RASPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTUIA Tema IV  Codul civil reglementeaza mai multe forme de raspundere pentru fapta altuia: 1)raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate minori si cei pusi sub interdictie (art. 1372 Cod civil);2)raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor (art. 1373 Cod civil); Raspunderea pentru fapta altei persoane reprezinta o derogare de la principiul general, conform caruia orice persoana raspunde numai pentru prejudiciul cauzat prin propria sa fapta. Aceasta forma de raspundere civila delictuala se fundamenteaza pe o prezumtie legala de culpa. Aceasta inseamna ca in toate cazurile de raspundere pentru fapta altuia, in sarcina celui considerat responsabil, opereaza o prezumtie legala de culpa care exonereaza victima de obligatia probei. Prezumtia de culpa este relativa – juris tantum –in cazul parintilor, institutorilor si mestesugarilor si absoluta – juris et de jure – in cazul comitentilor.

I. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de minori sau cei pusi sub interdicitie Parintii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii., iar acestia sunt exonerati de raspundere daca probeaza ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil.(art.1374) Dispozitiile constitutionale instituie egalitatea dintre barbat si femeie ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori adoptati. In concluzie, ambii parinti raspund solidar daca minorul a savarsit o fapta prin care s-a produs un prejudiciu unei terte persoane.

Fundamentarea raspunderii parintilor Fundamentarea raspunderii parintilor are la baza exercitarea necorespunzatoare  a indatoririlor legale ce le revin fata de copii, care din aceasta cauza savarsesc fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Referitor la aceasta problema, in doctrina au fost formulate mai multe teorii: -raspunderea parintilor se intemeiaza pe neindeplinirea obligatiei de supraveghere a copilului minor; -raspunderea parintilor se intemeiaza pe neindeplinirea obligatiei de educare;

-raspunderea parintilor se intemeiaza pe neindeplinirea obligatiei de a creste copilul, Codul civil stabileste un sistem de prezumtii cu privire la raspunderea parintilor, cu scopul de a simplifica victimei sarcina probei. Daca victima prejudiciului face dovada laturii obiective a raspunderii civile, respectiv existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite si  existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, se declanseaza o tripla prezumtie de culpa: -prezumtia ca in indeplinirea obligatiilor parintesti au existat abateri, constand in actiuni sau inactiuni ilicite; -prezumtia de culpa a parintilor, de obicei sub forma neglijentei; -prezumtia de cauzalitate intre aceste abateri si fapta prejudiciabila savarsita de copilul minor, in sensul ca neexerciatrea indatoririlor parintesti a facut posibila savarsirea faptei. Domeniul de aplicare a dispozitiilor art. 1372 Cod civilRaspunderea reglementata de art. 1372 este aplicabila urmatoarelor persoane: -parintilor, indiferent daca filiatia copilului este din casatorie sau din afara casatoriei;       - adoptatorilor, in situatia in care copilul este adoptat, deoarece in acest caz drepturile si indatoririle parintesti trec de la parintii firesti la adoptator. - persoanei care este obligate sa supraveghere un minor sau o persoana pusa sub interdicitie Conditiile raspunderii parintilor  Conditiile generale privesc elementele raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie si se analizeaza in persoana minorului, deoarece acesta este autorul faptei ilicite pentru care parintii sunt chemati sa raspunda, respectiv existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia.Referitor la vinovatie, nu se cere conditia ca minorul sa fi actionat cu discernamant, adica cu vinovatie.  Conditiile speciale           Raspunderea parintilor implica existenta a doua conditii speciale:-          copilul sa fie minor;-          copilul sa locuiasca cu parintii sai.

a. Copilul sa fie minorReferitor la aceasta conditie, prevederile Codului civil au in vedere ca minoritatea trebuie sa existe la momentul savarsirii faptei ilicite. Astfel, parintii sunt tinuti raspunzatori chiar daca intre timp copilul a implinit varsta de 18 ani. Parintii nu raspund in urmatoarele situatii:-          minorul a dobandit capacitate deplina de exercitiu prin casatorie. Aceasta situatie se aplica femeii care se casatoreste la  16 ani, sau chiar 15 ani, dar in acest din urma caz, este necesara incuviintarea primarului general al municipiului Bucuresti sau a presedintelui Consiliului judetean, in raza teritoriala a caruia domiciliaza femeia;-          pentru copilul major lipsit de discernamant ca efect al alienatiei ori debilitatii mintale, fara deosebire cum cum este sau nu pus sub interdictie.  b. Copilul sa locuiasca cu parintii sai Comunitatea de locuinta a copilului cu parintii sai rezulta din dispozitiile Codului civil, care se refera la copiii minori care locuiesc cu parintii. De regula, locuinta copilului coincide cu domiciliul. Domiciliul legal al minorului este la parintii sai, iar atunci cand parintii nu au locuinta comuna, domiciliul este la acela dintre parinti la care copilul locuieste statornic. Referitor la cea de a doua conditie speciala, prezinta interes nu domiciliul minorului, ci locuinta acestuia. Raspunderea parintilor se va angaja si in acele situatii in care nu este indeplinita conditia comunitatii de locuinta la data savarsirii faptei prejudiciabile de catre minor, deoarece fundamentarea acestei forme de raspundere este insasi indeplinirea necorespunzatoare a indatoririlor parintesti. Asemenea situatii pot sa apara in urmatoarele cazuri:·         minorul a parasit locuinta parintilor , fara acordul acestora;·         minorul se afla, temporar, la rude sau prieteni;·         minorul se afla internat in spital;·        minorul a fugit dintr-o scoala speciala de munca si reeducare in care se afla internat. In cazul incare printr-o hotarare judecatoreasca,s-a dispus si exercitarea autoritaii parintesti, va raspunde parintele caruia i-a fost atribuita exercitarea autoritatii parintesti , deoarece numai acest parinte exercita drepturile si indatoririle parintesti fata de minor. Inlaturarea prezumtiilor stabilite privind raspunderea parintilor Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

Prezumtiile legale sunt stabilite prin norme juridice care nu pot fi interpretate extensiv si pot fi absolute sau relative. Prezumtiile legale absolute sunt acelea impotriva carora, in principiu, nu este permisa dovada contrara, iar prezumtiile legale relative sunt acelea impotriva carora se poate face proba contrara. Parintii sunt aparati de raspundere daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil. In raport de aceasta prevedere legala, in doctrina si jurisprudenta s-a afirmat ca prezumtia de culpa a parintilor este o prezumtie legala relativa, deoarece poate fi rasturnata prin proba contrara. Obiectul probei contare trebuie sa il constituie faptul ca parintii si-au indeplinit in mod ireprosabil indatoririle ce le reveneau, ca nu se poate retine un raport de cauzalitate intre fapta lor – ca parinti ce nu si-au facut datoria fata de copilul minor – si fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savarsita de minor. Efectele raspunderii parintilor Daca sunt indeplinite conditiile generale si speciale ale acestei forme de raspundere, parintii vor fi tinuti sa raspunda integral fata de victima prejudiciului cauzat de minor. In situatia in care minorul nu are discernamant, vor raspunde numai parintii. Daca la momentul savarsirii faptei minorul a actionat cu discernamant, victima are urmatoarele posibilitati:·         sa-i cheme in judecata pe parinti;·         sa cheme in judecata minorul si ambii parinti;·         sa cheme in judecata minorul si unul dintre parinti. In masura in care parintii au platit victimei despagubirile datorate pentru fapta savarsita de minorul cu discernamant, vor avea la indemana o actiune in regres impotriva minorului, recuperand ce au platit pentru minor.Daca un parinte a platit integral despagubirea, acesta are o actiune in regres impotriva celuilalt parinte, actiunea divizibila pentru jumatate din suma platita, deoarece obligatia de plata a parintilor este o obligatie solidara. Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor    Potrivit art. 1373 Cod civil, comitentii raspund de prejudiciul cauzat de prepusii lor in functiile incredintate.Spre deosebire de parinti, comitentii nu sunt exonerati de raspundere daca dovedesc ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil, 1373 (3).

Domeniul de aplicare al art. 1373 Cod civil  Analiza domeniului de aplicare a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului porneste de la ideea ca nu exista o definitie a termenilor de comitent si prepus. Pentru ca o persoana sa aiba calitatea de comitent in raport cu alta persoana, intre cele doua persoane trebuie sa existe un raport de subordonare, in care prepusul se afla in subordinea comitentului. Raportul de subordonare reprezinta temeiul raportului de prepusenie.Conditia raportului de subordonare este indeplinita in toate cazurile in care, pe baza acordului de vointa dintre ele, o persoana fizica sau juridica a incredintat unei persoane fizice o anumita insarcinare din care s-a nascut dreptul comitentului de a da instructiuni, a indruma si controla activitatea prepusului.Izvoarele raportului de prepusenie sunt variate:·         contractul individual de munca;·         calitatea de membru al unei organizatii cooperatiste,·         contractul de mandat, daca din continutul sau rezulta o subordonare foarte stricta  a mandatarului fata de mandant;·         contractul de antrepriza, daca din continutul sau rezulta o subordonare foarte stricta  a antreprenorului fata de beneficiarul lucrarii;·         situatia militarului in termen. Fundamentarea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului   Pentru fundamentarea raspunderii comitentului in doctrina si jurisprudenta s-au propus mai multe teorii :·         teoria prezumtiei legale de culpa, conform careia raspunderea comitentului se intemeiaza pe o culpa in alegerea prepusului – culpa in eligendo – ori pe culpa in supravegherea prepusului – culpa in vigilendo; teorie ce nu  poate fi aplicata in ipoteza in care alegerea prepusului se face prin concurs;·         teoria riscului, potrivit careia cel ce profita de activitatea prepusului trebuie sa-si asume si riscurile care decurg din aceasta activitate; teorie criticata pentru ca nu explica dreptul comitentului de a formula actiunea in regres impotriva prepusului pentru a obtine restituirea despagubirilor platite victimei;·         teoria potrivit careia culpa prepusului este culpa comitentului, avand drept argument faptul ca prepusul actioneaza ca un mandatar al comitentului. Principalele critici aduse acestei teorii se refera la faptul ca raspunderea comitentului este o raspundere pentru fapta altei persoane si nu pentru propria fapta, precum si ca reprezentarea este valabila numai in materia actelor juridice nu si a faptelor juridice;·         teoria garantei comitentului fata de victima faptului prejudiciabil, bazata pe o prezumtie absoluta de culpa, garantie care rezulta din faptul ca, in temeiul raportului

de prepusenie, comitentul exercita supravegherea, indrumarea si controlul activitatii prepusului.Teoria garantiei este acceptata si constituie opinia dominanta in doctrina si jurisprudenta. Conditiile raspunderii comitentului pentru fapta prepusului   Conditiile generale ale raspunderii comitentului sunt conditiile raspunderii pentru fapta proprie si trebuie sa fie indeplinite de prepus:-          existenta prejudiciului;-          existenta faptei ilicite savarsite de prepus;-          raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;-          vinovatia prepusului. Conditii speciale Alaturi de conditiile generale, pentru angajarea raspunderii comitentului se cer intrunite doua conditii speciale:-          existenta raportului de prepusenie la dat savarsirii faptei ilicite;-          savarsirea faptei ilicite de catre prepus in functiile ce i-au fost incredintate de comitent. Referitor la cea de a doua conditie speciala se impun urmatoarele precizari:-          comitentul nu va raspunde in cazurile in care prepusul a savarsit o fapta ilicita care nu are legatura cu exercitiul functiei incredintate ( de exemplu, fapta prejudiciabila a fost savarsita in timpul concediului de odihna) ;-          comitentul nu raspunde daca victima a cunoscut faptul ca prepusul actioneaza in interesul sau propriu sau cu depasirea atributiilor ce decurg din functia incredintata si nici atunci cand activitatea prepusului a iesit de sub controlul exercitat de comitent. In practica instantelor judecatoresti s-a retinut ca una dintre conditiile prevazute de Codul civil pentru angajarea raspunderii comitentului consta in aceea ca fapta prepusului sa fi fost savarsita in indeplinirea functiilor care i-au fost incredintate acestuia din urma. Fapta savarsita de un salariat cu ocazia unui transport in interesul unitatii la care este angajat indeplineste aceasta cerinta, chiar daca acesta nu a respectat traseul stabilit in foaia de parcurs. In consecinta, este antrenata raspunderea unitatii pentru prejudiciul creat de prepusul sau in aceste conditii. Efectele raspunderii comitentului pentru fapta prepusuluiEfectele raspunderii comitentului in raporturile dintre   comitent si victima prejudiciului Victima prejudiciului are urmatoarele posibilitati:·         sa-l cheme in judecata pe comitent pentru a se despagubi, ·         sa-l cheme in judecata pe prepus, in temeiul art. 998 – 999 Cod civil;

·         sa cheme in judecata comitentul si prepusul, pentru a fi obligati in solidar la plata despagubirilor. Pentru a se exonera de raspundere, comitentul poate invoca numai acele imprejurari care erau de natura sa inlature raspunderea pentru fapta proprie a prepusului. Efectele raspunderii comitentului in raporturile dintre comitent si prepus Daca comitentul a acoperit prejudiciul, va avea la indemana o actiune in regres impotriva prepusului, care este autorul faptei ilicite, deoarece:-          raspunderea comitentului este o raspundere pentru fapta altuia si nu o raspundere pentru fapta proprie;-          raspunderea comitentului  reprezinta o garantie pentru victima;-          prejudiciul trebuie sa fie acoperit de cel care l-a produs, adica de prepus.In practica judiciara  s-a retinut faptul ca unitatea comitenta nu are in raporturile cu prepusul, persoana incadrata in munca, pozitia unui codebitor solidar. Dispozitiile codului civil, potrivit carora obligatia solidara se imparte de drept intre debitori, codebitorul solidar care a platit debitul neputand pretinde de la fiecare codebitor decat partea acestuia, nu sunt aplicabile in raporturile dintre comitent si prepus. Asa fiind, calitatea comitentului de garant, ii da dreptul dupa despagubirea victimei sa se intoarca impotriva prepusului sau pentru intreaga suma platita. RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE, DE RUINA EDIFICIULUI SI DE LUCRURI IN GENERAL Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale Potrivit art. 1375 Cod civil, proprietarul unui animal sau acela care se serveste de dansul, in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat.  Domeniul de aplicare al acestei forme de raspundere implica determinarea persoanelor care sunt chemate sa raspunda, precum si a animalelor pentru care a fost instituita aceasta raspundere. Referitor la persoanele care sunt chemate sa raspunda, , raspunderea revine persoanei care exercita paza juridica a animalului la momentul producerii prejudiciului. Prin paza juridica se intelege dreptul pe care il are o persoana de a se folosi in interes propriu de animalul respectiv, ceea ce presupune prerogativa de comanda si supraveghere a animalului. Paza juridica se prezuma ca apartine proprietarului, pana la proba contrara, precum si persoana carei proprietarul i-a transmis paza juridica, cum ar fi uzufructuarul, chiriasul, comodatarul.

In practica instantelor judecatoresti s-a retinut ca, in raport cu dispozitiile codului civil, persoanele care sunt tinute a raspunde pentru prejudiciul produs de animale, sunt acelea care aveau paza juridica in momentul producerii pagubei. Daca animalul apartine in coproprietate, mai multor titularii, acestia au paza juridica, care atrage raspunderea solidara pentru prejudiciul cauzat de animal. Intr-o alta cauza, avand ca obiect actiunea in despagubiri formulata de proprietarul unui autoturism avariat de cainele paratului, instanta a admis actiunea cu motivarea ca "in situatia in care cainele paratului, scapat de sub supraveghere, a produs un prejudiciu reclamantului, raspunderea civila delictuala a paratului este antrenata in conditiile codului civil, potrivit  carora proprietarul unui animal raspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta, fie ca animalul se afla in paza sa , fie ca a scapat.” Paza juridica nu se confunda cu paza materiala, deoarece aceasta din urma presupune doar un contact material cu animalul. Au paza materiala a animalului: ciobanul, vacarul, zootehnicianul.Cu privire la animalele pentru care se aplica dispozitiile codului civil, raspunderea se va angaja pentru prejudiciile cauzate de:-          animalele domestice;-           animalele salbatice aflate in captivitate (gradini zoologice, circuri);-          animalele salbatice din rezervatii si parcuri de vanatoare. Pentru animalele salbatice care se gasesc in stare de libertate nu sunt aplicabile dispozitiile codului civil. Pentru acestea exista Legea nr. 103/1996, care in art. 15 alin. 2 prevede ca raspunderea civila pentru cauzele provocate de vanat revine gestionarului fondului de vanatoare, iar pentru cele cauzate de vanatul din speciile strict protejate, autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, in masura in care nu si-au indeplinit obligatiile privind prevenirea si limitarea acestora. In acest caz este vorba de o raspundere pentru fapta proprie si nu o raspundere pentru prejudiciul cauzat de animal.  Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale Pentru  fundamentarea acestei forme de raspundere in doctrina s-au formulat trei opinii:1.fundamentarea raspunderii pe ideea de risc, in sensul ca cel care beneficiaza de foloasele de pe urma unui animal trebuie sa suporte si consecintele negative produse de acesta; 2.fundamentarea raspunderii pe ideea unei prezumtii de culpa in supravegherea animalului, 3. fundamentarea raspunderii de ideea de garantie pe care paznicul juridic trebuie sa o asigure tertilor. 

Conditiile raspunderii pentru fapta animalului            Pentru angajarea raspunderii, victima prejudiciului trebuie sa faca dovada ca prejudiciul a fost cauzat de catre animal, precum si a faptului ca la momentul producerii prejudiciului animalul se afla in paza juridica a persoanei de la care se pretind despagubiri.            Paznicul juridic se poate exonera de raspundere daca  va dovedi ca prejudiciul s-a produs datorita faptei victimei insesi; faptei unei terte persoane pentru care nu este tinut sa raspunda sau unui caz de forta majora.            Raspunderea pentru fapta animalelor este conditionata de imprejurarea ca la producerea rezultatului pagubitor, animalul a participat activ, iar participarea acestuia sa imbrace caracterul unei fapte distincte cu forta cauzala proprie.            Raspunderea paznicului juridic are un caracter obiectiv si se justifica nu prin conduita sa culpabila, ci prin existenta raportului de cauzalitate intre fapta animalului aflat sub paza sa si prejudiciul cauzat persoanei vatamate.           Efectele raspunderii   pentru prejudiciile cauzate de animale   Victima prejudiciului produs de animal are dreptul sa solicite despagubiri:-   de la cel care are paza juridica a animalului,;-   de la cel care are paza materiala a animalului,.Paznicul juridic al animalului, daca a platit despagubirile, poate formula actiune in regres impotriva paznicului material.   Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului                                                                                 Conform art. 1378 Cod civil, proprietarul unui edificiu este responsabil de prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cand ruina este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie.  Determinarea domeniului de aplicare al raspunderii instituite impune prezentarea urmatoarelor notiuni:-          edificiu;-          notiunea de ruina a edificiului;-          lipsa de intretinere a edificiului;-          viciu de constructie;-          persoana raspunzatoare. Prin edificiu se intelege orice constructie realizata de om prin asamblarea trainica a unor materiale care, prin incorporarea lor in sol sau la alta constructie, devine, in mod durabil, un imobil prin natura sa. Ruina edificiului reprezinta daramarea completa sau partiala a edificiului, dezagregarea materialului, caderea unei parti, desprinderea unor elemente de constructie.

Ruina edificiului trebuie sa fie urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie. Raspunderea pentru ruina edificiului apartine proprietarului din momentul cauzarii prejudiciului, chiar daca imobilul format obiectul unui contract de locatiunea sau comodat ori era supus unui uzufruct. Daca imobilul este in proprietate comuna, coproprietarii raspund solidar, iar daca exista un drept de superficie, raspunde superficiarul, care are calitatea de proprietar al constructiei. Fundamentarea raspunderii pentru ruina edificiuluiIn legatura cu fundamentarea raspunderii pentru ruina edificiului, in doctrina si jurisprudenta au fost formulate doua teorii:-          teoria raspunderii subiective, potrivit careia la baza raspunderii se afla o prezumtie de culpa datorata lipsei de intretinere sau unui viciu de constructie;-          teoria raspunderii obiective, conform careia raspunderea se intemeiaza pe ideea unei obligatii legale de garantie, pe care proprietarul edificiului o datoreaza tertilor, independenta de orice culpa din partea proprietarului. Conditiile raspunderiiPentru a fi angajata raspunderea proprietarului sau a superficiarului, , victima trebuie sa dovedeasca:-          existenta prejudiciului;-          existenta faptei ilicite, care consta in ruina edificiului;-          existenta raportului de cauzalitate intre prejudiciu si ruina edificiului;-          imprejurarea ca ruina edificiului este determinata de lipsa de intretinere sau de un viciu de constructie. Proprietarul sau superficiarul nu  vor putea inlatura aplicarea raspunderii dovedind faptul ca au luat toate masurile de intretinere a edificiului sau de prevenire a viciilor constructiei, dar se pot exonera de raspundere daca vor dovedi existenta uneia dintre urmatoarele cauze:-  fapta victimei;- fapta unui tert pentru care proprietarul sau superficiarul  nu sunt tinuti sa raspunda;-  forta majora.

Efectele raspunderiiDaca sunt indeplinite conditiile prevazute de Codul civil, proprietarul sau superficiarul vor fi obligati sa plateasca victimei despagubiri. In cazul in care ruina edificiului se datoreaza altei persoane, proprietarul sau superficiarul vor recupera despagubirile platite victimei, printr-o actiune in regres.Actiunea in regres se va intenta, dupa caz, impotriva:

-uzufructuarului sau locatarului care nu au efectuat reparatiile ce cadeau in sarcina lor;-     constructorului sau proiectantului, daca ruina edificiului a fost determinata de un viciu de constructie;-   vanzatorului de la care a fost cumparat imobilul, deoarece vanzatorul are obligatia sa-l garanteze pe cumparator pentru viciile ascunse ale lucrului.Actiunea in regres se va intemeia pe contractul incheiat intre proprietar si persoana culpabila, iar in lipsa unui contract pe raspunderea pentru fapta proprie. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general

            Principiul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general este consacrat in Codul civil in art.1376 Cod civil, care prevede ca "suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat de fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra.”        Articolul din Codul nostru civil reproduce prevederile cuprinse in art.1384 din Codul civil francez.            Initial, in doctrina si jurisprudenta franceza, precum si a altor state care au receptionat Codul civil francez de la 1804, pana aproape de sfarsitul secolului al XIX-lea s-a recunoscut in unanimitate ca acest alineat din cod nu constituie decat o enuntare a cazurilor de raspundere pentru prejudiciile cauzate de animale si ruina edificiului, reglementate in textele subsecvente. Ulterior, jurisprudenta franceza a admis principiul general al responsabilitatii pentru prejudiciile cauzate de lucrurile neinsufletite aflate in paza cuiva, avand in vedere lucrarile adeptilor teoriei riscului, a unei responsabilitati obiective.         Doctrina franceza moderna a recunoscut aplicarea textului in discutie nu numai lucrurilor mobile ci si imobilelor, nu numai lucrurilor ” periculoase”, dar si a celor care nu sunt periculoase, lucrurilor actionate de mana omului si lucrurilor dotate cu un dinamism propriu ori atunci cand paguba este produsa de viciul lucrului, lucrurilor aflate in miscare si lucrurilor aflate in stationare.

Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri            Toate discutiile si teoriile elaborate referitor la fundamentarea intregii raspunderi civile, in special a raspunderii civile delictuale, in dreptul civil modern isi au originea, direct sau indirect, in incercarile de a gasi o explicatie sau un fundament corespunzator, raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri. Opiniile si solutiile propuse in doctrina si jurisprudenta se incadreaza in cele doua mari conceptii: conceptia raspunderii subiective si conceptia raspunderii obiective. Conceptia raspunderii subiective

            Potrivit acestei conceptii, raspunderea prevazuta de Codul civil se fundamenteaza pe ideea de culpa a paznicului juridic al lucrului.            In planul conceptiei subiective, legate de traditia Codului civil, s-au inscris urmatoarele teorii:·    prezumtia relativa de culpa a paznicului juridic;·  prezumtia absoluta de culpa a paznicului juridic; cu consecinta ca numai forta majora ar putea rasturna o asemenea prezumtie;·   existenta unei culpe in paza juridica, prin care s-a incercat sa se elimine inconvenientele teoriilor precedente, apreciindu-se ca aparitia prejudiciului este cea mai buna dovada ca nu s-a executat obligatia de paza juridica. Intr-o prima explicatie, s-a afirmat ca, prin acest text al Codului civil, legiuitorul a instituit o prezumtie legala de culpa a paznicului juridic pentru neindeplinirea obligatiei de supraveghere a lucrului, ceea ce a facut posibila cauzarea prejudiciului suferit de victima. Asa fiind, paznicul juridic poate inlatura aceasta prezumtie prin dovada lipsei de culpa.            Curand s-a putut constata ca dovada lipsei de culpa era usor de facut, astfel incat victimele ajungeau in situatia de a nu putea obtine repararea prejudiciului.            Dincolo de formularile si de concluziile aparent diferite la care ajung cele trei teorii, ele sunt marcate de incercarea de a fundamenta obligarea paznicului juridic la plata de despagubiri pe temeiuri legate de vinovatie si imputabilitate. Conceptia raspunderii obiective            Conform acestei conceptii, alcatuita din mai multe teorii, raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri este independenta de ideea de culpa, dovedita sau prezumata, a paznicului juridic.            Unii autori au sustinut ca raspunderea pentru lucruri se explica prin teoria riscului – profit, in sensul ca cel ce profita de foloasele lucrului trebuie sa suporte si riscul repararii prejudiciilor cauzate altor persoane de acel lucru.            O alta teorie este aceea a prezumtiei de raspundere, care a fost criticata deoarece raspunderea  ca atare, care se materializeaza in obligatia de despagubire, nu poate fi prezumata.            Concluzionand asupra fundamentarii raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general, observam ca aceasta forma de raspundere a traversat o traiectorie de la conceptiile subiective care au culminat cu teoria culpei absolute prezumate, pana la conceptiile obiective ce prezinta neindoielnic un avantaj pentru victima de a obtine angajarea raspunderii paznicului juridic independent de dovedirea vinovatiei acestuia din urma.           Conditiile raspunderii      Pentru angajarea raspunderii pentru lucruri se cer intrunite urmatoarele conditii:

-          existenta prejudiciului;-          raportul de cauzalitate dintre prejudiciu si lucru; raportul de cauzalitate se refera la fapta lucrului si nu la fapta proprie a paznicului lucrului;-          faptul ca lucrul se afla in paza juridica a unei persoane; calitatea de paznic juridic nu trebuie dovedita, deoarece pana la proba contrara, aceasta calitate se prezuma ca apartine proprietarului, titularului unui alt drept real sau posesorului.Paznicul juridic poate inlatura raspunderea sa prin dovedirea existentei unor cauze exoneratoare de raspundere: 1.fapta victimei va exonera de raspundere paznicul juridic daca intruneste caracteristicile unei adevarate forte majore, deoarece, in caz contrar, fapta victimei doar diminueaza raspunderea paznicului juridic;            2.fapta unui tert nu inlatura total raspunderea paznicului juridic, deoarece tertul si paznicul juridic vor raspunde in solidar, raspunderea repartizandu-se proportional cu gradul de participare si de vinovatie al fiecaruia;            3.forta majora. Efectele raspunderii            Victima prejudiciului poate sa obtina despagubiri de la paznicul juridic al lucrului, sau de la cel care are paza materiala a lucrului.            Daca paznicul juridic a platit despagubirile el va putea sa formuleze o actiune in regres impotriva paznicului material.            In situatia in care la producerea prejudiciului de catre lucru a concurat si fapta unui tert, iar paznicul juridic a platit despagubiri care depasesc intinderea corespunzatoare a participatiei sale, pentru tot ce a platit in plus, va avea la indemana o actiune in regres impotriva tertului. Reglementari speciale in materia raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri

Raspunderea civila pentru daunele nucleare -            Folosirea pe scara tot mai larga si in tot mai multe state a energiei nucleare in scopuri pasnice a pus probleme deosebite si in ce priveste securitatea desfasurarii acestor activitati, precum si raspunderea civila, ceea ce a determinat instituirea unui regim special in materie.            Alaturi de stabilirea unor norme severe de securitate impuse de industria nucleara, gravitatea potentialelor pagube si dificultatea solutionarii cererilor de reparare a lor au generat adoptarea unor reglementari adecvate, in plan national si international.            Pe plan international aceste reglementari sunt cuprinse in Conventia de la Paris asupra raspunderii civile in domeniul energiei nucleare din 29.06.1960, Conventia de la Viena asupra raspunderii civile in materie de pagube nucleare din

21.05.1963 si Protocolul comun referitor la aplicarea Conventiei de la Paris, incheiat la Viena, la 21.09.1988.            Prin Legea nr.106/1992, Romania a aderat la Conventia de la Viena si la Protocolul comun referitor la aplicarea Conventiei de la Paris si a Conventiei de la Viena. Conventia de la Viena precizeaza in art.1 lit.k ,ca prin dauna nucleara se intelege "decesul sau vatamarea corporala a unei persoane, precum si orice deteriorare a bunurilor, care provin s-au rezulta din proprietatile radioactive ori dintr-o combinare a acestor proprietati si a proprietatilor toxice, explozive sau a altor proprietati periculoase ale unui combustibil nuclear, ale produselor sau deseurilor radioactive care se afla intr-o instalatie nucleara ori ale materialelor nucleare care provin dintr-o instalatie nucleara, sunt produse in aceasta instalatie ori sunt transmise la aceasta, orice alta pierdere sau dauna astfel provocate in cazul si in masura in care prevede legea tribunalului competent, daca legea statului pe teritoriul caruia se afla instalatia prevede orice daunare a persoanei, orice pierdere sau daunare a bunurilor, care provin ori rezulta din orice radiatie ionizanta emisa de orice alta sursa de radiatii, aflata intr-o instalatie nucleara.” In sensul Conventiei, prin accident nuclear se intelege ”orice fapt sau succesiune de fapte care avand aceeasi origine, cauzeaza o dauna nucleara.”  Consecintele accidentului de la Cernobil din 26.04.1986 a determinat Consiliul guvernatorilor al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica ca in sesiunea extraordinara din 21 mai 1986 sa convoace expertii guvernamentali din 62 de state membre ale agentiei in scopul elaborarii unor masuri pentru consolidarea cooperarii internationale in domeniul sigurantei nucleare si protectiei radiologice. Acestia s-au reunit la Viena, intre 21 iulie – 5 august 1986, impreuna cu reprezentanti a 10 organizatii internationale, si au redactat doua proiecte de conventie care au fost aprobate de Conferinta din 24 – 26 septembrie 1986 a Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, respectiv: Conventia asupra notificarii rapide a unui accident nuclear  si Conventia privind asistenta in caz de accident nuclear ori de situatie de urgenta radiologica. Ulterior au mai fost elaborate si alte documente in aceasta materie, dintre care mentionam: Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare, Conventia privind securitatea nucleara, Conventia comuna asupra gospodaririi in siguranta a deseurilor radioactive si Conventia privind compensatiile suplimentare pentru daune nucleare.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           In tara noastra, raspunderea pentru daunele nucleare a fost reglementata pentru prima data de Legea nr.61/1974 cu privire la desfasurarea activitatilor in domeniul nuclear, care a prevazut masuri, atributii si obligatii pentru prevenirea accidentelor nucleare, iar in cazul producerii acestora, pentru limitarea consecintelor lor.

Ulterior, ca urmare a aderarii la documentele internationale in materie, reglementarea activitatilor de folosire a energiei nucleare in conditii de securitate nucleara, de protectie a personalului ocupat profesional, a populatiei, a mediului inconjurator si a proprietatii impotriva radiatiilor este data de Legea nr.111/1996 privind desfasurarea in siguranta a activitatilor nucleare si de Ordonanta Guvernului nr.7/2003 privind utilizarea in scopuri pasnice a energiei nucleare. Potrivit reglementarilor in vigoare, in Romania activitatile nucleare sunt de interes national si se desfasoara in conditii de siguranta si securitate nucleara, de protectie a personalului expus profesional, a populatiei, a mediului si a proprietatii, cu riscuri minime, in regim de autorizare, sub indrumarea si controlul statului si cu respectarea obligatiilor ce decurg din acordurile si conventiile internationale la care Romania este parte. Legea nr.111/1996 cuprinde dispozitii cu privire la activitatile si sursele carora li se aplica, autoritatile competente in domeniul nuclear, obligatiile titularului de autorizatie si ale altor persoane fizice si juridice, alte autorizatii, avize si responsabilitati, regimul de control al acestor activitati si raspunderea administrativa, penala si civila pentru incalcarea prevederilor legale.Activitatile din domeniul nuclear se desfasoara conform Planului Nuclear National, care are la baza Strategia de dezvoltare a domeniului nuclear si Planurile Nucleare Anuale, elaborate de Agentia Nationala pentru Energie Atomica. Strategia nationala de dezvoltare a domeniului nuclear a fost aprobata prin Hotararea Guvernului nr.1259/7.11.2002 si se bazeaza pe recomandarile Uniunii Europene, prevederile tratatelor si acordurilor internationale la care Romania este parte, precum si a actelor normative interne. In conformitate cu prevederile Conventiei de la Paris asupra raspunderii in domeniul energiei nucleare, a Conventiei privind raspunderea civila pentru daune nucleare de la Viena si a Protocolului comun referitor la aplicarea acestor conventii de la Paris, a fost adoptata Legea nr.703/2001 privind raspunderea civila pentru daune nucleare.In art.1 se prevede ca obiectul  acestei legi il constituie reglementarea raspunderii civile pentru repararea daunelor rezultate din activitatile de utilizare a energiei nucleare in scopuri pasnice. Raspunderea civila pentru daune nucleare reglementata prin legea nr.703/2001 are un regim juridic propriu, cu importante particularitati, in doctrina afirmandu-se ca ne gasim in prezenta unei ipoteze speciale de raspundere civila delictuala. Caracterul special al acestei raspunderi se concretizeaza in urmatoarele elemente:1.Aceasta raspundere se angajeaza numai pentru daunele nuclearePotrivit art.3 lit. d din legea nr.703/2001, prin dauna nucleara se intelege:1.   orice deces sau orice ranire;

2. orice pierdere sau orice deteriorare a bunurilor;3. orice pierdere economica care rezulta dintr-o dauna la care s-a facut referire la pct.1 si 2, neinclusa in aceste prevederi, dar este suferita de o persoana indreptatita sa ceara despagubiri in cea ce priveste o astfel de pierdere;4. costul masurilor de refacere a mediului inconjurator deteriorat in urma producerii unui accident nuclear, daca o astfel de deteriorare este semnificativa, daca astfel de masuri sunt luate sau urmeaza sa fie luate si daca nu sunt incluse in pct.2;5.orice pierdere a veniturilor care deriva dintr-un deces economic fata de orice utilizare a mediului inconjurator, datorita deteriorarii semnificative a mediului si daca nu este inclusa in pct.2;6.costul masurilor preventive si orice pierderi sau daune cauzate de astfel de masuri;7. orice alta dauna economica, alta decat cea cauzata de degradarea mediului inconjurator, daca este admisa de legislatia privind raspunderea civila a instantei competente.Pierderile sau daunele prevazute de lege sunt calificate daune nucleare in masura in care pierderea sau dauna :1.      ia nastere ca rezultat al radiatiei ionizante emise de orice sursa de radiatie care se afla intr-o instalatie nucleara sau emise de combustibilul nuclear, de produsii radioactivi sau de deseurile radioactive dintr-o instalatie nucleara ori de materialul nuclear provenit din, venind de la sau trimis spre o instalatie nucleara;2.      este rezultatul proprietatilor radioactive ale unui astfel de material sau al unei combinatii de proprietati radioactive cu proprietati toxice, explozive ori cu alte proprietati periculoase ale unui astfel de material.Tot daune nucleare sunt considerate si costul masurilor preventive si orice pierderi sau daune cauzate de luarea si desfasurarea unor astfel de masuri.  2.Daunele nucleare trebuie sa se dovedeasca ca au fost cauzate de un accident nuclear Accidentul nuclear este definit – art.3 lit. a din Legea nr.703/2001 - ca fiind orice fapt sau succesiune de fapte avand aceeasi origine, care cauzeaza o dauna nucleara sau o amenintare grava si iminenta de producere a unei astfel de daune. 3.Operatorul unei instalatii nucleare este tinut sa raspunda exclusiv pentru orice dauna nucleara, daca s-a dovedit a fi provocata de un accident nuclear survenit la instalatia sa, ori implicand un material nuclear care provine din aceasta instalatie sau este trimis catre ea.            Operator inseamna titularul autorizatiei emise potrivit dispozitiilor Legii nr.111/1996, republicata.            In cazul unui accident survenit in timpul transportului de materiale nucleare, prin exceptie, raspunderea pentru daunele nucleare revine transportatorului, care este considerat operator, in sensul legii.

 4.Raspunderea pentru daunele nucleare este o raspundere obiectiva            Potrivit art.4 alin.1 din lege, raspunderea pentru daunele nucleare este de natura obiectiva, adica fara culpa, de plin drept.            Fundamentul acestei raspunderi este obligatia de garantie pe care o are operatorul, care este titularul autorizatiei pentru desfasurarea activitatii nucleare.            Operatorul este exonerat de raspundere daca face dovada ca dauna nucleara este rezultatul direct al unor acte de conflict armat, razboi civil, insurectie sau ostilitate. Instanta de judecata competenta il poate exonera pe operator de raspundere daca acesta dovedeste ca dauna nucleara a fost cauzata, in tot sau in parte, de o culpa grava ori de actiunea sau inactiunea savarsita cu intentie de catre victima accidentului nuclear.             5.Raspunderea fata de victima a mai multor operatori este divizibila in masura in care este posibila stabilirea cu certitudine a partii din dauna care revine fiecaruia, iar daca aceasta determinare nu este posibila, raspunderea lor este solidara.             6.In cazul in care doua daune, una nucleara, iar alta nenucleara sunt cauzate de un accident nuclear sau de un accident nuclear impreuna cu unul sau mai multe evenimente diferite, dauna nenucleara este considerata, in masura in care nu poate fi separata cu certitudine de cea nucleara, ca fiind nucleara, cauzata exclusiv de accidentul nuclear.            7.Sistemul de despagubire            Legea nr.703/2001 limiteaza raspunderea operatorului pentru fiecare accident nuclear la cel mult echivalentul in lei a 300 milioane D.S.T.            De la aceasta regula instituita prin art.8 alin.1 din lege, exista urmatoarele exceptii:1.      Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare poate aproba ca raspunderea operatorului sa fie limitata pentru fiecare accident nuclear la mai putin de echivalentul in lei a 300 milioane D.S.T., dar nu mai putin de echivalentul in lei a 150 milioane D.S.T., cu conditia ca diferenta sa fie acordata de stat din fondurile publice in vederea acoperirii daunelor nucleare produse;2.      Pentru o perioada de 10 ani de la data intrarii in vigoare a legii – 19.12.2002 - , cu aprobarea autoritatii nationale competente, raspunderea operatorului poate fi limitata pentru fiecare accident nuclear produs in aceasta perioada si sub echivalentul in lei a 150 milioane D.S.T., dar nu mai putin de echivalentul in lei a 75 milioane D.S.T., cu conditia ca diferenta sa fie alocata de stat din fondurile publice;3.      In cazul in care daunele nucleare se produc datorita reactoarelor de cercetare, depozitelor de deseuri radioactive si de combustibil nuclear ars, raspunderea

operatorului va fi de minimum echivalentul in lei a 30 milioane D.S.T. si poate fi redusa, in aceleasi conditii, pana la echivalentul in lei a 10 milioane D.S.T.;4.      Daca accidentul nuclear se produce in timpul transportului de materiale nucleare, raspunderea operatorului sau transportatorului, dupa caz, este limitata la echivalentul in lei a 5 milioane D.S.T. Daca obiectul transportului este combustibilul nuclear care a fost utilizat intr-un reactor nuclear, raspunderea operatorului este limitata la echivalentul in lei a 25 milioane D.S.T.            In limita sumei platite cu titlu de despagubiri, operatorul are un drept de regres numai in urmatoarele situatii:            1.daca dreptul a fost prevazut in mod expres intr-un contract;         2.daca accidentul nuclear rezulta dintr-o actiune sau omisiune savarsita cu intentia de a cauza o dauna nucleara, actiunea in regres se va intenta impotriva persoanei fizice care a savarsit fapta.            Pentru garantarea plafonului raspunderii, operatorul si transportatorul de materiale nucleare au obligatia legala de a incheia contract de asigurare sau sa-si asigure o garantie financiara care sa acopere raspunderea civila pentru daune nucleare, existenta acestora fiind dovedita autoritatii nationale competente in vederea obtinerii autorizatiei pentru desfasurarea unei activitati nucleare.  8.Actiunea in despagubiri este prescriptibilaIn conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.703/2001, dreptul la despagubire impotriva operatorului se prescrie daca actiunea nu este intentata in termen de 30 de ani de la data producerii accidentului nuclear, daca dauna nucleara a constat in deces sau ranire, respectiv in termen de 10 ani, de la data producerii accidentului nuclear, in cazul celorlalte daune nucleare expres prevazute de lege. In concluzie, raspunderea civila pentru daunele nucleare este guvernata de regulile specifice prevazute in Legea nr.703/2001 care se completeaza cu principiile de drept comun in materia raspunderii civile delictuale, reglementata de Codul civil, respectiv raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general.