referat Muzica Psaltica

6
Muzica Psaltică Prin muzica bizantină se înţelege arta muzicală care s-a dezvoltat în timpul şi în cuprinsul imperiului bizantin, a căpătat forme şi trăsături proprii. Actuala muzică psaltică este rezultatul dezvoltării istorice a vechii arte muzicale a bisericii ortodoxe de răsărit cu centrul la Bizanţ, reprezentând o ultimă etapă în evoluţia acesteia. La noi în ţară muzica bizantină a fost timp de peste un mileniu, principala formă de cultură românească, alături de folclor. Studierea muzicii bizantine este necesară, pe de o parte pentru a se determina contribuţia originală a poporului român la dezvoltarea muzicii psaltice dar şi pentru a se delimita influenţa greacă asupra culturii româneşti. Practicarea muzicii bizantine şi psaltice pe teritoriul României, timp de mai multe secole, explică existenţa celor peste 1500 de manuscrise cu notaţie cucuzeliană şi hrisantică ce se află în diferite biblioteci şi muzee. Aceste manuscrise reprezintă pentru poporul român o adevărată avere, acestea atestând din cele mai vechi timpuri, forme de cultură şi artă care s-au manifestat sub cele mai diverse aspecte. Studiate din punct de vedere naţional şi urmărite în decursul evoluţiei lor, conţinutul – limbă, trăsături stilistice proprii româneşti – în cadrul unităţii spirituale proprii culturii celor trei principate, relevă originalitatea manifestărilor româneşti. Valorificarea patrimoniului spiritual naţional constituie o preocupare permanentă. Se observă mai mult ca oricând preocuparea de cunoaştere şi preţuire a înfăptuirilor trecutului muzical românesc, indispensabil pentru înţelegerea valorilor contemporane. Compozitorii români au scos la iveală prin lucrările lor doar o parte din tezaurul psaltic preluat din Orient sau făurit de poporul român, iar punerea lui în lumină a fost înfăptuită după descifrarea documentelor muzicale medievale.

description

www.kestii.go.ro

Transcript of referat Muzica Psaltica

Muzica PsalticPrin muzica bizantin se nelege arta muzical care s-a dezvoltat n timpul i n cuprinsul imperiului bizantin, a cptat forme i trsturi proprii. Actuala muzic psaltic este rezultatul dezvoltrii istorice a vechii arte muzicale a bisericii ortodoxe de rsrit cu centrul la Bizan, reprezentnd o ultim etap n evoluia acesteia.

La noi n ar muzica bizantin a fost timp de peste un mileniu, principala form de cultur romneasc, alturi de folclor.

Studierea muzicii bizantine este necesar, pe de o parte pentru a se determina contribuia original a poporului romn la dezvoltarea muzicii psaltice dar i pentru a se delimita influena greac asupra culturii romneti.

Practicarea muzicii bizantine i psaltice pe teritoriul Romniei, timp de mai multe secole, explic existena celor peste 1500 de manuscrise cu notaie cucuzelian i hrisantic ce se afl n diferite biblioteci i muzee. Aceste manuscrise reprezint pentru poporul romn o adevrat avere, acestea atestnd din cele mai vechi timpuri, forme de cultur i art care s-au manifestat sub cele mai diverse aspecte. Studiate din punct de vedere naional i urmrite n decursul evoluiei lor, coninutul limb, trsturi stilistice proprii romneti n cadrul unitii spirituale proprii culturii celor trei principate, relev originalitatea manifestrilor romneti.

Valorificarea patrimoniului spiritual naional constituie o preocupare permanent. Se observ mai mult ca oricnd preocuparea de cunoatere i preuire a nfptuirilor trecutului muzical romnesc, indispensabil pentru nelegerea valorilor contemporane.

Compozitorii romni au scos la iveal prin lucrrile lor doar o parte din tezaurul psaltic preluat din Orient sau furit de poporul romn, iar punerea lui n lumin a fost nfptuit dup descifrarea documentelor muzicale medievale.

n ciuda importanei documentelor muzicale medievale, transcrierea i studierea lor a fost greoaie din cauza inaccesibilitii notaiei bizantine, extrem de complicat. Dificultatea nvrii muzicii bizantine a fost subliniat de oameni de tiin ca Mihalache Moldovlahul care n jurul anului 1770 preda psaltichia n mod practic, dup auz; la 1882 episcopul Melchisedec susinea c aceast muzic nu mai poate fi descifrat, afirmaie fcut i de C.Erbiceanu n anul 1885. n 1908 n prefaa crii Viaa i activitatea dasclului de cntri Macarie, Nicolae Popescu, care a cercetat tot ce se tia n legtur cu Macarie Psaltul, spunea: Ceea ce m-a mpiedicat de a studia manuscrisele de cntri ale noastre este faptul c sunt scrise ntr-o notaie muzical care nu se mai poate descifra de nici un cntre.

i n manuscrisele muzicale bizantine din perioada medieval se ntlnesc cntri din al cror text se nelege c nvtura psaltichiei era un lucru extrem de anevoios. Astfel, la sfritul propediei lui Filothei se regsete un tropar ctre ucenici scris de Hrisafi, care n traducerea lui Filothei sun astfel: Cel ce va s nvee musichia i ctr to(i) s fie ludat, trebuiate-I mult rbdare, trebuiate-I multe zile, cinste ctr dasclul i daruri mari. Atunce va nva i desvrit s va face. Aceeai idee o gsim i n cele patru tropare, scrise pe ultima pagin din manuscrisul lui Filothei, ca i n alte manuscrise.Muzica bizantin a ptruns de timpuriu n rile care s-au gsit n legtur canonic cu Patriarhia de Constantinopol.

ntre poporul romn i Bizan au existat legturi economice i culturale permanente, datorit poziiei geografice a teritoriului Romniei, a prestigiului politic i cultural al Bizanului.

nceputurile muzicii bizantine la romni sunt strns legate de apariia i rspndirea cretinismului pe aceste meleaguri, consemnat nc din primele secole ale erei noastre.

Biserica ncepe s se organizeze n Dacia Pontic sau Scythia Minor n secolul IV, cnd este atestat existena primei episcopii la Tomis (369) i cum dovedesc numeroasele urme de basilici i cimitire, ca i obiectele i inscripiile scoase la iveal de spturile arheologice. Nu numai n Dobrogea, ci i n celelalte provincii de pe teritoriul Daciei Romane gsim astfel de urme. n secolul VI, mpratul bizantin Justinian, recucerind pe malul stng al Dunrii o serie de capete de pod, aduce aici soldai i misionari, refcnd n ntregime cetatea militar de la Sucidava unde s-a descoperit cea mai veche basilic de la nord de Dunre.

n faza comunitilor steti i populare (sec. IVIX), cretinismul populaiei strromne s-a redus, pn la organizare, la nsuirea elementelor de baz ale noii credine i la practica simpl a cultului, din care muzica nu putea lipsi. Astfel, n secolul IV, pe vremea persecuiei lui Athanaric Sava de la Buzu, martirizat la 12 aprilie 372, cnta psalmi n biseric i cultiva cntarea psalmilor cu mare zel.

Pn n secolul VI, muzica de cult fiind n faza sa de formare, nu existau deosebiri eseniale ntre felul de a se cnta la Bizan i la Roma.Te Deum laudamus al lui Nicetas de Remesiana (334414) misionarul i episcopul daco-romanilor reprezint un model de muzic ce a circulat la populaia str-romn n aceast perioad.

Mrturie a muzicii bizantine n perioada de nceput este Condacul Naterii, care a circulat ntr-o form mult mai simpl probabil, dect cea transmis de manuscrisele medievale, cum era posibil ntr-o transmitere oral. Construcia modal a condacului glas III autentic este aceeai n manuscrisele secolelor XIII, XVIII sau contemporane, fapt ce dovedete vechimea acestui imn.

Comparnd aceste expresii artistice att de ndeprtate n timp dar aparinnd aceleiai lumi de gndire i sensibilitate, savantul romn Ioan D. Petrescu conclude: Ritmul i contextura melodic, pe care le ntlnim n condacul Fecioara astzi, n imnul Te Deum, cum i ntr-un nesfrit numr de colinde, cu variate nuane, sunt o dovad irefutabil a dinuirii spiritualitii artistice greco-romane n regiunile-noastre, peste timp i peste oameni.

ncepnd cu secolele IXX i pn dup jumtatea secolului al XVII-lea este cunoscut i prezena limbii slavone ca limb de cult. Printre cele mai vechi texte slavone scrise n inuturile romneti, dup care s-a cntat, se pstreaz un Minei pe luna martie, numit Codex Supras-liensis, datnd din secolul XI. Din secolul XIII, se pstreaz fragmente dintr-un Minei cu indicaia ehului la tropare i condace, din secolul XIIIXIV se pstreaz partea a II-a a Octoihului de la Caransebe, cu cntrile glasului VVIII, iar din secolul XIV (1346), provenind de la Bistria-Oltenia, Psaltirea slavon (ANEXA 1), cu preioase lmuriri asupra cntrii psalmilor la originea lor, scris la Boreci de Branco Mladenovici, cu mna lui Ion Azov theologul. Din secolul XV ni s-au pstrat multe manuscrise slavone, dup care s-a cntat practic (la stran) muzica bizantin i nu numai manuscrise, dar chiar i tiprituri. Recent s-a descoperit n Biblioteca Muzeului culturii romneti din Scheii Braovului un incunabul unicat Triod-Penticostar, din primele cri slavone tiprite cu litere chirilice, n anul 1491, la Cracovia, de ctre Schweipolt Fiol. Cartea este achiziionat pentru biserica din Cetatea Rnovului de lng Braov i curnd (la anul 1541) apare n biserica din Schei. Este de menionat c la baza acestei tiprituri au stat izvoarele moldoveneti, Moldova, vestit n epoca lui tefan cel Mare prin renumitele ei coli de caligrafi-copiti, reprezentnd un puternic centru cultural pentru rsritul Europei.n toate cele trei provincii romneti, am identificat un numr de 45 de manuscrise psaltice romneti i bilingve (romno-greceti i greco-romneti) n notaie cucuzelian, unele cu autori, cele mai multe fr autori, aflate n Biblioteca Academiei Romne, Biblioteca central din Bucureti, Bibliotecile universitare Cluj-Napoca i Iai, Arhivele statului Iai, Biblioteca Mnstirii Neam, Muzeul Olteniei Craiova. Treizeci dintre acestea au fost menionate n textul sau notele acestui capitol, ele ilustrnd procesul romnizrii cntrilor, iar patru coninnd numai propedii n limba romn, au fost trecute n capitolul nvmntul psaltic pn la reforma lui Hrisant. Restul, unsprezece manuscrise, opt din Biblioteca Academiei Romne i cte unul din Biblioteca Universitii Cluj-Napoca i Arhivele statului Iai, conin i ele cntri romneti scrise ele anonimi, demonstrnd de asemenea, lupta permanent ce se d pentru romnirea cntrilor n toat aceast perioad.

Exist indicaii la Macarie i Anton Pann c n afar de aceste manuscrise au mai existat i altele n secolul XVIII. Astfel, n prefaa Irmologhionului, Macarie spune: Muli din psalii cei desvrii din neamul nostru s-au artat cu rvn n vremi, ca s fac cte ceva n limba noastr, precum fericitul ntru pomenire Arsenie Ieromonahul Cozianul, Calist - Protopsaltul Sfi(n)tei Mitropolii a Bucuretilor i rban Protopsaltul Curii Domneti. Care, nu numai Anastasimatarul melos, Stihirariul melos, Heruvicile, Pricesnile toate, Catavasiile, Irmoasele toate i altele, dar i partea cea mai mult a Papadichiei au prefcut-o romnete, cu toat desvrita alctuire, minunai dascli i alctuitori vremii lor stnd n cea veche musichie.

Anton Pann menioneaz n afar de Mihalache Moldoveanu care a alctuit un Anastasimatar romnesc n anul 1767 i pe Ianuarie Protosinghelul, carele pe la anul 1821 (zice el) mi-a artat un Anastasimatar foarte frumos potrivit n limba romneasc i un Boxasiar asemenea vrednic de toat lauda.

Motivul pentru care toate aceste alctuiri sau tlmciri n romnete nu se mai gsesc, ni-1 sugereaz Macarie, atunci cnd afirm c au mai tradus cntri i alii dect cei menionai de el ns una pentru greutatea, alta pentru zavistia celor ce nu pot s vaz sporirea i s o auz pre acestea n limba graiului nostru, dimpreun cu moartea lor au pierit i ostenelele lor

Condiiile istorice vitrege, dominaia strin asupra inuturilor romneti au contribuit fie la distrugerea i pierderea multor manuscrise de acest fel, fie la nstrinarea lor. Odat cu instaurarea domniilor pmntene i mai ales cu secularizarea averilor mnstireti, grecii, plecnd n mas din ara noastr, au luat cu ei manuscrisele.

Dei ntreaga cultur muzical ecleziastic a secolului XVIII a stat la romni sub influena elenismului, constatm c n snul ei a aprut n permanen tendina de romnire a cntrilor. Romnirea cntrilor ecleziastice constituie cea mai important cucerire pentru muzica psaltic romneasc de pn la instaurarea domniilor pmntene, toat aceast perioad caracterizndu-se printr-o lupt deschis ntre limba i cntarea romneasc i limba i cntarea greceasc, din care a rezultat o muzic de tip bizantin adaptat la gustul i nelegerea romnilor.

Factorul determinant n procesul romnirii cntrilor este limba care, generalizndu-se, a imprimat muzicii psaltice specificul melosului autohton i valene necunoscute veacurilor anterioare.

Limba noastr muzical este asemenea limbilor vorbite, apare cu trsturile pe care folclorul tiinific este chemat s le cerceteze. n lumina investigaiilor fcute, limba noastr muzical matern a fost i este temeinic studiat, munc desfurat sub semnul unei nalte competene profesionale. Dei suntem nc departe de a vedea definitiv constituit corpusul muzicii romneti, drumul parcurs spre acest obiectiv se profileaz plin de nvminte.