Universitatea “Nicolae Titulescu”,

Facultatea de Drept,

Şcoala Doctorală de Drept Comunitar European

RECURSUL ÎN ANULARE,

ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE DE JUSTIŢIE

Autor: Drd. Militaru Cristian-Sorin,

Coordonator ştiinţific: Prof. Univ. Dr. Augustin Fuerea

1

CUPRINS

Capitolul I. Importanţa recursului în anulare, conform jurisprudenţei

Curţii Europene de Justiţie ...........................................................................4

1. Rolul Curţii în ansamblul instituţional comunitar european.............4

2. Curtea Europeană de Justiţie - instanţă creatoare de drept...............4

3. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie în legătură cu importanţa recursului în

anulare...................................................................................................6

a. Rolul acestei căi de atac - protejarea drepturilor aparţinând

persoanelor fizice sau juridice....................................................6

b. Motivul abuzului de putere..........................................................7

c. Încălcarea obligaţiei de motivare a unui act juridic comunitar....9

Capitolul II. Particularităţile recursului în anulare......................10

1. Definiţie..........................................................................................10

2. Condiţii pentru admisibilitatea recursului......................................11

a. Consideraţii introductive......................................................11

b. Afectarea nemijlocită a recurentului....................................12

c. Individualizarea persoanei destinatarului.............................14

3. Verificarea legitimării procesuale a părţilor, în funcţie de categoriile de

recurenţi...............................................................................................16

a. Calitate procesuală activă.....................................................16

b. Legitimare procesuală activă specială..................................17

c. Calitate procesuală pasivă.....................................................17

4. Motivele pentru care poate fi solicitată anularea.............................18

a. Aspecte generale.......................................................................18

b Necompetenţa........................................................................18

c. Încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale.......................19

d. Violarea tratatului sau a unei alte reguli de drept.................21

2

e. Abuzul de putere...................................................................22

5. Efectele deciziei pronunţate în cadrul recursului în anulare...........23

a. Efectul retroactiv...................................................................23

b. Imposibilitatea de modificare a actului anulat......................23

c. Autoritatea de lucru judecat..................................................24

Capitolul III. Actele care fac obiectul recursului în anulare........24

1. Criterii de definire...........................................................................24

2. Actele atacabile...............................................................................25

3. Actele care nu sunt supuse recursului în anulare............................26

a. Exemple de acte comunitare inatacabile...............................26

b. Regimul juridic al deciziilor Comisiei Europene şi Consiliului

European.......................................................................................28

c. Contestarea unui act juridic anterior....................................29

d. Atacarea unei decizii a Tribunalului de Primă Instanţă........30

Capitolul IV. Concluzii.....................................................................31

1. Modificări aduse acestei căi de atac de Constituţia Europeană......31

2. Recursul în anulare, garant al protecţiei juridice individuale faţă de actele

comunitare.................................................................................32

3

Capitolul I. Importanţa recursului în anulare, conform jurisprudenţei

Curţii Europene de Justiţie

1. Rolul Curţii în ansamblul instituţional comunitar european

Date fiind competenţa sa obligatorie, precum şi inatacabilitatea hotărârilor

sale, Curtea Europeană de Justiţie acţionează ca o instanţă de recurs de ultim grad.

De asemenea, Curtea Europeană de Justiţie poate fi asimilată unei veritabile

instanţe internaţionale, putând tranşa litigii între statele membre, dacă acestea sunt

în legatură cu obiectul tratatelor şi dacă între statele litigante a intervenit un

compromis1.

De altfel, aşa cum s-a arătat (şi ne raliem opiniei2 exprimate în acest sens)

eficienţa activităţii Curţii este amplificată de împrejurarea că, spre deosebire de

ordinea juridică internă, instanţa comunitară nu are o contrapondere instituţionala

sau funcţională.

Aşadar, având atât caractere de instanţă naţională, cât şi de instanţă

internaţională, CJE poate fi considerată o instanţă sui – generis, fiind organul

jurisdicţional al unei ordini juridice independente – sistemul comunitar, diferit atât

de dreptul statal, cât şi de dreptul internaţional public3.

2. Curtea Europeană de Justiţie - instanţă creatoare de drept

În unele opinii4, s-a arătat că instanţa de la Luxembourg are trei funcţii

importante, şi anume: consultativă, de rezolvare a contenciosului (privind mai

1 A. Fuerea – op. cit., Manual, p. 115.2 N. Popa – op. cit., p. 91.3 Pentru analiza tipurilor de instanţe sub forma cărora CJE îşi exercită activitatea, a se vedea G.

Fabian – op. cit., p. 205 – 206.4 O. Tinca, p. 129.

4

mult cauze de natură economică) şi de interpretare unitară a dreptului comunitar

(prin acoperirea lacunelor dreptului comunitar).

Dintre acestea, cea mai importantă este aceea prin care Curtea asigură

respectarea şi interpretarea unitară a dreptului comunitar, fiind, astfel, o instituţie

jurisdicţională comunitară.

În acest sens, Curtea controlează aplicarea normelor comunitare ce

reglementează drepturile şi obligaţiile instituţiilor comunitare şi cele dintre statele-

membre şi Uniune, rolul său apropiindu-se de acela al unei Curţi Constituţionale5.

Tot în cadrul acestei competenţe, Curtea efectuează un control normativ,

analizând compatibilitatea dreptului derivat, creat de Consiliu, Consiliu împreună

cu Parlamentul European sau de Comisie, prin raportare la tratatele şi principiile

generale de drept.

Interpretarea uniformă a dreptului comunitar european, respectiv

conformitatea aplicării sale în sistemele juridice naţionale se completează cu

necesitatea stabilirii validităţii actelor comunitare.

De asemenea, trebuie avută în vedere şi facilitarea aplicării dreptului

comunitar de către instanţele naţionale, astfel încât să se înlăture dificultăţile cauzate

de cerinţa de a i se da deplin efect în cadrul sistemului judiciar intern, dar şi

păstrarea caracterului comunitar al dreptului stabilit de tratate şi asigurarea

integrităţii sale în statele comunitare.

Interpretarea dată de către Curtea de Justiţie urmăreşte atât cunoaşterea

sensului exact al unei dispoziţii obscure sau ambigui (contencios de interpretare), cât

şi aprecierea validităţii, care are drept scop verificarea conformitaţiii unui act cu

dreptul comunitar superior (contencios de legalitate).

În concluzie, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene are competenţe

complexe, atât în sensul interpretării textelor normative, cât şi privind acoperirea

lacunelor regulilor de drept ale Comunităţilor, iar interpretarea pe care o asigură

textelor de drept comunitar este unitară şi autentică.

5 O. Tinca, p. 128.

5

De altfel, cu privire la importanţa acestei trăsături a dreptului comunitar

european, în doctrină6 s-a arătat că: “fie dreptul comunitar este de sine stătător,

este aplicat uniform şi are prioritate asupra dreptului naţional, fie nu există.”

3. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie în legătură cu importanţa recursului în

anulare

a. Rolul acestei căi de atac – protejarea drepturilor aparţinând

persoanelor fizice sau juridice

Conform jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, rolul acestei căi de atac

este acela al protejării drepturilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice

În acest sens, Curtea a statuat urmatoarele în hotărârea din cazul

Factofarme I7:

“Este de competenţa instanţelor naţionale, în aplicarea principiului de

cooperare stabilit la art. 5 din Tratatul CEE, să asigure protecţia legală de care

beneficiază persoanele ca efect direct al prevederilor dreptului comunitar. ...

Orice prevedere a unui sistem de drept naţional şi orice practică legislativă,

administrativă sau judiciară care ar putea afecta eficienţa dreptului comunitar ...

este incompatibilă cu cerinţele inerente însăşi naturii dreptului comunitar ...”.

De asemenea, în cauza Hauer c. Land Rheinland – Pfalz8, Curtea a reţinut

următoarele:

“Încălcarea eventuală a drepturilor fundamentale de către un act

instituţional al Comunităţilor nu poate fi apreciata altfel decât în cadrul dreptului

comunitar însuşi. Introducerea de criterii de apreciere speciale ... ar duce

ineluctabil la ruperea unităţii pieţei comune şi la punerea în pericol a coeziunii

Comunităţii”.

6 P. Mathijsen – op. cit., p. 51.7 Cauza nr. C – 213/89 – 1990, I – 2433, hotărâre analizată de M. Voicu – op. cit., p. 250 – 257.8 Cauza nr. C – 44/13.12.1979, decizie citată de G. Tudor, D. Călin – op. cit., p. 166.

6

Cu alte cuvinte, legalitatea unui act comunitar trebuie apreciată în cadrul

dreptului comunitar şi implicit de către Curtea Europeana de Justiţie.

Hotărârile pronunţate de către Curtea Europeană de Justiţie au stabilit nu

numai problemele de principiu, precum necesitatea soluţionării recursului în

anulare, dar au clarificat şi aspectele de detaliu, precum sfera de aplicare a fiecărui

motiv de recurs.

b. Motivul abuzului de putere

Astfel, cu privire la motivul abuzului de putere, în cauza Regatul Unit al

Marii Britanii c. Consiliul Uniunii Europene9, privind aplicarea Directivei

Consiliului nr. 93/104/EC privind anumite aspecte ale organizării timpului de

lucru s-au reţinut urmatoarele:

„Ca parte a sistemului de competeţe comunitare, alegerea unei baze legale

pentru o măsură trebuie să fie întemeiată pe factori obiectici care sunt supuşi

revizuirii judiciare. Aceşti factori includ în particular, scopul şi conţinutul

măsurii.

O simplă practică a Consiliului nu poate deroga de la regulile stabilite în

Tratat şi ca atare nu pot crea un precedent obligatoriu pentru instituţiile

comunitare, deoarece anterior adoptării unei măsuri, trebuie să determine baza

legală corectă pentru aceasta.

Articolul 235 din Tratat poate fi folosit ca bază legală pentru o măsură

numai acolo unde nicio altă prevedere a Tratatului nu conferă Instituţiilor

Comunitare puterea necesară sa o adopte.”

Strict referitor la definiţia abuzului de putere, Curtea a arătat:

„Un act al Instituţiei Comunitare este viciat de folosirea gresită a puterii

dacă a fost adoptat cu scopul exclusiv sau scopul principal de a îndeplini ţeluri

9 Cauza C – 84/94, din 1994, publicată în Raportul Curţii Europene din 1996, pagina I – 05755.

7

altele decât cele enunţate sau pentru a ocoli o procedura special stabilită de

Tratat pentru a rezolva circumstanţele cauzei.

Acesta nu este cazul Directivei Consiliului 93/104, deoarece nu a fost

stabilit că a fost adoptată cu scopul exclusiv sau scopul principal de a îndeplini un

ţel altul decât protecţia sănătăţii şi siguraţtei muncitorilor, astfel cum sunt

prevăzute de art. 118a al Tratatului care constituie baza sa legală. ”

În concluzie, abuzul de putere intervine ori de câte ori scopul principal,

stabilit de Tratat, este încălcat sau deturnat de obiectivul urmărit de actul juridic

comunitar.

Şi în altă decizie10, Curtea a antamat motivul abuzului de putere, stabilind

urmatoarele:

„În contextul organizării puterilor comunităţii, alegerea bazei legale

pentru o măsură poate să nu depindă doar de convingerea instituţiei legată de

obiectivul urmărit, dar trebuie să fie bazată şi pe factori obiectivi care sunt supuşi

revizuirii judiciare.”

Astfel, motivarea unui act comunitar trebuie să se bazeze pe un scop

urmărit (aparent cel mai important), însă decisive sunt şi împrejurările obiective pe

care se întemeiază, întrucât aceşti factori sunt cei supuşi controlului judiciar.

În mod evident, scopul unui act comunitar poate fi ilegal mult mai greu şi

tocmai de aceea, elementele „obiective”, în realitate circumstanţiate de la caz la

caz (şi deci subiective) sunt cele în privinţa cărora pot interveni erori.

Separat, într-un alt caz, Comisia Europeană c. Consiliului European, (legat

de Directiva privind deşeurile din industria dioxidului de titaniu11) Curtea a arătat:

10 Decizia din 26 martie 1986 Comisia Europeană c. Consiliului European, pronunţată în cazul C -

45/86, publicată în raportul Curţii Europene din 1987, pag. 01493.11 Decizia din 11 iunie 1991, cazul C- 300/89, publicată în raportul Curţii Europene din 1991, pag.

I – 02867.

8

„Acolo unde competenţa instituţiei se bazează pe doua prevederi ale

Tratatului, aceasta este obligată să adopte măsurile relevante în baza celor două

articole relevante.”

Faţă de regula mai sus menţionată, Curtea reţine că există o excepţie atunci

când cele două texte de legi au scopuri contrare unul altuia şi ca atare „întrucât

Consiliul a întemeiat în mod greşit directiva pe art. 130, aceasta trebuie anulată.”

c. Încălcarea obligaţiei de motivare a unui act juridic comunitar

Tot în decizia Regatul Unit al Marii Britanii c. Consiliul Uniunii Europene,

însă cu privire la încalcarea unei cerinţe procedurale esenţiale şi anume încălcarea

obligaţiei de motivare a unui act comunitar adoptat, Curtea a statuat urmatoarele:

„Chiar dacă declaraţia de motive impusă de art. 190 din Tratat trebuie să

arate clar şi inechivoc raţionamentul autorităţii comunitare care a adoptat

măsura contestată astfel încât să permită persoanelor interesate să evalueze

motivele acesteia şi să permita Curţii să exercite revizuirea judiciară, autoritatea

nu este obligată să detalieze fiecare punct relevant de fapt şi de drept.

Acolo unde o măsură contestaăa dezvaluie clar obiectivul esenţial urmărit

de instituţie, ar fi inutil să se solicite o declaraţie specială de motive pentru

fiecare din alegerile tehnice făcute de aceasta. ”

Cu referire la acest ultim motiv de recurs, o altă decizie a Curţii Europene

de Justiţie12 a arătat urmatoarele:

„În vederea îndeplinirii cerinţei de a prezenta motivele stabilite între art.

190 din Tratat, măsurile comunitare trebuie să includă o declaraţie de fapt şi de

drept care au condus instituţia în cauză să le adopte, astfel încât să facă posibiă

revizuirea de către Curte şi astfel încât statele membre şi persoane interesate să

aibă cunoştinţă de condţiile sub imperiul carora instituţiile comunitare au aplicat

Tratatul.

12 Decizia din 26 martie 1986 Comisia Europenă c. Consiliului European, pronunţată în cazul C -

45/86, publicată în raportul Curţii Europene din 1987, pag. 01493.

9

Deşi lipsa menţiunii unei prevederi a Tratatului în declartia de motive nu

constituie în mod necesar o încalcare a cerinţelor procedurale esenţiale, cu

condţtia ca baza legală a măsurii să poată fi determinată din alte elemente ale

acesteia, o astfel de referinţă explicită, este indispensabilă acolo unde, în absenţa

sa, părţile interesate şi Curtea nu pot determina baza legală precisă.”

Aşadar, motivarea actului comunitar reprezintă o operaţiune tehnico-

juridică nu numai extrem de importantă, dar mai ales una nuanţată.

Astfel, motivarea nu trebuie să fie extrem de particularizată, însă să

cuprindă elementele de fapt şi de drept esenţiale, astfel încât Curtea şi părţile

interesate să poata determina scopul adoptării actului comunitar.

În plus, dacă identificarea scopului actului comunitar nu se poate deduce

din cadrul declaraţiei de motive, în orice caz aceasta trebuie să rezulte din

cuprinsul actului comunitar (chiar şi din alte părţi ale acestuia).

Capitolul II. Particularităţile recursului în anulare

1. Definiţie

Din ansamblul dispoziţiilor legale comunitare rezultă că pot fi utilizate mai

multe modalităţi de contestare a actelor instituţiilor comunitare, raportat la

împrejurările şi natura cauzelor.

Astfel, pe lânga acţiunea în anulare, există în primul rând recursul în

carentă, privind abţinerea instituţiilor comunitare de a acţiona, urmărind sancţionarea

inacţiunii acestor instituţii pentru a deveni mai diligente în îndeplinirea atribuţiilor

proprii.

Similară ca motivare cu recursul în anulare este şi excepţia de nelegalitate,

care are menirea să împiedice aplicarea unui act ilegal spre a fi folosit ca temei

pentru acţiunea viitoare.

10

Tot legat de analizarea valabilităţii unui act comunitar este recursul prejudicial,

pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii unui act comunitar.

Această acţiune poate fi introdusă de instanţele naţionale, la cererea unei părţi,

atunci când ele urmează să aplice un act comunitar a cărui valabilitate este

îndoielnică.

Nu în ultimul rând, menţionăm acţiunea pentru stabilirea validităţii unui act

într-o cauză privind daunele provocate de un act ilegal.

În acest context, acţiunea în anulare este o acţiune directă îndreptată împotriva

unui act adoptat de o instituţie comunitară prin care se contestă validitatea acestuia şi

se urmăreşte anularea lui.

2. Condiţii pentru admisibilitatea recursului

a. Consideraţii introductive

În primul rând, trebuie să fie efectuată o clarificare cu privire la caracterul

general sau individual al actelor adoptate, în acest sens impunându-se examinarea

conţinutului lor. Astfel, se va stabili dacă prevederile actului comunitar respectiv

afectează direct şi individual situaţia persoanelor cărora li se aplică.

Regula în această materie este că dreptul de a introduce o acţiune împotriva

unui act general este mai restrâns decât în privinţa unui act individual.

Cu toate acestea, chiar dacă un act comunitar este aplicabil numai într-un

stat membru, acest fapt nu îl lipşeşte de caracterul general, de vreme ce el se

adresează unui grup abstract de persoane.

Dacă însă într-un act având caracter general se întâlnesc şi prevederi având

caracter individual (e.g. o decizie), atunci acestea din urmă pot fi contestate de cei

cărora li se adresează, însă acest lucru este posibil numai dacă aceste dispoziţii pot

fi disjunse şi nu formează împreună cu celelalte o unitate indivizibilă.

11

De menţionat este însă faptul că totuşi, o singură prevedere nu poate să aibă

concomitent caracterul unei măsuri de generală aplicare şi pe cel al uneia

individuale.

Separat de aceste aspecte, cererea de introducere a recursului este

condiţionată de o serie de elemente procedurale, a căror lipsă este sancţionată cu

inadmisibilitatea căii de atac exercitate.

Astfel, pe lângă faptul că actele atacate trebuie să producă efecte juridice,

doctrina şi jurisprudenţa au relevat că trebuie avut în vedere şi interesul de a

acţiona al reclamantului, un act care îi dă satisfacţie recurentului neputând fi

atacat.

De asemenea, destinatarul actului atacat trebuie să fie nominalizat, în caz

contrar trebuind să arate că este interesat în mod direct şi individual.

Aşadar, dreptul de recurs este subordonat unei duble condiţii: persoana în

cauză să fie direct şi individual interesată în anularea actului.

b. Afectarea nemijlocită a recurentului

Afectarea nemijlocită există atunci când, pe de o parte, actul normativ

contestat intervine în interesele reclamantului şi pe de alta parte, presupune o

„acţiune de individualizare" din partea actului normativ, care arată clar (ca în cazul

unei decizii comunitare) cine este destinatarul lui.

Statele membre, Consiliul şi Comisia, având calitate de (părţi) reclamanţi

privilegiaţi, nu trebuie să facă dovada interesului, în timp ce Parlamentul

European, Curtea de Conturi şi Banca Centrala Europeană pot introduce acţiunea

numai în interesul protejării propriilor prerogative.

Persoanele fizice şi juridice, însă, trebuie să dovedească faptul că sunt

afectaţi în mod nemijlocit şi individual de actul normativ contestat. Totuşi,

reclamantul nu trebuie să dovedească încălcarea drepturilor ce i se cuvin, ci este

suficient dacă dovedeşte un interes întemeiat pentru suspendarea, anularea actului

normativ.

12

Pentru aflarea persoanelor afectate de o măsură comunitară, este necesar să

se stabilească că actul atacat a fost adoptat de instituţia comunitară în cunoştinţă de

cauză cu privire la persoanele interesate de acel act, astfel că unele caracteristici ale

actului au fost determinate de persoanele asupra cărora produce efect.

Acest criteriu de identificare a persoanelor interesate a fost aplicat pentru

prima dată de Curtea de Justiţie în decizia Toepfer din 1 iulie 196513, prin care

Germania era autorizată retroactiv să menţină o măsură de apărare în domeniul

importurilor agricole, Curtea apreciind că "numărul şi individualitatea

importatorilor erau determinate şi verificabile ... când decizia atacată a fost

luată", iar "Comisia era în măsură să ştie că decizia ei afecta exclusiv interesele şi

poziţia importatorilor în cauză".

În concluzie, recurentul este direct interesat atunci când actul comunitar, în

cauză, îl privează de un drept sau îi impune o obligaţie, astfel că este pus într-o

situaţie analoagă cu cea în care s-ar fi aflat dacă el ar fi fost destinatarul.

În sens contrar, un exemplu al lipsei legăturii directe dintre recurent şi act

este acela în care actul atacat produce efecte cu privire la cel ce promovează

13 În 1965, în cazul Alfred Toepfer, CJE a exemplificat condiţia afectării nemijlocite - reclamantul

Alfred Toepfer în calitate de comerciant de cereale la data de 01.10.1963 a cerut o licenţă de

import, la data respectivă taxele vamale fiind zero. Autorităţile germane văzând profitul ce se

prefigura au impus o taxă vamală ce a fost aprobată la 02.10, prin decizie de Comisie, care a

interzis importul în perioada 01-04.10. CE a arătat că singurii vizaţi de această decizie a Comisiei

au fost fără echivoc cei care au depus cerere în data de 01.10.1963, prin urmare cererea lor de

chemare în judecată este admisibilă.

Prin opoziţie, în cazul Mannesmann, Comunitatea a încheiat o convenţie cu SUA privind

comerţul cu produse de oţelărie, în care există şi un acord privind exportul european preferenţial,

iar Comisia a stabilit cotele naţionale pentru fiecare stat membru. Germania a împărţit cota

primită între toate firmele din ţară. Mannesmann fiind nemulţumit cu cota alocată, a atacat acrul

de împărţire al Comisiei. CJE a respins acţiunea, stabilind că nu a avut loc o afectare nemijlocită,

deoarece cota de export a reclamantului a fost determinată de Germania şi nu de Comisie.

13

recursul doar prin intervenţia discreţionară şi subsecventă a unei autorităţi naţionale

sau comunitare14.

Un astfel de caz a fost acela al Uzinelor din Beaufort15: regulamentul prin

care statul membru are posibilitatea (şi nu obligaţia) să ia diferite măsuri nu

interesează direct operatorii economici, deoarece aceştia nu pot fi atinşi decât de

măsurile naţionale de aplicare. În această situaţie, persoanele interesate pot folosi

căile de atac de drept intern împotriva măsurilor de aplicare a normei.

c. Individualizarea persoanei destinatarului

Cu privire la persoana destinatarului, instanţa europeană a stabilit că

deciziile care sunt adresate unei alte persoane decât recurentului, chiar şi statelor

membre pot fi atacate (în acest sens a se vedea în cauza Plaumann16).

În acest caz, Curtea Europeană de Justiţie a definit în mod expres noţiunea

de persoană a destinatarului, stabilind că:

„persoanele care nu sunt destinatare directe ale deciziei pot fi considerate

ca fiind afectate în mod individual, numai dacă decizia i-a afectat în virtutea unor

caracteristici ce îi sunt proprii numai lor sau sunt într-o situaţie datorită

condiţiilor existente care îi distinge de toţi ceilalţi".

În cauza dedusă judecării, CJE a considerat că Plaumann nu se distinge în

sensul celor de mai sus din totalitatea comercianţilor de mandarine în moment ce

acest gen de activitate de comerţ poate fi desfăşurată oricând de către oricine.

14 In acest sens, hotărârea din 16 iunie 1970, în cauza Alean Aluminium. 15 Hotărârea din 18 ianuarie 1979, în cauza Usines de Beaufort. 16 Hotărârea Curţii de Justiţie din 15 iulie 1963, în cauza Plaumann. În acest caz, Germania a

solicitat în 1961 Comisiei suspendarea plăţii taxelor vamale pentru importul de mandarine, iar

prin decizia adoptată Comisia a refuzat acest lucru. Plaumann, ca importator de mandarine a

atacat decizia, a solicitat anularea acesteia. Pentru un comentariu întreg al speţei, a se vedea

Georgiana Tudor, Dragoş Călin – “Jurisprudenţa CJCE”, vol. II, p. 331 – 336.

14

Persoanele fizice sau juridice reclamante trebuie să fie individualizate chiar

în momentul publicării sau al intrării în vigoare al actului normativ şi nu se admite

„stabilirea normei" pe baza stării de fapt.

Tratatul nu admite introducerea acţiunilor în anulare de către particulari

decât împotriva deciziilor ce le afectează ca destinatari şi nu contra actelor care le

prejudiciază într-un mod analog. În consecinţă, nu s-ar putea accepta principiul

potrivit căruia o asociaţie, în calitate de reprezentant al unei categorii de

întreprinzători, ar intenta recurs împotriva unui act afectând interesele generale ale

acestei categorii.

Astfel, CJE a respins acţiunea în anulare introdusă de Greenpeace

International, prin care aceasta solicită anularea unui act normativ comunitar care

ar afecta interesele locuitorilor insulelor Gran Canaria şi Teneriffe, pe motivul

lipsei „afectării individuale".

Concluzia este că, în cazul afectării unui grup numeros de persoane, este

exclusă admiterea acţiunii în anulare, iar asociaţiile de interese astfel pot introduce

o astfel de acţiune numai în cazul în care fiecare dintre membrii lor sunt afectaţi

direct şi individual.

În practică, exista un singur caz în care împotriva unei decizii a Comisiei a

depus acţiune admisibilă un „terţ" care nu era adresatul acesteia în mod direct17.

În cadrul acestor acţiuni, denumite „concurenţiale" un stat membru solicită

Comisiei să stabilească printr-o decizie, dacă subvenţiile, ajutoarele acordate

întreprinzătorilor de un alt stat membru sunt legale sau nu din punctul de vedere al

dreptului comunitar. Dacă instituţia Comisiei decide că subvenţiile sunt legale,

decizia sa este „destinată" statului membru care a solicitat verificarea.

Curtea a admis că o persoană juridică poate introduce o acţiune în anulare

împotriva unei asemenea decizii dacă a participat în calitate de concurent în

procedura de control a subvenţiilor (prin introducerea unei luări de poziţie, dacă

17 Potrivit art. 88 din Tratatul CE, Comisia, împreună cu statele membre, procedează la examinarea

permanentă a sistemelor de ajutoare existente în aceste state.

15

reclamantul are calitatea de concurent faţă de cei care au beneficiat de subvenţii

şi dacă a justificat dezavantajarea evidentă în relaţiile concurenţiale.

3. Verificarea legitimarii procesuale a părţilor, în funcţie de categoriile de

recurenţi

Calitatea reclamantului are un rol hotărâtor în privinţa stabilirii competenţei

de judecare a cauzei, deoarece numai acţiunile introduse de reclamanţii privilegiaţi

(state membre şi organe) sunt judecate de către Curte, în timp ce acţiunile în

anulare ale reclamanţilor neprivilegiaţi cad în competenţa Tribunalului de Primă

Instanţă18.

a. Calitate procesuală activă

În cadrul calităţii procesuale active, există reclamanţii privilegiaţi şi

ordinari.

Reclamanţii privilegiaţi nu trebuie să dovedească calitatea lor procesuală şi

nu trebuie să invoce încălcarea drepturilor şi intereselor lor proprii.

Pe de altă parte, reclamanţii neprivilegiaţi sau ordinari, conform art. 230

alin. 4 din Trat. CEE, vor trebui să demonstreze că au fost afectaţi în mod direct şi

individual şi astfel de acest recurs pot beneficia şi state terţe sau resortisanţii

acestora.

Reclamanţii neprivilegiaţi doresc să-şi protejeze propriile drepturi faţă de

actele normative comunitare, acţiunea în anulare a persoanelor dobândind, astfel,

caracterul unei acţiuni de contencios administrativ.

În aceste condiţii, capacitatea procesuală activă în procedura de soluţionare

a acţiunii în anulare au statele membre, Comisia, Consiliul, Parlamentul European,

Curtea de Conturi, BCE, respectiv orice persoană fizică şi juridică. Unităţile

18 În acest sens şi G. Gornig şi I. E. Rusu – op. cit., p. 73.

16

administrative ale unui stat nu au capacitate procesuală specifică statelor membre,

ci pot acţiona numai în calitate de persoane juridice.

b. Legitimare procesuală activă specială

O calitate procesuală activă specială o au funcţionarii publici comunitari.

Aceasta rezultă din Statutul funcţionarilor comunitari şi are ca obiect

plângerile împotriva sancţiunilor disciplinare aplicate sau împotriva modului de

rezolvare a unei petiţii înaintate organului competent.

Cu toate acestea, intentarea acţiunii este condiţionată de o procedură

prealabilă19 administrativă în faţa autorităţii învestite cu puterea de numire, care

poate fi chiar superiorul ierarhic al funcţionarului în cauză.

c. Calitate procesuală pasivă

Corespunzător, capacitatea procesuală pasivă deţine Consiliul, Comisia,

Parlamentul European şi BCE, însă Consiliul European20 nu poate fi chemat în

judecată în privinţa actelor pe care le emite21.

Motivaţia este faptul că acest organism nu este cuprins în enumerarea

limitativă a Tratatului CEE, iar Actul Unic European (1985) şi Tratatul de la

Maastricht (1991) exclud, în mod expres, posibilitatea controlării acestor acte.

4. Motivele pentru care poate fi solicitată anularea

a. Aspecte generale

Acţiunea în anulare poate fi promovată în acele situaţii în care actul atacat

al instituţiei comunitare pârâte este afectat de una din cauzele de nelegalitate

prevăzute de art. 230 alin. 2 din Tratatul CE.

19 D. C. Dragoş – op. cit., p. 123. 20 Compus din şefii statelor membre ale Uniunii.21 A se vedea D. C. Dragoş – op. cit., p. 121-122.

17

Cauzele de nelegalitate trebuie sa fie prezente în momentul adoptării actului

contestat şi trebuie să afecteze conţinutul acestuia, pentru că, fiind declarat

nevalabil, să nu mai fie aplicabil.

Cu toate acestea, în practică au existat situaţii în care nevalabilitatea actului

nu poate sa ofere o soluţie problemei respective şi menţinerea actului declarat nul

poate fi mai benefica decât lipsa unei prevederi, procedându-se doar la luarea unor

măsuri necesare corectării nelegalităţii.

Necompetenţa şi încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale sunt motive

de ordine publică, putând fi invocate „ex officio" de către judecător, în timp ce

încălcarea tratatului şi a oricărei reguli de drept privind aplicarea lui şi abuzul de

putere trebuie dovedite de către reclamant.

Separat, temeiurile de anulare pot fi clasificate ca fiind materiale (încălcări

ale tratatului sau ale oricăror norme de drept privind aplicarea sa, respectiv abuzul

de putere) şi formale (încălcările regulilor de competenţă şi încălcările unei cerinţe

procedurale esenţiale).

b. Necompetenţa

Astfel, un prim motiv de anulare îl constituie necompetenţa sau lipsa de

competenţă, care apare mai ales în cazul delegărilor de competenţe din partea

Consiliului către Comisie sau către statele membre. Această problemă se ridică şi

în cazul luării deciziilor în Comisie prin „procedura împuternicirii”.

Având în vedere că atât Comunitatea, cât şi instituţiile acesteia au

competenţe atribuite, recursul în anulare bazat pe incompetenţă se referă la

domeniile în care Comunitatea şi instituţiile comunitare nu au primit atribuţii prin

tratat.

Încă de la început22, Curtea de Justiţie a considerat că incompetenţa este o

cauză de ordin public pe care o examinează din oficiu.

22 Hotărârea din 10 mai 1960, în cauza Germania / Înalta Autoritate.

18

Din punct de vedere conceptual, incompetenţa mai poate fi calificată ca

internă (încălcarea competenţelor unei instituţii europene de către o altă instituţie

europeană) şi incompetenţa externă (intervenţia instituţiei comunitare în domenii

rezervate statelor membre).

Criteriul pentru diferenţiere îl reprezintă modul în care se constată

inexistenţa actului, în cazul celei externe, constatarea putând fi efectuată fără să fie

legată de un termen.

c. Încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale

Alte ilegalităţi formale invocabile de părţi în cadrul acţiunii în anulare sunt

cele referitoare la încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale, atât cele

referitoare la procedura propriu-zisă, cât şi cele referitoare la obligaţia de motivare

a actelor comunitare.

Doctrinar, s-a reţinut că, în general, cerinţele procedurale esenţiale se referă

la urmatoarele operaţiuni tehnico – juridice necesare pentru adoptarea actului

comunitar: consultare, motivare, publicare şi notificare.

Spre exemplu, s-a invocat încălcarea regulilor de procedură când au fost

eludate regulile de votare, obligaţia de consultare a Parlamentului, regulile

privitoare la folosirea limbilor oficiale şi cele privind notificarea şi publicarea

actelor normative comunitare (regulamente, decizii şi directive).

De asemenea, s-a reţinut nerespectarea regulilor de procedură şi în cazul

formalităţilor pentru autentificarea unor acte comunitare adoptate de colegiul

comisarilor.

Prin opoziţie, nemotivarea unui act comunitar prezintă importanţa maximă,

deoarece astfel se încalcă dreptul persoanelor de a lua cunoştinţă de motive (de

fapt şi de drept), pentru a-şi apăra drepturile.

De asemenea, motivarea are rolul de a da Curţii de Justiţie posibilitatea de

a-şi exercita funcţia sa de control judiciar, iar statelor membre şi părţilor interesate

19

de a constata circumstanţele în care tratatul a fost aplicat şi actul comunitar

respectiv a fost emis.

Totuşi, cerinţa impusă de art. 190 din Tratatul CE, de a se prevedea o

motivare a actelor comunitare (regulamente, directive, decizii) nu poate fi invocată

de către Comisia Europeană împotriva procedurilor Consiliului la care ea însăşi a

participat. Cu alte cuvinte, Comisia nu poate să invoce propria culpă.

Motivarea trebuie sa fie comunicată celui interesat, în principiu, în acelaşi

timp cu decizia, iar o astfel de neregularitate nu poate fi acoperită printr-o

comunicare ulterioară, chiar în timpul procedurilor în faţa instanţelor comunitare.

Motivele actului comunitar trebuie sa fie atât de fapt, cât şi de drept, iar

amploarea sau detalierea acestora motivării depind de natura actului adoptat. De

exemplu, nu se poate solicita Comisiei, ca în decizia dată conform art. 85 din

Tratatul CE, să analizeze toate punctele de fapt şi de drept, astfel cum ar fi fost

dezvoltate în cursul procedurii administrative, de către fiecare parte interesată.

Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de

circumstanţele fiecărui caz, respectiv de conţinutul măsurii în cauză, de natura

motivelor date şi de nevoia de informare a destinatarilor măsurii.

Cu toate acestea, condiţiile mai sus-arătate nu pot fi lipsite de conţinutul lor

esential, printr-o interpretare extensivă a obligaţiei stabilite la art. 214 din Tratatul

CE, respectiv obligaţia păstrării secretului profesional.

De menţionat este faptul că, la fel ca şi în dreptul procedural intern, o

motivare insuficientă sau greşită poate fi considerată ca echivalentă cu lipsa

motivării actului comunitar şi ca atare, poate constitui o cauză întemeiată de recurs

în anulare.

În orice caz, încălcarea cerinţelor formale esenţiale nu reprezintă un temei

pentru acţiune dacă nu are nicio consecinţă asupra conţinutului actului.

d. Violarea tratatului sau a unei alte reguli de drept

20

O altă condiţie de nelegalitate este aceea legată de respectarea ierarhiei

normelor comunitare, respectiv violarea tratatului sau a unei alte reguli de

drept. Cu alte cuvinte, orice dispoziţie neconformă cu o regulă comunitară ierarhic

superioară constituie o cauză de anulare.

În această categorie sunt incluse şi încălcările regulamentelor care sunt

obligatorii sau acordurile internaţionale prin care însăşi Comunitatea se obligă.

De exemplu, în măsura în care conform Tratatului, Comunitatea şi-a asumat

competenţe anterior exercitate de statele membre în domeniul reglementat GATT,

prevederile acestui acord au efect de a obliga Comunitatea, fiind de asemenea

necesar să se examineze dacă GATT conferă cetăţenilor Comunităţii drepturi pe

care ei le pot invoca în faţa instanţelor în contestarea validităţii unei măsuri

comunitare.

În analizarea acestui motiv de recurs, Curtea de Justiţie are în vedere

ansamblul normelor de drept comunitar, inclusiv respectarea principiilor generale,

care fac parte din ordinea juridică comunitară.

Aşadar, şi nerespectarea principiilor constituie o violare a tratatului sau a

unei alte reguli de drept relativă la aplicarea lui.

Nu în ultimul rând, aşa cum s-a arătat, nerespectarea autorităţii de lucru

judecat a unei decizii a Curţii sau Tribunalului de Primă Instanţă sau încălcarea

unei reguli de drept derivat, superioară juridic actului atacat, constituie încălcarea

unei reguli de drept privind aplicarea tratatului şi implicit motiv de anulare.

e. Abuzul de putere

În final, menţionăm abuzul de putere, care are loc atunci când instituţia

care a emis actul şi-a folosit competenţa pentru un scop diferit decât pentru

realizarea celui stabilit de cel care i-a atribuit aceste competenţe.

21

Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie23 a arătat că se pot contura trei

forme principale ale deciziei prin care are loc abuzul de putere de către instituţia în

cauză: decizia care nu urmăreşte nici un interes public, decizia al cărui interes

public nu este cel indicat şi deturnarea de procedură24.

Dacă decizia al cărei interes public nu este cel indicat reprezintă urmarirea

altui scop decât cel declarat, iar detunarea de procedură presupune evitarea

dispoziţiilor imperative ale unei anumite proceduri, o menţiune specială se impune

a fi efectuată în privinţa deciziei care nu urmăreşte nici un interes public.

Aceasta a mai fost calificată şi ca o decizie cu motive inacceptabile (pentru

interesul public), cu condiţia ca acestea să fie determinante pentru sensul actului

comunitar şi nu secundare sau accesorii.

În acest sens, Curtea de Justiţie a arătat că, în cazul în care un act a fost emis

şi pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate competenţe sau decât

cele declarate, acesta va fi declarat nul numai dacă scopul principal este afectat.

De observat este faptul că hotărârile de anulare pentru abuzul de putere au

fost, până în prezent, destul de puţine, cauza fiind dificultatea probatoriului25.

Astfel, proba abuzului de putere incumbă reclamantului care îl invocă. În

acest context, s-a relevat faptul că dovada temeiurilor actului contestat ar putea să

rezulte fie din lucrările preparatorii, fie din constatarea împrejurării că efectele sale

sunt incompatibile cu obiectivele recunoscute şi aparente şi că mai general, dovada

existenţei unui abuz de putere va rezulta dintr-un grup de indicii concordanţe care

conduc la divulgarea adevăratei intenţii a administraţiei.

5. Efectele deciziei pronunţate în cadrul recursului în anulare

23 Hotărârea Curţii de Justiţie din 26 iunie 1958, în cauza Hauts Fourneaux et Acieries Belges.24 Cu privire la abuzul de putere printr-o decizie al cărei interes public nu este cel indicat, a se

vedea capitolul II, punctul 3 din prezenta.25 Un exemplu în acest sens îl constituie hotărârea din 5 mai 1966, în cauza Gutmann c. Comisia.

22

În cazul în care acţiunea este întemeiată, Curtea de Justiţie declară actul

contestat nul şi neavenit, conform art. 231 din Tratatul CE. Astfel, actul comunitar

care a fost declarat nul este considerat ca fiind inexistent, iar în cazul unor greşeli

grave şi evidente în anumite situaţii poate fi constatată chiar şi inexistenţa unui

asemenea act.

a. Efectul retroactiv

În plus, hotărârea de anulare a actului comunitar are, potrivit art. 231 din

TCE, efect retroactiv, considerându-se că el nu a existat şi nu a produs efecte

juridice. Curtea, însă, poate să anuleze şi numai parţial un act normativ, adică să

desfiinţeze numai câteva articole.

Totuşi, în ceea ce priveşte regulamentele, Curtea de Justiţie indică, dacă

este cazul, care efecte ale regulamentului anulat trebuie considerate ca definitive.

Deşi dreptul comunitar originar consacră acest lucru numai la nivel de

regulamente, CJE, în jurisprudenţa, sa a extins posibilitatea „salvării unor efecte"

şi asupra directivelor şi deciziilor, dar şi asupra bugetului.

b. Imposibilitatea de modificare a actului anulat

Curtea nu poate să procedeze la o modificare a actului sau la înlocuirea acestuia

şi nu pot da instrucţiuni instituţiilor comunitare, în sensul de a dicta sau ordona ce

măsuri ori acţiuni să întreprindă, chiar dacă privesc modul în care hotărârea urmează

să fie adusă la îndeplinire.

De asemenea, Curtea nu se poate substitui instituţiilor comunitare, doctrina

aratând că instanţa europeană va trebui să işi limiteze demersul la a deferi materia

înapoi instituţiei în cauză, întrucât aceasta din urma este aceea care a adoptat actul

contestat şi anulat.

c. Autoritatea de lucru judecat

23

Separat de aceste aspecte, hotărârea de anulare are efecte nelimitate în

general, adică opozabile „erga omnes" şi acţionează în mod retroactiv (ex tunc).

De asemenea, hotărârea de anulare are autoritatea lucrului judecat, o cerere

pentru un ordin care să pretindă Comisiei să reexamineze o plângere sau o cerere

pentru restabilirea drepturilor reclamantului ori o solicitare pentru un ordin prin care

să se ceară Comisiei să adopte o nouă decizie asupra problemei în litigiu este

inadmisibilă.

Cu toate acestea, autoritatea deciziei Curţii este relativă, un nou recurs pe

baza unor noi motive putând fi primit. In orice caz, respingerea recursului nu atestă

legalitatea actului atacat.

Capitolul III. Actele care fac obiectul recursului în anulare

1. Criterii de definire

Actele atacabile sunt actele juridice ale instituţiilor comunitare, care produc

efecte juridice, recursul în anulare fiind condiţionat de calitatea autorului actului

atacat şi de natura actului respectiv.

În privinţa actelor atacate, Curtea de Justiţie a statuat că recursul este

deschis în privinţa tuturor dispoziţiilor luate de instituţii, indiferent de natura şi

forma prin care se vizează obţinerea de efect de drept.

Condiţia este ca actele atacate să producă efecte juridice obligatorii, iar prin

încălcarea poziţiei juridice a reclamantului sa afecteze interesele acestuia.

Cu toate acestea, în cazul „terţilor afectaţi", se cere lezarea intereselor

directe şi individuale. Un exemplu în acest sens este acela când Comisia aprobă

subvenţiile acordate unei întreprinderi, operaţiune atacată de firmele concurente

(caz în care condiţia menţionată este îndeplinită).

24

În privinţa acţiunilor formulate de uniuni, asociaţii, fundaţii în calitate de

reclamanţi neprivilegiaţi, acestea sunt admise de CJE restrictiv, deoarece

colectivităţile trebuie să dovedească încălcarea drepturilor lor în mod direct.

Acest lucru este posibil numai dacă statutele lor constitutive prevăd că

asociaţia este împuternicită să se ocupe de protecţia pe cale judecătorească a

intereselor membrilor săi şi când se poate stabili că membrii asociaţiei au fost

afectaţi de o anumită decizie în mod direct şi individual.

2. Actele atacabile

Sediul materiei îl constituie articolul 230, aliniatul 1 din TCE, care stabileşte

sfera actelor supuse recursului în anulare.

În primul rând, sunt atacabile actele obligatorii26 emise de diferite instituţii

comunitare precum Consiliul, Comisia si Banca Centrala Europeana.

Asemenea acte obligatorii sunt nu numai regulamentele, directivele şi

deciziile, dar şi alte acte normative atipice destinate să creeze drepturi şi obligaţii.

Astfel, hotărârile Parlamentului în domeniul bugetului sau convenţiile încheiate de

Comunităţi cu state terţe pot fi considerate acte normative atacabile prin acţiunea

în anulare.

De asemenea, sunt atacabile şi actele Parlamentului European, în măsura în

care acestea produc efecte juridice faţă de terţi. Tot legat de Parlament, pot fi

atacate şi actele adoptate de acesta împreună cu Consiliul.

Cu privire la actele emise de organele Băncii Europene de Investiţii, există

două categorii de manifestări de voinţă care sunt susceptibile de a fi atacate. Pe de

o parte, este vorba de hotărârile Consiliului guvernatorilor Băncii, care potrivit art.

237 lit. b TCE27, pot fi atacate de statele membre, de Comisie sau de Consiliul de

administraţie al Băncii, iar pe de alta parte, facem referire la hotărârile Consiliului

26 Altele decât recomandările şi avizele.

27 Denumirea completa a tratatului este precizată la finalul referatului.

25

de Administraţie, care pot fi atacate de statele membre sau de Comisie pentru

violarea formelor prevăzute în Statutul Băncii (art. 21 paragrafele 2, 5, 6 şi 7).

Nu în ultimul rând, actele comitetului bugetar al Oficiului pentru mărcile

comunitare pot fi atacate de Comisie, în ceea ce priveşte legalitatea acestora28.

De observat că directivele nu sunt menţionate în art. 230 TCE, iar Curtea de

Justiţie nu a primit un recurs introdus de un recurent neprivilegiat împotriva unei

directive29, deoarece aceasta era de aplicabilitate generală. Cu toate acestea, dacă

directiva interesează, în mod direct şi individual o persoană privată, aceasta poate

s-o atace cu un recurs în anulare.

3. Actele care nu sunt supuse recursului în anulare

a. Exemple de acte comunitare inatacabile

Spre deosebire de actele menţionate anterior, nu sunt supuse recursului în

anulare avizele, măsurile de ordin intern, actele preparatorii sau cele care stabilesc

programe. Explicaţia rezidă în faptul că aceste acte nu au forţa juridică obligatorie

şi implicit nu pot vătăma drepturi ale persoanelor incluse în sfera lor de aplicare.

În plus, Curtea de Justiţie nu este îndreptăţită să verifice legalitatea unui act

încheiat între statele membre în domenii în care Comunitatea nu are competenţă

exclusivă, deoarece în aceste domenii statele îşi pot exercita competenţele30.

De asemenea, măsurile care afectează numai organizarea internă a activităţii

Parlamentului nu pot fi obiectul unei acţiuni în anulare. Această categorie de măsuri

include măsurile adoptate de Parlament care fie nu au efect juridic, fie au efecte doar

în cadrul Parlamentului în ceea ce priveşte organizarea activităţii sale, şi sunt supuse

procedurilor de control stabilite prin Regulile sale de procedură.

28 Conform art. 118 din Regulamentul nr. 40/94.29 Hotărârea din 29 iunie 1993, în cauza Gibraltar c. Consiliu.30 A se vedea hotărârea din 30 iunie 1993, în cauzele Parlament c. Consiliu şi Parlament c.

Comisia.

26

La fel, acordurile internaţionale încheiate de Comunitate sunt considerate

acte ale instituţiilor comunitare care nu pot fi anulate, însă, dacă se constată că

acestea sunt contrare dreptului comunitar, Curtea poate să anuleze decizia de

încheiere a acordului şi astfel să împiedice aplicarea acestuia31.

În final, cu privire la aşa numitele acte inexistente, s-a stabilit că acestea nu

pot fi subiect al recursului în anulare. În această categorie au fost incluse în

primul rând actele inexistente în fapt, cum ar fi actele care nu au intrat în vigoare,

cele care emană de la instituţiile care nu deţin competenţa necesară de a le adopta

sau cele lipsite de orice temei legal.

Alăturat, din această categorie fac parte şi actele care există, dar sunt vădit

ilegale, astfel încât nu trebuie să fie aplicate, chiar dacă nu sunt contestate în

termenul prevazut.

În plus, dacă un act este publicat din eroare, el poate fi declarat ca

inexistent. Astfel, un regulament al Consiliului care a fost publicat din eroare, a

fost dupa puţin timp declarat a nu fi fost adoptat şi deci inexistent.

În cazul în care este stabilită inexistenţa actului, acţiunea introdusă ulterior

împotriva sa va fi declarată ca inadmisibilă, încât nu se poate contesta ceva ce nu

există.

b. Regimul juridic al deciziilor Comisiei Europene şi Consiliului

European

Curtea a arătat că o acţiune în anulare introdusă de persoanele fizice şi

juridice împotriva unei decizii a Comisiei de a nu emite o directivă sau o decizie

pentru un stat membru în baza puterilor conferite de art. 86 par. 3 din Tratatul CE nu

este admisibilă, întrucât exercitarea acestor puteri nu este cuplată cu o obligaţie pentru

Comisie de a acţiona.

31 În acest sens, hotărârea din 9 august 1994, în cauza Franţa c. Comisia.

27

În mod similar, Curtea a stabilit că sunt inadmisibile decizile Consiliului

European32 de a nu adopta instrumentele formale continute în recomandările

Comisiei.

Cauza de mai sus a vizat procedura deficitului excesiv, iar hotărârea

pronunţată de către Curte a fost considerată drept una dintre cele mai importante

hotărâri pronunţată de instanţa comunitară de la înfiinţarea sa.

Acţiunea a fost introdusă de Comisia Europeană şi viza pe de o parte,

deciziile de a nu adopta, în privinţa Franţei şi Germaniei, a instrumentelor formale

conţinute în recomandările Comisiei, în temeiul art. 104 paragraful 8 şi 9 din

Tratatul CEE, iar pe de altă parte, concluziile adoptate în privinţa fiecăreia dintre

aceste două state membre, în măsura în care aceste concluzii implică suspendarea

procedurii deficitului excesiv prin recurgerea unui instrument de avut în vedere de

către Tratat şi modificarea recomandărilor decise de către Consiliu în baza art. 104

paragraf 7 din Tratatul CE.

În privinţa deciziilor Consiliului, Curtea a hotarât că acestea nu sunt acte

juridice şi nu pot fi supuse controlului judecătoresc, deoarece au un caracter

politic. De aceea, acţiunea Comisiei, în privinţa acestor decizii este inadmisibilă,

în măsura în care solicită anularea neadoptării de către Consiliu a instrumentelor

formale conţinute în recomandările Comisiei, în conformitate cu art. 104

paragarafele 8 şi 9 din Tratatul CE.

Referitor la concluziile adoptate de către Consiliu, regula generală este

aceea că este permisă o acţiune în anulare în cazul tuturor dispoziţilor adoptate de

către instituţii, indiferent de caracterul ori de foma lor cu condiţia ca acestea să

producă efecte juridice.

Ca atare a fost în primul rând necesară stabilirea faptului dacă prin

concluziile Consiliului se produc astfel de efecte juridice. Curtea a statuat că, în

fapt Consiliul a modificat recomandările adoptate anterior, mai ales în privinţa

32 Decizia din 13 iulie 2006 cauza C – 27 – 04, Comisia c. Consiliu cu privire la “procedura

deficitului excesiv”, comentată de Mihai Banu în R.R.D.C. nr. 3/2004, pag. 130.

28

concluziilor legate de termenul de reducere a deficitului public sub pragul de 3 %

din PIB, iar acestea au modificat gradul măsurilor de consolidare avute în vedere.

Aşa fiind, Curtea a anulat concluziile Consiliului adoptate în privinţa

Franţei şi Germaniei, întrucât acestea conţineau o decizie de suspendare a

proceduri deficitului excesiv şi implicit o decizie de modificare a recomandărilor

adoptate anterior de către Consiliu în temeiul art. 104 paragraf 7 din Tratatul CE.

c. Contestarea unui act juridic anterior

În practică, s-a stabilit că un reclamant, într-o acţiune pentru anularea unei

decizii, nu poate să invoce un motiv de nelegalitate contra unui act anterior de

acelaşi fel, a cărui anulare ar fi putut să o ceară direct. A permite aceasta ar da

posibilitatea să se conteste decizii precedente care nu au fost contestate în termenul

pentru introducerea acţiunii evitându-se astfel acest termen.

În sens contrar, s-a subliniat că o decizie adoptată de Comisie în punerea în

aplicare a unui program de ajutor prin intermediul unei proceduri de ofertă, ca urmare

a reconsiderării unei decizii anterioare, nu poate fi privită ca o decizie pur şi simplu

confirmativă a deciziei precedente, dacă noua decizie stabileşte condiţii diferite şi

este bazată pe noi elemente.

Astfel, acţiunea în anulare a acestei decizii nu poate fi declarată inadmisibilă,

pe considerentul că decizia precedentă nu a fost contestată la timpul potrivit.

Pe de altă parte, o acţiune introdusă contra unei decizii prin care se refuză

reconsiderarea unei decizii care a devenit definitivă va fi declarată admisibilă dacă se

dovedeşte că respectiva cerere de reconsiderare este într-adevăr întemeiată pe fapte noi.

d. Atacarea unei decizii a Tribunalului de Prima Instantă

În decizia din 12 septembrie 2006, pronunţată în cauza R.J. Reynolds

Tobacco Holdings Inc. şi alţii c. Comsia33, Curtea Europeană de Justiţie a calificat

decizia pronunţată de Tribunalul de Prima Instanţă (15.01.2003) ca neproducând

33 Cauza C – 131/03, comentată în R.R.D.C. nr. 3/2007, p. 139.

29

efecte juridice obligatorii în sensul art. 230 din Tratatul CE şi ca atare nefiind

susceptibile de a face obiectul unei acţiuni.

Prin decizia Tribunalului de Primă Instanţă au fost respinse ca inadmisibile

acţiunile în anulare a decizilor Comisiei din 19 iulie 2000, pe de o parte de

adoptare a unei acţiuni civile în numele Comisiei împotriva mai multor societăţi

aparţinând grupurilor Philip Morris, Reynolds, Japan Tobacco în faţa United

States, District Court, Eastern District of New York, (instanţa federala a SUA), iar

pe de altă parte a promovării unei acţiuni civile în faţa instanţelor americane atât

de către comunitate cât şi cel puţin de către un stat membru, împotriva pârâţilor

menţionaţi.

Legat de aceste aspecte, Curtea a arătat că decizia unei instanţe din SUA cu

privire la competenţa comisiei de a introduce o acţiune în justiţie în faţa instanţei

americane nu poate obliga comunitatea şi instituţiile sale, deoarece acestea din

urmă au competenţe interne şi o interpretare particulară a unui drept propriu,

respectiv normele de drept comunitar.

Cu titlu general, Curtea a arătat urmatoarele:

„Deşi condiţia referitoare la efecte juridice obligatorii de natură să

afecteze interesele reclamantului printr-o modificare distinctă a situaţiei sale

juridice trebuie interpretată în lumina principiului unei protecţii jurisdicţionale

efective, o astfel de interpretare nu poate avea ca efect anularea acestei condiţii

fără depăşirea competenţelor atribuite prin tratat instanţelor comunitare.”

Curtea a stabilit că nu doar actele preparatorii exced controlului

jurisdicţional prevăzut în art. 230 din Tratatul CE, ci şi orice act ce nu produce

efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele justiţiabilului, precum

actele confirmative şi actele de execuţie, recomandările şi avizele şi instrucţiunile

interne.

Capitolul IV. Concluzii

30

1. Modificări aduse acestei căi de atac de Constituţia Europeană34

Acest tratat aduce o serie de modificări şi în privinţa sistemului judiciar

comunitar.

Deşi unii autori35 consideră aceste schimbari mai mult lingvistice, totuşi, se

stabileşte existenţa unei Curţi de Justiţie a Uniunii Europene, care va desemna,

generic, cele două grade de jurisdicţie comunitară, în sensul în care Curtea

Superioara devine Curtea de Justiţie, iar Curtea de Primă Instanţă devine Curtea

Generală.

În primul rând se poate constata că aria actelor atacabile s-a lărgit, prin

includerea actelor Consiliului European şi ale organelor şi organismelor.

Recurenţii privilegiaţi vor fi statele membre, Parlamentul European,

Consiliul şi Comisia, la care se adaugă Curtea de Conturi, Banca Centrală

Europeană şi Comitetul regiunilor când acţiunea lor urmăreşte apărarea

prerogativelor pe care le au.

În plus, recurenţii ordinari (persoanele fizice şi morale) pot folosi recursul

în anulare împotriva actelor ai căror destinatari sunt sau care îi privesc direct şi

individual, precum şi contra actelor regulamentare care îi privesc direct şi nu

comportă măsuri de executare.

Se propune, de asemenea, ca motivele recursului în anulare să devină lipsa

de competenţă, violarea formelor substanţiale, a Constituţiei Europene sau a

oricărei norme de drept de aplicare a acesteia, abuzul de putere.

34 Tratatul privind instituirea unei Constituţii pentru Europa a fost adoptat, în unanimitate, în

18.06.2004 şi semnat în 29.10.2004 la Roma, însă nu a intrat în vigoare, întrucât nu a fost ratificat

de către toate ţările semnatare. Adoptarea Tratatului a avut loc dupa Convenţia privind viitorul

Europei, semnată la Nisa în urma Conferinţei interguvernamentale la nivelul Uniunii Europene

din 07 – 11.12.2000.

35 C. Gheorghe – op. cit., p. 49.

31

2. Recursul în anulare, garant al protecţiei juridice individuale fată de

actele comunitare

În cadrul Uniunii Europene, Curtea de Justiţie s-a afirmat ca fiind “forţa

motrice” a ordinii juridice comunitare, întrucât interpretarea şi aplicarea dreptului

comunitar, sunt posibile numai prin intermediul jurisprudenţei CJCE.

De aceea, nu putem să nu fim de acord cu autorul36 care a definit Curtea de

Justiţie a Comunităţilor Europene drept:

“singura soluţie posibilă pentru problemele Europei şi singura speraţă

pentru dezvoltarea acesteia.”

În cazul anulării actului comunitar atacat, organul sau instituţia comunitară

este obligat să ia toate măsurile dispuse de CJE în legătură cu înlăturarea efectelor

actului anulat pentru restabilirea situaţiei anterioare. Aceste măsuri sunt cuprinse

în motivarea deciziei şi trebuie executate într-un anumit termen. Totodată, efectele

unei sentinţe pot fi determinate în timp, până când organul comunitar vizat va lua

măsurile necesare corijării situaţiei legislative sau administrative date.

Pe lângă aceste consecinţe, anularea unui act comunitar poate da naştere şi

la formularea unor pretenţii civile pe baza răspunderii comunitare

extracontractuale. În acest sens, art. 34 din fostul37 Tratat CECO a prevăzut

obligaţia organului emitent de a repara prejudiciile directe cauzate prin actul

anulat, dar şi posibilitatea obligării organului vinovat la plata unor despăgubiri în

cazul în care acesta nu respectă măsurile luate de CJE.

În plus, Curtea nu poate înlocui actul anulat prin hotărârea judecătorească,

deci nu-şi poate asuma puteri legislative şi nici nu poate da „ordine legislative"

organelor comunitare.

36 P. Mathijsen – op. cit., p. 58.37 Ale cărui efecte au încetat în 2002.

32

În concluzie, rolul acestui recurs este de a efectua un control obiectiv al

legalităţii normelor de drept comunitar secundar raportate la dreptul primar sau

originar. În acest mod, se poate asigura protecţia juridică individuală a persoanelor

fizice si juridice faţă de actele normative comunitare.

Aşa fiind, este neîndoios că acţiunea în anulare ocupă un loc extrem de

important în cadrul jurisprudenţei pe care CEJ o pronunţă, ca instrument juridic de

examinare a legalităţii acţiunilor instituţiilor sau organelor comunitare.

Separat de aceste aspecte, trebuie avut în vedere şi faptul că, în ansamblul

instituţiilor comunitare, Curtea reprezintă un element de stabilitate şi

continuitate38.

Această percepţie asupra CJE este întemeiată în primul rând pe

împrejurarea că, în anii 1960 – 1970, Curtea a elaborat principiile fundamentale

ale comunităţii de drept (aplicabilitatea directă şi primordialitatea), exercitându-şi

pe deplin rolul său de creator de drept.

Ca atare, având în vedere acest rol al Curţii Europene de Justiţie acţiunea în

anulare reprezintă mijlocul prin care statele membre, precum şi persoanele fizice

şi juridice, dar chiar şi instituţiile comunitare se protejează împotriva actelor

comunitare obligatorii, dată fiind nelegalitatea acestora.

Prin intermediul acestei căi de atac, Curtea de Justiţie revizuieşte actul

contestat din perspectica Legii comunitare superioare, scrisă sau nescrisă.

Mai mult, având în vedere gravitatea motivelor de nulitate stabilite de către

legiuitorul comunitar, anularea unui act are un efect ex tunc, actul anulat fiind

eliminat din ordinea juridică a Comunitaţilor începând cu data la care a intrat în

vigoare, iar părtile sunt repuse în situaţia anterioară intrării în vigoare39.

Având în vedere aceste aspecte, acţiunea în anulare prevăzută în articolul

230 din Tratatul CE este o modalitate directă de control al legalităţii introdusă pe

rolul instanţelor comunitare.

38 G. Fabian – op. cit., p. 197.39 În acest sens, a se vedea Koen Lenaetrs, Dirk Arts – op. cit., p. 203 si 318.

33

În acest context, aplicarea consecventă a acesteia reprezintă o garanţie a

respectării drepturilor şi intereselor persoanelor care au calitatea de cetăţeni ai

Uniunii Europene, împotriva arbitrariului din actele juridice comunitare.

*******

LISTĂ DE ABREVIERI:

1) Curtea, CJE, CJCE, Curtea de Justiţie – toate desemnează aceeaşi

instituţie, respectiv Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene;

2) CECO - Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi

Oţelului. Acest tratat a fost semnat la 18.04.1951, la Paris şi a intrat în vigoare la

23.07.1952, însă efectele juridice ale acestuia au încetat în 2002, întrucât perioada

pentru care a fost încheiat Tratatul (de 50 de ani) a expirat;

3) Consiliul – Consiliul European;

4) Comisia – Comisia Europeană;

5) TCE, Tratatul CEE şi Tratatul CE - Tratatul stabilind Comunitatea

Economică Europeană, semnat la 25.03.1957, la Roma şi intrat în vigoare la

01.01.1958;

6) TUE – Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la 7.02.1992 la

Maastricht şi intrat în vigoare la 01.11.1993.

34

7) TPI – Tribunalul de Prima Instanţă;

8) UE, Uniunea – Uniunea Europeană.

*******

BIBLIOGRAFIE:

Literatura juridică română:

1. Augustin Fuerea – “Manualul Uniunii Europene”, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2006.

2. Augustin Fuerea – “Drept Comunitar European. Partea generală”, Ed. All

Beck, Bucureşti, 2003.

3. Gyula Fabian – “Drept instituţional comunitar”, Ed. II, Ed. Sfera SRL,

2006.

4. Ovidiu Tinca – “Drept comunitar general”, Ed. III, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2005.

5. Georgiana Tudor, Dragoş Călin – “Jurisprudenţa CJCE”, vol. I, Ed. CH

Beck, Bucureşti, 2006.

6. Georgiana Tudor, Dragoş Călin – “Jurisprudenţa CJCE”, vol. II, Ed. CH

Beck, Bucureşti, 2006.

35

7. Marin Voicu – “Drept Comunitar. Teorie şi jurisprudenţă.”, Ed. Ex Ponto,

Constanţa, 2002.

8. Dacian Cosmin Dragoş – “Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme”,

Ed. III, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007.

9. Sergiu Deleanu, Gyula Fabian, Cosmin Flavian Costas, Bogdan Ioniţă –

“Curtea de Justiţie Europeană. Hotărâri comentate”, Ed. Wolters Kluwer, 2006.

10. Cristian Gheorghe – “Drept comercial comunitar. Instituţii de drept

comunitar din perspectiva dreptului roman”, Ed. Logisticon, Bucureşti, 2005.

11. Nicolae Popa – “Teoria generală a dreptului”, Ed. Actami, Bucureşti,

1999.

12. Raluca Miga - Beşteliu - “Introducere în dreptul internaţional public”,

Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.

13. Raluca Miga – Beşteliu - “Organizaţiile internaţionale

interguvernamentale”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000.

14. Dumitru Mazilu – “Drept internaţional public”, vol. I şi II, Ed. Lumina

Lex, Bucureşti, 2005.

Literatura juridică străină:

16. Pierre Mathijsen – “Compendiu de drept european”, Ed. a 7 – a, Ed. Club

Europa, Bucureşti, 2002.

17. Koen Lenaetrs, Dirk Arts (şi editor Robert Bray) – „Drept procedural al

Uniunii Europene”, Ed. Sweet & Maxwell, 1999.

18. Koen Lenaetrs, Dirk Arts şi Ignace Maselis (autori), Robert Bray ,

(editor) – „Drept procedural al Uniunii Europene”, Ed. Sweet & Maxwell, Ed. a II

– a, 2006.

19. Gilbert Gornig, Ioana Eleonora Rusu – “Dreptul Uniunii Europene”, Ed.

C. H. Beck, Bucureşti, 2006.

Reviste juridice române:

36

20. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 1/2003.

21. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 2/2004.

22. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 3/2004.

23. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 3/2007.

Surse informatice (site-uri internet):

24. http://curia.eu.int.

25. http://europe.eu.int/eur-lex.

******

37