UNIVERSITATEA AL

DREPTURILE I LIBERTILE PRIVIND MUNCA N CONVENIA EUROPEAN A DREPTURILOR OMULUI

UNIVERSITATEA A.I.CUZA IAI , FACULTATEA DE DREPT

MASTER I DREPT EUROPEAN

MASTERAND: TEFAN BERARIU-2014-

CAPITOLUL ILIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI A FORTEI DE MUNCA

Libera circulatie a persoanelor urmareste, din punct de vedere economic, sa creeze, in primul rand o piata unica a fortei de munca, iar din punct de vedere politic sa realizeze o mai mare coeziune a popoarelor ce compun Uniunea Europeana prin eliminarea barierelor privind migratia si promovarea unor cetatenii comunitare.De asemenea, libera circulatie a fortelor de munca trebuie sa permita tarilor care se confrunta cu un anumit nivel al somajului sa exporte din surplusul sau catre tarile in care se inregistreaza o penurie a mainii de lucru.

Tratatele comunitare disting intre salariati (lucratori) si persoane precum liber-profesionistii, oamenii de afaceri, care include atat persoanele fizice cat si cele juridice.

Libera circulatie a lucratorilor este prezentata in Tratatul de la Roma, ce a instituit Comunitatea Economica Europeana, in art. 48-49, dupa dispozitiile referitoare la libera circulatie a marfurilor si in corelatie cu libera circulatie a serviciilor si capitalurilor.

Libera circulatie a lucratorilor se defineste prin dreptul de a raspunde la oferte privind locuri de munca, de a se deplasa in acest scop pe teritoriul statelor member, de a ramane pe teritoriul statelor member pentru a desfasura o activitate, precum si de a ramane pe teritoriul unuia din acestea dupa ce o persoana a desfasurat o activitate (art. 48 par.3).

Nu este vorba asadar de dreptul de a pleca in mod liber pe teritoriul tarilor membre pentru a cauta un loc de munca, ci libera circulatie presupune de la inceput ca lucratorul care se deplaseaza raspunde unei oferte efective facute cu privire la un loc de munca.

Ca un corolar al acestei libertati, statelor member li se cere sa aboleasca orice discriminare intre lucratori bazata pe nationalitate, cu privire la angajare, remunerare si celelalte conditii de munca (art. 48 par. 2).Totusi, o restrictie importanta este adusa de paragraful 3 al aceluiasi articol, prin care statele membre pot limita dreptul liberei circulatii pentru ratiuni de ordine publica, securitate publica, cat si pentru ratiuni de sanatate publica.Libera circulatie a lucratorilor reprezinta in fapt o concretizare in domeniul fortei de munca a principiului general cuprins in art. 6 al Tratatului CEE conform caruia in domeniul aplicarii prezentului tratat, si fara a aduce prejudicii dispozitiilor particulare pe care acesta le prevede, este interzisa orice discriminare pe baza nationalitatii.

Curtea de Justitie a marcat la randul sau importanta acestui principiu subliniind ca articolul 48 este direct aplicabil in sistemele juridice din fiecare stat membru facand inaplicabila orice dispozitie juridica contrara.

Curtea a precizat, de asemenea ca articolul 48 se aplica chiar daca munca este depusa in afara Comunitatii, atat timp cat relatia juridical de angajare este perfectata in cadrul Comunitatii.

Cerintelor inscrise in Tratatul CEE le-a fost acordata mai multa consistenta prin intermediul unei bogate legislatii derivate. Este vorba de o serie de regulamente si directive, dintre care cele mai importante sunt:

a) Regulamentul nr. 1612/68 privind accesul la conditiile de angajare;

b) Regulamentul nr. 1251/70 privind dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa angajarea in acel stat;c) Regulamentul nr. 492/2011 al Parlamentului European si al Consiliului privind libera circulatie a lucratorilor in cadrul Uniunii;d) Directiva 2004/38 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor member pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68.

Domeniul de aplicare

Drepturile acordate de art. 48 al Tratatului CEE si de legislatia derivata emisa in aplicarea sa privesc lucratorii si familiile lor.In principiu, numai lucratorii din statele membre au libertatea de a circula in cadrul Comunitatii, dar fiecare stat membru stabileste, conform propriei legislatii, cine ii sunt cetatenii, ca si modalitatile de pierdere si dobandire a cetateniei.

Referitor la circulatia persoanelor din tarile terte, trebuie subliniat ca tarile Uniunii Europene nu au conturata inca o politica comuna. Restrictii existente in spatial comunitar in domeniul deplasarii si conditiilor de angajare ale lucratorilor au fost ridicate prin Regulamentul Nr. 1612/68 si Directiva 68/360. S-a raspuns prin aceasta reglementare obiectivelor fixate prin Tratatul de la Roma, concretizandu-se realizarea integrala a liberei circulatii si precizandu-se in acelasi timp mecanismele si procedurile de punere in contact si compensare rapida si eficace a ofertelor si cererilor de locuri de munca pe teritoriul statelor membre.

In acelasi timp, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene s-a pronuntat in mai multe randuri asupra prevederilor ce au instituit libertatea de miscare a fortei de munca.

Astefel, a reiesit ca legislatia comunitara vizeaza lucratorii in sensul dreptului comunitar si nu al dreptului national. In cazul Lawrie-Blum, Curtea de Justitie a stabilit ca pentru un muncitor caracteristica esentiala este ca, in timpul unei anumite perioade de timp, el presteaza servicii pentru si sub conducerea altuia in schimbul unei remuneratii.

Termenul lucrator cuprinde persoane angajate in tara gazda, cele care se afla in cautarea unui loc de munca, somerii apti de munca si care anterior au fost angajati, persoanele incapabile de munca datorita bolii sau accidentarii suferite in timpul angajarii in tara gazda, persoanele care au atins varsta normala de pensionare in timpul desfasurarii activitatii in tara gazda.

Asadar, se acorda o semnificatie mai larga notiunii de lucrator salariat. Lucrator, in intelesul dreptului comunitar, este si cel care presteaza doar o activitate ocazionala sau cu timp partial. E suficient ca activitatea sa fie efectiva, sa nu fie pur si simplu una benevola.

De asemenea, pentru acordarea statutului de lucrator, munca prestata trebuie sa indeplineasca sau sa derive dintr-un scop economic.

Mult mediatizata la timpul sau a fost cauza adusa cu success in fata Curtii de fotbalistul Belgian Jean-Marc Bosman. Acesta a sustinut ca asa zisa clauza a nationalitatii, existenta in fotbalul profesionist contravine art. 48 al Tratatului CEE deoarece limita libertatea de miscare a lucratorilor in interiorul Uniunii.

Mai mult, Avocatul General al Curtii a apreciat ca obligatia clubului care preia un jucator de a plati o prima de transfer pentru acesta restange si ea libertatea de miscare a jucatorilor. Ambele aspecte contravin, totodata, articolelor 85 si 86 ale Tratatului, care interzic abuzurile de pozitie dominanta si practicile concertate pentru limitarea concurentei.Ceea ce Curtea a stabilit prin jurisprudenta sa este faptul ca libera circulatie a fortei de munca stabilita prin art. 48 nu este menita numai sa realizeze o piata unica in beneficiul economiei statelor, dar ea are scopul de a acorda dreptul lucratorilor de a-si ridica standardul de viata prin orice mijloace, chiar daca acesta nu este suficient pentru atingerea nivelului minim de subzistenta intr-un stat anume. Faptul ca lucratorul are mijloace aditionale, cum sunt sprijinul familiei sau proprietatile private pentru a-si suplimenta veniturile nu afecteaza statutul sau de lucrator protejat in cadrul Comunitatii.

Preluand generoasele interpretari jurisprudentiale anterioare, Directiva 2004/38 prevede, la art. 7 alin 3 ca un cetatean care nu mai este lucrator sau o persoana care exercita o activitate independenta isi mentine statutul de lucrator sau persoana care exercita o activitate independenta in urmatoarele conditii:

a) se afla in incapacitate temporara de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui accident;

b) este inregistrat in mod corespunzator ca fiind in somaj involuntar, dupa ce a fost angajat pe o perioada de peste un an si s-a inregistrat ca persoana care cauta de lucru la oficiul de plasare a fortelor de munca competent;c) este inregistrat in mod corespunzator ca fiind in somaj involuntar, dupa ce a indeplinit un contract de munca pe termen limitat, cu duarat sub un an, sau dupa ce a devenit somer in mod involuntar in timpul primelor 12 luni si s-a inregistrat ca persoana care cauta de lucru la oficiul de plasare a fortelor de munca relevant. In aceste caz, statutul de lucrator se mentine pe o perioada de cel putin 6 luni;

d) incepe un stagiu de formare profesionala. Cu exceptia cazului in care se afla in somaj involuntar, mentinerea statutului de lucrator presupune ca pregatirea sa aiba legatura cu activitatea profesionala anterioara.

Membrii familiei lucratorului care se deplaseaza li se asigura, de asemenea, dreptul de intrare si sedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

Familia este definita in acest context, ca fiind compusa din sotia lucratorului si descendentii lor directi care au varsta sub 21 de anis au care se afla in intretinerea lor, precum si rudele directe intretinute in linie ascendenta a lucratorului si a sotiei acestuia.Directiva 2004/38 a inclus in definitia membrului de familie si partenerul cu care cetateanul Uniunii a contractat un parteneriat inregistrat, pe baza legislatiei unui stat memru, daca legislatia statului membru gazda trateaza parteneriatele inregistrate drept echivalente ale casatoriei si in conformitate cu conditiile prevazute in legislatia relevanta a statului membru gazda.

CAPITOLUL IIDREPTURILE SI LIBERTATILE

1. Dreptul de intrare si de sedereDirectiva 68/360, a suprimat restrictiile privind deplasarea si rezidenta cetatenilor din Uniunea Europeana si ale membrilor familiilor acestora (art. 1).

Astfel ea a asigurat lucratorului migrant dreptul:

a) de a parasi statul de resedinta pentru a desfasura o activitate ca persoana angajata intr-un alt stat membru;

b) de a intra pe teritoriul altui stat membru pe baza doar a unei carti de indentitate sau pasaport;

Vizele de intrare nu au mai fost solicitate cu exceptia membrilor de familie care nu sunt cetateni au unui stat mebru. Acestor state li s-a cerut sa acorde facilitate pentru obtinerea vizelor necesare;

c) de a obtine un permis de rezidenta, pe baza:

documentului cu care a intrat in teritoriu

confirmarii angajarii de la angajator sau a unui certificate de angajare

Prin Directiva 2004/38 s-a dorit, sa se codifice si sa se revizuiasca intrumentele comunitare existente care trateaza in mod separate salariatii, persoanele care exercita o activitate independenta, precum si studentii si alte persoane inactive in scopul simplificarii si intaririi dreptului la libera circulatie si sedere pentru toti cetatenii Uniunii. Ca atare, Directiva 68/360 se abroga de la 30 aprilie, urmand ca sediul materiei sa fie Directiva 2004/38.Acest din urma act comunitar retine ca si cel pe care il inlocuieste dreptul de intrare pe teritoriul unui stat membru pe baza unei carti de identitate valabile sau a unui pasaport valabil, precum si necesitatea de a nu se impune cetatenilor Uniunii nici o viza de intrare sau formalitate echivalenta.

Spre deosebire de actul comunitar anterior, Directiva 2004/38 retine nu numai dreptul de intrare, ci si dreptul de iesire pe care il au toti cetatenii Uniunii de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a calatori intr-un alt stat membru.

Membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru li se cere numai sa posede o viza de intrare in conformitate cu Regulamentul CE nr 539/2001, care enumera tarile ale caror resortisanti trebuie sa posede vize, atunci cand traverseaza frontierele externe ale statelor membre, precum si cele ale caror resortisanti sunt scutiti de aceasta cerinta, sau, daca este cazul, cu legislatia nationala. In scopul facilitarii liberei circulatii a membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, cei care au obtinut deja un permis de rezidenta ar trebui sa fie scutiti de necesitatea de a obtine o viza de intrare in sensul Regulamentului CE nr. 539/2001.Cetatenii Uniunii beneficiaza de dreptul de sedere in statul membru gazda pentru o perioada de cel mult trei luni, fara a face obiectul unei conditii sau formalitati, alta decat cerinta de a detine o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil, fara a se adduce atingere unui tratament mai favorabil aplicabil persoanelor care cauta de lucru, conform Curtii de Justitie (art. 6).

In schimb, dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de 3 luni se acorda, conform art. 7 alin 1 al Directivei 2004/38, daca cetatenii care-l valorifica:a) sunt salariati sau exercita o activitate independenta in statul membru gazda;

b) au suficiente resurse pentru ei si pentru membrii lor de familie astfel incat san u devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioade de sedere si poseda o asigurare medicala cuprinzatoare, valabila in statul membru gazda;

c) sunt inscrisi intr-o institutie private sau publica, acreditata sau finantata de catre statul membru gazda pe baza legislatiei sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusive de formare profesioanal sau poseda o asigurare cuprinzatoare in statul membru gazda si asigura autoritatea nationala competenta, printr-o declaratie sau o alta procedura echivalenta la propria alegere, ca poseda suficiente resurse pentru ei insisi si pentru membrii de familie, astfel incat san u devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului member gazda in timpul perioadei de sedere;

d) sunt membrii de familie care insotesc ori se alatura unui cetatean al Uniunii care indeplinste conditiile mai sus mentionate;

Directiva 2004/38 nu mai retine necesitatea eliberarii permiselor de rezidenta. In scimb, art. 8 acorda posibilitatea statelor membre gazda sa ceara cetatenilor Uniunii sa se inregistreze la autoritatile competente atunci cand perioadele de sedere depasesc trei luni.

Termenul pentru inregistrare este de cel putin 3 luni de la data sosirii. Se elibereaza imediat un certificat de inregistrare, care contine numele si adresa persoanei inregistrate, precum si data inregistrarii. Nerespectarea cerintei de inregistrare de catre persoana respectiva o poate face pe aceasta pasibila de sanctiuni proprotionale si discriminatorii.

Pentru eliberarea unui certificate de inregistrare, pot fi solicitate in mod limitative o serie de documente. Documentele doveditoare cerute de autoritatile competente pentru eliberarea unui certificat de inregistrare sau a unui permis de sedere sunt specificate pentru a se evita ca practicile administrative sau interpretarile divergente sa constituie un obstacol disproportionat in calea exercitarii dreptului de sedere de catre cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora. Astfel:

cetatenii Uniunii carora li se aplica art 7 alin 1 lit a trebuie sa prezinte o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil, o confirmare de angajare din partea angajatorului sau un certificate de angajare, ori o dovada ca sunt persoana care exercita o activitate independenta;

cetatenii Uniunii carora li se aplica art 7 alin 1 lit b trebuie sa prezinte o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil sis a furnizeze dovezi ca satisfac conditiile prevazute in directive;

cetatenii Uniunii carora li se aplica art 7 alin 1 lit c trebuie sa prezinte o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil, sa furnizeze dovezi privind inscrierea lor intr-o institutie acreditata si faptul ca poseda o asigurare medicala cuprinzatoare, precum si declaratia sau procedura echivalenta mentionata la art 7 alin 1 lit c. Statele membre nu pot cere ca aceasta declaratie sa precizeze valoarea resurselor.

Dat fiind ca notiunea de resurse suficiente este de natura sa genereze o serie de ambiguitati si neclaritati, se prevede ca statele membre nu pot stabili valoarea acestora, ci trebuie sa ia in considerare situatia personala a pesoanei in cauza. In orice caz, aceasta valoare, nu poate fi mai mare decat pragul sub care resortisantii din statul membru gazda pot beneficia de asistenta sociala, sau, daca acest criteriu nu este aplicabil, mai mare decat pensia minima de asigurarari sociale platite de catre statul mebru gazda.

De asemenea alin 5 al art. 8 enumera documentele care pot fi cerute membrilor de familie ai cetatenilor Uniunii, care sunt ei insisi cetateni ai Uniunii, in vederea eliberarii certificatului de inregistrare.

Dreptul de sedere al membrilor de familie ai unui cetatean al Uniunii care nu sunt resortisanti ai unui stat membru se confirma, in conditiile art. 10 al Directivei 2004/38, prin eliberarea unui document intitulat Permis de sedere de membru de familie pentru un cetatean al Uniunii.

Acest permis de sedere, care are natura juridica a permiselor de rezidenta ce se acordau in temeiul Directivei 68/360 este valabil timp de cinci ani de la data eliberarii sau pe perioada prevazuta de sedere a cetateanului Uniunii, daca aceasta perioada este mai mica de cinci ani( art 11).

Valabilitatea permisului de sedere nu este afectata de absente temporare care nu depasesc sase luni pe an sau de absente de durata mai mare datorata serviciului militar obligatoriu, sau de o absenta de maximum 12 luni consecutive determinate de motive importante, precum sarcina si nasterea, boli grave, studio sau formare profesionala, sau mutare in interes de serviciu in alt stat membru sau intr-o tara terta.

Decesul sau plecarea cetateanului Uniunii din statul membru gazda nu afecteaza dreptul de sedere al membrilor familiei sale care sunt resortisanti ai unui stat membru.

Totusi, inainte de a dobandi dreptul de sedere permanenta, dreptul de sedere al persoanelor interesate ramane suspus obligatiei ca acestia sa poata dovedi ca sunt salariati sau persoane care exercita o activitate independenta sau ca au suficiente resurse pentru ei insisi si pentru membrii familiilor lor, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioadei de sedere si ca poseda o asigurare medicala cuprinzatoare. Acesti membri de familie isi mentin dreptul de sedere exclusiv pe baza personala.

De asemenea plecarea cetateanului Uniunii din statul membru gazda sau decesul sau nu atrage dupa pierderea dreptului de sedere pentru copiii sai sau pentru parintele care are custodia acestora, indiferent de nationalitate, in cazul in care copiii isi au resedinta in statul membru gazda si sunt inscrisi intr-o institutie de invatamant pentru a studia acolo, pana la terminarea studiilor.

Divortul, anularea casatoriei cetateanului sau incetarea parteneriatului sau inregistrat nu afecteaza dreptul de sedere al membrilor familiei sale, care sunt resortisanti ai unui stat membru (art 13).Dreptul de sedere de care se bucura cetatenii Uniunii europene si membrii familiilor lor subzista atata timp cat acestia nu devin o povara exagerata pentru sistemul de asigurare sociala al statului membru gazda. Totusi, preluand idei din jurisprudenta anterioara a Curtii de Justitie, Directiva 2004/38 subliniaza la art 14 alin 4 ca o masura de expulzare nu trebuie sa fie consecinta automata a faptului ca cetateanul Uniunii sau membrii familiei sale au recurs la sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda.

2. Liberul acces la angajare si egalitatea de tratamentDreptul de a raspunde la oferte de munca efectiv facute este consacrat de Regulamentul Nr. 1612/68. Dupa adoptarea acestui act normative, in toate tarile Comunitati Europene regimul angajarii are doua caracteristici:

- in primul rand, recrutarea prin grija serviciului public este de acum facultativa. Orice cetatean al unui stat membru si orice angajator care exercita vreo activitate oe teritoriul unui stat membru pot sa isi schimbe cererile si ofertele lor de munca, sa incheie contracte de munca sis a le puna in executare conform legilor in vigoare si fara discrimiare.

- in al doilea rand, pentru a obtine eliberarea unui permis de rezidenta, salariatul va adduce dovada ca el este beneficiarul unui contract de munca printr-o declaratie de angajare sau un certificate de munca furnizat de angajator.

Acesta este regimul liberului acces la angajare. Astfel, s-a putut afirma ca Regulamentul nr. 1612/68 a consacrat existenta unei veritabile piete europene a muncii, acordandu-se prioritate lucratorilor comunitari in detrimental celor proveniti din terte tari.

Pentru a se mari eficacitatea sa, mecanismul instituit prin Regulamentul nr. 1612/68 a fost perfectionat prin Regulamentul nr 2434/92 din 27 iulie 1992. Astfel, articolul 15 al Regulamentului 1612/68, astfel cum a fost reformulate, oblige serviciile specializate din fiecare stat membru sa trimita in mod periodic serviciilor spercializate din celelalte state membre, precum si Biroului European de coordonare informatii privind:a) ofertele de locuri de munca susceptibile sa fie ocupate de resortisantii altor state membre;

b) ofertele de locuri de munca adresate statelor membre;

c) cererile de locuri de munca depuse de persoanele ce au declarat in mod formal ca doresc sa lucreze in alt stat membru;

d) informatii, pe regiuni si ramuri de activitate, privind solicitantii de locrui de munca care s-au declarat in mod efectiv dispusi sa ocupe un loc de munca in alta tara.

De asemenea, articolul 16 in redactarea Regulamentului nr. 2434/92 impune ca orice oferta de locrui de munca adresata serviciilor de ocupare ale unui stat membru sa fie comunicata si analizata de serviciile de ocupare competente ale statelor membre in cauza.

Discriminarile de orice fel trebuie sa fie inlaturate, indifferent de sursa acestora: reglementari legale sau clauze ale contractelor colective sau individuale. Curtea de Justitie a accentuat asupra acestei idei atunci cand s-a pronuntat asupra Regulamentului Uniunii Cicliste Internationale, si anume asupra dispozitiilor referitoare la compunerea echipelor de sportive. Ea a reiterat, cu acest prilej, ca interdictia discriminarililor bazate pe cetatenie se impune nu numai actiunii autoritatilor publice,ci si, in aceeasi masura, reglementarilor de alta natura ce vuzeaza sa reglementeze intr-o maniera colectiva, munca salariata.

Datorita importantei deosebite pe care o are Regulamentul 1612/68 pentru dreptul comunitar al muncii, el inglobeaza mai multe prevederi.Titlul I instituie libertatea in procesul angajarii. Astfel, orice cetatean al unui stat membru are dreptul sa desfasoare o activitate, ca persoana angajata, pe teritoriul unui alt stat membru, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat.

Un stat membru nu poate discrimina, in mod deschis sau voalat, pe cetatenii altui stat membru prin limitarea cererilor si ofertelor de angajare sau prin stabilirea unor proceduri speciale de recrutare sau prin impiedicarea prin orice alte mijloace a recrutarii lucratorilor nerezidenti.

De asemenea, nu trebuie impuse restrictii prin numar sau procentaj cetatenilor straini ce urmeaza a fi angajati, in nici o activitate si in nici un domeniu.

Statele membre trebuie, totodata, sa ofere solicitantilor straini aceeasi asistenta in cautarea locurilor de munca pe care o acorda cetatenilor proprii.

Unele state pot, totusi, sa permita impunerea unor conditii nerezidentilor legate de cunostintele lingvistice cerute de natura postului ce urmeaza a fi ocupat.

Titlul II al Regulamentului nr 1612/68 contine dispozitii privind angajarea si egalitatea de tratament. Acestea se refera la:

a) Conditiile de munca

Conform art 7 alin 1,un lucrator care are cetatenia unui stat membru nu poate , pe teritoriul altui stat membru, sa fie tratat in mod diferit fata de lucratorii acelui stat pe temeiul cetateniei cu privire la oricare din conditiile de munca, si in special in ceea ce priveste remuneratia, concedierea, ca si in situatiile in care ar fi somer, reinstalat sau reangajat.

Acest articol acopera toate formele de discriminare, directa sau indirecta.

b) Avantajele sociale si in legatura cu taxele

Articolul 7 alin 2 acorda lucratorului migrant aceleasi avantaje sociale si in domeniul taxelor ca si acelea ale lucratorilor nationali. Termenul de avantaje sociale a fost interpretat de Curtea de Justitie a Comunitatii in cel mai larg sesn, acorperind si dreptuir care nu erau direct legate de contractul de angajare (cazul Fiorini nr 32/75).c) Accesul in scolile de pregatire profesioanal sau in casele de pensionariSe acorda lucratorilor emigranti accesul, in aceleasi conditii cu ale lucratorilor autohtoni, in scolile de pregatire profesionala sau in casele de pensionari.

d) Drepturi sindicale; drepturi de reprezentare si management

Conform art 8, un lucrator emigrant are dreptul la tratament egal in ceea ce priveste apartenenta la sindicate si exercitiul drepturilor derivand din aceasta. El poate fi exclus de la conducerea organismelor guvernate de dreptul public si de la posesia unui oficiu guvernat de dreptul public, dar el poate fi ales in organismele representative ale lucratorilor existente in astefel de intreprinderi.

e) Locuinte. Un lucrator imigrant se bucura de toate drepturile si beneficiile acrodate lucratorilor nationali in domeniul locuintelor, incluzand proprietatea lucuintei necesare.

Titlul III al Regulamentului contine dispozitii privind membrii de familie ai lucratorului emigrant. De asemenea se refera si la rezidenta, la angajare, precum si la accesul copiilor la cursurile de pregatire profesioanal si ucenicie.

3. Dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa desfasurarea unei activitati salariale in acel stat

Cetatenii Uniunii pot fi in anumite perioade neangajati. Pot fi, de aceea, private de dreptul de a se deplasa si de a rezida in tarile ce contituie Uniunea?Articolul 48 alin 3 al Tratatului CEE recunoaste dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat dupa ce un lucrator a fost angajat in acesta.

Regulamentul nr 1251/70 a detaliat continutul acestui drept. In cuprinsul acesteia se prevede dreptul lucratorului si al familiei sale de a ramane permanent in statul in care el a lucrat in cazul pensionarii, a incapacitatii sau, pentru familie, al mortii lucratorului.

Sunt incluse de asemenea dispozitii speciale pentru lucratorul frontalier, adica acela care traieste intr-un stat si lucrreaza intr-altul adiacent.

Membrii familiei lucratorului vor avea dreptul sa rezideze in mod permanent atunci cand sunt indeplinite o serie de conditii.Directiva 2004/38 cuprinde si ea dispozitii referitoare la dreptul de sedere permanenta. Regula generala pe care o introduce pentru cetatenii Uniunii Europene si membrii familiilor lor este aceea conform careia cetatenii Uniunii care si-au avut resedinta legala in statul membru gazda pe o perioada neintrerupta de cinci ani au dreptul de sedere permanenta in statul respectiv (art 16 alin 1). Dispozitia amintita se aplica si in cazul membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru si care si-au avut resedinta legala impreuna cu ceteateanul Uniunii in statul gazda, pe o perioada neintrerupta de cinci ani.

Continuitatea sederii nu este afectata de absente temporare care nu depasesc un total de sase luni pe an sau de absente de durata mai lunga datorate serviciului nukitar obligatoriu ori de o absenta de maxim 12 luni consecutive determinat de motive importante, precum sarcina sau nasterea, boli grave, studio sau formare profesionala sau mutare in interes de serviciu in alt stat memrbu sau intr-o tara terta. Odata dobandit, dreptul de sedere permanenta se pierde numai in cazul unei absente din statul membru gazda pe o perioada ce depaseste doi ani consecutiv.

Reformuland intr-un sens mai larg dispozitiile din Regulamentul nr. 1251/70, art 17 al Directivei 2004/38 prevede ca dreptul de sedere permanenta in statul membru gazda se acorda inaintea incheierii unei perioade neintrerupte de cinci ani de sedere daca:

a) salariatii sau persoanele care exercita o activitate independenta, in momentul in care inceteaza sa lucreze, au implinit varsta prevazuta de legislatia statului membru respective pentru pensia pentru limita de varsta sau lucratorii care inceteaza sa exercite o munca salariata oentru a se pensiona inainte de limita de varsta, cu conditia sa fi lucrat in statul membru respective cel putin in cele 12 luni precedente sis a isi fi avut resedinta acolo pe o perioada neintrerupta de mai mare de trei ani.

b) salariatii sau persoanele care exercita o activitate independenta si au avut resedinta in statul memrbu gazda timp de cel putin doi ani si au incetat lucrul din cauza unei incapacitate permanente de munca. Daca aceasta incapacitate este rezultatul unui accident de munca sau al unei boli profesionale, care indreptateste persoana respective la o indemnizatie platita integral sau partial de o institutie a statului memrbu gazda, nu se impune nici o conditie privind durata sederii.

Conditia privind durata sederii si a activitatii prevazute la lit a si b nu se aplica daca lucratorul sau persoana care exercita o activitate independenta are un sot sau sotie sau un partener care resortisant al statului membru gazda sau si-a pierdut nationalitatea statului membru respectiv prin casatoria cu lucratorul sau persoana care exercita activitatea independenta.

c) salariatii sau persoanele care exercita o activitate independenta si care, dupa trei ani de munca si sedere neintrerupta in statul membru gazda, lucreaza ca angajati sau persoane care exercita o activitate independenta intr-un alt stat membru, dar isi pastreaza resedinta in statul membru gazda in care se intorc de obicei in fiecare zi sau cel putin o data pe saptamana.

In mod extensiv, perioadele de somaj involuntar, inregistrate corespunzator la oficiul de plasare a fortelor de unca comptent, perioadele in care persoana nu a lucrat din motive independente de vionta sa precum si absentele de la lucru si incetarea lucrului datorita bolii sau accidentului se considera perioade de munca.

Indiferent de nationalitate, membrii de familie ai unui salariat sau ai unei persoane care exercita o activitate indepnedenta care locuiesc impreuna cu acesta pe teritoriul unui stat membru gazda au dreptul de sedere permanenta in statul membru respectiv, daca lucratorul salariat sau persoana care exercita o activitate independenta a dobandit dreptul de sederer permanenta in statul membru respectiv.

Totodata, membrii familiei unui cetatean al Uniunii care au dreptul la sedere sau dreptul de sedere permanenta intr-un stat membru sunt indreptatiti sa se angajeze sau sa exercite o activitate independenta in statul respective.

4. Angajarea in adminstratia publica

Conform art. 48 alin 4 al Tratatului CEE, statele membre pot refuza sau restrange accesul la locurile de munca in domeniul administratie publice pe temeiul cetateniei lucratorului.Datorita gradului mare de generalitate al acestei prevederi, curtea de Justitie a fost nevoita sa se pronunte in mai multe randuri asupra sa.

Astfel, in cazul Sotgiu nr. 152/73 s-a aratat ca exceptia prevazuta in art 48 alin 4 nu se aplica tuturor locurilor de munca din administratia publica. Ea se aplica numai anumitor activitati aflate in legatura cu exercititiul autoritatii de stat. In viziunea Curtii, activitatile respective trebuie sa implice in mod necesar participarea la exercitiul drepturilor conferite de dreptul public si sa se refere la activitati ce vizeaza salvgardarea intereselor genereale ale statului. Mai mult, exceptia se aplica numai conditiilor privind accesul in domeniul respective. Ea nu permite existenta unor conditii discriminatorii in angajare o data ce lucratorului i s-a acceptat accesul la locul de munca respective.

Clarificari in interpretarea textului amintit au fost aduse cu ocazia dezbaterilor prilejuite de cazul Comisie c. Belgia nr 149/79. Conceptul de adminstartie publica este, conform Curtii un concept comunitar. El se aplica numai exercitiului autoritatii oficiale si are in vedere numai lucratorii si functiile care urmaresc apararea intereselor generale ale statului.

Avand in vedere practica raspandita printer statele membre de a exclude pe cei ce nu-I sunt cetateni de la un numar mare de profesii in administartia de stat, Comisia Europeana a publicat in 1988 o Nota prin care a propus anumite sectoare de angajare ce urmeaza a fi considerate sufficient de indepartate de activitatile specifice sferei publice astfel cum le-a definit Curtea Europeana si care nu ar putea fi acoperite decat in cazuri rare de exceptia art 48 alin 4. Acestea cuprind serviciile privind ingrijira sanatatii publice, predarea in institutiile de invataamant ale statului, cercetare in domenii nemilitare in institutii publice, organisme publice responsabile cu prestarea serviciilor comerciale.

Trebuie totusi subliniat ca prin dispozitiile privind cetatenia comunitara introduce prin Tratatul de la Maastricht si dezvoltate prin Tratatul de la Amsterdam, nu putini teoriticieni si practicieni ai dreptului considera ca exceptia prevazut de art 48 alin 4, expresie a unei conceptii mai traditionale privind notiunea de loialitate fata de stat, va diminua ca importanta.

CAPITOLUL IV

LIBERTATEA DE STABILIRE SI CEA DE A PRESTA SERVICII

Libertatile oferite lucratorilor conform art. 48 al Tratatului CEE au fost asigurate si celor care desfasoara o activitate independenta sub forma unui drept de stabilire art 52-58 si a dreptului de a presta servicii art 59-66.

In dreptul comunitar nu a existat o definire explicita a grupului de persoane indreptatite sa exercite dreptul de stabilire. Spre deosebire de lucratori (care sunt salariati), art. 52 al Tratatului are in vedere pe cei care desfasoara activitati in mod independent sau care infiinteaza sau conduc intreprinderi.

Aceste persoane exercita, de regula, profesiuni recunoscute, al caror statut este stabilit de lege. De aici rezulta necesitatea armonizarii legislatiilor nationale pentru a facilita mobilitatea lor in cadrul Uniunii si, in primul rand, de a inlatura restrictiile intemeiate pe cetatenie sau alte temeiuri specific nationale.

Cat priveste serviciile, conform art. 60 ele cuprind activitatile exercitate in schimbul unei remuneratii, cu deosebire cele ce au un caracter industrial, comercial sau mestesugaresc, precum si exercitarea unei profesii.

Evident, prestarea serviciilor este legata, deseori, de exercitarea unei profesii si, in acest sens, nu poate fi separate de dreptul de stabilire.

Dreptul de stabilire este dreptul de instalare intr-un alt stat membru, in mod permanent sau semipermanent, ca persoana individuala, ca partener sau companie pentru a desfasura o anumita activitate. Dreptul de a presta servicii pe de alta parte inseamna asigurarea de servicii intr-un stat de catre o persoana stabilita intr-un alt stat. In acest caz nu este necesar a rezida, chiar temporar in statul in care serviciul este prestat.

Dreptul de stabilire prevazut in tratatele comunitare este de aplicabilitate directa. Ca atare, nici un stat membru nu poate refuza stabilirea pe teritoriul sau a unei inteprinderi dintr-un alt stat membru.

In completarea dispozitiilor din Tratatul de la Roma, a fost adoptata o legislatie derivata care acorda drepturi de intrare si rezidenta celor ce desfasoara activitati independente, in aproape aceleasi conditii cu cele acordate lucratorilor. In cazul serviciilor, dreptul de rezidenta este de egala durata cu perioada in care serviciile sunt prestate.

Legislatia derivata a cuprins:

Directiva 73/148

Directiva 75/34De a lungul anilor, Curtea de Justitie s-a pronuntat in dese randuri asupra intinderii acestor drepturi. Astfel, dreptul de stabilire si cel de a presta servicii au fost apreciate de Curtea de Justitie ca drepturi fundamentale ale Comunitatii. Principiul pe care ele se bazeaza este principiul nediscriminarii pe temeiul cetateniei. Indiferent daca el rezulta din practica legislative sau administrative.

De asemenea, activitatile nesalariate pe teritoriul unui alt stat membru beneficiaza de tratamentul aplicat intreprinderilor nationale in materie fiscala si al avantajelor sociale (cazul Comisie v. Italia nr 63/86).

Asa cum a precizat Curtea de Justitie, dreptul de stabilire intr-un alt stat membru implica si dreptul de a dobandi si de a vinde bunuri imobile pe teritoriul acelui stat, precum si de a inchiria localuri in interes profesional (cazul Steinhouser nr 197/94).

BIBLIOGRAFIE1. Radu Chirita, Conventia europeana a drepturilor omului, comentarii si explicatii, vol. I, Editura All Beck, Bucuresti, 2007

2. Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editura All Beck, Bucuresti, 2007

3. Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2007

4. Andrei Popescu, Drept social European, Editura Fundatia Romania de Maine, Bucuresti, 2006

5. Andrei Popescu, Dreptul international si European al muncii, Editura C.H.Beck, Editia a 2-a, Bucuresti, 2008

6. Beatrice Andresan Grigoriu, Tratatele Uniunii Europene, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007

7. Dan op, Drept social European, Editura Bibliotheca, Trgovite, 2009 Comisia Comunitatilor Europene c. Republica Franceza, cazul nr. 167/73

Andrei Popescu, Dreptul international si European al muncii, Editura C.H.Beck, Editia a 2-a, Bucuresti, 2008, p.76.

cazul Levin, nr. 53/81.

Idem.

Regulamentul nr. 883/2004 a clarificat si terminologic termenii de rezidenta si cel de sedere. Astfel, rezidenta inseamna locul in care locuieste de obicei o anumita persoana, pe cand sedere inseamna rezidenta temporara.

Dan op, Drept social European, Editura Bibliotheca, Trgovite, 2009, p. 72

Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2007, p. 48

Conform deciziei comisiei 2003/8/CE, Biroul European de coordonare (redenumit Biroul de coordonare EURES) supervizeaza respectarea dispozitiilor partii a II din Regulamentul nr 1612/68 si ajuta reteaua europeana de servicii de ocupare EURES sa isi indeplineasca activitatile.

cazul Walrave si Kcoh nr 36/74.

Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editura All Beck, Bucuresti, 2007, p.33

Cauza 2/74 Reyners c. Statului Belgian.

15