Rasfoire Tratat Privind Dreptul Comertului International (2)

8/16/2019 Rasfoire Tratat Privind Dreptul Comertului International (2)

1/20

Dumitru MAZILU 3

Prof. univ. dr. Dumitru MAZILU

Preşedintele Comisiei Naţiunilor Unitepentru Drept Comercial Internaţional (1998-1999)

Profesor asociat la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

TRATAT

privind

DREPTUL COMERŢULUI

INTERNAŢIONAL

Universul Juridic

Bucureşti-2011-


2/20

Introducere4

Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L.

Copyright © 2011, S.C. Universul Juridic S.R.L.

Toate drepturile asupra prezentei ediţii apar ţinS.C. Universul Juridic S.R.L.Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată f ăr ă acordul scrisal S.C. Universul Juridic S.R.L.

NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FICOMERCIALIZAT DECÂT ÎNSO Ţ IT DE SEMN ĂTURA AUTORULUIŞ I Ş TAMPILA EDITORULUI, APLICATE PE INTERIORUL ULTIMEICOPERTE.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MAZILU, DUMITRU

Tratat privind dreptul comer ţului internaţional /prof. univ. dr. Dumitru Mazilu. - Bucureşti : UniversulJuridic, 2011

Bibliogr.ISBN 978-973-127-627-4

347.7(498)(075.8)

REDACÞIE: tel./fax: 021.314.93.13tel.: 0731.12.12.18

e-mail: [email protected]

DEPARTAMENTUL tel.: 021.314.93.15; 0726.990.184DISTRIBUÞIE: fax: 021.314.93.16

e-mail: [email protected]

www.universuljuridic.ro

COMENZI ON-LINE,CU REDUCERI DE PÂN Ă LA 15%


3/20

Dumitru MAZILU 5

Introducere

În ultimii ani, schimburile comerciale internaţionale au cunoscut odezvoltare deosebită. Comercianţii, persoane fizice şi societăţile comerciale,şi-au intensificat relaţiile lor comerciale în cele mai diferite domenii de activitate.Tranzacţiile comerciale au atins cote nebănuite în trecut, mai ales în urmaRevoluţiilor din Europa Centrală şi de Est şi extinderii libertăţii comer ţului înaceastă zonă şi în alte zone ale lumii.

§ 1. Extinderea relaţ iilor comerciale internaţ ionale

1. Procesele de integrare economică s-au adâncit. Europa devine tot mai multuna dintre cele mai interesante şi, treptat, una dintre cele mai puternice pieţecomerciale din lume.

După Acordul de la Maastricht s-au conturat – cu şi mai multă claritate –principiile şi normele care stau la baza Uniunii Europene. Extinderea Uniunii cătreEstul Continentului – incluzând, mai întâi, ca asociate cele mai multe ţări aleEuropei Centrale şi de Est – tinde să se finalizeze printr-un proces care va duce laintegrarea lor în acest sistem de relaţii politice, economice şi comerciale.

2. Statele Unite ale Americii, Japonia, iar - în ultimul deceniu -, China, ocupă un loc tot mai proeminent în comer ţul mondial.

3. În acest context, relaţiile contractuale s-au extins, rolul contractelor decomer ţ internaţional devenind tot mai important. Tranzacţiile comerciale s-aumultiplicat, comercianţii – persoane fizice şi societăţi comerciale – recurgând înmod curent la contract în cele mai diferite domenii de activitate1. După cum ob-servau profesorii Jean-Michel Jacquet2 şi Philippe Delebecque3, operaţiunile decomer ţ internaţional sunt derulate prin intermediul contractelor 4 . De aceea,cunoaşterea clauzelor acestor contracte5, a particularităţilor formării, interpretării şiexecutării lor în comer ţul internaţional6 se impune cu necesitate7 nu numai pentrucei care studiază problemele complexe ale comer ţului internaţional, dar , mai ales,pentru cei angajaţi în tranzacţii comerciale internaţionale.

1 A se vedea Jean-Michel Jacquet, Philippe Delebecque, Droit du commerce international,Dalloz, Paris, 1997, p. 123 şi urm.

2 Jean-Michel Jacquet este profesor la Institutul universitar de înalte studii internaţionale de laGeneva.

3 Philippe Delebecque este profesor la Universitatea Pantheon Sorbonne, Paris I.4 Jean-Michel Jacquet, Philippe Delebecque, op. cit., p. 122.5 Ibidem.6

Vezi Hans Van Houtte, The Law of International Trade, Sweet and Maxwell, London, 1995,4.02-7.02.7 Ibidem.


4/20

Introducere6

4. Tocmai datorită importanţei contractelor în comer ţul mondial, organismeleinternaţionale specializate şi, în primul rând, Comisia Naţiunilor Unite pentru DreptComercial Internaţional, a acordat şi acordă o atenţie deosebită elabor ării unorreguli uniforme cu privire la încheierea şi derularea diferitelor tipuri de contracte

comerciale internaţionale1.5. În Partea specială a cursului - după clarificarea problemelor complexe ale

negocierii şi încheierii contractelor şi după examinarea clauzelor generale şispeciale ale acestora - vom analiza câteva dintre cele mai importante contracte decomer ţ internaţional: contractul de vânzare internaţională de mărfuri2, inclusivprescripţia în materie de vânzare internaţională de mărfuri 3 , contractul detransport, cu o privire specială asupra contractului privind transportul de mărfuri pemare4, în efortul de a pune la dispoziţia studenţilor un instrument de lucru util în

înţelegerea rolului şi semnificaţiei contractelor speciale în tranzacţiile comercialeinternaţionale.

§ 2. Contractul şi relaţ iile contractuale în concepţ ia hegeliană

1. Epoca modernă se caracterizează prin multiplicarea relaţiilor contractuale- ca expresie a liberalizării comer ţului. Relaţiile marf ă-bani implică un acord devoinţă, concretizat într-un contract, care apare ca „fiind procesul în care se

înf ăţişează şi se mijloceşte contradicţia de a fi şi a r ămâne proprietar , excluzândcealaltă voinţă, în măsura în care, într-un act de voinţă identic cu al celuilalt, eu

încetez a fi proprietar”5. Georg Wilhelm Friedrich Hegel observa că acest raporteste „mijlocirea unei voinţe care r ămâne identică în distingerea absolută a unorproprietari existând pentru sine, şi înseamnă că fiecare, prin voinţa sa şi aceluilalt, încetează de a fi proprietar , r ămâne şi devine proprietar”6 . Marelegânditor defineşte acest moment ca fiind „mediaţia voinţei, de a renunţa la oproprietate, şi anume la una singular ă, şi a voinţei de a accepta o atareproprietate, deci pe a unui altul”, una „din voinţe ajunge la hotărâre numai întrucâteste dată de cealaltă voinţă”7.

2. Pornind de la faptul că cele două păr ţi contractante se raportează „una laalta ca persoane nemijlocit independente”8, Hegel ajunge la concluzia că a) din

1 D. M. Day, Bernadette Griffin, The Law of International Trade, Butterworths, London, Dublin,Edinburgh, 1993, p. 3 şi urm.

2 Adoptată la Viena, la 11 aprilie 1980.3 Adoptată la New York, la 14 iunie 1974.4 Adoptată la Hamburg în 1978. A se vedea D. M. Day, Bernadette Griffin, The carriage of goods

by sea, în op. cit., p. 12 şi urm.5 Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Contractul, în „Principiile filozofiei dreptului”, Editura

Academiei Române, Bucureşti, 1969, p. 100.6

Ibidem, p. 101.7 Ibidem.8 Ibidem.


5/20

Dumitru MAZILU 7

liberul-arbitru şi b) din voinţa identică emană contractul1, observând că „obiectulcontractului este un lucru singular , exterior”2.

3. În concepţia marelui gânditor „contractul este formal, în măsura în careambele consimţăminte prin care se stabileşte voinţa comună, momentul negativ al

alienării unui lucru şi cel pozitiv al primirii acestuia, sunt repartizate celor doicontractanţi”3. Totodată, Hegel demonstrează că acesta poate fi real „când fiecaredintre cele două voinţe contractante este totalitatea acestor momente nemij-locitoare”, cum devine şi r ămâne proprietar 4. Contractului „îi apar ţin două con-simţăminte asupra a două lucruri: eu vreau anume să dobândesc şi să păr ăsesc oproprietate”5. Contractul real este „acela în care fiecare face totul, renunţă laproprietate şi o dobândeşte, şi, în renunţare r ămâne proprietar” 6 . Contractulformal este „acela în care numai unul dobândeşte sau renunţă la proprietate”7. Ostipulaţie se deosebeşte de contract - atrage atenţia marele gânditor - „mai întâiprin conţinutul ei, deoarece ea înseamnă o parte oarecare sau un moment singular

al întregului contract, apoi fiindcă ea este stabilirea formală a acestuia”8. Eaconţine, pe latura dintâi, doar determinarea formală a contractului „acceptarea decătre unul de a îndeplini ceva şi acceptarea celuilalt de a primi acest lucru”9, motivpentru care se înscrie „între contractele unilaterale”10.

4. G. W. Fr. Hegel atrage atenţia că „stipularea cuprinde latura voinţei, decisubstanţialul juridicului în contract, faţă de care posesia, ce se menţine încă atâta cât contractul nu este îndeplinit, nu este pentru sine decât exteriorul,avându-şi destinaţia numai în acea latur ă”. Prin stipulare — observă eminentulgânditor - o parte renunţă la proprietate, ea devenind proprietatea altuia, implicând

juridic nemijlocit obligaţia de executare11.

5. În concepţia marelui gânditor , diferenţa „dintre o simplă promisiune şi uncontract” stă în aceea că în prima, ceea ce vreau să fac, să execut este exprimatca ceva viitor „şi r ămâne încă o determinaţie subiectivă a voinţei”, care poate să

1 În concepţia eminentului analist, prin contract voinţa identică „intr ă în existenţă”manifestându-se ca o voinţă comună (ibidem).

2 Hegel apreciază că numai un atare obiect „este supus simplului lor liber-arbitru, de a-l aliena”(ibidem). Acesta observa că „eu nu pot numai să-mi alienez o proprietate ca un lucru exterior , citrebuie, prin concept, să o alienez ca proprietate a mea, pentru ca voinţa mea, ca existenţă în fapt să

devină obiectivă” (ibidem, p. 100).3 Ibidem, p. 102 şi103.4 Ibidem, p. 103. G. W. Fr. Hegel se refer ă la „contractul de schimb”.5 Ibidem.6 Ibidem. Ca urmare a faptului că „în contractul real fiecare păstrează aceeaşi proprietate cu

care el intervine şi la care el totodată renunţă, se distinge acel element care r ămâne identic, ca fiindproprietatea existând în sine în contract, de lucrurile exterioare care î şi schimbă în actul de schimbproprietarul lor” (ibidem). Hegel demonstrează că „acel element este valoarea, în care obiectelecontractuale sunt egale unele cu altele, cu toată diferenţa calitativă exterioar ă a lucrurilor”. Acestelement - observă marele gânditor - „este universalul lor” (ibidem).

7 Ibidem.8 Ibidem, p. 103 şi 104.9

Ibidem, p. 104.10 Ibidem.11 Ibidem.


6/20

Introducere8

se modifice1, pe când stipulaţia contractului, din contr ă, „este deja ea însăşiexistenţa-în-fapt a hotărârii”, în sensul că prin stipulaţia contractuală respectivă bunul a încetat să mai fie proprietatea unei păr ţi, devenind proprietatea celeilaltepăr ţi2. Exprimarea stipulaţiei - observă G. W. Fr. Hegel - „nu este o exprimare

oarecare, ci exprimă voinţa comună ajunsă la realizare”3

, din care bunul plac almodificării ei a fost suprimat4. Deci, nu este vorba „de posibilitatea ca celălalt, înmod interior , să fi fost sau să devină altfel intenţionat, ci dacă el are dreptul laaceasta”5. Iar - în analiza efectuată - Hegel demonstrează că „nu are acest drept”6,deoarece obligaţiile asumate prin contract implică executarea, ceea ce subliniază diferenţa dintre o promisiune şi o stipulaţie contractuală7.

§ 3. Tipologia contractelor.De Ia clasificarea kantiană la opţ iunea hegeliană

1. După cum observă G. W. Fr. Hegel, în dreptul pozitiv se disting „con-tractele reale” spre deosebire de „contractele consensuale”, în sensul că primele „sunt privite ca perfect valabile numai atunci când executarea reală (res,traditio rei) se adaugă consimţământului” 8 . În parte, acelea sunt cazurileparticulare - atrage atenţia marele gânditor - în care abia această prestaţie - res,traditio rei - ne pune în situaţia de a îndeplini din partea noastr ă obligaţiile ce nerevin, iar obligaţia de a îndeplini se raportează „la un lucru întrucât l-am primit înmână”9, ca în cazul împrumutului, contractul de împrumut şi depozitul (ceea cepoate fi cazul şi în alte contracte), - o circumstanţă care nu priveşte natura

raporturilor între stipulaţie şi execuţie „ci modalităţile execuţiei”10

. Hegel precizează că „în parte, r ămâne liberului arbitru de a stipula într-un contract, că obligaţia de apresta a unei păr ţi nu ar urma să fie conţinută în contractul ca atare, ci trebuie să depindă de prestaţia celuilalt”11.

1 Ibidem.2 Hegel combate punctul de vedere exprimat de Fichte cum că „obligaţia de a respecta con-

tractul nu începe pentru mine decât odată cu executarea incipientă a celuilalt”, deoarece înainte de

executare nu s-ar cunoaşte „dacă celălalt a luat în serios afirmaţia sa” şi că „obligaţia, înainteaexecuţiei, ar fi de aceea numai morală, nu de natur ă juridică”. Hegel prezintă argumente indubitabilecă stipulaţia contractuală „este o obligaţie juridică indiscutabilă”, iar „executarea se impune în modnecesar”.

3 Ibidem, p. 106.4 Ibidem.5 Ibidem.6 Ibidem.7 Ibidem.8 Ibidem. După opinia lui Hegel „clasificarea contractelor şi o tratare adecvată bazată pe ea a

speţelor lor trebuie luată nu din circumstanţele exterioare, ci din deosebirile care stau în natura însăşia contractului” (ibidem).

9

Ibidem.10 Ibidem.11 Ibidem.


7/20

Dumitru MAZILU 9

2. Clasificarea kantiană a contractelor este cea obişnuită, în contracte numite - reale şi consensuale - şi contracte nenumite1. Făr ă a pune în discuţie această clasificare, G. W. Fr. Hegel consider ă că ar fi de dorit „ca rutina obişnuită” „să fiepăr ăsită faţă de împăr ţirea raţională” 2 . Oprindu-se asupra contractului de

vânzare-cumpărare3

- care are importanţa cunoscută în schimburile comercialeinternaţionale -, Hegel atrage atenţia că suntem în prezenţa unui „schimb al unuilucru specific contra unuia care e definit ca fiind lucru general, aceasta înseamnă care nu e luat decât ca valoare f ăr ă celelalte determinări specifice ale întrebuinţării- schimb contra bani” 4 . Definind contractul de schimb, marele cărturarprecizează că suntem în prezenţa „unui schimb ca atare”5, „a unui lucru oarecare”,adică „a unui lucru specific contra altuia de acelaşi fel”6. Dacă în cazul contractelorde vânzare-cumpărare sau de schimb se realizează trecerea proprietăţii „de lamână la mână”7, în cazul gajului suntem în prezenţa numai a unei stipulaţii8.Momentul care „completează un contract în privinţa posesiunii proprietăţii” -

ipoteca şi garanţia, sunt, după cum notează Hegel, „forme particulare în această privinţă”9. În cazul în care avem de a face cu res fungibilis sau non fungibilis apar„condiţii speciale”10, care trebuie stipulate în contract. Dacă în contract „a fostf ăcută deosebirea că prin înţelegere (stipulare) proprietatea devine anume a mea,dar eu nu am încă posesia ei”, aceasta urmează a fi obţinută de-abia prinefectuarea contractului11.

3. Hegel examinează şi contractele de prestări de servicii, precum şi con-tractul de depozit (depositum), cel de mandat şi alte contracte „în care prestaţia sefondează pe caracter şi încredere sau pe talente superioare şi în care intervine o incomensurabilitate între ceea ce este realizat şi o valoare exterioar ă”12.

4. În contract – observă Hegel – „avem raportul între două voinţe, ca fiind voinţă comună”13. Această voinţă comună este expresia înţelegerii contractuale, pe carese fundamentează „dreptul de a cere executarea”14. În contract – atrage atenţia

1 Vezi Fundamentele metafizice ale ştiinţ ei dreptului, p. 120 şi urm.2 G. W. Fr. Hegel, op. cit., p. 107.3 Emtio venditio. 4 G. W. Fr. Hegel, op. cit., p. 107.5 Ibidem.6

Ibidem.7 Ibidem.8 Pentru ca „însăşi posesia reală a valorii, care este încă sau a devenit proprietatea mea, într-un

caz să-mi r ămână, în celălalt să-mi fie atribuită, f ăr ă ca eu să fiu în posesia lucrului specific pe care-lcedez sau care trebuie să devină al meu, pentru aceasta este nevoie de un gaj - un lucru specific,care nu este însă proprietatea mea decât după valoarea proprietăţii mele lăsată în posesie sau aproprietăţii care mi-e datorată (Mehrwert), dar care după constituţia sa specifică şi plusul de valoarer ămâne proprietatea aceluia care o pune în gaj” ( ibidem, p. 108).

9 Ibidem. Împăr ţire care are aceeaşi importanţă şi în zilele noastre.10 Ibidem, p. 108.11 Ibidem, p. 109.12 Ibidem, p. 108. Hegel atrage atenţia asupra faptului că garanţia este actul prin care „cineva î şi

dă promisiunea, creditul său”, pentru ceea ce urmează a se îndeplini, executa (ibidem, p. 109).13 Ibidem, p. 110.14 Ibidem.


8/20

Introducere10

marele cărturar – „cei care au căzut de acord păstrează încă voinţa lor particular ă”1,voinţă ce î şi află expresia şi în procesul executării contractului, moment atât deimportant în toate tipurile de contract, inclusiv în cele de comer ţ internaţional2.

5. Enunţarea opticii kantiene, cât şi a celei hegeliene cu privire la tipurile de

contracte subliniază importanţa pe care o acordau aceşti mari gânditori ai umanităţiiraporturilor contractuale. Încă din vremea lor aceste raporturi au cunoscut odezvoltare remarcabilă, ajungând să atingă în zilele noastre „dimensiunispectaculoase”3. Evocarea unora dintre opiniile de referinţă asupra raporturilorcontractuale, în general, ne ajută să înţelegem mai bine semnificaţia lor specifică încomer ţul internaţional, la acest început de secol şi de mileniu4.

§ 4. Politicile macro şi microeconomiceşi libertatea contractuală

1. Profesorul Michael Joachim Bonell de la Universitatea din Roma atr ăgeaatenţia că politicile macro şi microeconomice s-au conturat cu o tot mai mareclaritate în ultimii 100 de ani5, gânditori iluştri6 concentrându-se asupra elabor ăriiconceptelor care le structurează şi astăzi7. Atât profesorul Michael Bonell, cât şiprofesorul E. Rabel8 observă că „aceste politici au cunoscut o continuă dezvoltare”

în condiţiile exercitării „tot mai puternic marcate” a libertăţii contractuale9.2. Opinia generală este că libertatea contractuală „a impulsionat politicile macro

şi microeconomice”10, favorizând tranzacţiile comerciale internaţionale11. La nivelmacroeconomic, s-au încheiat tratate şi acorduri care de multă vreme se vădeau a

fi necesare în raporturile comerciale

12

, iar la nivel microeconomic, relaţiile dintrecomercianţi, persoane fizice şi societăţi comerciale, s-au concretizat într-un numărrecord de contracte, mai ales în ultimul deceniu13.

1 Ibidem.2 După cum subliniem în Partea generală a Tratatului, libertatea convenţiilor , care dă expresie

„acordului de voinţă liber exprimat al păr ţilor” are o importanţă deosebită în toate fazele contractuale,atât în cursul negocierilor , încheierii contractului, cât şi în aceea a executării obligaţiilor stipulate. Deaceea, referirile la concepţia acelui mare gânditor , care a fost G. W. Fr. Hegel, nu fac decât să sublinieze actualitatea acestor concepte cu care oper ăm permanent în comer ţul internaţional.

3 G. A. Berman and S. C. Symeonides, eds., American law at the end of the 20th Century:

United States naţional reports to the XVth International Congress of Comparative Law, AmericanJournal of Comparative Law, nr. 46, Berkeley, California, 1998.

4 Ibidem.5 Michael Joachim Bonell, Non-legislative means of harmonization, în „Uniform Commercial Law

in the Twenty-first Century”, „Proceedings of the Congress of the United Nations Commission onInternational Trade Law”, New York, 18-22 May 1992, p. 33.

6 Între care Immanuel Kant, G. W. Fr. Hegel, Fichte etc.7 E. Rabel este profesor la Max-Planck Institut.8 A se vedea Unification by legal doctrine, p. 36 şi 37.9 Ibidem. A se vedea The idea of international restatement of contract law: the UNIDROIT draft

Principles for International Commercial Contracts, p. 37 şi 38.10 Zhang Yuqing, Application and interpretation of Uniform legal texts, p. 41 şi urm.11

Ibidem.12 Parra-Aranguren, G., Estudos de derecho mercantil international, Caracas, 1998, p. 27 şi urm.13 Ibidem.


9/20

Dumitru MAZILU 11

3. Analizele efectuate pun în evidenţă, în mod constant, rolul contractelor decomer ţ internaţional, atr ăgându-se atenţia asupra „sferei lor de cuprindere”,precum şi asupra perfecţionării „metodelor şi tehnicilor de contractare”1. În re-marcabile cercetări cu privire la evoluţiile de la începutul acestui deceniu, se

subliniază a) impactul libertăţii contractuale asupra politicilor macro şi micro-economice din Centrul şi Estul Europei; b) noile raporturi contractuale dintre Estulşi Vestul Continentului în urma Revoluţiilor din anii 1989-1991. Se constată rolulsporit al juriştilor în procesul contractării2, precum şi a unor instituţii specializate,cum ar fi Conferinţa de la Haga asupra Dreptului internaţional privat3; InstitutulInternaţional pentru Unificarea Dreptului Privat 4 ; Camera Internaţională deComer ţ5 etc.

§ 5. Ştiinţă , tehnică şi art ă

în raporturile contractuale de comerţ internaţ ional

1. Atunci când luăm cunoştinţă despre „multiplicarea raporturilor contractualede comer ţ internaţional” suntem în faţa efectului, a rezultatelor unei activităţi de ocomplexitate deosebită, pe care nu o remarcăm, întotdeauna, din lipsa timpuluisau din lipsa informaţiilor care privesc această activitate. Tocmai de aceea,socotim necesar ca - încă de la începutul Tratatului dedicat Dreptului comer ţuluiinternaţional - să precizăm că raporturile contractuale de comer ţ internaţionalimplică un imens volum de muncă, de eforturi susţinute, încununate de succesnumai în cazul în care sunt dublate de ştiinţă, tehnică şi artă6.

2. Ştiinţa presupune: a) cunoaşterea temeinică a domeniului şi sectorului careface obiectul contractului; b) elaborarea dosarelor cauzei, atât a celor privind specifi-caţia tehnică, cât şi a celor privind specificaţia comercială. Iar , nu în ultimul rând,ştiinţa presupune c) cunoaşterea intereselor partenerului şi a limitelor compromisului.

3. Tehnica implică stăpânirea perfectă a metodelor şi instrumentelor celor maiadecvate precum atingerea obiectivelor urmărite prin încheierea contractului res-pectiv. Două elemente sunt esenţiale pentru ca tehnica folosită să dea rezultatele

1 L. Diez-Picazo Ponce de Leon, La formacion del contrato, Anuario de derecho civil, Instituto

Nacional de Estudios Juridicos, nr. 48, Madrid, 1995, p. 7 şi urm.2 F. Enderlein, Vienna Convention and Eastern European lawyers, International Bar Asso-ciation, Section on Business Law, London, 1997, p. 14 şi 15.

3 Michel Pelichet, The Hague Conference on Private International Law, în „Uniform CommercialLaw in the Twenty-first Century”, loc. cit., p. 23 şi 25.

4 Malcolm Evans, International Institute for the Unification of Private Law, în „UniformCommercial Law. . . ”, loc. cit., p. 20-23.

5 Dominique Hascher , International Chamber of Commerce, în „Uniform Commercial Law. . . ”,loc. cit., p. 26 şi 28.

6 Cei care se încumetă să acţioneze la întâmplare se confruntă cu eşecuri, uneori r ăsunătoare.Contractele încheiate de oameni incompetenţi, lipsiţi de experienţa necesar ă conţin, în cele maimulte cazuri, clauze care defavorizează ţara lor şi societatea comercială pe care o reprezintă. Nu mai

este astăzi un secret pentru nimeni că societăţile comerciale recurg la cei mai buni şi maiexperimentaţi negociatori pentru a stipula asemenea clauze în contract care să le apere interesele şisă le garanteze profituri (beneficii) cât mai mari. Aceasta este posibil numai cu ştiinţă, tehnică şi artă.


10/20

Introducere12

scontate: a) alegerea metodelor şi instrumentelor celor mai potrivite pentru speţarespectivă; b) folosirea lor la momentul oportun, în raport de metodele şi instru-mentele la care recurge partenerul.

4. Arta reprezintă ansamblul procedeelor şi mijloacelor folosite de parteneri în

procesul negocierii contractului1

. Autori de renume au dedicat ample studii arteinegocierilor , subliniind că ele implică a) capacitatea de adaptare a negociatorului lasituaţia dată; b) priceperea acestuia de a ajunge la soluţia dorită; c) inteligenţa sa înalegerea momentului cel mai prielnic pentru lansarea propunerii aşteptate de parte-ner. Nu puţini sunt autorii care atrag atenţia că arta negocierii înseamnă „arta compro-misului”2. Evident, contractul trebuie să reflecteze interesele ambelor păr ţi, deoarecefiecare doreşte să obţină un profit. Prin „arta compromisului” nu se înţelege cedarea,renunţarea la propriul interes, ci priceperea de „a îmbina interesele proprii cu cele alepartenerului”, aşa încât înţelegerea contractuală să fie în beneficiul ambelor păr ţi3.

5. Multiplicarea raporturilor contractuale la acest început de secol şi de mileniu

obligă participanţii la tranzacţiile comerciale internaţionale să folosească cu inteligenţă şi pricepere instrumentele pe care ştiinţa şi tehnica modernă le pune la dispoziţie, aşa

încât expansiunea comer ţului mondial să fie în beneficiul tuturor naţiunilor.

** *

Tratatul preia conceptele, categoriile şi instituţiile, asupra cărora s-au opritcolegii noştri francezi4, americani5, englezi6, germani7, italieni8, concepte, categorii şi

1 După finalizarea contractului se observă cu uşurinţă dacă ambii parteneri au acţionat cu pricepereşi inteligenţă sau numai unul dintre ei. Un contract care conţine clauze prin care este favorizată în mod evi-dent una dintre păr ţi demonstrează: 1. sau că a fost încheiat de un negociator incompetent şi nepriceput;2. sau că acel negociator a acţionat necinstit, acceptând să fie corupt (cumpărat) de partenerul de afaceri.

2 „Arta compromisului” implică capacitatea negociatorului să apropie cât mai mult cele două păr ţi de soluţia care „să menţină interesul tranzacţiei” şi să stimuleze execuţia.

3 Arta negociatorului presupune cunoaşterea interesului partenerului şi priceperea de a veni în întâmpinarea acestui interes, f ăr ă a renunţa la propriul interes.

4 Jean-Michel Jacquet, Philippe Delebecque, Droit du Commerce International, Dalloz, Paris,1997; Jean Marc Mousseron, Regis Fabre, Jacques Reynard, ... (et al.), Droit du CommerceInternational: droit international de l'entreprise, Litec manuels, Paris, 1997.

5 John F. Dolan, Commercial law, essential terms of transactions, Aspen Law and Business, NewYork, 1997; J. E. Byrne and H. Burman, Introduction to United Nations Convention on Independent(Guarantees) and Stand-by Letters of Credit, American Society of International Law, Washington, 1996.

6 Clive M. Schmitthoff , Schmitthoff’s Export Trade. The Law and Practice of International Trade,Ninth Edition, Stevens and Sons, London, 1990; Hans Van Houtte, The Law of International Trade,Sweet and Maxwell, London, 1995; D. M. Day, Bernadette Griffîn, The Law of International Trade,Butterworths, London, Dublin, Edinburgh, 1993.

7 R. Happ, Anwendbarkeit volkerrechtlicher Auslegungsmethoden auf das UN-Kaufrecht, Recht derinternationalen Wirtschaft, Heidelberg, 1997; U. H. Schneider , Internationales Wirtschaftsrecht undglobale Rechtsangleichung: siifie oder saure Apfel?, Wertpapier-Mitteilungen, Frankfurt am Main, 1997.

8

F. Ferrari, General principles and international uniform commercial law conventions: a study ofthe 1980 Vienna Sales Convention and the 1988 UNIDROIT (Factoring and Leasing) Conventions,Uniform Law Review, Roma, 1997.


11/20

Dumitru MAZILU 13

instituţii, incluse, adaptate şi dezvoltate în cursurile lor 1 de colegii de la Universităţiledin Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi2. Meritul nostru constă în a fi efectuat, înmai multe privinţe, o sistematizare proprie, în a fi adăugat noi argumente înexplicarea unor concepte, categorii şi instituţii şi în a fi stăruit asupra dezvoltării

progresive a Dreptului comer ţului internaţional, proces complex, în care am fostimplicat personal, în ultimul timp, în calitate de vicepreşedinte şi preşedinte alComisiei Naţiunilor Unite pentru Drept comercial internaţional.

Dacă am reuşit să prezentăm explicit şi suficient de convingător conceptele,categoriile şi instituţiile tradiţionale, alături de cele noi, care se adaugă astăziDreptului comer ţului internaţional - una din cele mai dinamice componente alerelaţiilor internaţionale contemporane - veţi aprecia dumneavoastr ă, studenţii deazi şi practicienii de mâine în acest domeniu, de tot mai mare interes în condiţiileintegr ării europene şi globalizării.

1 Tudor R. Popescu, Dreptul comer ţ ului internaţ ional, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1983; Octavian Căpăţ înă, Brînduşa Ştef ănescu, Tratat de drept al comer ţ ului internaţ ional,Editura Academiei, 1985; Dragoş-Alexandru Sitaru, Dreptul comer ţ ului internaţ ional. Tratat, Editura

Actami, Bucureşti, 1996; Ioan Macovei, Dreptul comer ţ ului internaţ ional, Editura Junimea, Iaşi, 1980;Ioan Macovei, Instituţ ii în dreptul comer ţ ului internaţ ional, Editura Junimea, Iaşi, 1987; I. Dogaru,Tudor R. Popescu, C. Mocanu, M. Rusu, Principii şi instituţ ii in dreptul comer ţ ului internaţ ional,Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1980; Paul I. Demetrescu, Întreprinderile comerciale, EdituraCercetări Juridice, Bucureşti, 1943; Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul comer ţ ului interna-ţ ional, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997; Petru V. Pătr ăşcanu, Drept comercial. Cambia şi biletul

la ordin, Editura All, Bucureşti, 1994 etc.2 În capitolele ce urmează ne vom opri asupra unor aspecte concrete, subliniind contribuţiileromâneşti la dezvoltarea Dreptului comer ţului internaţional.


12/20

Dumitru MAZILU 15

PARTEA GENERAL Ă

Doctrină. Tendinţe şi orientări. Contribuţii

româneşti la dezvoltarea progresivă a Dreptului comerţului internaţional.Definiţia şi obiectul. Principiile şi izvoarele

Dreptului comerţului internaţional.Raportul juridic de comerţ internaţional.

Dezvoltarea progresivă a Dreptului comerţului internaţional.

Un proces în plină desf ăşurare.


13/20

Dumitru MAZILU 17

Titlul I

DOCTRIN Ă . TENDINŢE ŞI ORIENT Ă RI.CONTRIBUŢII ROMÂNEŞTI

LA DEZVOLTAREA PROGRESIV Ă

A DREPTULUI COMER ŢULUI INTERNA ŢIONAL

Capitolul I

EVOLUŢIA DOCTRINELORDESPRE COMER ŢUL INTERNA ŢIONAL.

PRIMELE REGLEMENT Ă RI PRIVIND RELA ŢIILE COMERCIALE

Relaţiile comerciale internaţionale au suscitat numeroase analize şi au con-centrat preocuparea marilor gânditori ai omenirii. Dar dacă mulţi dintre aceştigânditori s-au ocupat de implicaţiile şi consecinţele lor economice, în general, nupuţini au fost aceia care au stăruit asupra importanţei reglementării juridice aacestor relaţii. Charles Louis de Secondat Montesquieu observa că „spiritulcomercial dă naştere în sufletul oamenilor unui anumit simţământ de dreptatesever ă, potrivnic, pe de o parte, hoţiei la drumul mare, iar pe de alta, acelor calităţimorale datorită cărora interesele proprii nu sunt susţinute întotdeauna custr ăşnicie şi pot fi neglijate pentru interesul altora”1. Tot acestui titan al gândirii

juridice dator ăm acea sinteză inconfundabilă a raporturilor comerciale interna-ţionale, potrivit căreia:

„Două naţiuni care fac negoţ între ele devin dependente una de alta: dacă unaare interes să cumpere, cealaltă are interes să vândă; şi toate legăturile dintre elese bazează pe nevoi reciproce”2.

1 Charles Louis de Secondat Montesquieu, Despre legi, în raportul lor cu comer ţul văzut din

punctul de vedere al naturii şi al subîmpăr ţirilor sale, în „Despre spiritul legilor” (De L'esprit des Loix),II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 10 (subl. ns.).2 Ibidem, subl. ns.


14/20

Partea generală 18

Secţ iunea I

Concep ţ ii privind rolul comer ţ ului interna ţ ional

În concepţia lui Platon, comer ţul alterează moravurile curate; el şlefuieşte şi îmblânzeşte, însă, moravurile barbare. După cum observa Aristotel, modurile dedobândire a bogăţiei erau foarte diferite1, iar Caesar în „Războiul galic” observainfluenţa comer ţului asupra galilor , care - aflându-se în vecinătatea Marsiliei şi acomer ţului acesteia - îi aduseser ă la o corupţie atât de mare, încât ei, careodinioar ă îi biruiser ă totdeauna pe germani, le deveniser ă inferiori2.

§1. Impactul legilor comerţului asupra moravurilor

Comer ţul vindecă de prejudecăţi nefaste - constata Montesquieu. „Esteaproape o regulă generală că pretutindeni unde există moravuri blânde, există comer ţ; şi că pretutindeni unde există comer ţ, există şi moravuri blânde”3. Dânsulatr ăgea atenţia că nu trebuie să ne mir ăm „dacă moravurile noastre sunt mai puţinsălbatice ca altădată” 4 , deoarece „datorită comer ţului, moravurile tuturorpopoarelor au fost cunoscute pretutindeni; ele au fost comparate unele cu altele şiaceasta a adus mult bine”5.

Marele gânditor sublinia că „legile comer ţului îmbunătăţesc moravurile”6,după cum tot aşa de bine aceste legi fac „să decadă moravurile”7 . În ţările în careoamenii nu sunt stăpâniţi decât de spiritul comercial „se trafichează cu toate

acţiunile oamenilor şi cu toate calităţile morale; cele mai mărunte lucruri, cele pecare le cere omenia, se fac ori se dau acolo pe bani”8.Toma d'Aquino, Juan de Mariana etc. au condamnat „practicile comerciale

neloiale”, preţurile exagerate, demonstrând imoralitatea cametei.Dezvoltarea schimburilor comerciale şi apariţia negustorilor au determinat

statuarea unor reglementări care să asigure o evoluţie normală a relaţiilor co-merciale, aşa încât comer ţul să fie eficient, respectându-se unele norme decomportament impuse de societate.

1 Aristotel, Politica, Cartea I, Cap. III. În concepţia marelui gânditor lipsa totală a comer ţului dă naştere hoţiei la drumul mare, pe care dânsul o include între modurile de dobândire a bogăţiei înacele vremuri. Dânsul observa că cei care tâlhareau la drumul mare aveau şi „anumite calităţimorale”, între care citează ospitalitatea. Aceleaşi consideraţii întâlnim la Tucidide (vezi Tucidides,Cartea I, Cap. V).

2 Caesar , Guerre des Gaules, Cartea VI, Cap. XXIII.3 Montesquieu, op. cit., p. 9.4 Ibidem.

5 Ibidem.

6

Ibidem, subl. ns.7 Ibidem, p. 10.8 Ibidem, subl. ns.


15/20

Dumitru MAZILU 19

§2. Teoriile avantajului absolutşi ale avantajului relativ în comerţul internaţional

În concepţia lui Adam Smith avantajul absolut în comer ţul internaţional

constă în producerea unei mărfi cu costuri cât mai mici. „Numai munca - observaacest mare gânditor - este etalonul real şi definitiv, după care valoarea tuturormărfurilor poate fi, întotdeauna şi oriunde, apreciată şi comparată. Ea este preţullor real; banii sunt numai preţul lor nominal”1. A nu înţelege valoarea muncii sau şimai grav a stimula nemunca este o dovadă nu numai de inconştienţă, dar mai alesde incompetenţă economică şi iresponsabilitate2.

„Prin avantaj sau câştig - preciza Smith - nu înţeleg mărirea cantităţii de aursau argint, ci aceea a valorii de schimb a producţiei anuale a pământului şi munciiţării3 sau sporirea venitului anual al locuitorilor săi”4.

Pornind de la excepţionala analiză a lui Adam Smith cu privire la valoareabazată pe muncă, David Ricardo demonstrează avantajele pe care le pot obţinetoate ţările lumii din comer ţul internaţional, prin promovarea unor relaţii comerciale reciproc avantajoase pentru toţi partenerii, f ăr ă excepţie. Dânsul consideranecesar ă eliminarea dificultăţilor care persistau în calea comer ţului internaţional caurmare a „legilor cerealelor” şi „Blocusului continental”. Pe fundalul circulaţieimonetare mixte - monede metalice de aur şi bancnote, precum şi a schimburilor demărfuri şi bani între ţări - David Ricardo5 şi Robert Torrens6 promovează concepţia avantajului relativ în comer ţul internaţional, argumentând că se pot obţine avantaje din comer ţul internaţional chiar şi în ţările care produc mărfurile cu unconsum de muncă şi de timp mai mare pe unitatea de produs, dacă dovedescinteligenţa şi priceperea necesare pentru a alege - în procesul producţiei - marfapentru care se cheltuieşte relativ sau comparativ mai puţin timp7 . În concepţia luiRicardo „într-un sistem de perfectă libertate a comer ţului, fiecare ţar ă î şi consacr ă în

1 Adam Smith, Avuţ ia naţ iunilor. Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei, vol. 1, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1962, p. 26.

2 Cine nu înţelege că „principala, dacă nu chiar fundamentala cauză a avuţiei naţiunilor estemunca” nu stăpâneşte nici măcar „cele mai elementare legi economice”.

3 Munca unei ţări „îi aduce înflorirea, bunăstarea, prosperitatea”. Nemunca înseamnă „cădere

economică”, iar perpetuarea nemuncii înseamnă „dezastru, pr ăbuşire economică, socială, morală”.4 Adam Smith, op. cit., p. 327. Reputatul economist releva că în cazul în care balanţa comercială „va fi echilibrată, iar comer ţul între cele două ţări va consta în întregime în schimburi de produseindigene, ele nu numai că vor câştiga ambele, în cele mai multe cazuri, dar ambele vor câştiga egalsau aproape egal” (ibidem).

5 David Ricardo, Despre comer ţ ul exterior, în Despre principiile economiei politice şi impunerii,1817. În concepţia sa, comer ţul exterior trebuie să se bazeze pe costuri comparative, valoarerelativă, avantaj reciproc relativ.

6 Robert Torrens, cu Eseu asupra comer ţ ului exterior cu grâu, 1815. În analiza efectuată -demonstrând teza avantajului relativ - autorul se pronunţă pentru liberalizarea comer ţului exterior lanivel mondial.

7 Este interesantă analiza efectuată de către David Ricardo cu privire la schimburile comerciale

ale Angliei şi Portugaliei, prima cu profil industrial, a doua cu profil agrar. Acesta a demonstrat că ambele ţări pot câştiga din schimburile de mărfuri, prin alegerea produselor pentru care se cheltuiemai puţin timp şi mai puţină muncă.


16/20

Partea generală 20

mod natural capitalul şi munca acelor genuri de activităţi care îi sunt cele maiavantajoase. Această urmărire a avantajului individual este admirabil legată debinele universal al tuturor. Stimulând activitatea, recompensând talentul şi folosind

în modul cel mai eficace for ţele speciale oferite de natur ă, acest sistem distribuie

munca în mod cât mai folositor şi mai economicos; în timp ce, prin sporirea maseigenerale a produselor , el r ăspândeşte avantajul general şi leagă printr-o ţesătur ă comună de interese şi relaţiuni societatea universală a naţiunilor de la un capăt laaltul al lumii civilizate”1. Pentru a explica teza avantajului relativ, Ricardo evocă exemplul unui producător de ghete şi al altuia, producător de pălării. Unul „estesuperior celuilalt în ambele îndeletniciri; dar la confecţionarea pălăriilor acesta poate

întrece pe concurentul său doar cu o cincime sau 20 la sută, iar la confecţionareaghetelor el îl poate întrece cu o treime sau 33 la sută”2. „Nu ar fi oare în interesulambilor - pune întrebarea reputatul analist - ca cel care are superioritatea să se

îndeletnicească în mod exclusiv numai cu confecţionarea ghetelor , iar cel inferior

numai cu confecţionarea pălăriilor?”3. Meritul lui Ricardo constă şi în aceea că - pebaza analizei economice efectuate - a descoperit principii şi norme, careguvernează procesele economice, schimburile comerciale dintre naţiuni, punândbazele unei teorii economice coerente 4 despre valoarea bunurilor economicereproductibile, întemeiată pe cantitatea de muncă şi timpul de muncă necesar , caredetermină preţul mărfurilor pe piaţă5.

§3. Conceptul input-output a lui Leontief

Pornind de la analiza aprofundată a economiei americane, profesorul W. Leontiefpune în discuţie teoria costurilor comparative de producţie şi a avantajelor relative încomer ţul internaţional6. Dânsul consider ă exagerat punctul de vedere potrivit căruiaaceastă teorie ar reprezenta un adevăr absolut, deoarece ea n-ar explica fenomenelecomplexe ale economiei, la nivelul „analizei economice empirice”7.

În concepţia sa, factorul de producţie abundent care stă la baza mărfuriloramericane exportate este munca de calitate superioar ă, mai calificată şi mult

1 David Ricardo, Opere alese, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1959, p. 126.

Dânsul atrage atenţia asupra faptului că „acesta este principiul care face ca vinul să fie produs înFranţa şi Portugalia, ca grâul să fie cultivat în America şi Polonia şi ca obiectele de metal şi altebunuri să fie fabricate în Anglia” (ibidem).

2 Ibidem, p. 128.

3 Ibidem.

4 Suntem în prezenţa unei analize economice privind caracterul obiectiv al acestor principii şinorme.

5 David Ricardo abordează schimburile comerciale dintre naţiuni dintr-o perspectivă pragmatică,impusă de dubla sa calitate de om de afaceri şi de om politic (membru al Parlamentului Marii Britanii).Mesajul său primordial a fost: liberalizarea comer ţului mondial. (Pentru o analiză amplă a concepţiilorricardiene a se vedea valoroasa sinteză a prof. univ. dr. Sultana-Sută Selejan, în Comer ţ inter-naţ ional şi politici comerciale contemporane, Editura Eficient, Bucureşti, 1997, p. 505-511).

6

Vezi pentru o analiză mai aprofundată Nicolae Sută, Comer ţ internaţ ional şi politici comercialecontemporane, Editura All, Bucureşti, 1995, p. 489 şi urm.7 W. Leontief , Analiza input-output, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 110 şi urm.


17/20

Dumitru MAZILU 21

mai productivă decât în alte zone şi regiuni ale lumii. Această concepţie contravinegândirii liberale neoclasice, în care se încadra şi modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson al comer ţului internaţional1, fiind considerată a fi „o piatr ă de hotar încomer ţul internaţional”. Atr ăgând atenţia asupra insuficienţelor teoriei academice,

liberale neoclasice „ortodoxe”, concepţia input-output (intr ări-ieşiri) promovată deLeontief a deschis câmp liber de manifestare preocupărilor de testare practică,implicit unei analize critice a teoriei academice, determinând reexaminareavalidităţii modelului susţinut de această teorie. În gândirea economică seapreciază că analiza empirică input-output a dinamizat teoria neoclasică desprecomer ţul internaţional, imprimându-i un caracter pragmatic mai accentuat.

Trebuie precizat că, în ultimele decenii, gândirea economică, în ansamblu,cunoaşte evoluţii importante în direcţia modernizării teoriei liberale neoclasicedespre comer ţul internaţional2. Se remarcă noi puncte de vedere cu privire laconţinutul schimburilor economice dintre ţările cu potenţial şi structuri economice

inegale3. S-au înregistrat o serie de inovaţii în domeniul politicilor comerciale lanivel regional şi universal, ca urmare a accentuării interdependenţelor dintreeconomiile naţionale, în condiţiile extinderii proceselor de integrare economică4.

Secţ iunea a II-a

Reglement ă ri semnificative privind comer ţ ul interna ţ ional

Preocupări concrete de reglementare a relaţiilor comerciale internaţionale au

existat din primii ani ai schimburilor economice, urmărindu-se, în mod constant,statuarea unor principii şi chiar a unor coordonate juridice privind modalităţilede efectuare a acestor schimburi.

§1. Primele reglementări în Grecia şi Roma antică

După cum atr ăgea atenţia Montesquieu „cei dintâi greci erau cu toţii piraţi”.Supremaţia pe mare5 a Atenei este analizată de Xenophon, care atr ăgea atenţia

1 Teoria propor ţiei factorilor de producţie şi teoria egalizării preţurilor factorilor de producţie întreţările partenere din comer ţul internaţional, inclusiv egalizarea veniturilor din aceste ţări. Acceptândteoriile lui Smith şi Ricardo privind avantajele generale ale diviziunii muncii, Heckscher , Ohlin şiSamuelson au reformulat acest principiu „în funcţie de înzestrarea naturală a fiecărei ţări cu factori deproducţie, ţinând seama de rigorile teoriei interdependenţei reciproce a preţurilor”.

2 Pentru o analiză detaliată a acestor concepţii a se vedea studiile de referinţă ale prof. univ. dr.Sultana-Sută Selejan, Doctrine şi curente în gândirea modernă şi contemporană, Editura All,Bucureşti, 1994; Privire panoramic ă asupra teoriilor şi doctrinelor despre comer ţ ul internaţ ional şi

politicile comerciale externe ale statelor naţ ionale, în lucrarea Comer ţ internaţ ional şi politicicomerciale contemporane, loc. cit., p. 497-535.

3 Ibidem.

4

Ibidem.5 Montesquieu nota că „Minos, care avusese supremaţia pe mare, nu avusese probabil decâtsuccese mai însemnate ca ale altora în piraterii, căci dominaţia lui se mărginea la împrejurimile


18/20

Partea generală 22

asupra faptului că în cazul în care atenienii „ar locui într-o insulă şi dacă pe lângă aceasta ei ar deţine şi supremaţia pe mare, le-ar sta în putere să vatăme pe alţii,f ăr ă ca ei să poată fi vătămaţi câtă vreme ar fi stăpânitorii mării” 1. Solon consacr ă

în reglementările pe care le-a promovat aceste realităţi, facilitând dezvoltarea

comer ţului.Este ştiut că - prin aşezarea sa - Corintul a putut să facă „un comer ţ mai întinsdecât Atena2, având un port pentru primirea mărfurilor din Asia şi altul pentruprimirea celor din Italia. Navigatorii preferau să se ducă în Corint, deoarece ei

întâmpinau mari greutăţi la ocolirea Promontoriului Maleas3, unde se întâlnescvânturi opuse, pricinuind naufragii4.

În baza reglementărilor care cârmuiau relaţiile comerciale, Grecia a înfloritcontinuu, devenind un important punct de atracţie prin jocurile pe care le oferealumii; prin „sărbătorile la care se strângeau oamenii din toate păr ţile”5, precum şiprin oracolele care „stârneau curiozitatea întregii omeniri”6.

Solon a statuat ca „datornicii să nu mai fie privaţi de libertate”7 pentru a-iconstrânge la achitarea datoriilor civile. Această lege a fost preluată din Egipt,unde fusese elaborată de Bocchoris8 şi, apoi, repusă în vigoare de Sesostris9.După cum observa Montesquieu, atunci când este vorba de „convenţii care derivă din comer ţ, legea trebuie să pună mai mult preţ pe bunăstarea publică, decât pelibertatea unui cetăţean”10, ceea ce nu excludea excepţiile şi limitările „pe care lepot cere omenia şi buna ordine”11.

Prin Legea din Rhodos, fiul nu se putea sustrage de la plata datoriilor tatăluisău, renunţând la moştenire12. Această lege era f ăcută pentru „o republică bazată pe comer ţ”13, ceea ce - în opinia lui Montesquieu - implica o limitare în sensul că

„datoriile contractate de către tată, după ce fiul începuse să facă comer ţ, să nu

insulei sale” (Charles Louis de Secondat Montesquieu, Despre legi privite în raportul lor cu comer ţ ul,văzut în lumina prefacerilor pe care el le-a suferit în întreaga lume, în „Despre spiritul legilor”, vol. II,loc. cit., p. 39). Atunci când grecii „au devenit un popor puternic , atenienii au dobândit adevăratasupremaţie a mării, deoarece acest popor care facea comer ţ şi era victorios a înfrânt pe cel maiputernic monarh de atunci (Regele Persiei - prec. ns.) şi a sfârâmat for ţele maritime ale Siriei, aleCiprului şi ale Feniciei” (ibidem).

1 Xenophon, De Republica Athen, Cap. II.2 Montesquieu, op. cit., p. 40.3

Capitala fostelor colonii portugheze în India.4 Strabon, Cartea VIII, Cap. VI.5 Montesquieu, op. cit., p. 42.

6 Ibidem.7 Plutarh, Qu'il ne faut pas emprunter à usure, Cap. IV.8 Bocchoris era nume grec dat faraonului Bokenranef din dinastia a XXIV-a.9 Sesostris era Ramses al II-lea.10 Montesquieu atr ăgea atenţia că prin această lege, negustorii - fiind nevoiţi să încredinţeze

sume mari pe termene adeseori foarte scurte, să le dea şi să le ia înapoi - trebuie ca debitorul să-şiachite întotdeauna obligaţiile la termenele stabilite „ceea ce impune aplicarea constrângerii prinprivarea lui de libertate” (ibidem, p. 21).

11 Ibidem, p. 2112

Sextus Empiricus, Hypotyposes, Cartea I, Cap. XIV. Filozof grec sceptic, Sextus Empiricus atr ăit în secolul al II-lea e.n.13 Montesquieu, op. cit., p. 22.


19/20

Dumitru MAZILU 23

greveze bunurile dobândite de fiu”1. Dânsul aprecia că „un negustor trebuie să-şicunoască întotdeauna obligaţiile şi să se comporte în fiecare clipă după starea averii sale”2.

În lucrarea sa „Despre legi”, Platon arată că „într-un oraş în care nu există

comer ţ maritim sunt necesare de două ori mai puţine legi civile decât în oraşele încare există”3. Dânsul observă că relaţiile comerciale atrag în ţara care practică comer ţul maritim „un mare număr de convenţii”, determinând introducerea înacea ţar ă a „numeroase feluri de bunuri şi de moduri de a le dobândi”4 . În această analiză, într-un oraş comercial „există mai puţini judecători şi mai multe legi”5.

Romanii şi-au dezvoltat relaţii comerciale cu Arabia şi cu Indiile, de unde auobţinut mari bogăţii. Ei erau preocupaţi, însă, să nu transmită naţiunilor supuse „arta de a învinge”, împiedicând prin legi „orice comer ţ cu barbarii”. Nimeni să nu trimită „barbarilor untdelemn, vin sau alte băuturi, nici măcar numai cât să gustedin ele”6. Mai mult, Domiţian a poruncit să se smulgă din r ădăcini viile din Galia, de

teama ca această băutur ă să nu atragă pe barbari7. Ulterior , împăraţii Probus8 şiIulian9 au restabilit libertatea plantării viţei de vie în Galia. Mai mult, în ultimii ani aiImperiului, barbarii „i-au silit pe romani să înfiinţeze antrepozite comerciale”10.

După cum am precizat, romanii au dezvoltat relaţii comerciale cu arabii, carecumpărau puţin, dar vindeau mult, acumulând aurul şi argintul vecinilor 11 . O

înflorire remarcabilă a cunoscut-o comer ţul cu arabii în timpul împăratului Augustus 12 , reglementările instituite respectându-se numai par ţial. Astfel, dindocumentele vremii rezultă chiar o gravă şi permanentă încălcare a acestor re-glementări. „Caravanele de la Alep şi de la Suez duc acolo două milioane dinmoneda noastr ă şi trec tot pe atâta în mod fraudulos”13.

Comer ţul cu Indiile era şi mai intens. Analiştii vremii ar ătau că mărfurile care seaduceau din Indii se vindeau la Roma cu preţ însutit14. Şi, cu toate că această afirmaţie pare a fi exagerată 15 , totuşi comer ţul romanilor cu Indiile a adus

1 Ibidem.2 Ibidem.3 Platon, Des Loix, Cartea VIII.4 Ibidem.5 Montesquieu atrage atenţia că „într-un oraş comercial există şi instanţe comerciale pe lângă

instanţele civile obişnuite”, ceea ce demonstrează că „acolo unde se face comer ţ sunt şi legicomerciale şi instanţe comerciale, deci şi judecători”.6 Ad Barbaricum, Cod, Cartea IV, Titlul XLI (Ce bunuri nu trebuie să fie exportate).7 Împăratul Domitianus (81-96) - printr-un Edict - a dispus să fie distruse jumătate din plantaţiile

de viţă de vie din provincii şi a interzis să se planteze altele. În analiza efectuată de Suetonius searată că dispoziţiile Edictului nu au fost respectate decât în parte.

8 M. Aurelius Valerius Probus, a fost împărat roman în anii 276-282.9 Iulian Apostatul a fost împărat roman în anii 361-363.10 Montesquieu, op. cit., p. 65.11 Plinius, Cartea VI, Cap. XXVIII.12 Strabon, Cartea XVI, Cap. IV.13 Plinius, Cartea VI, Cap. XXVIII (subl. ns.). În pofida acestor grave încălcări ale legilor

comer ţului, schimburile economice înfloreau, iar bogăţiile se concentrau în imperiul roman.14 Plinius, Cartea VI, Cap. XIII.15 Vezi analiza efectuată de Montesquieu, op. cit., p. 66.


20/20

Partea generală 24

importante beneficii Imperiului, fiind situat, pentru o lungă perioadă de timp, peprimul loc. Este de remarcat şi faptul că: a) acest comer ţ a dus la dezvoltareanavigaţiei romane; b) mărfurile importate au influenţat dezvoltarea comer ţuluiinterior; c) a avut un impact asupra înfloririi meşteşugurilor; d) a determinat o

sporire a numărului cetăţenilor ca urmare a multiplicării mijloacelor de trai; e) dădea naştere la lux, care - după cum observa Montesquieu - era „atât de folositorpentru guvernământul unuia singur”, pe cât de dăunător era „pentruguvernământul mai multora”1.

Romanii şi-au reglementat relaţiile lor comerciale prin: 1. Tratate de alianţă -foedera aequa şi iniqua; 2. Tratate de amiciţie care urmăreau protecţiacomercianţilor romani pe teritoriul altui stat, precum şi a comercianţilor str ăini peteritoriul roman2, 3. Tratate de ospitalitate - hospitum publicum, între Roma şi unalt stat3, precum şi între un cetăţean roman şi un stat str ăin4.

§2. Legi comerciale britanice

Comer ţul britanic a fost, f ăr ă îndoială, unul dintre cele mai înfloritoare. Laaceastă evoluţie înfloritoare au contribuit principiile şi normele promovate debritanici pentru dezvoltarea comer ţului internaţional. Aşa, de pildă, Magna ChartaLibertatum - impusă Regelui Ioan f ăr ă de Ţar ă de către aristocraţia feudală, actsemnat de către acesta în 1215 - nu admite în timpul r ăzboiului sechestrarea şiconfiscarea mărfurilor negustorilor str ăini, decât doar „ca represalii”5. Montesquieuobserva că această reglementare a avut o semnificaţie deosebită la vremea

respectivă, englezii f ăcând dintr-o asemenea normă juridică „unul dintre punctelelibertăţii sale”6.Pe de altă parte, în 1740 - în timpul r ăzboiului Spaniei cu Anglia - englezii au

adoptat o lege prin care era pedepsită cu moartea persoana care introduceamărfuri engleze în teritoriile spaniole7. Aceeaşi pedeapsă se aplica celor care ar ficutezat să aducă mărfuri spaniole în teritoriile britanice8. Analiza efectuată deMontesquieu cu privire la această lege este deosebit de sever ă. Dânsul atr ăgeaatenţia asupra faptului că ea venea în contradicţie „cu spiritul comer ţului şi cu felul

1 Montesquieu, op. cit., p. 672 Aceste tratate aveau, de regulă, două clauze: a) de garantare a persoanei care mergea într-un

alt stat şi a bunurilor sale; b) de soluţionare a litigiilor dintre cetăţenii celor două state de cătretribunalele speciale. Un asemenea Tratat este cel încheiat între Roma şi Cartagina, în anul 348 î.e.n., după toate probabilităţile.

3 În acest caz, Hospitum publicum cuprindea - în afara clauzelor tratatului de amici ţie - şi oclauză privind acordarea lui commercium şi connubium.

4 În acest caz, statul str ăin î şi asigura din partea unui magistrat roman - prin daruri substanţiale- protecţia faţă de statul roman (pentru o analiză mai amplă a se vedea C. Tomulescu, Manual dedrept privat roman, Bucureşti, 1956, p. 898 şi urm.).

5 Art. 41, Magna Charta Libertatum.6

Montesquieu, op. cit., p. 20.7 Lege publicată la Cadix în martie 1740.8 Ibidem.

Rasfoire Tratat Privind Dreptul Comertului International (2)

Documents

Transcript of Rasfoire Tratat Privind Dreptul Comertului International (2)