Raportul juridic

Notiunea si caracteristicile raportului juridic;

Raportul juridic este un raport reglementat de norma de drept, raport in care subiectii umani sau partile se manifesta ca titulare de drepturi si obligatii prin exercitarea carora se realizeaza finalitatea normei, al carei respectare este asigurata ori prin vointa partilor, ori prin forta coercitiva a statului. In realitatea existentei sale raportul juridic exista numai ca raport juridic concret:civil, penal, administrative, de dreptul muncii, financiar, de dreptul familiei, etc.

Pentru explicarea noţiunii de raport juridic este necesar să se clarifice noţiunile de raport social şi respectiv de normă juridică.

Raportul social – reprezintă o relaţie socială, adică o legătură între oameni priviţi ca membri ai societăţii sau ai unei colectivităţi umane determinate.

Sunt astfel de raporturi sociale: raporturile etice (morale), cele politice, raporturile care se stabilesc între membrii unei colectivităţi religioase etc.

Norma juridică sau norma de drept – termeni de altfel sinonimi – este definită în doctrină ca fiind o regulă de conduită generală şi impersonală creată ori sancţionată de organele competente ale statului şi care poate fi aplicată la nevoie prin intermediul coerciţiei statale, cu ajutorul organelor de stat.

Intre norma juridica si raportul juridic pot exista 3 situatii de determinare, si anume:

a) norma judica poate transforma raporturile sociale nejuridice in raporturi juridice;

b) poate creea un raport juridic a carui aparitie nu a fost una spontana in viata sociala decat in virtutea aparitiei si a prevederii normei juridice ( acest lucru este valabil in cadrul raporturilor de drept administrative si financiar);

c) nu creeaza in mod direct anumite rapoarte juridice, ba mai mult, unele norme impiedica aparitia unor noi raporturi juridice.

Trasaturile caracteristice ale raportului juridic:

Spre deosebire de celelalte raporturi sociale, raporturile juridice au cateva trasaturi proprii, caracteristice:

a) Principala caracteristica a raportului juridic este aceea ca este un raport sau relatiesociala cuprinsa in sferaunei reglementari de drept, a unei norme juridice;

b) Raportul juridic se desfasoara numai intre subiectii umani, intre persoane umane. Deci, partile sau subiectele unui raport juridic nu pot fi decat oamenii- in mod individual (ca persoane fizice)sau in colectivitatii- (uneori constituite sau organizate ca persoane juridice);

c) Raportul juridic este un raport volitional, adica un raport de vointa exprimata in cazul legaturilor ce se creeaza si se dezvolta intre oameni. Pentru a-si rezolva propriile probleme, din ce in ce mai complexe, omul intra intr-o multitudine de raporturi cu semenii sai, cu organele si instututiile statale si nestatale. Din momentul nasterii, omul imbraca diferite “haine” juridice: fiu, minor,sot, tata, comparator, vanzator, donator, alegator, ales, etc, calitati care ii dau posibilitatea de a intra in diverse raporturi juridice, ca un purtator de drepturi si obligatii.

d) Fiind un raport de vointa, raportul juridic reprezinta zona de intalnire a doua vointe:vointa statului, exprimata in norma juridica si care consacra drepturile si obligatiile participantilor la raportul juridic, si vointa subiectilor. In majoritatea cazurilor, intalnirea celor doua categorii de vointe, se materializeaza in elaborarea dintre participanti, in faptul concret ca acestia isi conformeaza conduitele, reactiile si comportamentele potrivit dispozitiei normei juridice. In alte cazuri insa, intalnirea celor doua vointe dobandeste forma unei confruntari determinate de faptul ca participantii nu inteleg sa-si suordoneze vointa si conduita individuala potrivit dispozitiei din norma juridica.

e) Raportul juridic este un raport valoric pentru ca in fiecare legatura ce se creeaza intre participantii la circuitul juridic, gasim concretizate valorile esentiale ale societatii.

f) In substanta raportului juridic indentificam cele mai importante valori protejate de leg: viata si sanatatea omului, prosperitatea acestuia, siguranta nationala, prosperitatea publica, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, etc.

g) Raportul juridic reprezinta o categorie istorica pentru ca el reflecta tipul de organizare sociala care il genereaza.

In dreptul privat roman sclavul era considerat, din punct de vedere juridic, ca un lucru, stapanul acestuia avand asupra lui dreptul de viata si de moarte. Sclavul putea fi vandut si ucis, el nu avea avere, nu avea familie sin u putea apela la justitie.

Mai tarziu, in epoca feudala, clasa stapanitoare(nobilimea) nu mai avea drept de viata si de moarte asupra taranului iobag, dar isi pastrau suficiente drepturi asupra acestuia ( legarea de pamant, obligatia platilor in munca sau bunuri pentru nobil).

In dreptul burghez este legiferata egalitatea tuturor oamenilor in fata legii.

In concluzie, putem afirma ca fiecare tip de societate este caracterizata de un anume tip de raporturi juridice.

Conditiile raportului juridic

Aparitia saun nasterea unui raport juridic are loc intodeauna in contextul unor premise si/sau conditii. In literatura juridicanu exista un punct de vedere unitar nici cu privire la numarul, nici la denumirea sau delimitarea acstora in categorii de ,,premise” , respectiv, de ,,conditii”.

Asadar, pentru aparitia si existenta unui raport juridic sunt necesare cel putin urmatoarele conditii (sau premise):

a) Sa existe norma juridica prin care sa se reglementeze acel raport b) Sa existe faptele juridice

Norma juridica este acea conditie sau premisa care face ca un raport social sa devina din raport nejuridic sau extrajuricic un raport juridic sau sa creeze ea insasi un asemenea raport.

Norma juridică se defineşte ca fiind o regulă de conduită generală,impersonală şi obligatorie, care poate fi îndeplinită, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului.

Din această definiţie decurg trăsăturile esenţiale ale normeijuridice:

a) norma juridică are caracter general; ea prescrie (prevede,impune) o conduită tipică (un model de comportament) ce seadresează tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile dinipoteza normei;

b) norma juridică are caracter impersonal, în sensul că ea nu seadresează direct unei persoane. Chiar şi în ipoteza în carevizează un organism unipersonal, norma juridică nu are învedere persoana care, vremelnic, ocupă funcţia respectivă, ci instituţia în sine.

Faptele juridice a dua conditie esentiala pentru aparitia unui raport juridic.

Faptele juridice sunt acele imprejurari –actiuni omenesti sau evenimente-care, potrivit normelor juridice, atrag dupa ele sau determina aparitia , modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Este vorba asadar, numai de acele imprejurari decare normele juridice leaga anumite consecinte juridice.

Pornind de la ceriteriul prezentei sau a lipsei vointei omului in realizarea faptului juridic, cea mai simpla clasificare a faptelor juridice poate fi realizata in evenimente si actiuni.

Clasificarea faptelor juridice:

a) Evenimentele reprezinta acele imprejurari care se produc independent de vointa omului, avand drept efecte nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.Evenimentele se clasifica la randul lor astfel:

- evenimente naturale: nasterea si moartea oamenilor, calamitati ( cutremure, inundatii,alunecari de teren, etc.)

- evenimentele sociale ( revolutii, lovituri de stat, alegeri, etc.)

b) Actiunile reprezinta actele oamenilor, constient savarsite. Ele sunt manifestari de vointa ale oamenilor care produc efecte juridice ca urmare a reglementarii lor prin normele juridice. Actiunea este expresia materializata a vointei umane, a discernamantul omului.

In masura in care actiunile sunt sau nu conforme normelor de drept,spunem ca sunt licite sau ilicite.

Actiunile pot fi savarsite sub forma faptelor omisive sau comisive. Fapta omisiva sau omisiunea consta in abtinerea subiectului de a face ceea ce trebuia sa faca in virtuteaprevederilor normei ,,comisiunea” sau fapta comisiva este conduita materializata in mod direct, orientata spre o anume finalitate.

Actiuni licite savarsite cu scopul directsi concret de a produce efecte juridice. Aceste actiuni se numesc acte juridice. Ele pot fi acte unilaterale de vointa, bilaterale, acte oneroase, acte gratuite .

Actiuni ilicite sunt acelea prin care sunt inculcate dispozitiile normelor juridice:infractiuni, contraventii, abateri disciplinare. Actiunile ilicite sunt in realitate inclcari ale vointei de statmexprimata in normele juridice, care atrag dupa sine aplicarea sanctiunilor pentru nerespectarea legii.

Pornind de la acest caracter al faptelor sau actiunilor unii autori restrang notiunea de ,,act juridic” utilizand-o doar pentru categoria actiunilor sau faptelor licite, pentru cele din categoria ilicite fiind improprie utilizarea motiuni generice de ,,act juridic”. In aceasta opinie numai ,,actiunile” sau ,,faptele” pot fi ,,ilicite”, in timp ce ,,actul juridic”este o manifestare de vointa intodeauna licita.

Notiunea de ,, act juridic” in acceptiunea sa de ,,fapt juridic” licit, poate fi inteles in doua mari sensuri:

-primul sens cel de inscris probator, doveditor. In acest sens ,,actul juridic” este orice inscris prin care se poate dovedi un fapt juridic;

-al doilea sens al ,,actului juridic” este cel pe care il avem in vedere in cadrul raportului juridic – ca o varietate a faptelor juridice. In acest sens, intelegem prin act juridic o manifestare de vointa, indiferent daca este exprimata intr-o forma scrisa, orala sau alta forma, facuta cu intentia de a da nastere, aq modifica sau a stinge un raport juridic.

Actele juridice, datorita marii lor diversitati, pot fi clasificate dupa mai multe criterii. De exemplu:

- Dupa numarul de vointe cuprinse in acel act, sunt: -unilaterale si bilaterale;- Dupa scopul sau interesul patrimonial: oneroase sau gratuite;- Dupa calitatea subiectelor:oficiale si neoficiale;- Dupa modul formelor cerute de lege: consensuale si formale sau solemne;- Dupa criteriul efectelor:declarative.

Clasificarea actelor juridice poate fi realizata – si dupa alte criterii intalnite in ramurile de drept respective, cu deosebire in Dreptul civil, Dreptul administrativ etc.

Elementele sau structura raportului juridic

In configuratia oricarui raport juridic este identificata o anume structura constituita din conexiunea sistemica a trei elemente:subiectele – ca parti ai acelui raport; continutul raportului – constituit din drepturile si obligatiile ce leaga subiectele sau partile in acel raport; obiectul raportului – adica elementul in legatura cu care subiectele isi stabilesc acele drepturi si obligatii.

Raportul juridic este un raport cu caracter social, interuman.

Istoria dreptului a inregistrat, in milenara sa existenta cazuri care ne par astazi ciudate, inexplicabile, privitoare la conceptual de subiect de drept: unele fenomene ale naturii sau animale erau tratate ca finite titulare de drepturi si obligatii in raporturi juridice determinate.

Pe intinderea a mai multor secole, in Evul Mediu, in unele tari occidentale au fost intentate procese animalelor.

In conceptia dreptului modern omul este singurul in masura sa participle la un raport juridic.

Din punct de vedere sociologic, raporturile juridice sunt considerate forme specifice de manifestare a coeziunii sociale, legaturi sociale de tip special caracterizate printr-o stare de dependenta reciproca a partenerilor, dependent ape care o gasim precizata in normele juridice.

Pentru ca o persoana (fizica sau colectivitate de persoane fizice)sa devina subiect al unui raport juridic trebuie sa indeplineasca anumite conditii sau cerinte pe care legea insasi le stabileste, si care, poarte denumirea generica de ,,capacitate juridica”.

Capacitatea juridica apare deci ca o premisa a calitatii de subiect a raportului juridic. Ea se defineste ca fiind aptitudinea generala si abstracta, stabilita de lege in functie de varsta si discernamantul persoanei de a dobandi sau exercita drepturi si obligatii intr-un raport juridic, adica de a fi titulara de drepturi si obligatii.

Teoria Generala a Dreptului clasifica, capacitatea juridical astfel:

- Capacitatea juridical generala care este aptitudinea de a participa ca titular de drepturi si obligatii juridice, in toate categoriile de raporturi juridice, fara ca legea sa conditioneze aceasta participare de indeplinire a unor calitati;

- Capacitate juridica speciala este posibilitatea recunoscta de lege de a participa ca subiect de drept in raporturile in care trebuie indeplinite anumite conditii;

Capacitatea de folosinta este aptitudinea generala recunoscuta de lege pentru orice finta umana – indiferent de varsta sau discernamant – de a dobandi si a avea drepturi si obligatii in sfera dreptului civil. Capacitatea de folosinta o au toate fintele umane de la nastere si pana la deces, indiferent de puterea lor de discernamant.

Capacitatea de exercitiu este aptitudinea stabilita de lege pentru persoanele cu discernamant de a-si exercita singure, in nume propriu, drepturile si obligatiile pe care le au si le asuma.

De aceea, sunt lipsite de aceasta forma de capacitate minori sub 14 ani precum si persoanele puse sub interdictie din lipsa discernamantului lor, drepturile si obligatiile acestora ce rezulta din capacitatea lor de folosinta fiind exercitate de reprezentantii lor legali sau judecatoresti.

Deci orice persoana fizica poate avea capacitate de folosinta fara sa o aiba si pe cea de exercitiu.

Continutul raportului juridic este format din ansamblul drepturilor si obligatiilor ce revin subiectelor din relatia data , drepturi si obligatii prevazute de norma juridica. Cu alte cuvinte, subiectele unui raport sunt legate intre ele prin drepturi si obligatii care formeaza continutul acelui raport.

In functie de titularii de drepturi si obligatii, avem raporturi juridice simple – cand una din partile raportului este numai titular de drepturi, iar cealalta este numai titular de obligatii – si, raporturi juridice complexe, cand fiecare din partile participante la raport sunt atat titulari de drepturi cat si titulari de obligatii. In acest context trebuie reamintita distinctia dintre dreptul obiectiv – ca ansamblul normelor juridice impuse indivizilor si colectivitatilor din societate – si dreptul subiectiv – ca o prerogativa sau posibilitate a unei persoane de a actiona in temeiul dreptului obiectiv si de a apela la forta de constrangere a statului, pentru respectarea dreptului sau sau pentru restabilirea dreptului incalcat.

Obiectul raportului juridic

Raporturile juridice presupun, pe langa subiecte si continut (drepturi si obligatii) si un obiect determinat al raportului si care este, de regula, elementul sau fenomenul in legatura cu care se naste raportuljuridic respectiv. Obiectivul raportului juridic desemneaza scopul, interesul sau finalitatea realizari acelor drepturi si obligatii, si care constau, de cele mai multe ori, in dobandirea sau instrainarea unor bunuri, obtinerea unor servicii, garanti, avantaje etc.

Obiectul raportului juridic il constituie in general si ultima instanta ,,conduita” umana realizata de catre subiectii raportului juridic, ca urmare a exercitarii drepturilor si indplinirii obligatiilor corelative.

Indiferent de clasificarile posibile ale obiectului sau obiectelor unui raport juridic acesta se constituie ca un element definitoriu al oricarui raport juridic si consta in acel fenomen in legatura cu care subiectele isi stabilesc sau revendica anumite drepturi si obligatii prevazute in normele de drept.