REFERAT

DISCIPLINA: Instituţia pedepsei

TEMA: Pedepsele aplicabile minorilor în dreptul comparat

CUPRINS:

I.INTRODUCERE … pag. 3

II.NOŢIUNEA DE MINOR ÎN SISTEMUL DE DREPT ROMÂN … pag. 3

III.PEDEPSELE APLICABILE MINORILOR ÎN SISTEMUL DE DREPT ROMÂN … pag. 4

III.1.Sediul materiei … pag. 4III.2.Pedepsele aplicabile minorilor… pag. 4III.3.Închisoarea… pag. 5 III.4.Limitele de pedeapsă în cazul tentativei … pag. 5III.5.Pedeapsa în cazul pluralităţii intermediare… pag. 6III.6.Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului… pag. 6III.7.Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control … pag. 6 III.8.Amenda… pag. 7III.9.Schiţă a sistemului de pedepse a plicabile minorului în dreptul penal român… pag. 8

IV.ELEMENTE DE DREPT COMPARAT REFERITOARE LA PEDEPSELE APLICABILE MINORULUI ÎN LEGISLAŢIA ALTOR STATE… pag. 9

IV.1SISTEMUL DE DREPT ENGLEZ… pag. 9

IV.1.1.Noţiuni generale… pag. 9 IV.1.2.Sediul materiei … pag. 10 IV.1.3.Răspunderea penală a minorilor… pag. 12IV.1.4.Pedepse… pag. 12IV.1.5.Achitarea… pag. 12 IV.1.6.Tabel comparativ privind tratamentul penal al minorului în sistemele de drept englez şi român… pag. 13

IV.2SISTEMUL DE DREPT FRANCEZ… pag. 13IV.2.1.Sediul materiei… pag. 13 IV.2.2.Răspunderea penală… pag. 14 IV.2.3.Regimul sancţionator… pag. 14IV.2.4.Pedepse aplicabile minorului… pag. 15 IV.2.4.1.Închisoarea… pag. 15IV.2.4.2.Amenda … pag. 15IV.2.5.Tabel comparativ privind tratamentul penal al minorului în sistemele de drept francez şi român… pag. 16

V.CONCLUZII… pag. 17

BIBLIOGRAFIE… pag. 18

2

I.INTRODUCERE Criminalitatea din rândul minorilor este un fenomen care a trezit totdeauna un interes sporit.Aceasta se explică prin faptul că tânăra generaţie este rezerva umanităţii,de ea depinde prelungirea dezvoltării întregii societăţi.Însă infracţiunile săvârşite de minori dau dovadă că aceştia suferă de o socializare negativă, printr-o educaţie nesatisfăcătoare şi deci integrarea acestora în viaţa societăţii ridică o mulţime de probleme.Mai mult decât atât criminalitatea minorilor este un indicator al degradării unei societăţi. Delincvenţa juvenilă reprezintă o trăsătură caracteristică a fenomenului infracţional în societatea modernă prezentând o sporire numerică dar şi o continuă accentuare a precocităţii infracţionale1. Necesitatea prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise de minori apare cu atât mai evidentă cu cât fenomenul cunoaşte uneori recrudescenţe, iar faptele pot fi deosebit de periculoase2.În Codul penal din 1937 răspunderea penală a minorului a fost fixată la vârsta de 15 ani împliniţi iar între limitele de 13 la 15 ani minorul răspundea numai dacă se constata că a avut discernământ. Codul penal de la 1968 a ridicat limitele de vârstă la care minorul poate răspunde penal.Legiuitorul a instituit pentru infractorii minori un sistem mixt de secţiuni, alcătuit din măsuri educative şi pedepse.Trăsătura caracteristică a acestui sistem este dată, în principal, de componenta măsurilor educative, secţiuni de drept penal cu caracter eminamente educativ, destinate unor personalităţi în formare şi susceptibile de influenţare. Aceste secţiuni sunt adecvate condiţiilor fizice, psihice şi umane care deosebesc pe infractorii minori de cei adulţi. Pedepsele aplicate minorilor care săvârşesc infracţiuni deosebit de grave şi vădesc o periculozitate deosebită, recurgerea la secţiuni penale se impun mai ales din raţiuni practice. Astfel. în cazul minorilor care ating vârsta majoratului până în momentul judecării sau a căror faptă a fost descoperită după majoratul infractorului, aplicarea măsurilor educative apare ca lipsită de raţiune. În fine, prevederea în lege a unor pedepse pentru minorii infractori are şi un rol preventiv general descurajând pe cei care ar fi tentat să săvârşească infracţiunile astfel sancţionat.Trebuie menţionat totodată, că pedepsele aplicabile minorilor se deosebesc de cele din dreptul comun nu atât prin natura lor, cât mai ales prin modul de aplicare şi executare. Studiile de drept comparat referitor la regimul penal al minorilor au scos în evidenţă o serie de similitudini,dar şi de diferenţe între statele europene.Astfel, în Anglia se admitea că minorul care nu a împlinit vârsta de 7 ani nu răspunde penal,iar cel între 7 şi 14 ani era pedepsit ca un adult,dacă se dovedea că avea capacitatea de a-şi da seama de vinovăţia cu care a săvârşit fapta.Codul Francez din 1791 stabileşte vârsta de 16 ani ca fiind pasibilă de răspunderea penală.Stabilirea minorităţii în funcţie de vârstă întâmpină însă numeroase dificultăţi,din cauza lipsei documentelor de stare civilă,care să ateste data naşterii,iar fărâmiţarea ulterioară a cutumelor în funcţie de zone teritoriale aflate sub autorităţi şi jurisdicţii diferite nu a făcut decât să amplifice diversitatea vârstelor la care minorul răspundea penal. Prin Codul penal intrat în vigoare în 1969 s-a stabilit cadrul răspunderii penale a minorilor, regimul sancţionator fiind centrat pe aplicarea de măsuri educative.Acesta cuprindea dispoziţii speciale în ceea ce priveşte răspunderea penală, măsurile educative şi pedepsele pentru minori, în Titlul V din partea generală, intitulat “Minoritatea” (art. 99-110), iar Codul de procedură penală, prevedea proceduri speciale în cauzele cu infractori minori.Normele exprimate în aceste coduri se păstrează şi astăzi,desigur cu modificările şi completările ulterioare. Actualitatea temei propuse pentru studiu este determinată de: creşterea numărului infractorilor minori precum şi diversificarea infracţiunilor răvăşite de către aceştia;necesitatea constituirii unei metodologii şi a unei metode implicate în cercetarea delincvenţei juvenile în scopul identificării particularităţilor infracţiunilor săvârşite de către minori,a factorilor ce contribuie la orientarea lor spre un comportament în dezacord cu legea şi a condiţiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii minorilor;modificarea şi completarea legislaţiei în domeniu.

II.NOŢIUNEA DE MINOR ÎN SISTEMUL DE DREPT ROMÂN

Minoritatea făptuitorului este starea în care se găseşte minorul care, în momentul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, nu împlinise vârsta minimă necesară, potrivit legii, pentru a răspunde penal.Conform dispoziţiilor privind condiţiile necesare pentru ca o persoană să poată fi subiect activ al infracţiunii, una dintre condiţii este capacitatea persoanei fizice de a-şi da seama de caracterul şi semnificaţia socială a actelor sale de conduită şi de a-şi dirija în mod liber voinţa în raport cu aceste acte.Aceste însuşiri,care caracterizează capacitatea psihică a persoanei,nu există din

1 Alexandru Boroi Drept penal partea generală ed C.H.Beck

2 C. Butiuc, Răspunderea penală a minorilor

3

momentul naşterii ei, ci se formează în mod treptat, odată cu dezvoltarea psihofizică a persoanei. Aşadar, în mod natural, există o etapă în dezvoltarea persoanei în care aceasta nu are capacitatea psihofizică specifică responsabilităţii, iar legislaţiile penale prevăd o limită de vârstă sub care minorul nu răspunde penal pentru fapta săvârşită, presupunându-se că nu are discernământul necesar şi, deci, nici capacitate penală. Prin dispoziţiile art. 99,alin. 1 Cod Penal,s-a stabilit că ”minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal” ,iar în alin. 2 al aceluiaşi articol,s-a stabilit că „minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal doar dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ„. Minoritatea făptuitorului – cauză care înlătură caracterul penal al faptei priveşte atât minorul care nu a împlinit 14 ani,cât şi minorul între 14 şi 16 ani care a săvârşit faptă fără discernământ. Pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani se prezumă absolut că nu are responsabilitate penală.Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani se prezumă relativ că nu are discernământul faptelor sale. Astfel organului de urmărire penală îi revine obligaţia de a face proba discernământului.Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal dar, deşi nu este prevăzut expres de textul de lege, şi fata de acesta trebuie stabilita existenţa discernământului.În ambele cazuri, lipsa discernământului din momentul săvârşirii faptei penale, va înlătura răspunderea penală. Cu toate că în legislaţia nu este prevăzută modalitatea prin care se poate stabili existenţa sau inexistenţa discernământului, în practică se foloseşte în mod constant expertiza medico-legală psihiatrică, apreciată ca fiind singură probă concludentă în materie.Această prezumţie fiind relativă se poate răsturna prin dovada că la săvârşirea faptei concrete nu a avut discernământ.

III.PEDEPSELE APLICABILE MINORILOR ÎN SISTEMUL DE DREPT ROMÂN.

III.1.Sediul materiei Sediul materiei privind tratamentul penal al minorului în România este reprezentat Codul Penal. Articolul 50 statuează că: „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.”3

În articolul 99 este prevăzut că „minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.”4

De asemenea,în articolele 100-110 este descris sistemul sancţionator special aplicabil minorilor.În prezent,cadrul legal al sistemului de reeducare a minorului infractor este format din măsuri educative (mustrarea,libertatea supravegheată, libertatea sub supraveghere severă ,internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical educativ) şi din pedepse(închisoarea şi amenda).

III.2.Pedepsele aplicabile minorilor

Sancţiunile penale sau pedepsele aplicabile minorilor sunt pedepsele principale,respectiv închisoarea şi amenda. Nu se aplică minorilor pedeapsa detenţiunii pe viaţă. De asemenea, nu se aplică minorilor pedepsele complementare, iar condamnările pronunţat pentru infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau decăderi, o astfel de condamnare neputând constitui prim termen al recidivei. Conform arta. 52 C.pen. actual, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului şi are ca scop prevenirea de noi infracţiuni. Esenţială pentru tratamentul sancţionator al minorului este funcţia de reeducare a pedepsei, pe care se pune accentul, în raport cu funcţia de constrângere şi cea de eliminare temporară, prin plasarea într-un mediu închis. Atunci când măsura educativă nu este suficientă pentru îndreptarea minorului,care a săvârşit o faptă ori mai multe fapte grave i se va aplica acestuia o pedeapsă.Aplicarea unei pedepse infractorului minor este impusă şi din raţiuni practice,indiferent de gravitatea infracţiunii răvăşite sau independent de faptul că acesta se afla pentru prima dată în faţa justiţiei..Aplicarea pedepsei infractorului minor este cerută de situaţia concretă ,când luarea unei măsuri educative nu mai este posibilă fiindcă infracţiunea a fost săvârşită cu puţin timp mai înainte de împlinirea vârstei de 18 ani ori judecarea acestuia pentru fapta săvârşită când era minor are loc aproape de împlinirea vârstei majoratului sau

3 Codul Penal al României,art. 50.

4 Ibidem,art 99.

4

după ce devine major.în astfel de situaţii,luarea unor măsuri educative nu mai este posibilă şi se impune aplicarea unei pedepse.5

Prin noua reglementare au fost mai bine precizate pedepsele care se pot aplica minorilor în raport cu noile categorii de pedepse,astfel: a) închisoarea strictă de la 5 la 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă; b) închisoarea strictă de la 3 la 12 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii severe; c) închisoarea strictă între limitele reduse la jumătate ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită,când legea prevede pentru această pedeapsă închisorii stricte, fără ca minimul închisorii stricte aplicabile minorului să depăşească 3 ani; d) închisoarea între limitele reduse la jumătate ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită,când legea prevede pentru această pedeapsă închisorii; e) amenda sub forma zilelor amendă, între 5 şi 180 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 lei şi 500.000 lei; f) munca în folosul comunităţii, între 50 şi 250 de ore. Pedepsele aplicate minorului se execută în regimul prevăzut în legea pentru executarea pedepselor.6

III.3.Închisoarea

închisoarea este singură pedeapsă privativă de libertate aplicabilă minorilor.Limitele sale sunt determinate prin derivaţie,pornind de la limitele speciale prevăzute de lege,pentru infracţiunea săvârşită.Potrivit dispoziţiei art. 109,alin. 1,Cod Penal,limitele pedepsei se reduc la jumătate,iar minimul special nu poate depăşi niciodată 5 ani.Reducerea limitelor se face raportat nu numai la pedeapsă prevăzută pentru infracţiunea în configuraţia tipică, dar şi la cea prevăzută pentru variantele agravante,calificate sau atenuante ale infracţiunii respective.Când minorul a săvârşit o tentativă,limitele pedepsei aplicabile,potrivit art. 21,alin. 2,Cod penal,se vor stabili prin raportare la limitele pedepsei reduse la jumătate,pe baza dispoziţiei din arta. 109,alin. 1,Cod Penal.Se vor aplica deci,mai întâi,dispoziţiile privind minoritatea,pentru care se prevede un regim sancţionator special,şi apoi,cel privind tentativă,aplicabile în condiţiile sistemului special sancţionator. Dacă pentru infracţiunea săvârşită de minor,legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă,se aplică minorului pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani.întrucât în majoritatea cazurilor,pedeapsa detenţiunii pe viaţă,care a înlocuit pedeapsa capitală,este prevăzută ca pedeapsă alternativă la pedeapsă închisorii,instanţa va trebui,mai întâi,să aleagă între aceste alternative,pe baza criteriilor generale de individualizare şi a dispoziţiei explicite din art. 72,alin. 2,cod Penal,pedeapsa care,după părerea sa,trebuie să fie aplicată minorului.Când instanţa apreciază că,în speţă,ar fi aplicabilă pedeapsa detenţiunii pe viaţă,în temeiul art. 109, alin.2, Cod Penal ,fără ca minimul special al pedepsei să depăşească 5 ani. Odată stabilită pedeapsa aplicabilă minorului,operaţiunea de individualizare a pedepsei continuă pornind de la limitele pedepsei astfel determinate,cauzele de agravare sau de atenuare a pedepsei producându-şi efectele prevăzute de lege în raport cu aceste limite. Executarea pedepsei închisorii aplicabile minorului infractor se face cu respectarea unor reguli speciale,adecvate stării psihofizice a acestuia.Condamnaţii minori execută pedeapsa separat de condamnaţi majori sau în locuri de deţinere speciale.Potrivit dispoziţiilor din art. 57,alin.3,Cod penal,minorilor condamnaţi li se asigură posibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.De asemenea,condamnaţii pentru săvârşirea unor infracţiuni în timpul minorităţii pot fi eliberaţi condiţionat,după executarea unei fracţiuni din pedeapsă mai reduse decât în cazul majorilor. Pe durata executării pedepsei,de la data când condamnatul a devenit major,sau chiar de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare,dacă el împlinise 18 ani,este supus executării pedepselor accesorii în temeiul dispoziţiilor din art. 72,Cod penal.

III.4.Limitele de pedeapsă în cazul tentativei O situaţie aparte este întâlnită în cazul infracţiunilor rămase în faza tentativei.Tratamentul sancţionator constă în aceea că se dă mai întâi relevanţă dispoziţiilor art. 109 alin 1, privitoare la limitele de pedeapsă în cazul infracţiunilor săvârşite de minori, re educându-se aceste limite la jumătate, după care se vor aplica dispoziţiile art. 21 alin. 2, reducându-se limitele de pedeapsă astfel stabilite încă o dată la jumătate, fără ca minimul special să poată coborî sub minimul general.

5 Aurel Teodor Moldovan,Drept Penal-Partea Generală,Editura Era, Bucureşti 2006,p.175

6 Aurel Teodor Moldovan,Drept Penal-Partea Generală,Editura Era, Bucureşti 2006,p.175

5

III.5.Pedeapsa în cazul pluralităţii intermediare

Condamnările anterioare ale minorului nu pot constitui primul termen al recidivei.Potrivit art. 38 lit. a C. pen, la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de

condamnare privitoare la infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii. Aceste condamnări constituie, însă, antecedent penal, care relevă persistenţa pe calea infracţională, aspect ce va fi avut în vedere în procesul individualizării pedepsei.

Antecedenţa penală, în aceste situaţii, generează o pluralitate intermediară al cărei tratament sancţionator este reglementat în art. 40 Cod penal. Conform acestui text, când după o condamnare definitivă cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.

În consecinţă, se vor contopi pedepsele astfel cum au fost aplicate de instanţe, şi nu restul rămas neexecutat, ca în cazul recidivei.

III.6.Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului Minorul beneficiază,potrivit legii penale române,de un regim special şi în ceea ce priveşte suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Întrucât,însă,legiuitorul a înţeles să introducă unele elemente specifice în reglementarea suspendării executării pedepsei aplicate minorului,el a făcut asta prin dispoziţiile art. 110 Cod Penal.Potrivit acestora,în cazul suspendării condiţionate a pedepsei aplicate unui infractor minor,termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii,la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani,fixat de instanţă.Când pedeapsa aplicată este amendă,termenul de încercare este de 6 luni.Spre deosebire,deci,de suspendarea condiţionată a executării pedepsei,în reglementarea generală,în cazul condamnaţilor pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii,în stabilirea termenului de încercare,la durata pedepsei aplicate nu se adaugă un interval invariabil de 2 ani ,ci unul variabil între 6 luni şi 2 ani,după aprecierea instanţei,iar dacă pedeapsa aplicată este amendă,termenul este de 6 luni,adică redus la jumătate faţă de termenul prevăzut. Dispoziţiile art. 110,Cod penal,având caracter special,se completează cu cele din art. 81-86 Cod penal,privind suspendarea condiţionată a pedepsei.

III.7.Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control

Potrivit art. 110¹ ,Cod Penal,odată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată conform arta.110,instanţa poate dispune,pe durata termenului de încercare,dar până la împlinirea majoratului,încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele cărora instanţa le încredinţează supravegherea minorului aflat în libertate supravegheată(art. 103,Cod Penal),putând stabili,totodată,pentru minori una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute în art. 103,alin. 3,iar după împlinirea vârstei de 18 ani,respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere,prevăzute în art. 86 3,Cod Penal(adică să să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă;să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă);instanţa mai poate impune minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligaţii:să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă;să nu frecventeze anumite locuri stabilite;să nu intre în legătură cu anumite persoane;să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. Sunt aplicabile şi în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei cu privire la minor,prevederile art. 81,alin. 3 Cod penal, referitoare la obligaţia minorului de a repara integral paguba produsă de infracţiune(ori plata despăgubirii să fie garantată de o societate de asigurare cu o condiţie,că instanţa să poată impune suspendarea condiţionată a executării pedepsei).De asemenea,sunt aplicabile minorului,prevederile art. 81,alin. 4 potrivit cărora suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Dacă instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu privire la minor devin aplicabile regulile de drept comun referitoare la această instituţie în ceea ce priveşte momentul de la care se socoteşte termenul de încercare(art. 82,alin.3,Cod penal) condiţiile în care are loc

6

revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni (art. 83,Cod penal) sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile(art. 84,Cod penal),precum şi dispoziţiile referitoare la reabilitare în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei. Dacă minorul se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor impuse potrivit art. 103,alin. 3,Cod penal,aceasta poate atrage revocarea suspendării condiţionate. în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor stabilite de instanţă potrivit art. 86,aceasta poate revoca suspendarea executării pedepsei dispunând executarea în întregime a pedepsei sau prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani(art. 86 3,alin. 2,Cod penal). Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în cazul liberării condiţionate a minorului(art. 1101,alin. 4,Cod penal).Aceasta înseamnă că instanţa, dispunând liberarea condiţionată a minorului,poate dispune,pe durata liberării condiţionate,până la împlinirea majoratului încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele cărora instanţa le încredinţează supravegherea minorului aflat în libertate supravegheată(art. 103,Cod Penal),putând stabili,totodată,pentru minori una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute în art. 103,alin. 3,iar după împlinirea vârstei de 18 ani,respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere,prevăzute în art. 863,Cod penal.Toate celelalte dispoziţii privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei se aplică în mod corespunzător şi în cazul minorului liberat condiţionat.

III.7.Amenda

Amenda este a doua pedeapsă principală care poate fi aplicată minorilor.Ea se pronunţă în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită,limite care se reduc la jumătate(art. 109,alin. 1,Cod penal). Amenda este aplicabilă mai ales în cazul minorului care a săvârşit fapte nu prea grave,dar care aflându-se la o vârstă apropiată de majorat,nu este posibilă luarea unei măsuri educative,deoarece executarea unor asemenea măsuri durează până la majorat(numai în mod excepţional ar putea fi prelungite cu 2 ani). De asemenea,este posibil ca făptuitorul,care la data comiterii infracţiunii a fost minor,la data judecării să fi depăşit vârsta minorităţii. Dacă faptele comise nu sunt prea grave instanţa va dispune condamnarea sa la o pedeapsă cu amendă.în raport cu un asemenea inculpat,de regulă,măsurile educative nu ar mai putea fi luate,însă aplicarea unei amenzi poate să devină eficientă.7

Amenda aplicată minorului nu se răsfrângea obligatoriu asupra părinţilor sau persoanelor care ȋl deţin deoarece există şi minori care au bunuri proprii.Trebuie să se aibă în vedere şi împrejurarea că,aşa cum pentru infractorii adulţi neputinţa de a plăti amenda nu-i exclude de la aplicarea amenzii, din motive de echitate acelaşi tratament trebuie admis şi pentru infractorii minori.8

Este de observat însă că, în Partea specială a Codului penal nu sunt prevăzute limitele speciale ale amenzii pentru fiecare infracţiune sancţionată cu această pedeapsă, ci doar se menţionează, când este cazul, că infracţiunea respectivă se pedepseşte cu amendă. În aceste cazuri, pentru a afla limitele amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, trebuie să se facă raportarea la dispoziţiile art. 63 C.pen. Conform textului legal citat, ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al amenzii este 150 lei, iar maximul este 10.000 lei, când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este 300 lei iar maximul special de 15.000 lei, iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 500 lei, iar maximul special de 30.000 lei.

Conform art. 109 C.pen. toate aceste limite, în cazul infracţiunilor săvârşite de minori, se reduc la jumătate.

Dacă în favoarea infractorului minor s-au reţinut circumstanţe atenuante, iar pedeapsa prevăzută de lege este amenda - ca pedeapsă principală unică sau ca pedeapsă alternativă - conform art. 76 alin. 1 lit f C. pen. care se aplică nediferenţiat, atât majorilor, cât şi minorilor, această pedeapsă va fi coborâtă sub minimul ei special, adică sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, redus la jumătate.

Dacă există circumstanţe agravante, iar infracţiunea a fost comisă de un minor, amenda – redusă la jumătate, conform art. 109 C. pen. actual – va putea fi sporită, conform art. 78 alin 1 C. pen. actual, până la maximul special, iar dacă acesta este neîndestulător, se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. Maximul special desemnează, în cazul infracţiunilor săvârşite de minori, maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, redus la jumătate, în conformitate cu prevederile art. 109 C. pen.

7 V. DONGOROZ şi colab.,Exlpicaţii teoretice ale Codului penal roman,vol. II,Ed. ACADEMIEI,Bucureşti,1970,p. 240-241,258-

259;G. ANTONIU,C. BULAI(coordonatori),Practicăa judiciară penală,vol. I, Ed. ACADEMIEI,Bucureşti,1988,p. 5818 V. DONGOROZ şi colab.,Exlpicaţii teoretice ale Codului penal roman,vol. II,Ed. ACADEMIEI,Bucureşti,1970,p. 240-241,258-

259;G. ANTONIU,C. BULAI(coordonatori),Practicăa judiciară penală,vol. I, Ed. ACADEMIEI,Bucureşti,1988,p2597

În cazul concursului de infracţiuni, dacă pentru infracţiunile concurente comise de minor s-au stabilit, în modul arătat mai sus, numai amenzi, instanţa va putea aplica amenda cea mai mare, care, conform art. 34 lit. c C. pen., poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim.Potrivit art. 63 C. pene dacă cel condamnat se sustrage cu rea - credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost executată. Textul legal citat nu prevede nici o restrângere a incidenţei dispoziţiilor sale şi nici arta. 109 C. pene. nu-i exceptează pe condamnaţii minori de la aplicarea acestui text. Aşadar, înlocuirea pedepsei amenzii poate fi dispusă în aceleaşi condiţii ca şi în cazul condamnaţilor majori Sancţiunea amenzii, deşi destul de rar aplicată, poate fi oportună în situaţia în care inculpatul, aflându-se aproape de vârsta majoratului, desfăşoară activităţi remunerate. Condamnarea la pedeapsă amenzii este preferată în cazul acestei categorii de minori, deoarece se evită contactul cu mediul penitenciar. Totodată funcţia de constrângere, care poate fi realizată printr-o justă individualizare a cuantumului pedepsei, stimulează minorul condamnat la prestarea unei munci utile, remunerate, atingându-se, astfel, scopul educativ al sancţiunii.Conform art. 126 alin 1 lit c C. pen. termenul de prescripţie a pedepsei amenzii este de 3 ani, dacă însă la data săvârşirii infracţiunii infractorul era minor, acest termen se reduce la jumătate. în afară de pedepse şi măsuri educative instanţa poate dispune şi luarea unor măsuri de siguranţă în cazul minorilor.După cum se ştie, aceste măsuri pot fi luate ori de câte ori persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală(minor său major) prezintă stare de pericol evidenţiată tocmai prin comiterea faptei menţionate. Dacă instanţa se orientează pe luarea unor măsuri educative se vor putea dispune acele măsuri de siguranţă compatibile cu măsurile educative adică pot fi duse la îndeplinire cumulativ.De exemplu,se poate lua măsura de siguranţă a confiscării speciale(art. 118 C. pen) pe lângă oricare măsură educativă.Nu se va putea dispune însă,paralel cu măsura educativă a libertăţii supravegheate sau a internării într-un centru de reeducare,şi măsura de siguranţă a internării medicale.în acest caz,minorul având nevoie,atât de o influenţare educativă,cât şi de îngrijire medicală,se va lua contra lui măsura educativă a internării într-un institut medical educativ(art. 105 C. Pen.) care realizează ambele finalităţi.9

Dacă s-a dispus aplicarea unei pedepse minorului şi există starea de pericol care justifică luarea unei măsuri de siguranţă ,aceasta va putea fi pronunţată întotdeauna fără nicio rezervă.

III.9.Schiţă a sistemului de pedepse a plicabile minorului în dreptul penal român

Sediul materiei Limitele de vârstă în raport cu răspunderea penală

Pedepsele aplicabile minorilor

-Codul penal, art. 50-privind condiţiile minorităţii-Codul penal, art.99-stabileşte limitele răspunderii penale-Codul penal, art. 100-110-descrie tratamentul sancţionator special aplicabil minorilor

- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, deoarece se prezumă absolut că nu are discernământ;- minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal doar în condiţiile în care se dovedeşte că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală cu discernământ;- minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.

Închisoarea este singura pedeapsă privativă de libertate aplicabilă minorilor. Limitele sale sunt determinate prin derivaţie,pornind de la limitele speciale prevăzute de lege, pentru infracţiunea săvârşită,acestea reducându-se la jumătate,iar minimul special nu poate depăşi niciodată 5 ani.Dacă pentru infracţiunea săvârşită de minor, legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă,se aplică minorului pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani. Executarea pedepsei închisorii închisorii aplicabile minorului infractor se face cu respectarea unor reguli speciale, adecvate stării psiho-fizice a acestuia. Condamnaţii minori executa pedeapsa separat de caondamantii majori sau în locuri de deţinere speciale.Minorilor condamnaţi li se asigură posibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinilelor.De asemenea,condamnaţii pentru săvârşirea unor infracţiuni în timpul minorităţii pot fi eliberaţi.

Amenda este aplicabilă mai ales în cazul minorului care a săvârşit fapte nu prea grave,dar care aflându-se la o vârstă apropiată de majorat,nu este posibilă luarea unei măsuri educative, deoarece executarea unor asemenea măsuri durează până la majorat.

9 V. DONGOROZ şi colab.,Exlpicaţii teoretice ale Codului penal roman,vol. II,Ed. ACADEMIEI,Bucureşti,1970,p. 240-241,258-259;G. ANTONIU,C. BULAI(coordonatori),Practicăa judiciară penală,vol. I, Ed. ACADEMIEI,Bucureşti,1988,vol 2,p. 260-261

8

IV.ELEMENTE DE DREPT COMPARAT REFERITOARE LA PEDEPSELE APLICABILE MINORULUI ÎN LEGISLAŢIA ALTOR STATE

IV.1.SISTEMUL DE DREPT ENGLEZ

IV.1.1.Noţiuni generale

Ţara în care s-a născut şi s-a dezvoltat familia de drept anglo-saxon este Anglia. Ulterior acesta a fost preluat de S.U.A. şi transformat în unul independent. Acesta se aplică pe tot teritoriul S.U.A. cu unele excepţii. Printre ţările al căror sistem de drept face parte din această familie sunt şi Australia, Canada, Noua Zeelandă. Fiind o ţară care foloseşte cutuma ca izvor de drept,Anglia un are un cod penal nici pentru majori şi nici pentru minori.În consecinţa sistemul de drept penal pentru minori este reglementat în cea mai mare parte de acte ale Parlamentului. Regimul juridic al minorului delincvent în Anglia evidenţiază particularităţi care ţin de însuşi specificul sistemului de drept englez bazat pe cutuma.Caracteristic dreptului penal englez, în privinţa faptelor comise de minori,a fost de-a lungul timpului severitatea excesivă. O nouă măsură este ,,tratamentul intermediar”, care se situează între libertatea supravegheată şi plasamentul într-o instituţie şi implică programe adoptate la diverse categorii de minori şi tineri delincvenţi ( de exemplu, programe pentru infractori primar, pentru recidivişti etc.); ele cuprind o multitudine de activităţi care urmează să se desfăşoare în centrele unde minorii sunt chemaţi să-şi petreacă ziua; anumiţi minori puteau fi obligaţi să-şi petreacă aici sfârşitul săptămânii. La evitarea, pe cât posibil, de către minorii infractori a instanţei de judecată contribuie şi ,,Birourile de legătură pentru tineret”, care au în componenţa lor un ofiţer de presiune, un ofiţer de poliţie, un asistent social şi, adeseori, un reprezentant al învăţământului şcolar. Aceştia se întâlnesc, zilnic sau săptămâna, ocazie cu care evaluează gravitatea fiecăreia dintre faptele săvârşite de minori (ori tineri) în ziua respectivă sau într-o săptămână şi decid asupra măsurii educative corespunzătoare. În favoarea aplicării sancţiunilor neprivative de libertate minorului delincvent se pronunţă şi Criminal Justice Act, din 1982, care stabileşte principiul că o sentinţă cu privaţiunea de libertate a minorului va fi posibilă numai în cazul în care alte forme de sancţionare nu ar da rezultate sau din motive de protejare a societăţii în cazul unor infracţiuni grave. Dreptul penal englez prin Legea din 1982 privind justiţia penală conţine principii generale de comportare cu infractorii tineri, indicând în Titlul 1 pedepsele aplicabile pentru aceştia. Conform acestor principii, judecată nu poate stabili pedeapsa cu închisoarea persoanei care n-a atins vârsta de 21 de ani la momentul săvârşirii infracţiunii. Vârsta răspunderii penale în Anglia este de 10 ani la momentul săvârşirii infracţiunii. Alături de aceste măsuri continui să se aplice şi pedeapsa cu închisoarea, faţă de minorii care au săvârşit infracţiuni grave sau deosebit de grave. Dacă persoana care nu a atins vârsta de 21 de ani a fost declarată vinovată de săvârşirea unei infracţiuni, judecata poate emite o hotărâre privind plasarea ei într-un centru preventiv sau trimiterea în închisoare pentru tineri pe un termen stabilit sau îi poate aplica detenţiunea pe viaţă, în cazul în care nu există o altă cale de corectare a acestuia. Prevedere asemănătoare cu cele ale legii penale ruse, închisoarea pentru tineri fiind o măsură necesară în această situaţie. Potrivit codului procurorilor Coroanei rolul şi poziţia poliţiei este separată de cea a procurorilor în cauzele penale: poliţia are obligaţia să efectueze investigaţii şi să asigure probatoriile, iar procurorul va asigura urmărirea în justiţie a învinuitului.După examinarea cauzei, procurorul va decide în raport cu fapta comisă şi persoana făptuitorului dacă sesizează instanţa. Sesizarea instanţei se face, de regulă, atunci când este lezat un interes public. Instanţele speciale pentru minori sunt prezidate de cel mult trei persoane cu rang de magistraţi numiţi pe o perioadă determinată, de Lordul Cancelar în numele Reginei.Aceşti „magistraţi" nu sunt remuneraţi şi nu au studii juridice, sunt însă persoane apreciate pentru moralitatea şi corectitudinea lor. Trebuie să manifeste fermitate dar şi disponibilitate în dialogul cu minorii pentru a-i face să înţeleagă gravitatea faptelor comise. Pe parcursul procesului probele de vinovăţie sunt prezentate de procuror, acesta fiind obligat să asigure însă corecta administrare a lor.O hotărâre de internare într-un centru de detenţie se pronunţa numai în cazul minorilor de la 14-17 ani şi era luată pentru o perioadă de la 3 la 10 luni. Contra minorilor între 15-20 de ani se putea pronunţa internarea pe o durată nedeterminată care nu putea fi inferioară duratei de 10 luni şi nici superioară duratei de 80 de luni urmată de o supraveghere de maximum doi ani.Internarea, ca durată nedeterminată a fost înlocuită în1989 cu detenţia tinerilor.Un rol important la evitarea pe cât posibil de către minorii infractori a instanţei de judecată îl are Biroul de legătură pentru tineret. Ele au în componenţă un ofiţer de probaţiune, un ofiţer de poliţie, un lucrător social şi adeseori un reprezentant al învăţământului şcolar.

9

IV.1.2.Sediul materiei Spre deosebire de ţările familiei romano- germanice, unde izvorul principal al dreptului este legea, în ţările familiei anglo-saxone ca izvor de bază al dreptului serveşte norma emisă de către judecători şi exprimată în precedente judiciare. Indiferent de toate încercările de codificare în dreptul comun englez, completat şi perfecţionat cu legile “dreptului de echitate”, rămâne un drept de precedent, creat de judecătorie. Acest fapt nu exclude creşterea rolului dreptului statutar(legislativ).

Chil dren a n d Y o ung Person s Act 1969 Dispoziţiile Children and Young Persons Act 1969 prevăd ca minorii sub 14 ani să nu fie acuzaţi doar pe motivul că ar fi comis o infracţiune.Mai degrabă unde se poate stabili că minorii nu au primit îngrijirea,protecţia şi îndrumarea unui bun părinte ar fi rezonabil să li se ofere această “îngrijire şi protecţie”.Procedurile penale pot fi pornite împotriva minorilor cu vârsta între 14 şi 16 ani ,care au comis fapte incriminate de legea penală,doar după consultări obligatorii între poliţie şi departamentele de serviciu social.Aşteptările au fost de a trata minorii cu grijă şi de a-i proteja.10

O consecinţă importanta a actului a fost încercarea de a reduce puterea juraţilor de a emite sentinţe privative de libertate.Anterior actului instanţa putea trimite cauza la Curtea Coroanei cu recomandarea ca aceasta să impună o sentinţă constând în antrenament într-o închisoare specială pentru minori.Instanţa nu avea putere directă să condamne minorii la pedepse privative de libertate substanţiale.Actul a fost creat în scopul împiedicării minorilor de a mai ajunge la Curtea Coroanei astfel.Ulterior centrele de detenţie şi cele de întâlnire au fost înlocuite cu o nouă formă de tratament ,tratamentul intermediar,a cărui formă va fi stabilită de serviciile sociale. Scopul general al actului a fost acela de a face din Curtea pentru minori atât o “agenţie de binefacere”11 cât şi una de ultimă instanţă în sensul de a se ajunge aici doar după epuizarea celorlalte măsuri,atunci când nu se poate ajunge la un acord între asistentul social,minor şi părinţi.

Criminal justi c e Act 1991 Criminal Justice Act 1991 a intrat în vigoare în 1992 şi a fost creat ca o sinteză a întregii legislaţii penale din 1982 până la data apariţiei sale.A avut ca scop crearea unui nou cadru al pedepselor bazat pe echitatea sancţiunilor,însemnând că privarea de libertate se va aplica doar pentru infracţiunile grave.Infracţiunile uşoare ar trebui pedepsite cu alte tipuri de sancţiuni cum ar fi:liberarea condiţionată,sancţiuni financiare sau munca în folosul comunităţii.12

Unul dintre cele 6 principii cheie face referire la minori.Astfel minorii trebuie trataţi de aşa maniera încât să se ţină cont de maturitatea şi de gradul lor de dezvoltare.13

Actul a înlocuit Curtea pentru minori,care se ocupa de infracţiunile săvârşite de minorii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 16 ani,cu o Curte a tinerilor,care urma să judece cauzele în care erau implicaţi infractorii cu vârsta între 10 şi 17 ani.În acelaşi timp actul permitea instanţelor să aplice minorilor cu vârsta de 16 şi 17 ani sancţiuni utilizate în cazul adulţilor infractori,cum ar fi ordinul de probaţiune,ordinul pentru munca în folosul comunităţii sau ordinul combinat.Acest lucru însemna că instanţa putea alege între a-i pedepsi pe minorii de 16-17 ani fie ca minori fie ca adulţi,în funcţie de maturitatea şi gradul lor de dezvoltare. Totuşi instanţele nu aveau criterii de caracterizare obiectivă a acestei maturităţi,astfel încât s-a creat o îngrijorare în ceea ce priveşte acest aspect existând posibilitatea ca tinerii să fie prejudiciaţi prin luarea unei hotărâri.14

S-a încercat şi o creştere a responsabilizării părinţilor pentru faptele minorilor sub 15 ani,aceştia fiind obligaţi să se prezinte în instanţă atunci când copii lor apăreau ca parte într-un proces.De asemenea ei trebuiau să răspundă pentru comportamentul minorilor.Vârsta minimă de la care băieţii puteau fi privaţi de libertate a crescut de la 14 la 15 ani,acesta fiind minimul pentru fete înainte de apariţia acestui act.15

Criminal Justi c e and Public Order Act 1994 Acest act a influenţat natura şi forma justiţiei juvenile odată cu intrarea în vigoare,conţinând norme referitoare la pedepsirea minorilor. Astfel,a fost introdus pentru minorii recidivişti cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani o nouă pedeapsă,„ordinul de antrenament securizat”16.Prin intermediul

10John Winterdyk, Juvenile justice systems: international perspectives,Ed. Canadian Scholars' Press, 2002,p. 133-134

11 John Winterdyk, Juvenile justice systems: international perspectives,Ed. Canadian Scholars' Press, 2002,p. 134

12 Anne Worrall,Punishment in the comunity:The future of criminal justice,Ed. Addison Wesley Longman Limited,1997,p.34-35

13 Ibidem.

14 Ibidem.

15 John Winterdyk, Juvenile justice systems: international perspectives,Ed. Canadian Scholars' Press, 2002,p. 140

16 Ibidem.

10

acestui act a fost creată posibilitatea detenţiei pe termen lung a minorilor cu vârsta între 10 şi 13 ani,în timp ce anterior aceasta era permisă doar pentru cei cu vârsta de 14 până la 17 ani. Rigidizarea pedepselor a fost reflectată de creşterea pedepsei privative de libertate pentru categoria de vârsta 15-17 ani,de la 12 luni la 2 ani.A fost crescută responsabilitatea părinţilor prin obligarea acestora să se asigure că minorul îşi respectă sentinţa17. Criminal Dis order Act 1998 Dispoziţiile acestui act se aplică nu doar copiilor cât şi tinerilor. Pune accent pe sancţiuni pentru a atrage atenţia asupra incriminării faptelor prevăzute de legea penală.Conţine şi dispoziţii care subliniază încrederea Guvernului în principiile justiţiei restaurative(spre exemplu ordinele severe de reparare a prejudiciului). Forma actului reflectă preocuparea de a controla criminalitatea în scopul direcţionării şi controlului sistemului de justiţie.Astfel a fost introdus Consiliul Naţional pentru Tineri în scopul direcţionării şi controlului sistemului de justiţie juvenilă.A încorporat diverse măsuri pentru a grăbi procesul de sancţionare18. Actul conţine măsuri care asigură revizuirea comportamentului infracţional în scopul reducerii riscului pentru comunitate,cum ar fi avertismentele date de Echipele contra criminalităţii tinerilor.Alte măsuri ar fi :

§ Ordinele de securitate pentru copii – se aplică minorilor cu vârsta sub 10 ani,dacă au comis o faptă,care dacă ar fi fost săvârşită de un adult ar fi fost considerată infracţiune.Minorul este pus sub supravegherea unui asistent social pe o perioadă de 12 luni şi i se poate impune participarea la anumite programe sau I se poate interzice prezenţa în anumite locuri sau întâlnire cu anumite persoane.

§ Ordinele de securitate – se aplică tot minorilor cu vârsta de până la 10 ani,care au săvârşit sau ar putea săvârşi acte de hărţuire,de panicare,ar putea cauza catastrofe.Aceste ordine pot interzice categoriei de minori menţionată să se afle într-o anumită zonă,între orele 21 şi 6 în absenţa părinţilor.Autorităţile locale impun astfel interdicţii prezumând ca minorii risca să comită o infracţiune.

§ Ordinele pentru părinţi – impun şedinţe de consiliere o dată pe săptămână timp de 12 săptămâni19.

Criminal Disorder Act 1998 a adus în atenţie şi răspunderea parentală prin intermediul “ordinelor parentale”.Acestea obligau părinţii minorilor făptuitori să particip le ,pe o perioadă de 3 luni,la un program de consiliere şi ghidare şi să exercite control asupra minorilor,în ceea ce priveşte frecventarea şcolii,a anumitor locuri,întâlnirile cu anumite persoane.

1999 Youth Justice and Criminal Evidence Act Normele actului se referă la minorii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani,care dacă pledează vinovaţi şi sunt la prima condamnare li se aplică Ordinul de sesizare,ceea ce înseamnă că acuzatul va fi trimis către o comisie locală pentru tinerii făptuitori. Minorul va semna cu comisia un contract al cărui scop este de a-l împiedica să mai comită alte infracţiuni.Comisia este formată din membrii ai comunităţii locale.Contractul mai conţine şi alte obligaţii referitoare la repararea prejudiciului cauzat,frecventarea unui program pentru prevenirea infracţiunilor20.

„Criminal Justi c e Act 2003” Actul reprezintă un punct de reper în evoluţia infracţiunilor şi a pedepselor,conţinând măsuri care să transforme activitatea întregului personal implicat în actul de justiţie penală.Printre punctele cheie ale actului,în ceea ce priveşte tratamentul minorilor,se fac referiri după cum urmează:În funcţie de modul în care pledează minorul,astfel că dacă pledează vinovat i se poate reduce din pedeapsa;Minorii cu vârsta peste 14 ani pot fi reţinuţi pentru a fi testaţi dacă au folosit sau nu droguri,dacă se considera ca fapta are sau ar putea avea legătură cu comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.Acest test se face în prezenţa unui adult,dacă minorul nu a depăşit vârsta de 17 ani.Testul pentru droguri se dispune fie printr-un Ordin cu plan de acţiune fie printr-un Ordin de supraveghere.21

17 John Winterdyk, Juvenile justice systems: international perspectives,Ed. Canadian Scholars' Press, 2002,p 141.

18 Ibidem,p.143

19 John Winterdyk, Juvenile justice systems: international perspectives,Ed. Canadian Scholars' Press, 2002,p.144

20 Ibidem,p.145

21 Bryan Gibson,Michael Watkins, Criminal Justice Act 2003: a guide to the new procedures and sentencing,Ed. WATERSIDE

PRESS,Winchester 2004,pag. 156

11

Conform bart 27922,Ordinul cu plan de acţiune reprezintă o sancţiune data de comunicare,aplicabila minorilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani,condamnată pentru o infracţiune a cărei pedeapsa nu este fixată de lege.Ordinul se aplică pe o perioadă de 3 luni şi aplică minorului un program personalizat,scurt dar intensiv în scopul îndreptării acestuia şi scăderii riscului infracţional.Pentru repararea prejudiciului,instanţa poate obliga minorul să efectueze activi tai constând în programe educative sau în muncă. Ordinul de supraveghere este tot o pedeapsă data de comunitate minorilor din grupa de vârsta 10-17 ani,dar ale cărui efecte se desfăşoară de la 6 luni până la maxim 3 ani.Minorului i se pot impune restricţii privind rezidenta,repararea prejudiciului sau restricţii nocturne. Art. 108 23reglementează admisibilitatea anumitor condamnaţi ca probe.Astfel în cadrul unui proces penal în care un tânăr a săvârşit o infracţiune după împlinirea vârstei de 21 de ani se poate admite ca proba în demonstrarea continuităţii unui comportament delincvent,o infracţiune săvârşita până la vârsta de 14 ani.Se cer ins suplininţe 2 condiţii,probele să fie în favoarea acuzării şi instantă să considere ca respectiva probă este în interesul aflării adevărului. Art. 21424 reglementează Ordinele de frecventare a unor centre,conţinând norme ce se aplica anumitor minori făptuitori.În cadrul acestor centre într-un interval de timp determinant de instantă şi anume între 12 şi 36 de ore,nu mai mult de odată pe zi,respectiv 3 ore pe zi,minorul desfăşoară activităţi practice(sportive) în scopul de a-l ţine ocupat şi de a-l distrage de la un posibil comportament infracţional.Dacă minorul a primit ca pedeapsa amendă,dar nu o achita,acesta va fi obligat fie să presteze o activitate neremunerata,fie să stea într-un anumit loc timp de 2 până la 12 ore pe zi.25

IV.1.3.Răspunderea penală a minorilor În sistemul de drept englez limita de vârstă pentru răspunderea penală este cea de 10,fiind aproape singura ţară din Europa în care se aplică aceasta normă.Minorii sub 10 ani nu răspund penal deoarece se prezuma că nu sunt capabili de a comite fapte prevăzute de legea penală. În intervalul de vârsta 10 - 17 ani dacă se prezuma ca minorul a comis o infracţiune,poliţia are două opţiuni,fie începerea acţiunii penale,fie să dea un avertisment minorului. Actele enumerate în secţiunea privind reglementarea penală în Anglia prevăd sancţiuni şi pedepse pentru diferite categorii de vârsta ale minorilor. Ca reguli de bază,în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 10 ani se prezuma lipsa absolută a răspunderii penale;pentru minorii din categoria de vârsta 10-18 ani se prezuma lipsa relative a răspunderii penale,iar limita majorităţii penale este vârsta de 18 ani.

IV.1.4.Pedepse

a) Închisoarea – teoretic pedeapsă privativă de libertate se aplică minorilor cu vârsta cu prinsă între 10 şi 18 ani,dar în practică se aplică doar începând de la vârsta de 12 ani.Minorii vor primi pedeapsa cu închisoarea,în baza arăt. 53,alin. 2 din 1993 Children and Young Persons Act,dacă au săvârşit o infracţiune care se pedepseşte cu 14 ani de închisoare26. b) Ordine auxiliare – includ interdicţia de a conduce autovehicule, aplicarea unor puncte de penalizare,confiscarea şi restituirea bunului furat27. c)Ordinele speciale – se aplică infractorilor cu boli mentale,instanţa putând impune internarea în spital,paza şi tratamentul acestei categorii de minori28.

Amendă şi despăgubirea – sunt stabilite la o sumă cuprinsă între 200 şi 5000 de lire.Părinţii respectiv tutorii pot fi obligaţi să plătească amendă minorului.Ordinele pentru amendă şi despăgubire sunt fixate de instanţă,scopul fiind de reparare a prejudiciului şi nu pedepsirea infractorului.

IV.1.5.Achitarea

22 Criminal Justice Act 2003- http://www.opsi.gov.uk/acts/acts2003/ukpga_20030044_en_1

23 Criminal Justice Act 2003- http://www.opsi.gov.uk/acts/acts2003/ukpga_20030044_en_1

24 Criminal Justice Act 2003- http://www.opsi.gov.uk/acts/acts2003/ukpga_20030044_en_1

25 Art. 300,Criminal Justice Act 2003- http://www.opsi.gov.uk/acts/acts2003/ukpga_20030044_en_1

26 Ibidem,p.151

27 Ibidem,p.151

28 Ibidem,151

12

Achitarea – pune capăt litigiului şi absolvă minorul de orice obligaţii sau răspundere.Atunci când se decide achitarea,legal exista infracţiune,dar nu prezintă pericol social.Măsura se ia pentru 3 ani,timp în care minorul nu poate săvârşi alte infracţiuni;dacă este încălcată această condiţie făptuitorul va răspunde atât pentru prima infracţiune cât şi pentru încălcarea condiţiei.

Sistemul de drept Sistemul de drept englez Sistemul de drept roman

Sediul materiei

- Normele emise de către judecători şi exprimate în precedente judiciare;- O serie de legi:*Children and Young Persons Act 1969*Criminal justice Act 1991*Criminal Justice and Public Ord er Act 1994*Criminal Dispecer Act 19981999 Youth Justice and *Criminal Evidence Act*Criminal Justice Act 2003

- Codul penal,art. 50-privind condiţiile minorităţii- Codul penal,art. 99-stabileste limitele răspunderii penale- Codul penal,art. 100-110-tratamentul sancţionator special aplicabil minorilor.

Limitele de vârstă

- în cazul minorilor cu vârsta sub 10 ani se prezuma lipsa absolută a răspunderii penale;- pentru minorii din categoria de vârsta 10-18 ani se prezumă lipsa relativă a răspunderii penale- limita majorităţii penale este vârsta de 18 ani.

- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, deoarece se prezuma absolut ca nu are discernământ;- minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal doar în condiţiile în care se dovedeşte că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penala cu discernământ;- minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.

Pedepsele aplicabile minorilor

- Închisoarea- Ordinele auxiliare - Ordinele speciale -Amenda şi despăgubirea

- Închisoarea- Amenda

IV.1.6.Tabel comparativ privind tratamentul penal al minorului în sistemele de drept englez şi român

IV.2.SISTEMUL DE DREPT FRANCEZ

IV.2.1.Sediul materiei

Legislaţia franceză referitoare la infractorul minor are o notă de particularitate, sediul materiei constituindu-l un act normativ distinct şi nu un anumit cod penal sau de procedura penală,cum este cazul României,acesta este reprezentat de Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 194529, fiind un veritabil cod al delincvenţei juvenile30,act ce a fost modificat şi completat de mai multe ori de la adoptare până în prezent. Ordonanţa este structurată în 5 capitole:

I. Dispoziţii generale(art. 1-6); II. Procedura(art. 7-12¹);III. Tribunalul pentru minori (art. 13-24);IV. Libertatea sub supraveghere(art. 25-32); V. Alte dispoziţii(art. 33- 43).

În cadrul capitolului I sunt tratate competenţa instanţelor, aspecte privind urmărirea penală, asistenţa judiciară a minorului şi măsurile preventive.

29http://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=LEGITEXT000006069158&dateTexte=20100530

30 Jean Claude Soyer,Droit penal et procedure penale,Librarie generale de droit et de jurisprudence, EJA , 1994,p. 419

13

Capitolul II reglementează procedura urmării penale şi a modului de soluţionare a cauzelor cu minori. În Capitolul III este tratată faza de judecată a procesului penal,desfăşurată la tribunal. Capitolul IV reglementează punerea în aplicare a măsurii libertăţii sub supraveghere. Ultimul capitol conţine norme privind centrele educative închise. Dispoziţii în materia minorului făptuitor se regăsesc şi în Codul penal, aprobat prin Legea nr. 2002-1138 din 9 septembrie 2002 arta. 11 Jurnal Ofticile din 10 septembrie 200231. Odată cu adoptarea odorantei s-a creat un sistem distinct aplicabil minorilor.Totuşi acest sistem nu poate acoperi întreaga paletă d probleme legate d minori,astfel că o mare parte din decizii sunt luate de instanţele de judecata specializate,cum ar fi tribunalele pentru minori,

IV.2.2.Răspunderea penală În Franţa minorii sunt consideraţi a fi responsabili din punct de vedere penal din momentul în care devin capabili de discernământ.Vârsta răspunderii penale porneşte de la 10 ani,vârsta de la care i se pot aplica sancţiuni inducţie de faptele savar site. Articolul 122-8 din Codul penal instituie principiul lipsei absolute a răspunderii penale a minorului care nu a împlinit 13 ani: „Minorii care au discernământ răspund penal pentru infracţiuni sau contravenţii, în condiţiile prevăzute de o lege specială, care determină măsurile de protecţie, asistenţă, supraveghere şi educare ce pot fi aplicate unui minor.” Această lege prevede sancţiunile educative ce pot fi pronunţate împotriva minorilor între 10 şi 18 ani şi pedepsele ce pot fi pronunţate împotriva minorilor între 13 şi 18 ani, ţinând cont de atenuarea responsabilităţii de care beneficiază în virtutea vârstei lor” (art. 122-8 Cod penal). Lipsa de răspundere penală relativă a minorilor care au împlinit 13 ani este prevăzută de articolul 2 al Ordonanţei nr. 45-174 din 2 februarie 1945, care precizează că „tribunalele pentru minori pot totuşi, atunci când circumstanţele şi personalitatea delincventului o cer, să pronunţe o condamnare penală împotriva minorului care a împlinit 13 ani”. Sancţionarea minorilor se face ţinând cont de vârsta acestuia:

§ minorii cu vârsta sub 10 ani nu sunt sancţionaţi dacă nu sunt găsiţi responsabili pentru fapta respectivă,ci doar li se aplica măsuri de protecţie,asistentă,supraveghere şi educare;

§ de la vârsta de 10 ani până la cea de 13 ani minorilor li se aplica măsuri educative(de exemplu confiscarea unui obiect),iar dacă nu respectarisiră aplicata va fi plasat într-un centru specializat pentru minorii infractori;

§ între 13 şi 16 ani minorii pot fi condamnată la o pedeapsă privativă d libertate,dar li se va aplica doar jumătate din pedeapsa prevăzuta d alege pentru infracţiunea comisă;

§ de la 16 la 18 ani minorilor li se poate da o pedeapsă privativă de libertate,fără a se mai ţine cont de starea lui de minoritate.

IV.2.3.Regimul sancţionator Regimul sancţionator este reglementat de Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi.Minorilor li se aplică un regim sancţionator mixt, alcătuit din măsuri educative, mediere reparaţie şi pedepse,alegerea între una sau cealaltă fiind lăsată la libera apreciere a instanţei,care decide în funcţie de împrejurările comiterii infracţiunii şi datele personale ale minorului (art. 2/Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi). În ceea ce priveşte cunoaşterea personalităţii minorului,pentru ca judecătorul să-şi poată forma o idee asupra măsurilor cele mai potrivite privind educaţia minorului,legea recomanda efectuarea unei anchete sociale şi a unui examen medical32. Ancheta socială are drept scop obţinerea de “informaţii în legătură cu situaţia materială şi morală a familiei,caracterul şi antecedente minorului, frecventa şcolară,atitudinea sa la şcoală,condiţiile în care a trăit sau a fost educat şi cu măsurile adecvate să-i asigure creşterea”(art. 8,al. 4 /Ord. 2 febr.1945).Examenul medical este completat la nevoie printr-un examen psihologic şi psihiatric şi prin internarea într-un centru specializat(art. 8,al. 4 Ord. 2 febr.1945). Referitor la încredinţarea minorului în timpul anchetei,ordonanţa prevede că judecătorul trebuie să hotărască în privinţa încredinţării provizorii a minorului pe durata anchetei.El poate încredinţa copilul familiei sale sau altei persoane demne de încredere sau "Asistentei pentru copiii" ori unui centru de găzduire sau de observare.Judecătorul poate,de asemenea,să pună minorul în libertate supravegheată (art. 10,Ord. 2 febr.1945).

31 http://www.legifrance.gouv.fr/WAspad/ListeCodes

32 Dr. Anastasiu Chişu,Tratamentul infractorului minor în dreptul penal şi dreptul procesual penal roman:Aspecte de drept

comparat,p. 178

14

Din modul de abordare a aplicării sistemului sancţionator,rezultă că se doreşte că aplicarea unei pedepse să se facă doar în cazuri de excepţie,pedeapsa să fie aplicată numai în cazurile în care se impune cu necesitate. Ordonanţa prevede că o serie de pedepse sunt excluse a se aplică minorului: munca în interes general pentru unele cazuri sau restrângerea unor drepturi (art.20-4 şi 20-5/Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi ). Sunt prevăzute şi reguli de competenţă şi procedură diferite de cea obişnuită,specifice soluţionării cauzelor cu infractori minori.Astfel,în funcţie de natura cauzei, cazurile cu minori sunt soluţionate de judecătorul pentru minori,Tribunalul pentru minori,Curtea cu Juri pentru minori şi Cameră specială de la Curtea de Apel33.

IV.2.4.Pedepse aplicabile minorului

IV.2.4.1.Închisoarea Pentru infractorul minor, cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru acea infracţiune se reduce la jumătate, iar dacă este vorba de o amendă, de asemenea, cuantumul ei se reduce la jumătate, fără însă a puţea depăşi suma de 5.000 franci.(art. 20,al. 2,3/Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi). Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori nu pot pronunţa împotriva minorilor care au împlinit 13 ani o pedeapsă privativă de libertate mai mare decât jumătatea pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracţiune. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, nu se poate pronunţa o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 20 de ani (articolul 20-2 din Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi).

Dacă minorul a împlinit 16 ani, Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori pot, cu titlu excepţional, ţinând cont de circumstanţe şi de personalitatea minorului, să nu aplice dispoziţiile alineatului precedent, cu motivarea deciziei. În acest caz, pedeapsa aplicabilă unui minor cu vârsta între 16 şi 18 ani poate fi aceeaşi cu a unui major.

Pedeapsa închisorii se execută de către minori într-o secţie specializată sau într-un penitenciar specializat pentru minori. Judecata la Curtea cu juri a minorilor se desfăşoară, în principiu, după regulile de drept comun, însă în ceea ce priveşte publicitatea dezbaterilor aceasta este supusă aceloraşi reguli ca în faţa Tribunalului pentru minori.În aceste cazuri completul de judecată este prezidat de un consilier al Curţii de Apel desemnat de primul preşedinte al acesteia. Alături de acesta,în alcătuirea completului intra doi magistraţi de profesie,acestora adăugându-li-se noua juraţi şi juriului de drept comun. Cameră specială a Curţii de Apel soluţionează apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul pentru minori sau tribunalul pentru minori.Completul este compus din 3 consilieri magistraţi,dintre care unul trebuie să fie “delegat cu protecţia minorilor”.

IV.2.4.2.Amenda Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori pot pronunţa împotriva minorului care a

împlinit 13 ani, pedeapsa amenzii, care nu poate depăşi suma de 7.500 de euro (articolul 20-3/Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi).

Împotriva minorului nu pot fi pronunţate următoarele pedepse: interdicţia de a se afla pe teritoriul francez, zile-amendă, interzicerea drepturilor civice, civile şi de familie, interzicerea de a exercita o funcţie publică sau o activitate profesională (articolul 20-4/Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi). Dispoziţiile Codului penal referitoare la munca în folosul comunităţii sunt aplicabile minorului cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani. Munca în folosul comunităţii trebuie adaptată la particularităţile minorului şi trebuie să prezinte un caracter formator sau de natură să favorizeze reinserţia socială a acestuia (articolul 20-5/Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi).

Nici o interdicţie, decădere sau incapacitate nu pot fi pronunţate împotriva unui minor (articolul 20-6/Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi).

Ordonanţa privind minorii delincvenţi permite aplicarea dispoziţiilor Codului penal relative la remiterea de pedeapsă şi amânarea pedepsei minorului cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani. Amânarea pronunţării pedepsei sau a măsurii educative poate fi dispusă când tribunalul pentru minori consideră această măsură adecvată, în funcţie de personalitatea minorului. Amânarea poate fi dispusă pe o durată de cel mult 6 luni34.

33 Dr. Anastasiu Chişu,Tratamentul infractorului minor în dreptul penal şi dreptul procesual penal roman:Aspecte de drept

comparat,p. 17734

Carmen Necula,Dan Mânzilă,RĂSPUNDERE PENALĂ A MINORILOR ŞI REGIMUL SANCŢIONATOR ÎN LEGISLAŢIA ALTOR ŢĂRI,Institutul Naţional de Criminologie,p.8.

15

IV.2.5.Tabel comparativ privind tratamentul penal al minorului în sistemele de drept francez şi român

Sistemul de drept Sistemul de drept francez Sistemul de drept român

Sediul materiei

- Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi;- Codul penal francez, aprobat prin Legea nr. 2002-1138 din 9 septembrie 2002 art. 11 Journal Officiel din 10 septembrie 2002

- Codul penal,art. 50-privind condiţiile minorităţii- Codul penal,art. 99-stabileste limitele răspunderii penale- Codul penal,art. 100-110-descrie tratamentul sancţionator special aplicabil minorilor.

Limitele de vârstă

- în cazul minorilor cu vârsta sub 13 ani se prezuma lipsa absolută a răspunderii penale;- pentru minorii din categoria de vârsta 13-18 ani se prezumă lipsa relativă a răspunderii penale- limita majorităţii penale este vârsta de 18 ani.

- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, deoarece se prezuma absolut ca nu are discernământ;- minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal doar în condiţiile în care se dovedeşte că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penala cu discernământ;- minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.

Pedepse aplicabile

- Închisoarea- Amenda

- Închisoarea- Amenda

16

V.CONCLUZII

Activitatea de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile a constituit şi constituie o preocupare permanentă de politică penală a statelor moderne în general, şi a statelor membre ale Uniunii Europene, în particular.Fenomenul infracţional în rândul minorilor ridică probleme specifice de prevenire şi de combatere, datorită unei multitudini de factori care conduc la adoptarea unui comportament infracţional de către minori - segment al populaţiei deosebit de vulnerabil, aflat în etapă formarii personalităţii, uşor influenţabil, şi receptiv la stimulii externi (pozitivi sau negativi). Problema cauzalităţii delincventei juvenile poate fi privită ca o interacţiune genetică a sistemelor de factori interni şi a sistemelor de factori externi sau, cu alte cuvinte, ca o împletire a sistemelor de factori de personalitate a infractorilor minori cu sistemele de factori ce ţin de mediul social determinant . Deoarece studiile efectuate atât la nivel naţional cât şi la nivel comunitar au relevat faptul că delincvenţa juvenilă a înregistrat o creştere alarmantă în ultimele două decenii, atingând în prezent proporţii de masă, s-a ajuns la concluzia necesitaţii reformării şi armonizării politicilor penale naţionale, în vederea combaterii fenomenului infracţional în rândul minorilor. În aceste condiţii, statele europene au subliniat faptul că fenomenul delincventei juvenile poate fi combătut în mod eficient numai prin adoptarea unei strategii integrate la nivel naţional şi la nivel european, care va cuprinde trei principii directoare: prevenţia, măsurile judiciare şi extrajudiciare şi integrarea socială a delincvenţilor minori. În ţara noastră, se remarca din partea autorităţilor o lipsă de preocupare continua şi activă, cu privire la creşterea îngrijorătoare a fenomenului delicventei juvenile, accentul trebuind pus pe prevenirea săvârşirii de infracţiuni de către minori, prin politici ancorate în prezent şi adecvate,care să implice întreaga societate în procesul de formare a personalităţii minorilor, de adoptare de către aceştia a unui comportament conform cu normele juridice şi sociale actuale. În prezent, există un capitol în Codul Penal roman referitor la minoritate, câteva dispoziţii speciale în Codul de procedură penală şi câteva iniţiative ale unor organizaţii nonguvernamentale care se ocupă de delincvenţa juvenilă. Este, în mod evident, prea puţin în raport cu amploarea fenomenului infracţionalităţii în rândul minorilor.Un sistem penal, în speţă cel destinat făptuitorilor minori, nu poate funcţiona în absenţa unor servicii sociale foarte bine puse la punct. Cu alte cuvinte, sancţionarea minorului (fie prin aplicarea unei măsuri educative, fie prin aplicarea unei pedepse) nu poate conduce în mod necesar la îndreptarea acestuia în absenţa unor servicii specializate care să se ocupe de îndrumarea, consilierea minorului şi, nu în ultimul rând, acolo unde este necesar, a familie acestuia. în consens cu legislaţia şi practica altor state europene lupta împotriva fenomenului infracţional în rândul minorilor în ţara noastră ar trebui să se bazeze pe o abordare complexă a prevenirii în cadrul unei politici sociale adecvate care să asigure corectarea comportamentului acestora,în principal,prin mijloace ne privative de libertate. în urma studiilor efectuate în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al minorilor a rezultat că înăsprirea sancţiunilor privative de libertate faţă de delincvenţii minori nu pare să conducă la scăderea ponderii delictelor comise de ei în ansamblul fenomenului de criminalitate,întrucât atât centrele de reeducare,cât şi penitenciarele continuă să reprezinte medii propice pentru apariţia conduitelor infracţionale în rândul tinerilor, majoritatea recidiviştilor provenind din centrele de reeducare şi din penitenciare. Din aceste motive,este necesară o schimbare în politicile penale şi sociale de prevenire şi tratament a criminalităţii juvenile în societatea românească,prin diversificarea formelor şi modalităţilor de prevenţie şi intervenţie,desfăşurate de instituţiile cu rol de socializare,adaptarea şi control social al tinerilor care ar putea include prioritar:

- înfiinţarea şi funcţionarea unor instanţe speciale pentru cauzele cu minori delincvenţi şi în general organizarea unei justiţii pentru delincvenţii minori în conformitate cu standardele justiţiei pentru minori existente în alte state europene;

- diversificarea actualului sistem de măsuri juridice aplicabile minorilor delincvenţi,prin creşterea ponderii acţiunilor ne privative de libertate în funcţie de natură şi gravitatea faptelor,modul de realizare,antecedentele minorului şi personalitatea acestuia;

- funcţionarea şi extinderea sistemului de probaţiune în cazul justiţiei pentru minori,după modelul existent în alte legislaţii penale;

- creşterea rolului comunităţii în procesul de susţinere şi reinserţie socială a minorilor delincvenţi în scopul de a-i proteja de contactul cu legea penală şi de a beneficia de un tratament eficient,echitabil,uman;

17

- derularea unor programe de asistare socială şi juridică a minorilor în perioada adolescenţei,când sunt mai expuşi la un comportament deviant,din cauza vulnerabilităţii specifice acestei vârste.

BIBLIOGRAFIE:

1.Aurel Teodor Moldovan,Drept Penal-Partea Generală,Editura Era, Bucureşti 2006

2.Alexandru Boroi Drept penal partea generală ed C.H.Beck

3.Dr. Anastasiu Chişu,Tratamentul infractorului minor în dreptul penal şi dreptul procesual penal roman:Aspecte de drept comparat

4.C. Butiuc, Răspunderea penală a minorilor

5.Carmen Necula,Dan Mânzilă,RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR ŞI REGIMUL SANCŢIONATOR ÎN LEGISLAŢIA ALTOR ŢĂRI,Institutul Naţional de Criminologie

6.G. ANTONIU,C. BULAI(coordonatori),Practicăa judiciară penală,vol. I, Ed.ACADEMIEI, Bucureşti,1988

7.V. DONGOROZ şi colab.,Explicaţii teoretice ale Codului penal roman,vol.II,Ed. ACADEMIEI,Bucureşti,1970

8.Bryan Gibson,Michael Watkins, Criminal Justice Act 2003: a guide to the new procedures and sentencing,Ed. WATERSIDE PRESS,Winchester 2004

9.Jean Claude Soyer,Droit penal et procedure penale,Librarie generale de droit et de jurisprudence, EJA , 1994,

10.John Winterdyk, Juvenile justice systems: international perspectives,Ed. Canadian Scholars' Press, 2002

11.Codul Penal al României

12.Site-uri : www.cdep.ro , www.scj.ro , portal.just.ro , www.opsi.gov.uk/acts , www.legifrance.gouv.fr

18