UNIVERSITATEA ORADEAFACULTATEA DE ISTORIE – GEOGRAFIEMASTER TURISM SI AMENAJARE TURISTICA

REFERAT LA GESTIUNEA SI AMENAJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL

ETNOGRAFIA DIN JUDETUL BIHOR

STUDENT: CRISTEA MARIAANUL I DE STUDIU

Etnografia din zona Judetului Bihor

Motto: “Imperiul cutumei este cu mult mai vast decat cel al naturii; el se intinde asupra obiceiurilor, asupra tuturor datinilor; presara varietate pe scana universului. Natura e pretutindeni aceeasi; dar obiceiurile sunt deosebite.”Voltaire: “ Maxime si cugetari”

IntroducereEtnografia este stiinţa care clasifică popoarele lumii, studiază compoziţia, originea şi

răspândirea lor, urmăreşte evoluţia culturii lor materiale şi spirituale, moravurile şi particularităţile felului lor de viaţă, legăturile cultural-istorice reciproce.

Spre deosebire de multe alte judete ale tarii in Bihor veti gasi produse mestesugaresti de o remarcabila valoare artistica, faurite in vestite centre de mestesugari specializati in ladarit, olarit, impletituri, prelucrarea artistica a lemnului, confectionarea de costume populare etc.

Principalele zone etnografice bihorene sunt valea Crisului Negru, valea Crisului Alb, valea Crisului Repede si zona Barcaului.

Turistul care doreste sa viziteze zonele bihorene si doreste sa o faca la inceputul lunii iunie sa nu ezite sa se duca la vestitul targ de la Vama Sarii care se tine la Vadu Crisului unde, intr-un cadru natural plin de pitoresc, are loc Festivalul folcloric al satelor de pe Crisul Repede.

1.Olaritul si ceramica artistica in judetul Bihor:

Traditiile bihorene in ceramica artistica sunt de-a dreptul impresionante. Din cuprinsul unui singur judet sunt prezentate in expozitia permanenta a Muzeului Tarii Crisurilor produse din 17 centre de prelucrare artistica a lutului, dintre care unele — Vadu Crisului, Cristior, Lelesti continua sa aiba si astazi o activitate infloritoare.

Obiecte de ceramica din zona Bihorului. Sursa: www.google.ro

Din marea diversitate de piese ceramice notam, in primul rand, blidele de Leheceni, ale caror ornamente — spirala, roata si creasta — sunt de veche traditie, urcioarele de Cristior cu gura bilobata, ornamentatia fina a vaselor de Barsa, eleganta formei si frumusetea decorului vaselor de culoare alba, unice in tara noastra, din renumitul centru Vadu Crisului (aici, lipsind oxizii de fier din argila utilizata ca materie prima, vasele au doar culoarea alba, lucru neintilnit in nici un alt centru de ceramica populara). Olaritul, mestesug ce se mai practica si astazi in aceasta zona a tarii la Carpinet, Leheceni (ceramica rosie si alba), Lelesti (ceramica nesmaltuita), Cristiorul de Jos (ceramica rosie smaltuita), Vadu Crisului (ceramica alba decorata cu motive de culoare neagra).

Obiecte de ceramica din zona Bihorului. Sursa: www.google.ro

2. Prelucrarea lemnului si traditia prelucrarii artistice a lemnului in judetul Bihor:

Oamenii din zona Bihorului au fost dintotdeauna credinciosi lemnului, utilizand acest material pentru a realiza blidul din care mancau, acoperisul deasupra casei, bisericile la care se inchinau. Din trunchiul copacilor seculari bihoreanul a imaginat, sculptand ca nimeni altul, toata panoplia de unelte si articole casnice din propria gospodarie. Lemnul se preteaza la intrebuintari diverse, decorarea propriu-zisa relizandu-se cu unelte simple (topor, dalta, barda, briceag). Din punctul de vedere al tehnicii, nu este vorba de o sculptura in lemn propriu-zisa, in sensul ca nu se realizeaza detasarea completa a unui volum, tehnicile folosite fiind: crestarea, incizia, pirogravarea, cojirea, cioplirea, impletirea, incrustarea sau tehnica ronde-bosse. Din punct de vedere ornamental, obiectele de lemn suplinesc lipsa culorii prin evidentierea insusirilor naturale ale esentei lemnului. Motivele ornamentale folosite pot fi geometrice (zimti, spirale, cercul incizat, patratul, rombul, funia sau torsada, arcul de cerc etc), zoomorfe (reprezentarea sarpelui), ornamente vegetale (crenguta de brad, frunza, con, floare), antropomorfe (compozitii realizate prin incizii ce expune, de obicei, ciobanul cu oile) cosmice, liber desenate si mixte.

In viziunea populara, figurile sculptate in stalpii portilor aveau rolul de a proteja casa importiva fortelor Raului. Motivele sculptate in lemn aveau semnificatia lor: funia rasucita reprezenta infinitul, legatura intre cer si pamant; arborele vietii simboliza viata vesnica sau tineretea fara batranete; soarele, simbolul "datator de viata"

Traditia prelucrarii artistice a lemnului a cunoscut, in Bihor, o inflorire cu totul deosebita mai ales in satele specializate din zona Beiusului.

Poarta lucrata artistic in zona Bihorului, Beius. Sursa: www.google.ro

Vizitatorul va cunoaste formele tipice locale si va admira frumusetea ornamentelor caracteristice zonei la o variata gama de piese din lemn — unelte agrare, unelte pastorale, juguri pirogravate, bite ciobanesti cu crestaturi de la Tarcaita, unelte folosite de gospodine in industria casnica, tipare pentru turta dulce confectionate din lemn de cires sau prun, precum si o splendida poarta de pivnita de la Salacea, insemne de mormint caracteristice nationalitatii conlocuitoare maghiare din judet, cruci monumentale aduse de la Bocsig, piese de mobilier taranesc, etc.Printre localitatile in care se practica prelucrarea artistica a lemnului, se disting si Buntesti (sculptura portilor de lemn), Budureasa (lazi de zestre si mobilier rustic).

Muzeu etnografic Chiscau Bihor. Sursa: www.google.ro

3.Cresterea animalelor si prelucrarea pielii si a lanii in judetul Bihor:

Cresterea animalelor a oferit locuitorilor si materia prima necesara confectionarii imbracamintei si a pieselor de pielarie folosite in gospodarie: hamuri, fraie, sei, curele, saci si manusi. Cojocarii se intalnesc in localitatile: Vascau, Poienii de Jos, Tinca, Cabesti, Nimaiesti (unde se gaseau si opincari), Finis, Rosia, Remetea.

De la localitatea Varzarii de Jos deriva numele unor cizme speciale purtate in valea Crisului Negru numite "cizme varzaranesti". Aceste erau facute din piele de capra avand culoare neagra si erau ornamentate cu fir brodat la masina. Cizmele se purtau numai în zi de sarbatoare la anumite ocazii la

targ. Un loc important in cresterea animalelor il ocupa oile. Oile si caprele ofera gospodariei taranesti

din Bihor lapte, carne, lana si par. Lana, si mai putin parul de capra, au fost materii prime indispensabile, oamenii acestor locuri folosindu-le din belsug pentru o gama larga de produse: toluri, cergi, sumane, cioareci, obiele, straite, desagi, etc.

Prelucrarea lanii in Judetul, Bihor. Sursa: www.carpinet.net Prelucrarea lanii presupune un sir de operatii, o stapanire a mestesugului, o practica indelungata in scopul relizarii unor produse de buna calitate. Dupa tunsul oilor urma spalatul lanii, scarmanatul, torsul, tesutul, "ingrosatul" in valtoare ori la piua (operatie ce se numea "dubit").

Documentele atesta existenta unor pive in satele: Carbunari, Budureasa, Fanate, Chiscau, Carpinet, Vascau, Remetea. La inceputul sec XX, satele Carbunari si Budureasa aveau impreuna un numar de 30 de pive functionale, deoarece aici se aducea postav chiar din satele de langa Oradea si Arad.An de an, numarul acestor instalatii taranesti a scazut, astfel ca pe teritoriul judetului Bihor nu mai exista decat 2 pive in satele Budureasa si Bulz, nefunctionale.

Piua cu ciocane din Budureasa, Bihor. Sursa: www.google.ro

4. Prelucrarea pietrei de calcar:

Pe Valea Crisului Negru multi tarani se ocupau cu arderea varului in sate ca: Izbuc, Meziad,

Carpinet, Ponoarele, Cristiorul de Jos, Sohodol, Rosia. Si astazi cuptoarele se ridica in panta dealului pentru ca bolovanii sa poata fi claditi si adusi mai usor. Au forma cilindrica sau troconica cu pereti de chirpici, caramida sau piatra.Sunt cuptoare fie de suprafata, fie sapate in panta dealului. Bulgarii de calcar se cladesc in cuptor dupa reguli foarte precise, incat focul sa nu fie inabusit, iar curentii de aer sa circule liber. In partea de jos, la "talpa cuptorului" se pun bolovani mai mari, iar in partea de sus - bolovani mai mici. Cand cuptorul este umplut, "gura" acestuia se umple cu "sfac" in care se fac gauri - "liliecii" - pe unde se supravegheaza procesul arderii. "Liliecii" se inchid progresiv in timpul arderii. Focul arde 3-4 zile, apoi cuptorul este lasat sa se raceasca vreme de o zi si o noapte, dupa care bulgarii de var sunt scosi afara. Vararenii bihoreni mergeau cu carutele cu var, uneori saptamani, pana dincolo de Satu Mare, Arad, Timisoara, Jimbolia. Cele mai lungi trasee le-au avut si le au si azi, vararii din Ponoarele si Zece Hotare.

Cuptor de ars piatra de var. Sursa: www.carpinet.net

5. Carbunele in judetul Bihor:

In partile Beiusului din indepartate vremuri ale evului mediu si pana la sfarsitul epocii moderne, erau cuptoare de redus minereu care "inghiteau" cantitati mari de carbune. O serie de toponimice vin sa intareasca aceasta veche traditie. Asa sunt "Valea Bocselor", "La Bocse" ori numele de sat Carbunari (langa Budureasa). La Varzarii de Sus cea mai mare parte a locuitorilor erau carbunari, asigurand mangalul necesar pentru fierarii din satul vecin, Varzarii de Jos. In satul Ponoarele multi locuitori se ocupau o buna parte din an cu facutul carbunelui pe care-l vindeau fierarilor din localitate, si celor din Varzarii de Mijloc, Vascau si Beius. La Miersig, Saliste de Vascau, Cristior, Sititelec, Baita, in sec. al XIX-lea inca, se ardeau multi carbuni care erau valorificati la Oradea. In zeci si zeci de sate ale Bihorului, nu cu multa vreme in urma, se puteau intalni aceste conuri de lemne acoperite cu brazde de pamant ce fumegau cca. trei saptamani, sub supravegherea atenta a carbunarilor, asociati cate patru sau cinci, caci mestesugul cerea un efort deosebit. Cu sacii cu carbuni pe spatele cailor ori cu carutele, carbunii cutreierau apoi intreg Bihorul.

6. Porul popular in judetul Bihor:

Existenta seculara a unor anumite conjuncturi social-economice si culturale zonale a creat în Transilvania, treptat, zone etnografice cu personalitate distincta, ale caror marci identitare au fost evidentiate prin aspectul aparte al costumului popular local. În ciuda structurii de baza unitare,

costumele zonale apartinând aceleiasi etnii contineau trasaturi particulare, care le diferentiau exact în masura în care puteau deveni suport identitar pentru comunitati care îsi cultivau personalitatea distincta. În cazul unor etnii diferite, care au coexistat timp de secole într-un teritoriu anume, tendinta de a se defini prin diferentiere a fost mai puternica si s-a manifestat prin sublinierea elementelor specifice din structura costumului, carora li se atribuia o energie identitara deosebita. Evoluând în timp, cu pastrarea unei structuri de baza, costumul popular traditional a supravietuit în Transilvania pâna în epoca industrializarii rapide (1960-1965).

Port popular din zona Beiusului, Bihor. Sursa: www.google.ro

Originalitatea, varietatea si frumusetea costumului popular traditional din Tara Crisurilor sunt ilustrate in expozitie, intr-o ingenioasa maniera de expunere muzeala, prin costumele complete si prezentari sintetice cu colectii de camasi, poale, cojoace, podvale si sumane. Rand pe rand vor trebui vazute costumele populare traditionale specifice populatiei românesti din Valea Barcaului si Crasna, apoi costumele din zonele Crisului Repede si Crisului Negru, care pastreaza multe caractere arhaice, iar, in final, costumele populare din bazinul Crisului Alb, inclusiv din renumita vale a Teuzului.

De asemenea la Muzeul Tarii Crisurilor sunt infatisate, in toata splendoarea lor, textilele din Tara Crisurilor: capatlic de perna, ponevi de lina etc., alaturi de care sunt expuse si exemplare de lazi de zestre bogat ornamentate.

Viata folclorico-etnografica a capitalei bihorene este imbogatita an de an prin Festivalul dansului popular care se desfasoara anual in Oradea, cu care prilej are loc si o splendida parada a portului popular.

Port popular din zona Bihoruliu. Imagine surprinsa la Festivalul de dans popular.

7. Sate din zona etnografica a judetului Bihor:

Cristiorul de Sus este situat intr-un pitoresc cadru natural al Crisului Negru, el se infatiseaza turistului ca sat de tip rasfirat, care dupa opinia multor specialisti este unul din cele mai vechi tipuri de sate românesti. Aici poate fi vazuta, in cadrul sau traditional, casa construita in intregime din barne si acoperita cu sindrila, cu interiorul ei caracteristic. Cine va poposi in lunile mai—iunie sa nu omita a se interesa cum se prepara de catre localnici, dupa „retete" traditionale, vestita tuica de cirese de Cristior.

Budureasa este o pitoreasca asezare bihoreana, cunoscuta ca unul dintre cele mai renumite sate specializate in prelucrarea artistica a lemnului, cu deosebire in confectionarea lazilor de zestre, mestesug practicat si azi.

Lada de zestre. Sursa: www.artaculturacm.go.ro Bulz este o localitate situata pe Crisul Repede, si atrage atentia mai intai de toate prin

frumusetea si trasaturile specifice ale arhitecturii traditionale a caselor. Turistul gaseste aici dovezi de remarcabila ingeniozitate — complexul de instalatii tehnice taranesti alcatuit din moara, piua si viltoare, precum si mori locale de apa.

Localitatea Leheceni este un vestit centru de ceramica populara româneasca in care se confectioneaza si in zilele noastre un mare numar de piese ceramice, indeosebi farfurii bogat si rafinat decorate. Recomand sa se intre in atelierele olarilor unde se pot urmari fazele de lucru ale mestesugului, modul in care olarii preiau, pastreaza si imbogatesc traditia locala. Maiestria mesterilor olari talentati de aici trezeste o justificata admiratie.

Obiecte de ceramica din Bihor. Sursa: www.google.ro

Lelesti este un alt cunoscut centru de ceramica populara bihoreana, ce-si mentine, pana in zilele noastre, specificul local al produselor sale. O vizita la cunoscutul mester olar Pirtea, bunicul celei mai bune prietene ale mele, ii va deschide vizitatorului un vast cimp de cunostinte noi.

Celui care a facut optiune pentru meleagurile bihorene cu scopul de a patrunde mai adanc in

frumusetile artei populare românesti ii recomand sa inscrie fara ezitare in programul sau si o vizita in Pietroasa. Aici se mentine in viata cotidiana portul popular bihorean, care este considerat a fi cel mai frumos dintre cele existente in judet. In Pietroasa se confectioneaza tesaturi de interior care incinta prin frumusetea ornamentelor lor. Tot aici, pot fi vazute si ferastraie de scanduri, care dealtfel devin, pe zi ce trece, elemente din ce in ce mai rare in peisajul nostru etnografic de azi.

Sura din jud Bihor. Sursa: www.google.ro

In localitatea Rieni exista o instalatie tehnica — moara de apa cu cupe — care se intilneste din ce in ce mai rar. De asemenea, femeile din comuna continua sa tese tesaturi specifice zonei.

Turistul intalneste in uzul cotidian din Rosia portul popular traditional. O atentie deosebita trebuie acordata mai ales „cojocului de Rosia", renumit prin particularitatile sale, confectionat de catre talentatii cojocari din comuna.

Fata de masa. Sursa: www.geocities.com

Localitatea Sarbesti era pana nu de mult renumita, pe o intinsa arie din aceasta parte a tarii, pentru frumusetea, finetea si originalitatea produselor pe care le faureau sumanarii. Exista si astazi posibilitatea de a se vedea cum se lucreaza sumanele de catre Nica Tanase, singurul sumanar mai in virsta care practica si in prezent mestesugul.

Localnicii din Tarcaita sunt specializati in prelucrarea artistica a lemnului si continua sa confectioneze asa numitele juguri de Tarcaita, cunoscute pentru frumusetea ornamentelor realizate prin piro-gravare; unii mestesugari creeaza prin tehnica crestarii, bate ciobanesti extrem de frumoase. In Tarcaita se fac si acum scaune cu forma specifica acestui centru.

Satul Varzari de Mijloc se numara printre foarte putinele localitati din tara, unde prelucrarea artistica a fierului a constituit pina nu demult ocupatia de baza a populatiei. Batranii fierari — dintre care sunt inca multi in viata — au faurit piese de arta populara.

Făurie-şopru din zona etnografică Crişul Negru. Sursa: www.google.ro

8. Obiceiuri si traditii populare bihorene:

Moaşa efectua scaldele rituale ale copilului şi lăuzei, asigura prin gesturi, acte rituale, formule magice integrarea noului venit în spiţa de neam a tatălui şi în obştea satului. În a treia noapte de la naşterea copilului, când veneau ursitoarele, zeiţe ale destinului, moaşa le punea pe masă ofrande şi obiecte cu valoare simbolică. Se credea că ursitoarele strigă sau cântă afară, la fereastră, sau în casă, la căpătâiul copilului, în jurul mesei. Ele sunt asemuite cu trei zâne surori care, în timp ce ursesc, torc firul vieţii: cea mare ţine la brâu furca de tors, cea mijlocie învârte fusul, iar cea mică taie cu foarfecele firul vieţii.

Începând cu botezul, când noul născut primeşte un nume creştin, unele din atribuţiile moaşei sunt preluate de naşă. La un an de la naştere naşii rup turta finei, iar la trei ani taie moţul finului. În semn de respect pentru naşi şi moşi, finii îi vizitează în anumite zile ale anului cu care ocazie le aduc diferite daruri alimentare (colaci, carne friptă de porc la Crăciun, de pasăre la Lăsatul Secului de Paşte, vin), numite plocon.

La adolescenţă, tinerii intrau în două importante instituţii premaritale: ceata de feciori pentru băieţi şi şezătoarea pentru fete.

Sezatoare. Sursa: www.google.ro

Zilele săptămânii favorabile pentru peţit, logodit şi cununie sunt joia şi duminica. Nunţile sunt interzise în posturile de peste an (paşte, crăciun, sântămăria şi sânpetru), între crăciun şi bobotează, în prima săptămână după paşte, în ziua crucii şi în zilele de post.

Durata nunţii s-a redus treptat, de la o săptămână (începea joia şi se încheia miercurea din săptămâna următoare), la trei zile (sâmbătă, duminică şi luni), la două zile (sâmbăta şi duminica), la o zi (duminica) şi, uneori, la o masă festivă.

Actul nupţial care, teoretic, deschide în noaptea nunţii un nou ciclul vital, este prefigurat simbolic, în timpul nunţii, de împerecherea substitutelor mirelui (bradul sau steagul de nuntă, băţul înflorat) cu ale miresei (mărul, colacul din aluat, strachina de lut). Substitutele privilegiate ale mirelui şi miresei sunt bradul şi mărul. Feciorul de însurat este înalt ca bradul sau voinic ca bradul, în timp ce mărul (fruct, floare, ramură împodobită) este ideal de frumuseţe şi puritate pentru fata de măritat care are obrajii ca merele sau sânii ca merele.

Nunta simbolică se desfăşoară la casa miresei şi îmbrăcă diferite forme de manifestare: spargerea talerului miresei cu prăjina steagului mirelui in Bihor.

Ţăranul îşi schimbă reşedinţa din lumea de aici în lumea de dincolo fără traumele sufleteşti ale orăşeanului. Sunt necesare două condiţii: să fie pregătit pentru marea trecere şi să i se facă obiceiurile după toate canoanele. Lucrul obişnuit pe care îl face ţăranul când porneşte la drum, într-o călătorie mai scurtă sau mai lungă, se laie (se scaldă, se îmbăiază) şi apoi se îmbracă cu haine de sărbătoare. La fel face pleacă şi în postexistenţă este scăldat şi gătit cu hainele cele mai bune. Dacă rudele îi greşesc ceva în timpul ceremonialului funerar şi dacă el însuşi nu se pregăteşte cum se cuvine pentru plecare, există riscul rătăcirii: va fi plecat de aici şi nu va ajunge niciodată dincolo. Pericolul întoarcerii de unde a plecat vizează, în primul rând, rudele şi pe cei apropiaţi, motiv pentru care aceştia respectă cu mare stricteţe obiceiurile de înmormântare.

Cartea românească a morţilor cuprinde texte sacre de iniţiere a sufletului mortului pentru drumul mitic, transmise pe cale orală, prin cânt, de un cor feminin în momente şi locuri semnificative ale ceremonialului funerar.

Zeiţa Morţii apare în ipostază de pasăre de pradă (gaia, corboaica, vulturul) şi de zeiţă cu chip de om (Zâna Bătrână, Moartea, Maica Precesta, Maica Irodia). Apar ghizi providenţiali (lupul, vulpea, vidra), vameşi binevoitori, repere personificate de orientare (salcia împupită, mărul înflorit), personaje psihopompe (calul, cerbul) şi, în final, în lumea de dincolo, rudele mortului. Versurile hexa- sau octosilabice, cu predominarea clară a celor hexasilabice, par a fi rămas împietrite, precum versetele cioplite pe sarcofagiile antice. Sonorităţile lor melodice contrastează cu deznădejdea lugubră a bocetelor propriu-zise. Tărâmul suferinţelor după moarte, Iadul, cultivat de religiile indo-europene şi creştine, lipseşte din peisajul descris de cântecele româneşti de înmormântare.

Întrucât moartea este receptată ca o disociere a sufletului de trup, românii practică un biritual funerar: plecarea trupului la trei sau patru zile (înhumarea) şi plecarea sufletului la 40 de zile de la moarte (Slobozirea apei sau izvorului). Secvenţa cea mai tensionată a obiceiurilor de înmormântare este ultimul drum, repetiţie şi iniţiere pentru lumea de dincolo. Pe drumul concret, care leagă casa din sat de mormântul din cimitir, defunctul este însoţit de cei rămaşi în viaţă care îi dau ultimele sfaturi, îi plătesc vămile, îi aleg locurile de odihnă şi calea cea bună spre cimitir etc. După înmormântare, când mortul rămâne singur, trebuie să aplice pas cu pas cunoştinţele învăţate în cele trei zile înainte de înmormântare şi exemplificate pe ultimul drum, cel al cimitirului.

Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sarbătorirea Naşterii Domnului.Datini şi superstiţii în noaptea de Crăciun: se spune că de Ajun trebuie să posteşti pentru că Maica Domnului care, în acea zi, fiind supărată nu a mâncat nimic; nu se mănâncă nici peşte pentru că are sânge şi Fecioara Maria era plină de sânge în acea zi; norocul îl poţi pierde dacă împrumuţi ceva din casă în noaptea de Ajun; semnificaţia sacrificiului porcului îl putem afla numai întorcându-ne în timp cănd acest animal era considerat o întruchipare a spiritului grâului şi a vegetaţiei în general; nu trebuie

să laşi pe cineva să-ţi închidă uşa de Crăciun deoarece s-ar putea să aibă mână rea şi ar putea să-ţi alunge norocul din casă.

In incheierea acestui referat va prezint mai multe biserici din judetul Bihor.

Biserica Sf. Gheorghe Budureasa. Sursa: www.carpinet.net

Biserica de lemn Lazuri de Beius. Sursa: www.carpinet.net

Biserica de lemn Gurbesti. Sursa: www.transylvania-authentica.ro

Biserica de lemn de la Manastire Sfintei Cruci Oradea. Sursa: www.transylvania-authentica.ro

Biserica din Saca. Sursa: www.transylvania-authentica.ro

Concluzii :

Regiunea Crişanei reprezintă o sinteză de tradiţii populare aparţinând etniilor română, maghiară, sârbă şi germană. Această regiune bogată în tradiţii atât de diferite, aparţinând populaţiilor română, maghiară, sârbă şi germană, dezvăluie un melanj armonios într-un ansamblu de obiceiuri specifice fiecărei etnii.

Bibliografie:

1. Tereza Mozes, “Zona etnografica Crisul Repede”, Editura Sport Turism, Bucuresti, 19842. Dumitru Pop, “Obiceiuri agrare in traditia populara romaneasca “, Editura Dacia, 19893. Alexandru Popescu, “Traditii de munca romanesti in obiceiuri, folclor, arta populara”, Editura: Editura Stiintifica si Enciclopedica, 19864. Popa Steluta, “Folclor muzical din repertoriul copiilor. Tipologie muzicala. Colectie de cintece”, Editura Muzicala, 19815. Ovidiu Popp, “Obiceiuri de inmormantare la romanii ardeleni”,6. Ion Ghinoiu, “Obiceiuri populare de peste an : dictionar “, Editura Fundatia Culturaka romana, 19977. Mihai Pop, “Obiceiuri traditionale romanesti 1976 “, Editura:Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste. Institutul de Cercetari Etnologice si Diactologice, 19768. Mihai Pop, Rodica Zanea, “Obiceiuri traditionale romanesti 1999 “,Editura Univers, 19999. Internet