RECURSUL ÎN ANULARE, ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE DE JUSTIŢIE
-
Upload
katie-mccormick -
Category
Documents
-
view
65 -
download
1
description
Transcript of RECURSUL ÎN ANULARE, ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE DE JUSTIŢIE
RECURSUL ÎN ANULARE,
ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE DE JUSTIŢIE
1
CUPRINS
Capitolul I. Importanţa recursului în anulare, conform
jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie ................................................4
1. Rolul Curţii în ansamblul instituţional comunitar european.............4
2. Curtea Europeană de Justiţie - instanţă creatoare de drept...............5
3. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie în legătură cu importanţa recursului
în anulare...............................................................................................6
a. Rolul acestei căi de atac - protejarea drepturilor aparţinând
persoanelor fizice sau juridice....................................................6
b. Motivul abuzului de putere..........................................................8
c. Încălcarea obligaţiei de motivare a unui act juridic comunitar..10
Capitolul II. Particularităţile recursului în anulare......................12
1. Definiţie..........................................................................................12
2. Condiţii pentru admisibilitatea recursului......................................13
a. Consideraţii introductive......................................................13
b. Afectarea nemijlocită a recurentului....................................14
c. Individualizarea persoanei destinatarului.............................16
3. Verificarea legitimării procesuale a părţilor, în funcţie de
categoriile de recurenţi.......................................................................18
a. Calitate procesuală activă.....................................................18
b. Legitimare procesuală activă specială..................................19
c. Calitate procesuală pasivă.....................................................20
4. Motivele pentru care poate fi solicitată anularea............................20
a. Aspecte generale.......................................................................20
b Necompetenţa........................................................................21
2
c. Încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale.......................22
d. Violarea tratatului sau a unei alte reguli de drept.................24
e. Abuzul de putere...................................................................25
5. Efectele deciziei pronunţate în cadrul recursului în anulare...........26
a. Efectul retroactiv...................................................................27
b. Imposibilitatea de modificare a actului anulat......................27
c. Autoritatea de lucru judecat..................................................28
Capitolul III. Actele care fac obiectul recursului în anulare........29
1. Criterii de definire...........................................................................29
2. Actele atacabile...............................................................................30
3. Actele care nu sunt supuse recursului în anulare............................31
a. Exemple de acte comunitare inatacabile...............................31
b. Regimul juridic al deciziilor Comisiei Europene şi Consiliului
European.......................................................................................33
c. Contestarea unui act juridic anterior....................................34
d. Atacarea unei decizii a Tribunalului de Primă Instanţă........35
Capitolul IV. Concluzii.....................................................................37
1. Modificări aduse acestei căi de atac de Constituţia Europeană......37
2. Recursul în anulare, garant al protecţiei juridice individuale faţă de
actele comunitare.................................................................................38
3
Capitolul I. Importanţa recursului în anulare, conform
jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie
1. Rolul Curţii în ansamblul instituţional comunitar european
Date fiind competenţa sa obligatorie, precum şi inatacabilitatea
hotărârilor sale, Curtea Europeană de Justiţie acţionează ca o instanţă de
recurs de ultim grad.
De asemenea, Curtea Europeană de Justiţie poate fi asimilată unei
veritabile instanţe internaţionale, putând tranşa litigii între statele membre,
dacă acestea sunt în legatură cu obiectul tratatelor şi dacă între statele
litigante a intervenit un compromis1.
De altfel, aşa cum s-a arătat (şi ne raliem opiniei2 exprimate în acest
sens) eficienţa activităţii Curţii este amplificată de împrejurarea că, spre
deosebire de ordinea juridică internă, instanţa comunitară nu are o
contrapondere instituţionala sau funcţională.
Aşadar, având atât caractere de instanţă naţională, cât şi de instanţă
internaţională, CJE poate fi considerată o instanţă sui – generis, fiind
organul jurisdicţional al unei ordini juridice independente – sistemul
comunitar, diferit atât de dreptul statal, cât şi de dreptul internaţional public3.
1 A. Fuerea – op. cit., Manual, p. 115.
2 N. Popa – op. cit., p. 91.
3 Pentru analiza tipurilor de instanţe sub forma cărora CJE îşi exercită activitatea, a se
vedea G. Fabian – op. cit., p. 205 – 206.
4
2. Curtea Europeană de Justiţie - instanţă creatoare de drept
În unele opinii4, s-a arătat că instanţa de la Luxembourg are trei funcţii
importante, şi anume: consultativă, de rezolvare a contenciosului (privind
mai mult cauze de natură economică) şi de interpretare unitară a dreptului
comunitar (prin acoperirea lacunelor dreptului comunitar).
Dintre acestea, cea mai importantă este aceea prin care Curtea asigură
respectarea şi interpretarea unitară a dreptului comunitar, fiind, astfel, o
instituţie jurisdicţională comunitară.
În acest sens, Curtea controlează aplicarea normelor comunitare ce
reglementează drepturile şi obligaţiile instituţiilor comunitare şi cele dintre
statele-membre şi Uniune, rolul său apropiindu-se de acela al unei Curţi
Constituţionale5.
Tot în cadrul acestei competenţe, Curtea efectuează un control
normativ, analizând compatibilitatea dreptului derivat, creat de Consiliu,
Consiliu împreună cu Parlamentul European sau de Comisie, prin raportare
la tratatele şi principiile generale de drept.
Interpretarea uniformă a dreptului comunitar european, respectiv
conformitatea aplicării sale în sistemele juridice naţionale se completează cu
necesitatea stabilirii validităţii actelor comunitare.
De asemenea, trebuie avută în vedere şi facilitarea aplicării dreptului
comunitar de către instanţele naţionale, astfel încât să se înlăture dificultăţile
cauzate de cerinţa de a i se da deplin efect în cadrul sistemului judiciar
intern, dar şi păstrarea caracterului comunitar al dreptului stabilit de tratate şi
asigurarea integrităţii sale în statele comunitare.
4 O. Tinca, p. 129.
5 O. Tinca, p. 128.
5
Interpretarea dată de către Curtea de Justiţie urmăreşte atât cunoaşterea
sensului exact al unei dispoziţii obscure sau ambigui (contencios de
interpretare), cât şi aprecierea validităţii, care are drept scop verificarea
conformitaţiii unui act cu dreptul comunitar superior (contencios de
legalitate).
În concluzie, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene are
competenţe complexe, atât în sensul interpretării textelor normative, cât şi
privind acoperirea lacunelor regulilor de drept ale Comunităţilor, iar
interpretarea pe care o asigură textelor de drept comunitar este unitară şi
autentică.
De altfel, cu privire la importanţa acestei trăsături a dreptului
comunitar european, în doctrină6 s-a arătat că: “fie dreptul comunitar este de
sine stătător, este aplicat uniform şi are prioritate asupra dreptului naţional,
fie nu există.”
3. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie în legătură cu importanţa
recursului în anulare
a. Rolul acestei căi de atac – protejarea drepturilor aparţinând
persoanelor fizice sau juridice
Conform jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, rolul acestei căi
de atac este acela al protejării drepturilor aparţinând persoanelor fizice sau
juridice
În acest sens, Curtea a statuat urmatoarele în hotărârea din cazul
Factofarme I7:
6 P. Mathijsen – op. cit., p. 51.
6
“Este de competenţa instanţelor naţionale, în aplicarea principiului
de cooperare stabilit la art. 5 din Tratatul CEE, să asigure protecţia legală
de care beneficiază persoanele ca efect direct al prevederilor dreptului
comunitar. ... Orice prevedere a unui sistem de drept naţional şi orice
practică legislativă, administrativă sau judiciară care ar putea afecta
eficienţa dreptului comunitar ... este incompatibilă cu cerinţele inerente
însăşi naturii dreptului comunitar ...”.
De asemenea, în cauza Hauer c. Land Rheinland – Pfalz8, Curtea a
reţinut următoarele:
“Încălcarea eventuală a drepturilor fundamentale de către un act
instituţional al Comunităţilor nu poate fi apreciata altfel decât în cadrul
dreptului comunitar însuşi. Introducerea de criterii de apreciere speciale ...
ar duce ineluctabil la ruperea unităţii pieţei comune şi la punerea în pericol
a coeziunii Comunităţii”.
Cu alte cuvinte, legalitatea unui act comunitar trebuie apreciată în
cadrul dreptului comunitar şi implicit de către Curtea Europeana de Justiţie.
Hotărârile pronunţate de către Curtea Europeană de Justiţie au stabilit
nu numai problemele de principiu, precum necesitatea soluţionării recursului
în anulare, dar au clarificat şi aspectele de detaliu, precum sfera de aplicare a
fiecărui motiv de recurs.
b. Motivul abuzului de putere
7 Cauza nr. C – 213/89 – 1990, I – 2433, hotărâre analizată de M. Voicu – op. cit., p. 250
– 257.
8 Cauza nr. C – 44/13.12.1979, decizie citată de G. Tudor, D. Călin – op. cit., p. 166.
7
Astfel, cu privire la motivul abuzului de putere, în cauza Regatul Unit
al Marii Britanii c. Consiliul Uniunii Europene9, privind aplicarea Directivei
Consiliului nr. 93/104/EC privind anumite aspecte ale organizării timpului
de lucru s-au reţinut urmatoarele:
„Ca parte a sistemului de competeţe comunitare, alegerea unei baze
legale pentru o măsură trebuie să fie întemeiată pe factori obiectici care
sunt supuşi revizuirii judiciare. Aceşti factori includ în particular, scopul şi
conţinutul măsurii.
O simplă practică a Consiliului nu poate deroga de la regulile
stabilite în Tratat şi ca atare nu pot crea un precedent obligatoriu pentru
instituţiile comunitare, deoarece anterior adoptării unei măsuri, trebuie să
determine baza legală corectă pentru aceasta.
Articolul 235 din Tratat poate fi folosit ca bază legală pentru o
măsură numai acolo unde nicio altă prevedere a Tratatului nu conferă
Instituţiilor Comunitare puterea necesară sa o adopte.”
Strict referitor la definiţia abuzului de putere, Curtea a arătat:
„Un act al Instituţiei Comunitare este viciat de folosirea gresită a
puterii dacă a fost adoptat cu scopul exclusiv sau scopul principal de a
îndeplini ţeluri altele decât cele enunţate sau pentru a ocoli o procedura
special stabilită de Tratat pentru a rezolva circumstanţele cauzei.
Acesta nu este cazul Directivei Consiliului 93/104, deoarece nu a fost
stabilit că a fost adoptată cu scopul exclusiv sau scopul principal de a
îndeplini un ţel altul decât protecţia sănătăţii şi siguraţtei muncitorilor,
astfel cum sunt prevăzute de art. 118a al Tratatului care constituie baza sa
legală. ”
9 Cauza C – 84/94, din 1994, publicată în Raportul Curţii Europene din 1996, pagina I –
05755.
8
În concluzie, abuzul de putere intervine ori de câte ori scopul
principal, stabilit de Tratat, este încălcat sau deturnat de obiectivul urmărit
de actul juridic comunitar.
Şi în altă decizie10, Curtea a antamat motivul abuzului de putere,
stabilind urmatoarele:
„În contextul organizării puterilor comunităţii, alegerea bazei legale
pentru o măsură poate să nu depindă doar de convingerea instituţiei legată
de obiectivul urmărit, dar trebuie să fie bazată şi pe factori obiectivi care
sunt supuşi revizuirii judiciare.”
Astfel, motivarea unui act comunitar trebuie să se bazeze pe un scop
urmărit (aparent cel mai important), însă decisive sunt şi împrejurările
obiective pe care se întemeiază, întrucât aceşti factori sunt cei supuşi
controlului judiciar.
În mod evident, scopul unui act comunitar poate fi ilegal mult mai
greu şi tocmai de aceea, elementele „obiective”, în realitate circumstanţiate
de la caz la caz (şi deci subiective) sunt cele în privinţa cărora pot interveni
erori.
Separat, într-un alt caz, Comisia Europeană c. Consiliului European,
(legat de Directiva privind deşeurile din industria dioxidului de titaniu11)
Curtea a arătat:
„Acolo unde competenţa instituţiei se bazează pe doua prevederi ale
Tratatului, aceasta este obligată să adopte măsurile relevante în baza celor
două articole relevante.”
10 Decizia din 26 martie 1986 Comisia Europeană c. Consiliului European, pronunţată în
cazul C - 45/86, publicată în raportul Curţii Europene din 1987, pag. 01493.
11 Decizia din 11 iunie 1991, cazul C- 300/89, publicată în raportul Curţii Europene din
1991, pag. I – 02867.
9
Faţă de regula mai sus menţionată, Curtea reţine că există o excepţie
atunci când cele două texte de legi au scopuri contrare unul altuia şi ca atare
„întrucât Consiliul a întemeiat în mod greşit directiva pe art. 130, aceasta
trebuie anulată.”
c. Încălcarea obligaţiei de motivare a unui act juridic comunitar
Tot în decizia Regatul Unit al Marii Britanii c. Consiliul Uniunii
Europene, însă cu privire la încalcarea unei cerinţe procedurale esenţiale şi
anume încălcarea obligaţiei de motivare a unui act comunitar adoptat, Curtea
a statuat urmatoarele:
„Chiar dacă declaraţia de motive impusă de art. 190 din Tratat
trebuie să arate clar şi inechivoc raţionamentul autorităţii comunitare care
a adoptat măsura contestată astfel încât să permită persoanelor interesate
să evalueze motivele acesteia şi să permita Curţii să exercite revizuirea
judiciară, autoritatea nu este obligată să detalieze fiecare punct relevant de
fapt şi de drept.
Acolo unde o măsură contestaăa dezvaluie clar obiectivul esenţial
urmărit de instituţie, ar fi inutil să se solicite o declaraţie specială de motive
pentru fiecare din alegerile tehnice făcute de aceasta. ”
Cu referire la acest ultim motiv de recurs, o altă decizie a Curţii
Europene de Justiţie12 a arătat urmatoarele:
„În vederea îndeplinirii cerinţei de a prezenta motivele stabilite între
art. 190 din Tratat, măsurile comunitare trebuie să includă o declaraţie de
fapt şi de drept care au condus instituţia în cauză să le adopte, astfel încât
să facă posibiă revizuirea de către Curte şi astfel încât statele membre şi
12 Decizia din 26 martie 1986 Comisia Europenă c. Consiliului European, pronunţată în
cazul C - 45/86, publicată în raportul Curţii Europene din 1987, pag. 01493.
10
persoane interesate să aibă cunoştinţă de condţiile sub imperiul carora
instituţiile comunitare au aplicat Tratatul.
Deşi lipsa menţiunii unei prevederi a Tratatului în declartia de motive
nu constituie în mod necesar o încalcare a cerinţelor procedurale esenţiale,
cu condţtia ca baza legală a măsurii să poată fi determinată din alte
elemente ale acesteia, o astfel de referinţă explicită, este indispensabilă
acolo unde, în absenţa sa, părţile interesate şi Curtea nu pot determina baza
legală precisă.”
Aşadar, motivarea actului comunitar reprezintă o operaţiune tehnico-
juridică nu numai extrem de importantă, dar mai ales una nuanţată.
Astfel, motivarea nu trebuie să fie extrem de particularizată, însă să
cuprindă elementele de fapt şi de drept esenţiale, astfel încât Curtea şi părţile
interesate să poata determina scopul adoptării actului comunitar.
În plus, dacă identificarea scopului actului comunitar nu se poate
deduce din cadrul declaraţiei de motive, în orice caz aceasta trebuie să
rezulte din cuprinsul actului comunitar (chiar şi din alte părţi ale acestuia).
Capitolul II. Particularităţile recursului în anulare
1. Definiţie
11
Din ansamblul dispoziţiilor legale comunitare rezultă că pot fi utilizate
mai multe modalităţi de contestare a actelor instituţiilor comunitare, raportat la
împrejurările şi natura cauzelor.
Astfel, pe lânga acţiunea în anulare, există în primul rând recursul în
carentă, privind abţinerea instituţiilor comunitare de a acţiona, urmărind
sancţionarea inacţiunii acestor instituţii pentru a deveni mai diligente în
îndeplinirea atribuţiilor proprii.
Similară ca motivare cu recursul în anulare este şi excepţia de
nelegalitate, care are menirea să împiedice aplicarea unui act ilegal spre a fi
folosit ca temei pentru acţiunea viitoare.
Tot legat de analizarea valabilităţii unui act comunitar este recursul
prejudicial, pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii unui
act comunitar. Această acţiune poate fi introdusă de instanţele naţionale, la
cererea unei părţi, atunci când ele urmează să aplice un act comunitar a cărui
valabilitate este îndoielnică.
Nu în ultimul rând, menţionăm acţiunea pentru stabilirea validităţii unui
act într-o cauză privind daunele provocate de un act ilegal.
În acest context, acţiunea în anulare este o acţiune directă îndreptată
împotriva unui act adoptat de o instituţie comunitară prin care se contestă
validitatea acestuia şi se urmăreşte anularea lui13.
2. Condiţii pentru admisibilitatea recursului
a. Consideraţii introductive
În primul rând, trebuie să fie efectuată o clarificare cu privire la
caracterul general sau individual al actelor adoptate, în acest sens
13 O. Manolache – op. cit., “Justiţia comunitara”, p. 34.
12
impunându-se examinarea conţinutului lor. Astfel, se va stabili dacă
prevederile actului comunitar respectiv afectează direct şi individual situaţia
persoanelor cărora li se aplică.
Regula în această materie este că dreptul de a introduce o acţiune
împotriva unui act general este mai restrâns decât în privinţa unui act
individual.
Cu toate acestea, chiar dacă un act comunitar este aplicabil numai într-
un stat membru, acest fapt nu îl lipşeşte de caracterul general, de vreme ce el
se adresează unui grup abstract de persoane.
Dacă însă într-un act având caracter general se întâlnesc şi prevederi
având caracter individual (e.g. o decizie), atunci acestea din urmă pot fi
contestate de cei cărora li se adresează, însă acest lucru este posibil numai
dacă aceste dispoziţii pot fi disjunse şi nu formează împreună cu celelalte o
unitate indivizibilă.
De menţionat este însă faptul că totuşi, o singură prevedere nu poate
să aibă concomitent caracterul unei măsuri de generală aplicare şi pe cel al
uneia individuale.
Separat de aceste aspecte, cererea de introducere a recursului este
condiţionată de o serie de elemente procedurale, a căror lipsă este
sancţionată cu inadmisibilitatea căii de atac exercitate.
Astfel, pe lângă faptul că actele atacate trebuie să producă efecte
juridice, doctrina şi jurisprudenţa au relevat că trebuie avut în vedere şi
interesul de a acţiona al reclamantului, un act care îi dă satisfacţie
recurentului neputând fi atacat.
De asemenea, destinatarul actului atacat trebuie să fie nominalizat, în
caz contrar trebuind să arate că este interesat în mod direct şi individual.
13
Aşadar, dreptul de recurs este subordonat unei duble condiţii:
persoana în cauză să fie direct şi individual interesată în anularea actului.
b. Afectarea nemijlocită a recurentului
Afectarea nemijlocită există atunci când, pe de o parte, actul normativ
contestat intervine în interesele reclamantului şi pe de alta parte, presupune o
„acţiune de individualizare" din partea actului normativ, care arată clar (ca în
cazul unei decizii comunitare) cine este destinatarul lui.
Statele membre, Consiliul şi Comisia, având calitate de (părţi)
reclamanţi privilegiaţi, nu trebuie să facă dovada interesului, în timp ce
Parlamentul European, Curtea de Conturi şi Banca Centrala Europeană pot
introduce acţiunea numai în interesul protejării propriilor prerogative.
Persoanele fizice şi juridice, însă, trebuie să dovedească faptul că sunt
afectaţi în mod nemijlocit şi individual de actul normativ contestat. Totuşi,
reclamantul nu trebuie să dovedească încălcarea drepturilor ce i se cuvin, ci
este suficient dacă dovedeşte un interes întemeiat pentru suspendarea,
anularea actului normativ.
Pentru aflarea persoanelor afectate de o măsură comunitară, este
necesar să se stabilească că actul atacat a fost adoptat de instituţia
comunitară în cunoştinţă de cauză cu privire la persoanele interesate de acel
act, astfel că unele caracteristici ale actului au fost determinate de persoanele
asupra cărora produce efect.
Acest criteriu de identificare a persoanelor interesate a fost aplicat
pentru prima dată de Curtea de Justiţie în decizia Toepfer din 1 iulie 196514,
14 În 1965, în cazul Alfred Toepfer, CJE a exemplificat condiţia afectării nemijlocite -
reclamantul Alfred Toepfer în calitate de comerciant de cereale la data de 01.10.1963 a
cerut o licenţă de import, la data respectivă taxele vamale fiind zero. Autorităţile germane
14
prin care Germania era autorizată retroactiv să menţină o măsură de apărare
în domeniul importurilor agricole, Curtea apreciind că "numărul şi
individualitatea importatorilor erau determinate şi verificabile ... când
decizia atacată a fost luată", iar "Comisia era în măsură să ştie că decizia ei
afecta exclusiv interesele şi poziţia importatorilor în cauză".
În concluzie, recurentul este direct interesat atunci când actul
comunitar, în cauză, îl privează de un drept sau îi impune o obligaţie, astfel
că este pus într-o situaţie analoagă cu cea în care s-ar fi aflat dacă el ar fi fost
destinatarul.
În sens contrar, un exemplu al lipsei legăturii directe dintre recurent şi
act este acela în care actul atacat produce efecte cu privire la cel ce
promovează recursul doar prin intervenţia discreţionară şi subsecventă a unei
autorităţi naţionale sau comunitare15.
Un astfel de caz a fost acela al Uzinelor din Beaufort16: regulamentul
prin care statul membru are posibilitatea (şi nu obligaţia) să ia diferite măsuri
nu interesează direct operatorii economici, deoarece aceştia nu pot fi atinşi
văzând profitul ce se prefigura au impus o taxă vamală ce a fost aprobată la 02.10, prin
decizie de Comisie, care a interzis importul în perioada 01-04.10. CE a arătat că singurii
vizaţi de această decizie a Comisiei au fost fără echivoc cei care au depus cerere în data
de 01.10.1963, prin urmare cererea lor de chemare în judecată este admisibilă.
Prin opoziţie, în cazul Mannesmann, Comunitatea a încheiat o convenţie cu SUA privind
comerţul cu produse de oţelărie, în care există şi un acord privind exportul european
preferenţial, iar Comisia a stabilit cotele naţionale pentru fiecare stat membru. Germania
a împărţit cota primită între toate firmele din ţară. Mannesmann fiind nemulţumit cu cota
alocată, a atacat acrul de împărţire al Comisiei. CJE a respins acţiunea, stabilind că nu a
avut loc o afectare nemijlocită, deoarece cota de export a reclamantului a fost determinată
de Germania şi nu de Comisie.
15 In acest sens, hotărârea din 16 iunie 1970, în cauza Alean Aluminium.
16 Hotărârea din 18 ianuarie 1979, în cauza Usines de Beaufort.
15
decât de măsurile naţionale de aplicare. În această situaţie, persoanele
interesate pot folosi căile de atac de drept intern împotriva măsurilor de
aplicare a normei.
c. Individualizarea persoanei destinatarului
Cu privire la persoana destinatarului, instanţa europeană a stabilit că
deciziile care sunt adresate unei alte persoane decât recurentului, chiar şi
statelor membre pot fi atacate (în acest sens a se vedea în cauza Plaumann17).
În acest caz, Curtea Europeană de Justiţie a definit în mod expres
noţiunea de persoană a destinatarului, stabilind că:
„persoanele care nu sunt destinatare directe ale deciziei pot fi
considerate ca fiind afectate în mod individual, numai dacă decizia i-a
afectat în virtutea unor caracteristici ce îi sunt proprii numai lor sau sunt
într-o situaţie datorită condiţiilor existente care îi distinge de toţi ceilalţi".
În cauza dedusă judecării, CJE a considerat că Plaumann nu se
distinge în sensul celor de mai sus din totalitatea comercianţilor de
mandarine în moment ce acest gen de activitate de comerţ poate fi
desfăşurată oricând de către oricine.
Persoanele fizice sau juridice reclamante trebuie să fie individualizate
chiar în momentul publicării sau al intrării în vigoare al actului normativ şi
nu se admite „stabilirea normei" pe baza stării de fapt.
17 Hotărârea Curţii de Justiţie din 15 iulie 1963, în cauza Plaumann. În acest caz,
Germania a solicitat în 1961 Comisiei suspendarea plăţii taxelor vamale pentru importul
de mandarine, iar prin decizia adoptată Comisia a refuzat acest lucru. Plaumann, ca
importator de mandarine a atacat decizia, a solicitat anularea acesteia. Pentru un
comentariu întreg al speţei, a se vedea Georgiana Tudor, Dragoş Călin – “Jurisprudenţa
CJCE”, vol. II, p. 331 – 336.
16
Tratatul nu admite introducerea acţiunilor în anulare de către
particulari decât împotriva deciziilor ce le afectează ca destinatari şi nu contra
actelor care le prejudiciază într-un mod analog. În consecinţă, nu s-ar putea
accepta principiul potrivit căruia o asociaţie, în calitate de reprezentant al unei
categorii de întreprinzători, ar intenta recurs împotriva unui act afectând
interesele generale ale acestei categorii.
Astfel, CJE a respins acţiunea în anulare introdusă de Greenpeace
International, prin care aceasta solicită anularea unui act normativ comunitar
care ar afecta interesele locuitorilor insulelor Gran Canaria şi Teneriffe, pe
motivul lipsei „afectării individuale".
Concluzia este că, în cazul afectării unui grup numeros de persoane,
este exclusă admiterea acţiunii în anulare, iar asociaţiile de interese astfel pot
introduce o astfel de acţiune numai în cazul în care fiecare dintre membrii lor
sunt afectaţi direct şi individual.
În practică, exista un singur caz în care împotriva unei decizii a
Comisiei a depus acţiune admisibilă un „terţ" care nu era adresatul acesteia
în mod direct18.
În cadrul acestor acţiuni, denumite „concurenţiale" un stat membru
solicită Comisiei să stabilească printr-o decizie, dacă subvenţiile, ajutoarele
acordate întreprinzătorilor de un alt stat membru sunt legale sau nu din
punctul de vedere al dreptului comunitar. Dacă instituţia Comisiei decide că
subvenţiile sunt legale, decizia sa este „destinată" statului membru care a
solicitat verificarea.
Curtea a admis că o persoană juridică poate introduce o acţiune în
anulare împotriva unei asemenea decizii dacă a participat în calitate de
18 Potrivit art. 88 din Tratatul CE, Comisia, împreună cu statele membre, procedează la
examinarea permanentă a sistemelor de ajutoare existente în aceste state.
17
concurent în procedura de control a subvenţiilor (prin introducerea unei luări
de poziţie, dacă reclamantul are calitatea de concurent faţă de cei care au
beneficiat de subvenţii şi dacă a justificat dezavantajarea evidentă în relaţiile
concurenţiale.
3. Verificarea legitimarii procesuale a părţilor, în funcţie de
categoriile de recurenţi
Calitatea reclamantului are un rol hotărâtor în privinţa stabilirii
competenţei de judecare a cauzei, deoarece numai acţiunile introduse de
reclamanţii privilegiaţi (state membre şi organe) sunt judecate de către
Curte, în timp ce acţiunile în anulare ale reclamanţilor neprivilegiaţi cad în
competenţa Tribunalului de Primă Instanţă19.
a. Calitate procesuală activă
În cadrul calităţii procesuale active, există reclamanţii privilegiaţi şi
ordinari.
Reclamanţii privilegiaţi nu trebuie să dovedească calitatea lor
procesuală şi nu trebuie să invoce încălcarea drepturilor şi intereselor lor
proprii.
Pe de altă parte, reclamanţii neprivilegiaţi sau ordinari, conform art.
230 alin. 4 din Trat. CEE, vor trebui să demonstreze că au fost afectaţi în
mod direct şi individual şi astfel de acest recurs pot beneficia şi state terţe
sau resortisanţii acestora.
19 În acest sens şi G. Gornig şi I. E. Rusu – op. cit., p. 73.
18
Reclamanţii neprivilegiaţi doresc să-şi protejeze propriile drepturi faţă
de actele normative comunitare, acţiunea în anulare a persoanelor
dobândind, astfel, caracterul unei acţiuni de contencios administrativ.
În aceste condiţii, capacitatea procesuală activă în procedura de
soluţionare a acţiunii în anulare au statele membre, Comisia, Consiliul,
Parlamentul European, Curtea de Conturi, BCE, respectiv orice persoană
fizică şi juridică. Unităţile administrative ale unui stat nu au capacitate
procesuală specifică statelor membre, ci pot acţiona numai în calitate de
persoane juridice.
b. Legitimare procesuală activă specială
O calitate procesuală activă specială o au funcţionarii publici
comunitari.
Aceasta rezultă din Statutul funcţionarilor comunitari şi are ca obiect
plângerile împotriva sancţiunilor disciplinare aplicate sau împotriva modului
de rezolvare a unei petiţii înaintate organului competent.
Cu toate acestea, intentarea acţiunii este condiţionată de o procedură
prealabilă20 administrativă în faţa autorităţii învestite cu puterea de numire,
care poate fi chiar superiorul ierarhic al funcţionarului în cauză.
c. Calitate procesuală pasivă
Corespunzător, capacitatea procesuală pasivă deţine Consiliul,
Comisia, Parlamentul European şi BCE, însă Consiliul European21 nu poate
fi chemat în judecată în privinţa actelor pe care le emite22.
20 D. C. Dragoş – op. cit., p. 123.
21 Compus din şefii statelor membre ale Uniunii.
22 A se vedea D. C. Dragoş – op. cit., p. 121-122.
19
Motivaţia este faptul că acest organism nu este cuprins în enumerarea
limitativă a Tratatului CEE, iar Actul Unic European (1985) şi Tratatul de la
Maastricht (1991) exclud, în mod expres, posibilitatea controlării acestor
acte.
4. Motivele pentru care poate fi solicitată anularea
a. Aspecte generale
Acţiunea în anulare poate fi promovată în acele situaţii în care actul
atacat al instituţiei comunitare pârâte este afectat de una din cauzele de
nelegalitate prevăzute de art. 230 alin. 2 din Tratatul CE.
Cauzele de nelegalitate trebuie sa fie prezente în momentul adoptării
actului contestat şi trebuie să afecteze conţinutul acestuia, pentru că, fiind
declarat nevalabil, să nu mai fie aplicabil.
Cu toate acestea, în practică au existat situaţii în care nevalabilitatea
actului nu poate sa ofere o soluţie problemei respective şi menţinerea actului
declarat nul poate fi mai benefica decât lipsa unei prevederi, procedându-se
doar la luarea unor măsuri necesare corectării nelegalităţii.
Necompetenţa şi încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale sunt
motive de ordine publică, putând fi invocate „ex officio" de către judecător,
în timp ce încălcarea tratatului şi a oricărei reguli de drept privind aplicarea
lui şi abuzul de putere trebuie dovedite de către reclamant.
Separat, temeiurile de anulare pot fi clasificate ca fiind materiale
(încălcări ale tratatului sau ale oricăror norme de drept privind aplicarea sa,
respectiv abuzul de putere) şi formale (încălcările regulilor de competenţă şi
încălcările unei cerinţe procedurale esenţiale).
20
b. Necompetenţa
Astfel, un prim motiv de anulare îl constituie necompetenţa sau lipsa
de competenţă, care apare mai ales în cazul delegărilor de competenţe din
partea Consiliului către Comisie sau către statele membre. Această problemă
se ridică şi în cazul luării deciziilor în Comisie prin „procedura
împuternicirii”.
Având în vedere că atât Comunitatea, cât şi instituţiile acesteia au
competenţe atribuite, recursul în anulare bazat pe incompetenţă se referă la
domeniile în care Comunitatea şi instituţiile comunitare nu au primit atribuţii
prin tratat.
Încă de la început23, Curtea de Justiţie a considerat că incompetenţa
este o cauză de ordin public pe care o examinează din oficiu.
Din punct de vedere conceptual, incompetenţa mai poate fi calificată
ca internă (încălcarea competenţelor unei instituţii europene de către o altă
instituţie europeană) şi incompetenţa externă (intervenţia instituţiei
comunitare în domenii rezervate statelor membre).
Criteriul pentru diferenţiere îl reprezintă modul în care se constată
inexistenţa actului, în cazul celei externe, constatarea putând fi efectuată fără
să fie legată de un termen.
c. Încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale
Alte ilegalităţi formale invocabile de părţi în cadrul acţiunii în anulare
sunt cele referitoare la încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale, atât
cele referitoare la procedura propriu-zisă, cât şi cele referitoare la obligaţia
de motivare a actelor comunitare.
23 Hotărârea din 10 mai 1960, în cauza Germania / Înalta Autoritate.
21
Doctrinar24, s-a reţinut că, în general, cerinţele procedurale esenţiale
se referă la urmatoarele operaţiuni tehnico – juridice necesare pentru
adoptarea actului comunitar: consultare, motivare, publicare şi notificare.
Spre exemplu, s-a invocat încălcarea regulilor de procedură când au
fost eludate regulile de votare, obligaţia de consultare a Parlamentului,
regulile privitoare la folosirea limbilor oficiale şi cele privind notificarea şi
publicarea actelor normative comunitare (regulamente, decizii şi directive).
De asemenea, s-a reţinut nerespectarea regulilor de procedură şi în
cazul formalităţilor pentru autentificarea unor acte comunitare adoptate de
colegiul comisarilor.
Prin opoziţie, nemotivarea unui act comunitar prezintă importanţa
maximă, deoarece astfel se încalcă dreptul persoanelor de a lua cunoştinţă de
motive (de fapt şi de drept), pentru a-şi apăra drepturile.
De asemenea, motivarea are rolul de a da Curţii de Justiţie
posibilitatea de a-şi exercita funcţia sa de control judiciar, iar statelor
membre şi părţilor interesate de a constata circumstanţele în care tratatul a
fost aplicat şi actul comunitar respectiv a fost emis.
Totuşi, cerinţa impusă de art. 190 din Tratatul CE, de a se prevedea o
motivare a actelor comunitare (regulamente, directive, decizii) nu poate fi
invocată de către Comisia Europeană împotriva procedurilor Consiliului la
care ea însăşi a participat. Cu alte cuvinte, Comisia nu poate să invoce
propria culpă.
Motivarea trebuie sa fie comunicată celui interesat, în principiu, în
acelaşi timp cu decizia, iar o astfel de neregularitate nu poate fi acoperită
printr-o comunicare ulterioară, chiar în timpul procedurilor în faţa
instanţelor comunitare.
24 O. Manolache – op. cit., “Justiţia comunitară”, p. 32.
22
Motivele actului comunitar trebuie sa fie atât de fapt, cât şi de drept,
iar amploarea sau detalierea acestora motivării depind de natura actului
adoptat. De exemplu, nu se poate solicita Comisiei, ca în decizia dată
conform art. 85 din Tratatul CE, să analizeze toate punctele de fapt şi de
drept, astfel cum ar fi fost dezvoltate în cursul procedurii administrative, de
către fiecare parte interesată.
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de
circumstanţele fiecărui caz, respectiv de conţinutul măsurii în cauză, de
natura motivelor date şi de nevoia de informare a destinatarilor măsurii.
Cu toate acestea, condiţiile mai sus-arătate nu pot fi lipsite de
conţinutul lor esential, printr-o interpretare extensivă a obligaţiei stabilite la
art. 214 din Tratatul CE, respectiv obligaţia păstrării secretului profesional.
De menţionat este faptul că, la fel ca şi în dreptul procedural intern, o
motivare insuficientă sau greşită poate fi considerată ca echivalentă cu lipsa
motivării actului comunitar şi ca atare, poate constitui o cauză întemeiată de
recurs în anulare.
În orice caz, încălcarea cerinţelor formale esenţiale nu reprezintă un
temei pentru acţiune dacă nu are nicio consecinţă asupra conţinutului actului.
d. Violarea tratatului sau a unei alte reguli de drept
O altă condiţie de nelegalitate este aceea legată de respectarea
ierarhiei normelor comunitare, respectiv violarea tratatului sau a unei alte
reguli de drept. Cu alte cuvinte, orice dispoziţie neconformă cu o regulă
comunitară ierarhic superioară constituie o cauză de anulare.
În această categorie sunt incluse şi încălcările regulamentelor care
sunt obligatorii sau acordurile internaţionale prin care însăşi Comunitatea se
obligă.
23
De exemplu, în măsura în care conform Tratatului, Comunitatea şi-a
asumat competenţe anterior exercitate de statele membre în domeniul
reglementat GATT, prevederile acestui acord au efect de a obliga
Comunitatea, fiind de asemenea necesar să se examineze dacă GATT
conferă cetăţenilor Comunităţii drepturi pe care ei le pot invoca în faţa
instanţelor în contestarea validităţii unei măsuri comunitare.
În analizarea acestui motiv de recurs, Curtea de Justiţie are în vedere
ansamblul normelor de drept comunitar, inclusiv respectarea principiilor
generale, care fac parte din ordinea juridică comunitară.
Aşadar, şi nerespectarea principiilor constituie o violare a tratatului sau
a unei alte reguli de drept relativă la aplicarea lui.
Nu în ultimul rând, aşa cum s-a arătat25, nerespectarea autorităţii de
lucru judecat a unei decizii a Curţii sau Tribunalului de Primă Instanţă sau
încălcarea unei reguli de drept derivat, superioară juridic actului atacat,
constituie încălcarea unei reguli de drept privind aplicarea tratatului şi
implicit motiv de anulare.
e. Abuzul de putere
În final, menţionăm abuzul de putere, care are loc atunci când
instituţia care a emis actul şi-a folosit competenţa pentru un scop diferit decât
pentru realizarea celui stabilit de cel care i-a atribuit aceste competenţe.
Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie26 a arătat că se pot contura
trei forme principale ale deciziei prin care are loc abuzul de putere de către
25 O. Manolache – op. cit., “Justiţia comunitară”, p. 32.
26 Hotărârea Curţii de Justiţie din 26 iunie 1958, în cauza Hauts Fourneaux et Acieries
Belges.
24
instituţia în cauză: decizia care nu urmăreşte nici un interes public, decizia al
cărui interes public nu este cel indicat şi deturnarea de procedură27.
Dacă decizia al cărei interes public nu este cel indicat reprezintă
urmarirea altui scop decât cel declarat, iar detunarea de procedură presupune
evitarea dispoziţiilor imperative ale unei anumite proceduri, o menţiune
specială se impune a fi efectuată în privinţa deciziei care nu urmăreşte nici un
interes public.
Aceasta a mai fost calificată şi ca o decizie cu motive inacceptabile28
(pentru interesul public), cu condiţia ca acestea să fie determinante pentru
sensul actului comunitar şi nu secundare sau accesorii.
În acest sens, Curtea de Justiţie a arătat că, în cazul în care un act a fost
emis şi pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate competenţe
sau decât cele declarate, acesta va fi declarat nul numai dacă scopul principal
este afectat.
De observat este faptul că hotărârile de anulare pentru abuzul de putere
au fost, până în prezent, destul de puţine, cauza fiind dificultatea
probatoriului29.
Astfel, proba abuzului de putere incumbă reclamantului care îl invocă.
În acest context, s-a relevat faptul că dovada temeiurilor actului contestat ar
putea să rezulte fie din lucrările preparatorii, fie din constatarea împrejurării
că efectele sale sunt incompatibile cu obiectivele recunoscute şi aparente şi
că mai general, dovada existenţei unui abuz de putere va rezulta dintr-un
27 Cu privire la abuzul de putere printr-o decizie al cărei interes public nu este cel indicat,
a se vedea capitolul II, punctul 3 din prezenta.
28 O. Manolache – op. cit., “Justiţia comunitară”, p. 33.29 Un exemplu în acest sens îl constituie hotărârea din 5 mai 1966, în cauza Gutmann c.
Comisia.
25
grup de indicii concordanţe care conduc la divulgarea adevăratei intenţii a
administraţiei.
5. Efectele deciziei pronunţate în cadrul recursului în anulare
În cazul în care acţiunea este întemeiată, Curtea de Justiţie declară
actul contestat nul şi neavenit, conform art. 231 din Tratatul CE. Astfel, actul
comunitar care a fost declarat nul este considerat ca fiind inexistent, iar în
cazul unor greşeli grave şi evidente în anumite situaţii poate fi constatată
chiar şi inexistenţa unui asemenea act.
a. Efectul retroactiv
În plus, hotărârea de anulare a actului comunitar are, potrivit art. 231
din TCE, efect retroactiv, considerându-se că el nu a existat şi nu a produs
efecte juridice. Curtea, însă, poate să anuleze şi numai parţial un act
normativ, adică să desfiinţeze numai câteva articole.
Totuşi, în ceea ce priveşte regulamentele, Curtea de Justiţie indică,
dacă este cazul, care efecte ale regulamentului anulat trebuie considerate ca
definitive. Deşi dreptul comunitar originar consacră acest lucru numai la
nivel de regulamente, CJE, în jurisprudenţa, sa a extins posibilitatea „salvării
unor efecte" şi asupra directivelor şi deciziilor, dar şi asupra bugetului.
b. Imposibilitatea de modificare a actului anulat
Curtea nu poate să procedeze la o modificare a actului sau la înlocuirea
acestuia şi nu pot da instrucţiuni instituţiilor comunitare, în sensul de a dicta
sau ordona ce măsuri ori acţiuni să întreprindă, chiar dacă privesc modul în
care hotărârea urmează să fie adusă la îndeplinire.
26
De asemenea, Curtea nu se poate substitui instituţiilor comunitare,
doctrina aratând că instanţa europeană va trebui să işi limiteze demersul la a
deferi materia înapoi instituţiei în cauză, întrucât aceasta din urma este aceea
care a adoptat actul contestat şi anulat.
c. Autoritatea de lucru judecat
Separat de aceste aspecte, hotărârea de anulare are efecte nelimitate în
general, adică opozabile „erga omnes" şi acţionează în mod retroactiv (ex
tunc).
De asemenea, hotărârea de anulare are autoritatea lucrului judecat, o
cerere pentru un ordin care să pretindă Comisiei să reexamineze o plângere sau o
cerere pentru restabilirea drepturilor reclamantului ori o solicitare pentru un
ordin prin care să se ceară Comisiei să adopte o nouă decizie asupra
problemei în litigiu este inadmisibilă.
Cu toate acestea, autoritatea deciziei Curţii este relativă, un nou recurs
pe baza unor noi motive putând fi primit. In orice caz, respingerea recursului
nu atestă legalitatea actului atacat.
27
Capitolul III. Actele care fac obiectul recursului în anulare
1. Criterii de definire
Actele atacabile sunt actele juridice ale instituţiilor comunitare, care
produc efecte juridice, recursul în anulare fiind condiţionat de calitatea
autorului actului atacat şi de natura actului respectiv.
În privinţa actelor atacate, Curtea de Justiţie a statuat că recursul este
deschis în privinţa tuturor dispoziţiilor luate de instituţii, indiferent de natura
şi forma prin care se vizează obţinerea de efect de drept.
Condiţia este ca actele atacate să producă efecte juridice obligatorii,
iar prin încălcarea poziţiei juridice a reclamantului sa afecteze interesele
acestuia.
Cu toate acestea, în cazul „terţilor afectaţi", se cere lezarea intereselor
directe şi individuale. Un exemplu în acest sens este acela când Comisia
aprobă subvenţiile acordate unei întreprinderi, operaţiune atacată de firmele
concurente (caz în care condiţia menţionată este îndeplinită).
28
În privinţa acţiunilor formulate de uniuni, asociaţii, fundaţii în calitate
de reclamanţi neprivilegiaţi, acestea sunt admise de CJE restrictiv, deoarece
colectivităţile trebuie să dovedească încălcarea drepturilor lor în mod direct.
Acest lucru este posibil numai dacă statutele lor constitutive prevăd că
asociaţia este împuternicită să se ocupe de protecţia pe cale judecătorească a
intereselor membrilor săi şi când se poate stabili că membrii asociaţiei au
fost afectaţi de o anumită decizie în mod direct şi individual.
2. Actele atacabile
Sediul materiei îl constituie articolul 230, aliniatul 1 din TCE, care
stabileşte sfera actelor supuse recursului în anulare.
În primul rând, sunt atacabile actele obligatorii30 emise de diferite
instituţii comunitare precum Consiliul, Comisia si Banca Centrala
Europeana.
Asemenea acte obligatorii sunt nu numai regulamentele, directivele şi
deciziile, dar şi alte acte normative atipice destinate să creeze drepturi şi
obligaţii. Astfel, hotărârile Parlamentului în domeniul bugetului sau
convenţiile încheiate de Comunităţi cu state terţe pot fi considerate acte
normative atacabile prin acţiunea în anulare.
De asemenea, sunt atacabile şi actele Parlamentului European, în
măsura în care acestea produc efecte juridice faţă de terţi. Tot legat de
Parlament, pot fi atacate şi actele adoptate de acesta împreună cu Consiliul.
30 Altele decât recomandările şi avizele.
29
Cu privire la actele emise de organele Băncii Europene de Investiţii,
există două categorii de manifestări de voinţă care sunt susceptibile de a fi
atacate. Pe de o parte, este vorba de hotărârile Consiliului guvernatorilor
Băncii, care potrivit art. 237 lit. b TCE31, pot fi atacate de statele membre, de
Comisie sau de Consiliul de administraţie al Băncii, iar pe de alta parte,
facem referire la hotărârile Consiliului de Administraţie, care pot fi atacate
de statele membre sau de Comisie pentru violarea formelor prevăzute în
Statutul Băncii (art. 21 paragrafele 2, 5, 6 şi 7).
Nu în ultimul rând, actele comitetului bugetar al Oficiului pentru
mărcile comunitare pot fi atacate de Comisie, în ceea ce priveşte legalitatea
acestora32.
De observat că directivele nu sunt menţionate în art. 230 TCE, iar
Curtea de Justiţie nu a primit un recurs introdus de un recurent neprivilegiat
împotriva unei directive33, deoarece aceasta era de aplicabilitate generală. Cu
toate acestea, dacă directiva interesează, în mod direct şi individual o
persoană privată, aceasta poate s-o atace cu un recurs în anulare.
3. Actele care nu sunt supuse recursului în anulare
a. Exemple de acte comunitare inatacabile
Spre deosebire de actele menţionate anterior, nu sunt supuse
recursului în anulare avizele, măsurile de ordin intern, actele preparatorii sau
cele care stabilesc programe. Explicaţia rezidă în faptul că aceste acte nu au
31 Denumirea completa a tratatului este precizată la finalul referatului.
32 Conform art. 118 din Regulamentul nr. 40/94.
33 Hotărârea din 29 iunie 1993, în cauza Gibraltar c. Consiliu.
30
forţa juridică obligatorie şi implicit nu pot vătăma drepturi ale persoanelor
incluse în sfera lor de aplicare.
În plus, Curtea de Justiţie nu este îndreptăţită să verifice legalitatea
unui act încheiat între statele membre în domenii în care Comunitatea nu are
competenţă exclusivă, deoarece în aceste domenii statele îşi pot exercita
competenţele34.
De asemenea, măsurile care afectează numai organizarea internă a
activităţii Parlamentului nu pot fi obiectul unei acţiuni în anulare. Această
categorie de măsuri include măsurile adoptate de Parlament care fie nu au efect
juridic, fie au efecte doar în cadrul Parlamentului în ceea ce priveşte
organizarea activităţii sale, şi sunt supuse procedurilor de control stabilite
prin Regulile sale de procedură.
La fel, acordurile internaţionale încheiate de Comunitate sunt
considerate acte ale instituţiilor comunitare care nu pot fi anulate, însă, dacă
se constată că acestea sunt contrare dreptului comunitar, Curtea poate să
anuleze decizia de încheiere a acordului şi astfel să împiedice aplicarea
acestuia35.
În final, cu privire la aşa numitele acte inexistente, s-a stabilit că
acestea nu pot fi subiect al recursului în anulare. În această categorie au fost
incluse în primul rând actele inexistente în fapt, cum ar fi actele care nu au
intrat în vigoare, cele care emană de la instituţiile care nu deţin competenţa
necesară de a le adopta sau cele lipsite de orice temei legal.
34 A se vedea hotărârea din 30 iunie 1993, în cauzele Parlament c. Consiliu şi Parlament
c. Comisia.
35 În acest sens, hotărârea din 9 august 1994, în cauza Franţa c. Comisia.
31
Alăturat, din această categorie fac parte şi actele care există, dar sunt
vădit ilegale, astfel încât nu trebuie să fie aplicate, chiar dacă nu sunt
contestate în termenul prevazut.
În plus, dacă un act este publicat din eroare, el poate fi declarat ca
inexistent. Astfel, un regulament al Consiliului care a fost publicat din
eroare, a fost dupa puţin timp declarat a nu fi fost adoptat şi deci
inexistent.
În cazul în care este stabilită inexistenţa actului, acţiunea introdusă
ulterior împotriva sa va fi declarată ca inadmisibilă, încât nu se poate
contesta ceva ce nu există.
b. Regimul juridic al deciziilor Comisiei Europene şi Consiliului
European
Curtea a arătat că o acţiune în anulare introdusă de persoanele fizice şi
juridice împotriva unei decizii a Comisiei de a nu emite o directivă sau o
decizie pentru un stat membru în baza puterilor conferite de art. 86 par. 3 din
Tratatul CE nu este admisibilă, întrucât exercitarea acestor puteri nu este
cuplată cu o obligaţie pentru Comisie de a acţiona.
În mod similar, Curtea a stabilit că sunt inadmisibile decizile
Consiliului European36 de a nu adopta instrumentele formale continute în
recomandările Comisiei.
Cauza de mai sus a vizat procedura deficitului excesiv, iar hotărârea
pronunţată de către Curte a fost considerată drept una dintre cele mai
importante hotărâri pronunţată de instanţa comunitară de la înfiinţarea sa.
36 Decizia din 13 iulie 2006 cauza C – 27 – 04, Comisia c. Consiliu cu privire la
“procedura deficitului excesiv”, comentată de Mihai Banu în R.R.D.C. nr. 3/2004, pag.
130.
32
Acţiunea a fost introdusă de Comisia Europeană şi viza pe de o parte,
deciziile de a nu adopta, în privinţa Franţei şi Germaniei, a instrumentelor
formale conţinute în recomandările Comisiei, în temeiul art. 104 paragraful
8 şi 9 din Tratatul CEE, iar pe de altă parte, concluziile adoptate în privinţa
fiecăreia dintre aceste două state membre, în măsura în care aceste concluzii
implică suspendarea procedurii deficitului excesiv prin recurgerea unui
instrument de avut în vedere de către Tratat şi modificarea recomandărilor
decise de către Consiliu în baza art. 104 paragraf 7 din Tratatul CE.
În privinţa deciziilor Consiliului, Curtea a hotarât că acestea nu sunt
acte juridice şi nu pot fi supuse controlului judecătoresc, deoarece au un
caracter politic. De aceea, acţiunea Comisiei, în privinţa acestor decizii este
inadmisibilă, în măsura în care solicită anularea neadoptării de către Consiliu
a instrumentelor formale conţinute în recomandările Comisiei, în
conformitate cu art. 104 paragarafele 8 şi 9 din Tratatul CE.
Referitor la concluziile adoptate de către Consiliu, regula generală
este aceea că este permisă o acţiune în anulare în cazul tuturor dispoziţilor
adoptate de către instituţii, indiferent de caracterul ori de foma lor cu
condiţia ca acestea să producă efecte juridice.
Ca atare a fost în primul rând necesară stabilirea faptului dacă prin
concluziile Consiliului se produc astfel de efecte juridice. Curtea a statuat că,
în fapt Consiliul a modificat recomandările adoptate anterior, mai ales în
privinţa concluziilor legate de termenul de reducere a deficitului public sub
pragul de 3 % din PIB, iar acestea au modificat gradul măsurilor de
consolidare avute în vedere.
Aşa fiind, Curtea a anulat concluziile Consiliului adoptate în privinţa
Franţei şi Germaniei, întrucât acestea conţineau o decizie de suspendare a
proceduri deficitului excesiv şi implicit o decizie de modificare a
33
recomandărilor adoptate anterior de către Consiliu în temeiul art. 104
paragraf 7 din Tratatul CE.
c. Contestarea unui act juridic anterior
În practică, s-a stabilit că un reclamant, într-o acţiune pentru anularea
unei decizii, nu poate să invoce un motiv de nelegalitate contra unui act
anterior de acelaşi fel, a cărui anulare ar fi putut să o ceară direct. A permite
aceasta ar da posibilitatea să se conteste decizii precedente care nu au fost
contestate în termenul pentru introducerea acţiunii evitându-se astfel acest
termen.
În sens contrar, s-a subliniat că o decizie adoptată de Comisie în
punerea în aplicare a unui program de ajutor prin intermediul unei proceduri de
ofertă, ca urmare a reconsiderării unei decizii anterioare, nu poate fi privită ca o
decizie pur şi simplu confirmativă a deciziei precedente, dacă noua decizie
stabileşte condiţii diferite şi este bazată pe noi elemente.
Astfel, acţiunea în anulare a acestei decizii nu poate fi declarată
inadmisibilă, pe considerentul că decizia precedentă nu a fost contestată la
timpul potrivit.
Pe de altă parte, o acţiune introdusă contra unei decizii prin care se refuză
reconsiderarea unei decizii care a devenit definitivă va fi declarată admisibilă
dacă se dovedeşte că respectiva cerere de reconsiderare este într-adevăr
întemeiată pe fapte noi.
d. Atacarea unei decizii a Tribunalului de Prima Instantă
În decizia din 12 septembrie 2006, pronunţată în cauza R.J. Reynolds
Tobacco Holdings Inc. şi alţii c. Comsia37, Curtea Europeană de Justiţie a
37 Cauza C – 131/03, comentată în R.R.D.C. nr. 3/2007, p. 139.
34
calificat decizia pronunţată de Tribunalul de Prima Instanţă (15.01.2003) ca
neproducând efecte juridice obligatorii în sensul art. 230 din Tratatul CE şi
ca atare nefiind susceptibile de a face obiectul unei acţiuni.
Prin decizia Tribunalului de Primă Instanţă au fost respinse ca
inadmisibile acţiunile în anulare a decizilor Comisiei din 19 iulie 2000, pe
de o parte de adoptare a unei acţiuni civile în numele Comisiei împotriva
mai multor societăţi aparţinând grupurilor Philip Morris, Reynolds, Japan
Tobacco în faţa United States, District Court, Eastern District of New York,
(instanţa federala a SUA), iar pe de altă parte a promovării unei acţiuni
civile în faţa instanţelor americane atât de către comunitate cât şi cel puţin de
către un stat membru, împotriva pârâţilor menţionaţi.
Legat de aceste aspecte, Curtea a arătat că decizia unei instanţe din
SUA cu privire la competenţa comisiei de a introduce o acţiune în justiţie în
faţa instanţei americane nu poate obliga comunitatea şi instituţiile sale,
deoarece acestea din urmă au competenţe interne şi o interpretare particulară
a unui drept propriu, respectiv normele de drept comunitar.
Cu titlu general, Curtea a arătat urmatoarele:
„Deşi condiţia referitoare la efecte juridice obligatorii de natură să
afecteze interesele reclamantului printr-o modificare distinctă a situaţiei
sale juridice trebuie interpretată în lumina principiului unei protecţii
jurisdicţionale efective, o astfel de interpretare nu poate avea ca efect
anularea acestei condiţii fără depăşirea competenţelor atribuite prin tratat
instanţelor comunitare.”
Curtea a stabilit că nu doar actele preparatorii exced controlului
jurisdicţional prevăzut în art. 230 din Tratatul CE, ci şi orice act ce nu
produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele
35
justiţiabilului, precum actele confirmative şi actele de execuţie,
recomandările şi avizele şi instrucţiunile interne.
Capitolul IV. Concluzii
1. Modificări aduse acestei căi de atac de Constituţia Europeană38
Acest tratat aduce o serie de modificări şi în privinţa sistemului
judiciar comunitar.
Deşi unii autori39 consideră aceste schimbari mai mult lingvistice,
totuşi, se stabileşte existenţa unei Curţi de Justiţie a Uniunii Europene, care
va desemna, generic, cele două grade de jurisdicţie comunitară, în sensul în
care Curtea Superioara devine Curtea de Justiţie, iar Curtea de Primă
Instanţă devine Curtea Generală.
38 Tratatul privind instituirea unei Constituţii pentru Europa a fost adoptat, în unanimitate,
în 18.06.2004 şi semnat în 29.10.2004 la Roma, însă nu a intrat în vigoare, întrucât nu a
fost ratificat de către toate ţările semnatare. Adoptarea Tratatului a avut loc dupa
Convenţia privind viitorul Europei, semnată la Nisa în urma Conferinţei
interguvernamentale la nivelul Uniunii Europene din 07 – 11.12.2000.
39 C. Gheorghe – op. cit., p. 49.
36
În primul rând se poate constata că aria actelor atacabile s-a lărgit, prin
includerea actelor Consiliului European şi ale organelor şi organismelor.
Recurenţii privilegiaţi vor fi statele membre, Parlamentul European,
Consiliul şi Comisia, la care se adaugă Curtea de Conturi, Banca Centrală
Europeană şi Comitetul regiunilor când acţiunea lor urmăreşte apărarea
prerogativelor pe care le au.
În plus, recurenţii ordinari (persoanele fizice şi morale) pot folosi
recursul în anulare împotriva actelor ai căror destinatari sunt sau care îi
privesc direct şi individual, precum şi contra actelor regulamentare care îi
privesc direct şi nu comportă măsuri de executare.
Se propune, de asemenea, ca motivele recursului în anulare să devină
lipsa de competenţă, violarea formelor substanţiale, a Constituţiei Europene
sau a oricărei norme de drept de aplicare a acesteia, abuzul de putere.
2. Recursul în anulare, garant al protecţiei juridice individuale fată
de actele comunitare
În cadrul Uniunii Europene, Curtea de Justiţie s-a afirmat ca fiind
“forţa motrice” a ordinii juridice comunitare, întrucât interpretarea şi
aplicarea dreptului comunitar, sunt posibile numai prin intermediul
jurisprudenţei CJCE.
De aceea, nu putem să nu fim de acord cu autorul40 care a definit
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene drept:
“singura soluţie posibilă pentru problemele Europei şi singura
speraţă pentru dezvoltarea acesteia.”
40 P. Mathijsen – op. cit., p. 58.
37
În cazul anulării actului comunitar atacat, organul sau instituţia
comunitară este obligat să ia toate măsurile dispuse de CJE în legătură cu
înlăturarea efectelor actului anulat pentru restabilirea situaţiei anterioare.
Aceste măsuri sunt cuprinse în motivarea deciziei şi trebuie executate într-un
anumit termen. Totodată, efectele unei sentinţe pot fi determinate în timp,
până când organul comunitar vizat va lua măsurile necesare corijării situaţiei
legislative sau administrative date.
Pe lângă aceste consecinţe, anularea unui act comunitar poate da
naştere şi la formularea unor pretenţii civile pe baza răspunderii comunitare
extracontractuale. În acest sens, art. 34 din fostul41 Tratat CECO a prevăzut
obligaţia organului emitent de a repara prejudiciile directe cauzate prin actul
anulat, dar şi posibilitatea obligării organului vinovat la plata unor
despăgubiri în cazul în care acesta nu respectă măsurile luate de CJE.
În plus, Curtea nu poate înlocui actul anulat prin hotărârea
judecătorească, deci nu-şi poate asuma puteri legislative şi nici nu poate da
„ordine legislative" organelor comunitare.
În concluzie, rolul acestui recurs este de a efectua un control obiectiv
al legalităţii normelor de drept comunitar secundar raportate la dreptul
primar sau originar. În acest mod, se poate asigura protecţia juridică
individuală a persoanelor fizice si juridice faţă de actele normative
comunitare.
Aşa fiind, este neîndoios că acţiunea în anulare ocupă un loc extrem
de important în cadrul jurisprudenţei pe care CEJ o pronunţă, ca instrument
juridic de examinare a legalităţii acţiunilor instituţiilor sau organelor
comunitare.
41 Ale cărui efecte au încetat în 2002.
38
Separat de aceste aspecte, trebuie avut în vedere şi faptul că, în
ansamblul instituţiilor comunitare, Curtea reprezintă un element de
stabilitate şi continuitate42.
Această percepţie asupra CJE este întemeiată în primul rând pe
împrejurarea că, în anii 1960 – 1970, Curtea a elaborat principiile
fundamentale ale comunităţii de drept (aplicabilitatea directă şi
primordialitatea), exercitându-şi pe deplin rolul său de creator de drept.
Ca atare, având în vedere acest rol al Curţii Europene de Justiţie
acţiunea în anulare reprezintă mijlocul prin care statele membre, precum şi
persoanele fizice şi juridice, dar chiar şi instituţiile comunitare se protejează
împotriva actelor comunitare obligatorii, dată fiind nelegalitatea acestora.
Prin intermediul acestei căi de atac, Curtea de Justiţie revizuieşte actul
contestat din perspectica Legii comunitare superioare, scrisă sau nescrisă.
Mai mult, având în vedere gravitatea motivelor de nulitate stabilite de
către legiuitorul comunitar, anularea unui act are un efect ex tunc, actul
anulat fiind eliminat din ordinea juridică a Comunitaţilor începând cu data la
care a intrat în vigoare, iar părtile sunt repuse în situaţia anterioară intrării în
vigoare43.
Având în vedere aceste aspecte, acţiunea în anulare prevăzută în
articolul 230 din Tratatul CE este o modalitate directă de control al legalităţii
introdusă pe rolul instanţelor comunitare.
În acest context, aplicarea consecventă a acesteia reprezintă o garanţie
a respectării drepturilor şi intereselor persoanelor care au calitatea de
cetăţeni ai Uniunii Europene, împotriva arbitrariului din actele juridice
comunitare.
42 G. Fabian – op. cit., p. 197.
43 În acest sens, a se vedea Koen Lenaetrs, Dirk Arts – op. cit., p. 203 si 318.
39
*******
LISTĂ DE ABREVIERI:
1) Curtea, CJE, CJCE, Curtea de Justiţie – toate desemnează aceeaşi
instituţie, respectiv Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene;
2) CECO - Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi
Oţelului. Acest tratat a fost semnat la 18.04.1951, la Paris şi a intrat în
vigoare la 23.07.1952, însă efectele juridice ale acestuia au încetat în 2002,
întrucât perioada pentru care a fost încheiat Tratatul (de 50 de ani) a expirat;
3) Consiliul – Consiliul European;
4) Comisia – Comisia Europeană;
5) TCE, Tratatul CEE şi Tratatul CE - Tratatul stabilind Comunitatea
Economică Europeană, semnat la 25.03.1957, la Roma şi intrat în vigoare la
01.01.1958;
6) TUE – Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la 7.02.1992 la
Maastricht şi intrat în vigoare la 01.11.1993.
7) TPI – Tribunalul de Prima Instanţă;
8) UE, Uniunea – Uniunea Europeană.
*******
40
BIBLIOGRAFIE:
Literatura juridică română:
1. Augustin Fuerea – “Manualul Uniunii Europene”, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2006.
2. Augustin Fuerea – “Drept Comunitar European. Partea generală”, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2003.
3. Gyula Fabian – “Drept instituţional comunitar”, Ed. II, Ed. Sfera SRL,
2006.
4. Ovidiu Tinca – “Drept comunitar general”, Ed. III, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2005.
5. Georgiana Tudor, Dragoş Călin – “Jurisprudenţa CJCE”, vol. I, Ed. CH
Beck, Bucureşti, 2006.
6. Georgiana Tudor, Dragoş Călin – “Jurisprudenţa CJCE”, vol. II, Ed. CH
Beck, Bucureşti, 2006.
7. Marin Voicu – “Drept Comunitar. Teorie şi jurisprudenţă.”, Ed. Ex Ponto,
Constanţa, 2002.
8. Dacian Cosmin Dragoş – “Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme”,
Ed. III, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007.
9. Sergiu Deleanu, Gyula Fabian, Cosmin Flavian Costas, Bogdan Ioniţă –
“Curtea de Justiţie Europeană. Hotărâri comentate”, Ed. Wolters Kluwer, 2006.
10. Cristian Gheorghe – “Drept comercial comunitar. Instituţii de drept
comunitar din perspectiva dreptului roman”, Ed. Logisticon, Bucureşti, 2005.
41
11. Nicolae Popa – “Teoria generală a dreptului”, Ed. Actami, Bucureşti,
1999.
12. Raluca Miga - Beşteliu - “Introducere în dreptul internaţional public”,
Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.
13. Raluca Miga – Beşteliu - “Organizaţiile internaţionale
interguvernamentale”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000.
14. Dumitru Mazilu – “Drept internaţional public”, vol. I şi II, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti, 2005.
15. Octavian Manolache – „Drept comunitar.Justiţia comunitară”, ed, a II –
a, Ed. All Beck, 1999, Bucureşti.
Literatura juridică străină:
16. Pierre Mathijsen – “Compendiu de drept european”, Ed. a 7 – a, Ed. Club
Europa, Bucureşti, 2002.
17. Koen Lenaetrs, Dirk Arts (şi editor Robert Bray) – „Drept procedural al
Uniunii Europene”, Ed. Sweet & Maxwell, 1999.
18. Koen Lenaetrs, Dirk Arts şi Ignace Maselis (autori), Robert Bray ,
(editor) – „Drept procedural al Uniunii Europene”, Ed. Sweet & Maxwell, Ed. a II
– a, 2006.
19. Gilbert Gornig, Ioana Eleonora Rusu – “Dreptul Uniunii Europene”, Ed.
C. H. Beck, Bucureşti, 2006.
Reviste juridice române:
20. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 1/2003.
21. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 2/2004.
22. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 3/2004.
23. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 3/2007.
42
Surse informatice (site-uri internet):
24. http://curia.eu.int.
25. http://europe.eu.int/eur-lex.
******
43