Recenzie

O introducere în investigație

Autor: Earl Babbie;

Locul și anul editării: Iași, POLIROM, 2010;

Traducere de Sergiu Gherghină;

Volum: 108 p.

utorul cărții, despre care va fi vorba în cele din urmă, este un

renumit sociolog american. Născut la 8 ianuarie 1938 în

Detroit, Michigan, Robert Earl Babbie a absolvit Universitatea

Harvard înainte de a fi înrolat în United States Marine Corp (Corpul Marin

al Statelor Unite). El a primit titlul de Doctor de la Universitatea din

California, Berkeley și a început să predea la scurt timp după aceea. Earl

Babbie a scris mai multe texte din domeniul sociologic („Înțelegerea

sociologiei”, „Spiritul sociologic”, „Metode de cercetare în asistența socială”, etc.), inclusiv best-

seller-ul „Practica cercetării sociale” din care face parte și lucrarea „O intoducere în investigație”,

datorită căreia a și devenit renumit.

A

Această carte este considerată „biblia metodelor de cercetare

socială”. Ea a fost publicată pentru prima dată în anul 1975, iar la

moment este la a 12-a ediție în limba engleză, fiind tradusă și în

multe alte limbi. Cartea este cunoscută ca una ce tratează

problema metodologiei cercetării științifice, curs necesar, dar din

păcate destul de greu de însușit de către studenți. Din acest

considerent, dar și grație deficitului materialelor din acest

domeniu, Earl Babbie a hotărât să scrie această lucrare.

„Într-o zi, m-am apucat să schițez cuprinsul unei cărți ideale, în

viziunea mea, despre metodele de cercetare. Era organizată în jurul a trei principii pe care se

bazează cercetarea științifică:

1

1. Înțelegerea principiilor teoretice pe care se bazează cercetarea științifică.

2. Modul cum sunt reflectate aceste principii în tehnicile stabilite pentru realizarea

cercetării.

3. Cum să fii pregătit să faci compromisurile necesare ori de câte ori condițiile de

cercetare din teren nu permit rutina aplicării tehnicilor stabilite.” ne împărtășește autorul și mai

precizează că: „Înainte de a citi mai departe, veți realiza că știți deja destul de multe despre practica

cercetării sociale. De fapt, ați făcut cercetare toată viața. Din această perspectivă, obiectul acestei

cărți este acela de a vă ajuta să îmbunătățiți abilitățile pe care deja le posedați și, poate, să vă arate

câteva strategii pe care nu le cunoașteți.”

„O introducere în investigație” este prima din patru părți ale cărții și pune temeiul acesteia

prin analiza însușirilor și laturilor de bază care disting știința de celelalte mijloace de a stăpâni

lucrurile. Ea este formată din trei capitole:

1. Investigația umană și știința;

2. Paradigme, teorie și cercetare socială;

3. Etica și politica cercetării sociale.

Primul capitol abordează investigația umană nativă, o activitate pe care o desfășoară fiecare în

timpul vieții. „Pe parcursul analizei, vom observa câteva dintre modalitățile pe care oamenii le

utilizează în încercarea de a înțelege lumea din jurul lor și voi rezuma caracteristicile principale ale

investigației științifice care veghează la evitarea unor erori.” scrie Babbie. În acest capitol sunt

analizate concepte ca: „investigația umană obișnuită”, „tradiția”, „autoritatea”, „erori de

investigație”, „fenomenele științelor sociale”, „regularități sociale”, „limbajul variabilelor”,

„dialectica cercetării sociale”, „explicații ideografice și nomotetice”, „teorii inductive și deductive”,

„date calitative și cantitative”, „cercetare pură și aplicată”, etc. Acest capitol ne învață că există

două modalități de a cunoaște lucrurile: din cele auzite și din propria experiență. Se întâmplă, însă,

ca propria experiență să vină în contrasens cu cele auzite și atunci nu știm care din aceste puncte de

vedere sunt mai de încredere. În acest capitol autorul vine cu analiza mijloacelor care ne ajută să

distingem adevărul.

Al doilea capitol tratează teoriile sociale și relația dintre teorie și cercetare. „Vom analiza

câteva paradigme teoretice care configurează natura investigației și determină în mare parte ceea ce

caută oamenii de știință și modalitățile în care interpretează ceea ce văd.” afirmă Babbie. Aici sunt

analizați următorii termeni: „paradigme din științele sociale”, „macroteorie”, „microteorie”,

2

„pozitivism timpuriu”, „Darwinism social”, „interacționism simbolic”, „etnometodologie”,

„funcționalism structural”, „paradigma conflictuală”, „paradigma feministă”, „teoria critică a

raselor”, „modelul tradițional al științei”, „raționamente inductive”, „raționamente deductive”,

„legăturile dintre teorie și cercetare”, etc. Din acest capitol aflăm că teoriile sunt acelea care

încearcă să ofere explicații logice. „În cadrul cercetării, teoriile funcționează în trei feluri. În primul

rând, previn atracția noastră pentru evenimentele întâmplătoare. (...) În al doilea rând, teoriile dau

sens tiparelor observate în modalități care pot sugera și alte posibilități. (...) În cele din urmă,

teoriile modelează și direcționează eforturile de cercetare, indicând posibile descoperiri prin

intermediul observării empirice.” Aici găsim analiza unor mijloace definitorii în care conlucrează

teoria și cercetarea pe parcursul investigației în viața socială.

Capitolul al treilea introduce pe cititor în următoarele subiecte: „participarea voluntară”,

„anonimatul și confidențialitatea”, „înșelarea”, „analiza și raportarea”, „comitetele instituționale de

etică”, „codurile etice profesionale”, „obiectivitatea și ideologia”, etc. Este foarte util ca într-o

cercetare să se țină cont înainte de toate de etica și politica metodelor aplicate. În acest capitol

autorul ne explică faptul că putem intra în unele situații fără a sesiza problemele etice pe care

ceilalți le observă și care devin evidente abia atunci când ne sunt indicate. Aici sunt prezentate

unele reguli general valabile cu privire la ceea ce este etic în cercetare și ce nu, și sunt incluse unele

îndrumări care ajută la identificarea componentelor etice și politice în cazul inițierii unei cercetări

sociale. Mai găsim în acest capitol și exemple de cercetare socială care au rămas doar la nivel de

proiecte din cauza considerentelor politice.

Pentru că lucrarea îi este destinată unui public vast, Babbie se detașează puțin de la stilul

științific, care de obicei este unul sumbru, strict și viguros. Pentru că lucrarea vizează atât

cercetători, specialiști în domeniul sociologic, profesori, autorul creează o atmosferă de colegialitate

și reciprocitate.

Materialul este bine structurat și prezentat cititorului într-un mod explicit. Începând cu asistenţa

individuală, îndrumarea utilizatorului, continuând cu semnalarea unor servicii sau surse noi,

selectarea unor referinţe dintre acestea, înlesnirea accesului la informaţiile electronice, această

diseminare a informaţiilor este una destul de reușită, anticipând nevoile de interes ale utilizatorilor.

Textul se dovedește a fi unul bun din moment ce întrunește toate trăsăturile caracteristice unui

text științific: obiectivitatea, precizia, unitatea, claritatea, coerența, concizia, sobrietatea, forța,

originalitatea, accesibilitatea, eufonia și eleganța.

3

Propozițiile sunt scurte și clare. Aliniatele și subcapitolele sunt de asemenea de mărimi mici.

Acest fapt înlesnește asimilarea cât mai rapidă a materialului, facilitează și chiar stimulează

cititorul.

Nivelul lingvistic este unul comprehensiv. Limbajul este aparent simplu și pe înțelesul tuturor,

deși sunt utilizați pe larg o multitudine de termeni ce țin de specialitate, conferindu-i textului statut

de text științific. Este de menționat faptul că termenii de specialitate au și o explicație plasată în

extremitatea foii, pe fundal întunecat, ceea ce accentuează, captează atenția, ajută în procesul de

studiere și este mult mai comod decât în cărțile în care termenii necunoscuți sunt explicați în

glosarul de la sfârșitul cărții.

Utilizarea imaginilor, diagramelor și a schemelor ușurează asimilarea informației. Deși nu

ocupă spații impunătoare, acestea sunt totuși destul de explicite și cu lămuririle de rigoare.

Un plus considerabil îl reprezintă exemplele utilizate pe larg și studiile de caz. Fără de ele

materialul științific ar fi vag și sec. Exemplele sunt destul de succinte și chiar practice, exemple din

viață și nu experimente de laborator. Deseori autorul face analogii cu faptele noastre, dar fără să ne

dăm seama că știința ar avea o explicație logică pentru aceasta.

Pe de altă parte, autorul introduce treptat în temă și o serie de alți numeroși oameni de știință,

sociologi în marea lor majoritate, pentru a spori credibilitatea cât și pentru a demonstra nivelul de

cercetare al temei. Așadar, atestăm nume precum Thomas Kuhn, Auguste Comte, Herbert Spencer,

Karl Marx, JohenHeritage, David Greatbatch, Lance Hannon, James Defronzo, George Herbert

Mead, Robert Merton, Emile Durkeim ș.a.

Ceea ce este plăcut în lecturare și studiere este anume faptul că autorul nu este distanțat de

cititor așa cum de fapt, este specific textelor științifice, cu un limbaj de lemn și cu o răceală

simțitoare. Ba mai mult, autorul este destul de deschis în vorbire, se implică și implică locțiitorul în

text prin utilizarea frecventă a vorbirii directe: „cum credeți?”, „ce faceți?”, „elaborați”, „sunteți”,

„încercați”, „intenționați”, ș.a.

Cititorul este implicat în acțiune prin ideea de colaborare și anume: „să vedem”, „să ne

imaginăm”, „să considerăm”, „să pornim”, „să presupunem”, „utilizăm”, „folosim”, „înțelegem”,

ș.a. De obicei, textele cu o astfel de atitudine față de cititor nu-l vor lăsa apatic, ci îl vor face pe

acesta să se simtă important, nemijlocit util în procesul de cercetare.

Babbie pe tot parcursul textului ține o discuție continuă cu cititorul pentru ca să formeze și să

mențină legătura intelectuală dintre ei și să mențină cititorul concentrat asupra celor scrise.

4

De asemenea, observăm că textul nu abundă cu semne și simboluri, cu indicii și notițe. În

aceeaşi măsură se asigură textului claritate şi forţă dacă se mânuiesc în mod corect semnele de

punctuaţie, începând de la virgulă şi până la ghilimele sau paranteze.

Figurile de stil nu-și au locul aici, de aceea pe alocuri textul ar putea părea sec și fără vivacitate.

Însă acest fapt e unul absolut firesc din moment ce este un text științific și nu unul artistic.Cu toate

acestea, din gama largă de tropi găsim enumerația ca fiind un mijloc de evidențiere și subliniere a

unora sau a altora laturi expuse în context.

Menționez că autorul reușește să treacă textul prin filiera personală. A da unui text şansa şi

demnitatea de a avea un stil înseamnă a-l înzestra cu o notă personală care să-l distingă de toate

celelalte texte prin modul original de a combina cuvintele şi de a expune ideile, de a capta auditoriul

sau cititorul; pentru a-i oferi eleganţa, decenţa şi claritatea necesare este nevoie din partea autorului

şi de cunoaşterea temeinică a domeniului în care doreşte să se afirme ca cercetător, de stăpânirea

terminologiei specifice problematicii respective, pentru că numai „ceea ce este perfect înţeles se

enunţă cu claritate”, afirma Nicolas Boileau-Despreaux.

Cartea lui Earl Babbie se citește dintr-o suflare și lucrurile explicate în ea se memorizează

ușor. Ea nu este greoaie și dificil de asimilat asemenea unei cărți științifice, ci stilul textului o face

accesibilă ca pe o operă literară distractivă. Toate acestea se datorează adevărurilor ilustrate aici pe

care le știm din copilărie.

Această carte este un adevărat izvor de exemple în care se regăsește fiecare cititor. Autorul

dialoghează direct cu cititorul, aducându-l într-o lume vie, într-o lume reală în care trăim cu

intensita Fiecare se poate regăsi in cele scrise de marele sociolog. Aceasta purtând într-o oarecare

măsură, culoarea vremii. Cartea este adevărată, sinceră, descărcată de minciunile de interes şi vrajbe

ca forme de influenţare. Lui Earl Babbie i-a reuşit să scrie adevărat, viu, fără a prejudicia ceva sau

pe cineva. Prin cercetarea sa s-a apropiat tot mai mult de cititor, anume aici ar fi cazul să

menţionăm că pe lângă faptul că autorul este un bun sociolog, el mai este şi un bun psiholog, fiind

şi un bun cunoscător al tehnicilor de atragere a cititorilor în aceeaşi plimbare, pentru ai sugera

aceeaşi reacţie şi plăcere în faţa obiectelor pe care i le explică.

La început cartea „Practica cercetării sociale” a fost destinată doar sociologilor, pentru ca

ulterior să fie utilă și pedagogilor, psihologilor, PR-iștilor, politicienilor, etc. Chiar autorul ne

mărturisește că după publicație: „Eu și editorii mei am primit imediat câteva vești bune, câteva rele

și câteva vești bune suplimentare. Prima veste bună a fost aceea că toți cei care predau ancheta prin

5

sondaj au părut încântați de carte și că începuse să fie folosită practic la toate cursurile de acest gen

din țară. Vestea rea a fost aceea că nu existau atât de multe cursuri despre ancheta prin sondaj.

Vestea finală bună era că mulți profesori care predau cursuri generale de cercetare socială –

despre ancheta prin sondaj, pe lângă alte metode de cercetare – au preferat să utilizeze cartea

noastră și să o suplimenteze cu alte lucrări referitoare la cercetarea pe teren, experimente, etc.” și

mai adaugă că: „Deși cartea a fost scrisă inițial pentru cursurile de sociologie, edițiile ulterioare au

început să fie tot mai des folosite în domenii precum psihologia, administrația publică, studiile

urbane, educația, comunicarea, științele sociale și științele politice – în circa 30 de discipline, după

cum mi s-a spus”.

Lucrarea reprezintă o călăuză grijulie, apropiată și eficientă, pentru profesori, cercetători și în

demersul inițiatic al studenților, când ei au de parcurs aspectele teoretice pregătitoare, dar în același

timp și un instrument cu valențe practice, aplicative, extrem de util în etapele formative ulterioare,

când ei au de realizat un studiu, o cercetare și de redactat o lucrare științifică. Din aceste

considerente, putem spune că lectura acestei cărți este extrem de utilă.

6