Recidiva in dreptul penal roman

Definitia recidivei

Dupa unii autori, recidiva vine de la re si cadere, insa arata ca

acest cuvant nu este de origine latina. Alti autori considera ca

denumirea de recidiva vine de la verbul latin recid-ere. Oricare ar fi

originea cuvantului, autorii arata ca notiunea de revidiva inseamna „a

cadea din nou” subintelegandu-se in infractiune. Cu alte cuvinte, asa

cum se exprima alti autori „recidiva este recaderea in criminalitate

(infractiune)”.

Profesorul Traian Pop, precizeaza ca „ prin recidiva in sensul cel

mai larg si in general intelegem recaderea in criminalitate dupa o

condamnare anterioara”.

In legea penala in vigoare in tara noastra, nu se da o definitie

generala a recidivei, ci definitiile diferitelor modalitati ale recidivei.

Cu toate acestea, in teoria Dreptului penal, recidiva a fost

definita in general sub diferite forme. Profesorul Buzea arata ca

„recidiva consta in situatia juridica exceptionala, a unui infractor,

care, dupa ce savarseste una sau mai multe infractiuni pentru care nu

este condamnat definitiv, si, uneori a, executat pedeapsa, mai comite

o noua infractiune”.

Starea de recidiva poate fi definita ca: „starea sau situatia in

care se afla infractorul care a savarsit una sau mai multe infractiuni

de o anumita gravitate, dupa condamnarea penala definitiva, stare ce

face sa se nasca prezumtia de perseverare a infractorului pe calea

activitatii antisociale si poate atrage de accea, o agravare a pedepsei

pentru infractiunile savarsite in aceasta stare”.

Sau „recidiva este o situatie juridica care consta in aceea ca un

infractor, dupa ce a savarsit una sau mai multe infractiuni pentru care

a fost condamnat la una sau mai multe pedepse private de libertate,

1

comite o noua infractiune dupa ramanerea definitiva a hotararii, in

timpul executarii, dupa executarea, gratierea sau prescriptia

pedepsei”.

Profesorul Oancea, avand in vedere diferitele forme de recidiva,

din acestea deduce ca, recidiva, ca notiune generala, consta in aceea

ca, „dupa o condamnare definitiva sau dupa executarea unei pedepse

pentru o nfractiune, aceeasi perosana savarseste din nou o

infractiune”.

Asadar, recidiva a fost definita in general, ca fiind situatia in

care dupa o candamnare definitiva, la o pedeapsa cu inchisoarea

executata sau nu, cel condamnat savarseste din nou o infractiune.

Recidiva, potrivit Codului penal la data intrarii sale in vigoare,

avea o sfera larga de cuprindere a unor situatii multiple de pluritate

infractionala. Astfel, in ce priveste primul termen al recidivei era

suficient o candamnare la o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 6

luni pentru orice infractiune indiferent de forma vinovatiei cu care a

fost comisa, iar in legatura cu cel de-al doilea termen al recidivei era

suficienta savarsirea unei infractiuni indiferent de cuantumul

pedepsei prevazut de lege si de forma de vinovatie cu care a fost

savarsita.

Prin modificarile aduse Codului penal, recidiva a primit o

strctura noua in ce priveste ambii termeni.

Articolul 37 alin. 1 Cod penal a fost modificat atat in ceea ce

priveste recidiva postcondamnatorie, recidiva posteexecutorie, cat si

asa-zisa, mica recidiva. In toate cele trei cazuri, textul modificat

prevede ca, pentru a exista recidiva, savarsirea din nou a unei

infractiuni trebuie sa fie cu intentie, iar legea sa prevada pentru acea

infractiune pedeapsa inchisorii mai mare de un an.

Asadar, o prima modificare consta in restrangerea infractiunilor

care pot alcatui termenii recidivei numai la faptele intentionate.

2

cealalta modificare – dupa prima condamnare trebuie sa

priveasca o pedeapsa privata de libertate mai mare de 6 luni –

prevede ca si a doua infractiune trebuie sa prezinte un anumit grad de

pericol social impunand conditia ca pedeapsa prevazuta de lege

pentru cea de-a doua fapta sa fie inchisoarea mai mare de un an.

Pornind de la modificarile survenite prin Legea nr. 6/1973, in

literatura de specialitate, recidiva a fost definita astfel :”Exista

recidiva cand dupa o condamnare definitiva la pedeapsa inchisorii mai

mare de 6 luni, sau cel putin 3 condamnari sub 6 luni, executate sau

nu, condamnatul savarseste din nou o infractiune cu intentie, pentru

care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an”.

„Recidiva exista cand aceeasi persoana a savarsit una sau mai

multe infractiuni intentionate, sanctionate de lege cu inchisoarea mai

mare de un an, singura, fie alternativ cu amenda dupa ce a fost

condamnata definitiv pentru o alta infactiune la pedeapsa inchisorii

mai mare de 6 luni, sau cel putin 3 condamanari de 6 luni sau mai

mici, ori dupa executarea unor asemenea pedepse.”

Sau „recidiva exista atunci cand dupa condamnarea definitiva la

pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni (sau cel putin la 3

condamanari de 6 luni cu inchisoarea) dupa executarea sau

inlaturarea executarii unei atare condamnari, cel condamnat

savarseste din nou, la un anumit interval de timp, o infractiune

determinata de o gravitate determinata, iar nici un impediment legal

nu exclude retinerea starii de recidiva.”

Sintetizand cele de mai sus si extragand elemente comune si

generale ale formelor de recidiva reglementate prin art. 37 lit. a-c Cod

penal incercam sa definim recidiva, ca forma a pluritatii de

infractiuni, ca fiind „starea sau situatia juridica in care se afla un

inculpat care dupa ce a fost condamnat printr-o hotarare ramasa

definitiva la o pedeapsa cu inchisoarea de o anumita durata, executata

3

sau nu, savarseste ulterior chiar si numai o singura infractiune in

anumite conditii precizate de legea penala”.

Recidivă există în următoarele cazuri:

a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la

pedeapsa închisorii mai mari de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din

nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării

pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar

pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este

închisoarea mai mare de un an;

b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6

luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după

împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea

pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;

c) când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare

până la 6 luni sau după executare, după graţierea totală sau a restului

de pedeapsă, ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea

pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie

pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de un

an.

Există recidivă şi în cazurile în care una dintre pedepsele

prevăzute la alin.1 este detenţiunea pe viaţă.

Pentru stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute în al. 1

lit. a) şi b) şi al. 2, se poate ţine seama şi de hotărârea de condamnare

pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea

română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit

dispoziţiilor legii.”

Pornind de la reglementările în vigoare recidiva poate fi definită

ca o formă a pluralităţii de infracţiuni care există când după o

condamnare definitivă la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la

pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni ori după cel puţin trei

4

condamnări la pedeapsa închisorii de până la 6 luni, neexecutate sau

în cazul în care condamnarea vizează pedeapsa închisorii chiar după

executarea acesteia, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu

intenţie (într-un anumit timp determinat), pentru care legea prevede

pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori pedeapsa închisorii mai mare de un

an.

Termenii recidivei

Prin termeni ai recidivei se înţeleg, în general, elementele

constitutive ale stării de recidivă (structura recidivei) şi care au un rol

important în reglementarea juridică a recidivei. Aceste elemente sunt:

* o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii de o anumită

durată (peste 6 luni sau 3 condamnări de până la 6 luni) precum şi

detenţiunea pe viaţă;

* săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate de o anumită

gravitate după o condamnare definitivă.

Condiţii de existenţă ale recidivei

Din normele penale în vigoare rezultă următoarele condiţii

generale necesare pentru a se realiza starea de recidivă:

A. Existenţa unei condamnări definitive.

Hotărârea de condamnare trebuie să aibă caracter definitiv şi să

privească pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau cel puţin trei

condamnări până la 6 luni sau de 6 luni, pronunţate pentru infracţiuni

intenţionate, precum şi condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Condamnarea trebuie să privească o faptă intenţionată, dar poate să

aibă ca obiect şi o faptă praeterintenţionată, ea poate fi pronunţată

pentru o faptă consumată sau o tentativă pedepsibilă ori pentru una

din formele de participaţie prevăzute de lege (coautor, instigare,

complicitate).

O hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii de 6 luni sau

sub 6 luni, ori la pedeapsa cu amenda, nu poate genera recidiva. De

asemenea, nu există stare de recidivă dacă noua infracţiune s-a

5

săvârşit după ce hotărârea definitivă a fost casată în urma recursului

cu trimitere pentru o n ouă judecare şi înainte ca noua hotărâre

definitivă să se fi pronunţat în acea cauză. Recidiva nu subzistă nici în

cazul în care după pronunţarea unei hotărâri definitive de

condamnare persoana săvârşeşte o nouă infracţiune, însă ulterior,

hotărârea definitivă este desfiinţată printr-o cale extraordinară de

atac (recurs în anulare, revizuire, contestaţie în anulare).

B. Săvârşirea unei noi infracţiuni.

Starea de recidivă presupune ca după condamnarea definitivă

(indiferent dacă s-a executat ori nu pedeapsa) făptuitorul să

săvârşească o nouă infracţiune. Condamnarea anterioară constituie

doar o premisă de care depinde existenţa recidivei, lăsând deschisă

posibilitatea apariţiei sale. Ea se naşte însă numai cu săvârşirea celei

de-a doua infracţiuni care formează cel de-al doilea termen al său.

A doua infracţiune poate să constea într-o faptă consumată, o

tentativă pedepsibilă sau într-un act de participaţie la o faptă

prevăzută de legea penală. Condiţia este ca infracţiunea săvârşită

după condamnarea definitivă, să fie o faptă intenţionată (poate fi şi

praeterintenţionată), iar legea să prevadă pentru ea pedeapsa

închisorii mai mare de 1 an. Nu interesează pedeapsa pronunţată de

instanţă ci aceea prevăzută în norma de incriminare. Acest al doilea

termen poate să constea într-o singură infracţiune sau în mai multe

infracţiuni concurente, fiecare infracţiune concurentă constituind al 2-

lea termen al recidivei.

C. Condamnarea anterioară şi noua infracţiune să privească

acelaşi făptuitor.

Recidiva, ca formă a pluralităţii de infracţiuni presupune, ca cei

doi termeni să fie realizaţi de acelaşi făptuitor. Făptuitorul, în raport

cu cei doi termeni, poate fi autor sau coautor în săvârşirea unei

infracţiuni şi instigator sau complice în comiterea alteia, cu condiţia

6

ca în toate aceste situaţii să se realizeze prevederile legii atât în ce

priveşte prima condamnare, cât şi noua infracţiune comisă.,

Se exclud din categoria subiecţilor recidivişti minorii care au

suferit o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni,

pronunţată pentru o infracţiune săvârşită în perioada minorităţii, după

care săvârşesc din nou o infracţiune, în perioada minorităţii sau după

ce au devenit majori. Această formă de pluralitate realizată nu se

încadrează în recidivă.

Condamnări care nu atrag starea de recidivă.

Art. 38 din Codul penal prevede:

„La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile

de condamnare privitoare la:

a) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii;

b) infracţiunile săvârşite din culpă;

c) infracţiunile amnistiate;

d) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.

De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a

intervenit reabilitarea, sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de

reabilitare.”

Formele recidivei

a) Recidiva postcondamnatorie (denumită în literatura veche şi

formală sau fictivă) există atunci când cea de-a doua infracţiune se

săvârşeşte înainte de executarea primei condamnări, în timpul

executării acesteia ori în stare de evadare.

b) Recidiva postexecutorie (denumită în literatura veche şi

reală) se realizează când a doua infracţiune se săvârşeşte după

executarea primei condamnări, după graţierea sau prescripţia

executării pedepsei cuprinsă în aceasta. Recidiva postexecutorie pune

în evidenţă o periculozitate socială sporită a persoanei.

7

c) Recidiva mare se caracterizează prin aceea că primul termen

este alcătuit dintr-o condamnare la pedeapsa închisorii care trebuie să

depăşească o anumită limită prevăzută de lege (mai mare de 6 luni).

d) Recidiva mică există în cazul în care primul termen este

alcătuit dintr-un număr de condamnări, indicat de lege (3

condamnări), privitoare la pedeapsa închisorii sub limita de la care

începe recidiva mare (sub 6 luni sau de 6 luni). De ex: recidiva mică

există atunci când după trei condamnări definitive la pedeapsa

închisorii de 6 luni sau sub 6 luni cel condamnat săvârşeşte o nouă

infracţiune.

e) Recidiva temporară impune ca noua infracţiune să se comită

într-un anumit interval de timp de la pronunţarea sau executarea

primei condamnări.

f) Recidiva perpetuă sau permanentă se caracterizează prin

aceea că cea de-a doua infracţiune se poate comite oricând la un

interval oricât de mare de la prima condamnare.

g) Recidiva cu efect unic există când repetarea recidivei nu

agravează legal răspunderea penală a făptuitorului. Oricât s-ar repeta

starea de recidivă, făptuitorul va fi sancţionat în aceleaşi limite legale

de pedeapsă.

h) Recidiva cu efect progresiv se caracterizează prin prevederea

în lege a unui regim ce constă în agravarea pedepsei cu fiecare nouă

recidivă sau în caz de repetare a stării de recidivă.

i) Recidiva cu regim sancţionator uniform presupune acelaşi

regim de sancţionare pentru toate formele recidivei.

j) Recidiva cu regim de sancţionare diferenţiat implică un regim

de sancţionare diferit pentru formele recidivei.

k) Recidiva generală nu cere o asemănare între infracţiunile

reunite în persoana aceluiaşi făptuitor, ele fiind de natură diferită.

l) Recidiva specială impune cerinţa ca cei doi termeni să fie de

acelaşi gen, de aceeaşi natură.

8

m) Recidiva teritorială (naţională) este atunci când prima

condamnare este pronunţată de o instanţă naţională (de instanţa

română).

n) Recidiva internaţională este atunci când poate constitui

termen al său şi o condamnare pronunţată în străinătate (de o

instanţă străină).

o) Recidiva absolută este atunci când pentru existenţa sa nu se

impune o anumită gravitate primei condamnări.

p) Recidiva relativă este atunci când pedeapsa primei

condamnări este de o anumită gravitate (prima condamnare să

privească pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni).

Reglementarea recidivei în legea penală română

1. Recidiva postcondamnatorie (recidiva mare) există atunci

când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la

pedeapsa închisorii mai mari de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din

nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării

pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar

pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este

închisoarea mai mare de un an.

Condiţii de existenţă ale recidivei:

- să existe o hotărâre de condamnare definitivă la pedeapsa

detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. O

hotărâre de condamnare privind o pedeapsă cu închisoarea de 6 luni

sau amendă nu poate constitui prim termen al recidivei .

- infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fie

intenţionată sau praeterintenţionată.

- pentru hotărârea definitivă de condamnare la pedeapsa

închisorii mai mare de 6 luni să nu fie incidentă vreuna din cauzele

prevăzute în art. 38 Cod penal, care înlătură starea de recidivă.

- să se săvârşească o nouă infracţiune intenţionată, pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare 1an. Se are în vedere

9

pedeapsa prevăzută de lege şi nu aceea pronunţată de instanţă. Dacă

pedeapsa este de un an sau mai mică nu se reţine recidiva.

- infracţiunea trebuie să se săvârşească în următoarele momente

:

* înainte de începerea executării când pedeapsa nu

a fost pusă în executare sau când condamnatul s-a sustras de la

executare, ori a obţinut amânarea executării pedepsei ( când

condamnatul suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a

executa pedeapsa; condamnata este gravidă sau are un copil mai mic

de 1 an; executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave

pentru condamnat, familie sau unitatea care lucrează);

* în timpul executării;

* în stare de evadare.

- condamnarea anterioară şi noua infracţiune să

privească acelaşi făptuitor.

2. Recidiva postexecutorie (recidiva mare) există când, după

executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după

graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea

termenului de prescripţie a executării pedepsei, cel condamnat

săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (sau a detenţiunii pe

viaţă). Ceea ce caracterizează această formă este faptul că primul

termen constă într-o condamnare executată sau considerată ca

executată. Pedeapsa se consideră executată în cazul în care a

intervenit graţierea (totală sau a restului de pedeapsă) ori s-a împlinit

termenul de prescripţie a executării pedepsei.

Condiţii de existenţă:

- pedeapsa care constituie obiectul primei condamnări trebuie

să fie executată, graţiată sau prescrisă, după care cel condamnat să

săvârşească o nouă infracţiune;

10

- cea de-a doua infracţiune se poate comite după executarea

primei pedepse ce formează obiectul primei condamnări;

- se mai realizează atunci când fapta se comite după împlinirea

termenului de prescripţie a executării pedepsei;

- săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an;

- atât prima condamnare cât şi a doua infracţiune să privească

acelaşi făptuitor.

3. Recidiva mică (postcondamnatorie şi postexecutorie) există

atunci când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare

până la 6 luni sau de 6 luni sau după executarea, după graţierea totală

sau a restului de pedeapsă ori după prescrierea executării a cel puţin

3 asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune,

cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare

de 1 an.

Condiţii de existenţă:

- să existe cel puţin 3 condamnări definitive la pedeapsa

închisorii sub 6 luni sau de 6 luni. Dacă cele 3 condamnări nu au fost

executate, mica recidivă este postcondamnatorie, iar dacă pedepsele

s-au executat ori s-au stins în alt mod recidiva mică este

postexecutorie.

- să se săvârşească o nouă infracţiune intenţionată (sau

praeterintenţionată) pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de 1 an.

- atât prima condamnare cât şi a doua infracţiune să privească

acelaşi făptuitor.

Recidiva mică este teritorială întrucât condamnările trebuie să

fie pronunţate de instanţele române. Recidiva mare poate fi şi

internaţională, în sensul că la stabilirea stării de recidivă se poate ţine

seama şi de o condamnare pronunţată în străinătate mai mare de 6

11

luni. Recidiva mică este generală, în sensul că nu se cere o asemănare

între termenii recidivei.

4. Recidiva internaţională se caracterizează prin aceea că prima

condamnare este pronunţată de o instanţă străină.

Condiţiile de existenţă sunt:

- hotărârea e condamnare pronunţată de instanţa străină trebuie

să privească o faptă prevăzută şi de legea penală română;

- hotărârea de condamnare trebuie recunoscută de o instanţă

română;

- recidiva internaţională este admisă numai pentru marea

recidivă, deci condamnarea pronunţată în străinătate să aibă ca obiect

o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, sau pedeapsa

detenţiunii pe viaţă;

- recidiva internaţională are caracter facultativ.

Pedeapsa în caz de recidivă.

Art. 39 din Codul penal dispune:

„ În cazul recidivei prevăzute în art. 37 al. 1 lit. a), pedeapsa

stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată

pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art.

34 şi 35. Sporul prevăzut în art. 34 al. 1 lit. b) se poate mări până la 7

ani.

Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea

se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa

aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.

În cazul săvârşirii unei infracţiuni după evadare, prin pedeapsa

anterioară se înţelege pedeapsa care se execută, cumulată cu

pedeapsa aplicată pentru evadare.

În cazul recidivei prevăzute în art. 37 al. 1 lit. b) se poate aplica

o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este

neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 10

12

ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două

treimi din maximul special.

În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c, se aplică în mod

corespunzător dispoziţiile din alineatele precedente.

Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi

mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca

executată, se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă,

instanţa aplică dispoziţiile din al. 1. în cazul recidivei prevăzute în art.

37 lit. a şi dispoziţiile din al. 4 în cazul recidivei prevăzute în art. 37

lit. b.

Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul în care

condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau

înlocuită cu pedeapsa închisorii.”

1) Sancţionarea recidivei postcondamnatorii.

În cazul recidivei postcondamnatorii pedeapsa stabilită pentru

infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru

infracţiunea anterioară se contopesc după regulile privitoare la

concursul de infracţiuni prevăzut de art. 34 şi 35 din Codul penal.

Sporul care se poate adăuga la maximul special al pedepsei închisorii

în cazul recidivei postcondamnatorii este de până la 7 ani. Dacă însă

pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între

pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru

infracţiunea săvârşită ulterior.

2) Sancţionarea recidivei postexecutorii.

Sancţionarea recidivei postexecutorii formează obiectul

dispoziţiilor înscrise în art. 39 al. 4 din Codul penal, potrivit căruia

„ în cazul recidivei prevăzute de art. 37 lit. b, se poate aplica o

pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este

neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la

10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două

treimi din maximul special”.

13

3) Sancţionarea micii recidive.

În funcţie de forma recidivei mici se va aplica regimul de

sancţionare prevăzut în art. 39 alin. 1 pentru recidiva mică

postcondamnatorie şi cel prevăzut în art. 39 alin. 4 pentru recidiva

mică postexecutorie.

Descoperirea ulterioară a stării de recidivă.

În art. 39 alin. 6 din Codul penal se prevede recalcularea

pedepsei când o persoană a fost condamnată definitiv şi se descoperă

ulterior starea d recidivă. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau

considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în

stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile de sancţionare ale

recidivei postcondamnatorii sau postexecutorii, după caz. Dacă starea

de recidivă se descoperă ulterior executării pedepsei, dispoziţiile de

recalculare din art. 39 alin. 6 devin inoperabile. Dispoziţiile privind

recalcularea pedepsei, ca urmare a descoperirii ulterioare a stării de

recidivă sunt aplicabile şi în cazul comutării pedepsei detenţiunii pe

viaţă în pedeapsa închisorii. Dacă vin în concurs circumstanţele

agravante generale, se va ţine seama, mai întâi, la stabilirea pedepsei

de circumstanţele agravante şi apoi de starea de recidivă. În cazul în

care există concurs între circumstanţele atenuante şi starea de

recidivă, pedeapsa se fixează între limita minimă la care se poate

ajunge potrivit art. 76 din Codul penal, care prevede modul de

reducere a pedepsei şi maximul special al infracţiunii, iar dacă nu este

îndestulătoare se mai poate adăuga sporul prevăzut de art. 39 din

Codul penal.

Infractiuni savarsite in timpul minoritatii (art. 38 lit. a

Cod penal)

Spre deosebire de Codul penal anterior, care in forma lui initiala

facea deosebire intre minoritatea civila si cea penala, actualul Cod

penal ia in considerare minoritatea stabilita de legea civila. Potrivit

14

art. 8 din decretul nr. 31/1954, o persoana devine majora la implinirea

varstei de 18 ani; ca atare, faptuitorul care a comis o infractiune intre

14-16 ani (dovedindu-se ca a lucrat cu discernamant), sau intre 16 si

18 ani, nu poate fi considerat recidivist, daca dupa condamanare sau

executatrea pedepsei stabilite pentru acea infractiune savarseste din

nou o alta infractiune.

O astfel de dispozitie apare ca o protectie a minorului de a fi

degrevat pentru viitor de consecintele unor fapte savarsite in timpul

minoritatii, cand personalitatea lui era in formare, cand unele

intamplari nefericite l-au condus la savarsirea infractiunii. Aceasta

dispozitie este in prezent lipsita de obiect, fiindca potrivit prevederilor

Decretului nr. 218/1977 minorii nu pot fi condamnati la pedeapsa

inchisorii si deci nu exista hotarari de condamnare privind infractiuni

savarsite de acestia care sa poata constitui primul termen al recidivei.

Nu este locul sa ne ocupam aici, dar trebuie aratat ca,

adoptarea Decretului asa zis provizoriu, nr.218/1977, a constituit un

regim sanctionator absurd in raport cu infractorii minori, rapind

instantelor posibilitatea de a-i trimite la inchisoare chiar daca au

comis fapte deosebit de grave. In prezent instantele cheamate sa

apere societatea sunt practic dezarmate fata de infractorii minori,

desi tocmai in randurile lor creste vertigios numarul infractiunilor de

violenta grava, deoarece conform art. 2 si 3 din dectret, le se pot

aplica numai masuri educative, cel mult internarea intr-o scoala

speciala de munca si reducere pe 5 ani, tratament radical deosebit de

cel aplicat coautorilor care au depasit varsta de 18 ani fie numai cu o

zi, acestia fiind posibili de a fi condamnati la ani multi de inchisoare.

Acest regim absurd de sanctionare a exclus coexistenta Decretului nr.

218/1977 cu prevederile din Codul penal privind pe minori, pe

considerentul ca ele ar fi fost scoase din vigoare intr-un mod implicit,

desi o aemenea abrogare nu poate fi operata nici explicit printr-un

decret provizoriu. De aceea suntem indreptatiti sa apreciem ca se

15

impune de urgenta abrogarea Decretului nr. 218/1977 si

reintroducerea regimului sanctionator corespunzator reglementarilor

din Codul penal, privind pe minori, chiar si in lipsa unei interventii

legislative.

O intrebare se poate pune, insa, daca dispozitiile art. 38 alin. 1

Cod penal, sunt aplicabile si atunci cand activitatea infractionala a

fost inceputa in timpul minoritatii, iar ultimul act infractional a fost

comis la o data cand faptuitorul a devenit major (in cajul infractiunilor

continuate sau continue).

In doctrina, inainte de aparitia Decretului nr. 218/1977, intr-o

prima opinie s-a sustinut ca, in astfel de situatii, determinant este

momentul inceperii si nu momentul incetarii activittii infractionale.

S-a exprimat si parerea, la care ne aliem, ca in cazul in care

activitatea infractionala se realizeaza si dupa ce faptasul a atins

varsta majoratului, starea de recidica nu mai este exclusa, intrucat

asemenea infractiuni se considera savarsite in momentul incetarii

activitatii profesionale si nu in momentul cand ea a inceput. Ca atare,

daca activitatea infractionala a subiectului minor, continua si dupa

implinirea varstei majoratului, va raspunde pentru infractiunea

continuata potrivit prevederilor privind raspunderea penala a

persoanelor majore, iar pedeapsa pronuntata va putea constitui

primul termen al recidivei, in masura in care sunt indeplinite si

celelalte conditii prevazute de art. 37 Cod penal.

Si practica judiciara s-a pronuntat in sensul ca, daca un minor a

comis unele actiuni ale infractiunii continuate si dupa varsta de 18

ani, va raspunde pentru infractiunea continuata, potrivit prevederilor

referitoare la raspunderea penala a persoanelor majore.

In situatia in care la data savarsirii infractiunii, o inculpata nu

implinise varsta de 18 ani, sunt aplicabile dispozitiile Decretului nr.

218/1977. chiar in cazul in care, fiind casatorita, ea avea potrivit art. 8

din Decretul nr. 31/1954 statutul de persoana majora, intrucat prin

16

casatorie a dobandit numai capacitatea deplina de exercitiu a

drepturilor civile.

Daca faptuitorul, in perioada cand era minor a savarsit o

infractiune, contra vietii (omor) care de regula se comite printr-un

singur act de executare, stabilirea raspunderii penale se va face

potrivit prevederilor din Decretul nr. 218/1977, chiar si atunci cand

infractiunea s-a consumat prin producerea rezultatului letal, dupa ce

el a devenit major.

Infractiunile savarsite din culpa (Art. 38 lit. a Cod penal)

Aceasta dispozitie a fost introdusa prin Legea nr. 6/1973, care

include, intre condamnarile de care nu se tine seama la stabilirea

starii de recidiva, cele referitoare la infractiunile savarsite din culpa.

Noul text are deci in vedere primul termen al recidivei care nu va

putea fi constituit niciodata dintr-o condamnare, indiferent de

cuantumul ei, pentru o infractiune savarsita din culpa. Prin urmare,

daca dupa executarea unei pedepse cu inchisoarea mai mare de 6 luni

aplicata pentru o infractiune comisa din culpa, condamnatul

savarseste o infractiune intentionata, nu atrage aplicarea dispozitiilor

privitoare la recidiva, intrucat potrivit modificarilor aduse de art. 37

alin. 1 si art. 38 Cod penal, se cere – spre deosebire de reglemenatrea

anterioara – ca ambele infractiuni care formeaza cei doi termeni ai

recidivei sa fie condamnari pentru infractiuni intentionate. Intr-o alta

exprimare, o condamanre anterioara pentru o infractiune intentionata

sau o noua infractiune savarsita din culpa, nu mai pot constitui

termeni ai recidivei.

O condamnare pentru un concurs de infractiuni, dintre care una

este neintentionata, va constitui primul termen al recidivei, desi,

potrivit art. 38 lit. a Cod penal, la stabilirea starii de recidiva nu se

tine seama de hotararile de condamnare privitoare la infractiunile

savarsite din culpa, daca cel putin una din celelaate infractiuni

17

intentionate concurente a fost sanctionata cu pedeapsa inchisorii mai

mare de 6 luni.

Savarsirea din nou a une infractiuni intentionate nu genereaza

starea de recidiva, in cazul cand condamnarea anterioara consta intr-

o pedeapsa de 6 luni inchisoare sau mai mica stabilita pentru o

infractiune comisa cu intentie si o pedeapsa mai mare de 6 luni,

aplicata pentru o infractiune savarsita din culpa daca prin

descontopire se constata ca pedeapsa pentru infractiunea savarsita cu

intentie nu indeplineste conditiile pentru a fi prim termen al recidivei.

Dispozitiile cuprinse in art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal se

rasfrange asupra reglementarii ipotezelor recidivei din art. 37 lit. a-c

Cod penal, deoarece, desi in acest din urma text nu se face vreo

precizare, din interpretarea celor 2 dispozitii, rezulta ca pedeapsa

inchisorii mai mare de 6 luni precum si cele 3 pedepse pana la 6 luni

care constituie primul termen al recidivei nu pot fi decat condamnari

pentru infractiuni savarsite cu intentie, nu si condamnari pentru

infractiuni comise cu forma de vinovatie a culpei. In consecinta, prin

modificarile aduse art. 37 alin. 1 si prin completarile art. 38 Cod

penal, in sensul aratat institutia juridica a recidivei se configureaza in

legea penala intr-o conceptie noua, resfrangandu-se sfera ei la

infractiunile savarsite cu intentie.

Cand se savarsesc – dupa o prima condamnare mai mare de 6

luni pentru o infractiune intentionata – mai multe infractiuni in

concurs, din care una neintentionata (ucidere din culpa) s-a apreciat

ca sunt indeplinite conditiile starii de recidiva numai in legatura cu

cele intenionate, inculpatul avand calitatea de recidivist doar inn

legatura cu aceste infractiuni, nu si cu cea neintentionata, deoarece

un infractor nu poate fi socotit in mod general recidivist, ci numai in

legatura cu infractiunea sau infractiunile pentru care s-au aplicat

dispozitiile legale referitoare la starea de recidiva.

18

O problema delicata, care nu a ferit teoria si practica de discutii

si controverse, care ni se pare ca este insuficient elucidata si, asupra

careia consideram ca este cazul sa se reflecteze mai indelung, este in

legatura cu infractiunea de ucidere din culpa, savarsita de catre un

conducator de vehicul cu tractiune mecanica avand in sange o

imbibatie alcoolica care depaseste limita legala, sau care se afla in

stare de ebrietate, prev. de art.178 alin.3, Cod penal.

In discutia pe care inteleg sa o facem ne retine atentia

continutul calificat al uiderii din culpa raportat la materia recidivei.

In general, practica judiciara, inclusiv a fostei instante supreme,

in mod constant a considerat ca infractiunea prevazuta in art. 178

alin. 3 Cod penal, este o infractiune complexa in care se absoarbe, ca

element agravant, in sensul dispozitiilor art. 41 alin. 3 Cod penal,

infractiunea reglemantat de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966

privind circulatia pe drumurile publice.

Cu toate acestea instantele judecatoresti au pronuntat solutii

diferite cu privire la incadrarea juridica a faptelor savarsite de un

conducator de vehicul cu tractiune mecanica, de a conduce pe

drumurile publice un astel de vehicul, avand in sange o imbibatie

alcoolica ce depaseste limita legala sau aflandu-se in stare de

ebrietate si de a ucide din culpa, in atare imprejurari o persoana,

unele instante apreciind ca faptele mentionate constituie 2 infractiuni,

aflate in concurs.

Pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, a fost

necesara interventia fostului Tribunal Suprem care a decis sa dea

instantelor indrumarea ca astfel de fapte constituie infractiunea

complexa de ucidere sin culpa prevazuta de art. 178 alin. 3 Cod penal.

In literatura juridica in materie penala, acest punct de vedere a

fost sustinut de unii autori, subliniindu-se insa ca in realiatate este

vorba de o infractiune in forma agravata care capata, prin operatia

absolutiei un caracter complex si nu trebuie sa fie aplicat termenul

19

sanctionator corespunzator unitatii infractionale complexe. S-a

argumentat ca in eventualitatea ca cel condamnat ar mai comite o lata

infractiune (care ar constitui al II-lea termen al recidivei), recidiva fie

ca va putea sau nu sa fie retinuta ulterior nu ar fi in masura, prin

aplicarea prevederilor art. 178 alin. 3 Cod penal sa creeze o situatie in

favoarea inculpatului pe considerentul ca legiuitorul atunci cand a

incriminat forma agravanta a infractiunii de ucidere din culpa, a avut

in vedere in sanctiunea abstracta aplicata si, starea de recidiva.

Alti autori, pornind de la o premisa comuna ca in cazul

infractiunii prevazute de art. 178 alin. 3 Cod penal ne aflam in

prezenta unei complexitati legale, fiind excul concursul cu

infractiunea reglementata prin art. 37 alin. 1 din Decretul nr.

328/1966 (care isi pierde autonomia prin absorbtie) apreciaza ca

aceste infractiuni, intr-o reglementare viitoare sa i se dea calificarea

juridica ceruta de realitatea elementului subiectiv al acesteia, element

caracterizat de forma de vinovatie praeternitentie si sa fie incriminta

ca infractiune complexa praterintentionata.

Ca atare, infractiunea prevazuta de art. 178 alin. 3 Cod penal nu

poate fi scoasa din sfera de aplicare a prevederilor legale referitoare

la recidiva.

Marea majoritate a penalistilor, intr-o teza contrara au

considerat ca infractiunea prevazuta in art. 37 alin. 1 din Decretul nr.

328/1966 trebuie sa fie caracterizata ca o infractiune de sine

statatoare, aflata in concurs real cu infractiune de ucidere din culpa in

modalitatea agravata reglementata in art. 178 alin. 3 Cod penal,

solitie ce prezinta avantajul ca evita orice inechitate rezultata dn

aplicarea regulilor care configureaza institutia recidivei.

Ne propunem sa evidentiem numai cateva considerente ce

justifica aceasta opinie deoarece sublinierea tuturor ar presupune

analiza intregii structuri a infractiunii complexe, ceea ce, desigur, nu

ar fi posibil in acest cadru limitat.

20

Solutia care preconizeaza absorbtia ignora faptul ca

infractiunea prevazuta in art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 se

savarseste cu intentie, ceea ce face ca absorbirea ei intr-o infractiune

din culpa sa nu fie, principial posibila. Forta acestui argument nu a

putut fi negata de sustinatorii tezei contrare.

Infractiunea de ucidere din culpa in modalitate agravata,

reglmentata in art. 178 alin. 3 Cod penal, este fara indoiala o

infractiune instantanee, ea consumandu-se intr-un singur moment,

astfel ca este greu de conceput ca o infractiune continua de

conducere a autovehiculului in stare de ebrietate cu o durata de

consumare ce presupune o anumita intindere in timp, sa fie absorvita

in elementul material al primei infractiuni. Ceea ce a urmarit

legiuitorul a fost sa sanctioneze starea speciala, de natura sa agraveze

raspunderea penala in care se afla conducatorul de autovehicul din

momentul impactului, adica momentul care precede imediat actiune

de ucidere din culpa, - nu insa si toate celelalte momente care au

precedat acest moment final si care raman autonome fata de

infractiunea ucidere din culpa.

Infractiune de conducere pe drumurile publice a unui

autovehicul de catre o persoana care are in sange o imbibatie

alcoolica ce depaseste limita legala sau care se afla in stare de

ebrietate, fiind o infractiune continuua succesiva este cunoscut ca se

consuma in momentul indeplinirii primului act de conducere adica o

data cu punerea in miscare a autovehiculului cand creindu-se o stare

periculoasa pentru circulatia pe drumurile publice, se poate spune ca

rezultatul specific s-a produs, dar actiunea constitutiva – prelungirea

prin comiterea succesiva, repetata a unor acte materiale similare sau

identice, care subsumeaza, toate, aceleasi actiuni – nu se sfarseste

insa atunci ci prin insasi natura sa, continua, fara intrerupere pana in

momen tul cand se produce acidentul. Prin urmare, imbibatia

alcoolica a conducatorului auto pana in momentul ce precede imediat

21

uciderea victimei va caracteriza continutul infractiunii prevazuta in

art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 328/1968.

Este dificil de admis, cel putin din punct de vedere practic, ca

atunci cand faptuitorul ar savarsi numaiinfractiunea prev. de art. 37

alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, ca prima infractiune pentru care s-a

pronuntat o condamnare definitiva, fie ca a doua in conditiile

existentei unei condamnari anterioare, prevederile legale referitoare

la recidiva sa fie aplicabile, pe cand, daca acelasi conducator auto ar

comite si uciderea din culpa ca urmare a aceleiasi fapte de conducere

in stare de ebrietate, sa nu fie susceptibila, potrivit art. 38 lit. a Cod

penal de a genera recidiva.

Uciderea din culpa, prevazuta de art. 178 alin. 3 Cod penal

absorbind infractiunea prevazuta in art. 37 din Decretul nr. 328/1966,

nu atrage revocarea unei gratieri anterioare conditionate, deoarece,

potrivit actului de clementa, comiterea unei infractiuni intentionate

produce acest efect, condamnatul putand beneficia de un act de

clementa aparut ulterior; paradoxal insa, cel care comite numai

infractiunea prevazuta in art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 pe

langa faptul ca va avea statutul de recidivist si prin revocare va

executa separat si prima pedeapsa separata, dar va fi exceptat si de la

beneficiul unui act de clementa ce ar interveni ulterior.

Sigur, in stadiul actual al reglementarii, din titlul marginal al

textului art. 178 Cod penal, cat si din redactarea celui de-al treilea

alineat al acestui text rezulta ca infractiunea prevazuta in art. 178

alin. 3 Cod penal este savarsita cu forma de vinovatie a culpei.

Consideram insa, alaturi de alti autori ca o interventie

legislativa prin care sa se consacre existenta pluralitatii infractionale

(autonomizarea celor doua infractiuni componente, retinandu-se

existenta unui concurs de infractiuni) ar fi bine venita pentru evitarea

discutiilor si solutiilor inechitabile posibile in practica, iar concursul

ce trebuie retinut sa fie cel dintre infractiunea prevazuta in art. 178

22

alin. 3 Cod penal si infractiunea reglementata in art. 37 alin. 1 din

Decretul 328/1966 cu inserarea unei dispozitii similare celei din art.

215 alin. 2 Cod penal. Iar pentru a nu se crea un regim mai sever de

sanctionare in situatia retinerii concursului de infractiuni, limitele de

pedeapsa fixate n textul incriminator sa fie reevaluate in asa fel incat

prin aplicarea reguilor de la concursul de infractiuni pedeapsa sa nu

poata depasi maximul special de 12 ani inchisoare.

Ni se pare ca o solutie din practica judiciara vine sa confirme

teza potrivit careia cele doua infractiuni pot exista in concurs real,

conform art. 33 lit. a Cod penal. In speta, inculpatul a fost condamnat

pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prevazuta in art.

178 alin. 3 Cod penal, si pentru conducerea autovehiculului avand in

sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala prevazuta in

art. 37 alin. 1 din Decretul 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod

penal, pentru ultima infractiune, retinandu-se de instanta ca

inculpatul conducand autoturismul cu 2,3 la mie alcool in sange a

accidentat mortal un pieton.

Infractiuni amnistiate (art. 38 lit. b Cod penal)

Starea de recidiva ia nastere din momentul savarsirii celei de-a

doua infractiuni, adica din momentul aparitiei celui de-al doilea

termen al sau. De aceea, cand amnistierea infractiunii anterioare

intervine inante de savarsirea celei de-a doua infratiuni, ea impiedica

insasi nasterea recidivei; dinpotriva, daca amnistia intervine dupa

savarsirea celei de-a doua infractiuni si pana la judecarea definitiva a

acesteia, ea inlatura sau, mai bine zis, face sa dispara starea de

recidiva, existenta pana la amnistie. Avand drept efect stingerea

raspunderii penale, amnistia inlatura consecintele infractiunii di deci

pluritatea de infractiuni nu mai este prezenta.

Din modul de redactare al art. 38 Cod penal reiese in mod

evident ca aprecierea cu privire la existenta starii de recidiva, se face

23

de instanta in momentul solutionarii definitive a cauzei, in raport cu

situatia existenta in acel moment.

Starea de recidiva stabilindu-se in momentul judecarii celei de-a

doua infractiuni, instanta nu va face aplicarea dispozitiilor art. 37 Cod

penal daca pana in momentul solutionarii definitive a cauzei a

intrevenit o amnistie cu privire la infractiunea ce formeaza obiectul

primei condamnari.

Amnistierea infractiunii pentru care infractorul fusese

condamnat definitiv atrage dupa sine restabilirea situatiei de infractor

primar. Pentru aceasta este insa necesar ca amnistia sa fi inervenit

inainte de executarea completa a pedepsei pentru noua infractiune,

pedeapsa la stabilirea careia i s-a avut in vedere starea de recidiva.

Cand amnistia intervine dupa executarea pedepsei, nu se tine

seama de acesta condamnare la stabilirea starii de recidiva, astfel

apare gresita solutia instantei care a facut aplicarea art. 37 lit. b Cod

penal deoarece condamnarile pe care le-a retinut ca formand primul

termen al recidivei se refera la infractiuni ce erau amnistiate prin

Decretul nr. 144/1977 si nr. 115/1977 privind amnistierea unor

infractiuni si gratierea unor pedepse.

Cata vreme prevederile art. 38 alin. 1 Cod penal nu contin nici o

limitare, nu poate firetinuta starea de recidiva nici in situatia in care

amnistia a intervenit ulterior executarii condamnarii ce ar fi constituit

primul termen al recidivei, dar anterior savarsirii celei de-a doua

infractiuni.

Daca fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ce a fost gratiata

conditionat a fost ulterior amnistiata, revocarea gratierii nu mai are

loc in cazul comiterii unei noi infractiuni intentionate in curs de trei

ani deoarece, potrivit art. 119 alin. 1 Cod penal amnistia intervenita

dupa condamnare inlatura executarea pedepsei. Astfel, in cazul in

care inculpatul a beneficiat anterior de gratierea conditionata a unei

pedepse, iar in termenul de incercare a comis din nou o infractiune,

24

instanta sesizata cu judcarea acestea constatand ca infractiunea

anterioara a fost intre timp amnistiata nu mai poate retine starea de

recidiva.

Nu se poate considera ca inculpatul a beneficiat anterior de o

gratiere totala sau partiala si deci ca este exceptat de la aplicarea

unui noi decret de gratiere, daca infractiune pentru care s-a aplicat

pedeapsa aplicata, a fost ulterior amnistiata printr-un alt act de

clementa.

O alta teza, dupa opinia noastra, nu poate fi imprastiata,

intrucat aceasta amnistie opereaza pentru toate pedepsele executate

sau gratiate pana la data apartiei decretului fara deosebire daca

gratierea a fost sau nu conditionata, caci decretul nu face nici o

distinctie si nu excepteaza in mod expres pe cei gratiati conditionat de

la aplicarea dispozitiilor sale. Aceasta a fost si practica judiciara care

a decis ca dispozitiile de amnistie prevazuta in Decretul nr. 331/1977

sunt aplicabile tuturor persoanelor condamnate pentru fapte penale si

care au executat pedeapsa ori aceasta a fost gratiata pana la intrarea

in vigoare a decretului, indiferent daca gratierea a fost sau nu

conditionata, iar daca ulterior, cel amnistiat comite o noua

infractiune, chiar in termenul de incercare a gratiere conditionate nu

se va dispune revocarea gratierii si nici prevederile art. 37 lit. a nu

sunt aplicabile.

Nu vor fi insa incidente dispozitiile art. 1 din Decretul nr.

331/1977 in cazul cand pedeapsa, desi a fost executata anterior datei

cand a aparut decretul, ulterior au fost descoperite alte acte materiale

care intrau in continutul infractiunilor retinute in sarcina

condamnatului, iar instanta, precedand potrivit dispozitiilor art. 335

alin. 2 Cod pr. penala, a reunit cauzele desfiintand prima hotarare

chiar daca prin hotararea de condamnare se constata ca pedeapsa a

fost executata intr-o perioada anterioara intrarii in vigoare actului de

clementa.

25

In caz de eliberare conditionata, s-a considerat ca, daca la data

aparitiei decretului nr. 331/1977 nu s-a indeplinit durata pedepsei, cel

condamnat nu beneficiaza de amnistie acordata prin acest decret, iar

daca savarseste din nou o infractiune inauntrul termenul de

reabilitare, sunt aplicabile dispozitiile art. 37 lit. b Cod penal

referitoare la recidiva postexecutorie.

O asemenea solutie mi se pare discutabila. In primul rand

trebuie amintita amnistia, ca institutie juridica, are efecte mai largi

decat liberarea conditionata, fie si daca ne referim numai la faptul ca

amnistia inlatura insasi raspunderea penala pentru fapta savarsita, iar

daca a intervenit dupa condamnare stinge nu numai executarea

pedepse ci si insasi condamnarea, ceea ce inseamna anularea tuturor

consecintelor infractiunii sau condamnarii. Pe de alta parte, daca ar fi

voit ca dispozitia actului de amnistie sa fie aplicabila numai in

momentul in care s-ar fi indelinit conditia prevazuta in art. 61 Cod

penal, legiuitorul ar fi prevazut aceasta in mod expres.

In sfarsit, logica juridica impune un astfel de rationament

deorace persoanele condamnate care au beneficiat de liberare

conditionata nu pot avea in raport cu actul de amnistie o situatie mai

precare decat cele condamnate si a caror pedeapsa a fost gratiata

chiar conditionat si care beneficiaza de dispozitiile de amnistie fara

nici o conditie.

Nu va exista recidiva cand o infractiune a fost comisa dupa

executarea unei pedepse mai mari de 6 luni inchisoare, aplicata ca

pedeapsa rezultata, pentru un concurs de infractiuni – sanctionate in

mod concret, una cu 7 luni iar alta cu 4 luni inchisoare, in cazul in

care, dintre infractiunile concurente, aceea pentru care s-a stabilit

pedeapsa cea mai grea, a fost amnistiata mai inainte de judecarea in

recurs a infractiunii ce, astfel ar fi urmat sa constituie cel de-al doilea

termen al recidivei.

26

Fapte care nu mai sunt prevazute ca infractiuni de legea penala

(art. 38 lit. c Cod penal)

Dispozitia din art. 38 lit.c cod penal, care consacra acest caz,

reprezinta consecinta a retroactivitatii legii de dezincriminare

prevazuta in art. 12 Cod penal. Potrivit acestei dispozitii, legea de

dezincriminare face sa incetezee raspunderea penala pentru faptele

scoase din sfera ilicitului penal, mrecum si toate consecintele penale,

ale hotararilor de condamnare privitoare la aceste fapte.

Una din consecinte ar fi fost si aceea, ca ar fi generat starea de

recidiva in cazul savarsirii unei noi infractiuni. Prin vointa legii,

inlaturarea acestei consecinte face sa dispara recidiva. Prin urmare,

daca faptuitorul savarseste din nou o infractiune dupa o condamnare

definitiva, executata sau nu, pentru o fapta discriminata, care ar fi

realizat conditiile primului termen, inlaturndu-se prin dezincriminare

aceasta condamnare va fi considerat infractor primar; ca atare pentru

stabilirea starii de recidiva trebuie sa se analizeze daca fapta

susceptibila de a constitui primul termen al recidivei mai este

prevazuta ca infractiune de legea noua.

Nu pot forma primul termen al recidivei nici condamnarile

pentru fapte ce ulterior au fost dezincriminate conditionat, conform

art. 11,15,19 si 21 din Legea nr. 59/1968 privind conditiile de

judecataatunci cand conditiile dezincriminarii sunt indeplinite.

Restrangerea sferei ilicitului penal pe calea dezincriminarii

conditionate a unor fapte mai putin grave nu este o masura

ocazionala, ci reflecta o tendinta logica in evolutia fenomenului

infractional.

Prin Decretul nr. 364/1976 art. 24 din Legea nr. 59/1968 a fost

modificat, in sensul ca sustragerile sub orice forma savarsite in afara

locului de munca – daca valoarea pagubei nu depaseste 500 lei –

constituie abateri de competenta comisiei de judecata. In raport cu

aceste modificari o condamnare anterioara pentru asemenea fapte nu

27

mai poate fi avuta in vedere cand se verifica existenta starii de

recidiva cata vreme prin dispozitiile art. 38 lit. c Cod penal, la

stabilirea starii de recidiva nu se tine seama de hotararile de

condamnare privitoare la faptele care nu mai sunt prevazute ca

infractiuni de lege penala.

Astfel, o condamnare anterioara pentru infractiunea de furt

calificat in dauna avutului public nu mai constituie primul termen al

recidivei pentru care s-a aplicat pedeapsa a fost discriminata. De

asemenea, o condamnarea pentru delapidarea sumei de 30 lei nu

poate constitui prim termen al recidivei intrucat, intre timp, aceasta

fapta a fost dezincriminata devenind abatere de competenta comisiei

de judecat.

La fel condamnarile definitive la pedepse mai mici de 6 luni

inchisoare pentru trei furturi din magazine savarsite anterior

adoptarii Decretului nr. 364/1976 si prevazute in art. 224 Cod penal,

daca valoarea pagubei nu depaseste 500 lei nu pot constitui primul

termen al recidivei, deoareca faptele respective au fost dezincriminate

prin art. 1 alin. 3 din susmentionatul decret.

Ca atare a discriminarii faptei in mod automat inceteaza toate

consecintele penale ale hotararii judecatoresti, prin care s-a pronuntat

condamnarea si, ca atare, nu se mai poate considera ca o persoana

care a comis ulterior o infractiune intentionata si pedespita de lege cu

inchisoarea mai mare de un an se afla in stare de recidiva.

In doctrina s-a pus intrebarea daca o condamnare pentru

infractiunea savarsita sub imperiu legii temporale, care a fost

judecata dupa iesirea din vigoare a acesteia, poate constitui termen al

recidivei in cazul savarsirii unei noi infractiuni.

Intradevar, legile penale temporare fiind determinate de

necesitatea de a se reactiona intr-un mod deosebit impotriva unor

fapte care prezinta un pericol social sporit intr-o anumita perioada si

de realizarea apararii sociale in situatii exceptionale contin norme

28

derogatorii de la dreptul comun in sensul ca prevad fie incriminrea

unor fapte ce dovedesc un pericol social deosebit in astfel de situatii,

fie instruirea unor sanctiuni mai grave sau o inasprire a conditiilor de

aplicare si executare a unor sanctiuni penale.

De aceea socotim ca, poate constitui prim termen al recidivei o

condamnare suferita pentru o infractiune prevazuta in legea penala

temporara, savarsita in perioada de timp cat era in vigoare.

Chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval

de timp, intrucat prin iesirea din vigoare acestei legi, a incetat numai

starea exceptionala ce a determinat edictarea legii, sau termenul

legal pentru existenta ei, fapta respectiva nu a fost discriminata, ea

continuand sa fie prevazuta ca infractiune de legea penala ordinara

sau printr-o alta dispozitie cu caracter penal.

Cand va fi solutia cand dupa iesirea din vigoare a legii

temporare, legea care succede sau codul penal nu mai prevede fapta

ca infractiune. Intr-a asemenea ipostaza, fapta fiind discriminata

pentru a doua infractiune comisa, se va aplica pedeapsa fara retinere

starii de recidiva, intrucat dunt aplicabile dispozitiile art. 38 lit. c Cod

penal, privitoare la condamnarile ce au in vedere faptele

dezincriminate.

B i b l i o g r a f i e:

29

1. Gh. Mateut, Recidiva in teoria si practica dreptului penal, Ed.

Lumina Lex, Bucuresti 1997.

2. Aurica Cocaina, Recidiva in dreptul penal roman, Ed. Lumina

Lex, Bucuresti 1992

30