Cap. 4. Istoriografia latina

4.1 Scrieri istorice in epoca republicana

4.2 Istoriografia latina in epoca imperiala

4.1 Scrieri istorice in epoca republicana

Desi intre lumea greaca si cea romana au existat elemente similare de cultura si civilizatie, totusi, mentinerea unor diferente de ordin politic, institutional, militar si constitutional dintre cele doua societati va face ca ele sa se exteriorizeze in medii istorice distincte.

Decalajul dintre dezvoltarea culturala a elenilor si cea a latinilor ii va determina pe cei din urma sa se aplece asupra modelelor oferite anterior de catre greci chiar daca scrisul istoric latin isi va pastra particularitatile rezultate din evolutia specifica a scoietatii romane.

Preocuparea pentru trecut a reprezentat pentru romani o indeletnicire spirituala de baza si s-a manifestat initial sub forma unor cantari orale dedicate faptelor de glorie ale marilor barbati ai statului.

Totodata, ca urmare a spiritului metodic manifestat de catre magistrati, acestia si-au consemnat in scris indatoririle si au prezentat activitatea intr-o serie de registre speciale denumite acta si au prezentat dari de seama (commentarii) asupra propriilor actiuni. Documentele respective impreuna cu cele referitoare la situatia economica a tarii dar si tratatele incheiate cu alte state se pastrau in arhive bine organizate. Extrem de importante s-au dovedit a fi si analele pontificale in care Pontifex maximus consemna principalele evenimente derulate de-a lungul unui an. Istoriografia latina propriu-zisa a aparut sub forma analelor in cea de a doua jumatate a secolului al III lea i.e.n. atunci cand expansiunea romana a facilitat contactul istoricilor latini cu Grecia si Orientul.

Initial, influenta culturii elene asupra spatiului roman a fost atat de puternica incat primii istorici latini si-au redactat operele in limba greaca.

Cato cel Batran 234-149 i.e.n. s-a remarcat ca om politic si orator reusind sa impuna o conceptie noua legata de scrierea istoriei in limba latina. Discipolii sai ii vor urma exemplul astfel incat numarul lucrarilor redactate in limba greaca devine nesemnificativ.

Opera lui cato intitulata Origines a fost redactat in 7 carti si se refera intr-o maniera analitica la evolutia istorica a Romei si a principalelor orase din Italia. Din punctul de vedere al autorului, Istoria trebuia sa aiba un caracter educativ, pe care l-a accentuat inclusiv prin inserare in text a discursurilor. Demn de mentinoat este si faptul ca in lucrarea sa, Cato nu a realizat doar o abordare a subiectelor de istorie politica ci a acordat atentia cuvenita elementelor legate de cultura si civilizatia romana.

Pana in vremea lui Cicero 106-43 i.e.n nivelul istoriografiei latine a fost unul scazut. Totusi marele filosof si om politic roman va reusi prin conceptiile sale asupra istoriei sa-i modifice nu doar exigentele ci si statutul. De exemplu in lucrarile sale Despre orator si Despre legi intalnim numeroase consideratii privid istoria si legile care guverneaza. Astfel dupa opinia lui Cicero, un istoric autentic trebuie sa respecte adevarul istoric, iar daca unele

unele imprejurari il impiedica sa o faca, atunci el trebuie sa nu spuna neadevaruri. Prin urmare, este absolut necesar ca Istoria sa fie scrisa fara ura si fara partinire cu maxima claritate, cu descrieri expresive ale faptelor relatate, cu respectarea riguroasa a firului cronologic si cu localizarea precisa a evenimentelro relatate.

De asemnea Cicero s-a pronuntat categoric pentru explicarea cauzelor care geneareaza anumite evenimente pentru descifrarea tipologiei psihologice a personalitatii si pentru transformarea Istoriei intr-o opera prin excelenta oratorica, lucru ce se putea infaptui gratie adoptatarii unui stil alert, antrenant si captivant. Intrucat nu a avut nici timpul nici linistea necesara, Cicero nu a reusit sa scrie o istorie a timpurilor apropiate dar unele idei ale sale au fost preluate de catre cativa istorici ai secolului I i.e.n. printre care: Cezar si Sallustius.

Cezar 100-44 s-a remarcat ca om politic, militar si literat intr-o perioada extrem de zbuciumata din istoria republicii romane. El a lasat culturii latine o opera memorialistica avand continut istoric, cuprinsa in lucrarile: Commentarii de bello gallico si Commentarii de bello civili.

- Prima este impartita in 7 carti si reprezinta respunsul lui Caesar la criticile ce i s-au adus de la Roma potrivit carora, prin campania de cucerire a Galiei ar fi urmat satisfacerea unor ambitii personale si a unor interese pecuniare. Desi era personalitatea centrala a expunerii, Caesar si-a propus sa redacteze opera colectiva bine documentata relatand fapte la care luase parte direct sau pe care le cunostea din rapoartele oficiale ale ofiterilor sai.

- A doua lucrare, scrisa in trei carti, infatiseaza evenimentele din anii 49-48 soldate cu victoria sa decisiva impotriva lui Pompei din batalia de la Pharsallus. Chair daca in lucrarea de fata autorul a gasit cu greu argumente justificative pentru actiunile derulate imptoriva propriilor adversari, totusi el a contribuit la afirmarea intr o forma stralucita a genului memorialisticii istorice mai ales ca opera sa este extrem de bogata si in informatii de natura geografica economica si chiar etnografica.

Sallustius 86-35 i.e.n. a fost un partizan al lui Caesar care s-a afirmat ca un excelent istoric al contemporaneitatii prin descrierea framantarilor politice din Senat din anii 63-62 i.e.n. Punctul culminant al acestor framantari a fost reprezentat de initierea de catre Catelina a unei conjuratii vizand rasturnarea constitutiei republicane si obtinerea demnitatii de consul. In opera intitulata Despre conjuratia lui Catilina, Sallustius a preluat din istoriografia elenistica maniera dramatica de expunere a subiectului cu scopul de a-si impresiona cititorii. Din aceasta cauza planul lucrarii a avut de suferit si a fost defavorizata aparatia unor disproportii intre partile sale.

Intr-o alta opera intitulata despre Razboiul cu Jugurtha, autorul a consemnat elemente caracteristice conflictului survenit intre romani si regele Numidiei (Algeriei de azi) desfasurat intre 107-105 i.e.n. Razboiul s-a soldat cu victoria romanilor care l-au capturat si apoi l-au ucis pe suveranul african Jugurtha.

Sallustius a mai redactat o lucrare intitulata Historiae referitoare la evenimentele derulate intre anii 78-66 i.e .n dar din respectiva opera nu s-au pastrat decat cateva fragmente.

Autor al mai multor monografii Sallustius a abordat in mod critic o bogata informatie istorica avand dovada de excelente calitati de portretist dar si de o exceptionala capacitate de a analiza moravurile societatii romane. Intreaga sa opera istorica e marcata de numeroase consideratii teoretice referitoare la rolul educativ pe care istoria trebuia sa il aiba.

4.2. Istoriografia latina in epoca imperiala

Progresele inregistrate de statul roman in timpul lui Octavian Augustus vor favoriza dezvoltarea fara precedent a istoriografiei latine. In acest sens o contributie deosebita a fost adusa de catre Titus Livius, descendent al unei familii nobiliare din Padova si un apropiat al imapratului Octavian chiar daca nu intotodeauana a fost de acord cu opiniile sale. Celebritatea lui Titus i-a fost oferita de opera Ab Urbe Condita (De la fondarea Romei), scrisa in 142 de carti din care s-au pastrat doar 35 alaturi de cateva fragmente in rezumat. Lucrarea prezinta Istoria Romei de la sosirea in Latium a legendarului Eneas si pana in anul 9 i.e.n, acoperind o perioada de timp indelungata, ne infatiseaza cu un incontestabil talent intr-o succesiune cronologica evolutia, structura si moravurile societatii romane, evidentiind inlantuirea logica a principalelor evenimente care au determinat destinul istoric de exceptie al Romei.

Facand apologia intemeietorilor statului dar si a celor care i-au facilitat evolutia ascendenta marele istoric tinea sa precizeze ca, fara solidaritatea patriotismului, cumpatarea si vitejia stramosilor, Roma n-ar fi putut parcurge distanta de la un mic oras la o putere mondiala. Preocupat de sublinierea valorii educative a istoriei, Titus o considera ca fiind principalul instrument in vederea dezvoltarii culturii civice. El a invocat vitutile stralucite ale stramosilor, raportandu-le la moravurile decadente din epoca sa si a creat o opera memoralizatoare avand menirea de a-i determina pe cititori sa respinga orice influenta negativa venita din afara si sa contribuie prin toate mijloacele la propasirea patriei.

Chiar daca preocuparea pentru elogierea proprii tari l-a determinat pe autor sa abandoneze uneori critica si sa judece inexact cateva momente istorice controversate, totusi onestitatea intelectuala a lui Titus nu poate fi pusa la indoiala iar stilul sau armonios si colorat va face din el favoritul istoricilor umanisti.

Cel mai mare istoric al Romei imperiale a fost Publius Cornelius Tacitus 55-120

Contemporanul lui Tacitus, Suetonius 75-160 a indreptat

In perioada de regres a istoriografiei romane se remarca opera Breviarum Historiae romanae a lui Eutropius 330-390 e.n.

Tot in secoul al IV-ea e.n, a aparut o scriere istorica intituata Historia Augusta a carei autori nu au putut fi identificati.

Ultimu istoric roman de relativa importanta din epoca imperiala este Amianus Marcellinus 330-400 e.n.

Cap. 5. Istoriografia medievala europeana, secolele V-XV

Eusebiu din Cezareea 265-340 e.n.

Cel mai important reprezentant a istoriografiei ecleziastice este Aurelius Augustinius / sfantul Augustin 354-430 e.n.

Gregorie din Tours catalogat drept parintele istoriografiei franceze sau chiar Herodotul istoriografiei medievale.

Luandu-l drept model pe Suetonius, Eginhard 770-840 e.n.

Liutprand din Cremona 920-971 e.n. Otto de Freising 1113-1158 e.n.

Cap. 6. Istoriografia bizantina

Ocupa un loc aparte in cadrul celei universale chiar daca trasaturile sale fundamentale sunt asemanatoare cu cele ale scrisului istoric occidental. Evoluand in paralel cu imperiul, cultura bizantina a dainuit vreme de aproximativ un mileniu fiind subordonata intereselor politice si religioase imperiale. Continuatoarea directa a Antichitatii greco-romane istoriografia bizantina va realiza oo interesanta simbiozaintre mostenirea anticca si conceptia crestina ortodoxa si o serie de influente orientale.

Intemeietorul ei este Procopius din Cezareea sf. secolului al V-lea – cca. 562. Acesta fost secretar al generalului Belisarius/Belizarie si inalt deminitar la curtea imparatului Iustinian. El s-a remarcat ca povestiror/narator al razboaileor de cucerire purtate de imperiu in secolul al VI-lea carora le a consacrat cartea razboaielor cuprinzand 8 carti.

Prezentarea conflictelor avute de bizantini cu persii , vandalii si ostrogotii a fost efectuata intr-o maniera precisa si obiectiva, avand la baza informatii bogate. Lucrarea a captat atentia imparatului care i-a ordonat autorului sa scrie si despre constructiile sale importantein frunte cu Sfanta Sofia de care Iustinian era mai mandru decat toate victoriile armatelor sale la un loc.

Prin urmare, Procopius a scris despre edificii o opera avand caracter apologetic, extrem de bogata in informatii referitoare la administrarea statului, la monumente si la istoria artei bizantine. Tot lui i-a fost atribuita si paternitatea celebrei lucrari Istoria secreta plina de atacuri la adresa celor elogiati anterior: Iustinian, imparateasa Teodora, Belizarius si sotia sa Antonina. Prin urmare, el a intrat in dizgratia imparatului chiar daca nu exista dovezica el a fi fost autorul istoriei secrete

Daca in secolul al VI_lea si al VII-leaasistam la stabilizarea istrorigorafiei bizantine in sensul imrpegnarii sale de gandire ecleziastica totusi preocuparea istoricilor pentru probblematica telologica, nu a dus la eliminarea interesului lor pentru Antichitate manifestat cu precadere in perioada renasterii bizantine din secolelel X-XI. Pretuirea acordata trecutului este extrem de vizibila chioar in lucrarile imparatului 913-959 un mare carturar si protector al culturii. Lucrarile sale intitulate Despre administrarea imperiului si Despre ceremoniile de la curteabizxantina ne ofera informatii politice si diplomatice referitoare nu doar la Bizant ci si la populatiile invecinateDeosebit de important pentru istoriografie s a dovedit a fi lucrarea intitulata Strategicon in cuprinsul careia autorul militar de cariera a scirs despre originea dacica a romanilor consemnandtotodata si primele cuvinte romanesti rostite de un soldat din zona Dunarii incorporat in armata bizantina: Torna , torna frate Duopa o perioada de tulburari poolitice, istoriografia bizantina va cunoaste noi realizari importante in secolul al XII-lea gratie operelor Alexiada scrisa de Ana Comnena si celor scrise de catre CVonstantin manases si Nicetas , odata cu cu ocuparea Constantinopolului.

Constantin Porfirogenetul 913-959

Ana Comnena

Constantin Manases

Nichetas Choniates (Nicetas Khoniates)

Ducas, Georgios Sfrantzes, Lauric Chalcocondil si Criptobul din Imbros.

Dupa 1204, odata cu ocuparea Constantinopolui de catre cavalerii cruciati, declinul statului bizantin s-a accentuat tot mai mult, continuand pana in 1453 atunci cand turcii au pus capat existentei imperiului. Sub impresia evenimentelor de la mijlocul secolului al XV-lea e.n. au fost redactate cateva opere valoroase, apartinand istoricilor Ducas, Georgios Sfrantzes, Lauric Chalcocondil si Criptobul din Imbros.

Ducas a redactat Istoria turco-bizantina referitoare la principalele evenimente din viata turcilor si a bizantilor din perioada 1341-1462. Georgios Sfrantzes a lasat posteritatii lucrarea intitulata Memorii bazata pe o serie de insemnari privind viata politica si diplomatica a Bizantului din perioada 1401-1477.

In opera lui Lauric Chalcocondil Cresterea puterii turcesti, caderea imparatiei bizantine si alte istorii despre felurite tari si popoare mai cunoscuta sub numele de Expuneri istorice a realizat o prezentare a istoriei turco-bizantine de la inceputul Bizantului si pana in 1464, in cuprinsul careia a inclus si incursiunea lui Mahomed al II-lea la Nordul Dunarii impotriva lui Vlad Tepes.

Prin Criptobul din Imbros autorul lucrarii Din domnia lui Mahomed al II-lea, referitoare la anii 1451-1467 scrisa de pe pozitii pro-otomane, istoriografia bizantina si–a incheiat practic existenta aproape milenara de-a lungul careia a exercitat o influenta majora asupra dezvoltarii intregului scris istoric european.