1

PARTEA A TREIA. CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

TITLUL I. SISTEMUL INSTANŢELOR DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ŞI STATUTUL LOR

Capitolul I. Organizarea instanţelor de contencios administrativ

Articolul 206. Instanţele de contencios administrativ

(1) Instanţele de contencios administrativ sunt instanţe judecătoreşti

specializate şi sunt parte componentă a sistemului judecătoresc din Republica

Moldova.

(2) Jurisdicţia contenciosului administrativ se realizează de instanţe

judecătoreşti de contencios administrativ independente, separate de autorităţile

administrative şi restul jurisdicţiilor.

Articolul 207. Organizarea instanţelor de contencios administrativă

(1) Instanţele de contencios administrativ se constituie de către Parlament în

baza Constituţiei Republicii Moldova, Legii privind organizarea judecătorească şi

prezentei legi.

(2) Justiţia în litigiile de contencios administrativ se realizează prin Curtea

Supremă de Justiţie, Curtea administrativă şi judecătorii administrative de

circumscripţie, conform Anexei nr. 1 la prezenta Lege.

(3) Curtea Supremă de Justiţie a Republiciui Moldova ca instanţă de

contencios administrative îşi realizează atribuţiile prin intermediul Colegiului de

contencios administrativ.

Articolul 208. Statutul judecătorului de contencios administrativ

Judecătorului de contencios administerativ îi sînt aplicabile toate prevederile

Legii privind organizarea judecătorească, Legii privind statutul judecătorului şi

altor legi referitoare la statutul judecătorilor, numirea în funcţie, transferarea,

drepturile, obligaţiile, răspunderea disciplinară ale acestora etc.

Capitolul II. Competenţa generală

Articolul 209. Protecţia drepturilor prin instanţa de contencios

administrativ

Calea judiciară administrativă există în toate litigiile de drept public, care nu

sunt din domeniul dreptului constituţional, în măsura în care litigiile nu sînt

atribuite prin lege unei alte instanţe de judecată sau sînt excluse de la controlul

judecătoresc.

2

Articolul 210. Competenţa generală a instanţelor de contencios

administrativ

(1) Instanţele de contencios administrativ verifică legalitatea actelor

administrative cu caracter normativ şi individual sau nesoluţionarea în termenul

legal a unei cereri, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege sau interes

legitim al unei persoane sau al unui grup de persoane, emise şi /sau adoptate,

încheiate în condiţiile prevăzute în prezentul Cod.

(2) Instanţele de contencios administrativ judecă, în special, cauzele ce ţin

de:

a) contestarea actelor administrative, inclusiv acţiunile/inacţiunile

autorităţilor, instituţiilor publice şi funcţionarilor publici din cadrul acestora,

precum şi a persoanelor de drept privat asimilate autorităţilor publice în sensul

prezentei legi;

b) verificarea legalităţii contractelor administrative;

c) angajarea, transferarea şi încetarea relaţiilor de serviciu a

funcţionarilor publici, persoanelor cu statut militar, judecătorilor şi procurorilor,

precum şi aplicarea sancţiunilor disciplinare în privinţa acestora;

d) nefurnizarea informaţiei, inclusiv de interes public;

e) contenciosul electoral;

f) constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea consiliului local;

g) eliberarea, sistarea temporară şi retragerea licenţelor şi /sau

autorizaţiilor;

h) nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitor las un drept

pretins;

i) refuzul organelor notariale de a îndeplini anumite acte notariale;

j) circumstanţelor care justifică refuzul în desfăşurarea întrunirilor sau,

după caz, modificarea datei, orei sau loculului desfăşurării acesteia;

k) desecretizarea informaţiei;

l) cererile privind încălcarea dreptului la judecarea cauzei în termen

rezonabil şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare;

m) cererile privind încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a

actelor instanţelor judecătoreşti naţionale şi străine şi a actelot unor alte

autorităţi, inclusiv, privind repararea prejudiciului material şi moral

cauzat prin aceste încălcări;

n) alte cereri date prin lege în competenţa instanţelor de contencios

administartiv.

Articolul 211. Actele exceptate de la controlul judecătoresc în instanţele

de contencios administrativ

Nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ:

a) actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii

Moldova şi Guvernului;

3

b) actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de

Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute

expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi

destituirea din funcţiile publice cu responsabilităţi de protecţie a intereselor

generale ale statului sau ale instituţiilor publice a persoanelor oficiale de stat,

exponente ale unui interes politic sau public deosebit;

c) actele administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica

externă a Republicii Moldova;

d) legile, hotărîrile Parlamentului cu caracter normativ, decretele

Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ, ordonanţele şi hotărîrile

Guvernului cu caracter normativ, tratatele internaţionale la care Republica

Moldova este parte, care sînt supuse controlului de constituţionalitate;

e) actele de comandament cu caracter militar;

f) actele administrative referitoare la apărarea şi securitatea naţională a

Republicii Moldova, la restabilirea ordinii publice, la exercitarea regimului stării

excepţionale, la măsurile de urgenţă luate de autorităţile publice în vederea

combaterii calamităţilor naturale, incendiilor, epidemiilor, epizootiilor şi altor

fenomene de aceeaşi natură. Acestea pot fi atacate numai pentru exces de putere.

g) actele administrativ-jurisdicţionale de sancţionare contravenţională şi

alte acte administrative pentru a căror desfiinţare sau modificare legea prevede o

altă procedură judiciară;

h) actele de gestiune emise de autoritatea publică în calitate de persoană

juridică, în legătură cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin domeniului

său privat;

i) actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti

irevocabile;

k) actele cu privire la gestionarea de către autorităţile publice a bunurilor

domeniul său privat.

(2) În litigiile prevăzute la alin.(1) lit.f) nu sînt aplicabile prevederile

art.183.

Capitolul III. Competenţa jurisdicţională a instanţelor de contencios

administrativ

Articolul 212. Competenţa judecătoriilor administrative de

circumscripţie

Judecătoriile administrative de circumscripţie judecă:

a) litigiile privind legalitatea actelor administrative emise de autorităţile

administraţiei publice din sate (comune), oraşe, raioane, municipii, de funcţionarii

publici din cadrul acestora, precum şi de persoanele de drept privat de orice nivel,

care prestează servicii de interes public, precum şi privind nesoluţionarea în termen

legal a unei cereri;

b) cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea

activităţii consiliului local de orice nivel;

4

c) contestaţiile în materie electorală, cu excepţia celor date prin lege în

competenţa Curţii Administrative;

d) litigiile cu privire la acţiunile, inacţiunile notarilor de a îndeplini anumite

acte notariale;

e) cererile de interzicere a întrunirii sau modificarea orei, locului sau a

formei de desfăşurare a acesteia;

f) excepţiile de ilegalitate.

Articolul 213. Competenţa Curţii Administrative

(1) Curtea Administrativă judecă în primă instanţă litigiile privind :

a) legalitatea actelor administrative cu caracter individual emise de către

Preşedintele Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova şi Prim-ministru, în

afara celor exceptate prin lege;

b) legalitatea actelor administrative emise şi / sau adoptate de autorităţile

publice şi instituţiile publice organizate la nivel central, autorităţile şi instituţiile

administraţiei publice centrale de specialitate, inclusiv cele autonome, precum şi

nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către aceştea;

c) legalitatea actelor administrative adoptate şi sau emise de către Adunarea

Populară, Comitetul executiv şi Guvernatorul UTA Găgăuzia, precum şi

nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către aceştea;

d) legalitatea actelor administrative emise de ambasadele, consolatele şi

reprezentanţele Republicii Moldova în străinătate, precum şi nesoluţionarea în

termen legal a unei cereri de către aceştea;

e) excepţiile de ilegalitate.

(2) Curţii Administrative îi pot fi atribuite prin lege şi alte categorii de

cauze spre judecare în primă instanţă.

(3) Ca instanţă de recurs Curtea Administrativă judecă recursurile declarate

împotriva hotărîrilor / încheierilor adoptate în primă instanţă de către judecătoriile

administrative de circumscripţie.

Articolul 214. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie

Ca instanţă de recurs, Curtea Supremă de Justiţie judecă recursurile declarate

împotriva împotriva hotărîrilor şi/sau încheierilor emise în primă instanţă de către

Curtea Administrativă.

Articolul 215. Competenţa teritorială

(1) Cererea de chemare în judecată se depune la Judecătoria administrativă

de circumscripţie în a cărei rază teritorială îşi are sediul pîrîtul.

(2) Cererea de chemare in judecata împotriva mai multor pîrîti poate fi

înaintată la instanţa competenta pentru oricare dintre acestia.

5

Articolul 216. Imutabilitatea competenţei jurisdicţionale

(1) Nimeni nu poate fi lipsit fără consimţămîntul său de dreptul judecării

procesului în instanţă şi de judecătorii în a căror competenţă cauza este dată prin

lege, cu excepţiile expres stabilite de prezentul cod.

(2) Instanţa ierarhic superioară nu este în drept să strămute din oficiu o

cauză la o altă instanţă ori să o preia pentru judecare în procedura sa.

Articolul 217. Strămutarea cauzei

(1) Cauza reţinută spre judecare, cu respectarea normelor de competenţă, se

soluţionează de aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de

competenţa unei alte instanţe.

(2) Instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă:

a) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare

cu încălcarea normelor de competenţă materiala si teritoriala;

b) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor

judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine

imposibilă;

c) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu

poate funcţiona timp îndelungat.

(3) Strămutarea pricinii de la o instanţă la alta din motivul specificat la

alin. (2) lit. a) se face în temeiul unei încheieri motivate a instanţei în care este

intentat procesul. Încheierea de strămutare a pricinii poate fi atacată cu recurs.

(4) Strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c) se

efectuează de către instanţa ierarhic superioară, în baza demersului instanţei

sesizate. Înceierea instanţei superioare nu este susceptibilă de atac.

(5) Cererea de strămutare se judecă de urgenţă fără citarea părţilor.

(6) Instanţa este obligată să remită instanţei competente dosarul în termen de

5 zile de la data la care încheierea de strămutare a pricinii devine irevocabilă.

(7) Actele procedurale îndeplinite de instanţa care a intentat procesul

anterior strămutării pricinii au efect juridic în măsura în care noua instanţă

consideră că nu este necesară modificarea lor.

Articolul 218. Soluţionarea conflictelor de competenţă jurisdicţională

(1) Instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă

jurisdicţională suspendă din oficiu procesul şi înaintează dosarul către instanţa în

drept să soluţioneze conflictul de competenţă.

(2) Cînd două sau mai multe judecătorii administrative de circumscripţie se

declară competente să judece aceeaşi cauză sau cînd, prin încheieri irevocabile, ele

îşi declară incompetenţa de a judeca aceeaşi cauză, conflictul de competenţă se

judecă de către Curtea Administrativă.

(3) Conflictul de competenţă dintre judecătoriuile administrative de

circumscripţie se soluţionează de către Curtea Administrativă.

6

(4) Conflictul de competenţă dintre judecătoriuile administrative de

circumscripţie şi Curtea Administrativă se soluţionează de către Colegiul de

contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.

(5) Conflictul de competenţă dintre judecătoriile de drept comun şi

judecătoriile administrative de circumscripţie se judecă de Curtea administrativă.

(6) Conflictul de competenţă dintre Curtea administrativă şi curtea de apel

de drept comun se judecă de către Colegiul de contencios administrativ al Curţii

Supreme de Justiţie.

(7) Instanţa care judecă conflictul de competenţă soluţionează, fără citarea

participanţilor la proces, conflictul dintre instanţe printr-o încheiere, care nu se

supune nici unei căi de atac.

(8) În cazul în care se constată că într-o pricină ce se judecă în instanţa de

contencios administrativ, una din pretenţii este de drept comun, cu excepţia

cazurilor cînd prin emiterea actului administrativ contestat s-a cauzat o pagubă

materială, instanţa de contencios administrativ emite o încheiere, fără drept de atac,

de separare a pretenţiei de drept comun şi de strămutare a acesteia în instanţa

competentă.

Articolul 219. Competenţa în caz de concurenţă a pretenţiilor

(1) În cazul în care mai multe pretenţii de contencios administrativ legate

între ele sînt de competenţa mai multor instanţe de acelaşi grad, pretenţiile urmează

a fi conexate şi examinate de instanţa sesizată mai întîi, iar dacă sînt de competenţa

unor instanţe de diferite grade, pretenţiile urmează a fi conexate şi examinate de

instanţa ierarhic superioară.

(2) Încheierea de conexare a pretenţiilor o emite instanţa judecătorească mai

întîi sesizată, şi nu se supune nici unei căi de atac.

Capitolul IV. Completul de judecată. Incompatibilităţi.

Articolul 220. Completul de judecată

(1) Cauzele de contencios administrativ se judecă în primă instanţă în

judecătorii şi în Curtea Administrativă de un singur judecător sau de un complet

din 3 judecători. Judecarea cauzei în complet din 3 judecători se soluţionează,

printr-o încheiere, de către completul de judecată din care face parte judecătorul-

raportor, la propunerea acestuia.

(2) În instanţa de recurs, cauzele se judecă de un complet format din 3

judecători.

Articolul 221. Soluţionarea colegială.

(1) Toate problemele care apar la judecarea cauzei se soluţionează colegial

cu votul majorităţii judecătorilor. Nici un judecător nu are dreptul să se abţină de la

vot. Judecătorul-raportor votează primul, preşedintele şedinţei de judecată votează

ultimul. Judecătorii se bucură de drepturi egale în soluţionarea problemelor care

apar la examinarea cauzei şi adoptarea hotărîrii.

7

(2) Judecătorul care nu este de acord cu hotărîrea majorităţii, semnează

hotărîrea, dar este în drept să expună în scris opinie separată, care se anexează la

dosar. Opinia separată a judecătorului se anunţă, însă nu se citeşte în şedinţa de

judecată.

Articolul 222. Cazuri de incompatibilitate.

(1) Judecatorul care a pronuntat o hotarare în primă instanţă prin care s-a

solutionat cauza nu poate judeca aceeasi cauză în recurs şi nici dupa trimiterea spre

rejudecare.

(2) Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanţa de recurs nu

mai poate participa la judecarea ei în primă instanţă şi nici în instanţa de recurs.

(3)Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra încheierilor în

cazurile de scoatere a cererii de pe rol sau de încetare a procesului în temeiurile

prevăzute de prezentul Cod.

(4) De asemenea, nu poate lua parte la judecata cel care a participat în

calitate martor, expert, arbitru, procuror, avocat, executior judecătoresc sau

mediator in aceeasi cauza.

(5) Nu poate lua parte la judecată judecatorul care si-a exprimat anterior

poziţia in afara procesului judiciar cu privire la solutie in cauza pe care a fost

desemnat sa o judece.

Articolul 223. Alte cazuri de incompatibilitate

(1) Judecatorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca in urmatoarele

situatii:

a) cand exista imprejurari care fac justificata temerea ca el, sotul sau,

ascendentii ori descendentii lor sau afinii lor, dupa caz, au un interes in legatura cu

cauza care se judeca;

b) cand este sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul

ori reprezentantul unei parti;

c) cand sotul sau fostul sau sot este ruda ori afin pana la gradul al patrulea

inclusiv cu vreuna dintre parti;

d) daca el, sotul sau rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv ori afinii

lor, dupa caz, sunt parti intr-un proces care se judeca la instanta la care una dintre

parti este judecator;

e) daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;

f) daca atunci cand este investit cu solutionarea unei cai de atac, sotul sau o

ruda a sa pana la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror,

la judecarea aceleiasi pricini înaintea altei instanţe;

g) daca este sot sau ruda pana la gradul al patrulea inclusiv sau afin, dupa

caz, cu un alt membru al completului de judecata;

h) daca soţul, o rudă ori un afin al său pînă la gradul al patrulea inclusiv a

reprezentat sau asistat partea in aceeasi pricina inaintea altei instante;

i) dacă există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi

imparţialitatea sa.

8

(2) Dispozitiile alin.(1) privitoare la soţ se aplică si in cazul concubinilor.

(3) Recuzarea formulată cu rea credinţă sau în mod abuziv în scopul de a

tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii premeditate se

sancţionează de către instanţa care judecă recuzarea, cu amendă de pînă la 50

unităţi convenţionale.

Articolul 224. Abţinerea

(1) Judecatorul care stie că exista un motiv de incompatibilitate in privinta sa

este obligat să se abţină de la judecarea cauzei.

(2) Declaraţia de abţinere se face in scris de îndată ce judecatorul a cunoscut

existenta cazului de incompatibilitate.

Articolul 225. Recuzarea

(1) Judecatorul aflat intr-o situatie de incompatibilitate poate fi recuzat de

către părţi şi alţi participanţi la process inainte de inceperea dezbaterilor judiciare.

(2) Cand motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de

parte doar dupa inceperea dezbaterilor, aceasta trebuie sa solicite recuzarea de

indata ce acestea îi sunt cunoscute.

Articolul 226. Cererea de recuzare. Conditii

(1) Poate fi recuzat numai judecatorul care face parte din completul de

judecată care judecă cauza.

(2) Cererea de recuzare se face in scris, cu invocarea motivelor de

incompatibilitate pentru fiecare judecator in parte şi anexarea probelor pe care se

întemeiază cererea.

(3) Este inadmisibila cererea in care se invoca alte motive decât cele

prevazute la art. 218 si 219.

(4) Sunt, de asemenea, inadmisibile cerereile de recuzare înaintate

judecătorilor care nu sînt implicaţi în judecrea cauzei, recuzarea îndreptată

completului ce judecă cererea de recuzare, precum si cererea indreptata impotriva

aceluiasi judecator pentru acelasi motiv de incompatibilitate.

(5) Nerespectarea conditiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea

cererii de recuzare. In acest caz, inadmisibilitatea se constata de completul in fata

caruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecatorului recuzat.

Articolul 227. Constituirea completului de judecată pentru examinarea

cererii de abţinere sau recuzare.

(1) Abtinerea sau recuzarea se solutioneaza de un alt complet al instantei

respective, desemnat de către preşedintele instanţei, din componenţa caruia nu

poate face parte judecatorul recuzat sau care a declarat că se abţine.

(2) Dacă din cauza abţinerii sau recuzarii, nu se poate constitui completul de

judecată, cererea de recuzare sau abţinere se judecă de instanţa ierarhic superioară.

9

Articolul 228. Procedura de soluţionare a abţinerii şi recuzării

(1) Abţinerea sau cererea de recuzare se examinează de instanţa sesizată cu

acţiunea. Instanţa audiază persoana a cărei recuzare se solicită, dacă aceasta

doreşte să dea explicaţii şi ascultă opinia participanţilor la proces. Judecătorul

recuzat se va expune în scris asupra temeiului recuzarii.

(2) În cazul în care s-au formulat la acelaşi termen sau concomitent cereri de

recuzare si de abţinere pentru motive diferite, acestea vor fi judecate impreună.

(3) În cazul în care recuzarea este înaintată şi altor judecători ce nu fac parte

din compltul de judecată, în privinţa acestora cererea va fi declarată inadmisibilă

de către completul de judecată ce judecă recuzarea

(4) Recuzarea judecătorului se hotărăşte, de îndată, de un alt judecător, de un

alt complet de judecată sau de instanţa ierarhic superioară. Judecătorii care au făcut

parte din completul de judecată şi cărora nu le-au fost înaintate recuzări pot fi

incluşi în noul complet pentru soluţionarea recuzării.

(5) Recuzarea expertului, specialistului, interpretului şi grefierului se

examinează de instanţa care judecă pricina.

(6) Instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere

motivată, care nu se supune nici unei căi de atac, decît odată cu fondul hotărîrii sau

al deciziei.

(7) Declaraţia de abtinere şi cererea de recuzare urmează a fi examinate

concomitent, instanţa urmînd a se expune în privinţa ambelor.

(8) In cazul in care declaratia de abtinere se respinge, prin aceeasi incheiere

instanta se va pronunta si asupra cererii de recuzare.

(9) Pana la solutionarea declaratiei de abtinere şi a cererii de recuzare nu se

va face niciun act de procedura in cauza. Formularea cererii de abţinere sau de

recuzare nu determina suspendarea procesului de judecată.

Articolul 229. Efectele admiterii cererii de recuzare

(1) Dacă cererea de recuzare a fost admisă de instanţa sesizată, cauza se

repartizează în modul stabilit unui alt judecător sau unui alt complet de judecători

al acestei instanţe. În cazul neadmiterii cererii, cauza se examinează de judecătorii

desemnaţi.

(2) Dacă instanţa superioară învestită cu dreptul de a examina cereri de

recuzare în cazurile prevăzute de art.224 alin.(3) găseşte că cererea de recuzare

este întemeiată, va dispune trimiterea pricinii la o instanţă de acelaşi grad, iar în

cazul imposibilităţii o va expedia spre examinare instanţei ierarhic superioare spre

care se îndreaptă calea de atac respectivă.

(3) În cazul respingerii cererii, cauza se va restitui spre judecare instanţei

iniţiale.

(4) În încheierea prin care s-a admis recuzarea se precizează în ce măsură

actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie menţinute.

10

Articolul 230.Temeiurile de recuzare a expertului, specialistului,

interpretului şi a grefierului.

(1) Temeiurile de recuzare a judecătorului specificate la art.19 se extind şi

asupra expertului, specialistului, interpretului şi a grefierului.

(2) Expertul şi specialistul nu pot participa la judecarea cauzei în cazul în

care:

a) depind sau au depins, pe linie de serviciu ori pe o altă linie, de părţi sau de

alţi participanţi la proces, sau de reprezentanţii acestora;

b) au efectuat o revizie ale cărei materiale au servit drept temei pentru

intentarea procesului ori care sînt folosite la soluţionarea pricinii în cauză.

(3) Faptul participării expertului, specialistului, interpretului sau a

grefierului în aceeaşi calitate la judecarea anterioară a cauzei nu constituie temei

pentru recuzarea lor.

Capitolul V

PROBELE ŞI PROBAŢIUNEA

Articolul 231. Probele. (1) În calitate de probe în cauzele de contencios administrativ se admit

explicaţiile părţilor şi altor participanţilor la proces, depoziţiile martorilor,

înscrisurile, probe materiale, înregistrări audio-video şi concluziile experţilor.

(2) Probele obţinute cu încălcarea legii nu au putere de probaţiune şi nu pot fi

puse de instanţă în temeiul hotărîrii.

Articolul 232. Obligaţia probaţiunii în instanţa de contencios

administrativ. (1) În cauzele de contencios administrativ, obligaţia probaţiunii îi revine

pîrîtului, cu excepţia materiei de despăgubire, unde fiecare parte trebuie să

dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor

sale.

(2) Partea care nu a exercitat pe deplin obligaţia de a dovedi anumite fapte

este în drept să înainteze instanţei judecătoreşti un demers prin care solicită

audierea părţii adverse în privinţa acestor fapte dacă solicitarea nu se referă la

circumstanţele pe care instanţa le consideră dovedite.

(3) Circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei sînt

determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi

obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de

drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate.

(4) În cazul nerespectării prevederilor legii privind legalizarea probelor ori al

pierderii unui document autentic, efectul defavorabil al nedovedirii afirmaţiilor

referitoare la circumstanţele de fapt ale cauzei va cădea asupra părţii sau altui

participant la proces care a avut posibilitatea şi care trebuia să se asigure pînă la

judecată cu probă veridică fără a suscita îndoieli.

(5) Instanţa judecătorească (judecătorul) este în drept să propună părţilor şi

altor participanţi la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare şi să

11

dovedească faptele ce constituie obiectul probaţiunii pentru a se convinge de

veridicitatea lor.

Articolul 233. Prezentarea şi reclamarea probelor .

(1) Probele se adună şi se prezintă de către părţi şi de alţi participanţi la

proces. Dacă în procesul de adunare a probelor apar dificultăţi, instanţa poate

contribui, la solicitarea părţilor şi altor participanţi la proces, la adunarea şi

prezentarea probelor necesare.

(2) În cererea de reclamare a probei trebuie să fie specificate proba şi

circumstanţele care ar putea fi confirmate sau infirmate prin acea probă, cauzele ce

împiedică dobîndirea probei, locul aflării ei. Instanţa judecătorească (judecătorul)

poate elibera, după caz, la cererea părţilor sau a altor participanţi la proces, un

demers pentru obţinerea probei. Persoana care deţine proba reclamată o trimite

nemijlocit în judecată sau o înmînează persoanei care deţine demersul pentru a o

prezenta în judecată.

(3) Persoanele care nu deţin probele de rigoare sau nu au posibilitatea de a le

prezenta în termenul stabilit de judecată sînt obligate să comunice instanţei faptul

în decursul a 5 zile de la data primirii cererii acesteia, indicînd motivele

neprezentării. În caz de neînştiinţare, precum şi de declarare de către instanţă a

neîndeplinirii cererii de a se prezenta probe ca fiind neîntemeiată, persoanele

vinovate care nu sînt participanţi la proces se sancţionează cu amendă de pînă la 10

unităţi convenţionale. Aplicarea amenzii nu scuteşte persoanele care deţin proba

reclamată de obligaţia prezentării ei în instanţă.

Articolul 234. Administrarea înscrisurilor şi probelor materiale la locul

lor de păstrare sau aflare.

(1) Instanţa judecătorească poate administra înscrisurile şi probele materiale

la locul de păstrare sau de aflare dacă prezentarea lor în judecată este imposibilă

sau dificilă.

(2) Instanţa judecătorească (judecătorul) pronunţă o încheiere privind locul,

data şi ora cercetării la faţa locului a probelor şi înştiinţează persoanele interesate

în soluţionarea pricinii. Neprezentarea lor însă nu împiedică administrarea

probelor. La faţa locului pot fi chemaţi, după caz, martorii, interpreţii, specialiştii şi

experţii. Specialiştii pot efectua măsurări, fotografieri, filmări, înregistrări audio şi

video, pot elabora planuri, scheme şi pot face alte acte necesare.

(3) Privitor la administrarea probelor la faţa locului se întocmeşte un proces-

verbal.

Articolul 235. Pertinenţa probelor.

Instanţa judecătorească reţine spre examinare şi cercetare numai probele

pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la

existenţa sau inexistenţa de circumstanţe, importante pentru soluţionarea justă a

cazului.

12

Articolul 236. Admisibilitatea probelor.

(1) Circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite

mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante.

(2) Admisibilitatea probelor se determină în conformitate cu legea în vigoare

la momentul eliberării lor.

(3) Se consideră inadmisibile probele obţinute cu încălcarea prevederilor legii,

cum ar fi inducerea în eroare a participantului la proces, încheierea actului de către

o persoană neîmputernicită, încheierea defectuoasă a actului procedural, alte

acţiuni ilegale.

(4) Se consideră inadmisibile probele ce nu au fost prezentate de participanţii

la proces pînă la data stabilită de judecător.

Articolul 237. Temeiurile degrevării de probaţiune.

(1) Faptele pe care instanţa le-a declarat unanim cunoscute (faptele de

notorietate publică) nu se cer a fi dovedite.

(2) Faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o cauză

de contencios administrativ sau într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă

de drept comun sau în instanţă specializată, sînt obligatorii pentru instanţa care

judecă cauza şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la

judecarea unei alte cauze de contencios administrativ, la care participă aceleaşi

persoane.

(3) Faptele invocate de una din parţi nu trebuie dovedite în măsura în care

cealaltă parte nu le-a negat.

Articolul 238. Asigurarea probelor. (1) Participanţii la proces interesaţi să prevină dispariţia ori imposibilitatea

administrării în viitor a unei probe utile pentru dovedirea pretenţiilor pot cere

instanţei de contencios administrativ asigurarea probei. Asigurarea se face prin

audierea martorului, efectuarea expertizei, cercetarea la faţa locului şi prin alte

modalităţi.

(2) Încheierea de admitere a asigurării probelor poate fi atacată odată cu

fondul, iar cea de respingere a cererii poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile

de la pronunţare, dacă s-a emis cu citarea participanţilor la proces, sau de la

comunicare, dacă s-a emis fără citarea lor. Depunerea recursului nu suspendă

executarea măsurilor de asigurare.

Articolul 239. Cererea de asigurare a probelor.

(1) Cererea de asigurare a probelor se depune la instanţa care judecă cauza

sau, după caz, la executorul judecătoresc ori la notarul de la locul îndeplinirii

actelor de procedură în vederea asigurării probelor.

(2) În cererea de asigurare a probelor se indică esenţa pricinii, datele părţilor,

inclusiv domiciliul ori sediul lor, probele a căror asigurare se cere, faptele ce

urmează a fi confirmate sau infirmate prin aceste probe, motivul solicitării

13

asigurării probelor. Asupra cererii de asigurare a probelor instanţa emite o

încheiere.

(3) Încheierea de respingere a cererii de asigurare a probelor poate fi atacată

cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a emis cu citarea

participanţilor la proces, sau de la comunicare, dacă s-a emis fără citarea lor.

Încheierea emisă în timpul judecării pricinii nu poate fi atacată decît o dată cu

fondul.

Articolul 240. Procedura de asigurare a probelor.

(1) Asigurarea probelor se efectuează de către judecător conform prevederilor

prezentului cod privind cercetarea probei. Persoana interesată, alţi participanţi la

proces se înştiinţează despre locul, data şi ora asigurării probei. Neprezentarea lor

însă nu împiedică luarea măsurilor de asigurare a probei. În cazul pericolului de

întîrziere, instanţa examinează cererea de asigurare a probei de îndată, fără citarea

părţilor. În astfel de cazuri, încheierea de asigurare se comunică părţilor şi altor

persoane interesate.

(2) Încheierea, procesele-verbale şi toate probele adunate în cadrul asigurării

lor se trimit instanţei care judecă cauza, înştiinţînd despre aceasta participanţii la

proces.

Articolul 241. Aprecierea probelor. (1) Instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere,

bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a

tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de

lege.

(2) Nici un fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă

prestabilită fără aprecierea lor.

(3) Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa,

admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura

lor reciprocă şi suficienţa pentru soluţionarea pricinii.

(4) Ca rezultat al aprecierii probelor, instanţa judecătorească este obligată să

reflecte în hotărîre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe şi

respingerea altor probe, precum şi argumentarea preferinţei unor probe faţă de

altele.

(5) Proba este declarată ca fiind veridică dacă instanţa constată prin cercetare

şi comparare cu alte probe că datele pe care le conţine corespund realităţii.

Capitolul VI. Participanţii la proces. Drepturile şi obligaţiile procesuale.

Articolul 242. Participanţii la proces

(1)Participanţi la proces sînt:

a)părţile;

b)intervenienţii, persoanele a căror drepturi sau interese se ating, indiferent

de faptul dacă au fost sau nu indicaţi în cererea de chemare în judecată;

14

(2) În cazul în care intervenientul nu este indicat în cererea de chemare în

judecatî, însă din circumstanţele cauzei instanţa constată că hotărîrea adoptată ar

putea atinge drepturile sau interesele acestuia, va dispune înştiinţarea din oficiu a

acestuia pentru a le fi oferită posibilitatea de a-şi apăra interesele.

Articolul 243. Capacitatea procesuala de folosinta (1) Poate fi parte in judecata orice persoana care are folosinta drepturilor

civile.

(2) Pot fi parte în proces asociaţiile, societăţile şi alte entităţi fără

personalitate juridică constituite potrivit legii, dacă dispun de organele sale de

conducere.

(3) Lipsa capacitatii procesuale de folosinta poate fi invocata in orice fază a

procesului. Actele de procedura indeplinite de cel care nu are capacitate de

folosinta sunt lovite de nulitate absoluta.

Articolul 244.Capacitatea procesuală de exerciţiu

(1) Cel care are calitatea de parte isi poate exercita drepturile procedurale in

nume propriu sau prin reprezentant.

(2) Partea care nu are exercitiul drepturilor procedurale nu poate sta in

judecata decat daca este reprezentata, asistata ori autorizata in conditiile prevazute

de legile sau, dupa caz, de statutele care ii reglementeaza capacitatea ori modul de

organizare.

(3) Lipsa capacitatii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată

in orice fază a procesului.

(4) Actele de procedură indeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor

procedurale sunt anulabile. Reprezentantul acestuia va putea însă confirma toate

sau numai o parte din aceste acte.

(5) Cand instanta constata ca actul de procedura a fost indeplinit de o parte

lipsita de capacitate de exercitiu va acorda un termen pentru confirmarea lui. Daca

actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui.

(6) Dispozitiile alin. (5) se aplica in mod corespunzator si persoanelor cu

capacitate de exercitiu restransa.

Articolul 245. Drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces (1) Participanţii la proces sînt în drept să solicite recuzări, să prezinte probe

şi să participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanţi la proces,

martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea

instanţei explicaţii orale şi scrise, să expună argumente şi considerente asupra

problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecţii împotriva

demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi, să atace actele

judiciare şi să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de prezentul Cod.

Participanţii pot înceta procesul prin tranzacţie.

(2) În afară de drepturile specificate la alineatul (1), părţile dispun de

drepturi speciale:

15

Reclamantul este în drept să modifice temeiul sau obiectul acţiunii, să

mărească ori să reducă cuantumul pretenţiilor în acţiune, ori să renunţe la acţiune.

Pîrîtul este în drept să recunoască acţiunea.

(3) Nu se consideră modificare a acţiunii dacă are loc: extinderea sau

reducerea pretenţiilor în acţiune sau a pretenţiilor accesorii, solicitarea compensării

valorii obiectului pierdut sau pierit.

(4) Instanţa judecătorească nu este în drept să modifice din oficiu temeiul

sau obiectul acţiunii.

(5) Participanţii la proces se bucură de drepturi procesuale egale şi au

obligaţii procesuale egale, cu unele excepţii stabilite de lege în dependenţă de

poziţia pe care o ocupă în proces.

(6) Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de

drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării

obligaţiilor procedurale, participantul la proces poate fi obligat de către instanţă, la

cererea părţii interesate, la plata unei despăgubiri.

Articolul 246. Părţile în procesul de contencios administrativ

(1) Parte în proces sînt reclamanţii şi pîrîţii.

(2) Reclamanţi sînt subiecţii cu drept de sesizare în contenciosul

administrativ, după cum urmează:

a) persoana, inclusiv judecătorul, procurorul,funcţionarul public, militarul,

persoana cu statut militar, care se consideră vătămată într-un drept al său,

recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau

prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitor la un drept pretins;

b) Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat,

preşedintele raionului şi primarul;

d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept

al său, atacă actele administrative;

e) instanţele de drept comun şi cele specializate, în cazul ridicării excepţiei

de ilegalitate;

f) asociaţiile, societăţile şi alte entităţi fără personalitate juridică constituite

potrivit legii, dacă dispun de organele sale de conducere.

f) alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(3)Pîrîţi sînt:

a) autorităţile publice şi instituţiile publice organizate la nivel central;

b) autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale de specialitate,

inclusiv cele autonome;

c) autorităţile administraţiei publice din sate (comune), oraşe, raioane,

municipii, inclusiv serviciile publice descentralizate şi desconcentrate;

d) Adunarea Populară, Comitetul executiv şi Guvernatorul UTA Găgăuzia;

e) persoanele de drept privat care prestează servicii de interes public.

16

Articolul 247. Obligaţia autorităţilor publice de prezentare a dosarului

administrativ.

Autorităţile publice sînt obligate să prezinte, la solicitarea instanţei, dosarul

administrativ şi alte probe relevante, inclusiv documente electronicie.

Aticolul 248. Accesul la dosar.

(1) Participanţii la proces sînt în drept să ia cunoştinţă de materialele

dosarului, inclusiv cu dosarul administrativ prezentat la solicitarea instanţei şi, din

cont propriu, să facă copii suplimentare de pe ele.

(2) Participanţii la proces nu sînt în drept să ia cunoştinţî cu proiectele

hotărîrilor, deciziilor, precum şi cu documentele procesuale, care urmează a fi

redactate.

Articolul 249. Coparticiparea procesuală obligatorie

(1) O acţiune poate fi intentată în comun de mai mulţi reclamanţi sau

împotriva mai multor pîrîţi.

(2) Coparticiparea procesuală se admite dacă:

a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai

multor reclamanţi sau pîrîţi, ce decurg din acelaşi act administrativ;

b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor şi pîrîţilor decurg din aceleaşi

temeiuri de fapt sau de drept;

c) drepturile şi obligaţiile ce formează obiectul litigiului sînt de aceeaşi

natură.

(3) Fiecare reclamant sau pîrît participă în proces independent faţă de

cealaltă parte. Coparticipanţii pot încredinţa susţinerea procesului unui sau mai

multor coparticipanţi.

(4) Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea persoanei

interesate de a fi admisă în proces în calitate de coparticipant poate fi atacată cu

recurs.

Articolul 250. Coparticiparea facultativă

(1) Pentru judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa judecătorească este în

drept să admită examinarea concomitentă a mai multor pretenţii înaintate de mai

mulţi reclamanţi către acelaşi pîrît ori de un reclamant către mai mulţi pîrîţi, ori de

mai mulţi reclamanţi împotriva mai multor pîrîţi (inclusiv în cazul cînd fiecare

pretenţie poate fi examinată şi executată de sine stătător), cînd ele se află în

conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile

înaintate sau probele comune şi cînd există posibilitatea examinării lor în aceeaşi

procedură şi de aceeaşi instanţă.

(2) Încheierea judecătorească prin care s-a permis ori s-a respins cererea de

admitere a coparticipării facultative nu se supune recursului.

17

Articolul 251. Intervenţia

(1) Orice persoană interesată poate interveni într-un proces intentat, pînă la

începerea dezbaterii cauzei în fond în primă instanţă, dacă hotărîrea adoptată ar

putea să influenţeze drepturile sau obligaţiile lui.

(2) Intervenientul poate fi introdus în proces la cererea uneia dintre părţi sau

din oficiu.

(3) Încheierea privind respingerea cererii de intervenţie poate fi contestată

odată cu fondul de către părţile în proces.

(4) Neatragerea în proces a intervenientului nu-l lipseşte de dreptul, după

caz, de a înainta o acţiune separată.

Articolul 252. Drepturile şi obligaţiile procedurale ale intervenientului

(1) Intervenientul are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se

alătură, cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, de a majora

sau reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de

a recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie, de a înainta acţiune

reconvenţională sau de a cere executarea silită a hotărîrii, încheierii sau deciziei

judecătoreşti.

(2)În caz de examinare a pricinii fără ca partea interesată să atragă în proces

intervenientul, faptele şi raporturile juridice stabilite prin hotărîre judecătorească

irevocabilă nu au efecte juridice la examinarea acţiunii de regres depuse împotriva

intervenientului, privind întinderea pagubei.

(3)Dacă partea pntru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat

la calea de atac exercitată, atunci intervenientul este lipsit de dreptul de exercita

calea de atac.

Articolul 253. Succesiunea în drepturile procedurale

(1) În cazul ieşirii uneia dintre părţi din raportul juridic litigios sau din

raportul stabilit prin hotărîre judecătorească (deces, reorganizare şi alte cazuri de

subrogare), instanţa permite înlocuirea părţii cu succesorul ei în drepturi.

Succesiunea în drepturi este posibilă în orice fază a procesului.

(2) Actele săvîrşite pînă la intrarea în proces a succesorului sînt obligatorii

lui în măsura în care ar fi fost obligatorii persoanei pe care succesorul în drepturi a

subrogat-o.

(3) Încheierea instanţei despre refuzul în admiterea succesorului poate fi

atacată cu recurs.

Articolul 254. Reprezentanţii legali

(1) Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor lipsite de

capacitatea de exerciţiu şi ale celor limitate în capacitatea de exerciţiu sînt apărate

în instanţă de către părinţi, înfietori, tutori sau curatori, de alte persoane cărora

acest drept le este acordat prin lege.

18

(2) Reprezentantul legal îndeplineşte în numele celui reprezentat toate actele

procedurale pe care acesta din urmă are dreptul să le exercite, cu excepţiile stabilite

de lege.

(3)Reprezentantul legal poate încredinţa unui avocat reprezentarea în

instanţă judecătorească. Reprezentantul legal poate fi chemat personal, după caz, în

judecată pentru a da explicaţii referitor la actele pe care le-a încheiat ori săvîrşit în

această calitate.

Articolul 255. Reprezentarea în instanţă judecătorească

(1) Părţile pot să-şi exercite drepturile procedurale personal sau prin avocat

ales sau numit din oficiu de către instanţa de judecată în cazurile prevăzute expres

de lege.

(2) Procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către

reprezentanţii lor, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege.

(3) Reprezentantul îşi confirmă împuternicirile prin documentele prezentate

în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu ori, după caz, prin actele de

constituire. În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi

reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile

legii.

Articolul 256. Limitele reprezentării în instanţa de judecată

(1) Avocatul ales sau numit din oficiu are dreptul de a exercita în numele

reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi

de a o depune în judecată, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune,

de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau

obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune

reconvenţională, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de

executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta hotărârea, drept

care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în mandatul special.

(2) Reprezentanţii autorităţilor competente, cu excepţia conducătorului,

au dreptul să săvărşească actele de dispoziţie prevăzute la aliniatul 1, doar în bază

de procură.

(3) Actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele

împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care

ele ar fi fost efectuate de ea însăşi. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei

părţii.

Articolul 257. Numirea din oficiu a reprezentantului

Instanţa de contencios administrativ este în drept să numească din oficiu un

reprezentant avocat în condiţiile Legii cu privire la asistenţa juridică garantată de

stat.

19

Articolul 258. Formularea împuternicirilor reprezentantului

(1) Împuternicirile reprezentantului trebuie să fie formulate într-o procură,

eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege.

(2) Procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura

administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de

constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii.

(3) Mandatul dat reprezentantului nu încetează prin decesul mandantului şi

nici prin survenirea incapabilităţii lui. Mandatul este valabil pînă la retragerea lui

de către moştenitori sau de către succesorii în drepturi.

(4) Reprezentantul legal depune în judecată actele ce atestă statutul şi

împuternicirile sale.

(5) Împuternicirile date avocatului se consemnează în mandatul eliberat în

condiţiile legii.

Articolul 259. Renunţarea la mandat sau revocarea mandatului

(1)Avocatul care renunţă la împuternicire trebuie să înştiinţeze atît

reprezentatul, cît şi instanţa cu cel puţin 5 zile înainte de data judecării cauzei.

(2)Avocatul nu poate renunţa la mandat în cursul termenului de exercitare a

căilor de atac.

(3)Avocatul numit din oficiu nu poate renunţa la mandat.

Capitolul VII. Alte persoane care contribuie la înfăptuirea justiţiei

administrative

Articolul 260. Grefierul

(1) Grefierul, sub conducerea judecătorului sau a preşedintelui

completului de judecată, îndeplineşte unele acte procedurale prin care contribuie la

pregătirea şi dezbaterea cauzei în şedinţa de judecată, înştiinţează participanţii la

proces despre locul, data şi ora dezbaterilor, verifică prezenţa lor în şedinţa de

judecată, clarifică motivele neprezentării lor şi le notifică judecătorului, întocmeşte

procesul-verbal al şedinţei, îndeplineşte alte indicaţii ale judecătorului în vederea

bunei organizări şi desfăşurări a şedinţei de judecată.

(2) Nici judecătorul, nici participanţii la proces nu sînt în drept să exercite

obligaţiile de grefier în şedinţa de judecată. În caz de necesitate, instanţa poate

înlocui din oficiu grefierul cu un alt grefier, pronunţînd o încheiere nesusceptibilă

de atac. Înlocuirea grefierului nu are ca efect reluarea procesului.

Articolul 261. Martorul

În calitate de martor în cauzele de contencios administrativ poate fi chemată

de către instanţa de jduecată, din oficiu sau la cererea participantului la

proces,orice persoană care nu are interes în proces şi căreia îi pot fi cunsocuite

circumstanţele, ce urmează a fi stabilite.

20

Articolul 262. Persoanele care nu pot fi audiate ca martori în judecată

Nu pot fi citaţi în judecată şi audiaţi în calitate de martori:

a) persoanele care, din cauza vîrstei fragede ori a handicapului lor fizic sau

mental, nu sînt în stare să înţeleagă just faptele şi să depună asupra lor mărturii

veridice;

b) slujitorii cultelor, medicii, avocaţii, notarii şi orice alte persoane pe care

legea le obligă să păstreze secretul informaţiei confidenţiale primite în legătură cu

activitatea de serviciu;

c) funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra datelor ce

constituie secret ocrotit de lege care le-au parvenit în această calitate, dacă nu au

fost degrevaţi, în modul stabilit, de obligaţia păstrării lui;

d) persoanele care, în virtutea funcţiei profesionale, au participat la

pregătirea, executarea sau răspîndirea publicaţiilor periodice, emisiunilor televizate

sau radiodifuzate referitor la personalitatea autorului, executorului sau

alcătuitorului de materiale ori documente, la informaţia parvenită de la aceştia în

legătură cu activitatea lor, dacă materialele şi documentele sînt destinate redacţiei;

e) judecătorii, referitor la problemele apărute în dezbaterea circumstanţelor

pricinii în camera de deliberare la pronunţarea hotărîrii.

Articolul 263. Dreptul la refuz de a depune mărturii (1) Sînt în drept să refuze de a face depoziţii în calitate de martor în

judecată:

a) soţul împotriva soţiei, soţia împotriva soţului, inclusiv cei divorţaţi, copiii,

inclusiv cei adoptaţi (înfiaţi), împotriva părinţilor, părinţii împotriva copiilor,

inclusiv celor adoptaţi (înfiaţi);

b) fraţii şi surorile unul împotriva altuia, buneii împotriva nepoţilor, nepoţii

împotriva buneilor;

c) logodnicii, concubinii unul împotriva altuia;

d) persoana ale cărei depoziţii pot cauza prejudicii materiale sau morale

martorului sau persoanelor cu care se află în relaţiile menţionate la lit.a), b) şi c);

e) persoana ale cărei depoziţii pot duce la compromiterea sau pot crea un

pericol de urmărire contravenţională sau penală lor sau persoanelor cu care se află

în relaţiile specificate la lit. a), b) şi c);

f) persoanele care nu pot depune mărturie fără a dezvălui secretul

profesional sau comercial;

g) deputaţii – referitor la datele care le-au devenit cunoscute în virtutea

îndeplinirii obligaţiilor de deputat;

h) avocaţii parlamentari, referitor la faptele care le-au devenit cunoscute în

exerciţiul împuternicirilor.

(2) Martorul care refuză a depune mărturii este obligat să declare în scris

refuzul pînă la depunerea mărturiilor, documentînd motivele refuzului. Instanţa

înştiinţează părţile despre refuzul martorului.

21

(3) Refuzul martorului de a depune mărturii expus oral în şedinţa de judecată

se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

(4) Dacă refuză să facă depoziţii fără a indica motivele sau dacă motivele

sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, martorul poate fi supus unei

amenzi de 10 unităţi convenţionale.

Articolul 264. Obligaţiile şi drepturile martorului

(1) Persoana citată în calitate de martor este obligată să se prezinte în faţa

instanţei judecătoreşti la data şi la ora stabilită şi să depună mărturii veridice.

Martorul citat care nu se poate prezenta în instanţă din cauză de sănătate, bătrîneţe,

invaliditate sau din alte motive pe care aceasta le consideră întemeiate, poate fi

audiat de instanţă la locul aflării sale.

(2) Pentru depoziţii false făcute cu bună ştiinţă, pentru refuzul sau

eschivarea, contrar legii, de a face depoziţii, martorul răspunde în conformitate cu

legislaţia penală.

(3) Martorului care nu se prezintă în şedinţă de judecată din motive pe care

instanţa le consideră neîntemeiate, i se aplică o amendă de pînă la 5 unităţi

convenţionale. Dacă nu se prezintă nici după cea de a doua citare, instanţa are

dreptul să dispună aducerea lui forţată în judecată şi aplicarea unei amenzi repetate

de pînă la 10 unităţi convenţionale.

(4) Martorul are dreptul la restituirea cheltuielilor suportate în legătură cu

citarea sa în judecată şi la o compensaţie pentru sustragere de la ocupaţiile sale

obişnuite, al cărei cuantum se determină în modul stabilit de lege.

Articolul 265. Expertul

(1) Expert este persoana care dispune de cunoştinţe speciale şi cărei, în

ordinea prevăzută de prezentul Cod, i se încredinţează să facă anumite concluzii în

problemele care au apărut în cadrul examinării cauzei şi necesită cunoştinţe

speciale în domeniu.

(2) În calitate de expert poate fi atrasă persoana care corespunde

cerinţelor stabilite de legea privind expertiza judiciară.

(3) Pentru depunerea cu bună ştiinţă a concluziilor false în raportul de

expertiză, expertul răspunde în conformitate cu legislaţia penală.

Articolul 266. Drepturile şi obligaţiile expertului

(1) Expertul este în drept să ia cunoştinţă de materialele din dosar referitoare

la obiectul expertizei, să solicite instanţei printr-un demers punerea la dispoziţie de

materiale suplimentare necesare elaborării raportului de expertiză, să participe în

şedinţă de judecată şi, cu permisiunea instanţei, să pună participanţilor la proces

întrebări referitor la obiectul expertizei, să ia cunoştinţă de partea respectivă a

procesului-verbal şi să facă observaţii asupra caracterului exhaustiv şi corect al

consemnării acţiunilor şi explicaţiilor sale, să demonstreze în raportul de expertiză

importanţa, pentru soluţionarea pricinii, a circumstanţelor constatate din iniţiativă

proprie, să depună raportul şi să dea explicaţii în limba maternă ori în limba pe

22

care o cunoaşte, să se folosească gratuit de serviciile traducătorului, să înainteze

plîngeri împotriva acţiunilor instanţei care îi ştirbesc drepturile în efectuarea

expertizei, să se abţină de a da raport dacă problemele depăşesc sfera cunoştinţelor

sale speciale sau dacă materialele puse la dispoziţia sa sînt insuficiente, să i se

compenseze cheltuielile de efectuare a expertizei şi să primească onorariul pentru

lucrul efectuat dacă expertiza nu intră în sfera obligaţiilor de serviciu în instituţie

de stat.

(2) Expertul este în drept să asiste, cu permisiunea instanţei de judecată, la

efectuarea acţiunilor de procedură şi să înainteze demersuri referotor la obiectul

expertizei.

(3) Expertul este obligat să efectueze cercetări complete şi, în baza lor, să

prezinte concluzii întemeiate şi obiective, să prezinte explicaţii în faţa instanţei

judecătoreşti ori de cîte ori i se va cere. În cazul refuzului nejustificat de a efectua

expertiza, în care este obligat să o efectueze, neprezentării nejustificate a

raportului de expertiză sau a neprezentării materialelor din dosar ori altor materiale

utilizate, cheltuielile suportate de persoanele interesate vor fi puse în sarcina

expertului. Concomitent, acestuia i se poate aplica amendă de 15 unităţi

convenţionale. În cazul neîndeplinirii obligaţiilor, sancţiunea va fi aplicată repetat.

Articolul 267. Specialistul.

(1) La cercetarea înscrisurilor sau a probelor materiale, la audierea şi

vizionarea înregistrărilor audio-video, la dispunerea unei expertize, la audierea

martorilor, la adoptarea de măsuri privind asigurarea probelor, instanţa

judecătorească, printr-o încheiere, poate atrage, din oficiu sau la cererea oricărui

participant la proces, specialişti în domeniul respectiv pentru consultaţii, explicaţii

şi ajutor tehnic (la fotografieri, la elaborare de planuri şi scheme, la selectare de

probe (modele) pentru expertiză, la evaluare de bunuri etc.).

(2) Persoana citată în calitate de specialist este obligată să se prezinte în

instanţă, să răspundă la întrebări, să dea în scris sau verbal consultaţii şi explicaţii,

să-i acorde asistenţă tehnică, după caz.

(3) Specialistul dă în judecată explicaţii scrise sau verbale, în funcţie de

cunoştinţele profesionale şi de genul activităţii sale, fără a efectua investigaţii

speciale.

(4) Consultaţiei şi explicaţiei scrise a specialistului li se dă citire în şedinţă

de judecată. Ele se anexează la dosar. Consultaţia şi explicaţia verbală a

specialistului se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

(5) Pentru clarificarea şi completarea consultaţiei, specialistului i se pot

adresa întrebări. Prima care adresează întrebări este persoana la a cărei cerere

specialistul este antrenat în proces, precum şi reprezentantul ei, urmează ceilalţi

participanţi la proces şi reprezentanţii lor. Dacă specialistul a fost antrenat în

proces din oficiul instanţei, primii care îi adresează întrebări sînt reclamantul şi

reprezentantul lui. Judecătorii au dreptul să adreseze întrebări specialistului în orice

moment al audierii lui.

23

(6). Nu se admite consultaţia specialistului în probleme de aplicare a

legislaţiei.

Aricolul 268. Traducătorul şi interpretul.

(1) Traducător şi interpret poate fi persoana care posedă liber limba de

desfăşurare a procesului de judecată şi o altă limbă, care se impune a fi necesară

pentru traducerea verbală sau scrisă, precum ţi persoana care posedă tehnica de

comunicare cu surzii, muţii şi surdo-muţii.

(2) Traducătorul şi interpretul este admis în proces de către instanţa de

judecată, la cererea participantului la process sau din oficiu.

(3) Interpretul poate să renunţe de a participa în process, dacă nu posedă

limba în măsura necesară pentru a asigura traducerea.

(4) Interpretul este obligat să se prezinte în şedinţa de judecată şi să

efectueze traducerea deplină şi corectă.

(5) Interpretul şi traducătorul răspund, în condiţiile legii, pentru

veridicitatea traducerilor orale şi scrise.

Capitolul VII. Acţiunea de contencios administrativ

Articolul 269. Obiectul acţiunii de contencios adminsitrativ

(1) Obiectul acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie: anularea

totală sau parţială actului administrativ; obligarea autorităţii publice la

emiterea/adoptarea unui act administrativ; obligarea autorităţii publice la

soluţionarea petiţiei; obligarea autorităţii publice pentru prejudiiul cauzat;

obligarea autorităţii publice la plata unor despăgubiri pentru întîrziere în

executarea hotărîrii judecătoreşti de contencios administrativ;

(2) Obiectul acţiunii în temeiul interesului public, respectiv a autorităţilor

publice cu legitimare procesuală specială poate viza: anularea totală sau parţială,

respectiv, obligarea la modificarea actului administrativ; obligarea autorităţii

publice la emiterea / adoptarea unui act administrativ, la care este obligată potrivit

competenţelor legale; obligarea autorităţii publice la exercitarea competenţelor

legale prin operaţiuni administrative; obligarea autorităţii publice la plata unor

amenzi pentru întîrzierea executării hotărîrii de contencios administrativ;

(3) Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze

litigiile care apar în fazele premărgătoare încheierii unui contract administrativ,

precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi

încetarea contractului administrativ. La soluţionarea acestor litigii se va avea în

veder regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului

priorităţii interesului public.

Articolul 270. Felurile acţiunilor de contencios administartiv

În ordinea contenciosului administrativ pot fi înaintate următoarele feluri de

acţiuni:

24

a) acţiuni de plină jurisdicţie;

b) acţiuni în anulare.

Articolul 271. Sesizarea instanţei de contencios administrativ

(1) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de

lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea

prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în

drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru

restabilirea dreptului şi repararea prejudiciului cauzat.

(2) Acţiunea poate fi înaintată nemijlocit instanţei de contencios

administrativ în cazurile expres prevăzute de lege şi în cazurile în care persoana se

consideră vătămată într-un drept al său prin nesoluţionarea în termen legal ori prin

respingerea cererii prealabile privind recunoaşterea dreptului pretins şi repararea

prejudiciului.

Articolul 272. Condiţiile de exercitare a acţiunii de contencios

administrativ

Orice cerere poate fi formulata si suţstinuta numai daca autorul acesteia:

a) poate participa in judecată, in condiţiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formuleaza o pretenţie;

d) justifică un interes.

Articolul 273. Cererile în instanţa de contencios administrativ

(1) Cererile in instanţa de contencios administrativ sunt principale,

accesorii, adiţionale şi incidentale.

(2) Cererea principală este cererea de chemare în judecată depusă iniţial de

către reclamant. Ea poate cuprinde atât capete de cereri principale, cât si capete de

cereri accesorii.

(3) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia

dată unui capăt de cerere principală.

(4) Constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică

pretenţiile sale anterioare.

(5) Cererile incidentale sunt cererile formulate in cadrul unui proces aflat in

curs de desfasurare.

Articolul 274. Termenele de adresare în instanţa de contencios

administrativ

(1) Cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau

recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în instanţa de contencios

administrativ în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest

termen curge de la:

a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului

prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia;

25

b) data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită

recunoaşterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege

pentru soluţionarea unei astfel de cereri;

c) data comunicării actului administrativ integral, în cazul în care legea nu

prevede procedura prealabilă.

(2) Termenul de 30 de zile specificat la alin. (1) este termen de prescripţie.

(3) Persoana care, din motive temeinic justificate, a omis termenul de

prescripţie poate fi repusă în termen în condiţiile art.art.269-278 din prezentul Cod.

(4) Cererile privind constatarea nulităţii absolute a actului administrativ şi

anularea actului administrativ cu caracter normativ, sînt imprescriptibile.

Articolul 275. Termenul de adresare pentru despăgubiri

(1)În cazul în care persoana vătămată într+un drept al său a cerut anularea

actului administrativ fără a cere şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru

cererea de despăgubiri curge de la data la care persoana în cauză a cunoscut sau

trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2)În cazul în care adjudecarea pagubei nu a fost solicitată concomitent cu

anularea actului administrativ, cererea de despăgubiri este adresată instanţei de

drept comun competente în termenul general de prescripţie, prevăzut de Codul

civil.

Articolul 276. Stabilirea termenilor

(1) Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanţă si reprezinta

intervalul de timp in care poate fi indeplinit un act de procedura sau in care este

interzis sa se indeplineasca un act de procedura.

(2) In cazurile prevazute de lege, termenul este reprezentat de data la care se

indeplineste un anumit act de procedura.

(3) In cazurile in care legea nu stabileste ea insasi termenele pentru

indeplinirea unor acte de procedura, fixarea lor se face de instanta. La fixarea

termenului, aceasta va tine seama si de natura urgenta a procesului.

Articolul 277. Calculul termenelor

(1) Termenele, în afara de cazul în care legea dispune altfel, se calculeaza

după cum urmează:

a) cand termenul se calculează pe zile, nu intra in calcul ziua de la care

incepe sa curga termenul, nici ziua cand acesta se implineste;

b) cand termenul se calculează pe saptamani, luni sau ani, el se implineste in

ziua corespunzatoare din ultima saptamana ori luna sau din ultimul an. Daca ultima

luna nu are zi corespunzatoare celei in care termenul a inceput sa curga, termenul

se implineste in ultima zi a acestei luni.

(2) Cand ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare, termenul se

prelungeste pana in prima zi lucratoare care urmeaza.

26

Articolul 278. Expirarea termenului

(1) Termenul care se calculează în zile, săptămîni, luni sau ani expiră la ora

24.00 a ultimei zile in care se poate indeplini actul de procedura.

(2) Cu toate acestea, daca este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă

sau intr-un alt loc, termenul va expira la ora la care activitatea inceteaza in acel loc

in mod legal.

(3) Actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul postal

inauntrul termenului prevazut de lege este socotit a fi facut in termen.

(4) Actul depus de partea interesată, inăuntrul termenului prevăzut de lege,

la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această

parte, este, de asemenea, considerat ca făcut in termen.

(5) In cazurile prevazute la alin. (3) si (4), recipisa oficiului postal, precum si

inregistrarea ori atestarea făcută, dupa caz, de unitatea militară sau de administraţia

locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de

către partea interesată.

Articolul 279. Curgerea termenului

(1) Termenele incep să curgă de la data comunicării actelor de procedură,

dacă legea nu dispune altfel.

(2) Se consideră că actul a fost comunicat părţii si in cazul in care aceasta a

primit sub semnatură copia de pe act, precum şi in cazul în care ea a cerut

comunicarea actului unei alte parţi.

(3) Termenul procedural nu incepe să curgă, iar dacă a inceput sa curgă mai

inainte, se intrerupe faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de

exerciţiu restrînsă, cît timp nu a fost desemnată o persoană care, dupa caz, sa îl

reprezinte sau sa îl asiste.

Articolul 280. Suspendarea curgerii termenului de procedură

(1) Curgerea termenului de procedură se suspendă odată cu suspendarea

procesului.

(2) Din ziua redeschiderii procesului, termenul de procedură suspendat

continuă să curgă.

Articolul 281. Prelungirea termenului de procedură

La cererea participanţilor la proces, instanţa judecătorească (judecătorul)

poate prelungi termenul judecătoresc de procedură.

Articolul 282. Repunerea in termen

(1) Partea care a pierdut un termen procedural prevăzut de lege, va fi repusă

in termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic

justificate.

27

(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea şi-a

exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 15 de zile, calculat

din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care

justifică depăşirea termenului de procedură.

(3) În privinţa admiterii sau respingerii cererii de repunere în termen,

instanţa se va expune prin hotărîre. Cererea de repunere în termen va fi rezolvată

de instanţa competentă sa soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat in

termen.

(4) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care

efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată.

Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea

lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen.

(5) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc

imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură

care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate

documentele respective etc.).

(6) Hotîrărea judecătorescă prin care este respinsă cererea de repunere în

termen poate fi atacatîă cu recurs.

(7) Cererea de repunere în termen se examinează odată cu fondul cauzei.

Articolul 283. Forma şi conţinutul cererii de chemare în instanţa de

contencios administrativ

(1) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de

lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea

prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în

drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru

restabilirea dreptului şi repararea prejudiciului cauzat.

(2) În cererea de chemare în instnaţa de contencios administrativ se indică:

a) instanţa căreia îi este adresată;

b) numele sau denumirea reclamantului, domiciliul ori sediul lui; dacă

reclamantul este o persoană juridică, datele bancare, codul fiscal, numele

reprezentantului şi adresa lui, în cazul în care cererea se depune de reprezentant;

c) numele sau denumirea autorităţii publice sau funcţionarului public, sediul

sau domiciliul lui;

d) esenţa încălcării drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale

reclamantului;

e) circumstanţele de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază

cerinţele, demonstrarea probelor care confirmă circumstanţele;

f) pretenţiile reclamantului către pîrît;

g) valoarea prejudiului material sau moral cauzat;

h)date despre respectarea procedurii prealabile, dacă legera nu prevede

altfel;

i) documentele anexate la cerere.

28

(3) Cererea de chemare în judecată poate cuprinde şi alte date, importante

pentru soluţionarea cauzei, precum şi demersurile reclamantului.

(4) Reclamantul poate formula în cererea de chemare îninstanţa de

contencios administrativ mai multe pretenţii, conexe prin temeiurile apariţiei sau

prin probe.

(5) Cererea se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui împuternicit

în modul stabilit.

(6) Cererea de chemare în instanţa de contencios administrativ sau cererea

de exercitare a căii de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire

incorectă.

(7) Cererea de chemare în judecată se depune în limba de stat, în formă

dactilografiată.

Articolul 284. Actele care se anexează la cererea de chemare în instanţa

de contencios administrativ (1) La cererea de chemare în instanţa de contencios administrativ se

anexează:

a) copiile de pe cerere şi de pe înscrisuri, certificate în modul stabilit, într-un

număr egal cu numărul de pîrîţi şi de intervenienţi, dacă ei nu dispun de aceste

acte, plus un set de înscrisuri pentru instanţă. Dacă înscrisurile sînt făcute într-o

limbă străină, instanţa va dispune prezentarea traducerii lor în modul stabilit de

lege;

b) documentele care certifică circumstanţele pe care reclamantul îşi

întemeiază pretenţiile şi copiile de pe aceste documente, dacă dispune de ele;

(c) procura sau un alt document ce legalizează împuternicirile

reprezentantului.

(2) Reclamantul va depune, o dată cu cererea de chemare în instanţa de

contencios administrativ, copia cererii prealabile cu dovada expedierii sau primirii

acesteia de către organul respectiv, actul administrativ contestat ori, după caz,

răspunsul autorităţii publice sau avizul de respingere a cererii prealabile.

(3) La cererea de chemare în instanaţa de contencios administrativ,

reclamantul poate anexa şi alte documente şi demersuri.

Articolul 285. Repartizarea cererii de chemare în instanţa de contencios

administrativ (1) Cererea parvenită în instanţa de contencios administrativ, se repartizează

în termen de o zi judecătorului raportor, în mod aleatoriu, prin intermediul

Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor.

(2) Derogarea de la distribuirea aleatorie poate avea loc numai în cazul în

care şeful secretariatului, din motive justificate, pe care le menţionează în

Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, constată imposibilitatea

judecătorului sau a completului de judecată de a examina cauza respectivă. În

aceste circumstanţe şeful secretariatului, va distribui cererea în mod repetat prin

29

intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, unui alt judecător, sau

după caz, unui alt complet de judecată.

Articolul 286. Procedura primirii cererii de chemare în instanţa de

contencios administrativ (1) După primirea cererii de chemare în judecată, judecătorul verifică

dacă:

a ) reclamantul dispune de capacitate procesuală administrativă de

exerciţiu;

c) cererea de chemare în judecată întruneşte exigenţele prevăzute de

prezentul Cod;

d) cererea urmează a fi examinată în ordinea procedurii contenciosului

administrativ;

e) cererea de chemare în judecată este de competenţa instanţei sesisate;

f) nu există alte temeiuri, prevăzute de prezentul cod, pentru restituirea sai

refuzul în primirea cererii.

(2) Judecătorul dispune intentarea procesului administrativ în baza cererii de

chemare în judecată, dacă nu există temeiuri pentru restituirea cererii sau pentru

refuzul în primirea cererii.

(3) Printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, judecătorul soluţionează, în

decurs de 2 zile,de la repartizare, dacă legea nu dispune altfel, chestiunile privind

intentarea, stabilirea unui termen pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de

chemare în judecată sau de refuz în primirea cererii.

(4) Înheierea de intentare a dosarului conţine:

a) denumirea instanţei administrative;

b) numele şi prenuimelşe judecătorului;

c) numărul dosarului;

d) numele persoanei care a înainatat acţiunea şi numele persoanei împotriva

cpreia este înaintată acţiunea de contencios administrativ;

e) conţinutul pretenţiilor;

f) propunerea privind înaintarea referinţei şi prezentarea probelor de cître

pîtît în termenul stabilit.

(3) Când lichidarea imediată a neajunsurilor nu este posibilă, cererea se

consemnează în registrul de intrare a documentelor, iar reclamantului i se va

acorda un termen pentru a aduce cererea în conformitate cu art. din prezentul Cod.

Dacă cererea a fost primită prin poştă, reclamantului i se vor comunica în scris

neajunsurile şi menţiunea că acestea urmează să fie lichidate în interiorul

termenului acordat, în caz contrar urmînd să se aplice prevederile art.281- 282 din

prezentul Cod.

(3) Judecătorul poate încuviinţa, în condiţiile prezentului Cod, prin

încheiere, aplicarea unor măsuri de protecţie temporară a drepturilor.

(4) Copia încheierii de intentare a cauzei se expediază părţilor. Pîrîţilor, de

asemenea, li se expediază copia cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor

anexate la ea.

30

Articolul 287. Cazurile în care nu se dă curs cererii (1) Dacă constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta

condiţiile art 276 din prezentul Cod, judecătorul emite, o încheiere de a nu se da

curs cererii, în care se indică neajunsurile cererii de chemare în jduecată,

modalitatea de înlăturare a lor, acordîndu-i reclamantului un termen rezonabil

pentru lichidarea neajunsurilor. Copia încheierii se expediază imediat persoanie

care a înaintat cetrere de chemare în instanaţ de contencios administrativ.

(2) Dacă persoana care a depus cererea îndeplineşte în termen toate cerinţele

enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data

prezentării iniţiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă şi,

împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere

judecătorească ce poate fi atacată cu recurs.

Articolul 288. Restituirea cererii de chemare în instanţa de contencios

administrativ

(1) Judecătorul restituie cererea de chemare în judecată dacă:

a) nu au fost înlăturate neajunsurile indicate în încheierea de a nu se da curs

cererii;

b) pînă la intentarea cauzei de contencios administrativ, reclamantul şi-a

retras cererea de chemare în judecată;

c) cererea a fost înaintată de o persoană care nu are capacitate procesuală

administartivă;

d) cererea nu este semnată ori este semnată de o persoană neîmputernicită

de a o semna ori este semnată fără a se indica funcţia semnatarului;

e) reclalamantul nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a cererii,

dacă legea nu prevede altfel;

f) soluţionarea cererii de chemare în judecată nu este de competenţa instanţei

de contencios administratriv respective;

g) la aceeaşi instanţă sau la o alta, se află în judecată un litigiu între aceleaşi

părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri;

(2) Cererea de chemare în judecată se restituie reclamantului printr-o

încheiere motivată, în care judecătorul indică instanţa unde trebuie să se adreseze

reclamantul, în cazul în care cauza nu este de competenţa instanţei respective, sau

modalitatea de înlăturare a circumstanţelor ce împiedică intentarea procesului.

(3) Judecătorul dispune printr-o încheiere motivată restituirea cererii şi

remite reclamantului încheierea şi cererea cu toate documentele anexate.

(4) Restituirea cererii de chemare în judecată nu exclude posibilitatea

adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune, împotriva

aceluiaşi pîrît, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri dacă reclamantul a lichidat

încălcările.

31

(5) Încheierea prin care instanţa judecătorească restituie cererea de chemare

în judecată poate fi atacată cu recurs.

Articolul 289. Refuzul de a primi cererea de chemare în instanţa de

contencios administrativ

(1) Judecătorul refuză să primească cererea de chemare în judecată dacă:

a) cererea nu urmează a fi judecată în ordinea contenciosului administrativ;

b) există o hotărîre judecătorească irevocabilă cu privire la un litigiu între

aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau o încheiere

judecătorească prin care se admite încetarea procesului în legătură cu faptul că

reclamantul a renunţat la acţiune sau că între părţi s-a încheiat o tranzacţie;

c) aceasta este depusă de un organ, organizaţie sau o persoană în apărarea

drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unei alte persoane fără ca

prezentul cod sau o altă lege să le delege dreptul adresării în judecată în acest scop;

d) a survenit decesul persoanei fizice sau a fost lichidată persoana juridică,

care s-a adresat cu cerere de chemare în judecată sau împotriva căreia a fost

înaintată acţiunea, în cazul în care raportul juridic litigios nu admite suscesiunea în

drepturi.

(2) Judecătorul dispune refuzul în primirea cererii de chemare în judecată

printr-o încheiere motivată, care se remite reclamantului cu cererea de chemare în

judecată şi toate documentele anexate. Încheierea poate fi atacată cu recurs.

(3) Refuzul judecătorului de a primi cererea de chemare în judecată exclude

posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune

împotriva aceluiaşi pîrît, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri.

Capitolul VIII. Procedura protecţiei temporare a drepturilor

Articolul 290. Suspendarea executării actului administrativ contestat

(1) În cazuri temeinic justificate şi în scopul prevenirii unei pagube

iminente, o dată cu sesizarea autorităţii publice emitente sau ierarhic superioare,

persoana vătămată într-un drept al său poate solicita instanţei de contencios

administrativ competente suspendarea executării în privinţa sa a actului

administrativ contestat pînă la soluţionarea cererii prealabile. Neîntroducerea

acţiunii în contencios administrativ în termen de 10 zile de la soluţionarea

explicită sau tacită a cererii prealabile, are ca efect încetarea de drept a suspendării.

(2) Instanţa soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea legală a

părţilor, cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat.

Neprezentarea părţilor nu împiedică examinarea acesteia.

(3) Încheierea de suspendare a actului administrativ contestat este

executorie de drept şi poate fi contestată cu recurs în termen de 5 zile de la

comunicare. Recursul nu suspendă executarea încheierii.

(4) Suspendarea executării actului administrativ contestat poate fi

solicitată de către reclamant instanţei de contencios administrative şi

concomitent cu înaintarea acţiunii.

32

(5) În cazuri temeinic justificate şi în scopul prevenirii unei pagube

iminente, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ şi din

oficiu.

(6) În cazurile prevăzute la alineatele (4) şi (5) din prezentul articol,

cererea privind suspendarea se examinează fără citarea părţilor.

Articolul 291. Dispoziţia provizorie

(1) Dacă există pericolul că printr-o modificare/schimbare a stării

existente ar putea fi zădărnicită sau îngreunată esenţial realizarea unui drept al

solicitantului, la cerere, instanţa de contencios administrativ poate emite o

dispoziţie provizorie, cu referire la obiectul litigiului deja existent sau până la

depunerea cererii de chemare în judecată.

(2) Dispoziţiile provizorii sunt admisibile pentru reglementarea unei stări

provizorii referitoare la un raport juridic administrativ litigios.

(3) Cererea privind emiterea dispoziţiilor provizorii este examinată de

instanţa de contencios administrativ competentă.

Capitolul IX. Pregătirea cauzei de contencios adinistraiv pentru

dezbaterile judiciare.

Articolul 292. Sarcinile pregătirii cauzelor de contecnios administrativ

pentru dezbateri judiciare

(1) După ce primeşte cererea de chemare în judecată, judecătorul pregăteşte

cauza pentru dezbateri judiciare, pentru a asigura judecarea ei justă şi promptă.

(2) Pregătirea pentru dezbatere judiciară este obligatorie pentru orice cauză

de contencios administrative, avînd drept scop:

a) identificarea legii care urmează a fi aplicată şi determinarea raporturilor

juridice dintre părţi;

b) constatarea circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea justă a

cauzei;

c) stabilirea cercului participanţilor la proces;

d) antrenarea în process a intervenienţilor şi a altor personae care contribuie

la înfăptuirea justiţiei.

(3) Judecătorul stabileşte data până la care pîrîtul trebuie să prezinte în scris,

sub sancţiunea nulităţii, o referinţă la acţiunea reclamnatului şi prezentarea

dosarului.

Articolul 293. Încheierea privind pregătirea cauzei de contencios

administrative pentru dezbateri judiciare.

(1) Încheierea privind pregătirea cauzei pentru dezbateri judiciare se

emite de către judecător, fără înştiinţarea participanţilor la proces, în decurs de 3

zile de la data expirării termenului stabilit în alin. (3) din art. 285 din prezentul

33

Cod, cu enumerarea actelor ce urmează a fi efectuate pentru pregătirea cauzei şi cu

indicarea termenelor îndeplinirii lor.

(2) În cauzele electorale şi în alte cauze, pentru care este prevăzută de

lege procedura urgentă de soluţionare, încheierea privind pregătirea cauzei pentru

dezbateri judiciare se emite în condiţiile alineatului (1) al prezentului articol, în

ziua în care s-a dat curs cererii de chemare în judecată.

Articolul 294. Actele judecătorului în faza pregătirii cauzei pentru

dezbaterile judiciare.

(1) Judecătorul, în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare, poate

efectua următoarele acte:

a) dispune citarea părţilor pentru şedinţa preliminară pentru a-i audia pe

marginea pretenţiilor şi obiecţiilor invocate, precum şi pentru a le explica

drepturile şi obligaţiile procedurale;

b) soluţionează problema intervenirii în proces a coreclamanţilor, copîrîţilor

şi intervenienţilor;

c) ia măsuri pentru concilierea părţilor;

d) soluţionează problema citării în şedinţă de judecată a martorilor sau îi

interoghează la locul aflării lor, conform prezentului Cod;

g) la cererea participanţilor la proces, acordă asistenţă participanţilor la

process în prezentarea probelor necesare;

h) la solicitarea părţilor sau în cazurile prevăzute de lege, dispune din oficiu

efectuarea expertizei;

i) dispune antrenarea în proces a specialistului sau interpretului;

j) în caz de urgenţă, la cererea părţilor, cercetează la faţa locului înscrisurile

şi probele materiale, cu înştiinţarea participanţilor la proces;

k) trimite delegaţii judecătoreşti;

l) soluţionează problema asigurării acţiunii;

m) efectuează alte acte procedurale.

Articolul 295. Prezentarea de către pîrît a probelor şi a referinţei

(1) Depunerea referinţei este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul

stabilit de instanţă, pricina poate fi examinată în baza materialelor anexate la dosar.

(2) În referinţă se indică instanţa la care se depune, numele sau denumirea

reclamantului şi revendicările lui, răspunsul la pretenţiile de fapt ale acţiunii şi

probele aduse împotriva fiecărei revendicări, alte date importante pentru

soluţionarea pricinii, precum şi demersurile pîrîtului. În cazul mai multor pîrîţi, se

poate depune o singură referinţă ori atîtea referinţe cîţi pîrîţi sînt sau cîte grupuri de

pîrîţi există. La referinţă se anexează atîtea copii de pe referinţe cîţi reclamanţi şi

intervenienţi există în proces. Pentru instanţa judecătorească se anexează acelaşi

număr de copii certificate de pe înscrisuri şi de pe alte documente pe care se

întemeiază referinţa.

(3) Judecătorul explică pîrîtului că neprezentarea în termen a probelor şi a

referinţei nu împiedică soluţionarea pricinii în baza materialelor din dosar.

34

Articolul 296. Conexarea procedurilor

(1) În cazul în care drepturile sau interesele legitime, respectiv obligaţiile

care sunt obiectul diferitelor proceduri administrative iniţiate în faţa aceleiaşi

instanţă de contencios administrativ, au la bază aceeaşi situaţie de fapt sau acelaşi

temei juridic, procedurile pot fi conexate, chiar dacă scopul lor este diferit.

(2) În cazul în care un reclamant adresează aceleiaşi instanţe de

contencios administrativ mai multe cereri de chemare în judecatăi cu acelaşi

obiect, acestea se conexează într-o singură procedură. Încheierea de conexare nu

este susceptibilă separat de atac.

(3) Prevederile prezentului articol se aplică numai la examinarea cauzelor

în prima instanţă.

Articolul 297. Separarea pretenţiilor

(1) După ce primeşte cererea de chemare în judecată, judecătorul este în

drept să separe într-un proces aparte una sau mai multe din pretenţiile conexe ale

unui reclamant sau ale mai multor reclamanţi dacă consideră raţională judecarea

lor separată.

(2) În cazul în care sînt înaintate pretenţii de mai mulţi reclamanţi sau faţă de

mai mulţi pîrîţi, judecătorul este în drept să separe într-un proces aparte una sau

mai multe pretenţii dacă consideră raţională judecarea lor separată.

(3) Prevederile prezentului articol se aplică numai la examinarea cauzelor în

primă instanţă.

(4) Încheierea privind separarea pretenţiilor nu este susceptibilă de atac.

Articolul 298. Stabilirea termenului pentru judecarea cauzei de

contencios administrativ

(1) Judecătorul, după ce constată finisată pregătirea cauzei pentru dezbateri

judiciare, stabileşte termenul de judecare a cauzei în şedinţă de judecată,

notificînd părţilor şi altor participanţi la proces locul, data şi ora şedinţei.

(2) Termenul de judecată se stabileşte astfel încît, de la primirea citaţiei,

pîrîtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, dacă legea

nu prevede altfel. Dacă părţile declară că sînt pregătite pentru examinarea cauzei în

fond, instanţa poate dispune examinarea ei în prima zi de prezentare.

(3) Pentru zilele de odihnă şi de sărbătoare, şedinţele de judecată se stabilesc

numai în cazuri de urgenţă, cu încuviinţarea preşedintelui instanţei judecătoreşti.

Articolul 299. Modificarea termenului de judecată.

(1) Poate fi stabilit un alt termen pentru şedinţa de judecată, la cererea

părţilor, din motive temeinice, cum ar fi:

a) imposibilitatea părţii de a se prezenta în şedinţă de judecată la data fixată

din motive ce nu depind de voinţa sa;

b) cererea ambelor părţi de a amîna şedinţa de judecată pentru a decide

asupra încheierii unei tranzacţii.

35

(2) Problema fixării unei noi date pentru şedinţa de judecată se examinează

de judecătorul sau de completul de judecată în a cărui procedură se află cauza, fără

citarea părţilor, în baz probelor anexate la cerere.

(3) Încheierea privind modificarea datei şedinţei de judecată trebuie să fie

motivată, ea nefiind susceptibilă de atac.

Articolul 300. Procedura de urgentare a examinării cauzelor de

contencios administrativ

(1) În situaţia în care, la judecarea unei cauze concrete, există pericolul de

încălcare a termenului rezonabil de soluţionare, participanţii la proces pot adresa

instanţei, în procedura căreia se află cauza, o cerere privind accelerarea procedurii

de judecare.

(2) Examinarea cererii se face în absenţa părţilor în termen nu mai mare

de 3 zile lucrătoare, de către un alt judecător (complet de judecători), desemnat

aleatoriu de preşedintele instanţei.

(3) Instanţa decide asupra cererii printr-o încheiere motivată, prin care se

dispune, după caz, admiterea cererii prin obligarea instanţei care judecă cauza în

fond să întreprindă măsuri în vederea urgentării procedurii de examinare sau

respingerea cererii de urgenatre.

(4) Încheierea adoptată pe marginea cererii de urgentare a procedurii de

examinare nu este susceptibilă de atac.

Articolul 301. Renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea

acţiunii de către pîrît În faza pregătirii cauzei pentru dezbaterile judiciare reclamantul poate

renunţa la acţiunea administrativă, integral sau parţial, iar pârâtul poate recunoaşte

acţiunea, integral sau parţial, conform procedurii prevăzute la art.241 (Drepturile şi

obligaţiile participanţilor la proces) din prezentul Cod.

Articolul 302. Tranzacţia participanţilor la proces

(1) Participanţii la proces pot să soluţioneze litigiul integral sau parţial, în

baza unor cedări reciproce.

(2) Ttranzacţia poate să se refere exclusiv la drepturile şi obligaţiile

părţilor.

(3) La cererea părţilor, instanţa poate acorda termen pentru încheierea

tranzacţiei

(4) Procedura tranzacţiei se va desfăşura conform prevederilor art. 294

(Renunţarea reclamantului) din prezentul Cod.

Capitolul X. Comunicarea actelor de procedură, citaţia, înştiinţarea

juridică

Articolul 303. Comunicarea actelor de procedură

36

(1) Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică

participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin

intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz

de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, în condiţiile

legiisau, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi

confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară.

(2) În cazuri de urgenţă, comunicarea citaţiilor si a altor acte de procedură se

poate face de către instanţă suplimentar, , si prin telefax, poşta electronică sau prin

alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii

acestuia.

(2) Dacă i se cere să îndeplinească pentru o altă instanţă procedura de

comunicare, instanţa solicitată este obligată să ia de îndată măsurile necesare,

conform legii, şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii

cerute.

(3) În cazul amînării judecării cauzei, nu este necesară citarea participanţilor

la proces prezenţi la şedinţă. Participanţii la proces care au fost citaţi şi nu au

participat la şedinţa de judecată la care a fost amînată judecarea cauzei vor putea

invoca lipsa citării ulterioare numai în cazul în care vor demonstra că au fost în

imposibilitatea de a cunoaşte data judecării cauzei.

Articolul 304. Citarea legală

(1) Instanţa înştiinţează participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii

şi interpreţii privitor la locul, data şi ora şedinţei de judecată sau la locul, data şi

ora efectuării unor acte de procedură prin citaţie, prin telefax, poştă electronică sau

prin alte mijloace care să ateste înmînarea şi primirea înştiinţării sau citaţiei.

(3) Prezentarea părţii în instanţă, în persoană sau prin reprezentant, acoperă

orice viciu de înmînare a citaţiei. Partea însă este în drept să ceară amînarea

procesului dacă citaţia nu i s-a înmînată în termen.

(4) Citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa menţionată de parte sau de un

alt participant la proces. Dacă persoana nu locuieşte la adresa comunicată instanţei,

citaţia sau înştiinţarea poate fi trimisă la locul ei de muncă sau la locul unde se află.

(5) In toate cazurile, daca cei aflati in strainatate au mandatar cunoscut in

tara, va fi citat numai acesta din urmă.

Articolul 305. Cuprinsul actului de comunicare (1) În actul de comunicare se indică:

a) instanţa judecătorească, adresa ei;

b) locul, data şi ora prezentării;

c) numele, adresa, telefaxulcelui citat sau înştiinţat şi,după caz, poşta

electronică;

d) cauza pentru care se face citarea sau înştiinţarea;

e) calitatea în care este citată sau înştiinţată persoana.

(2) În citaţie şi înştiinţare, participanţilor la proces li se propune să prezinte

probele de care dispun referitor la pricină, se face somaţia despre consecinţele

37

neprezentării unor astfel de probe şi ale neprezentării în instanţă, despre

obligativitatea de a comunica instanţei motivele neprezentării, precum şi despre

obligativitatea persoanei care a primit citaţia sau înştiinţarea în locul destinatarului

absent de a o înmîna acestuia de îndată ce va fi posibil.

(3) Odată cu citaţia sau înştiinţarea, pîrîtului, i se expediază, după caz,

copiile înscrisurilor anexate la cererea de chemare în judecată sau prezentate

instanţei pentru administrare. Reclamantului i se trimite şi o copie de pe referinţa

la cererea de chemare în judecată, remisă de către pîrît în adresa instanţei.

Articolul 306. Locul citării legale.

(1) Vor fi citaţi:

1) statul, prin Ministerul Finantelor sau alte organe anume desemnate in

acest scop de lege, la sediul acestora;

2) unitatile administrativ-teritoriale si celelalte persoane juridice de drept

public, prin cei insarcinati sa le reprezinte in justitie, la sediul acestora;

3) persoanele juridice de drept privat, prin reprezentantii lor, la sediul

principal sau, atunci cand este cazul, la sediul dezmembramantului lor;

4) asociatiile, societatile si alte entitati fara personalitate juridică constituite

potrivit legii, prin reprezentantul desemnat, la sediul sau domiciliul acestuia;

5) persoanele fizice, la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată

sau la adresa ulterior comunicată instanţei;

6) militarii incazarmati, la unitatea din care fac parte, prin comandamentul

acesteia;

7) detinutii, la administratia locului de detinere;

8) incapabilii, prin reprezentanţii lor legali; în cazul numirii unui curator,

prin acesta;

9) personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii

Pepublicii Moldova trimisi sa lucreze in cadrul personalului organizatiilor

internationale, precum si membrii de familie care locuiesc cu ei, cat timp se afla in

strainatate, prin Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene; alti cetateni

ai Republicii Moldova, aflati in strainatate in interes de serviciu, inclusiv membrii

familiilor care ii insotesc, prin organele centrale care i-au trimis sau in subordinea

carora se afla unitatea care i-a trimis in strainatate;

(2) În cazul în care, prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova

este parte sau prin lege specială, nu se prevede o altă procedură de citare sau

înştiinţare a persoanelor aflate în străinătate, cu domiciliu sau reşedinţă cunoscută,

citaţia sau înştiinţarea li se expediază ca scrisoare recomandată cu aviz de primire.

Dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu este cunoscută, citarea se

face publică cu aplicarea, după caz, a prevederilor art. 83 din prezentul Cod.

Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui

alt act de procedură.

(3) În toate cazurile, dacă cei care se află în străinătate au mandatar cunoscut

în Republica Moldova, va fi citat numai acesta.

38

(4) Reclamantul care locuieşte în străinătate este în drept să indice adresa din

Republica Moldova unde urmează a i se face comunicările despre proces. Dacă

locuieşte în străinătate, pîrîtul va fi informat că are dreptul să-şi indice adresa din

Republica Moldova unde urmează a i se face comunicările. În cazul în care pîrîtul

nu se conformează acestei prevederi, comunicarea se face prin scrisoare

recomandată, iar în recipisa scrisorii se indică actele expediate.

Articolul 307. Înmînarea actului de comunicare (1) Actul de comunicare (citaţia sau, după caz, înţtiinţarea) se trimit prin

scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de

judecată. Data înmînării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în

partea care se înmînează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie

instanţei.

(2) Cu consimţămîntul participantului la proces, judecătorul îi poate

încredinţa citaţia sau înştiinţarea pentru a o înmîna destinatarului. Persoana

împuternicită de judecător să înmîneze citaţia sau înştiinţarea este obligată să

restituie instanţei cotorul cu semnătura de primire a destinatarului.

(3) Citaţia şi înştiinţarea, actele de procedură pot fi înmînate destinatarului şi

în incinta instanţei. În astfel de cazuri, destinatarii prezenţi în instanţă sau

reprezentanţii lor nu pot să refuze citaţiile şi comunicările. Dacă remiterea acestora

se face în şedinţă de judecată, instanţa poate acorda, la cererea persoanei interesate,

un termen pentru a lua cunoştinţă de actele primite.

(4) Reprezentanţii părţilor şi alţi participanţi la proces pot remite unul altuia

actele de procedură judiciară contra semnătură.

(5) Citaţia sau înştiinţarea adresată persoanei fizice se înmînează personal

contra semnătură pe cotor. Citaţia sau înştiinţarea adresată unei autorităţi, inclusiv,

unei personae de drept privat care prestează servicii publicve, se înmînează la

sediul acesteia, contra semnătură cu indicarea numărului corespunzător din

registrul corespondenţei de intrare.

(6) Dacă nu îl va găsi pe destinatar la domiciliu sau la locul de muncă,

persoana împuternicită să înmîneze citaţia sau înştiinţarea o va înmîna unuia dintre

membrii adulţi ai familiei care locuieşte împreună cu destinatarul şi care şi-a dat

acordul să o primească, iar în lipsa acestora, o va remite organizaţiei de exploatare

a locuinţelor, primăriei satului (comunei) ori administraţiei de la locul lui de

muncă. Persoana care a primit citaţia sau înştiinţarea este obligată să indice pe

cotor numele şi raporturile sale de rudenie cu destinatarul sau funcţia sa. Totodată,

ea este obligată să o înmîneze destinatarului cît mai curînd posibil.

(7) În cazul absenţei temporare a destinatarului, persoana care urmează să

înmîneze citaţia sau înştiinţarea notează pe cotor locul în care acesta s-a deplasat şi

ziua cînd urmează să revină.

(8) Dacă locul de aflare a destinatarului nu este cunoscut, faptul se

consemnează în citaţie sau înştiinţare, precum şi sursa de informaţie, data şi ora.

39

(9) Dacă citaţia sau înştiinţarea nu este înmînată din vina lucrătorului poştal

sau a unei alte persoane împuternicite să o înmîneze, acestora se aplică o amendă

de pînă la 10 unităţi convenţionale.

Articolul 308. Efectele refuzului de a primi citaţia sau înştiinţarea

(1) Dacă destinatarul refuză să primească citaţia sau înştiinţarea, persoana

împuternicită să o înmîneze consemnează refuzul pe citaţie sau înştiinţare şi o

restituie instanţei judecătoreşti.

(2) Persoana care refuză să primească citaţia sau înştiinţarea se consideră

legal citată despre locul, data şi ora şedinţei de judecată sau despre locul, data şi

ora efectuării unui act procedural. Neprezentarea ei în instanţă nu împiedică

judecarea cauzei sau efectuarea actului procedural.

Articolul 309. Schimbarea adresei pe parcursul procesului

Dacă îşi schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau

reprezentantul este obligat să comunice instanţei, prin cerere, noua adresă, iar părţii

adverse prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar odată cu

cererea. În lipsa unei astfel de comunicări, citaţia sau înştiinţarea se trimite la

ultima adresă cunoscută instanţei şi se consideră înmînată chiar dacă destinatarul

nu mai locuieşte acolo.

Capitolul XI . Dezbaterile judiciare în procedura conteciosului

administrativ.

Articolul 310. Scopul judecarii procesului

Completul de judecata, constituit potrivit legii, efectueaza activitatea de

cercetare si dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor si

garantiilor procesuale, in vederea solutionarii legale si temeinice a acestuia.

Articolul 311. Locul judecarii procesului

(1)Judecarea procesului are loc la sediul instantei.

(2) În caz de necessitate, unele acţiuni procesuale pot fi exercitate şi înafara

sediului instanţei.

Articolul 312. Continuitatea instanţei

(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie sa rămînă aceiaşi in tot

cursul judecăţii.

(2) In cazurile in care, pentru motive temeinice, un judecator este impiedicat

să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi inlocuit in condiţiile legii.

(3) Dacă inlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvantul

in fond părţilor, examinarea cauzei se reia de la început.

Articolul 313. Ordinea judecării proceselor

40

(1) Pentru fiecare sedinţă de judecata se va intocmi o listă cu procesele ce se

dezbat in acea zi si care va fi afişată pe portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă

cu cel puţin o oră înainte de inceperea acesteia.

(2) Procesele în care partea sau părţile sunt asistate de avocat, se vor

dezbate cu prioritate.

(3) La cererea părtii interesate, pentru motive temeinice, judecătorul poate

schimba ordinea de pe listă.

Articolul 314. Atribuţiile preşedintelui completului de judecata

(1) Preşedintele completului conduce şedinţa de judecata.

(2) Preşedintele dă cuvantul mai întai reclamantului, apoi pîrîtului, precum si

celorlalţi participanţi la proces, in functie de pozitia lor procesuală. Altor

persoane sau organe care participă la proces li se va da cuvantul in limita

drepturilor pe care le au in proces.

(3) In cazul in care este necesar, presedintele poate da cuvantul părţilor si

celorlalti participanti, in aceeasi ordine, de mai multe ori.

(4) Presedintele poate sa limiteze in timp interventia fiecarei parti. In acest

caz, el trebuie sa puna in vedere partii, inainte de a-i da cuvantul, timpul pe care il

are la dispozitie.

(5) Judecatorii sau părţile pot pune întrebari celorlalti participanti la proces

numai prin intermediul presedintelui, care poate insă încuviinţa ca aceştia să pună

întrebările direct. Ordinea în care se pun întrebările se stabileşte de către

preşedinte.

(6) Presedintele completului de judecata asigură ordinea în şedinţa de

judecată, poate lua măsuri pentru pastrarea ordinii si a bunei-cuviinte, precum si a

solemnitatii sedintei de judecata.

(7) Daca nu mai este loc in sala de sedinta, presedintele le poate cere celor

care ar veni mai tarziu sau care depasesc numarul locurilor existente sa paraseasca

sala.

(8) Nimeni nu este în drept sa intre cu arme in sala de sedinta, cu exceptia

cazului in care le poarta in exercitarea serviciului pe care il indeplineste in fata

instantei.

(9) Persoanele care iau parte la sedinta sunt obligate sa aiba o purtare si o

tinuta cuviincioase. În caz contrar, aceştea pot fi îndepărtaţi din sala de şedinţe.

(10) Cei care se adreseaza instantei in sedinta publica trebuie sa stea in

picioare, insa presedintele poate incuviinta, atunci cand apreciaza ca este necesar,

exceptii de la aceasta indatorire.

(11) Presedintele atrage atentia partii sau oricarei alte persoane care tulbura

sedinta ori nu se conformează măsurilor aplicate ce ţin de respectarea ordinii si

buna-cuviinta, iar in caz de nevoie dispune indepartarea ei.

(12) Daca inainte de inchiderea dezbaterilor una dintre parti a fost

indepartata din sala, aceasta va fi chemata in sala pentru a i se pune in vedere

actele esentiale efectuate in lipsa ei. Aceste dispozitii nu se aplica in cazul in care

partea indepartata este asistata de un avocat care a ramas in sala.

41

(13) Cand cel care tulbura linistea sedintei este insusi avocatul partii,

presedintele il va chema la ordine si, daca, din cauza atitudinii lui, continuarea

dezbaterilor nu mai este cu putinta, procesul se va amana, aplicandu-se amenda

judiciara prevazuta de prezentul Cod,iar cheltuielile ocazionate de amanare vor fi

trecute in sarcina sa, prin incheiereexecutorie, dispozitiile articolului fiind

aplicabile.

Articolul 315. Deschiderea şedinţei de judecată

La ora judecării cauzei, preşedintele deschide şedinţa, anunţă procesul care

se va judeca.

Articolul 316.Verificarea prezenţei la proces

(1) Grefierul raportează preşedintelui şedinţei prezenţa persoanelor citate,

motivul neprezentării celor absenţi.

(2) Grefierul verifică identitatea persoanelor prezente, împuternicirile

persoanelor cu funcţie de răspundere şi cele ale reprezentanţilor.

Articolul 317. Lămurirea obligaţiilor interpretului

(1) Preşedintele şedinţei de judecată lămureşte interpretului obligaţia de a

traduce explicaţiile, dispoziţiile şi demersurile persoanelor care nu cunosc limba

procesului, precum şi obligaţia de a le traduce explicaţiile, depoziţiile şi

demersurile participanţilor la proces, depoziţiile martorilor conţinute în dosar,

documentele cărora li s-a dat citire, înregistrările audio, concluziile experţilor,

consultaţiile şi explicaţiile specialiştilor, dispoziţiile preşedintelui şedinţei,

încheierile judecătoreşti şi hotărîrea judecătorească.

(2) Interpretul este în drept să pună întrebări participanţilor la proces,

prezenţi la traducere, pentru a preciza traducerea, să ia cunoştinţă de procesul-

verbal al şedinţei sau de un act procesual separat şi să facă observaţii asupra

transpunerii corecte ce urmează a fi consemnată în procesul-verbal al şedinţei de

judecată.

(3) Preşedintele şedinţei îl avertizează pe interpret asupra răspunderii ce o

poartă, în conformitate cu legislaţia penală, în caz de traducere intenţionat greşită.

Declaraţia de avertizare, semnată de interpret, se anexează la procesul-verbal al

şedinţei de judecată.

(4) Interpretului care se sustrage de a se prezenta în instanţă de judecată sau

de a îndeplini obligaţiile sale i se poate aplica o amendă de pînă la 10 unităţi

convenţionale.

(5) Prevederile prezentului articol se extind şi asupra interpreţilor surdomuţi

(surdointerpreţi).

Articolul 318.Îndepărtarea martorilor din sala de şedinţe

Martorii prezenţi înainte de audierea lor sînt îndepărtaţi din sala de şedinţe.

Preşedintele şedinţei de judecată ia măsuri ca martorii audiaţi să nu comunice cu

cei neaudiaţi.

42

Articolul 319.Anunţarea completului de judecată şi explicarea dreptului

de a face propuneri de recuzare şi de abţinere de la judecată

(1) Preşedintele şedinţei de judecată prezintă componenţa completului,

numeşte persoanele care participă în calitate de expert, specialist, interpret, grefier

şi informează participanţii despre dreptul lor de a face propuneri de recuzare şi de

abţinere de la judecată.

(2) Temeiurile propunerilor de recuzare şi de abţinere de la judecată, modul

de soluţionare şi efectul admiterii lor sînt prevăzute la art.art.221—223, 225 din

prezentul Cod

Articolul 320. Explicarea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la

proces

Preşedintele şedinţei de judecată explică participanţilor la proces drepturile

şi obligaţiile lor procedurale, iar părţilor – drepturile lor specificate la art. 242 din

prezentul Cod.

Articolul 321.Soluţionarea cererilor şi demersurilor participanţilor la

proces

(1) Cererile şi demersurile participanţilor la proces în problema judecării

pricinii se soluţionează prin încheiere judecătorească, după ascultarea opiniilor

celorlalţi participanţi la proces.

(2) Respingerea cererii sau a demersului nu decade persoana interesată din

dreptul de a le înainta din nou pe parcursul dezbaterilor judiciare.

Articolul 322.Prezentarea probelor în şedinţă de judecată

Partea care, din motive temeinice, nu a prezentat în termenul stabilit de

judecător, în cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, probele necesare

nu decade din dreptul de a le prezenta nemijlocit în şedinţă de judecată. Dacă nu

poate depune imediat contraprobe, partea adversă este în drept să solicite amînarea

procesului.

Articolul 323. Efectele neprezentării participanţilor la proces în şedinţa

de judecată

(1) Participanţii la proces sînt obligaţi să comunice din timp instanţei

judecătoreşti motivul imposibilităţii de a se prezenta în şedinţă de judecată şi să

prezinte probele care dovedesc motivul.

(2) În cazul neprezentării în şedinţă de judecată a unui participant la proces

despre a cărui citare legală nu există date, procesul se amînă.

(3) Dacă participanţii la proces au fost înştiinţaţi legal despre locul, data şi

ora şedinţei de judecată, iar instanţa consideră motivul neprezentării lor ca fiind

întemeiat, judecata se amînă.

(4) Dacă instanţei judecătoreşti nu i s-a comunicat motivul neprezentării în

şedinţă de judecată a participantului la proces citat legal sau dacă instanţa

43

consideră neîntemeiat motivul neprezentării, cauza se examinează în absenţa

acestuia.

(5) Părăsirea şedinţei de judecată de către o parte sau de un alt participant la

proces înainte de încheierea dezbaterilor, precum şi prezenţa în sala de şedinţe fără

a lua parte la dezbateri, echivalează cu neprezentare neîntemeiată în şedinţă de

judecată.

Articolul 324. Efectele neprezentării în şedinţă de judecată a părţilor şi

a reprezentanţilor

(1) Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea cauzei în

lipsa lor şi remiterea copiei de pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească

pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi, instanţa cere să se prezinte

personal în faţa judecăţii.

(2) Dacă reclamantul şi /sau pîrîtul. înştiinţati legal despre locul, data şi ora

şedinţei, nu s-au prezentat în judecată şi nu au comunicat instanţei motivul

neprezentării sau dacă motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate,

precum şi în cazul în care s-a solicitat examinarea în lipsă, cauza va fi examinată în

absenţa lor.

(3) Neprezentarea în şedinţă de judecată a avocatului (reprezentantului) sau a

celui care acordă asistenţă părţii, sau a unui alt participant la proces nu împiedică

examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa

poate amîna o singură dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a

reprezentantului acestuia.

(4) În cazul neprezentării nemotivate în şedinţă de judecată a avocatului sau

a unui alt reprezentant, nerespectării îndatoririlor lor legale, dacă în acest mod s-a

amînat judecarea pricinii, instanţa poate obliga vinovatul, la cererea părţii

interesate, să repare prejudiciul cauzat prin amînarea procesului.

Articolul 325. Efectele neprezentării în şedinţă de judecată a

martorului, expertului, specialistului şi interpretului

(1) În cazul neprezentării în şedinţă de judecată a martorului, expertului,

specialistului sau interpretului, instanţa judecătorească, după ce ascultă opiniile

participanţilor la proces despre posibilitatea examinării pricinii în absenţa părţilor

enumerate, pronunţă o încheiere privind prelungirea dezbaterilor judiciare sau

amînarea procesului.

(2) Dacă nu s-au prezentat în şedinţă de judecată din motive considerate de

instanţă ca fiind neîntemeiate, martorul, expertul, specialistul şi interpretul, citaţi

legal, pot fi supuşi unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale.

(3) În cazul neprezentării nemotivate a martorului după cea de-a doua citare,

instanţa judecătorească poate ordona aducerea lui forţată şi, la cererea părţii

interesate, îl poate obliga la reparaţia prejudiciului cauzat prin amînarea şedinţei de

judecată.

44

Articolul 326. Amînarea procesului

(1) Amînarea procesului se admite în cazurile prevăzute de prezentul cod,

precum şi în cazurile în care instanţa judecătorească recunoaşte imposibilitatea

soluţionării pricinii în şedinţa respectivă din cauza neprezentării participantului la

proces sau martorului, expertului, specialistului, interpretului, fie din cauza

intentării unei acţiuni reconvenţionale, necesităţii de a prezenta sau reclama probe

suplimentare, de a atrage în proces alte persoane sau de a efectua alte acte

procedurale.

(2) În cazul amînării procesului, instanţa, în funcţie de timpul necesar citării

participanţilor la proces, prezentării de probe sau efectuării de acte procedurale,

fixează data noii şedinţe. Data este adusă în scris la cunoştinţă celor prezenţi, care

contrasemnează. Persoanelor care nu s-au prezentat şi celor antrenate recent în

proces locul, data şi ora noii şedinţe li se comunică prin citaţie sau prin alte

modalităţi prevăzute de prezentul Cod.

(3) Încheierea de amînare a procesului nu poate fi atacată cu recurs.

Articolul 327. Audierea martorilor în cazul amînării procesului

În cazul amînării procesului, instanţa judecătorească este în drept să audieze

martorii prezenţi dacă în şedinţa de judecată sînt de faţă părţile. Citarea repetată a

acestor martori într-o nouă şedinţă se admite numai în caz de necesitate.

Articolul 328. Lămurirea drepturilor şi obligaţiilor expertului şi

specialistului Preşedintele şedinţei de judecată lămureşte expertului şi specialistului

drepturile şi obligaţiile lor, somîndu-l, totodată, pe expert că va purta răspundere

penală în cazul depunerii cu bună ştiinţă a unui raport de expertiză fals. Expertul

semnează o declaraţie privind cunoaşterea obligaţiilor şi răspunderii pe care o

poartă. Declaraţia semnată se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată.

Articolul 329. Judecarea cauzei în fond

(1) În cadrul examinării pricinii în fond, preşedintele şedinţei este obligat să

creeze condiţii pentru ca participanţii la proces să-şi expună considerentele

referitor la circumstanţele de fapt şi de drept ale pricinii, să facă completări şi să

prezinte probe în condiţiile prezentului cod. În acest scop, judecătorul trebuie, după

caz, să elucideze împreună cu participanţii la proces circumstanţele importante

pentru soluţionarea cauzei şi să cerceteze probele din dosar.

(2) Judecarea cauzei în fond începe cu un raport asupra pricinii, prezentat de

preşedintele şedinţei sau de un judecător. După aceasta, preşedintele analizează

litigiul cu părţile din punct de vedere a circumstanţelor de drept şi de fapt, clarifică

dacă reclamantul îşi susţine pretenţiile, dacă pîrîtul recunoaşte pretenţiile

reclamantului şi dacă părţile doresc să încheie procesul cu o tranzacţie.

Articolul 330. Renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea

acţiunii de către pîrît şi tranzacţia părţilor

45

(1) Renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de către pîrît,

condiţiile tranzacţiei se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi

se semnează de reclamant, pîrît sau de ambele părţi.

(2) Preşedintele şedinţei trebuie să ia măsuri pentru ca părţile să soluţioneze

pe cale amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase. În acest scop, instanţa poate

acorda părţilor, la cerere, un termen de conciliere şi poate cere prezentarea lor

personală în judecată chiar dacă sînt reprezentate în proces.

(3) Renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de către pîrît

sau tranzacţia părţilor se prezintă prin cereri scrise, adresate instanţei,care se

anexează la dosar, fapt menţionat în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

(4) Înainte de renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de

către pîrît, înainte de a confirma tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească explică

reclamantului, pîrîtului sau părţilor efectele acestor acte de procedură.

5) În cazul renunţării reclamantului la acţiune sau confirmării tranzacţiei,

instanţa de contencios administrativpronunţă o încheiere prin care dispune

încetarea procesului. Încheierea trebuie să conţină condiţiile tranzacţiei, confirmate

de instanţă. În cazul recunoaşterii acţiunii de către pîrît şi admiterii ei de către

instanţă, se pronunţă o hotărîre de admitere a pretenţiilor reclamantului.

Articolul 331. Explicaţiile participanţilor la proces

(1) După prezentarea raportului asupra pricinii, instanţa judecătorească

ascultă explicaţiile reclamantului şi ale intervenientului care participă din partea

reclamantului, ale pîrîtului şi ale intervenientului care participă din partea pîrîtului,

precum şi ale celorlalţi participanţi la proces. Participanţii la proces au dreptul să-

şi pună reciproc întrebări. Judecătorii au dreptul să pună participanţilor la proces

întrebări în orice moment al explicaţiilor acestora.

(2) Preşedintele şedinţei dă citire explicaţiilor scrise ale participanţilor la

proces depuse în instanţă.

Articolul 332. Stabilirea consecutivităţii cercetării probelor

După ce ascultă explicaţiile participanţilor la proces, instanţa judecătorească,

luînd în considerare opinia acestora, stabileşte consecutivitatea cercetării probelor,

care poate fi modificată ulterior.

Articolul 333. Somarea martorului asupra răspunderii pe care o poartă

pentru refuzul de a depune mărturii sau pentru depunerea de mărturii vădit

mincinoase

(1) Înainte de a audia martorul, preşedintele şedinţei de judecată stabileşte

identitatea acestuia, îi explică drepturile şi obligaţiile, îl somează asupra

răspunderii penale pe care o atrage refuzul de a depune mărturie şi depunerea cu

bună ştiinţă a unor mărturii mincinoase. Martorul semnează declaraţia privind

cunoaşterea obligaţiilor şi răspunderii lui. Declaraţia semnată se anexează la

procesul-verbal al şedinţei.

46

(2) Preşedintele şedinţei de judecată explică doar martorului care nu a

împlinit vîrsta de 16 ani obligaţia de a depune mărturii complete şi sincere.

(3) Partea care a solicitat citarea în judecată a martorului poate renunţa la

audierea lui. Partea adversă însă poate cere interogarea martorului prezent în

şedinţă de judecată.

Articolul 334. Procedura de audiere a martorului

(1) Fiecare martor este audiat separat.

(2) Preşedintele şedinţei constată atitudinea martorului faţă de participanţii la

proces, îi propune să comunice instanţei tot ceea ce cunoaşte personal despre

subiectul audierii.

(3) Martorului i se pot pune întrebări cu permisiunea preşedintelui şedinţei

de judecată. Prima care pune întrebări este persoana la a cărei cerere a fost citat

martorul şi reprezentantul acesteia, urmează ceilalţi participanţi la proces şi

reprezentanţii lor. Judecătorii au dreptul să pună întrebări martorului în orice

moment al audierii lui.

(4) Instanţa judecătorească poate audia din nou martorul, după caz, în

aceeaşi şedinţă sau în şedinţa următoare, poate face confruntarea martorilor pentru

a se clarifica asupra depoziţiilor contradictorii ale acestora.

(5) În cazul în care constată că întrebarea adresată martorului de către un

participant la proces este ofensatoare sau tinde să dovedească un fapt ce nu se

referă la pricină, instanţa judecătorească nu o va încuviinţa. La cererea

participantului, instanţa emite o încheiere asupra întrebării, precum şi asupra

motivului respingerii ei.

(6) Martorul audiat rămîne în sala de şedinţă pînă la încheierea dezbaterilor

judiciare dacă instanţa nu va permite retragerea lui din sală.

Articolul 335. Folosirea de către martor a unor însemnări

În timpul depoziţiilor, martorul se poate folosi de însemnări în cazul în care

depoziţiile lui se referă la cifre şi date. Însemnările se prezintă instanţei şi

participanţilor la proces şi pot fi anexate la dosar în baza unei încheieri

judecătoreşti.

Articolul 336. Audierea martorului minor

(1) La audierea martorului în vîrstă de pînă la 14 ani ori, cînd instanţa

judecătorească găseşte de cuviinţă, la audierea martorului în vîrstă de la 14 pînă la

16 ani, va fi citat să asiste un pedagog. Sînt citaţi, după caz, şi părinţii, înfietorii,

tutorele sau curatorul minorului. Persoanele menţionate, precum şi participanţii la

proces, pot, cu permisiunea preşedintelui şedinţei, să pună întrebări martorului, să-

şi expună considerentele referitor la persoana martorului şi la conţinutul

depoziţiilor lui.

(2) În cazuri excepţionale, cînd trebuie constatate unele circumstanţe ale

pricinii, instanţa judecătorească poate dispune, printr-o încheiere, ascultarea

minorului în camera de deliberare fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă.

47

După revenirea completului de judecată în sala de şedinţe, participanţilor la proces

li se comunică depoziţiile martorului minor.

Articolul 337. Audierea participantului cu handicap fizic

Dacă cel ce urmează a fi audiat de instanţă este mut sau surd ori dacă, din

alte motive, nu se poate exprima, întrebările şi răspunsurile se fac în scris şi se

anexează la procesul-verbal, iar dacă nu poate citi şi scrie, se foloseşte de un

interpret.

Articolul 338. Consemnarea depoziţiilor martorului în proces-verbal

(1) Depoziţiile martorului se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de

judecată de către grefier şi se semnează pe fiecare pagină şi la sfîrşitul lor de

preşedintele şedinţei, de grefier şi de martor, după ce acesta din urmă ia cunoştinţă

de ele. Nedorinţa sau imposibilitatea martorului de a semna se consemnează în

procesul-verbal.

(2) Orice completare, schimbare şi ştersătură în depoziţie trebuie acceptată şi

semnată de preşedintele şedinţei, de grefier şi de martor, sub sancţiunea nulităţii

lor. Locurile nescrise din depoziţie trebuie împlinite cu linii, astfel încît să nu se

poată adăuga nimic.

Articolul 339. Citirea în şedinţa de judecată a depoziţiilor martorului

Depoziţiilor martorilor, obţinute în modul prevăzut de prezentul Cod li se dă

citire în şedinţă de judecată. După aceasta, participanţii la proces pot da explicaţii

asupra lor.

Articolul 340. Cercetarea înscrisurilor

Înscrisurilor şi proceselor-verbale privind cercetarea înscrisurilor, întocmite

la faţa locului în modul stabilit de prezentul Cod, li se dă citire în şedinţă de

judecată, apoi se prezintă participanţilor la proces şi reprezentanţilor şi, după caz,

experţilor, specialiştilor şi martorilor. După aceasta, participanţii la proces pot da

explicaţii asupra lor.

Articolul 341. Citirea şi cercetarea corespondenţei şi comunicărilor

telegrafice personale

Pentru păstrarea secretului corespondenţei personale şi al comunicărilor

telegrafice personale, corespondenţa şi comunicările telegrafice pot fi citite şi

cercetate de instanţă în şedinţă publică numai cu consimţămîntul corespondenţilor.

Fără consimţămîntul lor, corespondenţa şi comunicările telegrafice sînt citite şi

cercetate în şedinţă închisă.

Articolul 342. Cercetarea probelor materiale

(1) Probele materiale se cercetează de instanţa judecătorească şi se prezintă

spre examinare participanţilor la proces şi reprezentanţilor lor, precum şi

experţilor, specialiştilor şi martorilor, după caz. Persoanele cărora li s-au prezentat

48

probe materiale pot atrage atenţia instanţei judecătoreşti asupra circumstanţelor

aferente actului cercetării. Declaraţiile depuse se consemnează în procesul-verbal

al şedinţei de judecată.

(2) Proceselor-verbale privind cercetarea probelor materiale întocmite la faţa

locului li se dă citire în şedinţă de judecată, după care participanţii la proces pot

prezenta explicaţii asupra lor.

Articolul 343. Examinarea la faţa locului

(1) Înscrisurile şi probele materiale greu sau imposibil de a fi prezentate în

instanţă judecătorească pot fi examinate şi cercetate la locul lor de aflare sau

păstrare. Referitor la examinarea şi cercetarea probelor la faţa locului instanţa

pronunţă o încheiere.

(2) Despre locul, data şi ora examinării probelor la faţa locului instanţa

comunică participanţilor la proces şi reprezentanţilor lor. Neprezentarea lor însă nu

împiedică examinarea. Sînt citaţi, după caz, experţii, specialiştii şi martorii.

(3) Rezultatele examinării şi cercetării probelor la faţa locului se

consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. La acesta se anexează

planurile, schemele, desenele tehnice, calculele, copiile de pe documente făcute

sau verificate în procesul cercetării probelor, înregistrările video, fotografiile de pe

înscrisuri şi probele materiale făcute în timpul cercetării la faţa locului, precum şi

raportul de expertiză, explicaţiile specialistului.

Articolul 344. Reproducerea şi cercetarea înregistrărilor audio-video

(1) Reproducerea şi cercetarea înregistrărilor audio-video are loc în sala de

şedinţe sau în o altă încăpere special amenajată, consemnîndu-se în procesul-verbal

al şedinţei de judecată semnele distinctive ale surselor de probă reproductivă şi

data reproducerii. După aceasta, instanţa judecătorească audiază explicaţiile

participanţilor la proces. Reproducerea înregistrării audio-video poate fi repetată în

întregime sau parţial.

(2) Pentru elucidarea unor date din înregistrările audio-video, instanţa

judecătorească poate antrena în proces un specialist sau, după caz, poate dispune

efectuarea unei expertize.

Articolul 345. Cererea de declarare a probelor ca fiind false

(1) În cazul în care se declară că proba din dosar este falsă, persoana care a

prezentat-o poate cere instanţei judecătoreşti să o excludă ca mijloc de probaţiune

şi să soluţioneze cauza în baza altor probe.

(2) Pentru verificarea declaraţiei de defăimare a probei ca fiind falsă,

instanţa judecătorească poate dispune efectuarea unei expertize şi poate propune

părţilor să prezinte alte probe.

(3) Dacă instanţa va ajunge la concluzia că înscrisul este fals, ea îl va

înlătura ca probă.

49

(4) În cazul în care participantul la proces care defăimează înscrisul indică

autorul sau complicele falsului, instanţa va comunica procurorului informaţia

corespunzătoare cu anexarea copiei procesului-verbal al şedinţei de judecată.

Articolul 346. Cercetarea concluziei expertului

(1)Concluziei expertului i se dă citire în şedinţa de judecată. Pentru

clarificarea sau completarea concluziei, expertului i se pot adresa întrebări. Prima

care adresează întrebări expertului este persoana la a cărei cerere a fost dispusă

efectuarea expertizei şi reprezentantul ei, urmează ceilalţi participanţi la proces şi

reprezentanţii lor.

(2)Dacă efectuarea expertizei a fost dispusă din oficiul instanţei, primii care

adresează întrebări expertului sînt reclamantul şi reprezentantul lui. Judecîtorul are

dreptul să adreseze întrebări expertului în orice moment al audierii lui.

Articolul 347. Efectuarea expertizei suplimentare sau a expertizei

repetate

(1) Raportul de expertiză examinat în şedinţă de judecată se apreciază de

instanţă deopotrivă cu celelalte probe şi nu are pentru aceasta forţă probantă

prestabilită. Respingerea raportului de expertiză trebuie să fie motivată în hotărîrea

judecătorească sau în încheierea cu privire la efectuarea expertizei suplimentare ori

a expertizei repetate.

(2) În cazul în care raportul de expertiză nu este suficient de clar sau nu este

deplin, instanţa poate dispune în şedinţă de judecată efectuarea unei expertize

suplimentare, încredinţînd-o aceluiaşi sau unui alt expert.

(3) Dacă respinge raportul de expertiză din motivul netemeiniciei lui sau al

contradicţiilor dintre raporturile mai multor experţi, instanţa poate dispune în

şedinţă de judecată efectuarea unei expertize repetate, încredinţînd-o unui alt

expert sau unor alţi experţi.

Articolul 348. Consultaţia specialistului

(1) La cercetarea înscrisurilor sau a probelor materiale, la audierea şi

vizionarea înregistrărilor audio-video, la dispunerea unei expertize, la audierea

martorilor, la adoptarea de măsuri privind asigurarea probelor, precum şi în

probleme de drept litigios, instanţa judecătorească, printr-o încheiere, poate atrage,

din oficiu sau la cererea oricărui participant la proces, specialişti în domeniul

respectiv pentru consultaţii, explicaţii şi ajutor tehnic (la fotografieri, la elaborare

de planuri şi scheme, la selectare de probe (modele) pentru expertiză, la evaluare

de bunuri etc.).

(2) Persoana citată în calitate de specialist este obligată să se prezinte în

instanţă, să răspundă la întrebări, să dea în scris sau oral consultaţii şi explicaţii, să-

i acorde asistenţă tehnică, după caz.

(3) Specialistul dă explicaţii scrise sau orale, în funcţie de cunoştinţele

profesionale şi de genul activităţii sale, fără a efectua investigaţii speciale.

50

(4) Consultaţiei şi explicaţiei scrise a specialistului li se dă citire în şedinţă

de judecată. Ele se anexează la dosar. Consultaţia şi explicaţia orală a specialistului

se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

(5) Pentru clarificarea şi completarea consultaţiei, specialistului i se pot

adresa întrebări. Prima care adresează întrebări este persoana la a cărei cerere

specialistul este antrenat în proces, precum şi reprezentantul ei, urmează ceilalţi

participanţi la proces şi reprezentanţii lor. Dacă specialistul a fost antrenat în

proces din oficiul instanţei, primii care îi adresează întrebări sînt reclamantul şi

reprezentantul lui. Judecătorii au dreptul să adreseze întrebări specialistului în orice

moment al audierii lui.

Articolul 349. Finalizarea examinării cauzei în fond

După examinarea tuturor probelor, preşedintele şedinţei de judecată

precizează dacă participanţii la proces şi reprezentanţii acestora solicită

completarea materialelor din dosar. Dacă nu se fac astfel de cereri, preşedintele

declară finalizarea examinării pricinii, instanţa trecînd la susţineri orale.

Articolul 350. Pledoriile

(1) Pledoriile constau în luările de cuvînt ale participanţilor la proces.

(2) Primii care iau cuvînt sînt reclamantul şi reprezentantul lui, urmează

pîrîtul şi reprezentantul lui. Intervenienţii şi reprezentanţii lor iau cuvînt după ce au

vorbit părţile şi reprezentanţii acestora.

Articolul 351. Replica

După pledorii, fiecare participant are dreptul la replică asupra celor expuse

în susţineri. Dreptul la ultima replică îl au pîrîtul şi reprezentantul lui.

Articolul 352. Reluarea examinării cauzei în fond

(1) Participanţii la proces, în cadrul pledoriilor, nu au dreptul să apeleze la

circumstanţe neexaminate de instanţă şi nici la probe care nu au fost administrate

în şedinţă de judecată, dacă nu s-au referit la astfel de circumstanţe şi probe în

declaraţiile lor de pînă la finalizarea examinării pricinii în fond.

(2) În cazul în care, după încheierea pledoriilor, consideră că trebuie

clarificate noi circumstanţe importante pentru soluţionarea cauzei sau cercetate noi

probe, instanţa dispune, printr-o încheiere, reluarea examinării cauzei în fond,

pledoriilor, conform regulilor generale.

Articolul 353. Adoptarea şi pronunţarea hotărîrii

După încheierea pledoriilor, completul de judecată se retrage în camera de

deliberare pentru adoptarea hotărîrii integrale, fapt despre care preşedintele

şedinţei de judecată îi anunţă pe cei prezenţi în sala de şedinţe.

(1) Hotărârea se pronunţă, de regulă, în aceeşi şedinţă. Preşedintele sau

unul din judecători dă citire dispozitivului hotărîrii judecătoreşti. Copia hotărîrii

integrale se înmînează imediat participanţilor la proces contra-semnătură.

51

Participanţilor la proces care nu s-au prezentat în şedinţă de judecată copia de pe

hotărîrea judecătorească li se trimite de îndată.

(2) Instanţa este în drept, cu excepţia cazurilor de examinare în regim de

urgenţă, să amâne deliberarea şi adoptarea hotărîrii integrale cu cel mult 10 zile. În

cazul amînării deliberării şi adoptării hotărîrii, instanţa informează participanţii la

proces prezenţi în sala de şedinţă despre locul, data şi ora pronunţării hotărîrii.

(3) În caz de imposibilitate de a adopta şi pronunţa hotărîrea, în termenul

stabilit la alin. (3) din prezentul articol, procesul judiciar va fi reluat de acelaşi sau

de un de un alt complet de judecată.

(5) În cazul în care la adoptarea hotărîrii se expune opinie separată, fapt

despre care se anunţă şi anexarea acesteia la dosar.

(6) După pronunţarea hotărîrii, preşedintele şedinţei de judecată declară

închisă şedinţa.

Capitolul XII. Procesele-verbale ale şedinţei de judecată

Articolul 354. Obligativitatea întocmirii procesului-verbal

Pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă, precum şi pentru fiecare

act de procedură îndeplinit în afara şedinţei (audierea martorului la locul aflării lui,

cercetarea înscrisurilor şi altor probe materiale la locul de aflare sau păstrare etc.),

se întocmeşte proces-verbal.

Articolul 355. Cuprinsul procesului-verbal

(1) În procesul-verbal al şedinţei de judecată sau al actului de procedură

îndeplinit în afara şedinţei de judecată se indică momentele esenţiale ale dezbaterii

pricinii sau ale efectuării actului procedural.

(2) În procesul-verbal al şedinţei se indică:

a) locul, data şi ora deschiderii, data încheierii şedinţei de judecată;

b) instanţa care judecă pricina, numele membrilor completului de judecată şi

al grefierului;

c) cauza de contencios administrativ;

d) prezenţa participanţilor la proces, a reprezentanţilor, a martorilor,

experţilor, specialiştilor şi a interpreţilor;

e) faptul că instanţa a explicat drepturile şi obligaţiile procedurale

participanţilor la proces, reprezentanţilor, experţilor, specialiştilor şi interpreţilor;

f) dispoziţiile preşedintelui şedinţei de judecată şi încheierile pronunţate de

instanţă fără retragere în camera de deliberare;

g) declaraţiile, demersurile şi explicaţiile participanţilor la proces şi ale

reprezentanţilor lor;

h) depoziţiile martorilor, explicaţiile experţilor asupra raportului de expertiză,

explicaţiile şi consultaţiile specialiştilor;

i) faptul că s-a dat citire înscrisurilor, datele examinării la faţa locului a

probelor materiale, că s-au ascultat şi vizionat înregistrările audio-video;

j) conţinutul pledoriilor;

52

k) faptul că s-a dat citire hotărîrii şi încheierilor, că s-a explicat cuprinsul

hotărîrii şi al încheierilor pronunţate de instanţă, că s-au dat lămuriri asupra căilor

şi termenului de atac al lor;

l) faptul că instanţa a explicat participanţilor la proces dreptul lor de a lua

cunoştinţă de procesul-verbal al şedinţei de judecată şi de a formula observaţii

asupra acestuia;

m) data întocmirii definitive a procesului-verbal.

Articolul 356. Întocmirea procesului-verbal

(1) Procesul-verbal se întocmeşte de grefier în şedinţă de judecată sau la

efectuarea actului de procedură în afara şedinţei. Procesul-verbal se scrie la

computer şi se păstrează în modul stabilit de Consiliul Superior al Magistraturii. În

cazul în care nu este posibilă utilizarea computerului, procesul-verbal se scrie de

mînă, fiind ulterior transcris la computer.

(2) Pentru a asigura plenitudinea procesului-verbal, în cadrul şedinţelor de

judecată, pot fi utilizate mijloacele de înregistrare audio şi/sau video ori alte

mijloace tehnice. Utilizarea mijloacelor tehnice pentru înregistrarea şedinţei de

judecată se consemnează în procesul-verbal. În cazul în care utilizarea acestora nu

este posibilă, judecătorul dispune, printr-o încheiere motivată, desfăşurarea şedinţei

de judecată în lipsa mijloacelor de înregistrare audio şi/sau video ori a altor

mijloace tehnice.

(3) Participanţii la proces şi reprezentanţii lor pot solicita instanţei să dea

citire unor părţi din procesul-verbal ori să consemneze în procesul-verbal unele

circumstanţe, examinate în cadrul şedinţei de judecată sau al unui act de procedură

efectuat în afara şedinţei de judecată, pe care le consideră esenţiale în soluţionarea

pricinii.

(4) Procesul-verbal trebuie să fie întocmit şi semnat în cel mult 5 zile de la

data încheierii şedinţei, iar procesul-verbal privind efectuarea actului de procedură

– cel tîrziu a doua zi de la efectuare. Cînd există înregistrări audio şi/sau video ale

şedinţei de judecată, grefierul le foloseşte după şedinţa de judecată pentru a

verifica exactitatea procesului-verbal.

(5) Procesul-verbal se semnează de preşedintele şedinţei şi de grefier.

Modificările, rectificările şi completările procesului-verbal se menţionează în el şi

se certifică de preşedinte şi grefier prin semnătură.

(6) Preşedintele şedinţei de judecată, în decursul a 5 zile lucrătoare de la data

semnării fixată expres în procesul-verbal, înştiinţează în scris participanţii la proces

şi reprezentanţii lor despre întocmirea şi semnarea procesului-verbal şi asigură

acestora posibilitatea de a lua cunoştinţă de procesul-verbal al şedinţei de judecată

şi de a primi copii de pe acesta.

În cazul în care şedinţa a fost înregistrată cu ajutorul mijloacelor audio şi/sau

video, participanţii la proces şi reprezentanţii lor pot face cunoştinţă cu aceste

înregistrări.

(7) Participanţii la proces şi reprezentanţii lor au dreptul să ia cunoştinţă de

procesul-verbal al şedinţei de judecată şi, în decursul a 5 zile de la data semnării

53

acestuia, să prezinte în scris observaţii asupra lui, indicînd inexactităţile şi motivele

pentru care îl consideră incomplet.

Articolul 357. Examinarea observaţiilor asupra procesului-verbal

În decursul a 3 zile de la prezentare, observaţiile asupra procesului-verbal se

examinează de către judecătorul care l-a semnat şi care, dacă este de acord cu ele,

le confirmă justeţea prin menţiunea ―De acord‖ şi prin semnătură. În caz contrar,

judecătorul pronunţă o încheiere motivată de respingere totală sau parţială a

acestora. În toate cazurile, observaţiile asupra procesului-verbal se anexează la

dosar.

Articolul 358. Eliberarea copiilor de pe procesul-verbal.

(1) Participanţii la proces şi reprezentanţii lor au dreptul la o copie de pe

procesul-verbal a şedinţei de judecată.

(2) În cazul examinării cauzei în şedinţă închisă participanţii la proces şi

reprezentanţii lor au dreptul să ia cunoştinţă de procesul-verbal întocmit în scris, să

ia notiţe de pe acesta şi să audieze/vizioneze înregistrările audio şi/sau video ale

şedinţei de judecată respective.

Capitolul XIII. Hotărîrea judecătorească.

Articolul 359. Procedura deliberării

(1) La deliberare iau parte numai judecătorii în faţa cărora a avut loc

judecarea cauzei. Completul de judecată deliberează în secret. Divulgarea

deliberărilor este interzisă.

(2) Completul de judecată deliberează, sub conducerea preşedintelui şedinţei,

toate problemele prevăzute de lege care urmează să fie soluţionate, apreciază

probele, determină circumstanţele şi caracterul raportului juridic dintre părţi, legea

aplicabilă soluţionării pricinii şi admiterea acţiunii.

(3) Hotărîrea se adoptă potrivit regulilor stabilite la art. 346 din prezentul cod.

(4) Rezultatul deliberării se consemnează în hotărîrea integrală sau în

dispozitivul ei, semnat de toţi judecătorii care au participat la deliberare, inclusiv

de judecătorul care are opinie separată.

(5) După semnarea hotărîrii, nici un judecător nu poate reveni asupra opiniei

sale.

Articolul 360. Legalitatea şi temeinicia hotărîrii Hotărîrea judecătorească trebuie să fie adoptată conforn legii şi întemeiată.

Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de

instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată.

Articolul 361. Problemele soluţionate la deliberarea hotărîrii

54

(1) La deliberarea hotărîrii, instanţa judecătorească apreciază probele,

determină circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinilor, care au

fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă

soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii.

(2) Dacă, în timpul deliberărilor, consideră necesară clarificarea unor noi

circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii sau cercetarea suplimentară a

unor probe, instanţa judecătorească emite o încheiere de reluare a dezbaterilor

judiciare. După examinarea pricinii în fond, instanţa audiază din nou pledoriile ale

participanţilor la proces.

(3) Instanţa judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretenţiilor înaintate de

reclamant.

Articolul 362. Împuternicirile instanţei de contencios administrativ

(1) Judecînd acţiunea, instanţa de contencios administrativ adoptă una din

următoarele hotărîri:

a) admite acţiunea şi anulează, în tot sau în parte, actul administrativ;

b) respinge acţiunea ca fiind neîntrmriată sau depusă cu încălcarea termenului

de prescripţie;

c) scoate cererea de pe rol sau încetează procesul.

Articolul 363. Soluţiile instanţei de contencios administrativ în cazul

admiterii acţiunii.

(1) În cazul admiterii acţiunii instanţa de contencios administrativ poate, după

caz:

a) să anuleaze, în tot sau în parte, actul administrativ şi/sau să oblige

autoritatea publică la emiterea actului administrativ cerut de reclamant ori să

elibereze un certificat, o adeverinţă sau oricare alt înscris, ori să înlăture încălcările

pe care le-a comis, precum şi să dispună adjudecarea în contul reclamantului a

despăgubirilor pentru întîrzierea executării hotărîrii;

b) să constate circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliului

local sau a consiliului raional, după caz.

(2) Instanţa de contencios administrativ se va pronunţa, în limitele

competenţei sale, din oficiu sau la cerere, şi asupra legalităţii actelor sau

operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ

contestat. În cazurile în care controlul legalităţii acestor acte sau operaţiuni ţine de

competenţa instanţei de contencios administrativ ierarhic superioare, urmează a fi

ridicată excepţia de ilegalitate în faţa acestei instanţe în condiţiile prezentei legi.

(3) În cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se

pronunţă, la cerere, şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin

actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii

prealabile.

(4) Mărimea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de contencios

administrativ, independent de prejudiciul material, în funcţie de caracterul şi

gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovăţie a pîrîtului,

55

dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, luîndu-se în considerare

circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al

persoanei vătămate.

Articolul 364. Temeiurile anulării actului administrativ contestat (1) Actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în

care:

a) este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii;

b) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei;

c) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.

(2) Instanţa de contencios administrativ nu este competentă să se pronunţe

asupra oportunităţii actului administrativ şi a oportunităţii operaţiunilor

administrative care au stat la baza emiterii acestuia.

Articolul 365. Conţinutul hotărîrii

(1) Instanţa judecătorească adoptă hotărîrea în numele legii.

(2) Hotărîrea judecătorească constă din parte introductivă, parte descriptivă,

motivare şi dispozitiv.

(3) În partea introductivă se indică locul şi data adoptării, denumirea instanţei

care o pronunţă, numele membrilor completului de judecată, al grefierului al

părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, al reprezentanţilor, obiectul litigiului şi

pretenţia înaintată judecăţii, menţiunea despre caracterul public sau închis al

şedinţei.

(4) În partea descriptivă se indică pretenţiile reclamantului, obiecţiile pîrîtului

şi explicaţiile celorlalţi participanţi la proces.

(5) În motivare se indică: circumstanţele pricinii constatate de instanţă,

probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe,

argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a

călăuzit instanţa.

(6) Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea

sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, soluţia în caz de admitere a

acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărîrii,

menţiunea cu privire la anularea măsurii provizoriu în caz de respingere a acţiunii.

(7) În cazul în care instanţa judecătorească stabileşte modul şi termenul de

executare a hotărîrii, dispune executarea ei imediată sau ia măsuri pentru

asigurarea executării, în dispozitiv se face o menţiune în acest sens.

Articolul 366. Corectarea greşelilor din hotărâre

(1) După pronunţarea hotărîrii, instanţa care a adoptat-o nu este în drept să o

anuleze nici să o modifice.

(2) Instanţa judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la

proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărîre privitor la nume, calitate

procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării

unor astfel de greşeli se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la

56

proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor,

însă, nu împiedică examinarea corectării greşelilor.

(3) Încheierea prin care instanţa judecătorească se pronunţă asupra cererii

poate fi atacată cu recurs.

Articolul 367. Hotărîrea suplimentară

(1) Instanţa de contencios administrativ care a pronunţat hotărîrea poate, din

oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre suplimentară

dacă:

a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la

proces au prezentat probe şi au dat explicaţii;

b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată,

bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le

îndeplinească;

c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori

a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor,

interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror

compensare li se cuvine.

(2) Problema pronunţării unei hotărîri suplimentare poate fi pusă în termenul

executării silite a hotărîrii. Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată,

hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de prezentul cod.

Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea

lor însă nu împiedică examinarea problemei.

(3) Cererea de adoptare a unei hotărîri suplimentare nu se impune cu taxă de

stat.

(4) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de emitere a unei hotărîri

suplimentare se supune recursului.

Articolul 368. Explicarea hotărîrii

(1) Dacă sînt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea

dispozitivului hotărîrii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces

sau a organului de executare a hotărîrii, să dea explicaţii asupra dispozitivului fără

a modifica cuprinsul hotărîrii.

(2) Explicarea hotărîrii este admisibilă dacă nu a fost executată şi nu a expirat

termenul de executare silită.

(3) Explicarea hotărîrii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces

li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică

explicarea hotărîrii.

(4) Încheierea judecătorească privind explicarea hotărîrii se supune recursului

cu exepţia instanţei de recurs.

Articolul 369. Hotărîrile judecătoreşti irevocabile

(1) Rămîn irevocabile hotărîrile judecătoreşti:

a) emise în primă instanţă, după expirarea termenului de atac;

57

b) emise în primă instanţă, atacate în recurs, după examinarea cauzei în

recurs, în cazul în care recursul este respins;

c) emise în recurs, prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

(2) După ce hotărîrea rămîne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la

proces, precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de

chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să contesteze în alt

proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea judecătorească

irevocabilă.

Articolul 370. Publicarea hotărîrii

(1) Hotărîrea irevocabilă a instanţei de contencios administrativ privind

anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ ilegal a cărui intrare în vigoare

a fost condiţionată de publicarea în sursa oficială, precum şi hotărîrea irevocabilă

asupra excepţiei de ilegalitate se publică în aceeaşi sursă. În hotărîri poate fi

indicată şi o altă publicaţie în care acestea urmează a fi tipărite.

(2) Cheltuielile legate de publicarea hotărîrii le suportă, de regulă, pîrîtul. În

cazul publicării hotărîrii din contul reclamantului, la cererea acestuia, cheltuielile

suportate se încasează de la pîrît printr-o încheiere a instanţei de judecată care

execută hotărîrea.

Articolul 371. Efectele anulării actului administrativ

(1) Actul administrativ normativ anulat, în tot sau în parte, încetează a

produce efecte juridice din momentul în care hotărîrea instanţei de contencios

administrativ devine irevocabilă.

(2) Actul administrativ cu caracter individual anulat încetează din momentul

emiterii lui.

(3) Ţinînd cont de unele circumstanţe concrete şi de eventualitatea survenirii

unor urmări juridice negative, instanţa de contencios administrativ poate stabili,

prin hotărîrea sa, că normele declarate nule nu vor produce efecte juridice de la

data adoptării actului administrativ.

Articolul 372. Executarea hotărîrii

Hotărîrea judecătorească se execută, în modul stabilit de lege, după ce rămîne

irevocabilă, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege când hotărârea se execută

imediat după pronunţare.

Articolul 373. Pronunţarea încheierii şi dispoziţiei provizorii

(1) Instasnţa de contencios administrativ care examinează cauza fără

soluţionarea ei în fond emite încheieri şi/sau dispoziţii provizorii. Acestea se emit

în camera de deliberare în condiţiile art. 217 (Soluţionarea colegială) şi se dău

citirii imediat după emitere.

(2) În cazul soluţionării unor probleme simple, instanţa poate emite încheiere

fără a se retrage în camera de deliberare. O astfel de încheiere se consemnează în

procesul-verbal al şedinţei de judecată.

58

Articolul 374. Conţinutul încheierii şi dispoziţiei provizorii

(1) În încheierea judecătorească şi a dispoziţiei provizorii se indică:

a) locul şi data emiterii;

b) denumirea emitentului, numele membrilor completului de judecată şi al

grefierului, după caz;

c) date despre participanţii la proces, obiectul litigiului sau pretenţia înaintată;

d) problema asupra căreia se emite;

e) motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă;

f) dispoziţia instanţei;

g) ordinea şi termenul de atac al încheierii, dacă aceasta este susceptibilă de

atac, şi a dispoziţiei provizorii.

(2) Încheierea emisă fără retragerea completului în camera de deliberare

trebuie să conţină datele specificate la alin. (1) lit. d), e), f) şi g).

(3) Dispoziţia provizorie constituie un document executoriu.

Articolul 375. Remiterea către participanţii la proces a copiilor de pe

încheierea judecătorească şi dispoziţiei provizorii.

Participanţilor la proces care nu s-au prezentat în şedinţă de judecată li se

trimit imediat, copiile de pe încheierea judecătorească şi/sau dispoziţia provizorie.

Capitolul XIV. Suspendarea procesului

Articolul 376. Obligaţia instanţei de contencios administrativ de a

suspenda procesul

(1) Instanţa este obligată să suspende procesul în cazul:

a) decesului sau reorganizării părţii în proces dacă raportul juridic litigios

permite succesiunea în drepturi;

b) pierderii capacităţii de exerciţiu a părţii în proces;

c) delegării către o instanţă judecătorească străină a efectuării actelor de

procedură;

d) ridicării excepţiei de neconstituţionalitate;

e) ridicării excepţiei de ilegalitate.

(2) Suspendarea procesului invocă suspendarea curgerii tuturor termenelor de

procedură, precum şi încetarea temporară a actelor procedurale, cu excepţia celor

de aplicare a măsurilor provizorii şi asigurare a probelor.

(3) Actele procedurale efectuate în timpul suspendării procesului nu au efect

juridic.

Articolul 377. Dreptul instanţei de contencios administrativ de a

suspenda procesul

La cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa poate suspenda

procesul în cazul în care:

59

a) a dispus efectuarea unei expertize;

b) a dat o delegaţie judiciară unei alte instanţe judecătoreşti din ţară;

c) au încetat împuternicirile tutorelui sau curatorului.

Articolul 378. Termenele de suspendare a procesului

Procesul se suspendă:

a) pînă la determinarea succesorului în drepturi al persoanei ieşite din proces

sau pînă la numirea tutorelui sau curatorului persoanei incapabile sau lipsite de

capacitatea de exerciţiu – în cazurile prevăzute la art. 385 (Obligaţia instanţei de

contencios administrativ de a suspenda procesul) lit. a) şi b);

b) pînă la prezentarea de către instanţa străină a delegaţiei de acordare a

asistenţei juridice – în cazurile prevăzute la art. 385 (Obligaţia instanţei de

contencios administrativ de a suspenda procesul)lit. c);

c) pînă la data pronunţarea hotărârii curţii constituţionale şi/sau hotărârii

irevocabile a hotărârii instanţei de contencios administrativ art. 385 (Obligaţia

instanţei de contencios administrativ de a suspenda procesul) lit. d), e);

d) pînă la prezentarea în instanţă a raportului de expertiză, a raportului

organului de tutelă şi curatelă sau a delegaţiei judiciare – în cazurile prevăzute la

art. 386 (Dreptul instanţei de contencios administrativ de a suspenda procesul)

lit.a), b), c), d), e), f) şi g);

Articolul 379. Atacarea încheierii judecătoreşti privind suspendarea

procesului

În toate cazurile de suspendare a procesului, instanţa pronunţă o încheiere,

care poate fi atacată separat cu recurs.

Articolul 380. Reluarea procesului După decăderea circumstanţelor care au dus la suspendarea procesului,

instanţa de contencios administrativ dispune, la cererea participanţilor la proces sau

din oficiu, reluarea procesului. În acest caz, instanţa citează participanţii la proces

conform regulilor generale.

Capitolul XV. Încetarea procesului

Articolul 381.Temeiurile de încetare a procesului

Instanţa de contencios administrativ dispune încetarea procesului în cazul în

care:

a) pricina nu urmează a fi judecată în procedura contenciosului administrativ;

b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi

temeiuri s-a emis o hotărîre judecătorească rămasă irevocabilă sau o încheiere de

încetare a procesului în legătură cu renunţarea reclamantului la acţiune sau cu

confirmarea tranzacţiei dintre părţi;

c) reclamantul a renunţat la acţiune;

60

d) părţile au încheiat o tranzacţie, confirmată de instanţă;

e) partea în proces persoană fizică decedează şi raportul juridic litigios nu

admite succesiunea în drepturi;

f) partea în proces persoană juridică este lichidată.

Articolul 382. Procedura şi efectele încetării procesului

(1) Instanţa de contencios administrativ dispune încetarea procesului printr-o

încheiere, care poate fi atacată cu recurs.

(2) Pronunţînd încheierea de încetare a procesului, instanţa de contencios

administrativ menţionează că nu se admite o nouă adresare în judecată a aceleiaşi

părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.

Capitolul XVI. Scoaterea cererii de pe rol

Articolul 383.Temeiurile scoaterii cererii de pe rol

Instanţa de contencios administrativ scoate cererea de pe rol în cazul în care,

după intentarea procesului s-a constatat că:

a) reclamantul nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă prevăzută de

lege;

b) cererea a fost depusă de o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu

adminitstrativă;

c) cererea este semnată sau este depusă în instanţa de contencios de o

persoană neîmputernicită;

d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi

temeiuri se află în curs de judecată la aceeaşi instanţă sau la alta;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 384.Procedura şi efectele scoaterii cererii de pe rol

(1) În cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul se termină printr-o încheiere

judecătorească care poate fi atacată cu recurs.

(2) După înlăturarea circumstanţelor care duc la scoaterea cererii de pe rol,

persoana interesată poate adresa instanţei o nouă cerere, conform dispoziţiilor

generale.

TITLUL II. CALEA ORDINARĂ DE ATAC.

Capitolul I. Recursul împotriva hotărîrilor instanţei de contencios

administrativ

Articolul 385. Hotărîrile supuse recursului (1) Hotărîrea instanţei de contencios administrativ pronunţate în fond poate fi

atacată cu recurs.

(2) Recursul suspendă executarea hotărîrii.

61

Articolul 386. Persoanele în drept să declare recurs

Sînt în drept să declare recurs:

a) părţile şi alţi participanţi la proces;

b) martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul cu privire la

compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine.

Articolul 387. Instanţele competente să examineze recursul (1) Curtea administrativă judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor

emise în prima instanţă de către judecătoriile administrative de circumscripţie.

(2) Colegiul de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie

examinează recursurile declarate împotriva hotărîrilor emise în primă instanţă de

către Curtea administrativă.

Articolul 388. Temeiurile declarării recursului şi casării hotărîrii

(1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul

în care:

a) nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au

importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond;

b) nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind

stabilite;

c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sînt în contradicţie cu

circumstanţele pricinii;

d) au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material sau normele

de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material sînt încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanţa de contencios administrativ:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat eronat legea;

d) a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural sînt încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la

examinarea ei;

b) cauza a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată;

c) ln judecarea cauzei au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului;

d) instanţa a lezat drepturile unei persoane neantrenate în proces;

e) hotărîrea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul

nemenţionat în hotărîre, cu excepţia cazurilor cînd judecătorul este în

imposibilitate să semnze;

f) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată;

62

g) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei generale sau

jurisdicţionale.

(4) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare întotdeauna şi din

oficiu de către instanţă.

Articolul 389. Alăturarea la recurs

(1) Coparticipanţii (coreclamanţii, copîrîţii) care participă în proces din partea

recurentului se pot alătura la recurs, dacă poziţiile lor coincid în ceea ce priveşte

temeiul recursului, prezentînd o cerere scrisă. Pentru cererea de alăturare la recurs

nu se plăteşte taxă de stat.

(2) În cazul în care temeiurile recursului nu coincid, persoana alăturată este în

drept să depună recurs după regulile generale, plătind taxă de stat.

(3) Dacă recurentul principal îşi retrage recursul sau cererii de recurs nu i se

dă curs, sau cererea i-a fost restituită, sau există alte motive care exclud

soluţionarea fondului, alăturarea la recurs prevăzută la alin.(1) produce efecte

juridice în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de recurs şi persoana

alăturată a plătit taxă de stat.

Articolul 390. Termenul de declarare a recursului (1) Recursul se declară, în condiţiile prezentului capitol, în termen de 15 zile

de la data pronunţării hotărîrii motivate, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Pentru participanţii care nu au fost prezenţi la pronunţarea hotărîrii,

termenul de declarare a recursului începe să curgă de la data comunicării hotărîrii.

(3) Repunerea în termenul de 15 zile poate fi efectuată de instanţa de recurs în

condiţiile prezentului Cod.

Articolul 391. Depunerea recursului

(1) Recursul se depune de persoanele menţionate la art. 386 (Persoanele în

drept să declare recurs), cu respectarea prevederilor art. 392 (Conţinutul cererii de

recurs).

(2) Recurentul depune recursul la instanţa a cărei hotărîre se atacă, însoţit de

atîtea copii cîţi participanţi la proces sînt.

Articolul 392. Conţinutul cererii de recurs

(1) Cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată şi trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanţei la care se depune recursul;

b) numele, denumirea, calitatea procesuală a recurentului sau a persoanei ale

cărei interese le reprezintă, adresa lor;

c) numele sau denumirea intimatului şi adresa lui;

d) data pronunţării hotărîrii atacate cu recurs;

e) denumirea instanţei care a emis hotărîrea în fond, data pronunţării hotărîrii,

argumentele admiterii sau respingerii acţiunii;

f) esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii sau netemeiniciei

hotărîrii atacate, solicitările recurentului, propunerile respective;

63

g) data declarării recursului şi semnătura recurentului.

(2) La cererea de recurs se anexează dovada de plată a taxei de stat şi lista

noilor înscrisuri.

(3) Copiile de pe înscrisuri se certifică în modul prevăzut de lege.

(4) Dacă cererea de recurs se depune de un reprezentant, la ea se anexează

documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în

dosar lipseşte o astfel de împuternicire.

Articolul 393.Acţiunile instanţei a cărei hotărîre este atacată cu recurs

(1) Preşedintele instanţei a cărei hotărîre este atacată cu recurs, după ce

primeşte recursul şi înscrisurile alăturate, care nu au fost prezentate primei instanţe,

dispune înregistrarea recursului cel tîrziu a doua zi.

(2) După expirarea, pentru toţi participanţii la proces, a termenului de

declarare a recursului, instanţa de contencios administativ a cărei hotărîre este

atacată în recurs expediază, în termen de 5 zile, dosarul împreună cu recursul în

instanţa de recurs competentă, dacă legea nu prevede altfel.

(3) Pînă la expirarea, pentru toţi participanţii la proces, a termenului de

declarare a recursului, nimeni nu este în drept să reclame dosarul din instanţa

judecătorească. Participanţii la proces pot lua cunoştinţă de materialele din dosar,

de recursurile şi înscrisurile alăturate şi să înainteze referinţe motivate împotriva

recursului.

Articolul 394.Actele procedurale ale instanţei de recurs

1) Dosarul împreună cu cerearea de recurs parvenită în instanţa de recurs, se

repartizează în termen de o zi judecătorului raportor în mod aleatoriu, prin

intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor.

(2) Judecătorul raportor:

a) verifică respectarea prevederilor art.386 (Termenul de declarare a

recursului), art. 392 (Conţinutul cererii de recurs) cu privire la declararea

recursului.

b) ordonă expedierea, către participanţii la proces, a copiilor de pe recurs şi de

pe înscrisurile alăturate. Intimatului i se propune să prezinte referinţă cu cel puţin 3

zile înainte de data şedinţei de judecată, dacă legea nu prevede altfel.

c) stabileşte termenul judecării pricinii şi dispune citarea părţilor şi a celorlalţi

participanţi la proces.

(3) Judecătorul raportor face parte în mod obligatoriu din completul de

judecată la examinarea recursului. Dacă participarea lui în şedinţă este imposibilă,

se numeşte un nou raportor.

Articolul 395.Cazurile în care nu se dă curs cererii de recurs

(1) Dacă cererea de recurs nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.392,

instanţa de recurs dispune, printr-o încheiere, să nu se dea curs cererii, acordînd

recurentului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

64

(2) Dacă recurentul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea

judecătorească, recursul se consideră depus la data prezentării sale iniţiale. În caz

contrar, cererea de recurs se restituie recurentului.

(3) Încheierea instanţei de recurs de a nu da curs cererii poate fi atacată cu

recurs, cu excepţia încheierilor pronunţate de către Colegiul de contencios

administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.

Articolul 396. Restituirea cererii de recurs

(1) Cererea de recurs se restituie dacă:

a) a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea

în termen;

b) a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare recurs;

c) recurentul solicită restituirea recursului pînă la dezbaterea cauzei în fond în

instanţă de recurs;

d) în virtutea legii, hotărîrea nu poate fi atacată cu recurs.

(2) După lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli stabilite de

lege pentru declararea recursului, restituirea cererii în cazurile prevăzute la alin.(1)

lit.b) nu împiedică depunerea repetată a recursului în interiorul termenului prevăzut

de lege.

(3) Restituirea cererii de recurs se efectuează în temeiul încheierii instanţei de

recurs. Încheierea instanţei de recurs privind restituirea cererii de recurs poate fi

atacată cu recurs, cu excepţia încheierilor pronunţate de către Colegiul de

contencios adminiostrativ al Curţii Supreme de Justiţie.

Articolul 397. Limitele judecării cauzei în recurs

(1) La judecarea cauzei în recurs, instanţa verifică, în limitele recursului

declarat, în baza materialelor din dosar şi a noilor înscrisuri, corectitudinea

aplicării şi interpretării de către prima instanţă a normelor de drept material şi

procedural.

(2) Instanţa de recurs verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii primei instanţe

în întregul ei şi în ceea ce priveşte persoanele care nu au declarat recurs.

(3) Recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai

dificilă decît aceea din hotărîrea atacată cu recurs, cu excepţia cazurilor cînd

consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la proces.

Articolul 398. Retragerea recursului

(1) Pînă la începerea dezbaterii recursului în fond, recurentul şi reprezentantul

său pot retrage recursul. Retragerea se face prin depunerea unei cereri scrise.

(2) În cazul retragerii recursului, instanţa de recurs dispune, printr-o

încheiere, încetarea procedurii în recurs în privinţa persoanei care şi-a retras

recursul.

65

Articolul 399. Renunţarea reclamantului la acţiune şi tranzacţia părţilor

(1) Renunţarea reclamantului la acţiune şi tranzacţia încheiată între părţi după

depunerea recursului se prezintă instanţei de recurs în scris şi se examinează în

conformitate cu prevederile art.330 (Renunţarea reclamantului la acţiune....), care

se aplică în mod corespunzător.

(2)În cazul admiterii renunţului reclamantului la acţiune sau confirmării

tranzacţiei între părţi, instanţa de recurs anulează hotărîrea atacată şi dispune

încetarea procesului.

Articolul 400. Procedura de judecare a cauzei în instanţa de recurs

(1) Dispoziţiile de procedură privind judecarea cauzei de contencios administ

rativ în primă instanţă se aplică şi în instanţa de recurs în măsura în care nu sînt

contrare dispoziţiilor prezentului capitol.

(2) În instanţa de recurs nu se poate schimba calitatea părţilor, temeiul sau

obiectul acţiunii şi nici nu se pot înainta pretenţii noi.

(3) În instanţa de rercurs nu se pot prezenta probe noi, înafară de înscrisuri şi

nu se întocmeşte proces--verbal al şedinţei de judecată.

(4) Rolul instanţei de recurs se afişează pînă la şedinţa de judecată.

Articolul 401. Desciderea dezbaterilor în instanţa de recurs

Preşedintele şedinţei de judecată deschide şedinţa şi anunţă cauza, numele

recurentului, instanţa a cărei hotărîre este atacată, constată prezenţa participanţilor

la proces şi reprezentanţilor, determină identitatea celor prezenţi, verifică

împuternicirile participanţilor la proces.

Articolul 402. Anunţarea completului de judecată. Exercitarea dreptului

de a face propuneri de recuzare

(1) Preşedintele şedinţei de judecată anunţă completul de judecată şi

informează participanţii la proces că au dreptul să facă propuneri de recuzare.

(2) Temeiul înaintării propunerilor de recuzare şi abţinere de la judecată,

procedura soluţionării şi efectele admiterii lor sînt prevăzute la art.art. 222—230.

(3) Preşedintele şedinţei de judecată explică participanţilor la proces

drepturile şi obligaţiile lor procedurale.

Articolul 403. Efectul neprezentării în şedinţă de judecată a

participantului la proces

(1) Neprezentarea în şedinţă de judecată a recurentului sau intimatului, a

reprezentanţilor acestora, precum şi a unui alt participant la proces, citaţi legal

despre locul, data şi ora şedinţei, nu împiedică judecarea recursului. Instanţa însă

este în drept să amîne şedinţa dacă va constata că neprezentarea este motivată.

(2) În cazul în care constată că participantului la proces nu i s-a remis cererea

de recurs, probele noi, referinţele, instanţa de recurs dispune amînarea procesului

pentru remitere.

66

Articolul 404. Examinarea cererii şi demersului participantului la proces

(1) Instanţa de recurs soluţionează cererea şi demersul participantului la

proces ce ţin de examinarea recursului după ce ascultă opiniile celorlalţi

participanţi.

(2) Părţile şi ceilalţi participanţi la proces au dreptul să prezinte noi probe a

căror reclamare a fost respinsă sau au fost în imposibilitate să le prezinte în primă

instanţă.

(3) Cererea şi demersurile înaintate se soluţionează în conformitate cu

prevederile art. 221 (Soluţionarea colegială a problemelor) şi art. 321

(Soluţionarea cererilor şi demersurilor participanţilor la proces), instanţa de recurs

nefiind în drept să le respingă din motivul respingerii lor în primă instanţă.

Articolul 405. Raportul asupra cauzei

(1) Judecarea cauzei în instanţa de recurs se deschide cu raportul asupra

cauzei, prezentat de preşedintele şedinţei de judecată sau de un judecător.

(2) Raportorul expune circumstanţele cauzei, cuprinsul hotărîrii primei

instanţe, motivele înaintării recursului, sumarul referinţelor depuse împotriva lui,

conţinutul noilor probe prezentate instanţei de recurs, alte date necesare verificării

legalităţii şi temeiniciei hotărîrii.

Articolul 406. Explicaţiile participanţilor la proces

După examinarea cererilor şi demersurilor participanţilor la proces, instanţa

de recurs ascultă explicaţiile participanţilor la proces prezenţi în şedinţa de

judecată şi ale reprezentanţilor acestora. Primul ia cuvînt recurentul şi

reprezentantul său, după aceea intimatul şi reprezentantul său. Dacă ambele părţi

au declarat recurs, primul ia cuvînt reclamantul. Ordinea ascultării explicaţiilor

celorlalţi participanţi la proces se stabileşte de instanţă.

Articolul 407. Cercetarea probelor După explicaţiile participanţilor la proces, instanţa de recurs cercetează

probele din dosar şi înscrisurile prezentate suplimentar de aceştia. Procedura de

administrare a probelor în instanţa de recurs este similară celei din primă instanţă.

Articolul 408. Pledoriile

(1) După examinarea cauzei în fond, preşedintele şedinţei de judecată oferă

participanţilor la proces şi reprezentanţilor acestora posibilitatea de a face

demersuri sau completări. După ce soluţionează demersurile, instanţa trece la

ascultarea pledoriilor.

(2) Pledoriile se fac în conformitate cu prevederile art. art.350--351

(Pledoriile şi replicile) Primul ia cuvînt recurentul. Dacă ambele părţi au depus

recurs, primul ia cuvînt reclamantul.

67

Articolul 409. Împuternicirile instanţei de recurs

(1) Instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept:

a) să respingă recursul şi să menţină hotărîrea primei instanţe;

b) să admită recursul şi să modifice hotărîrea primei instanţe;

c) să admită recursul şi să dea o nouă hotărîre fără a restitui pricina spre

rejudecare, anulînd hotărîrea primei instanţe dacă nu este necesar să verifice

suplimentar dovezile prezentate în instanţă de recurs şi dacă circumstanţele cauzei

au fost stabilite de prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate

eronat;

d) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe,

restituind cauza spre rejudecare în primă instanţă în cazul în care se constată că

prima instanţă neîntemeiat a respins acţiunea din motivul expirării termenului de

prescripţie, a soluţionat procesul în lipsa participantului la proces care nu a fost

legal citat, precum şi în cazul în care cauza a fost examinată cu încălcarea

competenţei jurisdicţionale sau la dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de

judecată.

e) să admită recursul şi să caseze hotărîrea primei instanţe, luînd spre

examinare cauza dacă constată că este competentă să soluţioneze cauza în primă

instanţă;

f) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe,

dispunînd încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile

prevăzute la art.381 şi art.383 (Temeiurile de încetare şi de scoatere de pe rol).

(2) Dacă se constată mai multe motive întemeiate dintre care unele ţin de

modificare, iar altele de casare, instanţa de recurs, pentru a asigura o judecată

unitară, casează integral hotărîrea atacată.

(3) Hotărîrea sau încheierea casată nu are nici o putere legală. Actele de

asigurare sau de executare efectuate în temeiul unei astfel de hotărîri sau încheieri

îşi pierd puterea legală dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.

Articolul 410. Adoptarea şi pronunţarea deciziei

Deliberarea judecătorilor, adoptarea deciziei şi pronunţarea ei se efectuează în

condiţiile art.221 (Soluţionarea colegială) şi art. 353 (Adoptarea, Pronunţarea

hotărîrii).

Articolul 411.Conţinutul deciziei

(1) Decizia instanţei de recurs trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanţei care a emis decizia, completul de judecată;

b) indicaţia locului şi data emiterii deciziei;

c) numele sau denumirea recurentului, a părţilor şi calitatea lor procedurală;

d) expunerea succintă a circumstanţelor cauzei şi rezumatul hotărîrii atacate

cu recurs;

e) rezumatul recursului, al noilor înscrisuri şi referinţe prezentate în instanţă

de recurs, al explicaţiilor participanţilor la proces prezenţi la judecarea recursului;

f) temeiurile concluziilor instanţei de recurs şi referinţa la legea aplicabilă;

68

g) concluziile făcute de instanţa de recurs în urma judecării recursului.

(2) În cazul respingerii recursului, instanţa de recurs este obligată să indice în

decizie motivele respingerii.

(3) În cazul casării integrale sau parţiale a hotărîrii primei instanţe şi restituirii

cauzei spre rejudecare în primă instanţă, instanţa de recurs poate să se expună în

decizia sa asupra actelor procedurale care urmează a fi efectuate în primă instanţă

la rejudecarea cauzei, însă nu este în drept să prejudece în opiniile sale că o

anumită probă ar inspira sau nu încredere, că unele probe ar fi mai temeinice decît

altele şi nici să stabilească ce hotărîre ar trebui adoptată după rejudecarea cauzei.

Articolul 412.Puterea legală a deciziei instanţei de recurs

Deciziile instanţei de recurs devin irevocabile din momentul pronunţării, cu

excepţia deciziilor prin care s-a dispus remiterea cauzei la rejudecare.

Articolul 413. Examinarea recursului primit după judecarea cauzei în

recurs

(1) În cazul în care recursul depus în termen sau depus după repunere în

termen este primit de instanţa de recurs după judecarea cauzei în temeiul altor

recursuri, instanţa de recurs este obligată să primească un astfel de recurs şi să îl

examineze conform regulilor stabilite de prezentul capitol, în alt complet.

(2) Dacă, după ce judecă recursul consemnat la alin. (1), ajunge la concluzia

că decizia anterioară este ilegală sau neîntemeiată, instanţa de recurs o casează şi

emite o nouă decizie.

Capitolul II. Recursul împotriva încheierii primei instanţe

Articolul 414. Încheierile supuse recursului

(1) Încheierea dată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, separat de

hotărîre, de către părţi şi de ceilalţi participanţi la proces în cazurile prevăzute de

prezentul cod şi de alte legi, precum şi în cazurile în care încheierea face

imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului. Ea se examinează în recurs

conform regulilor stabilite de prezentul Titlu, cu excepţiile stabilite de prezentul

capitol.

(2) Celelalte încheieri pronunţate în primă instanţă, pot fi atacate, după caz,

odată cu fondul cauzei.

Articolul 415. Instanţele competente să examineze recursurile împotriva

încheierilor emise în primă instanţă

(1) Curtea administrativă examinează recursurile declarate împotriva

încheierilor emise în primă instanţă de către judecătoriile administrative de

circvumscripţie.

69

(2) Colegiul de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie

examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise în primă instanţă de

către Curtea administrativă.

Articolul 416. Depunerea şi examinarea recursului împotriva încheierii

Recursului împotriva încheierii se declară şi se examinează în condiţiile

art.390 (Termenul) şi art.391 (Depunerea recursului).

Articolul 417. Împuternicirile instanţei la examinarea recursului

împotriva încheierii

Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în

drept:

a) să respingă recursul şi să menţină încheierea;

b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind

pricina spre rejudecare în primă instanţă;

c) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd

prin decizie problema în fond.

Articolul 418. Puterea legală a deciziei instanţei de recurs pronunţate

asupra recursului împotriva încheierii

Decizia instanţei de recurs pronunţată după examinarea recursului împotriva

încheierii emise în primă instanţă rămîne irevocabilă din momentul pronunţării, cu

excepţia deciziilor prin care s-a dispus remiterea cauzei la rejudecare.

TITLUL III. REDESCHIDEREA PROCESULUI

CAPITOLUL 1. REVIZUIREA HOTĂRÎRILOR

Articolul 419. Obiectul revizuirii

Pot fi supuse revizuirii hotărîrile, încheierile şi deciziile irevocabile ale

instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile prezentului capitol.

Articolul 420. Persoanele care sînt în drept să depună cerere de revizuire

Sînt în drept să depună cerere de revizuire:

a) părţile şi alţi participanţi la proces;

b) persoanele care nu au participat la proces, dar care sînt lezate în drepturi

prin hotărîrea, încheierea sau decizia judecătorească;

c) Agentul Guvernamental, în cazurile prevăzute la art. 422 lit.h) şi lit.i)

(Motivele revizuirii).

Articolul 421. Instanţele competente să examineze cererea de revizuire

(1) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase

irevocabilă prin neatacare se soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra

fondului.

70

(2) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri care, fiind supusă căilor de

atac, a fost menţinută, modificată sau casată, emiţîndu-se o nouă hotărîre, se

soluţionează de instanţa care a menţinut, a modificat hotărîrea sau a emis o nouă

hotărîre.

(3) Cererea de revizuire declarată în temeiurile prevăzute la art.422 lit.h) şi i)

se examinează în toate cazurile de Curtea Supremă de Justiţie, în conformitate cu

prevederile art.425.

(4) Cererile de revizuire împotriva deciziilor curţilor de apel în privinţa cărora

Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat printr-o decizie asupra inadmisibilităţii se

examinează de Curtea Supremă de Justiţie.

Articolul 422. Motivele revizuirii

Revizuirea se declară în cazul în care:

a) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, că unul dintre participanţii la

proces sau unul dintre judecători a comis o infracţiune în legătură cu judecarea

cauzei;

b)un judecător a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru judecarea cu

reacredinţă sau gravă neglijenţă, dacă aceste împrejurări au influenţat soluţia

pronunţată în cauză;

c) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care

nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului anterior;

d) după emiterea hotărîrii, s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost

reţinute de un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei într-

o împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces;

e) prin sentinţă penală irevocabilă, au fost declarate mincinoase depoziţiile

martorului, fals raportul de expertiză, incorectă traducerea, fals înscrisul ori falsă

proba materială în al căror temei s-a emis hotărîrea;

f) s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei

judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a

căror revizuire se cere;

g) a fost aplicată o normă juridică declarată neconstituţională de către Curtea

Constituţională;

h) Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Agentul guvernamental, sau

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a iniţiat o procedură amiabilă într-o cauză

pendinte împotriva Republicii Moldova, care consideră că prin hotărîrea instanţei

s-a încălcat grav un drept prevăzut de Constituţia Republicii Moldova sau de

Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale;

i) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor

sau libertăţilor fundamentale, precum şi faptul că persoana interesată poate obţine,

potrivit legii naţionale, o despăgubire, cel puţin parţială, prin anularea hotărîrii

pronunţate de o judecată din ţară.

71

Articolul 423. Termenele de depunere a cererii de revizuire. Calcularea

lor

Cererea de revizuire se depune:

a) în termen de 1 lună din ziua cînd persoana interesată a luat cunoştinţă de

circumstanţele respective – în cazurile prevăzute la art. 422 lit. g) ( Curtea

Constituţională);

b) în termen de o lună din ziua în care a devenit irevocabilă sentinţa penală

sau hotărîrea de sancţionare– în cazurile prevăzute la art. 422 lit. a), b) (Sentinţa,

Sancţiunea disciplinară);

c) în termen de o lună din ziua cînd persoana interesată a luat cunoştinţă de

circumstanţele sau faptele esenţiale alecauzei care nu i-au fost cunoscute anterior şi

nu i-au putut fi cunoscute – în cazurile prevăzute la art. 422 lit.c) (circumstanţe

noi);

d) în termen de o lună din ziua în care s-a descoperit înscrisul respectiv – în

cazurile prevăzute la art. 422 lit.d) (înscrisuri probatoare);

e) în termen de o lună din ziua cînd persoana interesată a luat cunoştinţă de

hotărîrea, sentinţa sau decizia anulată sau modificată care au servit drept temei

pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere – în cazurile

prevăzute la art.422 lit.e) (sentin);

f) în interiorul termenului de derulare a procedurii amiabile la Curtea

Europeană a Drepturilor Omului – în cazul prevăzut la art.422 lit.h);

g) în termen de o lună după emiterea hotărîrii Curţii Europene a Drepturilor

Omului – în cazul prevăzut la art.422 lit.i).

Articolul 424. Depunerea cererii de revizuire (1) Cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la

art.420, indicîndu-se în mod obligatoriu motivele consemnate la art.422 şi

anexîndu-se probele ce le confirmă.

(2) Cererea de revizuire se depune la instanţa competentă prevăzută la art.321.

(3) La cererea de revizuire se anexează dovada de plată a taxei de stat.

(4) Nu se admite depunerea repetată a cererii de revizuire în baza aceloraţi

motive.

Articolul 425. Examinarea cererii de revizuire

(1) Instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate

cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată.

(2) Dezbaterile sînt li mitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se

întemeiază.

(3) Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.

Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire.

Articolul 426. Împuternicirile şi actele de dispoziţie ale instanţei de

revizuire

72

(1) După ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite unul din

următoarele acte de dispoziţie:

a) încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă;

b) încheierea de admitere a cererii de revizuire şi de casare a hotărîrii sau

deciziei supuse revizuirii.

(2) Încheierea de admitere a cererii de revizuire se pronunţă în camera de

deliberare şi se supune căilor de atac odată cu fondul, în condiţiile legii.

(3) Încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în

instanţa ierarhic superioară, cu excepţia cazurilor în care cererea de revizuire este

examinată de Colegiul de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.

(4) În cazul în care o hotărîre neexaminată în recurs a fost supusă revizuirii,

cauza se judecă, după casarea hotărîrii, conform regulilor generale stabilite de

prezentul cod, de către instanţa care a admis revizuirea.

(5) În cazul în care o hotărîre examinată anterior în recurs a fost supusă

revizuirii, cauza se trimite, după admiterea cererii de revizuire, la rejudecare în

recurs sau în primă instanţă, după caz.

(6) În urma judecării cauzei după admiterea cererii de revizuire, instanţa

adoptă după caz, o hotărîre sau decizie, care poate fi supusă căilor de atac

prevăzute de lege pentru hotărîrea revizuită.

TITLUL IV. COSTURI DE JUDECATĂ

Capitolul I. Taxe

Articolul 427. Costutri de judecată

Costurile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare

a cauzei.

Articolul 428. Taxa de stat

(1) Taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către

instanţa judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese

se exercită actele procedurale de judecare a cauzei de contencios administerativ sau

cărora li se eliberează copii de pe documente din dosar.

(2) În acţiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcţie de caracterul

şi valoarea acţiunii, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri prevăzute de

lege, în proporţii fixe, conform Legii taxei de stat.

Articolul 429. Impunerea cu taxă de stat

(1) Se impune cu taxă de stat cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare

a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti.

(2) Pentru cererile de chemare în judecată, precum şi pentru cererile de

revizuire în instanţa de contencios administrativ nu se achită taxa de stat.

(3)Cererile de recurs în instanţa de contencios administrativ se impun cu o

taxă de stat în mărime de 50 unităţi convenţionale.

73

Articolul 430. Scutirea de taxă de stat

(1) De taxa de stat pentru judecarea cauzelor de contencios administrativ se

scutesc recurenţii-reclamanţi:

a) în cauzele privind contestarea actelor adinistrative de destituire din funcţie

şi încasare a plăţilor salariale;

b)în cazul declarării recursurilor împotriva încheierilor judecătoreşti;

c) minorii;

d) organizaţiile obşteşti ale invalizilor, instituţiile, întreprinderile, asociaţiile

de instruire şi de producţie ale invalizilor.

(2) Eliberaea la cerere a copiilor de pe actele judecătoreşti pentru participanţii

la process se face fără plata taxei de stat. Eliberarea repetată de copii de pe acelaşi

act se supune taxei de stat în mărime de 0,05 unităţi convenţionale pentru fiecare

pagină.

Articolul 431. Restituirea taxei de stat

(1) Taxa de stat plătită se restituie, parţial sau integral, în cazul:

a) depunerii într-o sumă mai mare decît cea prevăzută de legislaţia în vigoare

(se restituie suma plătită în plus);

b) restituirii cererii de recurs pentru motivele prevăzute de prezentul Cod ;

(2) Restituirea taxei de stat se efectuează de către organele fiscale prin

intermediul Trezoreriei de Stat, în termen de cel mult un an de la data emiterii

încheierii judecătoreşti.

Articolul 432. Cheltuielile de judecare a cauzei

Din cheltuielile de judecare a cauzei fac parte:

a) sumele plătite martorilor, interpreţilor, experţilor şi specialiştilor;

b) cheltuielile de efectuare a cercetărilor la faţa locului;

c) cheltuielile de înştiinţare şi chemare a părţilor în judecată;

d) cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi participanţi

la proces în legătură cu prezentarea lor în instanţă;

e) cheltuielile suportate de cetăţenii străini şi de apatrizi în legătură cu plata

interpretului dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu

prevăd altfel;

f)cheltuielile de efectuare a expertizei;

g) cheltuielile de asistenţă juridică;

h) compensaţiile pentru timpul de muncă pierdut;

k) alte cheltuieli necesare, suportate de instanţă şi de participanţii la proces.

Articolul 433. Sumele plătite martorilor, experţilor, specialiştilor,

translatorilor şi interpreţilor

(1) Martorilor, experţilor, specialiştilor, translatorilor şi interpreţilor li se

compensează cheltuielile suportate în legătură cu prezentarea lor în instanţă

74

judecătorească, inclusiv cheltuielile de deplasare şi cazare, diurnele, precum şi

salariul mediu pe economie, în modul prevăzut de lege.

(2) Persoanelor citate în judecată în calitate de martori li se păstrează locul de

muncă în timpul absentării lor de la serviciu în legătură cu judecata. Martorii care

nu sînt salariaţi primesc o recompensă pentru sustragere de la ocupaţia lor.

(3) Experţii, specialiştii şi interpreţii primesc o recompensă pentru munca

efectuată din însărcinarea instanţei judecătoreşti dacă această muncă nu intră în

atribuţiile lor de serviciu în instituţia sau organizaţia de stat.

Articolul 434. Repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi (1) Instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească

părţii care a avut cîştig de cauză toate costurile de judecată. Dacă acţiunea

reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează costurile

proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse

din pretenţiile reclamantului.

(2) În cazul mai multor reclamanţi sau pîrîţi, aceştia sînt obligaţi să

compenseze cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, în

funcţie de interesul fiecăruia ori de caracterul litigiului dintre ei. Dacă unul dintre

coparticipanţi a utilizat mijloace speciale de apărare judiciară, ceilalţi nu sînt

responsabili de cheltuielile lui.

(3) Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi la repartizarea între părţi a

cheltuielilor de judecată în instanţă de recurs şi în cadrul revizuirii.

(4) Dacă, fără a trimite cauza spre rejudecare, modifică hotărîrea atacată sau

pronunţă o nouă hotărîre, instanţa ierarhic superioară poate schimba corespunzător

repartizarea costurilor de judecată.

Articolul 435. Compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică

Instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze

părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în

care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.

Articolul 436. Repartizarea cheltuielilor de judecată în cazul renunţării

la acţiune şi încheierii tranzacţiei

(1) În cazul în care îşi retrage cererea de chemare în judecată sau renunţă la

acţiune pînă la comunicarea către pîrît a cererii, reclamantul nu beneficiază de

compensarea costurilor suportate. Dacă el a renunţat după comunicarea cererii de

chemare în judecată, instanţa îl obligă, la cererea pîrîtului, să compenseze acestuia

toate costurile suportate.

(2) Dacă reclamantul nu-şi susţine pretenţiile din cauza faptului că au fost

satisfăcute benevol de către pîrît după intentarea acţiunii, instanţa, la cererea

reclamantului, îl obligă pe pîrît să compenseze acestuia toate costurile suportate în

legătură cu intentarea procesului, inclusiv suma cuvenită pentru asistenţă juridică.

75

(3) Dacă, la încheierea tranzacţiei, părţile au prevăzut modul de repartizare a

costurilor de judecată, inclusiv a sumei cuvenite reprezentantului pentru asistenţă

juridică, instanţa soluţionează problema în conformitate cu înţelegerea părţilor.

(4) Dacă, la încheierea tranzacţiei, părţile nu au prevăzut modul de repartizare

a costurilor de judecată, acestea se consideră compensate.

Articolul 437. Atacarea încheierilor judecătoreşti asupra cheltuielilor de

judecată

Încheierea judecătorească asupra cheltuielilor de judecată poate fi atacată cu

recurs.

Capitolul II. Amenzile judiciare şi procedura de aplicare.

Articolul 438. Amenzile judiciare

(1) Amenzile judiciare se aplică de către instanţa judecătorească, în cazurile şi

în proporţiile stabilite de prezentul cod, persoanelor care au săvîrşit încălcări

procedurale. Odată cu aplicarea sancţiunii, se va constata încălcarea. Nu pot fi

amendaţi minorii care, la data săvîrşirii încălcării procedurale, nu au împliniţi 16

ani.

(2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională

este egală cu 20 de lei.

(3) Amenzile judiciare aplicate de instanţa judecătorească persoanelor cu

funcţie de răspundere din autorităţile publice, din alte organe şi organizaţii se

încasează din contul acestor persoane, chiar dacă autoritatea, organul sau

organizaţia în care activează cei sancţionaţi participă sau nu în procesul respectiv.

Articolul 439. Procedura de examinare a aplicării amenzii (1) Aplicarea amenzii se stabileşte prin încheiere consemnată în procesul-

verbal al şedinţei de judecată, în care se examinează cauza de contenciuos

administrativ.

(2) În cazul în care aplicarea amenzii este examinată în lipsa persoanelor

vinovate, celor sancţionaţi li se va comunica încheierea judecătorească.

Articolul 440. Anularea ori reducerea amenzii

(1) Persoana sancţionată prin încheiere judecătorească cu amendă poate

depune în aceeaşi instanţă cerere de reexaminare a încheierii în vederea anulării ori

reducerii amenzii.

(2) Cererea se depune în termen de 15 zile de la data emiterii încheierii de

sancţionare sau de la data comunicării ei.

(3) Cererea se examinează în şedinţă de judecată cu citarea persoanelor

interesate, a căror neprezentare nu împiedică examinarea. Cererea se soluţionează

prin încheiere, emisă în camera de deliberare, care poate fi atacată cu recurs.

76

TITLUL V. EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR JUDECĂTOREŞTI

Articolul 441. Titlul executoriu

(1)Hotărîrile judecătoreşti irevocabile, adoptate în condiţiile

prezentului Cod, constituie titluri executorii şi se execută benevol în termen de 15

zile sau în termenul stabilit de instanţa de judecată.

(2) În cazul în care hotărîrea de contencios administrativ nu a fost

executată în termenii stabiliţi conform alin.(1), hotărîrea este susceptibiolă de

executare silită în condiţiile Codului de executare.

Articolul 442. Acţiunea în regres

Conducătorul autorităţii publice poate înainta în instanţa de drept

comun o acţiune în regres împotriva funcţionarului public vinovat de

neexecutarea hotărîrii instanţei de contencios administrativ.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI

Anexa nr. 1 la Codul administrativ.

1. CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE (Colegiul de contencios administrativ)

2. CURTEA ADMINISTRATIVĂ

3. JUDECĂTORII SPECIALIZATE

77

1. Bălţi (Bălţi, Făleşti, Glodeni, Rîşcani, Sîngerei)

2. Cahul (Cahul, Cantemir, Taraclia)

3. Căuşeni (Căuşeni, Anenii-Noi, Ştefan-Vodă, Bender)

4. Comrat (UTA Gagauzia)

5. Chişinău (Chişinău, Criuleni, Dubăsari, Ialoveni, Străşeni)

6. Edineţ (Edineţ, Briceni, Donduşeni, Ocniţa)

7. Hînceşti (Hînceşti, Leova, Cimişlia, Basarabeasca)

8. Orhei (Orhei, Rezina, Şoldăneşti, Teleneşti)

9. Ungheni (Ungheni, Nisporeni, Călăraşi)

10. Soroca (Soroca, Drochia, Floreşti Camenca)

11. Tiraspol (Tiraspol, Rîbniţa, Grogoriopol, Slobozia)

Anexa nr.2 la Codul administrativ.

LISTA

persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public

deosebit,

care sînt exceptate de la adresarea în instanţa de contencios administrativ

1. Preşedintele Republicii Moldova

2. Preşedintele Parlamentului, vicepreşedintele Parlamentului

3. Preşedintele, vicepreşedintele, secretarul comisiei permanente a

Parlamentului

4. Prim-ministrul, viceprim-ministrul, ministrul, viceministrul

5. Judecătorul Curţii Constituţionale

6. Preşedintele, membrul Curţii de Conturi

7. Directorul, directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate

8. Guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorul Băncii Naţionale a

Moldovei

9. Preşedintele, vicepreşedintele, secretarul, membrul Comisiei Electorale

Centrale

10. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentantul

permanent şi trimisul – şef al misiunii diplomatice, consulul general

LISTA

persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public

deosebit,

care sînt exceptate de la adresarea în instanţa de contencios administrativ

1. Preşedintele Republicii Moldova

2. Preşedintele Parlamentului, vicepreşedintele Parlamentului

78

3. Preşedintele, vicepreşedintele, secretarul comisiei permanente a

Parlamentului

4. Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-ministrul, ministrul,

viceministrul

5. Preşedintele, vicepreşedintele, judecătorul instanţei judecătoreşti

6. Preşedintele, judecătorul Curţii Constituţionale

7. Preşedintele, membrul Consiliului Superior al Magistraturii

8. Preşedintele, membrul Curţii de Conturi

9. Procurorul General, prim-adjunctul Procurorului General, adjunctul

Procurorului General

10. Directorul, directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate

11. Guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorul Băncii Naţionale a

Moldovei

12. Preşedintele, membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului

13. Preşedintele, vicepreşedintele, secretarul, membrul Comisiei Electorale

Centrale

14. Directorul, directorul adjunct al Agenţiei Relaţii Funciare şi

Cadastru, al Agenţiei ―Moldsilva‖, al Agenţiei Rezerve Materiale, al

Agenţiei Turismului

15. Directorul, directorul adjunct al Biroului Naţional de Statistică, al Biroului

Relaţii Interetnice

16. Directorul, directorul adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie

17. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentantul permanent şi

trimisul – şef al misiunii diplomatice, consulul general

18. Directorul general, directorul, directorul general adjunct, directorul

adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, al Agenţiei

Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia

Informaţiei, al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, al Centrului

Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal

19. Preşedintele, vicepreşedintele, membrul Comisiei Naţionale a Pieţei

Financiare

20. Directorul Centrului pentru Drepturile Omului, avocatul parlamentar