Redactare intampinare

4
Instanţa_ Secţia_ Dosar nr. / Termen la data de_ Domnule Preşedinte, [1] Subsemnatul_, domic iliat în_, în calitate de pârât în cauza de faţă, for mulez prezenta Întâmpinare la cererea de chemare în udecată a!ând ca obiect_, formulată de reclamantul_în dosarul nr._, prin care !ă solicit" #_ $%& 'să respin(eţi acţiunea în totalitate/să admiteţi acţiunea/să admi teţi în parte)* # să obli(aţi reclamantul la plata cheltuielilor de udecată. +oti!ele întâmpinării" -cepţii $&" In!oc următoarele e-cepţii" a) de procedură _  b) de fond_ părări de fond $0&" în!ederez instanţei că_ Temeiul de drept $1&" In!oc dispoziţiile art. 221 3. proc. ci!. 4i_ 5robe $6&" 7ă solicit încu!iinţarea ur mătoarelor probe_ ne-ez $8&" copie a întâmpinării pentru reclamant, copie înscrisuri, certificate pentru conformitate, pentru reclamant, lista cu numele 4i domiciliul martorilor. Semnătura, Domului 5re4edinte al 9udecătoriei/Tr ibunalului $:& Explicaţii $2& ;atura uridică. întâmpinarea, re(lementată de art. 221 3. proc. ci!., este actul  procedural menit să reflecte p oziţia pârâtului în raport de pretenţiile formulate de reclamant. în literatura de specialitate, întâmpinarea este definită ca fiind actul de  procedură prin care pârâtul răspun de la cererea de chemare în udecată, urmân d să se apere faţă de pretenţiile reclamantului. 5otri!it art. 22: alin. '2) 3. proc. ci!., întâmpinarea este obli(atorie, afară de cazurile când le(ea pre!ede în mod e-pres altfel. Spre e-emplu, întâmpinarea nu este obli(atorie în caz de asi(urare a do!ezilor $art. %6 alin. ') 3. proc. ci!.&, în materie de di!orţ $art. 62% alin. '1) 3. proc. ci!.& 4i în cazul acţiunilor posesorii $art. 680 alin. '0) 3. proc. ci!.&. 3hiar dacă pârâtul nu a depus întâmpinare, el are în continuare posibilitatea să se apere prin combaterea pretenţiilor reclamantului 4i prin discutarea, în fapt 4i în drept, a susţinerilor 4i a do!ezilor ad!ersarului, a4a cum rezultă din dispoziţiile art. 282 3.  proc. ci!., 4i poate să in!oce în tot cursul procesului e- cepţiile de ordine publi că. întâmpinarea !a fi depusă nu numai ca r ăspuns la cererea de chemare în udecată, ci !a îndeplini aceea4i funcţie procedurală 4i faţă de cererea recon!enţională, de cererea de chemare în (aranţie, de inter!enţia principală sau de chemarea în udecată a altor  persoane.

Transcript of Redactare intampinare

Page 1: Redactare intampinare

7/23/2019 Redactare intampinare

http://slidepdf.com/reader/full/redactare-intampinare 1/4

Instanţa_ Secţia_ Dosar nr. /Termen la data de_ 

Domnule Preşedinte, [1]Subsemnatul_, domiciliat în_, în calitate de pârât în cauza de faţă, formulez prezenta

Întâmpinarela cererea de chemare în udecată a!ând ca obiect_, formulată de reclamantul_în

dosarul nr._, prin care !ă solicit"#_ $%& 'să respin(eţi acţiunea în totalitate/să admiteţi acţiunea/să admiteţi în parte)*# să obli(aţi reclamantul la plata cheltuielilor de udecată.+oti!ele întâmpinării"

-cepţii $&" In!oc următoarele e-cepţii"a) de procedură _ 

 b) de fond_ părări de fond $0&" în!ederez instanţei că_ Temeiul de drept $1&" In!oc dispoziţiile art. 221 3. proc. ci!. 4i_ 

5robe $6&" 7ă solicit încu!iinţarea următoarelor probe_ ne-ez $8&" copie a întâmpinării pentru reclamant, copie înscrisuri, certificate pentruconformitate, pentru reclamant, lista cu numele 4i domiciliul martorilor.

Semnătura,

Domului 5re4edinte al 9udecătoriei/Tribunalului $:&

Explicaţii$2& ;atura uridică. întâmpinarea, re(lementată de art. 221 3. proc. ci!., este actul

 procedural menit să reflecte poziţia pârâtului în raport de pretenţiile formulate dereclamant. în literatura de specialitate, întâmpinarea este definită ca fiind actul de

 procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în udecată, urmând să seapere faţă de pretenţiile reclamantului.5otri!it art. 22: alin. '2) 3. proc. ci!., întâmpinarea este obli(atorie, afară de cazurile

când le(ea pre!ede în mod e-pres altfel. Spre e-emplu, întâmpinarea nu esteobli(atorie în caz de asi(urare a do!ezilor $art. %6 alin. ') 3. proc. ci!.&, în materiede di!orţ $art. 62% alin. '1) 3. proc. ci!.& 4i în cazul acţiunilor posesorii $art. 680 alin.'0) 3. proc. ci!.&.

3hiar dacă pârâtul nu a depus întâmpinare, el are în continuare posibilitatea să se

apere prin combaterea pretenţiilor reclamantului 4i prin discutarea, în fapt 4i în drept,a susţinerilor 4i a do!ezilor ad!ersarului, a4a cum rezultă din dispoziţiile art. 282 3.

 proc. ci!., 4i poate să in!oce în tot cursul procesului e-cepţiile de ordine publică.întâmpinarea !a fi depusă nu numai ca răspuns la cererea de chemare în udecată, ci

!a îndeplini aceea4i funcţie procedurală 4i faţă de cererea recon!enţională, de cerereade chemare în (aranţie, de inter!enţia principală sau de chemarea în udecată a altor

 persoane.

Page 2: Redactare intampinare

7/23/2019 Redactare intampinare

http://slidepdf.com/reader/full/redactare-intampinare 2/4

2.2. 3uprinsul întâmpinării este pre!ăzut de art. 221 3. proc. ci!., trebuind a fimenţionate"a) e-cepţiile de procedură ce pârâtul ridică la cererea reclamantului*

 b) răspunsul la toate capetele de fapt 4i de drept ale cererii*

c) do!ezile cu care se apără împotri!a fiecărui capăt de cerere 'când se !a cere do!ada

cu martori, pârâtul !a arăta numele 4i domiciliul acestora)*d) semnătura.2.%. Termenul de depunere. 5otri!it dispoziţiilor art. 220< alin. '%) 3. proc. ci!.,

întâmpinarea !a fi depusă la dosar cu cel puţin 1 zile înainte de termenul de udecată,sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe 4i de a in!oca e-cepţii, înafara celor de ordine publică, raportat la dispoziţiile art. 22: alin. '%) 3. proc. ci!.Dacă cererea de chemare în udecată nu a fost comunicată pârâtului, acesta !a putea

solicita instanţei un termen pentru a lua cuno4tinţă de moti!e 4i a formula întâmpinare.5otri!it art. 220=2 alin. ') 3. proc. ci!., termenul de udecată !a fi stabilit astfel încât,de la data primirii citaţiei, pârâtul să aibă cel puţin 21 zile pentru a#4i pre(ăti apărarea,iar în procesele ur(ente, cel puţin 1 zile.5otri!it art. 22: alin. ') 3. proc. ci!., în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau

asistat de a!ocat, pre4edintele îi !a pune în !edere, la prima zi de înfăţi4are, să aratee-cepţiile, do!ezile 4i toate miloacele de apărare, despre care se !a face !orbire înîncheierea de 4edinţă* instanţa !a acorda, la cerere, un termen pentru pre(ătireaapărării 4i depunerea întâmpinării.

în situaţia în care instanţa acordă un termen reclamantului, potri!it dispoziţiilor art.2% alin. '2) 3. proc. ci!., pentru între(irea sau modificarea cererii, se !a acordatermen pentru comunicarea cererii modificate către pârât, în !ederea depunerii

întâmpinării.$%& >biectul întâmpinării. 5ârâtul poate solicita instanţei respin(erea în totalitate a

acţiunii formulate de reclamant, admiterea acţiunii sau admiterea în parte a acesteia.în situaţia în care e-istă mai multe capete de cerere formulate de reclamant, poziţia

 pârâtului !a fi nuanţată, acesta putând solicita respin(erea unui capăt de cerere 4iadmiterea altuia, în funcţie de interesul său.

$& -cepţiile ridicate de pârât se !or referi nu numai la e-cepţiile de procedură, ci 4ila e-cepţiile de fond), de !reme ce întâmpinarea urmăre4te să opună reclamantuluitoate miloacele de apărare pre!ăzute de cod. stfel, alături de e-cepţia denecompetenţă sau Iitispendenţa, !or fi putea fi in!ocate autoritatea de lucru udecat,

lipsa calităţii procesuale acti!e, lipsa interesului, prematuritatea acţiunii etc.Deosebirea între cele două cate(orii de e-cepţii, în ce pri!e4te momentul in!ocării,apare pe planul sancţiunilor" numai e-cepţiile de procedură care nu au fost arătate înîntâmpinare sau la prima zi de înfăţi4are nu !or mai putea fi in!ocate în cursul

 udecăţii 'afară de cele de ordine publică), deoarece a inter!enit sancţiunea decăderii.

ste necesar ca e-cepţiile să fie in!ocate însoţite de ar(umentaţia necesară, pentru a ustifica ridicarea e-cepţiei. De pildă, dacă pârâtul susţine că acţiunea este prescrisă,

Page 3: Redactare intampinare

7/23/2019 Redactare intampinare

http://slidepdf.com/reader/full/redactare-intampinare 3/4

!a trebui să arate data scadenţei obli(aţiei 4i să arate că, în raport de aceasta, la dataformulării cererii de chemare în udecată acţiunea era prescrisă, potri!it dispoziţiilorDecretului nr. 268/2?1:.3hiar dacă pârâtul nu a depus întâmpinare, acesta poate in!oca, în tot cursul

 procesului, e-cepţiile de ordine publică, potri!it dispoziţiilor art. 22: alin. '%) 3. proc.

ci!.$0& părările de fond pe care le poate in!oca pârâtul constituie răspunsul la fiecaredintre capetele de cerere formulate de reclamant. părările !or fi de fapt 4i de drept 4i

!or tinde să ar(umenteze netemeinicia acţiunii. De e-emplu, într#o acţiune înre!endicare imobiliară pârâtul s#ar putea apăra susţinând că nu ocupă imobilulre!endicat, care este o apărare de fapt, sau că are titlu de proprietate asupra acestuia,ceea ce constituie o apărare de drept.

$1& Temeiul de drept 5ârâtul poate in!oca atât temeiurile de drept procesual, cât 4i dedrept material, pentru a#4i susţine e-cepţiile 4i apărările in!ocate. De pildă, într#oacţiune în rezoluţiune a contractului de !ânzare#cumpărare pentru neplata preţului,

 pârâtul poate in!oca e-cepţia de nee-ecutare a contractului, care este o apărare defond 4i este un efect al con!enţiilor sinala(matice, iar în drept se !or indica

dispoziţiile art. ?6? 3. ci!.$6& 5robele. !ând în !edere dispoziţiile art. 22: alin. '%) 3. proc. ci!., întâmpinareacapătă un rol esenţial în formularea apărării pârâtului, de !reme ce nedepunereaacesteia în termenul pre!ăzut de le(e atra(e decăderea pârâtului din dreptul de a mai

 propune probe 4i de a in!oca e-cepţii, în afara celor de ordine publică. 5ârâtul !a putea solicita încu!iinţarea oricărei probe necesare pentru do!edirea susţinerilor sale,respecti! înscrisuri, intero(atoriu, martori, e-pertiză etc.

înscrisurile de care se ser!e4te pârâtul trebuie depuse în atâtea e-emplare câte părţisunt, plus unul pentru instanţă. înscrisurile !or fi certificate de pârât, ca fiind

conforme cu ori(inalul, potri!it art. 226 3. proc. ci!.5otri!it alin. '%) al aceluia4i articol, dacă mai mulţi reclamanţi au un sin(urreprezentant, sau un reclamant stă în udecată în mai multe calităţi uridice, se !adepune la dosar, pentru aceste părţi, câte o sin(ură copie.

Dacă pârâtul înţele(e să se ser!ească de proba testimonială, !a indica în întâmpinarenumele 4i domiciliul martorilor.6.2. -cepţii de la aplicarea art 221 3. proc. ci!. în ceea ce pri!e4te propunerea

 probelor.

3hiar dacă pârâtul a omis să indice, prin întâmpinare, în termenul pre!ăzut de le(e,do!ezile de care înţele(e să se folosească în apărare, el mai poate cere instanţei să#iîncu!iinţeze probe în condiţiile pre!ăzute de art. 2: 3. proc. ci!."a) când ne!oia do!ezii reie4ea din dezbateri 4i partea nu o putea pre!edea*

 b) când administrarea do!ezii nu pricinuie4te amânarea udecăţii*

c) când do!ada nu a fost cerută în condiţiile le(ii, din pricina ne4tiinţei sau lipsei de pre(ătire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de a!ocat.

Page 4: Redactare intampinare

7/23/2019 Redactare intampinare

http://slidepdf.com/reader/full/redactare-intampinare 4/4

$8& 3erinţe obli(atorii 5otri!it art. 226 alin. '2) 3. proc. ci!., la întâmpinare se !oralătura atâtea copii câţi reclamanţi sunt 4i, de asemenea, se !a alătura acela4i număr decopii certificate de pe înscrisurile pe care se spriină, plus un rând de copii pentruinstanţă.

8.2. Timbraul. !ând în !edere faptul că întâmpinarea este o apărare faţă de

 pretenţiile reclamantului, prin care pârâtul nu formulează pretenţii proprii, aceasta nuse timbrează.$:& Instanţa competentă întâmpinarea se depune la aceea4i instanţă 4i la acela4i dosar

în care este formulată acţiunea introducti!ă de către reclamant. întâmpinarea sedepune 4i în apel, recurs, în căile e-traordinare de atac sau ca răspuns la cererile

 promo!ate în cursul e-ecutării silite, însă acestea !or fi tratate separate în cadrulacestei lucrări.

:.2. 3omunicarea întâmpinării. De4i le(ea nu pre!ede în mod e-pres comunicareaîntâmpinării către reclamant, aceasta trebuie efectuată în temeiul art. :6 alin.'l) 3.

 proc. ci!. Dacă această comunicare se face în 4edinţă publică, reclamantul esteîndreptăţit să solicite amânarea cauzei pentru a lua cuno4tinţă de conţinutulîntâmpinării 4i a răspunde, e!entual, la e-cepţiile 4i apărările in!ocate de pârât.

3omunicarea întâmpinării către reclamant se face în !ederea respectării principiuluicontradictorialităţii 4i a dreptului la apărare. cest aspect procedural este înconcordanţă cu principiile impuse prin art. 6 din 3on!enţia europeană pentru apărareadrepturilor omului 4i a libertăţilor fundamentale, în sensul că se urmăre4te realizarea

e(alităţii miloacelor folosite de părţi în cadrul procesului ci!il.

Detalii" http"//le(eaz.net/modele/model#intampinare#cerere#chemare#udecata