Eu şi Rândunel

Eu şi Rândunel ne-am gândit să-i facem o surpriză Prinţului Fericit, adică să-i facem rost de ochica să poată vedea şi să-i poată ajuta pe oamenii săraci. Ne-am gândit să-i facem ochii din pietre de râu, deoarece statuia nu avea nevoie de diamante şi pietre preţioase. Prinţul Fericit a fost tare încântat de ochii primiţi şi ne-a cerut să-i îndeplinim o dorinţă. Ne-a rugat să-i aducem saci cu aur pentru a-i darui oamenilor sărmani, care dormeau in strada. Amândoi am stat puţin pe gânduri, dar pâna la urma am acceptat. Am plecat spre un palat, unde am auzit, din vorbă-n vorbă, ca ar avea potecile poleite cu aur. În drumul nostru ne-am intâlnit cu un vrăjitor hidos şi rău la suflet, care nu ne-a lasat să luăm aurul deoarece el era paznicul palatului. Noi ne-am furişat pe lângă el, şi în timp ce el vorbea cu grădinarul, cum ai zice peşte, noi am şi umplut sacii cu aur. Am luat-o la goana, lăsându-l pe vrajitor cu ochii in soare, că oricumnu ştia să facă nici o vraja. Am mers repede la print şi i-am dat veştile cele bune, povestind toată păţănia noastră. Apoi, euşi Rândunel am mers sa impărţim aurul sărmanilor de pe stradă, dar ca din senin a reapărut vrăjitorul cel rău. Noi am încercat să-l păcălim, spunându-i, că intr-o grotă din apropiere este o mare comoara ascunsă. Vrăjitorul orbit de aur şi cu gândul la comoară a plecat val-vârtej. În goana sa dupa comoară, din neatenţie a căzut intr-o prapastie foarte adâncă, unde şi-a găsit sfârşitul. Într-un final am reuşit sa împărţim aurul sărmanilor, iar aceştia ne-au mulţumit din toata inima. Eu, Rândunel şi Prinţul Fericit am sărbătorit această ispravă, fiind foarte fericiţi.