referat_riscuri

8/3/2019 referat_riscuri

http://slidepdf.com/reader/full/referatriscuri 1/9

Academia de Studii Economice din Moldova Facultatea “Business si Administrarea Afacerilor”

Specialitatea “Turism si servicii hoteliere”

Referat pe tema:

A b o r d a r i

a le

not iun i i

d e „ r isc ”

Elaborat:Benderschi SIMION

Grupa:ba286 Verificat:Oboroceanu Elena



Chişinău,2010

Plan:

1.Scurt istoric al notiunii de risc;2.Analiza definitiilor notiunii de risc;

3.Funcţiile riscului;

4.Clasificarea riscurilor;

5.Concluzie;

6.Bibliografia.



1.Scurt istoric al notiunii de risc

Solomon (640-558 î.e.n.), unul din cei şapte înţelepţi ai Greciei Antice,scria: „Orice acţiune, orice întreprindere îşi are riscul ei şi nimeni nu ştieunde va ajunge atunci când începe ceva....”.

Cu sute de ani înainte de naşterea lui Hristos, cerurile şi pământurile aufost puse pe hartă, marea bibliotecă din Alexandria a fost construită şigeometria lui Euclid era predată în şcoli. Cererea pentru inovaţie tehnologică

în logistică şi armament militar a fost la fel de mare ca şi acum. Cărbunele,uleiul, fierul şi cuprul au servit omenirea de milenii, iar călătoriile şicomunicarea marchează primele începuturi ale civilizaţiei, cum o ştim acum.

Ca categorie istorică, riscul a apărut atunci când la om s-a ivit simţul fricii în faţa morţii, reprezentând un pericol posibil conştientizat de om.

Când conceptul de risc a fost definit, descoperirile în ştiinţă şi tehnică au împins omenirea înainte în salturi. Capacitatea de a defini ceea ce se poate întâmpla în viitor şi de a lua decizii alternative stă la baza societăţilor contemporane. Putem aplica teoria riscului unui domeniu vast de aplicaţii,cum ar fi alocarea investiţiilor, protejarea mediului şi a sănătăţii publice,planificarea unei familii şi multe altele. În timpurile trecute, uneltele pentruagricultură, manufactură, afaceri sau comunicare erau simple. Întreruperileerau frecvente, dar reparaţiile se făceau fără ajutorul unui instalator sau alunui electrician, al calculatorului, al contabilului sau al analistului financiar.Problemele dintr-o parte cauzau întreruperi în altă parte. Astăzi, asemenea

întreruperi ar avea un efect catastrofal, cu consecinţe multiple. Fără ostăpânire a teoriei probabilităţilor şi a altor instrumente din managementulriscului, inginerii nu ar putea construi imensele arce de pod care se întindpeste cele mai largi fluvii, casele ar fi fost încălzite tot cu sobe sau focurideschise, centralele de producere a curentului electric nu ar fi fost încăinventate, poliomielita ar fi fost încă prezentă, nici un avion nu ar fi zburat, iar zborul în spaţiu ar fi rămas doar un vis sau nici atît. Nicăieri nu e riscul maiclar decât în pieţele de investiţii. Dacă bursele nu ar permite diversificareariscului şi investitorii ar fi obligaţi să posede doar acţiuni la o singurăcompanie (ca la începutul capitalismului), atunci companii ca Microsoft,

DuPont, Boeing sau McDonald’s poate nici nu ar fi existat. Apetitul de aasuma riscul, împreună cu capacitatea de a-l controla şi de a lua decizii petermen lung sunt elemente-cheie ale energiei care împinge întregul sistemeconomic înainte. Conceptul modern de risc îşi are rădăcina în sistemul de



numere indo-arabic, care a ajuns şi în Vest acum 7-800 de ani. Studiuldedicat al riscului a început serios în timpul Renaşterii, când oamenii au

început să se desprindă de constrângerile trecutului şi au pus credinţele şitradiţiile sub semnul întrebării. În 1654, când Renaşterea era în plină înflorire,cavalerul de Méré, un nobil francez cu gust pentru jocurile de noroc şimatematică, l-a provocat pe Blaise Pascal să-i rezolve o dilemă. Problema

era enunţată astfel: doi jucători au nevoie de un anumit punctaj pentru acâştiga un joc. Dacă jocul se întrerupe, cum se împarte premiul între jucători?Cu alte cuvinte, care este probabilitatea ca fiecare jucător să câştige jocul, laorice moment al jocului, dacă ei au numai rezultate „parţiale“? Aceastăproblemă se cheamă „Problema părţilor“ (în engleză, „The Problem of Points“) şi a fost prima dată pusă cu două sute de ani mai devreme decălugărul Luca Paccioli, omul care l-a învăţat tabla înmulţirii pe Leonardo daVinci şi care a adus jurnalul de casă (cu două intrări) în atenţia contabililor deastăzi. Ca să îl ajute pe sărmanul om, Pascal, împreună cu Pierre de Fermat,

avocat şi matematician strălucit, au inventat teoria probabilităţilor. Răspunsullor a fost că mărimea premiului meritat de fiecare jucător într-un joc parţialtrebuie să depindă de probabilitatea acelui jucător de a câştiga jocul în cazul

în care acesta ar fi fost dus până la capăt. Cei doi matematicieni au reuşit sădemonstreze amănunţit, prin câteva exemple, cum se poate calculaprobabilitatea de a câştiga dacă se cunoaşte natura jocului şi rezultatul parţialal fiecărui jucător. Deci, am asistat la naşterea probabilităţilor, înregistrată înistorie în 1654. Soluţia lui Pascal şi Fermat la puzzle-ul lui Paccioli a arătat,pentru prima dată, că oamenii pot să ia decizii şi să prevadă viitorul cuajutorul numerelor. Astăzi, omenirea – în mare parte – se bazează mai puţinpe superstiţii şi tradiţii decât în trecut, şi asta nu pentru că suntem mairaţionali, ci pentru că riscul şi înţelegerea lui ne face să luăm decizii într-unmod raţional. Cînd s-au făcut descoperirile epocale în teoria probabilităţilor,societatea în general trecea printr-o perioadă înfloritoare. În 1654, se ştiadeja că Pământul este rotund, vaste noi teritorii erau descoperite, praful depuşcă transforma castelele medievale în praf, tiparul nu mai era o noutate,bogăţiile curgeau înspre Europa, iar piaţa bursieră din Amsterdam era înfloare. Într-un asemenea anturaj, cineva ar fi descoperit teoria probabilităţilor,chiar dacă Pascal nu sărea în ajutorul cavalerului de Méré. Pe măsură ce aniitreceau, matematicienii au transformat teoria probabilităţii dintr-o jucărie apariorilor într-un instrument puternic şi sofisticat pentru organizarea,interpretarea şi aplicarea informaţiilor. Prin 1725, matematicienii concurauunii cu alţii pentru a crea tabele de expectanţă de viaţă, iar guvernul englezse autofinanţa prin vânzarea de anuităţi de viaţă. La mijlocul secolului alXVIII-lea, asigurările maritime au început să fie o afacere prosperă în Londra.

În 1703, Gottfried von Leibniz îi scria lui Jacob Bernoulli – om de ştiinţă şimatematician elveţian – că „Natura a creat modele precise ca răspuns alrezultatelor evenimentelor, dar numai în mare parte“, ceea ce l-a făcut pe

Bernoulli să inventeze Legea Numerelor Mari şi metode de eşantionarestatistică folosite astăzi în mod variat, precum degustarea vinurilor, sondajelede opinie, alegerea acţiunilor pe bursă şi testările de noi medicamente.Atenţionarea finală a lui Leibniz – „dar numai în mare parte“ – are un efect



mult mai profund decât realizăm, pentru că ne dă cheia să înţelegem de ceexistă cuvântul „risc“: pentru că, fără această clarificare, totul ar putea fiprezis, iar într-o lume unde orice eveniment este identic cu cel dinaintea sanici o schimbare nu ar avea loc. În 1730, Abraham de Moivre sugereazăstructura distribuţiei normale – curba în formă de clopot – şi descoperăconceptul de deviaţie standard, ingredientele necesare pentru orice tehnică

modernă de cuantificare a riscului. Opt ani mai târziu, nepotul lui JacobBernoulli, Daniel Bernoulli, el însuşi un distins matematician şi om de ştiinţă,a definit primul procesul sistematic prin care majoritatea oamenilor fac alegerisau iau decizii. Mai mult, el a propus ideea că satisfacţia rezultată din oricemică creştere financiară „va fi invers proporţională cu cantitatea de bunuriposedată până atunci“. Această teoremă explică de ce regele Midas a fost unom nefericit, de ce oamenilor nu le place riscul şi de ce preţurile trebuie săscadă pentru ca clienţii să cumpere mai mult. Cuvintele lui Bernoulli rămândominante pentru următorii 250 de ani şi pun bazele principiilor moderne ale

managementului în investiţii. Toate uneltele pe care le folosim astăzi înmanagementul riscului şi în analiza deciziilor, de la stricta raţionalitate ateoriei jocului până la provocările teoriei haosului, vin la noi din dezvoltărilecare au avut loc între 1654 şi 1760, cu doar două excepţii: În 1875, FrancisGalton, un matematician amator, văr primar cu Charles Darwin, descoperăregresia către medie, prin care se explică de ce preţurile acţiunilor scad la„normal“ sau la „medie“ după o creştere spectaculoasă. În 1952, laureatulNobel Harry Markowitz, pe atunci student la Universitatea din Chicago, ademonstrat de ce nu e bine să punem toate ouăle într-un singur coş, de ceaceastă metodă posedă un risc de neacceptat şi de ce diversificarea este deaur pentru orice investitor sau manager. Această revelaţie a iniţiat mişcareaintelectuală care a revoluţionat Wall Street-ul, finanţele corporaţiilor şideciziile de afaceri din toată lumea. Efectele ei se mai simt şi în zilelenoastre.

2.Analiza definitiilor notiunii de risc

Riscul? Nimic mai simplu si in acelasi timp ceva mai complex de identificatsi mai ales de controlat. Din zorii istoriei, riscurile au constituit una dintre celemai mari si fascinante provocari pentru umanitate datorita omniprezenteiacestuia in toate domeniile de activitate.

Ce este riscul? In acceptiunea teoriei clasice a deciziei, acesta esteidentificat drept un element incert dar posibil ce apare permanent in procesulactivitatilor socio-umane, ale carui efecte sunt pagubitoare si ireversibile.

Dicţionarul Webster defineşte riscul ca: 1. posibilitatea de pierdere sauaccident; 2. cineva sau ceva care creează sau sugerează un hazard; 3.şansa de pierdere sau rănire ca subiect al unui contract de asigurări. Risculnu e neapărat negativ. Cel pozitiv se cheamă „oportunitate“ şi are ca rezultat



un beneficiu. Severitatea riscului are trei măsuri: impact, probabilitate şiprecizie. Impactul este efectul pe care riscul îl are asupra unui eveniment,proces sau proiect. Probabilitatea este limita la care efectele riscului pot fisimţite şi acesta se poate materializa. Iar precizia se poate defini ca gradul decunoaştere şi înţelegere a riscului.

In cadrul teoriilor statistice avansate in evaluarea riscurilor, este prezentata

o definire mult mai elaborata a riscurilor ”riscul reflecta variatiile distribuiriirezultatelor posibile, probabilitatea si valorile lor subiective”. Referitor lacuantificarea acestor riscuri se precizeaza in continuare ca “masurareariscului se realizeaza prin analiza non-liniaritatilor utilitatii relevate de bani, fieprin variatia distribuirii probabilitatilor castigurilor si a pierderilor posibile,pentru fiecare alegere particulara”. Alte definitii pentru risc:• Sansa de a pierde;• Posibilitatea de a pierde;

• Incertitudinea care afecteaza rezultatul;• Dispersia actuala a rezultatelor asteptate;• Concept multidimensional, ce nu poate fi redus la un singur element, la ocifra.

Avand in vedere toate aceste aspecte precizate, putem remarca faptul cadefinitiile generate de literatura de specialitate pentru risc difera foarte mult,ceea ce va conduce la ipoteza (de altfel foarte pertinenta) ca decidenti diferitivor avea o conceptie diferita pentru aceeasi situatie.

Cum putem avea totusi in acest context, o imagine unitara asupra riscului,daca exista atat de multe abordari diferite asupra aceluiasi concept?

Solutia survine tocmai in identificarea riguroasa a elementelor comune cestau la baza tuturor acestor definitii, acestea fiind incertitudine (nedeterminare) si pierdere.

In acest sens putem preciza ca notiunea de incertitudine este prezenta intoate definitiile riscului, deoarece validarea existentei acesteia va conduce inpermanenta catre existenta a doua rezultate posibile distincte.Vom consideraastfel ca un eveniment nu este afectat de risc, daca se cunoaste cucertitudine ca indiferent de context se va produce o pierdere.

Realitatea imediata ne releva practic faptul ca pentru nici un procesconstient asumat ce se desfasoara in orice domeniu de activitate,incertitudinea nu poata fi eliminata.In acest context se poate concluzionaasupra faptului ca riscul si incertitudinea se intalnesc practic oriunde, insacombinate in proportii diferite.

Incertitudinea constituie una dintre coordonatele fundamentale ale lumii încare trăim. După cum arăta şi J. K. Galbraith, „lumea trăieşte în prezent lavârsta incertitudinii”. Mai mult, se poate aprecia că dezvoltarea societăţiicontemporane nu s-a putut realiza decât în condiţiile unor decizii luate însituaţii de incertitudine, cu asumarea unor riscuri.

Ca categorie economică riscul reprezintă o probabilitate că evenimentulpreconizat va avea loc sau nu în urma acţiunii anumitor factori sau

împrejurări, aducând cu sine trei consecinţe: negative ce se manifestă prin daună, eşec, faliment, pierdere;



zero prin care nu se obţine nici pierdere nici câştig; pozitive ce se manifestă prin câştig, beneficii etc.

Adam Smith în opera sa „ Avuţia naţiunii şi cauzele îmbogăţirii” a marcat că – „realizările celui mai mic venit întotdeauna sunt legate de un nivel mai mare sau mai mic de risc”. Piter Heine în lucrarea sa „ Modalitatea de gândire economică”, afirmă, că

- „venitul apare din cauza incertitudenii, în lipsa căreia totul ce se referă laobţinerea venitului, ar fi bine cunoscut, toate posibilităţile sale de obţinere ar fi epuizate, şi, evident, venitul avea să fie egal cu zero”.

Shumpeter în lucrarea sa „ Teoria dezvoltării economice”, afirmă că „dacăriscurile nu se iau în consideraţie, atunci ele devin sursă de pierderi pe de o

parte, şi sursă de venit, pe de altă parte”.In domeniul comercial: riscul reprezintă un eveniment viitor posibil, a cărui producere poate

provoca pierderi materiale, adică este o categorie socială, economică,

politică sau naturală care se caracterizează prin următoarele trăsături: este un eveniment incert, dar posibil, originea sa aflându-se în

incertitudine; este un eveniment păgubitor; efectele lui odată produse nu mai pot fi

înlăturate; apare în pericolul activităţii umane sociale, economice, politice şi în

raporturile dintre om şi natură.

Teoria clasică defineşte riscul ca o probabilitate matematică de

pierderi care pot apărea în cazul primirii unei decizii incorecte. În acest caz riscul apare ca o daună, pagubă care este consecinţa unei decizii greşite. Teoria neoclasică presupune ca antreprenorul activând în condiţii deincertitudine primeşte un profit care este o variabilă neconstantă şi încheind contractul trebuie să se conducă de două criterii: Mărimea venitului preconizat Mărimea abaterilor posibile de la venitul preconizat.

3.Funcţiile riscului:Funcţia inovaţională – pe care riscul antreprenorial o realizează prinstimularea găsirii unor noi soluţii, netradiţionale la problemele care stau înfaţa antreprenorului.Funcţia reglatorie a riscului care se manifestă sub două forme:Constructivă – reprezintă capacitatea antreprenorului de a merge la risc, dar

prin utilizarea unei baze informaţionale complete şi complexe, primireadeciziilor colective, care prin urmare, contribuie la maximizarea rezultatelor obţinute.



Distructivă – când riscul se manifestă ca un subiectivism în cazul lipsei informaţionale, fără cercetarea factorilor interni şi externi de influenţă asupraactivităţii antreprenoriale .Funcţia de apărare – se manifestă prin aceea că dacă pentru antreprenor riscul este o stare naturală, apoi este normală şi o reacţie adecvată în cazul când adeverirea situaţiei de risc conduce la eşec.

Funcţia analitică - prezenţa situaţiei de risc îl impune pe antreprenor săanalizeze multitudinea de soluţii alternative şi consecinţele lor, înainte de a primi decizia respectivă, utilizând metode matematice, statistice şi evident implicând în aceasta propriile cunoştinţe, experienţă şi intuiţie.

4.Clasificarea riscurilor

Gruparea riscurilor şi criteriile folosite în acest scop diferă, de la un autor laaltul, în funcţie de propria perspectivă asupra analizei riscului: riscuri pure,riscuri de preţ şi de dobândă, riscuri directe şi riscuri virtuale, riscuri obiectiveşi riscuri subiective,riscuri interne si riscuri externe,riscuri globale si riscurilocale,macro sau microriscuri,riscuri de tara ,de firma sau de proiect .

5.Concluzie: Riscul este un eveniment posibil, previzibil sau imprevizibil,inevitabil în activitatea antreprenorială, care poartă

probabilitatea de obţinere a câştigului sau pierderilor înrezultatul luării unei decizii. El apare in cadrul tuturor activitatilor socio-economice , pentru fiecare dintre acesteaimbracand forme particulare, in functie de tipul, modul de

manifestare, precum si magnitudinea acestora. Notiunea de“risc” a fost intrebuintata cu sute de ani inaintea nasterii lui Hristos, si anume aceasta a grabit progresul tehnico-stiintific.

6.Bibliografia:1.http://www.preferatele.com

http://www.preferatele.com/docs/marketing/1/managementul-risculu17.php

http://www.preferatele.com/docs/marketing/1/managementul-risculu17.php



2.http://ebooks.unibuc.ro3.http://facultate.regielive.ro

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/cornescu/cap5.htm

http://facultate.regielive.ro/

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/cornescu/cap5.htm

http://facultate.regielive.ro/

referat_riscuri

Documents

Transcript of referat_riscuri