RAPORTUL DINTRE SCOPURILE sI MIJLOACELE POLITICE

Orice relatie politicã se constituie printr-o actiune politicã, presupunând, deci, existenta a doi

poli, a cãror interactiune genereazã o relatie: agentul (subiectul) si obiectul asupra cãruia se

exercitã actiunea sau inf1uenta agentului. Medierea dintre cei doi poli este datã de scop, expresie a

raporturilor deterministe dintre cauzã si efect, care includ posibilitãtile de transformare a obiectului

în functie de structura complexã a intereselor; motivatiilor (fizice, psihice, afective), aspiratiilor;

dorintelor; idealurilor etc.

Dimensiunea axiologicã si nomologicã a scopurilor, desi prioritar o problemã de filosofie

politicã, îsi gãseste locul si aici, întrucât ea este mediata de conditiile si situatiile în care presiunea

actioneazã raporturile dintre cauzã si efecte (rãzboaie, cataclisme, crize, rupturi revolutionare).

Caracterul acestei medieri este dat de mijloace (intelectuale, tehnice, morale), care aratã

posibilitãtile reale ale agentului de a influenta obiectul pentru atingerea scopului.

Relatia scop - mijloace în actiunea politicã este o relatie funda-mentalã în stiintele poitice. Prin

specificul sãu, ea aratã drumul lung strãbãtut de aceste stiinte în câstigarea constiintei de sine, a

statutului de autonomie în ce priveste obiectul, scopul, functiile, mijloacele specifice de investigatie.

Între Aristotel, pãrintele stiintei politice, care a afirmat pentru prima oarã specificul actiunii si al

scopului politic, si florentinul Niccolo Machiavelli, fondatorul stiintei politice moderne, aceasta a

fost consideratã în Evul Mediu ca o "ancilla theologie", o slujnicã a teologiei.

Distinctia dinire politicã si moralã a fost demonstratã în mod strãlucit încã de Aristotel, atât în ce

priveste natura, cât si scopurile lor. Este un fapt îndeobste cunoscut cã moralitatea individualã nu

este acelasi lucru cu moralitatea publicã. Ceea ce nu înseamnã cã scopul actiunilor politice nu

contine si o dimensiune implicit mora1ã: fericirea si prosperitatea comunitãtii, binele public, pacea,

securitatea oamenilor. Deosebirea clinire actiunea moralã si cea politicã poate fi evidentiatã cu

ajutorul a trei cupluri categoriale: intem/extem; individual/general; responsabilitate liber

asumatã/obligatie pe bazã de constrângere. Morala rãspunde unei exigente interioare a constiintei si

"vizeazã corectitudinea actelor persona1e dupã normele datoriei, fiecare nasumându-si pe deplin

responsabilitatea propriei sale conduite". Neputând face abstractie de relatiile cu oamenii, a fi un om

moral înseamnã a te recunoaste ca personalitate în oglinda identitãtii cu cejlalti. Normele actiunii

morale Sunt obligatii care derivã din continutul constiintei noastre, pe câtã vreme normele

comportamentului politic derivã din consimtãmântul membrilor unei comunitãti de a-1 primi ca pe o

obligatie de la cei pe care i-au desemnat expres pentru aceasta (parlament, guvem, partide). Politica

rãspunde unei necesitãti a vietii sociale si sociabilitatea înnãscutã a omului, ca si traiul în comun, îl

obligã sã- si asume responsabilitatea peniru destinele Cetãtii.

Omul politic trebuie sã se adapteze conditiilor reale; încoltit sau presat de evenimente, el nu are

timp sã-si aleagã mijloacele în linistea cabinetului sãu, nici sã fie indiferent la rezultatul actiunii; el

irebuie sã convingã si sã manipuleze pentru a smulge rivalilor avantajele; în focul Iuptei, lui îi

trebuie o întelegere sigurã si rapidã a lucrurilor, o perceptie realã a desfãsurãrii evenimentelor .si,

mai ales, o cunoa.stere profundã a naturii umane, asupra cãruia a insistat atât de mult Machiavelli.

Ce s-ar întâmpla dacã un om politic, obsedat de principiile morale, le-ar aplica în lupta politicã

cu un adversar care vede în om un amestec de Bine si Rãu, un aluat maleabil dupã pofte, urã, invidij

si alte scãderi ale naturii umane? Rezultatul ar fi dezastruos pentru destinul cetãtii sale, cu consecinte

grele pentru conditiile dezvoltãrii moralitãtii publice. "Salvarea adusã de ambitiosul energic nu este

mai bunã decât ezitãrile prea scrupuloase ale unui print scrupulos? Iar orgoliul care actioneazã si

creeazã nu este adeseori preferabil umilintei inactive?"

Celebra formulã "scopul Scuzã mijloacele" a fãcut o carierã de invidiat si, ca orice maximã, a

generat interpretãri nu întotdeauna conforme cu intentiile cel or care au elaborat-o. S-a presupus cã

dacã scopul actiunii politice contine o dimensiune intrinsecã a moralitãtii publice, atunci mijloacele

întrebuintate pentru atingerea scopului pot fi indiferente din punct de vedere moral, chiar imorale, de

vreme ce ele sunt absorbite si neutralizate de moralitatea superioarã pe care scopul urmãre.ste sã o

realizeze odatã cu binele public. La aceastã confuzie a contribuit si faptul cã mijloacele politice

(armele luptei) sunt forta, viclenia (apanajul inte1igentei practice) .si capacitatea de dedublare si

persuasiune. S-a uitat însã cã omul politic lucreazã cu multimi, cu diverse medii morale; cel mai

adesea el exploateazã viciile morale sau faptele culpabile, însã în scopul moralitâtii politice, care nu-

i acelasi Iucru cu morala privatâ. Statele sunt .si ele, din aceastã perspectivã, fiinte morale, iar omul

politic are si el obligatii morale ca: dragostea de patrie, curajul, fldelitatea, justitia, securitatea

supusilor, pedepsirea celor vinovati de acte imorale.

Problema delicatã care se pune este pragul critic pânâ Ia care omul politic poate sã uzeze de

alegerea mijloaceior sale si sâ le justifice în virtutea unor scopuri superioare .