Imaginatia

Caracterizare

Multa vreme imaginatia a fost definita ca un proces de combinare a imaginilor,

ceea ce se potriveste numai imaginatiei artistice. De imaginatie da dovada si coregraful,

ea putandu-se observa chiar in comportamentul unor sportivi. Astfel, in ziua de azi putem

defini imaginatia ca fiind: „acel proces psihic al carui rezultat il constitue obtinerea unor

reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.”(Cosmovici Andrei, pg.

154) Omul este capabil de o performanta unica, aceea a realizarii unitatii dintre trecut,

prezent si viitor, imaginatia fiind legata mai ales de ce va fi. Detasandu-se de prezentul

imediat, de aici si acum, omul isi organizeaza si proiecteaza actiunile, anticipand atat

drumul care va fi parcurs, cat si rezultatele care vor fi obtinute. Daca omul nu ar avea

imaginatie, ar reactiona, orientandu-se numai pas cu pas dupa indicatorii perceptivi din

contextul real in care isi desfasoara activitatea si deci nu ar avea o directie precisa, ar

invata fragmentar, sacadat, cu stagnari si erori pana la un anumit rezultat. Dispunand de

imaginatie, poate sa-si elaboreze mintal scopul si planul desfasurarii activitatii, pe baza

caruia sa se conduca, sa-si regleze permanent actiunila, sa evite erorile si sa aiba mai

multa eficienta. Mai mult chiar, omul poate interveni activ, transformaiv, creativ in

ambianta, poate obtine mereu ceva nou ceea ce l-a si facut sa fie creator de

cultura.Imaginatia apare pe o anumita treapta a dezvoltarii psihice, adica dupa ce au

aparut alte procese si functii psihice care-i pregatesc desfasurarea:dezvoltarea

reprezentarilor, achizitia limbajului, evolutia inteligentei, imbogatirea experientei de viata

etc. Chiar si in domeniul activitatii organizatorice am putea descifra interventia

imaginatiei: initiativa constitue o noutate pe planul actiunii. Marii generali au imaginat

ingenioase planuri de lupta, care au castigat victorii rasunatoare. Desi dezvoltarea

imaginatiei la un nivel inalt e caracteristica omului, germenii ei pot fi descoperiti si in

conduita unor animale superioare. Iata un exemplu povestit de un scriitor.”Avea un caine

de rasa, foarte rasfatat, caruia ii placea sa doarma intr-un fotoliu confortabil. Intr-o zi,

venind din alta parte, catelul constata ca stapanul sau sta asezat tocmai in fotoliul sau

preferat. Dupa ce se invarte de cateva ori nemultumit, se indreapta spre usa da iesire afara

si scanceste pentru a i se da drumul afara. Scriitorul se scoala si se duce sa o deschida,

dar, in acel moment, cainile se repede triumfator si se aseaza la locul sau preferat.

Desigur, acest truc a fost rodul imaginatiei sale, n-avea cum sa fi fost invatat.”

(Cosmovici Andrei, pg. 154)

1. Procesele fundamentale ale imaginatiei :

Imaginarea unor noi obiecta, simboluri, idei implica doua procese fundamentale:

analiza si sinteza. Analiza realizeaza o srfaramare a unor asociatii, o descompunere a

unor reprezentari care apoi, prin sinteza, sunt reorganizate in alte structuri deosebite de

cele percepute sau gandite anterior. Sinteza are loc in diferite moduri, numite de obicei

„procedeele imaginatiei”. Vom descrie cateva dintre ele.

- Aglutinarea se produce cand parti descompuse din diferite fiinte (sau obiecte)

sunt recombinate altfel, dand nastere unor fiinte sau obiecte cu aspect eterogen. Asa erau

o serie de monstri din mitologia greaca: sfinxul-avand corp de leu si cap de femeie,

centaurul-corp de cal, dar pieptul, capul si bratele de barbat s. a.” (Cosmovici Andrei, pg.

157)

- Modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriasi si de pitici.

- Multiplicarea serpilor a creat imaginarea balaururlui cu sapte capete.

- Sistematizarea fetei umane se realizeaza in caricatura, unde ies in relief

trasaturile dominante.

- Analogia este un procedeu prezent mai ales in stiinta si tehnica. Structura

atomului a fost imaginata (mai ales la inceputul descoperirilor din microfizica) similara

cu aceea a unui sistem solar. Ch. Darwin a conceput selectia naturala, asemanand-o cu

selectia artificiala practicata de secole in agricultura. Primele autotmobile semanau mult

cu o trasura fara cai.”In creatia artistica se observa cum compozitiile din tinerete ale lui

L. van Beethoven pot fi confundate cu creatiile profesorului sau J. Haydn s. a. m. d. Unii

vor sa explice intreaga sinteza imaginativa prin analogie , ceea ce este o exagerare, desi,

neindoielnic, acesta este un procedeu foarte productiv.” (Cosmovici Andrei, pg. 157)

2. Formele imaginatiei

Complexitatea procesului imaginativ nu putea sa nu atraga dupa sine varietatea formelor

lui de manifestare. Fara a intra in prea multe amanunte, dorim sa sugeram si sa schitam in

acest paragraf cateva criterii de clasificare a formelor imaginatiei, iar apoi sa le

prezentam pe cele mai deosebite.

2.1. Cateva forme ale imaginatiei

Unele forme ale imaginatiei (visul, reveria, imaginatia reproductiva, imaginatia creatoare)

sunt mai bine cunoscute, fiind prezentate pe larg in alte lucrari; de aceea nu vom starui

foarte mult asupra lor. Ne vom referi sumar la cateva dintre cele mai putin prezente in

lucrarile dedicate psihologiei imaginatiei.

2.1.1. Imaginatia substitutiva

Osborn arata in lucrarea sa ca „multe neintelegeri provin din simpla noastra neputinta de

a ne imagina reactiile posibile ale celeilalte parti” (Osborn, 1965, p. 346). Tot el spunea

ca pentru a face un bine altuia trebuie sa-ti imaginezi cum ar vrea el sa fie tratat si cum ai

vrea la randul tau sa fii. Asadar, pentru a sti cum sa-i tratam pe ceilalti ar trebui sa ne

transpunem in ei, sa ne identificam cu ei, cu gandurile, sentimentele si valorile lor. Dupa

Osborn, imaginatia substitutiva este mijlocul psihologic care asigura atat actul de

proiectie, cat si actul de introiectie, ambele proprii individului uman, in raport cu un

anumit model presupus. Imaginatia substitutiva intervine nu doar atunci cand un model

comportamental este evocat, ci si in conditiile perceperii unui model obiectiv, asigurand

transcenderea dincolo de aparente si cunoasterea semenilor. Prin mijlocirea imaginatiei

substitutive , „atat in comunicarea directa, dar, mai specific, in actul de creatie, se

realizeaza predictia necesara apropierii adaptative a modelului obiectiv, perceput sau

invocat de propria persoana, precum si substituirea propriului eu in modelul obiectiv”

(Marcus, 1980, p. 32). Imaginatia subiectiva introduce individul in contexte psihice

straine lui, de asemenea, ea da posibilitatea proiectiei subiectului in altul, dar si a

introiectiei altuia in subiect.

2.1.2. Imaginatia ascensionala

Aceasta forma de imaginatie a fost propusa si argumentata prin nenumarate exemple de

catre Bachelard. Pornind de la ideea „contopirii intr-o materie particulara” si nu de la cea

a „dispersarii intr-un univers diferential” , Bachelard declara ca „obiectelor, materiilor

diferite, <<elementelor>> le vom cere specifica lor densitate de a fi si totodata exacta lor

energie de a deveni. Fenomenelor le vom cere sfaturi cu privire la schimbare, lectii de

mobilitate substantiala, pe scurt, o fizica amanuntita a imaginatiei dinamice” (Bachelard,

1997, p. 13). Bachelard formuleaza chiar o serie de principii ale imaginatiei ascensionale.

Iata unul dintre ele: „Dintre toate metaforele, cele ale inaltimii, ale ascensiunii, ale

profunzimii, ale coborarii, ale caderii sunt, prin excelenta, metafore axiomatice. Nimic nu

le explica si ele explica totul” (ibidem, p.14). Imaginile inaltimii, ascensiunii,

profunzimii, coborarii si caderii au o mare importanta, ba chiar o putere neobisnuita:ele

controleaza dialectica entuziasmului si angoasei. In calatoria catre inaltimi,sustine

Bachelard, elanul vital este elanul umanizat. Subtilul aforism formulat de Bachelard, si

anume „cine nu se inalta cade”, arata ca omul in calitatea sa de om nu poate trai orizontal.

„Imaginatia ascensionala isi gaseste o formidabila aplicare practica in metoda visului

ascensional dirijat, propusa de Desoille inca din 1938 si din principiile careia Bachelard

s-a inspirat.”(Zlate Mielu, pg. 516). Metoda demonstreaza puterea comportamentului

intemeiat pe imagini. Ea comporta parcurgerea catorva secvente: a) despovararea de griji,

care se face diferentiat, in functie de tipul si natura grijilor; b) exercitiile ascensiunii

imaginare c) readucerea visatorului pe pamant

2.1.3. Imaginatia sociala

Daca exista reprezentari sociale sau o memorie sociala, nu se poate sa nu existe si o

imaginatie sociala. Esenta acestei forme a imaginatiei este cel mai bine surprinsa in

urmatoarele cuvinte: „Imaginatia, in ciuda puternicei sale ancorari personale, este

socializata in intregime. Fiecare membru al unei societati interiorizeaza imaginile

mediului sau cultural, le transforma in imagini personale, emite noi imagini care prin

acumulare sau contagiune se agrega in imaginarul social in devenire. Aceasta circularitate

fara sfarsit a imaginilor creeaza intre oameni si grupuri un fel de inter-lume, de-a lungul

careia ei comunica, se influenteaza, isi formuleaza proiecte, valori si sensuri”

( Wunenburger, 1995, p. 114). „Imaginatia sociala rezulta dintr-o fuziune sincretica a

creatiilor individuale si anonime. Pe masura ce aceste constructe sincretice se difuzeaza,

sunt colportate, deformate, asistam la cristalizarea lor in referinte comune, in puncte de

reper pentru o colectivitate”(Zlate Mielu, pg. 516). Pornind de la ele, fiecare grup

social,fiecare societate isi vor organiza propria lor existenta. Imaginatia sociala are o

dubla semnificatie: pe de o parte, ea contribuie la asigurarea organizarii sociale; pe de

alta parte, serveste ca suport pentru toate activitatile publice si private ale omului. In

primul caz, societatea isi legitimizeaza autoritatea, distribuie statutele si rolurile in functie

de credintele (miturile) imaginare ale membrilor ei.

Bibliografie

Cosmovici, A. (2005), Psihologie generala, Editura Polirom, Bucuresti (editia

originala:1996)

Aliza Aredeleanu, Sabina Dorneanu, Nicolae Balta, Marele Dictionar Al Psihologiei

Editura Trei 2006 Bucuresti (aceasta editie este bazata pe Larousse-grand Dictionnaire de

la Psychologie, Larousse, 1999-tradus)

Zlate, M. (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Bucuresti

Zlate, M. –coordonator; Mihai A.; Nicolae M.; Tinca C. (2005), Psihologie, Editura

Aramis, Bucuresti, (editia originala)