Referat asigurari

1 Oltean Ionel – Calin FB3gr5

Asigurarile de viata si cele maritime de la aparitie pana azi

Ideea de asigurare apare cu mii de ani în urmă, când oamenii primitivi au format pentru prima oară grupuri sociale. Informaţiile antropologice dezvăluie faptul că vânătorii respectivelor grupuri vânau împreună pentru a asigura protecţia indivizilor. Odată prada omorâtă, carnea era împărţită între toţi membrii grupului, indiferent de cine a depus efort pentru procurarea prăzii. Se poate spune că, împărţirea era prima formă de răspândire a riscului - asigurarea supravieţuirii grupului.

Cu multe secole în urmă s-a observat că asigurările constituie o tehnică eficientă de a pulveriza (dispersa) pierderile individuale pe o arie cât mai largă, făcându-le mai uşor de suportat, prin acoperirea lor de către un număr mai mare de persoane.

In China antică, negustorii îşi împărţeau marfă pe care o transportau pe fluviile interioare pe un număr cât mai mare de vase, pentru că în caz de naufragiu pierderea să fie parţială şi mai uşor de suportat.

formă precară de asigurare era utilizată de către tăietorii de piatră egipteni (acum 2700 i.Hr.), care se organizau în case de Întrajutorare pentru a-şi putea acoperi mai uşor cheltuielile funerare.

Istoria asigurărilor comerciale este strâns legată de istoria comerţului mondial. În codul lui Hammurabi este inserat un sistem de credite maritime incă din 4000 - 3000 T.Hr. Atunci când babilonienii practicau o formă de asigurare a bunurilor. Specificul respectivei forme de asigurare prezenta particularitatea că împrumuturile nu mai trebuiau returnate în cazul în care marfa sau nava erau avariate dobânda practicată acoperind riscul.

Sistemul de credite maritime a fost utilizat mai târziu de grecii şi de romani; legile romane recunoscând importanţa contractelor comerciale maritime. De fapt, legislaţia romană cuprindea contracte care aveau elementele unui contract de asigurare. De exemplu, contractul incheiat de Suetonius pentru Împăratul Claudius în vederea asigurării cu hrană a populaţiei insera clauze asiguratorii pentru bunurile importate.

În Grecia şi în Roma antică cele mai vechi forme ale asigurării de viaţă erau indemnizaţiile de deces (pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare) şi asigurarea de rentă viageră.

În oraşele italiene, asigurarea maritimă a apărut în Evul Mediu datorită unui complex de factori, respectiv factori economici, geografici, culturali, religioşi etc.. Roma find centrul creştinismului era evident faptul că erau folosite asigurările maritime de către cei care transportau marfă în această zonă. Din aceleaşi motive (Bruges fund un important centru al comerţului cu lână), în 1310 Ducele de Flandra a decis Înfiinţarea Camerei de Asigurări din Bruges pentru asigurări impotriva riscurilor maritime. Astfel că, în sec. XV asigurarea maritimă s-a dezvoltat spectaculos în oraşele state din Italia de Nord, în Ţările de Jos şi în Anglia.

Prima poliţă de asigurare maritimă, incheiată la Geneva pentru călătoria vasului Santa Clara de la Geneva la Mallorca, datând din 1347 d.Hr.


Contractele comerciale maritime au fost, mai apoi, utilizate în intreaga lume, sub denumirea de "contract of bottomry" . Conform acestui contract banii sau mărfurile erau daţi debitorului fie sub formă de credit la o anumită rată a dobânzii pentru care creditorul nu avea dreptul să primească nici o cotă din profitul tranzacţiei comerciale, fie drept credite mixte şi de parteneriat în care, alături de plată unei anumite dobânzi şi indiferent de rezultatul contractului, creditorul avea dreptul sa primească o parte din profit, dacă acesta depăşea o anumită sumă. Debitorul nu avea nici o răspundere în cazul unui accident, dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie, iar cazul în care mărfurile ajungeau atunci trebuia să plătească împrumutul şi dobânda.

În Spania, datorită comerţului intens cu statele italiene, a inceput să fie utilizată asigurarea maritimă. În acest sens, în 1453, Jacques d'Aragon dă Ordonanţa de Barcelona, prima lege în domeniul asigurărilor. Ordonanţa avea rolul' "de a preveni abuzurile şi fraudele şi de a acorda tratament preferenţial propriilor lor armatori".

Alte acte legislative ce reglementau asigurările maritime sunt emise în: Franţa, la Rouen "Guidon des marchands de la mer"; 1523 la Florenţa; 1580 la Geneva; 1570 în Olanda; 1566 în Spania; 1570 în Anglia.

În Anglia în sec. XVI centrul pieţei asigurărilor era Lombard Street. În 1570, la Londra a fost infiinţată Royal Exchange, apoi a fost creată în 1576 Camera de Asigurări (Chamber of Assurano) Royal Exchange, care inregistra toate poliţele de asigurări. Mai mult decât atât, Camera de Asigurări avea rolul de a înlătura practicile neloiale precum dubla asigurare supraasigurarea, care permiteau obţinerea profitului în cazul producerii riscului asigurat (fapt contrar principiilor asigurării). În 1601 Parlamentul englez a emis "Legea privind poliţele de asigurare folosite între negustori.

Organizaţia Lloyd, asociaţie de armatorii ce frecventau cafeneaua lui Edward Lloyd, apare la sfârşitul sec. XVII, iar în 1871 Lloyd's este recunoscută printr-un act al Parlamentului britanic, ca o institute de interes general pentru comerţul maritim. Aceasta este, în prezent, una din cele mai importante organizaţii de asigurare din lume. Lloyd nu este o societate de asigurări propriu-zisă, ci o comunitate de subscriitori care nu intră în contact direct cu asiguraţii. Contractele de asigurare sunt încheiate prin intermediul curtierilor (brokerilor) Lloyd. Lloyd's practică toate tipurile de asigurări cu excepţia asigurărilor contra incendiilor şi a asigurărilor de viaţă.

Asadar asigurarea maritimă a fost prima formă de asigurare, începutul ei datând încă din antichitate. Apariţia ei, ca prima formă de asigurare, este explicată prin legătura strânsă: comerţ - navigaţie maritimă, descoperindu-se că navele, mărfurile şi vieţile omeneşti erau expuse riscurilor mării. De-a lungul unei perioade îndelungate de timp, proprietarii navelor au fost aceiaşi cu proprietarii mărfurilor şi, ca urmare, exista o singură poliţa de asigurare, care acoperea atât mărfurile, cât şi nava. Acest lucru era posibil pentru că interesul aparţinea aceleiaşi persoane. Ulterior, s-a trecut la o specializare determinată, preponderent, de evoluţia comerţului, apărând o diferenţiere între persoanele interesate în proprietatea asupra mărfurilor şi a navelor şi, deci, doua forme de asigurare, două tipuri de contracte de asigurare, în funcţie de acelaşi interes:

asigurarea navelor - CASCO;


asigurarea mărfurilor - CARGO. Asigurarea maritimă, ca ramură a asigurării de bunuri, protejează navele maritime şi fluviale, celelalte ambarcaţiuni şi instalaţiile folosite în porturi, precum şi încărcăturile acestora, contra unui complex de riscuri.

Riscurile maritime au ca obiect anumite daune, a căror probabilitate este, mai mult sau mai puţin, cunoscută dar, în nici un caz, nu se apropie de certitudine. Scopul asigurării maritime consta în asigurarea contra acelor evenimente care se pot produce şi nu contra evenimentelor care trebuie să se producă. Din această cauză, în literatura de specialitate şi în practică internaţională a asigurărilor, întâlnim, frecvent, două mari categorii de riscuri:

1. Riscuri asigurabile;2. Riscuri excluse.

1. Din categoria riscurilor asigurabile fac parte: Riscurile obişnuite sau generale; Riscurile speciale.

1.A Din grupa riscurilor obişnuite, asociate transportului pe apă, fac parte aşa-numitele riscuri ale mării. Prin acestea se înţelege orice accident sau întâmplare fortuite, survenite în timpul transportului maritim, indiferent dacă ele sunt sau nu rezultatul direct al acţiunilor vânturilor, valurilor. Cele mai importante riscuri ale marii sunt:

furtuna - care poate provocă: scufundarea navei sau avarierea bunurilor transportate prin pătrunderea apei în hambarele navei;

naufragiul - scufundarea navei din diferite cauze; eşuarea - punerea pe uscat a navei, împotmolirea ei pe fundul mării; coliziunea - ciocnirea a două nave între ele; abordajul - ciocnirea navei cu orice alt obiect fix sau plutitor; aruncarea unei părţi din încărcătură peste bord, în cazul avariei comune; furtul; jaful; Capturarea şi sechestrarea de către duşmani, etc.

1.B. Riscurile speciale se datorează unor cauze deosebite şi se asigura separat, la cererea expresă a asiguratului, contra unor prime speciale de asigurare. Din această categorie fac parte riscurile determinate de proprietăţile intriseci ale mărfurilor, cum sunt:

scurgerea lichidelor; spargerea materialelor casante; încingerea cerealelor, etc.

Tot din categoria riscurilor speciale fac parte şi riscurile de război, inclusiv războiul civil, precum şi riscurile de grevă, răscoale, mişcări civile.

În grupa riscurilor de război intra: capturarea mărfii; blocade; sechestrul;


prohibirea comercială; represaliile, etc.

Riscurile de greva se referă la posibilitatea distrugerii sau avarierii anumitor mărfuri de către grevişti.

2. Riscurile excluse sunt acele riscuri pentru care societatea de asigurare nu poartă nici o răspundere în cazul în care ele ar interveni în timpul unui transport de mărfuri asigurat.

Evaporarea lichidelor, uscarea cerealelor, moartea naturală a vietăţilor, sunt evenimente inevitabile, specifice naturii obiectului asigurat. Tocmai din această cauză ele nu fac obiectul acoperirii prin asigurare. De asemenea, nu se acorda drept de asigurare pagubelor datorate:

întârzierii sosirii mărfurilor la destinaţie; lipsei unui ambalaj corespunzător; majorităţii taxelor vamale din ţară importatoare, etc.

Avariile şi clasificarea lor În practică internaţională a asigurărilor maritime, prezenta interesului asigurabil este rezultatul direct al existenţei schimbului de mărfuri şi al complexului de împrejurări ce pot provoca avarierea bunurilor asigurate. Avariile, în funcţie de natura obiectului asigurat, de intensitatea acţiunii riscurilor asigurate şi de interesele pe care le afectează, pot fi:

1. Totale;2. Parţiale (particulare);3. Generale (comune);

1. Prin avarie totală se înţelege pierderea completă a bunului asigurat sau vătămarea integrităţii fizico-chimice a acestuia, până la încetarea de a mai face parte din genul de bunuri de care aparţine.

Orice avarie totală este prezumata a fi pricinuită de un risc al mării, în afară de cazul în care se poate stabili cu exactitate ca nava, împreună cu încărcătura de la bord, s-a pierdut într-un act de război. Avaria totală poate fi: 1.A. avarie totală reală - presupune una din următoarele împrejurări:

distrugerea fizică totală a bunului asigurat prin incendiu, inundare; pierderea totală a posibilităţilor fizico-chimice ale bunurilor asigurate (inundarea

hambarelor, a încărcăturii de ciment, etc.); confiscarea bunurilor de către inamic.

1.B. avarie totală prezumata - atunci când pierderea bunului asigurat este inevitabilă sau costul salvării, recondiţionării şi reexpedierii ar depăşi valoarea bunului la destinaţie, astfel încât este abandonat. Abandonul trebuie notificat asiguratorului în mod clar şi necondiţionat.

Asigurările de viaţa propriu-zise au un istoric îndelungat, cu o prezenta în perioada antică în bazinul mediteranean. Cea mai utilizată formă de asigurare atunci era legată de


constituirea unor fonduri care să ofere sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare. Un alt tip de asigurare, folosit mai ales de ghildele din Evul Mediu, viza obţinerea unui venit constant de-a lungul vieţii membrilor săi, sau direcţionarea unor fonduri către urmaşi ceea ce în termeni moderni se încadrează la capitolul asigurărilor cu component de economisire.De-a lungul vremii, aceste forme incipiente au evoluat spre produse mai complexe: asigurări pe termen scurt, asociaţii mutuale de asigurări, anuităţi.

Viaţa noastră este ameninţată de multe riscuri, unele mai mari, altele mai mici, care ne afectează capacitatea de muncă sau chiar viaţa. Unele dintre riscuri sunt evenimente probabile, ele ne pot afecta sau nu, dar exista riscul de deces, care este o certitudine, întrebarea este doar când se va întâmpla.

Asigurarea de viaţă este modalitatea prin care aceste riscuri sunt preluate de o companie de asigurări, care în schimbul unei sume de bani prestabilite preia aceste riscuri, şi în cazul producerii evenimentului nedorit va despăgubi persoana asigurată sau beneficiarul acestuia.

Asigurarea de viaţă este un contract semnat intre asigurator şi asigurat în favoarea unui beneficiar, sau a mai multor beneficiari. Obiectul acestui contract este suma asigurată, care se stabileşte de comun acord de ambele părţi, sau la cererea asiguratului.

În funcţie de suma asigurată şi de alţi factori se stabileşte mărimea primei de asigurare pe care asiguratul va trebui să o plătească pe parcursul duratei contractului la intervale de timp prestabilite.

În schimbul primelor de asigurare compania de asigurări acoperă riscurile incluse în contract şi se obliga la plata despăgubirilor în cazul ivirii acestora.

Suma asigurată şi primele plătite depind de mulţi factori. În principiu o poliţă de asigurare este mai ieftină pentru tineri şi este mai scumpă dacă este contractata la vârste mai înaintate. Starea sănătăţii este un alt factor luat în calcul, vârsta şi sexul determinând apariţia unor boli specifice ceea ce cresc riscul asumat de asigurator. Activitatea profesională dar şi cea din timpul liber pot influenţa şi ele preţul primei, activităţi în domenii în care asiguratul este predispus accidentelor pot creşte valoarea primei plătite.

Asigurarea de viaţă este o protecţie financiară, care asigura un viitor sigur beneficiarilor (sau beneficiarului) dar şi asiguratului. Ea vă oferă protecţia materială şi independenta financiară de care are nevoie familia pe termen lung.

Asigurarea de viaţa apare în Flandra şi Italia la sfârşitul sec. XV -inceputul sec. XVI. De asemenea, în 1583 la Londra se încheie primul contract de asigurare de viaţa prin care William Gibbons se asigură pentru suma de 383 £.

În sec. XVII, Pascal pune bazele calculului probabilistic şi ale legii numerelor mari (1654), iar olandezul Christiaan Huygens reia calculele lui Pascal şi publică în 1657 « Calcul dans Ies jeux du hasard » şi redactează o tabelă de mortalitate pe baza căreia guvernatorul Olandei stabileşte primul calcul al rentei viagere ce ţine seama de durata de viaţa a individului. Sistemul respectiv de calcul este perfecţionat la sfârşitul secolului XVIII de francezul Deparcieux, bazându-se pe experienţa « Tontinelor » (denumite astfel după creatorul lor bancherul napolitan Lorenzo Tonţi -1653) Tontinele sunt asociaţii constituite pentru o perioadă de timp (de exemplu, 15 ani) formate dintr-un număr de aderenţi care varsă la fondul comun o cotizaţie anuală, ce variază în funcţie de vârstă

Însă, primul tratat cu o influenţă deosebită asupra modului de funcţionare al primelor mari companii de asigurare a fost tratatul de actuariat, scris de englezul Richard Price.


Deşi, asigurările de viaţă erau interzise prin legi ca Ordonanţa de la Barcelona sau Ordonanţa lui Colbert (1681), deoarece speculau asupra vieţii umane şi pentru că îi atribuiau acesteia un preţ, totuşi, în Franţa, tontinele erau tolerate:♦ în 1689 este autorizată tontina regală (la tontine royale);♦ în 1770 printr-o hotărâre a Consiliului de Stat al lui Ludovic XV tontinele regale sunt transformate în rente viagere cu rate fixe

De altfel şi în Anglia asigurările de viaţă au fost interzise în 1720, pentru că un an mai târziu să devină legale. În 1774 prin Gambling Act se pun bazele raţionale ale asigurării, iar în 1762 la Londra a fost creată societatea Equitable, prima care practică un tarif variind în funcţie de vârsta persoanelor asigurate.

Astăzi asigurarea de viață este la fel ca și pentru celelalte tipuri de asigurare, asiguratul transferă un risc asupra asigurătorului, primind o poliță (un certificat scris) și plătind în schimb, o singură dată, lunar sau anual, o rată de asigurare numită primă în funcție de o sumă asigurată. Riscul asumat de asigurător este acela al decesului asiguratului, în care caz asigurătorul se obligă la plata unei sume persoanei desemnate de asigurat la încheierea contractului de asigurare.

Ce ne oferă asigurarea de viaţă?Asigurarea de viaţa are multe funcţii, însă fiecare dintre ele are acelaşi scop, de a ne proteja

familia, persoanele dragi, atunci când noi nu vom putea, fie din cauza incapacităţii de munca cauzate de un accident sau din cauza decesului.

Accidentul este un risc probabil, moartea însă este o certitudine, întrebarea este doar când se va întâmpla şi nu dacă se va întâmpla. Reiese faptul că în primul rând asigurarea de viaţă este o protecţie materială, financiară a familiei şi totodată a persoanei care încheie asigurarea.

Din punct de vedere al familiei asigurarea de viaţa oferă protecţie materială în situaţia cea mai nefericită, decesul sau incapacitatea de muncă, cauzată de un accident. De asemenea este o protecţie financiară şi a persoanei care încheie asigurarea în cazul unui accident, sau la momentul expirării contractului, când veţi beneficia de valoarea asigurării ca fiind un venit suplimentar.

Asigurarea de viaţă este totodată şi o metodă de economisire garantată pe o perioadă lungă de timp. În cazul decesului persoanei care a încheiat asigurarea, familia acesteia va beneficia de un venit compensatoriu, menit să menţină nivelul de trai al familiei.

Pe lângă aceste funcţii de protecţie asigurarea de viaţa înseamnă pe de o parte independenţa financiară a celor dragi, iar pe de altă parte o viaţă liniştită, ştiind că orice s-ar întâmpla membrii familiei sunt protejaţi.

Răspunsul simplu la întrebarea ce ne oferă o asigurare de viaţă este:

protecţie materială, financiară pentru familie

venit suplimentar pentru persoana care încheie contractul

metode de economisire

venit compensatoriu pentru familie

independenţa financiară a celor dragi

o viaţă liniştită.


În general există 2 tipuri de asigurări de viață:Asigurarea de viață de "deces", descrisă mai sus, care acoperă riscul de deces la orice

dată ar surveni acesta, sau asigurarea de deces temporară prin care primele sunt plătite pe o perioadă limitată de timp

Asigurarea de viață cu acumulare de "capital", care se încheie pe timp limitat. Asigurarea de viață cu acumulare de "capital", în plus față de tipul "deces", acumulează și administrează pe durata contractului un anumit capital pe care asigurătorul se angajează să-l plătească înapoi asiguratului dacă acesta este în viață la sfârșitul asigurării. De regulă, prima de asigurare de tip "capital" este mai mare decât cea pentru o asigurare de "deces" corespunzătoare

Cât ne costă asigurarea de viaţă?Asigurarea de viaţă este un angajament pe termen lung, şi costul acesteia poate fi discutat pe larg cu agentul său brokerul de asigurare. Trebuie avut în vedere scopul încheierii unei astfel de asigurări, care poate fi pentru protecţia familiei în caz de deces, în acest caz trebuie luată în considerare la cât trebuie să se ridice suma asigurată pentru a înlesni viaţa familiei în cazul evenimentului asigurat.

Un alt scop ar fi crearea unui fond pentru educaţia copiilor sau pentru căsătoria acestora, sau asigurarea unor venituri suplimentare pentru perioada pensionării. Trebuie să avem în vedere atât suma pe care dorim să o primim la încheierea valabilitaţii poliţei precum şi primele plătite. Înaintea achiziţionării unei poliţe de asigurare de viaţa trebuie să facem un mic calcul în vederea stabiliri sumei pe care o putem plăti ca prima lunară. Chiar dacă primele de asigurare vor fi plătite semestrial sau anual, este recomandat să aflăm întâi cât putem pune deoparte în fiecare lună pentru această asigurare.

Starea sănătăţii asiguratului este de obicei determinată prin analizarea unui chestionar completat de asigurat. Încheierea unor poliţe de asigurare, depinzând de tipul acestora, vor necesita examinări medicale în vederea stabiliri primelor sau a condiţiilor impuse de asigurator, costurile medicale sunt în general suportate de compania de asigurări.

Aşadar nu se poate vorbi de un preţ standard la asigurările de viaţă, în primul rând fiecare societate de asigurări va avea propriile tarife şi sisteme de calculare a primei de asigurare dar şi datorită faptului că acest tip de asigurare este destul de flexibilă. Asiguratul poate alege dintre mai multe variante de plată, poate alege suma asigurată şi durata asigurării, dar şi clauze suplimentare sau adăugarea altor tipuri de asigurare non-viata ce sunt cuprinse în pachetele oferite de unii asiguratori.

Referat asigurari

Documents

Transcript of Referat asigurari