Referat.clopotel.ro Fat Frumos

3
Făt-Frumos din lacrimă Un împărat care toată viaţa sa a purtat războaie cu un alt rege .Dar el avea o mare supărare.Nu avea nici un moştenitor , cui să-i încredinţeze împărăţia şi puterea. Soţia sa , l-a văzut aşa cum era supărat şi s-a rugat zile în şir la icoana Maicii Domnului. Aceasta , văzând-o pe împărăteasă rugându-se să-I dea un copil , s-a înduioşat şi o lacrimă s- a prelins din ochii Ei. Soţia a supt lacrima şi peste câteva luni , a născut un copilaş tare drăguţ. Mare a fost bucuria când a aflat împăratul că are un băieţel. Mama lui îi puse numele de Făt-Frumos din lacrimă. El creştea într-o lună cât creşteau alţii într-un an. Timpul a trecut şi feciorul s-a făcut mare. Acesta puse să I se facă un buzdugan din fier , pe care îl arunca în sus de despica bolta cerului. Apoi , băiatul îşi luă nziua bună de la părinţi şi plecă să se bată el singur cu oştile ce-l duşmăneau pe tatăl lui. Merge el ce merge şi în ziua a treia ajunge la palatul împăratului. - 1 -

Transcript of Referat.clopotel.ro Fat Frumos

Page 1: Referat.clopotel.ro Fat Frumos

Făt-Frumos din lacrimă

Un împărat care toată viaţa sa a purtat războaie cu un alt rege .Dar el avea o mare supărare.Nu avea nici un moştenitor , cui să-i încredinţeze împărăţia şi puterea.

Soţia sa , l-a văzut aşa cum era supărat şi s-a rugat zile în şir la icoana Maicii Domnului.

Aceasta , văzând-o pe împărăteasă rugându-se să-I dea un copil , s-a înduioşat şi o lacrimă s-a prelins din ochii Ei.

Soţia a supt lacrima şi peste câteva luni , a născut un copilaş tare drăguţ.

Mare a fost bucuria când a aflat împăratul că are un băieţel.Mama lui îi puse numele de Făt-Frumos din lacrimă.El creştea într-o lună cât creşteau alţii într-un an.Timpul a trecut şi feciorul s-a făcut mare.Acesta puse să I se facă un buzdugan din fier , pe care îl arunca

în sus de despica bolta cerului.Apoi , băiatul îşi luă nziua bună de la părinţi şi plecă să se bată

el singur cu oştile ce-l duşmăneau pe tatăl lui.Merge el ce merge şi în ziua a treia ajunge la palatul

împăratului.Palatul era situat pe o insulă se smarand.Făt-Frumos intră şi văzu la o masă boieri şi pe împărat.Acesta îl pofteşte înăuntru iar el îi spune că a venit să se bată cu

el în luptă dreaptă.Împăratul îi zice că nu vrea să se bată cu el şi mai bine să stea cu

ei la masă şi să sărbătorească.După ce au băut şi au mâncat, împăratul îl întreabă pe Făt-

Frumos de cine se teme el în lume, la care acesta răspunde că nu se teme de nimeni şi de nimic în afară de Dumnezeu.

Apoi băiatul îl întreabă şi pe el dar acesta îi răspunde că de nimeni şi de nimic în afară de Dumnezeu şi de mama pădurilor.

Auzind asta, Făt-Frumos se pregăteşte să pornească la luptă.Merge ce merge şi ajunge la casa ZGRIPŢUROAICEI.

- 1 -

Page 2: Referat.clopotel.ro Fat Frumos

Aici , el o întâlneşte pe fata acesteia , care îi spune cum o poate învinge.

Acesta face întocmai precum i-a spus fata şi reuşeşte să o omoare pe mama pădurii.

El ajunge la palatul împăratului şi îi spune că a ucis-o pe mama pădurii.

Împăratul îi mulţumi pentru ajutor dar îi mai cere un lucru : să i-o aducă pe fata Generalului.

Făt-Frumos pleacă iarăşi în căutarea fetei. Dar până atunci , trebuie să-l înfrunte pe tatăl acesteia.Până la urmă , reuşeşte şi i-o aduce împăratului.Acesta urma să se căsătorească cu ea , iar după aceea urmă

nunta lui Făt-Frumos.

- 2 -