea rapidă. În aceste condiţii, managerul întreprinderii îşi va pune întrebări privind bunul control asupra funcţionării organizaţiei exercitat de el însuşi şi de colaboratorii săi.

Funcţia de audit intern oferă, din acest punct de vedere, siguranţa rezonabilă că operaţiunile desfăşurate, deciziile luate sunt ,,sub control” şi că, în acest fel, contribuie la realizarea obiectivelor întreprinderii. În caz contrar, funcţia de audit va trebui să ofere

5

recomandări pentru a remedia situaţia. Pentru aceasta, auditul intern evaluează nivelul controlului intern, cu alte cuvinte capacitatea organizaţiilor de a îndeplini în mod eficace obiectivele carele-au fost atribuite şi de a avea un bun control asupra riscurilor inerente activităţii lor.

1.1.2 Domeniul de aplicare a auditului public intern

Domeniul de aplicare a auditului intern a cunoscut numeroase dispute între specialişti şi în consecinţă au apărut noi termeni pentru trasarea drumului parcurs. S-a constatat astfel că este nevoie de timp pentru “fixarea” unei terminologii şi chiar şi după stabilirea acesteia se mai găsesc interpretări divergente cu privire la sensul care trebuie dat cuvintelor. În realitate, este vorba doar de un clasament şi imediat ce ne va fi clară filozofia clasamentului, cuvintele îşi vor regăsi în mod natural locul ce le revine.

Auditul intern poate fi apreciat în funcţie de următoarele elemente:

a) consiliere acordată managerului; auditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă a managerului, pentru a-i permite să-şi administreze mai bine activităţile; auditorul intern consiliază, asistă, recomandă, dar nu decide, obligaţia lui fiind de a reprezenta un mijloc care să contribuie la îmbunătăţirea controlului pe care fiecare manager îl are asupra activităţilor sale;

b) ajutor dat salariaţilor fără a-i judeca; obiectivele auditului intern trebuie să ducă la îmbunătăţirea rezultatelor existente şi nu judecata în sine a celor vinovaţi de anumite neajunsuri, deficienţe;

c) independenţa totală a auditorilor interni, care se regăseşte sub două aspecte: independenţa compartimentului în cadrul organizaţiei (este subordonată la cel mai înalt nivel), respectiv independenţa auditorilor interni, care le asigură obiectivitatea în activitatea desfăşurată.

Domeniul de aplicare al auditului intern poate fi considerat ca fiind universal şi înţeles ca atare din două puncte de vedere:

este o funcţie universală deoarece se aplică tuturor organizaţiilor; este o funcţie universală deoarece se aplică tuturor funcţiilor, acolo unde

acestea se exercită.Primele vizate sunt întreprinderile, indiferent de mărimea lor. În primul rând marile

întreprinderi şi în mod special întreprinderile multinaţionale, de la care a şi început de fapt să se extindă această tendinţă. Dar auditul intern mai vizează şi întreprinderile mici şi mijlocii în măsura în care, bineînţeles, pot suporta costurile pentru funcţionarea unui serviciu de audit intern.

Auditul intern există şi funcţionează în toate organizaţiile, oricare ar fi domeniul de activitate al acestora. Iniţial el s-a născut din practica întreprinderilor multinaţionale, apoi a fost transferat celor naţionale, după care a fost asimilat în administraţie. În România, auditul

6

intern este impus instituţiilor publice şi structurilor asimilate acestora şi recomandat entităţilor din sistemul privat. Obiectivele şi metodologia auditului intern sunt universale în sensul că se aplică tuturor activităţilor, ceea ce permite un mai bun control asupra acestora.

1.1.3 Paralelă auditul intern - auditul extern

Funcţia de audit s-a născut prin deprinderea unor activităţi din auditul extern şi de aici unele confuzii care se manifestă. În realitate cele două funcţii sunt net diferenţiate, dar, în acelaşi timp, între acestea se identifică şi relaţii de complementaritate.

Prezentăm principalele diferenţe între funcţia de audit intern şi cea de audit extern, conform tabelului 1.2:

Tabel 1.2 Paralelă audit intern – audit extern

PERIOADA OBIECTIVELE AUDITULUIMOD DE

VERIFICARE

IMPORTANŢA CONTROLULUI

INTERNAntică – 1.500 Detectarea fraudelor Detaliat Nerecunoscut1.500 – 1.850 Detectarea fraudelor Detaliat Nerecunoscut1.850 – 1.905 Detectarea fraudelor, detectarea

erorilor fundamentaleCâteva testări, în principal detaliat

Nerecunoscut


Detaliat, dar şi pe bază de testare

Uşoară recunoaştere


Pe bază de testare Trezirea interesului


Pe bază de testare Accent puternic

1.2. Normele internaţionale privind auditul intern

Auditul intern se efectuează în entităţi diferite, eterogene, de mărimi, structuri şi obiective diverse, precum şi specialişti formaţi de şcoli diferite. Din aceste considerente, pe plan internaţional au apărut norme (standarde) de practică profesională a auditului intern, care sunt recomandate auditorilor interni şi pe baza cărora aceştia trebuie să-şi realizeze propriile standarde de aplicare a auditului intern.

Standardele (normele) profesionale ale auditorilor interni cuprind mai multe componente, legate într-un tot unitar, ghidând activitatea auditorilor interni. Normele auditului intern îşi propun:

a) să definească principiile de bază;

7

b) să furnizeze un cadru de referinţă:c) să stabilească criterii de apreciere;d) să fie un factor de îmbunătăţire.

Standardele de audit intern cuprind următoarele componente:

Codul deontologic al auditorului intern; Normele de calificare şi normele de implementare asociate, notate cu seria

1000, până la 1300; Normele de funcţionare şi normele de implementare asociate, cuprinzând seria

2000, până la 2600.Codul deontologic enunţă 4 principii şi 10 reguli de conduită profesională. Cele 4

principii sunt:a) integritatea, bază a încrederii acordate auditorilor;b) obiectivitatea şi independenţa;c) confidenţialitatea, exceptând obligaţiile legale;d) competenţa şi profesionalismul.

Principalele norme sunt redate în continuare1:Norma 1000 – Misiune, competenţă şi responsabilităţiNorma 1100 – Independenţă şi obiectivitateNorma 1200 – Competenţe şi conştiinţă profesionalăNorma 1300 - Program de asigurare şi de îmbunătăţire a calităţiiNorma 2000 - Gestionarea Auditului InternNorma 2100 - Natura activităţiiNorma 2200 - Planificarea misiuniiNorma 2300 - Îndeplinirea misiuniiNorma 2400 - Comunicarea rezultatelorNorma 2500 - Supravegherea acţiunilor de progresNorma 2600 - Acceptarea riscurilor de către DG

2.3 Evoluţia auditului intern

Scopul iniţial al Institutului Auditorilor Interni (.I.I.A.) a fost acela de standardizare a activităţii de audit intern. Începând cu anul 1950, I.I.A. a emis norme proprii de audit intern, diferite de cele ale auditului extern. În timp acestea s-au generalizat şi din 1970 au devenit standarde de audit intern, care sunt într-o permanentă transformare datorită evoluţiei societăţii, ce se confruntă mereu cu noi provocări.

În ciuda unui trend spre o implicare tot mai mare în asistenţa managerială, edificiul funcţiei de audit intern suferă din cauza unor contradicţii şi disfuncţii inerente oricărui început. În acest sens, cercetătorii în domeniu au emis două explicaţii plauzibile:

1 J. Renard, Teorian şi practica auditului intern, ediţia a patra, Editions d”Organisation, Paris, Franţa, 2002

8

un prea mare exces de mediatizare a termenului „audit”, care are un impact deosebit asupra tuturor categoriilor de specialişti, cuvânt la modă, care dă valoare şi un aer savant celor care îl folosesc. În sprijinul acestei explicaţii se poate observa că nu există eveniment ştiinţific unde să nu-şi găsească locul termenul „audit”;

auditul intern nu se numeşte întotdeauna audit intern, întâlnindu-se termeni ca „inspecţie”, „control financiar”, „verificare internă”, „control intern”.

Practicienii auditului intern constată cu satisfacţie evoluţia rapidă a acestuia; obiectivele auditului sunt atinse, acesta devenind un ajutor de neevitat pentru manager. În acest sens, fostul preşedinte al IFACI, Louis Varus, a subliniat evoluţia conceptului de audit, afirmând că „transformările introduse de majoritatea auditorilor nu au fost observate cuadevărat de managerii noştri”2.

Auditul intern îşi va atinge obiectivele dacă există un sistem de control intern organizat, formalizat, periodic, constituit din: standarde şi norme profesionale, ghiduri procedurale, coduri deontologice (nu etice), care să susţină morala profesiunii de audit.

Auditorii interni şi managerul trebuie priviţi ca parteneri, nu ca adversari, având aceleaşi obiective, printre care eficacitatea actului de management şi atingerea ţelurilor propuse. Managerii trebuie să înţeleagă recomandările auditorilor, să perceapă ajutorul pe care îl primesc pentru înlăturarea riscurilor care apar şi evoluează continuu.

Din evaluările efectuate până în prezent, se poate constata că există un început bun care trebuie susţinut cu tot efortul din partea tuturor responsabililor, în primul rând de manageri, care trebuie să perceapă auditul intern ca fiind de aceeaşi parte a „baricadei” şi nu ca pe un „nou control”, ci ca pe un ajutor, un sprijin competent şi independent pentru atingerea ţintelor organizaţiei.

Ca formă componentă a controlului intern, alături de controlul ierarhic, controlul financiar de gestiune, controlul financiar preventiv propriu şi autocontrolul, auditul intern este considerat ca fiind ultimul nivel al sistemului de control intern al entităţii.

Auditorii interni izolaţi sunt ineficienţi şi de aceea se impune ca ei să funcţioneze în echipă.

Prin activităţile pe care le desfăşoară, auditul intern adaugă valoare atât prin evaluarea sistemului de control intern şi analiza riscurilor asociate activităţilor auditabile, cât şi prin recomandările cuprinse în raportul întocmit, formulate şi transmise în scopul asigurării atingerii obiectivelor organizaţiei. În anul 1991, Joseph J. Mosssis, preşedintele Institutului Auditorilor Interni din Marea Britanie afirma că „este clar pentru cei care lucrează în cadrul funcţiei de audit intern că acesta are un rol vital de jucat, ajutând conducerea să ia în mână hăţurile controlului intern.”3

Auditori interni evaluează sistemul de control intern al entităţii şi dau o asigurare rezonabilă managementului general referitoare la funcţionalitatea acestuia.

2 Jaques Renard, „Theorie et pratique de l’audit interne”,Editions d’Organisation, Paris, 2002, tradusă în România printr-un proiect PHARE, sub coordonarea M.F.P., Bucureşti, 2003, pag. 1.3 ibid., pag. 16

9

Auditul intern este o profesie care s-a redefinit mereu de-a lungul anilor, din dorinţa de a răspunde necesităţilor în continuă schimbare ale entităţilor. Axat la început pe probleme financiar-contabile, auditul intern şi-a deplasat obiectivele spre depistarea principalelor riscuri ale entităţilor şi evaluarea controlului intern al acestora.

Profesia de auditor intern se bazează pe un cadru de referinţă flexibil, recunoscut în întreaga lume, care se adaptează la particularităţile legislative şi de reglementare ale fiecărei ţări, cu respectarea regulilor specifice ce guvernează diferite sectoare de activitate şi cultura organizaţiei respective.

Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde: conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente indispensabile:

auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi consiliere; domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi

administrarea entităţii; finalitatea auditului intern este aceea de a adăuga valoare organizaţiilor;

normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern; modalităţile practice de aplicare, care explică normele (standardele) şi

recomandă cele mai bune practici; sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări şi

articole de doctrină, din documente ale colocviilor, conferinţelor şi seminarilor.Din analiza evoluţiei funcţiei auditului intern până în prezent, putem aprecia

următoarele elemente de implicare în viaţa entităţii auditate:a) consilierea acordată managerului;b) ajutorul acordat salariaţilor fără a-i judeca;c) independenţa şi obiectivitatea totală a auditorilor.

a) Consilierea acordată manageruluiAuditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă a managerului, pentru a-i permite să-şi

administreze mai bine activităţile.Profesionalismul auditorului intern constă în arta şi maniera de a emite o judecată de

valoare asupra instrumentelor şi tehnicilor folosite, cum ar fi: reguli, proceduri, instrucţiuni, sisteme informatice, tipuri de organizare ş.a., care reprezintă ansamblul activităţilor de control utilizate de managerul instituţiei sau responsabilul unui loc de muncă, recunoscut de specialişti drept control intern.

Rolul auditorului intern este acela de a-l consilia pe manager pentru abordările practice succesive deja elaborate prin analize şi evaluări, de a da asigurări privind funcţionalitatea sistemului de control intern.

b) Ajutorul acordat salariaţilor fără a-i judecaÎntr-o entitate care se confruntă cu riscuri potenţiale importante, cu absenţa

conformităţii cu reglementările de bază, cu o eficacitate scăzută şi o fragilitate externă a acesteia, fie din cauza deturnărilor de fonduri, a dispariţiei activelor ori a fraudei, este evident că managerul respectiv va fi judecat, apreciat şi considerat în funcţie de constatările auditorului intern.

10

Într-un caz standard, misiunea de audit intern poate să evidenţieze ineficacitate, redundanţă în sistem sau posibilităţi de îmbunătăţire a activităţilor ori acţiunilor, dar există mai multe motive pentru care managerul nu trebuie să fie pus direct în discuţie:

Obiectivele auditului intern au în vedere un control asupra activităţilor care să conducă la îmbunătăţirea performanţelor existente şi nu la judecarea managerului;

Realizările auditului intern nu trebuie puse în discuţie de cel auditat; Responsabilităţile auditorului intern trebuie să aibă în vedere faptul că, adesea,

analiza cauzelor unei nereguli scoate la iveală existenţa unor puncte slabe care îşi au originea în insuficienţe asupra cărora responsabilul nu are un

bun control.d) Independenţa şi obiectivitatea totală a auditorilor interniFuncţia de audit intern nu trebuie să suporte influenţe şi presiuni care ar putea fi

contrare obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independenţei sub două aspecte:

independenţa compartimentului în cadrul organizaţiei, de aceea el trebuie să funcţioneze subordonat celui mai înalt nivel ierarhic;

independenţa auditorilor interni, ceea ce le va asigura obiectivitatea în activitatea pe care o vor desfăşura.

Respectarea standardului privind independenţa presupune unele reguli: auditul intern nu trebuie să aibă în subordine vreun serviciu operaţional; auditorul intern trebuie să poată avea acces în orice moment la persoanele de la

toate nivelurile ierarhice, la bunuri, la informaţii, la sistemele electronice de calcul;

recomandările pe care le formulează trebuie să nu constituie în nici un caz măsuri obligatorii pentru management.

Organizarea funcţiei de audit intern în subordinea nivelului ierarhic celui mai înalt nu este suficientă; mai trebuie ca fiecare, în cadrul activităţii sale, să poată da dovadă de obiectivitate, acesta fiind de altfel unul dintre principiile fundamentale ale codului deontologic.

În realitate, independenţa auditorului intern este supusă unei duble limitări: auditorul intern, ca orice responsabil din organizaţie, trebuie să se conformeze

strategiei şi politicii direcţiei generale; auditorul intern trebuie să fie independent în exercitarea funcţiei sale, dar

respectând standardele de audit intern.

2.4Auditul public intern

Normele în vigoare reglementează auditul intern la entităţile publice, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public. Termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

11

a) audit public intern - activitatea funcţional independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare;

b) control intern - ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi eficace; include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi procedurile;

c) control financiar public intern - întregul sistem de control intern din sectorul public, format din sistemele de control ale entităţilor publice, ale altor structuri abilitate de Guvern şi dintr-o unitate centrală care este responsabilă de armonizarea şi implementarea principiilor şi standardelor de control şi audit;

d) economicitate - minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate;

e) eficacitate - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii respective;

f) eficienţă - maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate;g) entitate publică - autoritatea publică, instituţia publică, regia autonomă,

compania/societatea naţională, societatea comercială la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar şi care are personalitate juridică;

h) fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, fondurile provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice şi din fonduri externe nerambursabile;

i) instituţie publică - include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţii publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora;

j) instituţie publică mică - instituţia care derulează un buget anual de până la nivelul echivalentului în lei a 100.000 euro pe o perioadă de 3 ani consecutiv;

k) patrimoniu public - totalitatea drepturilor şi obligaţiilor statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau ale entităţilor publice ale acestora, dobândite sau asumate cu orice titlu; fac parte din patrimoniul public drepturile şi obligaţiile referitoare atât la bunurile din domeniul public, cât şi din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale;

l) circuitul auditului - stabilirea fluxurilor informaţiilor, atribuţiile şi responsabilităţile referitoare la acestea, precum şi arhivarea documentaţiei justificative complete, pentru

12

toate stadiile desfăşurării unei acţiuni, care să permită totodată reconstituirea operaţiunilor de la suma totală până la detalii individuale şi invers.

2.5 Organizarea auditului public internObiectivele auditului public intern sunt:a) asigurarea obiectivă şi consilierea, destinate să îmbunătăţească sistemele şi activităţile

entităţii publice;b) sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii publice printr-o abordare sistematică şi

metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor administrării.

Structura de audit intern din România a) Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI).

UCAAPI este o structură distinctă în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, constituită din compartimente de specialitate, în directa subordonare a ministrului finanţelor publice, având atribuţii de coordonare, evaluare, sinteză în domeniul activităţii de audit public intern la nivel naţional, care efectuează şi misiuni de audit public intern de interes naţional cu implicaţii multisectoriale. UCAAPI este condusă de un director general, numit de ministrul finanţelor publice, cu avizul CAPI;

b) Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI). CAPI este un organism cu caracter consultativ, constituit din 11 membri, specialişti din afara Ministerului Finanţelor Publice, condus de un preşedinte. CAPI sprijină UCAAPI în definirea strategiei şi îmbunătăţirii activităţii de audit public intern în sectorul public;

c) Compartimentele de audit public intern din entităţile publice reprezintă structura funcţională de bază în domeniul auditului public intern, care se va stabili după parcurgerea următoarelor etape:

identificarea tuturor activităţilor desfăşurate atât în cadrul entităţii publice, cât şi în structurile subordonate în care aceasta exercită în mod direct misiuni de audit intern;

identificarea riscurilor asociate activităţilor; identificarea formelor de control intern ataşate fiecărei activităţi; stabilirea riscurilor reziduale ca urmare a exercitării formelor de control; stabilirea fondului de timp necesar efectuării misiunilor de audit intern care să

acopere activităţile la care se menţine un risc rezidual mare/mediu. După determinarea volumului activităţii de audit şi a numărului de posturi necesare se va stabili, prin conexare cu cadrul legal care reglementează organizarea instituţiilor publice, tipul concret al structurii de organizare.

UCAAPI În realizarea obiectivelor sale UCAAPI are următoarele atribuţii principale:

a) elaborează, conduce şi aplică o strategie unitară în domeniul auditului

13

public intern şi monitorizează la nivel naţional această activitate; b) dezvoltă cadrul normativ în domeniul auditului public intern;

c) dezvoltă şi implementează proceduri şi metodologii uniforme, bazate pe standardele internaţionale, inclusiv manualele de audit intern;

d) dezvoltă metodologiile în domeniul riscului managerial;e) elaborează Codul privind conduita etică a auditorului intern;f) avizează normele metodologice specifice diferitelor sectoare de activitate în domeniul

auditului public intern;g) dezvoltă sistemul de raportare a rezultatelor activităţii de audit public intern şi

elaborează raportul anual, precum şi sinteze, pe baza rapoartelor primite;h) efectuează misiuni de audit public intern de interes naţional cu implicaţii multisectoriale;i) verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică

a auditorului intern de către compartimentele de audit public intern şi poate iniţia măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul entităţii publice în cauză;

j) coordonează sistemul de recrutare şi de pregătire profesională în domeniul auditului public intern;

k) avizează numirea/destituirea şefilor compartimentelor de audit public intern din entităţile publice;

l) cooperează cu Curtea de Conturi şi cu alte instituţii şi autorităţi publice din România; m)cooperează cu autorităţile şi organizaţiile de control financiar public din alte state, inclusiv din Comisia Europeană.

CAPI Se înfiinţează Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI) pe lângă Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI), organism cu caracter consultativ, pentru a acţiona în vederea definirii strategiei şi a îmbunătăţirii activităţii de audit public intern, în sectorul public. Comitetul pentru Audit Public Intern este format din:

a) preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România;b) 2 profesori universitari cu specialitate în domeniul auditului public intern;c) 3 specialişti cu înaltă calificare în domeniul auditului public intern;d) 2 experţi în contabilitate publică;e) 1 expert în domeniul juridic;f) 1 expert în sisteme informatice;g) directorul general al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern.

Membrii CAPI, cu excepţia directorului general al UCAAPI, nu pot face parte din structurile Ministerului Finanţelor Publice, iar modul de nominalizare a acestora se va stabili prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului. CAPI va fi condus de un preşedinte ales cu majoritate simplă de voturi dintre membrii comitetului, pentru o perioadă de 3 ani; preşedintele convoacă întâlnirile CAPI.

14

Regulamentul de organizare şi funcţionare a CAPI este aprobat de plenul acestuia, cu o majoritate de jumătate plus unu din voturi. Secretariatul tehnic al CAPI este asigurat de UCAAPI. Membrii CAPI vor primi o indemnizaţie de şedinţă egală cu 20% din nivelul echivalent salariului brut al secretarilor de stat; indemnizaţia se suportă din bugetul statului, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice. Membrii Comitetului pentru Audit Public Intern, cu excepţia preşedintelui Camerei Auditorilor Financiari din România şi a directorului general al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern, sunt selectaţi în baza propunerilor formulate de ministere şi instituţii publice, ca urmare a scrisorilor de intenţie adresate în acest scop de către ministrul finanţelor publice. Pentru desemnarea profesorilor universitari cu specialitate în domeniul auditului public intern se vor consulta cel puţin 5 instituţii de învăţământ superior din România. Desemnarea auditorilor specialişti cu o înaltă calificare în domeniul auditului public intern se efectuează prin consultarea următoarelor instituţii publice:

a) ministere cu atribuţii economice, respectiv Ministerul Industriei şi Resurselor, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei;

b) ministere cu atribuţii sociale, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale;

c) instituţii publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică, securitate şi siguranţă, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe.

Pentru desemnarea experţilor în domeniul contabilităţii publice se va consulta Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, precum şi Asociaţia Generală a Economiştilor din România. Pentru desemnarea de experţi în domeniul juridic se va consulta Ministerul Justiţiei, iar pentru desemnarea de experţi în sisteme informatice se va consulta Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.Instituţiile nominalizate formulează propuneri în termen de 10 zile de la primirea scrisorilor de intenţie. Persoanele desemnate depun la Secretariatul tehnic al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern un curriculum vitae detaliat, precum şi alte materiale reprezentative privind activitatea lor. Ministrul finanţelor publice, pe baza analizei documentaţiei prezentate, precum şi a consultărilor directe cu persoanele nominalizate, aprobă prin ordin lista membrilor Comitetului pentru Audit Public Intern. Calitatea de membru al Comitetului pentru Audit Public Intern încetează în următoarele situaţii:

a) la cerere;b) în cazul incapacităţii de a-şi exercita atribuţiile o perioadă mai mare de 6 luni;

15

c) în cazul unei condamnări penale aplicate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă;

d) deces. Constatarea situaţiilor privind încetarea calităţii de membru al CAPI este de competenţa preşedintelui Comitetului pentru Audit Public Intern, care le aduce la cunoştinţă ministrului finanţelor publice. Încetarea calităţii de membru în situaţiile prezentate se dispune prin ordin al ministrului finanţelor publice, la sesizarea preşedintelui Comitetului pentru Audit Public Intern. Locul de membru al Comitetului pentru Audit Public Intern devenit vacant se ocupă după aceeaşi procedură utilizată la numirea acestuia. Directorul general al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern este numit de ministrul finanţelor publice numai după obţinerea avizului favorabil al Comitetului pentru Audit Public Intern şi a rezultatului obţinut în urma parcurgerii etapelor de selecţie stabilite în desfăşurarea concursurilor şi examenelor pentru ocuparea funcţiilor publice. În vederea obţinerii avizului candidaţii pentru funcţia de director general depun la Secretariatul tehnic al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern un curriculum vitae detaliat privind activitatea în domeniul auditului, precum şi alte documente reprezentative privind activitatea lor. Comitetul pentru Audit Public Intern analizează materialul documentar al fiecărui candidat şi efectuează consultări directe cu persoanele nominalizate în legătură cu activitatea profesională desfăşurată, conform procedurii prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comitetului pentru Audit Public Intern, urmând ca în termen de 10 zile să emită şi să comunice avizul favorabil sau nefavorabil, după caz. Directorul general al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern poate fi eliberat din funcţie de către ministrul finanţelor publice numai cu avizul Comitetului pentru Audit Public Intern. Ministrul finanţelor publice îşi exprimă intenţia de eliberare din funcţie a directorului general al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern printr-o scrisoare adresată Comitetului pentru Audit Public Intern, însoţită de motivaţia corespunzătoare. Comitetul pentru Audit Public Intern analizează motivele, efectuează investigaţiile necesare şi în termen de 10 zile prezintă avizul favorabil sau nefavorabil la cererea de eliberare din funcţie a directorului general al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern. În realizarea obiectivelor sale CAPI are următoarele atribuţii principale:

a) dezbate planurile strategice de dezvoltare în domeniul auditului public intern şi emite o opinie asupra direcţiilor de dezvoltare a acestuia;

b) dezbate şi emite o opinie asupra actului normativ elaborat de UCAAPI în domeniul auditului public intern;

c) dezbate şi avizează raportul anual privind activitatea de audit public intern şi îl prezintă Guvernului;

16

d) avizează planul misiunilor de audit public intern de interes naţional cu implicaţii multisectoriale;

e) dezbate şi emite o opinie asupra rapoartelor de audit public intern de interes naţional cu implicaţii multisectoriale;

f) analizează importanţa recomandărilor formulate de auditorii interni în cazul divergenţelor de opinii dintre conducătorul entităţii publice şi auditorii interni, emiţând o opinie asupra consecinţelor neimplementării recomandărilor formulate de aceştia;

g) analizează acordurile de cooperare între auditul intern şi cel extern referitor la definirea conceptelor şi la utilizarea standardelor în domeniu, schimbul de rezultate din activitatea propriu-zisă de audit, precum şi pregătirea profesională comună a auditorilor;

h) avizează numirea şi revocarea directorului general al UCAAPI. Directorul general este funcţionar public şi trebuie să aibă o înaltă calificare

profesională în domeniul financiar-contabil şi/sau al auditului, cu o competenţă profesională corespunzătoare, şi să îndeplinească cerinţele Codului privind conduita etică a auditorului intern.

Compartimentul de audit public intern se organizează astfel: Compartimentul de audit public intern se constituie în subordinea directă a conducerii entităţii publice şi, prin atribuţiile sale, nu trebuie să fie implicat în elaborarea procedurilor de control intern şi în desfăşurarea activităţilor supuse auditului public intern. Conducătorul compartimentului de audit public intern este numit/destituit de către conducătorul entităţii publice, cu avizul UCAAPI; pentru entităţile publice subordonate, respectiv aflate în coordonarea sau sub autoritatea altei entităţi publice, numirea/destituirea se face cu avizul entităţii publice superioare. Conducătorul compartimentului de audit public intern este responsabil pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de audit. Funcţia de auditor intern este incompatibilă cu exercitarea acestei funcţii ca activitate profesională orientată spre profit sau recompensă.

Atribuţiile compartimentului de audit public interna) elaborează norme metodologice specifice entităţii publice în care îşi desfăşoară

activitatea, cu avizul UCAAPI sau cu avizul organului ierarhic imediat superior în cazul entităţilor publice subordonate;

b) elaborează proiectul planului anual de audit public intern;

c) efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;

Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate într-o entitate publică, inclusiv din entităţile subordonate, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea patrimoniului public.

17

Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:

angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct sau indirect obligaţii de plată, inclusiv din fondurile comunitare;

plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare; vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al

statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale; concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor

administrativ-teritoriale; constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de

creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora; alocarea creditelor bugetare; sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia; sistemul de luare a deciziilor; sistemele de conducere şi control precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme; sistemele informatice.

d) informează UCAAPI despre recomandările neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate, precum şi despre consecinţele acestora; Compartimentul de audit public intern transmite la UCAAPI /structurile teritoriale ale UCAAPI /organul ierarhic imediat superior, sinteze ale recomandărilor neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate şi consecinţele neimplementării acestora, însoţite de documentaţia relevantă, după cum urmează:

entităţile publice subordonate transmit trimestrial în maxim 5 zile de la încheierea trimestrului organelor ierarhice imediat superioare;

entităţile publice ale Administraţiei publice locale transmit trimestrial la structurile teritoriale UCAAPI, în termen de 10 zile de la încheierea trimestrului;

entităţile publice ale Administraţiei publice centrale transmit trimestrial la UCAAPI, în termen de 10 zile de la încheierea trimestrului.e) raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor şi recomandărilor rezultate din

activităţile sale de audit. Compartimentele de audit public intern transmit la UCAAPI /structurile teritoriale ale UCAAPI /organul ierarhic imediat superior, la cererea acestora rapoarte periodice privind constatările, concluziile şi recomandările rezultate din activităţile lor de audit.

f) elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern.

Rapoartele anuale privind activitatea de audit public intern cuprind principalele

constatări, concluzii şi recomandări rezultate din activitatea de audit, progresele înregistrate prin implementarea recomandărilor, eventualele iregularităţi/prejudicii constatate în timpul misiunilor de audit public intern, precum şi informaţii referitoare la pregătirea profesională.

18

Rapoartele anuale privind activitatea de audit public intern se transmit la UCAAPI /structurile teritoriale ale UCAAPI /organul ierarhic imediat superior, după cum urmează:

entităţile publice subordonate transmit organelor ierarhice imediat superioare astfel: cele ale Administraţiei publice locale până la 5 ianuarie, iar cele ale Administraţiei publice centrale până la 10 ianuarie;entităţile publice ale Administraţiei publice locale transmit la structurile teritoriale UCAAPI, până la 15 ianuarie;entităţile publice ale Administraţiei publice centrale transmit la UCAAPI, până la 25 ianuarie.

g) în cazul identificării unor iregularităţi semnificative sau posibile prejudicii, raportează imediat conducătorului entităţii publice şi structurii de control intern abilitate.

h)verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică în cadrul compartimentelor de audit intern din entităţile publice subordonate, aflate în coordonare sau sub autoritate, şi poate iniţia măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul entităţii publice în cauză.

În situaţia în care în timpul misiunilor de audit public intern se constată abateri de la regulile procedurale şi metodologice, respectiv de la prevederile legale, aplicabile structurii/activităţii/operaţiunii auditate, auditorii interni trebuie să înştiinţeze conducătorul entităţii publice şi structura de inspecţie sau o altă structură de control intern stabilită de conducătorul entităţii publice, în termen de 3 zile. În cazul identificării unor iregularităţi majore auditorul intern poate continua misiunea sau poate să o suspende cu acordul conducătorului entităţii care a aprobat-o, dacă din rezultatele preliminare ale verificării se estimează că prin continuarea acesteia nu se ating obiectivele stabilite (limitarea accesului, informaţii insuficiente, etc.). Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate într-o entitate publică, inclusiv asupra activităţilor entităţilor subordonate, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea patrimoniului public. Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:

a) angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct sau indirect obligaţii de plată, inclusiv din fondurile comunitare;

b) plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;c) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului

ori al unităţilor administrativ-teritoriale;d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităţilor

administrativ-teritoriale;e) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de

creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;f) alocarea creditelor bugetare;g) sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;h) sistemul de luare a deciziilor;

19

i) sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;j) sistemele informatice.

Proiectul planului de audit public intern se elaborează de către compartimentul de audit public intern, pe baza evaluării riscului asociat diferitelor structuri, activităţi, programe/proiecte sau operaţiuni, precum şi prin preluarea sugestiilor conducătorului entităţii publice, prin consultare cu entităţile publice ierarhic superioare, ţinând seama de recomandările Curţii de Conturi. Conducătorul entităţii publice aprobă anual proiectul planului de audit public intern. Auditorul intern desfăşoară audituri ad-hoc, respectiv misiuni de audit public intern cu caracter excepţional, necuprinse în planul anual de audit public intern. În realizarea misiunilor de audit auditorii interni îşi desfăşoară activitatea pe bază de ordin de serviciu, emis de şeful compartimentului de audit public intern, care prevede în mod explicit scopul, obiectivele, tipul şi durata auditului public intern, precum şi nominalizarea echipei de auditare. Compartimentul de audit public intern notifică structura care va fi auditată, cu 15 zile înainte de declanşarea misiunii de audit; în notificare se precizează scopul, principalele obiective şi durata misiunii de audit. Compartimentul de audit public intern notifică, de asemenea, tematica în detaliu, programul comun de cooperare, precum şi perioadele în care se realizează intervenţiile la faţa locului, conform normelor metodologice. Auditorii interni au acces la toate datele şi informaţiile, inclusiv la cele existente în format electronic, pe care le consideră relevante pentru scopul şi obiectivele precizate în ordinul de serviciu. Personalul de conducere şi de execuţie din structura auditată are obligaţia să ofere documentele şi informaţiile solicitate, în termenele stabilite, precum şi tot sprijinul necesar desfăşurării în bune condiţii a auditului public intern. Auditorii interni pot solicita date, informaţii, precum şi copii ale documentelor, certificate pentru conformitate, de la persoanele fizice şi juridice aflate în legătură cu structura auditată, iar acestea au obligaţia de a le pune la dispoziţie la data solicitată. Totodată auditorii interni pot efectua la aceste persoane fizice şi juridice orice fel de reverificări financiare şi contabile legate de activităţile de control intern la care acestea au fost supuse, care vor fi utilizate pentru constatarea legalităţii şi a regularităţii activităţii respective. Reprezentanţilor autorizaţi ai Comisiei Europene şi ai Curţii de Conturi Europene li se asigură drepturi similare celor prevăzute pentru auditorii interni, cu scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene; aceştia trebuie să fie împuterniciţi în acest sens printr-o autorizaţie scrisă, care să le ateste identitatea şi poziţia, precum şi printr-un document care să indice obiectul şi scopul controlului sau al inspecţiei la faţa locului. Ori de câte ori în efectuarea auditului public intern sunt necesare cunoştinţe de strictă specialitate, conducătorul compartimentului de audit public intern poate decide asupra oportunităţii contractării de servicii de expertiză/consultanţă din afara entităţii publice.

20

Auditorii interni elaborează un proiect de raport de audit public intern la sfârşitul fiecărei misiuni de audit public intern; proiectul de raport de audit public intern reflectă cadrul general, obiectivele, constatările, concluziile şi recomandările. Raportul de audit public intern este însoţit de documente justificative. Proiectul de raport de audit public intern se transmite la structura auditată; aceasta poate trimite, în maximum 15 zile de la primirea raportului, punctele sale de vedere, care vor fi analizate de auditorii interni. În termen de 10 zile de la primirea punctelor de vedere compartimentul de audit public intern organizează reuniunea de conciliere cu structura auditată, în cadrul căreia se analizează constatările şi concluziile, în vederea acceptării recomandărilor formulate. Şeful compartimentului de audit public intern trimite raportul de audit public intern finalizat, împreună cu rezultatele concilierii, conducătorului entităţii publice care a aprobat misiunea, pentru analiză şi avizare; pentru instituţia publică mică, raportul de audit public intern este transmis spre avizare conducătorului acesteia. După avizare recomandările cuprinse în raportul de audit public intern vor fi comunicate structurii auditate. Structura auditată informează compartimentul de audit public intern asupra modului de implementare a recomandărilor, incluzând un calendar al acestora. Şeful compartimentului de audit public intern informează UCAAPI sau organul ierarhic superior, după caz, despre recomandările care nu au fost avizate; aceste recomandări vor fi însoţite de documentaţia de susţinere. Compartimentul de audit public intern verifică şi raportează UCAAPI sau organului ierarhic superior, după caz, asupra progreselor înregistrate în implementarea recomandărilor.

2.6 Auditorii interni Auditorii interni care sunt funcţionari publici sunt selectaţi şi au drepturile, obligaţiile şi incompatibilităţile prevăzute de Statutul funcţionarilor publici. Numirea sau revocarea auditorilor interni se face de către conducătorul entităţii publice, respectiv de către organul colectiv de conducere, cu avizul conducătorului compartimentului de audit public intern. Auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcţii în cadrul sistemului de salarizare a funcţionarilor publici; totodată auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 25%, aplicat la salariul de bază brut lunar. Pentru auditorii interni care nu sunt funcţionari publici selectarea, stabilirea drepturilor şi obligaţiilor se fac în concordanţă cu regulamentele proprii de funcţionare a entităţii publice, precum şi cu prevederile prezentei legi. Auditorii interni trebuie să îşi îndeplinească atribuţiile în mod obiectiv şi independent, cu profesionalism şi integritate, conform prevederilor prezentei legi şi potrivit normelor şi procedurilor specifice activităţii de audit public intern. Pentru acţiunile lor, întreprinse cu bună-credinţă în exerciţiul atribuţiilor şi în limita acestora, auditorii interni nu pot fi sancţionaţi sau trecuţi în altă funcţie.

21

Auditorii interni nu vor divulga nici un fel de date, fapte sau situaţii pe care le-au constatat în cursul ori în legătură cu îndeplinirea misiunilor de audit public intern. Auditorii interni sunt responsabili de protecţia documentelor referitoare la auditul public intern desfăşurat la o entitate publică. Răspunderea pentru măsurile luate în urma analizării recomandărilor prezentate în rapoartele de audit aparţine conducerii entităţii publice. Auditorii interni trebuie să respecte prevederile Codului privind conduita etică a auditorului intern. Auditorii interni au obligaţia perfecţionării cunoştinţelor profesionale; şeful compartimentului de audit public intern, respectiv conducerea entităţii publice, va asigura condiţiile necesare pregătirii profesionale, perioada destinată în acest scop fiind de minimum 15 zile pe an. Persoanele care sunt soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorul entităţii publice nu pot fi auditori interni în cadrul aceleiaşi entităţi publice. Auditorii interni nu pot fi desemnaţi să efectueze misiuni de audit public intern la o structură/entitate publică dacă sunt soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorul acesteia sau cu membrii organului de conducere colectivă. Auditorii interni nu trebuie implicaţi în vreun fel în îndeplinirea activităţilor pe care în mod potenţial le pot audita şi nici în elaborarea şi implementarea sistemelor de control intern al entităţilor publice. Auditorii interni care au responsabilităţi în derularea programelor şi proiectelor finanţate integral sau parţial de Uniunea Europeană nu trebuie implicaţi în auditarea acestor programe. Auditorilor interni nu trebuie să li se încredinţeze misiuni de audit public intern în sectoarele de activitate în care aceştia au deţinut funcţii sau au fost implicaţi în alt mod; această interdicţie se poate ridica după trecerea unei perioade de 3 ani. Auditorii interni care se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute mai sus au obligaţia de a informa de îndată, în scris, conducătorul entităţii publice şi şeful structurii de audit public intern.

2.7 Contravenţii şi sancţiuni aplicate în domeniul auditului public intern Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 30.000.000 lei la 50.000.000 lei următoarele fapte:a) încălcarea obligaţiei de a institui la nivelul entităţii publice structuri organizatorice funcţionale de audit public intern;b) încălcarea obligaţiei de a elabora norme de audit public intern specifice entităţii publice, precum şi neprezentarea lor spre avizare;c) încălcarea obligaţiei de a elabora proiectul planului de audit public intern;d) refuzul personalului de execuţie sau de conducere, implicat în activitatea auditată, de a prezenta documentele solicitate cu ocazia efectuării misiunilor de audit public intern;

22

e) nerespectarea prevederilor referitoare la numirea/destituirea conducătorului compartimentului de audit public intern, respectiv la numirea/revocarea auditorilor interni;

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac astfel:

a) de către reprezentanţii împuterniciţi din cadrul UCAAPI, în limitele sale de competenţă;b) de către reprezentanţii împuterniciţi ai organului ierarhic superior, la nivelul entităţii publice subordonate;c) de către reprezentanţii împuterniciţi de conducătorul entităţii publice.

2.8 Norme generale de audit public intern în România

Auditul public intern reprezintă o activitate funcţional independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice. Ajută entitatea publică să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare.

Legea privind auditul public intern defineşte următoarele tipuri de audit:

a) Auditul de sistem - reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora;

b) Auditul performanţei - examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;

c) Auditul de regularitate - reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice, conform normelor legale.

2.9 Normele aplicabile compartimentului de audit public intern şi auditorilor interni

Carta auditului intern defineşte obiectivele, drepturile şi obligaţiile auditului intern şi este elaborată de către fiecare şef al compartimentului de audit public intern şi aprobată de conducătorul entităţii publice. Carta auditului intern informează despre obiectivele şi metodele de audit, clarifică misiunea de audit, fixează regulile de lucru între auditor şi auditat şi promovează regulile de conduită. Codul privind conduita etică a auditorului intern reprezintă un ansamblu de principii şi reguli de conduită care trebuie să guverneze activitatea auditorilor interni. Scopul Codului privind conduita etică a auditorului intern este de a promova cultura etică în viziunea

23

globală a profesiei de auditor intern. Codul privind conduita etică a auditorului intern cuprinde regulile pe care auditorii interni trebuie să le respecte în exercitarea atribuţiilor.

2.9.1. Numirea/destituirea şefului compartimentului de audit public intern

Şeful compartimentului de audit public intern este numit/destituit de către conducătorul entităţii publice, cu avizul UCAAPI /organul ierarhic imediat superior, astfel: a) numirea şefului compartimentului de audit public intern din entitatea publică se face numai cu avizul prealabil al UCAAPI, în conformitate cu procedura stabilită de aceasta. Entitatea publică subordonată solicită acest aviz de la organul ierarhic imediat superior în baza următoarei proceduri: candidaţii pentru funcţia de şef al compartimentului de audit public intern depun la

compartimentul de audit public intern de la organul ierarhic imediat superior următoarele documente: curriculum vitae; minimum două scrisori de recomandare de la persoane calificate, prin care să li se ateste calităţile profesionale, manageriale şi morale; o lucrare de concepţie privind organizarea şi exercitarea auditului public intern într-o entitate publică din domeniul căreia îi aparţine entitatea unde concurează; o declaraţie referitoare la incompatibilităţile auditorilor interni;

avizarea candidaţilor se face în termen de 10 zile de la data depunerii documentelor, prin analizarea acestora şi prin consultări directe;

după obţinerea avizului favorabil, numirea şefului compartimentului de audit public intern se face de către conducătorul entităţii publice respective, în conformitate cu prevederile legale referitoare la organizarea şi desfăşurarea concursurilor/examenelor pentru ocuparea acestor funcţii;

în cazul în care avizul este nefavorabil, candidatul respectiv nu poate participa la concursul/examenul organizat pentru ocuparea acestei funcţii.

b) destituirea şefului compartimentului de audit public intern din entitatea publică se face numai cu avizul prealabil al UCAAPI, în conformitate cu procedura stabilită de aceasta. Entitatea publică subordonată solicită acest aviz de la organul ierarhic superior în baza următoarei proceduri: pentru destituirea şefului compartimentului de audit public intern, conducătorul entităţii

publice subordonate notifică conducătorului de la organul ierarhic imediat superior despre intenţia de destituire, precum şi despre motivele destituirii;

conducătorul de la organul ierarhic superior analizează motivele, efectuează investigaţii, are consultări directe cu şeful compartimentului de audit public intern care este propus pentru destituire, după caz, şi în termen de 10 zile prezintă în scris avizul favorabil/nefavorabil privind destituirea;

în cazul obţinerii unui aviz favorabil destituirii, conducătorul entităţii publice procedează în conformitate cu prevederile legale;

în cazul obţinerii unui aviz nefavorabil, destituirea nu este posibilă.

24

2.9.2. Numirea/revocarea auditorilor interni Numirea/revocarea auditorilor interni se face de către conducătorul entităţii publice/organul colectiv de conducere, numai cu avizul prealabil al şefului compartimentului de audit public intern, astfel: a) Pentru acordarea avizului în vederea numirii auditorilor interni, şeful compartimentului de audit public intern analizează dosarele de înscriere depuse de candidaţii pentru ocuparea funcţiei de auditori interni şi poate avea consultări directe cu aceştia, cu 5-10 zile înainte de data susţinerii examenului. Dosarele de înscriere vor cuprinde în mod obligatoriu declaraţiile candidaţilor privind respectarea prevederilor art. 20, alin.(1) din Legea privind auditul public intern, referitoare la incompatibilităţile auditorilor interni, precum şi scrisori de recomandare, în cazul obţinerii unui aviz favorabil, numirea în funcţie se face de către conducătorul entităţii publice/organul colectiv de conducere, în conformitate cu prevederile legale referitoare la organizarea şi desfăşurarea concursurilor/examenelor pentru ocuparea acestor funcţii; b) Pentru revocarea auditorilor interni, conducătorul entităţii publice/organul colectiv de conducere înştiinţează şeful compartimentului de audit public intern despre intenţia de revocare a unui auditor intern şi despre motivele acesteia. Şeful compartimentului de audit public intern analizează motivele, efectuează investigaţii, are consultări directe cu aceştia, după caz, şi în termen de 10 zile prezintă avizul favorabil/nefavorabil revocării. c) Dacă funcţia de auditor intern nu este o funcţie publică, numirea/revocarea auditorilor interni se face de către conducătorul entităţii publice/organul colectiv de conducere în concordanţă cu regulamentul propriu de funcţionare şi cu prevederile prezentelor norme.

2.9.3 Pierderea independenţei şi obiectivităţii auditorilor interniPersoanele care sunt soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv, cu

conducătorul entităţii publice, nu pot fi auditori interni în cadrul aceleiaşi entităţi publice.Auditorii interni nu pot fi desemnaţi să efectueze misiuni de audit public intern la o

structură/entitate publică dacă sunt soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv, cu conducătorul acesteia sau cu membrii organului de conducere colectivă.

Auditorii interni nu trebuie implicaţi în vreun fel în îndeplinirea activităţilor pe care în mod potenţial le pot audita şi nici în elaborarea şi implementarea sistemelor de control intern ale entităţilor publice.

Auditorii interni care au responsabilităţi în derularea programelor şi proiectelor finanţate integral sau parţial de Uniunea Europeană, nu trebuie implicaţi în auditarea acestor programe.

Auditorilor interni nu trebuie să li se încredinţeze misiuni de audit public intern în sectoarele de activitate în care aceştia au deţinut funcţii sau au fost implicaţi în alt mod. Această interdicţie se poate ridica după trecerea unei perioade de 3 ani.

25

Auditorii interni care se găsesc într-una din situaţiile prevăzute mai sus, au obligaţia de a informa de îndată, în scris, conducătorul entităţii publice şi şeful structurii de audit public intern.

2.9.4 Competenţa Pregătirea şi experienţa auditorilor interni constituie un element esenţial în atingerea eficacităţii activităţii de audit. Auditorii interni trebuie să posede cunoştinţe, îndemânare şi alte competenţe necesare pentru a-şi exercita responsabilităţile individuale, mai ales:

competenţa în vederea aplicării normelor, procedurilor şi tehnicilor de audit; competenţa în ceea ce priveşte principiile şi tehnicile contabile; cunoaşterea principiilor de bază în economie, în domeniul juridic şi în domeniul

tehnologiilor informatice; cunoştinţe suficiente pentru a identifica elementele de iregularitate şi fraudă, nefiind

în sarcina auditorilor interni investigarea acestora; capacitatea de a comunica oral şi în scris, de a putea expune clar şi convingător

obiectivele, constatările şi recomandările fiecărei misiuni de audit public intern. Compartimentul de audit public intern trebuie să dispună în mod colectiv de toată competenţa şi experienţa necesară în realizarea misiunilor de audit. Indiferent de natura lor, misiunile de audit public intern vor fi încredinţate acelor persoane care au pregătirea şi experienţa corespunzătoare nivelului de complexitate al sarcinii. Compartimentul de audit public intern trebuie să dispună de metodologii şi sisteme IT moderne, de metode de analiză analitică, eşantioane statistice şi instrumente de control a sistemelor informatice. Şeful compartimentului de audit public intern trebuie să se asigure că pentru fiecare misiune de audit public intern, auditorii desemnaţi posedă cunoştinţele, îndemânarea şi competenţele necesare pentru desfăşurarea corectă a misiunii. Pentru cunoştinţe de strictă specialitate pot fi contractate servicii de expertiză /consultanţă din afara entităţii publice.

2.9.5. Pregătirea profesională continuă Auditorii interni trebuie să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi practica profesională printr-o pregătire continuă. Şeful compartimentului de audit public intern, respectiv conducerea entităţii publice, va asigura condiţiile necesare perfecţionării profesionale, perioada destinată în acest scop fiind de minimum 15 zile pe an. În scopul auditării unor proceduri specifice, pot contractate servicii de expertiză/consultanţă din afara entităţii publice. Competenţa şi capacitatea acestor servicii trebuie să fie verificate şi lucrările supervizate de către structura de audit public intern solicitantă.

26

Şeful compartimentului de audit public intern trebuie să elaboreze un program de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii sub toate aspectele activităţii de audit public intern. Programul trebuie să asigure ca normele, instrucţiunile şi codul etic să fie respectate de auditorii interni. Auditul public intern necesită adoptarea unui proces permanent de supraveghere şi evaluare a eficacităţii globale a programului de calitate. Acest proces trebuie să permită evaluări interne şi externe. Evaluarea internă presupune efectuarea de controale permanente, prin care şeful compartimentului de audit public intern examinează eficacitatea normelor interne de audit public intern pentru a verifica dacă procedurile de asigurare a calităţii misiunilor de audit intern sunt aplicate în mod satisfăcător, garantând calitatea rapoartelor de audit public intern. În acest cadru supervizarea realizării misiunilor de audit public intern va permite depistarea deficienţelor, iniţierea îmbunătăţirilor necesare unei derulări corespunzătoare a viitoarelor misiuni de audit public intern şi planificarea activităţilor de perfecţionare profesională. Evaluarea externă este efectuată de către UCAAPI prin: verificarea respectării normelor, instrucţiunilor şi a Codului privind conduita etică a

auditorului intern, cel puţin o dată la cinci ani, iniţiindu-se măsurile corective necesare în colaborare cu conducătorul entităţii publice în cauză;

avizarea numirii/destituirii şefilor compartimentelor de audit public intern din entităţile publice.

2.10. Norme de funcţionare a auditului public intern

Şeful compartimentului de audit public intern este responsabil pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de audit public intern. Planul de audit public intern se întocmeşte anual de către compartimentul de audit public intern.

Selectarea misiunilor de audit public intern se face în funcţie de următoarele elemente de fundamentare: a) evaluarea riscului asociat diferitelor structuri, activităţi, programe/proiecte sau

operaţiuni; b) criteriile semnal/sugestiile conducătorului entităţii publice, respectiv: deficienţe constatate anterior în rapoartele de audit; deficienţe constatate în procesele-verbale încheiate în urma inspecţiilor; deficienţe consemnate în rapoartele Curţii de Conturi; alte informaţii şi indicii referitoare la disfuncţionalităţi sau abateri; aprecieri ale unor specialişti, experţi etc. cu privire la structura şi dinamica unor riscuri interne sau de sistem; analiza unor trenduri pe termen lung privind unele aspecte ale funcţionării sistemului; evaluarea impactului unor modificări petrecute în mediul în care evoluează sistemul auditat; c) temele defalcate din planul anual al UCAAPI. Conducătorii entităţilor publice sunt obligaţi să ia toate măsurile organizatorice pentru ca tematicile ordonate de UCAAPI să fie

27

introduse în planul anual de audit public intern al entităţii publice, realizate în bune condiţii şi raportate în termenul fixat; d) numărul entităţilor publice subordonate; e) respectarea periodicităţii în auditare, cel puţin o dată la 3 ani; f) tipurile de audit convenabile pentru fiecare entitate subordonată; g) recomandările Curţii de Conturi. Proiectul planului anual de audit public intern este întocmit până la data de 30 noiembrie a anului precedent anului pentru care se elaborează. Conducătorul entităţii publice aprobă proiectul planului anual de audit public intern până la 20 decembrie a anului precedent. Planul anual de audit public intern reprezintă un document oficial. El este păstrat în arhiva instituţiei publice împreună cu referatul de justificare în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale.

2.10.1. Referatul de justificare Proiectul planului anual de audit public intern este însoţit de un referat de justificare a modului în care sunt selectate misiunile de audit cuprinse în plan. Referatul de justificare trebuie să cuprindă pentru fiecare misiune de audit public intern, rezultatele analizei riscului asociat (anexa la referatul de justificare), criteriile semnal şi alte elemente de fundamentare, care au fost avute în vedere la selectarea misiunii respective.

2.10.2. Structura planului de audit public intern Planul anual de audit intern are următoarea structură:

scopul acţiunii de auditare; obiectivele acţiunii de auditare; identificarea/descrierea activităţii/operaţiunii supuse auditului public intern; identificarea/descrierea entităţii/entităţilor sau a structurilor organizatorice la care se

va desfăşura acţiunea de auditare; durata acţiunii de auditare; perioada supusă auditării; numărul de auditori proprii antrenaţi în acţiunea de auditare; precizarea elementelor ce presupun utilizarea unor cunoştinţe de specialitate,

precum şi a numărului de specialişti cu care urmează să se încheie contracte externe de servicii de expertiză/consultanţă (dacă este cazul);

numărul de auditori care urmează să fie atraşi în acţiunile de audit public intern din cadrul structurilor descentralizate.

28

2.10.3 Reglementarea activităţii compartimentului de audit public intern Compartimentul de audit public intern elaborează norme specifice entităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu avizul UCAAPI sau cu avizul organului ierarhic imediat superior în cazul entităţilor publice subordonate. Pentru entităţile publice care nu au compartiment de audit public intern organizat la data publicării prezentelor norme, termenul curge din momentul înfiinţării acestora. Organul ierarhic imediat superior poate decide elaborarea de norme proprii pentru fiecare unitate subordonată, dacă specificul activităţii acestora o impune. Entităţile publice subordonate transmit normele proprii spre avizare la organul ierarhic imediat superior care a decis obligativitatea elaborării acestora. Normele proprii se transmit pentru avizare cu aprobarea conducătorului entităţii publice, semnate pe fiecare pagină, de auditorul intern care le-a elaborat. Compartimentele de audit public intern abilitate să avizeze normele proprii entităţilor publice sunt obligate să le avizeze în termen de 30 de zile şi să înştiinţeze entitatea în cauză. Compartimentele de audit public intern abilitate să avizeze normele proprii entităţilor publice, pot solicita eventuale clarificări, modificări, completări ale acestora. Conducătorii entităţilor publice vor lua măsurile necesare pentru soluţionarea operativă a acestor solicitări. Următoarele entităţi publice nu elaborează norme proprii:

a) instituţiile publice mici, care nu sunt subordonate altor entităţi publice. Misiunile de audit public intern desfăşurate la nivelul instituţiilor publice mici se efectuează în conformitate cu normele proprii Ministerului Finanţelor Publice;

b) entităţile publice subordonate pentru care entitatea publică de la nivelul ierarhic imediat superior a decis organizarea compartimentului de audit public intern fără obligaţia elaborării de norme proprii. Misiunile de audit public intern se desfăşoară în conformitate cu normele proprii organului ierarhic imediat superior;

c) entităţile publice subordonate pentru care entitatea publică de la nivelul ierarhic imediat superior a decis neînfiinţarea compartimentului de audit public intern. Misiunile de audit public intern desfăşurate la nivelul acestor entităţi se efectuează în conformitate cu normele proprii Ministerului Finanţelor Publice.

2.11 Metodologia de aplicare a misiunii de audit public intern Graficul prezentat mai jos oferă o viziune globală asupra procesului de audit public intern. În partea stângă a graficului sunt prezentate etapele procesului de audit public intern, cu referire la procedurile de urmat, iar în partea dreaptă rezultatele obţinute cu referire la documentele corespunzătoare.

29

Constatarea si raportarea

iregularitatilor P09

Etape Proceduri Documente

30

Initierea audituluiP01, P2, P03

Elaborarea proiectului de raport de audit P12

Colectarea si prelucrarea informatiilor

P04

Analiza riscurilor P05

Elaborarea programului de audit public intern

P036

Deschiderea sedintei P07

Colectarea dovezilor P08

Revizuirea documentelor de lucru

P10

Inchiderea sedintei P11

Transmiterea proiectului de raport P13

Reuniunea de conciliere P14

Raportul final P15

Supervizarea P16

Difuzarea raportului de audit public intern P17

Urmarirea recomandarilor P18

Ordinul de serviciu A-01Declaratia de independenta A-02Notificarea privind declansarea

misiunii de audit public intern B-01

Tabelul «puncte tari si puncte slabe»C-01

Programul de audit A03Programul preliminar al

interventiilor la fata locului A03-1

Minuta sedintei de deschidere B02

Test A-04 Formularele constatarilor de audit

A-05

Formular de constatare si raportare a iregularitatilor A06

Nota centralizatoare a documentelor de lucru C-02

Minuta sedintei de inchidere B-03

Proiect de raport A-7

Minuta reuniunii de conciliere B04

Raportul final A07-2

Fisa de urmarire a recomandarilorA08

Pregatirea misiunii de audit

Interventia la fata locului

Urmarirea recomandarilor

Raportul de audit public intern

2.11.1 Pregătirea misiunii de audit public intern

A) Iniţierea audituluiAceastă procedură presupune întocmirea unor documente care autorizează misiunea şi

creează independenţa auditorilor faţă de cel auditat.Ordinul de serviciu se întocmeşte de şeful compartimentului de audit public intern, pe

baza planului anual de audit public intern aprobat de conducătorul entităţii publice. Ordinul de serviciu reprezintă mandatul de intervenţie dat de către compartimentul de audit public intern. Ordinul de serviciu repartizează sarcinile de serviciu auditorilor interni, astfel încât aceştia să poată demara misiunea de audit.

Procedura P - 01 Ordinul De ServiciuScopul: De a repartiza sarcinile de serviciu pe auditori interni, astfel încât aceştia să poată demara misiunea de audit public intern.Premise: Ordinul de serviciu reprezintă mandatul de intervenţie dat de către compartimentul de audit public intern şi se întocmeşte de către şeful acestui compartiment, pe baza planului anual de audit public intern.Procedura:

Şeful Compartimentului de audit public intern

1. Repartizează sarcinile de serviciu pe fiecare auditor în parte;2. Întocmeşte Ordinul de serviciu pe baza planului anual de audit public intern.

Personalul de secretariat 3. Alocă un număr Ordinului de serviciu;4. Asigură copii ale Ordinului de serviciu fiecărui membru al echipei de audit.

Auditorii 5. Iau la cunoştinţă de Ordinul de serviciu şi de sarcinile repartizate.

ExempluEntitatea publică Model A-01Nr. ....... Data .......

ORDIN DE SERVICIU

În conformitate cu prevederile ....... şi cu Planul anual de audit public intern, se va efectua o misiune de audit public intern la ........... în perioada ........ . Scopul misiunii de audit este ........ , iar obiectivele acesteia sunt ........ . Menţionăm că se va efectua un audit de ........ .

31

Echipa de audit public intern este formată din următorii auditori ........... .Conducătorul Compartimentului de audit public intern

Declaraţia de independenţă Independenţa auditorilor interni selectaţi pentru realizarea unei misiuni de audit public intern, trebuie declarată. În acest sens fiecare auditor intern trebuie să întocmească o declaraţie de independenţă.

Procedura P - 02 Declararea IndependenţeiScopul: De a demonstra independenţa auditorilor faţă de entitatea/structura auditată.Premise: În vederea desemnării auditorilor interni pentru efectuarea misiunii de audit public intern vor fi verificate incompatibilităţile personale ale acestora. Astfel, un auditor nu va fi desemnat acolo unde există incompatibilităţi personale, doar dacă repartizarea lui este imperios necesară, fiind furnizată în acest sens o justificare din partea conducătorului Compartimentului de audit public intern. Dacă în timpul efectuării misiunii de audit apare o incompatibilitate, reală sau presupusă, auditorii sunt obligaţi să informeze de urgenţă conducerea.

Procedura:

Auditorii 1. Completează Declaraţia de Independenţă - Model A02;

Şef de serviciu 2. Verifică Declaraţia de Independenţă;3. Identifică incompatibilitatea semnalată de către auditori şi stabileşte modalitatea în care aceasta poate fi atenuată;4. Aprobă Declaraţiile de Independenţă;

Auditorii 5. Îndosariază Declaraţia de independenţă în dosarul de audit;6. Dacă în timpul misiunii apare o incompatibilitate reală sau presupusă, informează de urgenţă conducerea.

DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ - Model A-02Entitatea publică .........................A fi completat de către auditori, inclusiv consultanţii:Numele ............................... Data ............Misiunea de audit public intern ..................

32

Incompatibilităţi

În legătură cu entitatea/structura auditată ........ Da Nu

Aţi avut/aveţi vreo relaţie oficială, financiară sau personală cu cineva care ar putea să vă limiteze măsura în care puteţi să vă interesaţi, să descoperiţi sau să constataţi slăbiciuni de audit în orice fel?

Aveţi idei preconcepute faţă de persoane, grupuri, organizaţii sau obiective care ar putea să vă influenţeze în misiunea de audit?

Aţi avut/aveţi funcţii sau aţi fost/sunteţi implicat(ă) în ultimii 3 ani într-un alt mod în activitatea entităţii/structurii ce va fi auditată?

Aveţi responsabilităţi în derularea programelor şi proiectelor finanţate integral sau parţial de Uniunea Europeană?

Aţi fost implicat în elaborarea şi implementarea sistemelor de control ale entităţii/structurii ce urmează a fi auditată?

Sunteţi soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorul entităţii/structurii ce va fi auditată sau cu membrii organului de conducere colectivă?

Aveţi vreo legătură politică, socială care ar rezulta dintr-o fostă angajare sau primirea de redevenţe de la vreun grup anume, sau organizaţie sau nivel guvernamental?

Aţi aprobat înainte facturi, ordine de plată, şi alte instrumente de plată pentru entitatea/structura ce va fi auditată?

Aţi ţinut anterior contabilitatea la entitatea/structura ce va fi auditată?

Aveţi vreun interes direct sau unul de fond financiar indirect la entitatea/structura ce va fi auditată?

Dacă în timpul misiunii de audit, apare orice incompatibilitate personală, externă sau organizaţională care ar putea să vă afecteze abilitatea dvs. de a lucra şi a face rapoartele de audit imparţiale, notificaţi şeful Compartimentului de audit public intern de urgenţă?

Conducător Compartiment de audit public intern, Auditor,Entitatea publică Model A-02Se completează de către Şeful de serviciu1.Incompatibilităţi personale (a se trece din pagina anterioară)2.Pot fi negociate/diminuate incompatibilităţile?Dacă da, explicaţi cum anumeData şi semnătura

Notificarea privind declanşarea misiunii de audit public intern Compartimentul de audit public intern notifică entitatea/structura auditată cu 15 zile înainte de declanşarea misiunii de audit public intern, despre scopul, principalele obiective,

33

durata acesteia, precum şi despre faptul că pe parcursul misiunii vor avea loc intervenţii la faţa locului al căror program va fi stabilit ulterior, de comun acord.

Procedura P - 03 Notificarea Privind Declanşarea Misiunii De Audit Intern

Scopul:Să informeze entitatea/structura auditată de declanşarea misiunii de audit public intern.

Premise: Se intenţionează ca prin notificarea entităţii/structurii auditate să se asigure desfăşurarea corespunzătoare a procedurilor de audit.Procedura:

Auditorii 1. Pregătesc adresa de notificare către părţile interesate în vederea transmiterii acesteia cu 15 zile înainte de declanşarea misiunii de audit public intern;

Conducătorul Compartimentului de audit

2. Verifică adresa de notificare;3. Semnează adresa de notificare;

Personalul de secretariat 4. Alocă un număr adresei de notificare şi o transmite entităţii/structurii auditate;

Auditorii 5. Includ domeniile de interes (dacă se comunică) în programul de audit;6. Îndosariază copia adresei de notificare în dosarul permanent.

Entitatea publică Model B-01Data

NOTIFICAREA PRIVIND DECLANŞAREA MISIUNII DE AUDIT PUBLIC INTERNCătre Părţile interesate De la Conducătorul Compartimentului de audit public intern Ref Denumirea misiunii de audit public intern

Stimate(ă) .......................... În conformitate cu Planul anual de audit public intern, urmează ca în perioada de ........... să efectuăm o misiune de audit public intern cu tema ...... la (numele entităţii/structurii auditate). Auditul va examina responsabilităţile asumate de către (numele entităţii/structurii auditate) şi va determina daca aceasta îşi îndeplineşte obligaţiile sale într-un mod eficient şi efectiv.

34

Vă vom contacta ulterior pentru a stabili de comun acord o şedinţă de deschidere în vederea discutării diverselor aspecte ale misiunii de audit, cuprinzând:

prezentarea auditorilor; prezentarea principalelor obiective ale misiunii de audit public intern; programul intervenţiei la faţa locului; scopul misiunii de audit public intern; alte aspecte.

Pentru o mai bună înţelegere a activităţii dumneavoastră, vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie următoarea documentaţie necesară: ..................... .Dacă aveţi unele întrebări privind această acţiune, vă rog să contactaţi pe (numele auditorului) sau pe mine.

Cu stimăData ............ Conducătorul Compartimentului de audit public intern

B) Colectarea şi prelucrarea informaţiilor Procedura de colectare şi prelucrare constă în pregătirea informaţiilor în vederea efectuării analizei de risc şi pentru identificarea informaţiilor necesare, fiabile, utile şi pertinente vizând atingerea obiectivelor misiunii.

Colectarea şi prelucrarea informaţiilor presupun: identificarea principalelor elemente ale contextului instituţional şi socio-economic în care

entitatea/structura auditată îşi desfăşoară activitatea; analiza cadrului normativ ce reglementează activitatea entităţii/structurii auditate; analiza entităţii/structurii auditate şi activităţile sale (organigrama, regulamente de

funcţionare, fişe ale posturilor, procedurile scrise); analiza factorilor susceptibili de a împiedica buna desfăşurare a misiunii de audit public

intern; identificarea punctelor cheie ale funcţionării entităţii/structurii auditate şi ale sistemelor

sale de control, pentru o evaluare prealabilă a punctelor tari şi slabe; să identifice constatările semnificative şi recomandările din rapoartele de audit precedente

care ar putea să afecteze stabilirea obiectivelor misiunii de audit public intern; identificarea şi evaluarea riscurilor cu incidenţă semnificativă; să identifice surse potenţiale de informaţii care ar putea fi folosite ca dovezi ale auditului şi

să considere validitatea şi credibilitatea acestor informaţii.

Procedura P - 04 Colectarea Şi Prelucrarea InformaţiilorScopul: Cunoaşterea domeniului auditabil îl ajută pe auditor să se familiarizeze cu entitatea/structura auditată. Colectarea informaţiilor facilitează procedurile de analiză de risc şi cele de verificare.

35

Premise: Colectarea este, în fapt, pregătirea informaţiilor în vederea efectuării analizei de risc şi pentru identificarea informaţiilor necesare, fiabile, pertinente şi utile pentru a atinge obiectivele misiunii de audit public intern. Procedura:

Auditorii 1. Identifică legile şi regulamentele aplicabile entităţii/structurii auditate;2. Obţin organigrama, regulamentele de funcţionare, fişe ale posturilor, proceduri scrise ale entităţii/structurii auditate;3. Identifică personalul responsabil;4. Identifică circuitul documentelor;5. Obţin exemplare ale rapoartelor de audit anterioare;6. Adună date statistice asupra performanţei pentru a-i sprijini în faza de analiză a riscului;7. Se familiarizează cu activitatea entităţii/structurii auditate;

Conducătorul Compartimentului de audit public intern

8. Revede documentaţia;9. Organizează o şedinţă pentru identificarea obiectivelor auditabile şi a criteriilor de analiză de risc. Reevaluează stabilirea obiectivelor, a scopului auditului şi a metodologiei, după caz.

C) Analiza riscurilor Auditul public intern trebuie să sprijine conducătorul entităţii publice în identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative contribuind la îmbunătăţirea sistemelor de management al riscurilor. Auditul public intern trebuie să supravegheze şi să evalueze eficacitatea acestui sistem.

Obiectul auditabil reprezintă activitatea elementară a domeniului auditat, ale cărei caracteristici pot fi definite teoretic şi comparate cu realitatea practică. Identificarea obiectelor auditabile se realizează în 3 etape: a) detalierea fiecărei activităţi în operaţii succesive descriind procesul de la realizarea acestei activităţi până la înregistrarea ei (circuitul auditului); b) definirea pentru fiecare operaţiune în parte a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească din punct de vedere al controalelor specifice şi al riscurilor aferente (ce trebuie să fie evitate); c) determinarea modalităţilor de funcţionare necesare pentru ca entitatea să atingă obiectivul şi să elimine riscul. Lista centralizatoare a obiectelor auditabile, definite sub aspectele caracteristicilor specifice şi ale riscurilor asociate, constituie suportul analizei riscurilor. Auditul public intern trebuie să evalueze riscurile aferente operaţiilor şi sistemelor informatice ale entităţii publice, privind: fiabilitatea şi integritatea informaţiilor financiare şi operaţionale;

36

eficacitatea şi eficienţa operaţiilor; protejarea patrimoniului; respectarea legilor, reglementărilor şi procedurilor. În cursul misiunilor, auditorii interni vor identifica toate riscurile, inclusiv cele care exced perimetrul misiunii, în cazul în care acestea sunt semnificative.

Riscul este ameninţarea ca un eveniment sau o acţiune să afecteze capacitatea unei organizaţii de a-şi atinge obiectivele stabilite.

După natura activităţilor (operaţiilor) desfăşurate în cadrul entităţilor, riscurile sunt:

riscuri legislative;

riscuri financiare;

riscuri de funcţionare;

riscuri comerciale, riscuri juridice, riscuri sociale;

riscuri de imagine;

riscuri legate de mediu;

riscuri ce privesc securitatea informaţiilor ş.a.

Conform normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern, riscurile se clasifică astfel:

riscuri de organizare, cum ar fi: neformalizarea procedurilor, lipsa unor responsabilităţi precise, insuficienta organizare a resurselor umane, documentaţia insuficientă, neactualizată;

riscuri operaţionale, cum ar fi: neînregistrarea în evidenţele contabile, arhivarea necorespunzătoare a documentelor justificative, lipsa unui control asupra operaţiilor cu risc ridicat;

riscuri financiare, cum ar fi: plăţi nesecurizate, nedetectarea operaţiilor cu risc financiar;

alte riscuri, cum ar fi cele generate de schimbările legislative, structurale, manageriale etc.

37

Mare

Medie

Mică

Scăzut Moderat Ridicat

PROBABILITATE

IMPACT

Fig. Harta riscurilor

Evaluarea riscurilor este parte a procesului operaţional şi trebuie să identifice şi să analizeze factorii interni şi externi care ar putea afecta obiectivele organizaţiei. Factorii interni pot fi, de exemplu, natura activităţilor entităţii, calificarea personalului, schimbările majore în organizare sau randamentul angajaţilor, iar factorii externi pot fi variaţia condiţiilor economice, legislative sau schimbările intervenite în tehnologie.

Evaluarea riscurilor este o problemă permanentă, deoarece condiţiile se schimbă mereu, apar noi reglementări, apar oameni noi, apar obiective de actualitate, şi toate aceste schimbări modifică în permanenţă „geografia” riscurilor, care niciodată nu poate fi definitivată.

Analiza riscurilor nu reprezintă o ştiinţă exactă. Prin stabilirea activităţilor de control se urmăreşte ca riscurile ridicate să devină medii sau scăzute, până la o eventuală dispariţiei ulterioară. Oricum riscurile trebuie să „evolueze” în jos.

Activitatea de evaluare a riscurilor este o componentă esenţială a managementului şi trebuie realizată constant, cel puţin o dată pe an, pentru identificarea tuturor riscurilor.

Măsurarea riscului se realizează prin trei metode:

metoda probabilităţilor;

metoda factorilor de risc, care se identifică în prealabil plecând de la o clasificare pe categorii de riscuri;

metoda matricelor de apreciere, care ţine cont de criteriile de apreciere şi ponderile riscului.

Criteriile utilizate pentru măsurarea probabilităţii de apariţie a riscului sunt: a) aprecierea vulnerabilităţii entităţii;

Pentru a efectua aprecierea, auditorul va examina toţi factorii cu incidenţă asupra vulnerabilităţii domeniului auditabil, cum ar fi:

resursele umane;

38

complexitatea prelucrării operaţiilor; mijloacele tehnice existente.

Vulnerabilitatea se exprimă pe trei nivele: vulnerabilitate redusă; vulnerabilitate medie; vulnerabilitate mare. b) aprecierea controlului intern.

Aprecierea controlului intern se face pe baza unei analize a calităţii controlului intern al entităţii, pe trei nivele: control intern corespunzător; control intern insuficient; control intern cu lipsuri grave.

Probabilitatea de apariţie a riscului variază de la imposibilitate la certitudine şi este exprimată pe o scară de valori pe trei nivele:

probabilitate mică; probabilitate medie; probabilitate mare.

Nivelul impactului reprezintă efectele riscului în cazul producerii sale şi se poate exprima pe o scară de valorică pe trei nivele: impact scăzut; impact moderat; impact ridicat.

Metoda - model de analiză a riscurilor Analiza riscurilor se realizează prin parcurgerea următorilor paşi:a) identificarea (listarea) operaţiilor/activităţilor auditabile, respectiv a obiectelor auditabile.

În această fază se analizează şi se identifică activităţile/operaţiile precum şi a interdependenţelor existente între acestea, fixându-se perimetrul de analiză;b) identificarea ameninţărilor, riscurilor inerente posibile, asociate acestor operaţiuni/activităţi, prin determinarea impactului financiar al acestora;c) stabilirea criteriilor de analiză a riscului. Recomandăm utilizarea criteriilor: aprecierea controlului intern, aprecierea cantitativă şi aprecierea calitativă;d) stabilirea nivelului riscului pentru fiecare criteriu, prin utilizarea unei scări de valori pe trei nivele, astfel: - pentru aprecierea controlului intern: control intern corespunzător - nivel 1; control intern insuficient - nivel 2; control intern cu lipsuri grave - nivel 3; - pentru aprecierea cantitativă: impact financiar slab - nivel 1; impact financiar mediu - nivel 2; impact financiar important - nivel 3; - pentru aprecierea calitativă: vulnerabilitate redusă - nivel 1; vulnerabilitate medie - nivel 2; vulnerabilitate mare - nivel 3.

39

e) stabilirea punctajului total al criteriului utilizat (T). Se atribuie un factor de greutate şi un nivel de risc fiecărui criteriu. Produsul acestor doi factori dă punctajul pentru criteriul respectiv iar suma punctajelor pentru o anumită operaţie/activitate auditabilă conduce la determinarea punctajului total al riscului operaţiei/activităţii respective. Punctajul total al riscului se obţine utilizându-se formula:

n

T = Pi x Ni i = 1

Unde:Pi = ponderea riscului pentru fiecare criteriu;Ni = nivelul riscurilor pentru fiecare criteriu utilizat;sauT = N1 x N2 x .... x Ni, undeN = nivelul riscurilor pentru fiecare criteriu utilizat.f) clasarea riscurilor, pe baza punctajelor totale obţinute anterior, în: risc mic, risc mediu, risc

mare;g) ierarhizarea /operaţiunilor activităţilor ce urmează a fi auditate, respectiv elaborarea tabelului puncte tari şi puncte slabe. Tabelul punctelor tari şi punctelor slabe prezintă sintetic rezultatul evaluării fiecărei activităţi/operaţiuni/teme analizate şi permite ierarhizarea riscurilor în scopul orientării activităţii de audit public intern, respectiv stabilirea tematicii în detaliu.

D) Elaborarea programului de audit public intern

Normele generale de aplicare a auditului public intern conţin o metodologie comună pentru evaluarea riscurilor, atât pentru procedura de întocmire a planului de audit public intern, cât şi pentru derularea unei misiuni de audit în faza de elaborare a programului de audit şi pentru parcurgerea următoarelor etape:

a) identificarea activităţilor auditate,

b) identificarea riscurilor inerente asociate activităţilor;

c) stabilirea factorilor de analiză a riscurilor şi a nivelurilor de apreciere a acestora;

d) stabilirea nivelului riscului pe criteriile de apreciere;

e) determinarea punctajului total al riscului;

f) clasarea activităţilor pe baza analizei riscurilor;

g) ierarhizarea activităţilor care urmează a fi auditate;

40

h) elaborarea tematicii în detaliu a activităţilor auditate;

i) elaborarea programului de audit public intern.

a) Identificarea activităţilor auditate se realizează pe baza analizei actului de înfiinţare, organigramei, regulamentelor de funcţionare, deciziilor de organizare a eventualelor noi activităţi ş.a. Etapa se concretizează în întocmirea de către auditori a listei activităţilor auditabile din cadrul entităţilor.

b) Identificarea riscurilor inerente asociate activităţilor

Evaluarea riscurilor trebuie să aibă în vedere gestionarea schimbării: oamenii se schimbă, metodele se schimbă, organizările şi politicile se schimbă şi ca atare şi riscurile se schimbă.

IDENTIFICAREA RISCURILOR ASOCIATE ACTIVITĂŢILOR

Denumirea lucrării: Elaborare plan activitate anual

Domeniul: Financiar – contabilitate

Întocmit de: Şeful structurii de audit intern Data:

20.11.2004

Nrcrt

Activităţi auditabile

Riscuri identificateObserva

ţii

1

Activitatea de elaborare şi aprobare a bilanţului

- existenţa şi structura bugetului

- neîntocmirea în termen a bugetului

- nefuncţionarea elementelor de cheltuieli

2

Întocmirea bilanţului contabil şi a contului de execuţie

- necorelaţii între situaţia conturilor şi bilanţului întocmit

- erori în preluarea datelor din balanţa de verificare;

- erori în efectuarea operaţiunilor contabile

3

Contabilitatea, inclusiv angajamentele bugetare şi legale

- inexistenţa documentelor justificative privind operaţiile efectuate

- neînregistrarea în mod cronologic;

- nerealizarea controalelor ierarhice;

- utilizarea incorectă a conturilor contabile

4

Calculul şi plata salariilor

- acordarea incorectă a elementelor salariale

- gestionarea incorectă a dosarului de personal;

- erori în întocmirea statelor de salarii;

41

5

Plata achiziţiilor publice

- neaplicarea corectă a procedurilor de achiziţii;

- neîncadrarea în plafoanele aprobate;

- erori în atribuirea contactelor de achiziţie.

6

Activitatea de inventariere a patrimoniului

- erori în efectuarea inventarierii faptice;

- nevalorificarea diferenţelor constatate în urma inventarierii;

- neefectuarea inventarierii tuturor bunurilor

7

Activitatea de încasare a veniturilor

- neîntocmirea corectă a documentelor de încasări;

- erori în evidenţierea veniturilor;

- neconcordanţe între încasări şi documentele întocmite.

c) Stabilirea factorilor de analiză a riscurilor şi a nivelurilor de apreciere a acestora se realizează ţinând cont de responsabilităţile din Normele generale pentru utilizarea factorilor privind aprecierea controlului intern, aprecierea cantitativă şi aprecierea calitativă, la care mai putem adăuga şi alţi factori specifici activităţii. Spre exemplu, propunem pentru domeniul financiar-contabil să utilizăm şi factorii: modificări legislative şi vechimea personalului.

Pentru stabilirea ponderii riscului se au în vedere importanţa şi greutatea factorului de risc în cadrul activităţii respective şi, de asemenea, faptul că suma ponderilor factorilor de risc trebuie să fie 100.

În funcţie de criteriile alese, stabilim următoarele ponderi:

Aprecierea controlului intern ……………………..35%;

Aprecierea cantitativă ……………………………. 25%;

Aprecierea calitativă ……………………………... 20%;

Modificări legislative …………………………….. 15%;

Vechimea personalului …………………………… 5%;

d) Stabilirea nivelului riscului pe criteriile de apreciere se realizează prin aplicarea la fiecare factor de analiză a riscurilor a unui nivel de apreciere.

e) Determinarea punctajului total se realizează prin aplicarea ponderii nivelului de apreciere fiecărui factor de risc pe niveluri de risc în vederea stabilirii punctajului total, pe baza formulei:

unde:

42

Pt - punctaj total;

Pi – ponderea riscurilor pentru fiecare factor;

Ni – nivelul riscului pentru fiecare factor utilizat.

Etapa se concretizează în întocmirea situaţiei „Determinarea punctajului total”.

DETERMINAREA PUNCTAJULUI TOTAL

Denumirea lucrării: Elaborare plan activitate anual

Domeniul: Financiar-contabilitate

Întocmit: Şeful structurii de audit intern Data:

20.11.2004

Nr

crt

Activităţi

auditabileRiscuri identificate

P5

35%

F5

P5

25%

F5

P5

20%

F5

P5

15%

F5

P5

5%

F5

Punctaj

total

1

Activitatea de

elaborare şi

aprobare a

bilanţului

- existenţa şi

structura bugetului

- neîntocmirea în

termen a bugetului

- nefuncţionarea

elementelor de

cheltuieli

3 3 2 2 3 2,65

2

Întocmirea

bilanţului

contabil şi a

contului de

execuţie

- necorelaţii între

situaţia conturilor şi

bilanţului întocmit

- erori în preluarea

datelor din balanţele

de verificare;

- erori în efectuarea

operaţiunilor

contabile

3 2 2 2 2 2,35

3 Contabilitatea

inclusiv

angajamentele

bugetare şi

legale

- inexistenţa

documentelor

justificative privind

operaţiile efectuate

- neînregistrarea în

mod cronologic;

- nerealizarea

controalelor

4 3 3 2 2 3,15

43

ierarhice;

- utilizarea incorectă

a conturilor contabile

4

Calculul şi

plata salariilor

- acordarea incorectă

a elementelor

salariale

- gestionarea

incorectă a dosarului

de personal;

- erori în întocmirea

statelor de salarii;

4 4 4 4 3 3,95

5

Plata

achiziţiilor

publice

- neaplicarea corectă

a procedurilor de

achiziţii;

- neîncadrarea în

plafoanele aprobate;

- erori în atribuirea

contactelor de

achiziţie.

4 3 4 3 2 3,50

6

Activitatea de

inventariere a

patrimoniului

- erori în efectuarea

inventarierii faptice;

- nevalorificarea

diferenţelor

constatate în urma

inventarierii;

- neefectuarea

inventarierii tuturor

bunuri-lor

4 3 4 3 1 3,45

7

Activitatea de

încasare a

veniturilor

- neîntocmirea

corectă a

documentelor de

încasări;

- erori în

evidenţierea

veniturilor;

- neconcordanţe între

încasări şi

documentele

întocmite.

2 3 3 2 2 2,45

44

f) Clasarea activităţilor pe baza analizei riscurilor se realizează pe baza punctajelor totale obţinute anterior, stabilite în ordinea efectului produs asupra domeniului auditabil şi departajate pe o scară cu trei niveluri: mari, medii şi mijlocii.

g) Ierarhizarea activităţilor care urmează a fi auditate se realizează pe baza situaţiei anterioare, ţinând cont şi de numărul personalului, timpul disponibil, alte activităţi care se desfăşoară în cadrul structurii de audit intern şi în mod special de analiza riscurilor identificate la celelalte domenii din cadrul entităţii.

Etapa se caracterizează în elaborarea situaţiei punctelor tari şi puntelor slabe, document care prezintă sintetic rezultatul evaluării fiecărei activităţi în scopul elaborării planului de audit intern. Documentul conţine şi o opinie referitoare la nivelul impactului riscurilor activităţilor asupra domeniului auditabil şi gradul de încredere privind funcţionalitatea activităţii în cadrul domeniului, conform modelului.

h) Elaborarea tematicii în detaliu a activităţilor auditabile

Tematica în detaliu cuprinde totalitatea domeniilor/obiectelor de auditat selectate (obiectivele de îndeplinit), este semnată de şeful compartimentului de audit public intern şi adusă la cunoştinţa principalilor responsabili ai entităţii/structurii auditate în cadrul şedinţei de deschidere.

Tematica de detaliu se realizează pe baza Situaţiei punctelor tari şi punctelor slabe, întocmite în etapa anterioară, şi cuprinde misiunile de audit intern ce vor face parte din planul pentru viitor.

i) Elaborarea programului de audit public intern

Programul de audit public intern este un document intern de lucru al compartimentului de audit public intern, care se întocmeşte în baza tematicii detaliate. Cuprinde pe fiecare obiectiv din tematica detaliată acţiunile concrete de efectuat necesare atingerii obiectivului, precum şi repartizarea acestora pe fiecare auditor intern.

Programul de audit public intern are drept scopuri:a) asigură şeful compartimentului de audit public intern că au fost luate în considerare toate aspectele referitoare la obiectivele misiunii de audit public intern;b) asigură repartizarea sarcinilor şi planificarea activităţilor, de către supervizor. Programul preliminar al intervenţiilor la faţa locului se întocmeşte în baza programului de audit public intern şi prezintă în mod detaliat lucrările pe care auditorii interni îşi propun să le efectueze, respectiv studiile, cuantificările, testele, validarea acestora cu materiale probante şi perioadele în care se realizează aceste verificări la faţa locului.

Activitatea de desfăşurare a unei misiuni de audit intern este deosebit de laborioasă şi de aceea şi în informarea-cadru trebuie să se menţioneze:

entitatea publică care va fi auditată;

45

cadrul legal în baza căruia se va efectua misiunea;

perioada supusă auditării;

perioada alocată desfăşurării misiunii;

planificarea misiunii, având ca scop alocarea timpului şi a auditorilor care vor efectua activităţile preliminare şi presupunând:

prelucrarea informaţiilor;

analiza riscurilor asociate şi intervenţia la faţa locului;

întocmirea documentelor preliminare;

elaborarea documentelor finale.

activităţile care urmează a fi auditate;

instrumentele şi tehnicile care vor fi utilizate;

concluzii – prin care se fac recomandări în vederea îndeplinirii misiunii, cum ar fi, spre exemplu, respectarea termenelor planificate.

E) Şedinţa de deschidere

Şedinţa de deschidere a intervenţiei la faţa locului se derulează la unitatea auditată, cu participarea auditoriilor interni şi a personalului entităţii/structurii auditate. Ordinea de zi a şedinţei de deschidere trebuie să cuprindă:a) prezentarea auditorilor interni;b) prezentarea obiectivelor misiunii de audit public intern;c) stabilirea termenelor de raportare a stadiului verificărilor;d) prezentarea tematicii în detaliu;e) acceptarea calendarului întâlnirilor;f) asigurarea condiţiilor materiale necesare derulării misiunii de audit public intern. Entitatea auditată poate solicita amânarea misiunii de audit, în cazuri justificate (interese speciale, lipsa de timp, alte circumstanţe). Amânarea trebuie discutată cu şeful compartimentul de audit public intern şi notificată la conducătorul entităţii publice.

Minuta şedinţei de deschidere Data şedinţei de deschidere, participanţii, aspectele importante discutate trebuie consemnate în minuta şedinţei de deschidere.

Procedura P - 07 Şedinţa de deschidere

Scopul:

46

Să efectueze o şedinţă de deschidere cu reprezentanţii (denumirea entităţii/structurii auditate) pentru a discuta scopul auditului, obiectivele urmărite şi modalităţile de lucru privind auditul.Premise: Şedinţa de deschidere serveşte ca întâlnire de început a misiunii de audit. Ordinea de zi a şedinţei de deschidere va cuprinde: prezentarea auditorilor; prezentarea obiectivelor misiunii de audit; stabilirea termenelor de raportare a stadiului verificărilor; prezentarea în detaliu tematicii; acceptarea calendarului întâlnirilor; analiza şi acceptul cartei auditorului; asigurarea condiţiilor materiale necesare derulării misiunii.Procedura:

Auditorii 1. Contactează telefonic entitatea/structura auditată pentru a stabili data întâlnirii.

Conducătorul Compartimentului de audit public internAuditoriiReprezentanţii entităţii/structurii auditate

2. Participă la desfăşurarea şedinţei de deschidere.

Auditorii 3. Întocmesc Minuta şedinţei de deschidere (Model B-02) cu următoarea structură:A. Menţiuni generale- tema misiunii de audit public intern;- perioada auditată;- numele celor care întocmesc Minuta şedinţei de deschidere;- numele persoanei însărcinate cu verificarea întocmirii minutei şedinţei de deschidere conform prezentei proceduri;- lista participanţilor la şedinţa de deschidere cu menţionarea numelui, funcţiei, direcţiei şi a numărului de telefon.B. Stenograma Şedinţei de deschidere:- cuprinde redactarea în detaliu a dezbaterilor Şedinţei de deschidere.4. Îndosariază Minuta Şedinţei de deschidere în dosarul permanent - Model B-02

2.11.2 Deschiderea intervenţiei la faţa locului

47

Intervenţia la faţa locului constă în colectarea documentelor, analiza şi evaluarea acestora şi cuprinde următoarele proceduri:

- colectarea dovezilor;- constatarea şi raportarea iregularităţilor;- revizuirea documentelor de lucru;- şedinţa de închidere.

A) Colectarea dovezilorScopul acestei proceduri îl reprezintă efectuarea testărilor stabilite prin programul de

audit aprobat şi obţinerea de probe, dovezi suficiente şi relevante pentru formularea constatărilor, concluziilor şi recomandărilor. Colectarea dovezilor constă în următoarele:a) cunoaşterea activităţii/sistemului/procesului supus verificării şi studierea procedurilor aferente;b) intervievarea personalului auditat;c) verificarea înregistrărilor contabile;d) analiza datelor şi informaţiilor;e) evaluarea eficienţei şi eficacităţii controalelor interne;f) realizarea de testări;g) verificarea modului de realizare a corectării acţiunilor menţionate în auditările precedente

(verificarea realizării corectării)

Tehnici şi instrumente de audit internPrincipalele tehnici de audit intern sunt:

1) Verificarea - asigură validarea, confirmarea, acurateţea înregistrărilor, documentelor, declaraţiilor, concordanţa cu legile şi regulamentele, precum şi eficacitatea controalelor interne.

Tehnicile de verificare sunt:a) comparaţia: confirmă identitatea unei informaţii după obţinerea acesteia din două sau mai multe surse diferite;b) examinarea: presupune urmărirea în special a detectării erorilor sau a iregularităţilor;c) recalcularea: verificarea calculelor matematice;d) confirmarea: solicitarea informaţiei din două sau mai multe surse independente (a treia

parte) în scopul validării acesteia;e) punerea de acord: procesul de potrivire a două categorii diferite de înregistrări;f) garantarea: verificarea realităţii tranzacţiilor înregistrate prin examinarea documentelor, de la articolul înregistrat spre documentele justificative;g) urmărirea: reprezintă verificarea procedurilor de la documentele justificative spre articolul înregistrat. Scopul urmăririi este de a verifica dacă toate tranzacţiile reale au fost înregistrate.

48

2) Observarea fizică reprezintă modul prin care auditorii interni îşi formează o părere proprie. 3) Interviul se realizează de către auditorii interni prin intervievarea persoanelor auditate/implicate/interesate. Informaţiile primite trebuie confirmate cu documente. 4) Analiza constă în descompunerea unei entităţi în elemente, care pot fi izolate, identificate, cuantificate şi măsurate distinct.

Principalele instrumente de audit intern: 1) Chestionarul cuprinde întrebările pe care le formulează auditorii interni. Tipurile de

chestionare sunt:a) chestionarul de luare la cunoştinţă (CLC) - cuprinde întrebări referitoare la contextul socio-economic, organizarea internă, funcţionarea entităţii/structurii auditate; CLC se utilizează în etapa de pregătire a emisiunii de audit;b) chestionarul de control intern (CCI) - ghidează auditorii interni în activitatea de identificare obiectivă a disfuncţiilor şi cauzelor reale ale acestor disfuncţii; CCI se utilizează în etapa de pregătire a emisiunii de audit; c) chestionarul-lista de verificare (CLV) - este utilizat pentru stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească fiecare domeniu auditabil. Cuprinde un set de întrebări standard privind obiectivele definite, responsabilităţile şi metodele mijloacele financiare, tehnice şi de informare, resursele umane existente; CLV se utilizează în etapa intervenţiei la faţa locului, procedura de colectare a dovezilor. 2) Tabloul de prezentare a circuitului auditului (pista de audit), care permite: stabilirea fluxurilor informaţiilor, atribuţiilor şi responsabilităţilor referitoare la acestea; stabilirea documentaţiei justificative complete; reconstituirea operaţiunilor de la suma totală până la detalii individuale şi invers. 3) Formularele constatărilor de audit public intern - se utilizează pentru prezentarea fundamentată a constatărilor auditului public intern.a) Fişa de identificare şi analiza problemelor (FIAP) - se întocmeşte pentru fiecare disfuncţionalitate constatată. Prezintă rezumatul acesteia, cauzele şi consecinţele, precum şi recomandările pentru rezolvare. FIAP trebuie să fie aprobată de către coordonatorul misiunii, confirmată de reprezentanţii entităţii/structurii auditate şi supervizată de şeful compartimentului de audit (sau de către înlocuitorul acestuia).

Exemplu:FIAP 1 Criteriu: Bonurile de consum se aprobă de şeful compartimentului care gestionează

stocurile de materiale.Faptă: Bonurile de consum nu au fost avizate şi semnate de şeful compartimentului.Cauză: Având în vedere numărul mare de bonuri întocmite lunar, s-a considerat că

este suficientă semnarea bonurilor de consum de către gestionar.

49

Consecinţe: Ca urmare a acestui fapt unele aprovizionări se pot efectua fără ştirea şefului compartimentului. Este posibil astfel ca să se întocmească bonuri pentru un compartiment iar bunurile să ajungă la alt compartiment.

Recomandare: Se va proceda la vizarea şi semnarea bonurilor de consum pentru distribuirea materialelor de către şeful compartimentului.

b) Formularul de constatare şi raportare a iregularităţilor (FCRI) - se întocmeşte în cazul în care auditorii interni constată existenţa sau posibilitatea producerii unor iregularităţi. Auditorul raportează imediat sau cel mai târziu a doua zi şefului compartimentului de audit public intern (supervizor), care îl va informa în termen de 3 zile pe conducătorul entităţii publice şi structura de control abilitată pentru continuarea verificărilor.

Exemplu: Constatarea: Din verificarea listelor de inventariere generală la finele anului 2004, s-a

constatat că mijlocul fix „aparat pentru sudură” număr de inventar 15180, aprovizionat cu factura nr. B 00289575/15.05.2001, nu se regăseşte la locul de depozitare, deşi figurează în listele de inventariere. Din discuţiile purtate cu gestionarul şi şeful compartimentului nu s-a putut stabili cauza în care a dispărut activul corporal.

Recomandare: Efectuarea unei cercetări administrative în urma căreia să se stabilească condiţiile în care a dispărut bunul respectiv, persoanele vinovate şi modalitatea de recuperare a pagubei.

Anexe: - copie după factura privind achiziţia bunului;- fişa de evidenţă a mijlocului fix;- copie după lista de inventariere în care se regăseşte mijlocul fix.- copie după înregistrarea efectuată în contabilitate.

C) Revizuirea documentelor de lucru Revizuirea se efectuează de către auditorii interni, înainte de întocmirea proiectului Raportului de audit public intern, pentru a se asigura că documentele de lucru sunt pregătite în mod corespunzător.

Dosarele de audit public intern Dosarele de audit public intern - prin informaţiile conţinute asigură legătura între sarcina de audit, intervenţia la faţa locului şi raportul de audit public intern. Dosarele stau la baza formulării concluziilor auditorilor interni. Tipuri de dosare de audit public intern:a) Dosarul permanent cuprinde următoarele secţiuni: Secţiunea A - Raportul de audit public intern şi anexele acestuia: ordinul de serviciu; declaraţia de independenţă; rapoarte (intermediar, final, sinteza recomandărilor); fişele de identificare şi analiza problemelor (FIAP);

50

formularele de constatare a iregularităţilor; programul de audit. Secţiunea B - Administrativă: notificarea privind declanşarea misiunii de audit public intern; minuta şedinţei de deschidere; minuta reuniunii de conciliere; minuta şedinţei de închidere; corespondenţa cu entitatea/structura auditată. Secţiunea C - Documentaţia misiunii de audit public intern: strategii interne; reguli, regulamente şi legi aplicabile; proceduri de lucru; materiale despre entitatea/structura auditată (îndatoriri, responsabilităţi, număr de angajaţi,

fişele posturilor, graficul organizaţiei, natura şi locaţia înregistrărilor contabile); informaţii financiare; rapoarte de audit public intern anterioare şi externe informaţii privind posturile cheie/fluxuri de operaţii; documentaţia analizei riscului. Secţiunea D - Supervizarea şi revizuirea desfăşurării misiunii de audit public intern şi a

rezultatelor acesteia: revizuirea raportului de audit public intern; răspunsurile auditorilor interni la revizuirea raportului de audit public intern.b) Dosarul documentelor de lucru - cuprinde copii xerox a documentelor justificative, extrase din acestea, care trebuie să confirme şi să sprijine concluziile auditorilor interni. Dosarul este indexat prin atribuirea de litere şi cifre (E, F, G, ... ) pentru fiecare secţiune/obiectiv de audit din cadrul Programului de audit. Indexarea trebuie să fie simplă şi uşor de urmărit. Dosarele de audit public intern sunt proprietatea entităţii publice şi sunt confidenţiale. Ele trebuie păstrate până la îndeplinirea recomandărilor din raportul de audit public intern, după care se arhivează în concordanţă cu reglementările legale privind arhivarea.

D) Şedinţa de închidere a intervenţiei la faţa locului Are drept scop prezentarea opiniei auditorilor interni, a recomandărilor finale din proiectul Raportului de audit public intern şi a calendarului de implementare a recomandărilor. Se întocmeşte o minută a şedinţei de închidere.

În cadrul şedinţei de închidere auditorii urmăresc să se asigure că recomandările şi constatările sunt clare, obiective, relevante, uşor de înţeles şi nu dau naştere la interpretări. Constatările vor trebui să facă trimitere la baza legală şi vor ajuta entitatea auditată să elimine deficienţele constatate.

2.11.3 Raportul de audit public intern (raport preliminar)

51

A) Elaborarea proiectului de audit public internÎn elaborarea proiectului Raportului de audit public intern trebuie să fie respectate

următoarele cerinţe:a) constatările trebuie să aparţină domeniului/obiectivelor misiunii de audit public intern şi să fie susţinute prin documente justificative corespunzătoare;b) recomandările trebuie să fie în concordanţă cu constatările şi să determine reducerea riscurilor potenţiale;c) raportul trebuie să exprime opinia auditorului intern, bazată pe constatările efectuate;d) se întocmeşte pe baza FIAP-urilor.

În redactarea proiectului Raportului de audit public intern, trebuie să fie respectate următoarele principii:a) constatările trebuie să fie prezentate într-o manieră pertinentă şi incontestabilă;b) evitarea utilizării expresiilor imprecise (se pare, în general, uneori, evident), a stilului eliptic de exprimare, limbajului abstract;c) promovarea unui limbaj cât mai uzual şi a unui stil de exprimare concret;d) evitarea tonului polemic, jignitor, tendenţios;e) ierarhizarea constatărilor (numai cele importante vor fi prezentate în sinteză sau la

concluzii);f) evidenţierea aspectelor pozitive şi a îmbunătăţirilor constatate de la ultima misiune de audit

public intern.Structura proiectului de Raport de audit public intern trebuie să cuprindă cel puţin

următoarele elemente:a) scopul şi obiectivele misiunii de audit public intern;b) date de identificare a misiunii de audit public intern (baza legală, ordinul de serviciu, echipa de auditare, unitatea/structura organizatorică auditată, durata acţiunii de auditare, perioada auditată);c) modul de desfăşurare a acţiunii de audit intern (sondaj/exhaustiv, documentare; proceduri, metode şi tehnici utilizate; documente/materiale examinate; materiale întocmite în cursul acţiunii de audit public intern);d) constatări efectuate;e) concluzii şi recomandări;f) documentaţia-anexă (notele explicative; note de relaţii; situaţii, acte, documente şi orice alt

material probant sau justificativ).

Procedura P - 12 Elaborarea Proiectului de Raport De AuditScopul: Prezintă cadrul general, obiectivele, constatările, concluziile şi recomandările auditorilor publici interni.Premise:

52

În elaborarea Raportului de audit public intern, auditorul foloseşte dovezile de audit raportate în Fişele de Identificare şi Analiză a Problemelor şi în Formularul de constatare şi raportare a iregularităţilor.Procedura:

Auditorii 1. Redactează Proiectul raportului de audit utilizând formatul prezentat mai jos;2. Indică pentru fiecare constatare din Proiectul raportului de audit dovada corespunzătoare;3. Transmite conducătorului Compartimentului de audit public intern Proiectul raportului de audit, împreună cu dovezile constatărilor;

Conducătorul compartimentului de audit public intern

4. Analizează Proiectul raportului de audit;5. Stabileşte dacă proiectul în întregime sau doar părţi din el, trebuie să fie transmise la compartimentul juridic pentru revizuirea lui din punct de vedere juridic;

B) Transmiterea proiectului de audit public intern Proiectul de Raport de audit public intern se transmite la structura auditată, iar aceasta poate trimite în maxim 15 zile de la primire punctele sale de vedere. Punctele de vedere primite trebuie analizate de către auditorii interni. Netransmiterea punctelor de vedere în termenul menţionat presupune acordul tacit al structurii auditate în legătură cu proiectul raportului de audit public intern, iar reuniunea de conciliere nu-şi mai are obiectivul.

C) Reuniunea de conciliereÎn termen de 10 zile de la primirea punctelor de vedere, auditorii interni organizează

reuniunea de conciliere cu structura auditată în cadrul căreia se analizează constatările şi concluziile în vederea acceptării recomandărilor formulate. Se întocmeşte o minută privind desfăşurarea reuniunii de conciliere.

Scopul reuniunii de conciliere îl reprezintă acceptarea constatărilor şi recomandărilor formulate de către auditori în proiectul raportului de audit intern şi prezentarea calendarului de implementare a recomandărilor.

Minuta reuniunii de conciliere o îndosariază în dosarul permanent secţiunea B.

D) Întocmirea raportului de audit intern (raportul final)Raportul de audit public intern trebuie să includă modificările discutate şi convenite

din cadrul reuniunii de conciliere. Raportul de audit public va fi însoţit de o sinteză a principalelor constatări şi recomandări.

Şeful compartimentului de audit public intern trebuie să informeze UCAAPI sau organul ierarhic imediat superior despre recomandările care nu au fost avizate de conducătorul entităţii publice. Aceste recomandări vor fi însoţite de documentaţia de susţinere.

53

Raportul de audit intern cuprinde următoarele date:1) Date de identificare a misiunii de audit

- echipa de auditare;- baza legală;- durata şi perioada acţiunii de auditare;- scopul acţiunii de auditare;- obiectivele acţiunii de auditare;- tipul de auditare;- metode şi tehnici utilizate;- documentele şi materialele examinate în acţiunea de audit;

2) Constatările efectuate de echipa de audit intern în baza:- FIAP-urilor întocmite care trebuie să cuprindă: criteriul, fapta, cauza,

efectul, recomandarea;- Formularului „Constatarea şi raportarea iregularităţilor (CRI)”;

E) Supervizarea misiunii de audit public intern Şeful compartimentului de audit public intern este responsabil cu supervizarea tuturor etapelor de desfăşurare a misiunii de audit public intern. Scopul acţiunii de supervizare este de a asigura că obiectivele misiunii de audit public intern au fost atinse în condiţii de calitate, astfel:a) oferă instrucţiunile necesare (adecvate) derulării misiunii de audit;b) verifică executarea corectă a programului misiunii de audit;c) verifică existenţa elementelor probante;d) verifică dacă redactarea raportului de audit public intern, atât cel intermediar cât şi cel final, este exactă, clară, concisă şi se efectuează în termenele fixate. În cazul în care şeful compartimentului de audit public intern este implicat în misiunea de audit, supervizarea este asigurată de un auditor intern desemnat de acesta.

F) Difuzarea raportului de audit internŞeful compartimentului de audit public intern trimite Raportul de audit public intern,

finalizat, împreună cu rezultatele concilierii şi punctul de vedere al entităţii/structurii auditate conducătorului entităţii publice care a aprobat misiunea, pentru analiză şi avizare.

Pentru instituţia publică mică, Raportul de audit public intern este transmis spre avizare conducătorului acesteia. După avizarea recomandărilor cuprinse în Raportul de audit public intern, acestea vor fi comunicate structurii auditate. Curtea de Conturi are acces la Raportul de audit public intern în timpul verificărilor pe care le efectuează.

Raportul de audit intern trebuie să fie însoţit de o sinteză a raportului.

54

2.11.4 Urmărirea recomandărilor Obiectivul acestei etape este asigurarea că recomandările menţionate în Raportul de audit public intern sunt aplicate întocmai, în termenele stabilite, în mod eficace şi că, conducerea a evaluat riscul de neaplicare a acestor recomandări. Structura auditată trebuie să informeze compartimentul de audit public intern asupra modului de implementare a recomandărilor. Responsabilitatea structurii auditate în aplicarea recomandărilor constă în: elaborarea unui plan de acţiune, însoţit de un calendar privind îndeplinirea acestuia; stabilirea responsabililor pentru fiecare recomandare; punerea în practică a recomandărilor; comunicarea periodică a stadiului progresului acţiunilor; evaluarea rezultatelor obţinute. Compartimentul de audit public intern verifică şi raportează la UCAAPI sau la organul ierarhic imediat superior, după caz, asupra progreselor înregistrate în implementarea recomandărilor. Compartimentul de audit public intern va comunica conducătorului entităţii publice stadiul implementării recomandărilor.

55

Reglementari Si Proceduri Actuale in Romania Privind Auditul Public Intern

Documents

Transcript of Reglementari Si Proceduri Actuale in Romania Privind Auditul Public Intern