rechizitoriu

4
MINISTERUL PUBLIC 29.01.2014 PARCHETUL DE PE LÂNGĂ Verificat sub aspectul legalităţii  JUDECĂTORIA BUFTEA şi temeiniciei, conform art. 328,   NR. 525/P/2013 alin.1 C. P. Pen, Prim-Procuror RECHIZITORIU 29.01.2014 Procuror Diana Cozianu de la Pa rchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, în urma verificării materialului de urmărire penală existent în cauză privind pe inculpatul POPA VICTOR, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205, alin. 1, alin. 3, lit. a, c C.pen, uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen şi deţinerea sau  portul de armă neletală d in categoria celor supuse au torizării fără drept, prevăzută de art. 134 din Legea 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, EXPUN URMĂTOARELE:  Inculpatul POPA VICTOR, dorind să îl ajute pe fiul său, POPA BOGDAN, care este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de viol, infracţiune ce face obiectul dosarului nr. 82/1/2012, în noaptea de 26 ianuarie 2014, în jurul orei 23:45, a imobilizat- o şi răpit-o pe partea vătămată SOARE DANIEL, prin exercitarea de violenţe asupra acesteia, inculpatul fiind înarmat cu o armă neletală. Precizez faptul că arma neletală folosită de inculpat   pentru a ameninţa partea vătămată este un pistol cu aer comprimat, supusă autorizării, autorizaţie pe care organel e de cercetare penală, în urma percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului nu au gasit -o, în urma verificărilor constatându-se că, de fapt, inculpatul nu avea autorizaţia necesară pentru o astfel de armă. Menţionez, de asemenea, că partea vătămată a fost împreună cu fiul inculpatului, respectiv cu POPA BOGDAN la locul săv ârşirii infracţiunii de viol.  Astfel, aşa cum am precizat, în noaptea de 26 ianuarie 2014, inculpatul POPA VICTOR, exercitând violenţe şi ameninţări asupra părţii vătămate SOARE DANIEL, a imobilizat -o şi răpit-o, urcând-o într-un autoturism marca Skoda Octavia cu numărul de înmatriculare IF 23 ABC, fapt ce reiese din declaraţia martorului ocular RADU COSTEL.  În urma cercetărilor a r eieșit faptul că mașina era închiriată de la un centru de închirieri auto cu sediul în Voluntari, str. Roșiori nr. 48, pe numele inculpatului POPA VICTOR, pentru o perioadă de 48 de ore începând din data de 25 ianuarie 2014. Astfel, inculpatul a încheiat un contract de închiriere cu martorul

Transcript of rechizitoriu

MINISTERUL PUBLIC 29.01.2014PARCHETUL DE PE LNG Verificat sub aspectul legalitiiJUDECTORIA BUFTEA i temeiniciei, conform art. 328,NR. 525/P/2013 alin.1 C. P. Pen, Prim-Procuror

RECHIZITORIU29.01.2014

Procuror Diana Cozianu de la Parchetul de pe lng Judectoria Buftea, n urma verificrii materialului de urmrire penal existent n cauz privind pe inculpatul POPA VICTOR, cercetat pentru svrirea infraciunilor de lipsire de libertate n mod ilegal, prevzut de art. 205, alin. 1, alin. 3, lit. a, c C.pen, uz de fals, prevzut de art. 323C.pen i deinerea sau portul de arm neletal din categoria celor supuse autorizrii fr drept, prevzut de art. 134 din Legea 295/2004, privind regimul armelor i muniiilor,

EXPUN URMTOARELE:

Inculpatul POPA VICTOR, dorind s l ajute pe fiul su, POPA BOGDAN, care este cercetat penal pentru svrirea infraciunii de viol, infraciune ce face obiectul dosarului nr. 82/1/2012, n noaptea de 26 ianuarie 2014, n jurul orei 23:45, a imobilizat-o i rpit-o pe partea vtmat SOARE DANIEL, prin exercitarea de violene asupra acesteia, inculpatul fiind narmat cu o arm neletal. Precizez faptul c arma neletal folosit de inculpat pentru a amenina partea vtmat este un pistol cu aer comprimat, supus autorizrii, autorizaie pe care organele de cercetare penal, n urma percheziiei domiciliare la locuina inculpatului nu au gasit-o, n urma verificrilor constatndu-se c, de fapt, inculpatul nu avea autorizaia necesar pentru o astfel de arm.Menionez, de asemenea, c partea vtmat a fost mpreun cu fiul inculpatului, respectiv cu POPA BOGDAN la locul svririi infraciunii de viol.Astfel, aa cum am precizat, n noaptea de 26 ianuarie 2014, inculpatul POPA VICTOR, exercitnd violene i ameninri asupra prii vtmate SOARE DANIEL, a imobilizat-o i rpit-o, urcnd-o ntr-un autoturism marca Skoda Octavia cu numrul de nmatriculare IF 23 ABC, fapt ce reiese din declaraia martorului ocular RADU COSTEL. n urma cercetrilor a reieit faptul c maina era nchiriat de la un centru de nchirieri auto cu sediul n Voluntari, str. Roiori nr. 48, pe numele inculpatului POPA VICTOR, pentru o perioad de 48 de ore ncepnd din data de 25 ianuarie 2014. Astfel, inculpatul a ncheiat un contract de nchiriere cu martorul ION CRISTIAN, reprezentantul societii. Partea vtmat a fost dus ntr-un local abandonat din oraul Voluntari, judeul Ilfov i sechestrat aproximativ dou ore. Adresa acestui local este Str. Crizantemelor, nr. 53.n cele dou ore ct a fost sechestrat, partea vtmat a fost supus la violene fizice i psihice, fiind lovit, n mod repetat, cu o bt de baseball peste picioare, provocndu-i fracturi grave la nivelul ambelor picioare, fracturi ce au necesitat 5 intervenii chirurgicale, partea vtmat avnd nevoie de 35 de zile de ngrijiri medicale, fapt ce reiese din expertiza medico-legal efectuat n cadrul IML Bucureti, consemnat n certificatul medico-legal.Partea vtmat a fost obligat n cele dou ore s scrie declaraii prin care recunotea comiterea infraciunii de viol ce formeaz obiectul dosarului 82/1/2012, dosar n care fiul inculpatului POPA VICTOR, respectiv POPA BOGDAN, are calitatea de inculpate. Refuznd s scrie declaraia, partea vtmat a fost lovit n continuare, pn ce n cele din urm a scris declaraia prin care recunotea c el ar fi fost de fapt autorul infraciunii de viol. n aceast declaraie mai preciza faptul c este plecat din ar i c dorete s fie judecat n lips, precum i faptul c dorete s fac aceast declaraie pentru ca prietenul su, POPA BOGDAN, s nu fie acuzat i condamnat pe nedrept.Inculpatul POPA VICTOR dorea s foloseasc respectiva declaraie la termenul de judecat din dimineaa zilei de 27 ianuarie 2014, lucru pe care l-a i fcut.Dup ce a obinut declaraia, inculpatul POPA VICTOR a prsit partea vtmat SOARE DANIEL n localul unde a inut-o sechestrat, partea vtmat fiind aproape incontient. Dup circa 15 minute dup ce inculpatul a plecat, partea vtmat a reuit s sune la poliie.n urma cercetrilor la faa locului a fost gsit bta de baseball cu care a fost lovit partea vtmat, bt ce prezenta amprentele inculpatului POPA VICTOR, precum i urme de snge ce aparineau prii vtmate. S-au mai gsit, de asemenea, scaunul i funiile cu care a fost imobilizat partea vtmat.Organele de cercetare penal au mers la locuina inculpatului n dimineaa zilei de 27 ianuarie 2014, ns au constatat c acesta nu era la domiciliul su, ntruct a reuit s ajung n faa instanei de judecat unde era judecat fiul su, cu declaraia obinut de la partea vtmat, SOARE DANIEL.De asemenea, n urma percheziiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului POPA VICTOR din Str. Frunzei, nr. 89, organele de cercetare penal au gsit i arma neletal, respectiv pistolul cu aer comprimat folosit pentru ameninarea prii vtmate, pentru care nu avea autorizaie. Organele de cercetare penal au reuit s recupereze i declaraia obinut de la partea vtmat. Aa cum am precizat i la nceputul rechizitoriului, martor la ameninarea i imobilizarea, respectiv la urcarea prii vtmate n autoturismul nchiriat de inculpat a fost martorul RADU COSTEL.Pentru a proba infraciunea de lipsire de libertate n mod ilegal, cu reinerea formei agravate prevzute de art. 205, alin. 3, lit. a, c C.pen, artm obiectele ridicate de la faa locului, n urma cercetrii la faa locului, respectiv scaunul, funiile i bta de baseball cu care a fost lovit partea vtmat SOARE DANIEL. Pentru infraciunea de uz de fals artm nscrisul sub semntur privat redactat sub exercitarea ameninrilor i violenei asupra prii vtmate. Pentru infraciunea de deinere sau port de arm neletal din categoria celor supuse autorizrii fr drept prezentm pistolul cu aer comprimat gsit n urma percheziiei domiciliare, pentru care inculpatul nu avea autorizaie. Mai precizm ca i mijloace de prob declaraiile martorului ocular RADU COSTEL i ale martorului ION CRISTIAN,precum i declaraiile inculpatului prin care a recunoscut infraciunile svrite , dar i declaraia prii vtmate care s-a constituit i parte civil n cauz cu suma de 15 000 lei reprezentnd costul cheltuielilor de spitalizare i recuperare, cu suma de 10 000 lei reprezentnd daune morale, dar i cu o prestaie lunar n cuantum de 500 de lei de la data svririi infraciunii i pn la sfritul vieii, ntruct prii vtmate i-a fost diminuat capacitatea de munc, acest lucru reieind din expertiza medico-legal. Mai menionm i certificatul medico-legal, dar i procesele verbale ntocmite n urma cercetrii la faa locului i percheziiei domiciliare a inculpatului.

N DREPT, fapta inculpatului POPA VICTOR, care n noaptea de 26 ianuarie 2014 n jurul orei 23:45 a imobilizat-o i rpit-o pe partea vtmat SOARE DANIEL cu scopul de a obine declaraia cu care dorea s l ajute pe fiul su, POPA BOGDAN, folosindu-se de ameninri cu arm neletal, pentru care nu deinea autorizaie, i violene, ntrunete elementele constitutive ale infraciunii de lipsire de libertate n mod ilegal, prevzut de art. 205 C.Pen, alin. 1, 3, lit. a,c; uz de fals, prevzut de art. 323C. pen; deinere sau port de arm neletal din categoria celor supuse autorizrii fr drept, prevzut de art. 134 din Legea 295/2004, privind regimul armelor i muniiilor.

DATE DESPRE INCULPAT:

Inculpatul POPA VICTOR, fr antecente penale, cu studii superioare, angajat al societii A, avnd funcia de director, a fost cercetat n stare de arest preventiv, n baza dispoziiilor art. 223 C. P. Pen, alin. 2, ntruct prin infraciunile svrite a cauzat o vtmare corporal grav prii vtmate SOARE DANIEL.DISPUN:

1. Trimiterea n judecat a inculpatului POPA VICTOR, nscut la data de 25 februarie 1965 n Voluntari, jud. Ilfov, cetenie romn, studii superioare, director al societii A, cstorit, fr antecedente penale, cu domiciliul n Voluntari, str. Frunzei, nr. 89, pentru svrirea infraciunii de lipsire de libertate n mod ilegal, prevzut de art. 205, alin. 1, 3, lit. a,cc.pen; uz de fals, prevzut de art. 323c.pen; deinere sau port de arm neletal din categoria celor supuse autorizrii fr drept, prevzut de art. 134 din Legea 295/2004, privind regimul armelor i muniiilor.n baza art. 328 C.P.Pen, dosarul se va nainta Judectoriei Buftea, unde se vor cita: Inculpatul POPA VICTOR, aflat n arestul IPJ Ilfov Partea vtmat/partea civil SOARE DANIEL cu domiciliul n str. Florilor nr. 125 Martorii:RADU COSTEL cu domiciliul str. Al. I. Cuza nr. 17ION CRSTIAN cu domiciliul n str. Viilor nr. 1172. Cheltuielile judiciare n cuantum de 2500 lei vor fi suportate de inculpatul POPA VICTOR.

PROCUROR,Diana Cozianu