Evaluarea Dezvoltarii Fizice La Sportivi

FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ

MEDICINĂ SPORTIVĂ

CURS

Prof.dr. Carmina Liana Muşat

EVALUAREA DEZVOLTĂRII FIZICE LA SPORTIVI

CURSUL 2

1. Examenul antropometric (somatometric)

2. Examenul somatoscopic

3. Evaluarea calităţilor fizice

Evaluarea dezvoltării fizice la sportivi

Investigaţia antropometrică a biotipului somatic se face prin examenul dezvoltării fizice.

Dezvoltarea fizică, fenomen cu determinare multifactorială, depinde de patrimoniul ereditar şi de condiţiile de mediu, în special economico-social.

Dezvoltarea reprezintă rezultatul interferării a două procese – creştere (acumulări şi amplificări cantitative) şi diferenţiere (modificări funcţional adaptive şi diversificări structurale).

În aprecierea dezvoltării fizice, trebuie să ţinem seama de următorii factori:

- condiţiile de mediu – în mod evident alimentaţia, urbanizarea şi accesul mai larg la informaţie şi-au pus amprenta pe dezvoltarea fizică a indivizilor pe ultimul sfert de veac (statura mai înaltă cu 6-10cm);

- evoluţia staturii cu vârsta, adică creştere vie din perioada intrauterină până la 31 de ani, menţinere în platou, apoi scădere după vârsta de 45;

- creşterea este neuniformă şi specifică fiecărui organ şi sistem (perioada de creştere a extremităţilor alternează cu perioada de creştere a trunchiului);


- dezvoltarea fizica globală este legată de dezvoltarea altor organe (dezvoltarea fizică deficitară a copiilor cu malformaţii cardiace, fie congenitale, fie dobândite); - dezvoltarea fizica este legată de sex, fiind mai exprimată la băieţi; - dezvoltarea fizica este diferită pe ramuri de sport, în unele cazuri ea fiind factorul esenţial pentru practicarea anumitor sporturi: baschet, volei, gimnastică.

Obiectivele urmărite prin studiul dezvoltării fizice la sportivi sunt:- stabilirea gradului de dezvoltare fizică în raport cu vârsta şi sexul,

comparativ cu populaţia nesportivă;- aprecierea vârstei fiziologice în raport cu gradul dezvoltării fizice;- orientarea sportivului spre ramura de sport cea mai indicată;- stabilirea exerciţiilor celor mai favorabile pentru asigurarea unor

dezvoltări fizice armonioase;- depistarea deficienţelor fizice şi indicarea mijloacelor de corecţie;- urmărirea dezvoltării sub influenţa practicării sistematice a exerciţiilor

fizice.


Studiul dezvoltării fizice este un studiu morfologic care apreciază forma umană externă.

Modelul corpului uman are 5 factori care îl determină: scheletul, muşchii scheletici, ţesutul subcutanat, glandele de secreţie internă.

Dintre cele 5 componente, noi vom aborda în cursul de faţă pe primele 3 dintre ele, adică: scheletul, muşchii şi ţesutul subcutanat, elementele asupra cărora efortul sportiv îşi pune amprenta în mod vizibil, care pot fi investigate cu uşurinţă şi corectate în anumite cazuri.

Examenul morfologic este un examen: clinic (examinează sistemele şi aparatele explorabile clinic); estetic (pentru că apreciază armonia dezvoltării); antropometric (pentru că măsoară diversele componente); biometric (interpretează valorile măsurate).

Folosirea acestor 4 metode ne ajută în definirea formelor normale şi anormale, determinarea tipurilor constituţionale şi pentru precizarea modificărilor obţinute prin sport.

Examenul dezvoltării fizice se face prin următoarele categorii de examinări.

1. Examenul antropometric (somatometric)

Examenul de bază care permite aprecierea gradului de dezvoltare fizică prin obiectivizare este examenul antropometric.

El furnizează date obiective asupra dezvoltării prin măsurarea directă a unor dimensiuni corporale.

Măsurătorile sunt relativ simple, cu aparatura la îndemână şi permit extragerea unor concluzii foarte valoroase.

Se poate face exprimarea cuantificată a datelor şi prin prelucrarea lor statistico-matematic se elaborează standarde de dezvoltare.

Aparatura de măsurat este formată din: - taliometru; - banda metrică;- compasul;- goniometru;- adipocentimetrul;- miotonometrul;- dinamometrul;- scăriţa de mobilitate.

Examenul antropometric (somatometric)

Talia

Examenul antropometric începe prin măsurarea staturii. Statura este condiţionată genetic, influenţa ereditară fiind de

10 ori mai puternică faţă de cea a condiţiilor de mediu.Semnificaţia măsurătorii staturii este următoarea: în ea sunt

cuprinse înălţimea capului, a gâtului, a trunchiului şi a membrelor inferioare.

Cum aceste componente variază independent în procesul de creştere, 2 indivizi de aceeaşi statură pot avea proporţii diferite – lucru foarte important în activitatea sportivă.

În general, statura caracterizează destul de bine dezvoltarea individului şi este mărimea faţă de care se pot raporta toate celelalte măsurători antropometrice.

În specia umană, scala taliilor normale se întinde pentru populaţia adultă între 135 – 190 cm, cu variaţii între staturi foarte înalte, mai mari de 200 cm şi foarte mici sub 120 cm.


În sport, cerinţele sunt extrem de diferite, de la staturi mici la gimnastica sportivă la staturi foarte înalte la baschet.

Este important de ştiut în ce categorie se încadrează sportivul nostru în momentul selecţiei sportive.

De aceea s-au elaborat grafice în privind evoluţia staturii şi greutăţii pe ani de vârstă şi pe sexe, pe baza căror putem oferi răspunsul cerut. S-au calculat valorile medii şi abaterea standard pentru valori între –4 şi +4 sigma. Intervalul valorilor medii cuprinde aprox. 68% dintre sportivi, intervalul valorilor mari +2 şi –2 sigma cuprinde încă 27% dintre sportivi; restul de +2 şi –2 sigma cuprinde 4% dintre sportivi.

În România clasificarea este estimată astfel:

Statura Bărbaţi Femei

înaltă peste 180 cm. peste 170 cm.

medie peste 170 cm. peste 160 cm.

mică sub 160 cm. sub 150 cm


Bustul – Indicatori

Bustul reprezintă distanţa cuprinsă între planul de sprijin al feselor şi vârful capului la subiectul aşezat pe un scaun, cu spatele lipit de taliometru.

În medie, bustul reprezintă 52% din statura la bărbaţi şi 53% din statura la femeie, cu variaţii între 54,6 – 55% la ambele sexe.

Relaţia bust/statură este foarte importantă la diverse categorii de sportivi unde indivizii cu statură înaltă trebuie să aibă şi membre inferioare lungi (săritorii în înălţime alergătorii de 800-1500 m), sau membre inferioare mai scurte cu poziţionarea mai joasă a centrului de greutate (aruncători de ciocan), pentru asigurarea unei stabilităţi crescute în execuţia tehnică.

În practică se foloseşte indicele Adrian Ionescu sub forma relaţiei: bust – statura/2 care la bărbaţi are valori de 3-4, iar la femei de 4-5.


Anvergura

Anvergura reprezintă distanţa între vârful mediusului drept şi stâng, cu braţele întinse lateral, la nivelul claviculelor.

Ea este utilizată în sportul de performanţă în directă legătură cu finalizarea efortului sportiv.

Mărimea ei trebuie să fie cel puţin egală cu statura, caracterizarea făcându-se: braţe scurte, medii şi lungi (s-au înregistrat valori de excepţie până la +14 cm. faţă de statură).


Diametrele biacromial şi bitrohanterian

Diametrul biacromial reprezintă distanţa dintre punctele distale pe marginea externă a acromionului.

Un diametru biacromial mare este peste 39 cm. la femei şi peste 43 cm. la bărbaţi.

Diametrul bitrohanterian apreciază lărgimea bazinului şi se măsoară în plan transvers pe marginea antero-externă a marilor trohantere.

Poate fi măsurat mai greu la femei, unde stratul adipos îl poate masca.

Este în general inferior diametrului biacromial cu 4 – 5 cm, putând varia în limite destul de largi.

Din compararea cifrică a celor 2 diametre rezultă alura atletică (torace larg, bazin îngust), aşa de apreciată de atleţi; valorile maxime sunt +10 – 12 cm.


Diametre toracice

Diametrele toracice sunt antero-posterior şi transvers. Diametrul transvers se măsoară în planul care trece la nivelul

sternului şi a coastei a 4–a , în dinamică, adică în inspir şi expir prelungit în dorinţa realizării unei diferenţiale cât mai mari.

Diametrul antero-posterior se evaluează de asemenea în dinamică, la nivelul sternului şi al corespondenţei posterioare, iar diferenţiala trebuie să fie semnificată. Valoarea diametrul transvers trebuie să fie cu cel puţin 8 cm mai mare faţă de diametrul antero-posterior; în caz contrar, este vorba de un torace aplatizat sau cilindric.


Perimetre

Perimetrul toracic, după statură şi greutate, reprezintă măsurătoarea cea mai folosită.

El figurează în toate fişele biometrice şi intervine în toate formulele destinate să aprecieze robusteţea individului.

Se înregistrează uşor cu ajutorul unei bande metrice, dar este o măsurătoare de precizie îndoielnică datorită mai multor factori: dezvoltarea masivă a maselor musculare pectorale şi dorsale, care pot îngloba şi ţesutul adipos sau prin prezenţa maselor mamare la femeie, cât şi prin lipsa reperelor osoase.

Perimetrul toracic se măsoară la bărbaţi anterior sub areola mamară şi posterior sub unghiul omoplatului, iar la femei deasupra sânilor la nivelul articulaţiei coastei a 4-a cu sternul şi posterior sub unghiul omoplatului.

Se măsoară de asemenea în dinamică în inspir şi expir profund; din calcul reiese elasticitatea toracică, care la sportivi trebuie să fie foarte bună, adică (+9 –12 cm).


Perimetrul abdominal poate da relaţii valoroase privind pregătirea sportivă, are variaţii mari, fiind legat de starea de nutriţie, de procesele de hidratare şi de deshidratare din sport şi variază uneori destul de mult în funcţie de perioada de pregătire sportivă.

Perimetrele musculare ale membrelor prin valorile lor, traduc dezvoltarea unui complex constituit din 3 elemente distincte: oase, muşchi şi ţesut gras subcutanat.

Întrucât la vârsta adultă, mărimea oaselor nu se mai modifică semnificativ, diferentele între perimetrele membrelor a 2 indivizi de aceeaşi vârstă, vor depinde predominant de dezvoltarea maselor musculare şi a ţesutului adipos deci de starea de nutriţie a celor doi indivizi.

Prin măsurarea acestor perimetre în timp la acelaşi individ, putem aprecia starea sa de nutriţie în evoluţie.


Au intrat în practică măsurătorile perimetrelor braţelor drept şi stâng şi mărimea cea mai mare, în relaxare şi contracţie, perimetrele antebraţelor sub articulaţia cotului cu pumnul strâns (pentru membrul superior) şi perimetrele coapselor în relaxare şi contracţie, perimetrele gambelor şi perimetrele gleznelor.

Interpretarea datelor se face prin estimarea valorilor absolute (un braţ cu perimetrul 35 la femei şi 45 la bărbat este unul bine dezvoltat, iar o coapsă cu perimetrul peste 60 cm este o coapsă puternică), se interpretează de asemenea diferenţa relaxare – contracţie, care trebuie să fie cât mai mare (la culturişti sau întâlnit diferenţe de 8 – 10 cm.).


Indici

Relaţia perimetrul toracic – statură se exprimă prin indicele de armonie Erissman (perimetrul toracic - statură)/2, care, la adult trebuie să fie cu valori pozitive.

La copii indice are valori negative, se apropie de zero la vârsta de 16 – 18 ani şi devine pozitiv în viaţa adultă.

În general indicele Erissman negativ caracterizează toracele insuficient dezvoltat la vârsta adultă dar un indice mare poate fi datorat şi unor depozite adipoase în exces pe trunchi, care nu mai sunt în limite fiziologice.


Greutatea – masa corporală

Greutatea individului este o mărime uşor de măsurat şi care dă în general informaţii asupra stării de sănătate.

Greutatea reprezintă suma unor elemente variabile dintre care o parte relativ fixă, (greutatea scheletului, a sistemului nervos, al pielii şi viscerelor) şi o parte foarte variabilă (muşchi, grăsime şi apa de infiltraţie din ţesuturi).

La un om tânăr de 60 kg. partea fixă reprezintă aproximativ 20 kg şi partea variabilă aproximativ 40 kg (30 kg masa musculară şi 10 kg grăsime).

Proporţiile relative de grăsime şi muşchi poate varia foarte mult. Compoziţia masei musculare sau masei slabe (după autorii anglo-

saxoni) este următoarea: glicogen – 0,5%, minerale – 6,8%, proteine – 20,2%, apă – 72,5%.


Masa slabă la nou născut reprezintă 23% din greutatea corpului, la vârsta de 7 ani 27%, între 10 şi 16 ani este estimată la 32%, la 17 ani – 44%, iar la adult – 50%.

Cântărirea completă a individului se face dimineaţa pe nemâncate, subiectul fiind complet dezbrăcat.

Pentru a aprecia dacă greutatea unui individ este în limite normale sau nu, se folosesc tabele statistice în raport cu statura, vârsta şi sexul.

Între statură şi greutate există relaţii constante. Formula de calcul cel mai des folosită pentru calcularea greutăţii

prin raportare la statură este formula lui Broca:G = statura – 100, la bărbaţiG = statura – 105, la femei.


Indici de nutriţieÎn sportul de performanţă măsurarea greutăţii corporale este completată

cu aprecierea stării de nutriţie, care are în vedere calculul procentului de ţesut adipos subcutanat şi a masei active sau a masei slabe, aceasta din urmă reprezentând efectul exerciţiului în activitatea sportivă.

Evaluarea compoziţiei corporale a devenit o importantă preocupare a programului de supraveghere medicală în procesul de ameliorare a sănătăţii fizice şi în problemele de recuperare medicală.

Un scop major a acestor programe este de a controla greutatea corporală şi cantitatea de grăsime corporală cu ajutorul exerciţiilor fizice practicate în mod regulat, sistematic, însoţite de o dietă controlată; de aceea sunt necesare măsurători corecte ale compoziţiei corporale pentru elaborarea unor indicaţii corecte.

Aceste măsurători sunt foarte importante pentru sportivii de performanţă interesaţi să-şi amelioreze performanţele maximale.

Atleţii trebuie să-şi mobilizeze masa musculară mai eficient şi mai repede în numeroase sporturi.

Excesiva acumulare de grăsime face să scadă abilitatea în săritură, viteza de alergare şi capacitatea de anduranţă.


Compoziţia corporalăMetoda de calcul a ţesutului adipos procentual se bazează pe

măsurarea a 5 plici situate pe abdomen, flanc, spate (sub unghiul omoplatului) triceps brahial şi extremitatea anterioară a coapsei, puncte situate pe partea dreaptă a corpului.

În mod normal, valorile picilor nu trebuie să depăşească +15 - +20 mm.

În sportul de performanţă, scara mărimii plicilor poate fi întâlnită după cum urmează: 2mm la culturism, 4-5 mm la gimnastica sportivă, 15 – 20 mm la atletism aruncări.

Formulele de calcul folosite sunt următoarele:T.A. (%) = (Suma a 5 plici x 0,15) + 5,8 + S.C.

în care: S.C. = suprafaţa corporală, calculată din raportul Statură/Greutate prin utilizarea formulei următoare:

8,0 = 0,425 x 10,725 x 71,84T.A. = ţesut adipos T.A. (kg) = T.A. (%) x GM.A. = masa activă M.A. (kg) = G – T.A.


Pentru obţinerea unor date conforme realităţii este necesar atenţie şi experienţă privind utilizarea adipocentimetrului; folosirea presiunii constante la măsurarea plicii (investigaţia nu trebuie să fie dureroasă) şi plica trebuie desprinsă de pe planul muscular subiacent, pentru a fi măsurată.

Valoare optimă a ţesutului adipos este 11 – 12 %. La bărbatul adult nesportiv, plica poate fi 12 mm, la femeie

20 mm, la copilul în creştere 20mm. La un adult 2 mm de ţesut adipos reprezintă 1 kg greutate. La sportivul de performanţă, valoarea ţesutului adipos se

modifică direct proporţional cu cantitatea de efort fizic efectuată, starea de sănătate, perioada de pregătire, vârsta biologică, vechimea în sport etc.


În general, dinamica evoluţiei ţesutului adipos se măsoară direct, iar masa activă se măsoară indirect.

În sportul de performanţă ne interesează ambele componente, adică atât masa activă cât şi ţesutul adipos.

Masa activă este cea care furnizează efortul, fiind direct proporţională cu forţa dinamică înmagazinată pe câmp de suprafaţă musculară.

Creşterea masei active trebuie să se reflecte în creşterea forţei şi deci în creşterea randamentului sportiv.

Sportivul cu o masă activă bună, poate suporta un procent crescut de ţesut adipos subcutanat, dar această creştere nu trebuie să fie exagerată, ea asociindu-se uneori cu creşterea lipidelor sanguine şi a colesterolului.

2. Examenul somatoscopic

Examenul somatoscopic apreciază postura individuală. Diagnosticul de postură ortostatică, normotonă, satisfăcătoare, bună

sau foarte bună, trebuie făcută în funcţie de corectitudinea raporturilor dintre segmente, echilibrul corpului în spaţiu faţă de poligonul de susţinere şi faţă de linia de gravitaţie, reprezentată de firul de la punctul 0 (zero) al cadrului antropometric.

În acest fel este permisă examinarea prin vizualizarea subiectului în următoarele poziţii: din faţă, din profil şi din spate, în poziţie statică, dinamică şi în poziţie specifică probei.

Calităţile posturii ortostatice sunt: buna verticalizare, economicoasă, estetică, capabilă de performanţe practice statokinetice şi telekinetice.

Elementele care se remarcă se referă la simetria corporală, armonia în dezvoltare a unei jumătăţi de corp faţă de cealaltă a regiunii inferioare a corpului faţă de cea superioară şi punerea în evidenţă a asimetriilor.

De asemenea, evidenţiază prezenţa curburilor normale fiziologice sau patologice şi permite examinarea comportării lor în poziţia specifică a sportului respectiv, moment în care ele se pot şterge sau se pot accentua.

3. Evaluarea calităţilor fizice

În acest capitol vom prezenta metodologia de testare a unor calităţi fizice absolut necesare în sportul de performanţă: dinamometria, mobilitatea şi elasticitatea musculară, tonusul muscular şi mobilitatea articulară.

Forţa musculară – indiciDinamometria se realizează cu ajutorul dinamometrelor ce

exprimă kgf şi înregistrează forţa flexorilor degetelor la mâna dreaptă şi mâna stângă, forţa în centura scapulară şi în zona lombară.

Indicele de forţă segmentară se calculează după formula:[(F1dr. + F1stg./2)]/G. x 100

pentru forţa flexorilor mâinii şi este de 60 – 70 la bărbat şi 50 la femeie.

[F.sc./G] x 100pentru forţa scapulară şi este 50 – 60 la bărbat şi 40 la femeie.

[F.lomb./G] x 100pentru forţa lombară şi este 180 - 200 la bărbat şi 120 - 140 la

femeie.

Evaluarea calităţilor fizice

Indicele global de forţă raportat la greutate, se calculează după formula:

[(F1 + F2 + F3 + F4)]/G = IF/G = aprox.1 şi mai mare decât 1.Indicele global de forţă raportat la masa activă, se calculează

după formula:[(F1 + F2 + F3 + F4)/4]/MA = IF/MA = aprox.1,2 şi mai mare.Paralel cu investigaţia de foţă segmentară, ne putem da seama şi

de starea de sănătate a diverselor articulaţii şi a coloanei vertebrale.

Elasticitatea muscularăMobilitatea şi elasticitatea musculară se testează cu scara de

mobilitate, care pune în valoare mobilitatea anterioară a coloanei dorso-lombare.

Elasticitatea musculară reiese din diferenţa perimetrelor musculare în relaxare şi contracţie la nivelul membrelor superioare şi inferioare, le nivel toracelui în inspir şi expir, la nivelul abdomenului – abdomen supt şi relaxat.

Evaluarea calităţilor fizice

Tonusul muscularTonusul muscular se apreciază la nivel maselor mari musculare ale

membrelor, în repaus şi în contracţie maximă. Miotonometrul Szimayer, aşezat corect pe planul muscular,

înregistrează valori de 60 – 70 unităţi de relaxare şi valori de 140 – 150 în contracţie.

Investigaţia miotronometrică este extrem de sensibilă, ea oferind date foarte valoroase şi depistând cu precizie starea de oboseală, disconfort sau prelezională clinic a unei grupe musculare.

Investigaţia miotonometrică necesită anumite condiţii speciale, ea fiind dependentă de temperatura mediului ambiant, valorile se coroborează pentru completarea informaţiilor cu valorile calciului şi magneziului sanguin, obţinute din analizele de laborator, permiţând extragerea unor concluzii corecte privind starea organismului.

Mobilitatea articulară Mobilitatea articulară se apreciază la fiecare din articulaţiile mari cu

ajutorul goniometrului; ea poate avea la sportivi valori foarte bune şi se reduce în general cu vârsta. Trebuie făcută o diferenţiere foarte clară între mobilitate şi laxitate articulară.

Evaluarea Dezvoltarii Fizice La Sportivi

Documents

Transcript of Evaluarea Dezvoltarii Fizice La Sportivi