^^^^JS^^^^^^^^B

Pl 1

gs f^tf *-'- í^s^ J5v5 = rç R r e WSÊ FvB^i i j '

~cv g "S^^W" f e y ' "\ *- H l »Sa v^êo ^ ^ ^ ^ ^ ^ 5^T5V 8Sfc Schell BS BS 358

v

/y

Sibi id , 16 Decemvrie 1910.

SÜAARÜL

Ecaterina Pitiş Cat. Theodorian Z. Bârsan . . . Mihail Lungianu Maria Cunţan . Qavr. Todica .

Sonete (poezii). Sfârşitul. Spre culme! (poemă). Brôcea (povestire). Note de drum (poezii). Colinde.

ll.Chendi D ă r i de s e a m ă :

1. Agârbiceanu, în întunerec. C r o n i c ă :

Copiii nimănui. O confirmare. Epigrame. Concursul „Socie­tăţii pentru fond de teatru". Notiţe. — Poşta Redacţiei.

11 ust r a ţ iun i : 8 reproduceri fotografice din Muzeul Simn din Bucureşti.

LUCEAFĂRUL REVISTA ILUSTRATA PENTRU LITERATURA ŞI ARTA. APARE DE D0UA0R1 PE LUNĂ.

C o l a b o r a t o r i : I. Adam, I. Agârbiceanu, D. Anghel, Andreiu Bârseanu, Z. Bârsan, G. Bogdan-Duică, Dr. I.Borcia,Dr.T. Brediceanu, ŞtefanCacoveanu, Al. Cazaban, II.Chendi, I. Ciocârlan,V.Cioîlec, D. N.Ciotori, Al. Ciura, Otilia Cozmuţa, Maria Cunţan, Elena Farago-Fatma, Em. Gârleanu, Ion Gorun, Constanţa Hodoş, Nerva Hodoş, Şt. O. losif, E. Lovinescu, Dr. I. Lnpaş, Dr. G. Murnu, 1. Paul, H. P. Petrescii, F.caterina Pitiş, M. Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, M. Simionescu-Râmniceanu, I. U. Sorieti. Caton Thcodorian, Gh. Tulbure.

ABONftMKNT : Q i t s f r o - Ü n c t a r i a :

i an 16 cor. Ed. de lax . . . 24 cor. 6 luni 8 „ 12 ..

Ediţia pentru preoţi, învăţători şi studenţi: l an 12 cor. România şi în Străinătate:

i on 20 cor. Ed. de lux . . . 50 cor. 6 luni 10 „ „ 15 „

lirtlu mafiile nuni « se face in curs de 15 zile după apariţia fiecărui număr. Ventru orii' schimbare de adresă se vor trimite 20 bani in mărci postule.

Abonamentele, plătite înainte, sunt a se trimite la adresa:

Adm. rev. „Luceafărul", Sibiiu (Nagyszeben).

In Librăria lui W. Krafft în Sibiiu (Nagyszeben) se află Cărţi potrivite pentru dar de Crăciun:

Alexandri, V., Poezii, 2 vol., ediţie completă. 10.—. Barcianu, Dr. D. Popovici, Dicţionarul român-germân,

revidat şi completat. Ed. IV. broş. 6.40, leg. 8.—. Dicţionarul germân-român, revidat şi completat. Ed. III. broş. 8 . - , leg. 10.- .

Björnson, B., Synnöve Solbakken. Traducere de D. N. Ciotori. 1.50.

Borcia, Ermil, Bobârnaci şi bazaconii. O colecţie de glume şi caricaturi. —.80.

Caragiale, Schiţe nouă. 250. Coşbuc, G., Balade şi idile. 3.— . — Fire de tort. Versuri. 2 50.

Delavrancea, Sultănica. Novele. 2.—. — Viforul, dramă în 4 acte. 250.

Diaconovich, Dr. C, Enciclopedia română, editată sub auspiciile şi din însărcinarea „Asociaţiunii pen­tru literatura rom. şi cultura popor, rom." 3 voi. mari, cuprinzând 37,622 articole cu 6 harte, 3 pla­nuri şi 167 ilustraţiuni, broş. 70 . - , în 3 volume luxos legate 80.- .

Eminescu comemorativ. Album .inistic-literar în­tocmit de O. Minar. 3.50.

Eminescu, Ai., Poezii, cu o nrtiţă biografică de Titu Maiorescu 1.50. Poezii. Ediţie ilusrlată şi revizuită deI.Scurtu.2. —.

Preţurile se înţeleg în coroane.

Gârleanu, Eni., Bătrânii. Schiţe din vieaţa boierilor moldoveni. Ed. II. întregită. 3.—.

Gorki, M., Mama, roman. Trad. de O. Călin şi I. Nour. 2.50. Inimioara, adecă floarea poeziei naţionale din cei mai

buni scriitori. —.60, leg. eleg. 1.—. losif, Şt. O., Poezii. 1893-1908. 2 50. Murnu, G., Monumente antice din Roma. Descrieri

şi impresii cu 80 de figuri. 3.50. — Portretul elin. Studiu iconografic din arheologia

clasică, cu 15 ilustraţiuni în text. 2. — . Omer, Iliada, douăsprezece cântece, trad. în versuri

de G Murnu. 4.—. Schiller, Fr, Fecioara delà Orleans, dramă romantică,

tradusă de M. Cunţan, broş. .90, cart. eleg. 1.30. Vlahuta, AL, Povestiri, de H. C. Andersen. Trad. 2.50.

Calendare pe anul 1911: Amicul Poporului, întocmit de I. Popovici. Preţul:

70 fii, cu trimiterea francată 80 fii. Poznaşul, calendar umoristic, redactat de Ermil Borcia.

Preţul 60 fii., cu trimiterea francată 70 fii. Calendarul Săteanului. Preţul numai 30 fii., cu tri­

miterea francată 35 fii. Calendar cu litere cirile. Preţul 50 fii., cu trimiterea

francată 55 fii. Catalog la ce re re gratis şi franco.

Sonete. i.

Azi m'a cuprins o nedescrisă jale, Când am văzut întâii fulgi de nea. Cum se jucau pe la fereastra mea Ş'alunecau — topindu-se pe cale.

Afară 'n vânt o roză mai trăia Ferind zadarnic tristele-i petale, Ca bietul suflet visurile sale, Când vine-amarul timp să i le ia.

Eu port în ochi albastră dimineaţă, Dar în curând o să se facă seară, Seninul lor o să se schimbe 'n ceaţă,

Pe cap s'o cerne-a anilor ninsoare Şi din a vieţii dulce primăvară, Eu n'am păstrat pe iarnă nici o floare.

II. Plecam pe mâni căpşorul mic, bălaiu, în ani naivi, si mă uitam la stele. Ferestre mici mi se păreau că-s ele Prin cari se văd luminile din raiu.

Si norii-atunci credeam că sunt perdele — Din dosul lor, în cele sări de Maiu Credeam c'aud al îngerilor graiu — Iar Tatăl Sfânt, în gândurile mele

Erà moşneag cu pletele de nea, Cu ochii plini de milă şi 'ndurare. Dar azi, când ştiu, că cea mai mică stea

Ce arde sus — o lume-i fiecare, Şi cel Moşneag ce-a vrut să fie-aşa, Mai sfânt e-acum, mai milostiv, mai mare.

Ecaterina Pitiş.

1*

5Ï6 LUCEAFĂRUL Nrul.24, 1910.

Sfârşitul. E o ticăloşie ce se petrece acuma, la moar­

tea nefericitului Staşu. Nepăsarea foştilor lui tovarăşi si cuvintele ce însoţesc ştirea sfârşitului lui dureros, prin ziare, e o neo­menie.

Gourdault: Anul 1000.

Toate sunt pline de aceeas minciună si prefăcută compătimire: „Moartea cea tragică a nefericitului nostru prietin o prevedeam. Cine a urmărit scrierile mai nouă ale lui Mihai Staşu, uşor a ghicit c'o boală groza-vă-i rodia mintea si desnodământul erà lucru aşteptat".

Va să zică nebun! Nebun bietul prietin al meu! Si-o cetiau, bunii lui tovarăşi, o cetiau nebunia printre chiar scrierile lui mai

nouă, pe când cu braţele încrucişate, aşteptau ? Dar care bucăţi, mă rog? Căci delà 1901 Staşu n'a mai tipărit o literă şi sunt, pe cât ştiu, singurul deţinător al unor file îngălbe­nite, ce mi-a încredinţat c'o dorinţă în ziua

când a lăsat scrisul pentru a jertfi a lor lui rodul puţin al unor mâni şubrede, dar ho-tărîte. Vorbele acelea le tin bine minte: „Par'că nu mă îndur să le nimicesc singur. Tine-le tu si când te-i încre-dinţa că m'am ţinut de vorbă şi oiu fi lecuit, să le arzi".

Următor voinţei lui mă văd ţinut astăzi la o tristă îndelet­nicire. Dar mai pot eu acuma să sfinţesc vorba unui prietin, fără să mă fac părtaşul vor­belor scoase pe socoteala lui, la moarte.

Spre a le spulbera, mă abat delà datoria mea întreagă şi înnainte de-a da pradă flă­cărilor, caietul ce-ascunde gândirea şi simţiria sufletului care s'a mutat dintre noi, rup la întâmplare câteva foi ca să le dau în vileag. Cele ce mi-au căzut subt mână sunt frânturi dintr'un ziar mai lung. N'au nici un titlu. Doar odată:

N o e m v r i e , 1899. Am de gând să mă mut.

Mi s'a urît în casa asta. O-dăile sunt ursuze. Ferestrile dau în curte. Grădina n'are

pic de umbră. Copaci bătrâni, uscaţi şi goi... Un soare nesuferit prăjeşte iarba. Pământul nisipos secătueşte rădăcinile trandafirilor. Li­liecii sunt mereu ofiliţi. Stânjineii au stat veş­tezi toată vara. Nici tufănelele n'au înflorit...

Mi s'a făcut dor dup'o vălceâ, dup'o ţarină, dup'un loc singuratic şi o să mă mut. Un glas de huhurez cârâie în toată noaptea pe cerceveaua ferestrei: „Las' că te-i muta tu! Lasă".

Nrul 24, 1910. LUCEAFĂRUL 577

O să-mi stâmpăr dorul ăsta la pădure. Ce, unde-i iarna? Când nu-i frumoasă pădurea? Mie unul ş'aşa-mi place crângul. O să iau trăsura lui Gavrilas, cu rotile de cauciuc si cai tătăreşti, de se duc ca vântul.

Şi m'a dus Gavrilas, ca gândul. Nici nu ştiu când am ajuns afară. Par'că aveau aripi căluţii lui. Iar de-i atingea cu sfichiul, din gre­şeală, să sboare. Se juca băltă­reţul în voia lui, vuind, pe câm­pie. Si Gavrilas mă 'ntreabă: „Plăcu-ţi conaşule?" Mă şi mir cum de-1 auziam. Căci toate eu numai prin ochi le mai prindeam şi vraja îmi pătrun­dea numai văzul. O lumină, o mândreţe, până 'n inima pă­durii, ce se 'mlădia toată cu trosnet de iarnă prin crengi.

Intr'un luminiş, o poiană. în poiană o casă. Albă, nouă-nouţă, coperită cu ţiglă roşie. Sar drept în sus în mijlocul trăsurii. — „A cui e casa asta, Gavrilas?" — „A lui Carol, grădinarul".

Nişte oameni mişcă roabe încărcate cu frunză şi gunoiu.

„Opreşte Gavrilas". O sluj­nică pe la uluci îşi desbrobo-deste fata de se pune la taină cu un pădurar. —„O fi de în­chiriat. Aş luâ-o dup'acuma".

Cobor: „Pot s'o văd pe din­lăuntru ?" Un muncitorzice: da; slujnica, nu; e închisă; domnu Carol e dus la oraş. E locuită, dar. Când să pornim, birjarul opreşte iară: „Pasă-mi-te vine domnu Carol". Mă dau jos iară şi dau mâna cu grădinarul. Eu nu-1 cunosc şi nici el pe mine. Dar eu de el am auzit. Ce de poveşti nu umblă despre grădinar? Cică nu l-ar chemă Carol, ci altmintrelea. N'ar fi Neamţ, dar Polonez neaoş. A venit de tânăr în ţară la noi, că eră urmărit. S'a făcut grădinar de nevoie, dar are învăţătură bună. în ţara lui a fost om care mişca multe. I se pusese capul la preţ.

îi sticleau ochii în fundul capului când

l-am întrebat dacă-i aşa. Stătu în cumpănă. Mă măsură puţin. Apoi spuse cu gura toată: da. Din bătrân şi bolnav odată par'că se făcu un flăcău tânăr şi voinic. Se înfoià ca un balaur. Şi bine-i mai stă astfel. Nu ştiu ce-mi veni să-1 întreb:

Faugeron: Interior de gospodărie.

— „Dar copii ai domnule Carol?" Vorbeşte româneşte mai bine ca dumneata: — „Nu trebuie copii ! Dacă n'ai ţeară cui

să slujească !" Mă pofti în casă. îi spusei ce gând mă

răsfătase: „Ziceam că s'o închiria casa, că mult mai e plăcut aci la pădure. Dacă acum, ce trebuie să fie vara! Iacă, de-aia te-am supărat". Par'că-i părea rău: „Nu. Nu se în­chiriază. A făcut-o primăria pentru grădinar".

578 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1910.

Nu zicea că pentru el. Bătrân, ce mai aştepta el d'acî 'ncolo. După niţică gândire:

— „Place mult dumitale? Poate sufletu-ţi cere pace, trupul aer de pădure, mintea tă­cere. Poate nu găseşti alta! Nici nu se po­meneşte. Ti-o dau bucuros. Cât trăesc mai am nişte odăi la oraş; ale mele, cumpărate de mine, din ce-am muncit. Nu cine ştie ce: două mii de lei !"

„Nu domnule Carol. Lasă. Si dumitale-ti

Dederer: Bunul Samaritean.

trebuie un loc să visezi când n'ai de lucru. Un oploşit!..."

— „O! da... Polonia. Acuma eu m'aş face sănătos şi tânăr, odată..."

în casă i-am cunoscut şi nevasta. Femeie mereu tristă. Cu ochii roşi, pe sub ochelari, împleteşte cununi de floricele, — tufănele şi nemuritoare, — de le vinde ieftin la Sâmbăta morţilor, la îngropăciuni; săracilor dă şi pe degeaba. „Bieţii morţi". Şi ochii li se ume­zesc amândorora în vreme ce caută prin fe­restre, afară. Se văd nişte turnuri de biserică. Se zice că sunt delà o mănăstire: Cimiterul.

în preajma iernii ce jalnic o fi într'un ci­mitir :

— „Hai acolo Gavrilas".

Iar Gavrilas e gata. O mai fi văzut el şi alti curioşi ca mine.

E un drum frumos, între două rânduri de tei goi, o cărare smălţată cu frunze căzute de curând, scorţoase si ude. Porţile cele mari stau zăvorite, o uşă lăturoasă e dată la pe­rete. Treci pe subt clopotniţă. Cum intri, bi­serica; mai la mijloc, un paraclis; alături, cam ascunsă, casa paznicilor: nişte chilii şi-o cruce de biserică pe coperiş.

Pe de-arândul, încolo, o sumă de alte case mici. Te-ai putea crede într'un orăşel straniu.

„Bolţile", îmi spune paznicul cel mare. Cruci puţine, lespezi rare, morminte icicolo, mai mult spre fund, Ia rândul săracilor. Locul e plin de „bolti": niste chilii si ele, mici, curate, de marmoră, de granit, de piatră, de cărămidă, de sticlă şi de tuciu. O! ce bun găz-duitor si prietenos e lăcaşul. 0 -bloane de fier, porţi grele, prevă­zute cu gogemite verigile, stau deschise, ca nişte pleoape ce nu clipesc niciodată şi pe subt ele se zăresc ochiurile candelelor, treze. Pe alocuria coşuri de flori înneacă adâncăturile luminate de câte-o fă­clie ce pâlpâie tihnit. Trepte de piatră scobor lucii; pereţii au scoabe cu locuri pentru cei aşteptaţi.

O bătrână clatină mâna-i chir­cită pe-o căţâie şi fum albastru

umple grădina cu miroase de smirnă. A fost o zi de iertare. Tăişul secerii n'a

sclipit astăzi. Groapă nouă nu se vede. Să-paşii aşteaptă pufăind din pipe, ridicând o zăbrea, îndreptând braţul unei cruci, potri­vind o pantgiică pe care slovele de aur s'au şters, alintându-si adormiţii c'o privire care-i cuprinde pe toţi.

Sunt nume cari nu-mi spun nimic. O lume ce mi-e necunoscută. Dintr'ai mei, nimeni nu sălăşlueşte pe aici. Eu vin de departe şi ei au rămas în urma drumului lung.

Un steiu negru, de granit trufaş, se fudu­leşte printre bolţi şi statui. în vârf un chip cioplit. Un chip urît. De desubt stau scrise versuri şi cugetări. Vorbe ce nu te brăzdează

Nnii 24. Í'JIO. LUCEAFĂRUL 579

cu fiori. De-acelea menite să treacă ca şi vieaţa. Par'că şi sunt ticluite într'adins. La o temelie o frază mai adevărată: „Moartea trezeşte sufletul din visul vieţii", sunt mai cu rost, dar se cunoaşte că nu sunt ale celui care le-a săpat într'o puzderie de nimicuri.

Gropaşii, după ce s'au ţinut de mine o vreme, m'au părăsit. Dacă mă văd de aiurea şi nu-i întreb de nimeni!

Eu însă nu mă simt aşa de străin aicia. Uite, îmi plac căscioarele astea, „bolţile"

cu încăperi pregătite multor neamuri vieţui­toare încă. Mi-s dragi geam­lâcurile pe cari se joacă roşul asfinţitului; marmora pe ca­re-o încălzeşte o lacrimă us-

» cată; o adâncătură din care tremură un gemăt de femeie stingheră; mână de bronz, neagră ca de mumie, ce pică o floare de tuciu pe un si­criu de cremene; tufănelele galbene, cununile grădinăre-sei celei triste...

Tot rătăcind pe cărări, la o răspântie, lângă o salcie ple­toasă, am dat peste nişte Ita­lieni, meşteri pietrari, cum ^ isprăviseră o zidărie nouă, Wj toată de profir şi pe dinlă- ^ untru şi pe dinafară. în brâu de mozaic înfipseseră suliţele stachetului:

— „A cui e asta?" — „A unui boier mare". — „Zace cineva aicia?"

- „Nu pân'acuma. E peşteră nouă, pentru un neam tare bogat".

Şi după ce şi-au privit opera isprăvită, roşie ca un apus s'au dus.

Obosisem. Par'că venisem mânat anume pentru bolta asta şi drumul mi se încheiase. M'am lăsat pe o zăbrea şi m'a furat un somn... Amorţeam, sângele mi se răcia, trupul mi se muià ca o ceară, îmi pieriâ auzul şi mi se punea o perdea peste vederi. A! ce binişor mă luaseră, ce lin mă ocoliau! Cum cântau corurile si băteau cădelniţele în glasul popilor şi-al muzicei.

Apoi căzu o tăcere nepătrunsă, o pace

sfântă. Alesei două umbre de copii îngereşti la căpătâiul meu şi desluşii suspinul împletit din două piepturi ca dintr'unul. Pe urmă muri si plânsul si răsări întunericul.

Un tunet îmi desfundă auzul şi simţii c'am păşit pragul veşniciei unde mă însoţeşte şi un suspin. Rămăsesem numai cu gropaşii si cu bătrâna cimitirului. Şoaptele domoale * > îmi ţineau de urît. Peste pleoapele-mi închise licăria pâlpâirea candelii ce-şi mistuia, mă­surat, untdelemnul, florile nu mai miroseau, se uscaseră.

Rodin: Primăvara.

Şi trupul mi se umplù de un simţământ plăcut: mă odihneam.

Atunci, o arătare. O umbră spelbă prinse să se zărească, aievea, venind spre mine. Ţinea în mână ceva ca o undiţă. Călca rar, aluneca tiptil, se codiâ. Atunci mi se păru că mă strămut pe o margine de baltă întu­necată fără ţărmuri. Un întins ca de smoală. Şi umbra venia pe faţa apei. . .

Sfielnic îmi şopti la ureche un glas cu­noscut :

— „Haide domnule, că ne-apucă noaptea în cimitir!"

înţelesei că era birjarul meu, Gavrilas, în mână cu biciul ce-şi luase dintr'o copilărească prevedere. Şi m'am trezit în trăsura lui.

580 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1910.

Peste jumătate din vieaţă mi-am trăit-o Cum de n'a îmbătrânit de când m'am mutat între vii şi nici o zi nu i-am simţit cu mine. O clipă între cei adormiţi şi par'c'a fost o vecie.

O clipă ş'o vecie m'a despărţit de lume. Dup'un drum lung am întâlnit-o iară. Eu mă simţiam altul. Cum m'a cunoscut aşa de-a zâmbit si-a venit la mine, cu manile întinse?

dintr'ânsa şi de ce mă turbură cu gălăgia gurii ei. Ce arătări hâde sunt astea?

Din ce vis mi se deşteaptă sufletul? Căci dintr'al vieţii mi l-a trezit moartea şi nu m'am plâns. Mihai Staşu.

Pentru conformitate: Caton Theodorian.

Spre culme! încet, cu pasul rar

Pornisem de cu noapte să suiu un vârf de munte, Voiam să văd departe un răsărit de soare...

Colinele mărunte în urma mea, de vale, păreau nişte rozoare...

Cu pasul rar, încet, Urcam cărarea, strâmtă pe-alocurea, cotită, Privind spre culmea mândră, în veci măreaţă vrajă

Si veşnică ispită A sufletului dornic să nu mai aibă strajă!...

Suiam cântând domol Un cântec vechiu pe care azi nimeni nu-1 mai ştie; De-o dragoste pierdută şi poate mai curată

Ca raza aurie Ce prinse să se joace pe culmea 'ndepărtată...

Uşor în urma mea Simţii delà o vreme venind... un om pripit... Cu paşi mărunţi şi grabnici umbla să-mi ia'nainte...

Un biet nesocotit Ce nizuià s'ajungă la locurile sfinte!...

Trecu pe lângă mine Şi mă privi în treacăt cu ochii-i de venin, Purtând în ei noroiul păcatelor din vale...

în urma lui senin Si legănat de cântec eu îmi vedeam de cale.

Scrâşnind şi blestemând Şi frământând pământul, par'că-şi săpa mormântul îmi tot spunea... dar nu ştiu...; din glasu-i plin de ură

Nu-i alegeam cuvântul 1 se 'ngropà de-a 'ntregul în spuma delà gură.

Cutremurat de milă I-am aruncat din cale năframa de mătase..,

Nrul 24, 1910. LUCEAFĂRUL 581

Si l-am lăsat în urmă... certându-se cu sine; Părea că se lăsase

De gândul de-a mai merge alăturea de mine...

Şi când ajuns pe culme Mi se deschise zarea deodată ca o mare Şi braţe lungi de aur 'mi-'ntinse răsăritul...

Pe margini de cărare îl auziam de vale gemând... nenorocitul!!...

Z. Bârsan.

Brôcea. — Povestire. —

într'o casă veche, culcată într'o rână, cu tepşanul jos una cu pământul, având o singură odaie de locuit, cu pereţii burduşiţi şi galbeni de fumărie, cu ferestre lipite cu hârtie, trăia Dumitru Brôcea.

De mulţimea anilor şi de atâta amar de vremuit ce petrecuse, şindrila de pe învăliş se ferfeniţise şi de câteori sufla vântul smul­gea aşchii putrede: iar ploaia îşi făcea drum în voie prin ea, cădea pe blănile podului şi deaci se trezia pe p o m e s t i a l a înnegrită, ori pe faţa omului când dormià.

înnăuntru: doi trunchi şi câteva lăturoi acoperite cu fân şi muşchiu, ţineau loc de pat; o vatră largă, fără cuptor, d'asupra că­reia spânzura de pe coş un lanţ, c'un cârlig jos, de care erà atârnat tuciul de mămăligă; o laviţă mică pe lângă un perete; un scăunaş cu trei picioare şi un b l i d a r cu vreo două scândurele pe cari erau aşezate cu gura în jos, o ulcică, două străchini ştirbite şi vreo câteva linguri negre şi ciuntite ca vai de ele. După uşe o mătură de nuele, între vatră şi pat un sac cârpit cu ceva în el, d'asupra căruia sta de a curmezişul m e s t e c a r u l de

* mămăligă şi p r e p e l e a c u l de bătut urzici. Acesta erà tot cuprinsul gospodăriei lui Du­mitru Brôcea. Ba am uitat ceva: o pisică mare, slabă, pentru care stăpânul casei se îngrijise în mod deosebit, făcându-i o des­chizătură în hârtia uneia din ferestre, pentru libera şi nestânjinita plimbare. în tindă, între uşi, se mai zăria o doniţă hodorogită, o sfoară şi un topor; iar în odaia ceealaltă, părăginită

şi pustie, un tăietor de lemne şi o grămadă de r ă t i n i şi găteje, adunate pentru foc. Bătă­tura pustie: nu tu câne, nu tu găină, nu tu nimic. Doar câte o vrabie se lăsa grăbită din sbor pentruca tot grăbită să-şi facă vânt spre alte curţi, unde îi surîdeà nădejdea caldă de ceva seminţe. Mai la o parte în grădina mare, rotundă din jurul casei, câţiva pruni scorburoşi întindeau ramuri uscate, printre cari se înnălţau lăstari noi, drepţi, cu flori în primăvară. într'un loc vreo două stra­turi cu usturoiu şi ceapă, câteva verze, şi ceva cuiburi de pecioici, de fasole şi po ­rumb, un peticuţ mai lămurit cu iarbă deasă si încolo cucută, scai si alte buruieni multe, mari si de tot felul.

Dumitru Brôcea, erà un om de vreo trei­zeci de ani, în vremea asta, mijlociu la corp,, oacheş cu mustăţile băţoase, subt nasul lung ascuţit, cu nişte ochi mari şi liniştiţi ca la bou. Gâtul negricios purta într'o parte o vână umflată, care bătea mai tare ori mai încet,, şi două golomozuri rotunde de carne, cât doi pumni puşi unul peste altul, cari se ri­dicau şi se lăsau în jos, după cum inima lui erà tihnită ori oţărâtă de necazuri şi scârbă.. îmbrăcămintea lui: o căciulă de miel spartă şi cu creţul roşu, peste părul lung, aspru şi încâlcit ; o cămaşe neagră tot un petec,, îmbăerată peste guşă; o zeghiuţă cârpită şi ea ca vai de om, încinsă cu un curmeiu de teiu pe la mijloc; în picioare, nişte cioareci subţiri, de se vedea prin ei si cusuţi cu ată neagră, ori roşie cum s'a nemerit, şi nişte

582 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1910.

opinci numai plotoagele de ele. Tată-său mu­rise pe când el erà mic de tot; iar mamă-sa,

• Utica, a trăit ce a mai trăit, ţinând casa cu druga, până ce de necazuri şi lipsuri s'a sfârşit înnainte de a-i veni sorocul, rânduit de Dumnezeu şi Dumitru a rămas singur în mijlocul lumei acesteia mari şi rele, care nu crede la nevoiaş şi-şi bate joc de toţi aceia, pe cari îi ţine ea de slabi ori proşti. Şi Du­mitru Brôcea a înţeles-o de mult, delà prima vorbă aruncată de un vecin, când i-a cerut

Antokolski: Cronicarul.

o mână de sare: „Tu de ce nu-ţi sameni în grădină?" Şi deatunci trăia departe de ea, deatunci nu şi-a mai băgat în cârd cu ea si n'a mai dat seamă la nimic din cele ce-1 înconjurau. De oştire scăpase, la dăjdii nu fusese pus; nu dase nimic lumei cu care trăia şi nu cerea nimic delà ea. Eră în felul lui de-a fi, ceva din recea neclintire a stâncii, care nici nu ajută şi nici nu duşmăneşte, fâlfâirea uliului şi murmurul păraelor şi ver­dele plin de vieaţă al bradului, şi pe care numai mersul vremei pune stăpânire, fără-miţând-o încet-încet. Toată vieaţa lui a dus-o aşa: Se scula cu noaptea 'n cap, vara când prindeau a ciripi rândunelele în podul casei;

iar iarna când auziâ cel dintâiu cântat de cocoş, încuia uşa cu zăvorul, punea subt brâu cheia, făcută din două bucăţele late de fier şi plecă. O lua prin dosul casei, săria gardul de r ă s l o j i şi da în poteca de după grădini, pe care, îngrijită fiind acum, se plimbă vara străinii, veniţi la aer si care p'atunci nu simţia alt picior, decât p'al lui şi p'al cio-roilor cari umblau după furat pometuri şi zarzavaturi de prin grădinile oamenilor. Mer­gea liniştit pe poteca aceasta, până pe „valea lui Ecle", apărându-se cu câte o j o a r d ă lungă de cânii rău nărăviţi ai ţiganilor, cari locuiau aci, se înfunda apoi în pădure, pe câte un plaiu şi nu-1 mai vedeai toată ziulica; iar seara, odată cu vacile delà păscut, ori cu caprele delà muguri, iarna, intra şi el în sat, pe drumul mare de data aceasta, cu câte un t â r ş lung după el, ori cu vreo crosnie de găteje la spinare şi mai în totdeauna şi cu câte o traistă pe şold, în care strângea fel de fel de roade d'ale firei după timpuri. Trecea mândru pe uliţele largi, nedând bună ziua la oameni, nestând de taină cu nimeni. Se oprià din când în când să se odihnească se uita la cer, par'că ar fi dat să întrebe: „A sfinţit soarele?" s'au „o ploua în noaptea asta?" îşi aşeză mai bine crosnia, ori po-triviâ lemnele din târs si o luă rara-rara spre casă. Dar dacă el îsi vedeà de drum si nu băgă pe nimeni în seamă, nu tot aşa făceau şi oamenii ceilalţi din sat, copiii mai ales. Cum îl zăriau satanele ieşiau de prin curţi, se puneau pe târş, ori îl trăgeau de crosnie, îi strigau în urmă, ţinându-se după el ca după urs. El ştia însă o vorbă: „Cânii urlă, ursul trece" si se tineă de ea, fără să se supere, fără să zică ceva. Numai rar de tot, când prea se întreceau ei cu glumele prosteşti, încetinea puţin mersul şi—I auziai, zicând atunci, rar, par'că se gândiâ la fiece vorbă: „Da duceţi-vă pustiului, mă, dovlea-curi goale ce sunteţi!"

Copiii ca copiii, dar şi oamenii mari îi dau mult de lucru. îi stau stâlp în faţă şi nu-1 lăsau să treacă; îl întrebau de unde a luat lemnele şi cu ce drept ori îi spuneau să dea vamă ceva din traistă şi Brôcea se uită lung-lung, par'că credea tot ce i se zicea si tăcea, stând locului. Iar dacă omul stăruia

Nrul 24, 1910. LUCEAFĂRUL 583

în gluma lui, numai îl auziai că-i răspunde tot aşa domol, trăgănat: „Apoi ţi-oiu plăti, dacă mi-i da ţ â n c u ş e la răboj!" ori „Am luat lemnele din pădurea asta lăsată de Dumnezeu drăguţu, ca să se folosească de ea şi bunii şi răii; că bunii pentru cari ţine eJ lumea, îşi văd de treabă, iar răii, că de -aceea-s răi, li se pun în cale şi nu-i lasă în pace!"

Dacă scăpa de unul îl lua altul în primire: - „Ei Bröcea, ştii c'o să se facă răsboiu?

Şi Bröcea răspundea: — S'o face, las' să se facă, să se mai îm­

puţineze lumea, că prea s'a înrăit ! — Bine, ea o să te ia şi pe tine ! mai zicea

•omul. Dar Bröcea de colö: — Si dacă m'o luà, ce? Ori o să mor eu

în locul tău? — Da o să-ţi rămâe casa pustie şi pisica

văduvă. Să-mi faci mie vânzătoare averea, •că eu am pe cine lăsă în urmă!

— Ce tot flencăni în pustiu?!... Păcat că •a dat Dumnezeu gură la ăi de nu ştiu, ce face cu ea!"

Mai mergea ce mai mergea şi-1 sâcâiâ altul: — A, iar ai dat pe drumu' ăl mare! Să ştii

că te puiu la bir pentru şosea. Ia să faci, bine să-1 plăteşti pe dată! Adică de ce n'ai plăti şi tu, cum plătim toţi, că doar tu baţi mai mult ca orişicare drumu, stârneşti pul­berea de pe el si-1 strici cu târsii tăi!..."

Bröcea ascultă, chibzuiă în capul lui şi tăcea. Apoi, după o toană bună, când i se ură si omului cu statul si simtiâ nevoia să plece, numai îl auziai:

— Fie, că tare cuminte grăeşti!... O sate puiu şi eu pe tine la bir, că strici vorba de geaba, bătând aşa în vânt!... Şi cu aceasta îi închidea gura.

Mai dincolo îl necăjiâ o femeie, spunându-i, că s'a pus bir nou pe burlaci şi că ce gând are de nu se mai însoară?!...

— Dacă m'au luat înainte toţi prăpădiţii, ce să mai mă însor şi eu? Păi om în toate firile a fost ăla de te-a luat pe dumneata?! I-o turnă Bröcea si trecea înainte.

Pentru fiecare întrebare el aveà răpunsul gata, că nu de geaba îi ziceau toţi filozoful satului; numai că răspunsul acesta, îl rumega

mult şi-1 lăsa să curgă rar, apăsat, ca o ploaie, care face groapă unde pică.

De două lucruri numai se necăjiâ el: Când îi trăgeau copiii clopotele, ori băteau cu pi­ciorul în pământ, în chip că-1 îngroapă şi când auziâ pe cineva c'o să-i ia casa si moşia. Atunci i se posomorau ochii, i se îngroşâ vâna gâtului, chiorăiau guşile în ridicatul lor în sus, se înnegriâ la faţă şi ameninţa. Dacă aveà toporul la el punea mâna pe coadă; dacă nu, rupea câte o sme t i e , se răzima în ea şi zicea: „Piei, că mă dai de potcă!" Aşa a trăit el o seamă de ani,

amărît, hărţuit de toţi, sdrenturos,

flămând, neîmbu-cătărit de nimeni. După căpătat nu umbla si nici cu pomană nu-1 îm-biă nimeni. Rar de tot, pe la câte o Joi mari, ori la Sâmbăta morţilor, venia câte cineva la el cu câte o bucată de pane, cu câte o stra­chină de legume, ori cu vreo hăi­nuţă ceva. Atunci Bröcea le luà de luat, se uità la ele lung şi nu zicea nimic: lucru ce nu prea plăcea dreptcredin-cioşilor creştini, cari credeau că buna fărâ­miţă a darului din partea lui Dumnezeu stă în vorbe multe şi late. Pentru câte un pumn două de mălai, aducea câte o crosnie de lemne unui vecin, un bătrân nevoiaş; mai da câte o traistă de urzici ori de bureţi la cârciuma din apropiere şi luà câte un sfert de pane, ori o mână de sare; primăvara îl rugau apoi femeile, care mai de care, să-i aducă târşi de pus pe straturi şi poc i i de sprijinit fasolea.

Cu oricine şi în totdeauna, Bröcea vorbià puţin, nu răspundea nici cu da nici cu ba, la întrebări şi erà mulţumit cu orice i se dà pentru munca lui.

Dubois: „Caritatea".

584 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1910.

Luase în spinare crucea vieţii, ca boul jugul în gât şi o ducea încet, liniştit, fără şovăire si mulţumit chiar cătră sfârşitul obştesc. Dar a venit o împrejurare, care a adus schimbare mare în mersul acesta obişnuit al lui Dumitru Brôcea, turburându-i minţile, strângându-i inima în cătuşe grele de fier. Eră pe timpul când se stricase biserica cea veche din Joseni şi se croisera şanţuri lungi şi mari pentru lăcaş nou Iui Dumnezeu şi mai încăpător pentru mulţimea enoriaşilor, cari căutau în

Hl '1 : H *

•9 t a

l k

' 1 m --. j

•9 t a

l k w -. j

•9 t a

l k fflrî t -. j

•9 t a

l k

"BMK9

-. j

m ' J *M.M -E9

7TS -E9 1

m W'ilfc'iiH - îs 1

\

'*C ' ' •

Thor: Interior la ţară.

ea pe vremuri senine ori aspre un pic de alinare în dureri grele.

Şi se svonise, că, pentru a se putea clădi biserica e nevoie să se pună la temelie mă­sura unui om, fără de care orice trudă va fi zadarnică si nu se va putea sfârşi niciodată lucrul început.

Nu ştiu, luatu-i-a cineva cu adevărat mă-sura ori eră numai o glumă, că Brôcea delà o vreme nu auzià prin sat decât vorba aceasta, pe care i-o aruncau toţi în fată. Si ca si cum lucrul acesta n'ar fi fost destul, ca să umple de amar tot golul inimei sale, într'o bună zi l-au apucat la un han nişte pierdevară, cum le zicea el, l-au ţinut vreo câţiva inşi, cu vorbele: „Stai să facem un zapis de vânzare, căci ca mâne o să se sfârşească biserica si-i da ortu popii!" Şi prefăcându-se că scrie pe o hârtie, unul din ei a zis apoi cu glas tare,

răspicat: „Eu, Dumitru Brôcea, vânz de vecr toată averea mea, casă si moşie d-lui Ilie Cătăneţ, s'o stăpânească neturburat!" Apoi scriitorul a adăogat: — „Acù să faci bine, să-mi laşi casa slobodă cât mai curând, că. de unde nu te dau, cu primaru afară din ea!"

Ca un leu, prins pentru primaoară între gratii, aşa a răcnit el atunci; iar când i-au dat drumul cei de l-au năcăjit, abià au ni­merit pe unde să se ascunză de el!

întâmplarea aceasta a fost lucru mare pentru Dumitru Brôcea. Deatunci îl vedeai tot posomorit, blodo-gorind singur prin curte, ori pe la poartă cu toporul în mână, apărându-şi moşia de hoţii, cari l-au înşelat, de l-au ţinut de mâni şi au făcut vân­zarea.

Prin sat nu i-a mai călcat piciorul, găteje şi târşi ori pocii nu mai aducea la ni­meni, nici bureţi, m i t ă r c i ori p ă s t r ă v i de tufă la cârcima de peste gârlă. Din vremea, aceasta, îmi pare, s'a o p l o ş i t în podul casei lui şi o buf­niţă, scotea seara capul, se suia pe c o s o r o a b ă şi ţipa. Cu ce trăia, ce mânca el acum, nu stià nimeni si nici că se în-

trebà cineva. Se zice, că fierbea în ulcică urzici, lobodă, ştir si alte burueni crude în timpul verii; uscate mai târziu în toamnă şi iarnă. Unii spun că strângea coajă de copac, o uscà, o pisà între două lespezi şi punea, drept mălaiu, în ciorbele lui de urzici, de bureţi, de prune, ori de picioici, la care mai arunca ceva mere pădureţe şi alte acrituri: aceasta erà toată hrana lui. Alţii povestesc, că pândiâ când treceau pe drum căruţe străine cu sare, ori cu mălaiu, le da câte o mână de fân ori prune şi picioici, când se făceau mai multe si-si mai mângâia si el inima cu bunătăţile acestea ale lui Dumnezeu. Rar de tot şi atunci pe furiş tot prin dosul gradinei, se mai ducea câteodată la lemne pentru foc_ Ba delà o vreme ce i s'a năzărit lui, că afară de casă şi grădină mai are moşie, o poiană în inima pădurei, delà „vârful crucei" în sus„

Nrul 24, 1910. LUCEAFĂRUL 585

o păziâ acum şi pe aceasta cu toporul în mână, luând la goană pe copiii, cari se du­ceau pe acolo după ghiocei, brebenei, mă­seaua cu i t e i si f l oa r ea p a s t e l u i , în primăvară, ori după bureţi ori după fragi vara si toamna; iar iarna după merel de făcut pămătufuri. Deşi pădurea e a obştei sa­tului, oprită de orice tăiere şi împroprietărire, toată lumea ştia acum, că petecul acesta e al lui si deatunci si până azi nu i-a mai zis şi nu-i zice nimeni altfel decât „Poiana Bröcii".

în căldurile lunei lui cuptor mulţi din vi­zitatorii, cari urcau pe potecile ce şerpuesc spre colţul de pia­tră frumos tăiat si deaci mai departe prin pădurea tânără de brazi, întâlniau chipul ciudat al lui Dumitru Bröcea, la vederea căruia le venià întâiu să ţipe de spaimă, apoi să rază pe în­fundate, iar în urmă să clatine din cap şi să rămână cuprinşi de milă. „Un prost" rostià unul; „Nebun" zicea altul; „A! nu! pelagros !" întăria un cunoscător al boalei acesteia, care se ce-teste omului în fată.

Cu obrazii aprinşi, ca de do­goarea focului şi crăpaţi ici-colo, cu ochii însângeraţi, cu privirile lor rătăcite, cu o barbă mare, în care luciau fire albe, cu îmbrăcămintea din ce în ce mai sdrenţuită şi mai neîngrijită, Bröcea îşi urmă drumul, par'că n'ar fi văzut pe nimeni, par'că n'ar fi putut să deà un răspuns la întrebările ce i se făceau, par'că n'ar fi avut nici urechi de auzit, nici gură de vorbit. îi împietrise, se vede inima şi mintea un gând, o mâhnire adâncă, o ne­mulţumire de lumea aceasta, care e toată rea, cum spunea el.

în câte un loc se oprià, pironind ochii pe vreun viermişor, care i se punea în cale, pe câte un drum lung de furnici, cari alergau de zor de colo până colo în toropeala zilei si cine ştie ce gânduri clocoteau în el! Poate se întreba dacă şi gângăniile acestea fi vor tot aşa de rele ca şi oamenii!... Şi par'că ştâ la îndoeală, dacă trebuie să le lase cu

vieaţă, ori să le strivească sub greutatea pi­ciorului lui!...

Câteodată se aşeza pe o peatră, stă la umbră lângă vreo cetină, simţind mirosul în­ţepător de n e g h i p i n ă , cătâ la clătinarea uşoară a scoruşilor si a sălciilor sălbatice, asculta zâmzâitul uşor al ghimpilor de brad, în lovirea lor de crăci, par'că ar fi fost un admirator al firei, un suflet croit anume, ca să priceapă tainele mari ale ei!

De câteori zăriă insă, de acolo de pe coastă, biserica din vale, cum se înaltă, nouă, fă-

7 y 7 >

ţoasă, aproape gata, în lumina bogată a soa­

relui, simtià cum i se întuneca vederile si 7 (

cum pământul de sub picioare-i fugeà si i se părea că dealurile din împrejurimi înaintau spre el, gârlele îl chemau pe nume în vuetul lor, că undeva era deschisă o groapă neagră si rece anume pentru el. Asa s'a mai chinuit el cu durerea mare în suflet, că' se sfârşeşte biserica şi că şi-a înstreinat moşia, până când, atraşi de mieunatul lung al pisicei şi de mi­rosul urît, l-au găsit vecinii într'o zi, în casa lui, negru şi aproape putred, răsturnat pe spate, cu o mână pe topor, cu alta dusă la inimă.

Abià când a prins clopotul cel mare să sune prelung, cu glas plângător, rugând par'că cerul pentru veşnica odihnă a sufletului ră­posatului, a aflat şi lumea cealaltă despre trecerea dintre cei vii a lui Dumitru Bröcea. Unii s'or fi mirat cum n'a murit mai demult;

Koeping: Răstignirea. (Gravură după tabloul lui Munkácsy).

586 LUCEAFĂRUL Nnii 24, 1910.

alţii s'or fi întrebat de ce a mai făcut si omul acesta umbră pământului; cei mai mulţi s'au bucurat de sfârşitul şi de trăinicia bi­sericii; câteva neamuri depărtate de moşte-

Dintre toate productele poeziei noastre po­porane colindele sunt cele mai vitreg culese, cele mai puţin studiate. Vitreg culese, fiindcă aproape nimeni nu le-a adunat sistematic, ci fiecare a surprins, bine-rău, de ici de colo, la întâmplare, câte-o colindă, publicându-o în foiletoanele, ce iute se dau uitării, ale ziarelor de săptămână. Puţin studiate, fiindcă lucrări temeinice, asupra acestor expresii specifice

nirea ce bruma le rămăseseră, şi nu ştiu dacă s'o fi găsit cineva care să facă o cruce şi pentru el!...

Mihail Lungianu.

ale părţii celei mai nobile din psihicul po­porului nostru, nu putem aveà, cât timp pro­ductele nu sunt culese şi publicate sistematic Astăzi nu ştim, nici măcar aproximativ, ce si cât s'a cules. Simţim însă, că material ne-cules mai este destul.

Accentuez din capul locului, că culegerea colindelor nu e suficientă numai sub raport l i t e r a r , publicându-şe t e x t e . Trebuie să se

Note de drum. Pe mine copila pădurii de brad Şi-a culmii din negura sură, A valurilor ce 'n vuete cad Şi-a dragostei fără măsură, Pe mine tovarăşa celor copii Desculţi din hotarele firii, Ce dorm în căpiţe de fân pe câmpii Sub cerul verzuiu al iubirii;

Pe mine copila pădurii de pini Cu stemă de veacuri pe frunte, Tovarăşa doinei şi-a albilor crini Din valea durerilor crunte, M'a{i pus în cătuşele celor ce sunt Plătiţi în palatul gândirii, In loc să-mi daţi cântecul jalnic la vânt, Şi dragostea-mi nemărginirii.

Şi 'n loc să-mi daţi casă sub cer fără nor Şi leagăn a dragostei valuri: Pădurile, munţii şi culmile lor, Când luna răsare 'ntre dealuri, Mi-aţi dat o cetate de zid şi mi-aţi dat In locul poienei de vise Tovarăşe: cartea cu care să bat Cărările dragostei scrise.

Scriptura-i poveste, prorocii ne mint, O daţi-mi mai bine toiagul, Un codru de pane şi-un ban de argint Să scriu ce-mi va spune vileagul.

Cu soarele-odată să plec a căuta A dragostei verde cărare, Să nu mă opresc decât unde va sta Scăldându-se soare!e 'n mare.

Părinte bun cu pletele cărunte, Tu ce gândind la mine te-ai sfârşit, La groapa ta sub poalele de munte Mă duce dorul meu nemărginit.

De crucea ta mă razăm fără teamă Căci am rămas copila deatunci: Când mă purtai pe braţe ca o mamă Şi mă duceai de mână peste lunci.

La tine plec, împărăţia gliei Sub care dormi, deschide-mi-o cu drag, Să-ţi cânt acolo 'n lumea veşniciei Cum îţi cântam acasă seara 'n prag.

Capul plecat cu jale să ţi-1 datini: „Ştiu şi eu alte cântece de drum „Cari ne duc din lumea cea de patimi „Din care ne rămâne praf şi scrum".

Pare c'aud cântarea ta de jale, Mă duce azi spre satul liniştit Să plâng acolo 'n pragul casei tale: „Deschide-mi uşa, vezi c'am obosit".

Maria Cunţan.

Colinde.

Mrul 24, 1910. LUCEAFĂRUL

facă şi sub raport muz ica l , fiindcă toate colindele se cân tă .

Caută să admitem, că sub acest raport, nu s'a adunat aproape nimic. Măcar în câte melodii nu se colindă, în diferitele ţinuturi româneşti !

Societatea de teatru angajase mai anii tre­cuţi pe d-1 Bena ca să culeagă cu fono­graful cântecele poporane. Nu ştiu dacă a adunat ceva din melodiile colindelor.

Ştim că aceste nu se pot surprinde oricând, ci aproape numai în postul Crăciunului.

Pe de altă parte, lucrarea ar fi prea grea pentru un singur om.

Muzicanţi tineri mai avem Un Camil Ne-grea, un Iustin CI. Iuga, un Nie. Brăteanu, si alţii, ar trebui să se intereseze si să pună pe note, cât se poate de fidel, aceste pro­ducte ale poeziei poporane, cari azi-mâne vor amuţi, înăduşite de vuetul civilizaţiei moderne, de indiferenţa, — legitimă şi nelegitimă, — a traiului rafinat de astăzi. în multe locuri am ajuns de nu se mai colindă decât „Na­şterea ta, Hristoase..." în alte locuri obiceiul degenerează în simple cersitorii, urmate de beţii straşnice în cele crişme jidoveşti...

Sincere regrete după vieaţa patriarhală, în care copii nevinovaţi sburdă în seara de ajun, colindând pe la ferestrele „gazdelor", şi um-plându-si straitele cu colăcei!... în acelas timp, când în căsuţa fiecăruia forfoteşte, la foc, oala cu varză, aşteptându-se cu fericire ziua de praznic luminat.

De dragul amintirilor de acest fel, din co­pilărie, comunic colindele de mai Ia vale. Le comunic tot cu defectele semnalate de mine. Nu m'am ocupat sistematic cu culegerea lor. Nu le pot comunica melodiile.

Cred însă, că nu vor întârzia mult muzi­canţii, cari le vor reproduce cum se cuvine.

Dec, 1909. Gavr. Todica. *

Colinde de pe Valea Someşului. Sus în poarta cerului,

Linu-i, linu-i Leru-i lin La fântâna Soarelui, Mare zarvă se d'aude.

Linu-i, linu-i Leru-i lin, Dar zarva cine o face? — Toţi sfinţii şi îngerii, Dumnezeu printre dânşii.

Dumnezeu aşa grăia: — O voi sfinji şi mucenici Voi tot beţi şi locuiţi (sic) Şi voi nimica nu ştiţi: Iuda'n raiu că s'a băgat, Ce-a fost mai bun, a luat: Măcăul1) de vecernie Şi cartea de cununie! Care din voi s'ar d'aflà, Să meargă pân' la Iuda? Ce-ar cere aceea i-aş da. I-aş da cerul jumătate Şi pământu-a treia parte. Dar ei toţi în loc au stat Şi nimic n'au cuvântat. Dar arhanger Mihail La nime nu s'a uitat, Ci Domnului s'a rugat: Nu-mi da cerul jumătate, Nici pământu-a treia parte; Dă-mi, Doamne, ce-oi cere eu : Dă-mi tunul şi fulgerul Şi cu sbiciul cel de foc. Eu cu tunetu-oi tuna Cu fulgeru-oi fulgera Pe Iuda l-oi spăimânta, Lucrurile i le-oi luă. Dumnezeu că i le-a dat. El la Iuda a alergat Tot tunând şi fulgerând, Cu sbicuţul tot pocnind. Iuda tare s'o spăriat, De-un picior 1-a apucat: Şi arhanger s'a cântat, Cu glas mare a strigat: — De-aş avea pe cineva, Nu m'ar lăsa la |uda! Dumnezeu din grai grăia: Taci arhanger, nu mai plânge, Că de-aici câţi naşte-s'or Toţi soţii ţie fi-ţi-or!

(Din Iclodul-mare).

Colo 'n josu, mai în jos, Florile dalbe,

S'a zidit o mănăstire Cu păreţii de făclie. în mănăstire cine şede? Şede, şede maica sfântă C'un fiuţ micuţ în braţe. Fiul plânge, stare n'are, Maica sfântă-i cuvântare: Taci fiule, taci dragule, Că ţie maica ţi-a dare Două mere, două pere, Să te joci în raiu cu ele.

') Bâta.

588 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1910.

Fiul plânge, stare n'are, Maica sfântă-i cuvântare: Taci fiule, taci dragule, Că ţie maica ţi-a dare Scaunul judeţului, Şuştarul botezului: Cu scaunu-i judeca, Cu şuştaru-i boteza!

— Voe bună şi-o colindă. Astăzi praznic luminat,

Noi cu drag am aşteptat S'auzim îngeri cântând, Filozofi călătorind: • îngerii dând veste bună La tot neamul, dimpreună Şi la gazda voe bună!

(Urarea din urmă se recitează, după fiecare colindă).

dar nu se cântă, -(Tot din Iclod).

Dări de seamă. I. A g â r b i c e a n u , în întunerec. Nuvele. (Editura

„Minervei"), Bucureşti, 1910. 1 voi. 314 pg. Iată-ne iarăş în lumea romantică a d-lui Agârbi­

ceanu. în faţa noastră se ridică iarăş pădurile de brazi delà poalele munţilor, cu cadrul lor ceţos, cu aerul lor de misteruri, cu credinţele primitive ale unui po­por bun şi nenorocit. Idile, frumoase fără seamăn, cu toată naivitatea proprie unor suflete curate; conflicte tragice, luate din vieaţa unui colţ de ţară; figuri poe­tizate sau tipuri aspre şi brutale; dar mai ales chi­nuiţii şi umiliţii din pătura cea mai bătută de soartă, — iată subiectele noului volum al d-lui Agârbiceanu. Şi toate făpturile aceste minunate ale d-sale sunt aşa de adânc observate, aşa de complet zugrăvite, cu toată împrejmuirea lor, încât te silesc să le urmăreşti cu încordare, legănat pururea de bogăţia unei limbi mlă­dioase şi surprins mereu de farmecul originalităţii în amănunte.

Nuvele nu sunt ele toate bucăţile d-lui Agârbiceanu. Nuvela presupune o formă ceva mai închegată şi un fond sufletesc ceva mai rafinat, precum şi o ordine mai strânsă în succesiunea fenomenelor psihologice. Autorul nostru însă operează încă cu întâmplări şi soluţiunile d-sale sunt provocate adeseori de credinţe deşarte, fără o motivare reală. Din cauza aceasta apoi subiectele nuvelistice se desfăşoară mai mult în forma unor povestiri vioaie delà ţară, fără o justă proporţie în conducerea firului povestirei, ici cu îngrămădiri de imagini şi de descripţiuni, fascinante, ce e drept, şi colo cu lacune în cursul acţiunei.

Printre aceste povestiri socotim mai ales cele trei delà începutul volumului „Comoara", „Valea dracului" şi „O poveste din sat". Tustrele au acelaş fond, aceeaş scenerie fantastică a codrului, care te doboară prin măreţia lui. Dacă d-l Agârbiceanu nu ni-ar fi des­tăinuit altceva decât şoaptele de un mister aşa de sugestiv ale codrului; dacă n'ar fi creat altceva decât această serie de tablouri şi de instantanee din mijlocul unei naturi sălbatice, în care se petrec atâtea idile şi atâtea tragedii, d-sa ar fi scris de-ajuns ca să-şi afirme talentul. Cât pentru întâmplările săvârşite în acest cadru însă ele toate par a aveà un caracter cam aven­

turos. Atât dragoslea boarului din pădurea Negrilesii cu Marina lui Cojoc, cât şi epizodul amoros dintre pădurarul Suciu a Rarului şi frumoasa baroneasă ungu­roaică, sunt prea căutate, prea idealizate. Numai „Va­lea dracului" se încheagă mai complet, mai firesc ca celelalte, cu scenele ei de gelozie dintre un boar şi un pădurar, cu atmosfera sombră în urmărirea co-moarei (un element de povestire, asupra căruia Agâr­biceanu insistă mereu!) şi mai ales cu neîntrecutul incident de duioşie, provocat prin credinţa unui câne. Şi mai au aceste povestiri nuvelistice însuşirea, că virtutea în ele e pururea răsplătită şi nedrep'.atea răzbunată, — o însuşire proprie de altfel întregei li­teraturi romantice.

Dar dacă în ţesătura unei povestiri se mai găsesc uneori goluri şi salturi, nu se poate zice acelaş lucru despre figurile autorului. Am putea afirma, că tăria acestui volum este a se căuta mai cu seamă în seria aşa de variată de tipuri din satele româneşti, atât de bântuite de felurite neajunsuri. Iată chiar în bucata următoare întitulată „Vedenia", după o pagină splen­didă, în care zugrăveşte casa veche şi dărăpănată, ajunsă locuinţă a duhurilor rele şi groaza satului, cu câtă măestrie ne construeşte un tip al preacunoscutului evreu spoliator din satele Ardealului. E o adevărată lucrare psihologică această schiţă, cu frământările unui suflet de egoist brutal şi poate sta alături de „Făclia de Paşti" a lui Caragiale. Urmează părintele Varto-lomei Bogdan, preotul păscălitor, care nu o ia prea serios cu conştiinţa, un tip de slujitor la altarul D-nului, cum ni-i i-a mai înfăţişat d-l Agârbiceanu în volu­mele anterioare. Ne oprim apoi cu toată surprinderea noastră la o bucată de o rară desăvârşire în activi­tatea autorului, la „Copilul Chivei". în felul cum este tratat acest subiect, cu femeia aceea săracă şi beţivă, care e surprinsă noaptea în noroi şi dă pe urmă naş­tere unui fiu idiot şi surdomut, în descrierea înmor­mântării acestei nenorocite femei, găsim o prestaţie artistică de mâna întâiu.. .

Dealtfel acum încep să se înşire la rând aproape exclusiv tipuri patologice. D-l Agârbiceanu începe să facă impresia că, înşirând aceste nenorocite alcătuiri

Nrul 24, 1910. LÜCEAFÁKÜL 589

omeneşti, a voit să ridice vălul de pe un colţ dureros al vieţii pe care a cunoscut-o. Pururea milos jude­cător şi părtinitor al binelui, d-sa par'că ar urmări tendinţa, de a denunţa o stare de completă mizerie şi de raporturi maladive delà noi. Iată cum continuă.

„Nica", fata morarului din sat, cea „cu ochii albaştri, ca o cicoare trasă de soare", cea pe care a luat-o vârtejul apei „ca pe un braţ de fân" este un tip de cretină, tratată cu multă simpatie de autor. „Sănduţa", femeia bătrână, care suferă de „rozătură la inimă" şi-şi închipue că-i urmărită de necuratul, care i se arată în vis, ca un sfleder şi ca un cocoş negru, este o victimă tipică a ignoranţei ţăranului nostru. „Tele-guţ", „Fişpanul" şi mai ales „Prăginel" sunt cerşitori, înfăşuraţi în sdrenţe şi chinuiţi de „vântul turbat", care-i duce la groapă sau la ştreangul binevoitor: „Şi cum mergea pe o hudiţă dosită, Prăginel nu-şi mai putea descleşta din cleiul drumului piciorul cel olog. S'a zbătut, s'a aieptat, şi în urmă căzu mototol în şanţul mărginaş, plin de apă. Se svârcoli să se ri­dice, dar nu mai putù. Apa murdară bolborosi de câteva ori, apoi se linişti. Prăginel cu capul sub apă, sta înţepenit, ca o uriaşă pasăre de apă, ce pescueşte"...

Icoanele aceste de desolare, de oameni bolnavi, cari n'au cu ce să se caute, de alcoholici tâmpiţi, cari sporesc tagma degeneraţilor şi a oamenilor de prisos la ţară, bătrâni răzimaţi în cârje şi copleşiţi de ne­putinţe, diformi şi anormali, toţi şi toate trec într'un lung şi sdrenţuit pelerinaj pe dinainte cetitorilor, aşa cum sunt de înfiorători, aşa copiaţi după natură, „o îngrozitoare manifestare a unor suflete omeneşti, cari nu mai seamănă a suflete omeneşti".

E o fază nouă aceasta, în care ne apare aici pro­zatorul nostru. E o artă realistă ce ne face acum şi anume în culori intensive şi stridente, voind par'că să înfiereze acest contrast între om şi natură şi voind să facă apologia principiului de sănătate. „Să trăiască aceia, cari au ceva!" Zice într'un loc unul din tipurile aceste chinuite. Iar autorul, privind la două fiinţe de acestea nevolnice, cari fac umbră pământului, le apostrofează cu mâhnire: „Şi nu ştiu cum, privind pe cei doi nevoieşi capi de familie, îţi vine să le prinzi capetele, să li le izbeşti laolaltă cu o putere de uriaş. Cine le-a dat lor dreptul să schimonosească astfel cununa zidiri lor de pe pământ?". . . Sunt probleme sociale dureroase, pe cari le atinge în acest fel de subiecte adânc umane, cu cât mai ar­tistic lucrate,' cu atât mai sugestive.

E

Copiii nimănui. Aşa numeşte poetul Goga studen­ţimea universitară din Cluj, într'un articol, apărut în ziarul „Tribuna". Tabloul pe care ni-1 zugrăveşte poetul despre Vieaţa acestei studenjimi reoglindeşte aşa de bine frământările sufleteşti ale acestor tineri fără de busolă. Reproducem un pasagiu, care cadrează cu pă-

Numai cătră sfârşitul volumului atmosfera se mai înviorează. Din mijlocul unei ierni nemiloase, care întinde o sărăcie cumplită peste satul întreg, ne po­menim la o nuntă ţărănească şi asistăm la fuga unei mirese, care preferă pe lăutarul cântăreţ unui flăcău din sat. Deaci, trecând peste încă un tip aspru, intrăm în plină primăvară. Bucata de încheiere „Adieri", care constitue unul din cele mai delicate procese psiholo­gice, răsfrânge într'un suflet de om mai bătrân adie­rile unei primăveri duioase şi aducerile aminte. Este acesta un gest de meşter, cu care autorul ţine să-şi încheie volumul.

Acesta este cuprinsul noului volum al d-lui Agâr-biceanu. El ne întăreşte încă odată în convingerile noastre de a socoti pe autor printre puţinii noştri pro­zatori originali, ale căror subiecte, fie scoase din ima­ginaţie, fie rupte din realitatea vieţii, sunt menite să rămână în fiinţă şi să constitue un titlu de mândrie a literaturii noastre de astăzi. n, Chendi.

* P. S. D-l Q. Diamandi, un diletant şi începător în

literatura dramatică, despre a cărui „Bestie" în 4 acte am scris aici o dare de seamă cuviincioasă, s'a su­părat şi-mi trimite cuvinte de ocară. Supărarea d-sale este foarte puţin legitimă, când mă gândesc că ob­servaţiile făcute de mine s'au adeverit în urmă cu vârf şi îndesat de aproape întreaga critică dramatică bucureşteană, care, ca şi publicul din teatru, n'a găsit nici o urmă de entuziasm faţă de închipuitele calităţi artistice ale autorului. Eu spun drept, că dacă succe­sele mele în critică ar fi fost aşa de convingătoare ca „isbânda" d-lui Diamandi in teatru, de mult mă apucam de... politică! Eată-mă dar nevinovat! Şi trebuie să mărturisesc, că tot atât de puţin legitim este necazul acestui autor, pentrucă am vorbit despre volumul d-sale prin anticipaţie. în occident acesta se obicinueşte. Şi în Germania revistele sunt pline de „Voranzeige", sau de critici prealabile, în cari se

anunţă volumele, cari vor apărea, sau dramele, cari vor fi jucate în curând. Când mi s'a dat mie volumul acesta, complet şi broşat, (de către un amic al d-lui Diamandi), eram în credinţa că mi se dă în acest scop literar. Iată, aşa dar, buna mea credinţă şi corectutidinea mea critică mai pe sus de orice vorbe necăjite de autor jignit în aspiraţiunile sale literare şi neconsacrat nici de critică, nici de publicul teatral.

3

rerile noastre în ce priveşte psihologia cărturarului nostru ieşit din şcoalele străine, psihologie pe care am încercat să o fixăm şi noi în repeţite rânduri.

„Copii ai nimănui e-poate numele cel mai potrivit ce s'ar putea da tinerilor noştri, cari după opt ani de liceu, petrecuţi în sărăcie neagră şi în cătuşele

C r o n i c a .

59.» LUCEATiKDL NIUI 24, 191U.

unui spirit pedagogic întru toate înrudit cu normele pepinierelor de ieniceri ale sultanilor de odinioară, se văd în sfârşit ieşiţi în largul vieţii. Cele dintâiu isbucniri ale libertăţii în sufletul bieţilor băieţi sunt înăbuşite de grabă de gânduri negre. Ca la marginea unei prăpăstii se opreşte tânărul palid, neputincios în faţa vieţii, se vede singur şi părăsit şi fără nici o putere. Când vine toamna împrumută cincizeci de coroane şi pleacă la Cluj. Ce era să facă? Se înscrie la drept. . . Şi deaici vieaţa e o înlănţuire de mizerii, cari îi îngenunchează demnitatea, îi frâng orice putere de revoltă, şi în câţiva ani fac din băieţandrul cu profil senin şi îndrăzneţ un omuleţ acru, stăpânit de dorul de a parveni şi de a-şi găsi cu orice preţ un adăpost".

Şi când şi-a găsit acest adăpost să nu credeţi că sufletul lui se mai poate înviora de avânturi mari şi de idealuri largi. Foarte puţini sunt aceia, cari mai au tăria sufletească să se renască. Cei mai mulţi îşi urmează înainte calea de pricopseală şi toate în­demnurile frumoase ce din când în când li se desprind de pe buze, sunt numai roadele unui obiceiu curent la noi. Egoismul îngust trebuie învăluit în floricele naţionaliste şi altruiste, aşa de ochii lumii. în sufletul acestor oameni nu trăeşte simţământul adânc înrădă­cinat, că chemarea lor nu e numai un traiu bun şi tihnit, ci munca straşnică cu jertfe pentru intere­sele obşteşti. Şi mai interesant e că această cate­gorie de oameni au credinţa că ceeace fac e bine, că naţionalismul adevărat e aşa cum îl practică ei. Dacă se întâmplă să le atragă cineva atenţiunea asupra concepţiei lor falşe, se revoltă repede, se simt adânc jicniţi în sentimentele ce le impune practica vieţii. Mulţi nici nu-şi dau silinţa, — poate nici nu sunt în stare — să se gândească asupra criticei ce li se face, să-şi analizeze puţin sufletul, să-şi pună în cumpănă raţiunea şi să judece, oare vieaţa lor e într'adevăr aşa de fără de greş?

O bună parte din cărturărimea noastră plămădită din acei „copii ai nimănui" e o lume străină pentru sufletul cu adevărat românesc. Deaceea să nu se sperie lumea delà noi de criticile ce s'au pornit pentru re­cucerirea acestei lumi. Lupta va fi crâncenă, uneori nedreaptă, dar trebuie să ducă la biruinţă. Altfel vai de naţionalismul nostru, vai de bieţii ţărani, cari se întreabă mereu oftând: „când va veni şi vremea noastră?"

Premenirea sufletului românesc trebuie să se în­ceapă din şcoală, delà aceea vârstă, când e plăpând şi încă neşehimonosit de influenţele nefaste ale me­diului străin.

E un noroc că articolul poetului Goga a găsit ră­sunet. Inima darnică a binefăcătorului Vasile Stroescu a dăruit zece mii de coroane pentru a se înfiinţa o bibliotecă românească in Cluj. După cum suntem in­formaţi, la această sumă va contribui şi d-1 Mihu, omul cu înţelegere reală şi adâncă a multelor neca­zuri ce ne înăbuşă.

Această bibliotecă se va putea instala în localităţile internatului universitar Petrán din Cluj, cu a cărui

clădire s'a ocupat comitetul central al „Asociaţiunii" în ultima sa şedinţă.

Dacăs'ar putea afla modalităţi pentru a se ridica un asemenea internat şi în Budapesta, din mij oacele fundatiunii Gojdu, iată că am salvat, cel puţin în parte, înstrăinarea studenţimii de vieaţa şi cultura româ­nească, fără de cari azi nu ne putem închipui nici un progres.

Putem deci nădăjdui că mulţi dintre acei ce astăzi sunt „copii ai nimănui" în scurtă vreme vor fi copii ai sufletului românesc, cari păşind în vieaţa vor fi călăuziţi de î n d e m n u r i l e n o u ă pe cari le propagă o seamă de oameni în vremea din urmă.

88

O confirmare. Cetitorii noştri îşi aduc aminte, că în numărul nostru trecut, într'un articol critic, ne-am plâns în potriva multor poeţi de astăzi, ale căror ver­suri, goale ca fond, dar reuşite ca versificaţie, nu reu­şesc să străbată în mulţime. Ne pare bine că găsim o competentă confirmare a aserţiunei noastre. Cetim adecă acum o nouă poezie a d-lui Al. Vlahuţă, tipă­rită în „Universul" din Bucureşti, cu titlul „Slăvit e versul". Toată poezia aceasta nu urmăreşte altceva, decât să ironiseze, în mod strălucit, curentul acesta de astăzi al poeziei fără substanţă. Iată două, din cele mai caracteristice strofe ale poeziei d-lui Vlahuţă, care, precum aflăm, a fost primită la Bucureşti cu oarecare scrâşnire de unele cercuri poetice:

în vers e mântuirea Când n'ai nimic de spus, Se deapănă pe rânduri Ca firul unui fus, Din volbura de vorbe Se deapănă uşor Un cântec se sporeşte, Mai larg, tot mai sonor, E opera vrăjită Ce din nimic se 'ncheagă Şi nu-i nici o nevoie Ca lumea so 'nţeleagă. La titlu să iai seama. Sonor, bombastic, vag, Şi cu ceva macabru Să ne 'nfiori în prag. Căci titlu e alarmă. Ca 'n trâmbiţe să-1 suni: „O inimă în flăcări"; „La casa de nebuni"; „în criptă", „Flori de sânge..." Şi nu-i zor nici de cum Ca titlul cu povestea Să aibă acelaş drum.

Felul cum d-1 Vlahuţă persiflează anumite genuri nouă şi anumiţi reprezentanţi teribili ai acestor vorbe goale, este foarte binevenit.

88 Epigrame. Genul epigramatic, un gen de altfel

foarte greu pentru spiritele cele mai fine, se cultivă foarte puţin astăzi la reviste. în literatura noastră

S nil 24, 1910. LUCEAFĂRUL 591

întreagă dealtfel număiul epigramelor reuşite este destul de redus Ceeace Bodnărescu a numit pe vre­muri epigrame, sunt mai multe sentinţe lungi şi de­şirate şi fără gust. în timpul din urmă doar Teleor, A. C. Cuza, Radu Rosetti şi Ranetti, de au putut briliâ uneori cu scântei de aceste în patru rânduri. Iar de­asupra lor, la o mare distanţă, pluteşte spiritul pu­rurea tânăr şi jovial al lui Cincinat Pavelescu, singurul epigramist-lilerat al nostru, caie însă, în loc de a-şi aduna sutele de epigrame, improvizate la ocazii di­verse, le aruncă pe la cele patru vânturi, cu firea sa risipitoare.

Dar, dacă la reviste nu se prea vede acest gen, epigrame se scriu totuş foarte multe şi anume în ga­zetele din România. Acolo se văd, aproape în toate organele, rubrici umoristice, cu epigrame zilnice, cu­prinzând mici înţepături reciproce, aluzii la stările politice şi „dare la cap" pe-o scară întinsă a liber­tăţii cuvântului. De obicei aceste epigrame sunt tic­luite de diletanţi, de riporteraşi sau colaboratori de ocazie şi nu au alt rost decât acela pe care pot să-1 aibă nişte jocuri frivole de cuvinte şi nu au alt spirit, decât acela, pe care pot să-1 aibă violenţele limbajului.

Unii dintre aceşti publicişti de g e n e r e mino rum au apoi ambiţia de a-şi vedea producţiunile adunate în volume şi aşa se întâmplă, că apar în piaţă broşuri şi volumaşe cu epigrame, cari rămân înmormântate, necerute şi nejălite de nimeni. Vom cită câteva, mai recente, numai ca un titlu de curiositate.

Iată, de pildă, un domn Amargo, cu ce rânduri puţin spirituale, pe cari le luăm din o broşură a sa, gratifică pe o cocoană parfumată:

Bine eşti tu parfumată, Draga mea cuconiţă; Miroşi însă a vişinată Nici de cum a garofiţă.

Nu uitaţi că aceste rânduri sunt pintre cele mai bune. Şi multe sunt la fel din epigramele, cuprinse într'o broşură nouă, de d-1 Burlănescu-Alin, acest boem delà Craiovà. Numai că incorigibilul boem ştie totuş să fie mai subţire uneori şi să improvizeze epi­grame ca aceasta:

Unei dame moderne. în ochii tăi, iubito Ard candele divine, Căci Grecu-i cu untdelemnul Iar iasca-i delà mine.

Poate mai nimerită este următoarea:

Judeci bine, n'am ce zice, Toţi te laudă de bine, însă eu întreb, amice, Când te judeci tu pe tine.

De calibrul acesta este apoi, pe de-a întregul şi volumul de epigrame a unui domn Perieţeanu-Narcis, apărut sub titlul de „Urzici", cu toate că au o formă

ceva mai literară. Dar desigur nici aceste nu trec peste marginile unor distracţiuni naive.

Viitorul scriitor de epigrame nu se iveşle încă. După Cincinat Pavelescu n'am ştii cui să dăm ramura de laur, încoronându-1 demn urmaş a lui.. . Lesslng.

88

Concursul „Societăţii pentru fond de teatru". „Societatea pentru fond de teatru român" face un pas înainte spre scopul ce-1 urmăreşte, dând câteva premii şi ajutoare, în sumă totală de 1000 cor., din fondul Dr. 1. Mihu: 1) pentru piese originale, 2) pentru co-lecţiuni de muzică poporală şi 3) pentru compoziţii muzicale originale cu motive româneşti. La acest con­curs, cu terminul de 31 Iunie 1911, se admit lucrări publicate în 1909, 1910 şi 1911, — precum şi lucrări inedite. Toate lucrările se vor trimite d-lui Dr. Iosif Blaga, profesor în Braşov.

Cu ajutorul acestor premii mişcarea noastră artis­tică e încurajată binişor, şi nădăjduim că în curând nu vor lipsi nici lucrările bune, vrednice de premiat şi de răspândit.

Notiţe. în acest număr mai publicăm câteva re­produceri după tablourile şi statuele din Muzeul Simu din Bucureşti.

* încheierea anchetei despre „Poporanism" va apărea deadieptul în volum, împreună cu toate răspunsurile primite.

Poşta Redacţiei. — Manuscrisele nu se înapoiază. —

Râm ba ţ i . Versurile d-voastră seamănă cu cele de pe la 1840:

Şi 'n anul acesta avut-am suspine Şi 'n anu acesta eu mult am sperat, Noroc, fericire, amor. Dar pe mine Şi anul acesta amar m'a înşelat.

M. M. Sentimentele cari v'au înstrunat lira sunt fără îndoeală foarte frumoase şi ne pare nespus de rău că n'aţi reuşit să le daţi şi o formă impecabilă.

Aviz! Onoraţii noştri abonaţi cari doresc să aibă scoarţe

pentru „Luceafărul" pe anul 1910 sunt rugaţi a ne trimite în cursul lunei Ianuarie 1911, deodată cu re-înoirea abonamentului, suma de 2 cor. Scoarţele le vor primi numai abonaţii cari ne trimit din vreme această sumă, fiindcă comanda o facem numai pentru numărul cererilor.

Ele se vor expedia din partea administraţiei pe la sfârşitul lunei Februarie.

Redactor: OCT. C. TĂSLĂUANU.

T1PAKUL LUI W. KRAFFT IN SIBIIÜ.

592 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1910.

îmbunătăţirile revistei „Luceafărul". Intr'un număr anterior am pomenit că delà 1 Ianuarie 1911 revista noastră va apărea

în condiţii mult superioare. Nizuinţa noastră delà întemeierea „Luceafărului" a fost să dăm publicului românesc o revistă tot mai bună, tot mai desăvârşită. Delà 1 Ianuarie 1911, intrând în anul al X-lea de existenţă, ne-am gândit să întroducem următoarele îmbunătăţiri:

1. Pentru a familiariza pe cetitorii noştri cu operile de artă clasice vom da deo­camdată patru anexe în colori pe an, însoţite de explicaţiile cuvenite. Vom începe cu Madona Sixtină a lui Raffael şi vom urma cu alte opere din epoca renaşterii. Reproducerile în colori vor fi lucrate in unul dintre cele mai bune institute de arte grafice din Lipsea.

Dacă publicul românesc ne va sprijini bunele noastre intenţii, abonând şi răspân­dind revista, avem de gând să dăm în fiecare număr câte o asemenea reproducere în colori, iar în textul revistei mai multe reproduceri heliografice într'o singură coloare după operile mai secundare ale artiştilor. Idealul revistei „Luceafărul" e bine înţeles să ajungă a re­produce în colori şi in heliogravuri operile principale ale artei româneşti. întruparea acestui ideal atârnă iarăş numai delà sprijinul publicului cetitor.

2. A doua îmbunătăţire esenţială a revistei va fi adausul muzical. în fiecare cvartal vom da cetitorilor noştri un adaus muzical, care va cuprinde portretul, biografia, bibliografia operilor unui compozitor român şi reproducerea celor mai bune bucăţi din compoziţiile lui.

Acest adaus Ia început va fi numai de patru pagini. Dacă publicul va primi cu simpatie această îmbunătăţire, mai târziu vom înmulţi numărul paginilor ia opt, eventual la mai multe.

Adausul primului număr din anul viitor va fi închinat măiestrului G. Dima. Aceste adausuri sunt îngrijite de doi oameni specialişti în materie, bine cunoscuţi

publicului românesc şi ca compozitori şi anume: de dnii Tiberiu Brediceanu şi W. Şorban. 3. Ca aceste adausuri şi întreaga revistă să sosească în stare bună în mâna ceti­

torilor, ne-am hotărît să dăm revistei o copertă specială, din hârtie tare, care va fi per­manentă în cursul întregului an. Această îmbunătăţire e cea mai costisitoare dintre toate.

4. Pe lângă cele înşirate mai sus, revista „Luceafărul" delà 1 Ianuarie va apărea şi cu un cuprins mai bogat şi mai variat. Vom îmulţi numărul paginilor şi ne vom strădui să tratăm în fiecare număr chestiunile culturale şi sociale la ordinea zilei.

Aceste îmbunătăţiri, precum şi scumpirea hârtiei şi a tiparului ne silesc să urcăm abo­namentele: delà 8 cor. Ia 12 cor., delà 12 cor. la 16 cor. şi delà 20 cor. la 24 cor., iar în România suprimăm ediţia de 12 cor. urcând abonamentele delà 16 cor. la 20 cor., iar delà 25 cor. la 30 cor.

Condiţiile de abonament în viitor vor fi deci următoarele: Au s t r o-Un ga r i a :

1 an 16 cor. Ed. de lux . . . . 24 cor. 6 luni . . . . 8 „ „ „ „ . . . . 12 „ Ediţia pentru preoţi, învăţători şi studenţi: 1 an 12 „

R o m â n i a şi in S t r ă i n ă t a t e : 1 an 20 cor. Ed. de lux . . . . 30 cor. 6 luni . . . . 10 „ „ 15 „

Toate abonamentele sunt a se plăti înainte. Aceia dintre cetitori, cari după primirea numărului 1, de probă, din 1911 nu ne vor trimite abonamentul, nu vor mai primi numerile următoare. Ceice vor reţinea numărul 1, fără a se înscrie între abonaţii revistei noastre vor fi obligaţi a ne trimite preţul lui de 1 cor.

Aceia dintre cetitori, cari ne vor trimite până Ia 15 Ianuarie 1911 abonamentul pe un an î n t r e g , Ia cerere vor primi g r a t u i t Iliada tradusă de G. Murnu, a cărei preţ e 4 cor. în Austro-Ungaria şi 5 lei în România şi Străinătate.

Nădăjduim că publicul va şti aprecia jertfele ce le aducem pentru cultura românească şi ne va da tot sprijinul pentru realizarea gândurilor noastre.

Redacţia şi Administraţia revistei „Luceafărul".

CUPRINSUL ancilcii 1910.

T. Poezii.

ARDELEAN C , BÂRSAN Z.,

BILCIUHESCU V., BORCIA I. D J Î . ,

BOKNEMISA S . , CACOVEANVJ S T . ,

CĂLrGĂm: ALICE,

CAHADA EvoKNir, C O T R I Ş A.,

» CI'XŢAN MARIA,

DUMBRĂVEAXU N.. EFTIMIU VICTOR,

ENESCU T.,

FLORIAN L.,

Pag. î n N i r v a n a 67 Şi pr imăvara- i numai u n a . . . 379 Spre culme 5S0 Alt dor 540 I leana . . • 399 î n t r ' u n a lbum 467 Sonete 503, 551 Cântec trist 485 Vul tu ru l şi vulpea (fabulă) . 107 Ui ieşul şi omul (fabulă) . . 135 Peisagiu atlantid 186 Ceasuri de friguii 245 Torsul ._ 245 Visarea în tâ iu 271 înch ina re 288 Na tu ra 344 Barcaro la 375 Somnul • . . . 380 Taina 437 î n pădure 459 Visarea cea din u r m ă 531 Cântec 534 Panduru l cerş i tor 168 O mergi d e p a r t e . . 50 Cântec 203 , 288 Cântec 50 Cântare 83 Cântec poporal 150 Ideale 198 Sfărî mătur i 219 Note de drum 245, 289, 345,

380, 407, 442, 462, 564, 586 Cântec de toamnă . . 494, 516 Cântecelor mele 535 Iubii ea vieţii mele . . . 540 Cântece 93 Cântece pentru Lydia : Când

ai p l eca t ; De-o fi 34 Ca florile c e ' n umbră 144 Hamlet 144 Ne vom iubi o p r i m ă v a r ă . . . 202 [sus pe cruce 210 Sone t : Alan Kardek . . . . 219 Când apele coboară 224 Mecca 248 Sonet 293 Rapsodii 114 Semnul crucii (după A. Negri) 509 Cântec . . . 90

GOGA OCTAVIAN, LCPF.ANU- RUSMIN OCT. MĂLIN I., MĂLIN T., MlRONESCU CONSI., MuRĂŞAN T.,

NlCHIFOR D.,

p. a,

P. M. PlTIS ECATERINA,

Pop AURELIA,

Popovici- BĂNĂŢEANU A. RUSMIN V I D U ,

SÂN-GEORGIU, SORICU I . U.,

STAMATIAD A.. STOICA V.,

DRĂGAN E., POPA PoMPii.ir,

Pag. Un trandafir se s t i n g e . . . . 149 Cu dorul 2 1 8 Cântec . • . . 436 N u n t a 144 Când visă toare 340 Lângă va t ră 22 Cântec 196, 2 7 5 Un cântec (după Bodenstadt) 281 P e câmp 441 Clipe de seară 441 Toamnă 518 Colindă (motiv poporal) . . 13 Cântec 344 Visuri 98 Poves te 240 Atâtea visuri 4 6 Cântec 5, 8, 328 , 377 Aş vrea să fiu un î n g e r . . 143 Dă-mi mâna ta 289 Sonet 328 , 432 , 558-Idil 432 Sonete 5 ( 5 Pr in negura viselor . . . . 76 Cântec 383 Ai fost u n vis 494

, P r i m ă v a r a (poemă) . . . . 534 Cu gândur i le 4 0 Cântece 281 A m u r g pe munţ i 67 Cântece 59-Carmen 120 Că t r ă P o s t u m u s 196 Răsv ră t i r e 2 3 9 P o s t u m u s vorbeş te . . . . 2 7 5 Adio 332 Iub i r ea mea 4 0 4 Popula ră bulgărească . . . 4 0 6 Frângure le 487 S ingură ta te 2 5 0 La Aniţa bogătana . . . . 9 5 Muzicei (după Schober) . . 140 N a t u r ă 2 2 8 P r i m ă v a r ă 330 Strofe (ETafis) 3 8 a O nu-mi zâmbi (Hafis) . . 541

Din popor: Colindă 6-Din popor . . • 2 2

ÍI. Proză. a) Nuvele, schiţe si poceşti. AGÂRBICEANU ION,

O r i g i n a l e : » ADAM I , Rană veche 512 » AGÂRBICEANU ION, O amint i re 31 ANGHEL D.,

» înviere 207 » Melentea 241 »

0 scrisoare la Vlădica . . . 3 2 8 înf loresc teii 341 Moraru l 432 Ion Buzdug 5 2 7 Ant icaru l (Din carne tu l unui

ieşan) 3 7 8 La mândre le v remi de a l t ă -

II

ANGHEL D.,

CAZABAN AL.,

ClOFLÉC V . ,

» ClOTORI D . N . .

\ CII'UA AL., »

CHIKU-NANOV IOAN, »

CREANGĂ IOAN, DUNĂREANU N., GÀKLEANU E l i . ,

»

GORUN ION,

HODOŞ CONSTANŢA,

LOVINESCU E.,

Ll'XGIANU M . , MARCEL ULTEANU, SADOVEANU M.,

» SANDU-ALDEA C,

SAVEL VASILE, SKCUI.A SEVER, TARANGUL DR. E., THEODORIAN CATON,

CIOTORI D. N.,

PETKESCU H. P.,

b) A.N'ONYMDS,

BOGDAN-DVHCĂ G.

BRĂTIANU I. C. ION,

BRĂTIANU VINTILĂ,

ClIENDI I I . ,

CODRU Ï . , GARLEANU EM.,

»

GHIBU ONISIFOB DR.

G. N., LUCEAFĂRUL,

I.UTAŞ IOAN DR.,

dată.. . (Din carnetul unui ieşan) 517

Mihail Kogăluiceanu (Din carnetul unui ieşan) . . . 532

Firele de paie 84 Un rob al dosarelor . . . . 272 La Sbor 413 Socoteala 486 »Ciufu« 538 Anders 331 Păzitorul 459 împăratul şoarecilor . . . . 559 La băi ? 381 Anica •< 483 Mama .' 268 Prea sus! 468 Poveste (după manuscris) . 4 Florian 136 îutr 'un cimitir 41 Din lumea celor cari nu cu­

vântă . . . 91, 406, 442, 495 Sortaş 376 Salcâmul 74 Zaplac nebunul 248 Ultimul prietin 115 Oglinda 552 Fautazii şi parabole: Izvorul

şi nourul 197 Brôeea 581 Căpitanul meu 408 O întâmplare 9 Cenuşăreasa 131 Lacrămile 400 llie Stegarul 183 Note de drum 437 Albumul morţilor 541 Primăvara 276 Valea Uţei 35 Ispravnici, zapcii, pomojnici:

Cum a dres-o inginerul . 96 Două perechi 504 Sfârşitul 576

T r a d u c e r i : Noaptea sfântă, de Selma

Lagerlöf 19 Din »Bai Ganiu«, de Alecu

Constantinoff 333 Peceteamorţii,deMarkTwain 294

Studii şi articole. Notiţe cu creionul: Postum... 52 Notiţe cu creionul : f Adelina

Tăslăuanu n. Olteanu . . 78 Poetul Cerna 42 Sirena, de Z. Bârsan . . . 201 Moartea lui Eugeniu Carada:

Două cuvântări funebrale 170 Eugeniu Carada şi Economia

Naţională 166 La »Luceafărul« (articol in­

augural) 246 t Ioan Russu-Sirian u . . . 51 Manuscrisele lui Ion Creangă 6 O piesă teatrală a lui Ion

Creangă 8 La »Congresul profesorilor

români« 220 Cronică bucureşteană . . . 14 t Eugeniu Carada 159 Vieaţa lui Eugeniu Carada . 160 Lui Ion Creangă 3 Vieaţa unei mame credin­

cioase: Anastasia Şaguna, mama mitropolitului An­drem . . . 427, 463, 488, 510

P a g . PAUL I., Amintiri despre Bunea . . .

212, 250, 282 POPESCU TEODOR ROMUL, Câteva frumuseţi ale pămân­

tului românesc, (călăuză ilustrata pentru excursio­nişti) 311, 359

POPORANISMUL, O anchetă literară . . . 17 , 47. 76, 92, 121, 141, 199. 2?4, 254, 290, 342, 384

PRECUP G, Un congres al profesorilor secundari. — Părerile d-lor directori despre acest con­gres 187

REDACŢIA, Aviaţiunea română: Invenţia inginerului Vlaicu . . . . 455

SANTA I., La congresul profesorilor . 223 SKULESCU A., Eugeniu Carada 167 SLAVICI IOAN, Eugeniu Carada 169

« Carada şi Lueger 174 SORICU I. U., Prietenie: Ion C. Brătianu şi

Eugeniu Carada 173 TĂSLĂUANU OCT. C, • Crestături în lemn, (albumul

d-lui D. Comşa) 35 » Un învăţător al neamului:

Titu Maiorescu 109 » Noul episcop al Caransebe­

şului : Dr. Miron E. Cnstea 235 » Literatură pentru copii . . 268

TODICA GAVR., Colinde 586 TULBURE GH., Biserica română ortodoxă din

Oradea-mare 68 ZIMBRU O., A noua expoziţie a »Tinerimii

artistice« 292 „ * $ Vieaţa lui Eugeniu Carada . 160 „ * ^ Două scrieri ale lui Carada 174 , * „ Muzeul A. Simu 563

c) Teatru şi Cronică teatrală. BOGDAN-DUICX G., »Viforul« de B. St. Dela-

vrancea 22 » »Prostul« de Fulda şi »Re­

vizorul« de Gogol . . . . 94 » »Electra« de Sofocle . . . . 123 » »Chinul« de Florescu . . . 145 » »Modelul« de Henry Bataille 518 » »Punctul negru«, »Nevasta lui

Cerceluş« (piesă originală), »Judecătorul din Zalamea« de Calderon 542

» »Regele Lear« 564 LOVINESCU E., »Cine eră?« comedie . . . . 60 CODRU T., »După şase ani« de I. Enescu 258

d) Dări de seamă. BOGDAN-DUICĂ G., Oreste : în umbra iubirii ;

Herz: Noaptea învierii . Iv5 » »Sirena« de Z. Bârsan . . . 201

CHENDI I I . , Gh. Dianiandi: Tot înainte, dramă; St. O.Iosif : Poezii; H. Hei ne: Amintiri duioase 299

» Don Quijote de la Mancha ; Th.Cornel: Cântări pentru inimă; C. Sandu-Aldea: Ape mari 345

» Al.G. Florescu: Chinul, piesă; Petre V. Haneş: Studii de literatura română; N. Car-tojan : Alexandria în lite­ratura românească; D.An­ghel şi St.O.Iosif: Cireşul lui Luculus; Portrete . . 385

N » G. Panu: Amintiri delà »Ju­nimea« din Iaşi ; A. T. Sta-matiad: Din trâmbiţe de aur; t*„Conferinţele»Vieţii Nouă« 415

iir

/

Pas. "CHESDI I I . , I.Agârbiceanu: Două iubiri;

B. P.Hasdeu: Ursita; Em. Gârleanu: Trei vedenii . . 443

» M. Sadoveanu: Povestiri de seară ; Tr. Demetrescu : Intim ; G. Tutoveanu : Al­bastru 471

» v . Miele: Poezii; Caragiale: Schite nouă; N. N. Beldi-ceanu: Un singuratec . . 519

» N. Davidescu : La fântâna Castaliei ; Gh. Diamandi : Bestia 543

» C. Moldovanu : Cetatea soa­relui . . . 567

Í. Agârbiceanu: In întunerec 588 •€. Ai.., Albumul Bunea 387 D. GH., C. Golescu: însemnarea călă­

toriei mele 347 EFTIMIU VICTOR, ültima piesă a lui Rostand :

»Chantecler« 147 IVACICOVICI AXICA, L. Marian : Suflete stinghere 446 <L., N. Bănescu: »Gheorghe Ba-

riţiu.. .« 350 F.X.Vetzel: Vatra familiară 350

» Dr. G. Maior : O pagină din luptele Românilor cu Saşii 388

ÍÍATKI L, I. Bârlea: însemnări din bi­sericile Maramureşului . . 301

» Dr. Ü. Ghibu: Der moderne Utraquismus 446

» Dr. O. Ghibu: Ziaristica bi­sericească la Români . . 418

T- A-i Dr. V. Bianu: Doctorul de casă 546

T-i I). Negru: Cum ne naştem? Cum trăim? Cum murim? 389

T. C. O., Ştefan Cacoveami : Floarea soarelui 348

» Haralamb Călămăr : Fara­fastâcuri 349

" I. Sterca-Şuluţu de Cărpiniş: Partea VI din »Memoriul« 350

c) Oronica. Alcoolismul 54 »Asociaţiunea« din Arad 80 t Adelina Täsläuanu n. Olteanu . . . . . . . . . 98 Ana Câmpeanu — Veronica Miele 126 Arhitectura bisericească 150 Amintiri despre Bunea 229 A. Treb. Laurian 351 »Asociaţia« în Deeş 475 Autoritatea ' ' 480 Aniversarea lui Musset 548 Actualitatea 571 Biblioteca tineretului ]01 Balul din Arad 203 Bursa Şaguna ' 229 f Björnstjerne Björnson . . . . . . . . . . . . 261 Björnson despre Ibsen 261 Bustul lui Ion Ghica . . . . 353 Bursierii societăţii pentru fond d- teatru român . 391 Biblioteci săteşti 452 Bătrânii şi tinerii 495 Bocete literare 523 Boicotarea ziarului »Lupta« . . . 546. 569 Biblioteca poporală a »Asociaţiunii« ! 547 Brânduşa 570 -Cătră cetitori . ' 24 Casă de editură 54 Conferinţe şi serate aranjate de Astra din Braşov . 55 Coperta 79

s Creangă şi poporul 79 -Căluşerii la Viena 127 •Congresul profesorilor . . . . . . . . . . 152,' 229

Pag. Concertul d-şoarei Cella Delavrancea 203 Concertul corului delà bis. Sfântului Nicolae . 261, 305 Copiii nimănui 589 »Carmina valachica« 395 y Cel mai vechiu letopiseţ al terii româneşti . . . . 395 Comemorarea lui Bunea 421 Cărţi de cetire 421 Concertul d-nei Lucia Cosma 548 Concursul »Societăţii peutru fond de teatru . . . . 591 Două acte 24 f Demetru Marcu 53 Din Sibiiu 54 Două concerte în Sibiiu 151 Donaţiunea Stroescu 203 Din volumul »Ideal« 304 f Dumitru Cuntau 395 c Delà serbările din Reghin 449 Din vieaţa »Societăţii scriitorilor« 452 »Drapelul« 479 Epigrame 590 t Eugeniu Carada 150 Excursiuni 351 Expoziţii etnografice 422 Expoziţii de copii 524 Folclor 55 Fondul cultural »Eugeniu Carada« 178 Fondul lui Rosegger 345 Fondul ziariştilor din Ungaria 395 Geografia ca ştiinţă 422 Genovéva şi Esopia 498 »Harap Alb« în traducere germană 353 Henry Bataille 496 Histeria d-lui Ovidică 523 y însemnările lui Ion Creangă 25 ' Iarăş Asociaţia din Arad 102 Ion Slavici 390 întrecere de căluşeri la Ibaşfalău 396 Jnşiră-te mărgărite 522 îmbunătăţirile revistei »Luceafărul« 572 Literatură filozofică 305 ' »Lupta« 394 Literatură militară 421 \ Literatură evreiască 498 Literatură pentru copii 498 Momente din vieaţa lui Carada 178 Mişcarea literară de astăzi 230 Muzeul Asociaţiei 262, 396 t Mikszáth 303 Multatuli . . . . 304 Moartea lui Antemireanu 391 Moda la Bucureşti 393 Muzeul national de antichităţi 395

v. Moartea lui Gh. Panu 569 Notiţe cu creionul 177 N. Iorga în Academia Română 352 O confirmare 590 O izbândă a ştiinţei româneşti . . . - . - . . . . 53 O nouă culegere 55 O pildă frumoasă 100 O premieră în Sibiiu 229 »O mie şi una de nopţi« 304 \

•. 0 nouă culegere de folclor 353 O polemie istorică 392 Ü mică lecţie 497 Portul naţional 25, 127 Poetul A. Stavri 101 Poeţii români în ungureşte 152 Puterea cântecului 179 ? Pentru bibliotecile şcolare 422 Porturi româneşti 450 \ »Prinţul codrului« 571 Reviste săptămânale 80 Reviste şi ziare . . . 102, 153, 230, 262, 306, 354, 422 Reuniunea meseriaşilor din Sibiiu 229

v Ruşinea presei noastre 524 Revista »Flueraşul« 571

IV Pag.

Ştiri . . . . 26, 102, 128, 154, 180, 230, 263, 306, 354 Şezătorile »Societăţii scriitorilor români« 55 Sadoveanu despre poetul G. Roticâ 100 Slavici şi Academia Română 128 Sărbătorirea d-lui Maiorescu 152

. Scriitorii în politică 179 Sătmar Ï04 Societatea filozofică 230 Sinoade eparhiale 262 Secţiile Asociaţiei 396 »Soc. pentru fond de teatru« în Reghin . . . 447, 473 Şcoala de fete din Arad 430 Spre lumină 451 Scurta! 480 Sinaia— Rucăr şi Bran 548

Pag. »Tribuna« despre Carada 179

v/Turistica la noi 262 Teatru de vară 305 Turneul d-nei şi d-lui Bârsan 354 Toamnă literară 452 t Tolstoi 569 U B scandal universitar 101 Un pedagog român în America 230 Un pamflet 305 Un articol al d-lui Vlahuţă 395 Un plagiat literar 452 »Viforul« lui Delavrancea 25 Vlahuţă despre cl-1 Maiorescu 127 Varietăţi literare 179, 204 Vasile Stroescu 303, 354

ITT. Tlustrütiuni. a) Pictura,

AJIAX TH.,

A N T O K O L S K I ,

BH.VXCUŞ C, COMŞIA D., DKDKHEH, UüBOIS, Di'lîKR, F A L ' G E R O N ,

GlîANT, Hoi'MANN, KIMON LOGHI,

» K OKl'ING-M VNKÁCSI, LLCUIAN ST.,

» MĂKCL'LKSCU G., MIKKA U. G., MWÎXU ARY, P A I ' I ' K R I T Z ,

PEIRAŞCU G., POPKSCL- ST.,

» RESSU C, RODIN-, SATMARY AL. C , SPAF.THE & CLAVEL,

Sl'AETHE O. ,

STOICA 1.. STORCK C. C , STORCK FU.. STKRIADE 1. AL., TIZIAN, THKODORKKCU-SION I., TlIOR VERONA A. G.,

» V E R S I O N T N . , VlNTlLESCr A . ,

sculptură, arhitectură. Hora După culesul viilor . . . . Cronicarul Cuminţenia pământului . . Album de crestături 34—41, Bunul Samaritean Caritatea Cap de Crist Interior de gospodărie . . . Biserică de sat Isus în biserica . • . . . . La marginea lacului . . . . Fetiţa Răstignirea Haham din Moineşti . . . . Spălătoreasă Pălăria verde Păstor Portretul d-rei Cocea . . . Portret Studiu de cap Popas • .. . Moş Ilie - « . Ţărance din Vlaici Primăvara La toacă Monumentul delà Călugă-

reni 14, Carmen Sylva Cap de expresie Drumeţ Panou decorativ Industria . ín port Banul de dajdie »Lux in tenebris lucet« . . Interior la ţară Drum lung La izvor Fragment din Triptic . . . Şatră de Ţigăni

Pag. 527 536 582 278 46 578 583 IU 577 533 209 282 287 585 281 530 273 279 272 561 279 285 560 284 579 283

15 265 278 287 277 274 276 211 280 584 269 269 286 528

b) Portrete. Björnstjerne Björnson 261 Bunea Augustin Dr 409 Carada Eugenia 157, 160, 162, 171, 172 Creanga Ion; Creangă Ion ca diacon 1, 4 D-na Stmu, d-1 A. Simu 563 Doi sburători: 0 . Goga şi A. Vlaicu 456

Pag. Episcopul Dr. Miron E. Cristea 233-Gheorghe şi Domnica Cristea, părinţii ep. . . 236, 237 Inginerul A. Vlaicu 453 Maiorescu Titu 110-Mark Twain 294 Prezidenţii »Asociaţiunii« 320 Russu-Şirianu Ioan 5i Stroescu Vasile 303-

c] Vederi, porturi, etc. Adormirea Născătoarei de Dumnezeu (interiorul bis.

din Oradea-mare 71 Balul costumat din Arad . . . 184, 188, 189, 192, 193: Biserica gr.-or. din Oradea-mare 68 Biserica unită »Sf. Vasile« din Bucureşti . . . 136, 137 Căluşeii la rev. soc. »România Jună« 127 Casa în care s'a născut episcopul Cristea . . . V> 238-Casa lui Eugeniu Carada . . 163, 164, 165 Casa din Blaj a can. Bunea 403 Casa părintească a lui Aug. Bunea 402 Casa »Reuniunii sod. rom.« din Sibiiu . . 221, 223, 224 Chantecler 148-Ciobani mărgineni 324 Comitetul »Reuniunii sodalilor români« din Sibiiu . 220-Corul bis. rom. ort. din Mişcolţ 491 Cripta fam. Grabowsky 492 Crucea aşezată de episcopul Şaguna la mormântul

maniei sale 493-Expoziţia de copii din Orlat 504—508-Faxiinil după o pagină manuscris I. Creangă . . . 7 Granituri români din districtul Nâsăudului . . . . 89-Iconostasul bis. gr.-or. din Oradea-mare . . . . . . 69-Iconostasul bis. rom. ort. din Mişcolţ 490 întreceri de căluşeii in Elisabetopole . . . . 410. 413 Isus în grădina Getsimani 70' Lucrătoare din »Atelierul de ţesături şi cusăuri ro­

mâneşti« din Orăştie 434, 435, 438, 439 Muzeul Simu . - 552—557 O excursiune delà Sibiiu la Râmnic-Vâlcea . . 311, 359' Pădureni dm Roşcani şi Făgeţel . . . 87 Port din B:caz (corn. Ciuc) 89' Porturi din comuna Jupa . 86 ' Vadu, comuna natală alui Aug. Bunea 401 V.deri din Sibiiu 309-327 Vederi din România 357—375 Vlaicu, aeroplanul 457 ,461 ,468 , 469'

t * Bibliografii. Poşta Redăoţiei. Poşta administraţiei. Inserate..