Ptii Si Reprezentari
description
Transcript of Ptii Si Reprezentari
ori. Sunt mai bine percepute obiectele manevrate (manipulate) decât cele
contemplate.
Imaginile perceptive nu apar laîntâmplare , nu sunt rezultate ale unor interacţiuni
accidentale şi nici expresii ale subiectivităţii individului. Similar altor procese
psihice , manifestările perceptive au la bază relaţii legice , caracterizate prin unitate ,
stabilitate şi repetabilitate . Dintre acestea mai frecvent reilefate în literatura de
specialitate sunt următoarele :integralitatea , structuralitatea , constanţa ,
selectivitatea , semnificaţia şi obiectivitatea.
FORMELE PERCEPŢIEI
Percepţia însuşirilor spaţiale ale realităţii. Spaţiul şi timpul sunt atributele
esenţiale ale materiei. Dar spaţiul şi timpul –forme obiective şi universale de
existenţă a materiei în mişcare- nu sunt accesibile intuiţiei senzoriale ; noi le
pătrundem numai cu ajutorul gândirii , ca pe nişte categorii abstracte.
Percepţiile de spaţiu cuprind reflectarea următoarelor însuşiri concrete şi
obiective ale lucrurilor : forma obiectelor ; mărimea lor dată de relaţiile dintre
întinderea spaţială şi volum ; distanţa ca raport de dispoziţie în spaţiu a obiectelor ,
de depărtare sau apropiere dintre ele ; orientarea , respectiv direcţia incluzând
raportul spaţial dintre observator şi obiect , sau orientarea în raport cu un reper , faţă
de un punct origine ; volumul , respectiv relieful obiectelor, cuprinzând însuşirile
spaţiului tridimensional : lungime , lăţime , adâncime ; şi poziţia obiectelor.
Percepţia formei obiectelor o analizăm pe calea analizatorului vizual asociat cu
analizatorul tactil şi cel kinestezic. I.M. Secenov arăta că în “percepţia formelor
lucrurilor ne folosim de mişcările ochilor ca de un compas şi o linie.”
Percepţia formei obiectului se efectuează în funcţie de distanţa şi mărimea
acestuia ,ca şi în funcţie de acuitatea vizuală a subiectului. În perceperea formei
obiectelor , ca şi în perceperea adecvată a mărimii lor apare fenomenul de constanţă.
Percepţia mărimii obiectelor şi constantele de mărime se obţin prin fenomene
de acomodare a cristalinului în procesul vederii , precum şi pe baza convergenţei
globilor oculari , adică a mişcărilor de convergenţă a ochilor pentru unirea în acelaşi
punct a axelor vizuale pe obiectul fixat. I.P.Pavlov arăta că în perceperea mărimii
obiectelor acţionează mecanisme ale reflexelor condiţionate.
Vederea tridimensională a obiectelor –percepţia spaţiului tridimensional , sau al
volumului corpurilor – are la bază efectul stereoscopic al recepţiei noastre optice
binoculare. În perceperea volumului , respectiv a reliefului obiectelor , reflectăm
lungimea , lăţimea şi adâncimea acestora.
Percepţiile de timp ne dau impresia sensibilă a însuşirilor temporale ale
evenimentelor , ca: durata lor , succesiunile , continuitatea şi discontinuitatea
(întreruperile) fenomenelor , tempoul desfaşurării lor , accelerarea şi încetinirile ,
ritmul.
Percepţiile de timp sunt puternic influenţate de conţinutul şi ritmul activităţilor
pe care le desfăşurăm ; ele mai depind de stările emotive ale subiectului , de
caracterul interesant sau anost al activităţii , de faptul dacă evenimentele ce se scurg
sunt trăite ca fiind plăcute sau neplăcute , ca şi de starea de asteptare a individului.
O importantă influenţă asupra perceperii şi asupra aprecierii intervalelor de timp
o au factorii social – culturali.
Percepţia mişcării , a deplasării obiectelor în spaţiu este un proces complex ce
se efectuează atât pe baza recepţiei însuşirilor spaţiale cât şi a celor temporale ale
realităţii. Mişcarea nu poate fi percepută sensorial , ci numai gândită prin
cunoştinţele omului.
FENOMENUL ILUZIILOR
Cea mai mare parte a percepţiilor omului reflectă în mod veridic realitatea.
Există însă şi situaţii când imaginea rezultată deformează , denaturează unele aspecte
. Se vorbeşte în acest caz de iluzii perceptive.
Iluziile în procesele noastre senzoriale exprimă recepţia deviată şi interpretările
deformate a o serie de stimuli percepuţi în anumite contexte spaţio – temporale şi în
baza unei anume practice cu obiectele date. Sunt cunoscute în acest sens , numeroase
iluzii optico- geometrice : iluzii ale formei , mărimii , ale poziţiei spaţiale a
diferitelor linii şi figure, apoi iluziide compoziţie grafică , iluzii tactile , de greutate ,
termice etc.
Fenomenul iluziilor se manifestă numai în anumite cadre ale activităţii senzoriale
şi este subordonat unor cerinţe ale adaptării. Iluziile trebuie inţelese ca fenomene
normale , cauzate de anumite legi fizice şi interacţiuni neuro-fiziologice.
REPREZENTĂRI
În literatura de specialitate , termenul de reprezentare este utilizat cu mai multe sensuri ,
mai frecvent îtâlnnite fiind acelea de process sau modalitate secundară de reflectare şi,
respectiv , de produs sau imagine a obiectelor şi fenomenelor care au acţionat în trecut asupra
organelor de simţ.
Fenomenul reprezentării cuprinde orice redare mintală a unor situaţii , obiecte ,
evenimente , trăiri etc. , în lipsa acţiunii concrete a acestora asupra noastră. Ne putem
reprezenta diferite realităţii şi fapte atât în imagini intuitive cât şi în forme logice abstracte ,
în intenţii , ori relaţii dintre realităţii.
Pot fi reprezentate intuitiv în conştiinţa noastră mărimea , forma , culoarea , poziţia în
spaţiu etc ale obiectelor concrete ; desfăşurarea unor anumite fenomene ale naturii ;
înfăţişarea şi chiar vocea unor anumite persoane ; sunetele muzicale. De asemenea pot fi
reprezentate în formă intuitivă – mai amplu sau mai schematic – unele mişcări şi acţiuni
senzorio – motrice , ca : efectuarea de exerciţii gimnastice , a operaţiilor de muncă etc.
Fenomenul reprezentării este un proces dinamic şi activ , de combinare şi recombinare a
impresiilor acumulate în trecut. Imaginea obiectului reprezentat se modifică şi se
restructurează de fiecare dată , în funcţie de noi informaţii primite , în funcţie de timpul
parcurs între percepţii şi repezentare , în stânsă legătură cu sensul pe care îl au pentru noi cele
reprezentate.
Procesul reprezentării poate fi unul spontan , declanşat de acţiunea unor excitanţi
nemijlociţi , sau provocat în baza unor evocări intenţionate , pe baza căutării speciale de a ne
reprezenta unele obiecte , fapte , situaţii. Cele mai multe din reprezentări pot fi provocate cu
ajutorul stimulilor verbali , prin folosirea adecvată a cuvintelor , denumiri ale obiectelor sau
fenomenelor care ne sunt cunoscute. Reprezentarea chipului unei persoane cunoscute şi care
ne este mult apropiată o realizăm de regulă cu reproducerea în minte a numelui pe care îl
poartă.
În imaginea – reprezentare reproducem şi generalizăm doar unele însuşiri ale obiectului şi
anume acelea care au avut o importanţă mai mare în activitate sau care , în virtutea
caracterului lor nou , neobişnuit , s-au impus mai mult atenţiei noastre. Imaginile –
reprezentări sunt superioare celor perceptive prin gradul de prelucrare a informaţiilor primite
de la obiectul reflectat şi sunt mai şterse , mai palide , mai puţin clare decât pecepţiile.
Caracterul mai accentuat sau mai şters al imaginii – reprezentare se manifestă în funcţie de
gradul de prelucrare a impresiilor senzoriale pe care se bazează , de rolul şi importanţa pe care
o prezintă imagine dată în activitatea principală a individului , ca şi în funcţie de
particularităţile personalităţii sale.
În trecerea de la percepţia obiectului la reprezentarea acestuia au fost identificate
următoarele forme intermediare : imaginea imediată sau primară (consecutivă – pozitivă) ,
denumită şi imaginea Hering, considerată ca o prelungire a percepţiei şi are durata câtorva
sutimi de secundă. Apoi urmează imaginea secundară , care apare la un scurt interval de la
percepţia obiectului şi se caracterizează prin redarea figurii acestuia într-o culoare
complementară culorii obiectului perceput (imaginea Purkinje). Într-o a treia secvenţă pot fi
urmărite imaginile consecutive – terţiare (imaginile Hess) a căror durată este de câteva
secunde.
PROPRIETĂŢILE REPREZENTĂRILOR
Ca multe ale procese psihice , reprezentările prezintă câteva proprietăţi remarcabile cum
sunt : intuitivitatea , intensitatea , claritatea , stabilitatea , completitudinea , relevanţa şi
generalitatea. Prin unele din aceste proprietăţi reprezentarea este mai aproape de percepţie ,
prin altele de gândire.
Intuitivitatea sau caracterul figurativ se referă la asemănările , mai mult sau mai puţin
evidente , dar întotdeauna prezente , între obiect şi imaginea sa.
Intensitatea se referă la forţa sau la pregnanţa imaginii , la claritatea liniilor de contur şi
contrastul figură – fond. Aceasta este cu atât mai mare cu cât : a) este mai bine fixată şi
păstrată în memoria de lungă durată ; b) numărul contactelor perceptive anterioare cu obiectul
a fost mai mare ; c) imagine a fost mai frecvent actualizată şi d) nivelul de sensibilitate ia
valori ridicate.
Claritatea exprimă gradul de limpezime , de precizie a imaginii , măsura în care aceasta
poate fi rapid şi corect interpretată şi valorificată. În general , reprezentările sunt mai puţin
clare decât percepţiile care stau la baza constituirii lor , deoarece urmele păstrate în scoarţa
cerebrală , sunt, de regulă , mai slabe , mai şterse decât excitaţiile de la care provin .
Stabilitatea defineşte durata păstrării în conştiinţă a imaginii reprezentate. Stabilitatea
imaginii în reprezentare variază în funcţie de : semnificaţia obiectului , gradul de familiaritate
, modul de producere (spontan sau intenţionat).
Completitudinea indică numărul de elemente şi însuşiri reţinute în imaginea reprezentată.
Gradul de completitudine este condiţionat de tipul de memorie (predominat intuitiv sau
abstract – verbal) , de familiaritatea obiectului , de conţinutul sarcinii şi nivelul de motivare al
subiectului. În general , reprezentările sunt sărace în amănunte.
Relevanţa se referă la semnificaţia informaţiilor în imagine. Reprezentarea are un grad
mai mare de relevanţă decât percepţia.
Generalitatea exprimă proprietatea imaginii – reprezentare de a include în structura sa
aspecte generale şi esenţiale ale unui obiect sau a unei clase de obiecte . Asemenea aspecte
sunt reţinute în memorie şi actualizate în reprezentare ca urmare a semnificaţiei obiectului
pentru subiect (de exemplu , chipul unei persoane dragi ) , a repetabilităţii fenomenului (un
răsărit de soare pe malul mării) sau a comunalităţii însuşirilor (chipul radios al studentului
care a trecut examenul).
Gradul de generalitate poate varia de la nivel foarte redus ( de exemplu chipul mamei)
până la unul care cuprinde o clasă întreagă de obiecte sau fiinţe asemănătoare (de exemplu
imaginea unei bunicuţe indefinite).
CLASIFICAREA REPREZENTĂRILOR
În funcţie de scopul urmărit ( precumpănitor sau aplicativ ) şi de perspectiva de abordare
(generală sau particulară ) , specialiştii recurg la diverse strategii şi criterii de clasificare a
reprezentărilor. Astfel , după modalitatea senzorială dominantă se diferenţiază
reprezentările : vizuale , auditive , chinestezice , tactile , olfactive , gustative etc.
După gradul de generalitate , reprezentările pot fi : generale şi individuale/singulare .
Sunt considerate reprezentări generale cele care includ în structura lor note/aspecte comune
unui grup sau al unei clase întregi de obiecte şi multe detalii , fără ca acesta să perturbe actul
de recunoaştere a obiectului. Reprezentările individuale vizează obiecte , fiinţe , fenomene ,
etc. semnificative pentru subiect , fie prin valoarea lor relaţională , fie ca frecvenţă a
apariţiilor.
După nivelul operaţiilor implicate în geneza lor , reprezentările sunt : reproductive
( obiecte sau fenomene percepute anterior) şi anticipative ( obiecte şi fenomene noi , care nu
au mai fost percepute anterior).
După gradul de mobilitate reprezentările sunt statice sau dinamice. Cele statice reflectă
forma şi configuraţia obiectelor imobile , iar cele dinamice reflectă mişcarea şi transformarea
obiectelor.
Din perspectiva psihocognitivă , reprezentările pot fi interne sau externe. Reprezentările
interne sunt cele existente în memoria subiectului. Reprezentare exterioară este un semn , o
notă , un set de simboluri care reprezintă pentru subiect ceva din afara lui.
Reprezentările îndeplinesc un rol important în privinţa elaborării şi realizării diferitelor
scopuri şi obiective.
Percepţiile şi reprezentările sunt procese psihice cu un rol destul de important în
activitatea sistemului psihic uman.
Bibliografie
Tucicov – Bogdan Ana , Psihologie generală şi psihologie socială , Bucureşti , Editura
didactică şi pedagogică , vol I , 1973
Zlate Mielu , Introducere în psihologie , Bucureşti , Casa de editură şi presă ŞANSA –
S.R.L. , 1994
Universitatea „OVIDIUS”
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe politice
Specializarea ISTORIE
CARACTERISTICILE PERCEPŢIILOR ŞI ALE
REFLECTĂRII PRIN REPREZENTĂRI ÎN RAPORT
CU TIPUL FUNDAMENTAL DE ACTIVITATE ŞI CU
TIPUL DE RELAŢIE
Coordonator , Student ,
Prof.univ. Anca Dragu Măntărau Maria- Adriana