REGLAREA ACTIVITATII CARDIO-VASCULARE

Aparatul circulator formeaza o unitate; nu se poate analiza separat reglarea

activitatii inimii si cea a vaselor, deoarece mecanismele adaptative actioneaza

concomitent si coordonat atât asupra inimii, modificând frecventa si forta de

contractie, cât si asupra vaselor, determinând modificari ale calibrului lor.

Reglarea circulatiei cuprinde totalitatea mecanismelor nervoase si umorale prin

care circulatia sângelui este adaptata la necesitatile nutritive, de respiratie etc. ale

tesuturilor aflate în activitate. Asa de exemplu, o activitate musculara intensa este

însotita de o crestere a debitului cardiac de la 4-6 litri/min (în repaus) la 20-35

litri/minut.

Reglarea nervoasa se realizeaza prin inervatia sistemului vegetativ simpatic si

parasimpatic prin circuite de feedback negativ, coordonate de centrii medulo-bulbo-

pontini, ce sunt influentati de impulsuri provenite din interiorul aparatului circulator,

si de la alte zone receptoare. Cele mai importante sunt circuitele, respectiv reflexele

de punct de plecare în peretii inimii si în asa-numitele zone reflexogene, care se afla

în vasele mari si în regiunea sinusului carotidian.

Receptorii acestor zone pot fi baroreceptori (presoreceptori) si chemoreceptori -

ei percep modificarile presiunii (distensia inimii si a vaselor) sau ale compozitiei

chimice a sângelui (variatiile presiunii partiale a O2 si CO2 din sânge) si descarca

impulsuri aferente spre centrii nervosi bulbari, determinând mobilizarea unor

mecanisme nervoase sau umorale care tind sa corecteze modificarile survenite si

sa normalizeze homeostazia tulburata.

Caile aferente sunt reprezentate de fibre parasimpatice si simpatice. Aferenta

parasimpatica o formeaza fibrele senzitive ale nervilor vagi si glosofaringieni la

centrii bulbo-pontini cardioinhibitor si vasodilatator, care determina bradicardie si

scaderea progresiva a tensiunii arteriale (reflex depresor).

1

Aferenta simpatica se realizeaza prin fibre ce au originea în ganglionii spinali

cervico-dorsali (pentru inima) si toraco-lombari (pentru vase) care se proiecteaza în

centrii medulari simpatici cardioacceleratori si vasopresori; deci aceste fibre

reprezinta calea aferenta a reflexelor presoare.

In afara acestor aferente specifice, centrii medulo-bulbo-pontini sunt influentati

si de aferente senzitive provenite din zone receptoare nespecializate din piele,

mucoase, viscere, musculatura etc.

Centrii nervosi ai reglarii cardiovasculare se gasesc în formatiunea reticulata

bulbo-pontina, unde s-au identificat doua categorii de neuroni:

- unii care regleaza activitatea cordului si formeaza centri cardiomotori si

- altii care regleaza tonusul vascular si formeaza centri vasomotori.

Interferenta accentuata a celor doua categorii de neuroni justifica denumirea de

centru cardiovasomotor data acestei zone; el prezinta o zona mediana care inhiba

activitatea simpaticului producând vasodilatatie si rarirea frecventei cordului, si zone

laterale a caror excitare determina stimularea simpaticului, deci induce

vasoconstrictie si accelerarea frecventei cordului.

Activitatea acestor centri este coordonata de alti centri superiori ai nevraxului:

1. Hipotalamusul intervine în modificari adaptative complexe (în schimbarile

temperaturii, sete, comportamentele de aparare, alimentatie, sexuale etc.).

2. Sistemul limbic este implicat în coordonarea modificarilor cardiovasculare

determinate de starile emotionale (frica, mânie, anxietate etc.).

3. Scoarta emisferelor cerebrale exercita influente stimulatoare sau inhibitoare

asupra centrilor medulo-bulbo-pontini prin intermediul hipotalamusului sau direct; ea

realizeaza integrarea cea mai fina si adecvata a activitatii cardiovasculare în cadrul

unor modificari adaptative fiziologice sau patologice.

Caile eferente sunt fibre motorii vegetative simpatice si parasimpatice.

Eferenta parasimpatica este constituita din fibre preganglionare vagale care fac

sinapsa cu neuronii situati în grosimea miocardului atrial, de unde pleaca fibrele

postganglionare scurte spre nodulii sinoatrial si atrioventricular. Transmiterea

2

excitatiei la fibrele miocardice se face prin intermediul acetilcolinei, care induce

efecte depresoare care protejeaza inima prin rarirea frecventei cardiace, scade forta de

contractie, iar la nivelul vaselor produce scaderea progresiva a tensiunii arteriale.

Eferenta simpatica este reprezentata de nervii cardiaci simpatici (superior,

mijlociu si inferior) care, dupa ce formeaza plexul cardiac, se distribuie la fibrele

miocardice. Transmiterea excitatiei simpatice la fibrele miocardice se face prin

intermediul simpatinei (= un amestec de adrenalina si noradrenalina), care mareste

frecventa cardiaca, forta de contractie a inimii si viteza de conducere a stimulului

nervos.

Fibrele vasomotorii simpatice formeaza plexuri în jurul vaselor; ele produc

vasoconstrictie, cresterea presiunii sanguine.

Reglarea umorala potenteaza si prelungeste actiunile neuroreflexe vegetative.

In reglarea umorala intervin unii hormoni secretati de glandele suprarenale, tiroida,

hipofiza.

Hormonii medulosuprarenalei, adrenalina si noradrenalina, au efecte activatoare

asupra activitatii cardiace, asemanatoare sistemului nervos vegetativ simpatic;

adrenalina stimuleaza în special activitatea cordului, iar noradrenalina realizeaza

cresterea tensiunii arteriale prin vasoconstrictie pe toate teritoriile vasculare.

Hormonii steroizi, corticosuprarenali (derivati din colesterol) stimuleaza

contractilitatea miocardului.

Hormonii tiroidieni maresc sensibilitatea miocardului la mediatorii chimici

(adrenalina, noradrenalina, simpatina).

Hormonul antidiuretic (vasopresina, ADH), în doze semnificative are efecte

vasoconstrictoare arteriolare.

REGLAREA ACTIVITATII RENALE

3

Reglarea activitatii renale este dubla: nervoasa si umorala; reglarea nervoasa

controleaza îndeosebi activitatea glomerulului, iar cea umorala, activitatea tubilor

uriniferi.

Reglarea nervoasa se realizeaza prin sistemul nervos vegetativ simpatic si

parasimpatic. Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborarii urinei, ci

doar indirect, prin influentarea conditiilor de irigatie renala.

Rolul SNV parasimpatic este mai putin cunoscut, însa el se pare ca intervine

asemanator celui simpatic prin actiunea vasomotorie, vasoconstrictoare la arteriolele

aferente si eferente ale corpusculilor glomerulari. Prin aceste manifestari SNV reduce

în ultima instanta diureza, dar si scaderea eliminarilor urinare de Na+ prin cresterea

resorbtiei tubulare a ionului.

Reglarea umorala se realizeaza prin interventia mai multor hormoni si este

considerata a avea o pondere mai importanta în activitatea renala; ea se exercita

îndeosebi asupra activitatii tubulare - influentele nervoase asupra acestui segment

renal sunt mult mai slabe, aproape inexistente (un rinichi denervat continua sa

functioneze normal).

Dintre hormonii cu influenta mai mare asupra reglarii activitatii renale,

hormonul antidiuretic retrohipofizar (ADH) actioneaza la nivelul segmentului

distal al nefronului, marind resorbtia de apa, concomitent cu diminuarea

volumului si cresterea concentratiei urinei.

Hormonii tiroidieni (tiroxina si triiodotironina) intensifica în general

metabolismul celular, în special pe cel proteic, si în acest fel, prin cresterea

generarii de produsi finali de metabolism, stimuleaza diureza.

Hormonii paratiroidieni (parathormonul) cresc reabsorbtia calciului si sodiului

si stimuleaza eliminarile de K+ si fosfati.

Hormonii medulosuprarenali (adrenalina si noradrenalina) intervin în reglarea

functiei renale prin modificarile circulatiei sanguine de la nivelul glomerulului; ei

induc o scadere a fluxului renal sanguin printr-o vasoconstrictie puternica si, ca

urmare, o scadere a filtratului glomerular.

4

Hormonii corticosuprarenali, si în special mineralocorticoizii, regleaza

eliminarile de electroliti monovalenti: Na+ si K+ si prin aceasta, eliminarile de apa;

ei produc cresterea reabsorbtiei sodiului la nivelul tubului renal.

REGLAREA ACTIVITATII OVARIENE

Ovarul este glanda sexuala femela (gonada feminina) cu functie dubla:

- secretie exocrina, prin care se produc elementele sexuale - ovule (gametul o);

- secretie endocrina, prin care secreta hormonii sexuali feminini (estrogeni:

estrona, estradiolul si estriolul; si progesteronul).

Reglarea activitatii ovariene se realizeaza, în mod deosebit, prin mecanisme

neuro-umorale, în care intervin hipofiza anterioara, hipotalamusul si sistemul limbic.

Sub influenta hormonului foliculinostimulent (FSH) se initiaza de la pubertate

gametogeneza, maturatia foliculara si secretia estrogenilor, iar sub cea a hormonilor

luteostimulent (LH) si luteotrop (LTH) se stimuleaza ovulatia, formarea de corp

galben si secretia de progesteron. Secretia acestor hormoni gonadotropi

adenohipofizari (FSH, LH, LTH) este controlata de hipotalamus prin intermediul unor

neurosecretii (factori umorali) care ajung la hipofiza anterioara pe calea sistemului

post-hipofizar. Secretia hipotalamica-hipofizara se autoregleaza printr-un mecanism

de feedback negativ cu concentratia sanguina a hormonilor ovarieni (estrogenii si

progesteronul).

REGLAREA ACTIVITATII TESTICULARE

Testiculul, ca si ovarul, este un organ (gonada masculina) cu functie dubla:

exocrina si endocrina, asigurata de existenta a doua tesuturi diferentiate, care intra în

structura acestuia: tesutul seminal, care produce spermatozoizi si tesutul interstitial,

care secreta hormonii androgeni.

5

Reglarea activitatii testiculare se realizeaza, în principal, tot prin mecanisme

neuro-umorale, în care intervin hipofiza anterioara, hiopotalamusul si sistemul limbic.

Hormonul foliculinostimulent (FSH) întretine dezvoltarea testiculului si

spermatogeneza (formarea si maturarea gametilor), hormonul gonadotrop

luteostimulent si al interstitiului endocrin testicular (LH, ICSH) stimuleaza activitatea

celulelor interstitiale (celulele Leydig) si secretia de testosteron. La rândul sau,

secretia hormonilor hipofizari este reglata printr-un mecanism de feedback negativ de

catre nivelul testosteronului plasmatic, care actioneaza atât asupra unor nuclei

hipotalamici, cât si asupra hipofizei.

Hormonii gonadotropi pastreaza integritatea morfologica si functionala a

gonadelor adulte. Hiposecretia sau lipsa lor produce atrofia gonadelor si a organelor

genitale accesorii, regresarea caracterelor sexuale secundare, atenuarea sau chiar

disparitia instinctului sexual, sterilitatea; la copii face ca întregul aparat genital sa nu

se mai dezvolte, acesta pastrându-si caracterele infantile.

6