Ramuri, Muguri Și Mugurasi - IV

1

Ramuri, muguri si mugurasi de creatie

olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană

Aducem mulțumiri Radio Tv Oltenița, d-lui Dumitru Dragon, care a avut inițiativa creării unui Cenaclu radiofonic și alcătuirii unei publicații, în care să fie trecute creațiile membrilor acestui Cenaclu.

3

Ramuri, muguri și mugurași de creație oltenițeană

Coordonatori: Nicolae Mavrodin Silviu Cristache

Editura Pim Iași

4

Tehnoredactare / corectură: Silviu Cristache

Coperta: prof. Sofian Florian

Editura Pim

Editură acreditată CNCSIS – 66 / 2010

Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 4, Iași – 700497

Tel: 0730.086.676 ; Fax: 0332.440.730

ISBN

©Această lucrare se află sub legea dreptului de autor.

5

Precuvântare

O nouă culegere literară a membrilor Cenaclului ”Radio –tv Oltenița” va vedea lumina tiparului în curând.

Noile creații, pe care semnatarii acestei culegeri le vor da spre lectura cititorilor , sunt interesante și cunosc o evoluție din punct de vedere calitativ.

Prof. Teodor Ștefan, care ne-a obișnuit cu pasaje din noua sa carte, ”Jean – Camille Blondel. O misiune diplomatică în vremuri de grea cumpănă. Destinul familiei Blondel”, va avea o creație inedită, privitoare la o fiică a Olteniței, doamna Alice Săvulescu, mare biolog și om de știință.

Din culegerea oltenițeană nu lipsește nici doamna Dobrița Spirea , care ne va introduce în universul credinței, al moralei creștine, dar și al dragostei de neam și țară.

Mugurii și mugurașii de creație autohtonă, nu lipsesc din paginile acestei cărți. Dintre ei, se detașează Silviu Cristache, participant de câțiva ani la Festivalul de Poezie și Epigramă ”Romeo și Julieta la Mizil”, care ne aduce creații autentice.

6

Apoi, tânăra Alina Ștefania Deacu (Constantin) cu poezie ce arată mare sensibilitate și vibrație creativă.

Mugurașii de ”tezaur” oltenițean sunt Liviu Andrei Dobre, elev la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu”, Alexandru Drăgan , de la Liceul ”Neagoe Basarab”, ori tânăra care s-a profilat pe o autentică proză polițistă, Denisa Vlaciu.

Culegerea de față se dorește o reușită, a inimoșilor creatori oltenițeni. Putem spune, fără să greșim, că poezia, creație în general nu are vârstă. Cititorii se vor bucura de o nouă culegere, care, sper că le va satisface dorințele literare.

prof. Nicolae Mavrodin

8

Teodor Ștefan JEAN – CAMILLE BLONDEL. O MISIUNE DIPLOMATICĂ ÎN VREMURI DE GREA CUMPĂNĂ. DESTINUL FAMILIEI BLONDEL (4)

Blondel părăsește postul de ministru al Franței la București, dar nu și România. Alături de familia

sa sprijină lupta dreaptă a românilor pentru realizarea idealului lor național.

Vestea revocării lui Camille Blondel din funcția de ministru plenipotențiar și trimis extraordinar al Franței în România s-a răspândit ca fulgerul, la doar o zi după hotărârea ei. Presa bucureșteană a comentat în fel și chip cauzele acestei revocări. Știrea a surprins majoritatea lumii politico-diplomatice și presa românească. Pentru Blondel vestea înlocuirii sale a fost o lovitură grea primită într-un moment în care eforturile sale pentru atragerea României de partea Antantei păreau a se apropia de final. Cu siguranță el era conștient de nemulțumirea conducerii statului francez față de atitudinea ezitantă, dar motivată, a Premierului român și implicit de rezultatele activității sale diplomatice la București. Dar chiar și revocat, cunoscând în profunzime meandrele tratativelor purtate de el

9

în ultimele săptămâni, Blondel era convins că roadele eforturilor sale nu vor întârzia să apară. Stăpân pe sine, dovedind în continuare aceeași responsabilitate față de misiunea sa în acele zile dramatice pentru Franța, dar și pentru România, el nu a încetat să-și exercite funcția până la sosirea în țară a înlocuitorului său, Auguste Felix-Charles de Beaupol, Conte de Saint-Aulaire. Pe 1/14 iulie 1916 Blondel, înconjurat de principalii săi colaboratori, consilieri de legație, consuli, vice-consuli, atașați militari, primea la Legația Franței pe membrii coloniei franceze din Capitală, în frunte cu d-l Dacosta, președintele acesteia și pe membrii societății franco-române. D. Dacosta a rostit o cuvântare ocazionată de această zi, enumerând marile evenimente care au făurit Franța democratică din timpurile moderne. Au mai luat cuvântul col. C. Cristescu, consilier de legaţie, care a prezentat felicitările guvernului român şi dr. I. Cantacuzino , din partea societăţii franco-române. Toţi vorbitorii şi-au exprimat convingerea neclintită în izbânda armatelor franceze, cât şi regretele pentru apropiata retragere a lui Blondel. Adresându-se coloniei franceze, Blondel şi-a exprimat viile sale mulţumiri „pentru sentimentele ce i s-au arătat întotdeauna, în tovărăşia cărora a trecut prin clipe de bucurie şi prin clipe triste.” El a spus că se „ … felicită de a fi putut să contribuie la o mai mare apropiere între Franţa şi România” şi a încheiat exprimându-şi speranţa că ora victoriei Franţei şi a aliaţilor săi va veni în curând. În aceeaşi zi în care sosea la Bucureşti noul ambasador francez, pe 24 iulie, Blondel este primit în audienţă la M. S.

10

Regele Ferdinand pentru a-i remite acestuia scrisorile de rechemare, prilej cu care M. S. Regele i-a conferit Cordonul “Steaua României”. După ce a doua zi Contele de Saint-Aulaire este primit în audienţă solemnă la M. S. Regele pentru înmânarea scrisorilor de acreditare, pe 28 iulie Blondel preda noului ambasador Direcţia Legaţiei, prezentându-i totodată întreg personalul acesteia. Contele de Saint-Aulaire a adresat predecesorului său cele mai călduroase elogii şi mulţumiri. Blondel nu va rupe contactul cu activitatea Legaţiei, având să se afle în preajma înlocuitorului său, pentru a-i oferi toate informaţiile necesare acomodării grabnice cu problematica noii sale misiuni. După semnarea pe 4 august 1916 a celor două convenţii : politică şi militară ale tratatului de alianţă cu Antanta, Blondel a avut o ultimă întrevedere cu I. I. C. Brătianu pe 13 august, în ajunul intrării României în război. Acesta l-a pus la curent cu ultimele evoluţii ale problemei, inclusiv cu semnarea convenţiei cu Rusia, prin care aceasta « … a cedat aproape în toate punctele» , Brătianu i-a adăugat : « -Iată jucat primul act al dramei la care aţi contribuit [ … ] Al doilea va începe şi sper eu, cu succes». L-a rugat apoi pe Blondel să «… păstreze întotdeauna acestei ţări afecţiunea pe care i-a acordat-o şi pe care dealtfel românii i-o întorc». Premierul a adăugat tot regretul său că nu semnătura lui Blondel se află pe actele convenţiilor, ştiind câte eforturi şi lupte au însemnat pentru el. La etatea de 63 de ani, Blondel resimte oboseala vârstei, a anilor de efort, a problemelor de sănătate pe care le-a ignorat în trecut, dar şi a grijii pentru evenimentele ce vor

11

urma. El s-a retras pentru un timp în casa fiicei sale, Yvonne, din Silistra, unde ginerele său, Ion Cămărăşescu, era prefect al judeţului Durostor. YVONNE , . . . Era unicul copil al familiei Camille şi Jeanne Blondel. S-a născut la 1 august 1884 în orăşelul Juvisy sur Orge, departamentul Seine et Oise, situat la cca 25 km. Sud de Paris. Aici se afla un castel din secolul al XVII-lea, proprietate a familiei Blondel. Din propriile-i amintiri notate în Jurnalul său aflăm că din fragedă copilărie i-a însoţit pe părinţii săi în viaţa lor de “diplomaţi rătăcitori”. În anii Primului Război Mondial, când aflată în compania unor compatrioţi, ofiţeri, membrii ai misiunii militare franceze ce nu mai conteneau cu elogiile la adresa locurilor dragi din patrie, Yvonne evocă şi ea cu plăcere „scumpa” sa Belle Alee din Orleans. Era proprietatea familiei mamei sale, ce se trăgea din neamul Broca, originar din Olanda şi de unde Yvonne îşi revendica dragostea ei pentru mare. Aici, în Belle Alee, ea a petrecut clipe minunate în anii copilăriei şi adolescenţei, când nu se afla alături de tatăl ei. Instrucţia, ca şi educaţia le-a primit mai mult „din mers”, în sânul familiei, dar şi în şcolile pe care le va fi frecventat, măcar parţial pentru susţinerea examenelor de absolvire şi pentru obţinerea unei diplome.

12

Cât priveşte anii petrecuţi în peregrinările diplomatice ale tatălui său în lume, în ţări ca Maroc, Brazilia sau Mexic, ţări cu relief, climă şi vegetatie de tip tropical, în călătoriile lor prin acestea “ … a ştiut să înfrunte nopţile în macquis … în adăposturi improvizate … pe paturi tari, somptuos garnisite cu gângănii imposibile.” Acest mod de viaţă “a corespuns” aşteptărilor sale de copil fără astâmpăr, dornică de neprevăzut, dăruită cu o curiozitate şi un curaj demn de un explorator, capabilă să se adapteze la orice situaţie, inclusiv la cele în care nici măcar toţi bărbaţii nu fac faţă. Deşi în aparenţă era o persoană practică, înclinată spre acţiune, urând monotonia vieţii, tânăra Yvonne de mai târziu avea să dezvăluie şi o altă faţă a personalităţii sale, aceea a unei visătoare, înclinată spre contemplaţie, având darul unui fin şi atent observator, sau de analist psihologic al persoanelor şi situaţiilor trăite, aşa cum avea să le consemneze în Jurnalul său din anii războiului. Este înclinată spre nou, spre tot ce înseamnă mişcare, în special cu caracter sportiv, în condiţiile creşterii interesului pentru activitatea sportivă, percepută în epocă ca o adevărată sursă de sănătate. În primii ani petrecuţi în România, după acreditarea tatălui ei la Bucureşti în 1907, graţie şi mediului social cosmopolit în care se mişca, lipsit de grija zilei de mîine, ea poate fi văzută deseori practicînd diverse sporturi. Ziarul „Sportul”, publicaţie lunară a societăţii sportive, din 31 ianuarie 1908 remarca printre patinatoarele cele mai „asidui” de pe patinoarul din Parcul Cişmigiu şi pe „domnişoara Blondel”. În acelaşi an, Yvonne Blondel este remarcată în competiţiile de tenis alături de Natalia Darvari, Frosa Boerescu, Netty Negruzzi, Sofia Alexandrescu ş.a.

13

În campionatele de tenis desfăşurate în Bucureşti, la şosea, pe terenul Clubului Sărindar, ea reuşeşte să obţină chiar şi un titlu la dublu mixt, alături de Leo San Gali. Apoi, ea participă la Sinaia, în aceeaşi probă, alături de Ion Cămărăşescu. Pe terenurile de sport s-a înfiripat la început prietenia sa cu Ion Cămărăşescu, şi apoi dragostea ce-i va duce în final „în faţa altarului”. Cunoscut polisportiv (a practicat tenis, călărie, schi, bob, automobilism ş.a.), primul român participant la o „olimpiadă albă” în anul 1909 în proba de bob, a fost pasionat în mod deosebit de automobilism1. A fost membru fondator al Automobil Clubului Român (1904), secretar general al acestuia, unul din principalii donatori ai clubului, alături de Aristide Blank, Alexandru Prager, Alexandru Şuţu sau Mihail Catargi. În cursa de automobile ce a avut loc la Băneasa, în a treia zi de Paşti a anului 1908, Ion Cămărăşescu a câştigat „Premiul societăţii sportive”, fiind învingătorul

1 Ion N. Cămărășescu (n.1882 – d. 1953), agricultor și om politic, licențiat în drept la Paris, mare latifundiar în Bărăganul ialomițean. A deținut importante funcții în administrația statului: șe de cabinet în Ministerul instrucțiunii și cultelor ; prefect de Durostor; agent de legătură al guvernului român pe lângă armata rusă; prefect de Galați; președinte al Delegației române în Consiliul economic al Micii Antante (1934). În tinerețe a fost unul din animatorii vieții sportive din România, practicând, el însiuși, mai multe sporturi: tenis, călărie, schi, bob, automobilism. A introdus jocul de rugby în România. Este autorul primului regulament de circulație auto din România și a primelor semne de circulație instalate în 1908 pe șoseaua București Ploiești. Autor al mai multor lucrări în domeniile econimic, agricol , politic și sportiv. După instalarea regimului comunist, în urma aplicării Decretului Nr. 83 / 3 martie 1949 privind naționalizarea proprietăților moșierești, este deposedat de averea sa și dislocat împreună cu familia, într-o localitate din țară, unde i s-a fixat domiciliu obligatoriu, apoi arestat și închis la Sighet, alături de alți foști demnitari, unde a și murit în anul 1953

14

categoriei mari şi primul în clasamentul general, înaintea Prinţului George Valentin Bibescu, Preşedintele A. C. R., Preşedintele juriului fiind George G. Asan (cunoscut om de afaceri, dar şi pasionat al automobilismului şi globe trotter). De altfel, în mai toate concursurile automobilistice, I. Cămărăşescu câştigă detaşat. Este şi un susţinător al introducerii unor reguli de circulaţie auto. Într-un interviu luat la sediul A. C. R. , în anul 1908, el se pronunţă pentru elaborarea unei legislaţii severe privind circulaţia automobilelor în Capitală şi respectarea acestora, cu scopul evitării accidentelor, căci arăta el: „ … regulamentul poliţiei este inaplicabil, deoarece îndată ce un mecanic (şofer, n.n.) este arestat şi dat în judecată pentru contravenţie de la viteza normală, prefectul e asediat cu intervenţii şi e silit să anuleze procesul-verbal.” Relaţia lui cu Yvonne Blondel a evoluat rapid, astfel încât, spre sfârşitul anului 1908, căsătoria lor era aproape sigură. Cât priveşte cununia religioasă a Yvonnei cu Ion Cămărăşescu, aceasta îşi are propria istorie. Cum familia Blondel ţinea morţiş la cununia catolică, iar ortodoxul Cămărăşescu afirma că el, ca bun român, nu se poate cununa decît după ritul românesc, s-a ajuns într-un impas. S-a sugerat atunci ideea unei cununii duble (catolică şi ortodoxă), ceea ce Episcopia catolică din Bucureşti nu accepta. Pentru a satisface dorinţele ambelor părţi nu exista decît posibilitatea ca oficierea cununiei să se facă după ritul românesc de un preot unit, aşadar catolic, idee sugerată de Episcopul catolic R. Netzhammer. Cum în Bucureşti lipsea o biserică unită, cununia putea avea loc la Catedrala catolică „ Sf. Iosif”.

15

Dar, mai întâi, pe 9 decembrie 1908, în cea mai mare intimitate, are loc căsătoria civilă, la ofiţerul stării civile din Capitală, oficiată de maior delegat Slătineanu, martorii ginerelui fiind Take Ionescu şi Alexandru Zissu, iar ai miresei de Giers, ambasadorul Rusiei şi marchizul Becaria d, Incisa, trimisul extraordinar al Italiei. A asistat, de asemenea, C. Blondel cu soţia “ce purta o frumoasă toaletă de catifea maron”, soţia lui Take Ionescu, într-o toaletă de „soie souple” de nuanţă „fraise claire” şi doamna de Giers, în gri. Mireasa, descrisă de presă ca “o încântătoare blondă“, purta o elegantă toaletă „princesse- bleu – vert.” A doua zi, pe 10 decembrie la orele 16,00, a avut loc la Catedrala „ Sf. Iosif” cununia religioasă, oficiată de preotul unit Bunea (adus de la Blaj), în limba română, (spre deosebire de slujba romano-catolică oficiată în limba latină). Răspunsurile au fost date de un cor mixt, tot în româneşte. Se spune că biserica a fost plină de curioşi, iar corul a cântat impresionant. Printre mulţimea de asistenţi ziarele vremii amintesc pe soţii Take Ionescu, naşii tinerei perechi, doamnele Mavrogheni, Greceanu şi Poenaru, doamne de onoare ale Palatului, d-na Zoe D. Sturdza (soţia lui D. A. Sturdza, preşedinte al Partidului liberal şi Prim-ministru în funcţie), d. ministru Costinescu, doamna Helena Ferekide, d. Nicu Lahovary, d. S. Miclescu, d-na şi d. C. Disesscu, întregul personal al Legaţiilor franceză, rusă, austriacă, d. I. Boambă, g-l Florescu, d. G. Zănescu, d-na Evghenia Văcărescu, d-na g-l Coandă, d-na şi d. adjutant Graţoski, d. conte de Montesquieu şi alte personalităţi marcante ale elitei bucureştene a vremii.

16

De acum Jean şi Yvonne Cămărăşescu îşi vor continua viaţa în doi şi activitatea care-i apropiase iniţial: cea sportivă. Începând din 1909, ziarul “Sportul”, ce apărea în fiecare zi de curse hipice, îi menţionează printre cei înscrişi în cursele hipice de la Băneasa. Ion Cămărăşescu, caracterizat de ziar ca un „distins sportsmen”, participa în mai 1909 la curse cu proprii cai – ‘’Călător’’ şi ‘’Dame de Meuse’’. Yvonne nu se lăsa mai prejos, participând şi ea la curse. Pe 13 septembrie 1909 este înscrisă pentru prima dată în “Premiul teilor” pe distanţa de 1.000 m. cu calul Belize III, care va ocupa locul III. În aceeaşi zi, ea este înscrisă şi în premiul “Paradox”, pe distanţa de 2.000 m., cu calul ‘’Călător’’. De menţionat că Ion Cămărăşescu era unul din puţinii proprietari de herghelii de cai de curse, alături de Alexandru Marghiloman, cunoscutul om politic conservator, G. U. Negropontes sau Al. Zănescu. Cursele hipice erau în acel timp, ca şi în zilele noastre, şi o sursă de câștig pentru proprietarii cailor câştigători ai curselor, cât şi pentru pariori. Astfel, din premiile obţinute la cursele hipice cu caii proprii în 1910, principalii câştigători erau :

Alexandru Marghiloman 121.368 lei G.U. Negropontes 49.660 lei Al. Zănescu 34.300 lei Ion Cămărăşescu 33.481 lei

Cum Ion Cămărăşescu era unul din aşii volanului din România acelor ani, Yvonne, curioasă şi cutezătoare cum era, nu a întârziat să deprindă tainele conducerii automobilului,

17

devenind a doua femeie din România membră a A. C. R. (din 1909), după Marta Bibescu (1904). Din mărturiile unui ziar al vremii aflăm că dintre toate femeile conducătoare auto ale acelor ani “ … cea mai cutezătoare a fost Yvonne Cămărăşescu”; ea conducea un „splendid” De Dion Bouton de 9 c. p. “făcându-şi preumblarea zilnică pe malurile Ialomiţei împreună cu doamna Bulaciu, căreia îi trece conducerea din când în când.” Înţelegem din această informaţie apărută în ziarele vremii că ambele sportive se antrenau zilnic, undeva la ţară, departe de străzile aglomerate ale Capitalei. Pasiunea pentru automobilism ca mijloc modern de transport a însoţit-o pe Yvonne aproape toată viaţa. În Jurnalul său, ţinut în vremea Primului Război Mondial, ea evocă drumul cu automobilul făcut regulat pe ruta Bucureşti (unde se aflau părinţii ei), - Olteniţa – Turtucaia – Silistra, unde locuia împreună cu soţul său, pe atunci prefect al judeţului Durostor. Ea nota pe 25 octombrie 1916: “Oraşul Olteniţa a fost bombardat violent. Nu urâţenia acestei mici subprefecturi, mirosind a exces de provincialism o regret eu. Dar când părăseam cu maşina Bucureştiul pentru a mă duce la Silistra, ea era prima mea etapă înainte de trecerea fluviului. După ce regăseam cu plăcere drumul mărginit de copaci foarte bătrîni ce leagă oraşul de port, aveam de fiecare dată acelaşi sentiment de bucurie şi aceeaşi respiraţie profundă când ajungeam pe platforma portului, umbrită cu minunaţi plopi olandezi ce foşneau în surdină.” În timpul aceluiaşi război, după retragerea din Silistra, Yvonne a fost nedespărţită de Panhard-ul său, care a scăpat

18

ca prin minune din numeroasele bombardamente ale artileriei inamice. Deşi în primii ani ai secolului XX zborul cu avionul se afla la începuturile sale, încă în faza experimentală, şi încă nesigur pentru viaţa celor ce cutezau să zboare, Yvonne Cămărăşescu a fost captivată de ideea de a se afla „deasupra lumii”, sfidând orice pericol. Ea nu a pierdut prilejul să participe la primul spectacol aviatic din România, ce a avut loc pe câmpul de la Cotroceni, pe 15 august 1910, ai cărui protagonişti au fost Aurel Vlaicu, prinţul George Bibescu şi francezul Michel Molla. Prezenţa publicului la acest spectacol a fost impresionantă. Yvonne avea să zboare şi ea în acea zi, împreună cu Michel Molla, pe distanţa Ploieşti - Chitilla. În prezenţa a aproape 2.000 de persoane din Ploieşti şi localităţile învecinate şi-a luat zborul de pe câmpia de la Crângul lui Bot, la orele 17,20, avionul „Farman III” pilotat de Michel Molla, având-o ca pasageră pe Yvonne Cămărăşescu. “Bătea un vânt destul de puternic ceea ce a determinat pe aviator să se ridice la 600 m.” Avionul a aterizat pe aerodromul din Chitila (singurul din ţară) la 18,20. Pilotul Molla a declarat că a simţit un frig puternic la înălţime, în timp ce Yvonne, care purta o jachetă şi o bonetă din lână, nu a simţit frigul. La coborâre Yvonnei i s-au oferit două buchete de flori de către d-na Catargi şi de d-l D. Grant. D-l Goliescu a strigat “Vive la France!”, iar publicul a izbucnit în urale. După 20 de minute au sosit şi automobilele în care se aflau Ion Cămărăşescu şi Cerchez, directorul aerodromului, care urmăriseră din mers, pe şosea acest zbor.

19

Ca un fapt remarcabil adăugăm că Yvonne Cămărăşescu stabileşte, cu această ocazie, un record mondial de distanţă, fiind prima femeie care face o cursă aeriană de peste 50 km. Această viaţă în care curajul şi neastâmpărul Yvonnei nu avea alt mobil decât curiozitatea sau probarea propriilor abilităţi, a limitelor fizice, avea să se încheie în preajma intrării României în cel de al doilea război balcanic (iulie – august 1913). Ea se va încadra în detaşamentele de sanitari voluntari, ce au acţionat pe durata conflictului. „Nu se dăduse nici-o luptă, însă trupele noastre pe când se aflau pe pământ inamic întâmpină un duşman tot atât de cumplit ca şi tunul - holera, spitalele Crucii Roşii româneşti fiind înşirate de-a lungul Dunării.” Yvonne a demonstrat cu această ocazie nu doar curaj, ci şi spirit de solidaritate şi dăruire pentru cei aflaţi în suferinţă, calităţi recunoscute de autorităţi, care o răsplătesc cu medalia „Avântul ţării”. De acum viaţa familiei Ion şi Yvonne Cămărăşescu avea să se subordoneze unor responsabilităţi social-politice şi economice dintre cele mai importante. Cum în urma păcii de la Bucureşti din 10 august 1913, care a încheiat cel de-al doilea război balcanic, României i se alipea teritoriul Cadrilaterului (Dobrogea nouă), Ion Cămărăşescu a fost numit împuternicit al guvernului în acesta, cu misiunea ca, împreună cu un grup de specialişti, să întocmească primele studii demografice şi social-economice referitoare la noul teritoriu.

20

Pe 6 ianuarie 1914 I. Cămărăşescu era învestit în funcţia de prefect de Durostor, având reşedinţa în oraşul Silistra, funcţie pe care o deţine până la intrarea României în Primul Război Mondial (august 1916), când sub presiunea ofensivei bulgaro-germano-turce, armata şi autorităţile de stat române din Cadrilater se vor retrage la nord de Dunăre. Ca reprezentant al guvernului care-şi făcuse o reputaţie de bun organizator în fruntea judeţului, I. Cămărăşescu călătoreşte mult în teritoriu pentru a cunoaşte viaţa populaţiei de aici, sub toate aspectele, în vederea schimbării în bine a acesteia. Soţia sa nu pierde nici-o ocazie pentru a-l însoţi, dornică a cunoaşte specificul acestui ţinut. O încântă diversitatea acelor “ … mici aglomerări ale Durostorului [ …] cuibărite în funduri de văi, altele ce-şi înşirau „ … căsuţele pe coline, unde par agăţate, ca nişte colibe uşoare, în verdeaţă”, sau diversitatea etnică „adevărată planse pentru un muzeu etnografic” cu specificul aşezărilor lor, ca în cazul satelor turceşti unde „ … fragilitatea şi asimetria cocioabelor sunt compensate prin pergole de viţă-de-vie şi de trandafiri sălbatici, care par că-şi iau zborul agăţându-se peste tot la întâmplare. În grădinile lor, turcoaicele au flori din belşug, învecinându-se între ele în dezordinea în care natura le-a făcut să crească.” Yvonne avea să se lege de acele locuri, pe care la va evoca peste ani: „ … mă duc înapoi cu gândul la toate acele locuri străbătute cu maşina în toate anotimpurile. Cunosc primăverile ca şi toamnele lor, iar datorită vânătorilor hibernale, chiar şi înfăţişarea lor sub mantia de zăpadă îmi e familiară.” Alături de soţul ei, “veselă şi plină de bucuria vieţii”, Yvonne era şi o admirabilă gazdă pentru oaspeţii

21

oficiali sau prieteni de familie, încălzind atmosfera şi descreţind frunţile tuturor. Era greu pentru oricine care cunoscuse ospitalitatea casei lor să uite acele momente. Aşa s-a întîmplat şi cu ocazia vizitei familiei regale în judeţul administrat de soţul său, de la sfîrşitul anului 1914. Într-o scrisoare purtând antetul Casei M. S. Regelui din 24 decembrie 1914 şi semnată de colonel adjutant Mihai Baranga, se spunea: „Prea onorată doamnă, Din înalt ordin, am onoare a vă remite alăturatul dar pe care Majestatea Sa Regele vi-l face în amintirea ospitalităţii ce i-aţi dat cu atâta multă bunăvoinţă cu ocazia călătoriei Sale în judeţul adminstrat de soţul Dvs-stră, D-l prefect Ion Cămărăşescu … „ Izbucnirea Primului Război Mondial în preajma hotarelor României, în toamna aceluiaşi an, nu putea fi trecută cu vederea, mai ales în familia Yvonnei. În primul rînd pentru că vâlvătaia războiului cuprinsese ca un iureş întrega Europă, inclusiv Franţa, ţara sa de origine, ce dădea în acele zile grele jertfe şi unde se afla mama sa. Într-un alt front, cel diplomatic, tatăl său, Camille Blondel, încrezător în dreptatea cauzei Franţei, dar şi în dreptatea cauzei româneşti de realizare a idealului său de unitate naţională, făcea eforturi pentru a aduce România în tabăra Antantei, în interesul ambelor ţări. Şi nu era lucru uşor atâta timp cât între interesele foarte apropiate ale Franţei şi României se întrepuneau interesele rapace ale colosului din est. Pe de altă parte, grijile familiei Cămărăşescu nu erau doar ale lor ci şi ale „marii familii” a populaţiei judeţului din care cei mai mulţi erau oameni lipsiţi de orice apărare.

22

În cazul în care războiul ar fi cuprins şi aceste locuri, era de aşteptat o crudă răzbunare a bulgarilor, în preajma cărora trăiau. Dar, deocamdată, pentru cei mai mulţi oameni care trăiau doar în prezent, viaţa îşi urma cursul firesc, ca şi când nimic nu s-ar fi întîmplat. Ei munceau, iubeau, aduceau pe lume copii, se distrau şi se bucurau de fiecare răsărit de soare, tot aşa cum şi Yvonne petrecuse patru săptămîni de vacanţă pe malul mării într-un „dolce farniente” în vara aflată pe sfârşite a anului 1916. Îi plăcea la asfinţitul soarelui să facă “ … poetice popasuri la poalele farului.” Gândul ei nostalgic “… contemplând vâltoarea neîncetată a valurilor verzi, se ducea foarte departe în cautarea acelor pământuri din America [ … ]” ce i-au „ … lăsat în inimă dorinţa de a le revedea.”

(va urma)

23

COMUNITATEA EVREIASCĂ

DIN OLTENIȚA. 1860 – 1964 (4).

DE LA EMANCIPARE LA MARGINALIZARE ( 1919- 1940)

1) Emanciparea evreilor din România(1919). Participarea evreilor oltenițeni în viața politică în

perioada interbelică (1919-1940)

Cu semnarea Tratatului de pace de la București din 10 august 1913, cu care se încheia cel de al doilea război balcanic, se irosea o nouă ocazie de soluționare a problemei evreiești, prin acordarea egalității civice evreilor români. În ciuda faptului că în timpul campaniei militare din Bulgaria, din vara anului 1913, sub impresia puternicului avânt patriotic al combatanților și populației evreiești, numeroși oameni politici din România, atât din opoziție, cât și din coaliția guvernamentală au promis naturalizarea imediată pentru evreii participanți la campanie. Tratatul nu a cuprins nicio clauză referitoare la drepturile populației evreiești. În plan diplomatic eforturile organizațiilor evreiești occidentale, deși se bucurau de poziția favorabilă a marilor puteri: S.U.A., Anglia, Franța ori Italia, nu au avut niciun rezultat, ca și campania de presă a unor personalități de excepție câștigate de partea lor, ca fostul premier Italian Luigi Luzzatti, sau Georges Clemanceau. Spre deosebire de Congresul de la

24

Berlin din 1878, unde marile puteri au “dictat” prevederile tratatului, chiar dacă în cele din urmă, politica mercantilă a lui Bismark a subminat rezolvarea problemei evreiești din România, potrivit literei tratatului, de astă dată la București, România, ca țară gazdă și principala beneficiară a noului context politic și militar creat în Balcani, a rezistat presiunilor din afară în această problemă, menținându-și poziția binecunoscută. Pentru guvernanții români sacrificiile evreilor în războiul abia încheiat, pe altarul patriei, fără a fi cu nimic mai puțin important decât cele ale românilor, au rămas un fapt neglijabil.

Odată cu declanșarea Primului Război Mondial și angrenarea României în acesta, rezolvarea problemei evreilor români intră în faza sa decisivă. Curentul de opinie favorabil emancipării evreilor a câștigat noi adepți, mai ales din rândul maselor muncitoare și a mișcării socialiste. Activitatea intensă a reprezentanților autorizați ai evreimii române din Uniunea Evreilor Pământeni, sprijiniți în plan internațional de organizațiile evreiești occidentale, inclusiv de Comitetul Delegațiilor Evreiești de pe lângă Conferința de Pace, Comitet ce s-a aflat la originea tratatelor minorităților, au reusit să determine Consiliul celor Patru să impună României și altor 13 state, semnarea acestora. Dar ca și tatăl său, la Berlin în 1878, Ion I. C. Brătianu a rămas credincios refuzului său și a preferat să-și depună demisia regelui Ferdinand, decât să semneze tratatul minorităților. Bineînțeles că tratatul amintit se referea nu doar la drepturile evreilor, ci ale tuturor minorităților, inclusiv ale celor din noile frontiere ale României Mari. Succesorul său, Al. Vaida

25

Voievod a sfârșit prin a-și da consimțământul, obținând mai înainte în compensație pentru promisiunea unei retrageri rapide a trupelor române din Budapesta, suprimarea articolelor “evreiești” (10 și 11) din proiectul inițial, ce se refereau la << drepturile de minorități >> ale evreilor. În schimbul lor, Consiliul Suprem a introdus un nou articol 7, prin care guvernul român se angaja “…a recunoaste ca supuși (ressorttissants) români cu deplin drept și fără nicio formalitate pe evreii locuind în toate teritoriile României și care nu se pot prevala de nicio altă naționalitate.”Articolul 8 al Tratatului stipula egalitatea de drepturi civile și politice a tuturor resortisanților “fără deosebire de rasă, de limbă sau de religie.”

Înscrierea egalitătii civice și politice a evreilor în noua Constituție adoptată pe 27 martie 1923, oferea o soluție juridică definitivă drepturilor populației evreiești din România.

De acum înainte fruntașii evreimii române și-au îndreptat eforturile spre reglementarea situației juridice a comunităților evreiești, asigurarea învățământului în limba maternă pentru cei care doreau aceasta, consolidarea rețelei școlilor evreiești în limba română, crearea condițiilor pentru exercitarea libertății religioase, ca și subvenționarea de către stat a cultului mozaic. Conform statutelor Uniunii Comunităților Evreiești din Vechiul Regat, din 12 aprilie 1928, Comunitatea evreiască din Oltenița era membră a acesteia și potrivit articolului 8 era reprezentată în forul suprem, Congresul, de un delegat.

26

Pentru participarea evreimii în viața politică și promovarea intereselor specifice populației evreiești, s-au constituit organisme proprii cum au fost: Uniunea Evreilor Români, Clubul Parlamentar Evreiesc ș.a. Nu au lipsit nici înțelegerile și alianțele cu principalele forțe politice naționale. O acțiune politică concertată cu aceste forțe era necesară atât pentru refacerea economiei țării, distruse de război, ca și pentru modernizarea României și valorificarea noului său potențial material și uman, dar și pentru a da o replică fermă manifestărilor politice extremiste, mai ales după consolidarea unor formațiuni de extremă dreaptă, cum a fost L.A.N.C.( 1923 ) și organizația “Garda de Fier” ( 1927 ), ce au dus la amplificarea manifestărilor xenofobe, antisemite soldate cu victime umane și distrugeri ale unor locașuri de cult. În acest sens încă de la începutul anului 1923 Prefectura judetului Ilfov aducea la cunoștința Primarului orașului Oltenița, ca unii funcționari, primari, notari, preceptori și preoți îndeamnă populația să adere la Uniunea Național Creștină (în 1923 se transformă în L.A.N.C.), și cereau să nu se anuleze articolul 7 din vechea Constituție, să se excludă evreii din armată, să nu fie primiți nici în funcții publice și nici în învățământ. În finalul adresei amintite se cerea interzicerea răspândirii acelor formulare și luarea de măsuri împotriva celor ce răspândeau această propagandă șovină.

Noul context politic în care s-a manifestat evreimea română s-a repercutat și asupra evoluției din sânul comunităților evreiești. Formațiunile social-politice constituite au intrat în competiție pentru întâietate în cadrul comunităților și la nivel național. Evreii “naționali” vedeau

27

rezolvarea definitivă a problemei evreiești în mișcarea sionistă și emigrare, pe când “integraționiștii” militau pentru integrarea evreilor în societatea românească, fără a pierde specificul național. Și unii și ceilalți doreau să obțină un număr mai mare de locuri în Parlament sau în consiliile locale. De aici și confruntările inerente apărute între evreii “naționali” și cei “integraționiști”. Conducătorii U.E.R., ce reprezentau pe “integraționiști” erau înclinați spre o colaborare cu principalele partide naționale românești, în special cu P.N.T., ce puteau accede la guvernarea țării și crearea condițiilor pentru asigurarea drepturilor evreilor și stăvilirea mișcărilor antisemite.

Această soluție nu a fost ocolită întotdeauna nici de “naționali”. În pofida diferențelor manifestate între diferitele grupări, acestea au reușit, indiferent prin ce soluții, să trimită în Parlament reprezentanți ai acestei etnii (47 deputați și senatori între anii 1919-1940)”…ce au promovat interesele comunităților evreiești în ansamblu, au militat pentru democrație, pentru un tratament nediscriminatoriu față de minoritățile naționale, pentru apărarea valorilor iudaismului, împotriva actelor brutale față de populația evreiască.”

Totodată se considera că “…minoritatea etnică evreiască trăind și dezvoltându-se în cadrul Statului Român trebuie să-și cultive firea națională concomitent cu cunoașterea <<înțelegerea și prețuirea în cea mai largă măsură a comorilor sufletești și spirituale ale neamului românesc>>.

28

Evreii oltenițeni, înțelegând rostul drepturilor politice câștigate, pentru clarificarea încă a multor aspecte ale drepturilor lor, dar și pentru îmbunătățirea activităților social-economice și culturale la nivelul întregii obști locale, s-au arătat de la început interesați de înscrierea lor în listele electorale pentru consiliul comunal, județean și pentru cele două camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților. Pe unii dintre ei îi întâlnim înscriși în listele de alegători pentru Senat și Camera Deputaților încă din 1919, cum au fost Flaiter Ilie (mecanic), Ițig Ungar ( tinichigiu ), Iosif Wexler ( fotograf), Sabetai Ipcar (publicist) și Albert Wortman (medic). Atunci când ei constată că sunt omiși din liste, sesizează organele competente ale Primăriei, așa cum procedau în decembrie 1927, Herman Nederman (cerealist), Deike Oscar (inginer la societatea “Dunărea”), Frederic Cristels (funcționar la “Astra Română”), Alexandru Rotman (șofer mecanic), Rudolf Schenauer (mecanic) sau Haim Schwartz (ceasornicar ). Prin procesul verbal nr. 222 din 31 decembrie 1927 ei erau adăugați în listele electorale.

Membrii ai comunității evreiești din oras sunt prezenți la mai toate manifestătiile electorale ale P.N.T., unii făcând parte din prezidiile acestora ceea ce demonstrează gradul implicării lor în activitatea acestui partid. Astfel la manifestația din 7 ianuarie 1927 dedicată fuziunii Partidului Național și Partidului Țărănesc, la nivelul organizațiilor orășenești, ca și inaugurării palatului băncii “Gura Argeșului”, participă și doctorul Albert Wortman, alături de fruntași ai organizașiilor locale și județene ale celor două partide ca: D. R. Ioanițescu - deputat, Ion Bărbulescu -

29

senator, Dr. C. Deculescu, A. Deculescu – președinte judecător de ocol la Oltenița, I. Diamandi – industriaș, C. Vasilescu - șeful Vămii Oltenița, I. Deculescu - directorul băncii “Gura Argeșului”, Avocat D. Grefensky - directorul societății ”Dunărea”, Th. Ivanovici – directorul Școlii de meserii ș.a.

La manifestația electorală a P.N.Ț. din 16 ianuarie 1932, la care se discută între altele organizarea locală și separarea județului Ilfov de Capitală, cu participarea președintelui organizației județene Ilfov, D. R. Ioanițescu, iau loc în prezidiu și dr. Ludovic Bittman și Alexandru Rotman.

Adeziunea reprezentanților evreimii române la soluționarea problematicii diverse de care depindea buna funcționare a statului Român (economie, justiție, învățământ, culte, administrație locală ș.a.) sau în limitarea efectelor grave ale crizei economice din anii 1929-1933 nu a fost una formală. Ei au prezentat soluții competente unor probleme esențiale care frământau societatea românească în acei ani, pentru stoparea prăbușirii economice și ameliorarea situației economice a țării, prin stimularea gospodăriilor țărănești, a micilor întreprinzători, comercianți sau meseriași.

Dar evoluția democratică a societații românești, cât și “situația juridică și economică a evreilor avea să se deterioreze treptat, odată cu instaurarea dictaturii regale în 1938, agravându-se până la a deveni tragică în perioada Septembrie 1940 - August 1944…”

30

Evoluția numerică a membrilor comunității între anii 1919-1940

Emanciparea civilă și politică a evreilor din România în anul 1919 și înscrierea acestui drept în Constituția din 1923, a provocat un adevărat exod al evreilor din Oltenița, în primul rând spre Capitala țării, orașul București, unde se afla “matca” celor mai multe dintre familiile evreilor oltenițeni, dar și spre alte localități și regiuni ale țării, inclusiv spre cele recent alipite (Bucovina, Banat, Transilvania etc.). ”Beția” libertății i-a cuprins deopotrivă, pe tineri și pe cei vârstnici. Libertatea de mișcare în interiorul, cât și în afara granițelor, dreptul la libera inițiativă în plan economic libertatea de a se așeza acolo unde considerau că există oportunități mai mari pentru afaceri, pentru tineri libertatea de a studia ce și unde doreau, dar și de a-și întregi familiile împrăștiate în toate colțurile țării, erau tot atâtea cauze ce au stat la baza acestui exod.

La solicitările Centrului de recrutare “Vasile Lupu”, adresate Primăriei orașului Oltenița pentru mobilizarea unor tineri evrei în vederea recrutării (între 1920-1924 ), acesta consemna în dreptul multora dintre ei: dispărut, ca în cazul tinerilor: Herscu Goldenberg, Faian Haim, Solomon Iancu, Veinberg Moritz, Lautman Isidor, Haim Marcu, Silber Leon, Braunstein Ignatz, Berger Herman Solomon, Haim Aron Silberman, Time Herman Emil, Catz Nahman Samuel , în timp ce alți tineri recrutaseră în alte localități, unde se stabiliseră între timp, ca: Burstein Mihel și Grustein Moritz ( Baucher ) ce recrutaseră în București, sau Ghizberd Iancu

31

Leon în Slatina. Persoane mature, cu drept de vot pentru Camera Deputaților și Senat, erau șterse de pe listele de alegători prin procesul verbal nr. 47 din 31 decembrie 1931, deoarece se mutaseră în București, ca: Ita și Simba Tutelman, Alexandru Openhaimer, Herscu Rotenstein, Herman Cahane, Bernard Tipchis, S. Rosenberg, Leopold Teicher. Dar mișcarea evreilor din orașul Oltenița nu s-a realizat doar într-un sens, acela al părăsirii orașului, ci și în sens invers al așezării în Oltenița a noi întreprinzători evrei. De altfel, aveau motive s-o facă. Din 1912 orașul și portul Oltenița fuseseră legate de Capitală cu o cale ferată. Portul fusese modernizat prin construirea cheiurilor de acostare a navelor, ca și a magaziilor de depozitare a mărfurilor. Cea mai puternică societate petroliferă din România, cu capital româno-american, ”Astra – Română”, (în care o parte a membrilor Consiliului de administrație erau evrei) înființase în port o stație de export a petrolului. Din 1913, odată cu alipirea Cadrilaterului, Oltenița oferea noi posibilități de afaceri cu caracter comercial,fiind un important nod de tranzit comercial între cele două maluri ale Dunării.Concurența comercianților greci scăzuse și ea considerabil prin retragerea majorității grecilor din Oltenița, după conflictul iscat în 1906 între România și Grecia (ca urmare a prigoanei la care erau supuși aromânii din Macedonia, acțiune subvenționată de mai toți grecii îmbogățiți din România).

Dar chiar și în aceste condiții numărul celor care au părăsit Oltenița în această perioadă a fost cu mult mai mare, decât a celor ce s-au așezat în Oltenița în aceeași perioadă. Scăderea numărului evreilor din Oltenița a continuat pe

32

parcursul întregii perioade. Din 140 de evrei, câți se înregistrau la recensământul din 1912, se ajunge la 52 în 1930, la 46 în 1938 și la doar 27 în 1941.

3) Evreii oltenițeni în viața social-economică și culturală a orașului (1919-1940)

a) Evreii oltenițeni în viața social-economică a orașului

Declinul numeric al comunității evreiești din Oltenița, după Marea Unire din 1918, a avut în principal cauze de ordin economic. Avântul unor ramuri industriale, ale construcțiilor civile și industriale, din perioada interbelică, din Capitală și din alte regiuni (Transilvania, Banat, Crișana ș.a.) avea să aspire forța de muncă calificată ce lâncezea în micile orașe din provincie, cum era și Oltenița. Numeroși meseriași evrei: croitori, cizmari, fierari, tinichigii etc, existenți aici înainte de război, vor lua calea fabricilor de confecții, de încălțăminte, uzinelor din domeniul construcțiilor de mașini, metalurgiei, ca și a șantierelor de construcții deschise la tot pasul în marile orașe ale țării.

Scăderea numărului celor angajați în sectorul economic primar (meseriași de toate profesiile și mici comercianți) este compensată de schimbarea calitativ superioară a structurii profesionale a membrilor comunității evreiești din Oltenița. În noua etapa (1919-1940), vor predomina profesiile cu o încarcătură tehnico-științifică superioară, cu un aport sporit în plan managerial al activităților economice sau ca intelectuali în domeniul social-cultural (medici, farmaciști, cadre didactice, economiști, funcționari, ziariști ș.a.).

33

Din cei 26 croitori evrei înregistrați în perioada anterioară (1867-1916), mai există acum unul: Abramovici Aron. Era patronul unui atelier din strada Ferdinand, cu mai mulți lucrători, unul din ei fiind David Sami, călcător. Abramovici Aron deținea și în București croitoria “Carol”, de pe Calea Moșilor nr. 282.

Din cei 23 tinichigii existenți în perioada antebelică, acum mai exista unul singur, cu patentă: Ițig Ungar, patronul unui atelier situat pe strada Traian nr. 34.

De meșteșugari evrei, cizmari, zidari, dulgheri, zugravi, curelari, fierari ș.a. nu se mai poate vorbi în această perioadă, ei fiind înlocuiți în totalitate de meseriași români, bulgari, unguri, țigani și de alte nații.

În schimb, în meserii cu un înalt grad de tehnicitate-precizie, numărul lor nu numai că nu scade ci chiar se mărește. Așa s-a întâmplat în cazul ceasornicarilor, bijutierilor, sau fotografilor. Dintre meseriașii ceasornicari- bijutieri amintim pe: Tobias Rosman str. Carol I nr. 38, Iacob David, Schwartz Haim str.Carol I nr. 28, Smilovici Ana, str. Carol I nr. 20, Schachter Moses str. Mihai I nr. 78 și Taicher Leopold str.Carol I, iar dintre fotografi pe Wexller Iosif str. Cantacuzino nr.14 și Mendelovici Sami.

Cu ocazia bâlciului de toamnă, își desfășoară activitatea sezonieră ca fotografi, dar și ca posesori de lanțuri și călușei, Max Solomon și Dony Lovensohn.

34

Evreii oltenițeni își desfăsoară activitatea acum în meserii moderne ca acelea de mecanic, șofer, sau instalator sanitar. Existența societății “Dunărea” ce deținea o moară comercială de mare capacitate și o fabrică de cherestea (societate anonimă ai cărei proprietari-acționari erau evrei), ca și reluarea după război a lucrărilor la uzina de apă și la instalarea rețelei de conducte, pentru alimentarea cu apă a orașului, a dus la implicarea unor meseriași evrei în aceste lucrări cum au fost: Hofman Beniamin, Schenauer Rudolf,

Tutelman Simba, sau Rotman Alexandru. Acesta din urmă a avut o activitate profesională complexă. Până în anul 1929 a fost șofer comunal pe mașina Primăriei, având în paralel și un atelier mecanic și de instalații: ”Hidrantul” pe strada Carol I nr. 38. În 1927 executa diverse lucrări în interes comunal, ca repararea rezervorului de motorină al Uzinei de apă, a toaletelor de la Hala orășenească, ca și lucrări de săpat șanțuri și “plantat” conductele de alimentare cu apă, și astuparea șanțurilor pe șoseaua București – Oltenița, până la Marin Cărăușu (Ganovici).

În 1928 demontează conducta de 250 mm. a supraplinului de la rezervorul de apă din Obor (actualul parc) și o montează pe noul traseu spre șantul digului. Execută alimentarea cu apă a școlilor și locuințelor aferente.

În 1929 obține autorizație de la Primărie pentru a executa în oraș lucrări de instalații pentru introducerea apei potabile, cu obligația de a executa gratuit reparațiile necesare rețelei de apă din cuprinsul sectorului în care își exercita profesiunea sa.

35

Până la 1 decembrie 1931 când în locul său a fost numit Dudas Robert, a deținut și funcția de instalator diurnist al orașului. Și-a cumpărat un loc de casă de 400 m2 pe strada Carol II (fostă Traian), pentru care solicită în 1935 autorizație pentru a-l împrejmui. La acea dată trăia în concubinaj cu o româncă “turtucăiancă”, cu care avea trei copii. Anii celui de-al Doilea Război Mondial l-au “prins” în Oltenița, unde a suferit alături de ceilalți evrei rigorile prigoanei antisemite.

Printre profesiile cele mai moderne de după Primul Război Mondial se numără și aceea de operator de cinema, ilustrată în anii ’30 de un evreu: Marcel Zeucher. După încheierea lucrărilor de transformare a Cazinoului comunal în sala de teatru și festivități (inclusiv de cinema) la sfârșitul anului 1930, în anul următor aici se instala un post complet “Madelton” pentru transformarea aparatului de cinematograf mut într-unul sonor. Pe 19 august 1938, Marcel Zeucher cerea Primăriei a i se aproba procurarea de filme de la toate casele de film din București.

Primul inginer de origine evreiască, Deicke Oscar, coordona activitatea tehnică în cele două unitați industriale ale societății “Dunărea” (moara și fabrica de cherestea).

Pe lângă migrarea forței de muncă din sectorul meșteșugăresc spre cel industrial din marile orașe, ce oferea o remunerare mai bună și mai sigură, dar și condiții de muncă mai bune, o parte a forței de muncă din diferite ramuri profesionale, forțată de împrejurări este antrenată într-un proces de recalificare. Aceasta corespundea nevoii de modernizare a industriei, ca și modificărilor survenite în noua

36

structură profesională cerută de dezvoltarea unor noi ramuri economice. Astfel dacă din rândul numeroșilor comercianți de dinainte de război majoritatea se va dispersa în diverse direcții ale hotarelor lărgite ale țării, în căutarea unor “vaduri” comerciale de succes, alții având în vedere calitățile recunoscute ale evreilor ca: <<…flerul în general în afaceri, economie severă, prudență și ordine, sobrietate >> ce făceau din ei buni manageri și administratori ai societăților comerciale apărute după război (unele din ele cu capital evreiesc) vor face ca o parte din comercianții cu o bogată experiență în domeniu, să se reprofileze, devenind administratori, funcționari comerciali de diverse ranguri ai unor firme private sau de stat, ocupând posturi importante în aparatul managerial al acestora ca: Bercovici… director al stațiunii de export ”Dunărea” al societății petrolifere “Astra Română”, Ofenhaimer Alexandru, administrator al stațiunii de export “Dunărea” al societății “Astra Română”, Iacob Nissim, administrator al depozitului de petrol cu vânzare al societății: ”Distribuția”, Cristelitz Fritz și Hilmar Iosif, funcționari comerciali la “Astra Română”, Vainer D. șeful serviciului vânzări de la stația de fermentare a tutunului din cadrul Regiei Monopolurilor Statului, Haimovici Ida Haim și Haimovici Haingle funcționari comerciali la societatea “Dunărea”, David D. Nissim, Fruchtman Iancu, Goldstein Abraham Leon, Herscovici Marcel, Iacob Leib, Bernhardt Rubin și Heinrich Dois, funcționari comerciali la diverse firme din oraș.

Cât privește importanța acestor activități, mai ales atunci când ele se desfășoară în unități comerciale de stat de

37

importanță națională, fac ca acești funcționari să se bucure de prestigiu la nivelul întregului oraș, ca în cazul lui Vainer D. șeful serviciului vânzări de la R.M.S. El avea să facă parte din Comisia Interimară a orașului, instalată prin Decret regal la 1 Ianuarie 1922, în prezența Prefectului Județului Ilfov. . Comerțul propriu zis rămâne un domeniu economic preferat al evreilor. O ramură importantă a acestuia avea să fie în perioda interbelică, comerțul cu cereale.

. Într-o conferință ținută la Radio în ziua de 7 septembrie 1930, profesorul Paul Vasilescu, din Oltenița, arăta că: ”Orașul s-a dezvoltat grație comerțului cu cereale […] întreținut de greci și evrei”.Cei mai cunoscuți comercianți evrei de cereale au fost: Dreyfus Louis & Co. str.Carol I Nr. 52 , Benaroyo I.S., Fischelsohn Heinrich str.Traian, Neuman Oscar str. Carol I, Neiderman Herman str.Traian, Segal Isidor

str.Carol I nr. 52, Agent Mosis str.Carol I și Naftali Samuel, toți fiind membri ai Uniunii exportatorilor de cereale din România. În comerțul cu produse de manufactură, deși comercianții evrei pierd din poziții în favoarea comercianților români, ei au în continuare un “cuvânt de spus” în domeniu. Țin în continuare asemenea magazine: Herscovici M.Zeilich str. Carol I nr. 46 , Herscovici Bertha str. Carol I nr.25, Herscovici Ernestina, Rotenstein Hers Piata Mercur nr.12.

În comerțul cu vinuri (en gros) dețineau magazine (depozite): Kaufman Iosif str.Traian nr.57, Goldstein Abraham și Herman Iosif, iar Schafffer Nathan avea un depozit de lemne de foc. . În ce-l privește pe comerciantul Herscovici M. Zeilich, reprezentant al unei vechi familii evreiești din Oltenița, întors

38

de pe front și bucurându-se deopotrivă de avantajele oferite de emanciparea evreimii, cât și de calitatea de demobilizat, a putut cumpăra în 1923 de la Primăria orașului două loturi de casă: lotul 2 din strada Carol I nr.46 și lotul 7 din strada Constantin Alimănășteanu nr.64, pe care va construi în anii 1929/1933 două corpuri de casă, pentru magazine și locuință (cele două locuri erau situate pe străzi alăturate, astfel încât ele comunicau) dotate cu utilitățile necesare (alimentare cu apă și electricitate). Afacerile sale au prosperat în această perioadă, cu excepția anilor crizei. A fost și un filantrop sprijinind toate acțiunile de binefacere, inclusiv activitatea sportivă. În acești ani, fiica sa, Iosefina s-a căsătorit cu Iosif Riven Rubin, comerciant din Oltenița. Fiul său mai mare, Solomon, zis Bebe, a avut probleme de sănătate încă din copilărie care l-au împiedicat să se realizeze în plan profesional. Fiul său mai mic, Marcel a urmat cursurile liceului din localitate, pentru că la sfârsitul perioadei să-l întâlnim într-un post de funcționar din oraș. . Perioada interbelică a cunoscut în general o creștere economică importantă de care au beneficiat și oamenii de afaceri evrei. Și cu toate acestea nu pot fi trecute cu vederea efectele crizei economice din anii 1929-1933, care s-au repercutat în mod negativ asupra tuturor locuitorilor țării, inclusiv asupra celor de etnie evreiască. Creșterea insuportabilă a taxelor și impozitelor a fost primită cu proteste de toți oamenii de afaceri și nu numai. Începând cu comercianții și continuând cu meseriașii, funcționarii, medicii și alte categorii de contribuabili au contestat procesele verbale de impunere stabilite de autorități. În acei ani povara taxelor și impozitelor au provocat și multe falimente.

39

Farmacistul evreu Leon Azdril este obligat în această perioadă să elibereze medicamente gratuite săracilor. Pe 16 martie 1932 el cerea Primăriei să-i deconteze suma de 14.830 lei, costul medicamentelor date la săraci în perioada decembrie 1931-15 martie 1932. Pe 30 August 1932 el făcea o cerere similară pentru suma de 19.169 lei, reprezentând, costul medicamentelor eliberate gratuit între 15 Martie - 30 August 1932. Fără să putem face vreo afirmație legată de plata sumelor solicitate de farmacist, remarcăm înțelegerea lui față de nevoile populației afectate în modul cel mai acut de criză, dar și încrederea lui în buna credință a autorităților orășenești cu care el colabora.

Acordarea unei atenții sporite de către stat stării de sănătate a populației s-a aflat în strânsă legatură cu creșterea numărului de medici evrei în această perioadă. Veteranul corpului medical oltenițean, dr. Wortman Albert își continua activitatea în Oltenița după demobilizarea sa. Conducerea administrativă a orașului îl va sprijini în ocuparea “ca titular”, a postului de medic comunal al orasului Oltenița.

În scrisoarea de recomandare a Primăriei din 12 noiembrie 1918 se arăta: ”Doctorul

Wortman Albert practicând medicina în Oltenița timp de 15 ani, prin purtarea și modul conștiincios cum și-a îndeplinit datoria, și-a câștigat pe lângă încrederea în exercitarea profesiunii sale și meritate simpatii […] acest medic este cel mai indicat pentru postul de medic comunal al orașului Oltenița; de aceea respectuos recomandăm […] numirea și confirmarea sa în această funcțiune.”

40

În această calitate, potrivit Legii administrației locale, art.188 și 536, devine consilier de drept și membru al Comisiei interimare, participând la toate ședințele acestor organisme, colaborând la rezolvarea tuturor problemelor ridicate, atât a celor de specialitate, cât și a celor cu caracter social umanitar.

În timpul “marii crize economice” din anii 1929-1933, când autoritățile locale hotărăsc suprimarea unor posturi din serviciul sanitar (două posturi de moașe ), doctorul Wortman se opune, luptând pentru suspendarea acestei hotărâri ce afecta sănătatea locuitorilor și în primul rând a noilor născuți. Datorită intervenției sale, susținută de forul tutelar (Inspectoratul sanitar regional), Comisiunea interimară revine asupra hotărârii luate și cere continuarea plății salariului acestora.

În 1935 face parte din Comitetul de ajutorare a populației înfometate din Basarabia, participând în fruntea unei echipe la colectarea de alimente pentru aceștia.

După înființarea liceului “Constantin Alimănășteanu” (1919), dr. Wortman preda igiena elevilor liceului și face parte din comisia examenelor particulare. Era în același timp și medicul Școlii de Menaj, unde preda igiena puericulturii.

După război, când conducerea Primăriei a fost autorizată să vândă locuri de casă invalizilor, văduvelor și demobilizaților, doctorul Wortman a cumpărat un loc de casă pe strada Traian nr. 47. Nu știm dacă la acea dată doctorul Wortman intenționa să se stabilească în Oltenița, sau a făcut

41

doar o invesțitie. Oricum, el se legase pe viață, profesional și sufletește de oamenii acestor locuri.

În pragul vârstei de 60 de ani, când norii negrii ai războiului începuseră să întunece cerul Europei, iar în plan intern își făceau apariția primele legi antievreiești, doctorul Wortman se pregătea de pensionare, încetând definitiv activitatea pe 31 Decembrie 1937. Pe 2 mai 1938 solicita autorităților orășenești a fi scăzut de dările comunale pe anii 1938 și 1939 și a fi radiat din listele de cetățenie ale orașului, retrăgându-se în București pe strada Iancu Căpitanu nr. 4. După o viață întreagă de muncă închinată sănătății și vieții oamenilor, în loc de odihna binemeritată, îl asteptau ani grei de restriște și umilințe. În acele vremuri tulburi nu știm în ce directie va fi curs destinul doctorului Wortman. Va fi apucat el oare, să ajungă cu bine la liman? De atunci au trecut mulți ani, iar doctorul Wortman se odihnește de mult în lumea celor drepți. Dar amintirea lui e vie și astăzi. Din discuțiile avute cu mai multe persoane, trecute de vârsta de 80 de ani, aflate atunci la vârsta copilăriei, acestea și-au amintit de întâmplări, în care doctorul Wortman apărea ca “îngerul salvator” ce-i scăpa din ghearele bolii, unele provocate de năzdrăvăniile nevinovate caracteristice vârstei. Alții și-au amintit că însăși venirea lor pe lume a fost vegheată de cel care a fost doctorul Albert Wortman.

Alături de doctorul Wortman și-au desfășurat activitatea pe tărâmul apărării sănătății populației orașului, medici tineri ca Rosenberg Solomon, Bittman Ludovic -

42

medic ginecolog, Boris Chitis, Silberman Asiel-medic stomatolog.

Își continuă activitatea începută în anii războiului ca diriginte al farmaciei de stat, Azdril Leon. În 1924 el își deschidea propria farmacie, botezată “Apollo”, pe strada Carol I nr. 37.

b) Învățământul și cultura

Copiii evrei se bucurau acum de dreptul neîngrădit la învățătură. Dorința familiilor lor de a-și vedea copiii integrându-se într-un mod fericit în viața social-economică a societății românești, a făcut ca majoritatea lor să aibă ca limbă maternă, limba română. La împlinirea vârstei de 7 ani, ei erau înscriși în școlile publice (primare) din oraș. Nu-i exclus ca în perioada preșcolară, copiii să fi învățat idiș, ebraica, sau biblia, ca și limba germană (marea majoritate a evreilor oltenițeni fiind evrei așkenazi), în cadrul școlii de pe lângă sinagogă.

Interesul pentru învățătură al copiilor evrei era apreciabil. Rezultatele lor la învățătură depășeau nivelul mediu al claselor din care făceau parte. Cei mai mulți dintre ei erau premianți. Astfel au obținut premiul ”I”- Azdril L.Radu în toți cei patru ani ai școlii primare (1926/27; 1927/28; 1928/29; 1929/30 ), Tutelman S. Ita în clasele ”I” și a -II-a ( 1928/29; și 1929/1930 ), Ungar I. Golda în clasele a-III-a și a-IV-a (1919/20; 1920/21), Rotenstein Moscu în clasele ”I” și a

43

-III-a (1925/26; 1927/28), Iosif R. Mircea în clasa a-II-a (1936/37), Dentler E. Silvia în clasele a-II-a și a-III-a (1931/32; 1932/33).

După terminarea școlii primare, cei mai mulți (băieți și fete) urmau cursurile liceului “Constantin Alimănășteanu“ din localitate. Dintre elevii evrei ai liceului îi amintim pe: Herscovici Z. Iosefina, Bachman I. Mihel, Rotenstein H. Mihel, David I. Clara, Hofman Beniamin, Naftali S. Estera, KaufmanI. Rudolf, Rubin B. Ernest, Abramovici A. Iosif, Azdril L. Radu, Herscovici Z. Marcel, Herscovici S. Arnold, Rotenstein H. Marcu ș.a.

Având în vedere exigența sporită din această treaptă de învățământ, nu toți elevii evrei, ca dealtfel și cei români reușeau să termine școala.

Dintre fete, unele au urmat Școala de Menaj, ca în cazul elevei Iacob Iosefina. Rămânând orfană de tată în clasa I, ea era sprijinită material de școală, de la care primea gratuit uniforma școlară (șorț negru, cămașe de zi și de noapte, ciorapi negri, un fileu și panglică) rufărie de pat și rechizite școlare.

Având în vedere prezența în București a multora dintre rudele evreilor oltenițeni, presupunem că o parte dintre copii urmau în București școli situate pe diverse trepte ale sistemului de învățământ, de la grădiniță până la liceu și învățământul universitar.

44

Alături de copii evrei din școlile orașului au funcționat și cadre didactice de origine evreiască. Pe lângă doctorul Wortman, medicul comunal al orașului, care preda igiena la liceul din oraș, și igiena - puericultura la Școala de Menaj, în 1933 Inspectoratul de învățământ București încredința doamnei profesoare Rachela Horer suplinirea unor ore de desen ornamental la Scoala inferioară de meserii (actuala Școală de Arte și Meserii).

Prin ordinul nr. 187786/1936 al Ministerului Instrucțiunii Publice, serviciul de învățământ București se aproba suplinirea de către doamna Cleopatra Bittman-Rădulescu (soția doctorului L. Bittman) a 7 ore de știința menajului (horticultura, economie și contabilitate). Dar cursul firesc, democratic al evoluției societății românești stabilit prin Constituția din 1923, avea să fie abandonat treptat, odată cu venirea la putere a guvernului Goga-Cuza (27 decembrie 1937) și cu decretarea dictaturii regale (Februarie 1938). După promulgarea legii cetățeniei (ianuarie 1938) și prin decretul lege privind starea juridică a evreilor (august 1940) se trece la eliminarea evreilor din viața economică, socială, profesională, cultural – științifică.

Nici copiii evrei nu au mai avut acces la învățământul de stat începând cu anul scolar 1940/41, când “dispar” din evidența școlară publică, frecventând, după posibilități, școlile de pe lângă comunitațile evreiești locale, cum s-a întâmplat și la Oltenița.

Cât privește prezența evreilor oltenițeni în viața culturală a orașului în perioada interbelică, trebuie menționată

45

receptivitatea lor față de manifestările spirituale, indiferent de domeniul creației sau de direcția din care veneau acestea. Dorința lor sinceră de integrare și înțelegere a specificului și trăirilor emoționale ale sufletului românesc, și a tradițiilor sale a mers de multe ori până la confundarea cu acestea, păstrând totuși pure propriile lor tradiții și obiceiuri. Că evreii “gustau” nu doar muzica românească, dar și creația lor literară inclusiv poezia și umorul românesc, o dovedește interesul manifestat față de singura publicație literar – umoristică apărută în Oltenița în acea perioadă. Este vorba despre revista “Ulcica noastră”, apărută în anii 1933-1934 și la care erau abonați și locuitori evrei precum Bercovici, directorul stațiunii de export petrolifer “Dunărea” a societății “Astra Română”, Iacob Nissim administratorul depozitului de vânzare al societății petrolifere “Distribuția”. Cum presa a circulat din totdeauna din mână în mână, cu siguranță că “Ulcica noastră” era citită de mai mulți evrei, mai ales atunci când în ea apăreau și creații literare ale coetnicilor lor, așa cum se întâmpla în numărul 11-12 (Decembrie – Ianuarie 1933/34), în care apărea o povestire despre oamenii locului semnată “Suno” (pseudonimul ziaristului evreu Suffrin ).

Nu mai puțin interes a manifestat populația românească din oraș față de creația literară a scriitorului evreu local, Iosif Marcus-Ami, apreciat în presa de specialitate ca un “nume” în literatura evreo-română.

În evidențele cuprinzând locuitorii orașului Oltenița din anii de după Primul Război Mondial apare și un publicist

46

evreu, pe nume Sabetai Ipcar, despre a cărui activitate în domeniu, nu deținem date până în prezent.

Activitatea sportivă s-a bucurat și ea de simpatia și susținerea materială a evreilor din oraș. Un exemplu îl constituie gestul comerciantului Zeilich M. Herscovici, care pe 21 iulie 1935 dona clubului “Venus” din localitate un rând de echipament sportiv pentru componenții echipei de fotbal.

47

Alice Săvulescu

(1905 – 1970)

Personalitatea ce avea să reprezinte strălucit comunitatea evreiască din Oltenița și orașul în general, a fost Alice Săvulescu, devenită remarcabil om de știință : biolog, micolog și fitopatolog de talie națională și internațională.

Alice Săvulescu s-a născut în Oltenița la 29 octombrie 1905, primind la naștere ca prenume unul specific

evreiesc : Arhipe. Era cel de-al patrulea și ultimul copil al familiei Aronescu Iancu și Janeta, după Leon (n. 1895), Elena (n. 1897) și Maria (n. 1899).

A urmat cursurile școlii primare (publice) în orașul natal (1912 – 1916), alături de copiii români și de alte etnii. Dovedind de mică reale aptitudini pentru studiu, după terminarea școlii primare, în toamna anului 1916, este înscrisă la unul dintre liceele Capitalei. Tatăl său, un prosper negustor evreu din Oltenița, avea suficiente resurse materiale pentru a susține dragostea de învățătură a fiicei sale.

Înscrierea la liceu a fetiței Alice a coincis cu un eveniment teribil : izbucnirea războiului (14 august 1916). După dezastrul militar de la Turtucaia (16 – 24 august 1916),

48

Bucureștiul este și el bombardat de aviația germană din 12 septembrie , iar de la începutul lunii decembrie ca și tot sudul țării, intră sub ocupația militară inamică (germano-bulgaro-turcă).

În acele vremuri nesigure, când moartea plana în orice moment asupra locuitorilor capitalei, Alice avea nevoie de protecția maximă a părinților săi, așa încât întreaga familie Aronescu se va muta în București. Deși nu deținem o confirmare oficială a mutării din Oltenița, din septembrie 1916, izvoarele documentare locale nu mai pomenesc de familia părinților săi.

După terminarea cursurilor liceale (1916-1924), a urmat cursurile universitare la facultatea de Științe Naturale din București (1924-1929). După absolvire, lucrează ca asistentă la Institutul pentru cultivarea și fermentarea tutunului București. În anul 1931 pleacă în Statele Unite la specializare la Universitatea ”Columbia” din New York, unde la început studiază probleme legate de sexualitate și heterotalism la ciuperci, sub îndrumarea profesorului B.O Dodge. Tot aici urmează doctoratul, obținând titlul de doctor în biologie (1934).

Întoarsă în țară este angajată ca cercetător principal la Secția de Fitopatologie din cadrul Institutului de Cercetări al Academiei Române (I.C.A.R.), unde lucrează și-și desăvârșește formarea ca om de știință, sub directa îndrumare a eminentului profesor și cercetător (in domeniul ciupercilor microscopice care parazitează plantele), Traian Săvulescu, care îi devine, mai târziu, tovarăș de viață (1938). Trecând

49

prin toate gradele științifice, ajunge în 1949, sef de secție, iar din anul 1953 devine vicepreședinte al Centrului de Cercetări Biologice al Academiei, care după trei ani se transformă în Institutul de Biologie ”Traian Săvulescu”, în care se integrează întreaga secție de fitopatologie din cadrul Institutului de Cercetări al Academiei Române (I.C.A.R.). Alice Săvulescu este numită directorul științific al acestui nou Institut al Academiei, iar după 9 ani devine directorul Institutului de Biologie, funcție pe care o deține până la sfârșitul vieții (1970).

Este aleasă membru corespondent (23 martie 1952) și apoi, membru titular (din 21 martie 1963) al Academiei Române. A fost membru fondator al Societății de Științe Naturale și Geografice din România, președinte al Secției de Microbiologie în cadrul Societății de Științe Biologice. A fost membru al Academiei de Științe din New York, membru al Societății Absolvenților Universității Colimbia și al Societății Internaționale de Științe ale Naturii, membru în comisia de Radiologie al Academiei Române. Pentru meritele sale a fost recompensată cu ordine și medalii ale României (Steaua României, Ordinul Muncii, ș.a.).

În cei 40 de ani de activitate, Alice Săvulescu a obținut rezultate de mare valoare, materializate în peste 150 de lucrări științifice și peste 30 de comunicări prezentate la diferite conferințe de specialitate. Primele contribuții se referă la ciuperci care alterează frunzele de tutun, apoi în cadrul temei de doctorat, a cercetat aspecte de morfologie, biologie, ecologie și combatere a ciupercii patogene Diplocarpon

50

rosae pe trandafiri. Este unul din autorii de bază a lucrării de rezonanță mondială Herbarium Mycologicum Romanicum și de asemenea, a lucrării ”Starea Fitosanitară a României”, ambele desfășurate practic, pe întreaga perioadă a activității sale.

Mai multe lucrări se referă la agenții patogeni care afectează cartoful (Streptomices Scabies, Erwinia spp, Synchytrium endobioticum, Phytophtora Infestans, virusuri), cereale (Ophiobolus graminis, Tilletia controversa, Ustilago tritici, Claviceps purpurea, etc), floarea soarelui (Sclerontinia sclerotiorum), pomi frunctiferi (Plasmopara viticola, Agrobacterium tumefaciens), plante decorative (Puccinia antirrhini, Cumminsiella sanguineea). În domeniul prognozei și avertizării, într-o serie de lucrări se referă la eficacitatea unor produse chimice și la modul de aplicare al acestora în combaterea bolilor plantelor. Alte lucrări au avut ca obiectiv cunoașterea și prevenirea mucegaiurilor care produc degradarea maselor plastice, hârtiei, documentelor din arhive, lucrărilor de artă , dar și radiologiei și utilizării izotopilor radioactivi în agricultură. Problemele legate de rezistența plantelor la agenții patogeni și factorii care le infuențează, s-au aflat de asemenea , între preocupările majore ale cercetării sale. A desfășurat o intensă activitate de îndrumare tehnică , elaborând în colaborare , peste 70 de instrucțiuni și peste 100 de concluzii privind omologarea produselor folosite în protecția plantelor.

Alice Săvulescu a avut excepționale calități manageriale, care s-au materializat în organizarea vieții

51

științifice, a specializării cercetătorilor și în funcționarea unei biblioteci științifice de înalt nivel și a colecțiilor științifice din cadrul institutului de Biologie.

A fost supranumită ”vraciul plantelor”.

La 1 februarie 1970, a suferit o criză cardiacă. Dusă de urgență la spital, nu a mai putut fi salvată, ea decedând în aceeași zi.

(va urma)

52

Florian Sofian

Câte un pribeag

Învăluit în negură copleșitoare ce stăruie pe cer

Portul de la Răsărit se stinge ostenit în tihnă.

În umbra firavă a unui biet copac stingher

Mâncate de Vreme, bătrâne cheiuri se năruie în tihnă.

Din case colbuite, Nimeni nu se uită liniștit afară

Să-nfrunte nestăpânitele Furi învolburate în stihie

Și totul e strivit neiertător sub cea mai grea Povară,

Iar străzile se-ascund îngrijorate sub Beznă în câmpie.

Plăpândele făpturi din vechea icoană prăfuită

Colindă acum din Fundătura Îngerilor spre nicăieri,

Smerite se roagă la Cina cea de multă vreme tăinuită

Și zăbovesc înlănțuite pe-același Coridor îngust de ieri.

53

Zăgaz le stau mâinile Limanului ne-ndurător

În timp ce Orologiul vechi măsoară spațiul infinit.

Sub dangătul de Clopot spânzurat de-un nor

Piere și visul lor ce niciodată nu s-a împlinit.

Pierite sunt și cele din urmă calde Amintiri

Când Îngerul Întunecat cuprinde Lumina sfâșiată

Și toți așteaptă cu-nfioarare crâncene Vestiri

În Lumea asta ticăloasă, de mult crucificată.

Azi Portul de la Răsărit e-o amintire-ndepărtată

Corăbiile nu mai adăstă de mult în locul Pustiit;

Câte-un Pribeag mai rătăcește pe-aici câte-odată

Ducându-și anevoie Crucea așa cum i s-a ursit.

54

Aleșii Domnului s-au rătăcit în drum spre Paradis

Aleșii Domnului s-au rătăcit în drum spre Paradis,

Nedeslușitele poteci s-au mistuit năprasnic în Eter

Și-așa cum Ursitoare crude, cu ne-ndurare le-au prezis

Rămân pentru vecie pribegi mizeri, între pământ și cer.

Zeul Războiului tronează netulburat în spațiul sideral,

Pământul e-nvăluit în trâmbe apăsătoare de pucioasă

Și Marile Speranțe nerostite, se destramă sub greul val

Ce sfarmă-n cale-i, cu barbarie, și cea din urmă Casă.

În zori, Văpăile se năpustesc din nou ca niște fiare,

Bezmetice ființe sunt copleșite de cea mai grea povară

Și nimeni nu e să le arate Calea negreșită spre scăpare

Când peste ele mâinile trezite ale Stihiilor pogoară.

55

Din cimitire Morții Vii colindă liberi prin cetate

Cerând cu umilință Cerului, un strop de Îndurare,

Dar Hades, atotputernicul stăpân pe suflete-nghețate

Ne-nduplecat le zăvorește pururi, calea spre Iertare.

Străjerii Iadului țin larg deschide porțile către infern,

Demoni și Îngeri se războiesc încrâncenați de-o veșnicie;

În cartea Vieții doar semnul nemilos al Adormirii e etern,

Iar Rădăcina Universului e osândită-n van, ca să rămână vie.

56

Indexul

Dumnezeu ne-a dotat cu două mâini

La fiecare mână ne-a pus și câte un index

Adică arătător;

Strămoșii noștri de demunt l-au folosit la scărpinat...

În nas, fiindcă trăiau în era glaciară

Și i-a lovit probabil gripa aviară;

Strămoșii de după strămoșii noștri

Se scărpinau în cap

Erau nomazi și greșeau căile

Ceilalți strămoși, au devenit sedentari

S-au săturat s- tot meargă călare pe măgari;

Și au început să se scarpine în ...curte

Fiindcă stăteau pe scaun ore prea multe.

Mai târziu, indexul n-a mai fost

Așa de pașnic și domestic

Indexul unor monștri a pus la index

57

Cărți, oameni și....mai ales suflete

Acum în secolul douăzeci și unu

Folosim indexul de la contoare,

Ca să e dăm seama cât de fericiți trăim sub soare.

Și ca să nu murim de plictiseală

Ce mare scofală

Arătăm unii spre alții

Niciodată spre noi

Oare ce s-ar fi întâmplat

Dacă Dumnezeu, supărat

Sau binedispus

Ar fi spus:

”Toate degetele să fie arătătoare!”

S-ar fi găsit un dezaxat,

Care în mod expres

Să le pună pe toate la index

Din interes!

58

Dumnezeu a poruncit

Dumnezeu a poruncit:

”Iubește-ți aproapele!”

Sau poate doar a spus,

N-a poruncit.

Tu vrei să-ți iubești aproapele,

Dar el ne întreabă

Ce cauți tu...prea aproape de el.

El vrea să meargă înainte;

Ce cauți tu în spatele lui?

De ce stai acolo, ce urmărești?

El vrea să fie liber

Tu îl sufoci cu dragostea ta.

Nu-și dă seama că-l iubești ...sincer

Sau poate nu vrea să știe,

Sau poate știe, dar nu vrea

Să se lase dominat de sentimente

59

Se va întreba mereu

Ce cauți așa de aproape de el.

Și atunci de ce Dumnezeu a poruncit,

Sau poate n-a poruncit și...

Tocmai de aceea ne iubim aproapele,

Oricât s-ar îndepărta de noi.

60

Napoleon a făcut Școala de Război

Napoleon a făcut Școala de Război

Au făcut-o și alții înainte

Au făcut-o și alții după;

Știau acum să omoare

Nu unul, nu doi, ci sute, mii

Milioane de OAMENI.

Marii generali

N-au fost criminali.

Li s-au ridicat monumente ...înalte

Mai înalte de zeci de ori

Decât adâncimea gropilor comune

În care-și făceau somnul de veci

Cei adormiți de ei.

Întru mărirea patriei și a neamului slavă.

Nu știu cine a făcut Școala de Pace,

Nu știu dacă absolvenții,

61

Școlii de Pace au grade

Sau mai multe monumente decât

Generalii eroi.

Nu știu cât s-a cheltuit cu elevii

De la Școlile de Pace,

Dar s-a cheltuit degeaba;

Strămoșii noștri oameni

Când doreau pace, porneau la război;

Așa că e nevoie numai de Școli de Război

Ca să fie Pace, ca să fie eroi.

62

Dincolo de zid e doar neant

Dincolo de zid e doar neant,

E un întuneric mult prea gol,

Paznicul cerului a uitat

Să aprindă luceferii,

Sau poate n-a vrut, se simșea normal

Sau poate nu mai era nici el,

Fiindcă dincolo de Zid

E un întuneric mult prea gol.

63

Am cumpărat un pumn de cireșe

Am cumpărat un pumn de cireșe;

Încep să mănânc cu teamă

Îaninte, la una din trei

Găseai, fără să vrei,

Un vierme.

Azi stupoare, de ce oare

Nu găsesc niciun vierme?!

Ca un fapt istoric

Mă întreb retoric:

”Unde sunt viermii?”

În timpul ăsta vizionez

Ca să mă distrez

O emisiune cu parlamentari.

La radio se difuzează

Ceva cu guvernamentali

Și-ncetez să mă întreb retoric:

”Unde sunt...”

64

Nicolae Mavrodin

Fug câinii cu covrigi in coadă

Oltenița e-n prag de sărbătoare,

Doar își semnează-ntemeierea sa,

În ani de cumpeni, într-o zi cu soare

Când se visa oraș, dar nu era.

Atunci, în urmă cu un secol și ceva,

Au vrut mai marii vremii s-o descânte

Și-au transformat-o în oraș sadea,

Iar goarnele au început să cânte

De-atunci, Oltenița e numai gând și sfadă,

E locul unde nu s-a întâmplat nimic,

Aici, fug câinii cu covrigi în coadă

Și totu-i cântec ne-ncetat și mic.

În Urbea noastră s-au născut covrigii,

Cu găuri mari, cât roțile de car,

65

Aici conviețuiesc în tihnă maidanezii

Alături de cârnați, fripturi si furnicar

De etnici diferiți și de culturi,

Încât se-ntreabă orișicine vine,

E Urbea asta ruptă din Scripturi,

Ori Turnul Babel întrupat în sine?

Aici, făceau odinioară baclavale,

Turci pripășiți cândva, de peste fluviu

În sunet de geamii și de timbale

Ce mai trezeau bătrânul nost´ Danubiu

În timpul ce s-a scurs de-atunci încoace,

S-a-nfiripat industria și-apoi,

N-au mai venit ciobanii cu cojoace

Și nici cățeii cu covrigii moi,

Oltenița rămâne cum a fost,

O Urbe pusă mai mereu pe sfadă,

Un loc în care se discută fără rost

Și câinii fug doar cu covrigi în coadă.

66

Decembrie aniversar

Privesc trecutul în oglindă,

Ce vede prin al nost ́destin

Și mă întreb dacă osânda,

Varsă paharul tot mai plin.

Îl văd pe Horea frânt pe roată,

Și pe Mihai intrând călare,

Închipuindu-și înc-o dată

Cum este o Românie Mare.

Ascult pe marele Avram,

În munții săi de piatră vie,

Cum a grăit la al său neam

Cu vocea-i amplă și zglobie.

67

Cum reuși să călărească,

Schimbând potcoave la mulți cai,

Apoi, prin vrerea strămoșească,

Le zise-ortacilor: ”No, hai!”

Îl văd pe-Andrei din sfânt ținut,

Mereu cu vocea-i în cântare,

Cum a luptat și-ntreținut

Mereu, un neam în deșteptare.

O, sfânt trecut din Alba noastră,

Când te-om vedea născând doar flori,

Nu, vrajbă, peste-o zare-albastră,

Nici fapte care-ți dau fiori.

Mă nasc și mă înalț în tine,

Trecut erou, din crug de veac,

Mă oglindesc în nopțile senine

68

Știind să plâng și chiar să tac,

Atunci, când țara o va cere,

Căci, nimeni veacul nu-l oprește

El, curge chiar dacă-n durere,

Știind că în popor nu crește.

Nicun vlăstar de gând păgân,

Căci, ce-am clădit și am durat,

Pentru al nost popor român,

La Alba-n veac a lăcrimat.

Zi, după ani de suferință,

Iată, furtuna se oprește,

Și prin a voastră biruință

Vorbim, simțim iar românește.

69

Luceafărul Poetic Românesc

În calendarul român va fi,

Trecut ca într-o cronică străbună

Un nume, ce prin timp răsună,

Ca un ecou ce nu-l mai poți opri.

În locul de argint de-odinioară,

Cu irizări ce se-oglindesc în el,

Răsună timpul ce-i mereu rebel,

Ca un mărfar oprit în orice gară.

Născut în crugul lui Gerar moldav,

Într-o frumoasă urbe românească

I-a fost pășune vatra strămoșească,

Într-un regim sălbatic și bolnav.

El a zărit monarhul desuet,

70

Străin de-obiceiuri și moravuri

Venit la noi prin mii și mii de praguri

Într-un moment aiurea și discret.

Zărind în scunda cârciumă săracă,

Un proletar ce bea absintul prost

Se întreba , de viața are-un rost

Și omul simplu-i condamnat să tacă?

Dar tot el, smulge lacrima tăcerii,

Și se gândește-ndată ce-l așteaptă,

Căci, prin orânduiala cea nedreaptă

S-a tot dat frâu doar urii și durerii.

Tronând mereu ca un sultan printre poeți

El, fiul Bucovinei cu plaiuri ca de basm

A râs de toți, cu un străvechi sarcasm

Dar, mai ales de fameni și procleți.

71

Luceafăr al gândirii și-nfrățirii,

Mai naște încă-n fruntea-și înălțată

Un gând de pace –n țara fermecată

Și pune capăt vrajbei și pornirii.

În crug de an, să-l mai visăm odată

Așa cum fu, în scurta lui viață

Să ne culcăm cu ele spre dimineață

Trezindu-ne mai vii ca niciodată.

8 – 1 – 2014

cu gândul la Eminescu și vremea sa

72

Daniel Funeriu – ”Cavalerul tristei figuri”

Iată, a venit și ”ziua înmormântării învățământului românesc”. Acest lucru a avut un artizan școlit în Japonia, cu aspect de gheisă intrată în dizgrația anilor. Domnul Daniel Funebru, fiindcă Funeriu nu merită să-l numim a făcut harakiri procesului e învățământ, lăsându-i intestinele să atârne în fața elevilor stupefiați. Ca și Don Quijote (dar cu unele mici diferențe), domnul fost ministru al învățământului reprezintă un ”cavaler al tristei figuri”. El nu s-a bătut cu morile de vânt, ci, cu nervii și buzunarele cadrelor didacticeș legea pe care domnul Funebru a invocat-o și o consideră superbă, în rest nu este decât un rest al unei mese copioase a marilor reformatori, începând cu Pestalozzi și terminând cu Jan Komenius.

Cadrul didactic, în viziunea dumnealui și a noii legi a ajuns un cadavru didactic, ce nu-și poate permite decât cumpărături de la second hand, tunsori și coafări la frizerii de cartier periferic și cărți împrumutate de la biblioteci.

Domnul fost ministru consideră cadrul didactic un samuraiu medieval, care deși n-a mâncat nimic de câteva zile tot stă cui scobitoatea între dinți. Un singur lucru n-a înțeles domnia sa, că mânia dascălilor încă n-a ajuns la apogeu, dar acest lucru se va întampla curând. Domnul Daniel, cu nume destinat săp producă nenorociri și cataclisme didactice, a rezistat atârnat de ”cracul” puterii băsesciene, dar, acesta s-a încrețit, plesnind pe la încheieturi.

73

Domnule fost ministru, păzea, fiindcă ”purceaua” din cotețul instituției pe care ati păstorit-o , n-a devenit gestantă, dar, a intrat în călduri. Astăzi, umblați pe alte căi, intrând într-un amalgam popularo-băsescian care miroase urât, și pe care-l vom deratiza, noi, alegătorii!.

Un cadru didactic nemulțumit,

după 43 de ani de ”ocnă dăscălească”.

74

Aud șoptind

Aud șoptina a mea copilărie

Într-un sătuc pe margine de râu,

Acolo, unde a-nfrățirii glie

Miroase a pâine și a bob de grâu.

Aud pornirea noastră dimineață,

Când atârnam de baiera trăistuței

Doi covrigei, pe care toată viața,

Îi văd mereu cu zâmbetul măicuței.

Sunt anii scumpi oricărui om cărunt,

Ajuns de oboseala vieții sale,

Într-un moment când zilele îi sunt

Mai depărtate triluri de cavale,

75

Aud șoptind în clasa nou vopsită

Pe-nvățătorul prea mâniat de gânduri...

Și vrăbiuța-n poartă, nou sosită

Să ne acorde viersu-i printre rânduri.

Mă înconjoară tot ce e statornic,

Pe-această vatră ce-o veghez prin ani,

Ascult tic-tacul vechiului meu ornic

De câte ori ajung, aicea, la Curcani.

Șoptește-n mine greu copilăria,

Mă ispitește orișice fântână,

Arunc în zare tihna și mândria

Observ pe-aceia care-mi dau o mână.

De greul vieții nu mă sperii încă...

Fiindcă-s aluat de stâncă și granit.

Respect tradiții, reguli și-o poruncă

76

Apoi, mă-ntorc în mine liniștit.

O, vatra mea, ce-mi picuri energii,

Ca pe –un Anteu mă întărești mereu

Mă luminezi pe-ntinsele câmpii

Și mă ajuți, atunci când mi-este greu,

Azi, la aniversarea ta frumoasă,

Mă-nalț în piscul nemuririi tale,

Ești o bucată dulce și mănoasă

Din țara mea cu porți voievodale

77

Dobrița Spirea Cântec de leagăn

Mama româncă își leagănă pruncul frumos

Și-i cântă cu drag cântec de leagăn duios,

Hrănindu-l la sân, ținându-l în mână,

Alinul și cântul în limba română.

Dorește ca pruncul s-ajungă voinic,

Viteaz, curajos, cu frică de nimic,

Să-și iubească neamul, țara și glia

Că mamă îi e și România.

În limba frumoasa străbună

Își ține mama pruncul de mână,

Iar primii pași când el îi învață,

În limba română îi dă mama povață.

Când crește și-ncepe-a vorbi

Pruncul întreabă pentru a ști,

78

Întreabă în limba vorbită

De mama româncă iubită.

Și tot așa mama îl dojenește

În limba română când pruncul greșește.

La scoală când merge cu mama de mână

Învață ”ABC-ul” din limba română.

Și mai departe cum pășeste-n viață

În limba maternă pe toate le-nvață,

Și pe toate de le face în mod serios

Primește din toate folos.

Așa este și trebuie să fie

Un bun român în bună Românie:

Să fie educat în credința străbună

Să-și iubească graiul în limba română.

79

Natura în plaiul românesc

Se ridică înspre cer,

Se intinde către mare

România – țara noastră

Cu Dunărea la hotare.

Munții-nalți s-au prins în horă

Și-s împodobiți cu brazi

Iar stejarii si-alți arbuști

Nu se vad de ei, că-s ‘nalți.

Țara-i plină de poiene,

De păduri, câmpii, izvoare,

Pământul e roditor,

Holdele se văd în zare.

Toate-aceste bogății,

80

Atâtea minunății

Sunt averea noastră-ntreagă:

România, tară dragă.

Și vântul când se pornește

Suieră pe românește,

Izvoare cu apă lină

Susură-n limba română.

Codrii și câmpiile,

Munții și toate apele,

Dunărea si Marea-albastră

Cânta toate-n limba noastră.

Este dulce si frumoasă

Limba noastră românească.

Aici, români, să trăim

Și cu toții s- o iubim.

81

Jertfa pentru credință

Limba noastră cea frumoasă

Din străbuni am moștenit-o.

Țara cu pamânt bogat

Peste veacuri am păstrat-o.

Este-n veci scăldat cu sânge

Și nu piere-acest popor,

Pământul sfânt și credință

Le-au păzit cu pieptul gol.

Au luptat până la moarte

Pentru-o palmă de pământ,

N-au luat nimic de la nimeni,

Doar ce le-a dat Domnul Sfânt.

Românul creștin s-a născut,

82

Pământul Domnul i l-a dăruit

Cu multe bogătii,

Munți , dealuri și câmpii.

Oltenia, Ardealul,

Moldova si Țara Românească

N-au vorbit decât româna

În limba românească.

Unirea tuturor românilor

Când s-a înfăptuit

Ei cu toți s-au bucurat

Și-n limba româna-au cântat.

Aceeași credința și același țel

L-au avut românii de același fel,

Aceleași obiceiuri în vatra străbună,

O singură limba: limba română.

83

Graiul carpatin

Graiul nostru carpatin

Este dulce și frumos,

Limba sfântă cea română

Cu toți o vorbim duios.

Fiecare regiune

Are-n grai cuvinte-alese,

Folosite-n zona lor

De la cei bătrâni culese.

Unele-au multe-nțelesuri

Folosite în trecut,

Acum au sinonime,

Pe toate le-am folosit.

Azi în toată România-

84

Și așa a fost mereu

Folclorul, etnografia

Se păstrează-n zestrea sa.

Mult e dulce și frumoasă

LImba ce-o vorbim,

Este dulce, armonioasă,

Ce mult o iubim!

La noi cântă românește

Padurea când înverzește,

Munții cu-ale lor izvoare,

Păsările cântătoare.

La noi soarele și luna

Ascultă doinele-ntr-una,

Cântate pe plai la noi

De ciobanii de la oi.

85

Cântece și hore, frate,

De voinicii de la sate

În zile de sărbătoare,

De femei și de fecioare.

Românii când merg la muncă

Se-ntrec cu păsări în lunca,

Păsările ciripesc,

Iar românașii doinesc.

Nimeni în lume nu are

Așa țară minunată

Cum e țara noastră toată

Frumoasă, mândră, bogată.

Un popor bun, primitor,

Priceput și muncitor

Are datina străbună

Limba sfânta cea româna.

86

Câteva cuvinte de învățătură pentru cei ce nu merg prea des la Biserică și nu prea știu multe despre credința

noastră creștin - ortodoxă

Credința noastră creștin ortodoxă curge din izvorul cel mai curat al Domnului nostru IIsus Hristos, adus pe meleagurile noastre de Sfântul Apostol Andrei, primul apostol al Mântuitorului, cel care era frate cu Sfântul Petru pe care l-a chemat alături de Mântuitor, rămânând lângă El până la sfârșit, propovăduind Evanghelia lui Hristos la multe popoare.

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!2

Acest salut, dragii mei, este salutul nostru creștinesc, pe care trebuie să-l spunem de la sfânta sărbătoare a ”Învierii Domnului” și până la ”Înălțarea Sa”. Această perioadă este cea mai înălțătoare și luminată, a sfintelor noastre sărbători creștinești. Toate sunt prilej de bucurie și ne țin în comuniune pe noi oamenii cu Dumnezeu – Treimea.

Această mare sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos este cu adevărat învierea noastră , a tuturor, dar, și

2 Prin acest salut creștinesc, noi mărturisim credința în Învierea Domnului nostru Hrostos, și se întărește adeverirea Învierii. Așa cum i-a zis Mântitorul Sfântului Apostol Toma. (Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!)

87

învierea naturii. Noi trebuie să înviem din moartea păcatelor și să ne luminăm primind sfânta lumină pe care Domnul ne-o trimite în fiecare an în ziua învierii de sus din cer. Aceasta vine pe sfântul Său mormânt din Ierusalim. Lumina este semnul că Domnul ne iubește, nu ne-a părăsit, ne supraveghează, ne ajută și ne cheamă sus, de acolo de unde noi toți venim în această lume. Înainte de Patimi, Domnul nostru Iisus Hristos i-a învățat , i-a sfătuit pe ucenici, s-au rugat împreună și a instituit sfânta taină a sfinte Împărtășanii, la Cina cea de Taină, binecuvântând pâinea și vinul, le-a zis să facă aceasta până la sfârșitul veacurilor. I-a învățat să se iubească unii pe alții, așa cum i-a iubit El și le spune că s-a apropiat ceasul patimilor Sale.

Le spune din nou că Ceasul s-a apropiat și că El va merge la Tatăl , în ceruri, să ne pregătească tuturor oamenilor loc de odihnă. Domnul le mai spune că ei nu trebuie să se sperie de nimic, să se întărească, căci după Înălțarea Sa la cer, le va trimite Duhul Sfânt, care –i va sfătui , îi va ajuta și îi va mângâia în toate cele ce vor urma.

Deci prin sfaturile pe care le-au primit sfinții apostoli, acestea au fost și sfaturile pe care le-am primit și le primim și noi, de care trebuie să ținem seama totdeauna, în orice timp și în orice loc.

Adică să ne iubim, să ne ajutăm aproapele, să avem un comportament creștinesc în familie și societate. Atenție creștini! Familia este formată dintr-un bărbat (tatăl) și o femeie (mama); aceștia doi sunt împreunați prin sfânta taină a cununiei (nunta).

88

Aceasta se face în fața sfântului altar, numai în biserică de către preoți, indiferent de cultele creștine. Numai așa căsătoria este binecuvântată de Dumnezeu, precum au fost binecuvântați protopărinții noștri Adam și Eva în Rai de însuși Dumnezeu Creatorul.

Nunta este una din cele 7 taine dumnezeiești, nu este un obicei, ea vine de la Tatăl din ceruri. Acum lumea nu dă importanță acestui lucru, ci dă importanță celor trecătoare, adică foloase material, bani, lux, iar căsătoria o face numai cu acte și pentru alte beneficii. Atenție! Familia este în pericol din această cauză, pentru că nu se bazează pe morala creștină, adică credință, dragoste, bun simț și respect reciproc. Cei ce trăiesc necununați în biserică, de către preot, și trăiesc în concubinaj (curvie , adulter), își primesc pedeapsa divină. Astfel și cei ce trăiesc nebotezați și chiar cu copiii nebotezați, cei ce-și neagă părinții, primesc mare pedeapsă. Mai grav este faptul că s-au legiferat căsătoriile dintre două persoane de acelasi sex, fapt pentru care pedeapsa Lui Dumnezeu a fost ca în Sodoma și Gomora, pentru aceste păcate să fie distruse aceste două cetăți. Noi, creștinii, nu suntem de accord cu acest mod de viață, deși nu acuzăm pe nimeni, doar să ne rugăm lui Dumnezeu să –i întoarcă, să le lumineze mințile și să ne ferească de acest flagel să nu devină un mare pericol care să domine lumea. Aceste păcate sunt foarte grele, sunt păcate împătriva firii omenești, în acest caz oamenii cei decăzuți în aceste fapte se asemănă cu animalele. Omul are discernământ și trebuie să lupte să iasă din această cădere în păcat. Sfinții noștri Părinți spun că nu este de vină păcătosul,

89

ci este de vină păcatul. Nu este vinovat bolnavul, ci este vinovată boala. De aceea trebuie să luptăm împotriva lor.

Dragi tineri, vă rog să nu mai trăiți ani, luni, zile necununați și copiii zămisliți în păcate sunt nevinovați. Cel puțin nu-i țineți nebotezați. Întemeiați-vă un cămin, căsătoriți-vă băiat cu fată, apoi veți avea copiii sănătoși și frumoși. Căminul vostru va fi ocrotit și binecuvântat de Dumnezeu . Toți veti fi sănătoși și în permanență în legătură cu Dumnezeu.

Aceasta trebuie făcută între familie, Biserică , școală și toate vor merge bine în viață. Mamelor, aveți grijă de copii voștri că diavolul în subconștient și are foarte multe capcane peste tot. Supravegheați-vă copiii, educați-i în spirit creștinesc, rugați-vă pentru ei, că veți răspunde pentru ei în fața lui Dumnezeu.

90

Nunta (sfântă taină)

Sfânta căsătorie

Este binecuvântată.

Omenirea se-nmulțește

Prin viață curată.

Pe bărbat și pe femeie

Domnul nostru i-a unit

Prin căsătorie sfântă

Așa lumea s-a-nmulțit

Familia azi e-n pericol

Prin fapte nefirești și legi

Ajung la căsătoriui de formă

Și-s la nivelul lumii-ntregi.

Astfel diavolul lucrează

Prin mijloacele oculte

Cu dubăcie, dar subtil,

Cu mare viclenie și cu mult stil

91

Iubirea de aproapele nostru

Să ne iubim unii pe alții

Cum ne iubește Dumnezeu,

Neîncetat să ne rugăm

Așa, vom trece peste ce-i rău.

Întotdeauna în fapte bune

Pe cei umili să-i căutăm,

Și dacă-I cercetăm pe ei

Pe Domnul nostrum îl aflăm.

Pe cei sărmani să-I ajutăm

Pe cei bolnavi să- I mângâiem

Și în suferința șlor cea grea,

Cu drag, să-I încurajăm.

Noi, cei ce ne-am botezat

În numele Domnului Hristos,

Suntem copiii Tatălui

Și frații Lui de aici de jos.

92

Căci cerul și pământul

Unite sunt de mult

De Tatăl sunt create

Și toate prin Cuvânt.

93

Adevărați creștini

Doamne! Vreau ca-n astă lume

Cât putem să lucrăm bine

Iar dacă ne despărțim

Dincolo, să ne trezim.

În lumea îngerilor

Sus, în ceata sfinților

Cu drepții să viețuim

Pe Hristos, să ÎL slăvim!

Am dori ca toți creștinii

Să ajungem în Raiul sfânt

Căci Raiul de aici începe

Din viața de pe pământ.

94

Hai, iubiți frați și surori,

Să curățim păcatele,

Și să fim cu luare –aminte

Să nu facem altele!

Să primim cu vrednicie

Sfântul Trup Al Lui Hristos

Sângele Scump și curat

Care ne-a răscumpărat!

96

Silviu Cristache

Emoția de dinainte de lansare

Emoții mari, emoții mici,

Îmi trec prin trup, acum când scriu,

Ucid a mea minte şi moleşesc al meu trup

Emoțiile mă fac să mă gândesc la ziua de mâine

O zi in care mă lansez.

O zi ce mă va marca pe veci de-acum.

Un vultur să mă sfâşie ....Îl chem

În înaltul cerului să mă înalţe,

Iar de acolo să cad din nou peste pământ

Ca o ploaie dulce de vară,

Prin desele picături să-mi suflu șoaptele

În urechile celor ce mă ascultă.

Să rup bariera ce mă separă de necunoscuţi

Galopând şi în glas de copil să mă audă

97

Să cad pe asfaltul zdrobit de tălpile oamenilor

Ce este îmbătat de saliva si sudoarea mea.

O vorbă să nu spun făr’ de credinţă

Un glas de departe să strige

Să vrea să-i repet un ultim vers;

Ca acel individ ce moare scriind testamentul

Emotii să am, să sfâşii perdeauna de roză

S-atârn ale mele unghii pe foaia albă

Și apăsând cu sete să las urme adânci

O literă, două, cuvinte și fraze.

Să întregesc o carte și să o dau la prieteni

Să vând cultura pamfletară,

Simțind în suflet că sunt aplaudat de greierii din iarbă,

De cocorii şi vulturii din înalt,

De râmele de sub pământ si de cei adormiţi.

Ca toţi să ducă vorbele mele la rudele ce au decedat.

Bucuroase sa fie si ele de dincolo de moarte

Cu umilință să bag la cap

98

Cum sunt criticat de neavizați,

Cum sunt lăudat de necunoscuti,

Ca numai eu intr-un final să fiu fericit...

Aşa cum si Luna e fericită în înaltul Cerului,

Prin unicitatea ei între stele.

Cocorii si vulturiii, de-acum prieteni

Să ducă la stele o vorbă de –a mea;

Ca și ele la rândul lor să ducă mai departe

În întregul univers bucuria mea.

Dorinta mea, emotia mea, LANSAREA MEA!

06.06.2012 Oltenita

99

Îndurare

Îndurare! Îndurare! Îndurare!

Un ultim lucru ce îl cer de la tine

O ultimă dorinţă care se înalţă ca un lampion chinezesc peste oceanul de dorințe al omenirii.

Și-mi luminează existența insignifiantă în lumea asta crudă și nedreaptă

Deprimarea mă face sa vorbesc în limbi ce nu cunosc;

Miile si miliardele de cuvinte din limbile ce le vorbesc de acum

Se revarsă din gura mea ca o cascadă.

Ating pământul cu timiditate , îl mângâi ca pe o persoană iubită,

Îi șoptesc că cer îndurare

Lipesc urechea de pământul drag

Aștept îndelung răspunsul

Un răspuns care se lasă prea mult asteptat

Adorm în frig pe pământul rece

Așteptând ca să-si dezlege limba.

100

Zeul Thanatos își fâlfâie aripile deasupra trupului meu obosit,

Încercând să mă cuprindă în brațe

Îi simt mângâierea și dau să mă ridic.

Nu pot!

Sunt țintuit la pământ

Parcă există o forţă ce mă trage in jos

Sau o mână nevăzută m- apasă pe creștet

Îndurare! Îndurare! Îndurare!

101

Suflet chinuit

Ce naivă ți-e mintea,

Căzută în fumul albastru, al narghilelei de fildeș;

Ce orbiți îți sunt ochii,

Ascunși în spate de lentilă concavă.

Ce distrusă e mintea!

Coruptă de un prooroc mincinos.

Ce cocoșat îți e trupul!

Cel plin de gânduri ascunse, greșite, cu izuri de sectă...

Distrus ești tu totul, dar nu vrei să-nțelegi!

102

Te iubesc

Te iubesc foarte foarte mult.

Atât de mult, încât, nu se poate descrie în cuvinte.

Atât de mult, incât, nu se poate descrie în fapte.

Te iubesc asa cum doar in epopei se poate iubi.

Te iubesc asa de mult, încât, îmi vine să smulg constelatiile de pe bolta cerească

Și să fac din ele o inimă uriasă.

Pe care să o ridic in fata casei tale,

Ca mărturie a dragostei mele, pentru tine.

Să -- i poruncesc vântului, să ocolească construcția,

Și soarelui să nu pârjolească zidul clădirii…

Pentru a nu subrezi dragostea ce ți-o port in inimă.

Lumină, Întuneric, Lumină…

Pământul s-a umplut de lumină

Sufletul e plin de iubire

Din ochi curg cascade de lacrimi…

Ce umplu canioanele adânci ale feţei.

103

Atât de mult a durat iubirea ce ți-am declarat…

Sau poate chiar mai mult

Călcând vechea traditie a timpului așa –zis infinit

Căruia iubirea mea i-a călcat in picioare infinitatea aparentă

Căruia iubirea mea i-a declarat război

Un dulce război al dragostei

Si nu unul crunt in care dispar fiintele iubite

Un razboi pe care simt că-l voi câstiga prin puterea eternă a Dragostei

Timpul a fost înfrânt

Lumea a dispărut de demult

Apocalipsa e atât de veche ăncât a iesit din mintile tuturor

Numai dragostea mea a rezistat Timpului, Eternului și Apocalipsei…

104

Alina Ștefania Deacu(Constantin)

Vino !

Vino! Jucăria mea,

Păpușică cu păr bălai

Ce-n copilărie

Pe brațul meu stăteai.

Vino! Să îți spun gândurile mele

Care nu le mai știi

De multă vreme,

Să îți spun durerea

Și fericirea mea.

Vino! La miez de noapte

Când lumea doarme

Să fim doar noi

În singurătate...

105

Vrăbiuța din pridvor

Țopăind ușor se duce

Pân-aproape lângă geam,

Ciripind ușor și dulce

Vrăbiuța sus pe ram.

Vrăbioiul mai bățos,

Sare, zboară dar se-ntoarce,

E umflat și arătos

Parc-o-ndeamnă să se joace.

Țopăind din creangp-n creangă

Strângând paie, puf de zor,

Un cuibușor ca să-și facă

La streașina de la pridvor.

Când la streașina ascunsă

106

A-ncropit un cuib sucit,

A făcut vreo două ouă

Și s-a apucat de clocit.

A clocit așa o vreme

Puișori să aibă ea,

Nici măcar nu se mai teme

Că pisica o să-i vrea.

Puișorii au ieșit

Stau cu ciocuri larg deschise,

Rodul ei s-a împlinit

Acum de mâncat le-aduce.

De zburat i-a învățat:

”Ușurel, hai cu mămica!”

De pe casă pân ́pe gard

Fără să-i vadă pisica.

107

Acum mairi ei s-au făcut

Stau zburliți, brățări de zor,

Nici măcar n-au observat

VRĂBIUȚA DIN PRIDVOR.

108

Mamei mele

Mama e ceva divin

Ceva mai pur decât un trandafir,

Cel mai frumos cuvânt din lume,

Ceva ceresc; sau poate o minune.

Fața ta frumoasă și senină

Parca-ar fi o apă cristalină

Și ochii tăi plini de dulceață

Mă-ndeamnă la visare și speranță.

Sunt trup din trupul tău

Și-a cum când mare sunt și eu,

Nu cred că ar putea fi vorbită

Iubirea pentru tine-i infinită.

Vreau să-ți urez si eu ceva

Mămico, azi de ziua ta,

Îți doresc ca anii tăi să fie

Încărcați cu flori și multă bucurie.

109

Prea devreme, dar prea târziu

Nu poți să scrii,

Nu poți să spui

Nimic!

E prea devreme

Pentru a descoperi plăcutul,

Dar prea târziu

De a mai petrece trecutul.

Tot ce-nflorește

Cândva va putrezi

Și când vei descoperi tot ce a fost firește

Atunci vei muri.

Cine? Ce? Cum?

Unde ? Cât? Când?

Te vei întreba plângând

Răspunsul îți va fi dat

Imediat după ce din viață ai plecat;

110

Tu! Ai trăit ! Sperând!

Pe pământ! O clipă! În trecut!

Atunci ți se va curăța geamul

Sub care o viață ai trăit

Cel de mister, cel fumuriu,

Și răspunsul îți va fi dat

PREA DEVREME, DAR PREA TÂRZIU.

111

Ploaia

Fiind afară la joacă

Deodată s-a iscat

O furtună-n plină vară

Cerul tot s-a-ntunecat.

A început ușor să tune

Norii toți s-au adunat

Fulgere – parcă-s nebune

Peste sat s-au avântat.

Ploaia răpăind începe

Totul se-nvelește-n fum,

Norii parcă vin în cete

Fug copiii de pe drum.

Intrau toți pe la șoproane,

112

Sau la cât-un adăpost,

Fug de ploaie ca de boală

Ca săi ude n-are rost!

Eu priveam cum plouă-afară

Picături loveau în geam,

Veneau parcă tot năvală

Stam la geam și ascultam.

Șanțurile s-au umplut

În nori strada se îmbracă

Totu-i rece și plăcut

Ploaia se opri deodată.

113

Ochi calzi3

A fost un vis...

Parcă te simt venind,

Parcă te aud vorbind,

Prea repede ai plecat

Suflet bun

Fără să-mi spui nimic.

Am crezut în tine

Dar Dumnezeu e mai presus de tot

Te-a luat la El, acolo Sus

Și știm că ți-e bine.

Ne privești cu ochișorii tăi calzi

Și ești lângă noi

Ca întotdeauna.

Însă de ai putea veni, ca printr-o minune

3 Pentru bunul meu tataie pe care nu-l voi uita niciodată. De la matale am învățat să ajut, să cred în Dumnezeu și să iert. ”Vorba e vorbă, taică!. O să vă aduceți voi aminte de cuvintele lui tătăicu, puișorii mei!”.

114

Să ne alini dorul,

Pentru o clipă să mai stăm cu tine.

Îmi apari mereu în minte

Cu sfatul tău.

Mă doare...iar tot ce pot să-ți spun

E să te întorci, bunicul meu bun!

Unele lucruri ne marchează viața,

Unele cuvinte ne luminează calea

Unele sentimente ne leagă chiar și de departe

Iar unii oameni trăiesc și după moarte.

Cu amintirea ta în gând tataie pentru totdeauna!

115

Victor Andrei Stanciu Mântuit.

Nori de ploaie se adună,

Peste orașul furnicar...

Dar nu din cer vine furtuna,

Ci, din sufletu-mi amar.

Trista simfonie se aude în noapte,

Sunet mat al pașilor grăbiți,

Toți își varsă oboseala în jalnice șoapte,

Par lipsiți de suflet,așa de amorțiți.

În toată agitația,graba,nepăsarea,

Toată suflarea pare un vârtej de carne,

Aici stăpâne sunt disperarea și uitarea...

În orașul malaxor sensibilitatea doarme.

116

Jalnic sentiment când nu ai nimic,

Mi-e milă și teamă de tot ce-i în jur,

Într-atâta lume mă simt tot mai mic,

Rece cade ploaia,mi-e dor de cerul azur

Fără speranță stau nemișcat în ploaie,

Nu simt să-mi mai bată inima de sare...

Simt cum vântul rece carnea albă-mi taie...

Unde esti tu,dulce alinare?

Aud un sunet metalic și rece,

Aud cpotele mormântal cum sună,

Simt viața cum mi se scurge și timpul cum trece...

Și-apoi te simt cum mă strângi de mână.

Respir!

117

Sunt

Între vis și realitate, Între viață și-ntre moarte, Între trup și neființă, Între "Pot!" și neputință. Între mare și uscat, Între-a fi copil și-apoi bărbat, Între curat și-a fi pătat... Între nervos și cumpătat. Toate astea sunt acum; Sunt lucid,sunt și nebun, Sunt acum și-apoi nu sunt, Între cer și-ntre pământ. Între-a ști și-a nu cunoaște, Între fapte brave,fapte lașe, Între tot și-ntre nimic... Între slab și-a fi puternic. Între carne și-ntre lut, Între glas și între mut, Între "Nu!"și între a vrea. Între a nimănui și-a mea. Toate astea sunt acum; Sunt necopt apoi sunt scrum,

118

Sunt trecător apoi sunt veșnic, Sunt nedemn apoi sunt vrednic. Între strigat și-ntre șoaptă, Între viu și carne moartă... Între "Cum?" și "nu îmi pasă!" Între vagabond sau om de casă. Între luna și-ntre soare, Între crud și suflet mare, Între Venus și-ntre Marte. Între viață și-ntre moarte. Toate astea sunt acum; Credincios apoi păgân... Mândru și rușinat, Cunoscut apoi uitat. Toate sunt,ce sunt și eu, Sunt David apoi sunt leu, Sunt sclav apoi sunt stăpân, Sunt rege, apoi sunt nebun. Sunt constant apoi schimbat, Păcătos și botezat... Sunt treaz iar apoi sunt beat, Tradus și nedescifrat. Sunt tangibil apoi nălucă, Sunt univers,sunt miez de nucă.. Sunt unul, apoi sunt o mie,

119

Sunt dramă și parodie. Și totuși am un singur suflet, Un singur dor,un singur plânset... Și-apoi știu ce-s eu de fapt; Sunt un nebun înamorat. Zbor,alerg și-apoi tresar, Când ochii ei în vis mi-apar. Și îi sărut sfios și tandru... Și-n par îi pun cununi de leandru. Și-o strâng în brațe și-o râvnesc, E tot ce caut,tot ce-mi doresc, Și-i cânt și-i spun cât o-ndrăgesc, Când mâinile ni se unesc. Și-apoi ce-s eu pe-acest pământ? Un singur om,cu-n singur gând, Beat cu dor și amețit... Sunt un bărbat îndragostit. Tot ce-mi trebuie acum... E putin curaj să-mi spun; Visul nu te încalzește, Nu te cunoaște,nu te iubește! Dar cum pământul devine lut, Îndrăgostitul devine mut, Strigăte disperate ajung dulci șoapte, Visul devine realitate...

120

Cântec de dor.

Noaptea grea se așterne peste pleoapele mele,

Și dorul ca o gheară de vultur îmi sfâșie inima în piept,

Ploaia se scurge de la streșini într-un lugubru concert...

Și mă îngenunchează dorul și de-atâta dorință îmi ard buzele.

Adorm rostindu-ți numele frumos, cântec suav ce ma alină,

Negre visuri mă învăluie,dar tu mă porți către dulce lumină.

Tata timp, nu mă ține departe de mângâierile și-ale ei dulci șoapte!

Poartă-mă tu, Dragoste,din astă mohorâtă și eternă noapte.

Ține-mă în brațe strâns și nu am să-ți mai dau drumul,

Te voi săruta până sufletele ni se vor uni și vor deveni unul.

Mângâie-mi chipul îndurerat și plâns și aripi îmi vor crește...

Peste orizont te voi purta ,departe de ploaia grea ce sufletu-mi îmbolnăvește.

121

Așează-ți capul pe piepul meu și ascultă-mi inima, căci pentru tine bate,

Adormi ascultându-mi poeziile de dor,rostite în dulci și sfâșietoare șoapte.

Rămâi cu mine, nu mă lăsa să adorm,până în cea mai târzie oră din noapte...

Hrănește-mi sufletul flămând, cu al buzelor tale dulce lapte.

Îmbrățisază-mă și zboară cu mine către visuri ce încă n-au fost împlinite,

Zboară cu mine către o altă viață, simt cum destinele ne sunt împletite.

Adormi acum și ascultă-mi poezia inimii,pentru tine cântă, bate, arde cu dor...

Strânge-mă în brațe și voi alunga ploaia și voi împraștia al dorului nor.

122

Cu mine

Tu dragoste, în cale cum de mi-ai ieșit?

Nu te-am văzut venind,pasul nu ți-am auzit...

N-așteptam să te-ntâlnesc, nicicând n-aș fi sperat,

Sărutul tău dulce ambrozie,e tot ce-am vrut,ce-am visat.

Dragoste,tu suflet drag, cum de ne-am întâlnit?

Când m-ai îmbrățișat prima oară,tu la viață m-ai trezit.

Simțeam pământul cum vibrează,simțeam cum înfloresc,

Pământul s-a oprit o clipă,și-apoi am început să plutesc.

Genele tale îmi mângâiau obrazul,când îmbrățișați stăteam,

Și vocea ta părea tot mai aproape,chiar dacă în somn ne cufundam.

Inimile în sincron băteau,auzeam tot ce-mi spuneai deși nu vorbeam...

Cu fiecare sărut tot mai amețit eram,vinul dulce al buzelor când îți sorbeam.

123

Tu dragoste, adânc in suflet mi-ai pătruns...

Trei vieti, trei sute sau trei mii de-aș fi cu tine tot nu ar fi îndeajuns.

Tu suflet blând, m-am îmbătat cu dragostea ce ți-o port și n-am să mă trezesc...

Sărută-mă și te voi strânge în brațe,cu tine în veșnicie am să plutesc.

Nimic în lumea asta nu pot să-mi doresc mai mult...

Vreau doar să fiu cu tine și să-ți dau dragostea mea,o tu,suflet blând!

Căci buzele-mi sunt arse de dor,rostindu-ți numele în noapte,

Sărută-mă și mângâie-mă, tu dragoste, cu ale tale blânde șoapte.

124

Dor greu.

Limbi de foc ce se-ncovoaie,

Îmi lovesc pieptul acum,

Chiar de stau sub neagra ploaie...

Simt cum mă preschimb în scrum.

Sufletul jalnic îmi cântă,

Trista doină, cu durere...

Inima îmi pare frântă,

De a dorului putere.

Drumu-i greu și lung și rece,

Ploaia cade tot mai grea,

Timpul pare că nu trece...

Unde esti tu, iubita mea?

Vreau să te simt aproape,

125

Să-ți aud dulcile șoape...

Mi-e tare dor de-o mângâiere,

Și de sărutul tău de miere.

Vreau să te-ntâlnesc în noapte,

Să-ți împărtășesc dulci șoapte,

Să-ți mângâi părul de mătase...

Să-ți sărut buzele de dor arse.

Mi-e atât de dor acum...

Nu știu dacă-s lucid,ori nebun.

Știu doar cât de mult eu te doresc...

Îmi lipsești,te iubesc!

126

Putred

Sunt putred,mort,sunt putrezit...

Și putred e pământul,

Nu văd al soarelui răsărit

Nu simt cum bate vântul.

Foșnetul pădurilor departe pare acum,

Tot ce-am fost, zace acum sub pământ străbun.

Luna nu-mi mai luminează nopțile târzii,

La crucea mea, nici florile,astăzi,nu par vii.

Stelele pe cer de noapte, pierdute-mi sunt acum,

Și tot ce-am vrut să spun vreodata nu am să mai spun.

Veșnic voi purta pe buze,vorbe nerostite,

Sufletul îmi zace greu de-atâtea dorințe neîmplinite.

Ploaia rece a toamnei târzii nu am s-o mai simt,

127

Nici iarna,primăvara sau vara nu am s-o văd venind.

Totul e mut sub pământ și nici urmă de lumină...

Nimic din ce înseamnă moarte...nimic nu alină.

Sunt mort,veșted, sunt putrezit...

Și-acum putred mi-e și gândul,

Am înțeles într-un sfârșit;

Casă mi-e pământul.

128

Rămâi cu mine

Învelește-mă cu umbra ta, căci tare mi-e frig și dor,

Îmbrășisază-mă și alungă-mi al tristeții nor,

Singurătate și tristețe e tot ce simt acum,

Sărută-mă și nu mă lăsa să mă preschimb în scrum!

Ard de dorul tău în fiecare noapte,

Mi-e dor să-ți aud mieroasele șoapte.

Mi-e dor de îmbrățișarea ta caldă și blândă,

Tânjesc după sărutarea ta plăpândă.

Umple-mi pieptul gol cu bătaia inimii tale,

Mi-e dor să-ți mângâi părul catifelat și moale...

Vreau să adormi cu capul pe pieptul meu astă seară,

Căci vreau să fac dorul să nu mai ne doară.

Am să te strâng în brațe până ce la viață revin,

129

Tu dragoste videcă-mă de al dorului venin!

Dă-mi al tău dulce sărut,împărtășit în șoaptă....

Inima mea bate,o tu,dulce fată!

Dar noaptea se termină,oare a fost visare?

Nu mi-e teamă de singurătate când soarele răsare...

Și nu vreau să aștept până ce noaptea iarași vine...

Te iubesc...rămâi cu mine!

130

Samson

Într-o veche criptă ,sub un stejar străbun,

Zac oasele lui Samson,cavaler preabun...

Brav era acesta,până să se stinga,

Pe câmpul de luptă...

De inimă frântă.

Căci până s-o cunoască,acesta nu mai căzuse,

Și după o privire deja ,Samson,se pierduse.

Ș fuseră războaie și multe bătălii,

Și de atâta sânge,uită ca o iubi.

Și iată vine vara ,se anunță mare turnir,

Veniră domni și domnițe în haine de serasir.

Și veni și Samson,veni să câștige...

Căci trofeul era admirația domniței ce n-o putea atinge.

131

Fruntea îi asudă,zalele-i sunt grele,

Nu simte oboseala,căldură sau durere...

Și luptă cavalerul,fără încetare...

Trei nopti și trei zile pân´ de luna mare.

Pe umeri fu purtat,spre-al regelui castel,

Sabia strânsă în mână,brațul său de-oțel.

Cămașa sa brodată cu al crucii semn,

Plină de sânge,o purta, semeț și demn.

Și iată că ajunse în fața regelui...

Care avea să-i dea dovada vitejiei lui.

O cupă de aur și-o pungă de arginți...

Neîndeajuns să-i stingă dorințele fierbinți.

Dar nu putea avea ce nu putea atinge,

Căci regina îi spunea celei ce-o iubea,

Și rugă pe Dumnezeu iubirea de îi stinge...

132

Dar nici măcar acum nu putea avea ceea ce-și dorea.

Mulți ani mai trecură de la acel turnir,

Părul i se albise fir cu fir,cu fir.

Și chipul său bătrân acum purta semne de război,

Ochii lui ce-ardeau, deveniră asprii și goi.

Și cu inima frântă,și-o ultimă dorință,

Îți lua rămas bun de la viață și de la dulcea lui domniță.

Năvăli călare asupra miilor de dușmani,

Și-și acceptase soarta, după atâția ani.

Tot cel mai alinta era clinchetul de zale,

Și privind spre Est, văzu soarele cum răsare..

De-o mie de sabii fu străpuns atunci,

Și-atunci își dădu seama că n-avea nici nevastă, dragoste sau prunci.

Și lupta cu moartea până-n ultima clipă...

Căci nu vroia să doarmă uitat într-o criptă.

133

Dar Tatăl Timp nu iartă și nu dă răgaz,

Și timpul lui se scurse până de amiaz.

Și fu dus într-o criptă sub un veșnic stejar,

Și trupu-i fu păstrat în sicriu de chihlimbar,

Și veșnic fori venea să-i pună zi de zi

Iubita lui, regina, ce n-o putea iubi.

Și iată cum un brav, ajunse să se piardă,

Ajunse un soldat, cu inima de piatră.

Și lacrimi îmi curg când mă pot gândi,

Căci și regina în taină pe acesta îl iubi.

Și dragostea nerostita, mută a rămas,

Și după încă un an clopotele s-au tras.

Și prefer să cred ca nu de dor murise,

Dar că regina,în veșnicie,pe Samson îl urmărise.

134

Suflet drag

Coborând pe-o rază de lună,ușor glisând către pământ,

Te priveam și te-asteptam,alină-mi dorul,tu suflet blând!

Inima mi-e piatră seacă fără-al tău dulce sărut...

Și fără glasul tău de miere,sunt surd și parcă sunt și mut.

Nu vreau altceva de la tine,vreau tot ce ești și doar atât,

Căci fără tine în a mea viață,destinul mi-ar fi unul mult prea crunt.

Și nu cred ca aș putea ,să zâmbesc,tu suflet drag,

Dacă tu în astă viață crudă nu mi-ai fi trecut al inimii prag.

Mă arde dorul de tine și apoi mă îngenunchiază, unde esti tu dulce raza?

Nu văd nici culoare nici lumină,doar prin ochii tăi pot să privesc,

Și mi-e dor de sărutul tău tandru cu parfum de roză,

Și de- ar fi astăzi să mor,sărutul tău e tot ce vreau să mai primesc.

135

Să te stâng tare în brațe,până inimile noastre devin una și sufletele ni se unesc,

Să pierd nopțile privindu-ți chipul frumos,asta e tot ce îmi doresc.

Aștept visul să mă răpească din cruda singurătate să mă poarte către tine....

Fără tine,suflet drag,sunt doar lacrimi amare înăbușite în sfâșietoare suspine.

Numai mângâierea ta și-al dulce sărut îmi pot șterge lacrima de pe obraz,

Chiar și în vis dorul mă chinuie,nu știu dacă dorm sau sunt treaz...

Tu suflet drag,mi-ai umplut viața cu dragoste de care mi-e dor,

Te aștept,sărută-mă și trezește-mă, nu mă lăsa să adorm și să mor.

137

Liviu Andrei Dobre

Iubește-mă Iubește-mă frumoasă fată, Cu chip de zână și inimă curată. Iubește-mă așa cum nu ai iubit niciodată, Ca și cum ai iubi prima dată. Iubește-mă doar pe mine, Uită de tot, uită de tine. Gândul tău să fie doar la mine Ca și cum doar eu exist pentru tine. Iubește-mă! Iubește-mă, asta îți cer, Ca și când aș fi soarele de pe cer; Iubește-mă ca și când sunt aerul Ce-ți bucură trupul și sufletul. Iubește-mă, așa cum te iubesc și eu, Te port în suflet și-n minte mereu, Fără tine nu există astăzi sau mâine.. Căci tu ești totul; totul pentru mine.

138

Fugim de dragoste A trecut atâta timp de când te ştiu, Atâtea zile, săptămâni, luni, nici nu mai ştiu; A fost frumos ceva timp, apoi s-a complicat Şi cumva ceva, cineva ne-a îndepărtat. Apoi eu cu altele, tu cu alții.. un joc tâmpit. Da' ştii şi tu, toate au trecut, noi am rămas cu nimic.. Cu simple amintiri, sentimente-n priviri, iar acum ne ocolim.. Ori nu mă mai suporți.. ori încă ne iubim? Și mă gândesc că între noi doi n-a mers, n-o să meargă niciodată. Că aşa suntem noi, că dragostea-i complicată. Zici că eu sunt cel vinovat, faza n-o să prindă. Căci vinovatul îl vezi zi de zi în oglindă. Nu te întrista, ia un moment de respiro Tu ai fost cea care a spus adio. Că ai avut orgoliu, că aşa suntem noi, Fugim de dragoste cum ne ascundem când sunt ploi.

139

E vina mea E vina mea pentru că ne-am cunoscut.

E vina mea că poate nu am fost cum ai vrut.

E vina mea că am mai și greșit.

E vina mea că te-am iubit.

E vina mea că nu ți-am spus ce simt.

E vina mea, de ce să mint?

E vina mea pentru tot, îmi asum.

E vina mea, știu ce spun.

E vina mea, a fost și va fi.

E vina mea că poate alt om voi fi într-o zi.

E vina mea că am un gol în inimă ce doare.

E vina mea, nicio îngrijorare.

E vina mea, tu să ai grijă de tine.

E vina mea, îți doresc numai bine.

140

E vina mea, că am crezut în destine.

E vina mea că nu am crezut în mine.

E vina mea că am crezut în iubire.

E vina mea, rămâne o amintire.

E vina mea, să regret sau nu?

E vina mea, asta o știi și tu.

141

Ai meritat iubirea mea oare? Ai meritat iubirea mea oare? Când totul în lumea asta dispare? N-ai meritat și asta mă doare, Căci eu încă te iubesc fără încetare.. Tu ești pe un drum și eu pe altul Nu mai știm unu’ de celălaltul, Nici măcar dacă plângi sau zâmbești Sau dacă de mine îți mai amintești; Iubire? Iubire cu gust amar.. Așa a fost Doamne al meu pahar, Dar l-am băut până la ultimul strop rămas, Chiar dacă am suferit în tacere, fără glas. Spune! Hai spune acum.. Cine a greșit? Cel ce a iubit și a fost ranit? Sau cel care a rănit și a plecat? Lăsând în urmă un suflet îndurerat.. Rămas bun, iubirea mea amară, Fără tine, sufletul îmi este de ceară Ce se topește încet, în fiecare zi ce trece Muritor fiind eu, fără tine, timpul greu mai trece.

142

Nu înțeleg.. Știi chiar nu am înțeles.. De ce amintiriile nu s-au șters? De ce naiba te văd tot mai des? Când visez, e totul roz și frumos, Dar când mă trezesc, totul e pe dos. Și de ce mintea nu înțelege? De ce naiba tot nu îmi trece? Ce monolog continuu port Ce stare am, nu o mai suport.. Viața ne-a adus aproape Dar tot ea ne desparte. Două inimi ajung a fi separate Fiecare într-o altă parte Amintiri ce vor fi ignorate, Sentimente ce vor fi moarte. Momente frumoase,pe terminate Și doare, mereu va fi așa Când amintirea ta va fi pururea În mintea și în inima mea, Știind că iubesc o amintire, Amăgindu-mă cu o falsă fericire; Dar totuși sper că va fi bine..

143

Visez

De când ne naștem în această lume,

Noi oamenii ne împărțim în cei cu renume,

Sau în cei care mor fără să se știe de al lor nume.

În oameni care au bani, avere, palate

Și alții nu au nimic, și plâng până târziu în noapte.

Oameni ce sunt puternici, sănătoși, mândri și frumoși.

Iar unii se nasc orbi, alții fără mâini, pentru unii odioși..

Deși ne naștem în fel și fel, visez cu ochii larg deschiși

Că lumea asta o să se schimbe într-o zi și..

Toti cei ce se vor naște pe acest pământ,

Să fie auzit oricând al lor cuvănt.

Iar barierele dintre oameni să dispară

Să nu mai fie în inima lor foc și pară.

144

Copiii, să nu mai fie uitați în orfelinate

Ci luați în familii, să aibă și ei de toate.

Cei care se nasc bolnavi, fără o mână sau un picior,

Să stea cu părinții lor și să nu le mai plângă de dor.

Părinții să nu mai fie uitați de scumpii lor copii,

Ci aceștia să le facă pană în ultima zi bucurii.

Cei care vor să învețe, să aibă carte

Să fie ajutați să ajungă cât mai departe.

Doamne, cât de bine ar fi

Să se schimbe lumea toată, pentru copii.

Căci pentru ei, eroi și-au vărsat

Pe fronturi sângele lor curat.

Unii au fost atunci niște copii când au murit,

Dar ei știau că își apără țara și pământul iubit.

Eu la asta visez și sper că într-o zi

Visul meu să se poată împlini.

145

Când Când simți că totul te doboară, Când pâinea ți se pare acră și amară, Când multe lacrimi îți curg pe față, Când ți se pare că pierzi și mica ta speranță ; Când totul ți se pare trist și pustiit, Când te trădează și cel pe care l-ai iubit, Când ziua de mâine simți că nu va mai exista, Când inima din tine crezi că nu va mai bătea; Când tot ce te înconjoară tu vezi încețoșat, Când sufletul în tine plânge nemângâiat, Când picioarele tale îți par mult prea grele, Când nimic nu te mai poate apăra de rele; Când simți toate acestea, privește către răsărit! Căutând speranța, puterea de a fi fericit. Când de fapt fiecare sfârșit are un nou început, Zâmbește, tot ce a fost mai rău a trecut!

146

Îngerul meu Când m-am născut, m-am născut plângând Dar părinții mei m-au primind râzând, Numai al meu înger plângea, și tot plângea. Căci se temea pentru sufletul meu, pentru soarta mea. Am început apoi încet să gânguresc, El era lângă mine și vedea cum cresc. Am ajuns să spun și primul ‘Te iubesc’ Dar el simțea cum sufletul rănesc. Plângând mai apoi prin ploaie dupa prima despărțire, Sufeream atât de mult dupa prima iubire.. Am privit prin ploaie către cer, Și am știut atunci că plânge și al meu înger. A stat lângă mine mereu, dându-mi putere și speranță. Chiar și atunci când toti m-au părăsit în viață, El a știut și a simțit mereu Tot ce mă apasă în interiorul sufletului meu. A plâns până în ultima mea zi, Pentru tot ce las în urmă, pentru că voi muri. A plâns când în sfârșit l-am văzut și eu, A plâns pentru mine către Dumnezeu. Când toti credeau că sunt pământ, Și nimic nu voi mai simte.. El a plâns și s-a rugat să fiu în locurile sfinte, Loial toată viața, loial și după ce-am ajuns în mormânt.

147

Atât de mult Iisuse m-ai iubit

Atât de mult Iisuse m-ai iubit

Căci pentru mine Tu te-ai răstignit,

Te-ai lăsat bătut, scuipat și chinuit

Cununa cea de spini capul ți-a impodobit.

Iubirea Ta Doamne Iisuse n-are hotare,

Căci Tu te jerfești pentru câte-un oarecare

Indiferent că este rege sau cerșetor

Că este făr’ de carte sau este profesor.

Sângele Tău prea sfânt și preacurat

Pământul cel plin de păcate l-a picurat.

Ca să ștearga al lui Cain greu păcat,

Și-al tuturor celor care i-am urmat.

148

Tu ai fost mielul ce de Paște s-a jertfit,

Pentru mine, pentru toți căci ne-ai iubit.

Ne-ai dăruit Raiul cel prea frumos,

Tu, Domnul nostru, Iisus Hristos.

Sub crucea grea spre Golgota te-ai prăbușit,

Și n-am fost eu Doamne să o ridic..

Un oarecare Simon te-a ajutat,

Ajută-mă acum pe mine să fiu salvat!

Dă-mi putere să-mi duc crucea mea,

Când știu că sunt jos și n-o pot ridica.

Fii cu mine până la sfârșit,

Și du-mi sufletul în Raiul Tău cel strălucit!

149

Împăratul Constantin și mama sa Elena Când Domnul Iisus s-a înălțat la cer, A spus oamenilor că vorbele Lui în veci nu pier. El dăruindu-le apostolilor harul cel sfânt Să facă minuni încă de când erau pe pământ. Mulți oameni au crezut în El, Au tot pierdut viața în fel și fel, Dar nimeni nu a deznădăjduit Știind că El va fi cu ei până sfârșit. Oamenii făceau pe furiș altare, Și tot veneau la închinare. Cu lacrimi fierbinți către Iisus fiecare se ruga, Să faca ceva, credința a le apăra. Și iată că într-un sfârșit Domnul ruga le-a auzit. El dându-i minte și har unei împărătese, Ce avea să aibă asemeni apostolilor zilele alese. Aceasta pe numele ei, Helena Flavia Augusta, Călătorii în locurile sfinte, descoperii crucea sfântă. Și Doamne mult ea s-a minunat, Când a văzut crucea pe care Iisus s-a aflat. Atunci cu lacrimi fierbinți i-a mulțumit lui Dumnezeu, Că a scos crucea în drumul său. Domnului ea s-a rugat să fie astfel drumul credinței curat,

150

Fără să știe că eliberarea va fi prin al său băiat. Fiul său, pe nume Constantin, A făcut ca drumul credinței să fie fin. Căci el învingând dușmanii, sub sfânta cruce A dezlegat pe oameni astfel laude Domnului oricine poate aduce. L-a făcut pe Arie să iasă rușinat, Să-și vadă greșeala și al său păcat. Căci Constantin a fost un bun împărat, Ce dreapta credință cu tărie a apărat. Împăratul Constantin și mama sa Elena Au fost oamenii ce se rugau cu lacrimi fierbinți, Dar Domnul le-a dat lumina De a fi alături de apostoli și sfinți. Ei au rămas oamenilor pildă pe vecie, Să-l iubim pe Domnul cu dărnicie Să credem mereu cu suflet curat, În cel care a murit și a înviat.

151

Dumnezeule Dumnezeule Ceresc, Dă-mi putere să iubesc Fratele să nu-l urăsc, Pe vecin să nu-l vorbesc, Părinții să îi cinstesc. Dumnezeule Preasfinte, Luminează a mea minte Dă-mi doar cuget curat, Să pot iubi neîncetat, Tot sufletul nevinovat. Dumnezeule Preabun, Ascultă ce te rog acum. De ți-am greșit, mă iartă Înlătură-mi orice pată, Fă să am inima curată.

152

Regăsire

”Copil frumos cu ochi căprui,

De ce tot plângi și spui oricui

Că ești copil al nimănui

Și dorul n-ai cui să-l spui?”

Așa i-am spus eu într-o zi

Copilului pe care mereu îl zări,

Ce sta în același loc,

Indiferent că era ger sau cald cu foc.

Într-o gară mică de la țară,

Stătea săracul și tot aștepta să apară

Părinții care într-o seara l-au lăsat,

Fără să le pese de al lor băiat.

El mi-a răspuns duios și îngândurat,

153

Că el la asta nu ar fi visat.

Dacă era și el cu toți ai lui,

Nu și-ar fi plâns focul oricui.

”Mulți ani și eu mi-am dorit

Să am un frate, să fiu fericit.”

I-am spus copilului care plângea;

‘Dar să mai aibă n-a vrut mama mea,

Căci ea a mai avut un băiețel,

Și l-a pierdut când era mititel,

Degeaba părinții mei l-au căutat,

Căci s-a pierdut și nu l-au mai aflat.

Nu știu cum ar arăta acum

Dacă mai trăiește sau este scrum.

Dar tare mi-aș dori să îl văd în viață,

Mereu am acea speranță.

154

Are pe spate semnul care îl am și eu.

Așa a vrut să ne naștem Dumnezeu;

O inimioară, păcat că-i ruptă-n două,

Nu știu dacă ea va mai fi ca nouă.’

M-am aplecat și semnul l-am arătat,

Când l-a văzut s-a pus pe un plânset zbuciumat.

”De ce plângi?” L-am întrebat mirat.

Atunci și el același semn mi-a arătat.

Plângând, l-am îmbrățisat.

”Tu ești fratele ce eu l-am căutat.”

Iar el mi-a zâmbit și mi-a zis:

‘Credeam că Domnul m-a uitat.

Dar sfântul care mă ocrotește,

Mi-a arătat că El mă iubește,

155

De astăzi nu am să mai plâng niciodată

Dacă am familia, am lumea toată!’

Și împreună ne-am urcat în tren,

Acum noi mergeam spre același teren.

Ce bucurie va fi pe ai mei părinți,

Căci săracii sunt retrași, de parcă ar fi sfinți.

156

Viață și moarte Sunt încă mic și n-am mulți ani. Și nu sunt încă plin de bani; Dar până acum tot ce-am trăit, Depășește tot ce am închipuit. Căci mai acum, mai de curând. Am condus multe rude la mormânt. Și am mai văzut cum se chinuia Săraca bunica mea. Credeam că am să mor și eu Când i-am văzut chinul atât de greu. Țipa săraca și se ruga, De toți cei pe care îi vedea: ‘Vă rog, haideți măi copii mei Scăpați-mă de anii grei, Rugați-vă la Bunul Dumnezeu Să ierte biet sufletul meu.’ Striga mamaia și la fata sa; ‘Scapă-mă te rog, nu mă lăsa! Că te-am crescut mamă cu greu, Acum te uiți la chinul meu?!’ Dar nimeni.. nimeni nu o ajuta Pe biata bătrânică ce plângea,

157

Căci trupul îl avea firav, bolnav, rănit. De toate puterile îi era părăsit. Fără să mai zic la cineva ceva, M-am retras în camera mea Și îngenuncheat, cu lacrimi pe obraz L-am rugat pe Domnul să o scape de necaz. Și cum plângeam și mă rugam, Glasul mamei parcă în vis îl auzeam; ‘Haide mami, hai că a murit, Gata, a scăpat de chinuit.’ Și atunci i-am mulțumit lui Dumnezeu Căci a auzit strigătul meu, Dar în mintea mea m-am întrebat: Ce-i viața asta? Sfințenie sau păcat? Căci de când vii în astă lume, Treci prin rele dar și prin bune. Și nu contează cine ai fost pe pământ. Tot vei ajunge și tu în mormânt. Și tot ce va rămâne în urma ta, Va fi fapta bună sau rea. O cruce pusă la mormânt.. În rest tăcere, un țipăt mut.

158

Toate trec Adesea spuneam că toate trec, dar contează ce rămâne; Insă am realizat că tot ce răsare, la final apune. Și am văzut că totul este trecător, Viața, timpul, trec greu sau ușor. Ceea ce reușești, misiunea ce îndeplinești Este faptul că continuu te amăgești, Vrei să iubești, să visezi că plutești.. Dar nu vezi cât de naiv uneori ești. Deci totul trece, te treci și tu, Și ușor îți pierzi corpu’, rămâi cu sufletu’ Asta dacă ai făcut fapte bune, Căci de nu și el va apune..

Vrei să faci multe în viață, Și deși zâmbești și esti plin de speranță, Realizezi că totul este în van, Și ai să pleci, zicând: ‘Nimic nu am’ Degeaba aduni bogății, strângi tot Căci tot ai să mori fără noroc, Totul este trecător.. Fiecare lucru este muritor. Prietenii, iubirea, chiar și familia, Toate trec, rămâne amintirea..

159

Iar tu, numește-mă “nebun” , Pentru că ceea ce gândesc, spun. Deși par destul de realist, Văd viața ca pe un vis, fără compromis. În spatele unui fals zâmbet, se află un urlet, Când mă gândesc că toate trec.. Omule, de ce ești rău? Și de ce nu vezi viața fragilă asemeni unui bibelou? Fluturi mor, flori se ofilesc, Indiferența a devenit ceva strict omenesc.

160

Schimbați calea Copii toți sunt la fel pe această planetă, Chiar dacă unii au atașată câte-o etichetă. Ba unul este sărac, și parcă vai de mama lui, Iar altul are de toate, și nu dă nimănui. Unul e săracul trist și abandonat de părinți, Însă altul îi are, dar îi face să se simtă nefericiți. Iar câte unul care se naște bolnăvior, Este tratat urât de cel care are sănătate și ajutor. Oameni, faceți lumea aceasta mai bună Schimbați calea, asta a vrut Iisus să spună, De când El și-a lăsat mâinile pironite în cuie, Copii tot au suferit fără ca lumea să știe. Doamne, Tu cel ce ai coborât printre noi Știi copii toți și ale lor nevoi, Ascultă Sfinte Iisuse a mea rugă, Fă ca niciodată un copil să mai plângă! Dă-le tuturor zile senine și fericire, Să aibă fiecare cât mai multă bucurie. Vreau ca toți să aibă a ta ocrotire, Și dupa ce aici nu vor mai fi, în Rai să aibă a ta mântuire.

161

Apocalipsa

Demult de tot Domnul a prezis

Apocalipsa Sfântului Ioan în vis.

I-a arătat cum vor dispărea popoare,

Pline de boli necruțătoare.

Că apocalipsa într-o zi va veni,

O știu toate țările din vremuri timpuri.

Știu că pământul va dispărea,

Și tot ce înseamnă viață pe suprafața sa.

De ce nu se poate Doamne să dispară

Această năpastă ce parcă urmează să apară?

Și de ce iubirea a fost înlocuită cu indiferență și ură?

De ce mai există razboaie? Asta nu este singura măsură!

162

Alexandru Cristian Dragan

O fracțiune de secundă

Ai apărut din senin si ai adus seninul

Acolo unde fericirea-și înfrunta declinul.

Ai apărut ca o pată de culoare în negrul decor,

Ai apărut ca o privighetoare în nesfârșitu-i zbor

Ai apărut ca vântul care împrăștie atâția nori,

Ai apărut ca o rază de soare printre petalele unei flori.

Ai apărut ca roua ce se scurge dimineața

Pe firele de iarba moi,

Ai aparut la momentul potrivit,

În locul potrivit, când trebuiau să fie doi.

Ai aparut ca o lacrima evaporata

Dintr-o mare învolburata.

Ai aparut ca reflexia unui chip de fata,

Acolo unde ochii mei voiau sa o vada.

163

Ai apărut ca o notă muzicală de vioară,

Când linistea punea stăpânire pe seară.

Ai apărut în respirația-mi tăiată,

Atunci cand inima inceta sa mai bata.

Ai apărut de nicăieri, n-am nicio idee,

Ca o nouă stea pe Calea Lactee.

Strălucind...te-apropiai lent când ai venit

Dar de ce ai dispărut

164

Rânduri negre

Scriu. Uneori scriu pentru că gândurile nu îmi mai încap în cap. Și mă întreb: de ce să las atâtea gânduri triste pe o foaie așa curată...albă, neatinsă?. Mintea mea... Este ca o mare suprapopulată de viețuitoare acvatice care se chinuie. . La un moment dat această mare era limpede și pură. Atât de limpede ca apa de izvor de la munte, care te întinerește parcă. Dar cineva a crezut că este locul cel mai potrivit unde să arunce deșeuri radioactive. O… și i-a plăcut! . I-a plăcut să vadă treptat că fiecare viețuitoare se ridica la suprafață din apa poluată și toxică, apoi moare. A crezut că acest loc necălcat de lume e tocmai bun, iar fiecare peștisor a murit sufocat și încă mai plutește în apa tulbure. Nu vreau să-mi las gândurile să se sufoce, și tocmai de aceea pătez această foaie cu rânduri negre.

165

Voce interioară

Hai afara! De ce? M-am saturat sa stau închis in casa... De ce? Ești închis in tine, nu închis in casa. Tot aia. -cobor scarile grăbit- Mai încet, nu ne aleargă nimeni. Da, ai dreptate. Uite ce adiere plăcută...nu te face sa plutesti? Nu, sunt tot aici, in același oraș, înconjurat de aceleași clădiri, aceeași realitate infecta... Nu ți se pare nimic schimbat? Nu...aa, ba da! Don' primar a asfaltat din nou. E proaspăt... Simt mirosul de smoala incinsa de la picioarele mele. Nu asta... Uita-te mai atent. O pancarda noua: ,,Nu aruncati gunoiul pe strada" ,inconjurata de hartii, pungi de plastic, doze de bere si de suc... Crezi ca asfaltul e biodegradabil? Nu... Fii atent, asculta! Ce? Liniștea. Cred ca suntem de pe lumi diferite. Lumea e disperata, într-un continuu haos... Asculta liniștea din tine. Nu înțeleg... Ba da, asculta! ... Ce frumos... Fii tu schimbarea in lumea asta! Nu pot, sunt singur... Ba nu, ma ai pe mine... Cine ești tu? ... -deodată nu am mai auzit nimic.

166

El… ea…

El,

Pe-un colț de gând privește apusul,

În liniște-adâncă definește nespusul.

Nimic nu-i poate spulbera calmu-i etern,

Că o va cunoaște...

nu-i nici un semn.

Ea,

Pe șesul neumblat al minții

Ce contemplă tăcerea,

Este captivă și-și ramifică durerea,

Așa cum florile unei ramuri de cireș

Își împrăștie parfumul

167

Maria Denisa Vlaciu Enigmele vieții (partea a –II-a)

”Cu toții suntem actori, doar că jucăm

ca pe vremuri, cu măști”

Pe orizont, totul s-a risipit în spatele unui nor. Un avion cu inscripția ”Air France” ateriza grațios.

- Am ajuns la destinație! Bun venit în Londra! se auzi vocea unuia dintre angajați.

Amețită, Arlette Daumaux, vestita detectivă a Franței, coborî. Aerul dimineții era rece și umed, tipic Londrei. Ajunsă în sala de așteptare a aeroportului, un om cu o pancardă imensă ”A. Damaux – detectiv”.

- Acesta trebuie să fie Harry Styles, șopti Arlette pentru ea însăși. Eu sunt Arlette!

- Iar eu, Harry! Cei doi își strânseră mâna, rece. - Poate pentru tine este ciudat să trebuiască să vii aici

datorită unei simple scrisori, însă am nevoie disperată de ajutorul tău.

- Ascult! replică detectiva, interesată. - Cineva mă tot amenință prin diferite mesaje, scrisori și

pachete. Spune că dacă nu îi voi da două sute de mii de lire sterline va atenta la viața mea.

168

- Două sute de mii? E o sumă imensă. - Trebuie să mă ajuți! Cei doi urcară într-o mașină cu geamuri fumurii, urmând să ajungă la casa celebrei familii Styles. - În această casă vei locui până ce nebunia asta va lua

sfârșit. Sunt ferm convins că vei găsi vinovatul. Am încredere deplină în tine! O ușă dublă, de un alb satinat cu un ivăr ca de aur, o casă imensă și o curte precum a palatelor din basme. Intră. Prima încăpere, uriașă, de altfel, adăpostea mobila neatinsă de praf, un pian vechi și un candelabru strălucitor. Poate că suma aceea de bani nu era chiar o avere, în cazul de față. Într-un colț al camerei, lândă șemineul ce ardea, un pitbull fioros se uita țintă la oaspete.

- Nu-ți fie frică! Doar dă-i puțin timp să te cunoască!Arlette tresări la auizul acestor cuvinte ce răsunau ca un tunet.

Femeia se uită împrejur și zări o bibliotecă de vis.Raiul unui cititor îți deschidea porțile în fața sa. Cărți de toate felurile, cu cotoare negre, simple, colorate sau cu inscripții argintii stăteau frumos așezate. Surprinsă, nou-venitei îi apăru un zâmbet larg pe față, ca unui copil, văzând cadourile sub bradul de Crăciun.

- Îmi poți arăta o dovadă, un semn , ceva? - Ne întâlnim în această seară în pădurea Cavanaugh, la

11 p.m. Să nu întârzii! Sincere amenințări, A.G. - Imi poți arăta? Spuse Arlette nesigură.

Mailul era trimis în dimineața aceea.

169

- Trebuie să aflu de unde a fost trimis, așa vom avea un punct de plecare.

Trecură douăzeci de minute. Ceasul cu pendulă și tabloul cu un lord a cărui privire părea că te urmărește continuu dădeau încăperii un aspect înfricoșător.

- Se pare că aces ”A.G.” e destul de deștept încât să-și ascundă urmele. Acel mesaj a fost trimis de la o cafenea unde accesul la internet este public.

- Foarte deștept! fu de acord Harry. - Diseară, voi merge eu în locul tău în pădure.

Pădurea Cavanaugh era un loc perfect pentru jucat ”v-ați ascunselea”, sau ”hide –and-seek”, cum îi spun englezii. Bine, asta dacă ești un puști neînfricat e opt ani căruia îi plac lucrurile sinistre. Noaptea, ca o umbrelă ciuruită de licărul stelelor era deschisă peste somnul adânc. Luna arunca umbre înfricoșătoare și misterioase pe un loc plin de hârtoape adânci și mici petice de iarbă. Era 10.58 p.m. O ușoară adiere de vânt mișcă frunzele copacilor ce stârniră un foșnet tulburător.

- Cine e acolo? Întrebă Arlette, în timp ce fiori reci o treceau pe șira spinării.

Oare ”A.G.” era chiar atât de punctual? Se mai uită odată împrejur și zări, în dreapta sa, o râpă imensă. În spatele ei, se auzi o creangă rupându-se. Nu apucă să întoarcă capul și o mână rece o apucă de talie, în timp ce alta îi înăbuși un țipăt. Atacatorul purta mănuși de piele. Îi putu gândi înălțimea, nu era cu mult mai înalt decât ea. Degetele erau destul de subțiri

170

și delicate. Simți un parfum femeiesc, un mixt de piersică și iasomie. Oare folosea acel parfum pentru a o induce în eroare? Încercă să îl lovească, în scop de auto-apărare, însă sfârși pe jos, zvârcolindu-se de durere. Arlette nu era puternică, dar era rapidă. Își putea doborâ adversarul doar cu două mișcări bine executate și iute. Se ridică, își mută greutatea de pe un picior pe altul. Pietrișul îi zgâriase obrazul. Nu-i păsa. Între timp, atacatorul se îndepărtă cu câțiva metri. Cu puțin efort și multă precauție îl putea ajunge din urmă și să-l trântească la pământ, aflând cine e, rezolvând cazul și creascându-și faima. Totul era bine pus la punct în mintea ei. Trunchiurile copacilor deveneau din ce în ce mai groase, aruncând umbre sinistre. Arlette ajunse în spatele țintei. Îi imobiliză mâinile, ținândui-le dureros, între omoplați. Următoarea mișcare era punerea unei piedici și câștigarea luptei. Adversarul se întoarse și, cu câteva mișcări rapide, cavalerul binelui este doborât. Bineele câștigă mereu în basme și filme, însă, în viața reală, nu există pierdere sau câștig. Jocul continuă neîncetat. În timp ce misteriosul ”A.G.” râdea, victima simțea cum, fiecare mușchi din corp îi zvâcnește. Gemu de durere. Acea siluetă începu să râdă și mai tare. Arlette își aminti de sfatul mamei sale: ”Vrei să îi faci pe inamicii tăi să sufere? Zâmbește!”. O podidiseră și mai tare lacrimile, însă, își puse mâna la gură, încercnd să oprească orice sunet. Își relaxă, pe rând, fiecare mușchi, își reglă respirația, îți șterse lacrimile și reluă lupta. Silueta o aștepta la câțiva pași, cu mâinile în buzunare. Se repezi la ea, înhăță unul dintre brațe, se mută de pe un picior pe altul și, când credea că pretinsa victimă este doborâtă, a fost

171

îngenuncheată. Zăcea, iarăși, la sol, cu răsuflarea tăiată. Înspăimântător de repede.

- Tot ceea ce ți-am făcut e pentru curajul prostesc pe care l-ai avut. Transmitei lașului că moi revanșa eu. Înspăimântătorul stil de a rosti cuvintele silabisit și răspicat, o declarație de război. știu cine ești. Știu totul despre tine, Arlette. Ai douăzeci și sapte de ani, locuiești la Paris, ai un câine, mama ta este decedată. Păzește-ți spatele, dacă vrei să mai rămâi în viață!

- De unde ai informațiile? întrebă Arlette, sugrumată de durere.

- În zilele noastre, intimitatea e un lucru supralicitat. Renunță la cazul ăsta, sau vei avea mult de suferit.

Arlette scoase iarăși un țipăt necontrolat. - Hm...Aievea, oamenii ca tine nu sunt prea isteți, fac

doar ce scrie în cărțile alea stupide și nefolositoare. Adio! Toate erau în mintea lui Arlette amestecate, un uragan de vorbe, fapte și cuvinte. Convinsă că inamicul e destul de departe, încercă să se ridice. Se prăbuși de două – trei ori. Reuși să ajungă la mașină. Aprinse luminile. În oglinda retrovizoare își privi chipul brăzdat de pietricele. Se uită iarăși, mai atent, la haina de culoarea dimineților blonde. Observă urme roz, lipicioase. Mirosi mâneca. Un frumos parfum de cireșe îi gâdilă nările. A doua zi, coborî pentru micul dejun. O masă imensă și trei scaune. Oare cine era invitatul? Struguri de culoarea amiezilor bălane, a miezului de noapte, a nopților albastre iluminate de somnul lunii stăteau așezate pe masa cu veșmânt alb.

172

- Ai dormit bine? întrebă Harry, știind de mica poveste. - Da, oarecum. spuse Arlette, încercând să pară

convingătoare. - Stai liniștită, e micul nostru secret.

Ding – dong!!!

- Trebuie să foe Arianne, o bună prietenă. - Bună dimineața! o voce destul de cunoscută se auzi. - Bună! Eu sunt Arlette! - Eu sunt Arianne. Încântată! Am auzit de ceeea ți s-a

întâmplat aseară, îmi pare extrem de rău – spuse musafirul, cu o mică pauză între cuvinte. Arlette îi aruncă lui Harry o privire plină de vinovăție. El mima negarea. Damele se îmbrățișară. Același parfum de piersică și iasomie.

- Ador rujul tău, ce nuanță e? - Cherry pump, mă bucur că avem gusturi la fel. - Mă scuzi, însă...de unde ai aflat de mica mea aventură

prin pădure? - Hmm...Știi, veștile circulă cu o viteză uimitoare în

Londra – spuse posibila suspectă, atingându-și buzele roz. ”Statura, vocea, rujul, felul dea vorbi, faptele, știa de luptă...dacă aceasă Arianne este ”A.G”? ce are cu Henrry, oare? - gândea Arlette.

Un alt ding-dong prelung se auzi. - Răspund eu, doamnelor!

În prag, un pachet pentru Arlette și Harry. Despachetară repede pachetul și ....surpriză! o cutie a unui joc scrabble. Deschid cutia. Piesele jocului spuneau clar, ”Vă jucați cu focul! A.G”.

173

Trecură ore întregi de la primirea pachetului. Arlette stătea lângă imensa bibliotecă, lecturând. O carte nemaivăzută până atunci îi atrase atenția.

- ”Aventurile detectivului Mayhen”, Interesant”! deschise cartea. ”Dacă vrei să te las în pace, cheam-o –n ajutor pe Arlette Daumaux. Restul e-n grija mea. A.G”

Beep-beeep-beep! - ”Ai curaj să ne înfruntăm iarăși? Te aștept la Big Ben

în seara asta. Aceeași oră! Vino, dacă ai curaj, Arlette!”. Mesajul primit o înspăimântă. Asta...asta a fost o capcană. Voi veni. Sunt curajoasă! Sunt A. Daumaux.

Luna atârna ca un proiector, dând asfaltului o strălucire stranie. Tamisa arăta ca o panglică neagrăîntinsă de-a lungul orașului. Big Benu-ul se înălța măreț. Arlette se plimba neliniștită pe caldarâm. În spatele său, numeroși pași apăsați se auzeau. Nu întoarse capul. Nu vroia să dea dovadă de lașitate, dar pe dinăuntru, fierbea. Se uită în lateral. Silueta o tot urmărea. Cu mișcări bruște, se întoarse și spuse răspicat, cu mult curaj:

- Cine ești, A.G? ce vrei și de l-ai pus pe Harry să mă aducă aici?

- Știam că ești o detectivă groaznică, deși ești faimoasă. Dacă ”cea mai bună” detectivă nu poate rezolva asta, atunci cine? Îmi vreau banii, două sute de mii.

- Îi am și nu am de gând să ți-i dau până nu-mi spui cine ești. Bine, poate Arlette se înșelase amarnic. Arianne nu avea niciun amestec, totul îi fusese înscenat, ca și în cazul lui Christine....sau...Arianne era un alt pion al jocului. Femeia era foarte misterioasă.

174

- Ei bine, lucrez pentru... Misteriosul om din umbră fu întrerupt de o voce femeiască și familiară:

- Pentru mine! Pe asfaltul rece se auziră zgomotul unor tocuri grele. Arianne alergă către Arlette și o imobiliză. Era rapidă și puternică, dar nu foarte isteață.

Titul se petrecu atât de repede încât nu ai fi putut descrie. Acum, detectiva era în mare pericol, aplecată deasupra Tamisei. Era ca și cu un picior în groapă.

- Am nevoie de acei bani pentru tatăl meu, ce estegrav bolnav. Acum care este ultima dorință înainte de plecarea în lumea celor drepți?

- Arianne Grande ești înconjurată! Mâinile sus și predă-te! O voce groasă se armoniză cu zgomotul pașilor a zeci de pilițiști înarmați. Cealaltă siluetă părăsi întunericul. Semăna cu Arianne, era sora ei geamănă.

- Anne, ai grijă de tata! Arlette, ești cu mult mai isteață decât te credeam. Spunând acestea, victima fusese eliberată. Aruncă o ultimă privire în jur, se cățără pe balustradă și Londra fusese zguduită de zgomotul stropilor de apă sărind și a vocilor strigând: ”Nu, Arianne!” . Acum...nu mai erau secrete, șiretlicuri, jocuri murdare sau amenințări. Nimic. Arianne le luase cu ea, undeva în apă. Pentru unele persoane aerul este mult prea greu, iar presiunea, insuportabilă. O faptă nobilă este a muri pentur ceva ce merită cu adevărat, însă,mai presus de toate, a înfrunta pericolul, privindu-l în ochi, este memorabil.

175

Sa

facem

cunostinta…

177

Dl profesor Teodor Ștefan s-a stabilit în orășelul Oltenița în anul 1940, odată cu retrocedarea Cadrilaterului către bulgari, dânsul fiind născut în orasul Turtucaia, la data de 1 Decembrie 1940.

A urmat Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, iar odată cu absolvirea acesteia îl putem întâlni la o serie de școli din preajma Olteniței până la ieșirea sa la pensie.

Este autor a două cărți de specialitate, ambele având legătură cu orașul Oltenița. Dacă în prima ne aduce la cunoștință despre ”Comunitatea evreiască din Oltenița (1860 – 1965)”, în cea de-a doua, ”Jean Camille Blondel, o misiune diplomatică în vremuri de grea cumpănă. Destinul familiei Blondel” tratează o problemă mai amplă, anume destinul unei ilustre familii de diplomați francezi, ce au avut legături cu Oltenița, dar și cu satul Spanțov, aflat în imediata sa apropiere.

***

Domnul profesor Florian Sofian s-a născut în comuna Chiselet, județul Călărași la data de 1 septembrie 1944. După absolvirea liceului ”Alexandru Sahia” (azi ”Neagoe Basarab”) din Oltenița, în anul 1962, își va îndrepta pașii spre capitala României, unde va urma cursurile Facultății de Istorie. După finalizarea studiilor, va funcționa ca profesor de istorie în comunele limitorfe Olteniței. Din 1990 se va retrage în oraș, unde va deveni profesor titular la Școala Nr.2. Este

178

pasionat de pictură, dar și de poezie, care este al doilea său hobby.

***

Domnul profesor Nicolae Mavrodin s-a născut în comuna Curcani, la data de 22 septembrie 1947. Este absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității București. Ieșirea la pensie îi va redeștepta o mai veche pasiune, anume jurnalismul, fapt pentru care va începe să publice o serie de articole de specialitate în presa locală sau națională. a scris deasemenea si numeroase cărți, cu tematică diversă: istorie, politică, literatură, etc

***

Doamna Dobrița Spirea este născută la data de 22 AUGUST 1951 în localitatea Dorobanțu, județul Călărași. Studii -12 clase , terminate la liceul ”Nicolae Bălcescu” din Oltenita, apoi curs Tehnic Laborator. După ani de zile lucrați ca și laborant în cadrul ISCIP dar și funcții de conducere, în prezent este pensionară.

Și a făcut debutul literar cu volumul de poezii ”Confesiuni și credință.Cântări închinate Domnului Iisus Hristos”. A mai publicat ”Medicamentul iertarii.Mireanu.”, apoi poezii și colinde pentru copii. Are în lucru o carte interesantă, denumită ”COROANA CREAȚIEI”, în care ne vorbește despre om și menirea lui pe pământ.

179

Doamna Dobrița Spirea a publicat și în numerele anterioare ale Antologiei de față, poezii sau proză cu tematică religioasă, dar și laică. Toate aceste lucrări sunt insuflate în general din înțelepciunile Sfintilor Părinti ai ortodoxiei, după cum ne mărturisește, dar și alte cărți de credință creștin ortodoxă. Mărturisește că își iubește credința, țara și neamul românesc cu limba lui cea frumoasă. Iubeste toată creația lui Dumnezeu, dar pe Acesta mai presus de toate.

***

Silviu Cristache s-a născut la data de 2 noiembrie 1984 în orasul Oltenița. Este absolvent al Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța, având specializarea istorie. A funcționat ca profesor de istorie – pe la școlile din județul Constanța - o scurtă perioadă de timp. În prezent este muzeograf în cadrul muzeului din localitatea natală.

A scris 2 cărti, ambele apărute la Editura Pim din Iași și este coordonator , împreună cu domnul profesor Nicolae Mavrodin al lucrării de față.

Cărțile, ambele de poezii, se intitulează: ”Legământul iubirii” și ”Bazaconii si autoparodii”.

***

Alina Ștefania Deacu (Constantin) este născută în anul 1988 luna martie, ziua 24, în comuna Curcani, județ Călărași. A absolvit Facultatea de Drept a Universității București.A publicat poezia ”Iubesc” în cotidianul ”Oglinda

180

Olteniței”, în anul 2001, pentru ca în anul următor sa publice în ”Info 7” poezia ”Dor de Eminescu”. A publicat și în numerele trecute ale Antologiei de față.

În prezent este ofițer tranzactii la Banca Transilvania din Oltenița.

***

Stanciu Victor Andrei s-a născut în anul 1989, la data de 10 februarie, în orașul Oltenița. A debutat literar in primul volum al Antologiei de față. În prezent studiaza medicina dentara (anul VI) și încă mai gasește timpul să scrie. Promite să scrie în continuare și să nu renunțe la poezie, deși timpul dedicat creației pare să nu mai ajungă. "Nu cred că am nevoie de inspirație din viața de zi cu zi ca să creez o poezie ,am nevoie de poezie să-mi inspire viata.", ne-a spus tânărul scriitor.

***

Liviu Andrei Dobre s-a născut la data de 26 aprilie 1996, în Orașul Budești, iar localitatea de domiciliu este Comuna Șoldanu. Este elev în clasa a XI- a D, la Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” din orașul Oltenița, Județul Călărași.

A mai publicat poezii și în cele trei volume anterioare, iar acum a mărturisit că lucrează la propriul volum de poezii, dar și la o altă carte, iar acestea își vor face apariția la vară.

181

A participat cu drag alături de corul liceului din care face parte la concursul din acest an ce a avut loc în aprilie, “Lumină din Lumina Învierii” , unde au luat locul I la secțiunea “Cântece și Poezie”.

A mai fost implicat în diferite activități ce l-au ținut destul de ocupat, dar “timp pentru poezie mereu va exista în viața mea, orice ar fi” , a spus el, având zâmbetul pe față.

***

Alexandru Cristian Drăgan s-a născut la data de 11 martie 1998. Este elev în clasa a IX-a E, la Liceul Teoretic ,,Neagoe Basarab” din Oltenița. A debutat literar cu volumul de poezii (pe alocuri și proză, iar la sfârșit o serie de desene proprii) ,,Creațiile copilăriei” (editura Pelican, Giurgiu). A publicat și în numerele anterioare ale antologiei ,,Ramuri, Muguri și Mugurași de creație oltenițeană”. Este pasionat de desen. A urmat cursuri de desen și pictură la ”Galeria Basil” din București, fiind apreciat ca Artist vizionar de către profesorul său pedagog, Răzvan Stan, în anul 2012. Dorește ca pe viitor sa facă Facultatea de Arhitectură.

***

Maria Denisa Vlaciu s-a născut la data de 8 decembrie 2001, în București. Elevă a Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani. S-a remarcat prin participarea la concursuri și olimpiade. Este dansatoare în cadrul ansamblului ”Dorulețul”. A făcut voluntariat în cadrul proiectului ”Putem fi și noi în locul lor”.

182

Cuprins

Precuvântare ..............................................................5

RAMURI

Teodor Ștefan

Blondel părăsește postul de ministru. .......................8

Yvonne......................................................................11

Emanciparea evreilor din România..............................23

Evoluția numerică a membrilor comunității.........................30

Evreii oltenițeni în viața social economică..........................32

Învățământul și cultura........................................................42

Alice Săvulescu................................................................47

Florian Sofian

Câte un pribeag.................................................................52

Aleșii Domnului s-au rătăcit în drum spre Paradis.........54

Indexul...............................................................................56

Dumnezeu a poruncit.......................................................58

Napoleon a făcut Școala de Război..................................60

183

Dincolo de zid e doar neant...............................................62

Am cumpărat un pumn de cireșe......................................63

Nicolae Mavrodin

Fug câinii cu covrigi în coadă..............................................64

Decembrie aniversar.........................................................66

Luceafărul Poetic Românesc.............................................69

Daniel Funeriu – ”Cavalerul tristei figuri”........................72

Aud șoptind......................................................................74

Dobrița Spirea

Cântec de leagăn.............................................................77

Natura în plaiul românesc.................................................79

Jertfa pentru credință.......................................................81

Graiul carpatin...................................................................83

Câteva cuvinte de învățătură.............................................86

Nunta (Sfânta taină)...........................................................90

Iubirea de aproapele nostru.............................................91

Adevărați creștini.............................................................93

184

MUGURI

Silviu Cristache

Emoția de dinainte de lansare..........................................96

Îndurare.............................................................................99

Suflet chinuit......................................................................101

Te iubesc.......................................................................102

Alina Ștefania Deacu (Constantin)

Vino!.............................................................................104

Vrăbiuța din pridvor......................................................105

Mamei mele....................................................................108

Prea devreme, dar prea târziu..........................................109

Ploaia................................................................................111

Ochi calzi.......................................................................113

Victor Andrei Stanciu

Mântuit................................................................................115

185

Sunt.....................................................................................117

Cântec de dor.......................................................................120

Cu mine...............................................................................122

Dor greu..............................................................................124

Putred..................................................................................126

Rămâi cu mine.....................................................................128

Samson................................................................................130

Suflet drag...........................................................................134

MUGURAȘI

Liviu Andrei Dobre

Iubește-mă.......................................................................137

Fugim de dragoste...........................................................138

E vina mea.......................................................................1139

Ai meritat iubirea mea, oare?..............................................141

Nu înțeleg..........................................................................142

Visez.............................................................................143

Când...................................................................................145

186

Îngerul meu.......................................................................146

Atât de mult Iisuse m-ai iubit..........................................147

Împăratul Constantin și mama sa, Elena.......................149

Dumnezeule.....................................................................151

Regăsire...........................................................................152

Viață și moarte..................................................................156

Toate trec..........................................................................158

Schimbați calea.............................................................160

Apocalipsa.................................................................161

Alexandru Cristian Drăgan

O fracțiune de secundă...................................................162

Rânduri negre..................................................................164

Voce interioară....................................................................165

El ...ea...............................................................................166

Maria Denisa Vlaciu

Enigmele vieții....................................................................167

Să facem cunoștință........................................................175

187

PRINTED IN ROMANIA

Tipar digital realizat la

Pim EDITURA ȘI TIPOGRAFIA PIM

Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt Nr. 4, Iași – 700497

Tel: 0730.086.676; Fax: 0332.440.730

e-mail: [email protected]

www.pimcopy.ro

Ramuri, Muguri Și Mugurasi - IV

Documents

Transcript of Ramuri, Muguri Și Mugurasi - IV