Reprezentari Grafice Master 1

8/13/2019 Reprezentari Grafice Master 1

http://slidepdf.com/reader/full/reprezentari-grafice-master-1 1/45

IOAN BÂCA

REPREZENTĂRI GRAFICE ȘICARTOGRAFICE ÎN TURISMUL SPORTIV.SEMNALIZARE TURISTICĂ ȘI ORIENTARE

ÎN TEREN

BISTRIȚA



UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

FACULTATEA DE GEOGRAFIA TURISMULUI BISTRIȚA

REPREZENTĂRI GRAFICE ȘI CARTOGRAFICE ÎNTURISMUL SPORTIV. SEMNALIZARE TURISTICĂ

ȘI ORIENTARE ÎN TEREN

Note de cursMaster an I

UZ INTERNBISTRIȚA

2012



PARTEA I

REPREZENTĂRI GRAFICE ȘI CARTOGRAFICE ÎN TURISMUL SPORTIV

I.Considerații preliminare

Turismul sportiv este un domeniu al agrementului bazat pe activitățimotrice (de mișcare) pentru petrecerea timpului liber și relaxare, caresolicită organismul și contribuie la menținerea sănătății.

Aceste activit ăți motrice primesc, în contextul de față, caracter desporturi turistice, după cum urmează:

a)sporturi turistice de vară : drumeție (hiking, randonee), turism deitinerar (trekking), cicloturism, alpinism (climbing), speologie (caving),înot (swiming), yachting, surfing, rafting, canoeing, kayaking,scufundări(scuba diving, snorkeling), toobing, water ski, canyoning, zbor cu parapanta(paragliding), salt cu parașuta (parachuting), pescuit (fishing), golf,endurance, etc.;b)sporturi turistice de iarnă : schi alpin (alpine skiing), schi de tură (skitouring, backcountry skiing), schi fond (croscountry skiing), snowboarding,snowkiting, snowkayaking, drumeție cu rachete de zăpadă (snowshoe),

alpinism pe cascade înghețate, alpinism pe ghețari (ice climbing) patinaj,etc.

II.Materiale grafice și cartogr afice utilizate în turismul sportiv

Pentru localizarea obiectivelor turistice și a bazelor de agrement,pentru deplasare și orientare în teren, turismul sportiv apelează la anumitereprezentări grafice și cartografice, dintre care se pot aminti: harta, planul,schița, imaginile satelitare, fotografiile aeriene și reprezentările 3 D.

A)Harta este o reprezentare grafică, micșorată, generalizată șiconvențională a suprafeței terestre, care cuprinde elemente naturale șiantropice.

După conținutul lor hărțile sunt de mai multe feluri:a)hărți generale, care conțin mai multe elemente geografice (forme

de relief, ape curgătoare și stătătoare, așezări, căi de comunicație, resurse,etc.);

b)hărți speciale sau tematice, care conțin un element geograficanume, distingându-se astfel:

1)hărți geologice:



-hărți tectonice și structurale-arată configurația scoarței terestre (structuricutate, faliate, discordante, tabulare, vulcanice, etc.);-hărți litologice-arată tipurile de roci dintr-o anumită regiune(sedimentare, metamorfice, vulcanice);

3)hărți geomorfologice, care conțin forme majore de relief (munți, dealuri,câmpii), tipuri genetice de relief (fluvial, glaciar, periglaciar, litoral,vulcanic, deșertic, biogen, antropogen, structural, petrografic); 4)hărți seismice, care arată potențialul seismic al unei regiuni, rețeaua defalii și fracturi, epicentre anterioare și posibile, etc.; 5)hărți climatice și meteorologice, care conțin informații despretemperaturi, precipitații, vânturi, presiune, atmosferică, insolație,nebulozitate, fenomene extreme,prognoze meteo (hărți sinoptice), etc. 6)hărți hidrogeologice, despre izvoare, adâncimea pânzei freatice, direcția

de curgere a apelor freatice, foraje, etc.;7)hărți hidrografice, despre rețeaua hidrografică dintr-un anumit areal(ape curgătoare, ape stătătoare); 8)hărți hidrologice, care conțin date despre debite, nivele, viituri, etc.; 9)hărți biogeografice, referitoare la formele de vegetație, faună, fondcinegetic și piscicol; 10)hărți ale ariilor protejate (parcuri naturale și naționale, rezervațiinaturale, monumente ale naturii, etc.);11)hărți ale populației și așezărilor umane, cu elemente despre structura

etnică, religie, limbă, rețeaua de localități, etc.; 12)hărți economice, referitoare la centre economice, resurse minerale, fondfunciar, etc.;13)hărți ale căilor de comunicație (rutiere, feroviare, fluviale, maritime,aeriene, speciale);14)hărți administrative, despre diviziunile administrative dintr-o anumităregiune (comune, comitate, districte, județe, raioane, etc.);15)hărți politice, referitoare la formațiuni politice, conflicte militare, riscuride atacuri teroriste, etc.;

16)hărți turistice, care conțin informații despre obiective atractive, baze decazare, alimentație și agrement, trasee, stațiuni de profil, etc.;17)hărți topografice, care conțin configurația unei suprfețe de terenreprezentată prin curbe de nivel; 18)hărți cadastrale, care conțin structura fondului funciar;

Dup ă scara de propor ț ie există:– hărț i la scară mare (hărț i topografice)– între 1 : 25.000și 1 : 200.000;– hărț i la scară mijlocie– între 1 : 200.000și 1 : 1.000.000;– hărț i la scară mică (hărț i geografice)– peste 1 : 1.000.000;

Dup ă teritoriul reprezentat pot fi:– hărț i universale, care cuprind întreaga suprafață terestră;



-hărți ale emisferelor; -hărț i ale continentelor;-hărți ale mărilor și oceanelor;-hărți ale țărilor;

-hărți ale judetelor;-etc.Dup ă destina ț ie hărțile pot fi:

-hărți agricole; -hărți silvice; -hărți cadastrale; -hărț i de navigaț ie maritimă sau aeriană;-hărț i turistice;-hărț i ale drumurilor;

-hărți militare;-hărți școlare;-etc.

Dup ă cromatic ă există:–hărț i alb-negru (monocrome);–hărț i color (policrome);

După modul de prezentare pot fi:-hărți pe suport clasic (hârtie, carton, plastic);-hărți digitale;

După modul de utilizare hărțile pot fi: -hărți normale (consultate prin desfășurare, despachetare); -hărți interactive (consultate online);

Elementele hărților sunt următoarele: -denumirea hărții; -scara hărții (grafică și numerică); -rețeaua de coordonate geografice, caroiajul rectangular sau canevasul(paralele, meridiane);-cadrul interior;

-cadrul exterior;-cadrul ornamental;-legenda (semnificația semnelor convenționale).

În practicarea turismului sportiv hărțile sunt utilizate pentruurmătoarele operațiuni: -orientarea în teren și deplasarea spre obiectivele turistice de interes; -identificarea unor obiective atractive (vârfuri, masive montane, formațiunistâncoase, puncte de belvedere, puncte de lansare cu parapanta, pârtii deschi, râuri cu debite și nivele optime, suprafețe lacustre, suprafețe

forestiere, poiene pentru popas și campare, suprafeșe de luncă, peșteri,etc.);



-calcularea distanțelor până la obiectivele turistice, pe baza scării grafice șia scării numerice; -stabilirea unor parametrii geomorfometrici necesari în practicarea unoractivități (pante, fragmentare, energie, expoziție);

-aprecieri privind starea și evoluția vremii (presiunea atmosferică, nivelultemperaturilor, nebulozitatea, cantitatea de precipitații, grosimea și duratastratului de zăpadă, viteza și direcția vânturilor, etc.).

B)Planul este o reprezentare grafică, micșorată și convențională, aunei suprafețe mai mici de teren, pe care elementele de conținut suntredate în detaliu și cu o mare precizie.

Prin urmare, în turismul sportiv se pot consulta planurile unorparcuri, zone de agrement, zone turistice, stațiuni turistice, orașe, planuriurbanistice, etc.

Aceste planuri pot servi la localizarea obiectivelor de agrement(parcuri, terenuri de sport, suprafețe acvatice), a traseelor turistice, laorientarea și deplasarea în teren, la identificarea rețelei stradale și abazelor de cazare sau alimentație publică, precum și a suprafețelor cupotanțial pentru amenajare.

Planurile se clasifică astf el:1)Dup ă scar ă :

– planuri topografice propriu-zise, între 1 : 20.000și 1 : 5.000;– planuri de situaț ie, între 1 : 500și 1 : 500;

– planuri de detaliu, la scări mai mari decât 1 : 100.2)Dup ă con ț inut :– planuri generale, pe care apar elemente de altimetrieși planimetrie;– planuri speciale (tematice), care conț in pe lânga elemente topograficeșielemente speciale, în funcț ie de destinaț ia planului;

3)Dup ă destina ț ie :– planuri miniere, urbane, militare etc.

C)Schița este o reprezentare grafică, micșorată, convențională,simplă și aproximativă a unor elemente naturale și antropice, pentru nevoi

imediate, care nu necesită detalii de precizie privind dimensiunile saudistanțele acestora (amplasarea unei cabane turtistice, poziția unei peșteri,intersecția unor căio nde comunicație, traseele turistice, obiectiveleatractive, etc.). Cu toate acestea, schița trebuie să respecte pozițiaelementelor din teren, chiar dacă nu respectă scara și orientarea lor față depunctele cardinale.

D)Schema este o reprezent are grafică simplă, pe hârtie, reprodusădupă o hartă topografică sau executată din vedere, a unei porțiuni de teren,pe care se trec anumite date, în funcție de destinația acestora (orientare,

stabilirea unui traseu, prezentarea unor aspecte ale reliefului, hidrografiei,vegetației, etc.).



Schema executată după o hartă topografică dată va respecta scarahărții și va conține următoarele elemente:

-forme de relief (vârfuri, culmi, înșeuări, versanți, formațiunistâncoase, etc.);

-rețea hidrografică (izvoare, râuri, lacuri);-formațiuni vegetale (păduri, pășuni, fânețe); -drumuri modernizate, nemodernizate și poteci turistice; -localități reprezentate prin conturul lor cu interiorul hașurat; -curbe de nivel principale semnificative.Schema executată în teren, din vedere, va fi întocmită la o scară

aproximativă, mare sau foarte mare, și va conține numeroase repere dinteren, cum ar fi: vârfuri, culmi, formațiuni stâncoase, maluri, faleze, apecurgătoare, lacuri, copaci izolați, pâlcuri de pădure, căi de comunicație,

obiective turistice. De asemenea, schema va conține și o săgeată care săindice direcția N-S.E)Fotografiile aeriene sau ortofotoplanurile sunt imagini ale unui

teritoriu preluate din avion, de la o anumită înălțime, care oferă informațiidespre conf igurația reliefului, rețeaua hidrografică, formațiunile vegetale,așezări, căi de comunicație, structura terenurilor agricole, activitățieconomice, etc.

Aceste materiale stau la baza întocmirii hărților (topografice,geomorfologice, hidrografice, etc.),schemelor și schițelor, putând fi

analizate cu ochiul liber, cu lupa sau cu aparatură specială (stereoscop,stereomicrometru, interpretoscop, etc.).F)Imaginile satelitare sunt materiale fotografice preluate cu

ajutorul aparaturii instalate pe sateliți. Aceste imagini pot reda informațiaîn domeniul vizibil, infraroșu, al vaporilor de apă sau în combinație debenzi spectrale numite și reprezentări fals-color.

Imaginile satelitare permit vizualizarea și analizarea caracteristicilorcare nu apar în fotograf iile aeriene obișnuite (ex. vizualizarea curenților deaer pentru practicarea zborului cu parapanta sau a navigației cu pânze,

vizualizarea curenților marini sau lacuștri pentru practicarea navigației și aînotului, tipul de sol, geologia substratului, etc.).G)Reprezentările 3 D ale suprafeței terestre sau modelele de

elevație reprezintă o suprafață de teren pe baza coordonatelor orizontale(x, y) și a celor verticale (z), și permit redarea simultană a trăsăturilorreliefului (formă, contur, înălțime, fragmentare, energie, pantă, expoziție).

Aceste reprezentări tridimensionale se realizează pe baza ridicărilortopografice din teren (măsurări de unghiuri, laturi, înălțimi, etc.), afotografiilor aeriene, a imaginilor satelitare, prin digitizarea curbelor de

nivel de pe hărțile topografice și cu ajutorul GPS-ului.



Toate aceste reprezentări grafice pot fi analizate fie pe suport clasic(hârtie), fie în cadrul Sistemului de Informare Geografică (SID) sauGeographic Information System (GIS), unde informațiile se prezintă subformă grafică (repartizarea spațială a obiectelor) și ca bază de date

(lungimi, lățimi, înălțimi, volum, etc.). Informația grafică poate fi de două feluri: -raster, sub forma unei matrici de pixeli (fotografie);-vectorială, sub formă de linii, puncte, poligoane.Obiectele din cadrul informației raster și vectorială trebuie

georeferențiate (primesc coordonate), pentru a putea fi utilizate,prezentându-li-se, astfel, poziția reală din teren.

III. Harta topografică

Harta topografică este o reprezentare grafică, miscșorată, precisă,convențională și detaliată, în plan, a unei suprafețe de teren (topo=loc;graphein=descriere).

Pe această hartă sunt redate suficient de amănunțit toate detaliileterenului, respectiv detaliile de planimetrie (localit ăți, căi de comunicație,clădiri izolate, rețea hidrografică, vegetație) și detaliile de nivelment(relieful).

Din această cauză, harta topografică poate fi folosită în turismul

sportiv deoarece permite studierea amănunțită a terenului, efectuarea unorcalcule și măsurători, orientarea și deplasarea în teren, amplasarea deechipamente turistice, etc.

Elementele tehnice ale hărții topografice sunt: a)cadrul interior , sub formă de linii subțiri orizontale (pe cadrul de

N și S) și verticale (pe cadrul de E și V), care sunt arce de paralele șimeridiane, de o anumită latitudine și longitudine, care limitează suprafața de teren reprezentată pe hartă;

Valorile unghiulare ale acestora sunt înscrise în fiecare colț al hărții,

în afara cadrului interior, în grade, minute și secunde, și constituiecoordonatele geografice ale colțurilor (ex. 45055`15`` lat N-24022`30`` longV);

b)cadrul geografic sau cadrul minutelor, reprezentat printr-o liniedublă continuă, segmentată la fiecare minut de latitudine și de longitudine.

Cu ajutorul coordonatelor geografice ale colțurilor și ale cadruluigeografic se determină valorile coordonatelor geografice pentru oricepunct de pe hartă (localitate, obiectiv turistic, vârf, izvor, etc.);



Fig.1-Cadrul geografic al hărților

c)rețe aua de caroiaj , formată din linii orizontale și verticale,paralele între ele și dispuse la distanțe egale între ele, frecvent 1 km.

Această rețea de caroiaj mai poartă denumirea de caroiaj ractangular,rețea kilometrică sau canevas și servește la indicarea sau la raportareapoziției anumitor obiecte pe hartă prin coordonate prescurtate (exprimateîn km) sau întregi (exprimate în m).

Latura și suprafaț a pătratelor variază în funcț ie de scară, conformtabelului urmator (tabel 1):

Tabel 1 Latura și suprafața pătratelor generate de rețeaua de caroiaj

Scara Lungimea laturiipe hartă

Lungimea laturiipe teren

Suprafațapătratului pe teren

1:25 000 4 cm 1 km 1 km2 1:50 000 2 cm 1 km 1 km2 1:100 000 2 cm 2 km 4 km2 1:200 000 2 cm 4 km 16 km2

d)cadrul exterior sau ornamental, reprezentat printr- o linie groasă

de culoare neagră; e)scara hărții care arată de câte ori a fost micșorată suprafața deteren pe hartă. Aceasta se prezintă sub două forme:

1) scară numerică , sub forma unui raport între cifra 1 (unitatea dereferință) și un număr care arată de câte ori unitatea de referință, saumărimea grafică, a fost micșorată pe hartă, sau cu cât această unitate estemai mică decât mărimea naturală corespunzătoare din teren.

De exemplu: în cazul scării 1:25 000-(unde 1 este deîmpărțitul, iar 25000 este împărțitorul) arată că pe harta respectivă toate mărimile din teren

au fost micșorate de 25 000 de ori.



Fig.2-Cadrul hărților și rețeaua de caroiaj 1-cadrul interior; 2-cadrul geografic; 3-cadrul ornamental; 4-

caroiajul kilometric

Dacă se anulează ultimele două zerouri de la împărțitor ceea cerămâne arată cu câți metri din teren este egal 1 cm de pe hartă, iar dacă seanulează trei zerouri de la împărțitor ceea ce rămâne arată cu câți metri dinteren este egal 1 mm de pe hartă.

De exemplu: pe o hartă cu scara 1:25 000-1 cm=250 m; 1 mm=25 m;Pentru a stabili echivalentul dintre distanța grafică de pe hartă și

distanța naturală din teren se aplică formula:

d=N/1000, d=N/100

unde N=scara hărții; 1000; 100=unitatea de măsură la care seraportează distanța de pe hartă, respectiv 1 mm sau 1 cm.

2) scara grafică , sub forma unui segment divizat în subsegmente cuvaloarea în km, fapt care permite determinarea directă a distanței naturaledin teren pentru o distanță oarecare măsurată pe hartă;

Fig.3-Scara numerică și grafică a hărților

f)legenda hărții , alcătuită din semnificația semnelor convenționaleutilizate pe hartă;

g)nomenclatorul hărții , reprezentat printr- un sistem de litere șicifre înscris deasupra laturii denord (de sus) a cadrului ornamental, alături

de denumirea celei mai importante localități din cuprinsul hărții, care dă de



fapt denumirea foii respective de hart ă topografică (ex. L– 34 -132 – D– bGropșani).

Fig.4-Sistemul de împărţire în trapeze egale (6ºx4º) utilizat pentruharta internaţională a lumii, scara 1: 1.000.000.

Nomenclatorul hărții este necesar pentru găsirea rapidă și ușoară aunei regiuni, precum și pentru nominalizarea unică a hărților pentru oanumită zonă.

De exemplu: nomencaltorul L-35-144-D-d arată: -L=zona în care se află harta; -35=fusul în care se află harta; -144, D, d=subdiviziunile în cadrul zonei și fusului respectiv;

Fig.5-Nomenclatura hărţilor 1:200.000



h)Graficele de pantă , care ajut ă la determinarea valorilor pantelorde pe harta cu ajutorul unui compas si fara alte calcule preliminarii. Acesteaprezinta atat graficul pentru curbele de nivel principale cat si pentru celenormale.

Fig.6-Graficele de pantă

i)Declinatia magnetica , care reprezinta unghiul dintre cele douanorduri (magnetic si geografic) si poate fi pozitiva (estica) sau negativa(vestica).

Fig.7-Declinația magnetică

Cel mai important element al hărții topografice este relieful saunivelmentul, redat prin curbe de nivel sau linii de aceiașialtitudine(izohipse), prin care se exprimă înălțimea, lățimea, lungimea și configurațiaformelor de relief.

Curbele de nivel se obțin prin intersectarea imaginară a suprafețeiterestre cu planuri orizontale situate la înălțimi succesive egal distanțate și paralele între ele. Proiectând ulterior conturul acestor linii, în planul și lascara hărții, se obține un contur care redă forma respectivă de relief așacum se prezintă ea în teren.

Distanța dintre două curbe de nivel se numește echidistanță și poateavea valori în funcție de scara hărții (e=5 m, 10 m, 20 m, 25 m, 50 m, 100m) și de felul curbelor de nivel, care se clasifică după cum urmează:



1)curbe de nivel normale , prin care se reprezintă în mod normalformele de relief și care rezultă din echidistanța naturală, conformă cumărimea sa din teren. Echidistanța dintre aceste curbe de nivel poate fi de5 m sau 10 m pentru scara 1:25 000. Curbele de nivel normale se

reprezintă pe hartă prin linii subțiri continui; 2)curbe de nivel principale , care se trasează cu linie groasăcontinuă la patru curbe de nivel normale, iar echidistanța dintre acesteaeste de 25 m sau 50 m pentru scara 1:25 000;

3)curbe de nivel ajutătoare , trasate cu linie întreruptă subțire, cusegmente de 5 mm lungime, numai în porțiunile de hartă unde formele derelief, din cauza denivelărilor mici ale terenului, scapă reprezentării princurbe de nivel normale;

4)curbe de nivel accidentale , care se trasează cu linie subțire

întreruptă, cu segmente de 2 mm lungime, pe mici suprafețe, pentru areprezenta o formă caracteristică sau complicată de relief, care nu se poatereda prin curbe de nivel ajutătoare.

Fig.8-Tipuri de curbe de nivel: 1-principale; 2-normale; 3-ajutătoare;4-accidentale

Pentru o interpretare mai ușoară a reliefului reprezentat prin curbede nivel, valorile altitudinale ale acestora se înscriu, din loc în loc, prin cifrepe curbele de nivel principale, orientate cu bazele spre vale, fapt careușurează determinarea direcției de coborâre a terenului.

Curbele de nivel sugerează altitudinea reliefului și descriu lungimeași lățimea formelor de relief. Pentru a deosebi adânciturile de ridicături trebuie să se țină cont de hidrografia hărții, deoarece râurile ocupă văile,iar curbele de nivel din vecinătatea lor descriu versanții și culmile.



Fig.9-Reprezentarea reliefului prin curbe de nivel

Un alte element ajutător sunt bergstrihurile sau indicatoarele depantă sub forma unor liniuțe scurte amplasate perpendicular pe curbele denivel la exterior (pentru înălțimi) sau la interior (pentru adâncituri).

Fig.10-Bergstrihuri atașate curbelor de nivel pentru a ușura citireaunei forme de relief: 1-curbe de nivel; 2-bergstrihuri



Fig.11-Reprezentarea unor forme de relief prin curbe de nivel

Culorile utilizate pe hărțile topografice difera in functie de scarahartii. Astfel:

A)la hărț ile la scară mijlocieși mică apar urmatoarele culori: verde,maro, galben, negru, albastruși alb, pentru a reda elemente de altimetrie;

B)la hărț ile la scară mare avem două situaț ii:a)la scara 1 : 25.000 se folosesc patru culori: negru, verde, maro

(sepia) și albastru;1)Negru este folosit pentru a reda semne convenț ionale, numele și

cotele din reț eaua geodezică, reț eaua topografică, cotele și elementele deplanimetrie, date caracteristice și inscripț iile explicative ale acestora,toponimele referitoare la relief, planimetrieși vegetaț ie, etc;



2)Verde–liniar – redă semnele convenț ionale și limitele elementelor de

vegetaț ie;–deschis raster – redă suprafața pădurilor pitice, a celor tinere,

pepiniere silvice, culturi de plante tehnice, podgorii;–inchis raster – redă suprafaț a pădurilor, livezilorși a pepinierelor depomi fructiferi;

3)Maro–liniar (sepia) – redă curbele de nivel și valorile lor, indicele de

pant ă, semnele convenț ionale și inscripț iile referitoare la relief;–deschis raster – redă zone construite unde predomină clădiri de

maxim doua nivele, precumși fondul limitelor administrative;–închis raster – redă zone construite cu cladiri mai înalte de două

nivele și șosele;4) Albastru–liniar – redă limitele elementelor de hidrografie, semnele

convenț ionale, date caracteristice și inscripț ii referitoare la hidrografie;– raster – redă suprafeț e acvatice;b)La scările 1:50.000, 1:100.000 și 1:200.000 nu este inclusă

culoarea maro-raster, dar apar în plus roșu și violet:1)Ro șu–liniar – folosit pentru limitele rezervaț iilor naturale, autostrăzi,

drumuri modernizate, șosele și cratere de vulcani;– deschis raster – se folosește pentru localit ăț i rurale;– închis raster – pentru cartiere de localit ăț i urbane;2)Violet– raster – pentru frontiere de stat și limite de județ ;– liniar – folosit în cazul unor anomalii ale declivit ăț ii magnetice și

valorile lor.Scrierea (inscripț iile) de pe hart ă se referă la reț eaua hidrografică, la

localit ăț i, la relief, suprafeț e acoperite cu vegetaț ie, unit ăț i administrativ-

teritoriale, etc. În funcț ie de categoria de elemente pe care o însoț esc, sefolosesc caracteristiciși dimensiuni diferite.Totalitatea inscripț iilor alcătuiesc scrierea hărț ii, care are rolul de a

facilita interpretarea semnelor convenț ionale, precum și stabilirea uneiierarhizări a acestora. Exista cinci mari grupe de denumiri folosite la centrepopulate, hidrografie, orografie, unit ăț i administrativ-teritoriale, cote.

Pentru scrierea manuală a hărț ii se folosesc patru tipuri de scrierecartografică:

– scriere bloc;

– scriere bloc-filiform;– scriere cursivă;



– scriere romana.Scrierea toponimelor trebuie sa se facă corect gramatical, dar și din

punct de vedere al corespondenț ei cu realitatea, iar ca abrevieri se folosescdoar cele stabilite în atlasele de semne convenț ionale.

Pe hărț ile topografice scrierea se diferenț iază prin caractere și prindimensiuni după cum urmează:♦ Pentru localit ăț i:– capitala – se scrie cu caracter roman drept majuscul;– celelalte orașe – caracter bloc drept majuscul;– comune– caracter bloc drept minuscul;– sate – caracter bloc înclinat dreapta minuscul;– cartierele și staț iunile balneo-climaterice - caracter bloc înclinat

dreapta majuscul.♦ Forme de relief– caracter bloc înclinat dreapta minuscul.♦ Păduri – caracter bloc drept minuscul.♦ Hidrografie:– fluviile, mările – caracter cursiv înclinat dreapta majuscul;– lacurile, râurile și izvoarele – caracter cursiv înclinat dreapta

minuscul.♦ Căile de comunicaț ie – caracter bloc filiform drept majuscul.♦ Cote și valorile curbelor de nivel– caracter bloc filiform înclinat

dreapta.

Toponimele formate din cuvinte uzuale se transcriu literal,excluzându-se regionalismele (ex. Piatra Mare, nu Chiatra Mare).Toponimele cu forma de masculinși neutru la nominativ singular se

scriu la forma nearticulat ă (ex. Vârful Omu, nu Omul, râul Jiu, nu Jiul ).În cadrul denumirilor, numele proprii se scriu cu literă majusculă, iar

numele care le preced se scriu cu majuscule numai când fac parte dindenumire ( ex. pârâul Amaradiei, în prima situaț ie și Pârâul Rece în cea de-a doua).

Toponimele din limba minorit ăț ilor naț ionale intrate în uz se redau

prin intermediul foneticii române și se scriu într-un singur cuvânt, chiardacă în limba originală sunt alcătuite din mai multe cuvinte ( ex. Adamclisi).Amplasarea denumirilor pe hărț i trebuie realizat ă astfel încat citirea

lor sa fie ușoară, f ără a se roti capul sau harta și, în așa fel, încât sa fie clarobiectul la care se referă.

Denumirile localit ăț ilor (oiconimele) situate la graniță trebuie plasateîn interiorul țării de care aparț in.

Hidronimele se dispun paralel cu albia respectivă, fie între liniile caremarcheaza malurile, fie în afara acestora. Dacă lungimea apei este mare, fie

se repet ă scrierea denumirii, fie se mărește distanț a dintre litere.



Denumirile urmăresc sinuozitatea cursului de apă și, de regulă,sensul de scriere concordă cu sensul de curgere.

Denumirile mărilor și oceanelor, precum și ale lacurilor mari sedispun după o linie ușor curbat ă, orientat ă dupa axa de cea mai mare

întindere.Denumirile insulelor mariși mijlocii se scriu în interiorul conturuluipe direcț ia de întindere. În cazul insulelor mici, denumirea se scrie îndreapta lor, pe direcț ia vest-est. În cazul arhipeleagurilor, scrierea se facedupa o linie curbă, deasupra sau dedesubtul acestora.

Denumirile referitoare la unit ăț i mari de relief se scriu pe un singurrând, pe întreaga suprafață ocupat ă.

Denumirile vârfurilor se scriu pe direcț ia vest-est, deasupra coteirespective.

Numele formaț iunilor vegetale se scriu orizontal în interiorulconturului, orientate astfel încat să fie citite dinspre sud sau dinspre est.Denumirile unit ăț ilor administrativ-teritoriale se scriu orizontal, de

la vest la est.Denumirile t ărilor vecine se amplasează în zona de frontieră comună,

f ără a depăși graniț ele respective.



PARTEA IISEMNALIZARE TURISTICĂ

I.Definiție Semnalizarea turistică este o componentă a comunicării în turism, care

cuprinde o serie de semne şi simboluri cu rol de a exprima anumite mesajeconstituite într-un limbaj universal valabil.

II. Caracteristicile semnalizării turistice

Semnalizarea turistică trebuie să îndeplinească următoarele

caracteristici:-să fie plasată într-un sistem de comunicație universal;-să permită traducerea într-un limbaj ce poate fi înțeles de o largămajoritate;-să nu aibă sensuri ascunse bazate pe un anumit cod de descifrare care săreducă accesibilitatea lor la un grup de persoane educate sau antrenate;-să nu distragă atenția de la anumite atracții turistice din mediul fizic sauumanizat.

III. Principiile de bază ale semnalizării turistice Conform Comisiei Economice pentru Europa-Comitetul pentru

siguranța traficului din 1991, principiile de bază ale semnalizării turisticesunt următoarele:

a)principiul siguranței, care precizează că siguranța utilizatorului nutrebuie să fie afectată de prezența excesivă a semnalizării turistice de-alungul drumurilor. Prin urmare, acolo unde există numeroase indicatoarerutiere, nu trebuie amplasate și indicatoare turistice, acestea fiind necesareîn locurile unde conducătorul auto nu este obligat să ezite atunci când iadecizia unui anumit itinerariu, deci nu pune siguranța traficului în pericol;

b)principiul proximității, care prevede amplasarea indicatoarelorturistice în apropierea sitului, monumentului sau serviciilor turistice;

c)principiul specificității, conform căruia semnalizarea turisticătrebuie diferențiată de panourile publicitare, mărcile înregistrate și desemnele de circulație;

d)recomandările asupra semnului i ca un semn oficial pentru alocaliza birourile ce oferă informații gratuite și informațiile turistice înformat tipărit, audio-video sau electric.



IV. Instrumente de semnalizare turistică

Instrumentele semnalizării turistice sunt:

a)indicatoare cu semne convenţionale: 1)indicatoare turistice rutiere-conţin pictograme sau iconiţe referitoare laelementele turistice semnalizate, numele localităţii unde se găseşteobiectivul, direcţia de urmat şi distanţa de parcurs; au formă rectangularăși fond colorat (maro pentru obiective publice, albastru pentru obiectiveleprivate), iar desenul și textul este scris cu alb; sunt localizate pe traseulcăilor de comunicație care duc spre obiectivul semnalizat, și în apropierealor; se încadrează în mărimile recomandabile de OMT, subliniază specificullocal, regional sau național, sunt uniforme din punct de vedere al politiciide promovare din fiecare țară (ex. t elecabină, pensiune agroturistică,vestigii istorice, monumente, telescaun, teleschi, rezervaţie naturală,biserici, peşteri, cascade, cetăţi, castele, mănăstiri, pârtii de schi, etc.- pefond alb, cadru roşu, înscris negru; plaje, zone de pescuit, centruviticol, locde joacă pentru copii, acces interzis, port, muzeu, teatru, autogară, poştă,apă potabilă, stadion, supermarket, gară, tunel, etc.- pe fond alb, cadrualbastru, înscris negru);2)indicatoare pentru atracţii şi activităţi publice (grădini zoologice, grădinibotanice, puncte de informare turistică, camping, restaurant, pensiune,hotel, motel, loc de pescuit, etc.);3)panouri cu logotiopuri (sigle)-reprezintă o modalitate de semnalizare aunui obiectiv turistic, alcătuită dintr-o denumire și un element grafic(simbol, semn) simplu și distinct; se aplică pentru trasee turistice (ex. Drumul Vinului, Drumul Peştelui, Drumul Grâului, etc.), destinaţii turistice(ţări, regiuni, localităţi), evenimente speciale (competiţii sportive, târguri,etc.), campanii speciale (Blue Flag, Green Flag), etichete de calitate(standardul ISO, stele de clasificare a hotelurilor, margarete pentruclasificarea pensiunilor);b)panouri direcţionale -au sau nu formă de săgeată şi se amplaseazăpentru semnalizarea traseelor tur istice, intersecţiilor, la ieşirea peautostradă, în localităţi, în areale nelocuite, în interiorul incintelor, înclădiri, etc. (ex. indicatoare turistice de direcţie); c)panouri de informare -cuprind date sub formă de text şi imaginireferitoare la obiect ivele turistice din zona respectivă (indicatoaredocumentare); fiecare panou trebuie să aibă un logo (siglă) sau un titlu (ex.Beclean-oraş turistic; Bistriţa-Poarta Transilvaniei, etc.);d)firme luminoase , folosite pentru semnalizarea unităţilor de cazare şialimentaţie, a campingurilor, etc.; e)totemuri , reprezentate printr- o suită de panouri de identificare, etajatepe un cadru metalic;



f)steaguri , folosite în turismul urban pentru semnalizarea muzeelor,plajelor, sălilor de expoziţie, stadioanelor, etc.; g)borne , sub forma unor stâlpi din diferite materiale, cu înălţimi de maxim1,5 m, pe care sunt plasate marcaje şi texte pentru orientarea şi

informarera turiştilor; h)marcaje turistice , sub forma unor semne geometrice (bandă, cruce,triunghi, punct), colorate în roşu, galben şi albastru pe fond alb, amplasatepe traseele turistice din zonele montane; aceste marcaje sunt legiferateprin HG 77/2003 și au următoarele semnificații: -banda verticală se folosește pentru marcarea traseelor principale,magistrale sau de creastă; -crucea cu brațe egale se utilizează pentru marcarea traseelor de legătură; -triunghiul echilateral este folosit pentru marcarea traseelor secundare;

-punctul se utilizează pentru marcarea traseelor secundare; -punctul cu cercuri duble de culoare albă și roșie este indicat pentrumarcarea traseelor dus-întors.

Aceste mijloace de semnalizare turistică, menționate mai sus, seamplasează în locuri publice (aeroporturi, porturi, gări, autogări), pedrumuri, străzi, poteci, pârtii de schi, parcuri, clădiri, monumente, în cadrulsiturilor naturale, în puncte de belvedere, regiuni turistice, etc.

V.Domeniul de semnalizare turistică

Mijloacele de semnalizare turistică se amplasează în locuri publice(aeroporturi, porturi, gări, autogări), pe drumuri, pe străzi, pe pârtii de schi,în parcuri, pe clădiri, în apropierea monumentelor, pe litorale, în cadrulsiturilor naturale, în puncte de belvedere, în cadrul patrimoniuluiarhitectural, în regiuni istorice, în stațiuni turistice, pe trasee turistice.

VI. Reguli de semnalizare turistică

Instrumentele de semnalizare turistică trebuie să fie vizibile,informative, unitare, lizibile, diferențiate, să atragă atenția, să fie ușor dereținut, intuitive, estetice, acceptabile, economice și fiabile.

VII.Legislația în domeniul semnalizării turistice

A)Semnele utilizate pentru marcarea traseelor turisticemontane şi condiţiile de detaliu tehnic pe care acestea trebuie să leîndeplinească pentru asigurarea uniformităţii şi respectării inscripţionăriiint ernaţionale:

Pentru marcarea traseelor turistice montane se utilizeazăurmătoarele semne:



a)banda verticală - pe fond alb - pentru marcarea traseelorprincipale, numite şi magistrale, care sunt, de regulă, trasee de creastă;

b)crucea cu braţe egale - pe fond alb - pentru marcarea traseelor delegătură;

c)triunghiul echilateral - pe fond alb -şi punctul într-un cerc - pefond alb - pentru marcarea traseelor secundare;d)punctul cu cercuri duble de culoare albă şi roşie pentru traseele

dus-întors.Culorile pentru semnele de marcaj sunt: roşu, galben şi albastru,

obligatoriu pe fond alb.Pentru asigurarea uniformităţii şi respectării inscripţionării

internaţionale semnele de marcaj vor îndeplini următoarele condiţii dedetaliu tehnic:

a)se vor încadra într-un patrulater imaginar cu laturile de 16-20 cm;b)benzile de culoare vor avea o lăţime de 6 cm, iar cele de culoarealbă, de 5 cm (5 + 6 + 5=16 cm);

c)triunghiul cu miezul de culoare va avea laturile de 10 cm, iar bandade culoare albă, de 3 cm (3+10 + 3 = 16 cm);

d)punctul de culoare va avea diametrul de 10 cm, iar banda deculoare albă, o lăţime de 3 cm (3 + 10 + 3 = 16 cm);

e)crucea de culoare va avea cele două benzi perpendiculare de 3 cm,iar banda de culoare albă, de 5 cm (5 + 6 + 5=16 cm);

f)semnele de marcaj se vor aplica în ambele sensuri de circulaţie, ladistanţe astfel apreciate încât să fie uşor vizibile de la un semn la altul,perpendiculare pe direcţii de mers şi la înălţimea de 1,5-2 m faţă de sol;

g)în golurile alpine şi în poienile foarte mari semnele de marcaj sevor face pe stâlpi confecţionaţi din ţevi metalice; stâlpii vor fi vopsiţi maiîntâi cu grund de protecţie, apoi cu vopsea de culoare albă şi neagră, îndungi alternative de 30 cm lăţime, vor fi prevăzuţi la partea inferioară cugheare pentru fixarea în fundaţii de ciment şi apoi, în pământ şi la parteasuperioară, cu o paletă pentru semnele de marcaj;

h)pentru protecţia arborilor semnele de marcaj se vor aplica directpe copaci, prin vopsire, fiind interzisă fixarea în cuie a altor indicatoare;i)în zonele stâncoase, greu accesibile, semnele de marcaj se vor

aplica pe palete metalice scurte sau pe lespezi plate din piatră, implantateîn grămezi de pietre, cimentate, cu o înălţime de 0,4-0,6 m;

j)în zonele în care traseul turistic montan este bine trasat şi nu areramificaţii nu se va face exces de semne, dar se vor marca în mod deosebitintrările în pădure (din drumuri, poieni, goluri alpine, văi) prin unul saumai multe semne uşor vizibile;



k)pe un traseu comun, marcat cu semne diferite, vor fi aplicate toatesemnele, în grup, unul sub altul, şi nu alternativ, la distanţe mari unul dealtul; în zonele stâncoase semnele de marcaj se vor grupa orizontal;

l)în punctele de inflexiune a direcţiei de mers a potecii se voraplica

săgeţi bicolore (culoarea albă + culoarea marcajului), care vor indicaunghiul direcţional; săgeata va avea o lungime de 40-50 cm, o lăţime totalăde 8-10 cm şi unghiul direcţional de 15 grade, 30 grade, 45 grade, 60 grade,75 grade, 90 grade, 105 grade şi de 120 grade;

m)în zone deosebit de circulate şi expuse fenomenului de ceaţămarcajul care va indica apropierea refugiului alpin sau a cabanei va fidublat de un sistem de atenţionare acustic sau vizual, acţionat electric saumecanic; în cazul cabanelor funcţionarea acestui sistem va fi înresponsabilitatea cabanierului;

n)la executarea tuturor marcajelor se vor folosi vopselereflectorizante şi rezistente la ger, căldură, soare, umezeală şi agenţiipoluanţi corosivi;

o) se va evita marcarea drumurilor publice şi a drumurilor forestierealtfel decât prin tăbliţe indicatoare, la capetele acestora; în cazul în care untraseu turistic montan se interferează cu un drum public, traseul va fimarcat astfel încât să fie bine relevate intrările şi ieşirile din drumul public.

B)Indicatoare de trasee turistice montane şi standardizarea

acestoraIndicatoarele de trasee turistice montane sunt:a)indicatoarele de direcţie sunt: indicatoare de direcţie simple, care

au o lungime de 68 cm şi o lăţime de 28 cm, şi indicatoare de direcţie duble,care au o lungime de 78 cm şi o lăţime de 28 cm;

b)indicatoarele de traseu sunt cu dimensiuni variabile (32 cm/45cm, 40 cm/56 cm, 50 cm/70 cm şi 63 cm/87 cm), în funcţie de volumul deinformaţii pe care îl conţin, şi sunt amplasate pe verticală sau pe orizontală,

pe un picior sau pe două picioare; c)indicatoarele de documentare sunt cele care vor conţineinformaţii despre traseele turistice montane marcate şi principalele punctede interes turistic din zona pe care o prezintă.

Pe indicatoarele de la intrările şi ieşirile de pe traseu vor fi trecute şidificultăţile drumeţiei astfel:

-pericol de avalanşă; -cornişă pe traseu; -dificultăţi alpine (pasaje, săritori);

-condiţii meteo care pot influenţa substanţial parcursul;-orientare dificilă;



-pantă mare şi alunecoasă; d)tablele toponimice sunt indicatoare pentru lacuri, râuri,

monumente ale naturii, vârfuri de munte, şei importante, pentru alteobiective culturale şi de interes turistic. Tablele toponimice vor fi realizate

din plăci fibrolemnoase impermeabilizate sau din fibre de sticlă, rezistentela intemperii, de dimensiunile 32 cm/45 cm, în culori diferite pentru fiecareelement prezentat, astfel:

- tablele toponimice inscripţionate cu litere de culoare albă pefondde culoare albastră sunt pentru lacuri şi râuri;

- tablele toponimice inscripţionate cu litere de culoare neagră pefond de culoare galbenă sunt pentru monumente ale naturii;

- tablele toponimice inscripţionate cu litere de culoare neagră pefond de culoare albă sunt pentru alte obiective de interes turistic.

Pentru standardizarea indicatoarelor de trasee turistice montanerealizarea şi implantarea lor se vor face cu respectarea următoarelorcondiţii:

- stâlpii de marcaj pentru indicatoare vor avea dimensiunile de 2,20m-2,40 m înălţime şi de 0,10 m-0,12 m grosime; stâlpii se vor îngropa înfundaţii solide, la o adâncime de 0,50 m-0,70 m;

- paletele cu semnul de marcaj se vor orienta perpendicular pedirecţia de mers, iar săgeţile, pe direcţia axului traseului;

- săgeţile indicatoare de direcţie vor menţiona obligatoriu obiectivul

cel mai apropiat, timpul de mers până la acesta şi semnul de marcaj; - tablele indicatoare, care se vor instala în punctele de convergenţă(răspântie) a mai multe trasee turistice montane, vor cuprinde obligatoriuurmătoarele informaţii inscripţionate unele sub altele: semnele de marcaj,direcţiile de mers şi timpul, unele indicaţii speciale (Drum periculos;Atenţie, cad pietre.)

C)Criteriile de clasificare a traseelor turistice montane

Criteriile de clasificare a traseelor turistice montane sunt: timpul demers, sezonalitatea, gradul de dificultate şi nivelul de echipare a turiştilor. a)Timpul de mers se înscrie în fişa tehnică şi pe indicatoare,

exprimat în ore, fracţiuni de oră şi, mai rar, în minute şi se va calcula astfel: - pe teren plat şi pe pante mici, 4 km/h; - în urcuş, pe potecă amenajată, 350 m diferenţă de nivel/h; - în urcuş, pe potecă neamenajată, 250 m diferenţă de nivel/h; - în coborâre, pe potecă amenajată, 450 m diferenţă de nivel/h; - în coborâre, pe potecă neamenajată, 400 m diferenţă de nivel/h.



La o oră de mers se adaugă 10 minute necesare odihnei. Distanţa înkilometri se utilizează în calcul numai pe traseele cu peste 80% de mers peplat şi cu maximum 20% de mers pe pantă cu înclinare de maximum 10grade.

Pentru calcularea distanţelor şi timpilor de mers se efectueazămăsurători pe teren şi pe hartă. b)Sezonalitatea este criteriul pe baza căruia traseele turistice

montane se împart în: trasee de primăvară şi de toamnă, trasee de vară şitrasee de iarnă.

c)Gradul de dificultate este criteriul pe baza căruia traseele turisticemontane se împart în:

- trasee cu grad mic de dificultate, cu următoarele caracteristici:durata traseului - 3-6 ore; diferenţa de nivel - 300-700 m; efort fizic

moderat, care nu necesită pregătire fizică specială; - trasee cu grad mediu de dificultate, cu următoarele caracteristici:durata traseului - 4-8 ore; diferenţa de nivel - 500-1.000 m; efort fizicsusţinut numai pe unele etape ale traseului, care necesită o condiţie fizică şiorientare bune;

- trasee cu grad mare de dificultate, cu următoarele caracteristici:durata traseului - 5-9 ore; diferenţa de nivel - 800-1.500 m; efort fiziccontinuu şi intens, care necesită o foarte bună condiţie fizică şiantrenament înainte de abordarea traseului.

d)Nivelul de echipare solicitat drumeţilor este criteriul pe bazacăruia traseele turistice montane se împart în:- trasee care nu necesită echipament special pentru parcurgerea lui;

acest tip de traseu se desfăşoară pe poteci amenajate, drumuri forestiere şinu prezintă porţiuni accidentate;

- trasee care necesită echipament de drumeţie de complexitatemedie; acest tip de traseu se desfăşoară pe poteci cu porţiuni accidentate,grohotişuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu;

- trasee care necesită echipament de drumeţie special şi complex;

acest tip de trasee se desfăşoară pe poteci accidentate, puţin conturateşi/sau pe porţiuni fără potecă, cu pante abrupte care necesită uneoriajutorul mâinilor pentru ascensiune.

D)Legislația în domeniul agrementului nautic

OMTCT nr. 292/12 septembrie 2003 pentru aprobarea Normelormetodologice privind desfășurarea activităților de agrement nauticprevede:



a)zonele de agrement nautic se amenajează în perimetrele stabiliteca spaț ii de agrement, conform planului urbanistic al zonei aprobat;

b)perimetrul zonei de agrement nautic să fie marcat vizibil, iarculoarele de lansare la apă și limitele zonei de agrement nautic să fie

delimitate prin balize;c)zona de agrement nautic trebuie să dispună de post de salvare,post de prim ajutor și grup sanitar în incint ă sau la o distanță de maximum200 m de la incint ă;

d)zona de agrement nautic trebuie să dispună de panou desemnalizare privind: denumirea zonei de agrement nautic, titularulacesteia, activit ăț ile ce pot fi desf ășurate în incint ă, precum și programul defuncț ionare, drepturile și obligaț iile turiștilor, redactat în limba română șiîn două limbi de circulaț ie internaț ională;

e)agenț ii economici care desfașoară activitate de agrement nauticau obligaț ia să afișeze tarifele practicate pentru fiecare tip deambarcaț iune;

f)agenț ii economici trebuie să expună la loc vizibil o copie acertificatului de autorizare turistică și a autorizaț iei de funcț ionare emisede primarie;

g)titularul zonei de agrement nautic trebuie să dispună de sistemde semnalizare a condiț iilor meteo în vederea desf ășurarii, respectivîncet ării activit ăț ii de agrement nautic, după caz;

h)personalul care asigură serviciile de agrement nautic trebuie să poarte echipament de lucru adecvat și ecuson cu denumirea societ ăț ii,numele și funcț ia;

i)personalul care asigură serviciile de agrement nautic trebuie să aibă conduit ă ireproșabilă în relaț iile cu turiștii și cel puț in un angajat peschimb să cunoască una dintre limbile de circulaț ie internaț ională;

j)titularul zonei de agrement nautic este obligat să asigurerecipiente în număr suficient pentru colectarea reziduurilor;

k)să fie afișate la loc vizibil pentru turiști numerele de telefon ale

conducerii agentului economic care deț ine certificatul de autorizareturistică, precum și ale Ministerului Transporturilor, Construcț iilor șiTurismului și ale Autorit ăț ii Naț ionale pentru Protecț ia Consumatorilor.

Titularii zonelor de agrement nautic trebuie să respecteurmatoarele reguli privind desfasurarea activit ăț ii:

a)să respecte aria și profilul activit ăț ilor ce pot fi practicate în zonade agrement nautic, potrivit aprobării acordate prin ordin al ministruluitransporturilor, construc ț iilor și turismului, respectiv potrivit autorizaț ieide funcț ionare emise de primăria în a cărei rază teritorială se află zona de

agrement nautic;



b)să respecte dreptul de folosință publică a culoarelor de lansare laapă;

c)să nu permit ă accesul inotatorilor în perimetrul de apă delimitatca zonă de agrement nautic;

d)să nu permit ă turiștilor să depășească limita marcat ă aperimetrelor de apă atribuite zonei de agrement nautic;e)prin intreaga activitate să nu creeze nici un fel de disconfort

turiștilor aflaț i pe plajă, în apă sau în structurile de primire turistice cufuncț iuni de cazare, alimentaț ie publică, agrement;

f)să respecte orarul stabilit pentru desf ășurarea activit ăț ii deagrement nautic.

E)Legislația în domeniul turismului litoral

Actul legislativ care reglementează activitățile de turism litoral esteHG 1021/2002 pentru aprobarea Normelor privind organizarea posturilorde salvare și a posturilor de prim ajutor pe plaje și în ștranduri.

Marcarea plajelor ca şi a locurilor de baie ale acestora, precum şi aştrandurilor se face în funcţie de configuraţia locului, prin mijloace vizuale,costiere şi plutitoare.

Marcarea adâncimilor apei se face cu mijloace plutitoare de formageamandurilor, de culoare portocalie, lestate cu greutăţi din beton şi

plasate la intervale de maximum 50 m. Pe corpul flotorului se marchează cuvopsea neagră cifra corespunzătoare adâncimii pe care o indică. În cazul în care apa are o adâncime uniformă, geamandurile se

ancorează spre larg, pe linia adâncimii de 1,50 m la plajele pentru adulţi şi acelei de 0,70 m la plajele pentru copii. La plajele pentru copii geamandurilese leagă între ele prin saule susţinute cu bucăţi de plută, care îngrădesclocul de îmbăiere respectiv.

În cazul în care adâncimea variază, geamandurile se ancorează ladistanţe mai mici de 50 m, astfel încât să se poată delimita cât mai exact

linia adâncimii de 1,50 m şi, respectiv, de 0,70 m. Obstacolele de pe fundul apei, gropile sau pragurile se marchează şise înconjoară cu balize.

Porţiunile de plajă unde este interzisă intrarea în apă pentru înot sesemnalează publicului prin panouri amplasate pe mal, de formă pătrată, culatura de 0,60 m, vopsite în culoare albastru deschis în jumătateainferioară, cu un chenar roşu de 5 cm având o bandă roşie în diagonală, iarîn interior fiind desenat un înotător în poziţie orizontală.

At unci când condiţiile hidrometeorologice permit îmbăierea, se

arborează pe catarg, vizibil pe toată întinderea plajei sau a ştrandului, ori înmai multe locuri un pavilion alb de formă dreptunghiulară cu dimensiunile



minime de 1 x 0,70 m.Când îmbăierea este interzisă- apă rece, valuri, curenţi, poluare-, pe

acelaşi catarg se arborează un pavilion de culoare albastră, având aceleaşidimensiuni. În situaţia în care îmbăierea este interzisă, personalul salvator

va patrula pe plajă, la linia apei, interzicând intrarea în apă a publicului. Pe plaje şi în ştranduri se afişează pe panouri, în mod vizibil,instrucţiuni privind: permisiunea de intrare în apă, interdicţia de a sedepăşi o anumită linie, folosirea diferitelor mijloace plutitoare şi altele. Înlocurile frecventate de turişti străini inscripţiile respective se scriu în 2- 3limbi de circulaţie internaţională. De asemenea, se vor instala indicatoarespre cel mai apropiat post de salvare şi de prim ajutor.

În funcţie de dimensiunile şi de periculozitatea pe care le prezintăadâncimile şi natura fundului apei, acestea se împart în sectoare aflate sub

supravegherea personalului autorizat de căpitănia portului în a cărei razăteritorială se află să deservească plaja sau ştrandul respectiv. În scopul prevenirii apariţiei şi răspândirii focarelor epidemice

autorităţile sanitare organizează acţiuni de control al stării igienico-sanitare a plajelor şi ştrandurilor, precum şi al calităţii apei, la intervalelestabilite prin reglementările emise de Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Lacererea unităţii sau a autorităţii care administrează plajele ori ştrandurilepot fi organizate, contra cost, cu excepţia situaţiilor de urgenţă, acţiuni decontrol suplimentare.

Pentru a se evita producerea de accidente prin tăiere, înţepare,lovire, agentul economic sau autoritatea care administrează plaja oriştrandul asigură îndepărtarea corpurilor ascuţite şi dure - cioburi, sticlesparte, sârmă, pietre, lemn, bucăţi de metal- de pe plajă sau de pe fundulapei de îmbăiere.

F)Legislația în domeniul semnalizării cicloturistice

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al

Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurareaactivităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptăprezenta hotărâre. Art. 1. -Se instituie Reţeaua Naţională de Trasee Cicloturistice din România (RNTCR), formată din totalitatea căilor terestre de comunicaţie dinRomânia marcat e pentru circulaţia cu bicicleta în scop turistic, numite încontinuare "ciclotrasee". Art. 2. -Ciclotraseele se clasifică astfel:

a) după criteriul extensiei geografice, în trei ranguri: naţionale, regionale şilocale;



b) după criteriul tipului de cale de comunicaţie utilizată, în două tipuri: deşosea şi de munte;c) după criteriul nivelului de dificultate, în patru grade: lejer, mediu, dificilşi expert.

Art. 3. - (1) Ciclotraseele se desfăşoară pe căile de comunicaţie existente, accesibile cu bicicleta, cu caracter cât mai pitoresc din punct de vederepeisagistic şi trafic motorizat cât mai redus, alese în funcţie de rangul, tipulşi gradul traseului.(2) Suprafaţa de rulaj a căilor de comunicaţie utilizate ca ciclotrasee este modernizată (preferabil prin covor asfaltic sau echivalent) pentru cele deşosea şi pe cât posibil nemodernizată pentru cele de munte, de rugozitatecât mai redusă în toate cazurile, cu excepţia ciclotraseelor de munte de grad expert.

(3) Panta medie şi maximă şi diferenţa de nivel totală şi pentru fiecareurcuş a ciclotraseelor sunt în concordanţă cu: a) gradul - crescând de la lejer spre expert;b) tipul -pe cât posibil mai reduse la cele de şosea decât la cele de munte; c) rangul -mai reduse la cele naţionale şi regionale, şi ridicate la cele locale.(4) Ciclotraseele de munte de rang naţional şi regional trebuie să fie tehnic accesibile şi bicicletelor de munte încărcate cu bagaje, pe timp umed. (5) Căile de comunicaţie utilizate pentru trasee cicloturistice au lăţimi şiraze de curbură adecvate circulaţiei cicloturistice în dublu sens, în condiţii

de siguranţă şi confort, ţinând cont şi de necesităţile de depăşire şi deeventuala prezenţă pe / la biciclete a bagajelor şi remorcilor de până la 1 mlăţime. Art. 4. - (1) Ciclotraseele de şosea străbat preponderent regiunile turisticeşi alte zone ale ţării care prin obiectivele turistice naturale, culturale,istorice, prin peisajşi altele asemenea, sunt interesante din punct de vedereturistic şi conectează aceste zone între ele şi respectiv cu marile oraşe şinodurile de comunicaţie. (2) Ciclotraseele de munte străbat preponderent zonele montane ale ţării

precum şi zone care sunt asimilabile zonelor montane prin naturareliefului, prin peisajsau caractere ale căilor de comunicaţie. Ciclotraseelede munte se axează pe zonele turistice consacrate şi zonele cu potenţialturistic, dacă, prin relief şi reţea de căi de comunicaţie existente, sepretează adecvat la ciclism montan, precum şi pe conectarea acestor zoneîntre ele şi respectiv cu alte căi sau noduri de comunicaţie. (3) Se pot asimila ciclotraseelor de munte trasee pe drumuri de pământ de-a lungul râurilor sau pe digurile acestora în regiuni de şes sau prin păduri periurbane.

Art. 5. - (1) Pe porţiuni intravilane din localităţ i urbane sau rurale deinteres cicloturistic, itinerarul ciclotraseelor se alege astfel încât să străbată



pe cât posibil: zonele centrale, zonele comerciale, administrative şi deservicii, perimetrele de interes turistic direct sau indirect, zonele verzi sauzonele rezidenţiale liniştite. (2) Itinerarul intravilan al unui ciclotraseu se alege fără sinuozităţi mari,

uşor de urmărit şi desfăşurat pe căi de comunicaţie cât mai adecvatemersului cu bicicleta,cu condiţia realizării cerinţelor prevăzute la alin. (1). Art. 6. - (1) Configuraţia ciclotraseelor respectă principiul continuităţii şi directitudinii.(2) Lungimea ciclotraseelor se alege astfel încât durata normală deparcurgere să fie: 5-12 zile în cazul celor de rang naţional; 2-5 zile în cazulcelor de rang regional; maxim o zi în cazul celor de rang local.(3) Forma ciclotraseelor poate fi de două stiluri: liniar sau circuit. (4) Ciclotraseele naţionale sunt de tip liniar, iar cele regionale şi locale de

tip circuit.(5) Fiecărui ciclotraseu i se atribuie convenţional un sens. Marcarea şi parcurgerea se fac însă pentru ambele sensuri de mers, cu excepţia unor ciclotrasee de munte locale de grad "expert" care pot fi cu sens unic ca modde marcare şi ca admisibilitate la parcurgere. Art. 7. - (1) Fiecărui ciclotraseu i se atribuie convenţional un punct de startşi unul de final (care coincid în cazul ciclotraseelor în circuit), eventualsuplimentar şi un punct secundar de start şi de final. (2) Punctele de start şi de final ale unui ciclotraseu sunt accesibile cu

mijloace de transport public, excepţii putând fi admise în cazulciclotraseelor de munte şi al celor de şosea de rang local. (3) Toate ciclotraseele din România sunt conectate cu altele şi organizatesub formă de reţea ierarhizată, cu subreţele corespunzătoare tipului şirangului ciclotraseelor şi cu grefarea fiecărui ciclotraseu local sau regionalpe unul, deregulă, de rang imediat superior de acelaşi tip, care va cuprindeastfel şi punctele de start şi de final ale ciclotraseului grefat şi event ualporţiuni din acesta. (4) Ciclotraseele de şosea de rang naţional se intersectează multiplu între

ele şi se conectează cu ciclotraseele din ţările vecine şi intră în compunereaunor ciclotrasee internaţionale inclusiv a magistralelor cicloturisticetranseuropene din reţeaua EuroVelo şi formează o subreţea care constituiestructura de bază a Reţelei Naţionale de Trasee Cicloturistice din România,pe care se grefează celelalte ciclotrasee.(5) Punctele de start şi de final ale ciclotraseelor de şosea de rang naţionalsunt amplasate în puncte de trecere a frontierei de stat deschise traficuluirutier sau pietonal internaţional de persoane. (6) Reţeaua Naţională de Trasee Cicloturistice din România se integrează

cu celelalte reţele de transport din România - pietonală, rutieră, feroviară,



navală, aeriană, asigurând intermodalitatea, şi intră în componenţasistemului naţional de transport. Art. 8. - (1) Numărul de ciclotrasee, tipul şi gradul lor, densitatea şirepartiţia lor în teritoriu se adecvează necesităţilor şi resurselor

disponibile, încadrându-se pentru fiecare zonă a ţării între un minim şi unmaxim pentru fiecare tip şi grad de traseu, ţinând cont şi de caracteristicilezonei, atractivitatea turistică şi numărul şi tipul potenţialilor utilizatori peplan local, cerinţelor de protecţie a naturii şi alţi factori.(2) Pentru identificare, administrare şi promovare, fiecărui ciclotraseu i seatribuie temă, denumire, siglă şi indicativ. (3) Pentru marcare, descriere şi administrare, fiecare ciclotraseu seîmparte convenţional, după caz, pe până la trei niveluri succesive desubdiviziuni: etape,secţiuni şi segmente.

(4) Etapa este porţiunea de traseu concepută şi recomandată a fi parcursăîn mod obişnuit într-o zi.(5) Secţiunea este porţiunea concepută şi recomandată a fi parcursă în mod obişnuit într-un interval de 1-2 ore, între două locuri de popas sau punctede interes turistic de pe parcursul ciclotraseului.(6) Segmentul este diviziunea elementară a unui traseu cicloturistic, corespunzător unei porţiuni cu caractere strict omogene, fără reperesemnificative pe parcurs. Art. 9. - (1) Pe lângă consiliile judeţene se organizează comisii judeţene de

trasee cicloturistice, ca structuri fără personalitate juridică, formate dinreprezentanţi ai autorităţilor, instituţiilor, organizaţiilor şi operatoriloreconomici abilitate sau interesate, ce lucrează în sesiuni, avândsecretariatul asigurat de consiliul judeţean sau o structură subordonatăacestuia delegată în acest scop. (2) Realizarea de ciclotrasee noi sau modificarea semnificativă saudesfiinţarea celor existente, atât ca itinerar cât şi ca mod de marcare şiamenajare, se avizează de către comisiile judeţene şi se aprobă de cătreautoritatea publică centrală în domeniul turismului, care, în cazul

ciclotraseelor de rang local, poate delega această atribuţie consiliilorjudeţene, pe bază de protocol. (3) Modificările minore, precum şi lucrările de refacere şi întreţinere ale ciclotraseelor, se aprobă de către comisia judeţeană. (4) Ciclotraseele se consideră omologate dacă au fost avizate şi aprobateconform prevederilor alin. (2) şi dacă lucrările de marcare/amenajare aufost finalizate şi recepţionate. (5) Recepţia se face cu avizul comisiei/comisiilor judeţene de traseecicloturistice, dat pe baza raportului de evaluare întocmit de persoanele

desemnate sau agreate de comisie.



(6) Comisia judeţeană de trasee cicloturistice poate suspenda omologareaunui ciclotraseu dacă este afectată într-un mod negativ, pe o porţiune şiperioadă semnificativă, calitatea marcării/amenajării sau posibilitateautilizării adecvate de către cicloturişti a ciclotraseului în cauză. În caz de

persistenţă a problemelor ce determină suspendarea omologării, aceastapoate fi retrasă de către autoritatea publică centrală în domeniul turismuluila propunerea comisiei/comisiilor judeţene de trasee cicloturistice. (7) Evidenţa traseelor cicloturistice se ţine în teritoriu de către consiliilejudeţene şi la nivel central de către autoritatea publică centrală în domeniulturismului. Art. 10. - (1) Ciclotraseele sunt, din momentul omologării, căi decomunicaţie de interes public deschise accesului public pentru biciclişti,indiferent de proprietarul şi administratorul căii de comunicaţie şi de

tipologia acesteia, fără alte implicaţii asupra regimului juridic al respectiveicăi de comunicaţie. (2) Restricţionarea accesului bicicliştilor pe un ciclotraseu poate fi dispusănumai temporar şi motivat de către organele de ordine publică sau celeasimilate lor, precum şi de către proprietarul sau administratorul căii decomunicaţie, pentru lucrări de reparaţii, calamităţi, evenimente deosebitesau alte cauze ce facimposibilă sau inacceptabilă circulaţia cicloturistică. Întoate cazurile de restricţii acestea se vor anunţa din timp şi se vor prevedeaalternative.

(3) Traseele cicloturistice se evidenţiază corespunzător în documentaţiilede urbanism şi amenajarea teritoriului, în evidenţele de natură cadastralăţinute în domeniul turistic şi al transporturilor, în inventarele de resurseturistice şi în alte documentaţii, conform legislaţiei în vigoare. (4) Marcajele cicloturistice - semne, indicatoare, panouri cu accesoriileacestora -şi celelalte elemente specifice de amenajare cum sunt semnelespeciale de circulaţie şi informative pentru biciclişti, sunt proprietatepublică şi au regimul de protecţie şi administrare specific acesteia. (5) Proiectarea, marcarea, monitorizarea şi întreţinerea ciclotraseelor se

face dinfondurile alocate în acest sens din bugetul consiliilor judeţene şi, încompletare, din alte fonduri publice sau private, interne sau externe, pringrija autorităţilor publice centrale şi locale, a organizaţiilorneguvernamentale de profil, a agenţilor economici din turism şi a altorfactori interesaţi. (6) Utilizarea ciclotraseelor este liberă şi nu poate fi supusă plăţii de tarifesau taxelor de acces sau tranzit.(7) Prevederile alin. (6) nu exonerează persoanele care circulă peciclotrasee de obligaţiile de plată a unor tarife sau taxe instituite în baza

legislaţiei specific privind regimul ariilor naturale protejate sau a altornorme legale ce instituierestricţii şi reglementări speciale privind regimul



unor zone, în măsura în care respectivele tarife sau taxe sunt aplicabilepersoanelor indiferent de calea de comunicaţie şi mijlocul de deplasareutilizat. Art. 11. - (1) Traseele cicloturistice se marchează în teren prin amplasarea

de-a lungul căilor de comunicaţie pe care trece ciclotraseul, la anumiteintervale şi la ramificaţii şi intersecţii, a unei succesiuni de elemente graficenumite "marcaje cicloturistice".(2) Marcajele cicloturistice, în funcţie de complexitate şi condiţiile tehnice,se aplică prin vopsire directă pe substrat sau prin intermediul unorindicatoare şi panouri de marcaj cicloturistic.(3) Marcajele cicloturistice au design standardizat specific şi sunt compusedin elemente grafice de bază, numite "semne de marcaj cicloturistic" la carese pot adăuga suplimentar alte elemente de text şi grafică, formând cinci

tipuri de combinaţii de complexitate crescândă, numite ordine de marcajecicloturistice.(4) Semnele de marcaj cicloturistic sunt pictograma "cicloturism" învarianta "de şosea" şi "de munte", ca semne comune, şi simbolul "C" casemn de individualizare. Elementele suplimentare ce pot figura pemarcajele cicloturistice sunt: indicativ traseu, siglă traseu, coordonateleGPS ale locaţiei, destinaţie (principală, proximală, altele) cu distanţa până laaceasta, denumirea traseului, siglă finanţator, schiţa zonei, alte elemente. (5) Marcajele cicloturistice au ca şi culori de bază verde închis pe fond alb.

(6) Pentru diferenţierea vizuală facilă a ciclotraseelor, simbolul C din cadrul marcajelor se colorează diferit, în roşu pentru ciclotrasee naţionale, galbensau albastru pentru ciclotrasee regionale şi bicolor (combinaţii de roşu,galben sau albastru) pentru ciclotrasee locale.(7) Pentru identificare vizuală facilă a gradului de dificultate aciclotraseelor, indicativul acestora se înscrie pe indicatoare şi panouri încodul de culoarecorespunzător gradului: albastru pentru lejer, roşu pentrumediu, negru pentru dificil, bicolor galben- negru în caroiaj pentru expert.(8) Distanţele pe indicatoarele cicloturistice se indică până la o destinaţie

principală şi una proximală. Indicaţia se afişează în kilometri, rotunjit la kilometru la distanţele peste 10 km şi cu o zecimală la distanţele sub 10 km. (9) Din punct de vedere al materialelor şi tehnologiilor folosite, semnele de marcaj vopsite se realizează şi se întreţin conform normelor pentrumarcajele de turism pedestru montan, iar indicatoarele şi panourile serealizează şi se întreţin conform standardelor şi normelor pentruindicatoarele rutiere, cu excepţia cazurilor în care normele metodologice deaplicare a prezentei hotărâri dispun altfel.(10)Alături de marcajele cicloturistice, când prin alte sisteme de

semnalizare nu se furnizează datele şi nu se instituie normele necesare, sepot instala şi indicatoare specifice circulaţiei biciclistice, cu rol de



informare şi reglementare, în conformitate cu specificaţiile din normele metodologice de aplicare a prezentei hotărâri. Art. 12. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) Executarea de lucrări de marcare şi întreţinere a marcajelor de trasee

cicloturistice fără autorizaţie sau cu nerespectarea autorizaţiei şi anormelor specifice de proiectare şi executare de lucrări de marcajecicloturistice şi a celorlalte reglementări legale în vigoare; b) Înscrierea în evidenţele cadastrale, documentaţiile de urbanism şi de amenajarea teritoriului, registrele de resurse şi trasee cicloturistice şi alte documente şi evidenţe oficiale, a traseelor cicloturistice nemarcate saumarcate dar neomologate, precum şi promovarea acestora ca ciclotraseeprin menţionare în ghiduri turistice şi hărţi sau prin alte mijloace; c) Emiterea de avize şi aprobări pentru proiecte şi lucrări de marcare şi

întreţinere de amenajări specifice la ciclotrasee fără respectarea cerinţelorlegale privind caracteristicile căilor de comunicaţie utilizate ca traseecicloturistice, modul de marcare a ciclotraseelorprecum şi condiţiile şiprocedurile de avizare şi aprobare a documentaţiilor şi lucrărilor îndomeniu;d) Finanţarea de către autorităţile publice a lucrărilor de marcare pentru ciclotrasee neautorizate sau a lucrărilor de întreţinere a marcajelor pentru ciclotrasee neomologate;e) Neorganizarea comisiilor judeţene de trasee cicloturistice;

f) Neasigurarea funcţionării comisiilor judeţene de trasee cicloturistice, a evidenţei la nivel judeţean a ciclotraseelor şi a transmiterii regulate către autoritatea pu blică centrală pentru turism a informaţiilor necesareevidenţei centralizate la nivel naţional a ciclotraseelor; g) Neefectuarea lucrărilor necesare de monitorizare, amenajare şiîntreţinere a ciclotraseelor omologate;h) Împiedicarea sau tulburarea, fără drept, a accesului şi circulaţieicicloturiştilor pe ciclotrasee omologate;i) Împiedicarea sau tulburarea, fără drept, a activităţilor de marcare,

întreţinere şi monitorizare a stării marcajelor şi altor amenajări peciclotrasee.(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel: a) cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, faptele prevazute la lit. b), c), d),e);b) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei, faptele prevazute la lit. f), g); c) cu amendă de la 5.000 lei la 12.000 lei, faptele prevazute la lit. a), h), i);(3) Amenzile se aplică şi persoanelor juridice. (4) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi aplicarea

sancţiunilor se fac:a) de către personalul anume împuternicit al autorităţii publice centrale în



domeniul turismului, pentru contravenţiile prevăzute la lit. b), c), d), e), f),g);b) de către primari şi preşedinţii consiliilor judeţene şi de către personalulanume împuternicit de către aceştia pentru contravenţiile prevazute la lit.

a), i);c) de către personalul Poliţiei Române, al Jandarmeriei Române, al PoliţieiLocale şi al altor autorităţi cu responsabilităţi de ordine publică, pentrucontravenţiile prevăzute la lit. h). (5) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiileOrdonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic alcontravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legeanr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Contravenientulpoate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului

verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimulamenzilor prevăzute la alin. (2). (6) Mutarea, schimbarea orientării, ştergerea sau suprascrierea, mascareasau modificarea în alt mod, fără drept, a semnelor, indicatoarelor şipanourilor de marcaj cicloturistic, se sancţionează conform Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme deconvieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificărileşi completările ulterioare. Art. 13. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 30 de zile de

la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei hotărâri înMonitorul Oficial al României, Ministerul Dezvoltării Regionale şiTurismului va emite norme metodologice de aplicare a prezentei hotărâriincluzând şi itinerarul de principiu al ciclotraseelor de rang naţional,aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului, carevor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei hotărâri înMonitorul Oficial al României, consiliile judeţene vor înfiinţa comisii

judeţene de trasee cicloturistice.(4) În termen de 120 de zile de la data publicării prezentei hotărâri înMonitorul Oficial al României, se va constitui registrul naţional al traseelorcicloturistice lanivelul autorităţii publice centrale în domeniul turismului şiregistrele judeţene ale traseelor cicloturistice lanivelul consiliilor judeţene.



PARTEA IIIORIENTARE ÎN TEREN

A)Orientarea în teren cu ajutorul hărții turistice Harta turistică este o reprezentare grafică, micșorată și

convențională din perspectivă turistică a unei porțiuni din suprafațaterestr ă. Această hartă cuprinde: -elemente de planimetrie: localități, căi de comunicație, poteci turistice,echipamente turistice (structuri de primire, pârtii de schi, bazine de înot,terenuri de sport, etc.), rețea hidrografică (izvoare, râuri, lacuri), covor vegetal (păduri, poiene);

-elemente de nivelment: caracteristici de ansamblu ale reliefului redateprin curbe de nivel principale, care se succed din 200 în 200 de metri deobicei, și caracteristici particulare ale reliefului (vârfuri, formațiunistâncoase, defilee, chei, etc.).

Harta turistică are o denumire (ex. Munții Călimani-harta turistică),prezintă elemente de încadrare (cadru interior, cadru exterior), scarănumerică și grafică și conține legenda care explică semnele convenționaleînscrise pe suprafața ei.

Prima operațiune în folosirea hărții turistice este citirea ei, prin care

se conștientizează elementele de conținut și caracteristicile zoneirespective (areal montan, stațiune turistică, sector de chei, etc.). Urmeazăapoi orientarea și deplasarea în teren după hartă, pentru care este necesarca aceasta să fie orientată în așa fel, încât toate elemente sale să aibă aceiașipoziție și direcție cu cele din teren, observate din punctul de stație în carese află turistul.

Orientarea hărții în punctul de stație se poate face după detaliile dinteren (drumuri, vârfuri, masive montane, așezări, clădiri, etc.) sau cuajutorul busolei.

Acest din urmă procedeu se folosește atunci când terenul este lipsitde vizibilitate, de detalii distincte ușor de identificat, noaptea și când nusunt condiții meteo prielnice (ceață, ploaie, viscol, etc.).

Operațiunile care trebuie efectuate sunt: -se aduce în dreptul indicelui gradația zero de pe cadranul busolei; -se așează busola cu diametrul N-S pe cadrul interior de est sau vest alhărții (pe meridiane), astfel încât nordul busolei să fie orientat spre nordulhărții (partea de sus a hărții); -se deblochează acul magnetic și se lasă să se oprească din oscilație;

-se rotește încet harta, fără a se mișca busola, până când vârful aculuimagnetic se stabilizează indicând direcția N;



-după ce s-au aflat punctele cardinale se poate trece la citirea hărții și ladeplasarea spre obiectivele avute în vedere.

B)Orientarea în teren cu ajutorul busolei

Acest procedeu de orientare este cel mai simplu, rapid și precis.Determinarea punctelor cardinale cu ajutorul busolei se poate executa atâtziua, cât și noaptea, indiferent de anotimp, pe uscat, pa apă sau în aer, înorice condiții de vizibilitate și aproape în orice situație atmosferică.

Acul magnetic al busolei indică nordul magnetic, punct cardinal careeste diferit de nordul geografic. Spre exemplu, printr-un punct oarecare Ade pe suprafața terestră trece un meridian geografic și un meridianmagnetic (PNg-A-PSg). Cele două meridiane formează un unghi care se

numește unghi de declinație magnetică (Dm).

Fig.12-Unghiul de declinație magnetică (sursa http://www.speotimis.ro/dictionar-speologic/declinatie-

magnetica.html)

Prin urmare, busola ne indică nordul magnetic, care diferă de nordulgeografic stabilit prin alte mijloace de orientare (stele, soare, pozițiacrucilor pe morminte, poziția bisericilor, etc.).



După ce s-a stabilit nordul magnetic este necesar a se cunoaștedirecția de deplasare față de acesta spre obiectivul turistic respectiv.Unghiul format dintre direcția nord magnetică și direcția obiectivuluituristic vizat se numește azimut magnetic (Am), iar unghiul format de

direcția nord geografică (adevărată) și direcția obiectivului vizat senumește azimut geografic (Ag) (adevărat). Azimutul magnetic se măsoară de la direcția N magnetică în sensul

acelor de ceasornic și are valori cuprinse între 00-3600 (sistemsexagesimal), 0g-400g (sistem centesimal) sau 0-00 și 60-00.

De exemplu, deplasarea după azimut de la Bistrița la Colibițapresupune următoarele operații: -se stabilește N magnetic; -se stabilește direcția de deplasare;

-se calculează azimutul magnetic (Am); -se pot calcula mai multe azimute pe baza mai multor repere (Am 1, Am 2,Am 3, etc.);-se efectuează deplasarea ținându-se cont de valoarea azimutului, care severifică din când în când cu busola.

Fig.13-Azimutul magnetic(sursa http://bushcraft.ro/2011/07/busola-bushcraft/)



Fig.14-Model de busolă (sursa http://bushcraft.ro/2011/07/busola-bushcraft/)

C)Oreintarea în teren cu GPS-ul

GPS-ul sau Global Positioning System este un sistem de 24 de satelițiaflați pe orbita Terrei, care emit tot timpul semnal cu date despre timp,poziția proprie a fiecăruia și poziția posibilă a celorlalți sateliți. Metoda de

poziționare folosește principiul triangulației (al celor 3 unghiuri), după cumurmează: receptorul de pe Pământ (dispozitivul electronic numit GPS)calculează distanța dintre el și cel puțin trei sateliți, bazându-se pesemnalele cu timp codat primite de la ei. Diferențierile de timp dintresateliți sunt convertite în distanțe și, astfel, posesorul receptorului aflăunde se găsește în acel moment, cu o eroare de câțiva metri.

Receptorul este reprezentat de un dispozitiv electronic de tip Garmin,Magellan, etc., care conține o hartă digitală de tip vector, care cuprinde datecu puncte și linii (detalii de planimetrie: așezări, căi de comunicație, rețea

hidro, etc.).Modul de operare este următorul: se introduc datele privind pozițiareceptorului în acel moment (ex. Bistrița, str. Andrei Mureșanu, Nr. 3-5) șidatele despre destinație (ex. Dornișoara, județul Suceava, România), apoidispozitivul configurează pe display ruta pe care trebuie urmată pentru aajunge la destinație.



Fig.15-Modelul orientării cu GPS-ul(http://discusstech.org/2011/04/working-of-gps-navigator-device/)

Dispozitivul și sistemul GPS de orientare în teren se folosește atâtpentru deplasarea cu ajutorul autovehiculelor, cât și pentru deplasarea per

pedes.Pentru funcț ionarea dispozitivului GPS este nevoie de semnalsatelitar și de hărți vectoriale.

Fig.16-Model de GPS(sursa http://essentialtreesources.com/using-handheld-gps/)



D)Orientarea în teren cu alte mijloace

Pentru a se putea orienta ușor și repede în teren fără hartă, turistultrebuie să știe să determine punctele cardinale, direcțiile spre detaliile de

planimetrie (așezări, formațiuni vegetale, unități acvatice, căi decomunicație, etc.) și nivelment (forme de relief) înconjurătoare. În teren apar adesea situații în care turistul se poate găsi izolat sau

într-un grup mai mic, neavând asupra sa niciun instrument sau documentcu ajutorul căruia să se poată orienta. În asemenea cazuri, stabilireaaproximativă a punctelor cardinale, în special a direcției N, poate fi făcutădupă diferite indicii din natură sau după modul de dispunere în teren aunor detalii de planimetrie, astfel:-vegetația ierboasă a poienelor din pădure este mai deasă în partea de nord

decât în partea de sud;-copacii izolați au, de regulă, coroana și frunzișul mai dese în partea de sud,ca urmare a luminozității și căldurii soarelui, iar în partea de nord sunt maipuțin dezvoltați; -coaja de pe trunchiul copacilor este mai groasă și mai aspră, uneoriacoperită cu mușchi, pe partea dinspre nord;-inelele de creștere anuală, ce se pot observa pe trunchiurile unor copacităiați sau pe cioatele lor, sunt mai apropiate unele de altele pe parteadinspre nord;

-pietrele izolate și stâncile au partea dinspre nord, de obicei, acoperită cumușchi, ca urmare a umbrei și umezelii ce se menține mai mult pe aceastădirecție; -mușuroaiele de furnici, în cele mai multe cazuri, sunt așezate în partea desud a copacilor sau a tufișurilor, iar partea dinspre nord a mușuroaieloreste întotdeauna mai înclinată decât cea dinspre sud, pentru a primi maimultă lumină și căldură; -altarele bisericilor ortodoxe sunt construite întotdeauna cu fața spre est,iar brațele transversale ale crucilor de pe turlele acestor biserici indică

direcția N-S;-în cele mai multe cazuri, crucile de pe morminte sunt așezate la capătul devest al acestora;

Punctele cardinale se pot determina și cu ajutorul astrelor. În zilelesenine, poziția soarelui pe cer, la o anumită oră, ne indică direcțiile sprepunctele cardinale. Astfel, la ora10 soarele se află la est, la ora 12 se află lasud, iar la ora 14 indică vestul.

Deplasarea aparentă a soarelui pe cer, influențează poziția umbrelorunor obiecte, fapt care poate fi folosit la determinarea punctelor cardinale.

Astfel, dimineața umbrele cad spre vest, la amiază acestea indică nordul, iardupă-masa ele sunt îndreptate spre est.



Ținând cont de faptul că umbra se deplasează cu~15 0 de longitudineîntr-o oră (fus orar), este ușor să se determine direcțiile spre punctelecardinale la orice oră din zi.

Direcția sud se poate determina cu ajutorul ceasului, ținându-se cont

de ora la care se face determinarea și de poziția Soarelui pe cer la aceea oră.Astfel, până la ora 12 se ține ceasul în poziție orizontală și se roteșteastfel încât acul orar să fie îndreptat spre Soare, iar bisectoarea careîmparte unghiul format de acul orar și ora 12 de pe cadran indică direcțiaSud.

Fig.17-Orientarea după soare cu ajutorul ceasului înainte de amiază (sursa http://alpinet.org/bin/articole/show.php?id=371&pid=1024)

După amiaza, se procedează la fel, iar bisectoarea care împarteunghiul format de ora 12 de pe cadran și acul orar indică la fel Sudul.

Pe timp de noapte orientarea în teren se poate face după fazele lunii.Astfel, când luna se află la primul pătrar, la ora 18 indică sudul, iar la ora 24indică vestul; când luna este plină, la ora 18 se află la est, la ora 24 este lasud, iar la ora 6 indică vestul; la ultimul pătrar, la ora 24 luna se află la est,iar la ora 6 la sud.

De asemenea, pe timpulnopților senine se pot determina cu ușurință

punctele cardinale ținându-se cont de faptul că Steaua Polară indicăîntotdeauna direcția Nord. În emisfera nordică, direcția E-V se poate determina pe baza

deplasării norilor frontali, ținând cont de faptul că circulația generală aatmosferei este de la vest la est.

Alte indicii pentru determinarea punctelor cardinale sunt:-panourile solare de pe case sunt orientate spre sud și sud-est;-circurile glaciare sunt sculptate pe versanții nordici; -vița de vie ocupă versanții cu expoziție sudică;

-zăpada se topește mai repede pe versanții cu orientare sudică și semenține mai mult pe suprafețele orientate spre nord;



Fig.18-Orientarea pe timp de nopate după Steaua Polară (sursa http://alpinet.org/bin/articole/show.php?id=371&pid=1024)

Orientarea în teren fără cunoașterea punctelor cardinale se poateface și pe următoarele căi:

-după marcajele și indicatoarele turistice care se află amplasate petraseul respectiv;

-urmărind firul pâraielor sau râurilor (în amonte pâraiele duc spreculmi și vârfuri, în aval spre confluențe și așezări), potecile de vite (careduc spre locuri de pășunat, spre locuri de adăpat, spre stâni și spre așezări),drumurile de țară, care duc spre proprietăți, saivane, așezări, etc. șidrumur ile forestiere care coboară spre rampele de încărcare a buștenilorsau duc spre cabane forestiere.



BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1.Dănescu, A., Rudas, L., Rotar, L., (1975), Topografie militară, DirecțiaTopografică Militară, București

2.Grigore, M., (1979), Reprezentarea grafică și cartografică a formelor derelief , Ed. Academiei RSR, București 3.Irimul, I., A., (1997), Cartografiere geomorfologică, Facultatea deGeografie, Cluj-Napoca4.Năsatse, A., (1983), Cartografie-topografie , Ed. Didactică și Pedagogică,București 5.Vasilescu, S., (1976), Harta și schema. Îndreptar de lucru, Ed. Militară,București

Reprezentari Grafice Master 1

Documents

Transcript of Reprezentari Grafice Master 1