CUPRINS:

INTRODUCERE……………………………………..………………………… ……..…2

I. Evoluția istorică a dreptului procesual penal în Franța…………………..….3-4

II. Definiția, scopul și fazele procesului penal în Franța………………………..5-6

III. Izvoarele dreptului procesual penal francez…………………………………7-8

IV. Principiile dreptului procesual penal francez………… ………………………9

V. Organele competente în soluționarea cauzei penale…………………… …10-12

CONCLUZII……………………………………………………………………………...13

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………14

1

INTRODUCERE

Procedura penală reprezintă ansamblul normelor juridice care organizează procesul de

represiune a unei infracțiuni. Ea face legătura între infracțiune și pedeapsă prin unghiul fazelor

intermediare și necesare în detectarea infracțiunilor, colectarea probelor și judecarea autorilor de

către jurisdicția competentă. Procedura penală are ca obiect punerea în aplicare a dreptului penal

general, adică căutarea autorilor infracțiunii și judecarea lor.

În procesul penal francez participă 2 părți. Pe de o parte, Ministerul Public (procurorul,

avocatul general) reprezentînd apărarea societății, iar pe de altă parte, acuzatul. Juridic vorbind,

victima nu este parte în procesul penal. Ea poate cere repararea unui prejudiciu în cadrul

procesului civil, putîndu-se constitui ca parte civilă. Acest proces civil poate continua în același

timp cu procesul penal.

Scopul procesului penal este de a determina:

1. dacă persoana deferită instanței pentru a fi judecată este vinovată de săvîrșirea

faptelor care îi sunt reproșate. Trebuie de asemenea să fie stabilit că persoana

acuzată a comis fapte care constituie o infracțiune;

2. Pedeapsa la care e condamnată (în situația în care persoana este vinovată).

Procedura penală determină mijloacele pe care anchetatorii le pot utiliza și în ce condiții.

Ea fixează reguli de fond și formă care trebuie să fie respectate în căutarea și constatarea

infracțiunilor, în materia probelor și în judecarea persoanei acuzate. Ea prevede în mod egal

recursul contra deciziilor jurisdicțiilor represive.

Situată în centrul garanțiilor democratice, procedura penală este una din elementele

fondatoare a Statului de drept. Ea valorifică garanțiile individuale în fața instituțiilor competente

în lupta contra delicvenței. Procedura penală este un domeniu în care Curtea Europeană a

drepturilor Omului este deosebit de vigilentă și nu evită să condamne statul vonovat1.

1 http://fr.wikipedia.org/wiki/Proc%C3%A9dure_p%C3%A9nale_en_France2

I. Evoluția istorică a dreptului procesual penal în Franța

Pînă în secolul al XIII-lea, regele judeca el insuși cauzele. În perioada imediat următoare

el delegă puterea sa judecătorilor special numiți. Instituția judecătorului de instrucție a fost creată

în anul 1539. Tratatul lui Cesare Baccaria a influențat în mod egal procedura penală.

După Revoluția franceză2 și Declarația drepturilor Omului și Cetățeanului3, a fost creat un

sistem jurisdictional unic, în 1790. El distinge cauzele civile de cele penale și comportă doar

două niveluri de jurisdicție. Jurisdicțiile represive se ordonă în legătură cu 3 niveluri de

infracțiuni: contravențiile, delictele și crimele.

Primul Cod Penal apare în 1791. În anul 1808, Codul de instrucțiune penală partajează

procesul în două faze: prepararea, consacrată judecătorului de instrucție și procesul propriu-zis.

El a pus temelia insistînd asupra unității justiției civile și penale. În 1810 este adoptat un nou

Cod Penal, de către Napoleon Bonaparte.

În timpul Monarhiei din iulie 1830, epoca este liberală și se tinde către principiul de non-

detenție. În timpul Republicii a III-a, legea Constantă din 8 decembrie 1897 este prima lege care

introduce avocatul în sistemul de intrucție.

În timpul Ocupației, sunt instituite jurisdicțiile de exepții. Numărul juraților din Curtea de

Jurați trece de la 12 la 6. În timpul libertății, regimul de drept este restabilit, fiind constituit astfel

în 1946 Consiliul Superior al Magistraturii, iar preambulul Constituției din 27 octombrie 1946

integrează Declarația din 1789. Apare preocuparea de a reprima crimele de război. În 1952,

Codul de Procedură penală înlocuiește Codul de intrucțiune penală.

În 1958, Michel Debré, ministrul justiției aplică o serie de reforme: instaurarea

judecătorului pentru aplicarea pedepselor cu statut de magistrate; legalizarea custodiei; crearea

Centrului Național de studii juridice, care în 1972 devine Școala Națională de Magistratură.În

1981, legea securității și libertății prevede prerogative pentru Poliție și Parchet. După alegerea

lui François Mitterrand, această lege este abrogată și pedeapsa cu moartea este suprimată. În

1993 legea reformei codului de procedură penală înlocuiește termenul “inculpare” cu “punerea în

cercetare” și înlătură judecătorului de intrucție dreptul de a pun în detenție. Legea instaurează de

asemenea și prezența avocatului în custodie. O parte din aceste prevederi sunt abrogate puțin

timp mai tîrziu.

2 Revoluția Franceză a avut loc în Franța în anul 1789;3 Declarația drepturilor Omului și Cetățeanului din 26 august 1789.

3

La 1 martie, intră în vigoare noul Cod Penal, înlocuindu-l pe cel din 1810. Legea din 15

iunie 2000 cu privire la prezumția nevinovăției instaurează apelul împotriva Curții de Jurați,

consolidează drepturile victimei și prezumția de nevinovăție și crează instituția Judecătorului de

libertăți și de detenție. În 2002, Legea Perben I, crează jurisdicția de proximitate.4

4 Politiques publiques, La justice pénale (1990-2005) . Chronologie [archive] sur www.vie-publique.fr, 2005;4

II. Definiția, scopul și fazele procesului penal în Franța

În ceea ce privește definiția procedurii penale, există 3 abordări:

Prima bordare constă în distingerea legilor de procedură care privesc forma și

legile penale substanțiale care privesc fondul dreptului. Astfel, această abordare

este dificil de aplicat, întrucît niciun autor și niciun dictionar nu a distins fondul

de formă.

A doua abordare susține că legile de procedură sunt cele care figurează în CPP,

iar cele de fond sunt cele ce figurează în CP. În același timp, se găsesc dispoziții

de procedură penală în CP și dispoziții de drept penal în CPP. De exemplu

articolul 112-25, care prevede că sunt aplicabile în mod imediat represiunilor

infracțiunilor comise inaintea intrării lor în vigoare, legile fixînd modalitățile de

urmărire și formele de procedură.

În situația acestei carențe legislative, Camera Penală a elaborat o definiție de lege

de procedură penală. Astfel, constituie o lege de procedură penală, o lege care:

1. Nu modifică elementele constitutive ale unei infracțiuni;

2. Nu modifică responsabilitatea penală a autorului infracțiunii;

3. Nu modifică fixarea unei pedepse.

Scopul Procesului Penal francez

Scopul procesului penal este de a determina:

1. dacă persoana deferită instanței pentru a fi judecată este vinovată de săvîrșirea faptelor

care îi sunt reproșate. Trebuie de asemenea să fie stabilit că persoana acuzată a comis fapte care

constituie o infracțiune;

2. Pedeapsa la care e condamnată (în situația în care persoana este vinovată).

Fazele Procesului Penal francez

Procesul penal francez cunoaște o cale precisă de la comiterea unei infracțiuni pînă la

judecată.

Putem diviza această cale în următoarele faze:

Faza polițienească cu intervenția Ofițerilor de Poliție Judiciară și a

Ministerului Public.

5 Vezi Codul Penal francez din 1 martie 2000; art. 112-2.5

Faza de urmărire cu punerea în aplicarea a principiului de oportunitate de

urmărire de către Procurorul Republicii.

Faza de instrucțiune, în care este deschisă informarea, dîndu-i loc unei sesizări

a judecătorului de instrucție.

Faza de judecare de către un judecător.

Fiecare fază antrenează intervenția autorităților cu competențele precizate: Ofițerul

Poliției Judiciare, Procurorul Republicii, Judecătorul de intrucție, Judecătorul de libertăți și de

detenții, Camera de instrucțiune6.

6 http://fxrd.blogspirit.com/archive/2007/10/27/le-schema-de-la-procedure-penale-francaise.html6

III. Izvoarele dreptului procesual penal francez

În dreptul de procedură penală franceză sunt cunoscute următoarele izvoare de drept:

1. Principiile supralegislative de drept intern

Unul dintre cele două texte din Constituția Franței care interesează mai mult procedura

penală este art. 66 care prevede ca autoritatea judiciară este gardiana libertăților individuale. În

blocul constituționalității Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din 26 august 1789

conține numeroase elemente ce interesează procedura penală. (De exemplu dreptul la aparare)

2. Principiile supralegislative de drept international

Articolul 8 al Convenției Europene a drepturilor omului și libertăților fundamentale7

privind respectarea vieții private prevede și anumite excepții cu condiția ca ele sa fie precise,

necesare și proporționale cu scopul limitării acestui drept.

Articolul 6 al Convenției Europene prevede că nicio persoană nu poate fi deținută în mod

arbitrar. Autoritatea judiciară, gardiana libertăților individuale, asigură respectul acestui

principiu în condițiile prevăzute de lege. Același articol prevede că fiecare persoană are dreptul

ca cauza sa să fie judecată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de un tribunal

independent și impartial, stabilit prin lege. Ședința de judecată trebuie să fie publică, însă cu

toate acestea, accesul în sala de audiențe poate fi interzis presei sau publicului în interesul

moralității, ordinii publice și securității naționale într-o societate democratică, dacă interesele

minorului sau protecția vieții private a părților în proces o cer. Toate persoanele acuzate sunt

prezumate nevinovate pînă cîn vinovația va fi stabilită în mod egal.

3. Legea

Conform prevederilor articolului 34 din Constituție, normele de procedură penală sunt de

domeniul legislativ. Procedura penală reglementează condițiile în care putem atinge un drept

individual. În unele cazuri, Codul indică că o normă poate fi declarată nulă. Tribunalele au

estimat că de fiecare dată cînd o regulă esențială de procedură a fost încălcată, aceasta trebuie să

fie sancționată cu nulitatea actului respectiv. Tribunalele au creat deci noțiunea de nulitate

substantială, extinzînd noțiunea de nulitate.

Codul de procedură penală datează din 1958 și înlocuiește Codul de intrucțiune penală.

Formal, CPP datează din 1958, dar numeroase modificări au intervenit în 50 ani. Deschizînd

7 Conventia Europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului din 4 noiembrie 1950, art. 6 și 8.7

CPP, există un articol preliminar care enumera principalele principii ale procedurii penale,

enumerate în trei grupuri. Prima grupă prevede separarea autorităților competente. A doua grupă

prevede reglementări generale privind drepturile victimei. În final, ultima rubrică cuprinde

reglementări privind drepturile persoanelor urmărite în legătură cu prezumția de nevinovăție.

8

IV. Principiile dreptului procesual penal francez

Codul de procedură penală francez prevede următoarele principii fundamentale aplicabile

în desfățurarea perocesului penal în Franța și anume:

1. Dreptul la libera circulație

Toți cetățenii pot fi limitați în libertatea de a pleca și de a veni. Astfel, în termenii art. 78-

1 CPP8, toate persoanele aflate pe teritoriul național, trebuie să accepte un control al identității

efectuat de autorițile de Poliție, acesta din urmă, conform art. 78-2-29, avînd dreptul de a reține

persoana controlată pe o perioadă de 4 ore.

2. Dreptul la respectul vieții private

Articolul 9 din Codul Civil din 17 iulie 1970 prevede un drept conform căruia fiecare

persoană are dreptul la respectul vieții private.

3. Dreptul la respectul persoanei

Fiecare persoană se bucură de dreptul respectării persoanei sale.

4. Dreptul la aparare

Avocatului îi este recunoscut dreptul de a accede un dosar de procedură. El însuși poate

solicita fotocopia acelui dosar înainte de a i se permite să exerseze pe deplin drepturile sale de

apărare. În același timp, conform modificării art. 114 CPP10, copia din dosarul de procedură este

remisă utilizării exclusive a avocatului. Aceasta prevede faptul că avocatul nu poate remite

copiile din dosar clintului său.

5. Dreptul la respectul cadavrului

Procedura penală nu se limitează doar la persoana fizică în viață. Ea prevede asigurarea

respectului victimei infracțiunii care a decedat. Chestiunea se pune în legătură cu efectuarea

autopsiei, avînd în vedere că unele familii, din considerente morale, religioase, se opun realizării

autopsiei.

8 Articolul 78-1 Codul de Procedură Penală francez din 19589 Articolul 78-2-2 Codul de Procedură Penală francez din 195810 Articolul 114 Codul de procedură penală francez din 1958.

9

V. Organele competente în soluționarea cauzei penale

Justiția penală este în mod special competentă să aplice legile și textle represive stabilite

de stat și deci de a reprima infracțiunile și de a stabili pedepse. Alături de tribunalele de drept

comun există și jurisdicții specializate pentru copii (judecătorul de copii, Tribunalul pentru

Copii, Curte de Jurați pentru minori), etc. Cu toate acestea, trebuie distinse 2 tipuri de jurisdicție:

cele care în prealabil instrumentează cauzele destinate a fi judecate și cele care pronunță

sancțiuni.

Jurisdicțiile de drept represiv se subdivide în 2 categorii:

Jurisdicțiile de instrucție;

Jurisdicțiile de judecare.

1. Jurisdicțiile de instrucție

Intervenția jurisdicțiilor de intrucție se situează în faza preparatorie a procesului penal.

Jurisdicțiile de instrucție sunt: la primul grad : judecătorul de instrucție și la al doilea grad:

Camera de instrucție

Judecătorul de instrucție

Este un magististrat făcînd parte dintr-un TGI (desemnat prin decretul președintelui,

Republicii la propunerea Ministerului Justiției, cu avizul pozitiv al Consiliului de Magistratură ).

Judecătorul de instrucție este inamovibil. În Franța există în jur de 560 judecători de instrucție,

unul sau mai mulți în TGI. Pot exista mai mulți judecători de instrucție într-un tribunal, în

dependență de importanța tribunalului.

Dacă în mod obișnuit, în materia contravențiilor nu există un judecător de intrucție, în

materia delictuală el este facultativ, pe cînd în caz de crimă el este obligatoriu. El este asistat de

un grefier care-i autentifică actele.

Judecătorul de instrucție are competența exlusivă instruirea. El nu se poate autosesiza,

urmărirea fiind rezervată Ministerului Public. De asemenea, el nu poate judeca cauzele instruite

de el.

El este deci sesizat fie de către Procurorul Republicii, fie de către victimă. Mai întii se

depune acțiunea publică, mai apoi cea civilă.

Este competent în baza principiului teritorialității judecătorul:

10

De la locul săvîrșirii infracțiunii;

De la locul rezidenței uneia dintre peroane ce au participat la săvîrșirea infracțiunii;

De la locul arestării celor din urmă.

Camera de instrucție11

Ea este compusă din 3 magistrați ai Curții de Apel. Ordonanțele jurisdicționale ale

judecătorului de instrucție pot fi atacate camerei de intrucție, care este o cameră specializată a

Curții de Apel. Misiunea ei este de a controla regularitatea informațiilor colectate de către

judecătorul de instrucție. Ea are competența de a judeca în apel deciziile ce țin de detenția

provizorie.

2. Jurisdicțiile de judecare

Există 3 tipuri de infracțiuni, clasificate în funcție de gravitatea lor:

1. Contravenții;

2. Delicte;

3. Crime.

Fiecăreia îi corespunde cîte un tip de jurisdicție: Tribunalul de Poliție, Pribunalul Penal;

Curtea de Jurați.

Tribunalul de Poliție (primul grad)

Sancționează contravențiile,

Contravențiile se repartizează în 5 clase, în funcțe de pedeapsa aplicabilă, maximul căreia

poate fi de 1500 euro;

Este compus dintr-un singur judecător;

Recursul nu necesită în mod obligatoriu prezența unui avocat.

Tribunalul Penal (primul grad)

Competent în materia delictelor;

Aplică o amendă, detenție sau o pedeapsă ce substituie amendă;

Este compus din 3 judecători : un președinte și 2 asistenți;

Sunt în număr de 181, unul sau mai mulți în fiecare department;

Poate fi sesizat de procuror sau de judecătorul de instrucție.

11 Instituită prin legea din 15 iunie 2000 prin care se înlocuiește Camera de acuzare.11

Deciziile Tribunalului de Poliție și a Tribunalului Penal pot fi atacate într-o Cameră

specializată a Curții de Apel, numită Camera Penală de Apel.

Curtea de Jurați

Competentă pentru crime : adică infracțiuni pedepsite cu pedeapsă penală, cu excepția

celor contra siguranței statului și cele imputate minorului;

Se intrunește în sesiuni, în principiu o dată pe trimestru;

Este compusă din 3 magistrați și 9 simpli cetățeni;

În funcție de gravitate, Curtea de Jurați este sesizată după o instrucțiune prealabilă de

două grade: judecătorul de instrucție și Camera de Intrucție;

De la 1 ianuarie 2011, este posibil de a ataca cu apel deciziile acestei curți în fața altei

curți de jurați compusă din 12 jurați.

12

CONCLUZII

Pentru a realiza sarcinile procesului penal este necesară o reglementare în conformitate cu

anumite idei și reguli diriguitoare de desfașurare a procesului penal. Acesata funcție o

îndeplinesc principiile dreptului penal.

Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie

infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit

vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la raspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apararea persoanei, a

drepturilor si libertăîilor acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetălenilor

în spiritul respectării legilor.

Procesul penal se desfășoară atît în cursul urmăririi penale cît și în cursul judecății,

potrivit dispozițiilor prevazute de lege. Actele necesare desfășurarii procesului penal se

îndeplinesc din oficiu, afară de cazul cînd prin lege se dispune altfel12.

Pentru o aparăre eficientă a valorilor fundamentale ale omului este necesar ca statul să

intervină și să includă în sfera represiunii penale acele situații ce devin periculoase pentru

ordinea de drept. Respectarea ordinii de drept se asigură prin vasta activitate desfășurată de

organele specializate care folosesc în acest scop un complex de căi, metode si mijloace de natură

să infăptuiască justiția penală. În înfăptuirea actului de justiție un rol deosebit îl au instanțele de

judecată. Legea fundamentală, Constituția, face referiri la acest aspect stipulînd sau arătînd că

justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație si Justiție și prin celelalte instanțe de judecată

stabilite de lege se infăptuiește în numele legii.

Diversitatea și complexitatea relațiilor sociale izvorîte din interesele individuale impun

existența unei societăți capabile să asigure satisfacerea membrilor comunității ce o compun13.

12 http://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_procesual_penal13 http://facultate.regielive.ro/cursuri/drept/drept-procesual-penal-43979.html

13

BIBLIOGRAFIE

1. Constituția Republicii Franceze din 4 octombrie 1958;

2. Convenția Europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului din 4

noiembrie 1950;

3. Declarația drepturilor fundamentale ale Omului și ale cetățeanului din 26 august 1789;

4. Codul de procedură penală din 1958;

5. Codul Penal francez din 1 martie 2000;

6. Legea din 15 iunie 2000 prin care se instrituie Camera de intrucțiune;

7. Politiques publiques, La justice pénale (1990-2005) . Chronologie [archive] sur www.vie-

publique.fr, 2005;

8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_procesual_penal

9. http://facultate.regielive.ro/cursuri/drept/drept-procesual-penal-43979.html

10. http://fxrd.blogspirit.com/archive/2007/10/27/le-schema-de-la-procedure-penale-

francaise.html

11. http://fr.wikipedia.org/wiki/Proc%C3%A9dure_p%C3%A9nale_en_France

14