1Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 2 (10) l 2014

PUBLICAŢIE CULTURAL-ISTORICĂ ŞI DE INFORMAŢIE l ANUL V l NR. 2 (10) l 2014

Dimitrie Rotariu

– un tãran cãrturar –

1Lumina Giroceanã l Anul I l Nr. 1 l 2010

Atotputernicul Dumnezeu a binevoit ca şi în anul acesta – în tihnă, cu sănătate şi voie bună – să retrăim taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută a mântuirii noastre: Naşterea Domnului Iisus Hristos.

La acest minunat popas duhovni-cesc inima noastră saltă de sfântă bucurie, reîmprospătându-şi firea din nesecatul izvor de lumină şi putere care a coborât din cer pe pământ cu prilejul naşterii Mântui-torului Iisus Hristos.

Cu toţii suntem încredinţaţi că solia îngerilor din noaptea Naşte-rii răscoleşte firea noastră şi ne face să cugetăm mai adânc. Înţe-lesul veştii celei bune de acum 2010 ani: „Întru cei de sus mărire, pe pământ pace, între oameni, bună voire”, este ca fiecare din noi să facem tot ce ne stă în putere pentru ca bucuria praznicului să fie cât mai mare, ca toată lumea să se îndestuleze trupeşte şi duhov-niceşte din tihna şi harurile lui.

† NICOLAEMitropolitul Banatului

– Continuare în pagina 2 –

Satul românesc stăruie să trăiască o viaţă nealterată, armonioasă şi echilibrată, bogată în valori tradiţionale, ca un produs curat al pământului şi istoriei locale. Deosebitele sale expresii ne dovedesc cu prisosinţă acest fel de viaţă.

O comunitate alcătuită nu arareori de un singur neam de oameni, cu o ordine spirituală şi socială tradiţională, o comunitate temeinic închegată şi firesc crescută, aşa este satul românesc arhaic.

Elementele de permanenţă şi continuitate ale culturii şi civilizaţiei satelor bănăţene au fost asigurate de către preoţii, învăţătorii şi ţăranii care au durat pe parcursul generaţiilor propria viziune şi concepţie despre lume şi viaţă, asigurând trecutul, prezentul şi viitorul acestui neam.

Unul din fenomenele cele mai interesante ale culturii bănă-ţene interbelice, îl reprezintă existenţa scriitorilor şi publiciştilor de la sate, iar presa bănăţeană are deja o vechime considerabilă.

Noi dorim ca această revistă dintr-un spaţiul rural, să devină o expresie a vieţii culturale girocene, amintind momente, oameni şi locuri din trecutul Girocului sau Chişodei, din nevoia de a cunoaşte o realitate istorică concretă, uneori luptând cu greutăţile unor aspecte înşelătoare sau întâmplătoare, aşezate în decursul vremii, dar să şi observăm, cercetăm realităţiile concrete şi vii.

MARIUS MATEI

Acum când reînnodaţi „Lumina satului”- girocean, ruptă din pricini care pot împăienjeni destinul unei ţări, darămite al unei publicaţii comunale, vă rog să-mi permiteţi să vă adresez atât dumneavoastră, cât întregului colectiv redacţional, sincere urări de sănătate, putere de muncă şi inspiraţie celestă pe drumul pe care purtaţi în palme destinul acestei publicaţii.

Cu preţuire, VASILE TODI,

membru al Uniunii Scriitorilor din România,Preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric

PUBLICAŢIE CULTURAL-ISTORICĂ ŞI DE INFORMAŢIE l ANUL I l NR. 1 l 2010

La început de drum! ÎNSEMNÃTATEA NAªTERII DOMNULUI

Stimate domnule redactor-sef Marius Matei

,

Pr. David Voniga

S-a născut la 19 octombrie 1900, în comuna Giroc, părinţii Eva şi Gheorghe, zis „a lu’ Zălea”, epitrop şi corist al bisericii orto-doxe din Giroc.

Dimitrie Rotariu a fost un ţăran autodidact. Setea de a citi şi de a cunoaşte l-a făcut să devină un om cult şi remarcat în rândul unor personalităţi, atât din comuna noastră, cât şi din Timişoara sau chiar din alte ora- şe mari din ţară.

Domnul avocat Octavian Bocşa, care l-a cunoscut foarte bine pe Dimitrie Rotariu, îşi amintea: „A urmărit îndea- proape toată acti-vitatea culturală a oraşului, luând parte la cele mai însemnate consfătuiri şi conferin-ţe, fiind cunoscut de mulţi condeieri importanţi ai timpului. Pe timpul când eram elev îmi plăcea să stau de vorbă cu acest om de excepţie. Odată, voind să-i fac un test, l-am atras într-o discuţie despre scrii-torii antici şi, ajungând la Homer, nu mică mi-a fost surpriza când a început să recite din Iliada, deoa-rece avea o memorie de invidiat”

Dimitrie Rotariu a făcut parte din mai multe asociaţii culturale timişorene şi ţinea legătura cu câ- teva persoane de cultură din alte oraşe mari din ţară cum ar fi: Iaşi, Cluj, Oradea şi Bucureşti, pentru a fi la curent cu fiecare ziar, revistă sau carte apărută.

Fiica lui Dimitrie Rotariu, Drăghina Rotariu îşi amintea: „Tata era o fire blândă, modestă şi foarte înţeleaptă, cu o credinţă în Dumnezeu ieşită din comun. A fost şef de garnizoană şi înca-sator la Întreprinderea Electrică Timişoara, iar după cel de-al Doilea Război Mondial a fost solicitat de către direcţiunea şcolii din Giroc

să ocupe un post de învăţător, pe care l-a refuzat din pricina unei boli care mai târ- ziu i-a fost fatală.

I-a plăcut să ci- tească şi asta l-a făcut să îşi for- meze o bibliotecă foarte bogată şi diversificată, a- vând aproxima-tiv 2000 de cărţi, astfel casa lui de-

venind o adevărată bibliotecă, atât a comunei cât şi pentru cei din oraş. Această bibliotecă era aproape zil- nic vizitată, călcându-i pragul, de cele mai multe ori, persoane de cultură bine cunoscute de mulţi dintre noi, cum ar fi: părintele David Voniga, înv. Mihai Bocşa, Atanasie Baicu, poetul P. E. Oance (Tata Oancea), Iosif Velceanu, preşedin- tele Asociaţiei corurilor şi fanfa- relor din Banat, părintele Ţiucra Partenie care se ocupa cu studiul religiei în şcoli, I. Lotreanu care a scris primele şi cele mai impor-tante cărţi despre monografia Ba-natului, părintele Horea Vişoiu şi mulţi alţii.

Marius MATEI

,

„Omul trăieşte atât în societa-tea lumească, ca simplu om între oameni şi în familia sa, cât şi în biserică, ca creştin, crezând evan-gheliul şi aşteptând fericirea eter- nă. Dacă în cele lumeşti e condus de duhul păcii şi al bunei înţele-geri, atunci în casa sa va simţi o adevărată fericire, iar în lucrurile sale se va bucura de înaintare şi de cea mai perfectă mulţumire. Şi tot aşa, dacă în cele sufleteşti va fi un adevărat creştin, atunci arvuna fericirii sale i se va da prin înclinarea sa spre fapte morale şi mântuitoare. Iar din contră: Omul nepaşnic, în lume e dispreţuit, şi în biserică, ca creştin nu este soco- tit mai presus decât un nimica, şi de o fiinţă vrednică de compă-timire; sau cu alte vorbe: este un mizerabil în viaţa aceasta, şi de trei ori mizerabil în cealaltă viaţă.

Înţelepciunea filozofilor, pre-cum şi experienţa de viaţă, ne-au învăţat a cunoaşte adevărul. Că prin unirea voinţei şi cu buna în-ţelegere, chiar şi cele mai mici lu-cruri se fac mari; – şi din contră, prin neînţelegere şi cele mari se nimicesc şi se strică. – Iar înţelep- ciunea Duhului sfânt din scriptu-ră ne zice: «iată acum ce este bun şi ce e frumos ca şi aceea. Când locuiesc fraţii împreună, căci întru aceasta ar rânduit Domnul bine-cuvântarea şi viaţa de veci.»”

Cuvântări bisericeşti, Timişoara, 1903

Dimitrie Rotariu (1900-1947)

2 Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 2 (10) l 2014

,Vasile Loichitã si cartea veche bisericeascã din Banat– Continuare din nr. 1 (9) 2014 –

l cărţi de învăţătură creştină şi pastorală: Chiriacodromion6 (1801), Învăţătură creştinească (1809), Rânduiala citirii celor 12 psalmi ai Psaltirei (1820), Cuvintele Sfântului Grigorie de Nanzianz, Întrebări şi răspunsuri teologice ale Sfântului Atanasie (1820), Cuvintele Sfântului Vasile şi Grigorie (1826-1827), Din cuvintele Sfântului Io0an Gură de Aur (1827), Pravoslavnica mărturisire a bisericei răsăritului (1827), Cazanie (1829) la Bucureşti; Învăţătură pentru spovedanie (1813), Întrebări şi răspunsuri blagosloviceşti, Apolo-ghia adică răspuns de mângâiere a Sfântului Dimitrie al Rostovului (1803), Tâlcuire la cele patru Evan-ghelii (1805) în Moldova; Dogmele credinţei. Cuvinte şi învăţături ale Sfântului Efrem Sirul (1818), la Neamţ; Samuil Micu, Theologie dogmatică şi moralicească despre Taine peste tot (1801), Forma clerului şi a păs-torului bun (1812), Cartea de învă-ţături care se aseamănă cu vechile cazanii (1812) la Blaj; Învăţătura theologicească despre năravurile şi datoriile oamenilor creştini pentru trebuinţa candidaţilor de preoţie

neuniţi (1821) la Sibiu iar la Buda au apărut: Teologia pastorală sau datoriile preoţilor (1817), Istoria sântă a pământului făgăduinţei (1824) şi Catehism mic cu întrebări şi răspunsuri (1827).

4. literatura sentimentului religios: Patericul sau cuvintele sfinţilor bă-trâni (1828) la Bucureşti; Înfrun-tarea jidovilor (1804), Apocalipsul Sfântului Ioan Evanghelistul, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, Vămile văzduhului (1816), Acatist (1818), Minunile Precistei (1820) la Râmnic; Vieţile Sfinţilor (1807-1809, 1813), Acatist, Scara Sfântului Ioan Scă-rarul (1814) la Neamţ; Acatist, Sibiu, 1801; Bucoavnă de liturghie (1802), Mineiu mare (12 vol., 1804-1805)7 la Buda.

Nu este o împărţire strictă a cărţilor deoarece parte din aceste cărţi au în acelaşi timp conţinut biblic, dar pot şi sunt cărţi de învăţătură, catehetice, exemplificăm prin doar trei cărţi: Ceaslovul, Psaltirea şi Catehismul. Prima dintre ele este carte de ritual, în principal cuprinde rugăciunile zilnice ale creştinului pe cele nouă ceasuri. A doua componentă a cărţii este reprezentată de cântări biseri-ceşti, în special tropare şi condace,

de ode şi imne religioase precum şi canoanele şi acatiste, slujbe religioase.

Cartea de cult, cea de învăţătură şi literatura sentimentului religios au reprezentat prima treaptă de dez-voltare a culturii româneşti în limba română. Contribuţia profesorului Loichiţă este inedită, perioada cerce- tată nu este cuprinsă în vreo istorie a literaturii vechi româneşti, iar ma- nualele de istoria bisericii amintesc doar câteva din cărţile acestei peri-oade. De aceea putem afirma răspicat despre necesitatea cunoaşterii scrierii dascălului bănăţean pentru cercetă-torii vechii literaturii şi cei ai culturii şi civilizaţiei româneşti.

Pr. dr. Valentin BUGARIU

NOTE6 ,,Cuprinde întru sine tâlcuirea Evan-

ghelilor”, nota Vasile Loichiţă. 7 Cartea a fost o reeditare inclusiv a

precuvântărilor episcopilor Chesarie şi Filaret al Râmnicului care a apărut între 1776-1780 prin stăruinţa, purtarea de grijă şi cheltuiala profesorului de oculis-tică, doctorul cărturar Ioan Piuariu Molnar, cu text revăzut de învăţatul episcop Iosif al Argeşului. Format 37/24 cm, tiraj 1000 exemplare pentru fiecare din cele 12 vo-lume, totalizând 12.000 exemplare cu 3.918.000 pagini. (Cf. I. B. Mureşianu, Cartea veche bisericească…, p. 80).

,

Înainte de a vă încorpora în sfânta noastră biserică dreptmăritoare, vă sa- lut cu bucurie în acest moment sărbă-toresc al vieţii noastre, când după o meditare serioasă şi matură, şi sub influ- enţa dictamântului inimei voastre, ur-mând convingerei ce s-a deşteptat în su- fletul vostru: v-aţi determinat, iar acuma doriţi a intra în sânul bisericii noas-tre dreptcredincioase şi întemeiată pe Evanghelia lui Christos Mântuitorul.

Fără îndoială, că sufletul nostru al dreptcredincioşilor este cuprins de mare bucurie, când se află creştini, care do-resc a intra cu noi în aceeaşi barcă de mântuire şi a vieţui cu credinţă în nădejdea cea fericitoare a mântuirii noastre sufleteşti. Fără îndoială că ne bucurăm, când vedem şi ne convin-

gem, că cei ce prin credinţă vor să se mântuiască, află înşişi calea cea adevărată, care duce pe om şi pe creş- tin cu siguranţă către scopul final al vieţuirii sale pământeşti. Cu toate aces- tea, biserica noastră dreptmăritoare nu tinde şi nu nizueşte a împiedica pe nimeni în manifestarea sâmţămintelor sale de credinţă, şi nu încearcă a prinde pe nimeni cu sila şi a-şi în-mulţi numărul credincioşilor săi cu cursa influenţelor şi a presiunilor externe, ci respectă convingerile de credinţă a fiecăruia, ca fiecare, în cea mai perfectă libertate a conştiinţei sale să-şi mărturisească credinţa prin care speră şi crede a afla mântuire. Un lucru însă pretindem de la toţi aceia, care în corabia mântuitoare a credin-

ţei noastre, adică prin biserica drept-măritoare şi dreptcredincioasă a lui Christos vor să-şi afle mântuirea. Şi acest lucru e, că de pe calea cea dreaptă a Evangheliei lui Christos şi a morali- tăţii curate, să nu se abată; căci afară de calea arătată nouă de Mântuitorul nostru Iisus Christos, şi luminată cu învăţăturile sfinte ale bisericii lui, altă cale spre mântuire nu este pentru cei ce prin credinţă adevărată îşi caută mântui- rea. Iar învăţăturile de adevărată credin- ţă şi de morală creştinească, - cuprinse în simbolul credinţei noastre şi în porun- cile lui Dumnezeu şi ale Bisericii noas- tre, - sunt tălmăcite pe înţelesul creştini- lor ortodoxi în „Confesiunea Ortodoxă”.

Pr. David VONIGA– Continuare în numărul viitor –

Cuvânt cãtre mai multi crestini trecuti de la altã confesiune la confesiunea ortodoxã

, , ,

3Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 2 (10) l 2014

Mãiestrie si mestesugCojocãritul în Banatul de câmpie

Am deosebita plăcere şi onoare de a redacta această recenzie la o contribuţie ştiinţifică şi bibliografică totodată, datorată unui pasionat al studierii, colecţionării şi salvării de la uitare a unui semnificativ segment a ceea ce numim patrimoniu etno-grafic – portul popular bănăţean.

Este vorba de colegul Marius Matei, harnic cercetător de la Muzeul Satu-lui Bănăţean din Timişoara, care, prin acest studiu şi catalog dedicat cojo-căritului din Banatul de câmpie, între- geşte în mod fericit ceea ce a publicat anterior relativ la portul tradiţional din Banat1.

Pe de altă parte, toate contribuţiile menţionate, cât şi cea de faţă, vin să completeze un oarecare deficit bibliografic pe tema enunţată mai sus, atât industria casnică textilă, cât şi produsele sale finite – piesele tradiţionale de îmbrăcăminte, constituind fie ţinta unor volume de sinteză prin capitole dedicate provinciei bănă- ţene, având ca arie de cuprindere teritoriul naţional, fie ale unor monografii centrate pe areale şi zone etnografice distincte, sau bucurându-se de o tratare punc- tuală şi mai restrânsă, în studii şi materiale risipite prin revis-tele de specialitate ale muzeelor, în special ale celor din Banat2.

Asemenea tematică editorială este cu atât mai importantă, dacă se ţine seama de faptul că este vorba aici de un meşteşug care, chiar dacă mai este practicat pe alocuri, este departe de tradiţie, cel puţin prin produsele sale finite. Faptul este mărturisit de autor chiar în introducere, relevând, în fond, valoarea de „martor” arheo-logic al unui capitol semnificativ, dacă nu esenţial al meşteşugurilor, care din păcate tind să devină din ce în ce mai mult o amintire. De fapt, volumul de faţă se dovedeşte a fi unul de salvgardare etnologică ale unor valori care, oricât de bine păs-trate ar fi, o dată şi o dată îşi vor fi încetat existenţa.

Dar dincolo de expresia tehnolo-gică a unui asemenea meşteşug, ră-

mâne finalitatea sa estetică, prin pie-sele produse de artizani anonimi de-a lungul timpului, multe dintre ele de un ales rafinament artistic, „simţul estetic” al acestora, dacă se poate vorbi de aşa ceva, constituind o elaborare seculară, prin transmiterea de expe-rienţă şi prin contactul cu varii sisteme culturale alogene. Şi piesele expuse în galeria foto de la final sunt o dovadă certă a unei asemenea aserţiuni.

Autorul face dovada unei solide documentări, începând chiar cu capi- tolul unde trasează un istoric al prac- ticării cojocăritului în lumea satului bănăţean, începând cu prima atestare documentară cunoscută, prin actul juridic din anul 1362, ce menţionează

un cojocar într-o pricină judecăto-rească. Mai apoi sunt jalonaţi princi-palii factori istorici care au favorizat, sau dimpotrivă, dezvoltarea meşteşu-gurilor. Banatul a fost o provincie istorică care a traversat vicisitudinile apartenenţei la imperiul austro-ungar, a avut parte de un statut aparte, într-o oarecare măsură favorabil dezvoltării ocupaţiilor tradiţionale, binecunoscut istoricilor, dar a cunoscut şi perioade de restrişte, precum aceea a ocupaţiei otomane. Situat la un punct de răs-cruce al legăturilor comerciale dintre centrul şi estul Europei, factorii deci-zionali imperiali au avut interesul ca un asemenea meşteşug, ale cărui pro- duse aveau impact comercial, să se dezvolte. Atât călătorul turc Evlia Celebi, cât şi documente de cancela-

rie ulterioare, menţionează intensele legături comerciale dintre centrul şi estul european, cu referinţe şi la meş- teşugarii din zonă, ale căror artefacte erau căutate pe pieţele celor două im- perii, austriac şi otoman. Sunt consem- nate apoi evoluţiile provinciei bănă-ţene după pacea de la Carlovitz, când partea nord-vestică a Banatului este încorporată în Imperiul Austro-Ungar, numeroase atestări scrise relevând dez- voltarea oraşelor bănăţene, în strânsă legătură cu aceea a practicării diver- selor meşteşuguri tradiţionale. Mai apoi, pacea de la Passarovitz a fost un alt element favorizant al intrării depline a provinciei în circuitul eco- nomic european, punctul de unde, în

fapt, începe dezvoltarea indus-trială a Banatului, până în zorii epocii moderne. Sunt citate, în context, o multitudine de docu-mente care susţin tabloul unei asemenea evoluţii istorice, auto-rul dovedind o bună cunoaştere a fondului documentar bănăţean.

Cel de-al doilea capitol este tot unul de factură istorică, dar de această dată demersul său este centrat pe evoluţia centrelor de cojocărit din judeţul Timiş unde, din punct de vedere geografic, este situat Banatul de câmpie. Este vorba de scurte prezentări istorice ale centrelor de cojocărit

de la Timişoara, Sânnicolau Mare, Deta-Ciacova, Buziaş, Lugoj, Făget. Ceea ce se poate remarca aici este faptul că autorul se exprimă la timpul trecut atunci când expune materialul faptic legat de fiecare centru în parte, ceea ce duce la concluzia că acestea sunt acum un domeniu revolut al civi- lizaţiei tradiţionale bănăţene.

O aceeaşi cunoaştere temeinică a materialului etnologic este relevată şi în capitolele ce urmează, respectiv cel al prezentării tipologiilor piese-lor de cojocărit (păclia sau bunda cu miel în spate, cojocul mare, burdicul, becheşul, cojocul scurt femeiesc), tehnicile de lucru relativ la ornamen-tare fiind expuse aproape în detaliu în cel următor, însoţite de o ilustrare adecvată (desene şi fotografii).

,,,

– Continuare în pagina 4 –

4 Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 2 (10) l 2014

– Urmare din pagina 3 –

În aceeaşi ordine de idei, puţine sunt studiile consacrate cojocăritului în care detaliile ştiinţifice sunt atât de precise şi bogate în informaţie ca în cazul de faţă.

Capitolele V-X, relative la materia-lele şi tehnologiile utilizate în produ-cerea pieselor din piei de animale, precum cele menţionate mai sus, res-pectiv referinţele la decor şi compo- ziţie, cromatică, la semnele centrelor de cojocărit, cu relevarea „contami-nărilor”, adică a influenţelor alogene în realizarea produselor finite, la argă- situl şi tăbăcitul pieilor şi la vopsitul acestora denotă o solidă documen-tare etnologică în domeniu, fiecare operaţiune tehnologică fiind prezen- tată în detaliu, cu marcarea specifici- tăţilor fiecărui centru şi a terminolo- giei tradiţionale relative la modalită-ţile şi tehnicile de lucru. Astfel, atât specialistului din domeniu, cât şi citi- torului interesat i se oferă un summum valoros de informaţie, după cum am menţionat, greu regăsibilă în alte con- tribuţii bibliografice pe acest subiect.

Este un efort documentar notabil, dacă se ţine cont de trista realitate, din păcate, că este vorba de o înde-letnicire tradiţională ce deja ţine de trecut, în datele ei esenţiale.

Catalogul şi studiul colegului Marius Matei „Măiestrie şi meşteşug. Cojocăritul în Banatul de Câmpie” conţine toate elementele pentru a fi inclus în bibliografia esenţială relati-vă la portul popular din Banat. Pe de altă parte, este la fel de remarcabilă şi ţinuta sa grafică, ca de altfel şi a volumelor sale anterioare, numărul mare de planşe, fotografii şi desene, impecabil realizate, oferă ochiului şi sufletului bucurii estetice certe. Cre- dem că, prin publicarea sa, un stră-vechi meşteşug a fost salvat de la uitare, ca valoros memento pentru generaţiile ce vor veni.

Dr. Mircea TABAN,cercetător etnolog,

Muzeul Banatului Montan Reşiţa

NOTE1 Matei, Marius Bănăţenii de altădată

– Album fotoetnografic, Editura Euro-stampa, Timişoara, 2013; Mihalache,

Carmen Marius Matei - Portul bănăţean, Editura Martor (sub egida Muzeului Ţă-ranului Român), Bucureşti, 2014; Matei, Marius Tezaur bănăţean, Editura Astra Museum, Timişoara – Sibiu, 2014.

2 Gogolan, Aristida Simboluri cosmice şi vegetale în ornamentica bănăţeană, în Analele Banatului – Etnografie, volumul 4, Timişoara, 1998; Turcuş G., Aristida Evoluţie şi elemente caracteristice ale portului popular din satele Saravale, Igriş, Secusigiu, în Tibiscus – Etnografie, III, Muzeul Banatului, Timişoara, 1978; Secoşan, Elena, Petrescu, Paul Portul popular de sărbătoare din România, Edi-tura Meridiane, Bucureşti, 1984; Negoiţă, Jana Conci, ciupag, opreg. Comentarii etnolingvistice, în Tibiscus – Etnografie, III, Muzeul Banatului, Timişoara, 1978; Gaga, Lidia Contribuţii la studiul costu-mului popular din Almăj, în Tibiscus – Etnografie, vol. III, Timişoara, 1978; Idem Zona etnografică Almăj, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984; Vasinca Hadiji, Mileva Portul popular la craşo-veni. Trecut şi prezent în Memoria Satu-lui Românesc. Anuarul Muzeului Satului Bănăţean, vol. 4, Editura Solness, Timi-şoara, 2006; Blaj, Violeta, Grigorescu, Elena Zona etnografică Făget, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1985.

În data de 6 noiembrie 2014, ora 18:30, în cadrul manifestării „Zile- le Culturii Româneşti”, ediţia a XV-a, organizată de Asociaţia GE-fo-Rum, aflată sub egida Consulatului Gene-

ral al României la München, în Ger- mania a avut loc expoziţia: „Costu-me naţionale româneşti”, din Banat şi Transilvania, aparţinând colecţio-narilor Marius Matei (Giroc/Timi-

Colectia etnograficã „Marius Matei” în Germaniaşoara) şi Eugen Vaida (Alţâna/Sibiu), sub atenta organizare a curatoarei Sevghin Mayr.

Iniţiativa de a expune aceste piese de patrimoniu, aflate în cele două colecţii private, a venit din partea domnului Virgil Ştefan Niţulescu, di-rector general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti.

La această manifestare au fost invi-taţi şi actori renumiţi ai României, ca: Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Marcel Iureş, Magda Catone, precum şi binecunoscutul antropolog, dr. Cristian Istrătescu-Târgovişte.

Evenimentul s-a desfăşurat în pe- rioada 9 octombrie – 9 noiembrie 2014 şi a fost susţinut de: Landes- hauptstadt München, Rumanisches Kulturinstitut Berlin, Film Museum München, Tarom, Absolute Media etc.

Claudiu GLĂVAN

,

5Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 2 (10) l 2014

Douã întâmplãri din Primul Rãzboi MondialPrimul Război Mondial (1914-

1918), una din cele mai mari conflagraţii din istoria omenirii, a dus la pierderea a milioane de vieţi omeneşti din partea combatanţilor şi la distrugeri materiale impresionante.

Dar dincolo de tragismul eveni- mentului, s-au ivit uneori, în momen-tele de răgaz dintre confruntări şi momente neaşteptate, de un cald umanitarism care contrastează cu starea de război. Asemenea momen-te i-au fost relatate în copilărie lui Ion Dumitru, cunoscut jurnalist, originar din Chişoda. Acesta, evo-când lumea din satul natal în unele proze scurte, creionând personaje pitoreşti care populau cândva birtul lui Moş Tetu, redă în volumul său intitulat „Insomnii reactive” un epi- sod povestit de Moş Giula, partici-pând la război. Reproducem acest fragment:

„-Pă frontu cu ’tălianu mi s-o-n- tâmplat una dă tătă minunea: Să răgică unu dântră ’tălieni, unu mare, fără puşcă şi strâgă cătră decungurile austriece: „Chi è il piu forte di voi ragazzi?”.

„Care-i ăl măi tare dintre voi?” agică. Camaradzî mei să uită cătră mine, că mă şciau, şî mă-ngeamnă să mă răspund. Eram aproape de cincizeci de ani. Na, hai, fie p-a lor:

- Io.

’Talianu îmi prăpunie, cică, să ne luăm la siliţi şi atunci trag în vânt. Apoi, fătu’ mieu, da’ o fost acle cu noi, ardelenii şi bănăţenii, pe frontu’ ’tălian şi un bănăţan dă pă lângă Caransebeş, un negriciosu’. Din ce comună o fost, iaca am uitat. Nu crezi că să scoală omu’ cela, iese din tranşău cu un faldăglănet, dar mai grosu, şi începe a cânta cătră liniile ’tălienilor o cântare de-a lor! Credzi că o tras vrun ’tălian în el? N-o tras nime până când n-o gătat cântarea şi atunci…

- Atunci?- Atunci s-or apucat ’tălienii să

bată din palme în decungurile lor, în tranşee că gândeai că ce-i aia?

- Taică, nu mai ţii minte cum îl chema pe omul acela?

- Apoi, iacă, o trecut vreme multă, de unde mai ştiu eu c-am fost multe cătane acle […]

- N-o fi fost cumva unul Ioviţă? I se mai spunea şi Luţă.

- Da, fecioraşule, ţucu-mi-te, da’ de unde ştii dumneata? […]. Dar să ştii, puiule dragă, nici eu nu m-am lăsat pe ăla, cum îi zice, Luţă, cu glănetu’ lui cela grosu, că şi eu ieşeam din tranşeu şi le trăgeam ’tălienilor cântări de la noi din Ardealul nost. Le-am zisu, ohe… şi Doina Iancului.

-Stai alcătuirii aici în tranşeu, îmi spuneau ceilalţi români, că dacă nu

te puşcă ’tălienii, că ni-s fraţi, te puşcă austriţii din decunguriile lor aflate în spatele nost’!

- Dar ce vreţi, să mă bag eu de viu în tranşeu? Îi moartea me acle!

Moş Grapă îmi povesteşte o altă chestie de pe front:

- Amu’ odată un ofiţer ’talian strigă la ai lui îndemându-i să iasă la „sturm”, la atac: „Avanti, ragazzi!”.

În tranşeu ’talienilor nu se mişcă nimeni. Încă o dată ofiţerul ’talian strigă: „Avanti, ragazzi!”. Şi iar nu se mişcă nime. Numa’ dintr-un capăt al decungurilor lor se aude un glas: „O, che bella voce!”. Iaca aşe ne batem noi cu ’talianul, când cu „Paloma”, când cu „bella voce”. Dreptu-i c-or fost şi plumbi, dar austriţu-o fo’ de vină. Pânt’ aceia i-o şi trimesu pe mulţi români de pe frontu cu ’tălianu pe acela cu ruşii, în Galiţie, da l-o fi bătutu până la urmă Cel de Susu, c-o pierdut bătaia şi-o ieşit şi Ardealu’ nost de robia lor. Iac-aşa o fostu!

Acum, la împlinirea unui veac de la izbucnirea Primului Război Mondial, asemenea mărturii ale celor care au fost pe front, întâlnite în scrierile lui Ion Dumitru, vin să ilustreze, odată mai mult, starea de spirit a soldaţilor români trimişi departe de ţară pentru o cauză care nu era a lor.

Ion MURARIU

la moş Toma lu’ Pălală, numa să n-o audă când înşepea:

- Hai Veta, îţi măi aduşi amincie dă Ţuşcă. Ieri am fost la cuscru Pepi a lu’ Trinchis şî era s-o păţăsc şî io la fel.

- Da şe-o făcut Laie (Ţuşcă)? să faşie că nu şcie baba Veta.

- Mă, tare bolomoacă măi eşci, tu nu şcii ori ce faşi că nu şcii, să supără baba Făcoanie!

- Ba mă jior că nu şciu!- Cum nu şcii când o vinit pră

gostâie la Săcoanie şî Ana Nemţoa-nea l-o pofcit la masă şî io pus ’năince un blid mare cu şicove cu mac şî un cineri unge el să-şi scoată cât o pofci, îmbiând-ul:

- Hai uica Laie, ce rog ie şî mâncă!Dar Laie a lu’ Ienconi, adică Ţuşcă,

o înşeput să se smerească zâcând:- Ba, mulţam Ană că baş m-am

sculat dă la masă şî mă sâmt beşcă.Ana ca neamţu’, doar era nem-

ţoanie dă la Iosifălău, nu l-o măi îmbiat şî a doua oară. Lu’ Ţuşcă, după un şeas, o înşeput să-i chioarăie maţâli dă foame şî cu ochii la şicove o tras blidu’ întrăg zâcând:

- Apui să vă fac voia oamini buni! golind în câceva minuce tot blidul, care pucea să sature pră vreo patru ca el. Şî d-atunşi, o rămas o vorbă în Chişoda, la oamini şuşiţi: „Ieşci ca Ţuşcă cu oala dă şicove!”

Petru CHIRA

Apãi sã vã fac voia oamini buniÎntâmplarea pă care v-o poves-

tăsc s-o întâmplat cu mult timp înăince dă a mă naşce. Am aflat-o dă la baba Făcoanie, Boaie cum îi zâşeam noi copiii.

Baba era o agevărată „gură a satului”, umblând toată zîua dă işi-colo, să informa dă toace eveni-mencili dân sat, şî bunie şî rălie. Duşea vorba dân casă în casă, pă care o înflorea cum şcia ea măi binie, iar dacă intrai în gura ei, nu ce măi spălau toace apili Cimişului.

Într-o zî, stâng la givan cu bunica mea, baba Săveta, că moş Fleică nu pucea să o suporce şî când vinia ea pră la noi îşi făşea dă lucru prân avlie sau grăgină, ori pleca la givan,

6 Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 2 (10) l 2014

CimisuDîn munţ să pitulează pîntră stânśiȘî îş croieşce drumu lung la vale,Prîn lut şî piatră-ş sapă gropi adânśiTăind pădurili care îi ies în cale.

Câce-o-ntâlńit în lunga lui călare,Le-o luat cu apili-nvorburace.Șî poace că ar împle suce dă bufareCu întâmplări dîn lume adunace.

El vege-n drumu lui pusta cu saceȘî le aduśe potop or biuşag.Pământu şî izlazu le împarceAtunśi când treśe prîn Mevăş or prîn Șag.

Dă Micevăţ când treśe măi dăparce,Vege cum suie plopii cătră noriȘî păcurari purtând păclii în space, Păşăsc în urma turmilor dă oi.

Aźuns în Luncă – frasńiśii-l salută.Trecând prîn ierburi şî smigiş,Bârnariu pare-un şărpe lung, dă pustă,Śe-ş perge urma sfios baş în Cimíş.

La Pietriź uńii întră-n scăldătoare,Când soarili ş-o dăsfăcut brăśira…Ș-atunśia când Cimíşu nu-i pre mareTrec şî cośii prîn Vadu lu Moş Chira.

La Cotu Mare lăsau colaśi pră apă,Făcuţ dîn grâú nou, maichilii buńe,Da’ vremea mută pră toce le îngroapă,Dă n-are ńime, adz, a le măi spuńe.

Dă luntrea lu Moş Lină Logojan –Care i-o fost dus dă pră un mal pră altuPr-atâţa oamińi în şîru unui an –Adz tot măi rar îş aminceşce satu!

Că mulţ, plecând în lumili dă sfinţ,Or făcut loc la ăia care vin.Dar satu şî Cimíşu stau cuminţFăcând cu mâna śerului săńin.

Petru CHIRA

Poezii, Omule

Vorbeşte limba tăcerii din inimăpentru a-ţi putea fi auzit geamătul sufletului.Rabdă în neliniştea din odihna munţilorpentru a putea dormi în câmpii ostenind.Plânge odată cu zorilecare-ţi înnoptează în genepentru a-ţi putea din ele plămădi puteri.Taci, căci numai tăcândvei putea alerga întrecându-te cu stelele,cu vântul, cu norii şi cuvântul.

Vorbeşte, dar taci, rabdă, dar plângi, omule.

Vasile BARBU

Om si lutE oare blestemat pământulLa fel ca primul om făcut,Când însuşi omul pe pământ esteDreptul de „zeu” şi l-a pierdut?!…

Și dac-ai săi urmaşi cu toţiiSunt vinovaţi că s-au născut,Atunci pământul poartă vina Că omul doar e frânt din lut?!…

De-aceea Creatoru-n ceruriRegretă şi-azi că l-a făcut,De mii de ani blestem să ducăPrin universuri, om şi lut.

O fi vreodată o-mpăcare,Iertat o fi ori n-o mai fi.Ca păsările călătoare În veci de veci nu s-o opri?!…

Căutând odihna lui pierdută,Omu-n zadar va răscoli…Grădina Raiului avutăE cert că n-o va mai găsi?!…

Dimitrie ACEA

,

7Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 2 (10) l 2014

Forumul publicistilor bãnãteni în parohia BirdaSâmbătă, 27 septembrie, în ziua

prăznuirii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul în parohia Birda, proto- popiatul Deta s-a desfăşurat a IV-a ediţie a Forumului publiciştilor presei rurale din Banatul istoric, manifes-tare culturală iniţiată de Asociaţia Publiciştilor din Presa Rurală din Banat. Această întâlnire s-a desfă-şurat acum în organizarea Primăriei Comunei Birda şi a Parohiei Orto-doxe din localitate. La ora 11:00 a fost oficiată slujba Te Deumului de mulţumire de către P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei şi C. Păr. Valentin Bugariu, parohul bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Birda. După momentul de rugăciune au urmat două lansări de carte: cea a prof. Ion Murariu, Martor la Re-voluţie, Editura Marineasa, Timişoa-ra, 2014, 61 p., şi cea a părintelui Valentin Bugariu, Istorie şi semn religios, Editura Sitech, Craiova, 2014, 303 p. Despre cele două volume au vorbit: conf. univ. dr. Mirela Borchin, prof. Octavian Gruiţa, prof. Iosif Marius Circa, apoi autorii. Tot la biserică au fost expuse 22 de publicaţii rurale din biblioteca parohială: reviste paro- hiale, foi editate de asociaţii cultu-rale, de şcoli ş. a. Al doilea moment a fost Simpozionul ştiinţific închinat „Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. Sim- pozionul a fost găzduit în incinta Şcolii Gimnaziale din localitate. Lucrările au debutat cu prezentarea făcută de doamna dr. Nina Ceranu, editurii pe care o conduce la Timi- şoara, Eubeea, ilustrând acest lucru cu ultimele apariţii. Sub conducerea prof. Ioan Traia, preşedintele Aso-ciaţiei, a urmat şirul de comunicări deschis de C. Păr. Cristian Tomescu de la parohia Comloşu Mare, „Aspec-te duhovniceşti ale jertfei Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. Au urmat apoi: prof. Gheorghe Lungu, „Urme ale lui Constantin Brâncoveanu în cronica lui Radu Greceanu”; prof. Ion Murariu, „Domnia Brâncovenilor în eposul şi în teatrul popular româ-nesc”; prof. Ioan Traia, „Blazonul de pe turnul Mănăstirii Hodoş-Bodrog” şi pr. Valentin Bugariu, „Tiparul şi cartea bisericească în vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu”. Au fost donate din partea Editurii Eubeea, a poetului Vasile Barbu din Uzdin şi a Parohiei

Breviar culturalBirda mai multe volume şi reviste bibliotecii comunale. Participanţii au primit din partea dlui Ioan Traia preşedintele asociaţiei însemne de cinstire ,,Diplome de participare”, domnul primar primind ,,Diploma de excelenţă” pentru promovarea culturii şi valorilor de pe teritoriul Banatului istoric. Ultimul popas al acestei întâlniri, agapa, desfăşurat în localul S.C. Angelessi SRL.Mo-mentul a fost marcat de poezie şi cântec popular românesc. Au fost interpretate mai multe cântece de către îndrăgitul interpret Marius Matei. Au fost prezenţi la această manifestare publicişti din Banatul românesc şi cel sârbesc, precum şi invitaţi de marcă: P. On. Păr. Prot. Ioan Prisăcean; primar Marius Gheorghe Stoian; prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, Dan Buruleanu, consilieri locali, profe-sori, economişti, ingineri, medici, bibliotecari, preoţi, autori de reviste şi volume dar şi credincioşi ai paro- hiei. Mulţumiri Primăriei Comunei Birda, în special domnului Marius Gheorghe Stoian, primarul localită-ţii, diriguitorilor şcolii din localitate, firmei Angelessi şi desigur tuturor participanţilor!

Pr. dr. Valentin BUGARIU

Conferinta internationalã„Banat-Europa: istorie

si culturã”, editia a 111-a, Giroc 2014În data de 24-25 octombrie 2014,

în sala de conferinţe a Hotelului Trio din Giroc s-a desfăşurat cea de a III-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Banat-Europa: istorie şi cultură”. Asociaţia Culturală „David Voniga”, în colaborare cu Institutul de Stu-dii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoa-ra, Universitatea de Vest din Timi-şoara, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, Institutul Cultural al Românilor din Voivodina şi Societatea Enciclopedică a Bana-tului a organizat la Giroc, în data de 24 octombrie 2014, cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Banat-Europa: istorie şi cultură”. Lucrările Conferinţei s-au desfăşurat în cadrul a trei secţiuni: istorie me-dievală, modernă, contemporană şi ecleziastică; cultură, etnologie şi fol- clor, turism, lingvistică. Cei 38 de

participanţi de anul acesta au repre- zentat următoarele instituţii: Univer- sitatea „Babes-Bolyai” – Cluj-Napo- ca; Universitatea „Eftimie Murgu” – Reşiţa; Universitatea de Vest – Timişoara; Institutul „George Bari-ţiu” al Academiei Române – Cluj-Napoca. Au participat şi doi invitaţi din Ucraina – Vasile Tărâţeanu (aca-demician la Academia Româno-Americană) şi Viorica Pridii.

I. Secţiunea de istorieÎn cadrul acestei secţiuni, şi-au pre-

zentat lucrările următorii invitaţi:Octavian Gruiţa, Florin Golban,

Mircea Sturza, Viorel Dorel Cherciu, Alin Cristian Scridon, Ioan Haţegan, Alexandru Gyuris, Alexandru Kósa, Tiberiu Ciobanu, Adrian Magina, Mihai Pârvulescu, Angela Dumitres-cu, Ofelia-Liana Mitrache, Carmen Albert, Ioan Munteanu, Mihaela Be-decean, Ovidiu Emil Iudean, Daniel Alic, Ovidiu Roşu, Ioan Drăguţ, Alexandru Constantin Chituţă.

II. Secţiunea culturăInvitaţi ai acestei secţiuni au fost:Viorica Pridii, Livia Magina, Va-

sile Tărâţeanu, Ioan David, Graţiela Benga-Ţuţuianu, Dana Nicoleta Po- pescu, Constantin-Tufan Stan, Ioan Traia, Adina Muntean, Tatiana Os-troveanu, Andreea Dăncilă, Emanuil Ineoan, Nicolae Petchescu.

III. Secţiunea etnografie-folclorLa această secţiune au participat:Ion Murariu, Miloranca Golban,

Raluca Arianna Vîlceanu, Dorina Măgărin.

În cadrul acestui eveniment, au avut loc şi trei lansări de carte:

Marius Matei „Tezaur bănăţean”, prezentări de prof. Ioan Traia, dr. Alexandru Constantin Chituţă

Ion Murariu „Vorbe d’ale noastre – glosar girocean”, prezentare prof. univ. Ioan Viorel Boldureanu

Valeria Pârvulescu „Karl Broky, Un timişorean – pictor al Curţii regale britanice”, prezentare: Ioan Haţegan.

Marius MATEI

,

,

, ,

,

,

8 Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 2 (10) l 2014

Colegiul de redactie:Redactor-şef: Marius Matei;

Secretar de redacţie: Claudiu Glăvan Redactori: Prof. Ion Murariu; Prof. Octavian Gruiţa; Petru Chira;

Vasile Bucur; Dorin Aga; Sever Lazăr Colaboratori: Prof. Doina Dobreanu, Pr. dr. Valentin Bugariu,

dr. Mircea Taban, Vasile Barbu, Dimitrie Acea Tehnoredactare: Dorin Davideanu

e-mail: luminagiroceana@yahoo.comAceastă revistă este afiliată Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale în Banat

şi Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric

, Tipărit la

TimişoaraBd. Revoluţiei din 1989, nr. 26

Tel.: 0256-204816edituraeurostampa@gmail.com

www.eurostampa.roISSN

224

7-80

35

Astăzi, când mărturiile culturii noastre populare devin tot mai rare şi mai ameninţate să fie înstrăinate sau să dispară, oameni inimoşi şi entuziaşti, cu iubire pentru ceea ce reprezintă patrimoniul cultural etnografic al comunităţii locale în

care trăiesc, au avut iniţiativa şi curajul să realizeze colecţii etno-grafice particulare, create cu eforturi şi sacrificiu, asumându-şi datoria de a lăsa ceva urmaşilor din bunu-rile moştenite.

Aceştia sunt robii frumosului, „singuratici şi inimoşi, locuind în cele mai nebănuite colţuri ale ţării, însufleţiţi de o anume conştiinţă a necesităţii păstrării valorilor spiri-tuale, gata oricând să renunţe la viaţa cotidiană pentru a mai salva o bucăţică din sfânta lume a satului tradiţional”.1

Aşa au fost numiţi ctitorii celor 73 de muzee şi colecţii particulare săteşti (etnografice) din România aflate în evidenţa Muzeului Naţio-nal al Ţăranului Român, dintre care au fost selectate 25 de colecţii/ muzee spre a fi prezentate în cartea „ROBII FRUMOSULUI. Colecţii etnografice particulare săteşti din România”, apărută sub egida prestigioasei instituţii amin-tite, în anul 2012, la Editura Martor.

Începând din anul 2011, majori-tatea colecţionarilor particulari sunt reuniţi într-o asociaţie: Reţeaua colecţiilor şi muzeelor etnografice săteşti particulare din România (RECOMESPAR), al cărei preşe-dinte este domnul arhitect Eugen

Vaida.În zilele de

17, 18 şi 19 o c t o m b r i e 2014, mem- brii reţelei ne-am întâl- nit la Crişeni, judeţul Harghi-ta, la Muzeul Pălăriilor de Paie al dom-nului Szocs Lajos.

Bucuriei de a ne revedea la Crişeni şi de a afla noutăţi legate de activitatea colegilor din reţea, s-au adăugat multe altele, născute din ospitalitatea gazdelor, fa- milia Szocs Lajos, vizita-rea muzeului din Crişeni, v i z i t a r e a unui atelier de olărit din Corund, pri-mirea albu-mului „Te- zaur bănă- ţan” al tâ-nărului nos-t ru coleg, Marius Matei, din Timişoara...

Mă bucur să avem în rândul colecţionarilor nu numai oameni care se îndreaptă spre apusul vieţii lor, nostalgici ai unor vremuri apu- se, când în satele nostre erau încă practicate îndeletnicirile tradiţio-

nale şi creatorii de artă populară lucrau la întrecere, ci şi tineri care îşi dedică viaţa, timpul, muncii de căutare şi cercetare, de colectare, recondiţionare, păstrare şi valori-zare a obiectelor tradiţionale.

Unul dintre aceştia este domnul Marius Matei, din Girocul bănă-ţean, muzeograf la Muzeul Satu-lui Bănăţean din Timişoara, dar şi colecţionar particular, al cărui crez este de „a salva o părticică din sfânta lume a satului de odini-oară”, aşa cum el însuşi mărturi-seşte.

La el, „pasiunea s-a transfor-mat în competenţă pusă în slujba preservării patrimoniului tradiţio-nal bănăţean” (Dr. Ana Pascu, MNŢR, Bucureşti)

Crezul domnului Marius Matei nu este singular, este cel care ne dă suflu, curaj şi entuziasm şi nouă, celorlalţi robi ai frumosului.

Prof. Doina DOBREANU

NOTE1 E u g e n Va i d a , P r e ş e d i n t e

RECOMESPAR, Nebunii iubitori de frumos, în „Recuperări, resti-tuiri, restaurări. Colecţii etnografice particulare din România”, Editura Martor, 2012, p. 8.

Din nou despre robii frumosului