Referat pedagogie
-
Upload
stepashka-steffan -
Category
Documents
-
view
18 -
download
0
description
Transcript of Referat pedagogie
Referat
Procesul pedagogic - învățămîntul primar
A executat: Pogreban Mariana
Chișinău 2015
1
Introducere
Denumirea de pedagogie este integrată adînc în toate limbile de circulație universală.
Reprezentînd un concept de prestigiu științific pentru cunoașterea în domeniul educației ca și
pentru cunoașterea universală, concept care este în deplină concordanță cu istoria sa și cu
statutul ei de știință a educației. Pedagogia are ca obiect de studio educația. Ea nu se
confundă cu educația ca fenomen socio-uman ce prezintă o teorie despre educație, este știința
educație. De dirijare pedagogică au nevoie toți oamenii dar cel mai mult de educație au
nevoie copii de vîrstă școlară mică, în această perioadă se dezvoltă calitațle de bază ale
omului. De problemele ce țin de educația copiilor de vîrstă școlară mică se ocupă ramura
specială a pedagogiei - pedagogia în școala primară.
Pedagogia ca sistem științific independent este asociat cu numele profesorului ceh
I.A. Komenski (1592-1670), profesorului elvețian I.G. Pestalozzi (1746-1827), a francezului
D. Didro (1713-1784) și în special J.J. Russeau (1712-1778), etc.
Pedagogul italian Maria Montessori (1870-1952) promovează ideia învățămîntului
liber, necesitatea de a maximaliza oportunitățile vărstei copilărești, pentru a obține mult mai
mult în dezvoltarea copilului. Principala formă: instruirea independentă.
Pedagogia modernă progresează rapid practica educației astfel este înrădăcinată în
straturile profunde ale civilizației umane. Într-un sens larg pedagogic educația este un inpact
special organizat, concentrat și gestionat pe elev, pentru a forma calitățile lui realizate în
familie și instituțiile de învățămînt. Din cele mai vechi timpuri și pînă în prezent există două
puncte de vedere deametral opuse privind educația: autoritară și umanistă.
2
Capitolul I: Legile generale de dezvoltare
Dezvoltarea umană, proces foarte complicat, de lungă durată și contradictoriu. Forța
motrică: lupta de contradicții. Dezvoltîndu-se, o persoană devine personalitate, transmițătorul
conștiinței și conștiinței de sine, capabilă să activeze îndependent. Dezvoltarea umană este
determinată de condițiile interne și externe.
S-a constatat, că procesul și rezultatele dezvoltării umane se determină prin acțiunea
combinată a trei factori generali: eriditate, mediu și educație.
Prin eriditate se subînțelege transferul de la părinte la copil a anumitor calități și
caracteristici. În afară de eriditate biologică, o influență semnificativă o are eriditatea socială,
prin care copilul asimilează experiența socială și psihologică a părinților și a tuturor celor din
jurul lui.
Pe lîngă eriditate, în dezvoltarea umană în mod substanțial influențează mediul.
Aceasta este realitatea, în condițiile în care se realizează dezvoltarea. În funcție de
intensitatea contactelor se evidențiază mediul distant: sistemul social, sistemul de producție,
condițiile materiale de viață, caracterul realizării producției a proceselor sociale și altele; cît
și mediul apropiat - familia, rudele, prietenii.
Influența eridității și mediului este ajustată la educație. Educația - forța ce mai
importantă, ce poate într-o anumită măsură, să corecteze eriditatea defavorabilă și efectul
negativ al mediului. Studiile pedagogice au demonstrat, că educația poate asigura dezvoltarea
anumitor calități, doar bazîndu-se pe atuurile interne ale naturii. Eficiența educației depinde
de nivelul de pregătire a copilului de a precepe impactul educațional. Cu toate acestea,
posibilitățile educației sunt nelimitate.
Influența în dezvoltarea eridității, mediului, educației, deține un alt factor extrem de
important, activitatea personalității. Aceasta se referă la toate ocupațiile omului, la tot ce
face. Cu cît mai mult elevul lucrează într-un domeniu special, cu atît mai superior este
nivelul de dezvoltare în acest domeniu. Toate semnele de activitate au aceiaș sursă constantă,
necesitățile. Varietatea necesităților umane generează o varietate de activități pentru a le
satisface.
3
Activismul individual, de asemenea e activitate selectivă. Dezvoltarea personalității
ne este influențată de orice influențe dar de cele pe care le reflectă necesitățile personalității
sale, atitudinea față de realitate. Activismul individual este nu numai o condiție necesară, dar
rezultatul dezvoltării fără muncă proprie, elevul puțin ar reuși.
În practica pedagogică se evidențiază termenul diagnostica, o metodă generală de a
obține informații despre obiectul sau procesul de studiere. Diagnostica activităților
psihologică a elevilor, motivația comportamentului, nivelul de aspirație, emoțional, în special
dezvoltarea comportamentului social și multe alte calități importante. Cea mai răspîndită
metodă pentru studierea calităților alocate este testarea.
Fiecare vîrstă are propriul nivel: fizic, psihologic și social de dezvoltare. Pentru buna
gestionare a procesului de dezvoltare din timpuri pedagogii au încercat să clasifice
perioadele vieții omului. Periodizarea se bazează pe alocarea capacităților persoanelor în
vîrstă.
Capacitățile de vîrstă sunt menționate ca o caracteristică pentru o anumită perioadă
de viață, a calităților anatomice, fiziologice și psihice. Periodizarea de vîrstă:
1. Copilăria (1an de viață)
2. Vîrsta pre-preșcolară(1-3ani)
3. Vîrsta preșcolară(3-6ani)
i. Vîrsta preșcolară mică(3-4ani)
ii. Vîrsta preșcolară mijlocie(4-5ani)
iii. Vîrsta preșcolară superioară(5-6ani)
4. Vîrsta școlară mică(6-10ani)
5. Vîrsta școlară mijlocie(10-15ani)
6. Vîrsta școlară superioară(15-18ani).
Activitatea de precepție a elevului mic se realizează în special în procesul de învățare.
La sfîrșitul primei trepte a anului școlar, precepția copilului se complică, se adîncește, devine
mai analizată, diferențiată, are un caracter organizat. Atenția este intabilă, limitată în
domeniul de aplicare. Logica copiilor din școala primară se dezvoltă de la cea emoțională,
imaginară logico-abstractă. Copilul gîndește în forme, culori, sunete, senzații în general.
Aume în școală intelectul copilului se dezvoltă rapid. Cercetările au demonstrat ca prin
4
organizarea diferită a procesului de învățămînt la schimbarea conținutului și metodelor de
studiere, a metodologiei organizării activității cognitive, pot fi găsite caracteristici diferite de
gîndire a copiilor de vîrstă școlară. Logica copiilor se dezvoltă în raport cu vorbirea. Un rol
important în activitatea cognitivă a elevului o are memoria, în cea mai mare parte cu caracter
vizual imaginar. Formarea personalității elevilor se realizează sub influența noilor relații cu
adulții (profesorii) și colegii de clasă, activităților noi (exerciții), comunicări, includerii
întrun sistem a colectivelor. El adaugă elemente sociale de sensibilitate, își dezvoltă
competențele în comportamentul social. Vîrsta școlară mică oferă poibilități pentru
dezvoltarea calităților morale ale individului. Studiile arată că diferențele semnificative între
copii sunt exprimate în primul rînd la nivelul activităților intelectuale, structurii conștiinței,
necesităților, intereselor, motivelor, comportamental-moral, nivelul de dezvoltare socială.
Capitolul II: Procesul pedagogic
Orice educație, de la cel mai mic act pînă la programe guvernamentale pe scară largă,
mereu concentrată, fără scop, nu va tinde spre nimic. Scopul exprimă o tendință generală a
educației. Prin implimentarea practică, este un sitem specific concret de sarcini. Scopul și
obiectivele sunt corelative ca întreg și aparte, sistemul și componentele sale. Scopul rezultă
din aspirația atingerii idealului educațional, adoptat de către societate. În societatea modernă
idalul este omul dezvoltat perfect multilateral și armonios. În formarea lor se reflectă motive
obiective, posibilități practice. Scopul educației este determinat de necesitățile de dezvoltare
a societății și depinde de metoda de producție, ritmul progresului social și tehnologic, nivelul
atins în dezvoltarea teoriei și practicei pedagogice oportunităților societății, instituțiilor de
învățămînt, profesorilor și elevilor. Procesele pedagogice sunt repititive, de natură ciclică. În
dezvoltarea proceselor pedagogice pot fi unele și aceleași etape. Principalele etape:
pregătitoare, principale și finale. Proces pedagogic - proces în care în care experiența socială
redă calitățile personalității discipolului, orientat spere atingerea scopului, transformarea
proprietăților și calităților elevilor planificate anterior. Caracteristica principală - integritatea.
La etapa pregătitoare se crează condiții potrivite pentru decurgerea procesului în
direcția dată. Stabilitatea obiectivelor, procesului, scopul corect nu pot fi nediagnosticate.
Diagnostica pedagogică este o procedură de cercetare ce vizează clarificarea condițiilor și
circumstanțelor în care va avea loc procesul pedagogic. Finalizează etapa pregaătitoare cu
5
rezultate corecte în baza diagnozei și prognozei proiectului de organizare a procesului ce
după definitivarea completă se realizează în plan. Planul ca și procesul este întodeauna atașat
la condiții concrete.
Etapa principală a procesului pedagogic poate fi considerată ca sistem relativ ce
include elemente interdependente: elaborarea activităților, interacțiunea profesorilor cu
elevii, utilizarea metodelor specifice, mijloacelor și formelor procesului pedagogic, crearea
unui mediu favorabil, crearea diverselor stimulente ale activităților elevilor, asigurarea
conexiunii procesului pedagogic cu alte procese. Eficiența procesului depinde cît de rațional
aceste elemente sunt legate între ele, nu sunt în contradicție cu realizarea practică a scopului
comun și una față de alta. Un rol important în etapa de bază a procesului pedagogic îl are
conexiunea inversă, doar bazîndu-ne pe conexiune se poate găsi o corelație rașională în
dirijarea pedagogică și dirijarea activității din partea elevilor.
Finisează ciclul procesului pedagogic, etapa finală, prin analiza rezultatelor obținute.
Analizînd - învățăm. Analiza și autoanaliza, calea corectă spre culmele măiestriei
pedagogice.
Una dintre cele doua componente principale ale procesului pedagogic este procesul de
învățare. Ce cedează doar procesului de educație și dezvoltare.
Predarea este considerată o activitate a profesorilor ce stimulează asimilarea
materialului, iar învățarea, activitatea elevilor privind dezvoltarea durabilă, ce le oferă
cunoștințele. Problemele de predare și învățare explorează o parte din pedagogie, care se
numește didactica. Prin urmare didactica este știința de învățare și învățămînt, obiectivele,
conținutul, metodele, instrumentele, organizare, rezultatele obținute. Știință de instruire și
educație. Principalele categorii ale didacticii: de predare, învățare, formare, educație,
cunoștințe, abilități, scopul, conținutul, organizarea, opiniile, formele, metodele, mijloacele,
rezultatele obținute (produsele) de formare, sistemul și tehnologia formării. Esența
procesului este unitatea de predare și instruire. Pentru instruire este caracteristic: 1.
Caracterul dublu; 2. Activitatea comună a profesorilor și elevilor; 3. Dirijarea din partea
profesorului; 4. Managementul și organizarea planificată; 5. Integritatea și unitatea; 6.
Respectarea legilor de dezvoltare a elevilor; 7. Gestionarea etapei de dezvoltare și educație.
Tot ce e mai valoros sa stabilit în arsenalul didactice științifice, practice, ale cărei
misiuni sunt de a indica profesorilor cele mai eficiente metode de a dobîndi cunoștințe,
6
abilitățile dezvoltate de către profesorii generațiilor anterioare. Vom lua în considerare cel
mai cunoscut sistem didactic: sistemul I.Herbat; sistemul D. Dewei; sistemul modern al
educației. Printre noile domenii merită o atenție deosebită concepția instruirii ”prin
descoperire” elaborată de celebrul psiholog și pedagog american D. Brunner.
Didactica modernă pune în centru elevul. Rolul profesorului se manifestă în faptul, că el
considerînd carcateristicile obiectului, condițiile specifice de învățare, vîrsta elevilor, merge
împreuna pe treptele cunoașterii, bazîndu-se pe activismul și individualitatea elevilor înșiși.
În activitatea profesor-elev se evidențiază etapele de bază:
Motivarea pentru învățare a elevilor;
Actualizarea cunoștinților, abilităților și experienței elevilor;
Organizarea studierii materialului nou, îmbunătățirea studiilor;
Determinarea eficacității învățămîntului.
La fiecare etapă profesorul și elevii au sarcinile lor, dar obiectivul de activitate comun.
Ce să învețe? - răspunul afișează: conținutul învățămîntului. Pentru învățămîntul
primar conținutul este fundamentul în dezvoltarea multilateră a elevilor, formarea gîndirii
lor, intereselor cognitive, pregătirea pentru continuarea studiilor și activității de muncă.
Cerințele privind conținutul în școala primară sunt determinate de strategiile de stat. În ele
pot fi urmărite două aspecte naționale și universale. Bazele: umanizarea, integrare,
diferențierea, tendința dezvoltării multilaterale a personalității și de formare a cetățeanului,
importanța științifică și practică, respectarea oportunităților de vîrstă și educație, folosirea
noilor tehnologii informaționale.
Dezvoltarea conținutului se bazează pe standarde de stat ale învățămîntului. Ele
reflectă idealul social al educației, impactul real al sistemului de educație. Conținutul
învățămîntului primar este multielementar. Acesta conține un sistem de cunoștințe, abilități,
copetențe ale subiecților individuali, precum abilități și aptitudini interdisciplinare, modalități
de comportament și emoțional valoroase în atitudinea față de studierea disciplinilor, oameni
natură și lume.
kjConținutul procesului de învățămînt este determinat de planul și programele de
formare pe discipline. Planul de studiu este un document care difinește: durata anului școlar,
trimestrului și a vacanței; lista completă a disciplinelor studiată în școala primară;
distribuirea disciplinelor pe anii de studii; numărul orelor pentru fiecare disciplină. Blocl 7
umanitar 40-46%, matematic 30-35%, naturale 7-11%, de agrement și activitate 16-20%.
Instruirea individuală a elevilor este efectuată conform unor planuri individuale în baza
planului de studiu se elaborează programele de învățămînt conform disciplinelor. Programa
inculde: explicația despre scopul studierii acestui obiect, cerințele principale în instruire și
abilitățile elevului, formele și metodele recomandate; conținutul tematic al materialului
studiat; timpul orientativ pentru studierea problemelor specifice; lista elementelor cheie de
conținut; orientări privind aplicarea obligațiunilor interdisciplinare; lista echipamentelor de
formare și materiale vizuale; literatura recomandată. Conținutul educațional este revelat în
detalii în literatura de specialitate. Manualul - sursa principală a cunoștințelor. Este întocmit
în deplină conformitate cu programa, iar materialul didactic - reflectă punctul de vedere al
autorului și poate să nu respecte în tocmai programa. Ce tip de manual se ia de bază decide
proofesorul.
Motivația nume comun pentru procese, metode, mijloace de încurajare a elevilor în
activitățile cognitive. Motivația e un proces de modificare a stării și atitudinii personalității.
După tipuri se disting motive sociale și de cunoaștere. Educația elevului de vîrstă mică este
determinată de mai multe motive: simțil datoriei, dorința de a fi lăudat, frica de a fi pedepsit,
interesul cognitiv, ambiția, dorința de a bucura părinții, dorința de a primi nota ”zece”,
premiu. S-a constatat că motivele sunt motivații, motive ce impun elevul să învețe, să
acționeze, să săvîrșească fapte. În formare acționează o varietate de motive. Unu dintre
motivele puternice constante pentru a învăța este interesul, cauza reală de acțiuni. El poate fi
definit ca formă cognitivă a necesităților, ce se exprimă în tendința de cunoaștere a
obiectului, stăpînirea unei anumite activități. Interesul depinde de nivelul și calitatea
cunoștințelor, aptitudinelor, formarea capacităților de activitate mentală, aptitudinea elevului
față de profesor. Pentru a încuraja, în sensul modern, înseamnă a stimula elevul, se va studia
insistent dorințele copiilor pentru a găsi modalități de stimulare, provenite de la natura
copiilor.
Stimulente de învățare: dorința copiilor, compararea rezultatelor, preceperea elevilor,
interesul, recunoașterea meretelor, consecințele faptelor, aprobarea succesului, atractivitatea
ocupării forței de muncă, cerințe corecte, o șansă de a corecta, respectul de sine al copiilor,
lauda profesorilor. Condiții: îmbogățirea conținutului personal orientat de materiale
interesante, atitudine umană față de elevi; satisfacția cerințelor cognitive; comunicarea
interesantă; îmbogățirea gîndirii cu sentimente; dezvoltarea curiozității, autoevaluarea activă.
8
Cele mai importante legi și regularități ce stau la baza unui proces didactic vor fi
numite principiile didactice: dispoziții fundamentale ce reglamentează, conținutul, formele și
metodele de organizare a procesului de învățămînt în conformitate cu obiectivele sale
generale și legitățile. Principiile sunt unite în jurul principiului concordanța în natură.
Sistemul modern include principiile didactice:
conștiința și activitatea;
vizibilitatea;
sistematica și consecvența;
rezistența;
disponibilitatea;
știința;
afectivitatea;
legăturile dintre teorie și practică.
Cerințele principiilor pedagogice se realizează printr-un sistem de regului:
bazate pe descrieri ale principiilor generale ale activității pedagice, în scopul
de a atinge anumite obiective;
linii directoare care dezvăluie unele părți de aplicare a unui sau altui principiu;
acțiuni specifice de implimentrae a cerințelor principiilor.
Metoda de instruire (calea spre ”ceva”) este activitatea ordonată a cadrelor didactice
și a elevilor ce vizează opținerea scopului în studii. Prin metoda de instruire precepem
o serie de căi, moduri de rezolvare a problemelor de educație. În metodă clar se
vizualizează părțile obiective și subiective. Funcțiile metodei: de instruire,
motivaționale, de dezvoltare, educaționale, organizaționale.
Clasificarea metoddelor:
1. În funcție de sursele de cunoaștere:
(verbale, vizuale, lucru cu cartea, metoda video.)
2. În funcție de tipul de activitate cognitivă (nivelul individual):
(explicativ și ilustrativ, reproducere, declarația problematică, căutare parțială
(euristică), cercetare.)
9
3. Metode vizuale:
(observarea, ilustrația, demonstrația.)
4. Tipuri de vizibilitate:
(natural, formal, voluminos, sonor, simbolic.)
5. Metode practice:
(exerciții, lucrări practice, activități individuale, jocuri didactice.)
Soluția completă a sarcinilor instructiv-educative ale lecție nu este posibilă de
a o asigura printr-o singură metodă. Alegera metodelor de predare trebuie să
corespundă obiectivelor și oportunităților de instruire, posibilităților elevilor, se va
analiza caracterul adecvat a tuturor condițiilor importante.
Astăzi obiectivul principal al școlii medii generale e promovarea dezvoltării
psihice, morale, emoționale, fizice a individului, dezvoltarea pe deplin a posibilităților
de creație pentru a forma relații umaniste, asigurarea unei varietăți de condiții pentru
dezvoltarea individualității copilului prin evaluarea caracteristicilor de vîrstă.
Dezvoltarea personalității atribuie ”dimensiunea umană” a unor obiective majore a
școlii, ca dezvoltarea precepției elevilor, a elementului civil, pregătirea pentru viață,
participarea la autoguvernarea democratică, și responsabilitatea, pentru soarta sa, a
țării, a civilizației.
Bibliografie
1. Ivan Podlasîi, ”Pedagogia în școala primară”;
2. Gabriela C. Cristea, ”Pedagogie generală”, editura Didactica și Pedagogia,
București 2002.
3. Ioan Bontaș, ”Pedagogia” ,editura ALL Educațional, București 1996.
4. Geoff Petty, ”Profesorul azi, metode moderne de predare”, editura Atelier
didactic, București 2007.
10