CONTENCIOS ADMINISTRATIV

RFERAT

RAPORTURILE DE DREPT ADMINISTRATIV

CUPRINS

Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4

Capitolul I

Actul administrativ

1. Contenciosul administrativ. Noţiunea actului administrativ. . . . . . . 5

2. Clasificarea şi trăsăturile actelor administrative . . . . . . . . . . . . . . . .6

Capitolul II

Raporturile de drept administrativ

1. Conceptul de raport de drept administrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7

2. Structura raporturilor de drept administrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

3. Trăsăturile raportului de drept administrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

4. Categorii de raporturi de drept administrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

Notă de concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12

2

Bibliografie

1. Constituţia României din 1991, republicată

2. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi

completările ulterioare

3. Emanuel Albu şi colectivul, Drept administrativ, Partea I si a II-a, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008

4. Alexandru Negoiţă, Contenciosul administrativ şi elemente de drept

administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1992

5. Alexandru Ioan, Drept administrativ comparat, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2000;

6. Emanuel Albu, Dreptul contenciosului administrativ, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2008

7. Antonie Iorgovan, Liviu Giurgiu, Alexandru Negoiţa, Ioan Alexandru, s.a.,

Legea contenciosului administrativ-comentariu si jurisprudenţă, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

8. Ernst Forsthoff, Traite de droit administratif, Bruxelles, 1969

3

Introducere

Înlăturarea regimurilor politice totalitare, pentru statele din sud-estul Europei în

special şi pentru întreaga lume în general, a însemnat un moment istoric remarcabil.

Aceste popoare, luând contact cu o noua realitate au înţeles că, pentru a face din nou

parte din viata continentului Europa, este necesar să devină membre ale Uniunii

Europene.

Pentru a putea întelege şi defini conceptul de administraţie publică europeană,

trebuie avute în vedere discuţiile referitore la conceptul de suveranitate, paradoxul

ordinii juridice comunitare, conţinutul conceptului de drept administrativ european,

izvoarele dreptului administrativ european şi principiile dreptului administrativ

european.

Ordinea comunitară se bazează pe ideea de suveranitate exercitată în comun,

ceea ce corespunde ideii de suveranitate divizibilă, idei considerate corespunzătoare

pentru a descrie funcţionarea unui mecanism integrationist de tipul Uniunii

Europene.

În literatura juridică s-a exprimat punctul de vedere că ordinea juridică

europeană poate fi vazută ca un sistem format din : subsistemul dreptului

administrativ european, drept bancar european, drept comercial european, drept

monetar european, drept fiscal european, drept vamal european, dreptul european al

agriculturii, dreptul european al transporturilor, dreptul european al mediului, dreptul

european al asigurărilor. În fixarea principiilor dreptului administrativ european

jurisprudenţa Curtii Europene de Justitie a avut un rol important. Principiile generale

ale dreptului administrativ european sunt : încredere şi previzibilitate, deschidere şi

transparenţă, răspunderea delictuală a administraţiei comunitare, eficienţă şi

eficacitate .

4

Capitolul IActul administrativ

1. Contenciosul administrativ. Noţiunea actului administrativ

Orice persoană care se consideră vatamată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins

sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim

poate fi atat privat, cât şi public.

Legea contenciosului administrativ defineste actul administrativ-jurisdicţional

astfel: “actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în

soluţionarea unui conflict, după o procedură bazată pe contradictorialitate şi cu

asigurarea dreptului la apărare”. Contenciosul administrativ este activitatea de

soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii,

a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva

o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim*1. Art. 2 alin.1, lit.c din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte actul administrativ ca

fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau

stingând raporturi juridice. Potrivit aceloraşi prevederi legale, sunt asimilate actelor

administrative, în sensul legii, şi contractele administrative încheiate de autorităţile

publice, precum şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept

sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în

termenul legal.

2. Clasificarea şi trăsăturile actelor administrative

1 Legea 554 / 2004, Monitorul Oficial nr.1154 / 07.12.2004, Partea I

5

Actele administrative se supun principiilor legalitatăţii şi oportunităţii şi sunt

adoptate sau emise de organele care au această competenţă ce le-a fost conferită prin

lege sau în baza legii. Actele administrative sunt executorii din oficiu sub prezumţia

de veridicitate, autenticitate şi legalitate. În funcţie de întinderea efectelor juridice pe

care le produc, actele administrative se împart în: acte administrative normative -

conţin reglementări cu caracter general, impersonal şi obligatoriu, producând efecte

erga omnes şi acte administrative individuale - produc efecte faţă de o persoană sau

faţă de persoane dinainte stabilite, cum sunt hotărârile de Guvern sau decretele

prezidenţiale.

În funcţie de valoarea lor juridică, actele administrative se împart în: acte

administrative de autoritate - cele care sunt emise de o autoritate administrativă care

actionează în regim de putere publică şi acte administrative de gestiune - acte

juridice încheiate de autorităţile administrative pentru exploatarea şi dezvoltarea

proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ teritoriale cu persoane

fizice sau juridice.

Trăsăturile caracteristice ale actului administrativ: a) actul administrativ este un

act juridic care produce efecte juridice prin el însuşi, făcând să ia naştere, să se

modifice sau să se stingă drepturi şi obligaţii; b) actul administrativ este o

manifestare unilaterală de voinţă juridică din partea autorităţii administrative care îl

adoptă sau îl emite; c) actul administrativ este supus regimului de drept administrativ

şi este adoptat sau emis în cadrul unui raport de drept administrativ; d) actul

administrativ este adoptat/emis de către o autoritate administrativă în vederea

organizării executării legii şi executării în concret a acesteia.

În principal, actele administrative sunt adoptate/emise de către organe din

sistemul administraţiei publice, dar şi de organe apartinând puterii legislative şi

judecătoreşti, în activitatea organizatorică a acestora sau de executare în concret a

legii; actul administrativ este executoriu din oficiu, el bucurându-se de o puternică

prezumţie de legalitate, autenticitate si veridicitate. În cazul actului administrativ nu

6

mai este necesară intervenţia instanţelor judecătoreşti pentru punerea lui în

executare, precum în cazul actelor juridice civile şi comerciale.

Capitolul IIRaporturile de drept administrativ

1. Conceptul de raport de drept administrativ

Raportul juridic este o relaţie socială reglementată de norma juridică în cadrul

căreia participanţii apar ca titulari de drepturi şi de obligaţiuni reciproce prin

exercitarea cărora se realizează scopul normei juridice. În acelaşi timp, normele

juridice se realizează în viaţa numai prin raporturi juridice, ceea ce nu înseamnă că

în mod necesar acţiunea unei norme juridice creeaza un raport juridic. Prin urmare,

permisele apariţiei raportului juridic sunt: existenţa normei juridice, subiectele de

drept si faptele juridice.

Raporturile de drept administrativ reprezintă relaţiile sociale care au fost

reglementate, direct sau indirect, adică prin intervenţia unor fapte juridice, de către

normele dreptului administrativ şi care se formează în legătură cu organizarea

executării şi executarea în concret a legii.

Cu alte cuvinte, raporturile de drept administrativ sunt relaţii sociale ce se

formează, în principal, în legătură cu organizarea şi exercitarea competenţei

organelor administraţiei publice, relaţii sociale ce sunt supuse reglementărilor

dreptului administrativ. Într-o altă formulare, raportul juridic administrativ a fost

definit ca acel raport social reglementat de normele dreptului administrativ care

intervine în cadrul şi pentru realizarea funcţiei executive a statului.

Raporturile de drept administrativ nu se stabilesc numai în activitatea organelor

administraţiei publice, ci şi în domeniul de activitate al altor autorităţi publice, cum

sunt organele puterii legislative, organele autorităţii judecătoreşti ori în domeniul de

activitate al unor instituţii publice sau de interes public*2.

2 E. Albu, Dreptul contenciosului administrativ, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008

7

Ca orice raport juridic, cel administrativ, are la baza apariţiei sale trei premise:

existenţa unei norme juridice aplicabile; existenţa subiectelor de drept şi faptul

administrativ.

2. Structura raportului de drept administrativ

Raportul de drept administrativ se compune, ca orice raport juridic, din trei

elemente: subiecte, obiect, conţinut. Subiectele raportului juridic sunt pe de o parte

autoritatea publică care exercită puterea publică sau o autoritate autonomă investită

cu capacitate de drept administrativ, iar pe de altă parte persoanele fizice sau

juridice. Obiectul raportului juridic de drept administrativ îl constituie acţiunea sau

inacţiunea subiectelor de drept, parte a raportului. Conţinutul raportului juridic este

format din drepturile şi obligaţiile părţilor.

Raportul de drept administrativ presupune existenţa a cel puţin două persoane,

denumite subiecte. În anumite raporturi, unul dintre subiecte este titular de drepturi,

iar celălalt este titular de obligaţii, în timp ce în alte categorii de raporturi de drept

administrativ, ambele subiecte pot fi titulare atât de drepturi cât şi de obligaţii.

Subiectul titular de drepturi se numeşte subiect activ, iar subiectul titular de obligaţii

se numeşte subiect pasiv. Deoarece activitatea de administrare este realizată în

principal de autorităţile administraţiei publice şi, în subsidiar, de autorităţile publice,

cel puţin unul din subiectele raporturilor de drept administrativ este investit cu

prerogative de putere publică.

3. Trăsăturile raportului de drept administrativ

Raporturile de drept administrativ se caracterizează prin trei trăsături

esenţiale:

a) unul dintre subiecte este întotdeauna un purtător al autorităţii publice,

determinând, în condiţiile legii un anumit comportament din partea celuilalt subiect.

Acesta, potrivit Constituţiei ar putea fi: statul, prin organele sale, unităţile

8

administrativ teritoriale, un organ al administraţiei publice, dar poate fi şi o altă

autoritate publică.

b) sunt raporturi de putere care apar în sfera relaţiilor sociale, reglementate de

dreptul administrativ. Sunt în acest sens, raporturi care se nasc în cadrul şi în vederea

realizării puterii executive a statului. Raporturile de drept administrativ se disting

astfel de celelalte ramuri de drept public ( drept constituţional, drept penal).

c) sunt raporturi de subordonare ale unuia dintre subiecţi faţă de celălalt.

Acest raport de inegalitate, de supraordonare a autorităţii administrative este ceea ce

deosebeşte dreptul administrativ de orice subramură a dreptului privat unde

subiectele, oricare ar fi ele, se află în raport de egalitate.

4. Categorii de raporturi de drept administrativ

În activitatea complexă de organizare şi exercitare a competenţei, organele

administraţiei publice se nasc, se modifică şi se sting o mare varietate de raporturi

juridice, care sunt clasificate de doctrină după mai multe criterii*3. Dar, cea mai

importantă clasificare a raporturilor de drept administrativ este aceea în funcţie de

apartenenţa unuia sau ambelor subiecte ale raportului de drept administrativ la

sistemul administraţiei publice.

Raporturile de drept administrativ care se nasc în cadrul sistemului

administraţiei publice se formează, în general, în legătură cu organizarea activităţii

publice, la formarea structurilor sistemului administraţiei publice, dar aceste

raporturi privesc şi funcţionalitatea sistemului administraţiei publice, adică iau

naştere prin realizarea administraţiei publice ca activitate. În cadrul acestei categorii

de raporturi de drept administrativ, în funcţie de conţinutul raporturilor, adică al

drepturilor şi obligaţiilor pe care le au subiectele participante, se vor distinge

3 L. Giurgiu s.a., Legea contenciosului administrativ-comentariu si jurisprudentă, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008

9

raporturi juridice administrative de subordonare, raporturi de colaborare şi raporturi

de participare*4.

Raporturile juridice administrative de subordonare ierarhică. În cadrul acestor

raporturi, subiectele participante nu se găsesc în pozitie de egalitate juridică, ele

aflându-se în cadrul unei ierarhii administrative în care subiectul activ este titularul

unei competenţe pe care o exercită ca autoritate ierarhic superioară faţă de celălalt

subiect. În cazul acestor raporturi de subordonare ierarhică, subiectul de drept activ,

care are calitatea de autoritate ierarhic superioară, are prerogativele de conducere,

îndrumare şi control asupra activităţii subiectelor de drept subordonate.

Raporturile juridice administrative de colaborare. În cadrul acestei categorii de

raporturi, subiectele de drept participante sunt pe picior de egalitate şi apar atunci

când două autorităţi ale administraţiei publice actionează împreună, exercitându-şi

fiecare competenţa în activitatea de aplicare a legii.

Raporturile juridice administrative de participare. Această categorie de

raporturi ia naştere în cazul relaţiilor în cadrul cărora titularii unor competenţe

participă la realizarea unor sarcini care revin organelor administraţiei publice,

precum sunt raporturile care se stabilesc între organe ale administraţiei publice

centrale şi organe ale administraţiei publice locale.

Raporturile de drept administrativ care se formează între subiecte de drept care

fac parte din sistemul administraţiei publice şi subiecte de drept aflate în afara

acestui sistem:

A doua categorie importantă de raporturi juridice de drept administrativ este

aceea a relaţiilor care se formează între subiecte de drept care fac parte din sistemul

administraţiei publice şi subiecte de drept aflate în afara acestui sistem. În cadrul

acestor raporturi, subiectele de drept active vin în calitate de autorităţi administrative

ori de servicii publice. Subiectele de drept pasive vin în relaţii cu aceste autorităţi

sau servicii publice datorită unor situaţii juridice diferite: ca cetăţeni, ca utilizatori ai

4 Al. Negoită, Drept administrativ, Ed. Syilvi, Bucuresti, 1998

10

unor servicii publice etc. În cadrul acestei categorii de raporturi juridice vom

identifica raporturi de subordonare şi raporturi de utilizare a serviciilor publice.

Raporturile juridice de subordonare a particularilor faţă de organele

administraţiei publice. Acest tip de raporturi juridice este cel mai des întâlnit în

cadrul categoriei de raporturi juridice administrative în care unul dintre subiecte

aparţine organelor sistemului administraţiei publice, iar celălalt subiect este un

particular, persoană fizică sau persoană juridică, aflat în afara acestui sistem. În acest

tip de raporturi juridice, subiectul de drept activ are o poziţie supraordonată faţă de

subiectul pasiv. Autoritaţile administraţiei publice pot stabili în mod unilateral

drepturi şi obligaţii pentru celelalte subiecte ale raportului juridic administrativ,

aflate în afara sistemului administraţiei publice.

Raporturile juridice de folosire a serviciilor publice. În cadrul acestui tip de

raporturi juridice administrative, subiectele de drept active acţionează, pe baza şi în

executarea legii, ca servicii publice înfiinţate pentru a realiza activităţi cu caracter de

prestaţie, în scopul satisfacerii unor nevoi de interes public, iar subiectele pasive au

dreptul să pretindă executarea prestaţiilor respective.

Raporturile juridice de colaborare şi participare a particularilor la realizarea

sarcinilor care revin administraţiei publice. Între particularii persoane fizice şi

juridice, pe de o parte şi organele administraţiei publice, pe de altă parte, se

formează o categorie aparte de raporturi juridice administrative şi anume raporturi de

colaborare şi participare la realizarea unora dintre sarcinile care revin administraţiei

publice. În astfel de situaţii, acţiunile celor care se consideră vătămaţi vor fi de

competenţa instanţelor de contencios administrativ, ca urmare a aplicării regimului

juridic de drept administrativ în raporturile juridice respective.

Notă de concluzii

11

Termenul de administraţie desemnează o activitate care serveşte unei finalităţi

şi care se subordonează cuiva*5. Din punct de vedere etimologic, termenul de

administraţie derivă din cuvântul latin administer care înseamnă ajutor, slujitor, şi

figurativ, unealtă. Definiţiile noţiunii de administraţie publică sunt numeroase şi

diverse în literatura de specialitate*6, ceea ce l-a determinat pe un reputat autor să

afirme că administraţia, în general, şi administraţia publică, în special, se lasă

analizată şi descrisă, dar nu se lasă definită*7.

Existenţa contenciosului administrativ este condiţionată, în statul de drept, de

aplicarea a doua principii: principiul respectării drepturilor legal dobândite şi

principiul obligativităţii statului de a asigura executarea hotarârilor judecatoreşti.

Este necesar ca persoana sa fie sigura că raporturile juridice, încheiate în mod legal,

în cadrul ordinii de drept existente, sunt intangibile. Atât activitatea fiinţei umane,

cât şi aceea a administraţiei se caracterizează prin posibilitatea de a scruta viitorul în

estimarile efectuate. Prevederea este garantată numai dacă persoanele şi

administraţia au siguranţa în durabilitatea raporturilor juridice pe care şi-au întemeiat

şi orientat activitaţile.

Termenul “contencios” vine de la cuvântul francez “contentieux”, care, la

rândul sau, se trage din verbul latinesc “contendere”, care înseamnă a lupta. În sens

juridic, termenul de contencios are două accepţiuni: prima, de activitate menită să

soluţioneze un conflict juridic şi a doua, de autoritate competentă să soluţioneze

asemenea conflicte. În perioada interbelică contenciosul administrativ era definit ca

totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţie cu ocazia organizării şi

functionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii si situaţii

aparţinând dreptului public .

5 Al. Negoită, Drept administrativ, Ed. Syilvi, Bucuresti, 19986 I. Alexandru, Administratia publică, Bucuresti,19997 E. Forsthoff, Traite de droit administratif, Bruxelles, 1969

12