Instituţii de credit

Instituţiile de credit sunt acele societăţi care atrag depozite, acordă credite şi/sau emit monedă

electronică. În această categorie sunt incluse:băncile, băncile de economisire-creditare, băncile de

credit ipotecar, organizaţiile cooperatiste de credit şi instituţiile emitente de monedă elecronica.

Sisteme bancare contemporane

Specificul activităţilor bancare şi rolul acestestora pentru economia unei ţări presuspun un mod

aparte de organizare, fiind de altfel şi domeniul cel mai reglementat. Reglementarea este dată în fiecare

ţară de legea bancară naţională care are menirea de a crea condiţii pentru o concurenţă normală între

instituţiile de credit. Pentru ţările membre ale UE cadrul legislativ este dat de directivele europene

transpuse în reglementări naţionale.

Într-o economie băncile(instituţiile de credit în general) au un dublu rol. Primul este cel de

intermediere finanaciara în relaţia economisire-investire, o relaţie decisivă pt creşterea economică.

Altfel spus, băncile atrag resurse şi le plasează în economie în principal prin distribuirea de credite În

al doilea rând băncile reprezintă mecanismele de transmisie a politicii monetare de a cărei eficacitate

depinde starea de sănătate a sistemului bancar şi a întregii economii. Din acest dublu rol desprindem şi

funcţiile băncilor, şi anume: colectarea (atragerea) de lichidităţi, distribuirea de credite, gestionarea a

mijloacelor şi instrumentelor de plată, furnizarea de informaţii şi asigurarea de lichidităţi clienţilor

(persoane fizice şi juridice)

Activitatea bancară din spaţiul european(27 ţări ue, 5 ţări zona euro) are la bază următoarele

principii :

1). Libertate totală a mişcărilor de capital

2). Libertate deplină a instit de credit în creearea de succursale în străinătate.

3). Prestarea liberă de servicii bancare.

4). Supravegherea activităţii bancare de către agenţia din ţară de origine.

Prin aplicarea acestor principii s-a urmărit armonizarea legislaţiilor şi reglementărilor bancare

naţionale şi vizează aspecte referitoare la condiţii de acces pe piaţa bancară, protecţia deponenţilor,

norme de prudenţă bancară, reguli contabile corecte, norme de audit şi control intern.

La modul cel mai general, sistemul bancar al unei ţări este format din Banca Centrală

(de emisiune) şi băncile din sistemul bancar, care în funcţie de natura activităţii lor sunt: bănci

comerciale (de depozit; universale), bănci de afaceri, bănci şi instituţii specializate de credit, etc.

Din punct de vedere al organizări activităţii bancare şi al gradului de specializare putem vorbi

despre două tipuri de sisteme bancare: primul tip - sisteme bancare ale Europei continentale, mai puţin

specializate şi care funcţionează după modelul băncii universal şi cel de-al doilea tip - sisteme bancare

bazate pe modelul american (aplicat şi în alte ţări, precum cele asiatice) bazat până nu demult pe

principiul unei specializări stricte a instituţiilor bancare (de credit). Asistăm astăzi la diluarea acestei

caracteristici mergându-se spre universalizarea activităţii bancare.

Evoluţii şi perspective privind sistemul bancar din România

În evoluţia sistemului bancar din România distingem două etape: prima - perioada 1990 -1999

şi cea de-a doua - din 2000 până în prezent.

P erioada 1990-1999

În pofida eforturilor întreprinse în această perioadă, sistemul bancar românesc a fost extrem de

fragil şi nu şi-a exercitat eficient rolul de intermediar financiar.

Cauzele care au generat această fragilitate a sistemul bancar sunt multiple, mai importante

fiind:

- cadrul macroeconomic instabil, caracterizat prin rate mari şi variabile ale inflaţiei, variaţii

semnificative ale activităţii economice, rate de dobânzi volatile, mişcări ample ale cursului de schimb.

În acest context, băncile au întâmpinat dificultăţi majore în evaluarea riscurilor asumate fapt ce a

condus la deteriorarea calităţii portofoliului lor de credite şi la erodarea capitalului.

- practici bancare nesănătoase, caracterizat prin sisteme deficitare de clasificare a

împrumuturilor şi de constituire a provizioanelor; portofolii de credite concentrate asupra unui sector

economic sau a unui număr redus de debitori; volum mare de împrumuturi acordate unor persoane

afalate în aşa numita „relaţie specială cu banca”; împrumuturi acordate pe bază de garanţii

supraevaluate; lipsa unor sisteme adecvate de analiză a riscului de credit sau dorinţa de a deveni o

bancă mare (prea mare); reînnoirea împrumuturilor neperformante şi capitalizarea dobânzilor aferente

lor ceea ce genera obţinerea de profituri artificiale.

- reglementarea şi supravegherea ineficientă

- guvernanţa slabă a băncilor şi absenţa unei discipline de piaţă efectiv

Perioada din 2000 până în prezent

În această perioadă asistăm la un proces amplu de asanare a sistemului bancar, restructurare şi

consolidare. Astăzi sistemul bancar românesc este în măsură să facă faţă unor şocuri majore, riscul

sistemic fiind foarte scăzut (cel puţin pe termen scurt şi mediu).

Caracteristicile care ne permit să afirmăm că sistemul bancar românesc este unul sănătos sunt:

· în prezent sunt predominante băncile private şi îndeosebi cele cu capital străin, din ţările

dezvoltate din Europa;

· a crescut gradul de intermdiere exprimat în principal prin creşterea ponderii creditului

negurvernamental în PIB (de la 3 - 4% în 1999 la peste 30% în prezent);

· asistăm la o creştere a gradului de concentrare a activităţii bancare;

· sistemul nostru bancar are un nivel ridicat al lichidităţii şi un bun nivel de solvabilitate,

ambii indicatori situânduse peste limitele normale de prudenţă bancară;

· asistăm îndeosebi în ultimii ani la o expansiune puternică a creditului negurvernamental

şi îndeosebi a celui destinat populaţiei;

Factorii care au generat această evoluţie sunt: creşterea PIB-ului, reducerea inflaţiei,

stabilizarea macroeconomică, creşterea gradului de monetizare a economiei, creşterea gradului de

încredere în bănci, liberalizarea, sustenabilitatea deficitului de cont curent aflat în creştere, reducerea

comparativ cu prima perioadăe deficitului bugetar şi prin aceasta reducerea finanţării acesteia de către

bănci prin achiziţia de titluri de stat.

Ca o concluzie, putem afirma că această expansiune a creditului în economie este fără îndoială

generatoare de riscuri care pot afecta stabilitatea fiecărei ţări şi în ultimă instanţă a sistemului bancar în

ansamblu său. Pentru administrarea acestor potenţiale riscuri se impun anumite măsuri, mai importante

fiind: politici macroeconomice (monetare, fiscale, de curs de schim) eficiente, politici de reglementare

şi supraveghere corespunzătoare, utilizarea politicii de rata a dobânzii a BNR în strânsă legătură cu

măsurile prudenţiale, dezvoltarea pieţei de capital astfel încât societăţile comerciale să beneficieze de

finanţare şi pe această cale reducându-se dependenţa lor faţă de sistemul bancar.

Băncile de afaceri şi operaţiunile lor

Întrucât noile întreprinderi, mai puţin cunoscute, presupun risc şi neîncredere din partea

deţinătorilor de capital, în asemenea activităţi băncile au trebuit să se implice direct, ca participanţi,

prin propriile resurse.

Modelul băncilor de afaceri a fost creat prin Glass-Stegall Act din 1933 care face o delimitare

netă, în cadrul instituţiillor de credit americane între băncile comerciale (Deposit Banks) colectoare de

depozite şi distribuitoare de credite şi băncile de investiţii (Investment Banks) cărora le-au revenit

operaţiunile de intermediere în domeniul atragerii capitalurilor şi plasării lor optime inclusiv prin

administrarea pe cont prorpiu a emisiunilor de valori mobiliare. Un rol important a revenit acestor

bănci, intermedierii achiziţiilor, cesiunilor, fuziunilor, majorărilor de capital.

Rolul acestor bănci este în special de consilieri, serviciile lor fiind remunerate prin comisioane

ridicate, funcţie de natura acestor servicii. Băncile de investiţii au început să ofere clienţilor şi sprijin

financiar, fie direct, prin participaţii de capital, fie indirect prin reluarea fermă a datoriilor sub formă

obligatară.

Totuşi o caractersitică a băncilor de investiţii americane a rămas pentru mult timp faptul că ele

nu deţin şi nu exercită controlul portofoliilor întreprinderilor industriale. Spre deosebire, băncile de

afaceri franceze se caracterizează prin deţineri importante ale portofoliilor întrep. Ind. Frecvent

considerate drept „clienţi captivi”.

O formă derivată în activitatea băncilor de afaceri o reprezintă societăţile de portofoliu.

Acestea au o dublă funcţionalitate. Pe de o parte, deţinerile lor asigură o valorificare ridicată a

capitalurilor, prin veniturile provenite din dividende. Pe de altă parte, scopul principal al acestora este

asigurarea controlului asupra anumitor întreprinderi. Deţinerea unui număr de acţiuni identificat ca

„pachet de control” permite asigurarea majorităţii şi de aici poziţii privilegiate: alegerea şi desemnarea

cadrelor ..., orientarea politicii economice de investiţii, produţie, comerciale şi financiare, formarea şi

dezvoltarea pieţei de desfacere.

Tipologia băncilor de afaceri diferă atât după specificul pieţelor financiare din diferite ţări cât şi

după operaţiunile pe care acestea le desfăşoară. Astfel putem grupa aceste operaţiuni în trei categorii :

operaţiuni cu titluri financiare (acţiuni, obligaţiuni, etc.) - organizarea de către băncile de afaceri de

emisiuni de titluri pentru alte instituţii de credit, pentru companii, pentru administraţii publice, centrale

şi locale, achiziţionarea de titluri financiare, respectiv acţiuni ale companiilor cotate sau nu la bursă,

realizarea de oferte publice de cumpărare sau de vânzare acordând şi consultanţă financiară

potenţialilor investitori, păstrarea titlurilor financiare şi administrarea lor (perceperea de dobânzi, plata

dividendelor, exercitarea drepturilor preferenţiale, distribuirea de acţiuni) asigurând totodată custodia

acestora şi posibilitatea îndeplinirii rolului de broker pentru un titlu financiar sau altul, pentru

companii sau pentru administraţii publice centrale şi locale; operaţiuni specifice băncilor comerciale

- constituirea depozitelor şi acordarea creditelor persoanelor fizice şi juridice şi gestiunea trezoreriei şi

administrarea economiilor acestora; operaţiuni de inginerie financiară - finanţarea proiectelor

complexe ( utilizarea de instrumente directe sau indirecte de finanţare a unor proiecte multianuale şi

care au deseori un caracter internaţional), operaţiuni bilanţiere (de structurare şi restructurare a

companiilor ), operaţiuni de fuziuni şi achiziţii.

Ca o concluzie putem afirma că trăsăturile esenţiale ale băncilor de afaceri sunt : asigurea de

capital important atât pentru companiile private cât şi pentru cele publice, asigurarea lichidităţii pe

pieţele de capital prin rolul important pe care-l joacă în tranzacţionarea şi în executarea ordinelor de

vânzare-cumpărare pe piaţa secundară de capital, respectiv la Bursa de Valori şi oferirea consultanţei şi

asistenţei financiare cu privire la emiterea şi tranzacţionarea titlurilor financiare.