Referat 1962-1963 Al Securității, Cu Referire La Sportivi Dinamo

2
1963 noiembrie 8. Referat privind activitatea desfășurată de Serviciul și birourile K. pe perioada 1 noiembrie 1962–1 noiembrie 1963. Ministerul Afacerilor Interne – Serviciul K.- Strict secret - 08.11.1963 Referat privind activitatea desfășurată de Serviciul și birourile K. pe perioada 01 noiembrie 1962–01 noiembrie 1963 În această perioadă Serviciul și birourile K. și-au desfășurat activitatea pe baza sarcinilor ordonate de conducerea ministerului din 23 octombrie 1962, a ordinului M.A.I. nr. 87 privind munca informativ- operativă în unitățile de detenție, lucrarea informativă a unităților economice M.A.I. și îndeplinirea ordinelor privind munca de reeducare în rândul deținuților. În această perioadă conducerea serviciului a luat măsuri pentru ridicarea calității agenturii în vederea îndeplinirii sarcinilor în condiții cât mai bune, așa cum prevede ordinul din 23 octombrie 1962. Dirijarea, instruirea și educarea agenturii s-a făcut în mai bune condițiuni, în urma cărui fapt aportul adus în muncă de agenți a fost mai calitativ. Noile recrutări făcute sunt mai bune. Alegerea, studierea și recrutarea candidaților s-a făcut cu mai mult simț de răspundere și s- a avut în vedere necesitățile operative privind încadrarea informativă a acțiunilor, a dosarelor de semnalare și acoperirea informativă a punctelor vulnerabile. În urma măsurilor luate pentru îmbunătățirea muncii, un număr mare de agenți au furnizat materiale importante pe baza cărora au fost clarificate și definitivate mai multe dosare de semnalare cât și unele acțiuni. Totodată, pe baza informațiilor primite de la agentură, au fost deschise noi dosare de semnalare. Cu ajutorul agenturii au fost clarificate și definitivate mai multe materiale existente asupra unor cadre din obiectivele ce le deservim, semnalate cu diferite aspecte negative, fiind luate măsuri pe linie de cadre de sancționare sau îndepărtare din M.A.I. Pe baza unui plan, în această perioadă s-a analizat aportul fiecărui agent în munca informativă în funcție de scopul recrutării, calitățile personale și posibilitățile de informare. Asupra agenților corespunzători care au rămas în rețeaua serviciului, s-au întocmit caracterizări.

description

Istorie, sport

Transcript of Referat 1962-1963 Al Securității, Cu Referire La Sportivi Dinamo

Page 1: Referat 1962-1963 Al Securității, Cu Referire La Sportivi Dinamo

1963 noiembrie 8. Referat privind activitatea desfășurată de Serviciul și birourile K. pe perioada 1 noiembrie 1962–1 noiembrie 1963.Ministerul Afacerilor Interne– Serviciul K.- Strict secret - 08.11.1963

Referat privind activitatea desfășurată de Serviciul și birourile K. pe perioada 01 noiembrie1962–01 noiembrie 1963

În această perioadă Serviciul și birourile K. și-au desfășurat activitatea pe baza sarcinilor ordonate de conducerea ministerului din 23 octombrie 1962, a ordinului M.A.I. nr. 87 privind munca informativ-operativă în unitățile de detenție, lucrarea informativă a unităților economice M.A.I. și îndeplinirea ordinelor privind munca de reeducare în rândul deținuților.

În această perioadă conducerea serviciului a luat măsuri pentru ridicarea calității agenturii în vederea îndeplinirii sarcinilor în condiții cât mai bune, așa cum prevede ordinul din 23 octombrie 1962.

Dirijarea, instruirea și educarea agenturii s-a făcut în mai bune condițiuni, în urma cărui fapt aportul adus în muncă de agenți a fost mai calitativ.

Noile recrutări făcute sunt mai bune. Alegerea, studierea și recrutarea candidaților s-a făcut cu mai mult simț de răspundere și s-a avut în vedere necesitățile operative privind încadrarea informativă a acțiunilor, a dosarelor de semnalare și acoperirea informativă a punctelor vulnerabile.

În urma măsurilor luate pentru îmbunătățirea muncii, un număr mare de agenți au furnizat materiale importante pe baza cărora au fost clarificate și definitivate mai multe dosare de semnalare cât și unele acțiuni.

Totodată, pe baza informațiilor primite de la agentură, au fost deschise noi dosare de semnalare.

Cu ajutorul agenturii au fost clarificate și definitivate mai multe materiale existente asupra unor cadre din obiectivele ce le deservim, semnalate cu diferite aspecte negative, fiind luate măsuri pe linie de cadre de sancționare sau îndepărtare din M.A.I. Pe baza unui plan, în această perioadă s-a analizat aportul fiecărui agent în munca informativă în funcție de scopul recrutării, calitățile personale și posibilitățile deinformare. Asupra agenților corespunzători care au rămas în rețeaua serviciului, s-au întocmit caracterizări.

Întâlnirile cu cea mai mare parte din agenți se efectuează la 10 zile cu agenții ce lucrează în acțiuni și la 2 săptămâni cu ceilalți agenți, ele efectuându-se în case de întâlniri.

Întâlnirile cu agentura din rândul deținuților se efectuează în raport de posibilitățile de legendare pentru scoaterea din camere de detenție, preocupându-se de găsirea legendelor verosimile care să asigure conspirativitatea întâlnirilor. Majoritatea întâlnirilor cu agenții deținuți se fac aproximativ o dată pe lună.

Serviciul și birourile K., desfășurând o activitate mai organizată și mai calificată, au obținut unele rezultate în lucrarea informativ-operativă a elementelor din obiectivele ce le deservim.(…)

În această perioadă agentura de la Clubul sportiv „Dinamo“ a fost dirijată în problemele specifice acestui obiectiv, obținându-se materiale informative de valoare.

Page 2: Referat 1962-1963 Al Securității, Cu Referire La Sportivi Dinamo

S-a acordat o atenție mai mare supravegherii informative a sportivilor ce fac deplasări în țările capitaliste, pentru stabilirea persoanelor cu care intră în contact în străinătate, natura relațiilor cu acestea, dacă duc și aduc corespondență suspectă, pachete și alte obiecte cât și aspecte de contrabandă.

Agentura care face deplasări în străinătate a fost folosită și pentru rezolvarea unor combinații operative împreună cu organele Direcției a II-a M.A.I. așa cum a fost cazul agentului „Pătrașcu“ dirijat pe lângă un fugar român din R.F. Germană.

Pe baza materialelor furnizate de agentura din rândul sportivilor din legătura maiorului Badea Constantin, a fost documentată în colaborare cu Direcția a IV-a, activitatea de contrabandă a doi sportivi care au aprobarea conducerii M.A.I., au fost demascați, luându-se măsuri disciplinare împotriva lor.