RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. Definiția

Prin raport juridic civil se înţelege relaţia socială, patrimonială sau nepatrimonială,reglementată de norma de drept civil.

2.Caracterele juridice

Raportul juridic civil prezintă trei caractere, şi anume: -este un raport social(adică un raport ce sestabileşte între oameni, priviţi fie în calitate de subiect individual, fie în calitate de subiect colectiv)-este un raport volițional(primul aspect care evidenţiază caracterul volițional aloricărui raport juridic civil rezultă din norma de drept civil, normă ce exprimă voinţa de stat. Există însă şi un al doilea aspect al caracterului volițional, dar numai pentru raporturile juridice civile care izvorăsc din actele juridice civile, în sensul că, pe lângă voinţa exprimată în norma de drept civil,există şi voinţa exprimată de autorul sau, după caz, de autorii actului juridic civil. Tocmai de aceea se spune că asemenea raporturi juridice civile au un caracter dublu volițional.)-părţile au poziţia de egalitate juridică( Conţinutul acestui caracter al raportului juridic civil se exprimă în nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă parte a raportului juridic respectiv).

3.Elementele structurale(elemente constitutive ale raportului juridic civil) sunt în nr de 3 și trebuie să fie întrunite cumulativ:

Părțile(subiectele)=pers f sau j în calitate de titulare de dr subiective civile sau oblig civile

Conținut=totalit dr subiective civile și a oblig civile pe care le au părțile Obiect=conduita părților(acțiunile sau inacțiunile la care sunt îndrituite părțile sau

care sunt ținute să le respecte).

1.Părtile raportului juridic civil-există 2 categorii de subiecte de drept civil: Pers fizice=omul, privit ca titular de drepturi subiective civile şi obligaţii civile. Pers juridice=entitatea care, îndeplinind condiţiile prevăzute de lege,este titulară de

drepturi şi obligaţii.(-o organizare de sine stătătoare; -patrimoniu propriu ;-scop determinat)

DETERMINAREA SUBIECTELOR RAPORTULUI JURIDIC CIVILPrin determinarea subiectelor raportului juridic civil înţelegem cunoaşterea părţilor

acestui raport. Pentru a determina subiectele raportului juridic civil, este necesar să facem o distincţie între raporturile care au în conţinutul lor drepturi subiective civile absolute şi raporturile care au în conţinutul lor drepturi subiective civile relative.

În cazul raporturilor civile care au în conţinut un drept absolut (un drept real sau un drept nepatrimonial), este cunoscut sau determinat numai subiectul activ al raportului juridic, care este însuşi titularul dreptului subiectiv civil absolut (de exemplu, proprietarul lucrului). Subiectul pasiv al raportului juridic este format din toate celelalte subiecte de drept civil, deci subiectul pasiv al unui asemenea raport juridic este nedeterminat.

1

În cazul raporturilor civile care au în conţinut un drept relativ (un drept de creanţă), sunt determinate atât subiectul activ (numit creditor), cât şi subiectul pasiv (numit debitor). În măsura în care printr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii se aduce atingere unui drept absolut, se va naşte un raport juridic obligaţional, în conţinutul căruia intră dreptul la repararea prejudiciului cauzat şi obligaţia corelativă acestui drept, fiind determinaţi atât subiectul activ (creditorul), cât şi subiectul pasiv (debitorul). PLURALITATEA SUBIECTELOR RAPORTULUI JURIDIC CIVIL.

În circuitul civil, cele mai multe situaţii sunt acelea în care raportul juridic civil se stabileşte între o persoană, ca subiect activ (persoana care dobândeşte sau deţine dreptul subiectiv civil ce intră în conţinutul raportului juridic civil), şi o altă persoană, ca subiect pasiv (persoana căreia îi incumbă obligaţia civilă ce intră în conţinutul raportului juridic civil). Sub aspectul subiectelor sale, se spune că un asemenea raport juridic civil este simplu.Există însă şi situaţii în care raportul juridic civil se stabileşte între mai multe persoane, fie casubiecte active, fie ca subiecte pasive, vorbindu-se astfel despre raporturi juridice civile cupluralitate de subiecte.

În cazul raporturilor juridice civile nepatrimoniale, subiectul pasiv, fiind nedeterminat,este constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, cu excepţia subiectului activ. În schimb, pluralitatea activă este mai rară, întâlnindu-se totuşi în raporturile nepatrimoniale ce decurg din creaţia intelectuală şi prezentându-se sub forma coautoratului.

În cazul raporturile juridice civile patrimoniale, urmează să deosebim după cum acestea au în conţinut un drept real sau un drept de creanţă.

Pluralitatea subiectelor în cazul raporturilor reale - în cazul raporturilor juridice civile reale,având în conţinut dreptul de proprietate, subiectul pasiv este constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, mai puţin titularul dreptului de proprietate. Subiectul activ poate să fie o persoană (proprietatea exclusivă) ori poate să fie alcătuit din mai multe persoane (proprietatea comună). Pluralitatea activă există deci sub forma mai multor titulari ai dreptului de proprietate asupra unui lucru sau asupra unei mase de lucruri.

Pluralitatea subiectelor în cazul raporturilor de creanţă - în cazul raporturilor juridice civile obligaţionale, pluralitatea poate să fie activă (mai mulţi creditori), pasivă (mai mulţi debitori) sau mixtă (mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori). Pluralitatea de subiecte în cazul raporturilor obligaţionale poate îmbrăca trei forme:

- obligaţiile divizibile(leagă mai mulţi creditori sau mai mulţi debitori,între care creanţa sau, după caz, datoria este divizibilă),

- obligaţiile solidare (fiecare creditor poate cere debitorului întreaga datorie <solidaritate activă> sau fiecare debitor este ţinut şi poate fi obligat la plata întregii datorii <solidaritate pasivă>)

- obligaţiile indivizibile(datorită voinţei exprese a părţilor ori naturii obiectului obligaţiei nesusceptibil, prin natura sa, de divizare materială sau intelectuală, nu poate fi împărţită între creditori <indivizibilitate activă> ori între debitori <indivizibilitate pasivă>).

SCHIMBAREA SUBIECTELOR RAPORTULUI JURIDIC CIVILProblema schimbării subiectelor raportului juridic civil se pune numai în cazul

raporturilor patrimoniale, deoarece, în cazul raporturilor nepatrimoniale, subiectul activ este titularul unui drept intransmisibil, iar subiectul pasiv este nedeterminat.

2

Cât priveşte raporturile juridice civile patrimoniale, trebuie să distingem între raporturile reale şi raporturile obligaţionale.

În ceea ce priveşte raporturile juridice civile patrimoniale care au în conţinut un drept real, se poate pune numai problema schimbării subiectului activ, nu însă şi a subiectului pasiv, acesta din urmă fiind nedeterminat. Schimbarea subiectului activ în asemenea raporturi se poate face printr-unul dintre modurile de transmitere (dobândire) a drepturilor reale.

În cazul raporturilor juridice care au în conţinut un drept de creanţă, poate să intervină o schimbare atât a persoanei subiectului activ (creditorul), cât şi o schimbare a persoanei subiectului pasiv (debitorul).

2. Conținutul raportului juridic civil

Drepturile subiective civile formează latura activă a conţinutului raportului juridic civil, iar obligaţiile civile alcătuiesc latura pasivă a acestuia. Cele două laturi ale conţinutului raportului juridic civil nu sunt independente, ci, dimpotrivă, se află într-o strânsă corelaţie, deoarece, pentru orice raport juridic civil (real, obligaţional sau nepatrimonial), nu există drept subiectiv civil fără o obligaţie civilă corelativă şi, invers, nu există obligaţie civilă căreia să nu îi corespundă un drept subiectiv civil.

Raportul juridic real, sub aspectul conţinutului său, este un raport simplu, în sensul căsubiectul activ (titularul dreptului real) are în principiu numai drepturi, iar subiectul pasivnedeterminat are numai obligaţia negativă de a nu face nimic de natură să aducă atingereexerciţiului dreptului real de către titularul acestuia.

Situaţia se prezintă în mod asemănător şi în cazul raportului juridic nepatrimonial. În schimb, din punctul de vedere al conţinutului său, raportul juridic obligaţional poate fi nu numai un raport simplu ci şi un raport complex, în sensul că fiecare parte a raportului juridic are atât drepturi subiective civile, cât şi obligaţii civile.DREPTUL SUBIECTIV CIVIL= posibilitatea subiectului activ, în limitele normelor juridice civile,de a avea o anumită conduită,de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare, iar, în caz de nevoie, de a solicita concursul forţei coercitive a statului.Clasificare:1.după cum titularul dr poate să și-l exercite fără sau cu concursul altei pers

Drepturi subiective civile absolute(acel drept în temeiul căruia titularul său poate avea o anumită conduită, fără a avea nevoie de concursul altuia pentru a şi-l exercita. În categoria drepturilor subiective civile absolute sunt incluse atât drepturile nepatrimoniale, cât şi drepturile reale.)

Drepturi subiective civile relative (acel drept în temeiul căruia titularul poate să pretindă subiectului pasiv o anumită conduită, fără de care dreptul nu se poate realiza.Categoria drepturilor subiective civile relative include toate drepturile de creanţă).

2.după natura conținutului dr sub civile Patrimoniale - reale(titularul își exercită prerogativele asupra unui lucru în mod direct și

nemijlocit)- de creanță( subiectul activ numit creditor poate pretinde subiectului pasiv

numit debitor sa dea,sa faca sau sa nu faca ceva, sub sancţiunea constrangerii de către stat )

Nepatrimoniale

3.corelatia dintre dr sub civile

3

Drepturi subiective civile principale Drepturi subiective civile accesorii

4.gradul de certitudine conferit titularilor Drepturi subiective civile pure şi simple Drepturi subiective civile afectate de modalităţi

EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE. ABUZUL DE DREPT

Regula este că exercitarea unui drept subiectiv civil nu este obligatorie, fiind lăsată la latitudinea titularului acestuia.

Exercitarea dreptului subiectiv civil este guvernată de următoarele principii: - dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii şi a moralei; - dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale externe, atât de ordin, cât şi de

ordin juridic - dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale interne, adică numai potrivit

scopului economic şi social în vederea căruia este recunoscut de lege, iar nu în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe;

- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună-credinţă.Abuzul de drept vizează numai ultimele două principii dintre cele patru enumerate mai

sus, deci se poate vorbi de un abuz de drept atunci când titularul acestuia, cu rea-credinţă, îl deturnează de la finalitatea lui. Orice abuz de drept presupune două elemente constitutive, şi anume: un element subiectiv, ce constă în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului subiectiv civil; un element obiectiv, care constă în deturnarea dreptului subiectiv de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală,faptul săvârşit neputând fi explicat printr-un motiv legitim.

Sanctiunea exercitării abuzive a unui drept subiectiv civil constă în obligarea autorului abuzului, dacă este cazul, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor ce guvernează răspunderea civilă delictuală.

OBLIGAŢIA CIVILĂ= îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civilde a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ, care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva şi care, în caz de nevoie, poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului.Clasificarea obligatiilor civile

Obligaţii de a da(îndatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real). Obligaţii de a face ( indatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu

sau de a preda un lucru, deci, în general, orice prestaţie pozitivă în afara celor care se încadrează în noţiunea de „a da").

Obligaţii de a nu face(îndatorirea subiectului pasiv de a se abţine de la o acţiune sau de la anumite acţiuni)

Obligaţiile pozitive (implica o actiune-a da,a face) Obligaţiile negative (presupun o abstentiune-a nu face) Obligaţiile de rezultat numite si obligatii determinate (constau în îndatorirea

debitorului de a obţine un rezultat determinat) Obligaţiile de mijloace numite si obligatii de prudenta si diligenta(constau în

îndatorirea debitorului de a depune toată stăruinţa pentru atingerea unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuşi rezultatul preconizat).

4

Obligaţii civile obişnuite (incumbă debitorului faţă de care s-a născut; în alte cuvinte, urmează a fi executată (sau, după cum se mai spune, este opozabilă) „între părţi", ca şi dreptul de creanţă.

Obligaţii scriptae in rem (numită şi obligaţie opozabilă şi terţilor) este acea obligaţie care se naşte în legătură cu un lucru şi care îşi produce efectele şi asupra unei terţe persoane care dobândeşte ulterior un drept real asupra lucrului respectiv, chiar dacă această persoană nu a participat în vreun fel la naşterea raportului juridic ce are în conţinut acea obligaţie.

Obligaţii propter rem (numită şi obligaţie reală) este îndatorirea ce incumbă, în temeiul legii sau chiar al convenţiei părţilor, deţinătorului unui lucru, pentru raţiuni precum: protecţia unor lucruri de importanţă naţională, exploatarea judicioasă ori conservarea unor calităţi ale unor lucruri importante, existenţa unor raporturi de bună vecinătate etc.

Obligaţia civilă perfectă este acea obligaţie care se bucură integral de sancţiunea juridică, în sensul că, în caz de nevoie, creditorul poate obţine concursul forţei coercitive a statului pentru executarea ei.

Obligaţia civilă imperfectă (numită şi obligaţie naturală) este acea obligaţie (tot juridică, iar nu morală) a cărei executare nu se poate obţine pe cale silită, dar, în măsura în care ar fi executată de bunăvoie de către debitor, acesta din urmă nu are dreptul să pretindă restituirea prestaţiei.

3. Obiectul raportului juridic civil= conduita părţilor, adică acţiunea sauinacţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv

În raporturile juridice patrimoniale, conduita părţilor se referă adesea la lucruri, dar acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic civil, ţinând cont de caracterul social al acestuia. De regulă însă, lucrul este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.

BUNURILE - NOŢIUNE. CORELAŢIA DINTRE BUNURI ŞI PATRIMONIU Noţiunea de bun poate fi folosită într-un dublu sens. În sens larg, prin bunuri se

desemnează atât lucrurile, cât şi drepturile privitoare la acestea. În sens restrâns, prin bunuri se desemnează numai lucrurile asupra cărora pot exista drepturi patrimoniale. O definiţie legală a bunului este oferită de art. 535 C.civ., potrivit căruia „sunt bunuri lucrurile, corporale sau incorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial".

O altă noţiune frecvent folosită în dreptul civil, care este în strânsă legătură cu aceea de bunuri, este cea de patrimoniu.

Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care aparţin unei persoane fizice sau juridice. Patrimoniul se compune din două laturi, anume latura activă, formată din drepturile patrimoniale, precum şi latura pasivă, alcătuită din obligaţiile patrimoniale. Aşadar, între noţiunile de patrimoniu şi de bun există o relaţie de tipul întreg-parte, cu precizarea că bunurile pot fi privite fie în mod izolat, unul câte unul, fie în mod global, ca o universalitate juridică aparţinând unei persoane, în acest din urmă caz reprezentând însăşi latura activă a patrimoniului acelei persoane.

5