MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA : DREPT PUBLIC

REFERAT

TEMA: Interpretarea normelor juridice,formele lor

A realizat : Irina Ropot (anul III,gr.304)

A verificat : Inna Pascalu ( magistru în drept ,doctorand)

- Chişinău 2013 –

CUPRINS :

Întroducere ........................................................................................................

Capitolul I Noţiunea şi necesitatea interpretării normelor juridice

1.1.Noţiunea de interpretare a normelor juridice1.2.Necesitatea şi scopul interpretării normelor juridice1.3.Obiectul interpretării normelor juridice1.4.Reguli de interpretare a normelor juridice1.5.Rezultatul interpretării normelor juridice1.6.Reglementarea juridică a interpretării normelor juridice1.7.Interpretarea normelor juridice în diferite ramuri de drept1.8.Sursele interpretării normelor juridice

Capitolul II Formele şi metodele de interpretare a normelor juridice

2.1.Aspecte generale2.2.Formele de interpretare a normelor juridiceA)Interpretarea oficială:a)interpretarea generală sau legalăb) interpretarea cauzală

B)Interpretarea neoficială:a) interpretarea doctrinarăb) interpretarea oficioasăc)interpretarea comună

ConcluzieBibliografie

ÎNTRODUCERE:

Pentru că normele juridice să fie respectate şi aplicate este necesară cunoaşterea conţinutului acestora,conţinut care se dezvăluie în procesul de interpretare.Prin interpretarea normelor juridice se înţelege operaţiunea logico-raţională de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme.Interpretarea este justificată de faptul că în procesul aplicării dreptului,organul de aplicare trebuie să clarifice cu toată precizia textul normei juridice,să stabilească compatibilitatea acesteia cu o anumită situaţie de fapt.Organul de aplicare are întotdeauna în faţă un sistem de norme cu caracter general şi impersonal ,din care trebuie să selecteze acea normă care se aplică la cazul concret.El este obligat să constate sensul normei de drept ,să verifice cu ce înţeles o utilizează legiuitorul ,să verifice dacă acesta a gândit ori s-a exprimat concret sau abstract,dacă a făcut enumerări limitative ,ori s-a menţinut în limitele unei reglementări ,cadru etc.În procesul de aplicare a normei juridice interpretarea acesteia este o datorie a legiuitorului,judecătorului sau a celui care aplică legea.Interpretarea legii este sinonimă cu stabilirea înţelesului normei juridice,a semnificaţiilor sale,a spiritului său.Dincolo de litera legii se ascunde spiritul acestuia,care nu poate fi descoperit fără a face apel la o serie de artificii juridice,inclusiv la principiile generale ale dreptului.În procesul realizării dreptului,interpretarea normei ce urmează a se aplica în vederea soluţionării cauzei printr-un act de aplicare,reprezintă un moment de cea mai mare importanţă.Interpretarea normelor juridice are loc concomitent cu aplicarea lor pentru că ele pot fi cunoscute şi înţelese numai prin confruntarea lor cu practica ,iar corecta aplicare a acestora presupune justa lor interpretare de către organul de aplicare.Pentru justa şi corecta aplicare a normelor juridice pentru atingerea scopului în vederea căruia au fost elaborate şi impune cunoaşterea exactă a prevederilor lor şi înţelegerea conţinutului lor,fapt ce necesită interpretarea acestora.Interpretarea,este un moment al aplicării dreptului,a cărui necesitate rezidă în limpezirea sensului exact al normei şi în definirea voinţei legiuitorului.Orice normă juridică ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret trebuie să fie interpretată,pentru că hotărârea ce se va da să se întemeieze pe lege şi pentru a se evita arbitrariul.Interpretarea presupune individualizarea normei,coborârea de la generalul şi impersonalul normei la particularul şi singularul cazului.Totodată,interpretarea reprezintă o mijlocire între drept şi realitatea vieţii,între drept şi echitate ,astfel încât interpretul trebuie să explice norma în contextul social în care aceasta acţionează.Interpretul va trebui să identifice părţile componente ale normei de drept (structura sa logică) ,pentru a stabili câmpul său de aplicabilitate şi finalitatea normei.Interpretarea normei juridice,în vederea aplicării lor la un caz concret.Interpretarea normei juridice poate să apară atunci când:

a) este necesară lămurirea unor eventuale contradicţii;b) când norma juridică nu poate acoperi toate situaţiile posibile;c) există o insuficientă claritate în redactarea normei juridice.

În literatura juridică mai veche,interpretarea mai purta denumirea de tâlcuire sau explicare a normei,iar scopul său era acela de a lămuri şi a desluşi ideea de drept cuprinsă în regula de a înţelege exact momentul intrării ei în vigoare,sfera de aplicare,şi scopul urmărit de legiuitor prin reglementare.Orice regulă de drept este necesar să fie interpretată în acelaşi sens care îi determină în mod precis conţinutul,semnificaţia,condiţiile de aplicare.În fapt,se vorbeşte de interpretare mai ales atunci când o regulă nu este clară sau când urmează să se aplice la cazuri care nu sunt în mod exact cele vizate de textul legii.În prezent,interpretarea normelor juridice, este considerată ca fiind necesară şi utilă pentru clarificarea sensului exact al normei juridice,pentru definirea precisă a voinţei legiuitorului,precum şi pentru pronunţarea de hotărâri corecte şi eliminarea arbitrariului.Înţelegerea corectă a mesajului normei juridice,presupune luarea în considerare a intenţiei legiuitorului în momentul edictării ei.În procesul de legiferare există o preocupare constantă pentru o redactare cât mai clară şi mai concisă a normelor juridice.Interpretarea dreptului

constituie o activitate la care participă diferite subiecte,având fiecare un rol deosebit ,soluţiile de interpretare la care se ajunge neavând acea importanţă şi forţă juridică.Astfel s-a ajuns la cea mai cunoscută formă de interpretare şi anume:interpretarea oficială şi interpretarea neoficială.Interpretarea oficială sau obligatorie provine de la un organ de stat competent ,ce se subdivide în:

- Interpretare generală ce se caracterizează prin faptul că este dată în forma unui act normativ apare neclară sau confuză ,organul emitent al actului normativ dă acelei dispoziţii interpretarea autentică printr-un nou act normativ.

- Interpretarea cauzală denumită judiciară este acea formă interpretării oficiale care este făcută de organele de aplicare a dreptului cu prilejul soluţionării unei cauze concrete.Subiectele acestei interpretări sunt organele de stat care aplică dreptul.

- Interpretarea neoficială poartă denumirea de interpretare facultativă sau ştiinţifică sau doctrinară ,în funcţie de faptul dacă se au în vedere natura sau subiectele interpretării.Interpretarea normelor juridice,prin dezvăluirea sensului normei,a conţinutului ei şi a voinţei exprimate în normă,permite aplicarea acesteia la cazuri concrete.Interpretarea normelor juridice se face în scopul înţelegerii exacte a conţinutului ei,a raportului cu alte norme,a momentului intrării ei în vigoare, a sferei de aplicare,a găsirii scopului urmărit de legislator prin reglementare.Totuşi elementul care ridică cele mai frecvente nevoi de interpretare este ipoteza.Interpretarea normelor juridice constă adesea în operaţii logico-raţionale având ca obiectiv clarificarea sensului unor termeni sau stabilirea trăsăturilor esenţiale în vederea îndepărtării celor neesenţiale.Alteori aceasta constă în determinarea exactă a câmpului de aplicare a normei în spaţiu,în timp şi asupra persoanelor.Nu de puţine ori interpretarea apare ca necesară pentru a stabili dacă o normă nouă a abrogat sau nu total sau parţial o normă mai veche.În sfârşit interpretarea poate fi necesară şi pentru determinarea naturii şi caracterului normei:este o normă imperativă sau dispozitivă ,este principală sau subsidiară formulează o regulă sau o excepţie de la regulă ,este în conformitate cu normele cuprinse în actele juridice normative superioare sau nule etc.

1.1.Noţiunea de interpretare a normelor juridice

În procesul realizării dreptului,interpretarea normelor juridice ce urmează a se aplica în vederea soluţionării unei cauze printr-un act de aplicare reprezintă un moment de cea mai mare importanţă.Normele juridice ,pentru a-şi atinge scopul în vederea căruia au fost elaborate trebuie să fie respectate,executate sau aplicate ,adică traduse în viaţă.Însă pentru a putea fi realizate ,normele juridice trebuie să fie cunoscute,înţelese de către toţi subiecţii.Înţelegerea,cunoaşterea sensului adecvat al normei se impune în mod imperativ ,mai ales în procesul de aplicare a normelor de drept.Organul de aplicare,persoana,persoana oficială trebuie să clarifice cu toată precizia textul normei juridice şi să fie convinsă în veridicitatea variantei de comportare prescrise de legiuitor.Acest lucru se face în cadrul interpretării normelor juridice.Interpretarea constituie o operaţie logico-raţională care lămurind înţelesul exact şi complet al dispoziţiilor normative,oferă soluţiile juridice adecvate pentru diferitele situaţii cu care ne confruntăm. Prin interpretare se înţelege în mod obişnuit lămurirea unui text obscur: un text imprecis este precizat printr-o operaţie logico-raţională. Această optică se bazează pe o prezumţie: doar textele obscure au nevoie să fie interpretate; există o categorie aparte de texte care nu necesită această operaţie: textele clare. În cazul textelor normative această prezumţie este una falsă; ea nu mai corespunde realităţii. În practica dreptului, a interpreta înseamnă a determina şi a preciza principiul aplicabil unei situaţii date, folosind un ansamblu de procedee specifice. Interpretarea este astfel o etapă a procesului de aplicare a legii. Interpretarea este necesară nu doar pentru că legea este imperfectă, ci pentru că natura intrinsecă a legii este generalitatea, ceea ce înseamnă că interpretarea nu este o operaţiune ocazională, ci una constantă, necesară în cadrul oricărui proces de aplicare a legii.Aşadar, interpretarea este operaţiunea prin care se stabileşte o legătură logică între dreptul astfel conceput şi execuţia lui încercându-se să se deducă aceasta din urmă din cel dintâi.Din cele expuse mai sus ,rezultă următoarele:

a) interpretarea apare ca o etapă a procesului de aplicare a dreptului;b) scopul acestei operaţiuni logice constă în a scoate în evidenţă voinţa legiuitorului

materializată în norma juridică ce se aplică;c) subiectul care aplică norma juridică urmează să se convingă că starea de fapt cu care

el se confruntă se încadrează în ipoteza normei juridice ce se aplică.Prin interpretare a normelor de drept (normelor juridice) se înţelege o fază a procesului de aplicare a dreptului prin care se are în vedere un proces intelectual îndreptat la stabilirea exactă a sensului şi conţinutului normelor de drept supuse interpretării cu ajutorul unui mecanism (un ansamblu de metode şi procedee) special investit pentru aceasta.Interpretarea are drept scop scoaterea în evidenţă a conţinutului exact şi complet a prevederilor normativ-juridice. Interpretarea reprezintă acea modalitate prin care norma juridică produce efecte juridice în funcţie de statutul autorităţii care o realizează şi care reprezintă acel mecanism logic raţional de exemplificare a sensului exact complet a dispoziţiei,ipotezei şi sancţiunii.Principiile interpretării sunt :legea cea mai bună lasă cât mai puţin la aprecierea judecătorului,cel mai bun judecător este cel care în hotărârea pe care o dă se întemeiază în aşa fel pe legea cât aprecierea să fie mai redusă.Unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să facă deosebire.În literatura juridică ,interpretarea normelor juridice a ocupat un loc foarte important,numeroase lucrări având ca obiect independent sau comun cu alte probleme ,examinarea rolului interpretării normelor juridice.Interpretarea normelor juridice are un scop bine delimitat,care se concretizează în descoperirea înţelesului exact al normelor juridice,lămurirea adevăratului sens al actelor normative ale puterii de stat,care stabilesc reguli de conduită obligatorii.Având în vedere că norma juridică are în vedere cazuri generale,tipice,interpretarea facilitează aplicarea prevederilor sale la cazuri concrete ,care reprezintă trăsături trăsături particularităţi proprii.

Interpretarea normelor juridice este impusă de mai multe împrejurări :1) în primul rând ,ori cât de bună este o lege la data adoptării ei,ulterior ea este depăşită

de dinamica vieţii ,aparând situaţii noi care nu au fost avute în vedere,de legiuitor ,punându-se astfel problema de a şti dacă situaţia nou apărută poate fi încadrată sau nu în ipoteză unei norme juridice.

2) în al doilea rând ,interpretarea este impusă şi de împrejurarea că legiuitorul ,în grija sa de a nu scăpa nereglementate anumite situaţii din practică utilizează formulări generale în redactarea textelor de lege.Aceste formulări cer,însă ,explicarea sensului lor pentru a stabili dacă o anumită situaţie se încadrează sau nu în ipoteza normei juridice respective.

3) În al treilea rând ,termenii folosiţi de legiuitor, în alcătuirea dispoziţiilor legale nu au întotdeauna înţelesul din vorbirea obişnuită.

4) în al patrulea rând,interpretarea este necesară ,în unele cazuri ,datorită faptului că normele juridice au o formulare ambiguă,imprecisă sau neclară.Aplicarea dreptului este o activitate complexă ,care solicită interpretarea normei juridice din mai multe considerente:

norma juridică are un caracter general,impersonal ,ea neputând să acopere toate situaţiile concrete care apar în viaţa unei comunităţi or,pentru aplicarea acesteia la situaţia concretă se impune interpretarea normei juridice;

uneori,pentru a putea fi înţeleasă şi aplicată,corect, o normă juridică trebuie comparată şi studiată împreună cu alte norme cuprinse în acelaşi act normativ sau în alte acte normative diferite;

alteori,necesitatea interpretării rezultă din limbajul şi stilul actelor normative care este specific ,nefiind exclusă posibilitatea că unele norme să fie redactate confuz sau să fie contradictorii;

de asemenea,în actele normative sunt folosite cuvinte al căror sens este diferit de cel obişnuit ,fapt pentru care sunt necesare lămuriri şi explicaţii ce necesită cunoştinţe de specialitate.Având în vedere toate aceste aspecte,rezultă că interpretarea normei juridice este necesară pentru a surprinde a determina sensul pe care l-a avut în vedere legiuitorul când a elaborat şia adoptat legea.

1.2.Necesitatea şi scopul interpretării normelor juridice

Necesitatea interpretării este justificată de faptul că în procesul aplicării dreptului organul de aplicare (judecătorul,organul administrativ etc.) ,trebuie să clarifice cu toată precizia textul normei juridice ,să stabilească compatibilitatea acestuia în raport cu o anumită situaţie de fapt.Judecătorul are întotdeauna în faţă un sistem de norme juridice cu caracter general şi impersonal,din care trebuie să selecţioneze pe cea care se aplică în cazul concret (un caz particular şi individual,determinat prin trăsături ce nu-şi găsesc de fiecare dată reflectarea exactă şi detaliată în conţinutul normei).Pentru a judeca,judecătorul trebuie să constate fiecare speţă în parte .Astfel se naşte ,nevoie interpretării,adică ,a încercării de a subsuma cazul dat unei norme generale existente,interpretarea este în orice caz o operaţie prin care se stabilesc o legătură între dreptul pozitiv şi aplicarea lui.După cum am relatat mai sus normele juridice au un caracter general şi impersonal care ne formează un model general de conduită.Aceste norme însă,trebuie să se aplice unor situaţii concrete diverse.Caracterul general al normei pe de o parte şi marea diversitate de cazuri în care se aplică ,pe de altă parte evidenţiază necesitatea interpretării normelor juridice :

1) în primul rând,legislatorul nu poate avea în vedere atunci când elaborează normele

juridice,toate situaţiile ,care se pot ivi în aplicarea dreptului.De aceea,el trebuie să rămână la un nivel de generalitate,care impune ,pentru racordarea normei la situaţie,interpretarea ei.

2) în al doilea rând ,necesitatea interpretării normelor juridice rezultă şi din faptul că legislatorul,redactând normele se exprimă concis,concentrând la maximum conţinutul exprimat.De aici rezultă pentru organul de interpretare ,necesitatea dezvăluirii conţinutului real al normei şi a sferei situaţiilor avute în vedere de legislator cu prilejul redactării normei.O normă juridică ridică puţine probleme de interpretare atunci când reglementările ce le cuprind sunt mai minuţioase ,urmărind să acopere o diversitate de situaţii concrete.

3) în al treilea rând, se ştie că pe timpul cât o normă juridică este în vigoare pot să apară fapte noi care,întrucât nu existau în momentul elaborării ei,nici n-au fost prevăzute în mod direct.Aceasta duce la elaborarea unor noi norme,care intersectează sfera de aplicare a celor deja existente în această situaţie se impune interpretarea noilor acte normative,comparându-le şi studiindu-le cu alte dispoziţii legale.

4) în al patrulea rând,necesitatea interpretării derivă şi din problemele care se pot ivi în legătură cu redactarea gramaticală a textului de lege,cu o anumită poziţie a cuvintelor în text,cu folosirea semnelor de punctuaţie.

5) în al cincilea rând ,în textele de lege,sunt folosite de multe ori termeni al căror sens este diferit de cel obişnuit.Din acest motiv ,legislatorul consideră uneori necesar,să facă,chiar în cuprinsul unor legi,precizări asupra înţelesului special al termenilor folosiţi în redactarea actului normativ.Obligaţia organului de aplicare este de a constata semnul normei de drept, de a verifica înţelesul utilizat în cuvintele legiuitorului dacă acesta a gândit sau sa exprimat concret sau abstract,dacă a făcut enumerări limitative ori sa menţinut în limitele unei reglementări cadru.Legea trebuie elaborată de aşa manieră ,întrucât să fie create premisele pentru descifrarea de către interpret a sensurilor vizate iniţial de legiuitor.Pentru clarificarea şi stabilirea sensului exact al legii,pentru a defini cu toată precizia voinţa legiuitorului,este necesară interpretarea.Necesitatea sau raţiunea interpretării ar putea fi,sintetic exprimată prin cel puţin următoarele considerente:

1) norma juridică fiind elaborată la modul generic,cu referire la situaţii ipotetice,aplicarea ei la un caz concret determinat presupune în mod necesar procesul de intepretare prin care se stabileşte dacă acel conţinut generic ,ipotetic al normei este aplicabil acelui caz sau,dacă acel caz concret se înscrie sau nu în prevederile generice ale normei;

2) normele juridice fiind redactate sub forma unor texte concise este necesar că prin interpretare să se dezvăluie conţinutul integral şi real al intenţiei legiuitorului cuprinsă în acea normă,respectiv seria sau gama de situaţii pe care le-a avut acesta în vedere prin formularea acelui text normativ.De aceea,cu cât o normă juridică este elaborată mai în detaliu cu atât dificultatea interpretării este mai mare;

3) necesitatea interpretării este determinată şi de faptul că pe parcursul cât este în vigoare acea normă pot să apară situaţii noi,neprevăzute de legiuitor dar care se pot înscrie în sfera raporturilor sociale deja reglementate.În acest caz interpretarea va trebui să clarifice încadrarea sau neîncadrarea noilor situaţii în vechile prevederi.

4) interpretarea apare ca necesară nu numai din perspectiva conţinutului structurii sale logico-juridice interne ci şi a stilului şi limbajului de redactare,a formei gramaticale a textului respectiv,procedându-se la o riguroasă analiză şi interpretare morfologică ,sintactică ,a punctuaţiei a ordinii cuvintelor şi propoziţiilor în fraze,a topicii,a înţelesului unor termeni etc;

5) necesitatea interpretării se impune nu numai în legătură cu înţelesul conţinutul şi al formei unei norme ci şi în contextul existenţei unei norme clare dar aplicabilă la situaţia complexă.În asemenea situaţii în practica judiciară s-a recurs şi se recurge la solicitarea unor instanţe judiciare supreme (curţii etc) pentru a da o interpretare cu valoare de orientare pentru jurisprudenţă.

Interpretarea aplicativă este un proces intelectual de stabilire a sensului şi conţinutului exact al normelor juridice,în vederea aplicării lor la cazuri concrete.Ea însoţeste,obligatoriu ,acest proces în progresia sa de la un grad superior la un grad inferior ,având ca scop să precizeze conţinutul normei individuale prin deducerea sa din norma generală legislativă.Aplicarea normei juridice ,la cazuri particulare trebuie să fie precedată şi însoţită de un proces complex de interpretare operaţiune dictată de următoarele cauze:

1) legea are un caracter general,prin aceasta urmărind să acopere un câmp cât mai larg al realităţii sociale;

2) unele excepţii în redactarea textelor de lege,în funcţie de necesitatea reglementării,primesc un alt înţeles decât în realizarea curentă;

3) legea este elaborată la un moment dat prin examinarea şi generalizarea;4) mai există posibilitatea că între textele unui act normativ sau din acte diferite să se

ivească unele neconcordanţe sau chiar contradicţii.Depăşirea situaţiei impune,în primul rând,lămurirea discordanţei,operaţiune ce ţine ,de asemenea,de metoda interpretării juridice.Textele de lege mai ridică problema privind modulde redactare gramaticală,sensul şi înţelesul expresiilor folosite,succesiunea dispoziţiilor în text,topica propoziţiei sau frazei etc.Din acest punct de vedere,unele reglementări sunt depăşite de evoluţia morfologică şi sintactică a vorbirii,deci,ele trebuiesc actualizate ,tot prin interpretare.Scopul interpretării constă în lămurirea exactă a înţelesului legii prin determinarea voinţei reale a legiuitorului în vederea aplicării normei corecte a normei.Interpretarea ca operaţiune nu este un scop în sine ea având un rol intermediar ce serveşte unui scop final căruia i se subordonează,respectiv realizarea întocmai a dreptului.Procesul de interpretare este intim legat de conştiinţa juridică a autorului interpretării prin filtrul căreia trece într-un anumit mod explicarea sensului reglementării şi ,implicit ,după caz realizarea sau aplicarea dreptului,proces care nu poate fi însă rupt de condiţiile concrete material şi spirituale ale societăţii în care norma prinde viaţă ,de evoluţia legislativ în domeniul dat,precum şi de poziţia social-politică a autorului interpretării.Educarea juridică corespunzătoare şi ridicarea nivelului de cunoaştere juridică constituie condiţii ce garantează o corectă interpretare şi realizare sau aplicare a dreptului,condiţii indispensabile pentru activitatea juridică într-un stat de drept.Necesitatea interpretării e condiţionată de următorii factorii:

a) în primul rând,norma juridică are un caracter general,impersonal ,tipic şi nu poate cuprinde toate situaţiile posibile care apar în viaţă.Dar ea se aplică pentru anumite situaţii concrete.Deseori e necesar de a răspunde la întrebarea :în ce măsură cazul concret dat este cuprins de norma juridică sau norma juridică dată se referă sau nu şi la cazul concret dat ?Pentru a da răspuns la aceasta întrebare ,e necesar de a cunoaşte norma juridică la justa sa valoare,de a şti precis ce a avut în vedere legiuitorul ce scop a urmărit el,adoptând norma juridică dată.

b) în al doilea rând ,orice normă juridică nu activează total,ci în cadrul unui sistem bine determinat ,unde fiecare normă îşi are menirea sa.O normă poate fi înţeleasă mai bine numai dacă va fi privită în contextul general al normelor sistemului de drept,ramurii de drept,actului normativ dat.La înţelegerea adecvată a sensului normei juridice nu ajută şi principiile dreptului (principiile dreptului –principiile generale,interramurale ,ramurale).

c) în al treilea rând,adeseori interpretarea normelor dreptului se impune şi de necesitatea de a înţelege terminologia,stilul folosit de legiuitor.În fine,în procesul de aplicare a dreptului pot fi şi cazuri de reglementări neclare,confuze.Pentru a ieşi din asemenea situaţii poate apărea necesitatea ca legiuitorul să facă unele precizări,concretizări.

1.3. Obiectul interpretării normelor juridice

Obiectul interpretării sînt înseşi normele juridice,şi nu dreptul în general.De aceea,am propus utilizarea mai corectă a formulei ,,interpretarea normei juridice ‘’,şi nu ,,interpretarea dreptului’’.Doctrina juridică (majoritatea cercetărilor ) consideră că chiar şi în aplicarea unor norme juridice care sînt clar formulate pot apărea,uneori,îndoieli cu privire la soluţionarea diverselor aspecte pe care le ridică aplicarea ei la cazuri concrete.Uneori este posibil ca,în cadrul conexiunii a două sa a mai multor legi clare, să se ivească o serie de probleme legate de aplicarea lor,care nu pot fi soluţionate decît în cursul interpretării acestora.Oricît de clară ar fi o lege în perioada cît se află în vigoare,pot apărea o serie de situaţii noi,în a căror soluţionare este necesară activitatea de interpretare.După cum menţiona savantul Szabo Imre,în practică nu survine neapărat,în fiecare caz de aplicare a legii,o fază distinctă sau completă de interpretare,împrejurare care de altfel nu atinge esenţa.Uneori este suficient să se invoce sau să se sintetizeze rezultatele activităţi anterioare de interpretare ale organelor de aplicare a dreptului ori explicaţiile date de ştiinţa juridică.Alteori,în cazurile mai simple,întîlnite în practică ,nici aceste activităţi nu se desfăşoară în mod conştient.În realitate însă şi în aceste cazuri simple activitatea de aplicare a dreptului cuprinde sintetic şi elementele interpretării chiar şi numai sub forma totalizării rezultatului unei eventuale interpretări anterioare.Dacă e să ne referim mai detaliat la obiectul interpretării normelor juridice,deja am menţionat că drept obiect al interpretării sînt înseşi normele juridice.Mai mult ca atît,poate fi interpretat orice element al structurii logico-juridice:dispoziţia,ipoteza şi sancţiunea.În literatura juridică există o opinie unanim acceptată conform căreia nu este necesară interpretarea tuturor normelor juridice.Totodată,nu se exclude posibilitatea interpretării oricărei norme juridice în dependenţă de complexitatea cazului de aplicare,de competenţa organului care interpretează şi de alte împrejurări ce depind de situaţia concretă de aplicare a normei juridice.La fel,interpretarea fiecărui element al normei juridice depinde în fiecare caz aparte de situaţia de fapt concret stabilită.În unele cazuri este interpretată dispoziţia normei pentru a specifica concret cercul de relaţii sociale supuse reglementării juridice,cercul concret de subiecte care nimeresc sub incidenţa normei date,drepturile şi obligaţiile participanţilor la această situaţie concretă în cazurile cînd aceasta este necesar,cînd apar anumite îndoieli,într-un cuvînt –cînd nu este clar conţinutul dispoziţiei date.În unele situaţiii legiuitorul,observînd anumite lacune în dispoziţiile normei,inclusive unele dificultăţi la interpretarea ei,poate să modifice dispoziţia normei juridice.Aşa,de exemplu,dispoziţia care reglementa în vechiul Cod penal furtul prin spargere (alin.(3) art.119) a fost modificată în redacţia noului Cod astfel: ,,Furtul săvîrşit prin pătrundere în încăpere ,în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă ‘’ (alin.(2) lit.c) art.186 CP).Ipoteza normelor juridice este necesar a fi interpretată pentru a se cunoaşte cu claritate care sînt condiţiile în a căror prezenţă se aplică norma respectivă,măsură în care norma juridică poate fi aplicată la cazul concret.În această confruntare a situaţiei concrete cu conţinutul prevederilor normei juridice,referitor la condiţiile de aplicare a regulii de drept respective,se nasc o serie de probleme legate de conţinutul normei.Este sarcina interpretării să stabilească situaţiile cărora nu li se aplică prevederile normei juridice,precum şi să găsească ,în procesul aplicării,situaţii la care legea,deşi nu face referiri exprese,pot fi soluţionate potrivit prevederilor normei respective.La fel este necesară interpretarea sancţiunii normei juridice.În unele situaţii anume interpretarea normei juridice vine să specifice şi să precizeze existenţa unei sancţiuni,caracterul acesteia,modul de executare,modul de suspendare a executării sau chiar de absolvire de aplicarea acestei sancţiuni etc.De pildă,săvărşirea unei infracţiuni de către un minor,pentru care este stabilită o sancţiune penală strict determinată în formă de închisoare.Totodată,la aplicarea acestei sancţiuni concrete în fiecare caz judecătorul are posibilitatea să interpreteze sancţiunea în dependenţă de toţi factorii care influenţează la stabilirea pedepsei penale.Un moment important constă în faptul că elementele normei juridice pot fi interpretate atît în mod aparte,izolat,cît şi toate împreună.Pentru a se stabili voinţa reală a legiuitorului,interpretarea trebuie să pornească de la textul legal şi pe

cât posibil ,să se menţină în limitele acestuia.Aici se vor descoperi sensurile care corespund cel mai bine formulărilor conceptuale.În acelaşi timp,trebuie luate în considerare ,pentru a se ajunge la o determinare riguroasă a înţelesului legii,principiile întregului sistem de drept şi chiar a ramurilor şi instituţiilor juridice.În ceea ce priveşte elementele normei juridice,constatăm următoarele:

a) interpretarea ipotezei este necesară pentru a se vedea dacă sunt reuşite condiţiile de aplicare a normei pentru cazul dat;

b) interpretarea dispoziţiei se face pentru aprecierea conduitei pe care a avut-o subiectul şi dacă aceasta concord sau nu,cu cea prescrisă de normă;

c) interpretarea sancţiunii se impune pentru a se stabili,în funcţie de condiţiile şi trăsăturile particulare ale cazului,felul pedepsei şi cuantumul ei.

1.4.Reguli de interpretare a normelor juridice

Procedee şi maxime de interpretare. Există,pe de o parte,procedee de interpretare care utilizează argumente de logică,pe de o altă parte-un anumit număr de maxime de interpretare,lăsate mai ales de către jurisconsulţii Evului mediu.Aceste procedee şi maxime au fost folosite mult de către interpreţii secolului al XIX.Ele au şi în prezent importanţă,fără a se face însă abuz.

Procedee de raţionament logic

A.Extensiunea prin analogie.Apare ca un fapt just de a supune la aceleaşi reguli de drept raporturi care nu diferă decît din puncte de vedere a căror importanţă nu pare să impună un tratament diferit.În acest caz legea se poate extinde la cazuri pe care nu le-a prevăzut sau le prevede în paranteze. Astfel art.143 din Codul familiei precizează cazurile cînd o persoană nu poate fi tutore (alin.4)).Acelaşi Cod,reglementînd curatela ,nu mai face nici o precizare în legătură cu persoana care nu ar putea îndeplini o asemenea sarcină. Însă,obligaţiile ce cad în sarcina curatorului fiind asemănătoare cu ale tutorelui,considerăm că interdicţiile din art.143 se extind şi asupra acestuia ,legiuitorul indicînd în toate normele în paranteze şi cuvintele ,,curatelă ‘’ sau ,,curatori’’.La fel, în Partea Specială a Codului Penal al Republicii Moldova ,legiuitorul nu dă noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere la fiecare componenţă de infracţiune în parte,deoarece logic rezultă că prevederile art.123 CP RM,care dă noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere,se referă la toate componenţele de infracţiune din Partea Specială.B.Argumentul a fortiori .Dacă legiuitorul a dat o soluţie într-un caz determinat ,se consideră că atît mai mult soluţia se impune într-un caz mai favorabil ,mai exigent.În consecinţă ,acest argument permite extinderea textului legal la un caz neprevăzut.Să presupunem (un exemplu de şcoală) că legea interzice minorului sau incapabilului să fie curator.Deci, cu atît mai mult el nu poate fi tutore,chiar dacă legea nu ar prevedea aceasta.C. Argumentul per a contrario.Cînd legiuitorul a dat o soluţie presupunînd o condiţie determinată ,însă condiţiile faptei sînt diferite, este necesară o soluţie opusă.Astfel,potrivit alin.(2) art.4 din Codul civil al Republicii Moldova , ,,uzanţa se aplică numai dacă nu contravine legii,ordinii publice şi bunelor moravuri’’. Per a contrario,se poate deroga de la legile care nu sînt de ordine public,cu atît mai mult că se intră sub incidenţa unui principiu,cel al libertăţii contractuale.

Maxime tradiţionale.În materie de interpretare există cîteva maxime tradiţionale.

A.Excepţiile sînt de strict interpretare (exception est strictissimae interpretationis).Această maximă îşi are raţiunea în însuşi caracterul excepţiei,care reprezintă o abatere de la regula generală.Astfel,cele trei cazuri de răspundere pentru altul din Codul civil roman nu pot fi extinse şi la alte cazuri,cum ar fi răspunderea tutorelui pentru minorul de sub tutela sa.Textul este de strict interpretare.B.Dispoziţiile generale nu derogă de la dispoziţiile speciale (generalia specialibus non derogant).Cînd unul şi acelaşi caz este susceptibil a fi reglementat de două reguli,una general şi alta specială,se aplică legea din urmă.C.Este interzis a se distinge acolo unde legea nu distinge (ubi lex non distinguit nec distinguere debemus).

1.5.Rezultatul interpretării normelor juridice

Analiza Procesului de interpretare a normelor juridice nu poate fi considerată completă,dacă nu se va lua în consideraţie rezultatul acestui proces.Din punctul de vedere al rezultatelor interpretării normelor juridice,interpretarea poate fi :literală,extensivă şi restrictivă.A.Interpretarea literală ( ad litteram sau interpretatio declarativă) se realizează atunci cînd organul de aplicare şi de interpretare ,interpretul constată o echivalenţă perfectă între conţinutul normei şi forma ei de exprimare.În acest caz se spune că legea este limpede,organul de aplicare neavând decât sarcina să o aplice,întrucât textul corespunde conţinutului normei ,voinţei legislatorului.Organul de aplicare n-are decât sarcina s-o aplice,conform textului.Tendinţa legiuitorului e de a adopta anume asemenea norme juridice,acte normative.Formularea textului normei exprimă în mod complet,fidel,întregul conţinut al raporturilor supuse reglementării şi respectiv,voinţa legiuitorului cuprinsă în acea normă.Este deci rezultatul ,,literal’’ sau ,,declarativ’’ al interpretării atunci când rezultatul acelei interpretări coincide cu conţinutul şi forma textului supus interpretării.În acest caz,intenţia legiuitorului este exprimată limpede,clar şi suficient înformula gramaticală-fapt caracteristic pentru majoritatea regulilor de drept.Considerăm că această corespondenţă dintre conţinutul normei de drept şi forma ei de exprimare trebuie să fie o cerinţă de tehnică legislativă.B.Interpretarea extensivă,atunci când în urma interpretării se stabileşte că prin conţinutul ei norma este de fapt mai largă decât o exprimă formularea ei textuală.Cu alte cuvinte ,textul normei juridice se extinde şi asupra unor cazuri care nu se încadrează perfect în ,,litera legii’’.În acest caz se constată că voinţa legiuitorului are un caracter mai general,mai cuprinzător decât apare la simpla receptare a textului formulat.S-ar putea însă ca rezultatul interpretării să ducă la concluzia că textul este mai restrîns decît sfera relaţiilor sociale ce cad sub incidenţa de reglementare a acestuia şi,în consecinţă ,trebuie extins prin interpretare.Interpretarea extensivă se realizează în realitate pe baza unui raţionament analogic (argumentum a simili).De aceea,apare ca întemeiată tendinţa de apropriere a interpretării extensive de analogie ( art.5 din Codul civil al Republicii Moldova).C.Interpretarea restrictivă atunci când prin interpretare se constată că textul legii este mai amplu (mai mic) ,mai restrâns , mai larg decât conţinutul real pe care îl exprimă.Cu alte cuvinte,prin interpretare se constată că prin conţinutul ei norma are un înţeles mai restrains decât îl sugerează formularea textului ei.Este posibil ca formularea textului să fie mai largă decît conţinutul pe care legiuitorul a avut intenţia să-l dea regulii de drept.Este ca o haină mai mare decît ar avea nevoie persoana care o foloseşte.În acest caz,se recurge la o interpretare restrictivă.Aceasta poate să se întâmple în cazurile cînd lipseşte o concordanţă între cazurile de aplicare practică şi cazurile ce au fost reflectate în textul actului normativ.

Potrivit art.171 din Codul penal, care încriminează infracţiunea de viol, ,,violul,adică raportul sexual săvîrşit prin constrângerea fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa ,se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani’’.Se pune problema dacă soţul se poate face vinovat de o asemenea infracţiune comisă împotrivă soţiei sale.Răspunsul este categoric negativ.De esenţa căsătoriei sînt tocmai aceste relaţii.Interpretarea se face restrictive,soţul fiind exclus de la o astfel de răspundere.Interpretarea se finalizează cu adoptarea actelor de interpretare care sînt acte-documente ce conţin lămuriri,explicaţii privind conţinutul normelor juridice.Alături de actele normative (legi,hotărîri,decrete ş.a.) şi actele individuale (sentinţe,hotărîri judiciare pe cauze concrete etc.),ele formează o grupă distinct de acte juridice ,care în literatura juridică au primit denumirea de acte de interpretare.Actele de interpretare acţionează doar împreună cu actele supuse interpretării,ca un tot,divizîndu-se în două grupe:a)cele ce ţin de procesul de elaborare a dreptului şib)cele care se referă la procesul de aplicare a actelor normative.Prima grupă de acte are forţă juridică egală cu actele pe care le interpretează ,pe cînd cea de-a două grupă, de regulă actele instanţelor judiciare superioare,conţine doar nişte reguli,care analizează practica judiciară cu scopul de a o sistematiza şi a o unifica.În urma interpretării normelor juridice se pot ajunge la trei soluţii:

a) textul normei juridice descrie exact sfera cazurilor la care se referă neexistând motive de extindere sau de restrângere a aplicării acesteia.În acest caz ,ne aflăm în faţa unei interpretări literale (ad literam).Această situaţie se întâlneşte frecvent în cazul textelor precis redactate sau care conţin enumerări limitative.

b) textul normei juridice urmează a fi aplicat în mod extensiv deoarece în procesul interpretării se ajunge la concluzia că sfera cazurilor la care se referă este realitate mai lungă decât rezultă din modul de redactare a textului actului normativ.

c) textul normei juridice urmează să fie aplicat în mod restrictiv, deoarece la o analiză aprofundată,rezultă că sfera cazurilor la care se referă este mai restrânsă decât rezultă,în mod aparent,din formularea normei juridice.

1.6.Reglementarea juridică a interpretării normelor juridice

O problemă studiată puţin sau chiar aproape necercetată în literatura juridică este reglementarea juridică a interpretării normelor juridice.Pentru a ajunge la această concluzie,este foarte simplu: ridicăm publicaţiile în domeniu din ultimul timp şi observăm că la tematica interpretării normelor juridice lipseşte problema în cauză.Care să fie totuşi pricina reală a lipsei unor asemenea studii ?Încercând să răspundem la această întrebare,din start putem afirma că necesitatea şi importanţa cercetării şi studierii acestei probleme nu a dispărut , dimpotrivă-a devenit şi mai actuală.În legătură cu reglementarea interpretării se ridică o serie de probleme,precum:Există norme exprese care reglementează această activitate sau nu ? Care ramură a dreptului cuprinde în obiectul său asemenea reglementări ? Existenţa unor reglementări în acest sens nu este cumva în măsură să limiteze dezvoltarea ştiinţei interpretării normelor juridice? ş.a.Putem spune cu siguranţă că la baza interpretării normelor juridice stau anumite principii,idei fundamentale care,în mod direct sau indirect,îşi găsesc reglementare în legislaţia noastră.Aşa bunăoară,în conformitate cu prevederile art.1 din Legea Fundamentală a ţării : ,,Republica Moldova este un stat suveran şi independent ,unitar şi indivizibil.Forma de guvernământ a statului este republica parlamentară.Republica Moldova este un stat de drept,democratic ,în care demnitatea omului,drepturile şi libertăţile lui,libera dezvoltare a

personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.’’De aici rezultă că la noi legile se interpretează în conformitate cu principiile generale ale unui stat democratic şi de drept,iar organele de aplicare şi de interpretare a dreptului trebuie să ţină cont în activitatea lor de această prevedere.Dacă legislaţia sovietică practice nu reglementa expres această situaţie,în ultimii ani de democratizare a societăţii şi în perioada de tranziţie apar acte normative noi,care deja în mod expres reglementează situaţiile în care este necesară interpretarea normelor juridice.Aşa,de exemplu ,art.5 din noul Cod civil al Republicii Moldova expres reglementează aplicarea dreptului prin analogie (analogia legii şi analogia dreptului).Tot în acest articol se stabileşte şi cazul cînd nu se admite aplicarea prin analogie a normelor ce limitează drepturile civile sau care stabilesc răspunderea civilă.

1.7.Interpretarea normelor juridice în diferite ramuri de drept

Problema interpretării normelor juridice fac obiectul teoriei generale a dreptului,deoarece categoriile de bază ale dreptului sînt studiate anume de această disciplină.În acelaşi timp,unele aspecte ale interpretării le găsim în manuale,monografii,articole ştiinţifice care se ocupă de aspectele specifice ale unor ramuri de drept.De asemenea,putem menţiona aici că nu există unele teorii separate ale ştiinţelor ramurale;dimpotrivă ,ele se dezvoltă în domeniul său de investigaţii ,avînd la bază studiile şi cercetările elaborate de Teoria generală a dreptului.La baza acestei idei stau principiile şi regulile generale ale interpretării care au o aplicabiltate comună în toate ramurile de drept.La fel trebuie de menţionat că aceasta se datoreşte şi naturii sistemice a dreptului ,caracterului său unitar.Interpretarea ca proces de clarificare a sensului normelor juridice nu poate să difere de la o ramură la alta.Totodată,luînd în consideraţie legitatea de sistem al dreptului,nu se exclude,ba dimpotrivă,se admite ca în procesul de interpretare a normelor juridice să existe şi unele deosebiri ce ţin de caracterul normelor juridice.Aceste diferenţe ce pot să apară sînt determinate uneori de gradul de codificare a normelor juridice.Drept exemplu concret la acest capitol pot servi reglementările din codurile penal şi civil.Aşa bunăoară ,în conformitate cu alin.(2) art.3 din Codul penal al Republicii Moldova,interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin anologie a legii penale sînt interzise.Este complet inversă reglementarea prevăzută la art.5 al Codului civil ,care prevede expres că este admisă aplicarea prin analogie atît a legii,cît şi a dreptului.Mai mult ca atît ,legiuitorul direct prevede că instanţa de judecată nu este în drept să refuze infăptuirea justiţiei în cauzele civile pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară.În dreptul internaţional (atît public ,cît şi privat) ,pe lîngă trăsăturile generale ale teoriei interpretării oricărei norme juridice ,interpretarea prezintă unele aspecte specifice.În aceste ramuri ale dreptului,obiectul interpretării îl constituie normele prevăzute în diferite acte normative internaţionale.Doctrina juridică contemporană a interpretării pune în mod principial problema interpretării convenţiilor internaţionale,precizând că rolul interpretării este de a dezvălui sensul real al acestora,relevarea intenţiilor adevărate ale părţilor.

1.8.Sursele interpretării normelor juridice

Deşi statul este un subiect aparte de drepturi şi obligaţii el acţionează prin trei diviziuni mari ale puterii de stat şi anume:puterea de a edicta dreptul (puterea legislativă) ,puterea de a sancţiona şi aduce îndeplinire dreptul (puterea executivă) şi puterea de a asigura respectarea dreptului (puterea judecătorească).Reafirmând concepţia lui Montesquieu ,după care singurul titular al tuturor puterilor este noţiunea şi ea le exercită prin delegare,prin Constituţie s-a delegat puterea legislativă Adunării Naţionale,puterea executivă regelui şi puterea judiciară judecătorilor.După proclamarea independenţei RM din 27 august 1991,de asemenea a fost consacrată,separaţia puterilor de stat.Astfel Constituţia RM ,art.6 prevede separarea puterii de stat ,în putere legislativă,executivă şi putere judecătorească.Atât în constituţia franceză ,cât şi în celelalte constituţii care au fost structurate pe baza diviziunii puterii de stat,cum este şi Constituţia Republicii Moldova ,s-a căutat întotdeauna să se obţină un echilibru al puterilor prin definirea prerogativelor fiecăreia dintre puteri şi stabilirea raporturilor dintre ele.Aceasta a fost o mare problemă de drept constituţional cu care s-au confruntat actualmente redactorii proiectului noii Constituţii a Republicii Moldova.Sursele interpretării în dreptul intern sînt organele prin care se exercită puterea legislativă,puterea executivă şi puterea judecătorească.De aceea se poate vorbi de o interpretare legislativă ,o interpretare executivă şi de o interpretare judecătorească.În afară de organele de stat,interpretarea poate fi făcută şi de alţi subiecţi:

a) de către cetăţeni,pentru orientarea propriei conduite în conformitate cu normele juridice în vigoare;

b) de către practicieni,teoreticieni,oameni de ştiinţă în domeniul dreptului.Aşa dar,interpretarea normelor juridice constituie o activitate la care participă diferite subiecte,având fiecare un scop distinct,iar soluţiile de interpretare la care ajung nu au aceeaşi importanţă şi forţă juridică.De la aceste considerente porneşte şi cea mai cunoscută clasificare a formelor de interpretare a normelor juridice şi anume interpretarea oficială şi interpretarea neoficială.

Capitolul II Formele şi metodele de interpretare a normelor juridice

2.1.Aspecte generale

În interpretarea normelor juridice,organele de aplicare şi interpretare se folosesc de principii fundamentale ale diferitelor ramuri de drept,precum şi de principiile şi regulile oferite de ştiinţa logicii.Aceste principii şi reguli generale ale interpretării ,au o aplicabilitate comună în toate ramurile de drept ,deci pentru întregul sistem de drept.Caracterul unitar al interpretării dreptului ,nu exclude însă posibilitatea că în procesul interpretării să apară unele deosebiri ce ţin de caracterul normelor juridice şi care uneori sunt determinate de gradul de codificare a normelor juridice.Prin forme sau feluri ale interpretării se înţeleg modalităţile (modurile) de manifestare,determinate ,în principal de subiectul (autorul) care realizează operaţiunea respectivă,precum şi de forţa juridică cu care aceasta se poate impune sau cu subiectele de drept în persoana cărora este chemată ca să producă efecte.Dacă principiile şi regulile care stau la baza interpretării îi conferă un caracter unitar,propriu unităţii sistemice a dreptului,forma acesteia sau felurile (genurile) interpretării pot fi delimitate în funcţie de cel puţin două criterii:cel al subiecţilor care fac interpretarea şi cel al forţei de obligativitate a interpretării.Din acest punct de vedere interpretarea poate fi oficială şi neoficială,sau doctrinară.Interpretarea normelor juridice este-după organul care o efectuează :a) oficială;b) neoficială.Interpretarea oficială,la rândul ei ,poate fi:a) generală ;b) judiciară (cauzală).Interpretarea neoficială este efectuată,de obicei,de către persoane care nu acţionează în calitate oficială.Ea este cunoscută în literatura de specialitate şi în practică sub denumirea de interpretare ştiinţifică sau doctrinară.Organul sau persoanele care efectuează interpretarea trebuie mai întâi să stabilească existenţa normei juridice,autencitatea ei,precum şi forţa ei juridică.Totodată,trebuie examinate şi stabilite modificările ulterioare ale normei juridice respective.Şi numai în cazul în care se constată că norma juridică respectivă ,sub aspectul acţiunii sale în timp,spaţiu şi asupra persoanelor are forţă juridică şi nu contravine vreunui act normativ superior ,se trece la interpretarea sa de către organul chemat s-o aplice.

2.2.Formele de interpretare a normelor juridice

Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participă diferite subiecte. În dependenţă de calitatea subiectului şi,ca urmare a acestei calităţi ,de forţa ei juridică interpretarea poate fi de două feluri:interpretare oficială şi interpretare neoficială.Această clasificare este cunoscută încă în doctrina Romei Antice şi e pe larg răspândită în doctrina juridică contemporană.Acest lucru se explică prin faptul că criteriile acestei clasificări au rămas aceleaşi :calitatea autorului interpretării.Interpretarea oficială este obligatorie şi ea mai poartă denumirea de interpretare cu forţă juridică.Interpretarea neoficială mai poartă denumirea de interpretare doctrinară,ea este facultativă fără forţă juridică.

A)Interpretarea oficială sau obligatorie este interpretarea care este efectuată de către organele de stat competente fie în procesul elaborării normelor juridice ,fie în procesul aplicării normelor juridice la cazurile particulare ce le au de rezolvat sau,în măsură în care sunt chemate să aplice legea.Acest fel de interpretare are un caracter obligatoriu.Ca regulă,organele care emit acte normative,procedează uneori la interpretare acestora prin acte interpretative.Atunci această interpretare poartă denumirea de interpretare autentică.Interpretarea oficială are forţă juridică obligatorie.Actul de interpretare oficială se echivalează după forţa juridică cu actul normativ supus interpretării.Să analizăm,de exemplu ,cine dispune de dreptul de a interpreta în Republica Moldova legea.Există trei categorii de legi: legi constituţionale,legi organice şi legi ordinare.Conform Constituţiei ,interpretarea oficială a Constituţiei şi a legilor constituţionale ţine de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.Interpretarea oficială a legilor organice şi ordinare ţine de competenţa Parlamentului a art.66 al Constituţiei.Curtea Constituţională ,fiind unicul subiect cu dreptul de a interpreta legile constituţionale,poate să interpreteze oficial şi celelalte categorii de legi organice şi ordinare (Conform argumentului a majori ad minus- cine poate mai mult ,poate şi mai puţin).Interpretarea oficială este realizată de către organele de stat care au atribuţii fie în procesul elaborării dreptului ,fie în procesul aplicării lui.În Moldova puterea de a edicta legile ( stricto sensu) aparţine cel puţin pentru moment ,numai Parlamentului.În exercitarea funcţiilor sale,Parlamentul poate interpreta oricând atât Constituţia şi legile constituţionale ,cât şi legile ordinare pe care le adoptă.

În funcţie de sfera ei de obligativitatea interpretarea oficială ,poate fi ,la rândul ei,de două forme :interpretarea generală şi interpretarea cauzală (judiciară sau administrativă ) sau de caz.

a) Interpretarea generală ,numită şi interpretarea autentică ,denumită şi legală ,provine de la un organ de stat ce a primit însărcinarea să o efectueze ,având aceeaşi forţă obligatorie ca şi norma juridică interpretată ,este realizată de însuşi organul care a elaborat regula de drept.Interpretarea generală,sau aşa cum mai este numită în practică,legală,emanând de la un organ de stat ce a primit însărcinarea s-o efectueze ,are aceea forţă juridicăcu norma juridică interpretată.În cazul în care sarcina de a efectua interpretarea este dată chiar organului care a emis norma juridică respectivă,interpretarea se numeşte autentică. În genere ,Parlamentul ,în calitatea sa de organ de legiferare ,este competent să-şi interpreteze propriile legi.În calitate de organ care a elaborat legea el este cel mai în măsură să-i cunoască conţinutul.Procedeul corespunde unui vechi principiu apărut încă în dreptul roman,potrivit căruia ,,cine edictează legea o şi interpretează’’.În situaţia în care obligaţia de a efectua interpretarea revine organului de stat care a emis norma juridică respectivă,interpretarea se numeşte autentică.Interpretarea general poate fi făcută (şi în mod frecvent întâlnim mai ales după acest caz) de către organul care a emis normele ce urmează a fi interpretate.

Interpretarea oficială ,poate fi general când este realizată de stat printr-un act special de interpretare (ex.Parlamentul printr-o nouă lege interpretează o lege veche,un text din ea etc.).Cea mai generală interpretare este acea dată de organul care a elaborate actul,dar sunt şi alte organe chemate să asigure respectarea şi interpretarea actelor normative.Interpretarea general se caracterizează prin faptul că este dată sub forma unui act normativ.Este de principiu,ca atunci când o dispoziţie dintr-un act normativ apare neclară sau confuză ,organul emitent al actului normativ are dreptul de a da interpretarea autentică a acelei dispoziţii,printr-un nou act normativ.Interpretarea generală,este interpretarea ,care îmbracă forma unor norme obligatorii cu caracter general.Interpretarea generală a normei juridice se face cel mai frecvent de către organul de stat (Parlament,Guvern) care a emis norma juridică supusă interpretării sub formă de act normativ,care are caracter general obligatoriu şi are deci aceeaşi forţă juridică ca şi actul pe care îl interpretează.Acest gen de interpretare se efectuează în virtutea principiului din dreptul roman,potrivit căruia subiectele ale interpretării autentice pot fi toate organele cu drept să elaboreze norme juridice.Obiect al interpretării autentice poate fi orice act normativ (,,lege sau act normativ subordonat legii’’).Interpretarea autentică este o formă frecvent folosită de către organele de stat,întrucît permite organului care a elaborată actul normativ să dea acele explicaţii pe care le găsesc de cuviinţă cu privire la sensul actului normativ elaborat.Evident ,organul care elaborează norma juridică este cel mai în măsură să o şi interpreteze. Interpretarea autentică realizată de către Parlament se face tot printr-o lege ,numită lege interpretativă.Calitatea de lege îi conferă acesteia caracterul general-obligatoriu .În afară de aceasta,legea interpretativă are un caracter retroactiv.Ea intră în vigoare,adică îşi produce efectele ,din acelaşi moment cu legea pe care o interpretează.Raţiunea este simplă:legea interpretativă face corp comun cu legea pe care o interpretează.Ele nu mai pot fi separate în timp şi în spaţiu.De asemenea,nu există diferenţa de fiinţă juridică.Dacă problema s-ar pune ,soluţia nu poate fi alta decît aceea că obligatorie este legea interpretativă,faţă de legea interpretată.Aceasta înseamnă că legea interpretată trebuie înţeleasă în lumina legii interpretative.Dacă în literatura juridică s-a considerat că numai interpretarea legii este autentică,în opiniile mai recente se acceptă că există o asemenea interpretare şi în cazul celorlalte acte normative subordonate legii.Aşa stînd lucrurile,subiecţi ai interpretării autentice pot fi toate organele din stat competente a elabora reguli de drept.Interpretarea autentică nu intră în cîmpul procesului de aplicare a dreptului.Ea constituie doar o premisă a unei corecte aplicări a regulilor de drept prin faptul că le lămureşte conţinutul.

b) Interpretarea cauzală mai este denumită şi interpretare concretă sau judiciară este oaltă variantă a interpretării oficiale efectuată de către organele judecătoreşti. Este forma interpretării oficiale care se realizează cu prilejul soluţionării de către organele competente a unor cazuri concrete.Este numită judiciară ,fiindcă în mare parte este realizată de către organele judiciare (judecătorii,curţi de apel) .Subiectele care fac această formă de intepretare sunt instanţele judecătoreşti şi organele administraţiei de stat. Interpretarea cauzală nu poate fi pusă pe acelaşi plan cu interpretarea judiciară,aşa cum se face uneori.Aceasta pentru că există multe situaţii când interpretarea cauzală se referă nu la acte de aplicare,făcute de instanţele judecătoreşti ,ci la acte făcute de organele administrative,care fac interpretarea cauzală ,să ţină cont şi de soluţiile date în alte cazuri similare cu cele pe care le au de rezolvat,acest lucru nefiind interzis.Interpretarea cauzală se caracterizează prin:

1) aplicabilitatea limitată doar la un raport juridic determinat;2) obligativitatea ei numai în şi pentru situaţia soluţionată;3) neobligativitatea ei pentru alte organe şi pentru împrejurări similare şi nici pentru

aceeaşi autoritate într-o împrejurare identică.Dar,într-o măsură considerabilă aplicarea concretă a regulilor de drept se face şi de către organele administraţiei de stat în cazurile ce cad în competenţa lor (precum :elaborarea unei

autorizaţii ,constatarea şi sancţionarea unei contravenţii etc).Aplicarea regulii la speţă ,la cazul concret de rezolvat,se realizează prin forma logică a silogismului.Regula de drept este premisa majoră,cazul de soluţionat-premisa minoră şi soluţia dată de organul competent-concluzia.Se impune o bună cunoaştere a regulii de drept.În acelaşi timp ,este necesară şi o stabilire exactă a stării de fapt.În acelaşi timp,este necesară şi o stabilire exactă a stării de fapt.Nu întâmplător spuneau romanii: ,,Daţi-mi faptele ca să vă dau dreptul.’’Această interpretare are un caracter relativ.Ea este obligatorie numai pentru părţile implicate în proces.Efectele divorţului îi privesc pe cei doi participanţi la duelul judiciar.Numai ei sînt eliberaţi de calitatea de soţ şi soţie ,cu drepturile şi obligaţiile care le implică această calitate.Totodată,ea se aplică numai pentru viitor.O hotărîre judecătorească este,de regulă,constitutivă de drepturi.Ea poate fi însă şi retroactivă ,cînd este declarativă de drepturi,ca în cazul unui partaj succesoral,unde drepturile succesorilor prevăd hotărîrea instanţei care nu face altceva decît să le recunoască ,să le declare ca atare.Drepturile părţilor ,ca şi întinderea lor,sînt stabilite de lege şi ele se nasc din momentul deschiderii succesiunii ,nu de la recunoaşterea lor judiciară.Practica judiciară (mai ales a instanţelor superioare) ,ca şi cea administrativă ,poate fi luată ca model în activitatea curentă a organelor competente din fiecare domeniu.Nimic nu le împiedică pe acestea ca în soluţionarea cazurilor noi să aibă în vedere soluţiile din cazurile precedente similare.

c) O problemă deosebită privind interpretarea oficială ,care nu s-a pus în doctrina teoriei generale a dreptului,este aceea a caracterului şi forţei juridice pe care o au deciziile pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie în demersurile formulate în interesul legii.În sistemul judiciar ex-sovietic ,Plenul Judecătoriei Supreme ,pentru aplicarea unitară a dreptului de către instanţele judecătoreşti era competent,în baza normelor constituţionale şi a legii pentru organizarea judecătorească ,să emită decizii de îndrumare.Precizând cum trebuie înţelese textele de lege,Curtea Supremă interpreta un text de lege într-un anumit fel şi obliga instanţele de judecată să-l interpreteze la fel.Aceste decizii se emiteau ori de cîte ori în practica instanţelor judecătoreşti apăreau soluţii diferite în interpretarea unuia şi aceluiaşi text de lege.În lipsa unei prevederi exprese din Legea judecătorească ,cu privire la obligativitatea deciziilor de îndrumare ale Plenului Curţii Supreme,în doctrina vremii,pentru argumentele dezvoltate atunci,s-au formulat opinii diferite.Unii autori negau caracterul obligatoriu al deciziilor de îndrumare.Alţii,din contra,susţineau că aceste decizii au un caracter obligatoriu,atît pentru instanţele judecătoreşti ,cît şi pentru cetăţeni.În prezent,atît în Codul de procedură civilă (art.446-453) ,cît şi în Codul de procedură penală (art.452 ,,Recursul în anulare’’ şi art. 458 ,,Cazurile de revizuire a procesului penal’’) este reglementată calea extraordinară de atac.Astfel,pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării,Codul de procedură penală prevede la art.452 :,,(1) Procurorul General şi adjuncţii lui ,persoanele menţionate la art.401 alin. (1) pct.2 şi 3),precum şi,în numele acestor persoane,apărătorul sau reprezentatul lor legal,pot declara la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare împotriva hotărîrii judecătoreşti irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac.’’În contrast cu legislaţia procesuală civilă precedent (art.331 CPC RM din 1961) ,care reglementa demersul în interesul legii specificînd : ,,Hotărîrile adoptate de Plen nu se răsfrîng asupra hotărîrilor examinate şi nici asupra părţilor din aceste procese.Hotărîrile adoptate asupra demersurilor în interesul legii se aduc la cunoştinţa instanţelor de judecată şi sînt obligatorii ‘’,actuala legislaţie nu prevede expres o asemenea formulă,ceea ce este o eroare a legiuitorului moldovean.Aşadar ,nu există nici o îndoială că deciziile pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie,în demersurile formulate în interesul legii,reprezentau o interpretare oficială,legală şi obligatorie.

B)Interpretarea neoficială a normelor juridice poartă şi denumirea de interpretare facultativă,doctrinară ,întrucât ea este cuprinsă,de obicei ,în operele ştiinţifice (în doctrină) efectele sale nefiind obligatorii. Interpretarea neoficială este cea făcută de către doctrină :de aceea ,ea este frecvent denumită doctrinară (ştiinţifică),fiind cuprinsă de obicei în operele ştiinţifice.Ea constă în determinarea sensului normelor juridice printr-o operaţie pur intelectuală.Această formă a interpretării nu are caracter obligatoriu,nu se concretizează în conţinutul unor acte juridice a căror respectare sau aplicare să fie garantată de stat.Ea reprezintă opiniile unor persoane neoficiale asupra modului cum trebuie să fie înţeles conţinutul unor acte normative.Valoarea acestei interpretări este în funcţie de puterea argumentelor ştiinţifice pe care se sprijină,cu alte cuvinte,ce se bucură numai de o autoritate ştiinţifică şi nu juridică.Uneori interpretarea facultativă,poate fi cuprinsă şi în unele expuneri ale persoanelor oficiale,ale deputaţilor şi senatorilor cu ocazia prezentării şi dezbaterii proiectelor de legi în Parlament.Aceste expuneri pot să fie de o mare utilitate,în înţelegerea sensului unor actenormative,aruncând lumină asupra uneia sau altuia dintre laturile reglementării juridice,necesităţii şi finalităţii acesteia.Ea constă în determinarea sensului normelor juridice printr-o operaţie pur intelectuală.Această interpretare este făcută de către oamenii de ştiinţă jurişti ,pe baza analizei multilaterale a diferitelor ramuri,instituţii sau norme juridice în vigoare.Ea este opera oamenilor de ştiinţă:cercetători în domeniul dreptului ,cadre didactice universitare,avocaţi,exercitată în împrejurări diferite,precum:tratate,monografii,studii,articolecare se referă la conţinutul normelor juridice.De regulă,literatura de specialitate are în vedere-în cazul acestei forme de interpretare-acea interpretare efectuată de către oamenii de ştiinţă,fără a exclude ,din această formă de interpretare,analiza doctrinară (ştiinţifică) pe care o implică consideraţiunile expuse de cei chemaţi sau interesaţi în aplicarea dreptului ( procuror,avocat).De o deosebită importanţă este interpretarea neoficială,făcută de oamenii de ştiinţă –jurişti ,din diversele lucrări ştiinţifice,monografii,texte,manuale,cursuri universitare etc.Evident,se cere ca unicul scop al interpretării să fie dezvăluirea sensului real al conţinutului exact al actului normativ.Interpretarea neoficială nu face parte,aşadar ,din procesul de aplicare a dreptului:ea poate ajuta şi ajută acest proces.Interpretarea neoficială este interpretarea făcută de subiecţi ce nu dispun de dreptul de a interpreta oficial actul normativ.Interpretarea neoficială se face de către savanţi ,de către alţi cetăţeni etc.Fiind făcută de subiecţi ce nu sunt purtători ai unei părţi din puterea de stat.interpretarea neoficială nu are forţă juridică obligatorie.Dar, în cazul în care soluţiile propuse conving organul cu drept de interpretare oficială de oportunitate soluţiei date,interpretarea neoficială capătă o însemnătate foarte mare.Între modalităţile interpretării neoficiale distingem următoarele genuri:

a) interpretarea doctrinară;b) interpretarea oficioasă;c) interpretarea comună.

a) O primă modalitate de interpretare de acest gen este cea doctrinară realizată încadrul studiilor consacrate instituţiilor juridice.Concluziile desprinse prin această interpretare se pot impune şi organele în drept prin forţa argumentaţiei ştiinţifice.În majoritatea sistemelor contemporane de drept doctrina juridică nu este izvor de drept.Nefiind obligatorie ,interpretarea doctrinară nu se impune cu nimic judecătorului.Aceasta nu înseamnă că judecătorul nu se poate inspira din interpretare,folosind raţionamentele clare şi argumentate dintr-un tratat de drept.Interpretarea doctrinară este creată de părerile autorilor care comentează legile.Ea este teoretică şi neobligatorie : de aceea se bucură de absolută libertate şi nu are alte norme de dezvoltare decât raţiunea şi utilitatea.În temeiul art.38 alin.1 (d) din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie se iau în consideraţie numai învăţămintele celor mai calificaţi publicişti ai diferitelor naţiuni.Deci,forţa interpretării doctrinare constă în autoritatea ştiinţifică a personalităţilor care emit opiniile respective.

Trebuie menţionat că ,în procesul dezvoltării istorice a dreptului,s-au cunoscut cazuri în care interpretarea doctrinară a jucat pur şi simplu rolul de formă de exprimare a dreptului.Un exemplu în acest sens îl constituie opera marilor jurişti ai Romei Imperiale (Quaestiones,Response,Sententias,Regulae,ale lui Papinian,Paul,Ulpian şi Modestin).De asemenea,în statele feudale s-au întâlnit opinii ştiinţifice ,cărora li s-a dat forţă obligatorie.În Codul Civil elveţian se întâlneşte o excepţie de la regula generală,potrivit căreia doctrina nu are caracter obligatoriu şi care consideră doctrina una din sursele de inspiraţie pentru instanţă.

Interpretarea doctrinară,deşi nu este obligatorie,poate exercita o influenţă preponderentă din două puncte de vedere:

a. Ea poate orienta jurisprudenţa prin clarificarea ultimelor legiferări ,prin exprimarea unor opinii concordante cu textul legii şi deosebit de recente.Se citează ,în Franţa ,exemplul lui Saleilles şi Josserand care au exercitat o influenţă majoră privind formarea jurisprudenţei relativă la răspundere pentru fapta lucrului.

b. Doctrina poate să acţioneze ,de asemenea ,asupra legiuitorului.Autorii nu se limitează la comentarea legilor şi deciziilor jurisprudenţiale explicînd sensul şi importanţa lor.Ei emit judecăţi de valoare ,apreciind mijloacele tehnice folosite,rezultatele practice ale legislaţiei şi ale jurisprudenţei.Prin observaţiile critice şi inspirîndu-se din dreptul comparat şi istoric,doctrina poate să propună legiuitorului importante reforme şi chiar propuneri de lege ferenda.Doctrina are un rol de clarificare şi de punere în ordine a legislaţiei şi a practicii judiciare. ,,Fără doctrină dreptul nu ar fi decît un amalgam de reguli şi decizii care ar constitui o dezordine inextricabilă’’,susţine Alex Weill.Interpretarea doctrinară este considerată ca fiind autoritate ştiinţifică,valoarea ei fiind în funcţie de argumentele ştiinţifice pe care se sprijină.Prin intermediul ei se clarifică înţelesul unor norme şi principii de drept,să dezvăluie sensul lor real,se reliefează unele carenţe ale activităţii legislative şi juridice.

b) O a doua modalitate de interpretare neoficială este cea oficioasă ,fără efecteobligatorii,dar care rezultă din expunerile sau opiniile unor persoane oficiale (conducători de autorităţi publice,funcţionari şi parlamentari) exprimate cu ocazia participării la dezbaterea proiectelor de acte normative ,din răspunsurile date pe problemele juridice la întrebările şi interpelările formulate în Parlament,cât şi opiniile unor jurişti (avocaţi,procurori,jurisconsulţi)în problemele de drept ivite în cadrul proceselor judiciare la care participă.Toate aceste interpretări au o anumită valoare pentru organele de edictare şi aplicare a dreptului întrucât ele explicitează,anumite sensuri de reglementări juridice în vigoare,finalităţile ei şi modul posibil de aplicare al acesteia într-un caz dat,putând fi însuşite sau nu de către organele de stat,după caz,fie pe cale normativă sau prin acte individuale,dobândind astfel şi o recunoaştere juridică.

c) O formă aparte a interpretării neoficiale este cea a interpretării comune de cătrefactori politici,cetăţeni,mijloace de presă etc., rezultat al modului nespecializat şi nejuridic de pricepere a reglementării în vigoare şi mai ales corespunzător gradului de educaţie juridică şi de dezvoltare a conştiinţei juridice,prin opiniile formulate faţă de dreptul existent de modul lui de aplicare şi de felul în care acesta ar trebui aplicat sau perfecţionat.

CONCLUZIE:

Definind interpretarea normelor juridice,putem reţine ca aceastea reprezintă operaţiunea logico-raţională ,care se desfăşoară conform anumitor reguli şi metode specifice dreptului şi care constă în clarificarea conţinutului normei juridice,în vederea aplicării lor unitare pe întreg teritoriul statului şi în mod echitabil faţă de toţi cetăţenii săi.Normele juridice -fiind exprimate într-o formă generală şi impersonală urmează a fi aplicate în fiecare caz concret în raport cu particularităţile ,specificul acestuia. Acest proces presupune o activitate plină de răspundere din partea organelor de aplicare,astfel încât ele –respectând cu fidelitate prevederile normelor juridice-să ţină seama de toate împrejurările concrete,obiective şi subiective ale cazului sau situaţiei la care sau în legătură cu care trebuie aplicată norma juridică.Iată de ce interpretarea şi aplicarea normelor juridice sunt strâns legate între ele,realizându-se în mod necesar de către oricare organ de stat chemat să aplice normele juridice.Traducerea în viaţă a prescripţiunilor normelor juridice se face fie pe calea respectării lor de către cetăţeni,fie pe calea aplicării lor de către organele de stat.În procesul aplicării normelor juridice,o importanţă deosebită are determinarea persoanelor juridice sau fizice asupra cărora sau în legătură cu faptele cărora urmează a se aplica norma juridică,precum şi determinarea celor mai potrivite mijloace pentru transpunerea deplină în viaţă a prescripţiunilor normelor juridice.Normele de drept sunt elaborate pentru a fi respectate şi aplicate ceea ce necesită interpretarea lor în vederea descifrării voinţei reale a legiuitorului în textul normativ.Interpretarea este o operaţiune logico-raţională desfăşurată după anumite reguli şi tehnici specifice dreptului,cu scopul clarificării conţinutului normelor juridice.Intepretarea nu se margineşte la litera legii,dar nici nu are a se îndrepta de norma juridică,ea trebuie să pornească de la textul legal,stabilind sensul autentic al voinţei legiuitorului:spiritul legii.Pentru a se asigura o justă şi corectă aplicare a normelor juridice,se impune cunoaşterea exactă a prevederilor lor.În acest scop ,este necesară interpretarea normelor juridice.Uneori,în literatura de specialitate,sunt examinate mai întâi problemele aplicării normelor juridice şi apoi cele ale interpretării lor.Desigur interpretarea normelor juridice este o operaţiune care are loc concomitant cu operaţiunea de aplicare a lor,aplicarea presupunând interpretarea normelor juridice şi,tocmai pentru că o corectă aplicare a normelor juridice,iar organul de aplicare,pentru a-şi îndeplini în cele mai bune condiţiuni îndatoriile,trebuie să efectueze mai întâi interpretarea normelor juridice.În literatură juridică de specialitate se consideră că interpretarea oficială şi neoficială este insuficientă,deoarece exclude interpretarea făcută de către cetăţeni în procesul de realizare a dreptului.Pornind de la faptul că în limbajul cotidian se pot interpreta opere literare,artistice,roluri în diferite piese de teatru sau film etc,apreciem că în sens juridic a interpreta înseamnă a stabili înţelesul exact al normelor juridice ,în procesul aplicării lor şi nu a exprima o părere despre normele de drept,fapt ce presupune o anumită calitate şi pregătire a interpretului.Cetăţenii pot interpreta normele juridice în faţa instanţelor judecătoreşti sau administrative ,dar numai în procesul de aplicare şi în legătură cu aplicarea lor,şi fără să aibă vreo valoare.Metodica interpretării normelor juridice presupune folosirea câtorva sau chiar a tuturor procedeelor examinate,în scopul înţelegerii cât mai precise a conţinutului şi sensului dat normei juridice de către legiuitor şi a face o aplicare corectă,sub toate aspectele ,a legii în fiecare cauză concretă.Deci ,metodica interpretării normelor juridice presupune completarea reciprocă a metodelor şi procedeelor folosite în interpretarea fiecărei norme,dând procesului interpretării caracterul unitar necesar.

BIBLIOGRAFIA :

1) Constituţia RM / adoptată la 29 iulie 19942) Codul penal al RM publicat în MO nr.72-74 art. Nr .195 / 18 aprilie 2002 / 14.09.2009 3) Codul civil al RM / nr.1107-XV/ 06 iunie 20024) Lege nr.780 din 27.12.2001 privind actele legislative /publicat :14.03.2002/

vigoare:14.06.20025) Teoria generală a dreptului /ed.Cartier Juridic/septembrie 2004/ Avornic Gheorghe6) Teoria generală a dreptului/ Chişinău 2002/ Dumitru Baltag,Alexei Guţu7) Teoria generală a dreptului (note de curs ) / Bloşenco Magda/Cahul 20108) Teoria generală a dreptului/ ed.Eurostampa/ Alexandru Crişan,Ionel Negru/

Timişoară,România, 20069) Teoria generală a dreptului / (suport de curs) / Carla Tompea,Dan Drugă10) Întroducere în teoria generală a dreptului / Deleanu Ioan,Marţian Iovan/ Arad 200211) Teoria generală a dreptului / prof.univer.dr.Gheorghe Boboş/ Cluj-Napoca 200812) Tehnica legislativă / Boris Negru,Violeta Cojocaru/ Tipografia Centrală/ Chişinău 199713) Teoria generală a dreptului/ Dumitru Mazilu