, , . r . „II . „ IM—,- , . . . , . .

mwmúmmsm. t>-; ;OTfcíl>;

„Luceafărul" - fin III. Nr. 6. Budapesta, 15 Martie st. v. 1904.

SUMARUL: La Lună (poésie) _ Rolul monografiilor In stu­

diile istorice ...'

Duiliu Zamfirescu.

Vasile Pîrvan. Qruea la însurat (baladă

poporală Enea Hodoş. Solia (poésie) Victor Bontescu. Revederea (schiţă) /. A. Basarabescu. Căruţ şi căruţă (filologie) Dr. Sextil Puşcarîu.

Cîntec . „ : _ _ _ „ — ' — Ion Codru. Sbucium (poésie)— ... Emil Sabo. în luncă (trad. de Horia

Petra-Petrespu) Carmen Sylva. Din Atena George Marnu. Foi răzleţe (I. Ciocîrlan) T. Cronică şi notiţe. — Cărţi şi reviste. — Posta

redacţiei.

ABONAMENT: Abonamentul se plăteşte Înainte! Pe un an: 12 cor.; pe Va an: 6 cor.

Pentru învăţătorî, preoţi săraci şi studenţr, : numai pe un an: 7 cor. în Romînia: un an : 16 1ei; Va ari : 8 leï. Pentru preoţi învăţătorî şi studenţii din Romînia, numai pe un an 12 lei. Un număr 50 bani, în Romînia: 65 bani. t

On. restanţierl pe anul 1902,1903 şi 1904. slnt rugaţi a ne trimite abo­namentul.

On. abonenţi sînt rugaţi a ne comunica adresa exactă şi completă pe verso ou-ponuluï delà mandatul poştal, împreună cu numărul de expediţie de pe adresă.

Autorii, cari voesc să li se anunţe apariţia publicaţiunilor, sînt rugaţi a ne trimite cîte un esemplar. Rugăm în deosebi pe autorii din Romînia.

Ilustraţia de pe coperta acestui număr, e aceia cu care şi-a început „Luceafărul" apariţia. O reproducem de dragul amintirii.

lia \jma.

Q)TV Xwwçeàe ttûros àe \e\,

W a ^tm gtaivcia,

jutftni fo \u\e\esu\ e\

ţat'ca-Yfte ş\ eusţuia.

ţbu tvu ţo\ s\\ ia uuie 9\\

WS\ àe smgura \u itère,

1J6 ţatl tvàscu\a ţe ţusVK.

\j\xv àot a\ jà.TO netumçjaete-,

)5)\ t\u !ço\ a,\\ ţt\u ce \e \eçj\

l)e 6oat\a uoasVră tnutWoare,

lJe ţaA ca \oa\e \e 'u\e\eg\,

e \oa\e su^en şl \e â oate.

<j£j\uà ï.0T\\e \e-a\uuga, iata,

VesVe c.\mçle\e ie aut,

eWes\tcAtv\\tiàiU-\e m içata

}\us\u\\otu\u\ ţ£)a\aur,

lu ţat\ \coaua «Vratewe

j \ UTVU\ 8uJVe\ àe V^afô

iiO«'at ra\ac\ ţntv ţoewe

*T)i T^utota <ÍQoTea\a- .•

^S'\, tta Avu vcvce^uY ü\e\\\

Q)u\1tïia\ acuTO içe ca\e,

iu içleft \u $aiç\u\ à.\mme\î\

Ve atcu\ \>o\\\\ \âiea\e.

pornii, \^03. ^ a f e 5kaTO.$'vresc\i.

132 LUCEAFĂRUL Nral ß, 1904

RÖÜJi MÖHÖdlÄFilLOR W . . - - ' - \ '• «Istorianu este o ştiinţă uşoară; obiectul :

pe careul studiază e nesfîrşiţ de Complex; o * -societate omenească e.un-corp, a căruî ar­

monie şf unitate nu* se póafe prinde decît cu - tondiţiuneâ'de afl examinat succesiv ş{ foarte

,: ' 'de aproape fie-caţe dintre organele care '; îl compun şi cari îl formeazăi viaţa..O,înde-''

.«lungită şi scrupuloasă^ abşervaţiune a amă- . 'nimfelor'este deci singura cale care «ă. poată xonduce la vre -o vedere de total (generală).

, Pentruo zi de sintesă trebuesc amide analisă. '• în cercetări cari reclamă totdeodată atttarăb-: '•• darè şi àtîta silinţă, atîta prudenţă şi ; afjta '.

'îndţăînealăj putinţele dé greoaia sînt nenu- : •-. - "'• măfateşi nimenea nú se poate lăuda că scapă

.'• '''•' '•••'. d e e l e » . , -, L \ • - ' • •"-•• •'••* . - ' O ' ' ':••'

e -.'••' ; (Fustei de Cöülänges" — Histoire des Ih-• stitùtions Politiques de F ancienneFrance — • Première pattié,, Pärisy t875, Introduction, '

• • • • % . •••.-:• p - 4 ) . . • • • • ; . . • - . / • ; . ' ;

Rostulşi cel de pe Urmă scop al Istoriei e restabilirea adevărului în ce priveşte faptele -omeneşti diri xele maţ.vechi timpuri şi pînă aşi-E o ştiinţă : de reconstituire a celor ce atí périt ,ca organisme vil şi delà care; nu ne-aü răriîas^ deeft resturi ori'mărturii, pe basa Cărora-sâ putem imJuçé Ia adevâratà-lor fiiriţăv Ö carte de istorie, deçi va'fi înainte de toate o încer­care de a reface .cu .ajutorul celor .i-ămnse delà băirîni, viaţa şi faptele lor, - ; \

în felul de a. scrie.istoria se deosebesc însă, . delà început, două direcţii : una; care se restrînge *la părţi foarte mire! dţn studiul trecutului, pentru a lé clarifica în toàte amănuntele lor.;, cea-laîtă, trattnd părţi mâl întinse din istoria omenire! şi

, căutînd mal mult decîţ aflarea exactă a faptelor . în .amănuntele tor, judecata acelor fapte, rcaţe ; aü avut. un rol mal însemnat în deşvoltarea ciyilfşaţieî. : Ambele tind la aflarea adevărului şi sînt->deppotrivă de necesare. Dar,, delà, una la alta e o scară aşa zicînd genetică, pe care

- acei. ce se, destină, studiilor istorice trebue ne­apărat să se ùrçe, de vrea să. înceapă, lucrul aşa precum logica lui o cere. Pentru stabilirea

. adevărurilor de un ordin mai generai,-evident, ;ë neyöe de adevăruri ..specialei cári să poată servi oare-'cum drept premise, particulare pentru

" eonclusia ce va trebui să reiasă, "ca judecată generală de\ istorie universală säü de filoşofie

. a Îştpriel. 'V \ - • • ,T .Primul fel de a'face istorie, e acela al mono­

grafiilor istorice; al doilea e al istoriilor propriu

zise. Care e deosebirea dintre o monografie şi un studiu mal general, e uşor de văzut, La cea dinţii metoda logică aplicată, é anûlisà, é des-facerea ; subiectul în cele mal mici amănunte ale lui, care éer à fi'clarificate, căci aici, tocmai amănuntele şînt acele ce fac însemnătatea şi trăsura caracteristică a scrierii; la-çel de à} ddijea însă, dimpotrivă : din suma. de resultate ' căpătate prin monografiile, istorice care aü lă- > murit în totul faptele,' se caută,, jintetisbida-se datele aflate, să se explice rostul lor în mersul general al ţării saü părţii clin omenire-a căreia , istorie se scrie. ''-...-•-.'•'.': Ú : \ , E de sigur şi "în nlonögráfülé istorice o parte de sintesă,- câcil şi móhógrafia conduce la ju­decaţi şi resultate ntal mult ori mal .jpuţin ge- ' ôeràlej-si iarăşi, în sţudiuede istorie generală é o; pafţe' de analisă fără.'.'de care^nú's'ar,putea bine; desparţi diferitele serii de fapte iii, felurile cerute dé desyoHârea acelor, studii î'$kr, rămîne .-bine stabilit că metoda .caracteristică, proprie monografiei istorice è áhalísa, pe öínd métoda proprie istoriei generale è sintesă. Cînd trecem

^ apoi la filosofia istoriei atunci partea de sintesă deviné covirşitoare, de carence atunci faptele prin ele însele tiu mal presintă nici un interes iar analisă lor ar fi de prisos.

Pentru dobîndirea adevărurilor istorice de ordin special, ori general, e.nevóe însă de metodă. Metoda. istorică . e absolut trebuitpare tuturor- . celor ce se ocupă c# această ramura a.ştiihţeX despre omenire, delà culegătorul de documenie: • şi pjnă la. filosoful istoriei. Şj e un lucru ne-çontçstâbil că, precum în toate celelalte ra.murî de activitate ştiinţifică, şi în cea istorică, trebue, mal înainte de ori-ce> cîştigată metoda de lucru. Pentru, aceasta la toate Universităţile din lume,

"cari au pretenţia de a da şi oameni dé-.ştiinţă/ humeroase cursuri practice, ori seminariî, supt. direcţia * profesorilor * respectivi sîrit înfiinţate penttu darea uitiel bjine metode de lucra viitorilor muncUoiî pé terenul specialităţii ştiinţifice din care-şemiriariul face parte, r , '

Dar metoda nu se" oîştigă şi nu se poate .cîştigaîa studiile istorice decîtprin monografii. f

Aici rturtiaî se poate vedea roslul documeritelo

Nrul 6,1904. LUCEAFÄRÜrJ 133

şi învăţa a cunoaşte valoarea lor.. Aici numai se pot întîlni toate greutăţile de care se loveşte* cine-va în găsirea adevărului -istoric şi aici nu­mai,, şe pot cotiga : claritatea îh expunerea fap­telor şi riguroşitatea în tragerea corrclusulor. Şi dacă cel dintîi şi mai mare folos al mono­grafiilor istorice. c cîştigarea metodei, să trecem atunci la arătarea' diferitelor părţi ale metedo-logiei istorice şi să vedem acolo rolul .mono­grafiilor, ce ni l-am propus încă delà început a-1 arăta.1 .

. Patru părţi cuprinde Metodologia istorică: ştiinţă isvoarelor — Héuristica cum osnumeşte Bernheim, critica lor, înţelegerea IOT şi présen^

- tarea reşultatelor căpătate. c • . V Să vedem pe fie-care. din aceste părţi UT mersul unei; monografii istorice.

Pentru' tratarearunui subiect de istorie naţior •.« nală satt universală, e mai hilft neyoe să ştir

.unde să cauţi ..datele/de care ai nevoit: ţrehue să ştii depositele şi colecţiile de isvoare la care să ţe .adresezi şi. în aceiaşi vreme bibliografia generală a subiectului. Că pe lîngă aceasta vei

..mal'avea nevoe şi de alte* cunoştinţe ajutătoare e incontestabil; dar punctul de plecare al turisticei e cunoştinţa isvoarelor ca împărţire şi ça origine. ^Critica lor. é die sigur cea mai grea parte a

metodologiei istörjce. ,E o critică externă;.şi alta internai Cea-dintü se va ocupa cu verificarea Şi autenticitatea documentelor cercetînd dacă

' nu-s falşe ort cu interpretaţiunî saü dacă n'aü greşeli, iar în al doilea rînd cu determinarea

' ţ Celmai bun manual de* metodologie istorică existent 'azî, se pare că e Lehrbuch der historischen Methode

•'' af druluï Ernst Bernheim apărjii 1a 1889 iar Jnţr'o a ediţie revăzută. 1 1894 în Leipzig şi în sfîfşiţ acum de curînd apărut întf'o nouă ediţie^ în care toata biblio­grafia a fost pugâ în curent cu noile sCrierl, iar cuprinsul

. a fost îmbogăţit CM noile păreri ale istoricilor, date la /lumină delà. 1894 Încoace : Lehrbuch der historischen,

• Methode und der ùeschichtêphilosophie.^ Mit Nachweis 'dér wichtigsten, Queüeh und Hälfsmittel zum Studium • .dér Geschichte von Ernst Bernhetm, Professor der öe-1 schichte, ?ri der Universität zu Grelfswatd. Dritte und' 'vierte, völlig neu bearbeitete und vermehrte Auflage.

Ldrjzig. Verjag von Drucker & Humhlptt, 1903. După această carte ne vom conduce şt nbŢîn çele ce vór urma.cu privire la părţile níétodoíogieí.-_• . •

exteţnă a acelor .isvoare,; întru, cîţ priveşte data :;-şi ; locul cînd. şi unde aü fost • date, autorul şi • părţile isvoruiuïv 'arialis'a iui, adică. Critica inr . temă va trebui să definească caracterul isvoarelor. pentru a vedea din. ce catégorie Jac, parte- şi a: le studia ça atare. Alt-fel de pildă vom utilisa: o inscripţie, mormîiiţală pusă cu intenţiurie spre lauda răposatului, alt-fel un.document rămas delà dînsul fără ca el să fi voit aceasta,, alt-fel ö cronică ,ce represintă tradiţia Scrisă, alţ-iel o

; legendă saű. o poésie populară ce represintă tradiţia orală, alt-fel în sfîrşit tin chip zugrăvit saü. ciópUt rămas delà bătrîm*. Iar faptul dacă autorul documentului a .fost un junii diîac, ori. yn mare logofăt, un episcop saû'.mitropolit, şao un* v'oevod, un ;om de ö inteligenţă supe­rioară ori ruimai. un mediocru, va cînţăriiarăşi .destul în cumpăna criticii istorice' pentru : a fi. • avut în- seamă la judecarea isvonilu? documentai, în fine locul şi timpul unde şî cînd à luat naştere

• rrtoriümentul ce ne slujeşte nouă azi drept' işyor .' istoric va fi îrtcă Un prilej de critică a lui şi. tie cónchidére în bine saü în rău asupra valorii-,, .iui' istorice.,Judecata acestei valori,va trebui să,.

' se razime. deci, pé língá: raţiunile înşirate mai ' suş, Jncă pe alte consideraţiuni • de o-tot atît de '/ mare importanţă însă îhtr'o altă ordine de idei. E lucru hotărît că.pnn datele aduse de; docu- -mente, prin mărturiile lor ele se eornnjeteaza : ori; sé îndreptează. Dar, focrnar acjflr control V reciproc între documente de aceiaşf specie nu 'poate avea loc deèît la/lucrările cu un "cadru resirîns,. la monografiile istdrice. Vom găsi fapte' întărite ca aşa precum ne sînt date de un do-

. cument prin mărturiile identice* ale altóra din . aceeaşi familie : ai A critica istorică va veni deci hurjiai să constate exactitatea. Vor fi apoi fapte numai odată mărturisite de :işvoare, dar care, în mod. indirect, vor fi afirmate ori negate- de .

-alte rflărturii: aici critica va,trebui să intervină " activ cercetînd dacă ştirile afirmative ori contra-'

: zicätöäre merită ele însele ia rîndul lór luarea în seamă- Şi vor mái- fj şi mărturii care.se vor contrazice reciproc. Aici perspicacitatea metodei istorice va consta îri întrebuinţarea euristicei şi criticei externe căutînd ca din dedalul ştirilor ce se contrazice, să Scoată, de se poate, pé cea;..'•. adevărată, iar de nu; să-şl, ştie justifica, re^in^.-; géreá ..tuturora. Evident apoi, ;că în apreciaréa

134 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1904

izvoarelor istorice o însemnată parte de bun simţ ya fi neapărată.

Odată făcută critica isvoarelor, va trebui să ne gîndim la orînduirea, tot critică, a materialului adunat; Această aşezare se va putea face, fie după timp şi loc, fié după cuprins. în orl-ce cas în strîngerea lui, va trebui să ne folosim de metoda regesteiof, adică a resumatelor de documente, aşa făcute încît în cele cîte-va rîndurl caracteristice citate ori prescurtate din original să dea toată esenţa lui istorică.

A treia parte a metodologiei e înţelegerea isvoarelor. Aceasta (die Auffassung), la rindul el cuprinde mal multe trepte metodice. Cea dintfl e interpretarea proprio zisă, a resturilor istorice saü a tradiţiunel, din punctul de vedere al limbeî, al caracterului ful, al timpului şi locului naştere! şi al individualităţii autorului. Tot aici trebue pusă şi ferirea de o interpretare defec­tuoasă din vre-unuj din punctele de vedere înşirate. Precum s'a văzut apoi şi mal sus la interpretarea mărturiilor istorice ne pot ajuta ele insele prin interpretările reciproce care nu Hpsescr nici odată atunci cînd un subiect e tratat în toate amănunţimile sale.

Ar veni pe urmă combinaţia datelor, după loc şi timp, saü după cuprins, reproducerea.şi fantasia şi înţelegerea condiţiunilor generale. «Din «elementele materiale pregătite de critica is­voarelor» istoricul trebue să alcătuiască în lumea ideilor un întreg bine organisât, armonios, care sá corespundă cit se poate mal deplin cu cea fost odinioară înlumea faptelor».1. «Un popor apare pe scena istoriei cu o sumă de însuşiri speciale, cari formează caracterul său primitiv şi oare-cum punctul său de plecare. Sub in­fluenţa agenţilor naturali, etnici, sociali, eco­nomici, culturali, contrarii saű favorabili, aceste însuşiri primordiale se acuză mai tare saü slă­besc, primesc alimente noi cari le daü o colori-tură deosebită, dobîndesc noi energii saù pierd din vigoarea, lor primitivă, se abat din direcţia lor iniţială, în scurt, se modifică. Aceşti agenţi naturali, etnici, sociali, politici, eçpnomicï, cul­turali, çarï ajută saü contracarează viaţa istorică a unui popor, aü direcţia şi iuţeala lor, se

1 N. lorga — Istoria literaturii romtne în secolul al XVlll-ka — Bucureşti, «Minerva» 1901. Vol I, p. 1.

anemiază saü sporesc, pînă cind dispar fără urmă saü se întrupează cu maiestosul curent ce le slujeşte drept reservoriü comun. Ast-fel dintr'o epocă într'alta, fisionomia unul popor se schimbă, personalitatea şi momentul său variază».*

Sînt condiţiuni fisice şi condiţiuni psichice cari trebuesc avute în vedere la înţelegerea de­plină a isvoarelor istorice din care se va desface viaţa. Psichice, individual saü social: precum ] indivizii sau masele, societăţile aü luát parte la făptuirea isprăvilor de cari ne vorbesc isvoarele. Dar pe lingă condiţiunile fisice şi psichice in­tervin şi cele culturale spre a explica mersul într*un sens saü altul al faptelor istorice.

în sfîrşit o a cincea treaptă a tnţelegerel în metodologia istoriei ar a filosof ia el. Pînă acolo însă puţini se ridică, iar monografiile istorice dacă ne daü putinţa de a cîştiga deprinderea in apreciarea şi Înţelegerea materialului brut ce e isvorul istoric, apoi pentru filosofia istoriei, nu ne-ar putea da decît pilde singuratece, care evident, ca atare nu se pot servi la mare lucru ci numai în compararea dintre mal multe din acele pilde date de monografiiie speciale.

Ultima parte a metodologiei istorice cpre-sentarea resultatelor obţinute. Aici partea artistică av istoriei se arată în toată deplinătatea ei şi atîta de covîrşitoare e cîte odată încît acelora ce nu-s deprinşi cu studiile şi cercetările li se pare că Istoria e o artă şi nu o ştiinţă. Şi sînt destui cari să susţină acest lucru. Toţi acel însă cari, cît de puţin aü fost iniţiaţi în metoda istorică nouă, ce, precum văzurăm, e strict ştiin­ţifică atît în procedeele el cit şi în resultatele ei. Nimeni, de sigur nu va contesta că «istoria nu este numai o ştiinţă, ci şi o artă». Căci, «dacă ea are drept instrument critica prudentă şi generalizaţia circumspectă, ea are ca facultate indispensabilă imaginaţia creatoare," inducţiile ei trebue să fie tot aşa de vii ca ale poetului. Prin aceste două operaţii de un ordin cu totul superior, istoria scurtează distanţa ce ne desparte dé trecut, ni-1 face présent, ne pune în socie­tatea unui mare bărbat saü pe o înălţime de unde, aşezaţi d'asupra celor-lalţl oameni, privim

8 Anghel Demetriescu — Recensiune asupra Domniţi M Cuta Vodă de A. D, Xenopol tn «Convorbiri Literare» pe 1903, p. 655—6.

Nrul 6, 1904 LUCEAFĂRUL 135

desfăşurîndu-se înaintea noastră cortegiul eve­nimentelor, vedem în carne şi oase pe oamenii trecutului, care pentru cel mal mulţi sînt nişte nume vage saü nişte abstracţiuni ce sună a sec, descoperim motivele de cari s'aü condus în acţiunea lor publică şi sîntem în stare să pro­nunţăm o judecată asupra caracterului lor». «Istoricii cel mari aü arătat că dacă descompunem un caracter omenesc, civilizaţia unui secol saü a unul popor, în scurt organismul unul grup natural de evenimente omeneşti, găsim că toate părţile se ţin între dînsele.' Dar pentru aceasta se cere ca istoricul să fie şi psicholog».1

Lucrul pe care trebue să-1 urmărească isto­ricul e legătura dintre fapte, «mişcarea-progre­sivă a faptelor către un desnodămînt necesar», aşa ca din expunerea lui relaţiunile dintre în-tîmplărî să reiasă cît de cît, spre explicarea, cel puţin în parte, a rostului acelor întîmplârî.

* * *

de simţire şi de înţelepciune împodobită cu hai­nele de sărbătoare ce i-lea pregătit istoricul modern, spre instruirea contipOranilor sel, şi re­deşteptarea pioasă a vremilor trecute.

Din marmura cioplită a menografiilor isto­rice se. va ridica monumentul istoriei generale, de judecată şi înţelepciune ' neamului, precum fără dé petrile frumos săpate nu s'ar fi putut nici odată zidi templele vechilor Greci, nici săpa divinile chipuri ale oamenilor-dumnezei adoraţi de dînşii, tot aşa fără luminile aduse de mo­nografiile istorice, nici odată istoricii culturali ori politici ori economici ori alt-fel, saü filo­sofii istoriei nu vor putea face un pas mal de­parte în stabilirea închieerilor lor generale.

* * *

Ast-fel deci pentru cîştigarea metodei istorice fără de>care nu se poate face nici un pas mai departe în studiul celor ce aü fost, monogra­fiile istorice sunt de un netăgăduit folos.

Dar dacă dintr'un anume punct de vedere, acela al educaţiei istorice, monografiile ne sünt de cea mai mare nevoe din punct de vedere al însă-şî cunoştinţelor istorice ele sunt încă mal trebuincioase. Pe basa lor să va alcătui, precum s'a alcătuit în trecut alte doctrine ori ştiinţî, asa şi la noi istoria noastră naţională. Dar Anghel Demetrescu n'are dreptate cîhd spune că mai avem încă mult de aşteptat până ce să avem o istorie completă, o expunere de total a faptelor istorice despre noi, căci avem istorici cari s'ofacă şi ea.e deja făcută şi înctt-rînd va apărea.

Din bogăţia nesfîrşită de fapte, cari formează esenţa vieţii trecute, prin cercetările monogra­fice aducem înaintea ochilor minunaţi ai celor-ce trăiesc azi, părţi rupte dea-dreptul din açea viaţă, care s'a cristalizat pe veci în monumen­tele rămase delà strămoşii noştri!. Şi nu e re­aducerea rămăşiţelor lor în forme, ci e reîn­vierea lor strălucitoare într'o viaţă idealisată din care partea de amănunte zilnice — prozaice — a dispărut, remănînd numai partea dn acţiune,

* Idem, Ibidem, p, 657.

Ar mal rămînea acum un lucru de desbătut, singurul care ar mai putea avea rost în studi-area rolului monografiilor istorice : anume dacă ne folosesc la cîştigarea artei de a scrie şi pu­tinţa de a înţelege mai adînc lucrurile, răspun­sul va fi scurt. întru atîta, întru cît acestea se pot cîştiga, ele folosesc, şi încă nemăsurat în prinderea secretului de a colora, ceia-ce numai decît e necesar atunci, cînd monografiile sunt bine înţelese, pentru punerea în lumină a păr­ţilor mal întunecate dintr'o epocă oare-Care, şi mal folosesc prin îndemînarea şi dragostea în aceea-şî vreme de a pătrunde mai adînc în inima şi gîndul acelora ce a$ însâmnătate mal mare în monografie. Ea' deprinde pe istoric să fie psicholog, căutînd să descrie cît mai clar pa­timile şi ideile ce au agitat ori aü stăpînit pe străbuni, şi din aflarea acestor părţi ascunse privirel celui dintííü cetitor de documente ne­pregătit pentru o lucrare mal intensivă de res­taurare şi înviere, rees puternice avînturi spre cercetarea părţilor general-sufleteşti cari au con­dus într'o anume epocă omenirea, în cutare, ori cutare altă direcţie.

Aşa înţeles deci rolul monografiilor istorice însămnătatea lor devine din ce în ce mai ne­tăgăduită, delà cîştigarea metodei, istorice, şi elementelor de adevăr pentru filosofia istoriei şi pînă la putinţa de a scrie în chip clar şi co­lorat, şi tendinţa de a căuta să înţelegi cît mal adînc rostul vorbelor şi faptelor omeneşti.

18 Decembre st. v. 1903. Vasile Pirvan.

136 ; . ;,'•,''•;•• " L U C E ^ F Ă ^ l ^ : : - y , '•'•;' ;•'. : ..... Nrul 6 , - 1 9 0 4

4WEÄ^^^ '" ".' • '••'•:. • '•'••'' ; '"']'},•'''•'•"• . " — Baîad^poporala.i i^- • ... .:'.,_- ; •'': •

•„-. :>;,; . ' :: ' '- ...',•_.• _;'• ív;: , : ;..•-;•..-.• V . ^\';-Dè./ti:éj .'ori'-încolăcită": • •''-'.• ./;;'••

v . , -Coloi jos ^ maî dip jós;; ^ .; ; La pîntecetî cît aria,

•"•';• Pe un cînip mare fmmos;; : v , ; Eàr là cap cít cláhía1, : \ • Stă o niasă -fonlaţăr : - , ó Aççèa ţievisă-ţl fie

-Masă gaibină de peatră, , ' ;. Neyăstuţâ .şi soţie». .-Cu masajul de argint •'••':'•''•'

• - O ciacotjl* la părhînty; ^ . •:'.' ' /; ..'"'-"••'•'•.;•. ^ " : ,' De n'arn^văzut, de cîndisînt, V Atunci Gruea ce făcea?

/^:.\;-i':'U:''nMşâ:.(3fiie''9edea? -; : ; ^tuncî Gruea mi se da, . ; Şedea, Doamne^ Novăcel - ' Băga mîna 'n buzhărel, •

; , Cu Ajruita luigă el> .'.; - ' ' ; ' Ş 1 ? r n î S G ^ V? Grueá din giiră grăea: > : De" frei coţi şi jumătate,

;— «Şi AŞ 'nsoară; '.;;v . ŞW arde pe murg în spate, Taică, -tapară,-., > Sărea murgul ici, colea. !

, Căijiustaţa. . ._"".'.'•'•:'-..• Pm' la fată ajungea. v - • ' .;' > / Ştncă-ntffatâ;. : şi cînd Gruea o vedea,

: , -...-. j C î f feciori ^dervrîsta mea;-• ; :. : ^ Frigurile :mi-r prindea» '•/-';.; >pu\nèyjréta^jr.pot!'védeài'".-", :• •;.' ''••;-•:./'''-;'; '^v'Dé'pe^Èal-se-xobora'-. ;

•v---..-.-.-" ; ';<and' ţ -_\uiei::îâ;;.ar ^Şi la fată se ducea, '

' Ţ o ^ s t r fng^ copil în braţă, * Adqrmită o gásea, :

-: •_.-. "Le ;stă bine cu nevastă. Cu piciorul mi7o bpldea, Cu t^dafim/nifereastră».'.-, '•./ Şi din gură-I cuvînta: Dat Novac îi răspundea•:;•'"' .-. — Scoală fatö, nu durmi!

.; — «Nu eştî Ortie deVnSurat; .. ; ;Că nu-î vremea de dwmit, ; : • Că ieu cínd ro'am taurat, Ci-ï vremea de biruiţi»

'. Şi pe njiaîcă-t^am luat, . F^ta din somn se trezea, : -.''-.:'.;'=.:"^Hî*!8-'i^zboate'.|un' - ."'-..'.'I.'• •.'•-•"".'". ' • "- 'arùiica;-':

; 'Dar Gruea se mintea,- , Şi 'o palmă ÎI trăgea, Pe Novat nu-rl ascultă, . . 0 ; : : treî;zile mi-1 adormea, :

. întră 'n grajdul măturat : \V. ^ VŞi la trei se pomenea8V .:•.'.'-•>•''

Scoate pe rriurgu 'nşelât, '..'-, Far cînd Gruea se scula, Şi pe el încăleca. • ; " : ; / ; Făra cal că îmi fugea.,,

,'. VEafNovâc dingrafgrăea: . ;. " . ar id în casă că-mi întţa. ; . ' . / ^ «Auzi, Grue, puiul meu, r : Şi fată-so mi-í vedea, : .

•'. Ascultă cuvîritutmeu; Din gură aşa-i zicea: . Şă te ţină Durnnezeu i , . '•-. «Nu t>am spus, Gruiţo, bine,

•'.•; Dacă tu, Grue, te^al dus,. ; - . Cà nu-rnevasta, de tine?! .'•';*' ; Cplo sus şi mal din sus, \ _ Nu eşti, Grue de 'nsurat,

^ ; .'•... Intr'o verde pădutiţă, .;.'. ; -: Că şi fetéie te bàK '•'•:'".• . v^Vezi o mîridra pperiiţă; c : '" , ; ' Novac la Gruea privea, .-••'/•. '^Şub o tufă de răchită, ; .-'._." " ' Ş ' a p o î eaiăş ÎI zicea:

Şede-o fată adormită, . ', . , ".'• :'•;.-.•' '•'• . . . V ' . y Ciánja = claea. } O variantă apare" în «ÇtWJ vofbirl lit.» 2 Bici. - ' ; " . • ' 2 eiacoţif=£ ciucurii?; •-•..' ; ' . / - ., - , 3 Şb deştepta. v

Nrul 6, 1904 LUCEAFĂRUL 137

«Haid, Gruiţo, tu cu mine, , Să te 'nvăţ a bate bine». Ear Gruea se încrunta, Şi aşa H răspundea: — «Ba mal meargă, tată, dracu, Că era să-mi frînga capu!»

III. Atunci Novac ce-ml lucra? Atunci Novac mi se da, întră 'n grajdul măturat, Scotea pe murgu 'nşelat, Şi Novac ce mai făcea? El în casă se băga, Buzdugan din cuî lua, Buzdugan cu nouă pene, Toată peana nouă oche1, Şi pe murg încăleca, Şi la drum, a întindea, Băga mîna 'ri buznărel, • Şi trăgea un eo.rbăcel ţ)e treî coţi şi jumătate, Şi-1 ardé pe mürg în spate. Sărea murgul ici, colea, Păn' la fată ajungea. Cînd fata că mi-1 vedea,

Cu scamn1 nainte-î curea2; Dar Novac aşa-î grăea : N'am venit la scamnul tău, Ci-am venit la capul tău: C'aï bătut pe Grue-al meu! Nu te lupta cu copilul, Ci te luptă cu bătrînul:

Tuns Ia ceafă, Ras la barbă, Gros la mînă, Bun de mînă»!

Apoi el, Doamne, se da, Şi la luptă se lua,

Zi de vară Pană 'n seară.

Atunci Novac ce făcea ? Clăbăţul3 mi-1 lăpăda, Pe fată mi-o cuprindea, Sus, mal sus, că mi-o zvîrlea, La trei zile că-mî pica ; Ear cînd *ata Jos cădea, în buzdugan mi-o sprijinea, Prav şi ' pulbere-o făcea...

i Ocale.

Delà Ion Stan din Maciova (Bănat).

1 Scaun. s Alerga. 8 Căciula.

E. Hodoş.

SOLIA. îri parc, sub teiul înflorit, la banca solitară Să 'ngînă şoapta florilor ş'a vîntuluî de sară.

Acelaşi zurzur, aiurind aceiaşi nostalgie — Aceleaşi flori pe-acelaşl vînt ţi le-am trimis solie :

Să vil sub teiul înflorit, la banca solitară, Să 'ncepem basmul întrerupt de astă primăvară. Dar vlntul crainic, mî-a sosit pllngind : «Nu vrea, să vie...» Nu... E şi mult, prea mult de-atuncî. . şi morţii nu înnvie.

ti telul înflorit din parc încet, încet începe, ă şopote, să freamăte, el singur mă pricepe:

.clubeşti-mă?!...» «Să nu mă'ntrebî, mî-e patima nebună, •Dar vino să te sţrlng la piept, cum nu I cuvînt s'o

[spună...»

«Iubeşti-mă ?!...» «Aşî vrea să mor ş'aşl vrea să nu [se gate

«Nici cînd fiornicul delir al dragostei curate...» «Iubeşti-mă?!...» «Iubesc ş'aşl vrea, trăind o veclnicie, «Să te iubesc, să ţi-o slujesc întreagă numai ţie...«

Şi telul înflorit, din parc se mişcă, se 'nhoară Şi zurzue şi freamătă cel basm de-odinioară.

Şi cum l'ascult şi-f înţeleg şi-l ştiu de fir, de-arîndul Şi-1 cern din vorbă 'n vorbă iar *- mă podideşte gindul.

$i mă muncesc, dar nu mal pot — şi mă cuprihr • {de-o jale —

S'aleg din rostul şoaptelor... a mejè de-ale tale...

Haţeg, 1903. Victor Bontés«.

138 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 19Ö4

REVEDEREA. ín geamäntanasüi lui de mînă, cîte-va cărţi,

çîte-va prirneneïï. Cuatîţ se ducea de vacanţă acasă, departe, în orăşelul, pe care de atîţea ori îl Visase noaptea în dormitor, ziua în clasă,-în orele 'lungi de aritmetică sau de- germană. •'" Şi mai .ales grădina ! La dînsa i rămînea gîndul adesea - timp uitat.. Caişiî, duzii, corco­duşul uriaş, din mijloc., între êi îşi .petrecuse copilăria,.'ça înhfun ral, ca în jvis. Gând îl chemau la masă şi nu-l găseau nicăiri, el erá:

—-negreşit, — ascuns, • pe o; cracă, în vr'un pom. AcolOj în.păeHJenişul de verdeaţă, la umbră, pe.cîndfrunzele foşneau; neasfîmpărate la-bă-' taïa vuitului, el tăia în linişte cu briceagul uri fluer într'iQ ramură dé salcie, un plîşcoci într'un lèmn ; de soc. . . • Şi acum,: trenul îl redă acestor locuri sfinte, unde, nădăjdueşte să găsească, .nestinse: îneă, visurile lui ,de odinioară; căcC nu é mult de atunci».. \ •"\:;•;",>-. T ; -Pe cîmp se ivesc, ••.unülííteunuL locurile cunoscute din apropiere*: cnngul delà margine, gîrla unde ;a făcut atîtea nebunii, cîrdiirile sglobiî de gîşte, cazărmile, grădina lui Sandu; aci se'f ac pregătiri mari pentru Pastele apropiat:

scfîncibbui e gătit de sărbătoate cu ramuri de brad; umbrela Uriaşă a căluşeilor, îmbrăcată în drünjoü.' .

Apoi, trenulflueră'Şi sălciile djn preajma, gărei încep să se înşire întinerite, adiind a primăvară. Uri. miros îndepărtat? de baltă i chiàmà ochii spre Dunăre ^- prietena lui do­rită -— care se, zăreşte -sclipind argintiu la; .lumiríá soarelui. : : "••• ••' •/"••/:.:.

Toate acestea îl încîntă,i încălzesc sufletul. Pentru întfla oară. scăpat din mînile străinilor, ; e redat căminului părintesc. Par'că s'a ascuns cineva în inima lui şi píínge pe furiş de bucurie. .

Şi acum, cînd îl mîrigie iarăşi sărutatul mamei, acum cînd atinge cu fericire veîinţa veche .aşţer-, notă pe patul lui, ori se ,pierde în grădină printre jnerïï înfloriţi, se întristează, sut» nin­soarea .ro£ă de petale, gîndiridu. se "că vacanţa va pieri G^ visul. • : '"f" !" •'.•'•'

v Nu mai sîhţ impresiile.de bdinióar'. Copilul" a îmbăttînit ~ ca în basme — cu un veác. Scoate delà piept carnetul şi, pe bancă ia umbiră, ca un filosof cercetător, ia după natură cete díntii note pentru composiţia ce avea ia roniî-neşte:, «Revederea». i. A. Basarabescu. ,

CĂRUŢ ŞI (începutul .vëzïNô.J. a. c.)

7/ Măgărîţbiul acesta ne ajută să pricepem .şi á}. treilea .soiu dé esceptiî, reprezentat prin pilda inamic. E evident, că într'-un. moment de linişte . sufletească . amîndouă aceste formaţii sînt imposibile. Dar omul nu e totdeauna cu

.'SÎnge rece cînd vorbeşte, ci adese-Ori se gă­seşte în situaţiuni de surescitări psihice, cînd nu e responsabil de faptele sale, cu atît ntaî; puţin de Vorbele ce, le rosteşte. Acestea, sînt

. momentele,. Cînd să nasc formaţiunii spontane, • • toiíjride, une-Ori chiar cuvinte nouă, căci apară-

tul-graiului npstrû, destul de bogat să "poată ésprinia orï-ce gîndire şi simţire .îri stări suf--ieteşti normale, "_. dă fiasco în momente de su-

. reşcitare, -^ momente, în cari.. auzim, atît de.

adeseori espresiunea; «n'am cuvinte». Atunci însă nu cuvintele, ci mai cu seamă gesturile, şi tonul ' în care sînt spuse, formează graiul,! deci înceată de a mai. fi valabil şi principiu esprimat in fruntea acestui articol^ nu mai síri* cuvintele prin cari vrem să fim înţeleşi, ci, aflîndu-le prea palide peritru-ca să rostim ceea ce.voim, luăm refugiul la alte mijloace, la mimică, gest şi 'declamaţie, cari.-,è?e_; sá prefac în instrurnentùi ceproduce înţelegerea în inter­locutor. Ştim însă că chiar diminutivele, şi augmentativele' Sînt menite.a fi întrebuinţate adese-orî în stări su fiele şti, mai puternice' decît normale, cînd o dragoste^ saü ură intensivă isbucneşt'e'dih pieptul nostru. Dacă fetiţa ifar

Kral 6, .1904 LUCEAFĂRUL 139

; fifost prea revoltată împotriva., puţin comple-sántului cavaler care a trasK» de ?coadă, í-,ár fi zîs.probabil măgar, dar în momentul acçla^de', surescitare, n'a mai avüt vremesă-şi dea,säma în micuţul eï créer, că vrea să-O: compare: cu ;>un .dobitoc dintre celé maï puţin inteligente, ţi în ea s'a născut numai pornirea de â-şi îm-

tbrâça năcazul într'un cuvînt injurios. Acesta îî . sta. la dispoziţie : măgăriţă şi ea, numai la loca­lizat, 1-a potrivittcircUmstanţeî, prefăcîridu-1 în mâgăriţoiu. Tot - astfel copilul " într't n moment

; de exuberanţă â dragostei sale fieşti zise jna-? 'matmitmämicule frumoşişi pe uri amant, l-am

'auzit, spunînd iubitei sale Linţa : Linţişorul mică» Persoanele căroia áü fost adresate aceste vorbe le-aü priceput pe deplin, deşi; nu corăşpund

i legilor, limbei; dar au fost spuse în tonul re-cerut şi chiar neobicînuitul, neregularjtatea lor şjnt menite să producă efectul dorit, pree urii un copil speriat de un cîne, nu va zice că a văzut un çîné mare, ci,' încontra legii cantităţii voca­lelor, va spune un cîne maaaare;, precum o mamă drăgostindu şi pruncul, în contra ori-cărei logice îi zjcé purceluşul mamiï. — Formaţii ca Zin-ţişoj: şi mărnic nici nu pot fi socotite deci Éa

: esce^iï,! neapar|inînd limbei normale. ; ; $:",Ţoate; escepţiile,cari nu se pot esplica .în

vreunui dintre cele trei feluri demonstrate pîriă , . acuma, aö vre-o raţiune particulară; târe^rebue

cercetată din caz în caz. Noi vom analiza ia; acest Ioc unele dintre ele. , •

Cele. mai multe să reduc. la oscilarea de gen, : çare se observă în latina populară între sübstäri-

'.; tiVele neutre şi femenine. Calce am e;n f u m a dat în roftiîneştecălţămînt (Cipariu Principia pag. 112), modern încălţăm'mţ (după ana­logia verbului încalţ), itaL calzamento, franz. chaussement, spun. calzamientö. Cuvîijtul acesta, prin. sensul său, e dispus a fi. întrebuinţat riiai ales la plural, căci vorbim mai. ales

• áé & păreche de ghete. Şi îritr'adevăr găsi m în unele limbi romanice numai coresponderttul plu­ralului calc ea merita: şardic kaltsamenta, retoroman kauşamainta, îri: dialectul piemontez-kaosathenta şi îri romîneşte încălţăminte, îhiirriba

; romînească să spune indiferent : încălţămînteii:. ' mele sau ; încălţămintea mea, înţelegîridu-se şi

, -, sub cuyîntul din urmă, nu o singură, gheată, -ci ' o păreche de ghete: Caî.ceame'ntà. a fost

luat drept un substantiv de genul fertienini çu ; • senz, ce-i drept colectiv^ dar esprimînd o üriitafe, , .un singular, precum aluniş vrea şă zică-0 uni-

:iafe de nia^r aluni. întrebînd odată pe un lo^ f puitor aj satului ; Bran, dacă • recolta f useseftiu.nâ

••; ( itókát räspurisV «spica e mic, dár SJWCŰ e. bdgatàV: Dinià&éasta frază putem înţelegerostuloşeilării

." latineşti- între- spicus , spicu-m ŞKspîca,-' vaîestaj ţuslrele: Cele două dinţii aü dat cü-

:".-•' vîrifut ïpic, care jn njeattëstè s&traduce dieĂkre,

Cei, "din urmă. să continuă înxomînescui sp/ca şi însemnează «totalitatea spicelor», aşa că fraza de mai sus trebue tradusa/: în nemţeşte r.«die ërnzelne Ähre Is kleine aber : die- Gésammtheit ' der Ähren; ist" einträglich».;'Tot ast-fel foaie. (ital. foglia,i ranz .feuille, spari>Äo/a, portug. folha) nil deţiva din fbliu ni, ci din pluralul folia, aşa că în.;fraza:: foaia nucului'e lato, cuvîntui dintîï însemnează «totalitatea foilor».1 De aceea ny trebue să ne mirăm etnd găsim în limba romînească: diminutive saü augmentative de ge­nul femenin derivate deia neutre latine, tîmplă presupune un prototip *te m pu la. (ca şi âibay

, nezul ţăihbl'a, ital. tßmpia,/ ve.chïul,-f rartc. fémp/é, ' modern tempe}, derivat din heutrţir.té m pu s . şi întrebuinţat ia plural, eăcj 'ptriul are două :

tîmplè. Reţea presupune un *r e t e 11 a,, precum dcrivă ital. rézzq,- Sicii, ritssa dintr'uri plural .relia nu din. singularul ret e,'tot astfel curea, surcea (alături de surcel dinv*s u r c e.11. u na) presupun nu • *c o r eil a, *s ü r.c e il a d.eriyate din cd r ia, su r cui a, pluralele neutre din cori um, surc^uium. —: Ar trebui şă fac. o escursîe prea mare pe terenejiecurioşcute,celor mai mulţi dintre cetitorii acestei reviste,, .dacă aşi vrea' să arăt pentru ce întîlnim. în. latină poporală une-:Orî cu plural colectiv în -a> chiar şi- delà substantive de genul maşculiriv |Vţă Voi " mulţumi deci să'.cpnstât faptul,şi sâ;àduç eîte»va : exemple. Asţ-fel, întîînim în Mulomedicina lui Chiron, o- carte c.U' colorit-vulgar im plural a r;ni o r a delà singularul; masculin a r m us. îri unele părţi locuite .de.:iRprtnîri1: se zice şi azi ' uniatului: ar/W; plural armuri, dîiî care ap'Oi s'a format' singularul analog wmur. Pe.lîngă latinul clasiç ram usa.treouiţ-şă existe şi un *r.a m a (analog la folia), atestat prin vechiul- ,

'•••» Alte exemple: După i o l ia: să la f r o n d i a şi dă fmnză (ital. frótíza, sardic, ápulíc, Léccé frundüa

< vechifi^erioyez/rnnza.Trlerif sfronzul,engadin/riití/iz/a) .; apoï Vi r i d i a, deiitide varză (în evanghelia luï Aţa- ' teiü; din 1517, publicată de Öaster' în Archivio gtetto^ > '; jogicb italiano.găsim piufaítil vérzik. în .sérizul-de «ver;-.• •;* deţurî» şi corăsfiunde în.noulTestament diri-1701 tráaü-

. ceţiî:- vendetele, Iar în Biblia dela^,Belgrad, din 1649, traduèèriï teii3urite%4n Vegliólí yiarz, în dialecte i'taJíene :-.-v'ţrzo (sfverzà (ctrvZcitşcHrift î&r jom. Philologie Villi. 99). Pluralul- a ni'm a l i a s'ài păstrat ça•••'síngniar'-.íir/v; •multe' lirabï şi dialecte romanice (franţ. àarnailte, e-nga- .. din limargà, véchia-span.' animaUctr pçrtag. almalha;.

'Iriulanma«,' ital. .lôeridionai", arm'älfa.) Într'un articol ,' Şiiblicat în Zeitschrift für romanische Philologie (XXVlIj • . •

4|), am arătaiţ că delä,acelaşiçuvînt trebue. derivat şi .bănăţeanul nymaié, pe care dî'WeigâHd îl traduce cil • .«Kleines Hornvieh» (fahresbericht III, 322)/RomîriH din,'

.sudul Dunăriî aiî format un singular jipü': arámi nátmtti/..'' meglèn. nămafţ (ca în unele dïajecte^reto-roniaiïe : suf . . • =selvie : • lgimari,\ engadin-'almeris'.eţcJ.cf r. W. Meyer :. Lat Neutrom, pag. 10-11;! AHele; exemple: üsé <ftíí< iiis t i a, ;.

. vëch& -romînesp itèm^ senzul.de «mjaţe» din í t i á , apoi-

. numirile de fructe : pară, ~ ceraşe, alună^niuă'fiic.^ (cfr. Méyer-Luüke : Grammatik der.röraáöischéir Sprachen, ff,;"., .

140 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1904

franc, raime, ital. provenţ. spân. portug. rama, a cărui diminutiv *ramula s'a păstrat în cuvîntul nostru ramură. .Tot ast-fel pre­supune pănură, un tip ""pannula în loc de clasicul pannU1 uş, diminutiv din p a n n u s etc. — Cînd avem dar alături de câruţ deri­vatul căruţă (şi ital. carrozza alături de car-raccio), — pentru ca să revenim la pilda dată la începutul acestui articol, — n'avem să fim surprinşi, căci ştim că alături de car rus Latinii ziceau şi car rum (Archiv für lateinishe Lexicographie I. 450, II. 254), a cărui plural era ca r r a . 1 .

9. în sfîrşit cîte-va cuvinte despre unele ca­zuri particulare. Dacă avem primitiy.al uşe şi derivatul uşor (uşcior, umşor etc.), cauza e, că primul vine, nu delà o s t iu m, ci delà pluralul o s t i a (mai corect ust ia) , iar al doilea din latinescul o s t i o 1 u m. Tot aşa căprior (în senzul de «Dachsparren») nu e derivat din capră, ci e acelaş cuvînt ca şi căptior din lat. cap reo lus. în cuvîntul podea n'avem un derivat în -ea delà pod, ci o formă greşită pentru podeală (pentru podesc -f- eală), ca şi greşa din greşală, vopsea din vopsealû etc., cuvinte, cari avînd la plural podele, greşele, vopsele, s'au luat după vorbele stele, mărgele etc. şi aü format un sin­gular analog podea, vopsea, ca stea, mărgea etc.

1 Pentru dubletul căruţ şi căruţă să poate admite şi o altă esplicaţie. Alături de c a r r u s Latinii aveau şi vorba c a r r u c a , un împrumut de provenienţă galică. Pe cînd căruţ e derivatul regulat diri car, căruţă ar putea reprezenta un tip *c a r r u c e a, derivat1 din c a r-ruca . Delà Romînî.cuvîntul a trecut la Slavi: sîrb. karuce, bulg. kărutsă, rutean karitca şi la Unguri,: karuca.

La altele oscilarea de gen, e deja latinească: gheb alături de gheabă să reduc la *gibbulus, *g i b b u 1 a (prin stadiul intermediar *gibblus, *gţibbus, ca cingula, trecut în cingla, *clinga, chingă), una diminutiv al latinescului g i b b u s, alta al lat. g ibba. în alte cazuri avem a face cu adjective substantivate. Ast-fel no vel) a, de unde al nostru nula, e un adjectiv şi însem­nează «tînără», care apoi s'a substantivat, după ce substantivul r amură s'a omis, precum s'a substantivat văr şi bun din fraze ca cusurinvâr (aşa se zice încă la Arămini) = consobrinus verus şi tată bun. Tot aşa arămîneşcul măr-dzineor ( = dintele minţii) stă pentru dinte măr-dzineor şi nu e o formaţie neregulată din feme-ninul margine. Tot subînţelesul substantiv floare face ca cele mai multe numiri de plante să fie femenine, bunăoară : cornută, lăurea, aişoară etc. în porşor («Griul, fînul etc să adună cu furca şi grebla şi să grămădesc în jîrez, porşorl, clănii şi plaştii sau boghii...» Liuba-Sana: Monografia satului Maidan 108), dity porcşor şl în porcoiu, cari amîndouă însemnează «brazdă, grămadă de fîn», avem a face cu un caz de etimologie poporală. Ele nu derivă din cuvîntul porc, ci din lat. p or ca = brazdă de fîn (care e cu totul străin de cuvîntul por cu s şicorăs-punde, după legile gramaticei indogermane, în tocmai germanului Furche), păstrat şi în ital. spân. porca. Dar poporul la apropiat de cu­vîntul porc, asămănînd grămeziile de fîn cu nişte porci, cari zac pe cîmp şi a dat genul masculin celor două derivate.

Braşov, în Dec 1903. Dr. Sextil Puşcariu.

CÎNTEC

Lună, lună stea vicleană,

Neam de fire de vădană,

De. ce dorurile mele

Spuşu-le-aT la stele ?

stelele sus călătoare,

Fete marî clevetitoare

Mî-au spus vîntuluî oftatul

Şi mă ştie satul.

ION CODRU.

Nrul6;ifl64 . ' ' LUCEAFĂRUL '•;'• 141 ' : '<•• ' } . , * , ţ ' . ' ' :•••.- • . . — : — : i . : . ; ' ' - , — > * : — ' • • . ' ' - — r ^ — ; . ' i • ' • ' " ' , - \". •' — . ' . " ' • • — — : — ^ — - — — : '—_ í — - , — -

. • ' " ' • ' . p ,' ' ? • • ' - ' • • ' * '< • - ' ' . - ' . ' l ' ' - ' '' \ ' i " " • . * • - > " . - • - , . ' '•

'-'•'•:'•••' • ;.-v ••••;.:' şBuauwl:: ;"" •':;.'.••' •\\:-'& te:.aiţt.aşa'-tQ-:mitîe''-: ~- . Numa-acum yezîcă-s frumoasă ,, Pătimaş cu ochii mari, Şi-ţi dai sania çâ mă placi:.?! .

Ce mă opăceştl în cale- • Până .n'affi fostmăritată, ţircîndpkc oftezi cu fale\ ; Tu fai)rtsde biata fată.•• * Şi mă urmăreşti întruna, ..'•-...•.'.. Şi-acum vrei de ris la lume

, Abătut, cu păşii rari?! Şi de vorbe să mă faci?!

; Ochii-ţi ard ca de-o beţie . Cernitotzici ÇÛTSCU\de vină ... Bolnavă, ctnd mă priveşti, • Dacă-a fost'să mă mărit De glumesc şi tîd ce-ţi pasă? N'am făcut-o-doar cu vrerea — .

. Şi putdeşti cînd na-i acasă * Şi avut-am eăputerea-Nimenea, şi ca ţîlharîl Să zic bă..., rá sfew tot fată ?•' Vii furiş să mă 'ntîlneşti? ! Ş'apoi mama m'a stlit! . r

• Vrei «í-mí £ö'í tót rostul vieţii, Mi-ai fost drag, o ştie lumea, Ori ce lucru, ori ce fac, Ai ştiut-o doar' şi tu -^

•'•\^BaMdi:ihtreÎK^.'udată De ţl-am fost dragă şi ţie ! ;

: i^c^ltó^mrikm, \ - Şi-ai fi vrut să-ţi fiu soţie. \'^W>aéa-ml curge vesel traiul^ , Să-mi fi spus cu-o vorbă numai, '

'-:•;$/că pi[bărbat îl plac'-. ; . ? / ; £/eő n'a?fi zis, £ă nu. '

Nain supţi daü doar' samă ţie, Dar aşa viaţa 'ntreagă ^ Să mă pun Ia spovedii... ? ' M'ai ursit să trag m rău,

Unde-i el?l.. S'a dusla stînă Şi să fiu* nenorocită... , Pentru-ce mai prins de mînă, . Nu mă-duce în ispită,,

'.'•' Pe la noi ce vînt ie bate, '• ' Nu-mi fum ţi pacea câsiïf,* -Pe 'nsărat, la ce-ai venit? ! Că te^â bate Dumnezeu! ,,

Ceriule'...i dar ce-i cu tine, Şi-acum diuteşi-mi dă pace, . . Ca să mă săruţi ai vrea?! Taci că nu pot sâ< te-ascnlt,. ' .

. Lasă-mă şi'nu mă sirînge... Mă-arde vorba ia ta focul.. Eşti nebun... îmi vine+a plîhge... j-atcă mi-ai mîncat norocul, Strîg. de. nu mă laşi în pace Ceriurile să te ierte, V, ;

' , .1^ scol satu 'n gura meä.,!^ ^^ Că eu te-am iertat de mult !.

. . . . • • ' Tu eşti ţinâr şi ce-ţi pasă .: ' Sunt destule fete 'n sat,

•••.."'- Poţi că să-ţi alegi femeie. :. ', Dumnezeu cel şflhi să-ţi deîe ..-.'•'.•..'.; Partea mea de fericire, ; \ , : Că dé mine şi-a uitat...!!. •

EMIL SÄBQ. : . : -

.' J ia/n volumul ^Ctatece".

142 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1904

ÎN LUNCĂ. Idilă rmînească de Carmen Sylva.

(Sfîrşit.)

Mi-aü adus pînă la uşă oiţele, credeau, că dacă le voiü auzi clopoţelele, voiű învia. Dar ce-mî sînt clopoţelele oiţelor, pe lângă glasul tău, caremă chiamăvecinie:«Evanghelu! Evanghelu!»

Zac liniştită şi te aştept, şi noaptea eşti tot­deauna la mine şi mă ţii în braţele tale moarte şi viaţa-mi se depărtează atunci de mine încet,

încet de tot ; nu ţi să pare prea mult, pînă ce viu la tine, Soare? Aşteaptă încă niţel, nu mă da uîtăriî ! Nu-ţî întoarce faţa delà mine, pentru că nu pot muri atît de repede ca tine ! Te am doară drag, precum m'ai avut tu pe mine ! Te am încă şi mai drag, căci tu n'ai voit să trăeştî făr' de mine, iar eü nu pot trăi fără tine ! Soare ! Soare !

Iarăşi îmi vine sîngele, îl simt cum să ridică

în gură cald de tot, ca un isvor roşu, cald, care vine din baerile inimei mele şi isvoreşte la lumină, ca un al doilea isvor viü, şi se va sfîrşi odată cu sîngele din fundul inimei şi atunci s'a sfîrşit şi cu mine ! Cîte odată beau puţintel, de mîncat însă nu vreau să mînc ! N-am nici o foame şi nicî nu mai pot mînca

din pîne, îmi lipseşte puterea, ca şi cînd mi s'ar fi înmuiat dinţii, ei, cu cari spărgeam odini­oară alunele ca pînea, nu mai sunt vrednici de nimic, s'aü muiat de tot !

Tac şi mă joc cu părul meü, pe care-1 avea el atît de drag. Am vrut să i-1 daü în pămînt, dar nu m'aü lăsat, spuneau, că n'o să-1 bu­cure. Dar ştiu bine, te bucuri mai mult, dacă viü şi eü dimpreună cu părul şi te voiü înfă-

STATUA DIN CERIGOTTO. (Vezlartic: «Din Atena» pag. 145)

Nrul 6, 1904 LUCEAFĂRUL 143

Şi eu încep a rîde şi nici ca bag de seamă, că mi-se duce răsuflarea. în curînd o să stea pe loc răsuflarea, dacă-mî vine iarăşî sînge de ajuns, mă voiü îneca şi totul va fi bine !

N'am putut fi fără de tine, Soare ! Soare ! Tu eraî soarele meü şi dacă se stînge soarele de pe cer, pămîntul este mort şi nu maî poate înflori.

Nu-mî place femeia aceea, arată a bogătană şi e îmbrăcată în haine negre şi pe cap are un văl des, negru şi mă tem de ea. Cine-va îmi spune, căcî poate că asta-î mama mea, care m'a aşezat între flori şi n'a maï întrebat după mine.

Dacă aşî avea un copilaş, 1-aşî îngriji zi şi noapte, n'aşî merge la oiţe fără de co ilaşul meü, nici pe cîmp şi nici la ţesut, ar trebui să-1 am tot-deauna la mine, ziua şi noaptea, ar trebui să zacă tot la sînul meu, căci ar fi copilnl lui Soare ! Vai, cum m'aşi fi bucurat ! Aşi fi zis :

şura atunci în el şi vei durmi iarăşî în braţele mele, sub plapoma părului meü, pe care ţi-a plăcut atît de mult şi—ţî va fi cald sub părul meu, căcî el nu moare. Părul trăeşte mereu şi creşte în groapă ! Da, o ştiu, am văzut-o cînd au desgropat pe săraca Rada, şi-î crescuse părul. Aşa va creşte şi al meu şi te va înfăşora, Soare, şi-ţî va ţinea căldură şi nu va lăsa pămîntul să se atingă de dragul tău obraz, căcî părul meü întreg stă între voi şi te acopere de tot! Să mă îngroape într'aceeaşî groapă cu tine, căcî morţi sîntem unul al altuia. Astă noapte mi s'a părut că văd iarăşî capul la fereastră şi chiar şi o vedenie pe pragul uşii, dar m'am temut, căcî nu era Soare şi de Soare nu mî-e teamă, dacă vine înlăuntru. Căci el vine tot maî des şi rămîne la mine şi atuncï mă simt bine şi nu maî sufăr, pot şi, să răsuflu maî bine, dacă mă ţine el şi mă netezeşte şi-mî şopteşte cu drag. Căcî el îmî şopteşte tot-deauna şi eü aud maî bine şoapta luî, decît strigătul celor-lalţî oamenî!

Femeia a venit iarăşî la uşă. Nu ştiu, dacă este într'adevăr saü de-î numai vis, dar nu-mî place, cînd vine, căci Soare s'a cutremurat şi a strigat : Mamă ! Mamă ! Şi ea nu grăeşte nimic şi mă tem atuncï şi cred că am friguri şi că am năluciri Numai cînd vine Soare nu mî-e frică, atunci mî-e bine, căcî el îmi spune vorbe dulci. îmî spune că voiü zăcea cît de curînd lîngă el şi că nu ne maî poate despărţi nimeni. Nu vreaü sä am pe altul, decit pe el, căcî cei-lalţî spun lucruri atît de triste, cari nu mă mîngîie de loc. Numai Soare mă poate mîngîia, căci el ştie, ce ascult cu bucurie. El ştie că trebue să zică neîntrerupt Evanghelu, căcî asta o ascult bucuros şi n'are nevoie să spună alt-ceva, căcî eü pricep, ce vrea să zică. Şi faţa i se face tot maî frumoasă, nu maî este ca moartea, nu mal e cu obrajii scofîlciţî şi cu ochii în fundul capului, ca în timpul din urmă, ci-î frumos de străluce şi atît de vesel şi de cite orï vine, scad mereu din greutate, ca şi cînd ar duce cu el o parte din trupul meü, şi cînd îmî vine sîngele, ca şi cînd ar şti-o el, căcî mi-se arată îndată şi mă cuprinde în bra­ţele luî şi zice: «Sînge roşu, frumos! Sînge roşu, strălucit ! Te preamăresc ! Tu ne veî uni în curînd ! Tu nu ne laşi să trăim despărţiţi !

GRIGORESCU: Studiu.

144 LUCEAFĂRUL \ Nriil 6, 1904

Uite, Soare; ăsta-î çopUul tău! Sărută-j ! • J j l'am năicţitl;

* ; * • * •

Açrinja^ïiOôrge ttiaï. ră^numaî pot zăcea din .lipsă de răsuflet, trebue să mă razimide : părete ' ea. să raaî pot răsufla» căci în pieptnl irien e tot închis şi dacă iac, tuşesc într'nna şţ nu-i pôt auri glasul. Qte odată vin femèï, dar eu închid ochii, ça să niţ vorbească pu mine, nu;

vreau să le mâi auÇ Vreau să aud pe Spare. Vecinele; voiáü sa rerhînă chiar: pjreste noapte la mine,- era frumos din ..partea lor dar le-ain spus ' c i aş muri mai bine singură^ căci' alt-fel, îmi neliniştesc' ceasul mőrpí, pe care vreau să-1 petrec .numai cu Soare; El sir^iir Să mă ţină în braţele Tuïşi.şă ştfpfiîască cu,mine, pu voiesc sä asçuM altă vorbă decît a lui 1 Vreau să( fiü la Soare şi el la mine; nu ne trebuesc oameni

. căci şîntetn ;din ce în ce maî laolaltă. Cu cit • iö*ä uşurez, mal mult, eu atît maïbîne mà.poate

ţinea ftí braţe ! Acu' mă are • cu totul şi-apoî rî-4em ' încet- împreună, că nu- rie ' pot despăiţi

; oamenii şi că nu ne pot pane în ştoapă : «§un-t'eţi frateşi soră,1 nu yăputeţi ayea>/ . în groapă nu ne maî şîritem nimic; nicï frate

nicï soră; nici bărbat nici nevastă,.suntçm'nu­mai Soare şi EvJangheJu, un "puninulei de ţa­rină, şi ţarina noastră.se vâ: amesteca şi ni­meni nu va; ţnat; înftceba 4e ce să amestecă!

. Ţarina noştră V|^|^ţârJiiă, şi dragostea hoas-••. tră o ,o!fagpste^|^^priűí^h6stru>;un. somn; cu . dragostea çéa ; 'msf$\èaiè: ,tiè uneşte şi părul meü çej lung.né^tovatóe cu aripile sale moii

; el spunea totdeaumU iPana corbuktï». Acuma . să se facă pene dé yyite şi şă . i^ ' acopere cu • totul, pe mine şj- pe_ él, cu .braţele mele în ju^ . .ful, gîtului lui} vreaiţ /s'a dorm şi nimeni nu ne

poate nelinişti. ".'•'"'•;••" - / - ' Numai femeia, care vine şi plînge la riio'r-.'

' mint: El î-mi .spune, că vine in fie-care noapte îâ el şi plînge pe morraîntul luî, dar ej nici

,. nu este acolo, căci el e la mine; şi mă ţine. în branle lui şi éa pHngé pé•-nWmînţut gól. şi

• crede/ că. el este încă dedesubt. Dar el. nicï că este âçolo, ci! e là mine!' Şi noi îîdem'',atunci, fiind^că ea plînge". De sigur ya fi mama, care n'a Întrebat după noi cînd am fost.în vîeaţă; şi noi rîdem, pentriţ-că plînge f Ptídém Hripre-v •ună, caşi/cînd-nr^m.fi 'avut nici odată', vre-o

supărafe şi-I fertăm, cu toate că la-i de vinăi că trebue .sâţD^im de Àmxt. şi ide toamenï şi dé pă^mt 3>ár, el spune/căeştî foarte fericit1

dacă eşti mort! Săriumâ teni din ceasul din' • urniă, câ- nu te simţi aşa de rău, că tè înriăy

^btfşî numaî ptiţhv şi eşti liber apoi şi n'aïnicï o durere ^.atunci zăcem amîndoi lîngă olăltă,, , şi n'auzim nicï chiar cîhd plînge mama, care n'a vrut să ne aibă! -.

' . " ' ' . ' . * . » * ' • • . - • ' . . ' • - .

Soare " este bălaii Soare are par'că razele soarelui! Da, razele ;soareiuî îl îrivăiue, încît parece-arcţiangelul, Michail säü Qavril dínbÍT serică! Este băl^i, cä grîûl cël cppţ, păru i-se face din zi în zi maî strălucitor şi mai frumos, ' pamíntuí nu l'a întunecat maî tare; nu, se face din ce în ce mai luminos şi mai cald, şi maî moale, şi inaîlurtg,şi eü cred, căl^aş putea ţine cu uri singur firicel, din întreg" părul luî şi că aş putea şbura.cu el. Gătitei spune, căşboară. El spurié că nu mal arfegreut^cânicinumaï . iure llipsiä! de hrană, ci este pururi sătul şi mul-:

' ţ ă m i t . :'\'•': - ' • ' ' - ' ' , Rouă -cerească este mîncarea luî şi lumina

béntüra luî/! El zice, că eü încă-nu ştiu, ceva se Zică lumină, că pămîntul este. atît de întu­necos, că sărmanii oameni nupot şti niciodată ; ce este lumina. Chiar şi sparele este palid pe pămînt, că. ;ëste uri soare cu totului tot alt-fel, cu raze cu totul alt-fel, dectt le vedem noi!

Soare este bălai, deoare-ce este delà soare, deoare-ce este viaţa mea, şi puterea mea şi vindecarea mea: Căcî dacă-i ungă mine, nu mă mal doare peptul, atunci mă; simţesc uşoară şi sprintenă ca el, în braţele luîl _ . . r

Soare este soarele meit chiar şi acum, în groapă ! El ie luminează 'pë. tpate, încătrău pri­veşte, pe unde păşeşte, pe unde trece. O So$re! Soare! Soare! Puţină răbdare încă; şi vóiü fi la tine, precum eşti tu, atît.-de;' curat şi de uşor şi de fericit şi atunci" mă va umple de strălu­cire şi f pe rnirie strălucirea ta, Soare, Soare !

•Cîte-odată aud cîntecé frumoase şt mă bucur şi'vreau'şi.éü să cînt, dar nu maji pot scoate nici uri. Sunet din gîtlej. Spare-mi zice că o să cîrit ntţrhaî după-ce voiű fi murită, atunci abea cîntă frumos ca riiçï-cînd înainte! El o ştie,că ascultă zilnic! încă' nu vede pe nimeni, mă Vede singură pe mine dih întreaga lume,, vede nu-

Nrul 6, 1904 LUCEAFĂRUL 145

maï lumina şi pe' îriine, dar cîntecul îl aude şi. .él şi-î vine tot mai aproape şi se faicé,totmàï frumos. Şi atunci mă bucur şi vreau să audi şi <

ijnai mult, cîntrtfd! Çite-odatâ çred,- éâ Soare i çîtjta şi''&* ca şi cînd lumina delà el se pre­face in sunet şi atunci p"ar-cä äuzl ; yo'ci înde­părtate şi clopote şi tot ce era frumoi şi săr­bătoresc ! Dumineca am văzut-o tot-deaurta din depărtare. Căci eram un copil de păgîn şi nu mă duceam la biserică, şi un copil de flori şi nu mâ duceam Ia horă; ci stétéam. în luncă ia

.caprele mele. Acuma însă, vin toate Dumine-CHeV pe carlnu le-am trăit pepămint şi Soare

'.este jocul şi hóra mea şi biserica şi ruga mea, cît.de frumos, vai, cit. de frumos,. Soare este

• . b ä l a i l - '•••<' • :;'".'.;.. ••.'. ..'*•;••'•''••./

'•. * * * ;*'

Noapte bună, pămîntj Pe dinaintea'ochilor mei sé face întunerec, dar Soare este aici! Spare mă ţine dé mină, deci numă pot férne de în­tunerec l,Ml înnec puţintel, dar din ce în~ee

jrh^ iişoarŞ l; Dar cé-ï astă? Asta nu-î îhtune-^recí^ií^^íp^p/'aeVlJimirtal..; Şi; asta nu-i suÄ părriînt 1 Ifeta-i sus, în înhàltul luminos ! .;Undé-las|á.? Oamenii povestesc ceva despre1

cer/f Ei însă ri'ami"crezütrö, caclcenil meu era ,SöátreV cérü>meu érà la peptul lui, cum mai pu­tea fi şi aïtcer ! Dar Soare ină fine în braţele sale; şi noi şburăm, sbilrâml Mă slmfctot mai uşoară, rrfaî uşoara, şi întunerecùî este adine jos, eü şîriţ în lumină. •

Soare:'! Soarele meü, Soare, lumina mea ! Cită lumtnâ-mî faci tu mie! Şi flori îie'ţicun!-joară făcînd .sgomot şf pasări cîntă, şi-i atît de frumos, tot«faai luminos şi.maî luminos. Dar Soare lumina mea, unde mă; duci tu?Ce strat1

luceşti, tu; aşa ? Nu mă iái Jöärecu fine sub pa* mint ?. Este părul njeü într*adevăr aripa, care ne duce, rţe. duçe.departedéiàpa'mînt ? Ö Spare/ mă simt atît de blrie! 0 soare, pămîntul se micşorează şi se.:întunecă de tot, ia* noi plutim în lumină ! O Soare ! Soare ! Soare ! Soarele meu ! Acum mă'simt bine pentru -.vecii vecilor.! Acnm sîni i a tine şi nu ne mai pot despărţi nicî cînd! O, Soare! Soare 1 Soare!

Trad. de Horia Petra-Petrescu.

•WH ATENA,

• . - • - : ' : • . l ' • • ' • • • . ' . . • • . ' - • ' : . ' • - • •

Erá cătră Pastile anului 1900, cînd două co­răbii de pescari Greci, apucat dé furtună în largul mării, siliţi fură a .se înlimăni pe iîngă . ţărmul despre miazănoapte a insulioarei Ceri-

. gotto, unde s'áü dedat ia pescuirea de peşti. La o adîneime; dé yr'o 60 m. unùldin şcufun-' datori s'a pomenit în faţa Unei enorme mase de sculpturi precum şi', atot feliuî de ;yase şi dé .rămăşiţe àje unei: corăbii ţăndurite..; Pentru a convinge pe tovarăşii săi de această desCOpe-rijre, el a smuls o mână delà o statue de-brônz şi triumfător, à sosïtia suprafaţă spre a împăr­tăşi vestea îmbucurătoare. Căpitanul corăbiei

-s'a grăbit se înştiinţeze autorităţile centrale din Atenai care n'au / întîrziat a înlezni lucrările pentru desgroparea bogăţiei ascunse. Cu toate

\ piedecile întîmpinate din causa posiţiunei şi ne­îndestulătoarelor mijloace tèchnice de care dis­puneau scufundătorii, după nespusă trudă şi

;, jertfe de aproape un ap-, au isbutit în sfîrşii se i scoată la lumină o adevărată comoară de. lu-

. cfări-de artă şi' deobiecte antice,' toate .din, 1 In vechîţne numită Antikytera; se af lă1?capătul

P,eh3ponësiilùï între insula; Cétigö vechia Kytera şi: ' C r e t a ; - . f .. ,••.. . . < • • ; • • . . - ; • - . .

rfiarmură: şi bronz înghiţite'de valuri îo.urma ; unui jtiaufrágiü.pe ?iű avut toc în vechime.; ' în-; treagă această CQléc£ujúy jgt statui şi diferite obiecte, unele mai birM^ll^nal rău conser­vate, altele cu totuí ; ^Ä | r^ i^ : •• (róáse. de apă • sărată s'aü încrustate l É ^ p ^ . fu transportată şi aşezată, in MuzeuIV'n^W^âlft Atêna, a câ-

- rui mîndjie şi podoabă: şfe ftşiăzî esté.; •'. , Descoperirea aceasta, comunicată îumjl culte ••

prin'iirúl telegrafic, a piodţis'o bucurie dreaptă ', şi a stîrnii printre archépto|l- discuţii aprinse şi măi iiesfirsite: "asupra tirnptüují cînd s'a intîmp-Sv •"• lat acest Tiaüfrägiü, a provenienţei,-a vâloarel :

estetice ş î â numirilor acestor opere ;dé- artăf/ întrebarea; céa díntíiü, 4iriiï întemeiaţi pe " reia-,, •tîa dată de *un autor antic, .aü pus'o în legă­tură cu trarîsjportul unor asemÇneai opere, cari s'aü făcut, dhi 'Grecia•' şpfe -Romă la, ; porunca. Iui Sylla. Alţii, avînd în vedere ppziţiunea geo- ;„;. grafică a insulei, Cérigotto, aü. presupus că có':-rabia/meărcatâ cu statuiverjiâ: despre Asia-Mică .. şi se îndrepta cătră Róma, jprecum în atîţea rîn-

: duri s'it petrecut în epoca rpmană.' ;Âlţiî, în •••• ufrhä socotesc că; statuele fac parte diii; acele * comori de artă, çaré' după ; porunca .lui. Consr • tarifin cel Maré sé adüceaü din ioaté, părţile.

146 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1904

pentru împodobirea capitalei sale noul, precum anume scriitorii mărturisesc (omnesillum pene urbes nudasse ut suam Novam Romam exor-naret.)

în ori-ce caz, după provenienţa unora din obiectele găsite, naufragiul nu s'a putut în-tîmpla decît ín periöda domnirel romane. Ori­ginea sculpturelor însă este anterioară; ea .să urcă pînă în veacul al treilea şi chiar al patru­lea a. Chr., adecă pînă la epoca celei mal în-nalte înfloriri a artei eline.

Aici- prezintăm cetitorilor acestei reviste nu­mai una, cea mai bine păstrată dintre ele, şi care cu drept cuvînt poate fi socotită ca mărgăritarul întregei colecţiunl : este vorba de statua de bronz care niai aies a atras luarea aminte a îuvăţaţilor străini şi a lumel culte. O facem aceasta cu atît mal bucuros, cu cît pe cît ştim, e cu totul necunoscută publi­cului romîn.

Acest bronz admirabil s'a găsit împrăştiat în mal multe bucăţi ; dar mulţămită artistului fran­cez André, anume chiemat de guvernul din Atena, statua a fost curăţită, lipită şi restaurată, şi as­tăzi răsare în faţa noastră tot aşa tineră şi de­plină caşi cînd abea e turnată şi cizelată de-cătră autorul el. Impresia ce a produs ÏÏélâ prima vedere i-a şi imprimat uumele de Her­mes, sub çare s'a şi popularizat întru cit îrifă* ţişarea generală aducea pe departe cu Hermes, celebra statue originală de marmoră alul Praxi­teles, găsită acum 25 de ani, decătră archeo-logil Germani la săpăturile din Olimpia. In multe chipuri fu ea botezată; dar numirea, care pe lingă Hermes .sjaL persistă, este Efebul din Cerigotto. Fig_u«^^ffltóa de bronz, în prpporţil mal mari dec^p^^«_|tnfăţişaza un cerp atle­tic gol, în mi^MBMpPd stă pe piciorul stîng, pe cîtă vreme^fPffil celalalt e retras întru cîtva înnapol şi se razimă uşor de pămînt. Bra­ţul stîng să lasă la vale în linie dreaptă, şi nu­mai antebraţul se încovăe şi reiese înafară, cu mîna pe jumătate înclină, cu degetele aduse în-lăuntru caşi cîrid ar fi ţinut un obiect oare-care. . Braţul drept este întins alături şi are mina ri­dicată aproape pînă la înnălţimea fiinţii. Şi cu această rnînă ţinea un obiect, care dupăcum arată poziţiunea degetelor nu putea se aibă decît o formă rotundă. Der ce va fi fost ţiind în amîndoauă mînile, pînă astăzi nu se ştie si­gur şt nu se explică decît numai prin ipoteze. Unii presupun că cu dreapta ar fi ţinut un măr primit ca premiu pentru biruinţă, s'aü o coroană oferită de zeiţa Nike (Victoria) ori o minge, pre care atletul abia ar fi prins'o. Un alt archeolog presupune că figura noastră re-presintă pe eroul Perseű ţiind în mîna stîngă o sabie, iar cu dreapta fiorosul cap al Me­duzei, pe care el o răpuse.

Dar orî-ce va fi representînd această făptură de bronz, Intr'o privinţă suntem cu toţii de o părere: netăgăduita frumseţă care ÎI ridică în-însemnătatea mal pre sus de tot ce are mu­zeul naţional din Atena şi-î asigură un loc de onoare între relativ puţinele statul de bronz moştenite din vechime. Din prima aruncătură de ochi, ne minunează ţinuta-I liberă şi nesi­lită, drăgălaşa înfăţişare, adevărul şi frăgezimea formelor sale puternice şi exercitate, dar elegante, măsura deplină a părţilor şi în sfîrşit armonia întregimel, pe care numai dalta lui Praxitèle ştie s'o ducă pînă. la desăvîrşire. Impunătoare e cu deosebire nălţarea şi întinderea mînil drepte cătră care acest tinăr nobil îşi aţinteşte privi­rea. Motivul nu e original în plastica elină ; dar se presintă sub o lăture deosebită, în chip fe­ricit esecutată. Ne înlănţue ochii şi suntem cu­prinşi de nălucirea, că avem înainte o apari­ţie reuşită. Atîta nevinovăţie şi farmec în es-presie! Atîta mlădioşie în mişcare, şi în toată înfăţişarea atîta demnitate şi linişte cel dă* par' că o firească încredere în sine, resulrată din minunatul echilibra al forţelor fizice şi intelec­tuale! Vedem bine cit autorul a căutat, migă-leală, să surprindă toate amănuntele naturale ale corpului fără a fi uitat nimic din mîndreţa si măreţia întregului. Avem încredinţarea, că un zeü e umanizat în chipul celui mal ales tînăr al unei societăţi ideale. Deşi nuenicăirl, eînsă undeva această fiinţă, al cărei suflet, ca mi-reazma unei flori tăinuite, respiră din liniile ne­grăit de nobile şi blinde aie profilului său. Nici o afectare, nici un mijloc esterior-de ostentaţie şi pozare nu e de observat ; ci totul e simplu, simplu în redarea formelor esterne şi simplu sufleteşte. Acesta e, în primul rînd, caracterul care trădează originea clasică a bronzului nostru. Autorul său ni-I cu totul necunoscut; dar ori­cum el nu poate fi trăit decît sub înrîurirea de aproape a şcoalel attice din jumătatea a doua a seci. al IV-lea dinaintea erei creştine. El cu­noaşte de bună seamă capd'operile lui Praxi­tèle, alul Scopas şi Lysip. Dovadă impresia dintîiû ce a făcut această operă asupra publi­cului, care l'a asemănat cu Hermes aiul Praxi­tèle şi credin,a unora, că autorul bronzului ar fi Lysip saù Scopas. Motive technice contrazic temeinicia acestor păreri şi fac pe specialişti se caute mal departe pe modelatorul statuel. Dar asta te treaba lor, şi fără de aceasta noi putem foarte bine să ne lăsăm cuceriţi cîteva clipe măcar, de plăcerea de a cunoaşte şi admira o lucrare excelentă, dobîndită din mila şi bună­voinţa lui Neptun. Căci în ea vieţueşte una din desfătările sufleteşti, cu care ne mal îmbie bă-trîna Eladă, vatra frumosului de altădată, atît de nemilos despoiată de barbaria oamenilor şi a vremel. George Morun.

Nrul 6, 1904 LUCEAFĂRUL 147

FÛÏ RĂZLEŢE. Ion Cioctrlan, Pe Plaiű. — Schiţe delà ţară. — Bucureşti, Institutul de arte grafice «Eminescu».*Un volum

în 8» de 150 pp. Preßt 2 kl Un învăţător, care trăeşte în tihna vieţii patriarchale delà ţară, ne povesteşte cu un real talent* frumuseţile

naturii ce-1 împresoară şi traiul idilic şi înduloşetor de trist al celor legaţi de glie. Meritul schiţelor d-lul Cio-cîrlan 11 găsim tocmai în aceste motive de inspiraţie, pentru cari astăzi sufletul nostru începe să aibă tot mal multe predisposiţil. CîţI-va oameni cu dragoste de neam şi cu gîndul limpede au reluat tradiţiile generaţiei delà mijlocul veacului trecut, de-a cultiva literatura naţională şi a da manifestaţiunilor noastre artistice caracterul neamului romînesc. D-l Ciocîrlan aparţine acestei scoale cu principii sănătoase.

Cele mal multe din schiţele volumul sînt pastele, în cari «aerul cald şi parfumat>, «mirosul de iarbă înnou­rată», tmurmurul de izvoare», munţii cu florile şi poveştile lor te înviorează şi îţi îngînă imnuri de îndemn la viaţă, Mal găsim în acest volum: zugrăvirea vieţii simple şi senine a inimel ţăranilor romînl şi capitole din mizeria josnică şi respingătoare a poporului delà ţară, îngenunchiat de nevoile traiului zilnic şi de patimi urtte. Aceste «schiţe delà ţară» alcătuesc în întregime un tablou interesant al medlnlul, puţin cunoscut şi nestudiat îndeajuns, din care învăţătorul artist a ştiut să prindă cîte-va note expresive şi care de sigur tăinueşte încă multe subiecte de inspiraţie.

Cetitorii noştri, mal cu seamă dascălii, cari în casa lor daű sălaş şi artei, vor putea învăţa mult delaî - învăţătorul din Păuneştl în ceea-ce priveşte aflarea subiectelor de inspiraţie şi felul lor de prelucrare; vor ocoli

însă păcatul aceluia de a întrebuinţa prea multe provincialisme. Reproducem două schiţe scurte: Cursa şi La Arie, cari pot da pe depliu măsura talentului de care ne

ocupăm. • • T.

Cursa. Pe faţa «Pletosului», în luminişul poenel

adăpostită de codrul străvechiu, a eşit la păscut întregul cîrdide cal. în Iarba deasă şi mătăsoasă înoată pînă la piept... Epele oT mînzî, mal sprintene şi cu ochi de mamă, nechlază duios şi se duc în pas grăbit după odraslele lor, cari zburdînd se depărtează prin verdeaţa cît el . . .

Cele groase, de-abla purtîndu-şî pîntecele boltit, se mişcă încet, strănutînd cu botul vînt în bătătura de Iarbă mirositoare... :

«Ţigan», un drăguţ de armăsar, gras pepene, cu părul lins strălucitor ca pana de corb, şi cu coama ce curge în belşug de inele de-o parte şi de alta a gîtuluî încordat, dă ocol animalelor dragi, tot într'un sburdat...

în goana lui de neadormit paznic se opreşte cîte o clipă pe lingă cruduţele-I mlădiţe, le mîngîe, grăindu-le frumos în limba lui de bon tată...

Le face cîte un joc, sărind în două picioare înaintea lor, şl-apol tot într'un galop îşi începe Iarăşi goana de veghere...

De-odată însă se opreşte ca trăznit... înţe­penit pe picioarele lui puternice, scoate un sforăit sălbatec pe nările lui de foc şl-apol un nechezat de groază cutremură tot golul munţilor...

Toate epele nechlază la rîndul lor şi aductn-durşl mînzil la mijloc fac cercul spre apărare de fiare.

Cu capetele la centru şi ridicate, privesc spe­riate peste trupurile lpr îndărăt, sforăesc, ne-chîazâ şi scapără cumplit din picioarele de dinapoi... Iar volnicul strejar dă ocol cercului-de cal In apărare.

Nechezul încetează... Nn se mal aud de cît sforăelî şi frămîntărî de copite. «Ţigan», oprit din goană, stă mal la o parte. Ciuleşte

urechile lui mici, sforăe şi cu ochii aprinşi ca de foc.cată spre marginea poenel... Iarba se clatină încetişor, dar nu se vede nimic... Mal dă un ocol cailor şi se opreşte Iar. Iarba tot se mişcă.., Şi făcîndu-şî ocolul de pază tae cercuri din ce în ce mal largi, pînă s'apropie de locul de spaimă...

Ceva pegru se mişcă prin Iarbă. Aci se 'n-tinde, aci se face ghem şi se rostogoleşte pler-zîndu-se în desişul înflorit... . Cu gînd de iscoadă, «Ţigan», s'apropie de-al

binele; dar ghemul de groază nu se mişcă. ;. Sforăind lipeşte botul şi-1 miroase. Cu ne închipuită luţală, jigania sare şi se

încleştează de nările calului Ca biciuit de foc, MCttjSfins' de fiorii morţii, o

rupe în goană nebună cuţţscserînd poiana în lung şi 'n lat, cîtu'hde imflfc $ b de spume se opreşte cîte o clipi!,1 $ţ fojai&Jn picioarele de dindărăt, bate îu aer tfft.Seie de dinainte îneercînd a deslipi de la boi fiara şireată, şi apoi, desnădăjduit, începe Iar goana... S'a oprit sub pinul cu coaja crestată din mijlocul poenil... Se bate cu capul şi de o parte şi de alta a copacului, se scarpină cu botul de cio­turile eşite din trupul răşinos; dar nu se uju-rează... Se 'nvîrteşte, se 'uvîrteşte mereu, pînă cînd zdrâbit cu desăvîrşire, cade grămadă la pămînt...

La arie. Moş Runcu zbate cu zor păiuşul din arie,

întorcîhdu-1 şi pe o parte şi pe alta, ca să-prăjască soarele..., iar nora-sa ostenita, cu un aer de suferinţă şi de mare grijă pe faţă, în­deamnă pe Bălan să-şî strîngă şi desfacă funia la stejar. Dăduse afară cîte-va rîndurl de pae şi acum nu rămăsese pe arie de cît boabele galbene-auril, amestecate cu un strat gros de

148 LUCEAFĂRUL NruLß, 1904

spieè sLfllpava .* Cîte^vâ roate, şi' àpoï gf|ul 'fl bun ge űafria lopată•',".. •'••• '

•'E rirts în treabă, .uneheş Runcu, .nu băgă fie: seamă- că 'îneă :de mult Bălan yjîrîse botul în pae, moştnăîiid după grăunţe, iát nóra-sa nicărrî, ; .

Năcăjit fóc de atjta zăbayă, dă p iurcă lui Baján, de-1 pune iar .pe arie, lai nurorii o chiuîtură.. ', . ' , .

Galul, răzbit începe iar a stropşi păiuşul în picioare, dar nora nu-î răspunde.... O mal strigă odată, dar în loc de răspuns aude im ţipăt ce vine din,dosul clăilor cu paie.../

Un fior. îl străbate tot corpul. ;. Alb ca şi podoaba de ! păr a capului său yéchiü, se

îndreaptă tremurînd spre şirele cu snopi.•••• Cu jctt STipropiei cu atît aude mal bine plînsul de copii. • • • • " ' / . ' • • ' • ' • ' < ' '

: Pricepu tot;. Ţ' : ... V-';\. ' ' • Afergă îft igrabâ ,1a o arie vecihă şi aduse

o- fêmeie\ bătrînă, căreia îl făcu chip să se ducă după stoguri ; iar el dădu zor de sryîhse griul nevkifurat la stejar, unde-1 înveli cu ó căpiţă de pae...

Cíndési; cu Bălan din arie, bătrîna îl puse în braţe -i-n. voinic nepoţel, înfăşat într'o catrinţă.

..',. Mpş Runcu îl privi o clipă şi apoi, cu cehă înrouraţi, îl'ridică ín sus şi zise :

;— Să trăiască!

CRONICĂ %y MGTIŢE. AşQciaţiuriea. «.Voinţa Naţională» din Bucu­

reşti în No.' delà Via Martie sub titlul «Ştiri culturale de peste munţi», scrie următoarele;

.«La, Asociaţia transilvană, unica societate culturală cu baze mal lărgi a Romîniior de peste munţi; a produs o deosebită bucurie, termirjarea Enciclopediei /?0ml/ije. În­cepută pe la Í895 lucrarea asta a eşit îh 25 fascicole, Svţifd/ eolaboratori din toate părţile locuite de Rbmîflî s£©iif>rihzînd eîte-va mii. de articole de interes .general şi maî ales privitoare là poporul roraînesc. Este adevărat că în majoritatea acestor articole se resimte graba.cu care; aü fost redactate: Mtihe aü-fost traduse, într'o limbă prea puţin curentă,- din enciclopedii geţtnane şi maghiare. Se observă în special lipsuri mari în partea literară şi çeà istorică a publicaţiuneî, -^ lipsuri pro­venite difl faptul că o seamă din cel jnàï. competenţi publicişti romînl ,ail} ejţHat a-şî da concursul la întoc­mirea' Enciclopediei sibfiene. Nu maî puţin adevărat este eă lin şir, dé WogrŞ^'^ bărbaţi mari saü obscuri al neamului sint ţefl^ţipsf.ejtpuse, unele chiar cu alusil politice absolut .gtoÄP1'8? ''nt11'0 carte al cărei fond trebue să /ămîffl^îţ^eâiaria serios şi obiectiv. Dar totuşi lucrarea îşi «re _părţîle el bune,. în, tendinţa de a vulgarisa ş^^feiSurefite. £i de a servi ca izvor dé informaţie în. chesfluni culturale. : - în legătură cui-Jiişt ne vine, o altă Ştire din Sibiiû. Secretarul Asoci^pel,'.— 'factorul determinant in activi­tatea numitei şp efSfJΗ-: şr-â dat demisia încă de astă-Vară. Locul săji eVdispus şă-il ocupe un tînăr şi valoros filolog romîn,: ă-l dr, Sextil Puşcariu. In jurul d-luî Puşcariu s'aü grugaivtoáte elementele tinere dîn Ardeal

..şi cu drept cuvîrà, de oare-cè d-s'à este; autorul unor mult apreciate lucrări de filologie rdmanică,'bun çunos-. eător al Hnibëï Şj iiteratùreï rbmîne şi:, este cel mal indicat pentru postul, al cărui titular este în acelaş timp şi redactorul revistei «Transilvania»,- organul societăţii, Actualmente .d-1 Puşcariu ^prepară la Viena docenţa pentru, universitateade acolo» cu toate asfe^ însă e dispus à vëhi la Sibiiü şi a se pune în fruntea mişcare! cul­turale.niai nouă, Aflăm însă că la.alegerea<lé secretar

. se fac greutăţi de ordin local şfast-fel «Asociaţia* poate ,8ă"fie! lipsita de « forţa atît de viguroasă».

Repi^^cem cele de mal sus pentru a atrage asupra, lorluarea aminte' acelor irfteresaţl. ' • • " • ' " ' • ' " " - ' • • • • • • ; > . • , ' ; ' * * . # - ' -

Un noû bursier al societăţii pentru crea­rea unui fond de teatru rpmîn. Talentatul nostru, colaborator G. Stoica a obţinut delà numita Societate o : bursă., pentru a se înscrie la conservatorul de deeíámatie din Bucureşti. Felicităm cu căldură jje membrii comitetului central pentru fericită alegere.-

- . ' • . * * V Anunţăm cu deosebită plăcere cetitorilor noştri*

preţioasa colaboţarea la revista noastră ;a tfistin-; sulul nostru nuvelist şi.poet d-1DüütüZámfic rescu şi a d-luî /. Ä. Basătiabescu valorosul "scriitor despre volumul căruia am luat deja notă la «Fo|.răzleţe».-Mulţămini:şi pe această, cale distinşilor noştri bărbaţi, pentru dragostea cu carè sptijinesc causa noastră.

CĂRŢI Şl REVISTE, Ovidiu, prima revistă Dobrogeană, sub direcţia ului

.P. Vulcan. An, III: Nr.- 12, delà î Februarie; Un sumar, bogat, variatei interesant Apare în Constqnfa.

Romînia Musicală, Nr. 3 - 4 îevlsfă artistjcă-literară sub direcţia Olul C. M. Cordóneanu. Apare în Bucu-

,resci, Str. Olteni Nr. 46.' . , -- ' >

•; P0$T* REPÂqiEÏ. . Din lipsă de.spaţiu, răspunsurile' vor urma nuinai în

numărul viitor. •', ,

A P A R E : * t a V şi 15 a fie-cSrel luni, stil v.. Preţul unul esempiar SO baut'

' • ' In. iRoinfnjä 65 bani/'

_ ABONAMENTUL: Pe 1 an 12 cor* pe jumătate,

de an-,6~'Cor. • . , • . Pentru străinătate t an 16 frâne I

, ' •"-, Jîedacţia :.-'. I V i S m ZÖtDFÄi 7.

Administraţia : Vl„ Stß'Vörösmarty 60/a.

; ri, , ;—i | ;,—-i 1 i , r • , ,

TipografiacPoporuIRöiai.i», Budapesta^strada Vörösmarty 60/a.;

PROPRIETATEA ŞI EDIŢIABBpACJlEI. Şefrfed.: ALEXANDRU CIÜRA. Red.-Tëip: OCTAVIAN QOOA.