LORDOZA

DEFINIŢIE. NOŢIUNI GENERALE.

Lordoza reprezintă o deviaţie a coloanei vertebrale, în plan sagital cu

concavitatea îndreptată posterior, prin accentuarea curburilor fiziologice.

Lordoza sau “spatele în şa” este un termen medical folosit pentru a

descrie curbura anterioară a unei porţiuni a coloanei vertebrale. Două

segmente ale coloanei sunt în mod normal lordotice: lombară şi cervicală.

Acestea au o curbură cu convexitatea anterior şi concavitatea posterior în

contextul anatomiei umane.

Lordozele spinale sau curburile secundare sunt determinate în

principal prin diferenţa grosimii jumătăţii anterioare faţă de cea posterioară a

discului vertebral. Se agravează la pubertate sau nu devine evidentă până la

25 de ani.

Dezechilibrul în tensiunea musculară şi lungimea muşchilor este de

asemeni o cauză. Curburile lordozice excesive sunt denumite “spate în şa”

sau “spate scobit”.

Cauzele comune ale lordozei excesive includ:

slăbirea muşchilor spatelui

grăsime viscerală crescută

sarcina

Pierderea lordozei normale a spatelui este denumită spatele rigid şi

apare prin fuziune chirurgicală.

Lordoza este descoperită la toate grupurile de vârstă. Afectează mai

ales coloana lombară, dar şi cervicală. Când este descoperită lombar,

pacientul prezintă spate în şa, fesele proeminente şi postura exagerată.

Lordoza lombară poate fi dureroasă, uneori afectând mişcarea.

Datorită tonusului crescut a muşchiului psoasiliac şi a slăbirii

tonusului abdominalilor, bazinul cade mai mult înainte decât normal şi astfel

se exagerează curbura lombară.

Apariţia lordozei a fost pusă în legătură cu poziţia incorectă a

corpului, fie din obişnuinţă , fie din cauza vreunei slăbiciuni a muşchilor. În

unele cazuri lordoza apare la femei după sarcină, deoarece există o

slăbiciune a muşchilor abdominali. O cauză favorizantă la femei este

purtarea încălţămintei cu tocuri înalte, care duc la înclinarea bazinului

înainte şi a trunchiului înapoi, determinând lordozarea.

Lordoza este prezentă şi în locurile cu luxaţie congenitală de şold

bilaterală, în spondilolistezis ( alunecarea în faţă, parţială sau totală,a unei

vertebre sau a unui segment de coloană vertebrală) şi în enopatii. La rândul

ei lordoza poate fi cauza deviaţiilor algice lombare şi sacrale, albuminuriei,

prin jenarea funcţiei rinichilor, precum şi a oboselii în mers şi staţionare.

Factorii favorizanţi pentru lordoză:

Câteva procese patologice pot afecta integritatea structurală a coloanei

şi contribui la lordoză. Unele cauze comune includ: cifoza, obezitatea,

osteoporoza şi spondilolistoza:

-cifoza forţează spatele la compensarea dezechilibrului creat de

curbura la nivel superior.

-obezitatea poate forţa unele persoane să se lase pe spate pentru a

ameliora dezechilibrul.

-osteoporoza este o boală a densităţii osoase care determină

diminuarea inălţimii vertebrelor alterând integritatea coloanei.

-spondilolistoza apare când o vertebră prolapsează anterior faţă de

restul coloanei, afectează mai ales coloana lombară.

ETIOPATOGENIE

Lordoza reprezintă o deviţie a coloanei vertebrale, în plan sagital cu

concavitatea îndreptată posterior, prin accentuarea curburilor fiziologice.

Lordozele sunt fiziologice în regiunea cervicala şi lombară până la un

anumit grad. Exagerarea lor mai ales în regiunea lombară la bolnavii cu

scolioză idiopatică, toracală, pune probleme terapeutice deosebite. Limita

dintre normal şi patologic este destul de greu de precizat în cazul lordozelor.

Lordoza din regiunea toracală este mai gravă dacă ajunge la T3 şi patologică

dacaăajunge să intercepteze T12. O lordoză atât de înaltă afectează organele

mediastinale şi în special cordul şi vasele mari.

Localizarea lordozelor este variată, dar cel mai des este întâlnită în

regiunea lombară sau toraco-lombară şi pot prezenta diverse forme clinice:

Lordoza statică (de obicei profesională) poate apărea în cazuri

patologice şi este deosebit de supărătoare (displazie luxantî a ambelor

ţolduri, coxalgie, etc.). De asemenea se poate întâlni la femeile obişnuite să

poarte permanent încălţăminte cu tocuri înalte, precum şi la cifotici sau

bolnavii cu pelvisul basculant posterior (sacro-orizontalizat).

Lordoza dinamică cu patologie neurologică diversă, distrofică sau ca

rezultat al dezechilibrului dintre flexorii şi extensorii trunchiului (exemplu:

atoniile abdominale, rahitism, tumori, tulburări digestive).

Lordoza fixă care apare în următoarele circumstanţe: la adolescenţi

(lordoza dureroasă a adolescenţilor, posttraumatic ca rezultat a unei retracţii

fibroase post-inflamatorie sau dezechilibrelor sacrococcigiene prin alunecări

ale vertebrelor).

Lordozele pot avea cauze multiple de producere: rahitism,

osteoporoze, torticolis, afecţiuni posttraumatice, boli ale sistemului nervos

central, paralizia spastică, spondilita anchilozantă, tulburări de auz, atitudini

vicioase şi datorită spondilozelor la nivelul coloanei lombare.

Lordoza este mai frecventă la femei, în special cele care poartă tocuri

înalte şi după naştere datorită atoniei musculare abdominale. Lordoza o

întâlnim des la gimnaste, înotătoare, gravide, persoane grase, la balerine (din

cauza mersului pe vârfuri), la persoane care poartă încălţăminte cu tocuri

înalte (se produce un dezechilibru spre înainte ce se compensează prin

înclinarea trunchiului înapoi în curbura lombară).

CLASIFICARE DUPA CAUZE

Lordozele pot îmbrăca diferite forme:

- înclinarea sau lordoza statică, ce apare la cifotici sau la bolnavi cu pelvisul

basculat posterior.

- lordoze fixe care apar după traumatisme sau ca rezultat al unei retracţii

fibroase

postinflamatorii.

- lordoze de sinergie dinamică rezultat al dezechilibrului dintre flexorii şi

extensorii trunchiului (atoniile abdominale din rahitism, tumori).

LORDOZA FIXă:

Este dureroasă în general şi apare în următoarele circumstanţe:

- la adolescenţi;

- post-traumatic ;

- secundar dezechilibrelor sacro-coccigiene;

- prin alunecări ale vertebrelor.

Lordoza statică (profesionaă):

Poate apare şi în cazuri patologice şi este deosebit de supărătoare.

Deasemenea o putem întâlni la femeile obişnuite să poarte permanent

încălţăminte cu tocuri înalte.

Lordoza dinamică:

Această formă clinică are etiologie patologică, neurologică, şi distrofică:

rahitism,

tulburări digestive, tumorale (abdominală), fiziologică (sarcina).

KINETOTERAPIA

Tratamentul ce se efectuează este în general de mai multe luni sau ani,

în raport cu vârsta şi deformaţiile prezente şi va fi reluat în caz de reusită. De

asemenea urmarirea subiectului tratat va fi făcută continuu, iar la copii, până

la sfârşitul perioadei de creştere.

Kinetoterapia regiunii lombo-sacrate constă în efectuarea unor mişcări

pasive şi active. Mişcările pasive constau în mişcări de lateralitate ale

trunchiului şi mişcări de flexie şi extensie ale coloanei lombo-sacrate sau

mişcări de rotatie dacă coloana ne permite, executate cu ajutor. Mişcările

active constau în executarea acestora fără ajutor din partea asistentei

medicale. Se execută şi mişcări active cu rezistenţă.

Obiectivele kinetoterapiei în lordoze sunt :

1. Ameliorarea posturii prin:

- posturi fixe menţinute, utilizându-se perne, suluri, spătarul

scaunului, peretele, pentru corectarea hiperlordozei lombare.

- exerciţii de corectare posturală axate pe conştientizarea

înclinării pelvisului pentru delordozare ;

2. Creşterea flexibilităţii coloanei (mobilitatea coloanei este limitată

mai ales în zona lordozată) prin :

- metoda Klapp, cvadrupedie cu poziţii lordozante

- tehnica Cotrel (cea mai folosită în prezent): decubit ventral, cu

membrele inferioare cât mai întinse, membrele superioare întinse pe lângă

urechi ; se întinde întregul corp, apoi treptat se extind braţele, corpul se

lordozează, membrele inferioare se extind din şolduri (arcuite pe extensie cât

mai mare). Apoi, un membru superior se duce înapoi spre şold, care se

extinde; celălalt membru superior rămâne lânga ureche.

elongaţia Cotrel este o autotracţiune cu posibilitatea de a

redresa lordoza : decubit dorsal, un căpăstru de tractiune

cervicală, de la care o coardă trece pe după un scripete

îndreptându-se spre picioare, de care se fixează. Întinderea

completă a membrelor inferioare va întinde coloana.

3. Cresterea fortei musculare :

- Tonifierea musculaturii abdominale este obligatorie ; se

practică de obicei ridicările de trunchi cu genunchii flectaţi, pentru întărirea

drepţilor şi oblicilor.

- Tonifierea fesierilor mari

- Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este

obiectivul principal :

- din decubit ventral se execută gradat ridicarea capului,

umerilor, membrelor superioare (pentru tonifierea

musculaturii dorsale bilaterale),

- ridicarea ambelor membre inferioare tonifică

musculatura lombară;

- ridicarea membrelor ipsilaterale tonifică musculatura

unilaterală paravertebrală respectivă

EXERCIŢII

Menţinerea posturii şi aliniamentului corect al corpului este deosebit

de importantă. Iată câteva exerciţii globale destinate unui aliniament corect

al corpului:

Exerciţiul 1 — în ortostatism, cu picioarele apropiate, stând perfect

drept, aplecăm capul şi ne privim gleznele ; pentru aceasta este nevoie de o

perfectă aliniere a toracelui, abdomenului şi pelvisului ; se menţine această

poziţie 10—15 secunde, se revine la poziţia initială, se repetă.

Exerciţiul 2 — Mers prin cameră cu o carte pe cap, făcând opriri şi

reporniri ; se accelerează pasul.

Exerciţiul 3 — Spatele la perete, corpul în contact cu peretele în trei

puncte : câlciie, fese, occiput (bărbia să fie pe orizontală) ; se menţine

poziţia câteva secunde, urmând apoi relaxarea — se reia de câteva ori.

Exerciţiul 4 — Aceeaşi poziţie, din care se ridică braţele prin lateral,

menţinându-se la orizontală câteva secunde, după care se ridică deasupra

capului ; din această ultimă poziţie se execută genuflexiuni (genunchii sunt

orientaţi înainte).

Exercitiul 5 — Mers pe toată talpa, apoi pe vârfuri, cu mâinile la

ceafă, coatele trase înapoi : se ridică altemativ câte un genunchi spre piept,

fără a modifica poziţia corectă, dreaptă, a trunchiului.

Exercitiul 6 — Din mers , exercitii de extensie a bratelor cu arcuire sus si lateral;